DECIZIE nr. 148 din 16 aprilie 2003privind constituţionalitatea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 317 din 12 mai 2003



    În temeiul art. 144 lit. a) din Constituţia României, Curtea Constituţională se pronunţa, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei.Prin Încheierea din 8 aprilie 2003 Plenul Curţii Constituţionale a dispus declanşarea procedurii jurisdicţionale privind constituţionalitatea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei, depusa la Curte de preşedintele Camerei Deputaţilor, împreună cu tabelele cuprinzând semnăturile a 233 de deputaţi şi 94 de senatori, şi cu avizul Consiliului Legislativ.Deputaţii semnatari ai propunerii legislative de revizuire sunt următorii:Adrian Nastase, Valer Dorneanu, Viorel Hrebenciuc, Viorica Afrasinei, Alexandru Sassu, Alexandru Lapusan, Florea Voinea, Gheorghe Ana, Petru Andea, Andrei Ioan, Ecaterina Andronescu, Niculae Napoleon Antonescu, Iosif Armas, Eugen Arnautu, Mihai Balta, Mihai Bar, Radu Liviu Bara, Daniela Bartos, Cornel Badoiu, Dumitru Bentu, Victor Bercaroiu, Endre Bereczki, Ioan Bivolaru, Vasile Bleotu, Dumitru Boabes, Minica Boaja, Ion Bozga, Ovidiu Brinzan, Mircea Bucur, Ion Burnei, Dumitru Buzatu, Valentin Gigel Calcan, Gheorghe Romeo Leonard Cazan, Ştefan Cazimir, Adrian Casunean-Vlad, Dumitru Chirita, Vasile Silvian Ciuperca, Minodora Cliveti, Dorel Petru Craciun, Nicoara Cret, Marin Cristea, Matei-Agathon Dan, Aurel Daraban, Traian Dobre, Smaranda Dobrescu, George Dragu, Doina Micsunica Dretcanu, Cristian Sorin Dumitrescu, Carmen Dumitriu, Gheorghe Dutu, Mihail Facă, Ion Florescu, Acsinte Gaspar, Filip Georgescu, Florin Georgescu, Adrian Gheorghiu, Viorel Gheorghiu, Georgiu Gingaras, Ştefan Giuglea, Petre Godja, Nicolae Gradinaru, Neculai Grigoras, Aurel Gubandru, Marian Ianculescu, Valentin Adrian Iliescu, Adrian Ionel, Dan Ionescu, Razvan Ionescu, Florin Iordache, Scarlat Iriza, Maria Lazar, Lucia Cornelia Lepadatu, Dorin Lazar Maior, Gheorghe Marcu, Gheorghe Marin, Ionel Marineci, Mihai-Adrian Malaimare, Vasile Mihalachi, Petru Şerban Mihailescu, Vasile Miron, Manuela Mitrea, Miron Tudor Mitrea, Anton Mitaru, Ion Mocioalca, Tudor Mohora, Carmen Ileana Moldovan, Petre Moldovan, Eugenia Moldoveanu, Marian Adrian Motoc, Ovidiu Tiberiu Musetescu, Petre Naidin, Rodica Nassar, Liana Elena Naum, Vlad Gheorghe Nadejde, Ion Neagu, Victor Neagu, Horia Ion Neamtu, Tiberiu Paul Neamtu, Cristian Nechifor, Dan Nica, Ion Nicolae, Mihai Nicolescu, Eugen Nicolicea, Constantin Niculescu, Bogdan Nicolae Niculescu-Duvaz, Constantin Nita, Ionel Olteanu, Ion Oltei, Ioan Mircea Pascu, Valentin Paduroiu, Ovidiu Cameliu Petrescu, Radu Podgoreanu, Virgil Popa, Gheorghe Popescu, Dan Ioan Popescu, Catalin Popescu, Virgil Popescu, Petre Posea, Ristea Priboi, Vasile Puscas, Hildegard Carola Puwak, Dan Grigore Rasovan, Ion Rădoi, Gheorghe Rosculet, Ioan Rus, Cristian Sandache, Alecu Sandu, Ion Florentin Sandu, Marian Sarbu, Tiberiu-Sergius Sbarcea, Constantin Selagea, Nicolae Sersea, Adrian Severin, Mihail Sireteanu, Nicu Spiridon, Ioan Stan, Ion Stan, Zisu Stanciu, AlexandruOctav Stanescu, Timotei Stuparu, Vasile Suciu, Gheorghe Suditu, Ion Ştefan, Codrin Stefanescu, Luca Stefanoiu, Pavel Tarpescu, Culita Tarata, Constantin Teculescu, Ioan Timiş, Pavel Todoran, Mihai Tudose, Alexandru Tibulca, Iulian-Costel Tocu, Aurelia Vasile, Dan Verbina, Madalin Voicu, Dorel Zavoianu, Valeriu Ştefan Zgonea, Dorel Bahrin, Pavel Cherescu, Nicu Cojocaru, Amalia Balasoiu, Mihaela Mandrea-Muraru, Constantin Florentin Moraru, Ioan Mihai Nastase, Octavian Constantin Petrus, Olga-Lucheria Voinea, Marin Anton, George Crin Laurentiu Antonescu, Andrei Ioan Chiliman, Viorel-Gheorghe Coifan, Victor Paul Dobre, Liviu Iuliu Dragos, Valeriu Gheorghe, Titu Nicolae Gheorghiof, Puiu Hasotti, Anton Ionescu, Ion Luchian, Catalin Micula, Monica Octavia Musca, Gheorghe-Eugen Nicolaescu, Dan Costache (Dinu) Patriciu, Napoleon Pop, Cornel Popa, Grigore Dorin Popescu, Calin Constantin Anton Popescu-Tariceanu, Vasile Predica, Dan Radu Rusanu, Nini Sapunaru, Dan Coriolan Simedru, Cornel Stirbet, Valeriu Stoica, Radu Stroe, Attila-Bela-Ladislau Kelemen, Attila Varga, Iulia Pataki, Istvan Antal, Ferenc Asztalos, Dezideriu Coloman Becsek-Garda, Gyongyike Bondi, Laszlo Borbely, Istvan Erdei Doloczki, Sandor Konya-Hamar, Csaba-Tiberiu Kovacs, Grigore Makkai, Robert Kalman Raduly, Ervin-Zoltan Szekely, Sandor Tamas, Gheorghe Tokay, Iuliu Vida, Iuliu Winkler, Varujan Pambuccian, Dorel Dorian, Sotiris Fotopolos, Cerchez Metin, Gheorghe Firczak, Ana Florea, Slavomir Gvozdenovici, Miron Ignat, Ileana Stana-Ionescu, Longher Ghervazen, Oana Manolescu, Petru Mirciov, Nicolae Paun, Mihai Radan, Negiat Sali, Vasile Ionel Savu, Ştefan Tcaciuc, Eberhard-Wolfgang Wittstock, Cornel Boiangiu, Vasile Mandroviceanu, Sever Mesca, Ion Mogos, Ilie Neacsu şi Raj Tunaru.Senatorii semnatari ai iniţiativei legislative de revizuire sunt următorii:Ion Solcanu, Dionisie Bucur, Maria Antoaneta Dobrescu, Doru Ioan Taracila, Marin Dinu, Constantin Alexa, Victor Apostolache, Alexandru Athanasiu, Viorel Balcan, Doru Laurian Badulescu, Liviu Doru Bindea, Şerban Alexandru Bradisteanu, Alin Theodor Ciocarlie, Octav Cozmanca, Avram Craciun, Trita Fanita, Cornel Filipescu, Ion Gogoi, Ioan Guga, Ion Harsu, Gheorghe Hoha, Ion Honcescu, Florin Hritcu, Ion Iliescu, Antonie Iorgovan, Aureliu Leca, Liviu Maior, Vintila Matei, Viorel Matei, Vasile Mocanu, Tudor Marius Munteanu, Ioan Nicolaescu, Sergiu Florin Nicolaescu, Constantin Nicolaescu, Traian Novolan, Sorin Mircea Oprescu, Octavian Opris, Adrian Paunescu, Ilie Platica Vidovici, Ioan Pop de Popa, Dan Mircea Popescu, Laurentiu Mircea Popescu, Ion Predescu, Emilian Prichici, Mihai Radu Pricop, Ghiorghi Prisacaru, George Mihail Pruteanu, Nelu Pujina, Constantin Radu, Dan Nicolae Răhău, Nora Cecilia Rebreanu, Traian Rece, Aristide Roibu, Ion Seche, Niculae Sin, Elena Sporea, Rodica Mihaela Stanoiu, Fevronia Stoica, Rodica Selaru, Viorel Ştefan, Emil Razvan Theodorescu, Constantin Toma, Nicolae Vacaroiu, Melu Voinea, Grigore Zanc, Ioan Cristolovean, Vasile Duta, Avram Filipas, Simona Marinescu, Sorin Adrian Vornicu, Norica Nicolai, Gheorghe Flutur, Nicolae-Vlad Popa, Ion Sarbulescu, Nicolae Paul Anton Pacuraru, Dan Constantinescu, Radu Alexandru Feldman, Mircea Ionescu-Quintus, Mircea Teodor Iustian, Paun-Ion Otiman, Corin Penciuc, Alexandru Paleologu, Attila Verestoy, Karoly Ferenc Szabo, Alexandru Kereskenyi, Peter Eckstein Kovacs, Gyorgy Frunda, Bela Marko, Csaba Nemeth, Ştefan Pete, Valentin-Zoltan Puskas, Denes Sereş, Csaba Sogor, Borbala Vajda. Propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei României are următoarea redactare: lt; lt;Art. I. - Constituţia României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 21 noiembrie 1991, se modifica şi se completează astfel:1. După alineatul (3) al articolului 1 se adauga doua noi alineate, (4) şi (5), cu următorul cuprins:"(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale. (5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie."2. Alineatul (1) al articolului 2 se modifica şi are următorul cuprins:"(1) Suveranitatea naţionala aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum."3. Alineatul (1) al articolului 4 se modifica şi are următorul cuprins:"(1) Statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi."4. Articolul 9 se modifica astfel:- Denumirea este: "Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale"- Cuprinsul articolului este:"Art. 9. - Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit cu statutele lor, în condiţiile legii. Ele contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale salariaţilor şi ale membrilor asociaţiilor patronale sau profesionale."5. După alineatul (2) al articolului 11 se introduce un nou alineat, (3), cu următorul cuprins:"(3) În cazul în care un tratat la care România urmează sa devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei."6. Alineatul (3) al articolului 16 se modifica şi are următorul cuprins:"(3) Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţara. Statul român garantează egalitatea de sanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii."7. Alineatul (1) al articolului 19 se modifica şi are următorul cuprins:"(1) Cetăţeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din România. Cetăţenii români pot fi extrădaţi în baza tratatelor internaţionale la care România este parte, în condiţiile legii şi pe bază de reciprocitate."8. După alineatul (2) al articolului 21 se adauga doua noi alineate, (3) şi (4), cu următorul cuprins:"(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. (4) Jurisdictiile speciale administrative sunt facultative dacă legea nu prevede altfel."9. Articolul 23 se modifica astfel:- Alineatul (4) are următorul cuprins:"(4) Arestarea preventivă se dispune numai de instanţa de judecată."- După alineatul (4) se introduc trei noi alineate, (4^1), (4^2) şi (4^3), cu următorul cuprins:"(4^1) În cursul urmăririi penale, arestarea preventivă se poate dispune pentru o durată de cel mult 30 de zile şi se poate prelungi cu câte o durată de cel mult 30 de zile, fără ca durata totală să depăşească 120 de zile.(4^2) În faza de judecată arestarea preventivă se menţine până la împlinirea duratei de 30 de zile atunci când această măsură a fost dispusă în faza de urmărire penală şi se poate prelungi cu câte o durată de cel mult 30 de zile, dacă instanţa constata ca sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.(4^3) Încheierile instanţei privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege."- Alineatul (6) are următorul cuprins:"(6) Punerea în libertate a celui reţinut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri au dispărut, precum şi în alte situaţii prevăzute de lege."10. Alineatul (3) al articolului 27 se modifica şi are următorul cuprins:"(3) Percheziţiile pot fi dispuse de judecător şi pot fi efectuate numai în formele prevăzute de lege."11. Alineatul (5) al articolului 32 se modifica şi are următorul cuprins:"(5) Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în unităţi de stat, particulare şi confesionale, în condiţiile legii."12. Articolul 41 se modifica astfel:- Denumirea este: "Dreptul de proprietate privată"- Alineatul (2) se modifica şi are următorul cuprins:"(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin legea organică, precum şi prin moştenire legală."- După alineatul (3) se introduce un nou alineat, (3^1), cu următorul cuprins:"(3^1) Este interzisă trecerea silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenentei etnice, religioase, politice sau de alta natura a titularilor."- După alineatul (7) se introduce un nou alineat, (7^1), cu următorul cuprins:"(7^1) Prezumţia prevăzută la alineatul (7) nu este aplicabilă pentru bunurile dobândite ca urmare a valorificării veniturilor realizate din infracţiuni."13. La articolul 46, termenii "persoane handicapate" şi "handicapati" se înlocuiesc cu termenul "persoane cu handicap".14. După articolul 46 se introduce un nou articol, 46^1, cu următorul cuprins:- Denumirea este: "Ocrotirea mediului înconjurător"- Cuprinsul articolului este:"Art. 46^1. - Statul şi autorităţile publice sunt obligate sa ia măsuri pentru ocrotirea şi refacerea mediului înconjurător, precum şi pentru menţinerea echilibrului ecologic."15. Articolul 48 se modifica şi are următorul cuprins:"(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este indreptatita să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei. (2) Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege. (3) Statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului nu inlatura, în condiţiile legii, răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţa."16. Alineatul (2) al articolului 49 se modifica şi are următorul cuprins:"(2) Restrangerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratica. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie facuta în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii."17. Articolul 51 se abroga.18. Alineatul (2) al articolului 52 se modifica şi are următorul cuprins:"(2) Condiţiile efectuării serviciului militar pentru bărbaţii, cetăţeni români, care au împlinit vârsta de 20 de ani, se vor stabili prin lege organică."19. Articolul 55 se modifica şi are următorul cuprins:"Art. 55. - (1) Avocatul Poporului este numit pe o durată de 4 ani pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice. Adjunctii Avocatului Poporului sunt specializaţi pe domenii de activitate. (2) Avocatul Poporului şi adjunctii săi nu pot îndeplini nici o alta funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior. (3) Organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului se stabilesc prin lege organică."20. Articolul 62 se modifica şi se completează astfel:- Denumirea este: "Şedinţele Camerelor"- Alineatul (1) se modifica şi are următorul cuprins:"(1) Camera Deputaţilor şi Senatul lucrează în şedinţe separate."- Partea introductivă a alineatului (2) se modifica şi are următorul cuprins:"(2) Camerele îşi desfăşoară lucrările şi în şedinţe comune, potrivit unui regulament adoptat cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, pentru:"- Prevederile literelor f), g) şi h) ale alineatului (2) se modifica şi au următorul cuprins:"f) aprobarea strategiei naţionale de apărare a tarii, examinarea rapoartelor Consiliului Suprem de Apărare a Tarii; g) numirea, la propunerea Preşedintelui României, a directorilor serviciilor de informaţii şi exercitarea controlului asupra activităţii acestor servicii; h) numirea Avocatului Poporului;"- După litera h) a alineatului (2) se introduc doua noi litere, i) şi j), cu următorul cuprins:"i) stabilirea statutului deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora; j) îndeplinirea altor atribuţii care, potrivit Constituţiei, legilor organice sau regulamentului, se exercită în şedinţa comuna."21. Alineatul (1) al articolului 67 se modifica şi are următorul cuprins:"(1) Deputaţii şi senatorii intră în exerciţiul mandatului la data întrunirii legale a Camerei din care fac parte, sub condiţia validării alegerii şi a depunerii jurământului. Jurământul se stabileşte prin lege organică."22. Articolul 69 se modifica şi are următorul cuprins:"(1) Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. (2) Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecata penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi perchezitionati sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie."23. Articolul 70 se abroga.24. Articolul 71 se abroga.25. Alineatul (3) al articolului 72 se modifica şi are următorul cuprins:"(3) Prin lege organică se reglementează: a) sistemul electoral; organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente; b) organizarea şi funcţionarea partidelor politice; c) statutul deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora; d) organizarea şi desfăşurarea referendumului; e) organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a Tarii; f) regimul stării de asediu şi al celei de urgenta; g) infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora; h) acordarea amnistiei sau a graţierii colective; i) organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi; j) regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii; k) organizarea generală a învăţământului; l) organizarea administraţiei locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală; m) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele şi protecţia socială; n) statutul minorităţilor naţionale din România; o) regimul general al cultelor; p) celelalte domenii pentru care, în Constituţie, se prevede adoptarea de legi organice."26. Articolul 73 se modifica şi are următorul cuprins:- Alineatul (1) are următorul cuprins:"(1) Iniţiativa legislativă aparţine Guvernului, deputaţilor, senatorilor, precum şi unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifesta dreptul la iniţiativa legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele tarii, iar în fiecare din aceste judeţe şi în municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative."- Alineatul (3) are următorul cuprins:"(3) Guvernul îşi exercită iniţiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege către Camera competentă să îl adopte în prima lectura."- Alineatul (5) are următorul cuprins:"(5) Propunerile legislative se supun dezbaterii mai întâi Camerei competente să le adopte în prima lectura."27. După articolul 73 se introduce un nou articol, 73^1, cu următorul cuprins:- Denumirea este: "Sesizarea Camerelor"- Cuprinsul articolului este:"Art. 73^1. - (1) Se supun spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, în prima lectura, proiectele de legi şi propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internaţionale şi a măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea acestor tratate sau acorduri, precum şi proiectele legilor organice prevăzute la art. 31 alin. (5), art. 37 alin. (3), art. 52 alin. (2), art. 55 alin. (3), art. 72 alin. (3) lit. e), i), k), l), art. 79 alin. (2), art. 101 alin. (3), art. 104 alin. (2), art. 116 alin. (3), art. 117 alin. (2) şi (3), art. 119 alin. (2), art. 125 alin. (4) şi (5) şi art. 140 alin. (4). Celelalte proiecte de legi sau propuneri legislative se supun dezbaterii şi adoptării, în prima lectura, Senatului. (2) Camera sesizată în prima lectura se pronunţa în termen de 30 de zile. Pentru coduri şi alte legi de complexitate deosebită, termenul este de 45 de zile. În cazul depăşirii acestor termene se considera ca proiectul de lege sau propunerea legislativă au fost adoptate tacit. (3) După adoptare sau respingere de către prima Cameră sesizată, proiectul sau propunerea legislativă se trimite, pentru a doua lectura, la cealaltă Camera, care va decide definitiv."28. Articolul 75 se abroga.29. Articolul 76 se abroga.30. Articolul 78 se modifica şi are următorul cuprins:"Legea se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei."31. Articolul 84 se modifica astfel:- Alineatul (2) se modifica şi are următorul cuprins:"(2) Preşedintele României se bucura de imunitate. Prevederile alin. (1) al art. 69 se aplică în mod corespunzător."- Alineatul (3) se abroga.32. După alineatul (2) al articolului 85 se introduce un nou alineat, (3), cu următorul cuprins:"(3) Dacă prin propunerea de remaniere se schimba structura sau compozitia politica a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atributia prevăzută la alin. (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru."33. Alineatul (1) al articolului 91 se modifica şi are următorul cuprins:"(1) Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aproba sau se ratifica potrivit procedurii stabilite prin lege."34. După articolul 95 se introduce un nou articol, 95^1, cu următorul cuprins:- Denumirea este: "Punerea sub acuzare"- Cuprinsul articolului este:"Art. 95^1. - Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţa comuna, pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădare, cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile legii. Preşedintele este demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare."35. După alineatul (2) al articolului 106 se introduce un nou alineat, (2^1), cu următorul cuprins:"(2^1) Preşedintele României nu poate revoca primulministru."36. Articolul 111 se modifica şi se completează astfel:- Denumirea este: "Întrebări, interpelări şi moţiuni simple"- Alineatul (2) se modifica şi are următorul cuprins:"(2) Camera Deputaţilor sau Senatul poate adopta o moţiune simpla prin care să îşi exprime poziţia cu privire la o problemă de politica interna sau externa sau, după caz, cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări."37. Alineatul (3) al articolului 113 se modifica şi are următorul cuprins:"(3) Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alin. (2), proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se considera adoptat, iar programul sau declaraţia de politică generală devine obligatorie pentru Guvern."38. Articolul 114 se modifica şi se completează astfel:- Alineatul (4) are următorul cuprins:"(4) În situaţii extraordinare, a căror reglementare nu comporta sub nici o formă amânarea, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă, având obligaţia motivarii în cuprinsul acestora a măsurilor dispuse. Ordonanţa intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedura de urgenta la Camera competentă să fie sesizată şi publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I. Camerele, dacă nu se afla în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, trimitere. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunţa asupra ordonanţei, aceasta este considerată adoptată şi se trimite la cea de-a doua Cameră care decide, de asemenea, în procedura de urgenta. Ordonanţa cuprinzând norme de natura legii organice se aproba cu majoritatea prevăzută de alin. (1) al art. 74."- După alineatul (4) se introduce un nou alineat, (4^1), cu următorul cuprins:"(4^1) Ordonanţele de urgenta nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale ale cetăţenilor şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietatea publică."- Alineatul (5) se modifica şi are următorul cuprins:"(5) Ordonanţele cu care Parlamentul a fost sesizat se aproba sau se resping printr-o lege în care vor fi cuprinse şi ordonanţele ale căror efecte au încetat potrivit alin. (3)."- După alineatul (5) se introduce un nou alineat, (5^1), cu următorul cuprins:"(5^1) Prin legea de aprobare sau respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei."39. Articolul 117 se modifica astfel:- Alineatul (1) are următorul cuprins:"(1) Armata este subordonata exclusiv voinţei poporului pentru garantarea suveranităţii, a independentei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a tarii şi a democraţiei constituţionale. În condiţiile legii şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte, armata contribuie la apărarea colectivă în sistemele de alianta militară şi participa la acţiuni privind menţinerea sau restabilirea păcii."- Alineatul (3) are următorul cuprins:"(3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, şi celorlalte componente ale forţelor armate stabilite potrivit legii."- Alineatul (5) are următorul cuprins:"(5) Pe teritoriul României nu pot intra, staţiona, desfăşura operaţiuni ori trece trupe străine decât în condiţiile prevăzute prin lege."40. Articolul 118 se modifica şi are următorul cuprins:"Consiliul Suprem de Apărare a Tarii organizează şi coordonează unitar activităţile care privesc apărarea tarii şi siguranţa naţionala, participarea la menţinerea securităţii internaţionale şi la apărarea colectivă în sistemele de alianta militară, precum şi la acţiuni de menţinere sau de restabilire a păcii."41. Articolul 119 se modifica şi are următorul cuprins:"(1) Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiul autonomiei locale şi pe cel al desconcentrarii serviciilor publice. (2) În unităţile administrativ-teritoriale unde cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere semnificativă, se asigura folosirea limbii minorităţii naţionale respective în scris şi oral în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice locale şi serviciile publice desconcentrate, în condiţiile prevăzute de legea organică."42. După articolul 120 se introduce un nou articol, 120^1, cu următorul cuprins:- Denumirea este: "Dispoziţii privind alegerile"- Cuprinsul articolului este:"Art. 120^1. - În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii au dreptul de a alege şi de a fi aleşi pentru constituirea autorităţilor administraţiei publice locale şi pentru Parlamentul European."43. Alineatele (1) şi (2) ale articolului 122 se modifica şi au următorul cuprins:"(1) Guvernul numeşte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti. (2) Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice desconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale."44. După alineatul (1) al articolului 123 se introduce un nou alineat, (1^1), cu următorul cuprins:"(1^1) Justiţia este unica şi egala pentru toţi."45. Articolul 124 se modifica şi se completează astfel:- Alineatul (1) are următorul cuprins:"(1) Judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili, în condiţiile legii."- După alineatul (1) se introduce un nou alineat, (1^1), cu următorul cuprins:"(1^1) Propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor pot fi dispuse numai de Consiliul Superior al Magistraturii, în condiţiile legii."46. Articolul 125 se modifica şi are următorul cuprins:"(1) Justiţia se realizează prin Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. (2) Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. (3) Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competentei sale. (4) Compunerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi regulile de funcţionare ale acesteia se stabilesc prin lege organică. (5) Este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare. Prin lege organică pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afară magistraturii. (6) Controlul judecătoresc al actelor autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe constatate ca fiind neconstituţionale."47. Articolul 127 se modifica astfel:- Denumirea articolului este:"Folosirea limbii materne şi a interpretului în justiţie"- Alineatul (2) al articolului 127 se modifica şi are următorul cuprins:"(2) Cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să se exprime în limba maternă în faţa instanţelor de judecată, în condiţiile legii organice."- După alineatul (2) se introduce un nou alineat, (3), cu următorul cuprins:"(3) Cetăţenii străini şi apatrizii care nu înţeleg sau nu vorbesc limba română au dreptul de a lua cunoştinţa de toate actele şi lucrările dosarului, de a vorbi în instanţa şi de a pune concluzii, prin interpret; în procesele penale acest drept este asigurat în mod gratuit."48. Articolul 130 se modifica şi se completează astfel:- Alineatul (2) are următorul cuprins:"(2) Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, pe lângă Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti."- După alineatul (2) se introduce un nou alineat, (3), cu următorul cuprins:"(3) Parchetele conduc şi controlează activitatea poliţiei judiciare."49. Articolul 132 se modifica astfel:- Denumirea este: "Rolul şi structura"- Cuprinsul articolului este:"Art. 132. - (1) Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei. (2) Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 17 membri, constituiţi în doua secţii, una pentru judecători şi una pentru procurori. Prima secţie este compusa din 7 judecători, iar cea de-a doua din 5 procurori. Din Consiliul Superior al Magistraturii fac parte 4 reprezentanţi ai societăţii civile, specialişti în domeniul dreptului, care se bucura de înaltă reputaţie profesională şi morala şi care participa la lucrările din plen. (3) Ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al României fac parte din Consiliul Superior al Magistraturii. (4) Magistraţii Consiliului Superior al Magistraturii sunt aleşi în adunările generale ale judecătorilor sau ale procurorilor şi sunt validati de Senat. Consiliul Superior al Magistraturii îşi alege dintre membrii săi un preşedinte, pentru un mandat de 1 an, care nu poate fi înnoit. (5) Durata mandatului membrilor Consiliului este de 6 ani. (6) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii se iau prin vot secret. (7) Preşedintele României prezidează lucrările Consiliului Superior al Magistraturii la care participa. (8) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii nu pot fi atacate la instanţele judecătoreşti."50. Articolul 133 se modifica şi are următorul cuprins:"(1) Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, în condiţiile legii. (2) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţa de judecată, în secţii şi în plen, în domeniul jurisdicţiei disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, fără votul ministrului justiţiei şi al procurorului general, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică."51. Articolul 134 se modifica astfel:- Alineatul (1) se completează şi are următorul cuprins:"(1) Economia României este economie de piaţa, bazată pe libera iniţiativă."- Litera e) din alineatul (2) se modifica şi are următorul cuprins:"e) aplicarea politicilor de dezvoltare regionala în concordanta cu obiectivele Uniunii Europene;"52. Articolul 135 se modifica şi are următorul cuprins:"(1) Proprietatea este publică sau privată. (2) Proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativteritoriale. (3) Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. (4) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuita instituţiilor de utilitate publică. (5) Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice."53. Alineatul (2) al articolului 136 se completează, în final, astfel:"(2) În condiţiile aderării la Uniunea Europeană, prin lege organică se pot recunoaşte circulaţia şi înlocuirea monedei naţionale cu aceea a Uniunii Europene."54. Articolul 139 se modifica astfel:- Alineatul (1) are următorul cuprins:"(1) Curtea de Conturi exercita controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. În condiţiile legii organice, litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi vor fi soluţionate de instanţele judecătoreşti."- Alineatul (4) are următorul cuprins:"(4) Membrii Curţii de Conturi sunt numiţi de Parlament pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Membrii Curţii de Conturi sunt independenţi şi inamovibili, potrivit legii. Ei sunt supuşi incompatibilităţilor prevăzute de lege pentru judecători."- După alineatul (4) se introduce un nou alineat, (5), cu următorul cuprins:"(5) Curtea de Conturi se înnoieşte cu o treime din consilierii de conturi numiţi de Parlament, din 3 în 3 ani, în condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii."55. După articolul 139 se introduce un nou articol, 139^1, cu următorul cuprins:- Denumirea este: "Consiliul Economic şi Social"- Cuprinsul articolului este:"Art. 139^1. - Consiliul Economic şi Social este organ consultativ al Parlamentului şi Guvernului în domeniile de specialitate stabilite prin legea sa organică de înfiinţare, organizare şi funcţionare."56. Înaintea alineatului (1) al articolului 140 se introduce un nou alineat, cu următorul cuprins:"(1) Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei."57. Articolul 144 se modifica astfel:- Litera a) are următorul cuprins:"a) se pronunţa asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;"- După litera a) se introduce o noua litera, a^1), cu următorul cuprins:"a^1) se pronunţa asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;"- Litera c) are următorul cuprins:"c) hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa autorităţilor publice cu atribuţii jurisdicţionale; excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi de către Avocatul Poporului;"- După litera c) se introduce o noua litera, c^1), cu următorul cuprins:"c^1) soluţionează conflictele juridice de natura constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii;"- După litera i) se introduce o noua litera, j), cu următorul cuprins:"j) îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii."58. Articolul 145 se modifica şi are următorul cuprins:"(1) Dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice după 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. (2) Tratatul sau acordul internaţional a cărui constituţionalitate a fost constatată potrivit art. 144 lit. a^1) nu poate face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate. (3) Deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Ele se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."59. După articolul 145 se introduce un nou titlu cu denumirea "Integrarea euroatlantica", cuprinzând doua articole: a) Articolul 145^1, cu denumirea "Integrarea în Uniunea Europeană" şi următorul cuprins:"Art. 145^1. - (1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul transferării unor atribuţii către instituţiile comunitare, precum şi al exercitării în comun cu celelalte state membre a competentelor prevăzute în aceste tratate, se face prin lege adoptată în şedinţa comuna a Camerei Deputaţilor şi Senatului cu majoritatea de două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. (2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi ale reglementărilor derivate din acestea, care au caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. (3) Prevederile din alin. (1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, şi pentru aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene. (4) Preşedintele României, Parlamentul şi Guvernul garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi prevederile alin. (2). (5) Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului proiectele actelor cu caracter obligatoriu înainte ca acestea să fie supuse aprobării instituţiilor Uniunii Europene." b) Articolul 145^2, cu denumirea "Aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord" şi următorul cuprins:"Art. 145^2. - Prevederile articolului 145^1 se aplică, în mod corespunzător, şi în ceea ce priveşte aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord."60. Articolul 151 se modifica şi are următorul cuprins:- Denumirea este: "Dispoziţii tranzitorii"- Cuprinsul articolului este:"Art. 151. - (1) Proiectele de legi şi propunerile legislative în curs de legiferare se dezbat şi se aproba potrivit dispoziţiilor constituţionale anterioare intrării în vigoare a legii de revizuire. (2) Instituţiile existente la data intrării în vigoare a legii de revizuire rămân în funcţiune până la constituirea celor noi. (3) Dispoziţiile cu privire la Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie vor fi aduse la îndeplinire în cel mult 2 ani de la intrarea în vigoare a legii de revizuire. (4) Judecătorii în funcţie ai Curţii Supreme de Justiţie şi consilierii de conturi numiţi de Parlament îşi continua activitatea până la data expirării mandatului pentru care au fost numiţi. Pentru asigurarea innoirii Curţii de Conturi din 3 în 3 ani, la expirarea mandatului actualilor consilieri de conturi aceştia vor putea fi numiţi pentru încă un mandat de 3 sau de 6 ani. (5) Foştii judecători ai Curţii Constituţionale care nu au exercitat funcţia pentru un mandat de 9 ani pot fi reînvestiţi pentru diferenţa de mandat."61. Articolul 152 se modifica şi are următorul cuprins:- Denumirea este: "Republicarea Constituţiei"- Cuprinsul articolului este:"Art. 152. - Proiectul de lege sau propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 5 zile de la data adoptării. Constituţia, modificată şi completată după aprobarea prin referendum, este republicată, cu reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o noua numerotare, de către Consiliul Legislativ."Art. II. - Revizuirea adoptată prin prezenta lege se supune aprobării prin referendum organizat potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (3) din Constituţia României. gt; gt;Luând în dezbatere aceasta propunere legislativă de revizuire a Constituţiei, la termenul din 16 aprilie 2003,CURTEA,examinând propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei, raportul întocmit de judecătorul-raportor desemnat de Plenul Curţii, precum şi prevederile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, retine următoarele:Competenţa Curţii Constituţionale de a soluţiona prezenta cauza este prevăzută în art. 144 lit. a) teza finala din Constituţie, potrivit căreia Curtea Constituţională "se pronunţa [...], din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei".I. Cu privire la îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea dreptului de iniţiativa în materia revizuirii ConstituţieiCurtea retine ca dreptul membrilor Parlamentului de a iniţia o revizuire a Constituţiei este reglementat de dispoziţiile art. 146 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Revizuirea Constituţiei poate fi initiata [...] de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor [...]".Verificand îndeplinirea acestei condiţii, din examinarea listelor ce cuprind semnăturile initiatorilor, se constată că propunerea legislativă a fost semnată de 233 de deputaţi şi 94 de senatori, ceea ce reprezintă mai mult decât o pătrime din numărul membrilor Camerei Deputaţilor (345), respectiv din numărul membrilor Senatului (140). Prin urmare, dreptul constituţional de iniţiativa în vederea revizuirii Constituţiei a fost exercitat cu respectarea prevederilor menţionate ale Legii fundamentale. De asemenea, Curtea constata ca propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei a fost prezentată instanţei de contencios constituţional cu respectarea prevederilor art. 36 alin. (3) al Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată.II. Cu privire la conţinutul propunerii legislative de revizuire a ConstituţieiPotrivit dispoziţiilor Legii fundamentale, Curtea Constituţională retine ca este competenţa sa examineze constituţionalitatea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei, pronunţându-se asupra ansamblului reglementării, cu privire specială asupra respectării condiţiilor privitoare la limitele revizuirii, prevăzute de dispoziţiile art. 148 din Constituţie, şi cu privire la respectarea prevederilor tratatelor internaţionale în materia drepturilor omului, la care România este parte. Prevederile art. 148 din Legea fundamentală au următorul cuprins: "(1) Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernamant, integritatea teritoriului, independenta justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii. (2) De asemenea, nici o revizuire nu poate fi facuta dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora. (3) Constituţia nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de urgenta şi nici în timp de război."Curtea Constituţională, examinând din acest punct de vedere propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei, observa ca prin noua reglementare se urmăreşte atingerea următoarelor finalitati:A. Îndeplinirea condiţiilor constituţionale pentru integrarea României în Uniunea Europeană şi pentru aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord a) Curtea constata ca pentru crearea cadrului constituţional necesar derulării procesului de integrare a României în structurile euroatlantice autorii propunerii de revizuire a Constituţiei au în vedere introducerea unor noi dispoziţii constituţionale, care să permită României sa îndeplinească criteriile impuse statelor candidate pentru integrarea euroatlantica. În acest sens se propune introducerea art. 145^1 cu denumirea marginala "Integrarea în Uniunea Europeană", şi art. 145^2 cu denumirea marginala "Aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord".În ceea ce priveşte textul propus la art. 145^1, Curtea observa ca acesta are în vedere crearea unui cadru constituţional adecvat integrării României în Uniunea Europeană. Calitatea de membru al acestei Uniuni presupune transferul unor atribuţii ce ţin de suveranitatea statului către Uniunea Europeană. Crearea acestui cadru constituţional se impune cu necesitate, la momentul actual, având în vedere obiectivele strategice ale României, obiective care se bucura de o larga sustinere populara. De asemenea, Curtea Constituţională retine ca integrarea în Uniunea Europeană trebuie să aibă loc în urma manifestării exprese de voinţa a statului candidat şi cu respectarea condiţiilor incluse în acordurile de preaderare. Dispoziţiile cuprinse la art. 145^1 sunt menite sa stabilească regula potrivit căreia aderarea la Uniunea Europeană se face prin lege, adoptată în şedinţa comuna a Camerei Deputaţilor şi a Senatului, cu o majoritate calificată de două treimi din numărul membrilor Parlamentului. De altfel, textul referitor la aderarea prin lege este în deplina concordanta cu dispoziţiile art. 58 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a tarii." Curtea considera totodată ca dispoziţia de aderare prin lege are ca scop sa supună atenţiei organului reprezentativ suprem nu numai importanţa aderării la Uniunea Europeană, dar şi răspunderea ce se rasfrange asupra statului român, în condiţiile în care dobândeşte calitatea de membru al Uniunii Europene. Aceasta răspundere izvorăşte, înainte de toate, din consecinţele pozitive sau negative ce pot decurge din procesul de aderare, unele izvorand chiar din actul "transferării unor atribuţii către instituţiile comunitare", ceea ce poate pune în discuţie problema suveranităţii naţionale.Cu referire la problema transferării unor atribuţii ale României către instituţiile comunitare, Curtea Constituţională retine ca textul art. 145^1 are în vedere exercitarea suverana a voinţei statului român de a adera la tratatele constitutive ale Uniunii Europene printr-o lege, a carei adoptare este condiţionată de o majoritate calificată de două treimi. Actul de aderare are o dubla consecinţa, şi anume, pe de o parte, transferarea unor atribuţii către instituţiile comunitare, iar pe de altă parte, exercitarea în comun, cu celelalte state membre, a competentelor prevăzute în aceste tratate. Referitor la prima consecinţa, Curtea retine ca, prin simpla apartenenţa a unui stat la un tratat internaţional, acesta îşi diminuează competentele în limitele stabilite de reglementarea internationala. Din acest prim punct de vedere, apartenenţa României la Organizaţia Naţiunilor Unite, la Consiliul Europei, la Organizaţia Statelor Comunităţii Europene, la Acordul Central European de Comerţ Liber etc. sau calitatea României de parte la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori la alte tratate internaţionale are semnificatia unei restrangeri a competentelor autorităţii statale, o relativizare a suveranităţii naţionale. Însă aceasta consecinţa se impune a fi corelata cu cea de-a doua consecinţa, cea a integrării României în Uniunea Europeană. Cu privire la acest aspect, Curtea Constituţională retine ca actul de integrare are şi semnificatia partajarii exerciţiului acestor atribute suverane cu celelalte state componente ale organismului internaţional. Prin urmare, Curtea Constituţională constata ca prin actele de transfer al unor atribuţii către structurile Uniunii Europene, acestea nu dobândesc, prin inzestrare, o "supracompetenta", o suveranitate proprie. În realitate, statele membre ale Uniunii Europene au decis sa exercite în comun anumite atribuţii care, în mod tradiţional, ţin de domeniul suveranităţii naţionale. Este evident ca în actuala era a globalizarii problematicii omenirii, a evolutiilor interstatale şi a comunicării interindividuale la scara planetara conceptul de suveranitate naţionala nu mai poate fi conceput ca absolut şi indivizibil, fără riscul unei izolari inacceptabile.Faţa de toate acestea, Curtea retine ca, întrucât dezideratul de aderare a României la structurile euroatlantice este legitimat de interesul tarii, suveranitatea nu poate fi contrapusa telului de aderare.Curtea Constituţională urmează sa examineze însă dacă dispoziţiile referitoare la aderarea la structurile euroatlantice aduc atingere limitelor revizuirii, prin raportare la conceptele de suveranitate şi de independenta.Cu privire la suveranitatea statului, ca trasatura peremptorie a acestuia, Curtea observa ca ea nu intra sub incidenţa art. 148 din Constituţie, care stabileşte limitele revizuirii Constituţiei, în schimb intra sub aceasta incidenţa caracterul independent al statului român. Independenta este o dimensiune intrinseca a suveranităţii naţionale, chiar dacă este consacrată de sine statator în Constituţie. În esenta, independenta are în vedere dimensiunea exterioară a suveranităţii naţionale, conferind statului deplina libertate de manifestare în relaţiile internaţionale. Sub acest aspect este evident ca aderarea la structurile euroatlantice se va face în temeiul exprimarii independente a voinţei statului român, nefiind vorba de o manifestare de voinţa impusa de o entitate exterioară României. Din acest punct de vedere Curtea constata ca introducerea celor două noi articole în Constituţie - art. 145^1 şi 145^2 - nu reprezintă o încălcare a dispoziţiilor constituţionale privitoare la limitele revizuirii.Pe de altă parte, Curtea mai retine ca aderarea la Uniunea Europeană, o dată realizată, implica o serie de consecinţe care nu s-ar putea produce fără o reglementare corespunzătoare, de rang constituţional.Prima dintre aceste consecinţe impune integrarea în dreptul intern a acquisului comunitar, precum şi determinarea raportului dintre actele normative comunitare şi legea interna. Soluţia propusă de autorii iniţiativei de revizuire are în vedere implementarea dreptului comunitar în spaţiul naţional şi stabilirea regulii aplicării prioritare a dreptului comunitar faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Consecinţa aderării pleacă de la faptul ca statele membre ale Uniunii Europene au înţeles sa situeze acquisul comunitar - tratatele constitutive ale Uniunii Europene şi reglementările derivate din acestea - pe o poziţie intermediara între Constituţie şi celelalte legi, atunci când este vorba de acte normative europene obligatorii. Curtea Constituţională constata ca aceasta dispoziţie, cuprinsă în art. 145^1, nu aduce atingere prevederilor constituţionale privitoare la limitele revizuirii şi nici altor dispoziţii ale Legii fundamentale, fiind o aplicaţie particulară a dispoziţiilor actualului art. 11 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern."Totodată Curtea observa ca, în scopul integrării în Constituţia României a acestei concepţii europene, se impune completarea dispoziţiilor art. 11 cu un nou alineat, scop în care se prevede expres în propunerea legislativă de revizuire ca, "În cazul în care un tratat la care România urmează sa devină parte conţine dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei." Pentru a i se asigura acestei prevederi constituţionale un caracter operational, se propune introducerea unei alte dispoziţii, cuprinsă la art. 144 lit. a^1), potrivit căreia Curtea Constituţională "se pronunţa asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori".Prevederile alin. (4) al art. 145^1 stabilesc competenţa Preşedintelui României, a Parlamentului şi a Guvernului de a garanta îndeplinirea obligaţiilor rezultate din actele de aderare şi a transpunerii în practica a prevederilor constitutive ale Uniunii Europene şi ale reglementărilor obligatorii derivate din acestea.În conformitate cu dispoziţiile art. 145^1 alin. (5), Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului proiectele actelor cu caracter obligatoriu, înainte ca acestea să fie supuse instituţiilor Uniunii Europene spre aprobare. Curtea Constituţională constata ca aceasta dispoziţie se integreaza în structura Legii fundamentale, fără a aduce atingere limitelor revizuirii, fiind o dispoziţie corecta şi necesară în condiţiile în care parlamentul naţional este un partener al structurilor decizionale ale Uniunii Europene, potentandu-se pe aceasta cale rolul autorităţii legislative naţionale.În ceea ce priveşte prevederile art. 145^2, Curtea Constituţională constata ca acestea nu pot avea conţinutul din propunerea legislativă de revizuire, deoarece între Uniunea Europeană şi NATO exista deosebiri esenţiale, care impun un tratament juridic diferit. Astfel, dacă Uniunea Europeană este o agregare de competente statale, de ordin economic, politic şi legislativ, în schimb NATO este o organizaţie politico-militară în exclusivitate, fără vreun rol juridic în viaţa cetăţenilor statelor părţi. Ca atare, dacă aderarea la Uniunea Europeană presupune un set de reguli specifice şi îndeplinirea unor exigente de ordin constituţional, în cazul aderării la NATO toate exigenţele pot fi satisfacute în condiţiile obişnuite ale aderării la un tratat internaţional, cu respectarea prevederilor art. 11 şi 91 din Constituţie. De altfel, art. 10 al Tratatului Atlanticului de Nord, semnat la Washington D.C. la 4 aprilie 1949, precizează: "Prin acord unanim, părţile pot sa invite sa adere la Tratat orice alt stat european susceptibil de a favoriza dezvoltarea principiilor prezentului Tratat şi să contribuie la securitatea regiunii Atlanticului de Nord. Orice stat astfel invitat poate să devină parte la Tratat, depunând instrumentul de aderare pe lângă guvernul Statelor Unite ale Americii. Acesta va informa pe fiecare dintre părţi despre depunerea documentului de aderare."De asemenea, dispoziţiile art. 145^1 alin. (2) sunt aplicabile numai în cazul Uniunii Europene, NATO neavând nici o competenţa de a emite reglementări cu caracter obligatoriu pentru cetăţenii statelor părţi. Nici celelalte elemente ale art. 145^1 nu îşi găsesc aplicabilitate în cazul NATO. Singura problema care poate fi reţinută o constituie modalitatea de aderare la NATO, Parlamentul fiind liber sa decidă dacă aderarea se face printr-o lege adoptată cu o majoritate de două treimi, în şedinţa comuna a Camerei Deputaţilor şi Senatului, printr-o lege organică sau printr-o lege ordinară. Numai în prima ipoteza se impune introducerea art. 145^2, cu o singura trimitere la art. 145^1, respectiv la aplicarea corespunzătoare a alin. (1) al acestui articol. b) Cu privire la consecinţele aderării la Uniunea Europeană şi la NATO Curtea Constituţională retine ca acestea sunt numeroase şi ele se reflecta în cuprinsul iniţiativei legislative de revizuire a altor articole ale Constituţiei.1. Aderarea României la NATO are ca urmare schimbarea funcţiilor forţelor armate. Aceasta schimbare se reflecta în propunerea de modificare a dispoziţiilor alin. (1), (3) şi (5) ale art. 117 din Constituţie. Prin modificarea alin. (1) se legitimează noi funcţii ale armatei, care în viitor, în condiţiile legii şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte, contribuie la apărarea colectivă în sistemele de alianta militară şi participa la acţiuni privind menţinerea sau restabilirea păcii. Prevederile alin. (3) ale acestui articol urmăresc sa generalizeze aceasta funcţie la toate componentele forţelor armate. În sfârşit, alin. (5) al aceluiaşi articol se modifica pentru a se introduce noi restrictii privitoare la trupele străine în raport cu teritoriul român. În actuala redactare dispoziţiile acestui alineat interzic trupelor străine să între sau sa treacă pe teritoriul României fără respectarea condiţiilor stabilite de lege. Prin modificarea propusă acestor restrictii li se adauga şi cele ce reprezintă o completare utila a textului constituţional, privitoare la staţionarea acestora pe teritoriul României, respectiv la desfăşurarea de operaţiuni militare pe acest teritoriu.2. O consecinţa importanţa a modificării funcţiilor armatei are în vedere reevaluarea atribuţiilor Consiliului Suprem de Apărare a Tarii. Curtea Constituţională retine ca, în vederea corelării dispoziţiilor art. 117 cu cele ale art. 118, se propune modificarea acestuia din urma, după cum urmează: "Art. 118. - Consiliul Suprem de Apărare a Tarii organizează şi coordonează unitar activităţile care privesc apărarea tarii şi siguranţa naţionala, participarea la menţinerea securităţii internaţionale şi la apărarea colectivă în sistemele de alianta militară, precum şi la acţiuni de menţinere sau de restabilire a păcii."3. Integrarea României în Uniunea Europeană presupune respectarea dispoziţiilor acquisului comunitar privitoare la libera circulaţie a capitalurilor, la drepturile cetăţenilor europeni de a investi şi de a dobândi bunuri în condiţii de egalitate cu cetăţenii români. Curtea Constituţională observa ca posibilitatea realizării acestor obiective este îngrădită de dispoziţiile art. 41 alin. (2) teza finala din Constituţia României, prin care se interzice cetăţenilor străini şi apatrizilor sa dobândească dreptul de proprietate asupra terenurilor. Pentru înlăturarea acestei interdicţii şi pentru instituirea unor garanţii ale dreptului de proprietate privată se propune modificarea art. 41. Prima modificare vizează denumirea articolului, în sensul că, în locul denumirii "Protecţia proprietăţii private", se propune sintagma "Dreptul de proprietate privată". Cea de-a doua modificare vizează chiar alin. (2) al art. 41. În noua redactare proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular, iar cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin legea organică, precum şi prin moştenire legală. Curtea Constituţională constata ca sunt înscrise în aceasta noua redactare suficiente garanţii constituţionale pentru exercitarea acestui drept în conformitate cu interesul general şi cu respectarea prevederilor acquisului comunitar. După alin. (3) al acestui articol se introduce un nou alineat, (3^1), care interzice trecerea silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenentei etnice, religioase, politice sau de alta natura a titularilor. Aceasta dispoziţie constituţională reprezintă o solida garanţie a dreptului de proprietate privată, care inlatura posibilitatea trecerii abuzive a acesteia în proprietate publică pe criterii legate de apartenenţa etnică, politica, religioasă sau de alta natură. În sfârşit, după alin. (7) se introduce un nou alineat, (7^1). Actualul alin. (7) are următorul cuprins: "Averea dobandita în mod licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezuma." Noul text circumstantiaza aceasta prezumţie şi stabileşte ca ea nu se aplică "pentru bunurile dobândite ca urmare a valorificării veniturilor realizate din infracţiuni".Curtea retine ca acest mod de redactare este criticabil şi poate conduce la confuzii. Astfel, dacă textul urmăreşte să permită confiscarea averii dobândite în mod licit, dar care s-a cladit pe o sumă de bani provenită din infracţiuni, redactarea sa este necorespunzătoare. Din actualul mod de redactare a alin. (7^1) rezultă ca se urmăreşte răsturnarea sarcinii probei privind caracterul licit al averii, prevăzându-se caracterul ilicit al averii dobândite prin valorificarea veniturilor rezultate din infracţiuni.În aceasta materie Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 85 din 3 septembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 6 septembrie 1996, prilej cu care a statuat ca securitatea juridică a dreptului de proprietate asupra bunurilor ce alcătuiesc averea unei persoane este indisolubil legată de prezumţia dobândirii licite a averii. De aceea, înlăturarea acestei prezumţii are semnificatia suprimării unei garanţii constituţionale a dreptului de proprietate, ceea ce este contrar dispoziţiilor art. 148 alin. (2) din Constituţie. Ca atare, obiectivul urmărit pe aceasta cale este neconstitutional.4. Pentru a se da expresie unor exigente ale acquisului comunitar, legate de lupta împotriva terorismului, infractionalitatii transnationale, a crimei organizate, traficului de droguri şi de fiinţe umane este necesară circumstantierea interdicţiei constituţionale privitoare la extrădarea cetăţenilor români. În acest sens se propune modificarea art. 19 alin. (1), care va avea următorul cuprins: "(1) Cetăţeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din România. Cetăţenii români pot fi extrădaţi în baza tratatelor internaţionale la care România este parte, în condiţiile legii şi pe bază de reciprocitate."Curtea Constituţională observa ca aceasta noua redactare a art. 19 alin. (1) din Constituţie, la prima vedere, este antinomica: în prima teza se afirma dreptul cetăţeanului român de a nu putea fi extrădat sau expulzat. În schimb, în teza a doua se afirma contrariul, ca cetăţenii români pot fi extrădaţi pe baza tratatelor internaţionale la care România este parte şi pe bază de reciprocitate, ceea ce reflecta un defect de redactare.5. Cetăţenii Uniunii Europene au dreptul ca, în condiţiile îndeplinirii unor cerinţe legale, sa participe la alegerea autorităţilor publice locale şi a Parlamentului European.Curtea Constituţională retine ca, în perspectiva integrării europene, se impune recunoaşterea drepturilor cetăţenilor europeni, rezidenţi în România, de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale şi în Parlamentul European, în condiţiile ce vor fi stabilite de lege. Ca atare, în propunerea legislativă este prevăzută completarea Constituţiei cu un nou articol, 120^1, cu următorul cuprins:"Art. 120^1. - În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii Uniunii, care îndeplinesc cerinţele legii, au dreptul de a alege şi de a fi aleşi pentru constituirea autorităţilor administraţiei publice locale şi pentru Parlamentul European."Din modul de redactare a acestui nou articol rezultă ca cetăţenii Uniunii Europene pot ocupa inclusiv funcţia de primar sau de viceprimar, cu toate ca Directiva 94/80CE permite statelor membre sa rezerve aceste funcţii numai cetăţenilor săi. O asemenea rezerva este valabilă şi pentru consilierii locali, mai ales atunci când aceştia exercita atribuţii care sunt apartinatoare statului. Curtea Constituţională retine ca aceste condiţii de eligibilitate, incompatibilităţile care trebuie să existe între aceste funcţii şi cele ocupate în statul naţional şi altele de aceasta natura ar trebui avute în vedere de legiuitorul constituant pentru a fi cuprinse în legea electorală.În concluzie, Curtea Constituţională considera ca obiectivul urmărit de autorii propunerii legislative de a modifica şi completa Constituţia României, în vederea armonizării dispoziţiilor sale cu prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene şi cu reglementări obligatorii derivate din acestea, reprezintă un demers politic şi juridic necesar, care tine seama, în parte, de exigenţele prevăzute de art. 148 din Constituţie şi de necesitatea corelării noilor dispoziţii constituţionale cu celelalte texte ale Legii fundamentale. Totodată Curtea apreciază ca introducerea acestor noi reglementări în Constituţia României, în momentul actual, în vederea unei viitoare integrari în Uniunea Europeană, reprezintă o soluţie de la care nu se poate abdica, deoarece integrarea în structurile euroatlantice nu se poate realiza în afara unor temeiuri constituţionale preexistente.B. Cu privire la lărgirea garanţiilor instituţionale şi constituţionale ale drepturilor şi libertăţilor fundamentaleCurtea Constituţională retine ca realizarea acestui obiectiv de către România este determinata de evoluţia democraţiei constituţionale, de necesitatea corelării dispoziţiilor Legii fundamentale privitoare la drepturile şi libertăţile fundamentale cu prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi, mai ales, cu jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului în aceasta materie.Pentru a răspunde unui asemenea obiectiv, prin iniţiativa de revizuire s-au propus soluţii care să permită sporirea garanţiilor instituţionale, pe de o parte, iar pe de altă parte, introducerea unor noi drepturi şi obligaţii şi reconfigurarea celor existente.B1. Sporirea garanţiilor instituţionale a) Sporirea atribuţiilor Curţii ConstituţionalePreconizatele prevederi ale noului alin. (1) al art. 140 atribuie Curţii Constituţionale atributul de garant al supremaţiei Constituţiei. În ceea ce priveşte sporirea propriu-zisa a atribuţiilor Curţii Constituţionale, iniţiativa de revizuire conţine dispoziţii care tind sa extindă posibilitatea de sesizare a Curţii Constituţionale, în condiţiile prevăzute la art. 144 lit. a), la Avocatul Poporului, care, ţinând seama de natura sesizarilor ce îi sunt adresate, să poată interveni în procesul legislativ prin intermediul Curţii Constituţionale, în scopul apărării drepturilor şi intereselor celor care i-au adresat plângeri, sesizări ori reclamaţii. Totodată, după lit. a) a art. 144 se introduce o noua litera, a^1), în virtutea căreia Curtea Constituţională urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori. Se constata ca aceasta noua atribuţie a Curţii Constituţionale este impusa de necesitatea corelării prevederilor art. 145^1, privitoare la preeminenta dreptului comunitar în raport cu dreptul intern, cu cele ale art. 11 alin. (3) din Constituţie, în virtutea cărora, "în cazul în care un tratat la care România urmează sa devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei".Tratatele internaţionale sunt, în principiu, un domeniu adecvat pentru procedura de control a Curţii Constituţionale. Este, de asemenea, rezonabil ca procedura constituţionalităţii tratatelor să fie clarificata înainte de intrarea lor în vigoare, prin procedurile specifice ale unui control a priori.Prin propunerea legislativă de revizuire se propune modificarea dispoziţiilor cuprinse la lit. c) a art. 144, în sensul că pe viitor Curtea Constituţională urmează sa hotărască asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa autorităţilor publice cu atribuţii jurisdicţionale.Curtea retine ca modificarea propusă este imprecisa, întrucât este utilizata o notiune inadecvata, şi anume aceea de autorităţi publice cu atribuţii jurisdicţionale, notiune care nu este de natura sa determine cu certitudine dacă sfera sa de cuprindere include numai jurisdictiile administrative sau şi alte jurisdicţii. În aceasta ultima categorie intra şi Curtea Constituţională, ceea ce face ca ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate să se poată face nemijlocit în faţa sa, ceea ce contravine spiritului Constituţiei României. Curtea constata totodată ca intenţia autorilor iniţiativei de revizuire de a largi sfera subiectilor care pot sesiza Curtea Constituţională este, de asemenea, imprecisa. În condiţiile în care, în prezent, excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată numai în faţa instanţelor judecătoreşti, introducerea oricărei activităţi jurisdicţionale în domeniul de competenţa al Curţii Constituţionale este o măsura excesiva şi imposibil de realizat, în condiţiile în care comisii de pensii, de disciplina etc. exercita atribuţii jurisdicţionale. Curtea Constituţională este chemată să se pronunţe în materia constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor, la cererea părţilor aflate într-un proces, şi nu în afară acestuia, fapt pentru care este necesară conservarea actualei reglementări a art. 144 lit. c).Cu privire la ipoteza cuprinsă în aceeaşi dispoziţie referitoare la posibilitatea Avocatului Poporului de a ridica excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta nu conţine o soluţie judicioasă cu vocaţie de norma juridică de rang constituţional, întrucât faptul ridicării excepţiei de către Avocatul Poporului în beneficiul unei persoane nu poate avea semnificatia unei veritabile garanţii sau a unei măsuri de protecţie a cetăţeanului, atâta vreme cat acea persoana, având capacitatea procesuala şi fiind animata de un interes legitim, îşi poate exercita personal dreptul procesual de ridicare a excepţiei în faţa instanţei de judecată. În plus, Curtea Constituţională retine ca Avocatul Poporului nici nu ar putea invoca o poziţie procesuala care să îi legitimeze participarea sa la un proces în faţa instanţelor de judecată. Atâta timp cat cetăţenilor le sunt garantate dreptul de acces liber la justiţie, precum şi dreptul la apărare, înseamnă ca, în sfera judiciară, ei se pot apara împotriva aplicării unor dispoziţii legale neconstituţionale. De aceea, Avocatul Poporului ar fi investit cu o atribuţie pe cat de excesiva, pe atât de lipsită de consistenta, aceea de ridicare a excepţiei de neconstituţionalitate, în afară unui proces, în numele justiţiabilului. De altfel, instituţia ombudsman-ului la nivel european este concepută ca o autoritate publică ale carei atribuţii vizează raporturile persoanelor cu administraţia publică şi nu cu instanţele judecătoreşti. Ca urmare, aceasta atribuţie se impune să fie eliminata din rândul dispoziţiilor constituţionale.Cu privire la textul cuprins la lit. c^1) se observa ca acesta prevede atributia Curţii Constituţionale de a soluţiona conflictele juridice de natura constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii. O asemenea atribuţie este intalnita şi în reglementarea constituţională din alte state (spre exemplu art. 189 din Constituţia Poloniei sau art. 160 din Constituţia Sloveniei). Este vorba de conflictele de autoritate (sau litigiile organice). Într-un atare caz Curtea Constituţională soluţionează sau aplaneaza litigii constituţionale între autorităţi. Aceste litigii pot privi conflicte între doua sau mai multe autorităţi constituţionale cu privire la conţinutul ori întinderea atribuţiilor lor, decurgând din Constituţie. Aceasta este o măsura necesară, urmărind înlăturarea unor posibile blocaje instituţionale. Pentru a se evita antrenarea Curţii în soluţionarea unor conflicte politice este necesar să se prevadă ca este vorba doar de blocajele instituţionale, respectiv de conflictele pozitive sau negative de competenţa.Propunerea legislativă de revizuire a prevăzut, de asemenea, la lit. j) ca printr-o lege organică Curtea Constituţională poate dobândi şi alte atribuţii, lucru interzis de actuala reglementare constituţională. Curtea constata ca aceasta propunere urmează să fie eliminata pentru a se păstra neutralitatea politica a acestei autorităţi publice şi pentru a se da curs voinţei puterii constituante originare.Un alt element de noutate, menit sa consolideze autoritatea deciziilor Curţii Constituţionale, îl constituie propunerea de modificare a art. 145. Noile dispoziţii ale art. 145 alin. (3) accentueaza caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii, ceea ce înseamnă ca efectele deciziilor sunt opozabile erga omnes, adică ele privesc în egala măsura autorităţile publice, persoanele juridice de drept public sau privat, precum şi orice altă persoană care se poate afla sub incidenţa acestora.Totodată propunerea legislativă stabileşte un termen de 45 de zile, la împlinirea căruia decizia Curţii Constituţionale prin care s-a constatat neconstituţionalitatea unui text de lege sau dintr-o ordonanţa începe sa producă efecte juridice, interval în care Guvernul şi Parlamentul pot sa pună de acord dispoziţiile declarate neconstituţionale de către Curte cu prevederile Constituţiei. Din modul de formulare a acestei dispoziţii constituţionale Curtea constata ca în toate cazurile deciziile Curţii Constituţionale produc efecte juridice la 45 de zile de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României, Partea I. Curtea constata ca o asemenea prevedere este aplicabilă doar pentru situaţiile reglementate de art. 144 lit. a), b) şi c), fiind exceptate de la aceasta regula deciziile prevăzute la art. 144 lit. a^1).De asemenea, ca urmare a modificării art. 11 al Legii fundamentale, în virtutea căruia ratificarea unui tratat internaţional care conţine dispoziţii contrare Constituţiei nu se poate face decât după revizuirea Constituţiei, pe baza deciziei Curţii Constituţionale, este necesar să se evite dublul control de constituţionalitate asupra aceleiaşi prevederi şi, în acest sens, art. 145 alin. (2) prevede că "Tratatul sau acordul internaţional a cărui constituţionalitate a fost constatată potrivit art. 144 lit. a^1) nu poate face obiectul unei excepţiei de neconstituţionalitate".Pentru a se da o efectivă aplicabilitate dispoziţiilor art. 145 din Constituţie, Curtea considera ca este necesar să se restructureze acest articol prin inversarea ordinei alineatelor. Astfel, alin. (3) ar urma sa devină alin. (1), deoarece acesta reprezintă principiul general în aceasta materie. Ca atare, prevederile preconizate a fi introduse la actualul alin. (1) nu pot fi decât o consecinţa derogatorie de la dispoziţiile referitoare la efectele deciziilor prevăzute în alin. (3), care ar urma sa devină alin. (1). De asemenea, se impune corelarea datei de la care decizia Curţii Constituţionale produce efecte juridice cu dispoziţiile privitoare la intrarea în vigoare a legii, precizându-se ca este vorba de 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I. b) Garantarea independentei judecătorului şi sporirea rolului justiţiei1. În aceasta materie propunerea legislativă de revizuire vizează, în primul rând, domeniul instanţelor judecătoreşti, completarea art. 23 din Constituţie, prin introducerea unui nou alineat (1^1) cu următorul cuprins: "Justiţia este unica şi egala pentru toţi". Aceasta noua prevedere constituţională este concordanta cu prevederile art. 16 alin. (2), în virtutea cărora "Nimeni nu este mai presus de lege", şi cu dispoziţiile art. 1 alin. (3), potrivit cărora România este stat de drept, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.Curtea observa ca în vederea armonizării legislaţiei României cu acquisul comunitar propunerea legislativă prezintă un interes deosebit sub aspectul inlaturarii dezbaterilor contradictorii asupra aplicării directe în legislaţia României a prevederilor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Pentru realizarea acestui obiectiv iniţiatorii propun introducerea unor noi alineate (3) şi (4) la art. 21 din Constituţie, care au următorul cuprins:"(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. (4) Jurisdictiile speciale administrative sunt facultative dacă legea nu prevede altfel."Se constata ca dispoziţiile propuse a fi introduse la alin. (3) au rolul de a întări liberul acces la justiţie, garantand dreptul la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil, exigente prevăzute de art. 6 alin. (1) al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În ceea ce priveşte dispoziţiile alin. (4), în virtutea cărora jurisdictiile administrative sunt facultative, dacă legea nu prevede altfel, Curtea considera ca acestea nu au nici o relevanta constituţională. Astfel, din moment ce legiuitorul nu a prevăzut obligativitatea unei proceduri administrative jurisdicţionale, nu se poate ridica problema interzicerii liberului acces la justiţie, iar dacă a prevăzut o asemenea procedura şi ea este obligatorie, textul constituţional este inutil. Ca atare, textul nu este necesar pentru că nu îşi găseşte aplicare în practica şi urmează să fie eliminat. În plus, se observa ca accesul liber la justiţie, potrivit art. 21, nu poate fi condiţionat de o jurisdicţie administrativă facultativă sau chiar obligatorie, sens în care Curtea Constituţională s-a pronunţat prin mai multe decizii.2. În materia autorităţii judecătoreşti, mutaţii fundamentale urmează să se producă şi în ceea ce priveşte Consiliul Superior al Magistraturii. Elementul esenţial care defineste noua reglementare se referă la garantarea independentei acestei autorităţi publice prin limitarea intervenţiei reprezentanţilor Ministerului Justiţiei în propria activitate.Pentru realizarea acestor obiective dispoziţiile art. 132 alin. (1) propun instituirea funcţiei Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independenţei justiţiei.De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii urmează a fi alcătuit din 17 membri, constituiţi în doua secţii, una pentru judecători (7 membri) şi una pentru procurori (5 membri). Plenul Consiliului Superior al Magistraturii este completat cu 4 reprezentanţi ai societăţii civile, specialişti în domeniul dreptului, care se bucura de înaltă reputaţie profesională şi morala. De asemenea, fac parte din Consiliul Superior al Magistraturii: ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al României.Din aceasta enumerare stabilită de viitorul art. 132 alin. (2) Curtea constata ca de fapt Consiliul Superior al Magistraturii este compus nu din 17 membri, ci din 19 membri (7 judecători, 5 procurori, 4 reprezentanţi ai societăţii civile, ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al României). Textul propus are în vedere apartenenţa procurorului general la secţia procurorilor, iar a preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la secţia judecătorilor, fără să facă deosebirea dintre membrii de drept şi membrii desemnaţi. Totodată textul art. 132 alin. (1) stabileşte expres ca alcătuirea Consiliului Superior al Magistraturii este limitată la 17 membri, fără a face vreo repartizare pe secţii a membrilor societăţii civile şi a celorlalţi trei reprezentanţi ai autorităţilor publice. Chiar dacă se accepta ca procurorul general şi preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie fac parte din secţii, nu se poate trece peste faptul ca ministrul justiţiei este exclus din numărul de 17. Dar şi în cazul în care ministrul justiţiei ar urma şi el să fie inclus în numărul judecătorilor, se ridica dificultatea validării sale de către Senat, în condiţiile în care el este membru al Guvernului, a cărui investire tine de competenţa şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Nici eventualele sustineri privitoare la desemnarea procurorului general sau a preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în alegeri generale ale judecătorilor nu sunt de natura sa elimine antinomiile ce se pot naşte în urma desfăşurării unor astfel de proceduri. Curtea constata ca numărul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 19, urmând ca legiuitorul constituant sa reglementeze expres distincţia dintre membrii aleşi şi membrii de drept. Rămâne, de asemenea, de precizat cine îi validează pe reprezentanţii societăţii civile.Textul propus la alin. (4) al art. 132 prevede că titularizarea magistraţilor în Consiliul Superior al Magistraturii se face pentru o perioadă de 6 ani, prin alegeri în adunări generale ale judecătorilor sau ale procurorilor, rezultatele alegerilor urmând a fi validate de Senat. La rândul sau, Consiliul îşi alege dintre membrii săi un preşedinte, pentru un mandat de 1 an, care nu poate fi reînnoit.Curtea Constituţională retine ca aceasta ultima dispoziţie a art. 132 alin. (4) este insuficient elaborata din punctul de vedere al separaţiei puterilor în stat şi al asigurării autonomiei de funcţionare a acestei autorităţi publice. Astfel, din textul care stabileşte ca preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales dintre membrii săi nu trebuie să se înţeleagă ca acesta ar putea fi ministrul justiţiei, procurorul general sau preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Aceste autorităţi publice participa la şedinţele Consiliului cu o anumită incarcatura de autoritate, pe care le-o conferă funcţia pe care o exercită. De aceea, Curtea Constituţională retine ca funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii nu poate fi deţinută decât de către un magistrat ales sau un reprezentant al societăţii civile. Ca atare ar trebui instituită o incompatibilitate între funcţiile de ministru al justiţiei, preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procuror general al României şi funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii. Este de reţinut şi faptul ca sintagma "procuror general al României" nu este continuta în Constituţie.Referitor la textul propus la alin. (7) al art. 132, Curtea observa ca acesta conţine o alta dispoziţie care concura la ridicarea Consiliului Superior al Magistraturii la rangul unei instituţii apte să asigure independenta justiţiei, şi anume cea privitoare la dreptul Preşedintelui României de a prezida lucrările Consiliului Superior al Magistraturii la care participa. Curtea retine ca aceasta atribuţie este o consecinţa fireasca a faptului ca Preşedintele României este cel care, în temeiul art. 124, numeşte judecătorii şi procurorii, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, cu excepţia celor stagiari [art. 133 alin. (1)].Curtea constata ca, în virtutea art. 132 alin. (5), (6) şi (8), durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani, hotărârile sale se iau prin vot secret şi nu pot fi atacate la instanţele judecătoreşti. Aceasta ultima dispoziţie se afla într-un raport antinomic cu prevederile art. 21 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime". Mai mult, într-un stat de drept neasigurarea accesului liber la instanţele judecătoreşti este inacceptabila. Ca atare, interzicerea recursului la justiţie, cu privire la astfel de hotărâri, este contrară principiului stabilit de art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în virtutea căruia orice persoană are dreptul la un proces echitabil, un asemenea proces fiind exclus în afară unei instanţe care să garanteze efectiv independenta judecătorului.Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţa de judecată, în secţii şi în plen, în domeniul jurisdicţiei disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, fără votul ministrului justiţiei şi al procurorului general, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. Aceasta dispoziţie constituţională nu poate interzice accesul liber la justiţie al persoanei judecate de aceasta "instanţa" extrajudiciara, fără încălcarea prevederilor art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.B 2. Introducerea unor noi drepturi şi obligaţii, precum şi reconfigurarea celor existente1. Curtea constata ca acesta dimensiune a revizuirii Constituţiei îşi găseşte o reflectare corespunzătoare în introducerea art. 46^1 în cuprinsul Legii fundamentale, cu următorul cuprins: "Art. 46^1. - Statul şi autorităţile publice sunt obligate sa ia măsuri pentru ocrotirea şi refacerea mediului înconjurător, precum şi pentru menţinerea echilibrului ecologic."Se observa ca transferul acestei reguli, din rândul dispoziţiilor constituţionale ale art. 134 alin. (2) lit. e), la capitolul privitor la drepturile şi libertăţile fundamentale este contrar logicii sistematizării materialului normativ. Pentru asigurarea realizării scopului propunerii legislative, Curtea considera ca este necesar să se insereze la capitolul II al titlului II din Constituţie dreptul omului la un mediu sanatos, cu obligaţia corelativa a tuturor de a contribui la ocrotirea şi refacerea mediului înconjurător, pe aceasta cale legitimandu-se acţiunea legiuitorului de a stabili sancţiuni pentru poluarea mediului înconjurător.2. Modificarea art. 32 alin. (5) al Constituţiei vizează o transformare formala a textului actual al reglementării constituţionale. Actualul art. 32 alin. (5) prevede că instituţiile de învăţământ, inclusiv cele particulare, se înfiinţează şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii. Noua reglementare are în vedere următoarea redactare a textului constituţional: "(5) Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în unităţi de stat, particulare şi confesionale, în condiţiile legii."Aceasta noua redactare a dispoziţiilor art. 32 alin. (5) nu este de natura sa aducă vreo modificare în actuala ordine constituţională privitoare la învăţământ. Astfel, învăţământul poate fi de stat sau particular, instituindu-se pe aceasta cale o dihotomie specifică celor mai profunde construcţii juridice. Introducerea unui nou criteriu, cel confesional, nu tine seama de logica dihotomiei, adaugand unui criteriu logic o noua determinare, inadmisibila prin faptul ca ea se regaseste în cele doua, definite la ora actuala de Constituţie. Astfel, învăţământul confesional nu este exclus din învăţământul privat şi nici din cel de stat. Exista deci un învăţământ confesional atât privat, cat şi public, ceea ce nu justifica modificarea, sub acest aspect, a Legii fundamentale. Curtea considera ca norma examinata devine coerenta dacă se introduce în textul supus revizuirii perechea logica a învăţământului confesional, respectiv laic. Astfel, noul text constituţional ar urma sa prevadă ca învăţământul de toate gradele poate fi laic sau religios şi se desfăşoară în unităţi de stat ori particulare, în condiţiile legii.C. Optimizarea procesului decizional al autorităţilor publiceExaminând propunerea legislativă, se retine dezideratul eliminării unor carente constatate în funcţionarea autorităţilor publice prin oferirea unor soluţii menite să contribuie la ridicarea lor la standardele democratice în aceasta materie, după cum urmează: a) Rationalizarea activităţii parlamentare se preconizeaza a fi efectuată prin modificarea art. 62, art. 67 alin. (1), art. 69, art. 72 alin. (3), art. 73, art. 73^1, art. 78 şi prin abrogarea art. 70, ale cărui prevederi se preiau la art. 69 alin. (1), art. 71, ale cărui dispoziţii sunt preluate la art. 72 alin. (3) lit. e), art. 75 şi 76.Aceste modificări urmăresc sa realizeze o mai buna delimitare a atribuţiilor celor două Camere ale Parlamentului, sa redefineasca statutul deputaţilor şi senatorilor şi elementele constituţionale ale procedurii legislative.Curtea Constituţională observa ca prin modificarea art. 62 se urmăreşte stabilirea principiului în virtutea căruia cele două Camere lucrează în şedinţe separate. Excepţia de la aceasta regula o constituie şedinţele comune, a căror competenţa este strict determinata de Legea fundamentală. În acest sens, propunerea legislativă are în vedere introducerea unor noi competente pe ordinea de zi a şedinţelor comune ale Camerelor, prin modificarea lit. f), g) şi h) ale alin. (2) al art. 62 din Constituţie şi introducerea unor noi litere, i) şi j). Pe aceasta cale, în şedinţele comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului urmează să fie aprobate şi următoarele materii: strategia naţionala de apărare a tarii, numirea directorilor serviciilor de informaţii şi exercitarea controlului asupra activităţii acestor servicii, numirea Avocatului Poporului, stabilirea statutului deputaţilor şi senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora, îndeplinirea altor atribuţii care, potrivit Constituţiei, legilor organice sau regulamentului, se exercită în şedinţa comuna.Curtea constata ca, în principiu, stabilirea competentei Camerelor parlamentare, în şedinţe comune sau în şedinţe separate, nu ridica probleme de constituţionalitate.Dar se observa ca stabilirea unor asemenea atribuţii prin lege organică sau prin regulamente este contrară prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, care nu este propus să fie modificat şi care stabileşte ca "Organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament propriu". Aceasta dispoziţie da expresie autonomiei regulamentare a fiecărei Camere, de unde rezultă consecinţa ca, în afară unei reglementări constituţionale a atribuţiilor comune ale celor două Camere, acestea nu pot fi departajate prin lege organică sau prin regulamentul şedinţelor comune, fără a pune în pericol funcţionarea Parlamentului bicameral. S-ar putea lua astfel atribuţii ale uneia dintre Camere, în afară unei prevederi constituţionale, pentru a fi transferate şedinţelor comune, ceea ce constituie o încălcare a Legii fundamentale.În ceea ce priveşte stabilirea prin Constituţie a atribuţiilor ce se exercită în şedinţa comuna, Curtea Constituţională nu poate avea vreo obiectie atâta vreme cat acest lucru reprezintă un atribut exclusiv al puterii constituante derivate. Curtea retine totuşi ca modificarea art. 62 alin. (2) lit. j) reprezintă o contrazicere a prevederilor art. 62 alin. (1), care instituie regula şedinţelor separate ale celor două Camere. În consecinţa, stabilirea unor competente pentru şedinţele comune ale Parlamentului, prin lege organică, reprezintă o negare a acestor prevederi constituţionale şi o antinomie juridică, greu de soluţionat în practica.Dacă, în temeiul dispoziţiilor constituţionale în vigoare, Guvernul poate să opteze pentru sesizarea oricărei Camere a Parlamentului cu un proiect de lege, în viitor aceasta posibilitate este restrânsă la anumite domenii, stabilite de art. 73^1, pentru fiecare Cameră. Partajarea acestor competente este valabilă şi în cazul propunerilor legislative, stabilindu-se anumite materii în care o Camera poate fi sesizată pentru adoptarea acestora în prima lectura. Astfel, pentru departajarea atribuţiilor Camerei Deputaţilor şi Senatului, art. 73^1, în opinia autorilor propunerii legislative, stabileşte ca anumite propuneri legislative şi proiecte de lege se supun obligatoriu spre dezbatere Camerei Deputaţilor, iar altele Senatului. Şi aceasta opţiune a puterii constituante derivate este absolută, şi ea nu poate fi supusă cenzurii Curţii Constituţionale.Curtea observa ca în noua redactare a dispoziţiilor constituţionale privitoare la competenţa legislativă a Camerelor nu se elimina principiul bicameralismului, dar se simplifica rigorile sale, în sensul că un proiect de lege adoptat de o Camera se transmite celeilalte spre o examinare definitivă. Noutatea care apare rezida în faptul ca prima Cameră sesizată este privită doar ca o camera care preexamineaza proiectul de lege înaintea votului decisiv al celei de-a două Camere. Este o formula rationalizata a adoptării legii în sistemul bicameral prin votul decisiv al Camerei politice sau inferioare a Parlamentului. Nici aceasta opţiune nu poate fi cenzurata de Curtea Constituţională în condiţiile în care cele două Camere au poziţii egale şi aceeaşi legitimitate. Cu toate acestea, Curtea remarca faptul ca prin departajarea competentelor de examinare a proiectelor de lege între cele două Camere se poate ajunge la un conflict de competenţa. Pe parcursul examinării proiectului de lege propus de Guvern opoziţia parlamentară a Camerei Deputaţilor constata ca el tine de competenţa primara a Senatului. Sau, în cursul aceleiaşi proceduri parlamentare, un proiect de lege ordinară este transformat în lege organică, iar examinarea acestuia tine de competenţa celeilalte Camere. Pe acest fond se pot naşte blocaje legislative şi, pentru evitarea acestora, Curtea Constituţională recomanda să se introducă la art. 73^1 un nou alineat care să prevadă posibilitatea desesizarii Camerei investite în pofida Constituţiei şi trimiterea proiectului de lege la cealaltă Camera. Procedeul dezinvestirii este profitabil Camerei respective, deoarece, pe aceasta cale, ea devine Camera care are ultimul cuvânt în examinarea proiectului de lege sau a propunerii legislative.Prin aceasta modalitate de lucru, a distribuirii unor competente exclusive unei Camere, se poate însă nega, în fapt, orice contribuţie a primei Camere, fenomen ce poate prezenta anumite riscuri politice, mai ales în cazul în care Senatul şi Camera Deputaţilor au configuratii politice diferite. Avantajul pe care îl prezintă noua competenţa a Camerelor rezida în eliminarea procedurii de mediere şi a dezbaterii în plenul celor două Camere a textelor rămase în divergenta, ca urmare a eşuării medierii ori a neaprobarii raportului comisiei de mediere într-o Camera sau în ambele Camere.În aceeaşi ordine de idei, Curtea observa ca utilizarea formulei "prima lectura" pentru sesizarea unei Camere şi a celei de "a doua lectura" pentru trimiterea proiectului de lege de la o Camera la alta este improprie limbajului dreptului parlamentar. Utilizarea primei, a celei de-a doua sau chiar a celei de-a treia lecturi (de exemplu: cazul Parlamentului danez) este proprie dezbaterii într-o singura Camera. Chiar într-un parlament bicameral fiecare Cameră poate avea una, doua sau mai multe lecturi. În schimb, examinarea în cascada a proiectelor de lege într-o Camera, în prima lectura, iar în cealaltă Camera, în a doua lectura, transforma Parlamentul bicameral într-unul unicameral.Cu privire la propunerile referitoare la art. 114, Curtea remarca faptul ca restrictia privitoare la reglementarea prin ordonanţe de urgenţă a drepturilor electorale ale cetăţenilor este necorelata cu celelalte prevederi constituţionale care dau dreptul cetăţenilor europeni, rezidenţi în România, sa participe la alegerile locale şi la cele pentru Parlamentul European. Curtea considera că nu se justifica o asemenea discriminare, propunand, în consecinţa, eliminarea sintagmei "ale cetăţenilor" după "drepturile electorale" din redactarea alin. (4^1) al art. 114. Nu mai puţin important este faptul ca referirea expresă la drepturile electorale este redundanta, deoarece acestea fac parte din drepturile prevăzute de Constituţie, domeniu exclus deja de la reglementarea prin ordonanţe de urgenţă. b) Reconfigurarea unor dispoziţii constituţionale privitoare la Preşedintele RomânieiCurtea Constituţională, retinand ca atribuţiile Preşedintelui României sporesc, potrivit preconizatelor prevederi ale art. 132 alin. (7), constata ca se impune corelarea acestora cu prevederile actualului art. 94, care au denumirea "Alte atribuţii", prin introducerea unui nou alineat care să prevadă atributia Preşedintelui României de a prezida şedinţele Consiliului Superior al Magistraturii la care participa, după modelul instituit deja în art. 87 al Constituţiei. Aceasta corelare se impune, întrucât atribuţiile autorităţilor constituţionale trebuie structurate în corpul Legii fundamentale, în mod expres, în capitolul sau în secţiunea care grupează competentele acelei autorităţi. c) Statutul administraţiei publice localeCurtea Constituţională observa ca prin textul propus la alin. (1) şi (2) ale art. 119 din Constituţie se introduce un nou concept, acela al desconcentrarii, prin înlocuirea conceptului de descentralizare utilizat de legiuitorul constituant în 1991. Acest text se impune să fie modificat, în primul rând, din motive ce ţin de dreptul public, având în vedere ca preconizatul concept tinde sa înlocuiască, în mod absolut şi eronat, pe cel de descentralizare a serviciilor publice. Pentru a se da o reglementare în acord cu principiile administraţiei publice, se impune, cu necesitate, să se observe ca în unităţile administrativ-teritoriale coexista servicii publice ale statului cu autorităţi ale administraţiei publice locale. În primul caz legitimarea serviciilor publice statale existente în unităţile administrativ-teritoriale este supusă principiului desconcentrarii, iar în cel de-al doilea caz este vorba de descentralizare administrativă, care are la baza acordarea, prin lege, a unor competente proprii colectivităţilor teritoriale, a căror exercitare este conferita, în cazul examinat, consiliilor locale şi primarilor. Asa fiind, includerea exclusiva în Constituţie a principiului desconcentrarii administrative elimina posibilitatea coexistentei sale cu principiul descentralizării, care vizează nu doar autorităţile administraţiei publice locale, ci şi serviciile publice. În aceste condiţii, Curtea Constituţională apreciază ca redactarea art. 119 urmează sa sufere o modificare, în sensul supunerii administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale atât principiului desconcentrarii, cat şi celui al descentralizării administraţiei publice, una dintre formele de manifestare a acestui principiu fiind autonomia locală.Printr-o astfel de modificare se reinstaureaza conceptele fireşti în organizarea administraţiei publice locale. Pe cale de consecinţa, înlocuirea termenului de desconcentrare cu cel de descentralizare se impune şi în cuprinsul art. 122 alin. (2) din Constituţie.Potrivit art. 6 alin. (2) din Constituţie măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni români.În situaţia în care într-o unitate administrativ-teritorială persoanele aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere semnificativă, se poate crea un dezechilibru între aceştia şi cetăţenii de etnie română din respectiva unitate administrativ-teritorială sau membrii altui grup etnic care nu mai au posibilitatea de a fi aleşi în consiliile locale, ceea ce creează o discriminare, în sensul art. 6 alin. (2) din Constituţie, al art. 7 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, al art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi al altor reglementări internaţionale care interzic discriminarea. Pentru eliminarea acestui posibil dezechilibru textul constituţional ar urma sa prevadă ca persoanele aparţinând unui grup etnic minoritar într-o unitate administrativ-teritorială au dreptul de a fi reprezentate în consiliul local. În felul acesta cetăţenii români de naţionalitate română sau de alta naţionalitate din unităţile administrativ-teritoriale în care sunt minoritari ar avea posibilitatea de a accede la funcţii publice la nivel local şi de a-şi păstra identitatea etnică. d) Modificarea dispoziţiilor constituţionale privitoare la Avocatul Poporului. Prin iniţiativa legislativă se propune completarea art. 55 alin. (1) al Constituţiei, în sensul admiterii specializării adjunctilor Avocatului Poporului pe domenii de activitate. În acest sens se propune adăugarea următoarei teze: "Adjunctii Avocatului Poporului sunt specializaţi pe domenii de activitate."Curtea Constituţională considera ca o asemenea dispoziţie nu este de ordin constituţional, ea putând fi adoptată prin modificarea legii organice a instituţiei Avocatul Poporului. În acest sens se apreciază ca este vorba de o specializare ratione materiae a funcţiilor instituţiei ca atare, care nu afectează posibilităţile actuale de distribuire a competentelor între adjuncţi, pe de o parte, şi între aceştia şi Avocatul Poporului, pe de altă parte.D. Modificarea altor dispoziţii constituţionaleÎn afară obiectivelor enumerate mai sus Curtea Constituţională considera ca exista şi o serie de alte modificări propuse de autorii propunerii legislative, care nu se încadrează în finalităţile prevăzute la pct. A, B şi C, dar care răspund altor comandamente de racordare a prevederilor Legii fundamentale la exigenţele practicii internaţionale a României ori la unele cerinţe de tehnica legislativă. a) În aceasta sfera a modificărilor propuse a fi aduse Constituţiei se situeaza modificarea şi completarea art. 134 din Constituţie, privitor la economia naţionala.Propunerea legislativă de revizuire are în vedere, printre altele, modificarea lit. e) a alin. (2), în sensul eliminării textului actual referitor la "refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic" - text preluat printr-o formă modificată la art. 46^1 sub denumirea "Ocrotirea mediului înconjurător". Curtea constata ca, în condiţiile în care la art. 46^1 se va introduce dreptul la un mediu sanatos, este dezirabila menţinerea lit. e) a alin. (2) la art. 135, aici fiind sediul de reglementare a obligaţiilor statului. b) Curtea Constituţională observa ca propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei are în vedere şi modificarea art. 151 al Legii fundamentale, prin introducerea unor dispoziţii tranzitorii care să asigure continuarea mandatelor de către actualii judecători ai Curţii de Conturi, precum şi reinvestirea unor fosti judecători ai Curţii Constituţionale.Textele propuse au următorul cuprins: alin. 4 "[...] Pentru asigurarea innoirii Curţii de Conturi din 3 în 3 ani, la expirarea mandatului actualilor consilieri de conturi aceştia vor putea fi numiţi pentru încă un mandat de 3 sau 6 ani. (5) Foştii judecători ai Curţii Constituţionale care nu au exercitat funcţia pentru un mandat de 9 ani pot fi reînvestiţi pentru diferenţa de mandat."Cu referire la propunerea vizând consilierii de conturi, Curtea Constituţională constata ca acest text se impune a fi eliminat pentru ca reglementarea nu este de nivel constituţional, având în vedere ca actualul alin. (4) al art. 139 nu reglementează durata exercitării mandatului membrilor Curţii de Conturi şi nici periodicitatea numirii lor în funcţie. Dacă legiuitorul are aceasta intenţie de legiferare, o poate face prin reglementare legală, adică prin act normativ de acelaşi rang.În ceea ce priveşte reinvestirea foştilor judecători ai Curţii Constituţionale, care nu au exercitat funcţia pentru un mandat de 9 ani, pentru diferenţa de mandat, Curtea constata ca aceasta este de natura sa producă o serie de perturbatii în activitatea instanţei de contencios constituţional şi sa încalce voinţa puterii constituţionale originare. Astfel, exista situaţii în care un judecător şi-a dat demisia după un an de activitate, fiind numit un altul pentru diferenţa de mandat de 8 ani. Cei doi, potrivit noilor dispoziţii ale art. 151 alin. (5) ar avea, în egala măsura, vocaţia de a fi reînvestiţi în funcţii la Curtea Constituţională; ambii nu pot însă reveni în acelaşi timp, ceea ce ar crea reale diferenţe de tratament juridic.Totodată Adunarea Constituantă a stabilit ca numai în prima Curte Constituţională mandatul judecătorilor poate fi de 3, de 6 sau de 9 ani. În cazul în care s-ar introduce astăzi, pe calea revizuirii, mandate care pot fi de 1 an, de 3 ani, de 4 ani, de 6 ani sau de 8 ani, s-ar contraveni acestei voinţe originare, ceea ce este de natura sa perturbe întreaga activitate a Curţii.Conceptia alcătuirii Curţii Constituţionale ca autoritate politico-jurisdicţională, predispusa la o reinnoire ciclica, este o garanţie a neutralitatii sale politice în calitate de garant al supremaţiei Constituţiei în sistemul juridic normativ, menita să asigure o dreapta cumpana în activitatea de realizare a justiţiei constituţionale.În privinta redactarii alin. (2) al art. 151, Curtea considera ca termenul "instituţii publice", care ar putea fi utilizat la intrarea în vigoare a Constituţiei, ar trebui abandonat în virtutea faptului ca, potrivit dispoziţiilor Legii fundamentale, definitia data actualelor organe de stat este cea de autorităţi publice. c) Modificarea art. 152 urmăreşte eliminarea actualelor dispoziţii constituţionale privitoare la instituţiile viitoare, ţinând seama de faptul ca ele au rămas fără obiect, şi înlocuirea acestora cu o dispoziţie privitoare la republicarea Constituţiei. Modul de redactare a acestuia este defectuos, deoarece se referă la proiectul de lege sau propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei, arătând ca acesta se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 5 zile de la data adoptării. În virtutea dispoziţiilor constituţionale în vigoare, un proiect de lege sau o propunere legislativă adoptată de Parlament încetează sa mai fie proiect de lege sau propunere legislativă, el devenind lege. Faţa de aceasta, Curtea considera ca textul art. 152 trebuie să aibă în vedere ca legea de revizuire a Constituţiei se va publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, după adoptarea sa, în vederea aducerii la cunoştinţa publică a conţinutului sau şi în vederea aprobării sale prin referendum. De altfel, chiar art. 147 alin. (3) din Constituţie prevede că: "Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii legislative de revizuire." Din aceasta dispoziţie legală se desprinde ideea ca exista doua etape ale revizuirii, cea parlamentară, care se încheie printr-o lege, şi una populara, când legea este aprobată prin referendum. De altfel, utilizarea formulei "în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau propunerii de revizuire" are semnificatia stabilirii datei de la care începe să curgă termenul pentru organizarea referendumului. În acest sens Curtea observa ca dispoziţiile art. 147 alin. (3) se corelează cu dispoziţiile art. 144 lit. a) în virtutea cărora Curtea Constituţională se pronunţa asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, ceea ce intareste afirmatia ca un proiect de lege adoptat de Parlament încetează sa mai fie socotit "proiect", el devenind "lege". În acelaşi sens este chiar art. II al propunerii de revizuire, care proclama ca "revizuirea adoptată prin prezenta lege se supune aprobării prin referendum [...]". d) În fine, Curtea Constituţională constata ca includerea unor dispoziţii privitoare la supunerea legii de revizuire unui referendum, potrivit art. II al propunerii legislative, este superflua în condiţiile în care aceasta obligaţie este expres prevăzută de art. 147 alin. (3) din Constituţie, articol care nu suferă nici o modificare prin aceasta opera de revizuire a Legii fundamentale.Faţa de considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. a), al art. 146 alin. (1), al art. 148 alin. (1) şi (2) din Constituţie, precum şi al art. 36 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:1. Constata ca propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei a fost initiata cu respectarea prevederilor art. 146 alin. (1) din Constituţie.2. Constata ca prevederile alin. 7^1) ce urmează a fi introduse la art. 41 sunt neconstituţionale, deoarece ar avea ca efect suprimarea unei garanţii a dreptului de proprietate, incalcandu-se astfel limitele revizuirii prevăzute de art. 148 alin. (2) din Constituţie.3. Constata ca dispoziţiile ce urmează a fi introduse la art. 132 alin. (8) sunt neconstituţionale, deoarece se afla în contradictie cu prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ar avea ca efect suprimarea liberului acces la justiţie, incalcandu-se, de asemenea, limitele revizuirii prevăzute de art. 148 alin. (2) din Constituţie.4. Supune atenţiei Parlamentului observaţiile din considerentele prezentei decizii, privitoare la următoarele dispoziţii din propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei: art. 11 alin. (3), art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (4), art. 32 alin. (5), art. 46^1, art. 55 alin. (1), art. 62 alin. (2) lit. j), art. 73 alin. (3) şi (5), art. 73^1, art. 94, art. 114 alin. (4^1), art. 119, art. 120^1, art. 132 alin. (2), (3) şi (4), art. 134 alin. (2) lit. e), art. 144 lit. a^1), lit. c), lit. c^1) şi lit. j), art. 145, art. 145^2, art. 151 alin. (2) şi alin. (4) teza a doua şi alin. (5), art. 152 şi art. II.5. Se constata ca celelalte prevederi nu contravin dispoziţiilor constituţionale.Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Dezbaterea a avut loc la data de 16 aprilie 2003 şi la aceasta au participat: Nicolae Popa, preşedinte, Costica Bulai, Nicolae Cochinescu, Constantin Doldur, Kozsokar Gabor, Petre Ninosu, Şerban Viorel Stanoiu, Lucian Stangu şi Ioan Vida, judecători.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAPrim-magistrat-asistent,Claudia Miu─────────────────