LEGE nr. 266 din 15 mai 2002privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi înregistrarea soiurilor de plante
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 343 din 23 mai 2002
Parlamentul României adopta prezenta lege. + Capitolul 1 Dispoziţii generale + Articolul 1 (1) Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor asigura cadrul organizatoric şi respectarea prevederilor legale privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, în vederea comercializării seminţelor şi a materialului săditor, precum şi înregistrarea soiurilor de plante. (2) Speciile de plante cărora li se aplică prevederile prezentei legi se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor. (3) În cuprinsul prezentei legi, termenul samanta cuprinde şi materialul săditor, iar termenul plante cuprinde plantele agricole şi horticole. + Articolul 2În domeniul de activitate prevăzut la art. 1 Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor îi revin următoarele atribuţii şi raspunderi principale: a) înregistrează agenţii economici implicaţi profesional, indiferent de forma de proprietate, care produc în vederea comercializării, prelucreaza şi/sau comercializează seminţe din speciile de plante prevăzute la art. 1; b) organizează controlul şi certificarea puritatii varietale, stării fitosanitare şi valorii culturale a seminţelor; c) urmăreşte şi controlează aplicarea de către agenţii economici înregistraţi a normelor tehnice pentru producerea, prelucrarea şi comercializarea seminţelor, stabilite împreună cu Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Sisesti", cu asociaţiile profesionale şi interprofesionale de profil; d) sprijină dezvoltarea cercetărilor autohtone pentru crearea de soiuri din speciile de plante de interes economic şi stabileşte măsuri pentru protejarea producătorilor agricoli, persoane fizice şi juridice, împotriva riscului utilizării de seminţe necorespunzătoare sau din soiuri neadaptate condiţiilor agricole din ţara noastră; e) publică anual sau periodic, după caz, lista cuprinzând soiurile în Catalogul oficial al soiurilor de plante înregistrate, precum şi lista sau listele cuprinzând soiurile recomandate a se utiliza de către cultivatorii din România ori abiliteaza publicarea acestora; f) acorda asistenţa agenţilor economici înregistraţi în producerea, prelucrarea şi comercializarea seminţelor şi, de asemenea, în prognozarea necesarului de seminţe pe specii, soiuri şi categorii biologice, punându-le la dispoziţie informaţiile relevante de care dispune; g) urmăreşte aplicarea prevederilor prezentei legi, precum şi a prevederilor ce rezultă din convenţiile şi acordurile internaţionale la care România este parte, în domeniul producerii, prelucrării, controlului calităţii şi comercializării seminţelor, al testarii şi înregistrării soiurilor de plante; h) stabileşte măsuri pentru eliminarea posibilităţilor de perturbare a pieţei seminţelor, pentru conservarea resurselor genetice de plante şi pentru protecţia mediului, sănătăţii umane şi animale. + Articolul 3Definirea termenilor de specialitate utilizaţi în prezenta lege este prevăzută în anexa care face parte integrantă din aceasta şi care poate fi modificată şi completată de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor în funcţie de evoluţia cunoştinţelor de specialitate şi a reglementărilor organismelor internaţionale în domeniu, la care România este parte. + Capitolul 2 Producerea, prelucrarea şi/sau comercializarea seminţelor + Articolul 4 (1) Producerea în vederea comercializării, prelucrarea şi/sau comercializarea seminţelor se realizează de către agenţii economici, persoane fizice sau juridice, înregistraţi în acest scop şi care au primit autorizaţie eliberata de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, vizata, anual, prin autorităţile teritoriale de control şi certificare a seminţelor, prevăzute în prezenta lege. (2) Persoanele fizice sau juridice prevăzute la alin. (1) pot fi înregistrate, la cerere, dacă fac dovada ca dispun de dotările tehnico-materiale necesare şi de personal care are cunoştinţe corespunzătoare pentru activitatea solicitată, conform reglementărilor în vigoare, inclusiv cele privind carantina fitosanitara, după caz. (3) Metodologia de înregistrare şi eliberare a autorizaţiei prevăzute la alin. (1) se aproba prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor. + Articolul 5Agenţii economici înregistraţi pentru producerea, prelucrarea şi/sau comercializarea seminţelor au următoarele obligaţii: a) să respecte regulile şi normele în vigoare privind producerea, prelucrarea şi comercializarea seminţelor, inclusiv cele privind carantina fitosanitara, după caz; b) sa ţină la zi evidenta producţiei, a tranzacţiilor şi a stocurilor de seminţe într-un registru de intrari şi iesiri, conform modelului stabilit prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, pe care să îl pună la dispoziţie autorităţilor competente de control, la cererea acestora; c) să respecte prevederile legale privind protecţia soiurilor; d) sa anunţe, în termenul fixat de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, suprafeţele pentru producerea seminţelor şi cantităţile pe care le propun pentru certificare; e) să asigure folosirea metodelor de înmulţire adecvate, autocontrolul calităţii şi al cerinţelor de calitate şi sa garanteze beneficiarilor calitatea seminţelor livrate pe perioada de valabilitate. + Articolul 6Autorizaţia acordată în urma înregistrării unui agent economic pentru producerea, prelucrarea şi/sau comercializarea seminţelor, după caz, poate fi retrasă temporar sau definitiv de autoritatea care a eliberat-o, dacă se constată că au fost incalcate obligaţiile ce îi revin potrivit art. 5 sau dacă nu mai desfăşoară activităţile în domeniu timp de 3 ani consecutivi. + Articolul 7Producătorii de seminţe înregistraţi pot încheia în scris convenţii sau înţelegeri cu producătorii agricoli invecinati, persoane fizice sau juridice, pentru respectarea de către aceştia a distantelor de izolare faţă de culturile destinate loturilor semincere, conform normelor tehnice stabilite. + Articolul 8Amelioratorii sau mentinatorii de soiuri au obligaţia sa pună la dispoziţie agenţilor economici înregistraţi, care multiplica aceste soiuri, tehnologiile specifice de producere a seminţelor pe bază de contract, în condiţiile legii. + Articolul 9Producerea seminţelor din categoriile biologice prebaza şi baza revine persoanelor fizice sau juridice, specificate ca mentinator în Registrul soiurilor de plante înregistrate, denumit în continuare Registrul soiurilor, şi publicate în Catalogul oficial al soiurilor şi hibrizilor de plante de cultura din România, pentru anul respectiv, denumit în continuare Catalogul oficial. + Articolul 10Agenţii economici înregistraţi pentru producerea, prelucrarea şi/sau comercializarea seminţelor răspund pentru calitatea şi identitatea acestora şi vor suporta daunele provocate beneficiarilor pentru comercializarea de seminţe necorespunzătoare. + Articolul 11Agenţii economici înregistraţi pentru producerea, prelucrarea şi/sau comercializarea seminţelor au obligaţia de a le depozita, manipula, trata şi transporta pe loturi, pe soiuri şi pe categorii biologice, în ambalaje corespunzătoare, conform normelor în vigoare. + Articolul 12Regulile şi normele tehnice privind producerea în vederea comercializării, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii şi/sau comercializarea seminţelor, precum şi procedura de înregistrare, de supraveghere, monitorizare şi acreditare a activităţilor furnizorilor se aproba prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, cu respectarea prevederilor prezentei legi şi a reglementărilor organismelor internaţionale la care România este parte. + Articolul 13 (1) Seminţele se comercializează în ambalaje specifice, închise şi etichetate, iar menţiunile înscrise pe eticheta trebuie să reflecte şi sa ateste identitatea şi calitatea acestora, inclusiv a stării fitosanitare, potrivit normelor în vigoare. (2) În cazul unor soiuri modificate genetic toate etichetele sau documentele insotitoare vor indica clar ca soiul a fost modificat genetic. (3) Seminţele brute a căror identitate este atestata se pot comercializa în vederea prelucrării. + Articolul 14 (1) Seminţele din speciile de plante, produse pe plan intern sau importate, stabilite prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, pot fi produse în scopul comercializării, respectiv pot fi comercializate, numai dacă soiul este înregistrat în Catalogul oficial sau în cataloagele Comunităţii Europene, după caz. (2) Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor poate lua măsuri de interzicere pentru o parte sau pentru întreg teritoriul tarii a utilizării unui soi modificat genetic, dacă se constată că soiul este daunator culturilor din alte soiuri sau alte specii ori prezintă risc pentru mediu sau pentru sănătatea omului. (3) În cazul speciilor şi soiurilor care nu sunt înregistrate conform alin. (1), se pot comercializa la intern, importa sau exporta: a) seminţele destinate multiplicării pe baze contractuale, în vederea exportului integral; b) cantităţi destinate altor scopuri de testare sau experimentare, în măsura în care aparţin unui soi pentru care a fost depusa o cerere de înscriere în catalog. În cazul unui soi modificat genetic se vor respecta prevederile legale privind evitarea riscurilor pentru sănătatea omului şi a mediului înconjurător; c) seminţe din genuri şi specii de plante stabilite de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor potrivit reglementărilor organismelor internaţionale la care România este parte. (4) În cazul speciilor şi soiurilor care nu sunt înregistrate conform alin. (1), pot fi introduse în ţara şi expediate în străinătate, cu avizul Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, următoarele: a) seminţe destinate pentru scopuri ştiinţifice sau de selecţie; b) seminţe destinate testarii în vederea înregistrării; c) seminţe pentru loturi demonstrative şi expoziţii. + Articolul 15Pentru conservarea resurselor genetice de plante Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor poate stabili condiţii specifice privind producerea, controlul calităţii şi comercializarea seminţelor din aceste plante. + Articolul 16Prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor se pot stabili condiţii speciale care să reglementeze comercializarea unor categorii de seminţe. + Articolul 17 (1) Agenţii economici înregistraţi pentru comercializarea seminţelor pot efectua importuri şi exporturi de seminţe în conformitate cu normele interne şi cu reglementările organismelor internaţionale în domeniu la care România este parte. (2) Importul este admis cu avizul prealabil al autorităţii de specialitate a Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, în condiţiile legii. (3) Importul de seminţe din alte tari decât cele din Comunitatea Europeană, pentru speciile la care se constata echivalenta cerinţelor de certificare şi de protecţie a soiurilor, se admite cu respectarea prevederilor art. 14, a reglementărilor organismelor internaţionale în domeniul comerţului internaţional cu seminţe la care România este parte. Echivalenta se constata de către autorităţile specializate ale Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor. (4) Importatorii vor comunică efectuarea importului autorităţilor teritoriale specializate ale Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, care vor verifica respectarea condiţiilor de import şi punere pe piaţa. (5) Agenţii economici importatori vor contabiliza cantităţile de seminţe importate în registrul propriu de intrari şi iesiri. + Articolul 18Seminţele importate nu pot circula pe piaţa interna decât în ambalajele şi cu etichetele originale. Reambalarea şi reetichetarea sunt permise numai sub controlul autorităţii de control şi certificare a seminţelor şi numai de către agenţi economici înregistraţi în acest scop. + Articolul 19Exportul de seminţe este admis pe baze contractuale, cu condiţia respectării reglementărilor interne şi internaţionale privind circulaţia seminţelor destinate comerţului internaţional, a reglementărilor Comunităţii Europene sau, după caz, în condiţiile solicitate de importator. + Capitolul 3 Controlul şi certificarea calităţii seminţelor + Articolul 20 (1) Controlul, certificarea identităţii şi a calităţii seminţelor, înregistrarea, supravegherea, monitorizarea şi acreditarea agenţilor economici furnizori de seminţe în toate etapele producerii, prelucrării şi comercializării se fac de către Inspecţia Naţionala pentru Calitatea Seminţelor, serviciu de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, în conformitate cu regulile, normele tehnice şi cu reglementările internaţionale în vigoare. (2) Se înfiinţează Laboratorul Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor prin reorganizarea Laboratorului Central pentru Controlul Calităţii Seminţelor. În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor va supune Guvernului spre adoptare reorganizarea şi funcţionarea Laboratorului Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor. (3) Inspectoratele teritoriale pentru calitatea seminţelor şi a materialului săditor şi Laboratorul Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor funcţionează ca unităţi cu personalitate juridică, finanţate din venituri extrabugetare şi alocaţii acordate de la bugetul de stat, subordonate Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, prin Inspecţia Naţionala pentru Calitatea Seminţelor. (4) Inspectoratele teritoriale pentru calitatea seminţelor şi a materialului săditor şi Laboratorul Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor răspund pentru documentele pe care le emit. + Articolul 21 (1) Inspecţia Naţionala pentru Calitatea Seminţelor are următoarele atribuţii: a) înregistrează, eliberează şi retrage autorizaţiile de funcţionare pentru agenţii economici care efectuează operaţiuni de producere, prelucrare şi/sau comercializare a seminţelor, după caz, cu respectarea prevederilor art. 4-6; b) supune spre aprobare Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor proiecte de acte normative privind calitatea seminţelor; c) organizează, coordonează şi controlează activitatea inspectoratelor teritoriale pentru calitatea seminţelor şi a materialului săditor şi a Laboratorului Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor; d) elaborează reguli, norme şi instrucţiuni de înregistrare, producere, control, certificare, acreditare şi comercializare, potrivit reglementărilor internaţionale în domeniul seminţelor, la care România este parte, înregistrează solicitarile anuale de multiplicare a seminţelor şi urmăreşte aplicarea acestora; e) asigura şi exercită controlul, în scopul menţinerii calităţii seminţelor la toate categoriile biologice în precontrol şi postcontrol, prin scheme şi tehnici ştiinţifice adecvate; f) asigura legătură cu organizaţiile internaţionale specializate în domeniul seminţelor; g) acreditează persoanele fizice sau juridice care întrunesc condiţiile stabilite de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor pentru a efectua inspecţii în camp, a ridica probe şi a analiza calitatea seminţelor, a emite documente şi a efectua alte activităţi specifice sub supravegherea sa; h) poate retrage acreditarea, anula documentele emise sau măsurile luate de către persoanele acreditate, dacă se constată că au fost incalcate obligaţiile ce îi revin, potrivit normelor de acreditare şi contractului de acreditare; i) asigura instruirea şi atestarea personalului de specialitate pentru activităţile specifice. (2) Pentru efectuarea controlului, certificării, înregistrării, supravegherii, monitorizarii şi acreditării, precum şi pentru efectuarea testelor de calitate solicitantul va plati contravaloarea prestaţiilor o dată cu admiterea cererii, conform tarifelor stabilite prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor. Sumele rezultate se constituie ca mijloace extrabugetare şi se folosesc de către inspectoratele teritoriale pentru calitatea seminţelor şi a materialului săditor şi de Laboratorul Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor pentru cheltuieli de capital, materiale şi de personal. Sumele rămase neutilizate la finele anului se reportează în anul următor, după regularizarea cu bugetul de stat, şi se utilizează cu aceeaşi destinaţie. + Articolul 22 (1) Categoriile biologice de samanta care se controlează şi pentru care se pot emite certificate oficiale care să ateste identitatea şi calitatea acestora în condiţiile prezentei legi sunt: a) samanta de prebaza; b) samanta de baza; c) samanta certificată; d) samanta comercială. (2) Regulile şi normele tehnice de producere, control, certificare şi comercializare pot prevedea şi alte categorii de samanta sau subdiviziuni ale acestora, caracteristice diferitelor specii, în conformitate cu reglementările organismelor internaţionale în domeniu, la care România este parte. + Articolul 23Se admit pentru control şi/sau pentru certificare oficială ori sub supraveghere oficială genurile, speciile şi soiurile stabilite de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, în condiţiile prezentei legi, în concordanta cu reglementările organismelor internaţionale la care România este parte. + Articolul 24 (1) Este interzisă comercializarea seminţelor care nu respecta regulile şi normele tehnice în vigoare, inclusiv a celor de ambalare, închidere şi etichetare, prevăzute de lege. (2) Se interzice instituirea altor restrictii de comercializare a seminţelor în ceea ce priveşte caracteristicile lor, condiţiile de examinare, marcare şi închidere decât cele prevăzute de prezenta lege sau de alte reglementări specifice în vigoare. (3) Pentru anumite specii, cu respectarea regulilor stabilite de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, micii producători neprofesionisti pot comercializa pe piaţa locală, direct către utilizatorul final neprofesionist, seminţe care nu satisfac cerinţele generale privind ambalarea, sistemul de închidere şi etichetare, fără a aduce prejudicii reglementărilor de carantina fitosanitara şi cu garantarea calităţii acestora. + Articolul 25În cazul unor dificultăţi temporare de asigurare generală cu seminţe certificate Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor poate admite comercializarea, pentru o perioadă determinata, a unei categorii de seminţe cu exigente mai reduse faţă de cele prevăzute de regulile şi normele generale sau aparţinând altor soiuri decât cele admise, conform legii. + Capitolul 4 Piaţa seminţelor + Articolul 26 (1) Agenţii economici, persoane fizice sau juridice, înregistraţi pentru producerea de seminţe beneficiază de ajutoare financiare pentru producţia de seminţe, realizată în baza unui contract sau a unei declaraţii de multiplicare înregistrate la autoritatea desemnată, în condiţiile legii. (2) Ajutorul financiar se acordă pentru producţia de seminţe destinată pentru însămânţare, certificată oficial ca samanta de prebaza, de baza sau certificată, pentru speciile stabilite prin hotărâre a Guvernului, în scopul asigurării unui venit echitabil pentru producătorii respectivi şi al asigurării echilibrului pe piaţa seminţelor. (3) Valoarea ajutorului financiar prevăzut la alin. (1) şi (2) se stabileşte înainte de data de 1 august pentru 2 ani de vânzare, în suma fixa la 100 kg seminţe sau bucăţi plante, pe fiecare specie. Guvernul poate modifica valoarea stabilită pe specii pentru al doilea an de vânzare. Anul de vânzare începe la data de 1 iulie a fiecărui an şi se încheie la data de 30 iunie a anului următor. (4) Regulile de acordare, verificare şi plata ajutorului financiar prevăzut la alin. (1), precum şi instituţiile abilitate vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului. + Articolul 27 (1) Pentru anumite specii importul se poate realiza pe baza unei licenţe de import, cu condiţia infiintarii unui depozit bancar care să garanteze efectuarea importului în perioada de valabilitate a licenţei. Depozitul bancar va fi penalizat total sau parţial dacă importul nu este efectuat în întregime în perioada respectiva. (2) Pentru specia sau tipul de hibrid importat cu licenta Guvernul va putea stabili taxa de compensare egala cu diferenţa dintre un preţ de referinţa calculat pe o perioadă de 3 ani şi preţul liber în frontiera, inclusiv taxele vamale. Plata taxei de compensare este obligatorie pentru persoanele fizice şi juridice care efectuează importul la preţuri mai mici decât preţul de referinţa. + Articolul 28 (1) Sunt exceptate de la prevederile art. 27 importurile de seminţe în cadrul unor contracte de multiplicare înregistrate. (2) Este interzisă aplicarea de restrictii cantitative, alte măsuri restrictive sau alte taxe cu efect echivalent taxelor vamale. (3) Lista cuprinzând produsele, regulile de aplicare, inclusiv condiţiile de plată a taxei de compensare, precum şi destinaţia acesteia, sursele de informaţii şi instituţiile abilitate să aplice prevederile alin. (1) şi (2) vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului. (4) În situaţia în care, din cauza importurilor sau a exporturilor, piaţa seminţelor este serios perturbata, Guvernul va lua măsurile necesare în comerţul cu alte tari, aplicabile până când perturbarile sau posibilitatea apariţiei lor încetează. + Capitolul 5 Înregistrarea soiurilor de plante + Articolul 29Soiurile din speciile înregistrate în Catalogul Comunităţii Europene sau în catalogul unui stat membru al acesteia se echivaleaza cu soiurile înregistrate în Registrul soiurilor şi în Catalogul oficial, sub aspectul distinctivitatii, uniformitatii şi stabilitatii. + Articolul 30Seminţele din soiurile radiate din Catalogul oficial în situaţiile prevăzute la art. 36 mai pot fi certificate şi comercializate în următorii 2 ani şi, respectiv, 3 ani după radiere, în vederea lichidării stocurilor existente. + Articolul 31 (1) Înregistrarea unui soi în Registrul de soiuri şi publicarea lui în Catalogul oficial se fac prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor după ce s-a stabilit, în urma examinării tehnice efectuate de Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor, ca îndeplineşte condiţiile de distinctivitate, uniformitate şi stabilitate şi ca, pentru speciile stabilite de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, soiul poseda valoare agronomica şi/sau de utilizare. (2) Prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor se pot acredita agenţi economici pentru anumite specii sau soiuri, care să execute teste şi sa propună înregistrarea lor în Catalogul oficial, sub supravegherea Institutului de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor. + Articolul 32Un soi modificat genetic nu poate fi testat şi înregistrat fără ca solicitantul sa dovedească faptul ca acesta îndeplineşte condiţiile legale privind protecţia mediului, a sănătăţii umane şi animale. + Articolul 33La înregistrarea în Registrul soiurilor fiecare soi trebuie să fie individualizat printr-o denumire acceptată, care să facă posibila identificarea sa, în conformitate cu reglementările organizaţiilor internaţionale în domeniu, la care România este parte. + Articolul 34Înscrierea soiurilor pentru examinare se face pe baza unei cereri a amelioratorului sau a reprezentantului acestuia, împuternicit în scris, însoţită de descrierea standardizata a soiului şi de asigurarea cantităţilor de seminţe necesare examinării. + Articolul 35Pentru un soi local, dintr-o regiune bine determinata, sau dacă amelioratorul nu mai exista, înregistrarea sau prelungirea acesteia se poate face din oficiu de către Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, care stabileşte şi mentinatorul soiului respectiv. + Articolul 36Radierea unui soi din Catalogul oficial se face prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor în cazurile în care: a) se dovedeşte necorespunzător din punct de vedere al distinctivitatii, uniformitatii şi stabilitatii, caracteristici pe baza cărora a fost facuta înregistrarea sa în Registrul soiurilor şi publicarea în Catalogul oficial; b) au apărut caracteristici noi care ar fi împiedicat înregistrarea sa, necunoscute la data când s-a făcut aceasta; c) la cererea amelioratorului, a reprezentantului acestuia sau a mentinatorului soiului, după caz, precum şi în cazul în care mentinatorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin de a prezenta în orice moment samanta necesară reproducerii soiului, conform caracteristicilor iniţiale existente la înregistrare, şi de a se supune verificării periodice de către Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor; d) nu mai exista un mentinator al soiului înregistrat; e) se dovedeşte ca acelaşi soi este înregistrat sub un alt nume; f) titularul certificatului de înregistrare a soiului nu achită tarifele pentru verificarea soiului pe durata în care acesta este înregistrat în Registrul soiurilor; g) după 10 ani de la înregistrarea soiului nu se mai solicita sau nu se mai aproba reînscrierea. + Articolul 37 (1) Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor funcţionează ca organ de specialitate în subordinea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi are următoarele atribuţii: a) elaborează metodologia de examinare tehnica şi de prezentare a noilor soiuri, în vederea înregistrării în Registrul soiurilor şi a publicării în Catalogul oficial, ţinând seama de reglementările interne şi internaţionale în vigoare; b) examinează soiurile pentru care se cere înregistrarea; c) previne înstrăinarea materialului biologic aflat în examinare şi asigura confidenţialitatea informaţiilor obţinute, la cererea amelioratorului; d) asigura depozitarea probelor de seminţe din soiurile înregistrate; e) efectuează verificarea anuală a puritatii varietale a soiurilor multiplicate, dispusă de autoritatea de control şi certificare; f) este depozitarul Registrului soiurilor, editează şi publică anual Catalogul oficial; g) asigura legătură cu organismele şi organizaţiile internaţionale în domeniul testarii şi înregistrării soiurilor. (2) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Institutului de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor se aproba prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor. + Articolul 38Se constituie Consiliul tehnic pentru soiuri şi seminţe de plante, organism consultativ al Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor. Componenta şi atribuţiile acestuia se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor. + Articolul 39 (1) Pentru efectuarea lucrărilor de examinare tehnica a soiurilor solicitantul sau posesorul certificatului de înregistrare va plati, o dată cu aprobarea înscrierii pentru examinare sau pentru efectuarea testelor de verificare pentru controlul menţinerii puritatii varietale a soiului înregistrat, sumele prevăzute în tarifele stabilite prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor. (2) Sumele rezultate se constituie ca venituri extrabugetare şi se folosesc de către Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor pentru cheltuieli de capital, materiale şi de personal. Sumele rămase neutilizate la finele anului se reportează în anul următor, după regularizarea cu bugetul de stat, şi se utilizează cu aceeaşi destinaţie. + Articolul 40Soiurile care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 31 şi 33 sunt considerate înregistrate şi se înscriu în Registrul soiurilor, iar amelioratorului i se eliberează de către Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor un certificat de înregistrare a soiului, a cărui valabilitate este de 20 de ani de la data eliberării, pentru culturile de camp, şi de 25 de ani, pentru pomi şi viţă de vie. La cererea amelioratorului se pot inregistra şi formele parentale folosite la obţinerea de hibrizi comerciali. + Articolul 41 (1) Protecţia soiurilor de plante este asigurata potrivit Legii nr. 255/1998 privind protecţia noilor soiuri de plante. (2) Drepturile amelioratorilor asupra noilor soiuri de plante din toate genurile şi speciile sunt recunoscute şi aparate prin acordarea de brevet de soi în condiţiile Legii nr. 255/1998. (3) Brevetele de invenţie acordate în condiţiile Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie conferă amelioratorului aceleaşi drepturi. (4) Dreptul de a produce şi de a comercializa se transmite contractual oricărei persoane fizice sau juridice, înregistrată conform art. 4, care se angajează sa achite titularului de brevet o redeventa stabilită de comun acord. Nerespectarea acestui angajament atrage retragerea autorizaţiei de producere şi de comercializare a seminţelor şi plata daunelor corespunzătoare care rezultă din aceasta. + Articolul 42Certificatul de înregistrare a soiului conferă posesorului dreptul de a produce şi a comercializa samanta din toate categoriile soiului respectiv şi de a beneficia de drepturile care decurg din aceasta, potrivit legislaţiei în vigoare. + Articolul 43Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor este desemnat ca instituţie de depozit al materialului reproductibil pentru soiurile înregistrate în Registrul soiurilor. + Articolul 44Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor este împuternicit să efectueze examinarile şi verificările pentru controlul menţinerii puritatii varietale a soiurilor înregistrate în Registrul soiurilor şi publicate în Catalogul oficial. + Articolul 45După obţinerea certificatului de înregistrare a soiului titularul acestuia are obligaţia de a pune la dispoziţie Institutului de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor un esantion-martor de seminţe sau de plante, care se va conserva şi care va constitui proba-etalon pentru verificarea puritatii varietale şi a autenticităţii. + Articolul 46Titularul certificatului de înregistrare a soiului plăteşte efectuarea examinării şi verificării pentru controlul menţinerii puritatii varietate a soiului pe toată durata în care acesta este înscris în Registrul soiurilor şi publicat în Catalogul oficial. + Capitolul 6 Sancţiuni + Articolul 47 (1) Inspecţia Naţionala pentru Calitatea Seminţelor poate dispune reţinerea oricărei cantităţi de samanta pregatita pentru comercializare, în timpul sau după comercializare, gasita fără documente de calitate sau de stare fitosanitara, prevăzute de legislaţia în vigoare, sau cu documente necorespunzătoare dispoziţiilor legale, până la clarificarea situaţiei. (2) În cazul în care samanta nu corespunde condiţiilor legale în vigoare, autoritatea prevăzută la alin. (1) poate dispune returnarea acesteia, folosirea în alte scopuri, confiscarea şi/sau distrugerea pe cheltuiala titularului. + Articolul 48Constituie contravenţii la normele privind producerea, prelucrarea, controlul calităţii şi comercializarea seminţelor următoarele fapte: a) comercializarea de seminţe necertificate sau din loturi provenite de la agenţi economici neinregistrati, conform prevederilor prezentei legi; b) producerea, prelucrarea şi/sau comercializarea de seminţe fără autorizaţia eliberata de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor prin autorităţile teritoriale de control şi certificare a seminţelor, cu excepţia celor prevăzute la art. 24 alin. (3); c) neasigurarea măsurilor corespunzătoare menţinerii calităţii şi identităţii la recoltarea, prelucrarea sau condiţionarea seminţelor; d) depozitarea şi transportul seminţelor fără documente care să ateste calitatea şi identitatea acestora, precum şi neasigurarea măsurilor de protecţie a calităţii şi a autenticităţii lor; e) lipsa registrului de intrari şi iesiri prevăzut la art. 5 lit. b), ţinerea necorespunzătoare a evidentei producerii, intrărilor, iesirilor şi stocurilor de seminţe; f) refuzul de a prezenta documentele privind calitatea seminţelor, precum şi evidentele prevăzute la lit. e), la cererea autorităţilor de control împuternicite de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor; g) înscrierea unor date eronate în documentele de atestare a calităţii seminţelor; h) comercializarea de seminţe fără documente care să ateste calitatea şi starea fitosanitara corespunzătoare pentru însămânţare; i) comercializarea de seminţe care nu corespund normelor în vigoare. + Articolul 49Constituie infracţiuni la normele privind producerea, prelucrarea, controlul calităţii şi comercializarea seminţelor şi se sancţionează cu închisoare de la 3 luni la 4 ani următoarele fapte: a) introducerea în ţara de seminţe fără avizul de specialitate al Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor sau neconforme cu reglementările în vigoare; b) comercializarea de seminţe din import, neavizate de autoritatea de specialitate a Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor sau fără respectarea prevederilor art. 18; c) înscrierea cu intenţie a unor date eronate în documentele de atestare a calităţii seminţelor. + Articolul 50 (1) Contravenţiile prevăzute la art. 48 din prezenta lege se sancţionează cu amendă aplicată persoanelor fizice sau, după caz, juridice, după cum urmează: a) cea de la lit. d), cu amendă de la 3.400.000 lei la 10.000.000 lei; b) cele de la lit. c), e) şi h), cu amendă de la 10.000.000 lei la 17.000.000 lei; c) cele de la lit. a), b) şi i), cu amendă de la 17.000.000 lei la 34.000.000 lei; d) cele de la lit. f) şi g), cu amendă de la 34.000.000 lei la 56.000.000 lei. (2) Valoarea amenzilor va fi actualizată prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de rata inflaţiei. + Articolul 51 (1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 50 se fac de către persoanele împuternicite de Inspecţia Naţionala pentru Calitatea Seminţelor. Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor poate imputernici şi alte persoane care să constate contravenţiile şi să aplice sancţiuni. (2) Contravenţiilor prevăzute la art. 48 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare. (3) Personalul instituţiilor publice ale administraţiei centrale şi locale va sprijini autorităţile Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor cu privire la cazurile de încălcare a prevederilor prezentei legi. + Capitolul 7 Dispoziţii tranzitorii şi finale + Articolul 52Prevederile prezentei legi se aplică şi soiurilor care sunt înscrise în Registrul soiurilor şi, respectiv, în Catalogul oficial la data intrării în vigoare a prezentei legi. Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor va lua măsuri ca pentru toate soiurile înscrise în Registrul soiurilor şi în Catalogul oficial, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, sa emita certificate de înregistrare a soiurilor şi sa stabilească dreptul de mentinator institutelor, staţiunilor agricole, instituţiilor de învăţământ superior şi altor amelioratori sau agenţi economici, la solicitarea acestora. + Articolul 53Autorizaţiile de producere, prelucrare şi/sau comercializare şi documentele de calitate a seminţelor, eliberate în baza dispoziţiilor Legii nr. 75/1995 privind producerea, controlul calităţii, comercializarea şi folosirea seminţelor şi materialului săditor, precum şi înregistrarea soiurilor de plante agricole, republicată, rămân în vigoare până la expirarea termenului de valabilitate menţionat în cuprinsul acestora, iar autorizaţiile vor fi vizate anual de către autoritatea emitenta. + Articolul 54La data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga Legea nr. 75/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 17 decembrie 1997, cu modificările ulterioare, cu excepţia prevederilor art. 28 alin. (1) teza întâi, precum şi orice alte dispoziţii contrare.Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 8 aprilie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORVALER DORNEANUAceastă lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 8 aprilie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.p. PREŞEDINTELE SENATULUI,DORU IOAN TARACILA + Anexa 1 DEFINIREAtermenilor de specialitate utilizaţi în lege1. Samanta înseamnă orice material de reproducere: seminţe, fructe, material săditor, produs prin orice metode de înmulţire, destinat multiplicării sau pentru producţia de consum alimentar ori industrial.2. Soiul înseamnă un grup de plante aparţinând unui taxon botanic de cel mai jos rang cunoscut, care: a) se diferentiaza clar de cele deja cunoscute prin cel puţin un caracter distinct, precis şi puţin fluctuant, ce poate fi definit şi descris, sau prin mai multe caractere a căror combinaţie este de natura sa dea calitatea de nou (distinctivitate); b) este uniform pentru ansamblul caracterelor luate în considerare de reglementările în vigoare privind uniformitatea soiurilor, cu excepţia unui număr foarte redus de forme atipice, ţinând seama de particularităţile de reproducere (uniformitate); c) este stabil în caracterele sale esenţiale, adică în urma reproducerii sau multiplicării succesive ori la sfârşitul fiecărui ciclu de reproducere, caracterele esenţiale rămân asa cum au fost descrise iniţial (stabilitate); d) este considerat soi şi hibridul cu formele parentale ale acestuia.3. Soiul protejat înseamnă soiul nou-creat pentru care a fost acordat un brevet de soi.4. Plantele cuprind plantele agricole şi horticole.5. Amelioratorul înseamnă: a) persoana fizica sau juridică care a creat sau a descoperit şi a dezvoltat un nou soi; b) persoana care a angajat persoana prevăzută la lit. a) sau care i-a comandat acesteia activitatea de creare ori de descoperire de noi soiuri, dacă contractul prevede că dreptul de ameliorator aparţine celei dintâi; c) succesorul în drepturi al persoanei prevăzute la lit. a) sau b), după caz.6. Mentinatorul înseamnă persoana fizica sau juridică indicată în Registrul soiurilor ca responsabilă pentru menţinerea unui soi cu caracteristicile avute la data înscrierii în Registrul soiurilor.Mentinatorul poate fi amelioratorul soiului sau persoana căreia amelioratorul i-a transferat acest drept printr-o tranzacţie legală.7. Prelucrarea cuprinde cel puţin una dintre următoarele operaţiuni: condiţionarea, incluzând: precuratarea, uscarea, curatarea, sortarea, fasonarea, tratarea, după caz; formarea loturilor; ambalarea şi etichetarea, precum şi operaţiuni auxiliare ca: depozitarea, păstrarea şi transportul seminţelor.8. Comercializarea înseamnă vânzarea, deţinerea în vederea vânzării, oferta pentru vânzare şi orice cedare, furnizare sau transfer, în scopul unei exploatări comerciale a semintei la terţi, fie ca este sau nu este remunerată.Nu fac obiectul comercializării: a) livrarea de seminţe la organismele oficiale de testare şi inspecţie; b) furnizarea de seminţe la prestatorii de servicii în vederea transformarii sau condiţionarii, atât timp cat prestatorul de servicii nu obţine un drept asupra semintei furnizate astfel; c) furnizarea de seminţe brute, sub anumite condiţii, la prestatorii de servicii, în vederea producerii unor materii prime agricole destinate pentru scopuri industriale, sau de seminţe înmulţite pentru acest scop (procesare), atât timp cat prestatorul de servicii nu obţine un drept nici asupra semintei furnizate, nici asupra produsului recoltei.9. Categoriile biologice din procesul de producere a seminţelor sunt definite după cum urmează: a) samanta amelioratorului înseamnă samanta:- produsă de către sau sub directa responsabilitate a amelioratorului ori a mentinatorului, folosind selecţia conservativa sau alte metode ştiinţifice specifice;- care este destinată producerii seminţelor de prebaza;- care satisface cerinţele impuse de reglementările în vigoare privind puritatea varietala pentru seminţele de prebaza; b) samanta de prebaza înseamnă samanta din toate verigile biologice dintre samanta amelioratorului şi samanta de baza, care:- a fost produsă de sau sub directa responsabilitate a mentinatorului;- a fost produsă din samanta amelioratorului ori din samanta de prebaza;- este destinată producerii de samanta de prebaza sau de baza;- satisface cerinţele impuse de reglementările în vigoare specificate pentru seminţele de prebaza; c) samanta de baza înseamnă samanta:- produsă de către sau sub directa responsabilitate a mentinatorului;- care a fost produsă din samanta de prebaza;- care este destinată producerii de samanta certificată;- care satisface cerinţele impuse de reglementările în vigoare specificate pentru seminţele de baza; d) samanta certificată înseamnă:- în cazul hibrizilor, samanta produsă în loturi de hibridare din samanta de baza şi care este destinată producerii de recolta pentru consum uman, animal sau pentru industrializare;- în cazul soiurilor, samanta produsă direct din samanta de baza pentru reinmultiri sau pentru consum şi care satisface cerinţele impuse de reglementările în vigoare, specificate pentru seminţele certificate;- la cererea autorului sau mentinatorului poate fi obţinută dintr-o samanta de prebaza; c) samanta comercială înseamnă samanta care:- are identitate ca specie;- corespunde condiţiilor impuse de reglementările în vigoare specificate pentru seminţele comerciale;- corespunde, în urma unui examen, condiţiilor de valoare culturală prevăzute în normele în vigoare.10. Înregistrarea agenţilor economici înseamnă operaţiunea de admitere a unei activităţi pe care un agent economic, persoana fizica sau juridică, doreşte sa o efectueze în cadrul obiectului sau de activitate, dacă sunt îndeplinite condiţiile tehnice şi organizatorice preliminare desfăşurării respectivei activităţi.11. Contractul de multiplicare înseamnă contractul de prestare de servicii care prevede condiţiile tehnice şi financiare de realizare a producţiei de seminţe multiplicate, încheiat, în condiţiile legii, între proprietarul seminţelor destinate multiplicării sau reprezentantul acestuia şi un agricultor multiplicator.12. Declaraţia de multiplicare înseamnă cererea persoanelor fizice sau juridice înregistrate pentru producerea de seminţe, adresată autorităţii de certificare, în vederea admiterii culturii semincere, destinată multiplicării, pentru inspecţia în camp.13. Supravegherea oficială înseamnă procedura prin care autoritatea oficială urmăreşte şi verifica activitatea specifică a unei persoane fizice sau juridice împuternicite de autoritatea respectiva sa desfăşoare o anumită activitate în numele sau.─────────────────────
EMITENT |