DECIZIE Nr. 64 din 2 iunie 1994
Publicat în
MONITORUL OFICIAL NR. 177 din 12 iulie 1994
Mihail Constantinescu - preşedinteAntonie Iorgovan - judecătorVictor Dan Zlatescu - judecătorRaul Petrescu - procurorConstantin Burada - magistrat-asistentPe rol soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1), Capitolul II, art. 45 şi art. 46 din Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi nr. 94/1992 şi a art. 52 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, invocate de piritii : Stanasila Constantin, Pătraşcu Paul-Emil, Iliescu Lazar, Santo Matei-Mihai şi Florea Vlademir Constantin, în Dosarul nr. 1/1993 al Colegiului jurisdicţional al Curţii de Conturi cu care Curtea Constituţională a fost sesizată prin Încheierea din 2 martie 1994 a acestui colegiu. În susţinerea excepţiei, piritii au arătat, în esenta, ca expresia "organul suprem" de la art. 1 alin. (1) al Legii nr. 94/1992 este neconstitutionala, întrucît nu concorda cu prevederile art. 139 alin. (1) din Constituţie care defineste statutul constituţional al Curţii de Conturi şi situeaza aceasta instituţie deasupra Curţii Supreme de Justiţie, în contradictie cu prevederile art. 125 din Constituţie. Din aceasta cauza se susţine ca este încălcat şi art. 24 din Constituţie privind dreptul de apărare. Totodată, se considera ca prevederile Capitolului II din legea organică a Curţii de Conturi afectează ideea de justiţie, posibilităţile de apărare şi de aflare a adevărului şi ca art. 45 şi 46 din aceeaşi lege sunt contrare principiului constituţional al liberului acces la justiţie, prevăzut de art. 21 al legii fundamentale. În ceea ce priveşte art. 52 din Legea nr. 15/1990, care reglementează sistemul de reparaţii prin balante materiale, se apreciază ca aceasta prevedere este contrară art. 134 alin. (1) din Constituţie potrivit căruia economia României este o economie de piaţa. Colegiul jurisdicţional, exprimindu-şi opinia - în temeiul art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 -, considera ca excepţiile invocate sunt neintemeiate, deoarece noţiunea de "organ suprem" de la art. 1 alin. (1) al Legii nr. 94/1992 urmăreşte să asigure independenta Curţii de Conturi în exercitarea atribuţiilor sale, deşi funcţionează pe lângă Parlament. De aceea, sensul notiunii de "organ suprem" este acela al unicitatii Curţii de Conturi prin dubla ei calitate de organ de control financiar şi de jurisdicţie financiară, astfel încât competenţa acesteia nu este deasupra competentei Curţii Supreme de Justiţie, nu lezeaza dreptul la apărare, prevăzut de art. 24 din Constituţie şi nici nu impieteaza asupra principiului liberului acces la justiţie, prevăzut de art. 21 al legii fundamentale. În ce priveşte art. 52 din Legea nr. 15/1990, Colegiul jurisdicţional al Curţii de Conturi opineaza ca aceasta prevedere nu este contrară dispoziţiilor art. 134 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia economia României este o economie de piaţa, ţinând seama de alin. (2) lit. a) şi b) ale acestui articol, care prevede că statul trebuie să asigure libertatea comerţului dar în condiţii de concurenta loiala, cu protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară şi fără eludarea competitiei. În temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 s-au solicitat punctele de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului şi al Guvernului. În punctul sau de vedere, Guvernul considera ca excepţiile de neconstituţionalitate nu pot fi promovate, deoarece expresia "organ suprem" de la art. 1 alin. (1) al Legii nr. 94/1992 nu situeaza Curtea de Conturi deasupra Curţii Supreme de Justiţie, ci semnifica doar ca ea este unica instituţie de stat competenţa sa exercite controlul financiar şi jurisdicţia financiară, în concordanta cu conţinutul şi finalitatea ce revin acestei instituţii. De aceea se arata ca atât în raport cu dispoziţiile constituţionale, cît şi cu cele ale Legii pentru organizarea judecătorească, nr. 92/1992, "Curtea de Conturi nu face parte din sistemul organelor judecătoreşti, ci constituie o instituţie aparte, unica, cu dubla activitate, de control financiar şi jurisdicţie financiară". Se arata de asemenea, ca activitatea de jurisdicţie nu este subordonata structurilor de conducere administrativă, astfel încât nu este afectată independenta judecătorilor ce alcătuiesc instanţele Curţii de Conturi. Cu privire la art. 52 din Legea nr. 15/1990, Guvernul considera ca dispoziţia respectiva nu este contrară art. 134 alin. (1) din Constituţie, deoarece reprezintă un regim tranzitoriu, în temeiul căruia agenţii economici sunt obligaţi să execute sarcinile de livrare stabilite prin balantele întocmite, fără ca aceasta sa reprezinte o negare a principiilor economiei de piaţa. Cele două Camere ale Parlamentului nu şi-au comunicat punctele lor de vedere.Examinînd excepţiile de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată, Curtea Constituţională constata ca, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituie şi al art. 23 şi următoarele din Legea nr. 47/1992, este competenţa să le soluţioneze. Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 25 mai 1994, cu participarea Ministerului Public, a părţilor care au invocat excepţia şi a intervenientului - Ministerul Apărării Naţionale -, fiind consemnate în încheierea de la acea data, iar pronunţarea s-a aminat pentru data de 2 iunie 1992. Faţa de cele arătate, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,ţinând seama de excepţiile de neconstituţionalitate ridicate, de opinia Colegiului jurisdicţional al Curţii de Conturi, de punctul de vedere al Guvernului, de raportul judecătorului-raportor şi de susţinerile părţilor, precum şi de dispoziţiile constituţionale invocate şi ale Legii nr. 94/1992 şi Legii nr. 15/1990, care fac obiectul controlului, retine următoarele: Potrivit art. 139 alin. (1) din Constituţie, Curtea de Conturi exercita controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, exercitind, în condiţiile legii, şi atribuţii jurisdicţionale. Articolul 1 alin. (1) teza I din Legea organică a Curţii de Conturi, nr. 94/1992, prevede următoarele: "Curtea de Conturi este organul suprem de control financiar şi de jurisdicţie în domeniul financiar şi funcţionează pe lângă Parlamentul României". Excepţia de neconstituţionalitate vizează noţiunea de "organ suprem", întrucît nu se regaseste în prevederile art. 139 alin. (1) din Constituţie şi, în ceea ce priveşte activitatea de jurisdicţie, este în contradictie cu prevederile constituţionale referitoare la liberul acces la justiţie, la dreptul de apărare şi la înfăptuirea justiţiei de către Curtea Suprema de Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit art. 21, art. 24 şi art. 125 din Constituţie. Din însuşi conţinutul excepţiei de neconstituţionalitate rezultă ca este contestat caracterul de organ suprem al Curţii de Conturi în activitatea jurisdicţională. Deci aceasta caracterizare nu este contestată în ceea ce priveşte activitatea administrativă de control financiar. Caracterul de "organ suprem" al Curţii de Conturi în domeniul controlului financiar nu este neconstitutional, întrucît nu vine în conflict cu nici o prevedere constituţională şi corespunde faptului ca, în exercitarea atribuţiilor sale, Curtea de Conturi controlează şi modul de realizare a atribuţiilor prevăzute de lege în sarcina celorlalte organe de control financiar ale statului, cum sunt cele ale Ministerului Finanţelor. În ceea ce priveşte activitatea de jurisdicţie însă, art. 139 alin. (1) din Constituţie a prevăzut numai ca, în condiţiile legii, Curtea de Conturi exercita şi atribuţii jurisdicţionale. Din acest punct de vedere deci, activitatea sa nu are un caracter suprem, iar prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 nu sunt în concordanta cu cele ale art. 139 alin. (1) din Constituţie. În opinia Colegiului jurisdicţional al Curţii de Conturi şi a Guvernului se susţine ca semnificatia termenului de organ suprem este aceea de unic, care, cu referire la activitatea de jurisdicţie, are în vedere jurisdicţia financiară. Dar chiar pornind de la acest punct de vedere, rezultă ca prevederile art. 1 alin. (1) din legea organică a Curţii de Conturi încalcă prevederile art. 21 din Constituţie, referitoare la liberul acces la justiţie. În temeiul acestui principiu, nici o lege nu poate îngrădi dreptul persoanei de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor sale legitime. Ţinând seama de prevederile art. 125 din Constituţie, potrivit cărora justiţia se realizează prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti, stabilite de lege, rezultă, din coroborarea acestor doua prevederi constituţionale, ca nici o lege nu poate îngrădi accesul persoanei la jurisdicţia instanţelor judecătoreşti. Legea organică a Curţii de Conturi nu defineste activitatea jurisdicţională a acesteia ca fiind aceea a unei instanţe judecătoreşti. Dimpotriva, asa cum prevede art. 1 alin. (1), aceasta activitate este definită ca fiind o "jurisdicţie în domeniul financiar". Pe cale de consecinţa, rezultă ca jurisdicţia instanţelor Curţii de Conturi este de natura administrativă şi nu judiciară, astfel încât jurisdicţia financiară a Curţii este aceea a unui organ administrativ de jurisdicţie, asa cum, de altfel, a opinat şi Guvernul în punctul sau de vedere. În acest sens sunt şi următoarele aspecte: a) interpretarea sistematica a Constituţiei: activitatea jurisdicţională a Curţii de Conturi nu este prevăzută la Capitolul VI "Autoritatea judecătorească", din Titlul III, ci la Titlul IV "Economia şi finanţele publice"; b) interpretarea statutului legal al judecătorilor Curţii de Conturi: membrii secţiei jurisdicţionale sunt numiţi de Parlament iar judecătorii financiari, de Preşedintele României, la propunerea plenului Curţii de Conturi, potrivit art. 103 alin. (1) şi art. 105 alin. (1) din Legea nr. 94/1992; rezultă ca acest statut, în ce priveşte actul de numire, este diferit de cel al judecătorilor ce compun instanţele judecătoreşti, care, potrivit art. 124 şi art. 133 din Constituţie, sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, ceea ce constituie o garanţie constituţională de baza a regimului de separaţie a puterilor în definirea statutului constituţional al autorităţii judecătoreşti; dar şi alte aspecte ale statutului judecătorilor financiari ai Curţi de Conturi sunt diferite de cel al judecătorilor de la instanţele judecătoreşti, cum sunt promovarea, transferarea sau sancţionarea lor care se face de către organele Curţii de Conturi, pe când, în cazul judecătorilor de la instanţele judecătoreşti, aceste măsuri pot fi dispuse, potrivit art. 124 alin. (1) din Constituţie, numai de către Consiliul Superior al Magistraturii ; de aceea magistraţii Curţii de Conturi, care exercită activitatea jurisdicţională a acesteia, nu sunt judecători, în sensul constituţional al termenului, chiar dacă art. 105 din legea organică a Curţii de Conturi, cu referire la magistraţii numiţi de Preşedintele României, îi denumeste judecători financiari; singura asemănare este ca ei sunt independenţi şi inamovibili şi ca li se aplică incompatibilităţile prevăzute de lege pentru judecători; dar din însăşi aceasta prevedere a art. 139 alin. (4) din Constituţie, care se referă exclusiv la membrii Curţii de Conturi numiţi de Parlament, rezultă ca statutul lor este similar, dar nu identic, cu cel al judecătorilor autorităţii judecătoreşti; pe cale de consecinţa, instanţele Curţii de Conturi, nefiind alcătuite din judecători, în sensul constituţional al termenului, nu constituie instanţe judecătoreşti, ci organe administrative de jurisdicţie, astfel ca jurisdicţia lor nu poate fi nici suprema şi nici unica, întrucît ar fi contrară principiului liberului acces la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţie, şi prevederilor art. 125 ale legii fundamentale, potrivit cărora justiţia se realizează prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege; c) procedura aplicabilă: în activitatea de jurisdicţie a Curţii de Conturi, Codul de procedură civilă constituie dreptul comun, aplicabil în măsura în care Legea nr. 94/1992 nu prevede altfel, potrivit art. 129 din aceeaşi lege; aceasta însă nu poate conduce la concluzia ca instanţele Curţii de Conturi ar fi instanţe judecătoreşti, de principiu fiindca într-o procedură administrativă, în măsura în care nu exista reguli specifice acestei proceduri, sunt aplicabile normele de drept comun; d) poziţia Curţii de Conturi în sfera autorităţilor publice; asa cum prevede art. 1 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, Curtea de Conturi funcţionează pe lângă Parlament, ceea ce implica şi poziţia instanţelor sale jurisdicţionale; este însă una din consecinţele principiului constituţional al separaţiei puterilor ca o autoritate judecătorească nu poate fi organizată pe lângă alta autoritate publică, ci numai într-un sistem propriu; de altfel, insesi prevederile capitolului IV din legea organică a Curţii de Conturi se referă la instanţele Curţii de Conturi, pe care le distinge de instanţele judecătoreşti, cum ar fi la art. 56, potrivit căruia conflictele de competenţa ivite între instanţele Curţii de Conturi şi instanţele judecătoreşti se soluţionează de Curtea Suprema de Justiţie; această competenţă a instanţei supreme nu poate conduce la o alta concluzie, întrucît priveşte soluţionarea unui conflict de competenţa între două categorii de organe de jurisdicţie, ceea ce nu poate avea ca semnificaţie ca aceste autorităţi jurisdicţionale ar fi de aceeaşi natură. În consecinţa, activitatea de jurisdicţie a instanţelor Curţii de Conturi fiind a unui organ de jurisdicţie administrativă, potrivit art. 21 şi 125 din Constituţie, ea este sub controlul jurisdicţional al instanţei de contencios administrativ, astfel ca noţiunea de "organ suprem", cu referire la activitatea jurisdicţională a Curţii de Conturi, este neconstitutionala. De altfel, controlul judecătoresc al jurisdicţiei Curţii de Conturi constituie o caracteristica a legislaţiei româneşti antebelice. După cum s-a statuat prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale, nr. 1/1994, existenta unor organe administrative de jurisdicţie nu poate să ducă la înlăturarea intervenţiei instanţelor judecătoreşti, în condiţiile stabilite de lege, sau la limitarea accesului la justiţie. Aceasta consecinţa rezultă şi din exigenţele principiului separaţiei puterilor în stat, care, în ce priveşte relaţia dintre administraţia publică şi autoritatea judecătorească, exclude posibilitatea ca un organ al administraţiei publice, chiar cu caracter jurisdicţional, să se substituie autorităţii judecătoreşti. Ca urmare, hotărârea organului de jurisdicţie administrativă este supusă controlului judecătoresc al instanţei de contencios administrativ, iar părţilor nu li se poate limita exercitarea acestui drept, consfintit de prevederile art. 21 din Constituţie. Pe cale de consecinţa, după epuizarea gradelor de jurisdicţie în cadrul Curţii de Conturi, dreptul constituţional al părţilor de a fi judecate de către o instanţa judecătorească constituie o garanţie constituţională institutionalizata a drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor. Rezultă, deci, ca sesizarea Curţii Constituţionale s-a făcut de către o instanţa administrativ-jurisdicţională. O asemenea situaţie nu este contrară prevederilor art. 144 lit. c) din Constituţie care, în mod expres, se referă la excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, deoarece: a) judecătorul administrativ - ca şi cel al unei instanţe judecătoreşti - spune dreptul în scopul soluţionării unui litigiu; de aceea excepţia de neconstituţionalitate poate fi invocată în faţa sa, ca şi în faţa unei instanţe judecătoreşti, cu aceeaşi semnificaţie, a contestarii legitimitatii constituţionale a unei prevederi legale ce urmează să se aplice pentru soluţionarea cauzei; dacă nu ar putea sesiza Curtea Constituţională, ar insemna să poată el transa litigiul legat de negarea legitimitatii constituţionale a prevederii contestate, deoarece ar fi de neconceput, într-un regim constituţional ce permite controlul constituţionalităţii legii, ca judecătorul a quo, chiar dacă este al unei instanţe administrative, să soluţioneze pe fond litigiul dedus jurisdicţiei sale fără soluţionarea, în prealabil, a problemei legate de legitimitatea constituţională a legii ce urmează sa o aplice; este însă inadmisibil ca judecătorul administrativ să aibă un statut superior celui al instanţelor judecătoreşti; în plus, o asemenea prerogativa ar fi contrară prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea Constituţională este unica autoritate de jurisdicţie constituţională a tarii; b) excepţia de necostitutionalitate este o garanţie constituţională a cetăţeanului, pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor sale fundamentale, cu ocazia soluţionării unui litigiu; de aceea, cît timp este supus unei jurisdicţii, indiferent de natura ei, administrativă sau judecătorească, nu poate fi negat dreptul sau de a contesta legitimitatea constituţională a legii aplicabile procesului; c) aplicarea, prin analogie, a prevederii art. 144 lit. c) din Constituţie şi a excepţiilor ridicate în faţa judecătorului administrativ se impune nu numai potrivit adagiului eadem ratio, eadem jus, dar şi pentru ca în domeniul jurisdicţiei constituţionale competenţa materială a Curţii Constituţionale este unica, astfel încât ea se aplică în toate cazurile în care ar urma să se transeze un litigiu privind constituţionalitatea unei legi; tocmai de aceea, Curtea Constituţională, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, este singura în drept sa hotărască asupra competentei sale; faptul ca legiuitorul constituant nu s-a referit expres şi la judecătorul administrativ nu poate conduce la excluderea lui cît timp, fiind investit cu soluţionarea unui litigiu, el are, în acest sens, rolul ce revine oricărui alt judecător, în general; desigur însă ca, pentru aceasta, este necesar ca prin statutul sau legal judecătorul administrativ să aibă garanţiile de independenta şi imparţialitate în exercitarea jurisdicţiei sale, similare cu acelea ce rezultă din statutul constituţional al judecătorilor din cadrul autorităţii judecătoreşti, cum este cazul instanţelor Curţii de Conturi, deoarece numai în aceste condiţii jurisdicţia administrativă este a unei instanţe administrative şi nu expresia unei simple competente, în cadrul procedurii administrative obişnuite. Cu privire la prevederile Capitolului II, referitoare la organizarea şi conducerea Curţii de Conturi şi ale art. 45 şi 46 din Legea nr. 94/1992, referitoare la competenţa Colegiului jurisdicţional, cît timp, potrivit art. 139 alin. (1) din Constituţie, Curtea de Conturi îndeplineşte atribuţii jurisdicţionale, este de atributul exclusiv al legiuitorului de a stabili modul de organizare a acestei activităţi, ca şi competenţa instanţelor Curţii de Conturi, desigur în limitele prevederii constituţionale respective. Din analiza reglementărilor cuprinse în Capitolul II, ca şi a conţinutului celor două articole contestate, rezultă ca aceste limite nu au fost depăşite, astfel încât prevederile Capitolului II şi ale art. 45 şi 46 ale Legii nr. 94/1992 sunt constituţionalitate. În legătură cu critica legată de încălcarea dreptului la apărare, prevăzut de art. 24 din Constituţie, se constată că ea nu este fondată, deoarece prin nici o prevedere a Legii nr. 94/1992 acest drept nu este încălcat, iar liberul acces la justiţie nu este un aspect al dreptului la apărare, ci, dimpotriva, acest din urma drept este în serviciul efectivitatii realizării dreptului constituţional al cetăţenilor de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime. Prin excepţiile de neconstituţionalitate invocate s-a susţinut şi ca art. 52 din Legea nr. 15/1990 ar fi contrar art. 134 alin. (1) din Constituţie potrivit căruia economia României este economie de piaţa. De această dată, deşi piritii care au invocat excepţia nu au arătat-o în mod expres, sunt incidente prevederile art. 150 alin. (1) din Constituţie, Legea nr. 15/1990 fiind anterioară intrării în vigoare a legii fundamentale. Sub acest aspect nu se poate însă retine ca ar exista o contradictie între prevederile art. 52 al Legii nr. 15/1990 şi prevederile alin. (1) al art. 134 din Constituţie spre a se putea deduce ca ele sunt abrogate. În acest sens este de observat ca, sub aspect juridic, nu exista o definiţie constituţională sau la nivel de lege a economiei de piaţa, care constituie un concept economic ce a fost consacrat constituţional numai pentru a exclude posibilitatea organizării economiei naţionale potrivit modelului anterior al regimului totalitar comunist. De asemenea, este unanim cunoscut ca perioada actuala reprezintă tranzitia către economia de piaţa, ale carei mecanisme juridice şi economice sunt în curs de realizare în cadrul programului de reforma. De aceea nu pot fi neconstituţionale procedeele prin care se realizează treptat aceasta tranzitie, inclusiv sistemul de balante şi reparaţii pentru produsele deficitare şi de importanţa strategica, la care se referă art. 52 din Legea nr. 15/1990, ţinând seama nu numai de justificarea acestei măsuri în funcţie de cerinţele specifice tranzitiei, dar şi de obligaţia constituţională a statului, prevăzută de art. 134 alin. (2) lit. b), privind protejarea intereselor naţionale în activitatea economică. În concluzie, este atributul suveran al legiuitorului de a institui orice măsură pe care o considera necesară, în virtutea politicii sale economice, pentru realizarea acestor obiective. În concluziile depuse de intervenient, Ministerul Apărării Naţionale, au mai fost semnalate şi alte prevederi ale Legii nr. 94/1992 pe care intervenientul le considera ca fiind neconstituţionale. Curtea constata, însă, ca ea este legal sesizată numai cu privire la prevederile menţionate în Încheierea din 2 martie 1994 a Colegiului jurisdicţional al Curţii de Conturi, ca intervenientul avea posibilitatea sa ridice excepţiile sale în faţa judecătorului a quo, în calitate de parte, ca ridicarea unei excepţii în mod direct în faţa Curţii Constituţionale este contrară procedurii de control a acestei Curţi care, deci este necompetentă, în cadrul prezentului contencios constituţional, să se pronunţe asupra lor. De asemenea, piritii, în dezvoltarea excepţiei pe care au invocat-o, au mai ridicat şi unele aspecte legate de neconstituţionalitatea unor interpretări pe care se întemeiază imputatia ce li se aduce. Consecvent cu practica anterioară a Curţii Constituţionale, aceste interpretări nu pot face obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea neavînd competenţa legală de a cenzura constituţionalitatea interpretarilor date de instanţele judecătoreşti textelor legale şi, cu atât mai mult, ale părţilor implicate într-un proces. Desigur, interpretarea prevederilor legale aplicabile unui litigiu trebuie să fie în concordanta cu prevederile Constituţiei, dar cenzura acestui aspect se realizează exclusiv prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege. Având în vedere considerentele arătate, prevederile art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 23 şi următoarele din Legea nr. 47/1992, ale art. 1 alin. (1), art. 45 şi 46 din Legea nr. 94/1992 şi ale art. 52 din Legea nr. 15/1990, CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiD E C I D E:1. Admite în parte excepţia de neconstituţionalitate invocată de piritii Stanasila Constantin, Pătraşcu Paul-Emil, Iliescu Lazar, Santo Matei-Mihai şi Florea Vlademir Constantin, în Dosarul nr. 1/1993 al Colegiului jurisdicţional al Curţii de Conturi şi constata ca noţiunea "organ suprem" din art. 1 alin. (1) al Legii nr. 94/1992 este neconstitutionala în ce priveşte activitatea jurisdicţională a Curţii de Conturi. 2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate invocată de piritii sus-menţionaţi, în acelaşi dosar al Colegiului jurisdicţional al Curţii de Conturi, în ce priveşte Capitolul II, art. 45 şi 46 din Legea nr. 94/1992 şi art. 52 din Legea nr. 15/1990. 3. Constata că nu este competenţa să se pronunţe asupra problemelor semnalate de intervenientul, Ministerul Apărării Naţionale, care exced limitele sesizării, precum şi de piritii care au ridicat excepţiile, în legătură cu constituţionalitatea interpretării unor dispoziţii legale. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi 2 iunie 1994. PREŞEDINTE,dr. Mihai ConstantinescuMagistrat-asistent,Constantin Burada--------------------
| EMITENT |
Mihail Constantinescu - preşedinteAntonie Iorgovan - judecătorVictor Dan Zlatescu - judecătorRaul Petrescu - procurorConstantin Burada - magistrat-asistentPe rol soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1), Capitolul II, art. 45 şi art. 46 din Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi nr. 94/1992 şi a art. 52 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, invocate de piritii : Stanasila Constantin, Pătraşcu Paul-Emil, Iliescu Lazar, Santo Matei-Mihai şi Florea Vlademir Constantin, în Dosarul nr. 1/1993 al Colegiului jurisdicţional al Curţii de Conturi cu care Curtea Constituţională a fost sesizată prin Încheierea din 2 martie 1994 a acestui colegiu. În susţinerea excepţiei, piritii au arătat, în esenta, ca expresia "organul suprem" de la art. 1 alin. (1) al Legii nr. 94/1992 este neconstitutionala, întrucît nu concorda cu prevederile art. 139 alin. (1) din Constituţie care defineste statutul constituţional al Curţii de Conturi şi situeaza aceasta instituţie deasupra Curţii Supreme de Justiţie, în contradictie cu prevederile art. 125 din Constituţie. Din aceasta cauza se susţine ca este încălcat şi art. 24 din Constituţie privind dreptul de apărare. Totodată, se considera ca prevederile Capitolului II din legea organică a Curţii de Conturi afectează ideea de justiţie, posibilităţile de apărare şi de aflare a adevărului şi ca art. 45 şi 46 din aceeaşi lege sunt contrare principiului constituţional al liberului acces la justiţie, prevăzut de art. 21 al legii fundamentale. În ceea ce priveşte art. 52 din Legea nr. 15/1990, care reglementează sistemul de reparaţii prin balante materiale, se apreciază ca aceasta prevedere este contrară art. 134 alin. (1) din Constituţie potrivit căruia economia României este o economie de piaţa. Colegiul jurisdicţional, exprimindu-şi opinia - în temeiul art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 -, considera ca excepţiile invocate sunt neintemeiate, deoarece noţiunea de "organ suprem" de la art. 1 alin. (1) al Legii nr. 94/1992 urmăreşte să asigure independenta Curţii de Conturi în exercitarea atribuţiilor sale, deşi funcţionează pe lângă Parlament. De aceea, sensul notiunii de "organ suprem" este acela al unicitatii Curţii de Conturi prin dubla ei calitate de organ de control financiar şi de jurisdicţie financiară, astfel încât competenţa acesteia nu este deasupra competentei Curţii Supreme de Justiţie, nu lezeaza dreptul la apărare, prevăzut de art. 24 din Constituţie şi nici nu impieteaza asupra principiului liberului acces la justiţie, prevăzut de art. 21 al legii fundamentale. În ce priveşte art. 52 din Legea nr. 15/1990, Colegiul jurisdicţional al Curţii de Conturi opineaza ca aceasta prevedere nu este contrară dispoziţiilor art. 134 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia economia României este o economie de piaţa, ţinând seama de alin. (2) lit. a) şi b) ale acestui articol, care prevede că statul trebuie să asigure libertatea comerţului dar în condiţii de concurenta loiala, cu protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară şi fără eludarea competitiei. În temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 s-au solicitat punctele de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului şi al Guvernului. În punctul sau de vedere, Guvernul considera ca excepţiile de neconstituţionalitate nu pot fi promovate, deoarece expresia "organ suprem" de la art. 1 alin. (1) al Legii nr. 94/1992 nu situeaza Curtea de Conturi deasupra Curţii Supreme de Justiţie, ci semnifica doar ca ea este unica instituţie de stat competenţa sa exercite controlul financiar şi jurisdicţia financiară, în concordanta cu conţinutul şi finalitatea ce revin acestei instituţii. De aceea se arata ca atât în raport cu dispoziţiile constituţionale, cît şi cu cele ale Legii pentru organizarea judecătorească, nr. 92/1992, "Curtea de Conturi nu face parte din sistemul organelor judecătoreşti, ci constituie o instituţie aparte, unica, cu dubla activitate, de control financiar şi jurisdicţie financiară". Se arata de asemenea, ca activitatea de jurisdicţie nu este subordonata structurilor de conducere administrativă, astfel încât nu este afectată independenta judecătorilor ce alcătuiesc instanţele Curţii de Conturi. Cu privire la art. 52 din Legea nr. 15/1990, Guvernul considera ca dispoziţia respectiva nu este contrară art. 134 alin. (1) din Constituţie, deoarece reprezintă un regim tranzitoriu, în temeiul căruia agenţii economici sunt obligaţi să execute sarcinile de livrare stabilite prin balantele întocmite, fără ca aceasta sa reprezinte o negare a principiilor economiei de piaţa. Cele două Camere ale Parlamentului nu şi-au comunicat punctele lor de vedere.Examinînd excepţiile de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată, Curtea Constituţională constata ca, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituie şi al art. 23 şi următoarele din Legea nr. 47/1992, este competenţa să le soluţioneze. Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 25 mai 1994, cu participarea Ministerului Public, a părţilor care au invocat excepţia şi a intervenientului - Ministerul Apărării Naţionale -, fiind consemnate în încheierea de la acea data, iar pronunţarea s-a aminat pentru data de 2 iunie 1992. Faţa de cele arătate, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,ţinând seama de excepţiile de neconstituţionalitate ridicate, de opinia Colegiului jurisdicţional al Curţii de Conturi, de punctul de vedere al Guvernului, de raportul judecătorului-raportor şi de susţinerile părţilor, precum şi de dispoziţiile constituţionale invocate şi ale Legii nr. 94/1992 şi Legii nr. 15/1990, care fac obiectul controlului, retine următoarele: Potrivit art. 139 alin. (1) din Constituţie, Curtea de Conturi exercita controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, exercitind, în condiţiile legii, şi atribuţii jurisdicţionale. Articolul 1 alin. (1) teza I din Legea organică a Curţii de Conturi, nr. 94/1992, prevede următoarele: "Curtea de Conturi este organul suprem de control financiar şi de jurisdicţie în domeniul financiar şi funcţionează pe lângă Parlamentul României". Excepţia de neconstituţionalitate vizează noţiunea de "organ suprem", întrucît nu se regaseste în prevederile art. 139 alin. (1) din Constituţie şi, în ceea ce priveşte activitatea de jurisdicţie, este în contradictie cu prevederile constituţionale referitoare la liberul acces la justiţie, la dreptul de apărare şi la înfăptuirea justiţiei de către Curtea Suprema de Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit art. 21, art. 24 şi art. 125 din Constituţie. Din însuşi conţinutul excepţiei de neconstituţionalitate rezultă ca este contestat caracterul de organ suprem al Curţii de Conturi în activitatea jurisdicţională. Deci aceasta caracterizare nu este contestată în ceea ce priveşte activitatea administrativă de control financiar. Caracterul de "organ suprem" al Curţii de Conturi în domeniul controlului financiar nu este neconstitutional, întrucît nu vine în conflict cu nici o prevedere constituţională şi corespunde faptului ca, în exercitarea atribuţiilor sale, Curtea de Conturi controlează şi modul de realizare a atribuţiilor prevăzute de lege în sarcina celorlalte organe de control financiar ale statului, cum sunt cele ale Ministerului Finanţelor. În ceea ce priveşte activitatea de jurisdicţie însă, art. 139 alin. (1) din Constituţie a prevăzut numai ca, în condiţiile legii, Curtea de Conturi exercita şi atribuţii jurisdicţionale. Din acest punct de vedere deci, activitatea sa nu are un caracter suprem, iar prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 nu sunt în concordanta cu cele ale art. 139 alin. (1) din Constituţie. În opinia Colegiului jurisdicţional al Curţii de Conturi şi a Guvernului se susţine ca semnificatia termenului de organ suprem este aceea de unic, care, cu referire la activitatea de jurisdicţie, are în vedere jurisdicţia financiară. Dar chiar pornind de la acest punct de vedere, rezultă ca prevederile art. 1 alin. (1) din legea organică a Curţii de Conturi încalcă prevederile art. 21 din Constituţie, referitoare la liberul acces la justiţie. În temeiul acestui principiu, nici o lege nu poate îngrădi dreptul persoanei de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor sale legitime. Ţinând seama de prevederile art. 125 din Constituţie, potrivit cărora justiţia se realizează prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti, stabilite de lege, rezultă, din coroborarea acestor doua prevederi constituţionale, ca nici o lege nu poate îngrădi accesul persoanei la jurisdicţia instanţelor judecătoreşti. Legea organică a Curţii de Conturi nu defineste activitatea jurisdicţională a acesteia ca fiind aceea a unei instanţe judecătoreşti. Dimpotriva, asa cum prevede art. 1 alin. (1), aceasta activitate este definită ca fiind o "jurisdicţie în domeniul financiar". Pe cale de consecinţa, rezultă ca jurisdicţia instanţelor Curţii de Conturi este de natura administrativă şi nu judiciară, astfel încât jurisdicţia financiară a Curţii este aceea a unui organ administrativ de jurisdicţie, asa cum, de altfel, a opinat şi Guvernul în punctul sau de vedere. În acest sens sunt şi următoarele aspecte: a) interpretarea sistematica a Constituţiei: activitatea jurisdicţională a Curţii de Conturi nu este prevăzută la Capitolul VI "Autoritatea judecătorească", din Titlul III, ci la Titlul IV "Economia şi finanţele publice"; b) interpretarea statutului legal al judecătorilor Curţii de Conturi: membrii secţiei jurisdicţionale sunt numiţi de Parlament iar judecătorii financiari, de Preşedintele României, la propunerea plenului Curţii de Conturi, potrivit art. 103 alin. (1) şi art. 105 alin. (1) din Legea nr. 94/1992; rezultă ca acest statut, în ce priveşte actul de numire, este diferit de cel al judecătorilor ce compun instanţele judecătoreşti, care, potrivit art. 124 şi art. 133 din Constituţie, sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, ceea ce constituie o garanţie constituţională de baza a regimului de separaţie a puterilor în definirea statutului constituţional al autorităţii judecătoreşti; dar şi alte aspecte ale statutului judecătorilor financiari ai Curţi de Conturi sunt diferite de cel al judecătorilor de la instanţele judecătoreşti, cum sunt promovarea, transferarea sau sancţionarea lor care se face de către organele Curţii de Conturi, pe când, în cazul judecătorilor de la instanţele judecătoreşti, aceste măsuri pot fi dispuse, potrivit art. 124 alin. (1) din Constituţie, numai de către Consiliul Superior al Magistraturii ; de aceea magistraţii Curţii de Conturi, care exercită activitatea jurisdicţională a acesteia, nu sunt judecători, în sensul constituţional al termenului, chiar dacă art. 105 din legea organică a Curţii de Conturi, cu referire la magistraţii numiţi de Preşedintele României, îi denumeste judecători financiari; singura asemănare este ca ei sunt independenţi şi inamovibili şi ca li se aplică incompatibilităţile prevăzute de lege pentru judecători; dar din însăşi aceasta prevedere a art. 139 alin. (4) din Constituţie, care se referă exclusiv la membrii Curţii de Conturi numiţi de Parlament, rezultă ca statutul lor este similar, dar nu identic, cu cel al judecătorilor autorităţii judecătoreşti; pe cale de consecinţa, instanţele Curţii de Conturi, nefiind alcătuite din judecători, în sensul constituţional al termenului, nu constituie instanţe judecătoreşti, ci organe administrative de jurisdicţie, astfel ca jurisdicţia lor nu poate fi nici suprema şi nici unica, întrucît ar fi contrară principiului liberului acces la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţie, şi prevederilor art. 125 ale legii fundamentale, potrivit cărora justiţia se realizează prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege; c) procedura aplicabilă: în activitatea de jurisdicţie a Curţii de Conturi, Codul de procedură civilă constituie dreptul comun, aplicabil în măsura în care Legea nr. 94/1992 nu prevede altfel, potrivit art. 129 din aceeaşi lege; aceasta însă nu poate conduce la concluzia ca instanţele Curţii de Conturi ar fi instanţe judecătoreşti, de principiu fiindca într-o procedură administrativă, în măsura în care nu exista reguli specifice acestei proceduri, sunt aplicabile normele de drept comun; d) poziţia Curţii de Conturi în sfera autorităţilor publice; asa cum prevede art. 1 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, Curtea de Conturi funcţionează pe lângă Parlament, ceea ce implica şi poziţia instanţelor sale jurisdicţionale; este însă una din consecinţele principiului constituţional al separaţiei puterilor ca o autoritate judecătorească nu poate fi organizată pe lângă alta autoritate publică, ci numai într-un sistem propriu; de altfel, insesi prevederile capitolului IV din legea organică a Curţii de Conturi se referă la instanţele Curţii de Conturi, pe care le distinge de instanţele judecătoreşti, cum ar fi la art. 56, potrivit căruia conflictele de competenţa ivite între instanţele Curţii de Conturi şi instanţele judecătoreşti se soluţionează de Curtea Suprema de Justiţie; această competenţă a instanţei supreme nu poate conduce la o alta concluzie, întrucît priveşte soluţionarea unui conflict de competenţa între două categorii de organe de jurisdicţie, ceea ce nu poate avea ca semnificaţie ca aceste autorităţi jurisdicţionale ar fi de aceeaşi natură. În consecinţa, activitatea de jurisdicţie a instanţelor Curţii de Conturi fiind a unui organ de jurisdicţie administrativă, potrivit art. 21 şi 125 din Constituţie, ea este sub controlul jurisdicţional al instanţei de contencios administrativ, astfel ca noţiunea de "organ suprem", cu referire la activitatea jurisdicţională a Curţii de Conturi, este neconstitutionala. De altfel, controlul judecătoresc al jurisdicţiei Curţii de Conturi constituie o caracteristica a legislaţiei româneşti antebelice. După cum s-a statuat prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale, nr. 1/1994, existenta unor organe administrative de jurisdicţie nu poate să ducă la înlăturarea intervenţiei instanţelor judecătoreşti, în condiţiile stabilite de lege, sau la limitarea accesului la justiţie. Aceasta consecinţa rezultă şi din exigenţele principiului separaţiei puterilor în stat, care, în ce priveşte relaţia dintre administraţia publică şi autoritatea judecătorească, exclude posibilitatea ca un organ al administraţiei publice, chiar cu caracter jurisdicţional, să se substituie autorităţii judecătoreşti. Ca urmare, hotărârea organului de jurisdicţie administrativă este supusă controlului judecătoresc al instanţei de contencios administrativ, iar părţilor nu li se poate limita exercitarea acestui drept, consfintit de prevederile art. 21 din Constituţie. Pe cale de consecinţa, după epuizarea gradelor de jurisdicţie în cadrul Curţii de Conturi, dreptul constituţional al părţilor de a fi judecate de către o instanţa judecătorească constituie o garanţie constituţională institutionalizata a drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor. Rezultă, deci, ca sesizarea Curţii Constituţionale s-a făcut de către o instanţa administrativ-jurisdicţională. O asemenea situaţie nu este contrară prevederilor art. 144 lit. c) din Constituţie care, în mod expres, se referă la excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, deoarece: a) judecătorul administrativ - ca şi cel al unei instanţe judecătoreşti - spune dreptul în scopul soluţionării unui litigiu; de aceea excepţia de neconstituţionalitate poate fi invocată în faţa sa, ca şi în faţa unei instanţe judecătoreşti, cu aceeaşi semnificaţie, a contestarii legitimitatii constituţionale a unei prevederi legale ce urmează să se aplice pentru soluţionarea cauzei; dacă nu ar putea sesiza Curtea Constituţională, ar insemna să poată el transa litigiul legat de negarea legitimitatii constituţionale a prevederii contestate, deoarece ar fi de neconceput, într-un regim constituţional ce permite controlul constituţionalităţii legii, ca judecătorul a quo, chiar dacă este al unei instanţe administrative, să soluţioneze pe fond litigiul dedus jurisdicţiei sale fără soluţionarea, în prealabil, a problemei legate de legitimitatea constituţională a legii ce urmează sa o aplice; este însă inadmisibil ca judecătorul administrativ să aibă un statut superior celui al instanţelor judecătoreşti; în plus, o asemenea prerogativa ar fi contrară prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea Constituţională este unica autoritate de jurisdicţie constituţională a tarii; b) excepţia de necostitutionalitate este o garanţie constituţională a cetăţeanului, pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor sale fundamentale, cu ocazia soluţionării unui litigiu; de aceea, cît timp este supus unei jurisdicţii, indiferent de natura ei, administrativă sau judecătorească, nu poate fi negat dreptul sau de a contesta legitimitatea constituţională a legii aplicabile procesului; c) aplicarea, prin analogie, a prevederii art. 144 lit. c) din Constituţie şi a excepţiilor ridicate în faţa judecătorului administrativ se impune nu numai potrivit adagiului eadem ratio, eadem jus, dar şi pentru ca în domeniul jurisdicţiei constituţionale competenţa materială a Curţii Constituţionale este unica, astfel încât ea se aplică în toate cazurile în care ar urma să se transeze un litigiu privind constituţionalitatea unei legi; tocmai de aceea, Curtea Constituţională, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, este singura în drept sa hotărască asupra competentei sale; faptul ca legiuitorul constituant nu s-a referit expres şi la judecătorul administrativ nu poate conduce la excluderea lui cît timp, fiind investit cu soluţionarea unui litigiu, el are, în acest sens, rolul ce revine oricărui alt judecător, în general; desigur însă ca, pentru aceasta, este necesar ca prin statutul sau legal judecătorul administrativ să aibă garanţiile de independenta şi imparţialitate în exercitarea jurisdicţiei sale, similare cu acelea ce rezultă din statutul constituţional al judecătorilor din cadrul autorităţii judecătoreşti, cum este cazul instanţelor Curţii de Conturi, deoarece numai în aceste condiţii jurisdicţia administrativă este a unei instanţe administrative şi nu expresia unei simple competente, în cadrul procedurii administrative obişnuite. Cu privire la prevederile Capitolului II, referitoare la organizarea şi conducerea Curţii de Conturi şi ale art. 45 şi 46 din Legea nr. 94/1992, referitoare la competenţa Colegiului jurisdicţional, cît timp, potrivit art. 139 alin. (1) din Constituţie, Curtea de Conturi îndeplineşte atribuţii jurisdicţionale, este de atributul exclusiv al legiuitorului de a stabili modul de organizare a acestei activităţi, ca şi competenţa instanţelor Curţii de Conturi, desigur în limitele prevederii constituţionale respective. Din analiza reglementărilor cuprinse în Capitolul II, ca şi a conţinutului celor două articole contestate, rezultă ca aceste limite nu au fost depăşite, astfel încât prevederile Capitolului II şi ale art. 45 şi 46 ale Legii nr. 94/1992 sunt constituţionalitate. În legătură cu critica legată de încălcarea dreptului la apărare, prevăzut de art. 24 din Constituţie, se constată că ea nu este fondată, deoarece prin nici o prevedere a Legii nr. 94/1992 acest drept nu este încălcat, iar liberul acces la justiţie nu este un aspect al dreptului la apărare, ci, dimpotriva, acest din urma drept este în serviciul efectivitatii realizării dreptului constituţional al cetăţenilor de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime. Prin excepţiile de neconstituţionalitate invocate s-a susţinut şi ca art. 52 din Legea nr. 15/1990 ar fi contrar art. 134 alin. (1) din Constituţie potrivit căruia economia României este economie de piaţa. De această dată, deşi piritii care au invocat excepţia nu au arătat-o în mod expres, sunt incidente prevederile art. 150 alin. (1) din Constituţie, Legea nr. 15/1990 fiind anterioară intrării în vigoare a legii fundamentale. Sub acest aspect nu se poate însă retine ca ar exista o contradictie între prevederile art. 52 al Legii nr. 15/1990 şi prevederile alin. (1) al art. 134 din Constituţie spre a se putea deduce ca ele sunt abrogate. În acest sens este de observat ca, sub aspect juridic, nu exista o definiţie constituţională sau la nivel de lege a economiei de piaţa, care constituie un concept economic ce a fost consacrat constituţional numai pentru a exclude posibilitatea organizării economiei naţionale potrivit modelului anterior al regimului totalitar comunist. De asemenea, este unanim cunoscut ca perioada actuala reprezintă tranzitia către economia de piaţa, ale carei mecanisme juridice şi economice sunt în curs de realizare în cadrul programului de reforma. De aceea nu pot fi neconstituţionale procedeele prin care se realizează treptat aceasta tranzitie, inclusiv sistemul de balante şi reparaţii pentru produsele deficitare şi de importanţa strategica, la care se referă art. 52 din Legea nr. 15/1990, ţinând seama nu numai de justificarea acestei măsuri în funcţie de cerinţele specifice tranzitiei, dar şi de obligaţia constituţională a statului, prevăzută de art. 134 alin. (2) lit. b), privind protejarea intereselor naţionale în activitatea economică. În concluzie, este atributul suveran al legiuitorului de a institui orice măsură pe care o considera necesară, în virtutea politicii sale economice, pentru realizarea acestor obiective. În concluziile depuse de intervenient, Ministerul Apărării Naţionale, au mai fost semnalate şi alte prevederi ale Legii nr. 94/1992 pe care intervenientul le considera ca fiind neconstituţionale. Curtea constata, însă, ca ea este legal sesizată numai cu privire la prevederile menţionate în Încheierea din 2 martie 1994 a Colegiului jurisdicţional al Curţii de Conturi, ca intervenientul avea posibilitatea sa ridice excepţiile sale în faţa judecătorului a quo, în calitate de parte, ca ridicarea unei excepţii în mod direct în faţa Curţii Constituţionale este contrară procedurii de control a acestei Curţi care, deci este necompetentă, în cadrul prezentului contencios constituţional, să se pronunţe asupra lor. De asemenea, piritii, în dezvoltarea excepţiei pe care au invocat-o, au mai ridicat şi unele aspecte legate de neconstituţionalitatea unor interpretări pe care se întemeiază imputatia ce li se aduce. Consecvent cu practica anterioară a Curţii Constituţionale, aceste interpretări nu pot face obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea neavînd competenţa legală de a cenzura constituţionalitatea interpretarilor date de instanţele judecătoreşti textelor legale şi, cu atât mai mult, ale părţilor implicate într-un proces. Desigur, interpretarea prevederilor legale aplicabile unui litigiu trebuie să fie în concordanta cu prevederile Constituţiei, dar cenzura acestui aspect se realizează exclusiv prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege. Având în vedere considerentele arătate, prevederile art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 23 şi următoarele din Legea nr. 47/1992, ale art. 1 alin. (1), art. 45 şi 46 din Legea nr. 94/1992 şi ale art. 52 din Legea nr. 15/1990, CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiD E C I D E:1. Admite în parte excepţia de neconstituţionalitate invocată de piritii Stanasila Constantin, Pătraşcu Paul-Emil, Iliescu Lazar, Santo Matei-Mihai şi Florea Vlademir Constantin, în Dosarul nr. 1/1993 al Colegiului jurisdicţional al Curţii de Conturi şi constata ca noţiunea "organ suprem" din art. 1 alin. (1) al Legii nr. 94/1992 este neconstitutionala în ce priveşte activitatea jurisdicţională a Curţii de Conturi. 2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate invocată de piritii sus-menţionaţi, în acelaşi dosar al Colegiului jurisdicţional al Curţii de Conturi, în ce priveşte Capitolul II, art. 45 şi 46 din Legea nr. 94/1992 şi art. 52 din Legea nr. 15/1990. 3. Constata că nu este competenţa să se pronunţe asupra problemelor semnalate de intervenientul, Ministerul Apărării Naţionale, care exced limitele sesizării, precum şi de piritii care au ridicat excepţiile, în legătură cu constituţionalitatea interpretării unor dispoziţii legale. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi 2 iunie 1994. PREŞEDINTE,dr. Mihai ConstantinescuMagistrat-asistent,Constantin Burada--------------------
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari