NORME METODOLOGICE din 7 martie 2002de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 168/2001 privind punerea în valoare a construcţiilor zootehnice dezafectate, destinate creşterii, ingrasarii şi exploatării animalelor, precum şi a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 14 martie 2002



     +  Articolul 1 (1) Imediat după publicarea prezentelor norme metodologice în Monitorul Oficial al României, Partea I, se constituie o comisie, la nivelul fiecărui judeţ, respectiv al municipiului Bucureşti, pentru verificarea, inventarierea şi centralizarea construcţiilor zootehnice dezafectate, destinate creşterii, ingrasarii şi exploatării animalelor, precum şi a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, alcătuită din specialişti având următoarea componenta: a) doi reprezentanţi desemnaţi de direcţia generală pentru agricultura şi industrie alimentara judeteana, respectiv a municipiului Bucureşti; b) un reprezentant desemnat de Agenţia Domeniilor Statului; c) un reprezentant desemnat de preşedintele consiliului judeţean; d) un reprezentant desemnat de Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participatiilor Statului (APAPS), din teritoriu; e) un reprezentant desemnat de primarul localităţii pe a carei raza se afla amplasata construcţia zootehnica dezafectata sau fabrica de nutreturi combinate dezafectata. (2) Preşedintele acestei comisii este directorul general al direcţiei generale pentru agricultura şi industrie alimentara judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti. (3) Comisia prevăzută la alin. (1) verifica şi inventariaza fiecare construcţie zootehnica dezafectata şi fiecare fabrica de nutreturi combinate dezafectata, pe active componente, în termen de 15 zile de la data constituirii. (4) Cu ocazia verificării şi inventarierii se întocmeşte un proces-verbal în doua exemplare, care conţine date referitoare la situaţia juridică a construcţiilor zootehnice dezafectate şi a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate - cu precizarea ipotecilor -, nivelul de dotare, capacitatea de producţie, suprafaţa de teren ocupată, situaţia amenajărilor interioare, starea fluxului tehnologic, a anexelor, valoarea la momentul inventarierii, precum şi denumirea proprietarului. (5) Un exemplar din procesul-verbal întocmit de comisie se arhiveaza la direcţia generală pentru agricultura şi industrie alimentara judeteana, respectiv a municipiului Bucureşti, iar datele cuprinse în acesta se preiau în contractele de atribuire în folosinţă gratuita. (6) Pentru spaţiile zootehnice dezafectate, precum şi pentru fabricile de nutreturi combinate dezafectate, care sunt ipotecate, comisia solicita acordul de principiu al băncilor finanţatoare cu privire la atribuirea în folosinţă gratuita a acestora. (7) Dacă în termen de 7 zile de la data solicitării comisiei băncile finanţatoare nu formulează răspunsul, se considera ca acordul de principiu a fost dat.  +  Articolul 2 (1) După verificare şi inventariere, în termenul prevăzut la art. 1 alin. (3), comisia întocmeşte o lista centralizata a construcţiilor zootehnice dezafectate şi a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, care se comunică direcţiei generale pentru agricultura şi industrie alimentara judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, şi primăriei pe a carei raza se afla bunurile imobile. (2) Direcţia generală pentru agricultura şi industrie alimentara judeteana, respectiv a municipiului Bucureşti, are obligaţia de a publică lista prevăzută la alin. (1) într-un cotidian local. (3) Lista cuprinde construcţiile zootehnice dezafectate, pentru creşterea şi exploatarea bovinelor, ovinelor, porcinelor, pasarilor şi a altor specii de animale de ferma, precum şi fabricile de nutreturi combinate dezafectate, localitatea, capacitatea de producţie, proprietarul şi valoarea activului la momentul inventarierii. (4) Direcţia generală pentru agricultura şi industrie alimentara judeteana, respectiv a municipiului Bucureşti, comunică consiliului local sau, după caz, Agenţiei Domeniilor Statului şi Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participatiilor Statului lista cuprinzând construcţiile zootehnice dezafectate şi fabricile de nutreturi combinate dezafectate, însoţită de o copie de pe procesul-verbal prevăzut la art. 1 alin. (4).  +  Articolul 3 (1) Asociaţiile crescatorilor de animale, cu sau fără personalitate juridică, precum şi persoanele fizice în vârsta de până la 40 de ani sau persoanele juridice care desfăşoară activităţi de creştere, exploatare a animalelor şi/sau care produc nutreturi combinate, interesate, depun cereri conform modelelor prezentate în anexele nr. 1 şi 2 la prezentele norme metodologice la direcţia generală pentru agricultura şi industrie alimentara judeteana, respectiv a municipiului Bucureşti. (2) Din momentul depunerii cererilor pentru solicitarea de atribuire gratuita a spaţiilor zootehnice dezafectate, precum şi a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate la direcţiile generale pentru agricultura şi industrie alimentara judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, acestea au obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor şi criteriilor prevăzute în Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 168/2001 şi în prezentele norme metodologice şi de a le transmite, pe bază de borderou, consiliului local şi, după caz, Agenţiei Domeniilor Statului şi Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participatiilor Statului.  +  Articolul 4Criteriile şi condiţiile de selectare în vederea atribuirii în folosinţă gratuita a construcţiilor zootehnice dezafectate şi a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate sunt: a) pentru persoanele fizice cu cetăţenie română, în vârsta de până la 40 de ani, şi asociaţiile agricole fără personalitate juridică:- cunoştinţe tehnice de specialitate atestate pe bază de diploma de studii medii sau superioare, iar pentru asociaţiile agricole acestea sunt necesare pentru unul sau mai mulţi membri asociaţi ori angajaţi ai acestora cu contract individual de muncă încheiat pe o perioadă nedeterminată - criteriu eliminatoriu;- plan de afaceri pentru activitatea de creştere, exploatare şi ingrasare a animalelor şi/sau de producere de nutreturi combinate;- performanţe anterioare în domeniul creşterii animalelor şi al producerii de nutreturi combinate, dovedite prin acte de valorificare a producţiei;- capacitate financiară din fonduri proprii sau atrase, dovedită prin extras de cont bancar; b) pentru persoanele juridice:- cunoştinţe tehnice de specialitate în creşterea, exploatarea şi ingrasarea animalelor şi/sau producerea de nutreturi combinate ale reprezentantului sau angajatului cu contract individual de muncă pe perioada nedeterminată;- plan de afaceri pentru activitatea de creştere, exploatare şi ingrasare a animalelor şi/sau de producere de nutreturi combinate;- capacitate financiară de desfăşurare a activităţii de creştere, exploatare şi ingrasare a animalelor şi/sau de producere de nutreturi combinate, prin fonduri proprii sau fonduri atrase şi dovedite prin contracte încheiate cu băncile comerciale, notificate de comisie, extrase de cont bancar şi scrisoare de bonitate;- performanţe obţinute anterior în domeniul creşterii animalelor sau în activităţi agroalimentare conexe, dovedite prin acte de valorificare a producţiei.  +  Articolul 5În situaţia în care exista doi sau mai mulţi solicitanţi pentru atribuirea gratuita a aceluiaşi imobil, selecţia se face în raport cu criteriul capacităţii financiare.  +  Articolul 6Atribuirea în folosinţă gratuita a construcţiilor zootehnice dezafectate şi a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, integral sau pe active componente, se face pe bază de contract de către Agenţia Domeniilor Statului, Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participatiilor Statului şi consiliul local, pentru desfăşurarea activităţilor zootehnice şi/sau de producere a nutreturilor combinate.  +  Articolul 7În cazul construcţiilor zootehnice dezafectate pentru creşterea şi exploatarea bovinelor, ovinelor, porcinelor, pasarilor şi altor specii de animale de ferma, precum şi al fabricilor de nutreturi combinate dezafectate care sunt ipotecate la băncile comerciale, beneficiarii asistaţi de un reprezentant al conducerii direcţiei generale pentru agricultura şi industrie alimentara judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, solicita în prealabil acordul băncilor finanţatoare pentru atribuirea în folosinţă gratuita a acestora.  +  Articolul 8Persoanele interesate în concesionarea terenurilor necesare pentru producerea de furaje de volum şi concentrate, cărora le-au fost atribuite construcţiile zootehnice dezafectate, depun cereri la direcţia generală pentru agricultura şi industrie alimentara judeteana, respectiv a municipiului Bucureşti.  +  Articolul 9 (1) Direcţia generală pentru agricultura şi industrie alimentara judeteana, respectiv a municipiului Bucureşti, după atribuirea construcţiilor zootehnice dezafectate, integral sau pe active componente, stabileşte, pe baza cererii, situaţia privind necesarul de teren agricol pentru producerea de furaje de volum şi concentrate, potrivit următoarelor: a) specia; b) numărul de animale; c) tehnologia de creştere şi exploatare; d) incarcatura de unităţi vita mare (UVM) pe suprafaţa de teren arabil, respectiv o UVM/ha. (2) Direcţia generală pentru agricultura şi industrie alimentara judeteana, respectiv a municipiului Bucureşti, transmite cererile solicitanţilor de teren agricol necesar producerii de furaje de volum şi concentrate, precum şi situaţia prevăzută la alin. (1) la consiliile locale pentru încheierea contractului de concesionare a terenului prin atribuire directa. (3) În situaţia în care nu exista suficient teren în rezerva unităţilor administrativ-teritoriale, consiliul local transmite cererile şi avizul negativ la direcţia generală pentru agricultura şi industrie alimentara judeteana, respectiv a municipiului Bucureşti. (4) Direcţia generală pentru agricultura şi industrie alimentara judeteana, respectiv a municipiului Bucureşti, transmite cererile de atribuire de teren agricol neonorate de consiliul local şi situaţia privind necesarul de teren pentru acestea, temeinic motivată, la Agenţia Domeniilor Statului, iar asupra măsurii de concesionare de teren prin atribuire directa pe o perioadă de maximum 5 ani se pronunţa consiliul de administraţie care dispune, după caz, încheierea contractului de concesiune.  +  Articolul 10După 5 ani de la atribuirea gratuita a construcţiilor zootehnice dezafectate şi a fabricilor de nutreturi dezafectate beneficiarii contractului de atribuire pot cumpara spaţiul utilizat la un preţ echivalent cu 10% din valoarea contabila stabilită la momentul atribuirii.  +  Articolul 11În cazul în care la expirarea termenului de 5 ani de la data atribuirii în folosinţă gratuita a construcţiilor zootehnice dezafectate şi a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, integral sau pe active componente, persoanele care le-au avut în folosinţă nu doresc să le cumpere, acestea au obligaţia de a le restitui unităţilor cu care au încheiat contractul de atribuire, cel puţin în starea în care au fost atribuite.  +  Articolul 12Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.  +  Anexa 1 --------la normele metodologice-----------------------Direcţia generală pentru agriculturaşi industrie alimentara a judeţului.../municipiului BucureştiSe aprobă---------Director general,..................CEREREPersoana fizicaSubsemnatul/subsemnata .........., legitimat/legitimata cu ...... seria ... nr. ..., eliberat de poliţia ........., codul numeric personal ............., cu domiciliul în ............, str. ....... nr. ..., judeţul .........., va rog sa binevoiti a-mi aproba atribuirea în folosinţă gratuita a construcţiilor zootehnice dezafectate pentru ................/(specia de animale) şi/sau a fabricii de nutreturi combinate ....., proprietate a ................../(consiliul local, societatea comercială, APAPS, banca), situata în ................/(judeţul, localitatea, strada, numărul).Pregătirea mea profesională este de ............, având o vechime de .... ani în domeniul ................/(creşterea animalelor, producerea de furaje combinate).Mentionez ca pentru activitatea de creştere, exploatare şi ingrasare a animalelor şi/sau de producere a nutreturilor combinate pe care doresc sa o desfasor voi dovedi capacitatea financiară din surse proprii sau atrase şi voi întocmi un plan de afaceri, ce vor fi prezentate comisiei în vederea atribuirii.În ceea ce priveşte capacitatea profesională, aceasta este asigurata:[] prin pregătirea mea, de .... cu o vechime în domeniu de ... ani;[] prin angajarea cu contract de muncă sau convenţie civilă de prestări de servicii a unui cadru cu pregătire agricolă, medie ori superioară.Data ........ Semnatura .................  +  Anexa 2 -------la normele metodologice-----------------------Direcţia generală pentru agriculturaşi industrie alimentara a judeţului.../ municipiului BucureştiSe aprobăDirector general,...................CEREREPersoana juridicăAgentul economic .................../(societate comercială, societatea agricolă, asociaţie), cu sediul în localitatea ............., str. ............ nr. ..., judeţul/sectorul ....., înregistrată la registrul comerţului cu nr. ....., cod fiscal ...., reprezentat prin domnul/doamna ......., în calitate de reprezentant legal, posesor/posesoare al/a buletinului/cărţii de identitate seria... nr. ..., va rog sa binevoiti a-mi aproba atribuirea în folosinţă gratuita a construcţiilor zootehnice dezafectate pentru ............/(specia de animale) şi/sau a fabricii de nutreturi combinate ............., proprietate a ................../(consiliul local, societatea comercială, APAPS, banca) situata în ......................./(judeţul, localitatea, strada, numărul)Mentionez ca pentru activitatea de creştere, exploatare şi ingrasare a animalelor şi/sau de producere a nutreturilor combinate, pe care doresc sa o desfasor, voi dovedi capacitatea financiară şi voi întocmi un plan de afaceri, ce vor fi prezentate comisiei.Semnatura ......... Data ...........-------------