DECIZIE nr. 349 din 19 decembrie 2001referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 53 şi ale art. 54 alin. 2 din Codul familiei
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 10 aprilie 2002
Nicolae Popa - preşedinteCostica Bulai - judecătorNicolae Cochinescu - judecătorConstantin Doldur - judecătorKozsokar Gabor - judecătorPetre Ninosu - judecătorŞerban Viorel Stanoiu - judecătorLucian Stangu - judecătorPaula C. Pantea - procurorFlorentina Geangu - magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 şi 54 din Codul familiei, excepţie ridicată de Letitia Juletecan, în nume propriu şi în numele fiicei sale minore, Czako Maria Livia, în Dosarul nr. 3.042/2001 al Judecătoriei Alba Iulia.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 18 decembrie 2001, în prezenta reprezentantului Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 19 decembrie 2001.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 28 martie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 3.042/2001, Judecătoria Alba Iulia a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 şi 54 din Codul familiei, excepţie ridicată de Letitia Juletecan, în nume propriu şi în numele fiicei sale minore, Czako Maria Livia.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile legale criticate încalcă următoarele prevederi constituţionale:- art. 16 alin. (1) şi (2), prin crearea unei discriminări, pe planul drepturilor procesuale, între soţul mamei, respectiv mama şi copil;- art. 26 alin. (2), deoarece "copilul rezultat din afară căsătoriei... este împiedicat sa promoveze o acţiune prin care să dispună asupra constatării filiaţiei sale fireşti";- art. 44 alin. (1), care consfinţeşte egalitatea între soţi "prin aceea ca numai soţul poate tagadui paternitatea, deşi acesta este egal în drepturi cu sotia";- art. 45 alin. (1), întrucât copilul este lipsit de posibilitatea de a rasturna prezumţia legală de paternitate, punând de acord situaţia de drept cu cea reală.Judecătoria Alba Iulia, exprimandu-şi opinia, apreciază ca excepţia este intemeiata. Se arata în acest sens ca, în reglementarea actuala, "persoana cea mai interesată în stabilirea statutului sau şi a filiaţiei, copilul, nu are dreptul sa pornească o asemenea acţiune", iar "art. 54 din Codul familiei infrange principiul egalităţii soţilor în familie, dând dreptul doar unuia dintre soţi sa promoveze un anumit tip de acţiune, respectiv acţiunea în tagada paternităţii". Se mai arata ca, deşi intenţia legiuitorului, în cazul stabilirii acestei prezumţii, a fost de a proteja copilul, "minorul trebuie să aibă dreptul de a-şi pune în concordanta situaţia reală cu cea de drept".Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate invocată este intemeiata numai în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei. Se arata în acest sens ca "este necesară intervenţia legiuitorului... pentru a se da o alta reglementare acţiunii în tagada paternităţii, care să fie în acord cu dreptul la respectarea vieţii familiale şi private, precum şi cu egalitatea între soţi".Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Prin încheierea instanţei de judecată Curtea a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 şi 54 din Codul familiei, dispoziţii care au următorul conţinut:- Art. 53: "Copilul născut în timpul căsătoriei are ca tata pe soţul mamei.Copilul născut după desfacerea, declararea nulităţii sau anularea căsătoriei are ca tata pe fostul soţ al mamei, dacă a fost conceput în timpul căsătoriei şi naşterea sa a avut loc înainte ca mama sa fi intrat într-o noua căsătorie.Dispoziţiile art. 51 sunt aplicabile şi situaţiilor prevăzute în prezentul articol." ;- Art. 54: "Paternitatea poate fi tagaduita, dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului.Acţiunea în tăgăduirea paternităţii poate fi pornită numai de soţ; moştenitorii acestuia pot continua acţiunea pornită de el.Dacă soţul este pus sub interdicţie, acţiunea va putea fi pornită de tutore, însă numai cu încuviinţarea autorităţii tutelare.În toate cazurile, mama copilului va fi citata."Autorul excepţiei susţine ca dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), privind egalitatea în drepturi, art. 26, referitor la viaţa intima, familială şi privată, art. 44 alin. (1), privind familia, şi art. 45 alin. (1), privind protecţia copiilor şi a tinerilor. Aceste texte constituţionale au următorul conţinut:- Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. (2) Nimeni nu este mai presus de lege.";- Art. 26: "(1) Autorităţile publice respecta şi ocrotesc viaţa intima, familială şi privată. (2) Persoana fizica are dreptul sa dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.";- Art. 44 alin. (1): "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.";- Art. 45 alin. (1): "Copiii şi ţinerii se bucura de un regim special de protecţie şi de asistenţa în realizarea drepturilor lor."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca, în realitate, astfel cum rezultă din motivarea cererii prin care a fost ridicată excepţia, autorul acesteia contesta constituţionalitatea prevederilor art. 53 şi ale art. 54 alin. 2 din Codul familiei.I. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 53 din Codul familiei, în sensul că acest text ar încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată.În jurisprudenta sa Curtea a decis în mod constant ca principiul egalităţii implica un tratament juridic egal pentru toţi cetăţenii aflaţi în situaţii egale.Întrucât însă nu s-ar putea susţine existenta unei egalitati între soţul mamei şi ceilalţi bărbaţi, din punctul de vedere care aici interesează, instituirea prezumţiei de paternitate în favoarea primului nu contravine dispoziţiilor art. 16 din Constituţie.Totodată Curtea constata ca instituirea acestei prezumţii are puternice şi incontestabile ratiuni în ideea de protecţie a ordinii publice şi a bunelor moravuri, ceea ce face ca prevederile art. 53 din Codul familiei sa nu contravina nici dispoziţiilor art. 26 din Constituţie.De asemenea, Curtea constata ca prevederile art. 53 din Codul familiei nu încalcă în nici un mod dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi ale art. 45 alin. (1) din Constituţie, ci, dimpotriva, constituie un adevărat reflex al lor, prezumţia pe care o instituie dând expresie, în mod adecvat, principiilor constituţionale consacrate de acestea.Din cele arătate rezultă ca excepţia de neconstituţionalitate a art. 53 din Codul familiei este nefondata şi urmează să fie respinsă.II. Cu privire la dispoziţiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei, autorul excepţiei susţine ca şi acestea contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), privind egalitatea în drepturi, ale art. 26 alin. (2), referitoare la viaţa intima, familială şi privată, ale art. 44 alin. (1), privind familia, şi ale art. 45 alin. (1), privind protecţia copiilor şi a tinerilor.Curtea retine ca invocarea neconstitutionalitatii dispoziţiilor art. 54 alin. 2 din Codul familiei vizează dreptul constituţional la viaţa familială şi privată, reglementat ca atare în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Astfel, art. 8 din aceasta convenţie prevede că: "1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului sau şi a corespondentei sale.2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsura care, într-o societate democratica, este necesară pentru securitatea naţionala, siguranţa publică, bunăstarea economică a tarii, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora."Întrucât, ca urmare a ratificării de către România a Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în conformitate cu prevederile art. 11 şi 20 din Constituţie, aceasta convenţie a devenit parte a dreptului intern, se impune ca în examinarea excepţiei să se aibă în vedere prevederile sale, precum şi practica jurisdicţională a Curţii Europene a Drepturilor Omului în aplicarea şi interpretarea convenţiei menţionate.Având a se pronunţa asupra faptului dacă interdicţia instituită de o lege naţionala pentru femeia căsătorită, de a contesta prezumţia de paternitate a soţului sau cu privire la copilul conceput în timpul căsătoriei, contravine art. 8 mai sus menţionat din convenţie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis în sens afirmativ în cazul Kroon şi alţii împotriva Olandei.În acest sens, prin Hotărârea din 27 octombrie 1994, s-a statuat ca "respectul faţă de viaţa de familie cere ca realitatea biologica şi socială sa prevaleze asupra unei prezumţii legale care loveste frontal atât faptele stabilite cat şi dorintele persoanelor în cauza, fără a aduce beneficii reale cuiva. De aici, chiar având în vedere marja de apreciere de care se bucura, Olanda a omis sa garanteze petitionarilor respectul faţă de viaţa de familie. Pornind de la aceasta, a avut loc o încălcare a art. 8".Faţa de aceasta interpretare şi aplicare a Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Constituţională apreciază ca se impune o reconsiderare a jurisprudenţei sale cu privire la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 alin. 2 din Codul familiei (Decizia nr. 78 din 13 septembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 20 decembrie 1995), urmând să constate ca textul în cauza contravine prevederilor art. 16 alin. (1), art. 26, art. 44 alin. (1) şi ale art. 45 alin. (1) din Constituţie, aspecte în raport cu care excepţia de neconstituţionalitate a art. 54 alin. 2 din Codul familiei urmează sa o considere ca fiind intemeiata.Într-adevăr, consacrarea prin dispoziţiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei a dreptului la promovarea unei acţiuni în tăgăduirea paternităţii prezumate doar în favoarea tatălui prezumtiv, cu excluderea mamei şi a copilului născut în timpul căsătoriei, în egala măsura titulari ai unui interes legitim în promovarea unei asemenea acţiuni, constituie o încălcare a principiului egalităţii în drepturi prevăzut la art. 16 alin. (1) din Constituţie.Faptul de necontestat ca tatăl prezumtiv şi mama copilului pot avea şi, de regula, au fiecare o motivatie proprie şi distinctă în răsturnarea prezumţiei de paternitate nu poate fi reţinut ca un argument peremptoriu în justificarea regimului discriminatoriu instituit prin textul criticat. Esenţială din punctul de vedere care interesează aici este, dincolo de mobilurile particulare care pot fi diferite, ratiunea comuna constând în asigurarea prevalentei realităţii asupra fictiunii. Or, potrivit unui principiu juridic de maxima generalitate, identitatea de ratiune impune identitate de soluţii.Totodată prevederile art. 54 alin. 2 din Codul familiei, în măsura în care refuza recunoaşterea şi pentru mama a dreptului la acţiune în tăgăduirea paternităţii prezumate, contravin şi dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Constituţie care consacra egalitatea dintre soţi ca unul dintre principiile pe care se întemeiază instituţia familiei.Cu referire la dispoziţiile art. 26 din Constituţie Curtea constata ca, prin consacrarea monopolului tatălui prezumtiv în promovarea acţiunii în tăgăduirea paternităţii prezumate, art. 54 alin. 2 din Codul familiei nu da expresie exigenţelor alin. (1) al textului constituţional, de a ocroti viaţa intima, familială şi privată, ci, dimpotriva, releva o imixtiune în aceasta, în măsura în care restrânge drastic posibilitatea de a conferi semnificaţie juridică unei realitati biologice, făcând-o dependenta exclusiv de bunul plac al unei singure persoane, cu ignorarea intereselor legitime şi ale altor persoane.Curtea retine, de asemenea, ca textul criticat contravine şi alin. (2) al art. 26 din Constituţie, în condiţiile în care nu recunoaşte şi copilului dreptul la acţiune în contestarea paternităţii prezumate, împrejurare de natura sa îi impună acestuia un anumit statut juridic stabilit prin voinţa altuia, pe care este ţinut sa îl accepte în mod pasiv, fără a putea acţiona în sensul modificării sale, ceea ce nu poate avea decât semnificatia unei negari a dreptului recunoscut oricărei persoane fizice prin articolul constituţional mai sus menţionat, de a dispune de ea însăşi.Curtea considera ca recunoaşterea, în favoarea copilului, a dreptului la acţiune în contestarea paternităţii prezumate, ca expresie a dreptului constituţional al oricărei persoane de a dispune de ea însăşi, nu este de natura sa încalce drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri şi, ca atare, nu retine nici o justificare pentru încălcarea dispoziţiei constituţionale.În sfârşit, Curtea constata ca art. 54 alin. 2 din Codul familiei contravine şi art. 45 alin. (1) din Constituţie.Într-adevăr, acest text recunoaşte copiilor şi tinerilor un regim special de protecţie şi de asistenţa în realizarea drepturilor lor, ceea ce nu poate avea decât semnificatia instituirii în sarcina statului a obligaţiei de a le asigura mijloace juridice mai numeroase şi mai eficiente decât cele aflate la dispoziţia persoanelor fizice mature, în vederea realizării finalitatii urmărite.Asa fiind, nerecunoasterea, în ceea ce îl priveşte pe copil, a dreptului de a-şi stabili propria filiatie faţă de tata, în concordanta cu realitatea, împotriva unei fictiuni, drept, recunoscut totuşi tatălui prezumtiv, constituie o evidenta încălcare a textului constituţional.Pentru considerentele arătate, urmează ca excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei să fie admisă.Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 2 alin. (2), al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi privind dispoziţiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:1. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Letitia Juletecan în Dosarul nr. 3.042/2001 al Judecătoriei Alba Iulia şi constata ca dispoziţiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei sunt neconstituţionale în măsura în care nu recunosc decât tatălui, iar nu şi mamei şi copilului născut în timpul căsătoriei, dreptul de a porni acţiunea în tăgăduirea paternităţii.2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 din Codul familiei, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.Definitivă şi obligatorie.Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 decembrie 2001.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Florentina GeanguOPINIE SEPARATĂNu vom insista prea mult asupra chestiunilor de fond - complicate şi dificile - ale admiterii, în favoarea altor persoane decât tatăl prezumtiv, a dreptului de a tagadui paternitatea copilului născut în timpul căsătoriei. Exista, desigur, unele ratiuni practice ale acceptării acestei soluţii, mai ales într-o societate - cum este cea românească, cu deosebire în ultimele decenii - în care disciplina conjugală nu este principala virtute a soţilor şi în care, prin costurile băneşti şi prin complicatele proceduri judecătoreşti, divorţul nu reprezintă o soluţie accesibila pentru a pune ordine în viaţa multor cupluri care au încetat, uneori de lungă vreme, sa existe în fapt.Prezumţia de paternitate este menita sa dea expresie, în acelaşi timp, protecţiei căsătoriei (implicit, descurajarii concubinajului) şi protecţiei copilului legitim (şi, având acelaşi statut juridic, dar numai după ce şi-a stabilit filiaţia faţă de tata, a celui născut în afară căsătoriei) - favor matrimonii şi, respectiv, favor filiationis. Sunt preocupări ce pot fi uşor recunoscute în textele Constituţiei (art. 44 şi 45) şi cărora Codul familiei le consacra nenumarate prevederi. Iar prezumţia de paternitate creează cele mai potrivite condiţii pentru exercitarea, în familie, de către părinţi, într-o deplina egalitate, a drepturilor şi îndatoririlor ce tind să asigure creşterea, educaţia şi instruirea copiilor. În fine, pentru copilul născut în timpul căsătoriei prezumţia de paternitate consacra privilegiul de a fi dispensat - spre deosebire de cel din afară căsătoriei - de obligaţia de a-şi vedea stabilită filiaţia faţă de tata, pe calea recunoaşterii voluntare de către acesta ori asumându-şi, prin mama sa, povara caii judiciare.În acelaşi timp, prezumţia pater is est quem nuptiae demonstrant conferă stabilitate raporturilor din căsătorie, punând la adapost pe soţul mamei de consecinţele grave ale incertitudinii privind respectarea, de către aceasta, a obligaţiei de fidelitate. Singur soţul mamei poate, în sistemul Codului familiei, sa tăgăduiască paternitatea, dovedind ca este cu neputinţă ca el să fie tatăl copilului. Legitimitatea unei asemenea acţiuni din partea soţului mamei nu poate fi contestată câtă vreme, izbandind în întreprinderea sa, acesta va sanctiona, prin înlăturarea efectelor prezumţiei, urmarea adulterului femeii. Soluţia este, bineînţeles, potrivnica intereselor copilului, acesta având, de altfel, poziţia procesuala de pârât şi fiind reprezentat, cu acel prilej, de mama. Oricât de dureroasa ar fi pentru copil reglementarea actuala, nimeni nu a contestat-o până în prezent.Este, într-adevăr - într-un sistem de reglementare care asaza pe primul loc, în toate situaţiile, interesele copilului -, singura ipoteza în care copilul îşi vede pierdută poziţia de copil din căsătorie, suportand în chip dramatic urmările libertinajului mamei sale ori, cel puţin, ale frivolitatii cu care ea a pasit în căsătorie. Altminteri, el, copilul, nu are a suferi, într-un asemenea sistem de ocrotire, nici măcar în situaţia în care căsătoria părinţilor a fost desfiintata ca nulă ori a fost anulată; el, copilul, nu va trebui să-şi caute un tata, indiferent dacă părinţii, ori numai unul dintre ei, se bucura de beneficiul putativitatii. Nu ne vom referi aici, în chip asemănător, la protecţia copilului prin adopţie, instituţie în care, de asemenea, interesele acestuia prevalează în toate împrejurările, legăturile de sânge fiind complet abolite în favoarea raporturilor decurgând din adopţie.Pentru copil, oricum ar sta, în fapt, lucrurile, interesul major este şi acela de a fi născut în timpul căsătoriei; într-adevăr, puţine lucruri sunt mai importante pentru el decât acela de a avea de la început nu unul, ci pe ambii ocrotitori legali, împreună.Asadar, dacă tagada paternităţii poate fi acceptată când este opera voinţei tatălui, o asemenea acţiune ni se pare a lovi, în oricare alta ipoteza, în interesele copilului, tinzând a-l lipsi de protecţia paterna în schimbul, eventual, al unui iluzoriu succes în stabilirea ulterioară a unei alte paternitati.A se îngădui mamei sa deschidă, în numele copilului, o asemenea cale de prejudiciere a intereselor acestuia ni se pare a da expresie ipocriziei şi a incuraja imoralitatea. Ceea ce n-ar putea face în nume propriu - căci ar fi sa invoce propria ei culpa - ar fi să poată face în "interesul" copilului - al copilului minor, bineînţeles ... Despre copilul major, deocamdată, nu se spune nimic, deşi dispozitivul deciziei adoptate cu majoritate de voturi de Plenul Curţii Constituţionale pare să aibă în vedere, alături de dreptul mamei de a tagadui paternitatea, acelaşi drept al copilului născut în timpul căsătoriei.În ceea ce o priveşte pe mama, nimeni nu pare preocupat sa stabilească ce anume interes legitim propriu (bazat, eventual, pe egalitatea soţilor în timpul căsătoriei) ar îngădui judecătorului sa accepte o acţiune adesea imorala, în dispreţul - de cele mai multe ori - al interesului copilului. Şi aceeaşi persoana - mama - ar fi sa-l reprezinte pe copilul minor - asa cum pare să rezulte din decizie - în ipoteza în care acesta ar cuteza sa pună în discuţie (de la ce vârsta anume?) chestiuni de alcov ale convieţuirii părinţilor.De aici şi până la luarea în seama a intereselor "legitime" de a contesta paternitatea copilului respectiv, atunci când asemenea interese ar aparţine altora - moştenitorii tatălui sau ai copilului, tatăl "biologic" (complice al mamei), creditorii copilului ori ai tatălui etc., nu mai este decât un pas, în ciuda caracterului personal al unei acţiuni în aceasta materie; în definitiv, şi în prezent moştenitorii tatălui pot continua acţiunea începută de acesta înainte de a fi murit.Pentru noi este evident ce "cutie a Pandorei" poate deschide soluţia cu care nu suntem de acord. Vom preciza totuşi ca, în opinia noastră, aceasta soluţie ar putea fi consacrată legislativ, dar numai în urma unei analize complexe a consecinţelor pe care ea le-ar genera în familia şi în societatea românească. O asemenea reglementare legală ar cuprinde, inevitabil, ipoteze nuantate, rezerve, excepţii, termene şi alte elemente de prudenta legislativă indispensabila. În momentul actual este vorba de a schimba o soluţie straveche într-un mod ce nu poate sta la indemana Curţii, care se transforma, volens-nolens, în "legislator pozitiv". Nenumaratele aspecte rămân nerezolvate şi decizia este, inevitabil, lipsită de precizări fără de care instanţele nu se vor putea pronunţa.Nu poate fi, pe de altă parte, ignorata împrejurarea ca, în ultima jumătate de secol, mijloacele de stabilire a filiaţiei au evoluat în mod spectaculos, în prezent tehnicile biologice putând pune la dispoziţia justiţiei, inclusiv în ţara noastră, expertize ce exclud orice indoiala asupra filiaţiei unei persoane.Dincolo de toate cele arătate vom stărui asupra motivarii soluţiei adoptate de Curtea Constituţională. Este, oare, actuala reglementare - art. 54 alin. 2 din Codul familiei - cu adevărat potrivnica textelor Constituţiei - şi anume art. 16 alin. (1), art. 26, art. 44 alin. (1) şi art. 45 alin. (1) din Legea fundamentală?Nu credem ca o asemenea neconstituţionalitate ar exista cu adevărat. Egalitatea prevăzută de art. 16 din Constituţie nu este, în situaţia la care ne referim, sorgintea unor privilegii pentru tatăl copilului în raport cu sotia sa; pretenţia egalităţii în casnicie nu presupune dreptul mamei de a invoca o egalitate ce nu justifica, din partea ei, nici un interes bazat pe buna-credinţa şi care este oricum potrivnica intereselor copilului. În realitate, o poziţie de egalitate a mamei ar putea privi cel mult dreptul ei propriu de a cere să se stabilească inexistenta filiaţiei sale cu copilul respectiv, iar nu de a tagadui paternitatea. Dacă exista o inegalitate între soţi, atunci aceasta este inegalitatea naturala, care nu poate fi ignorata nici pe planul dreptului. Indreptatirea" mamei şi a copilului de a tagadui paternitatea nu are, în convingerea noastră, nici o legătură cu respectul şi ocrotirea de către autorităţile publice a vieţii intime, familiale şi private şi nici cu dreptul persoanei fizice de a dispune de ea însăşi [în sensul art. 26 alin. (1) şi (2) din Constituţie]. Cu atât mai puţin, o asemenea pretentie s-ar acorda cu dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor ori cu regimul special de protecţie şi de asistenţa statornicit prin lege în favoarea copiilor şi a tinerilor [art. 44 alin. (1) şi art. 45 alin. (1) din Constituţie]. Credem chiar ca textele constituţionale ordonă, mai degraba, soluţia potrivnica.Suntem, în concluzie, într-o materie în care, cum s-a spus adesea, biologicul trebuie subordonat institutionalului. Fără aceasta subordonare bazele familiei ar putea fi, în practica, minate de imoralitate aroganta, de ingratitudine, de îndoieli distructive. Credem, de aceea, ca argumentele de principiu avute în vedere de Curtea Constituţională în Decizia nr. 78 din 13 septembrie 1995 îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţa şi ca soluţia contrară nu se justifica.În acest sens apreciem ca soluţia de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate stanjeneste protecţia vieţii familiale şi protecţia interesului copilului, astfel cum sunt ocrotite de textele constituţionale ale art. 44 şi 45. Mai mult chiar, funcţia autorităţilor publice de respectare şi ocrotire a vieţii familiale, asa cum este prevăzută la art. 26 din Constituţie, este la rândul sau infranta de aceasta soluţie, deoarece încurajează decăderea moralei publice, care se impune a fi apărată prin restrangerea, prin lege (asa cum este Codul familiei), a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Or, ipoteza în care se recunoaşte şi mamei şi copilului născut sau conceput în timpul căsătoriei dreptul de a porni acţiunea în tăgăduirea paternităţii, consideram ca duce la imoralitate, chiar la institutionalizarea relaţiilor adulterine, ceea ce inlatura cu desăvârşire aplicarea textelor constituţionale invocate.De asemenea, apreciem ca în afară acestor considerente se impunea cu prioritate o soluţie radicala, şi anume aceea de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca fiind inadmisibila. Aceasta deoarece se putea observa cu usurinta ca actul de sesizare a Curţii este vulnerabil. Conform art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, instanţa de judecată avea obligaţia sa examineze dacă soluţionarea cauzei depinde de dispoziţiile legale criticate. Nu se poate susţine sub nici un motiv ca autoarea excepţiei avea drept la acţiune în tagada paternităţii, iar formularea unei "contestaţii a paternităţii prezumate", ca cea din discuţie, nu este reglementată de Codul familiei. În aceasta ordine de idei, consideram ca în mod nejustificat Curtea Constituţională a abdicat de la jurisprudenta sa constanta, potrivit căreia Curtea nu se poate pronunţa asupra constituţionalităţii unei omisiuni legislative, deoarece aceasta ar avea semnificatia unei ingerinţe în sfera de competenţa a Parlamentului; or, acesta este, potrivit art. 58 alin. (1) din Constituţie, unica autoritate legiuitoare a tarii.În concluzie, opinia noastră este în deplina concordanta cu scopul Curţii Constituţionale, astfel cum este stabilit în art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, şi anume acela de garantare a supremaţiei Constituţiei.Judecători,Petre Ninosu,Lucian StanguOPINIE CONCORDANTASunt de acord cu soluţia adoptată de Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, prin Decizia nr. 349 din 19 decembrie 2001, asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 şi ale art. 54 alin. 2 din Codul familiei, pentru care am votat.Consider însă ca motivarea admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 54 alin. 2 din Codul familiei pe încălcarea dispoziţiilor art. 61 alin. (1) şi (2) din Constituţie, în cazul dat, nu este adecvată, de vreme ce admiterea excepţiei se întemeiază, în ce priveşte dreptul sotiei, în mod corect, pe dispoziţiile art. 44 alin. (1), care consacra, între altele, şi egalitatea soţilor.A admite faptul ca indreptatirea mamei şi a copilului de a porni, alături de tata, acţiunea în tăgăduirea paternităţii decurge din principiul general al egalităţii în drepturi a cetăţenilor, consacrat de art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, înseamnă, în opinia mea, a admite concluzia ca orice persoană (cetăţean) ar putea porni acţiunea în tăgăduirea paternităţii, ceea ce ar fi de neconceput.În realitate, întreaga problematica a acţiunii în tăgăduirea paternităţii, ca şi a filiaţiei în general, se circumscrie sferei relaţiilor de familie, asa cum rezultă din reglementarea Codului familiei, relaţii în cadrul cărora nu poate opera principiul general al egalităţii în drepturi a cetăţenilor, ci numai egalitatea dintre soţi.În ceea ce priveşte dreptul copilului de a porni o asemenea acţiune, în mod corect, în opinia mea, se motiveaza admiterea excepţiei pe dreptul persoanei fizice de a dispune de ea însăşi, drept prevăzut de art. 26 alin. (2) din Constituţie.Judecător,Constantin Doldur--------
| EMITENT |
Nicolae Popa - preşedinteCostica Bulai - judecătorNicolae Cochinescu - judecătorConstantin Doldur - judecătorKozsokar Gabor - judecătorPetre Ninosu - judecătorŞerban Viorel Stanoiu - judecătorLucian Stangu - judecătorPaula C. Pantea - procurorFlorentina Geangu - magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 şi 54 din Codul familiei, excepţie ridicată de Letitia Juletecan, în nume propriu şi în numele fiicei sale minore, Czako Maria Livia, în Dosarul nr. 3.042/2001 al Judecătoriei Alba Iulia.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 18 decembrie 2001, în prezenta reprezentantului Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 19 decembrie 2001.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 28 martie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 3.042/2001, Judecătoria Alba Iulia a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 şi 54 din Codul familiei, excepţie ridicată de Letitia Juletecan, în nume propriu şi în numele fiicei sale minore, Czako Maria Livia.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile legale criticate încalcă următoarele prevederi constituţionale:- art. 16 alin. (1) şi (2), prin crearea unei discriminări, pe planul drepturilor procesuale, între soţul mamei, respectiv mama şi copil;- art. 26 alin. (2), deoarece "copilul rezultat din afară căsătoriei... este împiedicat sa promoveze o acţiune prin care să dispună asupra constatării filiaţiei sale fireşti";- art. 44 alin. (1), care consfinţeşte egalitatea între soţi "prin aceea ca numai soţul poate tagadui paternitatea, deşi acesta este egal în drepturi cu sotia";- art. 45 alin. (1), întrucât copilul este lipsit de posibilitatea de a rasturna prezumţia legală de paternitate, punând de acord situaţia de drept cu cea reală.Judecătoria Alba Iulia, exprimandu-şi opinia, apreciază ca excepţia este intemeiata. Se arata în acest sens ca, în reglementarea actuala, "persoana cea mai interesată în stabilirea statutului sau şi a filiaţiei, copilul, nu are dreptul sa pornească o asemenea acţiune", iar "art. 54 din Codul familiei infrange principiul egalităţii soţilor în familie, dând dreptul doar unuia dintre soţi sa promoveze un anumit tip de acţiune, respectiv acţiunea în tagada paternităţii". Se mai arata ca, deşi intenţia legiuitorului, în cazul stabilirii acestei prezumţii, a fost de a proteja copilul, "minorul trebuie să aibă dreptul de a-şi pune în concordanta situaţia reală cu cea de drept".Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate invocată este intemeiata numai în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei. Se arata în acest sens ca "este necesară intervenţia legiuitorului... pentru a se da o alta reglementare acţiunii în tagada paternităţii, care să fie în acord cu dreptul la respectarea vieţii familiale şi private, precum şi cu egalitatea între soţi".Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Prin încheierea instanţei de judecată Curtea a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 şi 54 din Codul familiei, dispoziţii care au următorul conţinut:- Art. 53: "Copilul născut în timpul căsătoriei are ca tata pe soţul mamei.Copilul născut după desfacerea, declararea nulităţii sau anularea căsătoriei are ca tata pe fostul soţ al mamei, dacă a fost conceput în timpul căsătoriei şi naşterea sa a avut loc înainte ca mama sa fi intrat într-o noua căsătorie.Dispoziţiile art. 51 sunt aplicabile şi situaţiilor prevăzute în prezentul articol." ;- Art. 54: "Paternitatea poate fi tagaduita, dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului.Acţiunea în tăgăduirea paternităţii poate fi pornită numai de soţ; moştenitorii acestuia pot continua acţiunea pornită de el.Dacă soţul este pus sub interdicţie, acţiunea va putea fi pornită de tutore, însă numai cu încuviinţarea autorităţii tutelare.În toate cazurile, mama copilului va fi citata."Autorul excepţiei susţine ca dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), privind egalitatea în drepturi, art. 26, referitor la viaţa intima, familială şi privată, art. 44 alin. (1), privind familia, şi art. 45 alin. (1), privind protecţia copiilor şi a tinerilor. Aceste texte constituţionale au următorul conţinut:- Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. (2) Nimeni nu este mai presus de lege.";- Art. 26: "(1) Autorităţile publice respecta şi ocrotesc viaţa intima, familială şi privată. (2) Persoana fizica are dreptul sa dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.";- Art. 44 alin. (1): "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.";- Art. 45 alin. (1): "Copiii şi ţinerii se bucura de un regim special de protecţie şi de asistenţa în realizarea drepturilor lor."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca, în realitate, astfel cum rezultă din motivarea cererii prin care a fost ridicată excepţia, autorul acesteia contesta constituţionalitatea prevederilor art. 53 şi ale art. 54 alin. 2 din Codul familiei.I. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 53 din Codul familiei, în sensul că acest text ar încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată.În jurisprudenta sa Curtea a decis în mod constant ca principiul egalităţii implica un tratament juridic egal pentru toţi cetăţenii aflaţi în situaţii egale.Întrucât însă nu s-ar putea susţine existenta unei egalitati între soţul mamei şi ceilalţi bărbaţi, din punctul de vedere care aici interesează, instituirea prezumţiei de paternitate în favoarea primului nu contravine dispoziţiilor art. 16 din Constituţie.Totodată Curtea constata ca instituirea acestei prezumţii are puternice şi incontestabile ratiuni în ideea de protecţie a ordinii publice şi a bunelor moravuri, ceea ce face ca prevederile art. 53 din Codul familiei sa nu contravina nici dispoziţiilor art. 26 din Constituţie.De asemenea, Curtea constata ca prevederile art. 53 din Codul familiei nu încalcă în nici un mod dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi ale art. 45 alin. (1) din Constituţie, ci, dimpotriva, constituie un adevărat reflex al lor, prezumţia pe care o instituie dând expresie, în mod adecvat, principiilor constituţionale consacrate de acestea.Din cele arătate rezultă ca excepţia de neconstituţionalitate a art. 53 din Codul familiei este nefondata şi urmează să fie respinsă.II. Cu privire la dispoziţiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei, autorul excepţiei susţine ca şi acestea contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), privind egalitatea în drepturi, ale art. 26 alin. (2), referitoare la viaţa intima, familială şi privată, ale art. 44 alin. (1), privind familia, şi ale art. 45 alin. (1), privind protecţia copiilor şi a tinerilor.Curtea retine ca invocarea neconstitutionalitatii dispoziţiilor art. 54 alin. 2 din Codul familiei vizează dreptul constituţional la viaţa familială şi privată, reglementat ca atare în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Astfel, art. 8 din aceasta convenţie prevede că: "1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului sau şi a corespondentei sale.2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsura care, într-o societate democratica, este necesară pentru securitatea naţionala, siguranţa publică, bunăstarea economică a tarii, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora."Întrucât, ca urmare a ratificării de către România a Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în conformitate cu prevederile art. 11 şi 20 din Constituţie, aceasta convenţie a devenit parte a dreptului intern, se impune ca în examinarea excepţiei să se aibă în vedere prevederile sale, precum şi practica jurisdicţională a Curţii Europene a Drepturilor Omului în aplicarea şi interpretarea convenţiei menţionate.Având a se pronunţa asupra faptului dacă interdicţia instituită de o lege naţionala pentru femeia căsătorită, de a contesta prezumţia de paternitate a soţului sau cu privire la copilul conceput în timpul căsătoriei, contravine art. 8 mai sus menţionat din convenţie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis în sens afirmativ în cazul Kroon şi alţii împotriva Olandei.În acest sens, prin Hotărârea din 27 octombrie 1994, s-a statuat ca "respectul faţă de viaţa de familie cere ca realitatea biologica şi socială sa prevaleze asupra unei prezumţii legale care loveste frontal atât faptele stabilite cat şi dorintele persoanelor în cauza, fără a aduce beneficii reale cuiva. De aici, chiar având în vedere marja de apreciere de care se bucura, Olanda a omis sa garanteze petitionarilor respectul faţă de viaţa de familie. Pornind de la aceasta, a avut loc o încălcare a art. 8".Faţa de aceasta interpretare şi aplicare a Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Constituţională apreciază ca se impune o reconsiderare a jurisprudenţei sale cu privire la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 alin. 2 din Codul familiei (Decizia nr. 78 din 13 septembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 20 decembrie 1995), urmând să constate ca textul în cauza contravine prevederilor art. 16 alin. (1), art. 26, art. 44 alin. (1) şi ale art. 45 alin. (1) din Constituţie, aspecte în raport cu care excepţia de neconstituţionalitate a art. 54 alin. 2 din Codul familiei urmează sa o considere ca fiind intemeiata.Într-adevăr, consacrarea prin dispoziţiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei a dreptului la promovarea unei acţiuni în tăgăduirea paternităţii prezumate doar în favoarea tatălui prezumtiv, cu excluderea mamei şi a copilului născut în timpul căsătoriei, în egala măsura titulari ai unui interes legitim în promovarea unei asemenea acţiuni, constituie o încălcare a principiului egalităţii în drepturi prevăzut la art. 16 alin. (1) din Constituţie.Faptul de necontestat ca tatăl prezumtiv şi mama copilului pot avea şi, de regula, au fiecare o motivatie proprie şi distinctă în răsturnarea prezumţiei de paternitate nu poate fi reţinut ca un argument peremptoriu în justificarea regimului discriminatoriu instituit prin textul criticat. Esenţială din punctul de vedere care interesează aici este, dincolo de mobilurile particulare care pot fi diferite, ratiunea comuna constând în asigurarea prevalentei realităţii asupra fictiunii. Or, potrivit unui principiu juridic de maxima generalitate, identitatea de ratiune impune identitate de soluţii.Totodată prevederile art. 54 alin. 2 din Codul familiei, în măsura în care refuza recunoaşterea şi pentru mama a dreptului la acţiune în tăgăduirea paternităţii prezumate, contravin şi dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Constituţie care consacra egalitatea dintre soţi ca unul dintre principiile pe care se întemeiază instituţia familiei.Cu referire la dispoziţiile art. 26 din Constituţie Curtea constata ca, prin consacrarea monopolului tatălui prezumtiv în promovarea acţiunii în tăgăduirea paternităţii prezumate, art. 54 alin. 2 din Codul familiei nu da expresie exigenţelor alin. (1) al textului constituţional, de a ocroti viaţa intima, familială şi privată, ci, dimpotriva, releva o imixtiune în aceasta, în măsura în care restrânge drastic posibilitatea de a conferi semnificaţie juridică unei realitati biologice, făcând-o dependenta exclusiv de bunul plac al unei singure persoane, cu ignorarea intereselor legitime şi ale altor persoane.Curtea retine, de asemenea, ca textul criticat contravine şi alin. (2) al art. 26 din Constituţie, în condiţiile în care nu recunoaşte şi copilului dreptul la acţiune în contestarea paternităţii prezumate, împrejurare de natura sa îi impună acestuia un anumit statut juridic stabilit prin voinţa altuia, pe care este ţinut sa îl accepte în mod pasiv, fără a putea acţiona în sensul modificării sale, ceea ce nu poate avea decât semnificatia unei negari a dreptului recunoscut oricărei persoane fizice prin articolul constituţional mai sus menţionat, de a dispune de ea însăşi.Curtea considera ca recunoaşterea, în favoarea copilului, a dreptului la acţiune în contestarea paternităţii prezumate, ca expresie a dreptului constituţional al oricărei persoane de a dispune de ea însăşi, nu este de natura sa încalce drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri şi, ca atare, nu retine nici o justificare pentru încălcarea dispoziţiei constituţionale.În sfârşit, Curtea constata ca art. 54 alin. 2 din Codul familiei contravine şi art. 45 alin. (1) din Constituţie.Într-adevăr, acest text recunoaşte copiilor şi tinerilor un regim special de protecţie şi de asistenţa în realizarea drepturilor lor, ceea ce nu poate avea decât semnificatia instituirii în sarcina statului a obligaţiei de a le asigura mijloace juridice mai numeroase şi mai eficiente decât cele aflate la dispoziţia persoanelor fizice mature, în vederea realizării finalitatii urmărite.Asa fiind, nerecunoasterea, în ceea ce îl priveşte pe copil, a dreptului de a-şi stabili propria filiatie faţă de tata, în concordanta cu realitatea, împotriva unei fictiuni, drept, recunoscut totuşi tatălui prezumtiv, constituie o evidenta încălcare a textului constituţional.Pentru considerentele arătate, urmează ca excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei să fie admisă.Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 2 alin. (2), al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi privind dispoziţiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:1. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Letitia Juletecan în Dosarul nr. 3.042/2001 al Judecătoriei Alba Iulia şi constata ca dispoziţiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei sunt neconstituţionale în măsura în care nu recunosc decât tatălui, iar nu şi mamei şi copilului născut în timpul căsătoriei, dreptul de a porni acţiunea în tăgăduirea paternităţii.2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 din Codul familiei, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.Definitivă şi obligatorie.Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 decembrie 2001.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Florentina GeanguOPINIE SEPARATĂNu vom insista prea mult asupra chestiunilor de fond - complicate şi dificile - ale admiterii, în favoarea altor persoane decât tatăl prezumtiv, a dreptului de a tagadui paternitatea copilului născut în timpul căsătoriei. Exista, desigur, unele ratiuni practice ale acceptării acestei soluţii, mai ales într-o societate - cum este cea românească, cu deosebire în ultimele decenii - în care disciplina conjugală nu este principala virtute a soţilor şi în care, prin costurile băneşti şi prin complicatele proceduri judecătoreşti, divorţul nu reprezintă o soluţie accesibila pentru a pune ordine în viaţa multor cupluri care au încetat, uneori de lungă vreme, sa existe în fapt.Prezumţia de paternitate este menita sa dea expresie, în acelaşi timp, protecţiei căsătoriei (implicit, descurajarii concubinajului) şi protecţiei copilului legitim (şi, având acelaşi statut juridic, dar numai după ce şi-a stabilit filiaţia faţă de tata, a celui născut în afară căsătoriei) - favor matrimonii şi, respectiv, favor filiationis. Sunt preocupări ce pot fi uşor recunoscute în textele Constituţiei (art. 44 şi 45) şi cărora Codul familiei le consacra nenumarate prevederi. Iar prezumţia de paternitate creează cele mai potrivite condiţii pentru exercitarea, în familie, de către părinţi, într-o deplina egalitate, a drepturilor şi îndatoririlor ce tind să asigure creşterea, educaţia şi instruirea copiilor. În fine, pentru copilul născut în timpul căsătoriei prezumţia de paternitate consacra privilegiul de a fi dispensat - spre deosebire de cel din afară căsătoriei - de obligaţia de a-şi vedea stabilită filiaţia faţă de tata, pe calea recunoaşterii voluntare de către acesta ori asumându-şi, prin mama sa, povara caii judiciare.În acelaşi timp, prezumţia pater is est quem nuptiae demonstrant conferă stabilitate raporturilor din căsătorie, punând la adapost pe soţul mamei de consecinţele grave ale incertitudinii privind respectarea, de către aceasta, a obligaţiei de fidelitate. Singur soţul mamei poate, în sistemul Codului familiei, sa tăgăduiască paternitatea, dovedind ca este cu neputinţă ca el să fie tatăl copilului. Legitimitatea unei asemenea acţiuni din partea soţului mamei nu poate fi contestată câtă vreme, izbandind în întreprinderea sa, acesta va sanctiona, prin înlăturarea efectelor prezumţiei, urmarea adulterului femeii. Soluţia este, bineînţeles, potrivnica intereselor copilului, acesta având, de altfel, poziţia procesuala de pârât şi fiind reprezentat, cu acel prilej, de mama. Oricât de dureroasa ar fi pentru copil reglementarea actuala, nimeni nu a contestat-o până în prezent.Este, într-adevăr - într-un sistem de reglementare care asaza pe primul loc, în toate situaţiile, interesele copilului -, singura ipoteza în care copilul îşi vede pierdută poziţia de copil din căsătorie, suportand în chip dramatic urmările libertinajului mamei sale ori, cel puţin, ale frivolitatii cu care ea a pasit în căsătorie. Altminteri, el, copilul, nu are a suferi, într-un asemenea sistem de ocrotire, nici măcar în situaţia în care căsătoria părinţilor a fost desfiintata ca nulă ori a fost anulată; el, copilul, nu va trebui să-şi caute un tata, indiferent dacă părinţii, ori numai unul dintre ei, se bucura de beneficiul putativitatii. Nu ne vom referi aici, în chip asemănător, la protecţia copilului prin adopţie, instituţie în care, de asemenea, interesele acestuia prevalează în toate împrejurările, legăturile de sânge fiind complet abolite în favoarea raporturilor decurgând din adopţie.Pentru copil, oricum ar sta, în fapt, lucrurile, interesul major este şi acela de a fi născut în timpul căsătoriei; într-adevăr, puţine lucruri sunt mai importante pentru el decât acela de a avea de la început nu unul, ci pe ambii ocrotitori legali, împreună.Asadar, dacă tagada paternităţii poate fi acceptată când este opera voinţei tatălui, o asemenea acţiune ni se pare a lovi, în oricare alta ipoteza, în interesele copilului, tinzând a-l lipsi de protecţia paterna în schimbul, eventual, al unui iluzoriu succes în stabilirea ulterioară a unei alte paternitati.A se îngădui mamei sa deschidă, în numele copilului, o asemenea cale de prejudiciere a intereselor acestuia ni se pare a da expresie ipocriziei şi a incuraja imoralitatea. Ceea ce n-ar putea face în nume propriu - căci ar fi sa invoce propria ei culpa - ar fi să poată face în "interesul" copilului - al copilului minor, bineînţeles ... Despre copilul major, deocamdată, nu se spune nimic, deşi dispozitivul deciziei adoptate cu majoritate de voturi de Plenul Curţii Constituţionale pare să aibă în vedere, alături de dreptul mamei de a tagadui paternitatea, acelaşi drept al copilului născut în timpul căsătoriei.În ceea ce o priveşte pe mama, nimeni nu pare preocupat sa stabilească ce anume interes legitim propriu (bazat, eventual, pe egalitatea soţilor în timpul căsătoriei) ar îngădui judecătorului sa accepte o acţiune adesea imorala, în dispreţul - de cele mai multe ori - al interesului copilului. Şi aceeaşi persoana - mama - ar fi sa-l reprezinte pe copilul minor - asa cum pare să rezulte din decizie - în ipoteza în care acesta ar cuteza sa pună în discuţie (de la ce vârsta anume?) chestiuni de alcov ale convieţuirii părinţilor.De aici şi până la luarea în seama a intereselor "legitime" de a contesta paternitatea copilului respectiv, atunci când asemenea interese ar aparţine altora - moştenitorii tatălui sau ai copilului, tatăl "biologic" (complice al mamei), creditorii copilului ori ai tatălui etc., nu mai este decât un pas, în ciuda caracterului personal al unei acţiuni în aceasta materie; în definitiv, şi în prezent moştenitorii tatălui pot continua acţiunea începută de acesta înainte de a fi murit.Pentru noi este evident ce "cutie a Pandorei" poate deschide soluţia cu care nu suntem de acord. Vom preciza totuşi ca, în opinia noastră, aceasta soluţie ar putea fi consacrată legislativ, dar numai în urma unei analize complexe a consecinţelor pe care ea le-ar genera în familia şi în societatea românească. O asemenea reglementare legală ar cuprinde, inevitabil, ipoteze nuantate, rezerve, excepţii, termene şi alte elemente de prudenta legislativă indispensabila. În momentul actual este vorba de a schimba o soluţie straveche într-un mod ce nu poate sta la indemana Curţii, care se transforma, volens-nolens, în "legislator pozitiv". Nenumaratele aspecte rămân nerezolvate şi decizia este, inevitabil, lipsită de precizări fără de care instanţele nu se vor putea pronunţa.Nu poate fi, pe de altă parte, ignorata împrejurarea ca, în ultima jumătate de secol, mijloacele de stabilire a filiaţiei au evoluat în mod spectaculos, în prezent tehnicile biologice putând pune la dispoziţia justiţiei, inclusiv în ţara noastră, expertize ce exclud orice indoiala asupra filiaţiei unei persoane.Dincolo de toate cele arătate vom stărui asupra motivarii soluţiei adoptate de Curtea Constituţională. Este, oare, actuala reglementare - art. 54 alin. 2 din Codul familiei - cu adevărat potrivnica textelor Constituţiei - şi anume art. 16 alin. (1), art. 26, art. 44 alin. (1) şi art. 45 alin. (1) din Legea fundamentală?Nu credem ca o asemenea neconstituţionalitate ar exista cu adevărat. Egalitatea prevăzută de art. 16 din Constituţie nu este, în situaţia la care ne referim, sorgintea unor privilegii pentru tatăl copilului în raport cu sotia sa; pretenţia egalităţii în casnicie nu presupune dreptul mamei de a invoca o egalitate ce nu justifica, din partea ei, nici un interes bazat pe buna-credinţa şi care este oricum potrivnica intereselor copilului. În realitate, o poziţie de egalitate a mamei ar putea privi cel mult dreptul ei propriu de a cere să se stabilească inexistenta filiaţiei sale cu copilul respectiv, iar nu de a tagadui paternitatea. Dacă exista o inegalitate între soţi, atunci aceasta este inegalitatea naturala, care nu poate fi ignorata nici pe planul dreptului. Indreptatirea" mamei şi a copilului de a tagadui paternitatea nu are, în convingerea noastră, nici o legătură cu respectul şi ocrotirea de către autorităţile publice a vieţii intime, familiale şi private şi nici cu dreptul persoanei fizice de a dispune de ea însăşi [în sensul art. 26 alin. (1) şi (2) din Constituţie]. Cu atât mai puţin, o asemenea pretentie s-ar acorda cu dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor ori cu regimul special de protecţie şi de asistenţa statornicit prin lege în favoarea copiilor şi a tinerilor [art. 44 alin. (1) şi art. 45 alin. (1) din Constituţie]. Credem chiar ca textele constituţionale ordonă, mai degraba, soluţia potrivnica.Suntem, în concluzie, într-o materie în care, cum s-a spus adesea, biologicul trebuie subordonat institutionalului. Fără aceasta subordonare bazele familiei ar putea fi, în practica, minate de imoralitate aroganta, de ingratitudine, de îndoieli distructive. Credem, de aceea, ca argumentele de principiu avute în vedere de Curtea Constituţională în Decizia nr. 78 din 13 septembrie 1995 îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţa şi ca soluţia contrară nu se justifica.În acest sens apreciem ca soluţia de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate stanjeneste protecţia vieţii familiale şi protecţia interesului copilului, astfel cum sunt ocrotite de textele constituţionale ale art. 44 şi 45. Mai mult chiar, funcţia autorităţilor publice de respectare şi ocrotire a vieţii familiale, asa cum este prevăzută la art. 26 din Constituţie, este la rândul sau infranta de aceasta soluţie, deoarece încurajează decăderea moralei publice, care se impune a fi apărată prin restrangerea, prin lege (asa cum este Codul familiei), a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Or, ipoteza în care se recunoaşte şi mamei şi copilului născut sau conceput în timpul căsătoriei dreptul de a porni acţiunea în tăgăduirea paternităţii, consideram ca duce la imoralitate, chiar la institutionalizarea relaţiilor adulterine, ceea ce inlatura cu desăvârşire aplicarea textelor constituţionale invocate.De asemenea, apreciem ca în afară acestor considerente se impunea cu prioritate o soluţie radicala, şi anume aceea de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca fiind inadmisibila. Aceasta deoarece se putea observa cu usurinta ca actul de sesizare a Curţii este vulnerabil. Conform art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, instanţa de judecată avea obligaţia sa examineze dacă soluţionarea cauzei depinde de dispoziţiile legale criticate. Nu se poate susţine sub nici un motiv ca autoarea excepţiei avea drept la acţiune în tagada paternităţii, iar formularea unei "contestaţii a paternităţii prezumate", ca cea din discuţie, nu este reglementată de Codul familiei. În aceasta ordine de idei, consideram ca în mod nejustificat Curtea Constituţională a abdicat de la jurisprudenta sa constanta, potrivit căreia Curtea nu se poate pronunţa asupra constituţionalităţii unei omisiuni legislative, deoarece aceasta ar avea semnificatia unei ingerinţe în sfera de competenţa a Parlamentului; or, acesta este, potrivit art. 58 alin. (1) din Constituţie, unica autoritate legiuitoare a tarii.În concluzie, opinia noastră este în deplina concordanta cu scopul Curţii Constituţionale, astfel cum este stabilit în art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, şi anume acela de garantare a supremaţiei Constituţiei.Judecători,Petre Ninosu,Lucian StanguOPINIE CONCORDANTASunt de acord cu soluţia adoptată de Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, prin Decizia nr. 349 din 19 decembrie 2001, asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 şi ale art. 54 alin. 2 din Codul familiei, pentru care am votat.Consider însă ca motivarea admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 54 alin. 2 din Codul familiei pe încălcarea dispoziţiilor art. 61 alin. (1) şi (2) din Constituţie, în cazul dat, nu este adecvată, de vreme ce admiterea excepţiei se întemeiază, în ce priveşte dreptul sotiei, în mod corect, pe dispoziţiile art. 44 alin. (1), care consacra, între altele, şi egalitatea soţilor.A admite faptul ca indreptatirea mamei şi a copilului de a porni, alături de tata, acţiunea în tăgăduirea paternităţii decurge din principiul general al egalităţii în drepturi a cetăţenilor, consacrat de art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, înseamnă, în opinia mea, a admite concluzia ca orice persoană (cetăţean) ar putea porni acţiunea în tăgăduirea paternităţii, ceea ce ar fi de neconceput.În realitate, întreaga problematica a acţiunii în tăgăduirea paternităţii, ca şi a filiaţiei în general, se circumscrie sferei relaţiilor de familie, asa cum rezultă din reglementarea Codului familiei, relaţii în cadrul cărora nu poate opera principiul general al egalităţii în drepturi a cetăţenilor, ci numai egalitatea dintre soţi.În ceea ce priveşte dreptul copilului de a porni o asemenea acţiune, în mod corect, în opinia mea, se motiveaza admiterea excepţiei pe dreptul persoanei fizice de a dispune de ea însăşi, drept prevăzut de art. 26 alin. (2) din Constituţie.Judecător,Constantin Doldur--------
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari