ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 73 din 13 iunie 2002pentru asigurarea fondurilor necesare elaborării proiectelor aferente Programului SAPARD, Măsura 2.1 "Dezvoltarea şi îmbunătăţirea infrastructurii rurale"
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 21 iunie 2002
În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României,Guvernul României adopta prezenta ordonanţă de urgenţă. + Articolul 1Fondurile necesare decontării cheltuielilor de proiectare, efectuate cu întocmirea studiilor de fezabilitate necesare elaborării documentaţiilor aferente Programului SAPARD, Măsura 2.1 "Dezvoltarea şi îmbunătăţirea infrastructurii rurale" pe anul 2002, se suporta din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei. + Articolul 2Sumele aferente decontării cheltuielilor efectuate cu întocmirea studiilor de fezabilitate pentru Măsura 2.1 vor fi alocate de către structurile de specialitate din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei potenţialilor beneficiari care au depus cereri de finanţare conforme, acceptate de Birourile Regionale ale Agenţiei SAPARD (BRIPS). + Articolul 3În termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei va elabora norme metodologice de punere în aplicare a acesteia, aprobate prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei.PRIM-MINISTRUADRIAN NASTASEContrasemnează:---------------Ministrul lucrărilor publice,transporturilor şi locuinţei,Miron Tudor MitreaMinistrul agriculturii,alimentaţiei şi pădurilor,Ilie SarbuMinistrul integrării europene,Hildegard Carola PuwakMinistrul finanţelor publice,Mihai Nicolae Tanasescu--------
EMITENT |