DECIZIE nr. 183 din 8 mai 2003referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) şi (7), art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (3), art. 27, art. 28, art. 33 alin. (1) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 425 din 17 iunie 2003
Costica Bulai - preşedinteConstantin Doldur - judecătorKozsokar Gabor - judecătorPetre Ninosu - judecătorŞerban Viorel Stanoiu - judecătorLucian Stangu - judecătorIoan Vida - judecătorFlorentina Balta - procurorGabriela Dragomirescu - magistrat-asistent şefPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) şi (7), art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (3), art. 27, art. 28 şi art. 33 alin. (1), toate sub aspectul termenului "contravenient", precum şi ale art. 34 alin. (1) partea "necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal", din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, excepţie ridicată de Corneliu-Liviu Popescu în Dosarul nr. 2.296/2002 al Judecătoriei Buhusi.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, personal, constatandu-se lipsa Inspectoratului de Poliţie Bacau, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Autorul excepţiei de neconstituţionalitate formulează, înaintea dezbaterilor în fond, excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 25 teza finala din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, cu modificările ulterioare, referitoare la inaplicabilitatea dispoziţiilor privind recuzarea judecătorilor. Arata ca cererea se întemeiază pe art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil şi o instanţa impartiala.Curtea, deliberând, în temeiul art. 16 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, respinge cererea formulată.În legătură cu fondul excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia solicita admiterea ei, pentru argumentele pe larg expuse în motivarea formulată în faţa instanţei de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, întrucât apreciază ca prin noţiunea de contravenient cuprinsă în prevederile de lege criticate nu se încalcă art. 23 alin. (8) din Constituţie şi nici art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 22 octombrie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 2.296/2002, Judecătoria Buhusi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) şi (7), art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (3), art 27, art. 28 şi art. 33 alin. (1), toate sub aspectul termenului "contravenient", precum şi ale art. 34 alin. (1) partea "necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal", din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002. Excepţia a fost ridicată de Corneliu-Liviu Popescu într-o cauza având ca obiect plângerea formulată de acesta împotriva unui proces-verbal de sancţionare contravenţională emis în temeiul ordonanţei criticate.În motivarea excepţiei autorul acesteia are în vedere următoarele aspecte: "1. stabilirea nejudiciara a vinovatiei contravenţionale şi sarcina probei în procedura judiciară contravenţională de drept comun; 2. aplicabilitatea normelor constituţionale şi contravenţionale consacrand dreptul la respectarea prezumţiei de nevinovatie; 3. violarea dreptului la respectarea prezumţiei de nevinovatie de normele juridice privind procedura contravenţională de drept comun; 4. contrarietatea dintre normele juridice privind procedura contravenţională judiciară de drept comun şi principiul constituţional şi convenţional al statului de drept şi democratic, bazat pe respectarea drepturilor omului."I. Prima critica de neconstituţionalitate are în vedere doua probleme distincte: stabilirea nejudiciara a vinovatiei contravenţionale şi sarcina probei în procedura judiciară contravenţională de drept comun.Cu referire la stabilirea nejudiciara a vinovatiei contravenţionale, se considera ca utilizarea, în cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, şi în special în art. 18, art. 16 alin. (1), (5) şi (7), art. 17, art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (2) şi (3), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (1) şi (3), art. 27, art. 38 alin. (1), art. 44 alin. (2), art. 28 şi 29, art. 31 alin. (2), art. 33 alin. (1), art. 14 alin. (3) şi art. 39 alin. (2), a denumirii de "contravenient" pentru persoana despre care se afirma ca a săvârşit o contravenţie are "semnificatia de persoana vinovata de săvârşirea unei contravenţii, iar nu de persoana cercetata sau acuzata de săvârşirea unei contravenţii, înainte ca actul de aplicare a sancţiunii contravenţionale sa rămână irevocabil şi executoriu. De asemenea, toate aceste elemente "semnifica evident stabilirea, direct prin lege, a faptului ca ne aflam în prezenta unei fapte prevăzute şi sancţionate de acte normative contravenţionale, ca acestea prezintă pericol social şi ca ea a fost săvârşită cu vinovăţie de persoana în cauza".În legătură cu sarcina probei în procedura contravenţională de drept comun, se arata ca, în ipoteza în care sancţiunea contravenţională "a fost aplicată anterior de agentul administrativ, lt; lt;contravenientul gt; gt; care formulează plângerea se afla în situaţia de a fi partea care a sesizat instanţa judecătorească". Ca atare, el are poziţia procesuala de contestator, în timp ce organul care a aplicat sancţiunea este intimaţi, acestuia revenindu-i şi sarcina de a rasturna prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului-verbal. Pe aceasta cale contestatorul "contravenient" trebuie să îşi dovedească nevinovatia în faţa judecătorului, fără ca agentul administrativ să fie obligat sa dovedească vinovăţia persoanei căreia i-a aplicat sancţiunea.II. A doua critica de neconstituţionalitate are în vedere aplicarea în materia contravenţiilor a prezumţiei de nevinovatie, consacrată de art. 23 alin. (8) din Constituţia României şi de art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi de jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului. Sub acest aspect, principala problema pe care o ridica autorul excepţiei de neconstituţionalitate are în vedere faptul ca materia contravenţiilor intră în domeniul "penal", chiar dacă dreptul intern nu o consacra ca atare, pe baza unor criterii complementare, admise în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, care ţin de natura faptei şi de gravitatea sancţiunii.III. Potrivit celei de-a treia critici de neconstituţionalitate, normele legale privind procedura judiciară contravenţională de drept comun violeaza dreptul la respectarea prezumţiei de nevinovatie. În acest sens, se arata ca prezumţia de nevinovatie trebuie respectata atât de instanţa judecătorească, cat şi de legiuitor, ca şi de structurile administrative în activitatea de aplicare a legii. Totodată, prezumţia de nevinovatie "comanda ca sarcina probei sa revină acuzarii" şi ca orice dubiu sa profite "acuzatului", asa cum s-ar fi pronunţat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, printre altele, în cauza Barbera, Messegue şi Jabardo împotriva Spaniei, 1998. În concluzie, considera ca "procedura contravenţională română de drept comun violeaza evident dreptul la respectarea prezumţiei de nevinovatie, consacrat de art. 6 pct. 2 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi interpretat în lumina instanţei de contencios european".IV. În sfârşit, o ultima critica de neconstituţionalitate consta în aceea ca principiul statului de drept şi democratic, bazat pe respectarea drepturilor omului, ar fi încălcat de normele juridice privind procedura contravenţională judiciară de drept comun, prin faptul ca "politistul este liber să constate contravenţiile şi să aplice sancţiunile potrivit unei competente de apreciere foarte largi, iar apoi este scutit de orice sarcina a probei lt; lt;acuzatiilor gt; gt; şi sancţiunilor sale îndreptate împotriva lt; lt;contravenientilor gt; gt; automat vinovaţi, aceştia fiind obligaţi sa adune şi să prezinte probe pentru a anula măsura politistului, pentru a inlatura sancţiunea care le-a fost aplicată de acesta, pentru a-şi dovedi nevinovatia". Ca atare, considera ca prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, sunt contrare şi art. 1 alin. (3) din Constituţie, interpretat potrivit art. 20 alin. (1) din aceasta, "în lumina preambulului Convenţiei europene a drepturilor omului, interpretat, la rândul sau, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului".Judecătoria Buhusi apreciază ca textele de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, se arata ca materia contravenţională a trecut, ca efect al schimbărilor legislative, din domeniul penal în sfera abaterilor cu caracter administrativ, "iar aceasta translatie, deşi a menţinut unele apropieri şi similitudini cu instituţii aparţinând dreptului penal, a impus definirea din punctul de vedere al ramurii de drept apartinatoare, dreptul administrativ." Totodată, instanţa de judecată a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, deoarece în dispoziţiile acestui text nu apare termenul de contravenient.Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Guvernul apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens, arata ca simpla desemnare a unei persoane drept contravenient nu înseamnă şi stabilirea vinovatiei sale. Acest aspect rezultă şi din posibilitatea reglementată de ordonanţa de a formula plângere la judecătorie împotriva procesului-verbal contraventional. Cu referire la invocarea încălcării art. 23 alin. (8) din Constituţie şi art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Guvernul considera ca modul în care Curtea de la Strasbourg a interpretat prevederile acestui din urma articol nu se opune unei schimbări a sarcinii probei de natura celei arătate de autorul excepţiei. Menţionând, în acest sens, jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului, mai arata ca statele trebuie să menţină un raport rezonabil de proportionalitate între scopul legitim urmărit prin reglementarea rasturnarii sarcinii probei şi atingerea adusă prezumţiei de nevinovatie. Pentru ca inversarea sarcinii probei sa nu ducă la încălcarea prezumţiei de nevinovatie, statele trebuie să respecte câteva principii, care, aplicate la situaţia de fapt, să justifice interesul legitim al acestora de a incredinta unor organe administrative constatarea şi sancţionarea acelor acte ilegale care aduc o atingere mai redusă valorilor sociale ocrotite prin lege. De altfel, conform art. 31 alin. (1) din ordonanţa criticata, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data inmanarii sau comunicării acestuia, instanţa în faţa căreia se judeca contestaţia bucurandu-se de plenitudine de jurisdicţie şi având libertatea de a administra orice proba pertinenta şi concludenta. Tot astfel, procedura de judecată oferă toate garanţiile procesului echitabil, sistemul conţine anumite garanţii menite sa atenueze situaţia dezavantajoasa în care este plasata persoana acuzata de săvârşirea unei contravenţii, iar art. 17 din ordonanţa stabileşte menţiunile a căror lipsa din procesul-verbal atrage nulitatea absolută şi care sunt cercetate, în mod obligatoriu, din oficiu, de instanţa de judecată.Avocatul Poporului apreciază ca dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (7), art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (3), art. 27, art. 28, art. 33 alin. (1) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, sunt constituţionale. Astfel, arata ca ordonanţa nu conţine dispoziţii exprese privind sarcina probei, ci stabileşte doar necesitatea administrării ei, potrivit normelor dreptului comun. În ceea ce priveşte folosirea notiunii de "contravenient", considera ca aceasta "nu este facuta în acelaşi mod în care legislaţia penală utilizează cuvintele lt; lt;invinuit gt; gt; sau lt; lt;inculpat gt; gt;, de care se leagă prezumţia de nevinovatie, ci este facuta pentru caracterizarea unei persoane care a săvârşit o contravenţie". Mai mult, potrivit art. 47 din ordonanţa, plângerii i se aplică regulile procedurii civile, "care nu presupun nevinovatia penală a cuiva, ci stabilirea temeiniciei procesului-verbal de constatare a contravenţiei". Referitor la invocarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), considera ca acestea nu sunt relevante în cauza, iar încălcarea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu poate fi reţinută, întrucât contestaţia este judecata de un tribunal independent, impartial, stabilit prin lege, şi în mod public.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 16 alin. (1) şi (7), art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (3), art. 27, art. 28, art. 33 alin. (1), toate sub aspectul utilizării termenului "contravenient", precum şi ale art. 34 alin. (1) în ceea ce priveşte sintagma "necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal", din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002. Aceste texte de lege prevăd:- Art. 16 alin. (1) şi (7): "(1) Procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu: data şi locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia şi locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a caii de atac şi organul la care se depune plângerea. [...] (7) În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat sa aducă la cunoştinţa contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare. Obiectiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica lt; lt;Alte menţiuni gt; gt;, sub sancţiunea nulităţii procesului-verbal.";- Art. 17: "Lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata şi din oficiu.";- Art. 18: "Contravenientul este obligat să prezinte agentului constatator, la cerere, actul de identitate ori documentele în baza cărora se fac menţiunile prevăzute la art. 16 alin. (3). În caz de refuz, pentru legitimarea contravenientului agentul constatator poate apela la ofiţeri şi subofiteri de poliţie, jandarmi sau gardieni publici.";- Art. 19 alin. (1): "Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagina de agentul constatator şi de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se afla de faţa, refuza sau nu poate să semneze, agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puţin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde şi datele personale din actul de identitate al martorului şi semnatura acestuia.";- Art. 25. alin. (1) şi (3): "(1) Procesul-verbal se va inmana sau, după caz, se va comunică, în copie, contravenientului şi, dacă este cazul, părţii vătămate şi proprietarului bunurilor confiscate. [...] (3) În situaţia în care contravenientul a fost sancţionat cu amendă, precum şi dacă a fost obligat la despăgubiri, o dată cu procesul-verbal acestuia i se va comunică şi înştiinţarea de plată. În înştiinţarea de plată se va face menţiunea cu privire la obligativitatea achitării amenzii şi, după caz, a despăgubirii, în termen de 15 zile de la comunicare, în caz contrar urmând să se procedeze la executarea silită.";- Art. 26 alin. (3): "În cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deşi prezent, refuza să semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum şi a înştiinţării de plată se face de către agentul constatator în termen de cel mult o luna de la data încheierii.";- Art. 27: "Comunicarea procesului-verbal şi a înştiinţării de plată se face prin posta, cu aviz de primire, sau prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operaţiunea de afişare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puţin un martor.";- Art. 28: "(1) Contravenientul poate achită, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, agentul constatator făcând menţiune despre aceasta posibilitate în procesul-verbal. În actul normativ de stabilire a contravenţiilor aceasta posibilitate trebuie menţionată în mod expres. (2) Plata amenzii se face la Casa de Economii şi Consemnaţiuni sau la trezoreria finanţelor publice, iar o copie de pe chitanţa se preda de către contravenient agentului constatator sau se trimite prin posta organului din care acesta face parte, în termenul prevăzut la alin. (1). (3) În cazul în care contravenientul a achitat jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ pentru fapta săvârşită orice urmărire încetează.";- Art. 33 alin. (1): "Judecătoria va fixa termen de judecată, care nu va depăşi 30 de zile, şi va dispune citarea contravenientului sau, după caz, a persoanei care a făcut plângerea, a organului care a aplicat sancţiunea, a martorilor indicaţi în procesul-verbal sau în plângere, precum şi a oricăror alte persoane în măsura să contribuie la rezolvarea temeinica a cauzei.";- Art. 34 alin. (1): "Instanţa competenţa să soluţioneze plângerea, după ce verifica dacă aceasta a fost introdusă în termen, asculta pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării."În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile de lege criticate contravin, în ordinea invocarii lor, art. 23 alin. (8) şi art. 1 alin. (3) din Constituţie, precum şi preambulului şi art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Aceste dispoziţii constituţionale şi convenţionale prevăd:- Art. 23 alin. (8): "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată.";- Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate."De asemenea, se invoca şi încălcarea dispoziţiilor art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora "Orice persoană acuzata de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită".Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea Constituţională retine:I. În esenta, în opinia autorului excepţiei, folosirea prin textele de lege criticate a notiunii de contravenient pentru persoana despre care se afirma ca a săvârşit o contravenţie are semnificatia calificării acesteia ca persoana "vinovata" de săvârşirea unei fapte ilicite, iar nu ca persoana "cercetata" sau "acuzata" pentru o asemenea fapta, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 23 alin. (8) din Constituţie, potrivit cărora "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată".Aceasta critica de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă. Conform art. 2 din Codul penal "Legea prevede care fapte constituie infracţiuni, pedepsele ce se aplică infractorilor şi măsurile care se pot lua în cazul săvârşirii acestor fapte", iar conform art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 180/2002, "Legea contravenţională apara valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală. Constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţa, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti". Asadar, simpla desemnare a unei persoane ca fiind contravenient nu înseamnă şi stabilirea vinovatiei sale. Utilizarea de către legiuitor a notiunii de contravenient în dreptul administrativ sau de infractor în dreptul penal nu are semnificatia unei infrangeri a prezumţiei de nevinovatie consacrate de art. 23 alin. (8) din Constituţie. Aceasta dispoziţie constituţională este aplicabilă atât în domeniul penal, cat şi în cel contraventional, nici o persoană care a săvârşit o infracţiune (infractor) sau o contravenţie (contravenient) neputând fi exclusa de la beneficiul acestei garanţii procesuale până când o hotărâre judecătorească de condamnare a rămas definitivă.În ceea ce priveşte invocarea încălcării preambulului Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea constata ca acesta nu are valoare normativa decât prin raportare la textele Convenţiei şi, prin urmare, nu retine criticile formulate prin raportare la el. În legătură însă cu susţinerile referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 6 pct. 2 din Convenţie, potrivit cărora "Orice persoană acuzata de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită", Curtea observa ca, în dreptul românesc, contravenţiile au fost scoase de sub incidenţa legii penale şi au fost supuse unui regim administrativ. Sub acest aspect, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu se opune tendintei de "dezincriminare" a unor asemenea fapte. În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenta sa, a statuat ca nimic nu împiedica statele să-şi îndeplinească rolul lor de gardieni ai interesului public, prin stabilirea sau menţinerea unei distincţii între diferitele tipuri de infracţiuni, retinand ca, în scopul aplicării prevederilor art. 6 al Convenţiei, trebuie avute în vedere trei criterii: 1) caracterizarea faptei în dreptul naţional; 2) natura faptei; 3) natura şi gradul de gravitate ale sancţiunii care ar putea fi aplicată persoanei în cauza. În aprecierea acestor criterii, în cauza Ozturk împotriva Germaniei, 1994, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit ca modul de definire a faptelor prin dreptul intern are o valoare relativă, esenţială fiind natura faptei şi a sancţiunii. Curtea Europeană considera ca pozitiva măsura dezincriminarii, în "interesul individului", a unor infracţiuni mai puţin grave şi pentru care făptuitorul nu mai răspunde penal, putând chiar sa evite procedura judiciară şi pe aceasta cale să se elimine supraaglomerarea tribunalelor. Cu toate acestea, distincţia operata de statele europene între crime, delicte şi contravenţii nu este operanta, întrucât în sensul art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale toate aceste fapte au caracter penal şi, tocmai de aceea, prevederile sale garantează oricărui "acuzat" dreptul la un proces echitabil, indiferent de calificarea faptei în dreptul intern. În sensul arătat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat şi în cauza Garyfallou Aebe împotriva Greciei, 1997, în cauza Lauko împotriva Slovaciei, 1998, precum şi în cauza Kadubec împotriva Slovaciei, 1998.Totodată, potrivit teoriei şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, problema stabilirii vinovatiei în materia contravenţiilor nu are în vedere faza extrajudiciara a sancţiunii administrative, ci faza judiciară a acesteia, ceea ce presupune respectarea dreptului la un proces echitabil şi a garanţiilor prevăzute de art. 6 din Convenţie, articol cu care prevederile art. 23 alin. (8) din Constituţie, potrivit cărora "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată", sunt în deplina concordanta.Autorul excepţiei de neconstituţionalitate mai susţine ca, în cazul în care contravenientul se considera nevinovat şi sesizează instanţa de judecată, are calitate procesuala de contestator, iar organul care a aplicat sancţiunea are calitate de intimaţi, astfel ca sarcina de a rasturna prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului-verbal de contravenţie, deci sarcina probei, revine contravenientului, şi nu organului care aplica sancţiunea. În legătură cu aceasta sustinere, Curtea observa ca, deşi legiuitorul a dezincriminat contravenţiile, potrivit art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, instanţa competenţa să soluţioneze plângerea îndreptată împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este obligată să urmeze anumite reguli procedurale distincte de cele ale dreptului procesual civil, în virtutea cărora, asa cum susţine autorul excepţiei, sarcina probei aparţine celui care afirma ceva în instanţa. Astfel, alin. (1) al textului de lege menţionat stabileşte, fără distincţii, ca instanţa competenţa să soluţioneze plângerea verifica dacă aceasta a fost introdusă în termen, asculta pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, între care, potrivit art. 33 din ordonanţa, şi organul care a aplicat sancţiunea, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării. Dispoziţiile alin. (2) al art. 34 din ordonanţa prevăd ca hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată cu recurs, fără ca motivarea acestuia să fie obligatorie. Asa fiind, şi sub acest aspect, prevederile de lege criticate sunt în deplin acord cu exigenţele art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar din procedura de soluţionare a plângerii împotriva procesului-verbal de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu rezultă răsturnarea sarcinii probei, ceea ce ar fi contrar intereselor contravenientului, ci, mai degraba, exercitarea dreptului la apărare.II. Cea de a doua critica de neconstituţionalitate priveşte "aplicabilitatea normelor constituţionale şi convenţionale consacrand dreptul la respectarea prezumţiei de nevinovatie". În susţinerea acestei critici se arata ca, spre deosebire de jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului, legislaţia română în materie contravenţională nu tine seama de caracterul autonom al notiunii de "penal". Asa cum s-a arătat deja, jurisprudenta acestei Curţi accepta dezincriminarea anumitor fapte penale prin legislaţia naţionala şi trecerea lor în domeniul administrativ şi considera ca prin aceasta nu se încalcă prezumţia de nevinovatie, care nu poate fi tratata la modul absolut, ci exista chiar posibilitatea admiterii sale limitate (cauza Salabiaku împotriva Frantei, 1988).Totodată, Curtea Constituţională constata ca hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului, menţionate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate sub acest aspect, nu sunt incidente în cauza, întrucât prin acestea nu s-a reţinut contrarietatea dezincriminarii anumitor fapte faţă de prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, în cauza Ozturk împotriva Germaniei, 1994, statul german a fost condamnat pentru ca reclamantul a fost obligat sa plătească cheltuielile de interpret, cu încălcarea art. 6 pct. 3 din Convenţie; în cauza Garyfallou Aebe împotriva Greciei, 1997, statul grec a fost condamnat pentru durata excesiva a procedurilor judiciare, fiind încălcat art. 6 pct. 1 din Convenţie; în cauza Lauko împotriva Slovaciei, 1998, şi Kadubec împotriva Slovaciei, 1998, persoanele interesate trebuie să se poată adresa unui tribunal independent şi impartial; în cauza E.L., R.L. şi J.O.L. împotriva Elvetiei, 1997, statul elvetian a fost condamnat pentru aplicarea unei amenzi cu încălcarea principiului răspunderii personale pentru săvârşirea unei fapte cu caracter "penal"; în cauza Schmautzer împotriva Austriei, 1995, statul a fost condamnat pentru nerespectarea dreptului de acces la un tribunal.Faţa de cele arătate, rezultă ca prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, sunt constituţionale şi în deplin acord cu art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece permit persoanei interesate să se adreseze justiţiei şi sa îi fie respectate garanţiile procesuale, generale şi speciale, prevăzute de acest text.În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 31 alin. (1) şi ale art. 32 din ordonanţa, care dau expresie liberului acces la justiţie, stabilesc ca dosarul cauzei se întocmeşte de către agentul constatator şi tot acesta sesizează instanţa, pe baza plângerii contravenientului, asa încât susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia agentul constatator are atribuţii de acuzator nu poate fi reţinută. Textele de lege menţionate reprezintă şi o aplicare a dispoziţiilor art. 48 alin. (1) din Constituţie, care stabilesc ca "Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este indreptatita să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei".III. Cea de a treia critica de neconstituţionalitate priveşte nerespectarea prezumţiei de nevinovatie de către autorităţile administrative, de instanţa de judecată şi de către legiuitor. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate prezumţia de nevinovatie "comanda ca sarcina probei sa revină acuzarii şi ca orice dubiu sa profite lt; lt;acuzatului gt; gt;".Potrivit celor arătate în prezenta decizie, utilizarea de către legiuitor şi de către autorităţile administraţiei publice a notiunii de contravenient nu este de natura sa infranga prezumţia de nevinovatie. Nici instanţa de judecată, în procedura de soluţionare a contestaţiilor împotriva procesului-verbal de stabilire şi sancţionare a contravenţiei, nu operează cu notiunile de "acuzat" şi "acuzare" şi nici nu-l considera vinovat pe contravenient înainte de pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.Curtea constata ca invocarea cauzei Barbera, Messegue şi Jabardo împotriva Spaniei, 1998, în sprijinul susţinerilor de neconstituţionalitate nu este relevanta, întrucât cauza priveşte un asasinat şi nu o procedură contravenţională, care se desfăşoară potrivit regulilor anterior arătate şi care sunt în conformitate cu prevederile Constituţiei şi ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.IV. În sfârşit, în esenta, o ultima sustinere de neconstituţionalitate consta în încălcarea principiului statului de drept şi democratic, prin aceea ca "politistul este liber să constate contravenţiile şi să aplice sancţiunile potrivit unei competente de apreciere foarte largi". Cu privire la aceste critici, Curtea constata că nu comportamentul politistului este relevant, ci important este ca legiuitorul sa îi atribuie acestuia competente în concordanta cu principiile şi normele constituţionale. Or, sub acest aspect, nu este formulată nici o critica.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) şi (7), art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (3), art. 27, art. 28 şi art. 33 alin. (1), toate sub aspectul termenului "contravenient", precum şi ale art. 34 alin. (1) partea "necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal", din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, excepţie ridicată de Corneliu-Liviu Popescu în Dosarul nr. 2.296/2002 al Judecătoriei Buhusi.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 mai 2003.PREŞEDINTE,prof. univ. dr. COSTICA BULAIMagistrat-asistent şef,Gabriela Dragomirescu──────────────────
EMITENT |
Costica Bulai - preşedinteConstantin Doldur - judecătorKozsokar Gabor - judecătorPetre Ninosu - judecătorŞerban Viorel Stanoiu - judecătorLucian Stangu - judecătorIoan Vida - judecătorFlorentina Balta - procurorGabriela Dragomirescu - magistrat-asistent şefPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) şi (7), art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (3), art. 27, art. 28 şi art. 33 alin. (1), toate sub aspectul termenului "contravenient", precum şi ale art. 34 alin. (1) partea "necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal", din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, excepţie ridicată de Corneliu-Liviu Popescu în Dosarul nr. 2.296/2002 al Judecătoriei Buhusi.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, personal, constatandu-se lipsa Inspectoratului de Poliţie Bacau, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Autorul excepţiei de neconstituţionalitate formulează, înaintea dezbaterilor în fond, excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 25 teza finala din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, cu modificările ulterioare, referitoare la inaplicabilitatea dispoziţiilor privind recuzarea judecătorilor. Arata ca cererea se întemeiază pe art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil şi o instanţa impartiala.Curtea, deliberând, în temeiul art. 16 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, respinge cererea formulată.În legătură cu fondul excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia solicita admiterea ei, pentru argumentele pe larg expuse în motivarea formulată în faţa instanţei de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, întrucât apreciază ca prin noţiunea de contravenient cuprinsă în prevederile de lege criticate nu se încalcă art. 23 alin. (8) din Constituţie şi nici art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 22 octombrie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 2.296/2002, Judecătoria Buhusi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) şi (7), art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (3), art 27, art. 28 şi art. 33 alin. (1), toate sub aspectul termenului "contravenient", precum şi ale art. 34 alin. (1) partea "necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal", din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002. Excepţia a fost ridicată de Corneliu-Liviu Popescu într-o cauza având ca obiect plângerea formulată de acesta împotriva unui proces-verbal de sancţionare contravenţională emis în temeiul ordonanţei criticate.În motivarea excepţiei autorul acesteia are în vedere următoarele aspecte: "1. stabilirea nejudiciara a vinovatiei contravenţionale şi sarcina probei în procedura judiciară contravenţională de drept comun; 2. aplicabilitatea normelor constituţionale şi contravenţionale consacrand dreptul la respectarea prezumţiei de nevinovatie; 3. violarea dreptului la respectarea prezumţiei de nevinovatie de normele juridice privind procedura contravenţională de drept comun; 4. contrarietatea dintre normele juridice privind procedura contravenţională judiciară de drept comun şi principiul constituţional şi convenţional al statului de drept şi democratic, bazat pe respectarea drepturilor omului."I. Prima critica de neconstituţionalitate are în vedere doua probleme distincte: stabilirea nejudiciara a vinovatiei contravenţionale şi sarcina probei în procedura judiciară contravenţională de drept comun.Cu referire la stabilirea nejudiciara a vinovatiei contravenţionale, se considera ca utilizarea, în cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, şi în special în art. 18, art. 16 alin. (1), (5) şi (7), art. 17, art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (2) şi (3), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (1) şi (3), art. 27, art. 38 alin. (1), art. 44 alin. (2), art. 28 şi 29, art. 31 alin. (2), art. 33 alin. (1), art. 14 alin. (3) şi art. 39 alin. (2), a denumirii de "contravenient" pentru persoana despre care se afirma ca a săvârşit o contravenţie are "semnificatia de persoana vinovata de săvârşirea unei contravenţii, iar nu de persoana cercetata sau acuzata de săvârşirea unei contravenţii, înainte ca actul de aplicare a sancţiunii contravenţionale sa rămână irevocabil şi executoriu. De asemenea, toate aceste elemente "semnifica evident stabilirea, direct prin lege, a faptului ca ne aflam în prezenta unei fapte prevăzute şi sancţionate de acte normative contravenţionale, ca acestea prezintă pericol social şi ca ea a fost săvârşită cu vinovăţie de persoana în cauza".În legătură cu sarcina probei în procedura contravenţională de drept comun, se arata ca, în ipoteza în care sancţiunea contravenţională "a fost aplicată anterior de agentul administrativ, lt; lt;contravenientul gt; gt; care formulează plângerea se afla în situaţia de a fi partea care a sesizat instanţa judecătorească". Ca atare, el are poziţia procesuala de contestator, în timp ce organul care a aplicat sancţiunea este intimaţi, acestuia revenindu-i şi sarcina de a rasturna prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului-verbal. Pe aceasta cale contestatorul "contravenient" trebuie să îşi dovedească nevinovatia în faţa judecătorului, fără ca agentul administrativ să fie obligat sa dovedească vinovăţia persoanei căreia i-a aplicat sancţiunea.II. A doua critica de neconstituţionalitate are în vedere aplicarea în materia contravenţiilor a prezumţiei de nevinovatie, consacrată de art. 23 alin. (8) din Constituţia României şi de art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi de jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului. Sub acest aspect, principala problema pe care o ridica autorul excepţiei de neconstituţionalitate are în vedere faptul ca materia contravenţiilor intră în domeniul "penal", chiar dacă dreptul intern nu o consacra ca atare, pe baza unor criterii complementare, admise în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, care ţin de natura faptei şi de gravitatea sancţiunii.III. Potrivit celei de-a treia critici de neconstituţionalitate, normele legale privind procedura judiciară contravenţională de drept comun violeaza dreptul la respectarea prezumţiei de nevinovatie. În acest sens, se arata ca prezumţia de nevinovatie trebuie respectata atât de instanţa judecătorească, cat şi de legiuitor, ca şi de structurile administrative în activitatea de aplicare a legii. Totodată, prezumţia de nevinovatie "comanda ca sarcina probei sa revină acuzarii" şi ca orice dubiu sa profite "acuzatului", asa cum s-ar fi pronunţat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, printre altele, în cauza Barbera, Messegue şi Jabardo împotriva Spaniei, 1998. În concluzie, considera ca "procedura contravenţională română de drept comun violeaza evident dreptul la respectarea prezumţiei de nevinovatie, consacrat de art. 6 pct. 2 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi interpretat în lumina instanţei de contencios european".IV. În sfârşit, o ultima critica de neconstituţionalitate consta în aceea ca principiul statului de drept şi democratic, bazat pe respectarea drepturilor omului, ar fi încălcat de normele juridice privind procedura contravenţională judiciară de drept comun, prin faptul ca "politistul este liber să constate contravenţiile şi să aplice sancţiunile potrivit unei competente de apreciere foarte largi, iar apoi este scutit de orice sarcina a probei lt; lt;acuzatiilor gt; gt; şi sancţiunilor sale îndreptate împotriva lt; lt;contravenientilor gt; gt; automat vinovaţi, aceştia fiind obligaţi sa adune şi să prezinte probe pentru a anula măsura politistului, pentru a inlatura sancţiunea care le-a fost aplicată de acesta, pentru a-şi dovedi nevinovatia". Ca atare, considera ca prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, sunt contrare şi art. 1 alin. (3) din Constituţie, interpretat potrivit art. 20 alin. (1) din aceasta, "în lumina preambulului Convenţiei europene a drepturilor omului, interpretat, la rândul sau, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului".Judecătoria Buhusi apreciază ca textele de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, se arata ca materia contravenţională a trecut, ca efect al schimbărilor legislative, din domeniul penal în sfera abaterilor cu caracter administrativ, "iar aceasta translatie, deşi a menţinut unele apropieri şi similitudini cu instituţii aparţinând dreptului penal, a impus definirea din punctul de vedere al ramurii de drept apartinatoare, dreptul administrativ." Totodată, instanţa de judecată a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, deoarece în dispoziţiile acestui text nu apare termenul de contravenient.Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Guvernul apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens, arata ca simpla desemnare a unei persoane drept contravenient nu înseamnă şi stabilirea vinovatiei sale. Acest aspect rezultă şi din posibilitatea reglementată de ordonanţa de a formula plângere la judecătorie împotriva procesului-verbal contraventional. Cu referire la invocarea încălcării art. 23 alin. (8) din Constituţie şi art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Guvernul considera ca modul în care Curtea de la Strasbourg a interpretat prevederile acestui din urma articol nu se opune unei schimbări a sarcinii probei de natura celei arătate de autorul excepţiei. Menţionând, în acest sens, jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului, mai arata ca statele trebuie să menţină un raport rezonabil de proportionalitate între scopul legitim urmărit prin reglementarea rasturnarii sarcinii probei şi atingerea adusă prezumţiei de nevinovatie. Pentru ca inversarea sarcinii probei sa nu ducă la încălcarea prezumţiei de nevinovatie, statele trebuie să respecte câteva principii, care, aplicate la situaţia de fapt, să justifice interesul legitim al acestora de a incredinta unor organe administrative constatarea şi sancţionarea acelor acte ilegale care aduc o atingere mai redusă valorilor sociale ocrotite prin lege. De altfel, conform art. 31 alin. (1) din ordonanţa criticata, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data inmanarii sau comunicării acestuia, instanţa în faţa căreia se judeca contestaţia bucurandu-se de plenitudine de jurisdicţie şi având libertatea de a administra orice proba pertinenta şi concludenta. Tot astfel, procedura de judecată oferă toate garanţiile procesului echitabil, sistemul conţine anumite garanţii menite sa atenueze situaţia dezavantajoasa în care este plasata persoana acuzata de săvârşirea unei contravenţii, iar art. 17 din ordonanţa stabileşte menţiunile a căror lipsa din procesul-verbal atrage nulitatea absolută şi care sunt cercetate, în mod obligatoriu, din oficiu, de instanţa de judecată.Avocatul Poporului apreciază ca dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (7), art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (3), art. 27, art. 28, art. 33 alin. (1) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, sunt constituţionale. Astfel, arata ca ordonanţa nu conţine dispoziţii exprese privind sarcina probei, ci stabileşte doar necesitatea administrării ei, potrivit normelor dreptului comun. În ceea ce priveşte folosirea notiunii de "contravenient", considera ca aceasta "nu este facuta în acelaşi mod în care legislaţia penală utilizează cuvintele lt; lt;invinuit gt; gt; sau lt; lt;inculpat gt; gt;, de care se leagă prezumţia de nevinovatie, ci este facuta pentru caracterizarea unei persoane care a săvârşit o contravenţie". Mai mult, potrivit art. 47 din ordonanţa, plângerii i se aplică regulile procedurii civile, "care nu presupun nevinovatia penală a cuiva, ci stabilirea temeiniciei procesului-verbal de constatare a contravenţiei". Referitor la invocarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), considera ca acestea nu sunt relevante în cauza, iar încălcarea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu poate fi reţinută, întrucât contestaţia este judecata de un tribunal independent, impartial, stabilit prin lege, şi în mod public.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 16 alin. (1) şi (7), art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (3), art. 27, art. 28, art. 33 alin. (1), toate sub aspectul utilizării termenului "contravenient", precum şi ale art. 34 alin. (1) în ceea ce priveşte sintagma "necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal", din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002. Aceste texte de lege prevăd:- Art. 16 alin. (1) şi (7): "(1) Procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu: data şi locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia şi locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a caii de atac şi organul la care se depune plângerea. [...] (7) În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat sa aducă la cunoştinţa contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare. Obiectiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica lt; lt;Alte menţiuni gt; gt;, sub sancţiunea nulităţii procesului-verbal.";- Art. 17: "Lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata şi din oficiu.";- Art. 18: "Contravenientul este obligat să prezinte agentului constatator, la cerere, actul de identitate ori documentele în baza cărora se fac menţiunile prevăzute la art. 16 alin. (3). În caz de refuz, pentru legitimarea contravenientului agentul constatator poate apela la ofiţeri şi subofiteri de poliţie, jandarmi sau gardieni publici.";- Art. 19 alin. (1): "Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagina de agentul constatator şi de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se afla de faţa, refuza sau nu poate să semneze, agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puţin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde şi datele personale din actul de identitate al martorului şi semnatura acestuia.";- Art. 25. alin. (1) şi (3): "(1) Procesul-verbal se va inmana sau, după caz, se va comunică, în copie, contravenientului şi, dacă este cazul, părţii vătămate şi proprietarului bunurilor confiscate. [...] (3) În situaţia în care contravenientul a fost sancţionat cu amendă, precum şi dacă a fost obligat la despăgubiri, o dată cu procesul-verbal acestuia i se va comunică şi înştiinţarea de plată. În înştiinţarea de plată se va face menţiunea cu privire la obligativitatea achitării amenzii şi, după caz, a despăgubirii, în termen de 15 zile de la comunicare, în caz contrar urmând să se procedeze la executarea silită.";- Art. 26 alin. (3): "În cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deşi prezent, refuza să semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum şi a înştiinţării de plată se face de către agentul constatator în termen de cel mult o luna de la data încheierii.";- Art. 27: "Comunicarea procesului-verbal şi a înştiinţării de plată se face prin posta, cu aviz de primire, sau prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operaţiunea de afişare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puţin un martor.";- Art. 28: "(1) Contravenientul poate achită, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, agentul constatator făcând menţiune despre aceasta posibilitate în procesul-verbal. În actul normativ de stabilire a contravenţiilor aceasta posibilitate trebuie menţionată în mod expres. (2) Plata amenzii se face la Casa de Economii şi Consemnaţiuni sau la trezoreria finanţelor publice, iar o copie de pe chitanţa se preda de către contravenient agentului constatator sau se trimite prin posta organului din care acesta face parte, în termenul prevăzut la alin. (1). (3) În cazul în care contravenientul a achitat jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ pentru fapta săvârşită orice urmărire încetează.";- Art. 33 alin. (1): "Judecătoria va fixa termen de judecată, care nu va depăşi 30 de zile, şi va dispune citarea contravenientului sau, după caz, a persoanei care a făcut plângerea, a organului care a aplicat sancţiunea, a martorilor indicaţi în procesul-verbal sau în plângere, precum şi a oricăror alte persoane în măsura să contribuie la rezolvarea temeinica a cauzei.";- Art. 34 alin. (1): "Instanţa competenţa să soluţioneze plângerea, după ce verifica dacă aceasta a fost introdusă în termen, asculta pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării."În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile de lege criticate contravin, în ordinea invocarii lor, art. 23 alin. (8) şi art. 1 alin. (3) din Constituţie, precum şi preambulului şi art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Aceste dispoziţii constituţionale şi convenţionale prevăd:- Art. 23 alin. (8): "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată.";- Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate."De asemenea, se invoca şi încălcarea dispoziţiilor art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora "Orice persoană acuzata de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită".Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea Constituţională retine:I. În esenta, în opinia autorului excepţiei, folosirea prin textele de lege criticate a notiunii de contravenient pentru persoana despre care se afirma ca a săvârşit o contravenţie are semnificatia calificării acesteia ca persoana "vinovata" de săvârşirea unei fapte ilicite, iar nu ca persoana "cercetata" sau "acuzata" pentru o asemenea fapta, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 23 alin. (8) din Constituţie, potrivit cărora "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată".Aceasta critica de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă. Conform art. 2 din Codul penal "Legea prevede care fapte constituie infracţiuni, pedepsele ce se aplică infractorilor şi măsurile care se pot lua în cazul săvârşirii acestor fapte", iar conform art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 180/2002, "Legea contravenţională apara valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală. Constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţa, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti". Asadar, simpla desemnare a unei persoane ca fiind contravenient nu înseamnă şi stabilirea vinovatiei sale. Utilizarea de către legiuitor a notiunii de contravenient în dreptul administrativ sau de infractor în dreptul penal nu are semnificatia unei infrangeri a prezumţiei de nevinovatie consacrate de art. 23 alin. (8) din Constituţie. Aceasta dispoziţie constituţională este aplicabilă atât în domeniul penal, cat şi în cel contraventional, nici o persoană care a săvârşit o infracţiune (infractor) sau o contravenţie (contravenient) neputând fi exclusa de la beneficiul acestei garanţii procesuale până când o hotărâre judecătorească de condamnare a rămas definitivă.În ceea ce priveşte invocarea încălcării preambulului Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea constata ca acesta nu are valoare normativa decât prin raportare la textele Convenţiei şi, prin urmare, nu retine criticile formulate prin raportare la el. În legătură însă cu susţinerile referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 6 pct. 2 din Convenţie, potrivit cărora "Orice persoană acuzata de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită", Curtea observa ca, în dreptul românesc, contravenţiile au fost scoase de sub incidenţa legii penale şi au fost supuse unui regim administrativ. Sub acest aspect, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu se opune tendintei de "dezincriminare" a unor asemenea fapte. În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenta sa, a statuat ca nimic nu împiedica statele să-şi îndeplinească rolul lor de gardieni ai interesului public, prin stabilirea sau menţinerea unei distincţii între diferitele tipuri de infracţiuni, retinand ca, în scopul aplicării prevederilor art. 6 al Convenţiei, trebuie avute în vedere trei criterii: 1) caracterizarea faptei în dreptul naţional; 2) natura faptei; 3) natura şi gradul de gravitate ale sancţiunii care ar putea fi aplicată persoanei în cauza. În aprecierea acestor criterii, în cauza Ozturk împotriva Germaniei, 1994, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit ca modul de definire a faptelor prin dreptul intern are o valoare relativă, esenţială fiind natura faptei şi a sancţiunii. Curtea Europeană considera ca pozitiva măsura dezincriminarii, în "interesul individului", a unor infracţiuni mai puţin grave şi pentru care făptuitorul nu mai răspunde penal, putând chiar sa evite procedura judiciară şi pe aceasta cale să se elimine supraaglomerarea tribunalelor. Cu toate acestea, distincţia operata de statele europene între crime, delicte şi contravenţii nu este operanta, întrucât în sensul art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale toate aceste fapte au caracter penal şi, tocmai de aceea, prevederile sale garantează oricărui "acuzat" dreptul la un proces echitabil, indiferent de calificarea faptei în dreptul intern. În sensul arătat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat şi în cauza Garyfallou Aebe împotriva Greciei, 1997, în cauza Lauko împotriva Slovaciei, 1998, precum şi în cauza Kadubec împotriva Slovaciei, 1998.Totodată, potrivit teoriei şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, problema stabilirii vinovatiei în materia contravenţiilor nu are în vedere faza extrajudiciara a sancţiunii administrative, ci faza judiciară a acesteia, ceea ce presupune respectarea dreptului la un proces echitabil şi a garanţiilor prevăzute de art. 6 din Convenţie, articol cu care prevederile art. 23 alin. (8) din Constituţie, potrivit cărora "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată", sunt în deplina concordanta.Autorul excepţiei de neconstituţionalitate mai susţine ca, în cazul în care contravenientul se considera nevinovat şi sesizează instanţa de judecată, are calitate procesuala de contestator, iar organul care a aplicat sancţiunea are calitate de intimaţi, astfel ca sarcina de a rasturna prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului-verbal de contravenţie, deci sarcina probei, revine contravenientului, şi nu organului care aplica sancţiunea. În legătură cu aceasta sustinere, Curtea observa ca, deşi legiuitorul a dezincriminat contravenţiile, potrivit art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, instanţa competenţa să soluţioneze plângerea îndreptată împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este obligată să urmeze anumite reguli procedurale distincte de cele ale dreptului procesual civil, în virtutea cărora, asa cum susţine autorul excepţiei, sarcina probei aparţine celui care afirma ceva în instanţa. Astfel, alin. (1) al textului de lege menţionat stabileşte, fără distincţii, ca instanţa competenţa să soluţioneze plângerea verifica dacă aceasta a fost introdusă în termen, asculta pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, între care, potrivit art. 33 din ordonanţa, şi organul care a aplicat sancţiunea, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării. Dispoziţiile alin. (2) al art. 34 din ordonanţa prevăd ca hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată cu recurs, fără ca motivarea acestuia să fie obligatorie. Asa fiind, şi sub acest aspect, prevederile de lege criticate sunt în deplin acord cu exigenţele art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar din procedura de soluţionare a plângerii împotriva procesului-verbal de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu rezultă răsturnarea sarcinii probei, ceea ce ar fi contrar intereselor contravenientului, ci, mai degraba, exercitarea dreptului la apărare.II. Cea de a doua critica de neconstituţionalitate priveşte "aplicabilitatea normelor constituţionale şi convenţionale consacrand dreptul la respectarea prezumţiei de nevinovatie". În susţinerea acestei critici se arata ca, spre deosebire de jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului, legislaţia română în materie contravenţională nu tine seama de caracterul autonom al notiunii de "penal". Asa cum s-a arătat deja, jurisprudenta acestei Curţi accepta dezincriminarea anumitor fapte penale prin legislaţia naţionala şi trecerea lor în domeniul administrativ şi considera ca prin aceasta nu se încalcă prezumţia de nevinovatie, care nu poate fi tratata la modul absolut, ci exista chiar posibilitatea admiterii sale limitate (cauza Salabiaku împotriva Frantei, 1988).Totodată, Curtea Constituţională constata ca hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului, menţionate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate sub acest aspect, nu sunt incidente în cauza, întrucât prin acestea nu s-a reţinut contrarietatea dezincriminarii anumitor fapte faţă de prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, în cauza Ozturk împotriva Germaniei, 1994, statul german a fost condamnat pentru ca reclamantul a fost obligat sa plătească cheltuielile de interpret, cu încălcarea art. 6 pct. 3 din Convenţie; în cauza Garyfallou Aebe împotriva Greciei, 1997, statul grec a fost condamnat pentru durata excesiva a procedurilor judiciare, fiind încălcat art. 6 pct. 1 din Convenţie; în cauza Lauko împotriva Slovaciei, 1998, şi Kadubec împotriva Slovaciei, 1998, persoanele interesate trebuie să se poată adresa unui tribunal independent şi impartial; în cauza E.L., R.L. şi J.O.L. împotriva Elvetiei, 1997, statul elvetian a fost condamnat pentru aplicarea unei amenzi cu încălcarea principiului răspunderii personale pentru săvârşirea unei fapte cu caracter "penal"; în cauza Schmautzer împotriva Austriei, 1995, statul a fost condamnat pentru nerespectarea dreptului de acces la un tribunal.Faţa de cele arătate, rezultă ca prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, sunt constituţionale şi în deplin acord cu art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece permit persoanei interesate să se adreseze justiţiei şi sa îi fie respectate garanţiile procesuale, generale şi speciale, prevăzute de acest text.În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 31 alin. (1) şi ale art. 32 din ordonanţa, care dau expresie liberului acces la justiţie, stabilesc ca dosarul cauzei se întocmeşte de către agentul constatator şi tot acesta sesizează instanţa, pe baza plângerii contravenientului, asa încât susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia agentul constatator are atribuţii de acuzator nu poate fi reţinută. Textele de lege menţionate reprezintă şi o aplicare a dispoziţiilor art. 48 alin. (1) din Constituţie, care stabilesc ca "Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este indreptatita să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei".III. Cea de a treia critica de neconstituţionalitate priveşte nerespectarea prezumţiei de nevinovatie de către autorităţile administrative, de instanţa de judecată şi de către legiuitor. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate prezumţia de nevinovatie "comanda ca sarcina probei sa revină acuzarii şi ca orice dubiu sa profite lt; lt;acuzatului gt; gt;".Potrivit celor arătate în prezenta decizie, utilizarea de către legiuitor şi de către autorităţile administraţiei publice a notiunii de contravenient nu este de natura sa infranga prezumţia de nevinovatie. Nici instanţa de judecată, în procedura de soluţionare a contestaţiilor împotriva procesului-verbal de stabilire şi sancţionare a contravenţiei, nu operează cu notiunile de "acuzat" şi "acuzare" şi nici nu-l considera vinovat pe contravenient înainte de pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.Curtea constata ca invocarea cauzei Barbera, Messegue şi Jabardo împotriva Spaniei, 1998, în sprijinul susţinerilor de neconstituţionalitate nu este relevanta, întrucât cauza priveşte un asasinat şi nu o procedură contravenţională, care se desfăşoară potrivit regulilor anterior arătate şi care sunt în conformitate cu prevederile Constituţiei şi ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.IV. În sfârşit, în esenta, o ultima sustinere de neconstituţionalitate consta în încălcarea principiului statului de drept şi democratic, prin aceea ca "politistul este liber să constate contravenţiile şi să aplice sancţiunile potrivit unei competente de apreciere foarte largi". Cu privire la aceste critici, Curtea constata că nu comportamentul politistului este relevant, ci important este ca legiuitorul sa îi atribuie acestuia competente în concordanta cu principiile şi normele constituţionale. Or, sub acest aspect, nu este formulată nici o critica.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) şi (7), art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (3), art. 27, art. 28 şi art. 33 alin. (1), toate sub aspectul termenului "contravenient", precum şi ale art. 34 alin. (1) partea "necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal", din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, excepţie ridicată de Corneliu-Liviu Popescu în Dosarul nr. 2.296/2002 al Judecătoriei Buhusi.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 mai 2003.PREŞEDINTE,prof. univ. dr. COSTICA BULAIMagistrat-asistent şef,Gabriela Dragomirescu──────────────────