CONVENŢIE-CADRU din 1 februarie 1995pentru protecţia minorităţilor naţionale*)
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 82 din 4 mai 1995
------------ Notă *) Traducere.Statele membre ale Consiliului Europei şi celelalte state semnatare ale prezentei convenţii-cadru,considerind ca scopul Consiliului Europei îl constituie realizarea unei unităţi mai strinse între membrii săi în vederea salvgardarii şi promovării idealurilor şi principiilor care reprezintă patrimoniul lor comun,considerind ca unul dintre mijloacele pentru atingerea acestui obiectiv consta în salvgardarea şi dezvoltarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,dorind sa dea curs Declaraţiei sefilor de stat şi de guvern ai statelor membre ale Consiliului Europei, adoptată la Viena la 9 octombrie 1993,fiind hotărîte ca pe teritoriile lor respective sa protejeze existenta minorităţilor naţionale,considerind ca bulversarile istoriei europene au arătat ca protecţia minorităţilor naţionale este esenţială pentru stabilitatea, securitatea democratica şi pacea Continentului,considerind ca o societate pluralista şi cu adevărat democratica trebuie nu numai să respecte identitatea etnică, culturală, lingvistica şi religioasă a fiecărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale, dar şi, deopotrivă, sa creeze condiţii corespunzătoare care să le permită să-şi exprime, sa păstreze şi sa dezvolte aceasta identitate,considerind ca realizarea unui climat de toleranta şi dialog este necesară pentru a permite diversitatii culturale sa reprezinte o sursa, dar şi un factor, nu de divizare, ci de imbogatire a fiecărei societăţi,considerind ca realizarea unei Europe tolerante şi prospere nu depinde numai de cooperarea dintre state, ci necesita şi cooperarea transfrontaliera între autorităţi locale şi regionale, cu respectarea Constituţiei şi a integrităţii teritoriale a fiecărui stat,ţinând seama de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi de protocoalele sale,ţinând seama de angajamentele privind protecţia minorităţilor naţionale conţinute în convenţiile şi declaraţiile Naţiunilor Unite, precum şi în documentele Conferintei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, în special cel de la Copenhaga din 29 iunie 1990,fiind hotărîte sa definească principiile care trebuie respectate şi obligaţiile care decurg din acestea, pentru a asigura, în statele membre şi în celelalte state care pot deveni părţi la prezentul instrument, protecţia efectivă a minorităţilor naţionale şi a drepturilor persoanelor aparţinând acestora, în cadrul statului de drept, cu respectarea integrităţii teritoriale şi a suveranităţii naţionale,fiind hotărîte să aplice principiile enunţate în prezenta convenţie-cadru prin legislaţia naţionala şi politici guvernamentale corespunzătoare,au convenit asupra celor ce urmează: + Titlul I + Articolul 1Protecţia minorităţilor naţionale şi a drepturilor şi libertăţilor persoanelor aparţinând acestora face parte integrantă din protecţia internationala a drepturilor omului şi, ca atare, constituie domeniul de cooperare internationala. + Articolul 2Dispoziţiile prezentei convenţii-cadru vor fi aplicate cu buna-credinţa, într-un spirit de înţelegere, toleranta şi cu respectarea principiilor bunei vecinătăţi, relaţiilor prieteneşti şi cooperării între state. + Articolul 31. Orice persoană aparţinând unei minorităţi naţionale are dreptul sa aleagă liber dacă să fie tratata sau nu ca atare şi nici un dezavantaj nu poate rezultă dintr-o asemenea alegere ori din exerciţiul drepturilor legate de aceasta.2. Persoanele aparţinând minorităţilor naţionale pot exercita drepturile şi libertăţile ce decurg din principiile enunţate în prezenta convenţie-cadru, individual sau în comun cu alţii. + Titlul II + Articolul 41. Părţile se angajează sa garanteze fiecărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale dreptul la egalitate în faţa legii şi la egala protecţie a legii. În aceasta privinta, orice discriminare bazată pe apartenenţa la o minoritate naţionala este interzisă.2. Părţile se angajează sa adopte, dacă este cazul, măsuri adecvate pentru a promova, în toate domeniile vieţii economice, sociale, politice şi culturale, egalitatea deplina şi efectivă între persoanele aparţinând unei minorităţi naţionale şi cele aparţinând majorităţii. Ele vor tine seama în mod corespunzător, în aceasta privinta, de condiţiile specifice în care se afla persoanele aparţinând minorităţilor naţionale.3. Măsurile adoptate în conformitate cu paragraful 2 nu vor fi considerate acte de discriminare. + Articolul 51. Părţile se angajează sa promoveze condiţiile de natura să permită persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale să-şi menţină şi să-şi dezvolte cultura, precum şi să-şi păstreze elementele esenţiale ale identităţii lor, respectiv religia, limba, tradiţiile şi patrimoniul lor cultural.2. Fără a se aduce atingere măsurilor luate în cadrul politicii lor generale de integrare, părţile se vor abţine de la orice politica ori practica având drept scop asimilarea persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale împotriva voinţei acestora şi vor proteja aceste persoane împotriva oricărei acţiuni vizind o astfel de asimilare. + Articolul 61. Părţile vor incuraja spiritul de toleranta şi dialogul intercultural şi vor lua măsuri efective pentru promovarea respectului reciproc, înţelegerii şi cooperării dintre toate persoanele care trăiesc pe teritoriul lor, indiferent de identitatea etnică, culturală, lingvistica ori religioasă a acestora, îndeosebi în domeniile educaţiei, culturii şi al mijloacelor de informare.2. Părţile se angajează sa ia măsuri corespunzătoare pentru a proteja persoanele care ar putea fi victime ale amenintarilor sau actelor de discriminare, ostilitate sau violenta, datorită identităţii lor etnice, culturale, lingvistice sau religioase. + Articolul 7Părţile vor asigura respectarea drepturilor fiecărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere, la libertatea de expresie şi la libertatea de gindire, constiinta şi religie. + Articolul 8Părţile se angajează sa recunoască fiecărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale dreptul de a-şi manifesta religia sau credinţa sa şi dreptul de a înfiinţa instituţii, organizaţii şi asociaţii religioase. + Articolul 91. Părţile se angajează sa recunoască faptul ca dreptul la libertatea de expresie a fiecărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale include libertatea de opinie şi libertatea de a primi şi a comunică informaţii sau idei în limba minoritara, fără ingerinţe ale autorităţilor publice şi independent de frontiere. Părţile vor veghea ca, în cadrul sistemelor lor lingvistice, persoanele aparţinând unei minorităţi naţionale sa nu fie discriminate în accesul la mijloacele de informare.2. Paragraful 1 nu împiedica părţile sa utilizeze un regim de autorizare, nediscriminatoriu şi fondat pe criterii obiective, pentru societăţile de radio sonor, televiziune şi cinema.3. Părţile nu vor crea obstacole în calea infiintarii şi utilizării mijloacelor de informare scrisă de către persoanele aparţinând minorităţilor naţionale. În cadrul legal organizat pentru radioul sonor şi televiziune, ele vor veghea ca, în măsura posibilului şi ţinând seama de prevederile paragrafului 1, persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale să le fie acordată posibilitatea de a-şi crea şi utiliza propriile mijloace de informare.4. În cadrul sistemului legislaţiei lor, părţile vor adopta măsuri adecvate pentru facilitarea accesului persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale la mijloacele de informare, pentru promovarea tolerantei şi pentru a permite pluralismul cultural. + Articolul 101. Părţile se angajează sa recunoască oricărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale dreptul de a folosi liber şi fără ingerinta limba sa minoritara, în privat şi în public, oral şi în scris.2. În ariile locuite tradiţional sau în număr substanţial de persoane aparţinând minorităţile naţionale, dacă aceste persoane solicita acest lucru şi acolo unde aceasta cerere corespunde unei nevoi reale, părţile se vor strădui să asigure, în măsura posibilului, condiţii care să permită folosirea limbii minoritare în raporturile dintre aceste persoane şi autorităţile administrative.3. Părţile se angajează sa garanteze dreptul oricărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale de a fi informată cu promptitudine, într-o limbă pe care o înţelege, cu privire la motivele arestării sale, la natura şi la cauza acuzatiei aduse împotriva sa, şi să se apere în această limbă, dacă este necesar cu asistenţa gratuita a unui interpret. + Articolul 111. Părţile se angajează sa recunoască oricărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale dreptul de a folosi numele (patronimul) şi prenumele sau în limba minoritara, precum şi dreptul la recunoaşterea oficială a acestora, în conformitate cu modalităţile prevăzute în sistemul lor legal.2. Părţile se angajează sa recunoască oricărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale dreptul de a expune în limba sa minoritara însemne, inscripţii şi alte informaţii cu caracter privat, vizibile pentru public.3. În ariile locuite în mod tradiţional de un număr substanţial de persoane aparţinând unei minorităţi naţionale, părţile vor depune eforturi, în cadrul sistemului lor legal, inclusiv, atunci când este cazul, în cadrul acordurilor încheiate cu alte state, şi ţinând seama de condiţiile lor specifice, pentru expunerea denumirilor locale traditionale, a denumirilor strazilor şi a altor indicaţii topografice destinate publicului, deopotrivă în limba minoritara, acolo unde exista o cerere suficienta pentru astfel de indicaţii. + Articolul 121. Părţile, dacă este necesar, vor lua măsuri în domeniul educaţiei şi al cercetării, pentru a incuraja cunoaşterea culturii, istoriei, limbii şi religiei atât ale minorităţilor lor naţionale, cît şi ale majorităţii.2. În acest context, părţile vor asigura, între altele, posibilităţi corespunzătoare pentru pregătirea profesorilor, accesul la manuale şi vor facilita contactele dintre elevi şi profesori ai diferitelor comunităţi.3. Părţile se angajează sa promoveze sanse egale de acces la educaţia de toate nivelurile pentru persoanele aparţinând minorităţilor naţionale. + Articolul 131. În cadrul sistemului lor educaţional, părţile vor recunoaşte dreptul persoanelor aparţinând unei minorităţi naţionale de a înfiinţa şi a administra propriile instituţii private de educaţie şi formare.2. Exerciţiul acestui drept nu implica nici o obligaţie financiară pentru părţi. + Articolul 141. Părţile se angajează sa recunoască dreptul oricărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale de a învaţă limba sa minoritara.2. În ariile locuite tradiţional sau în număr substanţial de persoane aparţinând minorităţilor naţionale, dacă exista o cerere suficienta, părţile vor depune eforturi pentru a asigura, în măsura posibilului şi în cadrul sistemului lor educaţional, ca persoanele aparţinând acestor minorităţi sa beneficieze de posibilităţi corespunzătoare de invatare a limbii lor minoritare ori de a primi o educaţie în această limbă.3. Paragraful 2 al acestui articol se va aplica fără a se aduce atingere învăţării limbii oficiale ori predării în acesta limba. + Articolul 15Părţile vor crea condiţiile necesare pentru participarea efectivă a persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale la viaţa culturală, socială şi economică şi la treburile publice, în special acelea care le privesc direct. + Articolul 16Părţile se vor abţine sa ia măsuri care, modificind proportiile populaţiei din arii locuite de persoane aparţinând minorităţilor naţionale, sunt îndreptate împotriva drepturilor şi libertăţilor decurgind din principiile înscrise în prezenta convenţie-cadru. + Articolul 171. Părţile se angajează sa nu aducă atingere dreptului persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a stabili şi a menţine contacte libere şi paşnice peste frontiere cu persoane care se afla în mod legal în alte state, îndeosebi cu acelea cu care au în comun identitatea etnică, culturală, lingvistica sau religioasă, ori patrimoniul cultural.2. Părţile se angajează sa nu aducă atingere dreptului persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a participa la activităţile organizaţiilor neguvernamentale, atât la nivel naţional, cît şi internaţional. + Articolul 181. Părţile vor depune eforturi pentru a încheia, dacă este necesar, acorduri bilaterale şi multilaterale cu alte state, îndeosebi cu statele vecine, pentru a asigura protecţia persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale respective.2. Dacă este cazul, părţile vor lua măsuri pentru încurajarea cooperării transfrontaliere. + Articolul 19Părţile se angajează să respecte şi să aplice principiile înscrise în prezenta convenţie-cadru, aducindu-le, dacă este necesar, numai acele limitări, restrictii şi derogări prevăzute în instrumentele juridice internaţionale, în special în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în măsura în care acestea sunt relevante pentru drepturile şi libertăţile decurgind din principiile menţionate. + Titlul III + Articolul 20În exercitarea drepturilor şi libertăţilor decurgind din principiile înscrise în prezenta convenţie-cadru, orice persoană aparţinând unei minorităţi naţionale va respecta legislaţia naţionala şi drepturile celorlalţi, în special ale persoanelor aparţinând majorităţii sau altor minorităţi naţionale. + Articolul 21Nici o dispoziţie din prezenta convenţie-cadru nu va fi interpretată ca implicind vreun drept de a întreprinde vreo activitate ori vreun act contrar principiilor fundamentale ale dreptului internaţional, în special celor ale egalităţii suverane, integrităţii teritoriale şi independentei politice a statelor. + Articolul 22Nici o dispoziţie din prezenta convenţie-cadru nu va fi interpretată ca limitind sau aducind atingere drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale care pot fi recunoscute în conformitate cu legile oricărei părţi contractante sau cu orice alta convenţie le care respectiva parte contractantă este parte. + Articolul 23Drepturile şi libertăţile decurgind din principiile înscrise în prezenta convenţie-cadru, în măsura în care acestea fac obiectul unei prevederi corespondente din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau din protocoalele adiţionale la aceasta, vor fi înţelese în conformitate cu aceste din urma prevederi. + Titlul IV + Articolul 241. Comitetul Ministrilor al Consiliului Europei este însărcinat sa vegheze la aplicarea prezentei convenţii-cadru de către părţile contractante.2. Părţile care nu sunt membre ale Consiliului Europei vor participa la mecanismul de supraveghere a punerii în aplicare, potrivit unor modalităţi care urmează a fi determinate. + Articolul 251. Într-un interval de un an de la data intrării în vigoare a prezentei convenţii-cadru cu privire la respectiva parte contractantă, aceasta va transmite secretarului general al Consiliului Europei informaţii complete asupra măsurilor legislative şi de alta natura, adoptate în aplicarea angajamentelor enunţate în prezenta convenţie-cadru.2. Ulterior, fiecare parte contractantă va transmite secretarului general, periodic şi ori de cîte ori Comitetul Ministrilor solicita, orice informaţii suplimentare, relevante pentru aplicarea prezentei convenţii-cadru.3. Secretarul general va inainta Comitetului Ministrilor informaţiile transmise în conformitate cu prevederile prezentului articol. + Articolul 261. În evaluarea adecvarii măsurilor adoptate de părţi pentru punerea în aplicare a principiilor enunţate în prezenta convenţie-cadru, Comitetul Ministrilor va fi asistat de un comitet consultativ, ai cărui membri vor avea experienta recunoscută în domeniul protecţiei minorităţilor naţionale.2. Compunerea Comitetului consultativ şi procedura acestuia vor fi fixate de către Comitetul Ministrilor într-un interval de un an de la data intrării în vigoare a prezentei convenţii-cadru. + Titlul V + Articolul 27Prezenta convenţie-cadru va fi deschisă spre semnare statelor membre ale Consiliului Europei. Până la data intrării sale în vigoare, ea va fi, de asemenea, deschisă spre semnare oricărui alt stat invitat în acest sens de către Comitetul Ministrilor. Ea va fi supusă ratificării, acceptării sau aprobării. Instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare vor fi depuse la secretarul general al Consiliului Europei. + Articolul 281. Prezenta convenţie-cadru va intră în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data la care douasprezece state membre ale Consiliului Europei îşi vor fi exprimat consimţământul de a fi legate de convenţia-cadru conform dispoziţiilor art. 27.2. Pentru oricare stat membru care îşi exprima ulterior consimţământul de a fi legat de convenţia-cadru, aceasta va intră în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare sau de aprobare. + Articolul 291. După intrarea în vigoare a prezentei convenţii-cadru şi după consultarea statelor contractante, Comitetul Ministrilor al Consiliului Europei va putea invita sa adere la convenţie, printr-o decizie luată cu majoritatea prevăzută în art. 20 d) din Statutul Consiliului Europei, oricare state care nu sunt membre ale Consiliului Europei care, fiind invitate să semneze conform dispoziţiilor art. 27, nu au făcut-o încă, sau oricare alt stat care nu este membru.2. Pentru oricare stat care adera, convenţia-cadru va intră în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data depunerii instrumentului de aderare le secretarul general al Consiliului Europei. + Articolul 301. Oricare stat poate, în momentul semnării sau al depunerii instrumentului sau de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, sa specifice teritoriul (teritoriile) pentru care aceasta asigura relaţiile internaţionale, căruia (cărora) i (li) se va aplica prezenta convenţie-cadru.2. Oricare stat poate, la orice data ulterioară, printr-o declaraţie adresată secretarului general al Consiliului Europei, sa extindă aplicarea prezentei convenţii-cadru la oricare alt teritoriu specificat în declaraţie. Cu privire la acest teritoriu, convenţia-cadru va intră în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data primirii declaraţiei de către secretarul general.3. Orice declaraţie facuta în virtutea celor două paragrafe precedente va putea fi retrasă, în ce priveşte oricare teritoriu specificat printr-o astfel de declaraţie, prin notificare adresată secretarului general. Retragerea devine efectivă în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data primirii notificării de către secretarul general. + Articolul 311. Oricare parte poate, în orice moment, sa denunţe prezenta convenţie-cadru printr-o notificare adresată secretarului general al Consiliului Europei.2. Denunţarea devine efectivă în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 6 luni de la data primirii notificării de către secretarul general. + Articolul 32Secretarul general al Consiliului Europei va notifica statelor membre ale Consiliului Europei, celelalte state semnatare şi oricărui stat care a aderat la prezenta convenţie-cadru: a) orice semnare; b) depunerea oricărui instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare; c) orice data de intrare în vigoare a prezentei convenţii-cadru, în conformitate cu art. 28, 29 şi 30; d) orice alt act, notificare sau comunicare legate de prezenta convenţiei-cadru.Drept pentru care, subsemnaţii, având depline puteri în acest sens, au semnat prezenta convenţie-cadru.Încheiată la Strasbourg la 1 februarie 1995, în limbile franceza şi engleza, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general al Consiliului Europei va transmite o copie certificată fiecăruia dintre statele membre ale Consiliului Europei şi fiecărui stat invitat să semneze sau sa adere la prezenta convenţie-cadru. + RAPORT EXPLICATIV*)------------------------- Notă *) Traducere.Istoric1. Consiliul Europei a examinat situaţia minorităţilor naţionale, în mai multe rinduri, într-o perioadă întinsă pe mai mult de 40 de ani. Încă din primul sau an de existenta (1949) Adunarea Parlamentară a recunoscut, într-un raport al Comitetului sau pentru Probleme Juridice şi Administrative, importanţa "problemei unei mai largi protecţii a drepturilor minorităţilor naţionale". În 1961, Adunarea Parlamentară a recunoscut includerea, într-un al doilea protocol adiţional, a unui articol care să garanteze minorităţilor naţionale anumite drepturi necuprinse în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (C.E.D.O.). Acesta din urma nu se referă decît la apartenenţa la o minoritate naţionala în cadrul clauzei de nediscriminare prevăzută în art. 14. Recomandarea nr. 285 (1961) a propus următoarea formulare pentru proiectul de articol privind protecţia minorităţilor naţionale:"Persoanele aparţinând unei minorităţi naţionale nu li se va refuza dreptul, în comun cu ceilalţi membri ai grupului lor şi în măsura în care acesta este compatibil cu ordinea publică, de a beneficia de propria cultura, de a folosi propria limba, de a-şi înfiinţa şcoli şi de a li se preda în limba pentru care optează, ori de a profesa şi practica propria religie."2. Comitetul de Experţi, care fusese instructat sa examineze dacă este posibila şi dezirabila elaborarea unui astfel de protocol, şi-a suspendat activităţile până când s-a ajuns la o decizie finala în cazurile lingvistice belgiene, privitoare la limba utilizata în educaţia (Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 27 iulie 1968, Seria A, nr. 6). În 1973, comitetul a concluzionat ca, din punct de vedere juridic, nu exista o necesitate anume de a face din drepturile minorităţilor obiectul unui nou protocol la C.E.D.O. Cu toate acestea, experţii au opinat că nu exista vreun obstacol juridic major în calea adoptării unui astfel de protocol, dacă acesta ar fi considerat recomandabil din alte ratiuni.3. Mai recent, Adunarea Parlamentară a recomandat Comitetului Ministrilor o serie de măsuri politice şi juridice, în special reducerea unui protocol sau a unei convenţii asupra drepturilor minorităţilor naţionale. Recomandarea nr. 1134 (1990) conţine o lista de principii pe care Adunarea Parlamentară le-a considerat necesare protecţiei minorităţilor naţionale. În octombrie 1991, Comitetul Director pentru Drepturile Omului (C.D.D.O.) a fost însărcinat sa examineze, deopotrivă din punct de vedere juridic şi politic, condiţiile în care Consiliul Europei ar putea întreprinde o activitate în direcţia protecţiei minorităţilor naţionale, ţinând seama de lucrările efectuate în cadrul Conferintei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (C.S.C.E.) şi al Naţiunilor Unite, precum şi de reflectiile dezvoltate în cadrul Consiliului Europei.4. În mai 1992, Comitetul Ministrilor a instructat C.D.D.O. sa examineze posibilitatea formulării unor standarde juridice specifice privitoare la protecţia minorităţilor naţionale. În acest scop, C.D.D.O. a creat un comitet de experţi (DH-MIN) căruia i s-a cerut, în cadrul noului mandat stabilit în martie 1993, sa propună standarde juridice specifice în acest domeniu, ţinând seama de principiile complementaritatii activităţii Consiliului Europei şi, respectiv, a C.S.C.E. C.D.D.O. şi DH-MIN au luat în considerare diverse texte, în special propunerea de convenţie europeană pentru protecţia minorităţilor naţionale, elaborata de Comisia europeană pentru democratie prin drept (asa-numita Comisie de la Venetia), propunerea Austriei pentru un protocol adiţional la C.E.D.O., proiectul protocolului adiţional la C.E.D.O. inclus în Recomandarea nr. 1201 (1993) a Adunării Parlamentare şi alte propuneri. Aceasta examinare s-a finalizat în raportul C.D.D.O. către Comitetul Ministrilor din 8 septembrie 1993, care a inclus diverse standarde juridice care puteau fi adoptate în acest domeniu şi instrumentele juridice în care acestea puteau fi prevăzute. În acest context, C.D.D.O. a luat act de inexistenta consensului asupra interpretării termenului de minorităţi naţionale.5. Pasul decisiv a fost realizat la întîlnirea sefilor de stat şi de guvern din statele membre ale Consiliului Europei (Summit-ul de la Viena din 8 şi 9 octombrie 1993). Cu acest prilej s-a convenit ca minorităţile naţionale, pe care bulversarile istoriei le-au stabilit în Europa, trebuie protejate şi respectate, ca o contribuţie la pace şi stabilitate. În mod special, şefii de stat şi de guvern au hotărît elaborarea de angajamente juridice privind protecţia minorităţilor naţionale. Anexa nr. II la Declaraţia de la Viena conţine următoarele instrucţiuni pentru Comitetul Ministrilor:- sa elaboreze, în timp cît mai scurt, o convenţie-cadru care să specifice principiile pe care statele contractante se angajează să le respecte în vederea asigurării protecţiei minorităţilor naţionale. Acest instrument să fie, de asemenea, deschis spre semnare statelor care nu sunt membre;- sa înceapă activitatea de elaborare a unui protocol care să completeze Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în domeniul cultural, prin dispoziţii care să garanteze drepturi individuale, în special pentru persoanele aparţinând minorităţilor naţionale.6. La 4 noiembrie 1993, Comitetul Ministrilor a creat un Comitet Ad-Hoc pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale (CAHMIN). Mandatul sau reflecta deciziile adoptate la Viena. Comitetul, alcătuit din experţi din statele membre ale Consiliului Europei, şi-a început activitatea la sfârşitul lunii ianuarie 1994, cu participarea reprezentanţilor C.D.D.O., ai Consiliului pentru Cooperare Culturală (C.D.C.C.), ai Comitetului Director pentru Mass-Media (C.D.M.M.) şi ai Comisiei Europene pentru Democratie prin Drept. Au participat, de asemenea, ca observatori, Inaltul Comisar C.S.C.E. pentru Minorităţi Naţionale şi Comisia Comunităţilor Europene.7. La 15 aprilie 1994, CAHMIN a înaintat un raport interimar Comitetului Ministrilor, care a fost, apoi, comunicat Adunării Parlamentare (Doc. 7109). La cea de-a 94-a sesiune din luna mai 1994, Comitetul Ministrilor şi-a exprimat satisfactia pentru progresul obţinut potrivit mandatului decurgind din Declaraţia de la Viena.8. Un anumit număr de prevederi ale convenţiei-cadru, necesitind un arbitraj politic, precum şi cele referitoare la monitorizarea aplicării au fost redactate de Comitetul Ministrilor (şedinţa nr. 517 bis a Delegaţilor ministrilor din 7 octombrie 1994).9. La reuniunea sa din 10-14 octombrie 1994, CAHMIN a decis sa înainteze proiectul convenţiei-cadru Comitetului Ministrilor, care a adoptat textul la a 95-a sesiune ministerială din 10 noiembrie 1994. Convenţia-cadru a fost deschisă spre semnare de către statele membre ale Consiliului Europei.Consideratii generaleObiectivele convenţiei-cadru10. Convenţia-cadru reprezintă primul instrument multilateral obligatoriu juridic consacrat protecţiei minorităţilor naţionale în general. Obiectivul sau este acela de a specifică principiile juridice pe care statele se angajează să le respecte în vederea asigurării protecţiei minorităţilor naţionale. Consiliul Europei a răspuns, prin aceasta, apelului din Declaraţia de la Viena (anexa nr. II) pentru transformarea, în cea mai larga măsura posibila, a angajamentelor politice, adoptate de Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa (C.S.C.E.), în obligaţii juridice.Abordari şi concepte fundamentale11. Datorită gamei de situaţii şi probleme diferite care se cer soluţionate, s-a optat pentru o convenţie-cadru, conţinând mai ales prevederi de tip programatic, fixind obiective pe care părţile se angajează să le urmărească. Aceste prevederi, care nu vor fi direct aplicabile, lasă statelor interesate o anumită măsura discretionara în implementarea obiectivelor pe care acestea s-au angajat să le atinga, permitindu-le astfel sa ia în considerare condiţiile specifice.12. Trebuie, deopotrivă, semnalat faptul ca nici o definiţie a notiunii de minoritate naţionala nu este continuta în convenţia-cadru. S-a decis să se adopte o abordare pragmatica, bazată pe recunoaşterea faptului ca, în acest stadiu, este imposibil să se ajungă la o definiţie apta sa întrunească sprijinul general al tuturor statelor membre ale Consiliului Europei.13. Implementarea principiilor enunţate în prezenta convenţie-cadru se va face prin legislaţia naţionala şi politici guvernamentale corespunzătoare. Ea nu implica recunoaşterea drepturilor colective. Accentul este pus pe protecţia persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, care îşi pot exercita drepturile în mod individual şi în comun cu alţii (vezi art. 3 paragraful 2). În aceasta privinta, convenţia-cadru urmează abordarea textelor adoptate de alte organizaţii internaţionale.Structura convenţiei-cadru14. În afară preambulului, convenţia-cadru conţine o parte operativă, împărţită în cinci titluri.15. Titlul I conţine prevederi care stipulează, de o maniera generală, anumite principii fundamentale, care pot servi la elucidarea celorlalte dispoziţii substanţiale din convenţia-cadru.16. Titlul II conţine un catalog de principii specifice.17. Titlul III conţine prevederi referitoare la monitorizarea implementarii convenţiei-cadru.18. Titlul IV conţine diverse prevederi referitoare la interpretarea şi aplicarea convenţiei-cadru.19. Titlul V conţine clauzele finale, bazate pe clauzele finale-model pentru convenţiile şi acordurile încheiate în cadrul Consiliului Europei.Comentariu asupra prevederilor convenţiei-cadruPreambul20. Preambulul enunta ratiunile pentru elaborarea prezentei convenţii-cadru şi explica unele preocupări de baza ale autorilor săi. Cuvintele introductive indica deja ca acest instrument poate fi semnat şi ratificat de statele care nu sunt membre ale Consiliului Europei (vezi art. 27).21. Preambulul se referă la obiectivul statutar al Consiliului Europei şi la una dintre metodele prin care acest obiectiv trebuie urmărit: salvgardarea şi dezvoltarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.22. Se face, de asemenea, referire la Declaraţia de la Viena a sefilor de stat şi de guvern ai statelor membre ale Consiliului Europei, document care a pus bazele prezentei convenţii-cadru (vezi şi paragraful 5 de mai sus). În fapt, textul preambulului se inspira, într-o larga măsura, din declaraţie, în special în anexa nr. II. Acelaşi lucru este valabil şi în privinta opţiunii privind angajamentele incluse în titlurile I şi II ale convenţiei-cadru.23. Preambulul menţionează, de o maniera neexhaustiva, trei alte surse de inspiratie pentru conţinutul convenţiei-cadru: Convenţia europeană a drepturilor omului (C.E.D.O.) şi instrumentele Naţiunilor Unite şi ale C.S.C.E., care conţin angajamente referitoare la protecţia minorităţilor naţionale.24. Preambulul reflecta preocuparea Consiliului Europei şi a statelor membre ale acestuia faţă de punerea în pericol a existenţei minorităţilor naţionale şi se inspira din art. 1 paragraful 1 al Declaraţiei Naţiunilor Unite asupra drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale sau etnice, religioase şi lingvistice (Rezoluţia nr. 47/135 adoptată de Adunarea Generală la 18 decembrie 1992).25. Deoarece convenţia-cadru este deopotrivă deschisă statelor care nu sunt membre ale Consiliului Europei şi în vederea asigurării unei abordari complete, s-a decis includerea anumitor principii din care decurg drepturi şi libertăţi deja garantate în C.E.D.O. şi în protocoalele sale adiţionale (vezi, de asemenea, în legătură cu aceasta, art. 23 din convenţia-cadru).26. Referirea la convenţiile şi declaraţiile Naţiunilor Unite reaminteste lucrările întreprinse pe plan universal, de pilda în cadrul Pactului referitor la drepturile civile şi politice (art. 27) şi în Declaraţia asupra drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale sau etnice, religioase şi lingvistice. Cu toate acestea, respectiva referinţa nu se extinde cu privire la vreo definiţie a unei minorităţi naţionale, care ar putea fi continuta în aceste texte.27. Referirea la angajamentele C.S.C.E. pertinente reflecta dorinţa exprimată în anexa nr. II la Declaraţia de la Viena de a determina Consiliul Europei să se angajeze sa transforme, în măsura cea mai larga posibila, aceste angajamente politice în obligaţii juridice. Documentul de la Copenhaga, în special, a furnizat orientări pentru redactarea convenţiei-cadru.28. Penultimul paragraf din preambul enunta principalul obiectiv al convenţiei-cadru: asigurarea protecţiei efective a minorităţilor naţionale şi a drepturilor persoanelor aparţinând acestor minorităţi. El subliniaza, de asemenea, faptul ca protecţia efectivă trebuie asigurata în cadrul statului de drept, respectându-se integritatea teritorială şi suveranitatea naţionala a statelor.29. Scopul paragrafului ultim este de a indica faptul ca dispoziţiile prezentei convenţii-cadru nu sunt direct aplicabile. Acesta nu vizează dreptul şi practica părţilor în materie de încorporare a tratatelor internaţionale în ordinea juridică interna. + Titlul I + Articolul 130. Scopul principal al art. 1 este acela de a specifică ca protecţia minorităţilor naţionale, care formează o parte integrantă a protecţiei drepturilor omului, nu intră în domeniul rezervat al statelor. Precizarea ca aceasta protecţie "face parte integrantă din protecţia internationala a drepturilor omului" nu conferă în nici un fel vreo competenţa de interpretare a prezentei convenţii-cadru organelor instituite prin C.E.D.O.31. Articolul se referă la protecţia minorităţilor naţionale ca atare şi la drepturile şi libertăţile persoanelor aparţinând unor astfel de minorităţi. Aceasta distincţie şi diferenţa în formulare indica în mod clar faptul că nu se are în vedere recunoaşterea de drepturi colective minorităţilor naţionale (vezi, de asemenea, comentariul la art. 3). Părţile recunosc, totuşi, faptul ca protecţia unei minorităţi naţionale poate fi obţinută prin protecţia drepturilor persoanelor aparţinând unei astfel de minorităţi. + Articolul 232. Acest articol enunta un set de principii guvernind aplicarea convenţiei-cadru. El se inspira, între altele, din Declaraţia Naţiunilor Unite asupra principiilor de drept internaţional privind relaţiile amicale şi cooperarea dintre state, conformă Cartei Naţiunilor Unite (Rezoluţia Adunării Generale nr. 2625 (XXV) din 24 octombrie 1970). Principiile menţionate în aceasta prevedere au o natura generală, dar au relevanta aparte pentru domeniul acoperit de convenţia-cadru. + Articolul 333. Acest articol conţine doua principii distincte, dar legate între ele, prevăzute în doua paragrafe distincte.Paragraful 134. Paragraful 1 garantează, în primul rind, oricărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale libertatea sa aleagă dacă să fie tratata sau nu ca atare. Aceasta dispoziţie lasă fiecărei asemenea persoane opţiunea de a decide dacă doreşte sau nu sa beneficieze de protecţia decurgind din principiile convenţiei-cadru.35. Acest paragraf nu implica dreptul vreunui individ de a alege arbitrar sa apartina oricărei minorităţi naţionale. Alegerea subiectiva a individului este inseparabil legată de criterii obiective, relevante pentru identitatea persoanei.36. Paragraful 1 prevede, în plus, ca nici un dezavantaj nu trebuie să rezulte din libera opţiune pe care o garantează, ori din exerciţiul drepturilor legate de aceasta. Aceasta prevedere are drept obiectiv să asigure ca beneficiul libertăţii de alegere nu va face nici obiectul unor atingeri indirecte.Paragraful 237. Paragraful 2 prevede că drepturile şi libertăţile decurgind din principiile convenţiei-cadru pot fi exercitate individual sau în comun cu alţii. El recunoaşte, astfel, posibilitatea exercitării în comun a acestor drepturi şi libertăţi, ceea ce este distinct de noţiunea drepturi colective. Termenul alţii trebuie înţeles în cel mai larg sens posibil, incluzind persoane aparţinând aceleiaşi minorităţi naţionale, altei minorităţi naţionale ori majorităţii. + Titlul II + Articolul 438. Scopul acestui articol este să asigure aplicabilitatea principiilor egalităţii şi nediscriminarii pentru persoanele aparţinând minorităţilor naţionale. Dispoziţiile acestui articol trebuie interpretate în contextul prezentei convenţii-cadru.Paragrafele 1 şi 239. Paragraful 1 exprima de maniera clasica cele doua principii. Paragraful 2 subliniaza ca promovarea egalităţii depline şi efective între persoanele aparţinând unei minorităţi naţionale şi cele aparţinând majorităţii poate impune adoptarea, de către părţi, de măsuri speciale, care ţin seama de condiţiile specifice persoanelor respective. Astfel de măsuri trebuie să fie adecvate, adică să fie în conformitatea cu principiul proportionalitatii, pentru a evita încălcarea drepturilor altora, precum şi discriminarea altora. Acest principiu impune, printre alte lucruri, ca aceste măsuri sa nu fie extinse, în timp şi sfera de aplicare, dincolo de ceea ce este necesar în vederea realizării obiectivului egalităţii depline şi efective.40. Nici o prevedere distinctă, care să trateze în mod special principiul sanselor egale, nu a fost inclusă în convenţia-cadru. O astfel de includere nu a fost considerată necesară, din moment ce principiul este deja implicat în paragraful 2 al acestui articol. Dat fiind principiul nediscriminarii enuntat în paragraful 1, aceeaşi abordare a fost considerată valabilă şi pentru libertatea de mişcare.Paragraful 341. Scopul paragrafului 3 este acela de a exprima clar faptul ca măsurile la care se face referire în paragraful 2 nu trebuie considerate ca aducind atingere principiilor egalităţii şi nediscriminarii. Obiectivul sau este de a asigura persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale egalitatea efectivă cu persoanele aparţinând majorităţii. + Articolul 542. Acest articol vizează, în esenta, să asigure ca persoanele aparţinând minorităţilor naţionale pot să-şi menţină şi să-şi dezvolte cultura lor şi pot să-şi păstreze identitatea.Paragraful 143. Paragraful 1 conţine o obligaţie de a promova condiţiile necesare în aceasta privinta. El enumera elemente esenţiale pentru identitatea unei minorităţi naţionale. Aceasta dispoziţie nu implica faptul ca orice diferenţa etnică, culturală, lingvistica ori religioasă conduce în mod necesar la crearea de minorităţi naţionale (vezi, sub acest aspect, Raportul intilnirii la nivel de experţi de la Geneva, din 1991, secţiunea a II-a, paragraful 4).44. Referinţa la traditii nu implica aprobarea ori acceptarea unor practici contrare dreptului naţional sau standardelor internaţionale. Practicile traditionale îşi găsesc limitele în exigenţele ordinii publice.Paragraful 245. Scopul paragrafului 2 este acela de a proteja persoanele aparţinând minorităţilor naţionale împotriva asimilarii contrare voinţei lor. Acesta nu interzice asimilarea voluntara.46. Paragraful 2 nu împiedica părţile sa adopte măsuri în cadrul politicii lor generale de integrare. El recunoaşte, astfel, importanţa coeziunii sociale şi reflecta dorinţa, exprimată în preambul, de a vedea în diversitatea culturală o sursa, ca şi un factor, nu de divizare, ci de imbogatire a fiecărei societăţi. + Articolul 647. Acest articol este expresia preocuparilor afirmate în anexa nr. III la Declaraţia de la Viena (Declaraţia şi Planul de acţiune asupra combaterii rasismului, xenofobiei, antisemitismului şi intolerantei).Paragraful 148. Paragraful 1 subliniaza spiritul de toleranta şi dialogul intercultural şi indica importanţa promovării, de către părţi, a respectului reciproc, înţelegerii şi cooperării între toţi cei care trăiesc pe teritoriul lor. Domeniile educaţiei, culturii şi mediilor de informare sunt menţionate în mod special, întrucît sunt relevante, în mod particular, pentru atingerea acestor obiective.49. În vederea intaririi coeziunii sociale, obiectivul acestui paragraf consta, între altele, în promovarea tolerantei şi a dialogului intercultural, prin eliminarea barierelor dintre persoanele aparţinând grupurilor etnice, culturale, lingvistice şi religioase, încurajându-se organizaţiile şi miscarile interculturale, care cauta sa promoveze respectul şi înţelegerea reciprocă şi sa integreze aceste persoane în societate, în condiţiile păstrării identităţii lor.Paragraful 250. Aceasta dispoziţie se inspira din paragraful 40.2 al Documentului C.S.C.E. de la Copenhaga. Obligaţia respectiva vizează protejarea tuturor persoanelor care pot fi victime ale amenintarilor ori actelor de discriminare, ale ostilitatii sau violenţei, indiferent de sursa unor astfel de ameninţări sau acte. + Articolul 751. Scopul acestui articol este sa garanteze respectul pentru dreptul oricărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale la libertăţile fundamentale acolo menţionate. Aceste libertăţi au, desigur, natura universala, adică ele se aplică tuturor persoanelor, indiferent dacă aparţin unei minorităţi naţionale sau nu (vezi, de exemplu, dispoziţiile corespondente ale art. 9, 10 şi 11 din C.E.D.O.), dar ele sunt în mod particular pertinente protecţiei minorităţilor naţionale. Pentru notiunile mai sus menţionate în comentariul asupra preambulului, s-a decis includerea anumitor angajamente care figurează deja în C.E.D.O.52. Aceasta prevedere poate implica pentru părţi anumite obligaţii pozitive pentru protejarea libertăţilor menţionate împotriva unor încălcări care nu rezultă din acţiuni ale statului. Posibilitatea ca astfel de obligaţii pozitive sa decurgă din C.E.D.O. a fost recunoscută de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.53. Anumite libertăţi consacrate în art. 7 sunt dezvoltate în art. 8 şi 9. + Articolul 854. Acest articol conţine reguli mai detaliate pentru protecţia libertăţii religioase decît art. 7. El combina mai multe elemente din paragrafele 32.2, 32.3 şi 32.6 ale Documentului C.S.C.E. de la Copenhaga într-o singura dispoziţie. Desigur, aceasta libertate se aplică tuturor persoanelor şi de care trebuie să beneficieze şi persoanele aparţinând unei minorităţi naţionale, conform art. 4. Data fiind importanţa acestei libertăţi în prezentul context, a parut în mod special oportun sa i se dea o atenţie aparte. + Articolul 955. Acest articol conţine reguli mai detaliate pentru protecţia libertăţii de expresie decît art. 7.Paragraful 156. Prima propozitie a acestui paragraf are drept model cea de-a doua propozitie a art. 10 paragraful 1 din C.E.D.O. Deşi propozitia se referă în special la libertatea de a primi şi a comunică informaţii şi idei în limba minoritara, ea implica totodată libertatea de a primi şi comunică informaţii şi idei în limba majorităţii sau altele.57. A doua propozitie a acestui paragraf conţine aranjamentul de a asigura ca, în accesul la mijloacele de informare, nu se vor produce discriminări. Expresia în cadrul sistemului lor legal a fost inserată în vederea respectării dispoziţiilor constituţionale care pot limita măsura în care o parte poate reglementa accesul la mijloacele de informare.Paragraful 2 58. Acest paragraf are drept model cea de-a treia propozitie a art. 10 paragraful 1 din C.E.D.O.59. Regimul de autorizare a întreprinderilor de radio sonor, televiziune sau cinema trebuie să fie nediscriminatoriu şi să fie bazat pe criterii obiective. Includerea acestor condiţii, care nu sunt expres menţionate în cea de-a treia propozitie a art. 10 paragraful 1 din C.E.D.O., a fost considerată importanţa pentru un instrument destinat sa protejeze persoanele aparţinând minorităţilor naţionale.60. Cuvintele radio sonor, care apar deopotrivă în paragraful 3 al acestui articol, nu figurează în fraza corespondenta din art. 10 paragraful 1 din C.E.D.O. Acestea nu fac decît sa reflecte terminologia moderna şi nu implica nici o diferenţa de substanţa faţă de art. 10 din C.E.D.O.Paragraful 361. Prima fraza a acestui paragraf, care tratează înfiinţarea şi utilizarea mijloacelor de informare scrisă, conţine un angajament esentialmente negativ, în timp ce fraza a doua, formulată de o maniera mai flexibila, pune accentul asupra unei obligaţii pozitive în domeniul radioului sonor şi al televiziunii (de exemplu, atribuirea de frecvente). Aceasta distincţie tine de relativă penurie a frecventelor disponibile şi de necesitatea reglementării în domeniul radiodifuziunii. Nu a fost operata o referinţa explicita la dreptul persoanelor aparţinând unei minorităţi naţionale de a cauta fonduri pentru crearea de mijloace de informare, întrucît acest drept a fost considerat de la sine înţeles.Paragraful 462. Acest paragraf subliniaza necesitatea măsurilor speciale, destinate atât facilitării accesului persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale la mijloacele de informare, cît şi promovării tolerantei şi pluralismului cultural. Expresia măsuri adecvate a fost utilizata pentru ratiunile indicate în comentariul art. 4 paragraful 2 (vezi paragraful 39), unde aceasta este, de asemenea, întrebuinţată. Acest paragraf completează angajamentul care figurează în ultima fraza a art. 9 paragraful 1. Măsurile vizate prin acest paragraf ar putea consta, de pilda, în alocarea de fonduri pentru difuzarea de emisiuni sau producerea de programe tratind probleme care interesează minorităţile şi/sau de natura să permită dialogul între grupuri, ori sa încurajeze, sub rezerva principiului independentei editoriale, editorii şi radiodifuzorii să permită minorităţilor naţionale accesul la mijloacele lor de informare. + Articolul 10Paragraful 163. Recunoaşterea dreptului oricărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale de a folosi liber şi fără ingerinta limba sa minoritara este deosebit de importanţa. Într-adevăr, folosirea limbii minoritare constituie pentru aceste persoane unul dintre mijloacele principale pentru afirmarea şi păstrarea identităţii. Ea este deopotrivă un mijloc de exercitare a libertăţii de expresie pentru aceste persoane. În public semnifica, de exemplu, într-un loc public, în exterior, în prezenta altor persoane, dar nu vizează, în nici un caz, relaţiile cu autorităţile publice, care fac obiectul paragrafului 2 al acestei prevederi.Paragraful 264. Aceasta prevedere nu reglementează toate relaţiile dintre indivizii aparţinând unei minorităţi naţionale şi autorităţile publice. Într-adevăr, nu sunt vizate decît autorităţile administrative. Acest din urma termen trebuie totuşi înţeles în sens larg, ca inglobind, de pilda, instituţia ombudsman-ului. Ţinând seama de posibilele dificultăţi de ordin financiar, administrativ, îndeosebi în domeniul militar şi tehnic, legate de folosirea limbii minoritare în raporturile dintre persoanele aparţinând minorităţilor naţionale şi autorităţile administrative, aceasta prevedere a fost formulată de o maniera foarte flexibila, lasind părţilor o importanţa marja de apreciere.65. O dată întrunite cele doua condiţii din paragraful 2, părţile vor depune eforturi pentru asigurarea, în măsura posibilului, a folosirii unei limbi minoritare în raporturile cu autorităţile administrative. Existenta unei "nevoi reale" se evalueaza de către respectivul stat, pe baza unor criterii obiective. Deşi statele contractante trebuie să depună toate eforturile în vederea aplicării acestui principiu, formularea în măsura posibilului indica faptul ca diversi factori, îndeosebi resursele financiare ale părţii respective, pot fi luati în considerare.66. Obligaţiile părţilor referitoare la folosirea limbii minoritare nu afectează, în nici un fel, statutul limbii sau limbilor oficiale ale tarii respective. Mai mult, convenţia-cadru, în mod deliberat, nu defineste ariile locuite tradiţional sau în număr substanţial de persoanele aparţinând minorităţilor naţionale. S-a considerat preferabila adoptarea unei formulari mai flexibile, care să îngăduie luarea în considerare a condiţiilor particulare fiecărei părţi. Termenul locuite... tradiţional nu se referă la minorităţi istorice, ci numai la acelea care încă trăiesc în aceeaşi arie geografică (vezi, de asemenea, art. 11 paragraful 3 şi art. 14 paragraful 2).Paragraful 367. Acest paragraf se bazează pe anumite prevederi conţinute în art. 5 şi 6 ale C.E.D.O. El nu depăşeşte garanţiile conţinute în aceste articole. + Articolul 11Paragraful 168. Ţinând seama de implicatiile practice ale acestei obligaţii, prevederea este formulată în asa fel încât să permită părţilor sa o aplice în lumina propriilor circumstanţe particulare. De exemplu, părţile pot folosi alfabetul limbii lor oficiale pentru scrierea numelui lor unei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale în forma sa fonetica. Persoanele care au fost forţate sa renunţe la numele lor originar (e) ori al (e) căror nume a (au) fost schimbat (e) prin forta ar trebui să aibă posibilitatea de a reveni la acesta (acestea), desigur sub rezerva abuzului de drept şi schimbărilor de nume în scopuri frauduloase. Se înţelege ca sistemele juridice ale părţilor vor respecta, în aceasta privinta, principiile internaţionale referitoare la protecţia minorităţilor naţionale.Paragraful 269. Obligaţia din acest paragraf priveşte dreptul individului de a expune "în limba sa minoritara însemne, inscripţii şi alte informaţii cu caracter privat, vizibile pentru public". Aceasta nu exclude, desigur, posibilitatea de a se cere persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale sa utilizeze deopotrivă limba oficială şi/sau alte limbi minoritare. Expresia cu caracter privat se referă la tot ceea ce nu are caracter oficial.Paragraful 370. Acest articol vizează sa încurajeze posibilitatea utilizării şi a limbii minoritare pentru denumirile locale, pentru denumirile strazilor şi alte indicaţii topografice destinate publicului. Statele vor putea aplica aceasta dispoziţie ţinând seama de condiţiile lor specifice şi de sistemul lor juridic, inclusiv, atunci când este cazul, de acordurile cu alte state. În domeniul acoperit de aceasta prevedere, se înţelege faptul ca părţile nu sunt supuse nici unui fel de obligaţie de a încheia acorduri cu alte state. Pe de altă parte, posibilitatea încheierii unor astfel de acorduri nu este exclusa. Este, de asemenea, înţeles ca natura juridică obligatorie a acordurilor existente rămâne neschimbata. Aceasta prevedere nu implica nici o recunoaştere oficială a denumirilor locale în limbile minoritare. + Articolul 1271. Acest angajament vizează sa promoveze, într-o perspectiva intelectuală (vezi art. 6 paragraful 1), cunoaşterea culturii, a istoriei, a limbii şi a religiei, deopotrivă ale minorităţilor naţionale şi ale majorităţii. Obiectivul este acela de a crea un climat de toleranta şi de dialog, astfel după cum se menţionează în preambulul convenţiei-cadru şi în anexa nr. II la Declaraţia de la Viena a sefilor de stat şi de guvern. Lista continuta în cel de-al doilea paragraf nu este exhaustiva, iar cuvintele acces la manualele şcolare includ publicarea de manuale şcolare şi achiziţionarea lor din alte tari. Angajamentul de promovare a egalităţii de sanse în accesul la educaţie, la toate nivelurile, pentru persoanele aparţinând minorităţilor naţionale reflecta o preocupare exprimată în Declaraţia de la Viena. + Articolul 13Paragraful 172. Angajamentul părţilor de a recunoaşte persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul de a crea şi de a administra propriile instituţii private de învăţământ şi de formare este formulat sub rezerva sistemului lor educativ, în special a reglementării din materia învăţământului obligatoriu. Instituţiile vizate în acest paragraf vor putea fi supuse aceloraşi controale ca şi celelalte instituţii, în special în ceea ce priveşte calitatea învăţământului. Condiţiile de învăţământ o dată îndeplinite, este important ca diplomele acordate să fie recunoscute oficial. Legislaţia naţionala relevanta trebuie să se bazeze pe criterii obiective şi să respecte principiul nediscriminarii.Paragraful 273. Exerciţiul dreptului vizat prin paragraful 1 nu implica nici o obligaţie financiară în sarcina părţii respective, dar nici nu exclude posibilitatea unei astfel de contribuţii. + Articolul 14Paragraful 174. Angajamentele părţilor de a recunoaşte oricărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale dreptul de a învaţă limba sa minoritara priveşte unul dintre principalele mijloace prin care aceste persoane îşi pot afirma şi păstra identitatea. Acest drept nu comporta nici un fel de excepţie. Fără a se aduce atingere principiilor menţionate în paragraful 2, acest paragraf nu implica nici o obligaţie pozitiva, în special de natura financiară, pentru stat.Paragraful 275. Aceasta dispoziţie se referă la invatarea limbii minoritare şi la învăţământul în această limbă. Recunoscind posibilele dificultăţi financiare, administrative şi tehnice, legate de invatarea ori educaţia în limbile minoritare, aceasta prevedere a fost formulată foarte flexibil, lasind părţilor o marja importanţa de apreciere. Obligaţia de a face eforturi pentru a asigura invatarea ori educaţia în limbile minoritare este supusă mai multor condiţii: în special, trebuie să existe o "cerere suficienta" din partea persoanelor aparţinând respectivelor minorităţi naţionale. Formularea în măsura posibilului indica faptul ca o astfel de educaţie depinde de resursele de care dispune partea interesată.76. Textul evita în mod deliberat sa definească termenul de cerere suficienta, ceea ce reprezintă formularea flexibila, permitind părţilor sa ţină seama de condiţiile particulare ale ţărilor lor. Părţile au latitudinea de a alege mijloacele şi aranjamentele pentru asigurarea unei astfel de educatii, ţinând seama de particularităţile sistemului lor educaţional.77. Alternativele la care se referă acest paragraf "... posibilităţi corespunzătoare de invatare a limbii lor minoritare ori de a primi o educaţie în această limbă" nu se exclud reciproc. Chiar dacă art. 14 paragraful 2 nu obliga statele să le infaptuiasca pe ambele, formularea nu împiedica statele părţi să asigure atât invatarea limbii minoritare, cît şi educaţia în limba minoritara. Educaţia bilingva poate reprezenta unul dintre mijloacele de realizare a obiectivului urmărit prin aceasta prevedere. Obligaţia decurgind din aceasta dispoziţie ar putea fi extinsă la educaţia prescolara.Paragraful 378. Posibilităţile de predare a limbii minoritare sau de primire a unei educatii în această limbă nu aduc atingere învăţării limbii oficiale, ori educaţiei în această limbă. Într-adevăr, cunoaşterea limbii oficiale constituie un factor al coeziunii şi integrării sociale.79. Statele în care exista mai mult decît o limbă oficială vor reglementa problemele specifice pe care aplicarea acestei dispoziţii le va antrena. + Articolul 1580. Acest articol solicita părţilor sa creeze condiţiile necesare efectivei participari a persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale la viaţa culturală, socială şi economică şi la treburile publice, în special la acelea care le privesc direct. El are drept obiectiv primordial sa încurajeze egalitatea reală între persoanele aparţinând minorităţilor naţionale şi cele care fac parte din majoritate. În vederea creării condiţiilor necesare unei astfel de participari a persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, părţile ar putea promova - în cadrul sistemului lor constituţional -, între altele, următoarele măsuri:- consultarea cu aceste persoane, prin intermediul unor proceduri corespunzătoare, şi, în special, prin intermediul instituţiilor reprezentative ale acestora, atunci când părţile au în vedere adoptarea de măsuri legislative ori administrative care le-ar putea afecta direct;- implicarea acestor persoane în pregătirea, aplicarea şi evaluarea planurilor şi a programelor de dezvoltare naţionale şi regionale, care le-ar putea afecta direct;- elaborarea de studii, în cooperare cu aceste persoane, pentru evaluarea posibilului impact al activităţilor de dezvoltare proiectate asupra lor;- participarea efectivă a persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale la procesele de luare a deciziilor şi la organele alese, la nivel naţional şi local;- forme descentralizate şi locale de administraţie. + Articolul 1681. Scopul acestui articol este acela de a oferi o protecţie împotriva măsurilor care modifica proportiile populaţiei din ariile locuite de persoane aparţinând minorităţilor naţionale şi care vizează restrîngerea drepturilor şi libertăţilor decurgind din prezenta convenţie-cadru. Exemple de astfel de măsuri ar putea fi exproprierea, evacuarea şi expulzarile, ori redesenarea delimitarilor administrative în vederea restringerii unor astfel de drepturi şi libertăţi ("gerrymandering").82. Articolul interzice numai măsurile care vizează restrîngerea drepturilor şi libertăţilor decurgind din prezenta convenţie-cadru. S-a considerat imposibila extinderea interdicţiei pentru măsuri care au drept efect restrîngerea unor astfel de drepturi şi libertăţi, din moment ce, uneori, astfel de măsuri pot fi pe deplin justificate şi legitime. Un exemplu îl poate constitui mutarea locuitorilor unei aşezări în vederea construirii unui baraj. + Articolul 1783. Acest articol cuprinde doua angajamente importante pentru menţinerea şi dezvoltarea culturii persoanelor aparţinând unei minorităţi naţionale şi pentru păstrarea identităţii lor (vezi, de asemenea, art. 5 paragraful 1). Primul paragraf tratează dreptul de a stabili şi a menţine contacte libere şi paşnice peste frontiere, în timp ce al doilea paragraf protejeaza dreptul de a participa la activităţile organizaţiilor neguvernamentale (vezi, de asemenea, în aceasta privinta, prevederile referitoare la libertatea de întrunire şi asociere din art. 7).84. Prevederile acestui articol se bazează, în buna măsura, pe paragrafele 32.4 şi 32.6 din Documentul C.S.C.E. de la Copenhaga. Nu a fost considerată necesară includerea unei prevederi explicite asupra dreptului de a stabili şi menţine contacte înăuntrul teritoriului unui stat, apreciindu-se ca aspectul este corespunzător acoperit prin alte dispoziţii din convenţia-cadru, îndeosebi de art. 7, în ceea ce priveşte libertatea de întrunire şi de asociere. + Articolul 1885. Acest articol încurajează părţile sa încheie, în afară de instrumentele internaţionale deja existente, acolo unde condiţiile specifice o justifica, acorduri bilaterale şi multilaterale pentru protecţia minorităţilor naţionale. Articolul stimuleaza, de asemenea, cooperarea transfrontaliera. După cum se subliniaza în Declaraţia de la Viena şi în anexa nr. II la aceasta, astfel de acorduri şi cooperarea respectiva sunt importante pentru promovarea tolerantei, prosperitatii, stabilitatii şi păcii.Paragraful 186. Acordurile bilaterale şi multilaterale vizate prin acest paragraf ar putea fi încheiate, de exemplu, în domeniile culturii, educaţiei şi informatiei.Paragraful 287. Acest paragraf indica importanţa cooperării transfrontaliere. Schimbul de informaţii şi de experienta între state constituie un important instrument pentru promovarea înţelegerii şi încrederii reciproce. În special, cooperarea transfrontaliera prezintă avantajul de a permite adaptarea aranjamentelor la dorintele şi trebuinţele respectivelor persoane. + Articolul 1988. Acest articol prevede posibilitatea limitarilor, restrictiilor sau a derogarilor. Atunci când angajamentele incluse în prezenta convenţie-cadru au un echivalent în alte instrumente juridice internaţionale, îndeosebi în C.E.D.O., sunt permise numai limitarile, restricţiile ori derogarile prevăzute în acele instrumente. Atunci când angajamentele enunţate în prezenta convenţie-cadru nu au un echivalent în alte instrumente juridice internaţionale (cum ar fi C.E.D.O.), sunt pertinente respectivelor angajamente. + Titlul III + Articolul 2089. Persoanele aparţinând minorităţilor naţionale li se cere să respecte Constituţia naţionala şi legislaţia naţionala. Cu toate acestea, în mod cert, respectiva referire la legislaţia naţionala nu indreptateste părţile sa ignore prevederile convenţiei-cadru. Persoanele aparţinând minorităţilor naţionale trebuie, de asemenea, să respecte drepturile altora. În aceasta privinta, se poate face referire la situaţiile în care persoanele aparţinând minorităţilor naţionale reprezintă o minoritate la nivel naţional, dar alcătuiesc majoritatea într-o anumită zona a statului. + Articolul 2190. Aceasta dispoziţie subliniaza importanţa principiilor fundamentale ale dreptului internaţional şi specifică faptul ca protecţia persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să fie conformă acestor principii. + Articolul 2291. Aceasta prevedere, bazată pe art. 60 din C.E.D.O., enunta un principiu bine cunoscut. Obiectivul consta în a asigura persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale beneficiul oricărei legislaţii relevante din domeniul drepturilor omului, naţionale ori internaţionale, care le este mai favorabilă. + Articolul 2392. Aceasta dispoziţie tratează despre raportul dintre convenţia-cadru şi convenţia europeană a drepturilor omului, la care se face referire şi în preambul. Convenţia-cadru nu poate, în nici o circumstanţă, sa modifice drepturile şi libertăţile garantate prin Convenţia europeană a drepturilor omului. Pe de altă parte, drepturile şi libertăţile enunţate în convenţia-cadru, care fac obiectul unei prevederi corespondente din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, trebuie interpretate în conformitate cu aceasta din urma. + Titlul IV + Articolul 24-2693. În vederea urmarii aplicării convenţiei-cadru, Comitetul Ministrilor este însărcinat sa vegheze la transpunerea în practica a acesteia de către părţile contractante. Comitetul Ministrilor va fixa modalitatea de participare la mecanismul de supraveghere a aplicării de către părţile care nu sunt membre ale Consiliului Europei.94. Fiecare parte va transmite secretarului general, pe o baza periodică şi ori de cîte ori Comitetul Ministrilor o solicita, informaţii relevante pentru aplicarea prezentei convenţii-cadru. Secretarul general va transmite aceste informaţii Comitetului Ministrilor. Totuşi, primul raport, al cărui scop este de a furniza informaţii complete asupra măsurilor legislative şi de alta natura adoptate de către părţi pentru a pune în aplicare angajamentele enunţate în convenţia-cadru, trebuie depus într-un interval de un an de la data intrării în vigoare a convenţiei-cadru în privinta respectivei părţi. Scopul rapoartelor ulterioare va fi acela de completare a informaţiilor cuprinse în primul raport.95. În vederea asigurării eficientei urmăririi aplicării convenţiei-cadru, se prevede crearea unui comitet consultativ. Sarcina acestui comitet consultativ va fi aceea de a asista Comitetul Ministrilor în evaluarea adecvarii măsurilor adoptate de către o parte pentru a pune în aplicare principiile enunţate în convenţia-cadru.96. Comitetul Ministrilor este cel care va fixa, într-un interval de un an de la intrarea în vigoare a convenţiei-cadru, compunerea şi procedurile comitetului consultativ, ai cărui membri trebuie să aibă o experienta recunoscută în domeniul protecţiei minorităţilor naţionale.97. Urmărirea aplicării prezentei convenţii-cadru se va face, în măsura posibilului, în condiţii de transparenta. În aceasta privinta, ar fi recomandabila luarea în considerare a posibilităţii de publicare a rapoartelor şi a altor texte rezultate din aceasta monitorizare. + Titlul V 98. Dispoziţiile finale conţinute în art. 27-32 sunt fondate pe clauzele finale-model pentru convenţiile şi acordurile încheiate în cadrul Consiliului Europei. Nu a fost inclus nici un articol privind rezervele; rezerve pot fi formulate în măsura în care acestea sunt permise de dreptul internaţional. Cu excepţia art. 27 şi 29, articolele din acest titlu nu necesita vreun comentariu deosebit. + Articolul 27 şi 2999. Convenţia-cadru este deschisă pentru semnare de către statele membre ale Consiliului Europei şi, la iniţiativa Comitetului Ministrilor, de către alte state. Aceste prevederi ţin seama de Declaraţia de la Viena, potrivit căreia convenţia-cadru trebuie să fie deschisă spre semnare deopotrivă statelor care nu sunt membre (vezi anexa nr. II la Declaraţia de la Viena a Intilnirii la nivel înalt a Consiliului Europei).-----------
| EMITENT |
------------ Notă *) Traducere.Statele membre ale Consiliului Europei şi celelalte state semnatare ale prezentei convenţii-cadru,considerind ca scopul Consiliului Europei îl constituie realizarea unei unităţi mai strinse între membrii săi în vederea salvgardarii şi promovării idealurilor şi principiilor care reprezintă patrimoniul lor comun,considerind ca unul dintre mijloacele pentru atingerea acestui obiectiv consta în salvgardarea şi dezvoltarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,dorind sa dea curs Declaraţiei sefilor de stat şi de guvern ai statelor membre ale Consiliului Europei, adoptată la Viena la 9 octombrie 1993,fiind hotărîte ca pe teritoriile lor respective sa protejeze existenta minorităţilor naţionale,considerind ca bulversarile istoriei europene au arătat ca protecţia minorităţilor naţionale este esenţială pentru stabilitatea, securitatea democratica şi pacea Continentului,considerind ca o societate pluralista şi cu adevărat democratica trebuie nu numai să respecte identitatea etnică, culturală, lingvistica şi religioasă a fiecărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale, dar şi, deopotrivă, sa creeze condiţii corespunzătoare care să le permită să-şi exprime, sa păstreze şi sa dezvolte aceasta identitate,considerind ca realizarea unui climat de toleranta şi dialog este necesară pentru a permite diversitatii culturale sa reprezinte o sursa, dar şi un factor, nu de divizare, ci de imbogatire a fiecărei societăţi,considerind ca realizarea unei Europe tolerante şi prospere nu depinde numai de cooperarea dintre state, ci necesita şi cooperarea transfrontaliera între autorităţi locale şi regionale, cu respectarea Constituţiei şi a integrităţii teritoriale a fiecărui stat,ţinând seama de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi de protocoalele sale,ţinând seama de angajamentele privind protecţia minorităţilor naţionale conţinute în convenţiile şi declaraţiile Naţiunilor Unite, precum şi în documentele Conferintei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, în special cel de la Copenhaga din 29 iunie 1990,fiind hotărîte sa definească principiile care trebuie respectate şi obligaţiile care decurg din acestea, pentru a asigura, în statele membre şi în celelalte state care pot deveni părţi la prezentul instrument, protecţia efectivă a minorităţilor naţionale şi a drepturilor persoanelor aparţinând acestora, în cadrul statului de drept, cu respectarea integrităţii teritoriale şi a suveranităţii naţionale,fiind hotărîte să aplice principiile enunţate în prezenta convenţie-cadru prin legislaţia naţionala şi politici guvernamentale corespunzătoare,au convenit asupra celor ce urmează: + Titlul I + Articolul 1Protecţia minorităţilor naţionale şi a drepturilor şi libertăţilor persoanelor aparţinând acestora face parte integrantă din protecţia internationala a drepturilor omului şi, ca atare, constituie domeniul de cooperare internationala. + Articolul 2Dispoziţiile prezentei convenţii-cadru vor fi aplicate cu buna-credinţa, într-un spirit de înţelegere, toleranta şi cu respectarea principiilor bunei vecinătăţi, relaţiilor prieteneşti şi cooperării între state. + Articolul 31. Orice persoană aparţinând unei minorităţi naţionale are dreptul sa aleagă liber dacă să fie tratata sau nu ca atare şi nici un dezavantaj nu poate rezultă dintr-o asemenea alegere ori din exerciţiul drepturilor legate de aceasta.2. Persoanele aparţinând minorităţilor naţionale pot exercita drepturile şi libertăţile ce decurg din principiile enunţate în prezenta convenţie-cadru, individual sau în comun cu alţii. + Titlul II + Articolul 41. Părţile se angajează sa garanteze fiecărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale dreptul la egalitate în faţa legii şi la egala protecţie a legii. În aceasta privinta, orice discriminare bazată pe apartenenţa la o minoritate naţionala este interzisă.2. Părţile se angajează sa adopte, dacă este cazul, măsuri adecvate pentru a promova, în toate domeniile vieţii economice, sociale, politice şi culturale, egalitatea deplina şi efectivă între persoanele aparţinând unei minorităţi naţionale şi cele aparţinând majorităţii. Ele vor tine seama în mod corespunzător, în aceasta privinta, de condiţiile specifice în care se afla persoanele aparţinând minorităţilor naţionale.3. Măsurile adoptate în conformitate cu paragraful 2 nu vor fi considerate acte de discriminare. + Articolul 51. Părţile se angajează sa promoveze condiţiile de natura să permită persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale să-şi menţină şi să-şi dezvolte cultura, precum şi să-şi păstreze elementele esenţiale ale identităţii lor, respectiv religia, limba, tradiţiile şi patrimoniul lor cultural.2. Fără a se aduce atingere măsurilor luate în cadrul politicii lor generale de integrare, părţile se vor abţine de la orice politica ori practica având drept scop asimilarea persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale împotriva voinţei acestora şi vor proteja aceste persoane împotriva oricărei acţiuni vizind o astfel de asimilare. + Articolul 61. Părţile vor incuraja spiritul de toleranta şi dialogul intercultural şi vor lua măsuri efective pentru promovarea respectului reciproc, înţelegerii şi cooperării dintre toate persoanele care trăiesc pe teritoriul lor, indiferent de identitatea etnică, culturală, lingvistica ori religioasă a acestora, îndeosebi în domeniile educaţiei, culturii şi al mijloacelor de informare.2. Părţile se angajează sa ia măsuri corespunzătoare pentru a proteja persoanele care ar putea fi victime ale amenintarilor sau actelor de discriminare, ostilitate sau violenta, datorită identităţii lor etnice, culturale, lingvistice sau religioase. + Articolul 7Părţile vor asigura respectarea drepturilor fiecărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere, la libertatea de expresie şi la libertatea de gindire, constiinta şi religie. + Articolul 8Părţile se angajează sa recunoască fiecărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale dreptul de a-şi manifesta religia sau credinţa sa şi dreptul de a înfiinţa instituţii, organizaţii şi asociaţii religioase. + Articolul 91. Părţile se angajează sa recunoască faptul ca dreptul la libertatea de expresie a fiecărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale include libertatea de opinie şi libertatea de a primi şi a comunică informaţii sau idei în limba minoritara, fără ingerinţe ale autorităţilor publice şi independent de frontiere. Părţile vor veghea ca, în cadrul sistemelor lor lingvistice, persoanele aparţinând unei minorităţi naţionale sa nu fie discriminate în accesul la mijloacele de informare.2. Paragraful 1 nu împiedica părţile sa utilizeze un regim de autorizare, nediscriminatoriu şi fondat pe criterii obiective, pentru societăţile de radio sonor, televiziune şi cinema.3. Părţile nu vor crea obstacole în calea infiintarii şi utilizării mijloacelor de informare scrisă de către persoanele aparţinând minorităţilor naţionale. În cadrul legal organizat pentru radioul sonor şi televiziune, ele vor veghea ca, în măsura posibilului şi ţinând seama de prevederile paragrafului 1, persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale să le fie acordată posibilitatea de a-şi crea şi utiliza propriile mijloace de informare.4. În cadrul sistemului legislaţiei lor, părţile vor adopta măsuri adecvate pentru facilitarea accesului persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale la mijloacele de informare, pentru promovarea tolerantei şi pentru a permite pluralismul cultural. + Articolul 101. Părţile se angajează sa recunoască oricărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale dreptul de a folosi liber şi fără ingerinta limba sa minoritara, în privat şi în public, oral şi în scris.2. În ariile locuite tradiţional sau în număr substanţial de persoane aparţinând minorităţile naţionale, dacă aceste persoane solicita acest lucru şi acolo unde aceasta cerere corespunde unei nevoi reale, părţile se vor strădui să asigure, în măsura posibilului, condiţii care să permită folosirea limbii minoritare în raporturile dintre aceste persoane şi autorităţile administrative.3. Părţile se angajează sa garanteze dreptul oricărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale de a fi informată cu promptitudine, într-o limbă pe care o înţelege, cu privire la motivele arestării sale, la natura şi la cauza acuzatiei aduse împotriva sa, şi să se apere în această limbă, dacă este necesar cu asistenţa gratuita a unui interpret. + Articolul 111. Părţile se angajează sa recunoască oricărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale dreptul de a folosi numele (patronimul) şi prenumele sau în limba minoritara, precum şi dreptul la recunoaşterea oficială a acestora, în conformitate cu modalităţile prevăzute în sistemul lor legal.2. Părţile se angajează sa recunoască oricărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale dreptul de a expune în limba sa minoritara însemne, inscripţii şi alte informaţii cu caracter privat, vizibile pentru public.3. În ariile locuite în mod tradiţional de un număr substanţial de persoane aparţinând unei minorităţi naţionale, părţile vor depune eforturi, în cadrul sistemului lor legal, inclusiv, atunci când este cazul, în cadrul acordurilor încheiate cu alte state, şi ţinând seama de condiţiile lor specifice, pentru expunerea denumirilor locale traditionale, a denumirilor strazilor şi a altor indicaţii topografice destinate publicului, deopotrivă în limba minoritara, acolo unde exista o cerere suficienta pentru astfel de indicaţii. + Articolul 121. Părţile, dacă este necesar, vor lua măsuri în domeniul educaţiei şi al cercetării, pentru a incuraja cunoaşterea culturii, istoriei, limbii şi religiei atât ale minorităţilor lor naţionale, cît şi ale majorităţii.2. În acest context, părţile vor asigura, între altele, posibilităţi corespunzătoare pentru pregătirea profesorilor, accesul la manuale şi vor facilita contactele dintre elevi şi profesori ai diferitelor comunităţi.3. Părţile se angajează sa promoveze sanse egale de acces la educaţia de toate nivelurile pentru persoanele aparţinând minorităţilor naţionale. + Articolul 131. În cadrul sistemului lor educaţional, părţile vor recunoaşte dreptul persoanelor aparţinând unei minorităţi naţionale de a înfiinţa şi a administra propriile instituţii private de educaţie şi formare.2. Exerciţiul acestui drept nu implica nici o obligaţie financiară pentru părţi. + Articolul 141. Părţile se angajează sa recunoască dreptul oricărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale de a învaţă limba sa minoritara.2. În ariile locuite tradiţional sau în număr substanţial de persoane aparţinând minorităţilor naţionale, dacă exista o cerere suficienta, părţile vor depune eforturi pentru a asigura, în măsura posibilului şi în cadrul sistemului lor educaţional, ca persoanele aparţinând acestor minorităţi sa beneficieze de posibilităţi corespunzătoare de invatare a limbii lor minoritare ori de a primi o educaţie în această limbă.3. Paragraful 2 al acestui articol se va aplica fără a se aduce atingere învăţării limbii oficiale ori predării în acesta limba. + Articolul 15Părţile vor crea condiţiile necesare pentru participarea efectivă a persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale la viaţa culturală, socială şi economică şi la treburile publice, în special acelea care le privesc direct. + Articolul 16Părţile se vor abţine sa ia măsuri care, modificind proportiile populaţiei din arii locuite de persoane aparţinând minorităţilor naţionale, sunt îndreptate împotriva drepturilor şi libertăţilor decurgind din principiile înscrise în prezenta convenţie-cadru. + Articolul 171. Părţile se angajează sa nu aducă atingere dreptului persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a stabili şi a menţine contacte libere şi paşnice peste frontiere cu persoane care se afla în mod legal în alte state, îndeosebi cu acelea cu care au în comun identitatea etnică, culturală, lingvistica sau religioasă, ori patrimoniul cultural.2. Părţile se angajează sa nu aducă atingere dreptului persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a participa la activităţile organizaţiilor neguvernamentale, atât la nivel naţional, cît şi internaţional. + Articolul 181. Părţile vor depune eforturi pentru a încheia, dacă este necesar, acorduri bilaterale şi multilaterale cu alte state, îndeosebi cu statele vecine, pentru a asigura protecţia persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale respective.2. Dacă este cazul, părţile vor lua măsuri pentru încurajarea cooperării transfrontaliere. + Articolul 19Părţile se angajează să respecte şi să aplice principiile înscrise în prezenta convenţie-cadru, aducindu-le, dacă este necesar, numai acele limitări, restrictii şi derogări prevăzute în instrumentele juridice internaţionale, în special în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în măsura în care acestea sunt relevante pentru drepturile şi libertăţile decurgind din principiile menţionate. + Titlul III + Articolul 20În exercitarea drepturilor şi libertăţilor decurgind din principiile înscrise în prezenta convenţie-cadru, orice persoană aparţinând unei minorităţi naţionale va respecta legislaţia naţionala şi drepturile celorlalţi, în special ale persoanelor aparţinând majorităţii sau altor minorităţi naţionale. + Articolul 21Nici o dispoziţie din prezenta convenţie-cadru nu va fi interpretată ca implicind vreun drept de a întreprinde vreo activitate ori vreun act contrar principiilor fundamentale ale dreptului internaţional, în special celor ale egalităţii suverane, integrităţii teritoriale şi independentei politice a statelor. + Articolul 22Nici o dispoziţie din prezenta convenţie-cadru nu va fi interpretată ca limitind sau aducind atingere drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale care pot fi recunoscute în conformitate cu legile oricărei părţi contractante sau cu orice alta convenţie le care respectiva parte contractantă este parte. + Articolul 23Drepturile şi libertăţile decurgind din principiile înscrise în prezenta convenţie-cadru, în măsura în care acestea fac obiectul unei prevederi corespondente din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau din protocoalele adiţionale la aceasta, vor fi înţelese în conformitate cu aceste din urma prevederi. + Titlul IV + Articolul 241. Comitetul Ministrilor al Consiliului Europei este însărcinat sa vegheze la aplicarea prezentei convenţii-cadru de către părţile contractante.2. Părţile care nu sunt membre ale Consiliului Europei vor participa la mecanismul de supraveghere a punerii în aplicare, potrivit unor modalităţi care urmează a fi determinate. + Articolul 251. Într-un interval de un an de la data intrării în vigoare a prezentei convenţii-cadru cu privire la respectiva parte contractantă, aceasta va transmite secretarului general al Consiliului Europei informaţii complete asupra măsurilor legislative şi de alta natura, adoptate în aplicarea angajamentelor enunţate în prezenta convenţie-cadru.2. Ulterior, fiecare parte contractantă va transmite secretarului general, periodic şi ori de cîte ori Comitetul Ministrilor solicita, orice informaţii suplimentare, relevante pentru aplicarea prezentei convenţii-cadru.3. Secretarul general va inainta Comitetului Ministrilor informaţiile transmise în conformitate cu prevederile prezentului articol. + Articolul 261. În evaluarea adecvarii măsurilor adoptate de părţi pentru punerea în aplicare a principiilor enunţate în prezenta convenţie-cadru, Comitetul Ministrilor va fi asistat de un comitet consultativ, ai cărui membri vor avea experienta recunoscută în domeniul protecţiei minorităţilor naţionale.2. Compunerea Comitetului consultativ şi procedura acestuia vor fi fixate de către Comitetul Ministrilor într-un interval de un an de la data intrării în vigoare a prezentei convenţii-cadru. + Titlul V + Articolul 27Prezenta convenţie-cadru va fi deschisă spre semnare statelor membre ale Consiliului Europei. Până la data intrării sale în vigoare, ea va fi, de asemenea, deschisă spre semnare oricărui alt stat invitat în acest sens de către Comitetul Ministrilor. Ea va fi supusă ratificării, acceptării sau aprobării. Instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare vor fi depuse la secretarul general al Consiliului Europei. + Articolul 281. Prezenta convenţie-cadru va intră în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data la care douasprezece state membre ale Consiliului Europei îşi vor fi exprimat consimţământul de a fi legate de convenţia-cadru conform dispoziţiilor art. 27.2. Pentru oricare stat membru care îşi exprima ulterior consimţământul de a fi legat de convenţia-cadru, aceasta va intră în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare sau de aprobare. + Articolul 291. După intrarea în vigoare a prezentei convenţii-cadru şi după consultarea statelor contractante, Comitetul Ministrilor al Consiliului Europei va putea invita sa adere la convenţie, printr-o decizie luată cu majoritatea prevăzută în art. 20 d) din Statutul Consiliului Europei, oricare state care nu sunt membre ale Consiliului Europei care, fiind invitate să semneze conform dispoziţiilor art. 27, nu au făcut-o încă, sau oricare alt stat care nu este membru.2. Pentru oricare stat care adera, convenţia-cadru va intră în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data depunerii instrumentului de aderare le secretarul general al Consiliului Europei. + Articolul 301. Oricare stat poate, în momentul semnării sau al depunerii instrumentului sau de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, sa specifice teritoriul (teritoriile) pentru care aceasta asigura relaţiile internaţionale, căruia (cărora) i (li) se va aplica prezenta convenţie-cadru.2. Oricare stat poate, la orice data ulterioară, printr-o declaraţie adresată secretarului general al Consiliului Europei, sa extindă aplicarea prezentei convenţii-cadru la oricare alt teritoriu specificat în declaraţie. Cu privire la acest teritoriu, convenţia-cadru va intră în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data primirii declaraţiei de către secretarul general.3. Orice declaraţie facuta în virtutea celor două paragrafe precedente va putea fi retrasă, în ce priveşte oricare teritoriu specificat printr-o astfel de declaraţie, prin notificare adresată secretarului general. Retragerea devine efectivă în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data primirii notificării de către secretarul general. + Articolul 311. Oricare parte poate, în orice moment, sa denunţe prezenta convenţie-cadru printr-o notificare adresată secretarului general al Consiliului Europei.2. Denunţarea devine efectivă în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 6 luni de la data primirii notificării de către secretarul general. + Articolul 32Secretarul general al Consiliului Europei va notifica statelor membre ale Consiliului Europei, celelalte state semnatare şi oricărui stat care a aderat la prezenta convenţie-cadru: a) orice semnare; b) depunerea oricărui instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare; c) orice data de intrare în vigoare a prezentei convenţii-cadru, în conformitate cu art. 28, 29 şi 30; d) orice alt act, notificare sau comunicare legate de prezenta convenţiei-cadru.Drept pentru care, subsemnaţii, având depline puteri în acest sens, au semnat prezenta convenţie-cadru.Încheiată la Strasbourg la 1 februarie 1995, în limbile franceza şi engleza, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general al Consiliului Europei va transmite o copie certificată fiecăruia dintre statele membre ale Consiliului Europei şi fiecărui stat invitat să semneze sau sa adere la prezenta convenţie-cadru. + RAPORT EXPLICATIV*)------------------------- Notă *) Traducere.Istoric1. Consiliul Europei a examinat situaţia minorităţilor naţionale, în mai multe rinduri, într-o perioadă întinsă pe mai mult de 40 de ani. Încă din primul sau an de existenta (1949) Adunarea Parlamentară a recunoscut, într-un raport al Comitetului sau pentru Probleme Juridice şi Administrative, importanţa "problemei unei mai largi protecţii a drepturilor minorităţilor naţionale". În 1961, Adunarea Parlamentară a recunoscut includerea, într-un al doilea protocol adiţional, a unui articol care să garanteze minorităţilor naţionale anumite drepturi necuprinse în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (C.E.D.O.). Acesta din urma nu se referă decît la apartenenţa la o minoritate naţionala în cadrul clauzei de nediscriminare prevăzută în art. 14. Recomandarea nr. 285 (1961) a propus următoarea formulare pentru proiectul de articol privind protecţia minorităţilor naţionale:"Persoanele aparţinând unei minorităţi naţionale nu li se va refuza dreptul, în comun cu ceilalţi membri ai grupului lor şi în măsura în care acesta este compatibil cu ordinea publică, de a beneficia de propria cultura, de a folosi propria limba, de a-şi înfiinţa şcoli şi de a li se preda în limba pentru care optează, ori de a profesa şi practica propria religie."2. Comitetul de Experţi, care fusese instructat sa examineze dacă este posibila şi dezirabila elaborarea unui astfel de protocol, şi-a suspendat activităţile până când s-a ajuns la o decizie finala în cazurile lingvistice belgiene, privitoare la limba utilizata în educaţia (Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 27 iulie 1968, Seria A, nr. 6). În 1973, comitetul a concluzionat ca, din punct de vedere juridic, nu exista o necesitate anume de a face din drepturile minorităţilor obiectul unui nou protocol la C.E.D.O. Cu toate acestea, experţii au opinat că nu exista vreun obstacol juridic major în calea adoptării unui astfel de protocol, dacă acesta ar fi considerat recomandabil din alte ratiuni.3. Mai recent, Adunarea Parlamentară a recomandat Comitetului Ministrilor o serie de măsuri politice şi juridice, în special reducerea unui protocol sau a unei convenţii asupra drepturilor minorităţilor naţionale. Recomandarea nr. 1134 (1990) conţine o lista de principii pe care Adunarea Parlamentară le-a considerat necesare protecţiei minorităţilor naţionale. În octombrie 1991, Comitetul Director pentru Drepturile Omului (C.D.D.O.) a fost însărcinat sa examineze, deopotrivă din punct de vedere juridic şi politic, condiţiile în care Consiliul Europei ar putea întreprinde o activitate în direcţia protecţiei minorităţilor naţionale, ţinând seama de lucrările efectuate în cadrul Conferintei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (C.S.C.E.) şi al Naţiunilor Unite, precum şi de reflectiile dezvoltate în cadrul Consiliului Europei.4. În mai 1992, Comitetul Ministrilor a instructat C.D.D.O. sa examineze posibilitatea formulării unor standarde juridice specifice privitoare la protecţia minorităţilor naţionale. În acest scop, C.D.D.O. a creat un comitet de experţi (DH-MIN) căruia i s-a cerut, în cadrul noului mandat stabilit în martie 1993, sa propună standarde juridice specifice în acest domeniu, ţinând seama de principiile complementaritatii activităţii Consiliului Europei şi, respectiv, a C.S.C.E. C.D.D.O. şi DH-MIN au luat în considerare diverse texte, în special propunerea de convenţie europeană pentru protecţia minorităţilor naţionale, elaborata de Comisia europeană pentru democratie prin drept (asa-numita Comisie de la Venetia), propunerea Austriei pentru un protocol adiţional la C.E.D.O., proiectul protocolului adiţional la C.E.D.O. inclus în Recomandarea nr. 1201 (1993) a Adunării Parlamentare şi alte propuneri. Aceasta examinare s-a finalizat în raportul C.D.D.O. către Comitetul Ministrilor din 8 septembrie 1993, care a inclus diverse standarde juridice care puteau fi adoptate în acest domeniu şi instrumentele juridice în care acestea puteau fi prevăzute. În acest context, C.D.D.O. a luat act de inexistenta consensului asupra interpretării termenului de minorităţi naţionale.5. Pasul decisiv a fost realizat la întîlnirea sefilor de stat şi de guvern din statele membre ale Consiliului Europei (Summit-ul de la Viena din 8 şi 9 octombrie 1993). Cu acest prilej s-a convenit ca minorităţile naţionale, pe care bulversarile istoriei le-au stabilit în Europa, trebuie protejate şi respectate, ca o contribuţie la pace şi stabilitate. În mod special, şefii de stat şi de guvern au hotărît elaborarea de angajamente juridice privind protecţia minorităţilor naţionale. Anexa nr. II la Declaraţia de la Viena conţine următoarele instrucţiuni pentru Comitetul Ministrilor:- sa elaboreze, în timp cît mai scurt, o convenţie-cadru care să specifice principiile pe care statele contractante se angajează să le respecte în vederea asigurării protecţiei minorităţilor naţionale. Acest instrument să fie, de asemenea, deschis spre semnare statelor care nu sunt membre;- sa înceapă activitatea de elaborare a unui protocol care să completeze Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în domeniul cultural, prin dispoziţii care să garanteze drepturi individuale, în special pentru persoanele aparţinând minorităţilor naţionale.6. La 4 noiembrie 1993, Comitetul Ministrilor a creat un Comitet Ad-Hoc pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale (CAHMIN). Mandatul sau reflecta deciziile adoptate la Viena. Comitetul, alcătuit din experţi din statele membre ale Consiliului Europei, şi-a început activitatea la sfârşitul lunii ianuarie 1994, cu participarea reprezentanţilor C.D.D.O., ai Consiliului pentru Cooperare Culturală (C.D.C.C.), ai Comitetului Director pentru Mass-Media (C.D.M.M.) şi ai Comisiei Europene pentru Democratie prin Drept. Au participat, de asemenea, ca observatori, Inaltul Comisar C.S.C.E. pentru Minorităţi Naţionale şi Comisia Comunităţilor Europene.7. La 15 aprilie 1994, CAHMIN a înaintat un raport interimar Comitetului Ministrilor, care a fost, apoi, comunicat Adunării Parlamentare (Doc. 7109). La cea de-a 94-a sesiune din luna mai 1994, Comitetul Ministrilor şi-a exprimat satisfactia pentru progresul obţinut potrivit mandatului decurgind din Declaraţia de la Viena.8. Un anumit număr de prevederi ale convenţiei-cadru, necesitind un arbitraj politic, precum şi cele referitoare la monitorizarea aplicării au fost redactate de Comitetul Ministrilor (şedinţa nr. 517 bis a Delegaţilor ministrilor din 7 octombrie 1994).9. La reuniunea sa din 10-14 octombrie 1994, CAHMIN a decis sa înainteze proiectul convenţiei-cadru Comitetului Ministrilor, care a adoptat textul la a 95-a sesiune ministerială din 10 noiembrie 1994. Convenţia-cadru a fost deschisă spre semnare de către statele membre ale Consiliului Europei.Consideratii generaleObiectivele convenţiei-cadru10. Convenţia-cadru reprezintă primul instrument multilateral obligatoriu juridic consacrat protecţiei minorităţilor naţionale în general. Obiectivul sau este acela de a specifică principiile juridice pe care statele se angajează să le respecte în vederea asigurării protecţiei minorităţilor naţionale. Consiliul Europei a răspuns, prin aceasta, apelului din Declaraţia de la Viena (anexa nr. II) pentru transformarea, în cea mai larga măsura posibila, a angajamentelor politice, adoptate de Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa (C.S.C.E.), în obligaţii juridice.Abordari şi concepte fundamentale11. Datorită gamei de situaţii şi probleme diferite care se cer soluţionate, s-a optat pentru o convenţie-cadru, conţinând mai ales prevederi de tip programatic, fixind obiective pe care părţile se angajează să le urmărească. Aceste prevederi, care nu vor fi direct aplicabile, lasă statelor interesate o anumită măsura discretionara în implementarea obiectivelor pe care acestea s-au angajat să le atinga, permitindu-le astfel sa ia în considerare condiţiile specifice.12. Trebuie, deopotrivă, semnalat faptul ca nici o definiţie a notiunii de minoritate naţionala nu este continuta în convenţia-cadru. S-a decis să se adopte o abordare pragmatica, bazată pe recunoaşterea faptului ca, în acest stadiu, este imposibil să se ajungă la o definiţie apta sa întrunească sprijinul general al tuturor statelor membre ale Consiliului Europei.13. Implementarea principiilor enunţate în prezenta convenţie-cadru se va face prin legislaţia naţionala şi politici guvernamentale corespunzătoare. Ea nu implica recunoaşterea drepturilor colective. Accentul este pus pe protecţia persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, care îşi pot exercita drepturile în mod individual şi în comun cu alţii (vezi art. 3 paragraful 2). În aceasta privinta, convenţia-cadru urmează abordarea textelor adoptate de alte organizaţii internaţionale.Structura convenţiei-cadru14. În afară preambulului, convenţia-cadru conţine o parte operativă, împărţită în cinci titluri.15. Titlul I conţine prevederi care stipulează, de o maniera generală, anumite principii fundamentale, care pot servi la elucidarea celorlalte dispoziţii substanţiale din convenţia-cadru.16. Titlul II conţine un catalog de principii specifice.17. Titlul III conţine prevederi referitoare la monitorizarea implementarii convenţiei-cadru.18. Titlul IV conţine diverse prevederi referitoare la interpretarea şi aplicarea convenţiei-cadru.19. Titlul V conţine clauzele finale, bazate pe clauzele finale-model pentru convenţiile şi acordurile încheiate în cadrul Consiliului Europei.Comentariu asupra prevederilor convenţiei-cadruPreambul20. Preambulul enunta ratiunile pentru elaborarea prezentei convenţii-cadru şi explica unele preocupări de baza ale autorilor săi. Cuvintele introductive indica deja ca acest instrument poate fi semnat şi ratificat de statele care nu sunt membre ale Consiliului Europei (vezi art. 27).21. Preambulul se referă la obiectivul statutar al Consiliului Europei şi la una dintre metodele prin care acest obiectiv trebuie urmărit: salvgardarea şi dezvoltarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.22. Se face, de asemenea, referire la Declaraţia de la Viena a sefilor de stat şi de guvern ai statelor membre ale Consiliului Europei, document care a pus bazele prezentei convenţii-cadru (vezi şi paragraful 5 de mai sus). În fapt, textul preambulului se inspira, într-o larga măsura, din declaraţie, în special în anexa nr. II. Acelaşi lucru este valabil şi în privinta opţiunii privind angajamentele incluse în titlurile I şi II ale convenţiei-cadru.23. Preambulul menţionează, de o maniera neexhaustiva, trei alte surse de inspiratie pentru conţinutul convenţiei-cadru: Convenţia europeană a drepturilor omului (C.E.D.O.) şi instrumentele Naţiunilor Unite şi ale C.S.C.E., care conţin angajamente referitoare la protecţia minorităţilor naţionale.24. Preambulul reflecta preocuparea Consiliului Europei şi a statelor membre ale acestuia faţă de punerea în pericol a existenţei minorităţilor naţionale şi se inspira din art. 1 paragraful 1 al Declaraţiei Naţiunilor Unite asupra drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale sau etnice, religioase şi lingvistice (Rezoluţia nr. 47/135 adoptată de Adunarea Generală la 18 decembrie 1992).25. Deoarece convenţia-cadru este deopotrivă deschisă statelor care nu sunt membre ale Consiliului Europei şi în vederea asigurării unei abordari complete, s-a decis includerea anumitor principii din care decurg drepturi şi libertăţi deja garantate în C.E.D.O. şi în protocoalele sale adiţionale (vezi, de asemenea, în legătură cu aceasta, art. 23 din convenţia-cadru).26. Referirea la convenţiile şi declaraţiile Naţiunilor Unite reaminteste lucrările întreprinse pe plan universal, de pilda în cadrul Pactului referitor la drepturile civile şi politice (art. 27) şi în Declaraţia asupra drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale sau etnice, religioase şi lingvistice. Cu toate acestea, respectiva referinţa nu se extinde cu privire la vreo definiţie a unei minorităţi naţionale, care ar putea fi continuta în aceste texte.27. Referirea la angajamentele C.S.C.E. pertinente reflecta dorinţa exprimată în anexa nr. II la Declaraţia de la Viena de a determina Consiliul Europei să se angajeze sa transforme, în măsura cea mai larga posibila, aceste angajamente politice în obligaţii juridice. Documentul de la Copenhaga, în special, a furnizat orientări pentru redactarea convenţiei-cadru.28. Penultimul paragraf din preambul enunta principalul obiectiv al convenţiei-cadru: asigurarea protecţiei efective a minorităţilor naţionale şi a drepturilor persoanelor aparţinând acestor minorităţi. El subliniaza, de asemenea, faptul ca protecţia efectivă trebuie asigurata în cadrul statului de drept, respectându-se integritatea teritorială şi suveranitatea naţionala a statelor.29. Scopul paragrafului ultim este de a indica faptul ca dispoziţiile prezentei convenţii-cadru nu sunt direct aplicabile. Acesta nu vizează dreptul şi practica părţilor în materie de încorporare a tratatelor internaţionale în ordinea juridică interna. + Titlul I + Articolul 130. Scopul principal al art. 1 este acela de a specifică ca protecţia minorităţilor naţionale, care formează o parte integrantă a protecţiei drepturilor omului, nu intră în domeniul rezervat al statelor. Precizarea ca aceasta protecţie "face parte integrantă din protecţia internationala a drepturilor omului" nu conferă în nici un fel vreo competenţa de interpretare a prezentei convenţii-cadru organelor instituite prin C.E.D.O.31. Articolul se referă la protecţia minorităţilor naţionale ca atare şi la drepturile şi libertăţile persoanelor aparţinând unor astfel de minorităţi. Aceasta distincţie şi diferenţa în formulare indica în mod clar faptul că nu se are în vedere recunoaşterea de drepturi colective minorităţilor naţionale (vezi, de asemenea, comentariul la art. 3). Părţile recunosc, totuşi, faptul ca protecţia unei minorităţi naţionale poate fi obţinută prin protecţia drepturilor persoanelor aparţinând unei astfel de minorităţi. + Articolul 232. Acest articol enunta un set de principii guvernind aplicarea convenţiei-cadru. El se inspira, între altele, din Declaraţia Naţiunilor Unite asupra principiilor de drept internaţional privind relaţiile amicale şi cooperarea dintre state, conformă Cartei Naţiunilor Unite (Rezoluţia Adunării Generale nr. 2625 (XXV) din 24 octombrie 1970). Principiile menţionate în aceasta prevedere au o natura generală, dar au relevanta aparte pentru domeniul acoperit de convenţia-cadru. + Articolul 333. Acest articol conţine doua principii distincte, dar legate între ele, prevăzute în doua paragrafe distincte.Paragraful 134. Paragraful 1 garantează, în primul rind, oricărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale libertatea sa aleagă dacă să fie tratata sau nu ca atare. Aceasta dispoziţie lasă fiecărei asemenea persoane opţiunea de a decide dacă doreşte sau nu sa beneficieze de protecţia decurgind din principiile convenţiei-cadru.35. Acest paragraf nu implica dreptul vreunui individ de a alege arbitrar sa apartina oricărei minorităţi naţionale. Alegerea subiectiva a individului este inseparabil legată de criterii obiective, relevante pentru identitatea persoanei.36. Paragraful 1 prevede, în plus, ca nici un dezavantaj nu trebuie să rezulte din libera opţiune pe care o garantează, ori din exerciţiul drepturilor legate de aceasta. Aceasta prevedere are drept obiectiv să asigure ca beneficiul libertăţii de alegere nu va face nici obiectul unor atingeri indirecte.Paragraful 237. Paragraful 2 prevede că drepturile şi libertăţile decurgind din principiile convenţiei-cadru pot fi exercitate individual sau în comun cu alţii. El recunoaşte, astfel, posibilitatea exercitării în comun a acestor drepturi şi libertăţi, ceea ce este distinct de noţiunea drepturi colective. Termenul alţii trebuie înţeles în cel mai larg sens posibil, incluzind persoane aparţinând aceleiaşi minorităţi naţionale, altei minorităţi naţionale ori majorităţii. + Titlul II + Articolul 438. Scopul acestui articol este să asigure aplicabilitatea principiilor egalităţii şi nediscriminarii pentru persoanele aparţinând minorităţilor naţionale. Dispoziţiile acestui articol trebuie interpretate în contextul prezentei convenţii-cadru.Paragrafele 1 şi 239. Paragraful 1 exprima de maniera clasica cele doua principii. Paragraful 2 subliniaza ca promovarea egalităţii depline şi efective între persoanele aparţinând unei minorităţi naţionale şi cele aparţinând majorităţii poate impune adoptarea, de către părţi, de măsuri speciale, care ţin seama de condiţiile specifice persoanelor respective. Astfel de măsuri trebuie să fie adecvate, adică să fie în conformitatea cu principiul proportionalitatii, pentru a evita încălcarea drepturilor altora, precum şi discriminarea altora. Acest principiu impune, printre alte lucruri, ca aceste măsuri sa nu fie extinse, în timp şi sfera de aplicare, dincolo de ceea ce este necesar în vederea realizării obiectivului egalităţii depline şi efective.40. Nici o prevedere distinctă, care să trateze în mod special principiul sanselor egale, nu a fost inclusă în convenţia-cadru. O astfel de includere nu a fost considerată necesară, din moment ce principiul este deja implicat în paragraful 2 al acestui articol. Dat fiind principiul nediscriminarii enuntat în paragraful 1, aceeaşi abordare a fost considerată valabilă şi pentru libertatea de mişcare.Paragraful 341. Scopul paragrafului 3 este acela de a exprima clar faptul ca măsurile la care se face referire în paragraful 2 nu trebuie considerate ca aducind atingere principiilor egalităţii şi nediscriminarii. Obiectivul sau este de a asigura persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale egalitatea efectivă cu persoanele aparţinând majorităţii. + Articolul 542. Acest articol vizează, în esenta, să asigure ca persoanele aparţinând minorităţilor naţionale pot să-şi menţină şi să-şi dezvolte cultura lor şi pot să-şi păstreze identitatea.Paragraful 143. Paragraful 1 conţine o obligaţie de a promova condiţiile necesare în aceasta privinta. El enumera elemente esenţiale pentru identitatea unei minorităţi naţionale. Aceasta dispoziţie nu implica faptul ca orice diferenţa etnică, culturală, lingvistica ori religioasă conduce în mod necesar la crearea de minorităţi naţionale (vezi, sub acest aspect, Raportul intilnirii la nivel de experţi de la Geneva, din 1991, secţiunea a II-a, paragraful 4).44. Referinţa la traditii nu implica aprobarea ori acceptarea unor practici contrare dreptului naţional sau standardelor internaţionale. Practicile traditionale îşi găsesc limitele în exigenţele ordinii publice.Paragraful 245. Scopul paragrafului 2 este acela de a proteja persoanele aparţinând minorităţilor naţionale împotriva asimilarii contrare voinţei lor. Acesta nu interzice asimilarea voluntara.46. Paragraful 2 nu împiedica părţile sa adopte măsuri în cadrul politicii lor generale de integrare. El recunoaşte, astfel, importanţa coeziunii sociale şi reflecta dorinţa, exprimată în preambul, de a vedea în diversitatea culturală o sursa, ca şi un factor, nu de divizare, ci de imbogatire a fiecărei societăţi. + Articolul 647. Acest articol este expresia preocuparilor afirmate în anexa nr. III la Declaraţia de la Viena (Declaraţia şi Planul de acţiune asupra combaterii rasismului, xenofobiei, antisemitismului şi intolerantei).Paragraful 148. Paragraful 1 subliniaza spiritul de toleranta şi dialogul intercultural şi indica importanţa promovării, de către părţi, a respectului reciproc, înţelegerii şi cooperării între toţi cei care trăiesc pe teritoriul lor. Domeniile educaţiei, culturii şi mediilor de informare sunt menţionate în mod special, întrucît sunt relevante, în mod particular, pentru atingerea acestor obiective.49. În vederea intaririi coeziunii sociale, obiectivul acestui paragraf consta, între altele, în promovarea tolerantei şi a dialogului intercultural, prin eliminarea barierelor dintre persoanele aparţinând grupurilor etnice, culturale, lingvistice şi religioase, încurajându-se organizaţiile şi miscarile interculturale, care cauta sa promoveze respectul şi înţelegerea reciprocă şi sa integreze aceste persoane în societate, în condiţiile păstrării identităţii lor.Paragraful 250. Aceasta dispoziţie se inspira din paragraful 40.2 al Documentului C.S.C.E. de la Copenhaga. Obligaţia respectiva vizează protejarea tuturor persoanelor care pot fi victime ale amenintarilor ori actelor de discriminare, ale ostilitatii sau violenţei, indiferent de sursa unor astfel de ameninţări sau acte. + Articolul 751. Scopul acestui articol este sa garanteze respectul pentru dreptul oricărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale la libertăţile fundamentale acolo menţionate. Aceste libertăţi au, desigur, natura universala, adică ele se aplică tuturor persoanelor, indiferent dacă aparţin unei minorităţi naţionale sau nu (vezi, de exemplu, dispoziţiile corespondente ale art. 9, 10 şi 11 din C.E.D.O.), dar ele sunt în mod particular pertinente protecţiei minorităţilor naţionale. Pentru notiunile mai sus menţionate în comentariul asupra preambulului, s-a decis includerea anumitor angajamente care figurează deja în C.E.D.O.52. Aceasta prevedere poate implica pentru părţi anumite obligaţii pozitive pentru protejarea libertăţilor menţionate împotriva unor încălcări care nu rezultă din acţiuni ale statului. Posibilitatea ca astfel de obligaţii pozitive sa decurgă din C.E.D.O. a fost recunoscută de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.53. Anumite libertăţi consacrate în art. 7 sunt dezvoltate în art. 8 şi 9. + Articolul 854. Acest articol conţine reguli mai detaliate pentru protecţia libertăţii religioase decît art. 7. El combina mai multe elemente din paragrafele 32.2, 32.3 şi 32.6 ale Documentului C.S.C.E. de la Copenhaga într-o singura dispoziţie. Desigur, aceasta libertate se aplică tuturor persoanelor şi de care trebuie să beneficieze şi persoanele aparţinând unei minorităţi naţionale, conform art. 4. Data fiind importanţa acestei libertăţi în prezentul context, a parut în mod special oportun sa i se dea o atenţie aparte. + Articolul 955. Acest articol conţine reguli mai detaliate pentru protecţia libertăţii de expresie decît art. 7.Paragraful 156. Prima propozitie a acestui paragraf are drept model cea de-a doua propozitie a art. 10 paragraful 1 din C.E.D.O. Deşi propozitia se referă în special la libertatea de a primi şi a comunică informaţii şi idei în limba minoritara, ea implica totodată libertatea de a primi şi comunică informaţii şi idei în limba majorităţii sau altele.57. A doua propozitie a acestui paragraf conţine aranjamentul de a asigura ca, în accesul la mijloacele de informare, nu se vor produce discriminări. Expresia în cadrul sistemului lor legal a fost inserată în vederea respectării dispoziţiilor constituţionale care pot limita măsura în care o parte poate reglementa accesul la mijloacele de informare.Paragraful 2 58. Acest paragraf are drept model cea de-a treia propozitie a art. 10 paragraful 1 din C.E.D.O.59. Regimul de autorizare a întreprinderilor de radio sonor, televiziune sau cinema trebuie să fie nediscriminatoriu şi să fie bazat pe criterii obiective. Includerea acestor condiţii, care nu sunt expres menţionate în cea de-a treia propozitie a art. 10 paragraful 1 din C.E.D.O., a fost considerată importanţa pentru un instrument destinat sa protejeze persoanele aparţinând minorităţilor naţionale.60. Cuvintele radio sonor, care apar deopotrivă în paragraful 3 al acestui articol, nu figurează în fraza corespondenta din art. 10 paragraful 1 din C.E.D.O. Acestea nu fac decît sa reflecte terminologia moderna şi nu implica nici o diferenţa de substanţa faţă de art. 10 din C.E.D.O.Paragraful 361. Prima fraza a acestui paragraf, care tratează înfiinţarea şi utilizarea mijloacelor de informare scrisă, conţine un angajament esentialmente negativ, în timp ce fraza a doua, formulată de o maniera mai flexibila, pune accentul asupra unei obligaţii pozitive în domeniul radioului sonor şi al televiziunii (de exemplu, atribuirea de frecvente). Aceasta distincţie tine de relativă penurie a frecventelor disponibile şi de necesitatea reglementării în domeniul radiodifuziunii. Nu a fost operata o referinţa explicita la dreptul persoanelor aparţinând unei minorităţi naţionale de a cauta fonduri pentru crearea de mijloace de informare, întrucît acest drept a fost considerat de la sine înţeles.Paragraful 462. Acest paragraf subliniaza necesitatea măsurilor speciale, destinate atât facilitării accesului persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale la mijloacele de informare, cît şi promovării tolerantei şi pluralismului cultural. Expresia măsuri adecvate a fost utilizata pentru ratiunile indicate în comentariul art. 4 paragraful 2 (vezi paragraful 39), unde aceasta este, de asemenea, întrebuinţată. Acest paragraf completează angajamentul care figurează în ultima fraza a art. 9 paragraful 1. Măsurile vizate prin acest paragraf ar putea consta, de pilda, în alocarea de fonduri pentru difuzarea de emisiuni sau producerea de programe tratind probleme care interesează minorităţile şi/sau de natura să permită dialogul între grupuri, ori sa încurajeze, sub rezerva principiului independentei editoriale, editorii şi radiodifuzorii să permită minorităţilor naţionale accesul la mijloacele lor de informare. + Articolul 10Paragraful 163. Recunoaşterea dreptului oricărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale de a folosi liber şi fără ingerinta limba sa minoritara este deosebit de importanţa. Într-adevăr, folosirea limbii minoritare constituie pentru aceste persoane unul dintre mijloacele principale pentru afirmarea şi păstrarea identităţii. Ea este deopotrivă un mijloc de exercitare a libertăţii de expresie pentru aceste persoane. În public semnifica, de exemplu, într-un loc public, în exterior, în prezenta altor persoane, dar nu vizează, în nici un caz, relaţiile cu autorităţile publice, care fac obiectul paragrafului 2 al acestei prevederi.Paragraful 264. Aceasta prevedere nu reglementează toate relaţiile dintre indivizii aparţinând unei minorităţi naţionale şi autorităţile publice. Într-adevăr, nu sunt vizate decît autorităţile administrative. Acest din urma termen trebuie totuşi înţeles în sens larg, ca inglobind, de pilda, instituţia ombudsman-ului. Ţinând seama de posibilele dificultăţi de ordin financiar, administrativ, îndeosebi în domeniul militar şi tehnic, legate de folosirea limbii minoritare în raporturile dintre persoanele aparţinând minorităţilor naţionale şi autorităţile administrative, aceasta prevedere a fost formulată de o maniera foarte flexibila, lasind părţilor o importanţa marja de apreciere.65. O dată întrunite cele doua condiţii din paragraful 2, părţile vor depune eforturi pentru asigurarea, în măsura posibilului, a folosirii unei limbi minoritare în raporturile cu autorităţile administrative. Existenta unei "nevoi reale" se evalueaza de către respectivul stat, pe baza unor criterii obiective. Deşi statele contractante trebuie să depună toate eforturile în vederea aplicării acestui principiu, formularea în măsura posibilului indica faptul ca diversi factori, îndeosebi resursele financiare ale părţii respective, pot fi luati în considerare.66. Obligaţiile părţilor referitoare la folosirea limbii minoritare nu afectează, în nici un fel, statutul limbii sau limbilor oficiale ale tarii respective. Mai mult, convenţia-cadru, în mod deliberat, nu defineste ariile locuite tradiţional sau în număr substanţial de persoanele aparţinând minorităţilor naţionale. S-a considerat preferabila adoptarea unei formulari mai flexibile, care să îngăduie luarea în considerare a condiţiilor particulare fiecărei părţi. Termenul locuite... tradiţional nu se referă la minorităţi istorice, ci numai la acelea care încă trăiesc în aceeaşi arie geografică (vezi, de asemenea, art. 11 paragraful 3 şi art. 14 paragraful 2).Paragraful 367. Acest paragraf se bazează pe anumite prevederi conţinute în art. 5 şi 6 ale C.E.D.O. El nu depăşeşte garanţiile conţinute în aceste articole. + Articolul 11Paragraful 168. Ţinând seama de implicatiile practice ale acestei obligaţii, prevederea este formulată în asa fel încât să permită părţilor sa o aplice în lumina propriilor circumstanţe particulare. De exemplu, părţile pot folosi alfabetul limbii lor oficiale pentru scrierea numelui lor unei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale în forma sa fonetica. Persoanele care au fost forţate sa renunţe la numele lor originar (e) ori al (e) căror nume a (au) fost schimbat (e) prin forta ar trebui să aibă posibilitatea de a reveni la acesta (acestea), desigur sub rezerva abuzului de drept şi schimbărilor de nume în scopuri frauduloase. Se înţelege ca sistemele juridice ale părţilor vor respecta, în aceasta privinta, principiile internaţionale referitoare la protecţia minorităţilor naţionale.Paragraful 269. Obligaţia din acest paragraf priveşte dreptul individului de a expune "în limba sa minoritara însemne, inscripţii şi alte informaţii cu caracter privat, vizibile pentru public". Aceasta nu exclude, desigur, posibilitatea de a se cere persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale sa utilizeze deopotrivă limba oficială şi/sau alte limbi minoritare. Expresia cu caracter privat se referă la tot ceea ce nu are caracter oficial.Paragraful 370. Acest articol vizează sa încurajeze posibilitatea utilizării şi a limbii minoritare pentru denumirile locale, pentru denumirile strazilor şi alte indicaţii topografice destinate publicului. Statele vor putea aplica aceasta dispoziţie ţinând seama de condiţiile lor specifice şi de sistemul lor juridic, inclusiv, atunci când este cazul, de acordurile cu alte state. În domeniul acoperit de aceasta prevedere, se înţelege faptul ca părţile nu sunt supuse nici unui fel de obligaţie de a încheia acorduri cu alte state. Pe de altă parte, posibilitatea încheierii unor astfel de acorduri nu este exclusa. Este, de asemenea, înţeles ca natura juridică obligatorie a acordurilor existente rămâne neschimbata. Aceasta prevedere nu implica nici o recunoaştere oficială a denumirilor locale în limbile minoritare. + Articolul 1271. Acest angajament vizează sa promoveze, într-o perspectiva intelectuală (vezi art. 6 paragraful 1), cunoaşterea culturii, a istoriei, a limbii şi a religiei, deopotrivă ale minorităţilor naţionale şi ale majorităţii. Obiectivul este acela de a crea un climat de toleranta şi de dialog, astfel după cum se menţionează în preambulul convenţiei-cadru şi în anexa nr. II la Declaraţia de la Viena a sefilor de stat şi de guvern. Lista continuta în cel de-al doilea paragraf nu este exhaustiva, iar cuvintele acces la manualele şcolare includ publicarea de manuale şcolare şi achiziţionarea lor din alte tari. Angajamentul de promovare a egalităţii de sanse în accesul la educaţie, la toate nivelurile, pentru persoanele aparţinând minorităţilor naţionale reflecta o preocupare exprimată în Declaraţia de la Viena. + Articolul 13Paragraful 172. Angajamentul părţilor de a recunoaşte persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul de a crea şi de a administra propriile instituţii private de învăţământ şi de formare este formulat sub rezerva sistemului lor educativ, în special a reglementării din materia învăţământului obligatoriu. Instituţiile vizate în acest paragraf vor putea fi supuse aceloraşi controale ca şi celelalte instituţii, în special în ceea ce priveşte calitatea învăţământului. Condiţiile de învăţământ o dată îndeplinite, este important ca diplomele acordate să fie recunoscute oficial. Legislaţia naţionala relevanta trebuie să se bazeze pe criterii obiective şi să respecte principiul nediscriminarii.Paragraful 273. Exerciţiul dreptului vizat prin paragraful 1 nu implica nici o obligaţie financiară în sarcina părţii respective, dar nici nu exclude posibilitatea unei astfel de contribuţii. + Articolul 14Paragraful 174. Angajamentele părţilor de a recunoaşte oricărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale dreptul de a învaţă limba sa minoritara priveşte unul dintre principalele mijloace prin care aceste persoane îşi pot afirma şi păstra identitatea. Acest drept nu comporta nici un fel de excepţie. Fără a se aduce atingere principiilor menţionate în paragraful 2, acest paragraf nu implica nici o obligaţie pozitiva, în special de natura financiară, pentru stat.Paragraful 275. Aceasta dispoziţie se referă la invatarea limbii minoritare şi la învăţământul în această limbă. Recunoscind posibilele dificultăţi financiare, administrative şi tehnice, legate de invatarea ori educaţia în limbile minoritare, aceasta prevedere a fost formulată foarte flexibil, lasind părţilor o marja importanţa de apreciere. Obligaţia de a face eforturi pentru a asigura invatarea ori educaţia în limbile minoritare este supusă mai multor condiţii: în special, trebuie să existe o "cerere suficienta" din partea persoanelor aparţinând respectivelor minorităţi naţionale. Formularea în măsura posibilului indica faptul ca o astfel de educaţie depinde de resursele de care dispune partea interesată.76. Textul evita în mod deliberat sa definească termenul de cerere suficienta, ceea ce reprezintă formularea flexibila, permitind părţilor sa ţină seama de condiţiile particulare ale ţărilor lor. Părţile au latitudinea de a alege mijloacele şi aranjamentele pentru asigurarea unei astfel de educatii, ţinând seama de particularităţile sistemului lor educaţional.77. Alternativele la care se referă acest paragraf "... posibilităţi corespunzătoare de invatare a limbii lor minoritare ori de a primi o educaţie în această limbă" nu se exclud reciproc. Chiar dacă art. 14 paragraful 2 nu obliga statele să le infaptuiasca pe ambele, formularea nu împiedica statele părţi să asigure atât invatarea limbii minoritare, cît şi educaţia în limba minoritara. Educaţia bilingva poate reprezenta unul dintre mijloacele de realizare a obiectivului urmărit prin aceasta prevedere. Obligaţia decurgind din aceasta dispoziţie ar putea fi extinsă la educaţia prescolara.Paragraful 378. Posibilităţile de predare a limbii minoritare sau de primire a unei educatii în această limbă nu aduc atingere învăţării limbii oficiale, ori educaţiei în această limbă. Într-adevăr, cunoaşterea limbii oficiale constituie un factor al coeziunii şi integrării sociale.79. Statele în care exista mai mult decît o limbă oficială vor reglementa problemele specifice pe care aplicarea acestei dispoziţii le va antrena. + Articolul 1580. Acest articol solicita părţilor sa creeze condiţiile necesare efectivei participari a persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale la viaţa culturală, socială şi economică şi la treburile publice, în special la acelea care le privesc direct. El are drept obiectiv primordial sa încurajeze egalitatea reală între persoanele aparţinând minorităţilor naţionale şi cele care fac parte din majoritate. În vederea creării condiţiilor necesare unei astfel de participari a persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, părţile ar putea promova - în cadrul sistemului lor constituţional -, între altele, următoarele măsuri:- consultarea cu aceste persoane, prin intermediul unor proceduri corespunzătoare, şi, în special, prin intermediul instituţiilor reprezentative ale acestora, atunci când părţile au în vedere adoptarea de măsuri legislative ori administrative care le-ar putea afecta direct;- implicarea acestor persoane în pregătirea, aplicarea şi evaluarea planurilor şi a programelor de dezvoltare naţionale şi regionale, care le-ar putea afecta direct;- elaborarea de studii, în cooperare cu aceste persoane, pentru evaluarea posibilului impact al activităţilor de dezvoltare proiectate asupra lor;- participarea efectivă a persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale la procesele de luare a deciziilor şi la organele alese, la nivel naţional şi local;- forme descentralizate şi locale de administraţie. + Articolul 1681. Scopul acestui articol este acela de a oferi o protecţie împotriva măsurilor care modifica proportiile populaţiei din ariile locuite de persoane aparţinând minorităţilor naţionale şi care vizează restrîngerea drepturilor şi libertăţilor decurgind din prezenta convenţie-cadru. Exemple de astfel de măsuri ar putea fi exproprierea, evacuarea şi expulzarile, ori redesenarea delimitarilor administrative în vederea restringerii unor astfel de drepturi şi libertăţi ("gerrymandering").82. Articolul interzice numai măsurile care vizează restrîngerea drepturilor şi libertăţilor decurgind din prezenta convenţie-cadru. S-a considerat imposibila extinderea interdicţiei pentru măsuri care au drept efect restrîngerea unor astfel de drepturi şi libertăţi, din moment ce, uneori, astfel de măsuri pot fi pe deplin justificate şi legitime. Un exemplu îl poate constitui mutarea locuitorilor unei aşezări în vederea construirii unui baraj. + Articolul 1783. Acest articol cuprinde doua angajamente importante pentru menţinerea şi dezvoltarea culturii persoanelor aparţinând unei minorităţi naţionale şi pentru păstrarea identităţii lor (vezi, de asemenea, art. 5 paragraful 1). Primul paragraf tratează dreptul de a stabili şi a menţine contacte libere şi paşnice peste frontiere, în timp ce al doilea paragraf protejeaza dreptul de a participa la activităţile organizaţiilor neguvernamentale (vezi, de asemenea, în aceasta privinta, prevederile referitoare la libertatea de întrunire şi asociere din art. 7).84. Prevederile acestui articol se bazează, în buna măsura, pe paragrafele 32.4 şi 32.6 din Documentul C.S.C.E. de la Copenhaga. Nu a fost considerată necesară includerea unei prevederi explicite asupra dreptului de a stabili şi menţine contacte înăuntrul teritoriului unui stat, apreciindu-se ca aspectul este corespunzător acoperit prin alte dispoziţii din convenţia-cadru, îndeosebi de art. 7, în ceea ce priveşte libertatea de întrunire şi de asociere. + Articolul 1885. Acest articol încurajează părţile sa încheie, în afară de instrumentele internaţionale deja existente, acolo unde condiţiile specifice o justifica, acorduri bilaterale şi multilaterale pentru protecţia minorităţilor naţionale. Articolul stimuleaza, de asemenea, cooperarea transfrontaliera. După cum se subliniaza în Declaraţia de la Viena şi în anexa nr. II la aceasta, astfel de acorduri şi cooperarea respectiva sunt importante pentru promovarea tolerantei, prosperitatii, stabilitatii şi păcii.Paragraful 186. Acordurile bilaterale şi multilaterale vizate prin acest paragraf ar putea fi încheiate, de exemplu, în domeniile culturii, educaţiei şi informatiei.Paragraful 287. Acest paragraf indica importanţa cooperării transfrontaliere. Schimbul de informaţii şi de experienta între state constituie un important instrument pentru promovarea înţelegerii şi încrederii reciproce. În special, cooperarea transfrontaliera prezintă avantajul de a permite adaptarea aranjamentelor la dorintele şi trebuinţele respectivelor persoane. + Articolul 1988. Acest articol prevede posibilitatea limitarilor, restrictiilor sau a derogarilor. Atunci când angajamentele incluse în prezenta convenţie-cadru au un echivalent în alte instrumente juridice internaţionale, îndeosebi în C.E.D.O., sunt permise numai limitarile, restricţiile ori derogarile prevăzute în acele instrumente. Atunci când angajamentele enunţate în prezenta convenţie-cadru nu au un echivalent în alte instrumente juridice internaţionale (cum ar fi C.E.D.O.), sunt pertinente respectivelor angajamente. + Titlul III + Articolul 2089. Persoanele aparţinând minorităţilor naţionale li se cere să respecte Constituţia naţionala şi legislaţia naţionala. Cu toate acestea, în mod cert, respectiva referire la legislaţia naţionala nu indreptateste părţile sa ignore prevederile convenţiei-cadru. Persoanele aparţinând minorităţilor naţionale trebuie, de asemenea, să respecte drepturile altora. În aceasta privinta, se poate face referire la situaţiile în care persoanele aparţinând minorităţilor naţionale reprezintă o minoritate la nivel naţional, dar alcătuiesc majoritatea într-o anumită zona a statului. + Articolul 2190. Aceasta dispoziţie subliniaza importanţa principiilor fundamentale ale dreptului internaţional şi specifică faptul ca protecţia persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să fie conformă acestor principii. + Articolul 2291. Aceasta prevedere, bazată pe art. 60 din C.E.D.O., enunta un principiu bine cunoscut. Obiectivul consta în a asigura persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale beneficiul oricărei legislaţii relevante din domeniul drepturilor omului, naţionale ori internaţionale, care le este mai favorabilă. + Articolul 2392. Aceasta dispoziţie tratează despre raportul dintre convenţia-cadru şi convenţia europeană a drepturilor omului, la care se face referire şi în preambul. Convenţia-cadru nu poate, în nici o circumstanţă, sa modifice drepturile şi libertăţile garantate prin Convenţia europeană a drepturilor omului. Pe de altă parte, drepturile şi libertăţile enunţate în convenţia-cadru, care fac obiectul unei prevederi corespondente din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, trebuie interpretate în conformitate cu aceasta din urma. + Titlul IV + Articolul 24-2693. În vederea urmarii aplicării convenţiei-cadru, Comitetul Ministrilor este însărcinat sa vegheze la transpunerea în practica a acesteia de către părţile contractante. Comitetul Ministrilor va fixa modalitatea de participare la mecanismul de supraveghere a aplicării de către părţile care nu sunt membre ale Consiliului Europei.94. Fiecare parte va transmite secretarului general, pe o baza periodică şi ori de cîte ori Comitetul Ministrilor o solicita, informaţii relevante pentru aplicarea prezentei convenţii-cadru. Secretarul general va transmite aceste informaţii Comitetului Ministrilor. Totuşi, primul raport, al cărui scop este de a furniza informaţii complete asupra măsurilor legislative şi de alta natura adoptate de către părţi pentru a pune în aplicare angajamentele enunţate în convenţia-cadru, trebuie depus într-un interval de un an de la data intrării în vigoare a convenţiei-cadru în privinta respectivei părţi. Scopul rapoartelor ulterioare va fi acela de completare a informaţiilor cuprinse în primul raport.95. În vederea asigurării eficientei urmăririi aplicării convenţiei-cadru, se prevede crearea unui comitet consultativ. Sarcina acestui comitet consultativ va fi aceea de a asista Comitetul Ministrilor în evaluarea adecvarii măsurilor adoptate de către o parte pentru a pune în aplicare principiile enunţate în convenţia-cadru.96. Comitetul Ministrilor este cel care va fixa, într-un interval de un an de la intrarea în vigoare a convenţiei-cadru, compunerea şi procedurile comitetului consultativ, ai cărui membri trebuie să aibă o experienta recunoscută în domeniul protecţiei minorităţilor naţionale.97. Urmărirea aplicării prezentei convenţii-cadru se va face, în măsura posibilului, în condiţii de transparenta. În aceasta privinta, ar fi recomandabila luarea în considerare a posibilităţii de publicare a rapoartelor şi a altor texte rezultate din aceasta monitorizare. + Titlul V 98. Dispoziţiile finale conţinute în art. 27-32 sunt fondate pe clauzele finale-model pentru convenţiile şi acordurile încheiate în cadrul Consiliului Europei. Nu a fost inclus nici un articol privind rezervele; rezerve pot fi formulate în măsura în care acestea sunt permise de dreptul internaţional. Cu excepţia art. 27 şi 29, articolele din acest titlu nu necesita vreun comentariu deosebit. + Articolul 27 şi 2999. Convenţia-cadru este deschisă pentru semnare de către statele membre ale Consiliului Europei şi, la iniţiativa Comitetului Ministrilor, de către alte state. Aceste prevederi ţin seama de Declaraţia de la Viena, potrivit căreia convenţia-cadru trebuie să fie deschisă spre semnare deopotrivă statelor care nu sunt membre (vezi anexa nr. II la Declaraţia de la Viena a Intilnirii la nivel înalt a Consiliului Europei).-----------
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari