DECIZIE Nr. 3*) din 6 ianuarie 1994
Publicat în
MONITORUL OFICIAL NR. 145 din 8 iunie 1994
Notă *) Definitivă prin nerecurare. Ion Filipescu - preşedinteIoan Muraru - judecătorFlorin Bucur Vasilescu - judecătorRaul Petrescu - procurorConstantin Burada - magistrat-asistentPe rol pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992 cu privire la corelarea salariilor prevăzute de Legea nr. 53/1991, Legea nr. 40/1991 şi Legea nr. 52/1991 cu nivelul salariilor de la societăţile comerciale şi regiile autonome, invocată de reclamantul Flavius Antoniu Baias în dosarul nr. 3127/1993 al Judecătoriei Sectorului 5, municipiul Bucureşti. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 8 decembrie 1993, concluziile părţilor fiind consemnate pe larg în încheierea au aceeaşi dată, pronunţarea fiind amînată pentru 15 decembrie şi apoi 27 decembrie şi, respectiv, 6 ianuarie 1994. Flavius Antoniu Baias a susţinut, în esenta, ca prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992 sunt neconstituţionale întrucît contravin atât art. 16 alin. (1), cît şi art. 53 alin. (2) din Constituţie. Totodată, cu ocazia dezbaterilor, a solicitat, ţinând seama ca între timp art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992 a fost abrogat expres prin art. 3 alin. 2 din Legea nr. 35/1993 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii şi cum art. 7 alin. 4 din Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii a preluat, sub o alta forma, principiul din vechiul art. 3 alin. (2) al Legii nr. 58/1992, să se constate şi neconstituţionalitatea acestuia. Procurorul a solicitat respingerea excepţiei, întrucît prin art. 7 alin. 4 din Legea nr. 32/1991 s-a înlăturat discriminarea din art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992, plata unui impozit majorat urmînd să se aplice tuturor categoriilor de salariaţi care cumulează funcţii. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele: Reclamantul Flavius Antoniu Baias a chemat în judecata Baroul de avocaţi al municipiului Bucureşti, solicitând Judecătoriei Sectorului 5, municipiul Bucureşti, să constate ca impozitul pe veniturile realizate, ca avocat, în luna februarie 1993 au fost greşit impozitate, respectiv cu un impozit majorat cu 100% şi, pe cale de consecinţa, să fie obligat baroul să-i restituie suma de 14.065 lei. La primul termen de judecată - 7 mai 1993 - reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992, susţinând ca acesta este în vădită contradictie cu art. 16 alin. (1) şi art. 53 alin. (2) din Constituţie, şi a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale pentru a hotărî cu privire la constituţionalitate articolului în discuţie. Judecătoria Sectorului 5, municipiul Bucureşti, prin Încheierea din 7 mai 1993, a sesizat Curtea Constituţională, şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia este intemeiata întrucît prin articolul respectiv se introduce un spor de impozit doar pentru o anumită categorie de persoane, respectiv pentru cele încadrate prin cumul de funcţii, ceea ce reprezintă o încălcare a egalităţii cetăţenilor în faţa legii, care contravine art. 16 alin. (1) din Constituţie, şi a dispus suspendarea judecaţii cauzei. În vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate au fost solicitate, în baza art. 24 din Legea nr. 47/1992, puncte de vedere Senatului, Camerei Deputaţilor şi Guvernului. Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca, într-adevăr, prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992 au fost neconstituţionale, întrucît au creat o discriminare, în sensul că impozitarea majorată se referea numai la salariaţii ce cumulau funcţii din instituţiile publice, textul nefiind aplicabil salariaţilor agenţilor economici sau altor persoane juridice şi nici celor angajaţi la persoane fizice. Senatul şi Camera Deputaţilor nu şi-au exprimat punctul de vedere. Potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992, salariile realizate prin cumul de funcţii, precum şi veniturile realizate în afară funcţiei de baza, indiferent de unitatea în care acestea se obţin, se impozitează separat, aplicindu-se impozitul prevăzut de lege, majorat cu 100%. Aceasta impozitare majorată se referă numai la salariaţii care cumulează funcţii din instituţiile publice, deoarece textul sus-menţionat nu se aplică salariaţilor economici sau altor persoane juridice şi nici celor angajaţi la persoane fizice. În acest fel se face o discriminare între salariaţii care realizează venituri prin cumul la instituţiile publice şi salariaţii care realizează venituri prin cumul la agenţii economici, la alte persoane juridice ori la persoane fizice. Aceasta discriminare este contrară egalităţii în drepturi a cetăţenilor prevăzută de art. 16 alin. (1) din Constituţie şi principiului de aşezare a impozitelor stabilit de art. 53 alin. (2) din Constituţie. Potrivit art. 16 alin. (1) din Constituţie "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări". În sensul art. 4 alin. (2) din Constituţie, criteriile nediscriminarii sunt rasa, naţionalitatea, originea etnică, limba, religia, sexul, opinia, apartenenţa politică, averea, originea socială. Dispoziţiile constituţionale menţionate trebuie corelate şi interpretate în raport cu prevederile cuprinse în instrumentele juridice internaţionale în domeniul drepturilor omului. Într-adevăr, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie: "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vot fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului,cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte". În acest fel sunt aplicabile dispoziţiile art. 26 din Pactul internaţional privitor la drepturile civile şi politice, intrat în vigoare la 23 martie 1976, potrivit cărora: "Toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au dreptul, fără discriminare, la o egala protecţie a legii. În aceasta privinta legea trebuie să interzică orice discriminare şi sa garanteze tuturor persoanelor o protecţie egala di eficace împotriva oricăror discriminări, îndeosebi de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica şi orice alta opinie, originea naţionala sau socială, avere, naştere sau intemeiata pe orice alta împrejurare". Dispoziţii similare sunt cuprinse în art. 2 alin. 2 din Pactul internaţional privitor la drepturile economice, sociale şi culturale, intrat în vigoare la 3 ianuarie 1976. În raport cu dispoziţiile legale menţionate, se poate observa ca art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992 stabileşte un spor de impozit de 100% doar pentru o anumită categorie de salariaţi cu cumul de funcţii, respectiv cei care realizează venituri prin cumul la instituţiile publice, nu şi în alte locuri de muncă, ceea ce înseamnă o încălcare a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. Art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992 introduce, deci, o excepţie de la dispoziţiile comune în materie de impozite, şi anume cel cuprinse în Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, care în art. 7 alin. 4 stabileşte ca "Veniturile sub forma de salarii şi alte venituri salariale, provenite din munca prestată în mai multe locuri de muncă, se impune separat, pe fiecare loc de muncă, cu cotele şi în condiţiile prevăzute la primul alineat al acestui articol". Rezultă ca Legea nr. 32/1991 are în vedere veniturile salariale obţinute şi nu vreo diferentiere pe criterii sociale sau categorii de funcţionari. În aprecierea constituţionalităţii art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992 trebuie avute în vedere şi prevederile art. 53 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justa a sarcinilor fiscale". Prin urmare, fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi proporţională, rezonabila, echitabila şi sa nu diferentieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetăţeni. Faţa de cele arătate, se constată că excepţia de neconstituţionalitate a art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992 este intemeiata. În ce priveşte art. 7 alin. 4 din Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 35/1993, care prevede o impozitare majorată cu 30% pentru veniturile realizate prin cumul de către toţi salariaţii, indiferent de locul de muncă, a cărui neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamant în faţa Curţii Constituţionale cu ocazia dezbaterilor din 8 decembrie 1993, cu motivarea ca acest text introduce o alta inegalitate şi discriminare, respectiv între salariaţii care realizează venituri fără cumul, se retine ca cererea reclamantului nu s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora Curtea hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti. Totodată, se constată că au fost incalcate şi dispoziţiile art. 23 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 47/1992 care prevăd ca sesizarea Curţii se dispune de către instanţa judecătorească prin încheiere, care trebuie să cuprindă punctele de vedere ale părţilor, precum şi opinia instanţei. În aceste condiţii, întrucît cererea nu a fost facuta în faţa unei instanţe judecătoreşti, iar Curtea nu a fost legal sesizată, excepţia invocată nu poate fi examinata în fond. Faţa de considerentele expuse, CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE :Admite excepţia de neconstituţionalitate cu care Curtea a fost sesizată prin Încheierea din 7 mai 1993, ridicată de Flavius Antoniu Baias în faţa Judecătoriei Sectorului 5, municipiul Bucureşti, şi constata ca prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992 cu privire la corelarea salariilor prevăzute de Legea nr. 53/1991, Legea nr. 40/1991 şi Legea nr. 52/1991 cu nivelul salariilor de la societăţile comerciale şi regiile autonome sunt neconstituţionale. Cu privire la cererea reclamantului Flavius Antoniu Baias în sensul declarării ca neconstituţionale şi a prevederilor art. 7 alin. 4 din Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 35/1993, formulată în faţa Curţii cu ocazia dezbaterilor din 8 decembrie 1993, se constată că sesizarea acesteia, sub acest aspect, nu s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 23 alin. (1), (4) şi (5) din Legea nr. 47/1992 şi, în consecinţa, nu poate fi examinata în fond. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 6 ianuarie 1994. PREŞEDINTE,ION FILIPESCUMagistrat - asistent,Constantin Burada-----------------------------
| EMITENT |
Notă *) Definitivă prin nerecurare. Ion Filipescu - preşedinteIoan Muraru - judecătorFlorin Bucur Vasilescu - judecătorRaul Petrescu - procurorConstantin Burada - magistrat-asistentPe rol pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992 cu privire la corelarea salariilor prevăzute de Legea nr. 53/1991, Legea nr. 40/1991 şi Legea nr. 52/1991 cu nivelul salariilor de la societăţile comerciale şi regiile autonome, invocată de reclamantul Flavius Antoniu Baias în dosarul nr. 3127/1993 al Judecătoriei Sectorului 5, municipiul Bucureşti. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 8 decembrie 1993, concluziile părţilor fiind consemnate pe larg în încheierea au aceeaşi dată, pronunţarea fiind amînată pentru 15 decembrie şi apoi 27 decembrie şi, respectiv, 6 ianuarie 1994. Flavius Antoniu Baias a susţinut, în esenta, ca prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992 sunt neconstituţionale întrucît contravin atât art. 16 alin. (1), cît şi art. 53 alin. (2) din Constituţie. Totodată, cu ocazia dezbaterilor, a solicitat, ţinând seama ca între timp art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992 a fost abrogat expres prin art. 3 alin. 2 din Legea nr. 35/1993 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii şi cum art. 7 alin. 4 din Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii a preluat, sub o alta forma, principiul din vechiul art. 3 alin. (2) al Legii nr. 58/1992, să se constate şi neconstituţionalitatea acestuia. Procurorul a solicitat respingerea excepţiei, întrucît prin art. 7 alin. 4 din Legea nr. 32/1991 s-a înlăturat discriminarea din art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992, plata unui impozit majorat urmînd să se aplice tuturor categoriilor de salariaţi care cumulează funcţii. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele: Reclamantul Flavius Antoniu Baias a chemat în judecata Baroul de avocaţi al municipiului Bucureşti, solicitând Judecătoriei Sectorului 5, municipiul Bucureşti, să constate ca impozitul pe veniturile realizate, ca avocat, în luna februarie 1993 au fost greşit impozitate, respectiv cu un impozit majorat cu 100% şi, pe cale de consecinţa, să fie obligat baroul să-i restituie suma de 14.065 lei. La primul termen de judecată - 7 mai 1993 - reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992, susţinând ca acesta este în vădită contradictie cu art. 16 alin. (1) şi art. 53 alin. (2) din Constituţie, şi a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale pentru a hotărî cu privire la constituţionalitate articolului în discuţie. Judecătoria Sectorului 5, municipiul Bucureşti, prin Încheierea din 7 mai 1993, a sesizat Curtea Constituţională, şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia este intemeiata întrucît prin articolul respectiv se introduce un spor de impozit doar pentru o anumită categorie de persoane, respectiv pentru cele încadrate prin cumul de funcţii, ceea ce reprezintă o încălcare a egalităţii cetăţenilor în faţa legii, care contravine art. 16 alin. (1) din Constituţie, şi a dispus suspendarea judecaţii cauzei. În vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate au fost solicitate, în baza art. 24 din Legea nr. 47/1992, puncte de vedere Senatului, Camerei Deputaţilor şi Guvernului. Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca, într-adevăr, prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992 au fost neconstituţionale, întrucît au creat o discriminare, în sensul că impozitarea majorată se referea numai la salariaţii ce cumulau funcţii din instituţiile publice, textul nefiind aplicabil salariaţilor agenţilor economici sau altor persoane juridice şi nici celor angajaţi la persoane fizice. Senatul şi Camera Deputaţilor nu şi-au exprimat punctul de vedere. Potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992, salariile realizate prin cumul de funcţii, precum şi veniturile realizate în afară funcţiei de baza, indiferent de unitatea în care acestea se obţin, se impozitează separat, aplicindu-se impozitul prevăzut de lege, majorat cu 100%. Aceasta impozitare majorată se referă numai la salariaţii care cumulează funcţii din instituţiile publice, deoarece textul sus-menţionat nu se aplică salariaţilor economici sau altor persoane juridice şi nici celor angajaţi la persoane fizice. În acest fel se face o discriminare între salariaţii care realizează venituri prin cumul la instituţiile publice şi salariaţii care realizează venituri prin cumul la agenţii economici, la alte persoane juridice ori la persoane fizice. Aceasta discriminare este contrară egalităţii în drepturi a cetăţenilor prevăzută de art. 16 alin. (1) din Constituţie şi principiului de aşezare a impozitelor stabilit de art. 53 alin. (2) din Constituţie. Potrivit art. 16 alin. (1) din Constituţie "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări". În sensul art. 4 alin. (2) din Constituţie, criteriile nediscriminarii sunt rasa, naţionalitatea, originea etnică, limba, religia, sexul, opinia, apartenenţa politică, averea, originea socială. Dispoziţiile constituţionale menţionate trebuie corelate şi interpretate în raport cu prevederile cuprinse în instrumentele juridice internaţionale în domeniul drepturilor omului. Într-adevăr, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie: "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vot fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului,cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte". În acest fel sunt aplicabile dispoziţiile art. 26 din Pactul internaţional privitor la drepturile civile şi politice, intrat în vigoare la 23 martie 1976, potrivit cărora: "Toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au dreptul, fără discriminare, la o egala protecţie a legii. În aceasta privinta legea trebuie să interzică orice discriminare şi sa garanteze tuturor persoanelor o protecţie egala di eficace împotriva oricăror discriminări, îndeosebi de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica şi orice alta opinie, originea naţionala sau socială, avere, naştere sau intemeiata pe orice alta împrejurare". Dispoziţii similare sunt cuprinse în art. 2 alin. 2 din Pactul internaţional privitor la drepturile economice, sociale şi culturale, intrat în vigoare la 3 ianuarie 1976. În raport cu dispoziţiile legale menţionate, se poate observa ca art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992 stabileşte un spor de impozit de 100% doar pentru o anumită categorie de salariaţi cu cumul de funcţii, respectiv cei care realizează venituri prin cumul la instituţiile publice, nu şi în alte locuri de muncă, ceea ce înseamnă o încălcare a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. Art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992 introduce, deci, o excepţie de la dispoziţiile comune în materie de impozite, şi anume cel cuprinse în Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, care în art. 7 alin. 4 stabileşte ca "Veniturile sub forma de salarii şi alte venituri salariale, provenite din munca prestată în mai multe locuri de muncă, se impune separat, pe fiecare loc de muncă, cu cotele şi în condiţiile prevăzute la primul alineat al acestui articol". Rezultă ca Legea nr. 32/1991 are în vedere veniturile salariale obţinute şi nu vreo diferentiere pe criterii sociale sau categorii de funcţionari. În aprecierea constituţionalităţii art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992 trebuie avute în vedere şi prevederile art. 53 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justa a sarcinilor fiscale". Prin urmare, fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi proporţională, rezonabila, echitabila şi sa nu diferentieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetăţeni. Faţa de cele arătate, se constată că excepţia de neconstituţionalitate a art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992 este intemeiata. În ce priveşte art. 7 alin. 4 din Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 35/1993, care prevede o impozitare majorată cu 30% pentru veniturile realizate prin cumul de către toţi salariaţii, indiferent de locul de muncă, a cărui neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamant în faţa Curţii Constituţionale cu ocazia dezbaterilor din 8 decembrie 1993, cu motivarea ca acest text introduce o alta inegalitate şi discriminare, respectiv între salariaţii care realizează venituri fără cumul, se retine ca cererea reclamantului nu s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora Curtea hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti. Totodată, se constată că au fost incalcate şi dispoziţiile art. 23 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 47/1992 care prevăd ca sesizarea Curţii se dispune de către instanţa judecătorească prin încheiere, care trebuie să cuprindă punctele de vedere ale părţilor, precum şi opinia instanţei. În aceste condiţii, întrucît cererea nu a fost facuta în faţa unei instanţe judecătoreşti, iar Curtea nu a fost legal sesizată, excepţia invocată nu poate fi examinata în fond. Faţa de considerentele expuse, CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE :Admite excepţia de neconstituţionalitate cu care Curtea a fost sesizată prin Încheierea din 7 mai 1993, ridicată de Flavius Antoniu Baias în faţa Judecătoriei Sectorului 5, municipiul Bucureşti, şi constata ca prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992 cu privire la corelarea salariilor prevăzute de Legea nr. 53/1991, Legea nr. 40/1991 şi Legea nr. 52/1991 cu nivelul salariilor de la societăţile comerciale şi regiile autonome sunt neconstituţionale. Cu privire la cererea reclamantului Flavius Antoniu Baias în sensul declarării ca neconstituţionale şi a prevederilor art. 7 alin. 4 din Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 35/1993, formulată în faţa Curţii cu ocazia dezbaterilor din 8 decembrie 1993, se constată că sesizarea acesteia, sub acest aspect, nu s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 23 alin. (1), (4) şi (5) din Legea nr. 47/1992 şi, în consecinţa, nu poate fi examinata în fond. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 6 ianuarie 1994. PREŞEDINTE,ION FILIPESCUMagistrat - asistent,Constantin Burada-----------------------------
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari