DECIZIE nr. 86 din 27 februarie 2003referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 207 din 31 martie 2003
Nicolae Popa - preşedinteCostica Bulai - judecătorNicolae Cochinescu - judecătorConstantin Doldur - judecătorKozsokar Gabor - judecătorPetre Ninosu - judecătorLucian Stangu - judecătorŞerban Viorel Stanoiu - judecătorIoan Vida - judecătorIuliana Nedelcu - procurorIoana Marilena Chiva - magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni, excepţie ridicată de Nicolae Laza în Dosarul nr. 609/2002 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penală.La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, personal şi asistat de avocat cu delegaţie la dosar, lipsa fiind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 430C/2002, nr. 512C/2002, nr. 523C/2002 şi nr. 540C/2002 care au ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Vincze Ferenc în Dosarul nr. 10.964/2002 al Judecătoriei Cluj-Napoca, de Sorin Diaconescu şi Georgeta Belciug în Dosarul nr. 3.577/2002 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penală, de Florin Visan în Dosarul nr. 3.352/2002 al Tribunalului Salaj - Secţia penală, respectiv de Petru Radu şi Elena Ionete în Dosarul nr. 548/2002 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.La apelul nominal în Dosarul nr. 430C/2002 se constata lipsa autorului excepţiei, Vincze Ferenc, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.La apelul nominal în Dosarul nr. 512C/2002 se prezintă unul dintre autorii excepţiei, Sorin Diaconescu, lipsa fiind celălalt autor al excepţiei, Georgeta Belciug, precum şi părţile Monica Lica şi Ileana Cristina Florea, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.La apelul nominal în Dosarul nr. 523C/2002 se prezintă autorului excepţiei, Florin Visan, personal şi asistat de avocat cu delegaţie la dosar, lipsa fiind părţile Ministerul de Interne, Spitalul Judeţean Salaj şi Clinica de Ortopedie şi Traumatologie Cluj, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.La apelul nominal în Dosarul nr. 540C/2002 se prezintă unul dintre autorii excepţiei, Petru Radu, precum şi părţile Stefana Ene şi Marius Ene, lipsa fiind celălalt autor al excepţiei, Elena Ionete, precum şi partea Societatea Comercială "Pasajul Universitatii" - S.A., faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, din oficiu, pune în discuţie chestiunea conexarii dosarelor sus-menţionate, având în vedere conţinutul identic al excepţiilor ridicate. Părţile prezente, precum şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea, faţă de dispoziţiile art. 164 din Codul de procedură civilă.Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, şi ale art. 164 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea dosarelor nr. 430C/2002, nr. 512C/2002, nr. 523C/2002 şi nr. 540C/2002 la Dosarul nr. 426C/2002, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, se da cuvântul părţilor.Nicolae Laza, prin avocat, solicita admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere ca dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 543/2002 instituie o discriminare pe criterii aleatorii, prin care se încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1), ale art. 20 alin. (2), ale art. 21, ale art. 24, precum şi prevederile art. 9, 10 şi 11 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, ale art. 2 paragraful 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Sorin Diaconescu solicita admiterea excepţiei astfel cum a fost argumentata în faţa instanţei de judecată.Florin Visan, prin avocat, solicita admiterea excepţiei, sustinand ca dispoziţiile criticate încalcă principiile neretroactivitatii legii şi egalităţii cetăţenilor în faţa legii, prevăzute de art. 15 alin. (2), respectiv de art. 16 alin. (1) din Constituţie.Petru Radu solicita admiterea excepţiei pentru motivele arătate în formularea acesteia în faţa instanţei de judecată.Stefana Ene şi Marius Ene solicita respingerea excepţiei ca neîntemeiată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind ca dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorii excepţiei, deoarece Constituţia nu prevede "un drept de graţiere". Astfel, o lege de graţiere nu reprezintă o dezvoltare a normelor constituţionale şi, ca atare, nu se poate susţine ca dispoziţiile criticate încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constata următoarele:Prin Încheierile din 22 octombrie 2002, din 15 octombrie 2002, din 20 noiembrie 2002, din 4 decembrie 2002 şi din 18 noiembrie 2002, pronunţate în dosarele nr. 609/2002 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penală, nr. 10.964/2002 al Judecătoriei Cluj-Napoca, nr. 3.577/2002 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penală, nr. 3.352/2002 al Tribunalului Salaj - Secţia penală, respectiv nr. 548/2002 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni, excepţie ridicată de Nicolae Laza, de Vincze Ferenc, de Sorin Diaconescu şi Georgeta Belciug, de Florin Visan, respectiv de Petru Radu şi Elena Ionete în cadrul unor cauze penale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin ca dispoziţiile legale criticate instituie "principiul discriminarii cetăţenilor în funcţie de faza procesuala în care se afla", contravenind astfel art. 16 alin. (1) din Constituţie. De asemenea, considera ca prin modul în care sunt formulate dispoziţiile legale criticate se încalcă şi prevederile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie şi la dreptul la apărare, deoarece persoanele eventual beneficiare ale Legii nr. 543/2002 nu se vor mai putea adresa instanţelor fără a exista o ameninţare "constând în pierderea beneficiului legii de graţiere", ajungandu-se la concluzia ca este mult mai eficienta renunţarea la apărare decât exercitarea dreptului la apărare şi incalcandu-se astfel şi principiul potrivit căruia nimănui nu i se poate inrautati situaţia în propria cale de atac.Pe de altă parte, autorii excepţiei susţin, de asemenea, şi încălcarea principiului neretroactivitatii legii, cu excepţia legii penale mai favorabile, prevăzut de prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2).Autorii excepţiei considera ca aplicarea legii graţierii, asa cum a fost reglementată, contravine în mod vadit şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la interpretarea principiului egalităţii în faţa legii, conform căreia "măsurile legislative pe care un stat parte la Convenţie le ia pot institui tratamente juridice distincte între categorii diferite de persoane, dacă ele au o justificare obiectivă şi rezonabila", ceea ce nu exista în privinta Legii nr. 543/2002.Instanţele judecătoreşti în faţa cărora s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate au exprimat următoarele opinii:Curtea Suprema de Justiţie - Secţia penală apreciază ca dispoziţiile criticate sunt constituţionale, deoarece graţierea este o măsura de clementa, iar condiţiile de acordare şi aplicare a acesteia sunt stabilite de autoritatea emitenta. Cerinţa existenţei unei hotărâri definitive la data intrării în vigoare a legii de graţiere nu instituie o inegalitate şi nici nu încalcă celelalte prevederi constituţionale invocate de autorul excepţiei.Judecătoria Cluj-Napoca apreciază ca "dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 543/2002 ar putea fi, la prima vedere, neconstituţionale, întrucât se aplică doar pedepselor stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi ar încalcă art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, deoarece s-ar putea ivi situaţii în care persoane care au comis, în aceeaşi zi, fapte prevăzute de legea penală, sa beneficieze de actul de clementa, dacă îndeplinesc şi alte condiţii stabilite de lege, iar alte persoane sa nu beneficieze de graţiere, datorită unor împrejurări care nu depind de persoana celui condamnat [...]." Pe de altă parte, instanţa de judecată arata ca inculpatul nu poate invoca neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 543/2002 deoarece nu a fost condamnat, la data ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, printr-o hotărâre judecătorească definitivă.Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penală apreciază ca măsura graţierii, fiind o cauza personală de inlaturare sau de modificare a executării pedepsei, tratamentul juridic diferenţiat, chiar în cazuri identice, este justificat, nefiind incalcate prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie şi nici pactele şi tratatele internaţionale la care România este parte. Aplicarea graţierii numai pedepselor şi măsurilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive până la data publicării legii de graţiere, chiar dacă poate crea situaţii inechitabile, acest tratament diferenţiat poate fi criticat sub aspectul ratiunilor de politica penală avute în vedere de legiuitor, dar nu sub aspectul încălcării prevederilor constituţionale.Tribunalul Salaj - Secţia penală a formulat opinia în sensul că dispoziţiile criticate contravin principiului neretroactivitatii legii, deoarece nu se aplică şi persoanelor condamnate prin hotărâri judecătoreşti nedefinitive, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 543/2002. În ceea ce priveşte susţinerile autorului referitoare la încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, instanţa apreciază ca acestea sunt neintemeiate, deoarece textul criticat nu conţine nici o discriminare între cei condamnaţi prin hotărâri judecătoreşti definitive.Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti apreciază ca dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 543/2002 contravin principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, deoarece se creează diferenţe de tratament între persoane aflate în situaţii identice din punct de vedere juridic. Chiar dacă stabilirea criteriilor de acordare a graţierii colective aparţine legiuitorului, acesta nu poate institui criterii contrare prevederilor constituţionale.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, s-a solicitat şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Guvernul arata ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât acestea nu instituie privilegii şi discriminări, ci respecta criteriile egalităţii în drepturi prevăzute de art. 4 din Constituţie, invocand în acest sens Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1994. De asemenea, considera ca neîndeplinirea în privinta autorului excepţiei a condiţiei existenţei unei hotărâri definitive pentru a beneficia de măsura de clementa acordată de Legea nr. 543/2002 nu echivaleaza cu încălcarea vreunui drept. Cu privire la susţinerile autorului potrivit cărora dispoziţiile criticate încalcă prevederile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare, "apreciem ca art. 8 din Legea nr. 543/2002, prin obiectul sau de reglementare, constând în stabilirea unui criteriu privind acordarea şi aplicarea graţierii, nu încalcă drepturile recunoscute şi garantate de art. 21 şi art. 24 din Constituţie". Totodată, nu se poate susţine ca dispoziţiile criticate contravin dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece acesta "presupune judecarea cauzei în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil, de către o instanţa independenta şi impartiala care va hotărî, în materie penală, asupra temeiniciei acuzatiei îndreptate împotriva sa".Avocatul Poporului apreciază ca dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, deoarece, chiar dacă graţierea prevăzută de Legea nr. 543/2002 este un act de voinţa politica, un act de clementa, iar criteriile pe baza cărora se acordă aceasta aparţin în exclusivitate autorităţilor, legiuitorul "trebuie să aibă în vedere marile principii constituţionale peste care nu se poate trece". Astfel, apreciază ca dispoziţiile criticate încalcă atât principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, cat şi principiul neretroactivitatii legii, care prevede că legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile. "Aplicarea dispoziţiilor criticate depinzand de momentul publicării în Monitorul Oficial şi de caracterul definitiv al hotărârilor judecătoreşti, lipseşte de tratamentul juridic mai bland atât pe cei identificati care, din varii motive, nu au fost încă definitiv condamnaţi, cat şi pe cei care vor fi identificati în viitor."Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 543 din 1 octombrie 2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 726 din 4 octombrie 2002, dispoziţii care au următorul cuprins:- Art. 8: "Dispoziţiile prezentei legi privesc pedepsele, măsurile şi sancţiunile aplicate prin hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate până la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I."În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia apreciază ca prin dispoziţiile legale criticate sunt incalcate următoarele prevederi constituţionale:- Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile.";- Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";- Art. 20 alin. (2): "Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.";- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";- Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat. (2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."De asemenea, în susţinerea excepţiei, autorii acesteia invoca şi următoarele prevederi din acte internaţionale:Declaraţia Universala a Drepturilor Omului:- Art. 9: "Nimeni nu trebuie să fie arestat, deţinut sau exilat în mod arbitrar.";- Art. 10: "Orice persoană are dreptul în deplina egalitate de a fi audiată în mod echitabil şi public de către un tribunal independent şi impartial care va hotărî fie asupra drepturilor şi obligaţiilor sale, fie asupra temeiniciei oricărei acuzari în materie penală îndreptată împotriva sa.";- Art. 11: "1. Orice persoană acuzata de comiterea unui act cu caracter penal are dreptul să fie presupusa nevinovată până când vinovăţia sa va fi stabilită în mod legal în cursul unui proces public în care i-au fost asigurate toate garanţiile necesare apărării sale.2. Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care nu constituiau, în momentul când au fost comise, un act cu caracter penal conform dreptului internaţional sau naţional. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai grea decât aceea care era aplicabilă în momentul când a fost săvârşit actul cu caracter penal."Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice:- Art. 2 paragraful 3: "Statele părţi la prezentul pact se angajează: a) sa garanteze ca orice persoană ale carei drepturi sau libertăţi recunoscute în prezentul pact au fost violate va dispune de o cale de recurs efectivă, chiar atunci când încălcarea a fost comisă de persoane actionand în exerciţiul funcţiilor lor oficiale; b) sa garanteze ca autoritatea competentă, judiciară, administrativă ori legislativă, sau orice alta autoritate competentă potrivit legislaţiei statului, va hotărî asupra drepturilor persoanei care foloseşte calea de recurs, şi sa dezvolte posibilităţile de recurs jurisdicţional; c) sa garanteze ca autorităţile competente vor da urmare oricărui recurs care a fost recunoscut ca justificat."Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale:- Art. 6: "1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţa poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţa atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiţiei."Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constata ca aceasta este intemeiata, pentru următoarele considerente:Graţierea este o măsura de clementa care consta în iertarea unui condamnat de executarea în tot sau în parte a pedepsei ori în comutarea pedepsei într-una mai uşoară. Din punct de vedere al persoanelor cărora li se aplică, graţierea este individuală, caz în care se acordă de Preşedintele României, conform art. 94 lit. d) din Constituţie, şi colectivă, caz în care se acordă prin lege organică, de către Parlament, conform prevederilor constituţionale ale art. 72 alin. (3) lit. g).Pe lângă deosebirea de emitent, o alta diferenţa esenţială între cele doua forme ale graţierii este ratiunea pentru care acestea sunt acordate. Dacă în cazul graţierii individuale Preşedintele României are în vedere, cel mai adesea, ratiuni umanitare, izvorâte din circumstanţe deosebite în care se găseşte condamnatul sau în care a săvârşit fapta, în cazul graţierii colective sunt preponderente ratiunile de realizare a unei politici penale şi sociale faţă de o anumită categorie de condamnaţi pentru infracţiuni ce nu prezintă un pericol social ridicat şi care au dat dovezi temeinice de îndreptare, oferindu-li-se acestora posibilitatea de a beneficia de clementa legiuitorului. Pe lângă aceste considerente sociale, graţierea colectivă are în vedere adesea şi reducerea numărului de persoane condamnate care vor rămâne în continuare în penitenciare, precum şi diminuarea supraaglomerarii unităţilor din sistemul penitenciar.Asa fiind, graţierea colectivă creează, printr-un act normativ cu aplicabilitate generală, premisa îndreptării comportamentului social al unei întregi categorii de condamnaţi. Legea de graţiere este impersonala, spre deosebire de decretul Preşedintelui României, care se aplică uneia sau mai multor persoane individualizate. Sfera de aplicare a legii de graţiere se face prin stabilirea unor criterii obiective, care se pot referi la natura infracţiunilor săvârşite, durata pedepselor, existenta stării de recidiva sau la situaţia personală a condamnaţilor, spre exemplu la conduita şi vârsta acestora sau la starea lor de sănătate. Cu toate ca stabilirea acestor criterii este atributul exclusiv al legiuitorului, actul normativ de graţiere trebuie să respecte prevederile constituţionale şi principiile de drept general valabile.Astfel, din textul Legii nr. 543/2002 rezultă ca beneficiul graţierii este acordat persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de până la 5 ani inclusiv, acelora sancţionate cu amendă penală, precum şi minorilor internati în centre de reeducare. Art. 4 din lege prevede infracţiunile pentru săvârşirea cărora condamnaţii nu pot beneficia de măsura graţierii, datorită pericolului ridicat pe care aceste infracţiuni îl prezintă pentru societate. De asemenea, nu vor fi iertati de pedeapsa condamnaţii pentru infracţiuni săvârşite în stare de recidiva sau cei care sunt recidivisti prin condamnări anterioare şi cei care s-au sustras de la executarea pedepsei.În ceea ce priveşte criteriul de acordare a graţierii colective instituit în art. 8 din Legea nr. 543/2002, şi anume existenta unei "hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate până la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I", Curtea retine ca acesta este determinat de o serie de elemente neprevăzute şi neimputabile persoanei condamnate. Astfel, indiferent de data comiterii unei fapte prevăzute de legea penală, durata procesului penal şi finalizarea acestuia depind adesea de o serie de factori cum sunt gradul de operativitate a organelor judiciare, incidente legate de îndeplinirea procedurii de citare, exercitarea sau neexercitarea căilor de atac prevăzute de lege şi alte împrejurări care pot sa întârzie soluţionarea cauzei.Curtea constata ca stabilirea unui asemenea criteriu, aleatoriu şi exterior conduitei persoanei condamnate, de care depinde acordarea clementei, este în contradictie cu principiul egalităţii în faţa legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, conform căruia, în situaţii egale, tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit. Fiind o lege, actul prin care se acordă graţierea trebuie să se aplice tuturor persoanelor care, aflate în aceeaşi situaţie, pot beneficia de iertarea pedepsei.Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenta sa ca situaţiile în care se afla anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenta pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar aceasta deosebire trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional. Aceasta soluţie este în concordanta şi cu jurisprudenta constanta a Curţii Europene a Drepturilor Omului, conform căreia orice diferenţa de tratament, facuta de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage, trebuie să îşi găsească o justificare obiectivă şi rezonabila (a se vedea Cauza Marckx contra Belgiei, 1979).Or, sub aspectul incidentei actului de clementa colectivă, toţi infractorii care au comis infracţiuni de aceeaşi categorie, anterior datei intrării în vigoare a legii, se afla într-o situaţie identică, data condamnării lor definitive neavând nici o semnificaţie în ceea ce priveşte stabilirea unui tratament juridic diferenţiat, întrucât aceasta depinde de factori străini conduitei procesuale a infractorilor. Spre exemplu, în cazul a doi coautori este posibil ca unul să fie condamnat printr-o hotărâre judecătorească până la data publicării Legii nr. 543/2002 în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi sa beneficieze astfel de graţiere; celălalt coautor, nefiind condamnat, din varii motive, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, nu va putea beneficia de actul de clementa, ceea ce conduce la o inegalitate de tratament juridic.Curtea constata ca, sub aspectul examinat, criteriul obiectiv în baza căruia se acordă beneficiul graţierii colective poate fi determinat numai de săvârşirea faptei penale până la data intrării în vigoare a actului normativ de graţiere ori până la o altă dată anterioară, stabilită de lege, cum ar fi, spre exemplu, data iniţierii proiectului de lege. Aceasta concluzie se impune şi din aplicarea principiului activităţii legii penale, reglementat în art. 10 din Codul penal, atât incriminarea, cat şi aplicarea pedepsei fiind determinate de momentul comiterii infracţiunii. Or, art. 8 din Legea nr. 543/2002 nu respecta aceste principii.Curtea observa ca aplicarea actului de graţiere colectivă în funcţie de data săvârşirii faptei a fost consacrată de legiuitor şi în Legea nr. 137/1997 privind graţierea unor pedepse, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 25 iulie 1997, care, la art. 11, prevede că "Dispoziţiile prezentei legi se aplică numai faptelor comise până la data de 26 mai 1997". Această lege, ca şi celelalte acte normative de graţiere anterioare, reflecta voinţa constant exprimată de legiuitor de-a lungul timpului, în sensul că de graţiere trebuie să beneficieze cei care au comis fapte penale anterior publicării legii, indiferent de momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.De asemenea, în Proiectul de lege privind graţierea unor pedepse, înaintat de Guvern, care a fost adoptat de Parlament sub forma Legii nr. 543/2002, se prevedea ca măsura graţierii se va aplica pedepselor stabilite pentru infracţiuni săvârşite până la o anumită data, nefacandu-se menţiune despre data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.De principiu, dacă o lege de graţiere intră în vigoare anterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, graţierea îşi produce efectele de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti. Aceasta este, de altfel, şi soluţia consacrată de legiuitorul român în legea-cadru privind graţierea şi procedura graţierii [a se vedea art. 13 alin. (2) din Legea nr. 546/2002 privind graţierea şi procedura acordării graţierii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 755 din 16 octombrie 2002].În ceea ce priveşte celelalte critici de neconstituţionalitate, Curtea retine ca dispoziţiile criticate nu încalcă prevederile constituţionale privind liberul acces la justiţie şi dreptul la apărare şi nici reglementările internaţionale invocate de autorii excepţiei.Având în vedere toate considerentele expuse, Curtea constata ca referirea la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de condamnare, prevăzută în textul criticat, creează premisele unei discriminări între persoane care, deşi se găsesc în situaţii obiectiv identice, beneficiază de un tratament juridic diferit, ceea ce contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală.Faţa de cele mai sus arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,CURTEA,În numele legiiDECIDE:Admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni şi constata ca acestea sunt neconstituţionale întrucât limitează aplicarea legii la pedepse, măsuri şi sancţiuni stabilite prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive până la data intrării în vigoare a legii, excluzând pedepsele, măsurile şi sancţiunile aplicate ulterior pentru fapte săvârşite până la această dată. Excepţia a fost ridicată de Nicolae Laza în Dosarul nr. 609/2002 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penală, de Vincze Ferenc în Dosarul nr. 10.964/2002 al Judecătoriei Cluj, de Sorin Diaconescu şi Georgeta Belciug în Dosarul nr. 3.577/2002 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penală, de Florin Visan în Dosarul nr. 3.352/2002 al Tribunalului Salaj - Secţia penală, respectiv de Petru Radu şi Elena Ionete în Dosarul nr. 548/2002 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 februarie 2003.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Ioana Marilena ChivaOPINIE SEPARATĂ1. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 543/2002, ridicată în faţa instanţelor judecătoreşti înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive de condamnare, era inadmisibila, deoarece soluţionarea cauzei penale respective nu depindea de existenta unei legi de graţiere sau de vreo dispoziţie din aceasta. Fiind ridicată cu încălcarea prevederilor art. 23 alin. (1), instanţa trebuia sa o respingă printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituţională [art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată], iar atunci când, deşi nelegal, Curtea Constituţională a fost totuşi sesizată cu o astfel de excepţie, trebuia sa o respingă ea însăşi ca inadmisibila.Contrar dispoziţiilor legale menţionate, prin Deciziile nr. 86 şi 89 din 27 februarie 2003, adoptate cu majoritate de voturi, Curtea Constituţională nu numai ca s-a declarat legal sesizată cu o astfel de excepţie, dar a admis-o statuand ca dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 543/2002 sunt neconstituţionale, întrucât limitează aplicarea legii la pedepse, măsuri şi sancţiuni aplicate prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive până la data intrării în vigoare a legii, excluzând pedepsele, măsurile şi sancţiunile aplicate ulterior pentru fapte săvârşite până la această dată. Altfel exprimat, potrivit deciziilor Curţii, textul art. 8 ar fi fost constituţional dacă ar fi prevăzut ca dispoziţiile Legii nr. 543/2002 privesc nu numai pedepsele, măsurile şi sancţiunile aplicate prin hotărâri judecătoreşti definitive până la data publicării legii, dar şi pedepsele, măsurile şi sancţiunile viitoare ce urmează să fie aplicate pentru infracţiuni săvârşite până la data intrării în vigoare a legii, chiar dacă autorii acestor infracţiuni nu fuseseră încă descoperiţi şi prinsi ori procesul penal pornit împotriva lor se afla în faza urmăririi penale sau a judecaţii.2. După părerea noastră, aceste decizii ale Curţii Constituţionale nu au suport în dispoziţiile constituţionale şi legale în vigoare, fiind în contradictie cu acestea. De asemenea, soluţia propusă este în dezacord cu tezele şi conceptele general acceptate cu privire la graţiere ca instituţie de drept constituţional privind politica penală. Astfel, deşi dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 543/2002 exprima fără echivoc voinţa Parlamentului, bazată pe prevederile art. 72 alin. (3) lit. g) din Constituţie, de a gratia numai pedepsele şi alte sancţiuni aplicate prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive până la publicarea legii în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin deciziile Curţii Constituţionale aceasta voinţa a legiuitorului este considerată neconstitutionala şi se propune un alt criteriu de determinare a obiectului graţierii decât acela impus de lege. Prin aceasta însă Curtea Constituţională se substituie voinţei Parlamentului, modificând şi completand dispoziţia legală supusă controlului de constituţionalitate, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora, în exercitarea controlului, Curtea Constituţională se pronunţa numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului.În susţinerea acestei soluţii contrare legii, se invoca, de către majoritate, încălcarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor [art. 16 alin. (1)]. Acest argument este însă specios şi nu are legătură cu instituţia graţierii. Este de subliniat, în primul rând, că nu exista un drept constituţional la graţiere. Constituţia nu prevede vreun drept la graţiere, ci prevede, în cazul graţierii colective, dreptul Parlamentului de a acorda, prin lege organică, amnistia sau graţierea colectivă, ca măsuri excepţionale determinate de ratiuni de politica penală şi avându-se în vedere interesele generale ale societăţii, iar nu interesele indivizilor care beneficiază de aceste măsuri. Neexistand un drept la graţiere, nu se poate vorbi de inegalitate în acordarea graţierii. În al doilea rând, despre încălcarea principiului egalităţii nu se poate vorbi decât în legătură cu prevederile art. 4 alin. (2) din Constituţie, referitoare la criteriile în raport cu care poate exista discriminare. Or, prevederile art. 8 din Legea nr. 543/2002 statuează ca dispoziţiile acestei legi de graţiere privesc pedepsele, măsurile şi sancţiunile aplicate prin hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţate până la data publicării ei, fără vreo discriminare în raport cu criteriile prevăzute în art. 4 alin. (2) din Constituţie: rasa, naţionalitate, origine etnică, limba, religie, sex, opinie, apartenenţa politică sau origine socială. Singura condiţie pe care legea o cere este aceea ca pedepsele sau alte sancţiuni sa fi fost aplicate prin hotărâri rămase definitive până la data publicării legii, condiţie ce tine, pe de o parte, de însuşi conceptul de graţiere, ca măsura ce poate interveni numai după ce justiţia s-a pronunţat definitiv, iar pe de altă parte, de dreptul constituţional al Parlamentului, în cazul graţierii colective, sau al Preşedintelui României, în cazul graţierii individuale, de a decide asupra graţierii şi implicit asupra criteriilor de determinare a categoriilor de condamnaţi care beneficiază de graţiere, fără a putea fi cenzurat de alta autoritate şi cu atât mai puţin de Curtea Constituţională.3. Deciziile Curţii Constituţionale, la care ne referim, sunt însă contrare nu numai dispoziţiilor legale menţionate, dar vin în contradictie cu însăşi natura juridică a graţierii ca instituţie de drept constituţional. Este unanim admis ca graţierea, ca măsura de clementa, constând în iertarea de executare, în totul sau în parte, a pedepsei sau în înlocuirea acesteia cu alta mai uşoară, aparţine şefului statului. Constituţia României din 1991 a prevăzut printre atribuţiile Preşedintelui României acordarea graţierii individuale [art. 94 lit. d)], iar printre atribuţiile Parlamentului, acordarea graţierii colective [art. 72 alin. (3) lit. g)]. Fie individuală, fie colectivă, graţierea nu poate privi decât pedepse sau alte sancţiuni aplicate prin hotărâri judecătoreşti executorii sau în curs de executare la data publicării decretului sau, respectiv, a legii de graţiere. În condiţiile separaţiei puterilor şi ale statului de drept, graţierea nu poate privi decât pedepse definitiv aplicate executorii sau în curs de executare, iar nu pedepse ce urmează să fie aplicate. Altfel, ar avea loc o intervenţie a autorităţilor care acorda graţierea în activitatea autorităţii judecătoreşti.Prevederile art. 8 din Legea nr. 543/2002 respecta întru totul aceste principii, precum şi, asa cum s-a arătat, toate dispoziţiile şi principiile Constituţiei, care nu conţin nici o condiţie cu privire la modul de acordare a graţierii sau la criteriile de stabilire a pedepselor ce urmează să fie gratiate. Dimpotriva, deciziile Curţii Constituţionale impunând Parlamentului un alt criteriu de determinare a pedepselor supuse graţierii sunt contrare şi prevederilor constituţionale privitoare la graţiere. Ele constituie o depasire a atribuţiilor Curţii Constituţionale ca instanţa de control al constituţionalităţii legilor, ceea ce pune sub semnul indoielii autoritatea acestora.Se invoca în motivarea deciziilor şi o asa-numita tradiţie în acordarea graţierii colective, care privea pe toţi infractorii care savarsisera infracţiuni până la data publicării actului de graţiere. Se ignora însă faptul ca aceasta "tradiţie" s-a format în timpul regimului totalitar comunist, care nu recunostea principiul separaţiei puterilor în stat. Sub imperiul Constituţiei de la 1923 şi al Codului penal de la 1936, acest mod de acordare a graţierii era necunoscut. Graţierea nu putea fi acordată decât celor condamnaţi definitiv la data actului de graţiere, iar Curtea de Casaţie a statuat în mod constant că nu pot beneficia de graţiere decât condamnaţii definitiv la data publicării decretului de graţiere, oricare ar fi fost împrejurările care au făcut ca hotărârea de condamnare sa nu rămână definitivă până la acea data. Astfel, s-a statuat ca, "În conformitate cu dispoziţiunile art. 1 din Decretul de graţiere nr. 535 din 6 iunie 1935, beneficiază de clementa regala acei condamnaţi prin hotărâri definitive la data publicării acestui decret în Monitorul Oficial, adică la 7 iunie 1935. Când se constata însă ca decizia Curţii de fond pusă în executare nu ramasese definitivă la această dată, căci ea fusese atacată cu recurs - făcut fără îndeplinirea dispoziţiunilor art. 422 proc. pen. - care suspendase executarea şi care a fost soluţionat de abia la 18 iunie 1935 (când a fost respins ca neregulat introdus, din cauza neîndeplinirii dispoziţiunilor art. 422 proc. pen.), deci posterior decretului de graţiere, urmează a decide ca dispoziţiunile menţionatului decret de graţiere nu-şi pot găsi aplicaţiunea, şi ca deci faptul nu intră în graţiere" (Cas. II 1.169/1936). De asemenea, s-a statuat ca, "Un decret de graţiere constituind un suveran act de guvernamant, care intră în atributul exclusiv al Şefului Statului, nu poate fi cenzurat de instanţele judecătoreşti, decât în ce priveşte modul de aplicatiune a dispoziţiilor pe care le cuprinde, iar nu şi dacă cele cuprinse în el sunt sau nu în totul conform cu legile existente" (Cas. II Nr. 3.347/1934). În fine, s-a decis ca "Dispoziţiile decretului de graţiere din 10 Mai 1932 privesc numai pe cei condamnaţi la pedepse pronunţate prin hotărâri definitive şi irevocabile până la data publicării lui. Opoziţie anulată după data decretului, - inculpatul nu poate beneficia de dispoziţiile lui, deoarece opoziţia are de efect de a suspenda efectul hotărârii condamnării şi o face deci sa nu rămână definitivă" (Cas. II Nr. 2.451/1934). (Codul penal "Regele Carol II" adnotat, vol. I, Editura Librariei SOCEC, Bucureşti, 1937, p. 439).Aceasta era "traditia" statului de drept. Dimpotriva, în condiţiile statului totalitar, decretele de graţiere ale fostului preşedinte sau ale fostului consiliu de stat se refereau nu la pedepsele definitiv aplicate de justiţie, ci la pedepsele ce urmau să fie aplicate persoanelor care savarsisera infracţiuni până la data publicării actului de clementa. Acest amestec în domeniul justiţiei nu era surprinzator în acele condiţii, după cum a parut ca surprinzator faptul ca printr-un astfel de decret al fostului consiliu de stat prezidat de fostul preşedinte (Decretul nr. 11/1988) s-a dispus amnistierea tuturor infracţiunilor pentru care s-a aplicat pedeapsa cu închisoare până la 10 ani inclusiv, şi aceasta numai pentru a se putea reduce numărul persoanelor aflate în evidenta cazierului judiciar.Este evident că nu aceasta "tradiţie" este compatibila cu statul de drept, ci aceea interbelica, pe care Legea nr. 543/2002 o reia pentru prima oara după revoluţie, folosind instituţia graţierii în perfect acord cu natura juridică a acesteia. De aceea, este cu atât mai regretabil ca o aşa-zisă tradiţie formată în condiţiile statului totalitar este invocată în motivarea unor decizii ale Curţii Constituţionale care vin în contradictie, asa cum s-a arătat, nu numai cu legea, dar cu însăşi Constituţia.JUDECĂTOR,prof. univ. dr. Costica BulaiOPINIE CONCURENTAÎmpreună cu ceilalţi membri ai Curţii, care constata ca textul de lege ce formează obiectul excepţiei este neconstitutional, consideram ca limitarea în timp a efectelor legii de graţiere în funcţie de hotărârile judecătoreşti rămase definitive până la data intrării sale în vigoare este de natura sa determine un tratament juridic diferit faţă de persoane aflate în aceeaşi situaţie, incalcandu-se astfel prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie.Chiar dacă legea de graţiere colectivă are, prin natura ei, caracterul unui act de clementa, la latitudinea autorităţii legiuitoare, voinţa legiuitorului nu este cu totul nelimitată, căci în statul de drept, în care Constituţia consacra principiul egalităţii în faţa legii, orice diferenţa de tratament juridic între persoane aflate în situaţii egale nu se poate justifica decât pe baza unor criterii obiective şi rationale.Or, adoptarea criteriului prevăzut în art. 8 din Legea nr. 543/2002 nu tine seama de faptul ca în numeroase cazuri durata proceselor şi data rămânerii definitive a hotărârilor nu depind numai de atitudinea persoanei trimise în judecata sau de situaţii de natura obiectivă, ci se datorează unor alte împrejurări, care ţin de organizarea justiţiei, de gradul de încărcare a rolurilor instanţelor judecătoreşti ori de exercitarea căilor de atac în conformitate cu art. 128 din Constituţie şi art. 14 alin. 5 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.Consideram însă că nu Curtea Constituţională, ci legiuitorul pozitiv - Parlamentul României - trebuie să stabilească acele criterii obiective şi rationale de care să depindă aplicarea legii în cauza.În consecinţa, nu putem achiesa la stabilirea prin Decizia Curţii Constituţionale a criteriului de aplicare a legii de graţiere în funcţie de data comiterii faptei, deoarece stabilirea condiţiilor de aplicare a legii este de competenţa exclusiva a legiuitorului, iar nu de cea a instanţei de contencios constituţional.Judecător,Nicolae CochinescuJudecător,Constantin Doldur-------
| EMITENT |
Nicolae Popa - preşedinteCostica Bulai - judecătorNicolae Cochinescu - judecătorConstantin Doldur - judecătorKozsokar Gabor - judecătorPetre Ninosu - judecătorLucian Stangu - judecătorŞerban Viorel Stanoiu - judecătorIoan Vida - judecătorIuliana Nedelcu - procurorIoana Marilena Chiva - magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni, excepţie ridicată de Nicolae Laza în Dosarul nr. 609/2002 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penală.La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, personal şi asistat de avocat cu delegaţie la dosar, lipsa fiind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 430C/2002, nr. 512C/2002, nr. 523C/2002 şi nr. 540C/2002 care au ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Vincze Ferenc în Dosarul nr. 10.964/2002 al Judecătoriei Cluj-Napoca, de Sorin Diaconescu şi Georgeta Belciug în Dosarul nr. 3.577/2002 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penală, de Florin Visan în Dosarul nr. 3.352/2002 al Tribunalului Salaj - Secţia penală, respectiv de Petru Radu şi Elena Ionete în Dosarul nr. 548/2002 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.La apelul nominal în Dosarul nr. 430C/2002 se constata lipsa autorului excepţiei, Vincze Ferenc, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.La apelul nominal în Dosarul nr. 512C/2002 se prezintă unul dintre autorii excepţiei, Sorin Diaconescu, lipsa fiind celălalt autor al excepţiei, Georgeta Belciug, precum şi părţile Monica Lica şi Ileana Cristina Florea, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.La apelul nominal în Dosarul nr. 523C/2002 se prezintă autorului excepţiei, Florin Visan, personal şi asistat de avocat cu delegaţie la dosar, lipsa fiind părţile Ministerul de Interne, Spitalul Judeţean Salaj şi Clinica de Ortopedie şi Traumatologie Cluj, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.La apelul nominal în Dosarul nr. 540C/2002 se prezintă unul dintre autorii excepţiei, Petru Radu, precum şi părţile Stefana Ene şi Marius Ene, lipsa fiind celălalt autor al excepţiei, Elena Ionete, precum şi partea Societatea Comercială "Pasajul Universitatii" - S.A., faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, din oficiu, pune în discuţie chestiunea conexarii dosarelor sus-menţionate, având în vedere conţinutul identic al excepţiilor ridicate. Părţile prezente, precum şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea, faţă de dispoziţiile art. 164 din Codul de procedură civilă.Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, şi ale art. 164 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea dosarelor nr. 430C/2002, nr. 512C/2002, nr. 523C/2002 şi nr. 540C/2002 la Dosarul nr. 426C/2002, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, se da cuvântul părţilor.Nicolae Laza, prin avocat, solicita admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere ca dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 543/2002 instituie o discriminare pe criterii aleatorii, prin care se încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1), ale art. 20 alin. (2), ale art. 21, ale art. 24, precum şi prevederile art. 9, 10 şi 11 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, ale art. 2 paragraful 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Sorin Diaconescu solicita admiterea excepţiei astfel cum a fost argumentata în faţa instanţei de judecată.Florin Visan, prin avocat, solicita admiterea excepţiei, sustinand ca dispoziţiile criticate încalcă principiile neretroactivitatii legii şi egalităţii cetăţenilor în faţa legii, prevăzute de art. 15 alin. (2), respectiv de art. 16 alin. (1) din Constituţie.Petru Radu solicita admiterea excepţiei pentru motivele arătate în formularea acesteia în faţa instanţei de judecată.Stefana Ene şi Marius Ene solicita respingerea excepţiei ca neîntemeiată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind ca dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorii excepţiei, deoarece Constituţia nu prevede "un drept de graţiere". Astfel, o lege de graţiere nu reprezintă o dezvoltare a normelor constituţionale şi, ca atare, nu se poate susţine ca dispoziţiile criticate încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constata următoarele:Prin Încheierile din 22 octombrie 2002, din 15 octombrie 2002, din 20 noiembrie 2002, din 4 decembrie 2002 şi din 18 noiembrie 2002, pronunţate în dosarele nr. 609/2002 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penală, nr. 10.964/2002 al Judecătoriei Cluj-Napoca, nr. 3.577/2002 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penală, nr. 3.352/2002 al Tribunalului Salaj - Secţia penală, respectiv nr. 548/2002 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni, excepţie ridicată de Nicolae Laza, de Vincze Ferenc, de Sorin Diaconescu şi Georgeta Belciug, de Florin Visan, respectiv de Petru Radu şi Elena Ionete în cadrul unor cauze penale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin ca dispoziţiile legale criticate instituie "principiul discriminarii cetăţenilor în funcţie de faza procesuala în care se afla", contravenind astfel art. 16 alin. (1) din Constituţie. De asemenea, considera ca prin modul în care sunt formulate dispoziţiile legale criticate se încalcă şi prevederile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie şi la dreptul la apărare, deoarece persoanele eventual beneficiare ale Legii nr. 543/2002 nu se vor mai putea adresa instanţelor fără a exista o ameninţare "constând în pierderea beneficiului legii de graţiere", ajungandu-se la concluzia ca este mult mai eficienta renunţarea la apărare decât exercitarea dreptului la apărare şi incalcandu-se astfel şi principiul potrivit căruia nimănui nu i se poate inrautati situaţia în propria cale de atac.Pe de altă parte, autorii excepţiei susţin, de asemenea, şi încălcarea principiului neretroactivitatii legii, cu excepţia legii penale mai favorabile, prevăzut de prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2).Autorii excepţiei considera ca aplicarea legii graţierii, asa cum a fost reglementată, contravine în mod vadit şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la interpretarea principiului egalităţii în faţa legii, conform căreia "măsurile legislative pe care un stat parte la Convenţie le ia pot institui tratamente juridice distincte între categorii diferite de persoane, dacă ele au o justificare obiectivă şi rezonabila", ceea ce nu exista în privinta Legii nr. 543/2002.Instanţele judecătoreşti în faţa cărora s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate au exprimat următoarele opinii:Curtea Suprema de Justiţie - Secţia penală apreciază ca dispoziţiile criticate sunt constituţionale, deoarece graţierea este o măsura de clementa, iar condiţiile de acordare şi aplicare a acesteia sunt stabilite de autoritatea emitenta. Cerinţa existenţei unei hotărâri definitive la data intrării în vigoare a legii de graţiere nu instituie o inegalitate şi nici nu încalcă celelalte prevederi constituţionale invocate de autorul excepţiei.Judecătoria Cluj-Napoca apreciază ca "dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 543/2002 ar putea fi, la prima vedere, neconstituţionale, întrucât se aplică doar pedepselor stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi ar încalcă art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, deoarece s-ar putea ivi situaţii în care persoane care au comis, în aceeaşi zi, fapte prevăzute de legea penală, sa beneficieze de actul de clementa, dacă îndeplinesc şi alte condiţii stabilite de lege, iar alte persoane sa nu beneficieze de graţiere, datorită unor împrejurări care nu depind de persoana celui condamnat [...]." Pe de altă parte, instanţa de judecată arata ca inculpatul nu poate invoca neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 543/2002 deoarece nu a fost condamnat, la data ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, printr-o hotărâre judecătorească definitivă.Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penală apreciază ca măsura graţierii, fiind o cauza personală de inlaturare sau de modificare a executării pedepsei, tratamentul juridic diferenţiat, chiar în cazuri identice, este justificat, nefiind incalcate prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie şi nici pactele şi tratatele internaţionale la care România este parte. Aplicarea graţierii numai pedepselor şi măsurilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive până la data publicării legii de graţiere, chiar dacă poate crea situaţii inechitabile, acest tratament diferenţiat poate fi criticat sub aspectul ratiunilor de politica penală avute în vedere de legiuitor, dar nu sub aspectul încălcării prevederilor constituţionale.Tribunalul Salaj - Secţia penală a formulat opinia în sensul că dispoziţiile criticate contravin principiului neretroactivitatii legii, deoarece nu se aplică şi persoanelor condamnate prin hotărâri judecătoreşti nedefinitive, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 543/2002. În ceea ce priveşte susţinerile autorului referitoare la încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, instanţa apreciază ca acestea sunt neintemeiate, deoarece textul criticat nu conţine nici o discriminare între cei condamnaţi prin hotărâri judecătoreşti definitive.Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti apreciază ca dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 543/2002 contravin principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, deoarece se creează diferenţe de tratament între persoane aflate în situaţii identice din punct de vedere juridic. Chiar dacă stabilirea criteriilor de acordare a graţierii colective aparţine legiuitorului, acesta nu poate institui criterii contrare prevederilor constituţionale.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, s-a solicitat şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Guvernul arata ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât acestea nu instituie privilegii şi discriminări, ci respecta criteriile egalităţii în drepturi prevăzute de art. 4 din Constituţie, invocand în acest sens Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1994. De asemenea, considera ca neîndeplinirea în privinta autorului excepţiei a condiţiei existenţei unei hotărâri definitive pentru a beneficia de măsura de clementa acordată de Legea nr. 543/2002 nu echivaleaza cu încălcarea vreunui drept. Cu privire la susţinerile autorului potrivit cărora dispoziţiile criticate încalcă prevederile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare, "apreciem ca art. 8 din Legea nr. 543/2002, prin obiectul sau de reglementare, constând în stabilirea unui criteriu privind acordarea şi aplicarea graţierii, nu încalcă drepturile recunoscute şi garantate de art. 21 şi art. 24 din Constituţie". Totodată, nu se poate susţine ca dispoziţiile criticate contravin dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece acesta "presupune judecarea cauzei în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil, de către o instanţa independenta şi impartiala care va hotărî, în materie penală, asupra temeiniciei acuzatiei îndreptate împotriva sa".Avocatul Poporului apreciază ca dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, deoarece, chiar dacă graţierea prevăzută de Legea nr. 543/2002 este un act de voinţa politica, un act de clementa, iar criteriile pe baza cărora se acordă aceasta aparţin în exclusivitate autorităţilor, legiuitorul "trebuie să aibă în vedere marile principii constituţionale peste care nu se poate trece". Astfel, apreciază ca dispoziţiile criticate încalcă atât principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, cat şi principiul neretroactivitatii legii, care prevede că legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile. "Aplicarea dispoziţiilor criticate depinzand de momentul publicării în Monitorul Oficial şi de caracterul definitiv al hotărârilor judecătoreşti, lipseşte de tratamentul juridic mai bland atât pe cei identificati care, din varii motive, nu au fost încă definitiv condamnaţi, cat şi pe cei care vor fi identificati în viitor."Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 543 din 1 octombrie 2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 726 din 4 octombrie 2002, dispoziţii care au următorul cuprins:- Art. 8: "Dispoziţiile prezentei legi privesc pedepsele, măsurile şi sancţiunile aplicate prin hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate până la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I."În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia apreciază ca prin dispoziţiile legale criticate sunt incalcate următoarele prevederi constituţionale:- Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile.";- Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";- Art. 20 alin. (2): "Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.";- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";- Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat. (2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."De asemenea, în susţinerea excepţiei, autorii acesteia invoca şi următoarele prevederi din acte internaţionale:Declaraţia Universala a Drepturilor Omului:- Art. 9: "Nimeni nu trebuie să fie arestat, deţinut sau exilat în mod arbitrar.";- Art. 10: "Orice persoană are dreptul în deplina egalitate de a fi audiată în mod echitabil şi public de către un tribunal independent şi impartial care va hotărî fie asupra drepturilor şi obligaţiilor sale, fie asupra temeiniciei oricărei acuzari în materie penală îndreptată împotriva sa.";- Art. 11: "1. Orice persoană acuzata de comiterea unui act cu caracter penal are dreptul să fie presupusa nevinovată până când vinovăţia sa va fi stabilită în mod legal în cursul unui proces public în care i-au fost asigurate toate garanţiile necesare apărării sale.2. Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care nu constituiau, în momentul când au fost comise, un act cu caracter penal conform dreptului internaţional sau naţional. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai grea decât aceea care era aplicabilă în momentul când a fost săvârşit actul cu caracter penal."Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice:- Art. 2 paragraful 3: "Statele părţi la prezentul pact se angajează: a) sa garanteze ca orice persoană ale carei drepturi sau libertăţi recunoscute în prezentul pact au fost violate va dispune de o cale de recurs efectivă, chiar atunci când încălcarea a fost comisă de persoane actionand în exerciţiul funcţiilor lor oficiale; b) sa garanteze ca autoritatea competentă, judiciară, administrativă ori legislativă, sau orice alta autoritate competentă potrivit legislaţiei statului, va hotărî asupra drepturilor persoanei care foloseşte calea de recurs, şi sa dezvolte posibilităţile de recurs jurisdicţional; c) sa garanteze ca autorităţile competente vor da urmare oricărui recurs care a fost recunoscut ca justificat."Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale:- Art. 6: "1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţa poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţa atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiţiei."Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constata ca aceasta este intemeiata, pentru următoarele considerente:Graţierea este o măsura de clementa care consta în iertarea unui condamnat de executarea în tot sau în parte a pedepsei ori în comutarea pedepsei într-una mai uşoară. Din punct de vedere al persoanelor cărora li se aplică, graţierea este individuală, caz în care se acordă de Preşedintele României, conform art. 94 lit. d) din Constituţie, şi colectivă, caz în care se acordă prin lege organică, de către Parlament, conform prevederilor constituţionale ale art. 72 alin. (3) lit. g).Pe lângă deosebirea de emitent, o alta diferenţa esenţială între cele doua forme ale graţierii este ratiunea pentru care acestea sunt acordate. Dacă în cazul graţierii individuale Preşedintele României are în vedere, cel mai adesea, ratiuni umanitare, izvorâte din circumstanţe deosebite în care se găseşte condamnatul sau în care a săvârşit fapta, în cazul graţierii colective sunt preponderente ratiunile de realizare a unei politici penale şi sociale faţă de o anumită categorie de condamnaţi pentru infracţiuni ce nu prezintă un pericol social ridicat şi care au dat dovezi temeinice de îndreptare, oferindu-li-se acestora posibilitatea de a beneficia de clementa legiuitorului. Pe lângă aceste considerente sociale, graţierea colectivă are în vedere adesea şi reducerea numărului de persoane condamnate care vor rămâne în continuare în penitenciare, precum şi diminuarea supraaglomerarii unităţilor din sistemul penitenciar.Asa fiind, graţierea colectivă creează, printr-un act normativ cu aplicabilitate generală, premisa îndreptării comportamentului social al unei întregi categorii de condamnaţi. Legea de graţiere este impersonala, spre deosebire de decretul Preşedintelui României, care se aplică uneia sau mai multor persoane individualizate. Sfera de aplicare a legii de graţiere se face prin stabilirea unor criterii obiective, care se pot referi la natura infracţiunilor săvârşite, durata pedepselor, existenta stării de recidiva sau la situaţia personală a condamnaţilor, spre exemplu la conduita şi vârsta acestora sau la starea lor de sănătate. Cu toate ca stabilirea acestor criterii este atributul exclusiv al legiuitorului, actul normativ de graţiere trebuie să respecte prevederile constituţionale şi principiile de drept general valabile.Astfel, din textul Legii nr. 543/2002 rezultă ca beneficiul graţierii este acordat persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de până la 5 ani inclusiv, acelora sancţionate cu amendă penală, precum şi minorilor internati în centre de reeducare. Art. 4 din lege prevede infracţiunile pentru săvârşirea cărora condamnaţii nu pot beneficia de măsura graţierii, datorită pericolului ridicat pe care aceste infracţiuni îl prezintă pentru societate. De asemenea, nu vor fi iertati de pedeapsa condamnaţii pentru infracţiuni săvârşite în stare de recidiva sau cei care sunt recidivisti prin condamnări anterioare şi cei care s-au sustras de la executarea pedepsei.În ceea ce priveşte criteriul de acordare a graţierii colective instituit în art. 8 din Legea nr. 543/2002, şi anume existenta unei "hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate până la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I", Curtea retine ca acesta este determinat de o serie de elemente neprevăzute şi neimputabile persoanei condamnate. Astfel, indiferent de data comiterii unei fapte prevăzute de legea penală, durata procesului penal şi finalizarea acestuia depind adesea de o serie de factori cum sunt gradul de operativitate a organelor judiciare, incidente legate de îndeplinirea procedurii de citare, exercitarea sau neexercitarea căilor de atac prevăzute de lege şi alte împrejurări care pot sa întârzie soluţionarea cauzei.Curtea constata ca stabilirea unui asemenea criteriu, aleatoriu şi exterior conduitei persoanei condamnate, de care depinde acordarea clementei, este în contradictie cu principiul egalităţii în faţa legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, conform căruia, în situaţii egale, tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit. Fiind o lege, actul prin care se acordă graţierea trebuie să se aplice tuturor persoanelor care, aflate în aceeaşi situaţie, pot beneficia de iertarea pedepsei.Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenta sa ca situaţiile în care se afla anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenta pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar aceasta deosebire trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional. Aceasta soluţie este în concordanta şi cu jurisprudenta constanta a Curţii Europene a Drepturilor Omului, conform căreia orice diferenţa de tratament, facuta de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage, trebuie să îşi găsească o justificare obiectivă şi rezonabila (a se vedea Cauza Marckx contra Belgiei, 1979).Or, sub aspectul incidentei actului de clementa colectivă, toţi infractorii care au comis infracţiuni de aceeaşi categorie, anterior datei intrării în vigoare a legii, se afla într-o situaţie identică, data condamnării lor definitive neavând nici o semnificaţie în ceea ce priveşte stabilirea unui tratament juridic diferenţiat, întrucât aceasta depinde de factori străini conduitei procesuale a infractorilor. Spre exemplu, în cazul a doi coautori este posibil ca unul să fie condamnat printr-o hotărâre judecătorească până la data publicării Legii nr. 543/2002 în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi sa beneficieze astfel de graţiere; celălalt coautor, nefiind condamnat, din varii motive, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, nu va putea beneficia de actul de clementa, ceea ce conduce la o inegalitate de tratament juridic.Curtea constata ca, sub aspectul examinat, criteriul obiectiv în baza căruia se acordă beneficiul graţierii colective poate fi determinat numai de săvârşirea faptei penale până la data intrării în vigoare a actului normativ de graţiere ori până la o altă dată anterioară, stabilită de lege, cum ar fi, spre exemplu, data iniţierii proiectului de lege. Aceasta concluzie se impune şi din aplicarea principiului activităţii legii penale, reglementat în art. 10 din Codul penal, atât incriminarea, cat şi aplicarea pedepsei fiind determinate de momentul comiterii infracţiunii. Or, art. 8 din Legea nr. 543/2002 nu respecta aceste principii.Curtea observa ca aplicarea actului de graţiere colectivă în funcţie de data săvârşirii faptei a fost consacrată de legiuitor şi în Legea nr. 137/1997 privind graţierea unor pedepse, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 25 iulie 1997, care, la art. 11, prevede că "Dispoziţiile prezentei legi se aplică numai faptelor comise până la data de 26 mai 1997". Această lege, ca şi celelalte acte normative de graţiere anterioare, reflecta voinţa constant exprimată de legiuitor de-a lungul timpului, în sensul că de graţiere trebuie să beneficieze cei care au comis fapte penale anterior publicării legii, indiferent de momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.De asemenea, în Proiectul de lege privind graţierea unor pedepse, înaintat de Guvern, care a fost adoptat de Parlament sub forma Legii nr. 543/2002, se prevedea ca măsura graţierii se va aplica pedepselor stabilite pentru infracţiuni săvârşite până la o anumită data, nefacandu-se menţiune despre data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.De principiu, dacă o lege de graţiere intră în vigoare anterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, graţierea îşi produce efectele de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti. Aceasta este, de altfel, şi soluţia consacrată de legiuitorul român în legea-cadru privind graţierea şi procedura graţierii [a se vedea art. 13 alin. (2) din Legea nr. 546/2002 privind graţierea şi procedura acordării graţierii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 755 din 16 octombrie 2002].În ceea ce priveşte celelalte critici de neconstituţionalitate, Curtea retine ca dispoziţiile criticate nu încalcă prevederile constituţionale privind liberul acces la justiţie şi dreptul la apărare şi nici reglementările internaţionale invocate de autorii excepţiei.Având în vedere toate considerentele expuse, Curtea constata ca referirea la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de condamnare, prevăzută în textul criticat, creează premisele unei discriminări între persoane care, deşi se găsesc în situaţii obiectiv identice, beneficiază de un tratament juridic diferit, ceea ce contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală.Faţa de cele mai sus arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,CURTEA,În numele legiiDECIDE:Admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni şi constata ca acestea sunt neconstituţionale întrucât limitează aplicarea legii la pedepse, măsuri şi sancţiuni stabilite prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive până la data intrării în vigoare a legii, excluzând pedepsele, măsurile şi sancţiunile aplicate ulterior pentru fapte săvârşite până la această dată. Excepţia a fost ridicată de Nicolae Laza în Dosarul nr. 609/2002 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penală, de Vincze Ferenc în Dosarul nr. 10.964/2002 al Judecătoriei Cluj, de Sorin Diaconescu şi Georgeta Belciug în Dosarul nr. 3.577/2002 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penală, de Florin Visan în Dosarul nr. 3.352/2002 al Tribunalului Salaj - Secţia penală, respectiv de Petru Radu şi Elena Ionete în Dosarul nr. 548/2002 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 februarie 2003.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Ioana Marilena ChivaOPINIE SEPARATĂ1. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 543/2002, ridicată în faţa instanţelor judecătoreşti înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive de condamnare, era inadmisibila, deoarece soluţionarea cauzei penale respective nu depindea de existenta unei legi de graţiere sau de vreo dispoziţie din aceasta. Fiind ridicată cu încălcarea prevederilor art. 23 alin. (1), instanţa trebuia sa o respingă printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituţională [art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată], iar atunci când, deşi nelegal, Curtea Constituţională a fost totuşi sesizată cu o astfel de excepţie, trebuia sa o respingă ea însăşi ca inadmisibila.Contrar dispoziţiilor legale menţionate, prin Deciziile nr. 86 şi 89 din 27 februarie 2003, adoptate cu majoritate de voturi, Curtea Constituţională nu numai ca s-a declarat legal sesizată cu o astfel de excepţie, dar a admis-o statuand ca dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 543/2002 sunt neconstituţionale, întrucât limitează aplicarea legii la pedepse, măsuri şi sancţiuni aplicate prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive până la data intrării în vigoare a legii, excluzând pedepsele, măsurile şi sancţiunile aplicate ulterior pentru fapte săvârşite până la această dată. Altfel exprimat, potrivit deciziilor Curţii, textul art. 8 ar fi fost constituţional dacă ar fi prevăzut ca dispoziţiile Legii nr. 543/2002 privesc nu numai pedepsele, măsurile şi sancţiunile aplicate prin hotărâri judecătoreşti definitive până la data publicării legii, dar şi pedepsele, măsurile şi sancţiunile viitoare ce urmează să fie aplicate pentru infracţiuni săvârşite până la data intrării în vigoare a legii, chiar dacă autorii acestor infracţiuni nu fuseseră încă descoperiţi şi prinsi ori procesul penal pornit împotriva lor se afla în faza urmăririi penale sau a judecaţii.2. După părerea noastră, aceste decizii ale Curţii Constituţionale nu au suport în dispoziţiile constituţionale şi legale în vigoare, fiind în contradictie cu acestea. De asemenea, soluţia propusă este în dezacord cu tezele şi conceptele general acceptate cu privire la graţiere ca instituţie de drept constituţional privind politica penală. Astfel, deşi dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 543/2002 exprima fără echivoc voinţa Parlamentului, bazată pe prevederile art. 72 alin. (3) lit. g) din Constituţie, de a gratia numai pedepsele şi alte sancţiuni aplicate prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive până la publicarea legii în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin deciziile Curţii Constituţionale aceasta voinţa a legiuitorului este considerată neconstitutionala şi se propune un alt criteriu de determinare a obiectului graţierii decât acela impus de lege. Prin aceasta însă Curtea Constituţională se substituie voinţei Parlamentului, modificând şi completand dispoziţia legală supusă controlului de constituţionalitate, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora, în exercitarea controlului, Curtea Constituţională se pronunţa numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului.În susţinerea acestei soluţii contrare legii, se invoca, de către majoritate, încălcarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor [art. 16 alin. (1)]. Acest argument este însă specios şi nu are legătură cu instituţia graţierii. Este de subliniat, în primul rând, că nu exista un drept constituţional la graţiere. Constituţia nu prevede vreun drept la graţiere, ci prevede, în cazul graţierii colective, dreptul Parlamentului de a acorda, prin lege organică, amnistia sau graţierea colectivă, ca măsuri excepţionale determinate de ratiuni de politica penală şi avându-se în vedere interesele generale ale societăţii, iar nu interesele indivizilor care beneficiază de aceste măsuri. Neexistand un drept la graţiere, nu se poate vorbi de inegalitate în acordarea graţierii. În al doilea rând, despre încălcarea principiului egalităţii nu se poate vorbi decât în legătură cu prevederile art. 4 alin. (2) din Constituţie, referitoare la criteriile în raport cu care poate exista discriminare. Or, prevederile art. 8 din Legea nr. 543/2002 statuează ca dispoziţiile acestei legi de graţiere privesc pedepsele, măsurile şi sancţiunile aplicate prin hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţate până la data publicării ei, fără vreo discriminare în raport cu criteriile prevăzute în art. 4 alin. (2) din Constituţie: rasa, naţionalitate, origine etnică, limba, religie, sex, opinie, apartenenţa politică sau origine socială. Singura condiţie pe care legea o cere este aceea ca pedepsele sau alte sancţiuni sa fi fost aplicate prin hotărâri rămase definitive până la data publicării legii, condiţie ce tine, pe de o parte, de însuşi conceptul de graţiere, ca măsura ce poate interveni numai după ce justiţia s-a pronunţat definitiv, iar pe de altă parte, de dreptul constituţional al Parlamentului, în cazul graţierii colective, sau al Preşedintelui României, în cazul graţierii individuale, de a decide asupra graţierii şi implicit asupra criteriilor de determinare a categoriilor de condamnaţi care beneficiază de graţiere, fără a putea fi cenzurat de alta autoritate şi cu atât mai puţin de Curtea Constituţională.3. Deciziile Curţii Constituţionale, la care ne referim, sunt însă contrare nu numai dispoziţiilor legale menţionate, dar vin în contradictie cu însăşi natura juridică a graţierii ca instituţie de drept constituţional. Este unanim admis ca graţierea, ca măsura de clementa, constând în iertarea de executare, în totul sau în parte, a pedepsei sau în înlocuirea acesteia cu alta mai uşoară, aparţine şefului statului. Constituţia României din 1991 a prevăzut printre atribuţiile Preşedintelui României acordarea graţierii individuale [art. 94 lit. d)], iar printre atribuţiile Parlamentului, acordarea graţierii colective [art. 72 alin. (3) lit. g)]. Fie individuală, fie colectivă, graţierea nu poate privi decât pedepse sau alte sancţiuni aplicate prin hotărâri judecătoreşti executorii sau în curs de executare la data publicării decretului sau, respectiv, a legii de graţiere. În condiţiile separaţiei puterilor şi ale statului de drept, graţierea nu poate privi decât pedepse definitiv aplicate executorii sau în curs de executare, iar nu pedepse ce urmează să fie aplicate. Altfel, ar avea loc o intervenţie a autorităţilor care acorda graţierea în activitatea autorităţii judecătoreşti.Prevederile art. 8 din Legea nr. 543/2002 respecta întru totul aceste principii, precum şi, asa cum s-a arătat, toate dispoziţiile şi principiile Constituţiei, care nu conţin nici o condiţie cu privire la modul de acordare a graţierii sau la criteriile de stabilire a pedepselor ce urmează să fie gratiate. Dimpotriva, deciziile Curţii Constituţionale impunând Parlamentului un alt criteriu de determinare a pedepselor supuse graţierii sunt contrare şi prevederilor constituţionale privitoare la graţiere. Ele constituie o depasire a atribuţiilor Curţii Constituţionale ca instanţa de control al constituţionalităţii legilor, ceea ce pune sub semnul indoielii autoritatea acestora.Se invoca în motivarea deciziilor şi o asa-numita tradiţie în acordarea graţierii colective, care privea pe toţi infractorii care savarsisera infracţiuni până la data publicării actului de graţiere. Se ignora însă faptul ca aceasta "tradiţie" s-a format în timpul regimului totalitar comunist, care nu recunostea principiul separaţiei puterilor în stat. Sub imperiul Constituţiei de la 1923 şi al Codului penal de la 1936, acest mod de acordare a graţierii era necunoscut. Graţierea nu putea fi acordată decât celor condamnaţi definitiv la data actului de graţiere, iar Curtea de Casaţie a statuat în mod constant că nu pot beneficia de graţiere decât condamnaţii definitiv la data publicării decretului de graţiere, oricare ar fi fost împrejurările care au făcut ca hotărârea de condamnare sa nu rămână definitivă până la acea data. Astfel, s-a statuat ca, "În conformitate cu dispoziţiunile art. 1 din Decretul de graţiere nr. 535 din 6 iunie 1935, beneficiază de clementa regala acei condamnaţi prin hotărâri definitive la data publicării acestui decret în Monitorul Oficial, adică la 7 iunie 1935. Când se constata însă ca decizia Curţii de fond pusă în executare nu ramasese definitivă la această dată, căci ea fusese atacată cu recurs - făcut fără îndeplinirea dispoziţiunilor art. 422 proc. pen. - care suspendase executarea şi care a fost soluţionat de abia la 18 iunie 1935 (când a fost respins ca neregulat introdus, din cauza neîndeplinirii dispoziţiunilor art. 422 proc. pen.), deci posterior decretului de graţiere, urmează a decide ca dispoziţiunile menţionatului decret de graţiere nu-şi pot găsi aplicaţiunea, şi ca deci faptul nu intră în graţiere" (Cas. II 1.169/1936). De asemenea, s-a statuat ca, "Un decret de graţiere constituind un suveran act de guvernamant, care intră în atributul exclusiv al Şefului Statului, nu poate fi cenzurat de instanţele judecătoreşti, decât în ce priveşte modul de aplicatiune a dispoziţiilor pe care le cuprinde, iar nu şi dacă cele cuprinse în el sunt sau nu în totul conform cu legile existente" (Cas. II Nr. 3.347/1934). În fine, s-a decis ca "Dispoziţiile decretului de graţiere din 10 Mai 1932 privesc numai pe cei condamnaţi la pedepse pronunţate prin hotărâri definitive şi irevocabile până la data publicării lui. Opoziţie anulată după data decretului, - inculpatul nu poate beneficia de dispoziţiile lui, deoarece opoziţia are de efect de a suspenda efectul hotărârii condamnării şi o face deci sa nu rămână definitivă" (Cas. II Nr. 2.451/1934). (Codul penal "Regele Carol II" adnotat, vol. I, Editura Librariei SOCEC, Bucureşti, 1937, p. 439).Aceasta era "traditia" statului de drept. Dimpotriva, în condiţiile statului totalitar, decretele de graţiere ale fostului preşedinte sau ale fostului consiliu de stat se refereau nu la pedepsele definitiv aplicate de justiţie, ci la pedepsele ce urmau să fie aplicate persoanelor care savarsisera infracţiuni până la data publicării actului de clementa. Acest amestec în domeniul justiţiei nu era surprinzator în acele condiţii, după cum a parut ca surprinzator faptul ca printr-un astfel de decret al fostului consiliu de stat prezidat de fostul preşedinte (Decretul nr. 11/1988) s-a dispus amnistierea tuturor infracţiunilor pentru care s-a aplicat pedeapsa cu închisoare până la 10 ani inclusiv, şi aceasta numai pentru a se putea reduce numărul persoanelor aflate în evidenta cazierului judiciar.Este evident că nu aceasta "tradiţie" este compatibila cu statul de drept, ci aceea interbelica, pe care Legea nr. 543/2002 o reia pentru prima oara după revoluţie, folosind instituţia graţierii în perfect acord cu natura juridică a acesteia. De aceea, este cu atât mai regretabil ca o aşa-zisă tradiţie formată în condiţiile statului totalitar este invocată în motivarea unor decizii ale Curţii Constituţionale care vin în contradictie, asa cum s-a arătat, nu numai cu legea, dar cu însăşi Constituţia.JUDECĂTOR,prof. univ. dr. Costica BulaiOPINIE CONCURENTAÎmpreună cu ceilalţi membri ai Curţii, care constata ca textul de lege ce formează obiectul excepţiei este neconstitutional, consideram ca limitarea în timp a efectelor legii de graţiere în funcţie de hotărârile judecătoreşti rămase definitive până la data intrării sale în vigoare este de natura sa determine un tratament juridic diferit faţă de persoane aflate în aceeaşi situaţie, incalcandu-se astfel prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie.Chiar dacă legea de graţiere colectivă are, prin natura ei, caracterul unui act de clementa, la latitudinea autorităţii legiuitoare, voinţa legiuitorului nu este cu totul nelimitată, căci în statul de drept, în care Constituţia consacra principiul egalităţii în faţa legii, orice diferenţa de tratament juridic între persoane aflate în situaţii egale nu se poate justifica decât pe baza unor criterii obiective şi rationale.Or, adoptarea criteriului prevăzut în art. 8 din Legea nr. 543/2002 nu tine seama de faptul ca în numeroase cazuri durata proceselor şi data rămânerii definitive a hotărârilor nu depind numai de atitudinea persoanei trimise în judecata sau de situaţii de natura obiectivă, ci se datorează unor alte împrejurări, care ţin de organizarea justiţiei, de gradul de încărcare a rolurilor instanţelor judecătoreşti ori de exercitarea căilor de atac în conformitate cu art. 128 din Constituţie şi art. 14 alin. 5 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.Consideram însă că nu Curtea Constituţională, ci legiuitorul pozitiv - Parlamentul României - trebuie să stabilească acele criterii obiective şi rationale de care să depindă aplicarea legii în cauza.În consecinţa, nu putem achiesa la stabilirea prin Decizia Curţii Constituţionale a criteriului de aplicare a legii de graţiere în funcţie de data comiterii faptei, deoarece stabilirea condiţiilor de aplicare a legii este de competenţa exclusiva a legiuitorului, iar nu de cea a instanţei de contencios constituţional.Judecător,Nicolae CochinescuJudecător,Constantin Doldur-------
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari