HOTĂRÂRE nr. 751 din 18 iulie 2002privind înfiinţarea Comisiei de atestare şi avizare în domeniul impresariatului artistic şi pentru aprobarea Normelor metodologice de atestare a impresarilor artistici şi de avizare pentru derularea activităţii de impresariat artistic
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 538 din 23 iulie 2002



    În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României,Guvernul României adopta prezenta hotărâre.  +  Articolul 1 (1) Se înfiinţează Comisia pentru atestare şi avizare în domeniul impresariatului artistic, denumita în continuare Comisia, care coordonează activitatea de acordare, retragere sau suspendare a atestatelor şi avizelor în domeniul impresariatului artistic. (2) Comisia este organism de specialitate fără personalitate juridică, care funcţionează pe lângă Ministerul Culturii şi Cultelor.  +  Articolul 2 (1) Comisia are următoarele atribuţii: a) verifica cunoştinţele solicitanţilor, persoane fizice, în domeniile dreptului de autor şi drepturilor conexe, dreptului civil şi dreptului comercial, în vederea acordării atestatului de impresar artistic; b) acorda atestatul de impresar artistic, respectiv avizul de impresariat artistic, solicitanţilor declaraţi admişi prin decizie; c) soluţionează contestaţiile solicitanţilor ale căror cereri au fost respinse prin decizie; d) suspenda sau retrage atestatele de impresar artistic, respectiv avizele de impresariat artistic, în cazurile prevăzute în Normele metodologice de atestare a impresarilor artistici şi de avizare pentru derularea activităţii de impresariat artistic. (2) Modul de organizare şi funcţionare a Comisiei se stabileşte prin regulamentul de organizare şi funcţionare, aprobat prin ordin al ministrului culturii şi cultelor. (3) Tarifele pe baza cărora se acordă atestatele şi avizele se aproba prin ordin al ministrului culturii şi cultelor.  +  Articolul 3 (1) Comisia este alcătuită din 7 membri. (2) Conducerea Comisiei este asigurata de preşedinte. (3) Membrii Comisiei sunt desemnaţi după cum urmează: a) doi membri - de Ministerul Culturii şi Cultelor; b) doi membri - de Ministerul Justiţiei; c) un membru - de Ministerul de Interne; d) un membru - de Ministerul Afacerilor Externe. (4) Reprezentanţii ministerelor prevăzute la alin. (3) sunt desemnaţi de către conducătorii acestora şi numiţi prin ordin al ministrului culturii şi cultelor. (5) Funcţia de preşedinte este îndeplinită de un funcţionar public din Ministerul Culturii şi Cultelor, numit prin ordin al ministrului culturii şi cultelor. (6) Funcţia de secretar al Comisiei este îndeplinită de directorul Centrului pentru Formare, Educaţie Permanenta şi Management în Domeniul Culturii din Bucureşti, instituţie publică de cultura aflată în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor.  +  Articolul 4 (1) Se instituie Registrul impresarilor artistici, în care sunt înscrise persoanele fizice titulare ale atestatului de impresar artistic, precum şi persoanele juridice care au obţinut avizul de impresariat artistic. (2) Registrul impresarilor artistici se afla în grija secretarului Comisiei.  +  Articolul 5Desfăşurarea activităţilor de impresariat artistic de către persoane fizice sau persoane juridice de drept privat în lipsa atestatului de impresar artistic, respectiv a avizului de impresariat artistic, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000.000 lei la 50.000.000 lei, în cazul persoanelor fizice, şi de la 50.000.000 lei la 100.000.000 lei, în cazul persoanelor juridice.  +  Articolul 6Constatarea şi sancţionarea contravenţiei prevăzute la art. 5 se fac de către organele de specialitate ale Ministerului Finanţelor Publice, precum şi de ofiţeri anume desemnaţi din Ministerul de Interne.  +  Articolul 7Contravenţiei prevăzute la art. 5 îi sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări din Legea nr. 180/2002.  +  Articolul 8Persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat, care la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri desfăşoară activităţi de impresariat artistic, au obligaţia ca în termen de 90 de zile de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, sa întreprindă demersurile necesare obţinerii atestatului de impresar artistic, respectiv a avizului de impresariat artistic.  +  Articolul 9Se aprobă Normele metodologice de atestare a impresarilor artistici şi de avizare pentru derularea activităţii de impresariat artistic, cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.PRIM-MINISTRUADRIAN NASTASEContrasemnează:---------------Ministrul culturii şi cultelor,Razvan TheodorescuMinistru de interne,Ioan Rusp. Ministrul afacerilor externe,Cristian Diaconescu,secretar de statMinistrul finanţelor publice,Mihai Nicolae Tanasescu  +  Anexa 1NORMA 18/07/2002