DECIZIE nr. 95 din 21 martie 2002referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205, 206 şi 207 din Codul penal
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 301 din 8 mai 2002
Nicolae Popa - preşedinteCostica Bulai - judecătorNicolae Cochinescu - judecătorConstantin Doldur - judecătorKozsokar Gabor - judecătorPetre Ninosu - judecătorŞerban Viorel Stanoiu - judecătorLucian Stangu - judecătorIoan Vida - judecătorŞerban Bengescu - procurorMihaela Senia Costinescu - magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205, 206 şi 207 din Codul penal, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Editura Atac la Persoana" - S.A. în Dosarul nr. 22.005/2000 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca fiind neîntemeiată, arătând ca în materia reglementată de art. 205, 206 şi 207 din Codul penal Curtea Constituţională s-a pronunţat prin mai multe decizii, exemplu fiind Decizia nr. 308 din 15 noiembrie 2001 şi Decizia nr. 337 din 29 noiembrie 2001. Se apreciază că nu sunt evocate împrejurări noi care să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii şi se propune respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea din 27 noiembrie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 22.005/2001, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205, 206 şi 207 din Codul penal, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Editura Atac la Persoana" - S.A., parte responsabilă civilmente într-un proces de calomnie prin presa.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile legale menţionate sunt contrare prevederilor art. 23 alin. (8) din Constituţie, referitoare la prezumţia de nevinovatie, prevederilor art. 20, referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor constituţionale în concordanta cu tratatele internaţionale privitoare la drepturile omului şi la prioritatea reglementărilor internaţionale în caz de neconcordanta, coroborate cu prevederile art. 11 pct. 1 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi cu cele ale art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la prezumţia de nevinovatie.Instanţa de judecată, exprimandu-şi opinia, arata ca aceasta este neîntemeiată. Existenta infracţiunilor de insulta şi calomnie, ca a oricăror alte infracţiuni, trebuie să fie dovedită, sub aspect obiectiv şi subiectiv, prin identificarea elementelor constitutive prevăzute de lege. Instanţa apreciază ca "pentru aceste infracţiuni nu este necesară dovedirea legăturii de cauzalitate între elementul material şi urmarea imediata, însă aceasta situaţie nu este consecinţa unei prezumţii de vinovăţie a inculpatului, ci a faptului ca relaţia cauzala rezultă firesc din celelalte elemente a căror existenta trebuie în prealabil dovedită". Nu încalcă principiul prezumţiei de nevinovatie nici art. 207 din Codul penal, care prevede doar posibilitatea pentru făptuitor de a dovedi ca afirmatiile sunt adevărate şi au fost făcute pentru apărarea unui interes legitim, fiind normal ca, dacă un astfel de interes nu poate fi demonstrat, el sa răspundă, conform legii penale, pentru infracţiunile de insulta sau calomnie.În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în cauza.Preşedintele Camerei Deputaţilor arata ca dispoziţiile art. 205 şi 206 din Codul penal sancţionează în mod justificat acele exprimari care aduc atingere demnităţii persoanei, fără a îngrădi libertatea de gandire sau de exprimare ori aplicarea prevederilor cuprinse în tratatele internaţionale privitoare la drepturile omului. Dispoziţiile art. 12 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului prevăd ca "Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viaţa personală, în familia, domiciliul sau corespondenta sa, nici la atingeri aduse onoarei sau reputaţiei sale. Orice persoană are dreptul la protecţia legii împotriva unor asemenea atingeri". Se mai arata ca autorul excepţiei ignora prevederile din Constituţia României şi din convenţiile internaţionale, care limitează exerciţiul libertăţii de gandire şi de exprimare, şi anume art. 29 alin. (2) din Constituţie, conform căruia libertatea conştiinţei trebuie să se manifeste în spirit de toleranta şi respect reciproc, art. 30 alin. (6) din Constituţie, potrivit căruia libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine, art. 54 din Constituţie, care arata ca exercitarea drepturilor şi a libertăţilor constituţionale trebuie să se realizeze cu buna-credinţa, fără să se încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi, precum şi prevederile art. 10 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, conform cărora exercitarea libertăţii de exprimare poate fi restrânsă în vederea protejării, între altele, a reputaţiei sau a drepturilor altora. Dispoziţiile art. 205 şi 206 din Codul penal sunt în concordanta cu prevederile Constituţiei, deoarece sunt destinate sa apere demnitatea persoanei, valoare suprema consacrată prin Legea fundamentală.Dispoziţiile art. 207 din Codul penal "instituie posibilitatea inculpatului de a dovedi veridicitatea afirmaţiilor sau imputarilor făcute, aceasta constituind un caz special de inlaturare a caracterului penal al faptei, prin lipsa pericolului social, dacă fapta a fost săvârşită pentru apărarea unui interes legitim". În caz contrar apărarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor impune sancţionarea penală a afirmaţiilor sau a imputarilor care nu sunt justificate de apărarea unui interes legitim, chiar dacă acestea se referă la fapte adevărate. Sarcina stabilirii în cadrul fiecărui proces penal a existenţei sau inexistentei interesului legitim este de competenţa exclusiva a instanţelor judecătoreşti.Se mai arata ca privitor la aceste texte de lege Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 200 din 25 noiembrie 1999 şi prin Decizia nr. 134 din 6 iulie 2000, statuand ca dispoziţiile art. 205, 206 şi 207 din Codul penal sunt constituţionale.Guvernul apreciază ca dispoziţiile legale criticate nu încalcă principiul prezumţiei de nevinovatie, consacrat de Constituţie şi de Codul de procedură penală, deoarece în cadrul procesului penal acest principiu funcţionează. Din administrarea probelor se poate stabili dacă fapta a fost sau nu săvârşită cu vinovăţie, iar interesul legitim nu este decât elementul care face ca, deşi exista cele doua trasaturi ale infracţiunii (fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie), fapta sa nu constituie infracţiune, atunci când se face proba verităţii, deoarece lipseşte pericolul social necesar pentru existenta unei infracţiuni. În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 231 din 16 noiembrie 2000 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 15 februarie 2001), arătând ca proba verităţii inlatura caracterul penal al faptei, prin lipsa pericolului social. De asemenea, prin Decizia nr. 308 din 15 noiembrie 2001 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 16 ianuarie 2002) Curtea a precizat ca art. 207 din Codul penal se referă la fapte determinate ce pot fi dovedite, iar nu la învinuirea unei persoane înainte ca aceasta sa fi fost dovedită, potrivit cerinţelor legale, în cadrul unui proces. În concluzie, se apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate a art. 205, 206 şi 207 din Codul penal, în raport cu art. 23 alin. (8) şi art. 20 din Constituţie, este neîntemeiată.Preşedintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională constata ca este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 205, 206 şi 207 din Codul penal, care au următorul cuprins:- Art. 205: "Atingerea adusă onoarei ori reputaţiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocura, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 2 ani sau cu amendă.Aceeaşi pedeapsa se aplică şi în cazul când se atribuie unei persoane un defect, boala sau infirmitate care, chiar reale de-ar fi, nu ar trebui relevate.Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.Împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală.";- Art. 206: "Afirmarea ori imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară ori dispreţului public, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.Împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală.";- Art. 207: "Proba verităţii celor afirmate sau imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârşită pentru apărarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a făcut proba verităţii nu constituie infracţiunea de insulta sau calomnie."Textele constituţionale invocate de autorul excepţiei ca fiind incalcate au următoarea redactare:- Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.";- Art. 23 alin. (8): "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată."Autorul excepţiei a mai invocat şi încălcarea art. 11 paragraful 1 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, potrivit căruia "Orice persoană acuzata de săvârşirea unei infracţiuni este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită, în mod legal, în cursul unui proces public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale", precum şi a art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care prevede că "Orice persoană acuzata de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită".1. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205 şi 206 din Codul penal, Curtea constata că nu pot fi reţinute criticile formulate, având în vedere următoarele considerente:Prin dispoziţiile art. 205 şi 206 din Codul penal legiuitorul incrimineaza şi sancţionează faptele de insulta şi calomnie ca infracţiuni contra demnităţii persoanei, valoare esenţială, prevăzută în art. 1 alin. (3) din Constituţie. Prin aceste texte de lege sunt sancţionate penal cuvintele, gesturile, precum şi orice alte mijloace prin care se aduce atingere onoarei ori reputaţiei unei persoane sau se afirma, în public, fapte determinate care, dacă ar fi adevărate, ar expune acea persoana la sancţiuni penale, administrative sau disciplinare ori dispreţului public.Curtea constata ca incriminarea acestor fapte nu contravine în nici un mod prezumţiei de nevinovatie, principiu fundamental al procesului penal, consacrat atât de art. 23 alin. (8) din Constituţie, cat şi de art. 11 paragraful 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prin art. 6 pct. 2.Prin Decizia nr. 308 din 15 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 16 ianuarie 2002, Curtea a reţinut ca "dispoziţiile art. 205 şi 206 nu instituie lt; lt;o prezumţie de vinovăţie gt; gt;, astfel cum se susţine de către autorul excepţiilor, şi, prin urmare, nu deroga de la principiul constituţional invocat. În cazul acestor infracţiuni vinovăţia rezultă uneori din însăşi săvârşirea faptelor prevăzute de textele de lege criticate (res în se ipsa dolum habet), iar în alte cazuri, când vinovăţia nu ar rezultă ex re, instanţa are obligaţia de a stabili intenţia făptuitorului luând în considerare, pe baza probelor administrate în acest scop, toate circumstanţele legate de persoana, obiceiuri, timp şi altele". Sub acest aspect trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, prevăzute în art. 17 din Codul penal, respectiv pericolul social al faptei, vinovăţia şi legalitatea incriminării, trebuie să existe şi în cazul celor două infracţiuni, întrucât numai săvârşirea lor cu vinovăţie poate atrage răspunderea penală a făptuitorului. Prin urmare, inculpatul, "persoana împotriva căreia s-a pus în mişcare acţiunea penală" potrivit art. 23 din Codul de procedură penală, nu este considerat vinovat până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare. Astfel prezumţia de nevinovatie operează pe tot parcursul procesului penal, instanţa de judecată fiind obligată, potrivit art. 62 din Codul de procedură penală, "sa lamureasca cauza sub toate aspectele, pe bază de probe". De altfel, conform art. 66 din acelaşi cod, "Invinuitul sau inculpatul nu este obligat sa probeze nevinovatia sa", iar "În cazul când exista probe de vinovăţie [...] are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie".2. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 din Codul penal Curtea retine, de asemenea, ca este neîntemeiată, întrucât proba verităţii nu este o cauza de inlaturare a vinovatiei, respectiv a intentiei de a aduce atingere onoarei unei persoane, ci instituie în favoarea inculpatului o cauza specială care inlatura caracterul penal al faptelor de insulta sau de calomnie în lipsa pericolului social. Făptuitorul are posibilitatea sa dovedească existenta unui interes legitim în virtutea căruia a făcut afirmatia sau imputarea adevarata, situaţie în care fapta sa nu mai constituie infracţiune. Insulta şi calomnia, deşi sunt fapte ce aduc atingere demnităţii persoanei, nu constituie infracţiuni atunci când au fost săvârşite pentru apărarea unui interes legitim şi dacă s-a făcut proba verităţii lor.Sub acest aspect Curtea retine ca, deşi se instituie posibilitatea autorului insultei sau calomniei de a dovedi adevărul afirmaţiilor sau al imputarilor făcute în limitele interesului legitim, art. 207 din Codul penal nu infrange prezumţia de nevinovatie consacrată prin art. 23 alin. (8) din Constituţie.De altfel, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 207 din Codul penal, respingând excepţia de neconstituţionalitate privind aceste dispoziţii. Astfel, prin Decizia nr. 134 din 6 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 august 2000, Curtea a statuat ca art. 207 din Codul penal nu încalcă prevederile Constituţiei sau ale documentelor internaţionale invocate. Cu acel prilej Curtea a reţinut ca "dispoziţiile art. 207 din Codul penal nu prejudeca asupra cauzei şi nici nu instituie o prezumţie de vinovăţie. Dimpotriva, dovada existenţei tuturor elementelor ce pot constitui temei al răspunderii penale, între care şi vinovăţia, trebuie să fie facuta de cel care susţine acuzarea, iar cel acuzat are posibilitatea de a combate, pe tot parcursul procesului şi prin toate mijloacele legale de proba, împrejurările de fapt şi de drept pe care se bazează acuzarea, inclusiv sub aspectul vinovatiei, asa încât, până la stabilirea, prin hotărâre judecătorească definitivă, a răspunderii penale pentru comiterea unei infracţiuni persoana acuzata este considerată nevinovată".Prin aceeaşi decizie Curtea a constatat şi faptul ca textul art. 207 din Codul penal "este în deplina concordanta cu prevederile art. 10 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale", precum şi cu jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului.Pe de altă parte susţinerea autorului excepţiei conform căreia drepturile garantate trebuie să fie concrete şi efective este pe deplin satisfacuta de textele de lege criticate, întrucât părţile implicate în procesul penal privind infracţiunile de insulta şi calomnie beneficiază de toate garanţiile procesuale instituite de lege, inclusiv de prezumţia de nevinovatie, ca expresie a dreptului la apărare.Asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205, 206 şi 207 din Codul penal Curtea s-a mai pronunţat prin mai multe decizii dintre care menţionăm Decizia nr. 308 din 15 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 16 ianuarie 2002, Decizia nr. 337 din 29 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 31 ianuarie 2002, sau Decizia nr. 231 din 16 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 15 februarie 2001. Soluţiile adoptate, precum şi considerentele pe care acestea se întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţa, întrucât nu au apărut împrejurări noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în aceasta materie.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205, 206 şi 207 din Codul penal, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Editura Atac la Persoana" - S.A. în Dosarul nr. 22.005/2000 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 martie 2002.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu──────────────────────
| EMITENT |
Nicolae Popa - preşedinteCostica Bulai - judecătorNicolae Cochinescu - judecătorConstantin Doldur - judecătorKozsokar Gabor - judecătorPetre Ninosu - judecătorŞerban Viorel Stanoiu - judecătorLucian Stangu - judecătorIoan Vida - judecătorŞerban Bengescu - procurorMihaela Senia Costinescu - magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205, 206 şi 207 din Codul penal, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Editura Atac la Persoana" - S.A. în Dosarul nr. 22.005/2000 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca fiind neîntemeiată, arătând ca în materia reglementată de art. 205, 206 şi 207 din Codul penal Curtea Constituţională s-a pronunţat prin mai multe decizii, exemplu fiind Decizia nr. 308 din 15 noiembrie 2001 şi Decizia nr. 337 din 29 noiembrie 2001. Se apreciază că nu sunt evocate împrejurări noi care să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii şi se propune respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea din 27 noiembrie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 22.005/2001, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205, 206 şi 207 din Codul penal, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Editura Atac la Persoana" - S.A., parte responsabilă civilmente într-un proces de calomnie prin presa.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile legale menţionate sunt contrare prevederilor art. 23 alin. (8) din Constituţie, referitoare la prezumţia de nevinovatie, prevederilor art. 20, referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor constituţionale în concordanta cu tratatele internaţionale privitoare la drepturile omului şi la prioritatea reglementărilor internaţionale în caz de neconcordanta, coroborate cu prevederile art. 11 pct. 1 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi cu cele ale art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la prezumţia de nevinovatie.Instanţa de judecată, exprimandu-şi opinia, arata ca aceasta este neîntemeiată. Existenta infracţiunilor de insulta şi calomnie, ca a oricăror alte infracţiuni, trebuie să fie dovedită, sub aspect obiectiv şi subiectiv, prin identificarea elementelor constitutive prevăzute de lege. Instanţa apreciază ca "pentru aceste infracţiuni nu este necesară dovedirea legăturii de cauzalitate între elementul material şi urmarea imediata, însă aceasta situaţie nu este consecinţa unei prezumţii de vinovăţie a inculpatului, ci a faptului ca relaţia cauzala rezultă firesc din celelalte elemente a căror existenta trebuie în prealabil dovedită". Nu încalcă principiul prezumţiei de nevinovatie nici art. 207 din Codul penal, care prevede doar posibilitatea pentru făptuitor de a dovedi ca afirmatiile sunt adevărate şi au fost făcute pentru apărarea unui interes legitim, fiind normal ca, dacă un astfel de interes nu poate fi demonstrat, el sa răspundă, conform legii penale, pentru infracţiunile de insulta sau calomnie.În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în cauza.Preşedintele Camerei Deputaţilor arata ca dispoziţiile art. 205 şi 206 din Codul penal sancţionează în mod justificat acele exprimari care aduc atingere demnităţii persoanei, fără a îngrădi libertatea de gandire sau de exprimare ori aplicarea prevederilor cuprinse în tratatele internaţionale privitoare la drepturile omului. Dispoziţiile art. 12 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului prevăd ca "Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viaţa personală, în familia, domiciliul sau corespondenta sa, nici la atingeri aduse onoarei sau reputaţiei sale. Orice persoană are dreptul la protecţia legii împotriva unor asemenea atingeri". Se mai arata ca autorul excepţiei ignora prevederile din Constituţia României şi din convenţiile internaţionale, care limitează exerciţiul libertăţii de gandire şi de exprimare, şi anume art. 29 alin. (2) din Constituţie, conform căruia libertatea conştiinţei trebuie să se manifeste în spirit de toleranta şi respect reciproc, art. 30 alin. (6) din Constituţie, potrivit căruia libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine, art. 54 din Constituţie, care arata ca exercitarea drepturilor şi a libertăţilor constituţionale trebuie să se realizeze cu buna-credinţa, fără să se încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi, precum şi prevederile art. 10 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, conform cărora exercitarea libertăţii de exprimare poate fi restrânsă în vederea protejării, între altele, a reputaţiei sau a drepturilor altora. Dispoziţiile art. 205 şi 206 din Codul penal sunt în concordanta cu prevederile Constituţiei, deoarece sunt destinate sa apere demnitatea persoanei, valoare suprema consacrată prin Legea fundamentală.Dispoziţiile art. 207 din Codul penal "instituie posibilitatea inculpatului de a dovedi veridicitatea afirmaţiilor sau imputarilor făcute, aceasta constituind un caz special de inlaturare a caracterului penal al faptei, prin lipsa pericolului social, dacă fapta a fost săvârşită pentru apărarea unui interes legitim". În caz contrar apărarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor impune sancţionarea penală a afirmaţiilor sau a imputarilor care nu sunt justificate de apărarea unui interes legitim, chiar dacă acestea se referă la fapte adevărate. Sarcina stabilirii în cadrul fiecărui proces penal a existenţei sau inexistentei interesului legitim este de competenţa exclusiva a instanţelor judecătoreşti.Se mai arata ca privitor la aceste texte de lege Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 200 din 25 noiembrie 1999 şi prin Decizia nr. 134 din 6 iulie 2000, statuand ca dispoziţiile art. 205, 206 şi 207 din Codul penal sunt constituţionale.Guvernul apreciază ca dispoziţiile legale criticate nu încalcă principiul prezumţiei de nevinovatie, consacrat de Constituţie şi de Codul de procedură penală, deoarece în cadrul procesului penal acest principiu funcţionează. Din administrarea probelor se poate stabili dacă fapta a fost sau nu săvârşită cu vinovăţie, iar interesul legitim nu este decât elementul care face ca, deşi exista cele doua trasaturi ale infracţiunii (fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie), fapta sa nu constituie infracţiune, atunci când se face proba verităţii, deoarece lipseşte pericolul social necesar pentru existenta unei infracţiuni. În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 231 din 16 noiembrie 2000 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 15 februarie 2001), arătând ca proba verităţii inlatura caracterul penal al faptei, prin lipsa pericolului social. De asemenea, prin Decizia nr. 308 din 15 noiembrie 2001 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 16 ianuarie 2002) Curtea a precizat ca art. 207 din Codul penal se referă la fapte determinate ce pot fi dovedite, iar nu la învinuirea unei persoane înainte ca aceasta sa fi fost dovedită, potrivit cerinţelor legale, în cadrul unui proces. În concluzie, se apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate a art. 205, 206 şi 207 din Codul penal, în raport cu art. 23 alin. (8) şi art. 20 din Constituţie, este neîntemeiată.Preşedintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională constata ca este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 205, 206 şi 207 din Codul penal, care au următorul cuprins:- Art. 205: "Atingerea adusă onoarei ori reputaţiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocura, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 2 ani sau cu amendă.Aceeaşi pedeapsa se aplică şi în cazul când se atribuie unei persoane un defect, boala sau infirmitate care, chiar reale de-ar fi, nu ar trebui relevate.Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.Împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală.";- Art. 206: "Afirmarea ori imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară ori dispreţului public, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.Împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală.";- Art. 207: "Proba verităţii celor afirmate sau imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârşită pentru apărarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a făcut proba verităţii nu constituie infracţiunea de insulta sau calomnie."Textele constituţionale invocate de autorul excepţiei ca fiind incalcate au următoarea redactare:- Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.";- Art. 23 alin. (8): "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată."Autorul excepţiei a mai invocat şi încălcarea art. 11 paragraful 1 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, potrivit căruia "Orice persoană acuzata de săvârşirea unei infracţiuni este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită, în mod legal, în cursul unui proces public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale", precum şi a art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care prevede că "Orice persoană acuzata de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită".1. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205 şi 206 din Codul penal, Curtea constata că nu pot fi reţinute criticile formulate, având în vedere următoarele considerente:Prin dispoziţiile art. 205 şi 206 din Codul penal legiuitorul incrimineaza şi sancţionează faptele de insulta şi calomnie ca infracţiuni contra demnităţii persoanei, valoare esenţială, prevăzută în art. 1 alin. (3) din Constituţie. Prin aceste texte de lege sunt sancţionate penal cuvintele, gesturile, precum şi orice alte mijloace prin care se aduce atingere onoarei ori reputaţiei unei persoane sau se afirma, în public, fapte determinate care, dacă ar fi adevărate, ar expune acea persoana la sancţiuni penale, administrative sau disciplinare ori dispreţului public.Curtea constata ca incriminarea acestor fapte nu contravine în nici un mod prezumţiei de nevinovatie, principiu fundamental al procesului penal, consacrat atât de art. 23 alin. (8) din Constituţie, cat şi de art. 11 paragraful 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prin art. 6 pct. 2.Prin Decizia nr. 308 din 15 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 16 ianuarie 2002, Curtea a reţinut ca "dispoziţiile art. 205 şi 206 nu instituie lt; lt;o prezumţie de vinovăţie gt; gt;, astfel cum se susţine de către autorul excepţiilor, şi, prin urmare, nu deroga de la principiul constituţional invocat. În cazul acestor infracţiuni vinovăţia rezultă uneori din însăşi săvârşirea faptelor prevăzute de textele de lege criticate (res în se ipsa dolum habet), iar în alte cazuri, când vinovăţia nu ar rezultă ex re, instanţa are obligaţia de a stabili intenţia făptuitorului luând în considerare, pe baza probelor administrate în acest scop, toate circumstanţele legate de persoana, obiceiuri, timp şi altele". Sub acest aspect trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, prevăzute în art. 17 din Codul penal, respectiv pericolul social al faptei, vinovăţia şi legalitatea incriminării, trebuie să existe şi în cazul celor două infracţiuni, întrucât numai săvârşirea lor cu vinovăţie poate atrage răspunderea penală a făptuitorului. Prin urmare, inculpatul, "persoana împotriva căreia s-a pus în mişcare acţiunea penală" potrivit art. 23 din Codul de procedură penală, nu este considerat vinovat până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare. Astfel prezumţia de nevinovatie operează pe tot parcursul procesului penal, instanţa de judecată fiind obligată, potrivit art. 62 din Codul de procedură penală, "sa lamureasca cauza sub toate aspectele, pe bază de probe". De altfel, conform art. 66 din acelaşi cod, "Invinuitul sau inculpatul nu este obligat sa probeze nevinovatia sa", iar "În cazul când exista probe de vinovăţie [...] are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie".2. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 din Codul penal Curtea retine, de asemenea, ca este neîntemeiată, întrucât proba verităţii nu este o cauza de inlaturare a vinovatiei, respectiv a intentiei de a aduce atingere onoarei unei persoane, ci instituie în favoarea inculpatului o cauza specială care inlatura caracterul penal al faptelor de insulta sau de calomnie în lipsa pericolului social. Făptuitorul are posibilitatea sa dovedească existenta unui interes legitim în virtutea căruia a făcut afirmatia sau imputarea adevarata, situaţie în care fapta sa nu mai constituie infracţiune. Insulta şi calomnia, deşi sunt fapte ce aduc atingere demnităţii persoanei, nu constituie infracţiuni atunci când au fost săvârşite pentru apărarea unui interes legitim şi dacă s-a făcut proba verităţii lor.Sub acest aspect Curtea retine ca, deşi se instituie posibilitatea autorului insultei sau calomniei de a dovedi adevărul afirmaţiilor sau al imputarilor făcute în limitele interesului legitim, art. 207 din Codul penal nu infrange prezumţia de nevinovatie consacrată prin art. 23 alin. (8) din Constituţie.De altfel, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 207 din Codul penal, respingând excepţia de neconstituţionalitate privind aceste dispoziţii. Astfel, prin Decizia nr. 134 din 6 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 august 2000, Curtea a statuat ca art. 207 din Codul penal nu încalcă prevederile Constituţiei sau ale documentelor internaţionale invocate. Cu acel prilej Curtea a reţinut ca "dispoziţiile art. 207 din Codul penal nu prejudeca asupra cauzei şi nici nu instituie o prezumţie de vinovăţie. Dimpotriva, dovada existenţei tuturor elementelor ce pot constitui temei al răspunderii penale, între care şi vinovăţia, trebuie să fie facuta de cel care susţine acuzarea, iar cel acuzat are posibilitatea de a combate, pe tot parcursul procesului şi prin toate mijloacele legale de proba, împrejurările de fapt şi de drept pe care se bazează acuzarea, inclusiv sub aspectul vinovatiei, asa încât, până la stabilirea, prin hotărâre judecătorească definitivă, a răspunderii penale pentru comiterea unei infracţiuni persoana acuzata este considerată nevinovată".Prin aceeaşi decizie Curtea a constatat şi faptul ca textul art. 207 din Codul penal "este în deplina concordanta cu prevederile art. 10 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale", precum şi cu jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului.Pe de altă parte susţinerea autorului excepţiei conform căreia drepturile garantate trebuie să fie concrete şi efective este pe deplin satisfacuta de textele de lege criticate, întrucât părţile implicate în procesul penal privind infracţiunile de insulta şi calomnie beneficiază de toate garanţiile procesuale instituite de lege, inclusiv de prezumţia de nevinovatie, ca expresie a dreptului la apărare.Asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205, 206 şi 207 din Codul penal Curtea s-a mai pronunţat prin mai multe decizii dintre care menţionăm Decizia nr. 308 din 15 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 16 ianuarie 2002, Decizia nr. 337 din 29 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 31 ianuarie 2002, sau Decizia nr. 231 din 16 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 15 februarie 2001. Soluţiile adoptate, precum şi considerentele pe care acestea se întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţa, întrucât nu au apărut împrejurări noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în aceasta materie.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205, 206 şi 207 din Codul penal, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Editura Atac la Persoana" - S.A. în Dosarul nr. 22.005/2000 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 martie 2002.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu──────────────────────
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari