PRECIZĂRI din 10 ianuarie 1994privind incheierea corecta a exercitiului financiar pe anul 1993
EMITENT
  • MINISTERUL FINANŢELOR
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 27 ianuarie 1994



    Administratorii regiilor autonome şi ai societatilor comerciale cu capital de stat şi privat şi celelalte persoane prevăzute la art. 1 din Legea contabilitatii nr. 82/1991, indiferent de forma de organizare au, potrivit art. 11 din aceeasi lege, raspunderea organizarii şi tinerii contabilitatii potrivit dispoziţiilor legale.Pentru incheierea corecta a exercitiului financiar pe anul 1993 se vor lua urmatoarele măsuri:1. Efectuarea inventarierii intregului patrimoniu al unităţii potrivit legii sus-menţionate şi ale metodologiei prevăzute în cap. V din Normele metodologice privind contabilitatea unităţilor economice, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor nr. 595/1970, stabilirea rezultatelor inventarierii, inregistrarea în contabilitate şi reflectarea acestora în bilantul contabil pe anul 1993.2. Bunurile distruse sau constatate lipsa din vina unor persoane se evalueaza la valoarea de inlocuire în vigoare la data constatarii pagubei. Diferenţa dintre valoarea de înregistrare şi valoarea imputata a materiilor prime, materialelor, produselor finite etc. se înregistrează pe rezultatele financiare (498 = 750), iar diferenţa dintre valoarea de înregistrare şi valoarea imputata a mijloacelor fixe constatate lipsa sau degradate din vina unor persoane se înregistrează la fondul de investitii (498 = 716).3. Inregistrarea în contabilitate a tuturor documentelor care privesc operaţiuni de patrimoniu, miscarea bunurilor materiale, cheltuieli, încasări, decontari sau alte operaţiuni economice şi financiare privind gestiunea anului 1993.În acest scop, se va urmări tinerea corecta şi la zi a evidentei, astfel incit toate operaţiunile efectuate să fie consemnate în documente legale, iar acestea să fie înregistrate în conturile sintetice şi analitice în vederea verificării concordantei datelor înregistrate în aceste evidente şi clarificarea diferentelor constatate. Inscrisurile care stau la baza înregistrărilor în contabilitate pot dobindi calitatea de document justificativ numai în cazurile în care furnizeaza toate informaţiile prevăzute de normele legale în vigoare. În cazul cumpararii de bunuri şi valori, al executarii de lucrari sau al prestarii de servicii de la persoane fizice, inscrisul trebuie să conţină toate elementele de identificare a persoanei (nume şi prenume, seria şi numărul actului de identitate, adresa completa, suma achitata, impozitele calculate şi reţinute conform legii).4. Analiza continutului soldurilor conturilor contabile, în sensul că acestea sa reflecte operaţiunile reale efectuate şi înregistrate în contabilitate pe bază de documente justificative, conform normelor metodologice şi instructiunilor de aplicare a planurilor de conturi.Cu aceasta ocazie se va urmări, în principal, clarificarea sumelor care se mentin nejustificat în soldul unor conturi din activul şi pasivul bilantului, cum sunt: a) la conturile: "Debitori", "Clienti", "Furnizori" şi "Creditori" interni şi externi, se va urmări incasarea debitelor şi a creanţelor restante în lei şi în valută, precum şi achitarea obligaţiilor de plată faţă de furnizori şi creditori. La analiza soldului contului "Creditori" se va asigura determinarea corecta a obligaţiilor faţă de fondurile speciale (anexa nr. 1); b) la contul "Decontari din operaţiuni în curs de lamurire", se vor lua măsuri pentru clarificarea sumelor înregistrate, trecerea lor pe seama persoanelor vinovate, costurilor de productie sau rezultatelor financiare, după caz, şi, respectiv, pentru identificarea apartenentei şi naturii sumelor încasate, în conformitate cu dispozitiile legale; c) la contul "Decontari cu bugetul statului", se va actiona pentru varsarea la termenele legale a obligaţiilor faţă de bugetul de stat.Totodata se vor analiza eventualele sume evidentiate în debitul acestui cont, reprezentind creante de incasat de la bugetul de stat. În legătură cu aceasta, se precizeaza ca se pot evidentia drepturi ale agentilor economici în contul bugetului de stat numai în măsura reglementarii exprese, prin dispozitii legale, a operaţiunilor respective, luindu-se măsuri pentru stornarea înregistrărilor care nu se încadrează în dispozitiile legale.Eventualele subventii, diferente de pret, prime sau alte sume, cuvenite agentilor economici şi neincasate de la buget la 31 decembrie 1993, se pot inregistra în debitul contului 430 "Decontari cu bugetul statului" numai pe baza certificării realitatii acestora de către organele de control financiar teritoriale. În acelasi mod (din punct de vedere al certificării) se va proceda şi cu debitele evidentiate în conturile fondurilor extrabugetare; d) la contul 740 "Subventii" pentru produse şi activităţi, se va urmări ca rulajul creditor sa reflecte subventiile aferente facturilor emise până la 31 decembrie 1993 şi, ca urmare, pentru evidentierea corecta a acestora, se impune verificarea exactitatii sumelor pe baza cantităţilor de produse livrate şi a subventiilor unitare, aprobate şi comunicate pe produse de către Ministerul Finanţelor.În acest scop, regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital majoritar de stat au obligaţia ca până la 25 ianuarie 1994 sa intocmeasca şi să prezinte direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judetene şi a municipiului Bucureşti deconturile definitive privind justificarea subventiilor şi a diferentelor de pret cuvenite pe baza datelor de execuţie pe anul 1993.În cazul în care din verificarea deconturilor prezentate de regiile autonome şi de societăţile comerciale cu capital de stat rezultă ca s-au primit subventii şi diferente de pret de la buget mai mari decit se cuvenea, sumele respective vor fi virate în termen de 5 zile de la data inchiderii bilantului contabil şi confirmate de către directiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat, în conturile bugetului de stat pe anul 1994, ale bugetelor locale, capitolul 22.05 "Restituiri de fonduri din finantarea bugetară a anilor precedenti", cont deschis la unitatile băncilor comerciale sau la trezoreriile finanţelor publice judetene şi a municipiului Bucureşti, după caz. Pentru nevarsarea sumelor la termen se aplică penalizari de 0,3% pentru fiecare zi de întârziere.5. Stabilirea corecta a profitului impozabil, a impozitului pe profit, determinarea profitului net şi repartizarea acestuia pe destinatiile prevăzute de lege.În acest scop, se va asigura determinarea corecta a cheltuielilor aferente activităţii desfăşurate, corespunzătoare veniturilor, impozitelor, accizelor şi altor impozite şi taxe, avindu-se în vedere modul de stabilire a profitului impozabil, conform Precizarilor Ministerului Finanţelor nr. 4175/1/1993, precum şi prezentelor precizări.Pentru aceasta, se va urmări:- inventarierea şi stabilirea exacta a productiei neterminate şi evaluarea corecta a acesteia, precum şi a pierderilor din calamitati naturale conform Ordinului comun nr. 233/24/1990 al ministrului finanţelor şi al ministrului agriculturii şi alimentatiei;- repartizarea cheltuielilor anticipate şi a cheltuielilor indirecte în conformitate cu regulile de baza privind evidenta şi calcularea costurilor, iar pentru cheltuielile anticipate esalonate pe mai mult de 2 ani, se va urmări existenta aprobarilor legale;- includerea în costuri, potrivit reglementarilor în vigoare, a rezervelor pentru cheltuielile preliminate în limita cheltuielilor efective. Eventualele rezerve constituite nelegal sau în plus vor fi stornate din costuri;- includerea în costuri a tuturor drepturilor care se acordă salariatilor pentru munca prestata, inclusiv premiile şi drepturile în natura care, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 496/1992, fac parte din fondul de salarii. Cota de constituire a fondului de premiere şi modalitatile concrete de acordare (obiective, periodicitate, categorii de personal) sunt cele stabilite prin contractul colectiv de muncă şi se pot acorda în limita posibilitatilor financiare ale fiecarui agent economic şi în cadrul fondului total destinat platii salariilor pentru care nu se plateste impozit suplimentar;- determinarea, de către societăţile comerciale cu capital majoritar de stat şi regiile autonome la care salariile se stabilesc prin negociere, a fondului de salarii pentru care acestea nu au obligaţia sa plateasca impozit suplimentar potrivit prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 1/1993 şi ale hotărârilor Guvernului nr. 299/1993 şi 380/1993;- includerea în costuri a impozitului suplimentar determinat potrivit prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 1/1993 şi plata acestuia potrivit legii;- incadrarea cheltuielilor prevăzute la art. 34, 35 şi 36 din Legea nr. 21/1993 în limita cotelor menţionate în aceasta, avindu-se în vedere ca eventualele depăşiri se vor lua în calcul la stabilirea profitului impozabil;- stabilirea corecta a diferentelor dintre preturile de înregistrare şi costurile efective la produsele fabricate, precum şi a celor aferente produselor, lucrărilor şi serviciilor facturate potrivit instructiunilor de aplicare a planului de conturi şi a Instructiunilor Ministerului Finanţelor nr. 2836 din 1 martie 1993;- determinarea adaosului comercial aferent stocurilor de marfuri din unitatile comerciale, potrivit instructiunilor de aplicare a planului de conturi;- agentii economici, indiferent de ramura de activitate, vor lua măsuri ca la data de 31 decembrie 1993, contul 501 "Cheltuieli de circulatie" sa nu prezinte sold. În acest sens, sumele respective vor fi repartizate asupra contului 530 "Cheltuieli anticipate";- delimitarea corecta a soldului conturilor "Venituri anticipate" şi "Venituri de realizat";- reflectarea în contabilitate a diferentelor favorabile sau nefavorabile rezultate în urma operaţiunilor efectuate în valută, avindu-se în vedere ca acestea trebuie evidentiate la venituri sau la cheltuieli financiare, după caz, la cursul valutar de schimb în vigoare la data efectuării operaţiunilor de încasări sau plati în valută.Se precizeaza ca la 31 decembrie 1993 creantele şi datoriile în valută se vor reevalua la cursul valutar de schimb existent la acea data, diferentele rezultate evidentiindu-se în contul 494.09 "Diferente de curs valutar - 31 decembrie 1993".În creditul acestui cont se înregistrează diferentele favorabile rezultate între cursul valutar la 31 decembrie 1993 şi cursurile valutare cu care creantele şi datoriile în valută au fost înregistrate în contabilitate până la acea data, iar în debit, diferentele nefavorabile rezultate între cursul valutar la 31 decembrie 1993 şi cursurile valutare cu care creantele şi datoriile în valută au fost evidentiate în contabilitate.Diferentele favorabile, reprezentind rulajul creditor al contului 494.09, se inscriu în pasivul bilantului contabil, cod 10, pe rindul intitulat "Diferente favorabile de curs valutar - 31 decembrie 1993", iar cele nefavorabile, reprezentind rulajul debitor, în activul bilantului, pe rindul intitulat "Diferente nefavorabile de curs valutar - 31 decembrie 1993".Operaţiunile respective se storneaza după efectuarea transpunerii în conturile prevăzute de noul Plan de conturi general, urmind ca, pe măsura derularii efective a incasarilor şi plăţilor în valută, diferentele de curs valutar să se reflecte în venituri sau cheltuieli financiare, după caz.Diferentele de curs valutar aferente disponibilitatilor proprii în devize, existente la 31 decembrie 1993, se vor inregistra în conturile 650 "Venituri financiare" sau 550 "Cheltuieli financiare", după caz (conform Normelor metodologice ale Ministerului Finanţelor nr. 150104/1992).Diferentele de curs valutar aferente disponibilitatilor în valută, provenite din împrumuturi sau credite bancare nerestituite, precum şi avansurile în valută primite de la clienti pentru operaţiuni de import sub forma de comision de către agentii economici care efectueaza operaţiuni de import, se vor reflecta distinct prin intermediul contului 494.09 "Diferente de curs valutar - 31 decembrie 1993". Pe 1 ianuarie 1994 operaţiunile privind diferentele de curs valutar prevăzute la alineatul precedent se storneaza, după efectuarea operaţiunilor de transpunere, în conturile prevăzute de noul Plan de conturi general;- amenzile şi penalitatile platite sau calculate de organele Ministerului Finanţelor şi neplatite până la 31 decembrie 1993, neimputabile, pagubele care nu se datorează vinei cuiva, precum şi valoarea marfurilor înregistrate în gestiune, dar confiscate de organele în drept, se suporta din rezultatele financiare (750 = 230, 231, 300, 310, 430 etc.), urmind ca, extracontabil, să fie luate în calcul la stabilirea profitului impozabil;- inregistrarea corecta a cheltuielilor care se suporta din veniturile încasate potrivit anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 804/1991 şi stabilirea eventualelor diferente faţă de limitele prevăzute de Legea bugetului de stat pe anul 1993 nr. 21/1993, a cheltuielilor de deplasare-detasare peste limitele legale etc., în vederea determinarii corecte a profitului impozabil. Regiile autonome vor inregistra fondul de dezvoltare constituit din veniturile realizate în perioada 1 ianuarie - 31 august 1993 în conformitate cu prevederile Legii nr. 15/1990, iar pe perioada 1 septembrie 1993 - 31 decembrie 1993, eventualele sume destinate acestui fond se vor retine din profitul net, după repartizarea din acesta a fondului de participare a salariatilor la profit (10%) şi varsarea, din partea rămasă, a minimum 50% la bugetul de stat sau la bugetele locale, după caz, potrivit Ordonantei Guvernului nr. 15/1993.În situaţiile în care, în perioada 1 ianuarie - 31 august 1993, s-a realizat profit, iar în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 1993 s-au înregistrat pierderi, pe această perioadă nu se retin sume pentru fondul de dezvoltare, acesta raminind la nivelul constituit la 31 august 1993. Determinarea profitului impozabil se face cumulat de la inceputul anului, iar repartizarea profitului net se face astfel: a) potrivit Legii nr. 15/1990, în perioada 1 ianuarie - 31 august 1993, şi potrivit Ordonantei Guvernului nr. 15/1993, în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 1993, în cazul realizării de profit în ambele perioade; b) potrivit Legii nr. 15/1990, cumulat de la inceputul anului, în cazul în care s-au înregistrat pierderi în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 1993. În mod corespunzător se anulează prevederile pct. 3 din Precizarile Ministerului Finanţelor nr. 5608/1993;- constituirea fondului special de asigurare, pentru acoperirea pierderilor din calamitati în cota de până la 40% din profitul brut înainte de determinarea profitului impozabil, se face potrivit Ordinului comun nr. 233/24/1990 al ministrului finanţelor şi ministrului agriculturii şi alimentatiei;- drepturile cuvenite acţionarilor în baza art. 1 din Legea nr. 46/14 mai 1992 se vor contabiliza potrivit Precizarilor Ministerului Finanţelor nr. 4175/2 din 15 septembrie 1993.Agentii economici care produc şi livreaza lapte de vaca, animale şi păsări vii vor evidentia primele primite de la bugetul statului cu ajutorul contului 742 "Finantarea unor acţiuni de la buget", analitic distinct "Sume cuvenite de la buget" conform hotărârilor Guvernului nr. 40/1993, nr. 197 bis/1993 şi nr. 536/1993.Societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat şi regiile autonome vor reflecta în bilantul contabil incheiat la 31 decembrie 1993 repartizarea profitului ramas după deducerea impozitului pe profit datorat.La regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, profitul net se repartizeaza în conformitate cu prevederile Legii nr. 15/1990 şi ale Ordonantei Guvernului nr. 15/1993, respectiv ale Legii nr. 40/1992, iar la societăţile comerciale cu capital majoritar privat, potrivit hotărârii adunarii generale a acţionarilor sau asociatilor.Societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat vor vira dividendele rezultate după virarea impozitului de 10% datorat conform Legii nr. 40/1992, în proportie de 70% la Fondul Proprietăţii de Stat şi 30% la Fondurile Proprietăţii Private la care sunt arondate, până la 15 aprilie 1994. Pentru dividendele platite acţionarilor sau asociatilor de către societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar privat se percepe un impozit de 10% conform Legii nr. 40/1992.La regiile autonome, constituirea fondului de participare a salariatilor la profit se face în proportie de până la 5% din profitul net pentru perioada 1 ianuarie - 31 august 1993, potrivit Legii nr. 15/1990, şi în proportie de până la 10% din profitul net al regiei autonome pentru perioada 1 septembrie - 31 decembrie 1993, potrivit Ordonantei Guvernului nr. 15/1993, Precizarilor Ministerului Finanţelor nr. 5608/20 septembrie 1993 şi prezentelor precizări (751 = 721);- incadrarea corecta a cheltuielilor prevăzute la art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 804/1991, cu privire la stabilirea reducerii cu 50% a impozitului pe profit, precum şi utilizarea cu aceeasi destinatie a sumelor echivalente reducerii respective.6. Reflectarea în contabilitatea societatilor comerciale cu capital de stat a operaţiunilor privind vinzarea prin licitaţie a unor active potrivit Precizarilor Ministerului Finanţelor nr. 150219/1992, urmarindu-se modul de determinare a impozitului pe suma încasată din vinzarea activelor, varsarea la termen a impozitului datorat, precum şi utilizarea sumelor rămase din cele încasate pentru efectuarea de investitii noi sau rambursarea creditelor pentru investitii, potrivit legii.7. Agentii economici cu capital integral sau majoritar de stat care în anul 1993 au înregistrat pierderi pe total activitate, în baza hotărârii consiliului de administratie în cazul regiilor autonome sau a imputernicitilor mandataţi sa reprezinte interesele capitalului de stat la societăţile comerciale, vor acoperi pierderile realizate din fondul de rezerva constituit potrivit prevederilor legale. Aceasta operaţiune urmeaza să se efectueze după verificarea şi aprobarea bilantului contabil incheiat la data de 31 decembrie 1993, potrivit legii, şi după efectuarea operaţiunilor de transpunere în noile conturi.8. Sumele încasate ca dividende de către societăţile comerciale, ca urmare a participării la capitalul social al altor societăţi comerciale, sunt considerate venituri financiare aferente anului 1993 (310 = 650).9. La agentii economici cu capital privat, care nu au constituit fond de dezvoltare, dobinzile platite pentru creditele primite pentru investitii se înregistrează pe rezultatele financiare (750 = 310), urmind ca la stabilirea impozitului pe profit datorat, dobinzile respective să fie adaugate extracontabil la profitul impozabil.Dobinzile bancare datorate şi neplatite până la 31 decembrie 1993 de către societăţile comerciale şi regiile autonome, aferente creditelor pentru activitatea de productie şi desfacere, se înregistrează la cheltuieli financiare, pe baza comunicarilor băncilor (550 = 730).Agentii economici cu capital integral sau majoritar de stat, care constituie fond de investitii din resursele prevăzute de lege, suporta din acest fond şi dobinzile bancare platite pentru creditele contractate pentru lucrari de investitii (716 = 312). În situaţia când la data platii dobinzilor bancare fondul de dezvoltare nu este constituit, acestea se înregistrează în contul 530 "Cheltuieli anticipate", iar pe măsura constituirii fondului de dezvoltare se face inregistrarea 716 = 530.Spezele şi comisioanele platite băncilor privind lucrarile de investitii se suporta din fondul de investitii (716 = 312).10. Sumele cuvenite societatilor comerciale şi regiilor autonome de la societăţile constituite pe bază de contract de asociere în participatie, reprezentind profitul realizat în anul 1993, se înregistrează pe rezultatele financiare (498 = 750) şi se includ în profitul obţinut în anul 1993 din activitatea proprie a fiecarui asociat, în vederea determinarii profitului impozabil, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 804/1991, cu excepţia cazurilor în care, prin contractele de participatie, se prevede altfel.Societatea comerciala care conduce contabilitatea operaţiunilor asociaţiei are obligaţia repartizarii pe participanti a profitului brut realizat, potrivit prevederilor din contractul de asociere, efectuind articolul contabil 750 = 499.11. Societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar privat se lichideaza cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990 (titlul VII) şi Circularei Ministerului Finanţelor nr. 112226/5 septembrie 1993, iar patrimoniul ramas se repartizeaza proportional cu cota de participare la capitalul social (700, 703, 716, 719 etc. = 460 şi 460 = 300).12. Pentru reflectarea distincta în contabilitatea regiilor autonome a patrimoniului propriu şi a patrimoniului public, potrivit prevederilor art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/1993, în cadrul contului 700 "Capital social" se deschid urmatoarele conturi analitice distincte:700.05 "Patrimoniul propriu al regiei autonome";700.06 "Diferente din reevaluarea mijloacelor fixe privind patrimoniul propriu al regiei autonome";700.08 "Patrimoniul public aflat în administrarea regiilor autonome";700.09 "Diferente din reevaluarea mijloacelor fixe privind patrimoniul public aflat în administrarea regiilor autonome".Reflectarea în conturile analitice menţionate a patrimoniului regiilor autonome se va face pe baza inventarelor efectuate sub coordonarea ministerelor de resort, potrivit prevederilor din ordonanţa.13. Regiile autonome care au în componenta lor unităţi care conduc contabilitate şi incheie bilant vor întocmi bilantul propriu pe baza balantei de verificare întocmită la nivelul regiei.14. Potrivit Instructiunilor Ministerului Finanţelor nr. 7201/1993, regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital majoritar de stat care au primit fonduri de la bugetul de stat pentru cheltuieli de capital vor inregistra aceste fonduri, până la finele anului 1993, în contul 700 "Capital social", acestea constituind participarea statului la majorarea capitalului social.Concomitent cu inregistrarea în contabilitatea proprie, agentii economici respectivi vor întocmi şi formele prevăzute de lege pentru majorarea capitalului social.15. Reevaluarea stocurilor de valori materiale ca urmare a unor noi preţuri negociate se poate face numai pe baza actelor normative elaborate în acest sens.Diferentele dintre preturile de vinzare negociate şi preturile de înregistrare ale produselor şi marfurilor livrate până la 31 decembrie 1993, evidentiate de unii agenti economici în contul 494 "Diferente din reevaluare", se vor reflecta în contul 750 "Profit şi pierderi", cu excepţia situaţiilor în care actele normative prevad altfel.Prevederile de la alineatul precedent se aplică şi în cazul valorilor materiale eliberate în consum.16. Diferentele de reevaluare, potrivit art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 26/1992, aferente mijloacelor fixe neamortizate integral şi scoase din functiune, înregistrate potrivit Instructiunilor Ministerului Finanţelor nr. 2328/1993, se vor reflecta în evidenta, efectuind articolul contabil 700.02 = 100.02, cu respectarea prevederilor privind modificarea capitalului social din Legea nr. 31/1990.17. Potrivit prevederilor art. 129 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale: "Administratorii trebuie să prezinte cenzorilor, cu cel puţin o luna înainte de ziua stabilita pentru sedinta adunarii generale, bilantul exercitiului financiar precedent, cu contul de profit şi pierderi, insotit de raportul lor şi de documentele justificative".18. În conformitate cu prevederile alin. 1, 2 şi 3 ale art. 114 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, cenzorii sunt obligati sa supravegheze gestiunea societatii, sa verifice dacă bilantul şi contul de profit şi pierderi sunt legal intocmite şi în concordanta cu registrele, dacă acestea din urma sunt regulat tinute şi dacă evaluarea patrimoniului s-a facut conform regulilor stabilite pentru intocmirea bilantului.Despre toate acestea, precum şi referitor la propunerile pe care le vor crede necesare asupra bilantului şi repartizarii profitului, cenzorii vor prezenta adunarii generale un raport amanuntit.Adunarea generală nu va putea aproba bilantul şi contul de profit şi pierderi, dacă acestea nu sunt insotite de raportul cenzorilor.Constatarile rezultate din verificările efectuate pe tot parcursul anului vor fi cuprinse de către cenzori în rapoartele amanuntite pe care, potrivit legii, acestia trebuie să le prezinte adunarii generale sau imputernicitilor mandataţi sa reprezinte interesele capitalului de stat, după caz.Din aceste rapoarte nu pot lipsi referirile concrete cu privire la:- operaţiunile legate de inregistrarea sau modificarea capitalului social;- inventarierea patrimoniului şi modul de valorificare a rezultatelor acesteia, precum şi faptul ca rezultatele inventarierii sunt cuprinse în bilantul contabil anual;- organizarea gestiunilor de valori materiale, precum şi a evidentei analitice şi sintetice a elementelor patrimoniale;- organizarea controlului propriu la nivelul fiecarei societăţi comerciale;- tinerea corecta şi la zi a contabilitatii;- preluarea corecta în balanta de verificare a datelor din conturile sintetice şi concordanta dintre contabilitatea sintetica şi cea analitica;- intocmirea bilantului contabil pe baza balantei de verificare a conturilor sintetice şi respectarea normelor metodologice cu privire la intocmirea acestuia şi a anexelor sale;- evaluarea patrimoniului conform reglementarilor legale în vigoare;- intocmirea contului de profit şi pierderi pe baza datelor din contabilitate privind perioada de raportare;- stabilirea, în conformitate cu dispozitiile legale, a profitului net şi punctul de vedere referitor la destinatiile acestuia, propuse de consiliul de administratie;- situaţia creditelor şi a altor împrumuturi ale societatii şi garantarea acestora;- propuneri de măsuri pentru a fi avute în vedere de consiliul de administratie, de imputernicitii mandataţi sa reprezinte interesele capitalului de stat sau de adunarea generală, după caz.19. Organele de control financiar ale Ministerului Finanţelor vor urmări realizarea masurilor prevăzute în prezentele precizări, pe baza obiectivelor de control stabilite potrivit programelor aprobate.20. Cursurile de schimb ale principalelor valute la data de 31 decembrie 1993, transmise de Banca Naţionala a României, sunt redate în anexa nr. 2.21. Impozitul pe profit datorat, cu termen de plată până la 31 ianuarie 1994, se va plati în cuantum egal cu cel datorat pe luna noiembrie 1993, care a avut ca termen de plată data de 25 decembrie 1993, urmind ca regularizarile pe baza bilantului contabil pe anul 1993 să se efectueze în termen de 10 zile, inclusiv, de la termenul stabilit pentru depunerea bilantului contabil pe anul 1993.Ministru de stat, ministrul finanţelor,Florin Georgescu  +  Anexa Nr. 1 SITUAŢIAobligaţiilor agentilor economici faţă de fondurile speciale
      Nr. crt.Fondul specialAgenţii economici plătitoriBaza legalăBaza de calcul a obligaţieiCotaÎnregistrarea contabilă
      1.Pentru cercetare- dezvoltare.Agenţii economici, indiferent de forma de organizare şi tipul de proprietate, cu excepţia agenţilor economici scutiţi prin lege de plata impozitului pe profit- Legea nr. 21/1993, Instrucţiunile Ministerului Finanţelor nr. 4524/1993şi ale ministrului comerţului şi turismului nr. 614/1993 şi Legea nr. 67/1993- încasările realizate din activitatea industrială, de construcţii-montaj, agricolă şi silvică, transporturi, telecomunicaţii, comerţ, turism şi prestări de servicii, după deducerea impozitului pe circulaţia mărfurilor, a accizelor şi a taxei pe valoarea adăugată încasate1%750 = 499
      499 = 310
      - agenţii economici din comerţ şi turism, din sectoarele în care se aplică adaosul sau comisionul, comercial, aplică cota de 1% asupra valorii adaosului încasat- agenţii economici cu capital majoritar şi integral privat aplică cota de 1% începând cu data de 1 mai 1993
      2.De risc şi de accident pentru protecţia specială a persoanelor handicapateRegiile autonome, societăţile comerciale, organizaţiile cooperatiste, agenţii economici străini cu sediul în România, reprezentanţele din România ale societăţilor străine care angajează personal român şi persoane fizice care utilizează munca salariată- Legea nr. 53/1992 şi Legea nr. 21/1993 - Instrucţiunile Secretariatului de Stat pentru Handicapaţi nr. 1760/1992 şi Instrucţiunile Ministerului Finanţelor nr. 182484/1992- fondul de salarii realizat lunar1%750 = 499
      499 = 310
      3.Pentru agriculturăAgenţii economici, indiferent de forma de organizare şi tipul de proprietate, cu excepţia agenţilor economici scutiţi prin lege de plata impozitului pe profit- Legea nr. 21/1993, Instrucţiunile Ministerului Finanţelor nr. 177950/1993 şi Instrucţiunile Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei nr. 47333/1993- încasările realizate din activitatea industrială, de construcţii-montaj, transporturi, telecomunicaţii, comerţ, turism şi prestări servicii, după deducerea ICM şi a taxei pe valoarea adăugată încasate de la 1 iulie 1993, a accizelor începând cu data de 1 mai 1993.0,5%750 = 499
      499 = 310
      4.De pensii şi asigurări sociale al agricultorilorAgenţii economici care produc, industrializează şi comercializează produse agricole- Legea nr. 80/1992, modificată prin Legea nr. 1/1994, Hotărârea Guvernului nr. 557/1992Instrucţiunile Ministerului Finanţelornr. 182798/1992 şi Instrucţiunile Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale nr. 1409/1992- totalul veniturilor obţinute din producţia agricolă, după deducerea ICM şi a accizelor;2%750 = 499
      - totalul veniturilor obţinute din activitatea de industrializare a produselor agricole;3,5%499 = 310
      - adaosul comercial obţinut din activitatea de comercializare a produselor agricole, alimentare şi de alimentaţie publică.4%
      5.Pentru sănătatePersoanele juridice şi fizice care utilizează personal salariat- Ordonanţa Guvernului nr. 22/1992(aprobată prin Legea nr. 114/1992 şi Legea nr. 21/1993- drepturile salariale brute realizate de salariaţi;2%431 = 499
      - încasările realizate de persoanele juridice din acţiuni publicitare la produsele din tutun, ţigări şi băuturi alcoolice;10%499 = 310
      750 = 499
      499 = 310
      - veniturile realizate de persoanele juridice din vânzările de produse din tutun, ţigări, băuturi alcoolice.1%  
      6.Pentru modernizarea drumurilor publiceAgenţii economici care deţin staţii de distribuţie a benzinei- Legea nr. 21/1993- încasările în numerar din vânzarea benzinei şi motorinei auto5%750 = 499
      499 = 310
     +  Anexa Nr. 2     BANCA NAŢIONALA A ROMÂNIEI    DIRECTIA DE CREDIT ŞI OPERAŢIUNI DE PIATA    Serviciul administrarea rezervelor internationale                Cursurile de schimb ale principalelor valute                       la data de 30 decembrie 1993
      1.Valute în cont   Curs în lei
      1dolar S.U.A.USD1276.00
      1liră sterlinăGBP1918.72
      1dolar australianAUD861.62
      1şiling austriacATS106.47
      1franc belgianBEF35.99
      1dolar canadianCAD956.92
      1coroană danezăDKK191.70
      1liră egipteanăEGP378.78
      1franc elveţianCHF884.09
      1marcă finlandezăFIM223.43
      1franc francezFRF219.79
      1marcă germanăDEM748.43
      1drahmă greceascăGRD5.21
      1rupie indianăINR40.57
      1liră irlandezăIEP1819.51
      100lire italieneITL75.56
      1yen japonezJPY11.43
      1coroană norvegianăNOK172.69
      1gulden olandezNLG668.27
      1escudo portughezPTE7.35
      1pesetă spaniolăESP9.09
      1coroană suedezăSEK155.11
      100lire turceştiTRL8.94
      1ECUXEU1445.64
      1DSTXDR1769.15
        2. Valute efective    a) Pentru valutele de la pct. 1, cursul valutei efective este identic cu    cel pentru valuta în cont, cu excepţia urmatoarelor valute:
      Curs de cumpărare în lei  
      1 liră egipteanăEGP369.55
      1 drahmă greceascăGRD4.83
        b) Rupia indiana nu se cumparar sub forma de valuta efectiva.----------