DECIZIE nr. 308 din 15 noiembrie 2001referitoare la excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205, 206 şi 207 din Codul penal
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 21 din 16 ianuarie 2002
Nicolae Popa - preşedinteCostica Bulai - judecătorNicolae Cochinescu - judecătorConstantin Doldur - judecătorKozsokar Gabor - judecătorPetre Ninosu - judecătorLucian Stangu - judecătorIoan Vida - judecătorIuliana Nedelcu - procurorMarioara Prodan - magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205, 206 şi 207 din Codul penal, excepţii ridicate de Societatea Comercială "Editura Atac la persoana" - S.A. în dosarele nr. 9.668/1999, nr. 9.182/1998 şi, respectiv, nr. 12.435/2000 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 309C/2001 şi nr. 314C/2001 la Dosarul nr. 308C/2001.Reprezentantul Ministerului Public arata ca se impune conexarea dosarelor în temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă, întrucât acestea au ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate.Curtea, în temeiul art. 16 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, raportat la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea dosarelor nr. 309C/2001 şi nr. 314C/2001 la Dosarul nr. 308C/2001.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiilor de neconstituţionalitate, considerând ca dispoziţiile art. 205, 206 şi 207 din Codul penal nu contravin prevederilor art. 20 şi ale art. 23 alin. (8) din Constituţie, deoarece nu conţin dispoziţii contrare art. 11 paragraful 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi nici celor ale art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate, de asemenea, în motivarea excepţiei. Totodată susţine ca aceste prevederi nu contravin nici dispoziţiilor art. 23 alin. (8) din Constituţie, referitoare la prezumţia de nevinovatie, deoarece proba verităţii permite inculpatului să facă dovada veridicitatii afirmaţiilor sau informaţiilor publicate în condiţiile existenţei unui interes legitim care, astfel, a fost aparat. Se invoca, în final, jurisprudenta Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 272 din 20 decembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 27 aprilie 2001, şi Decizia nr. 56 din 22 februarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 29 martie 2001, prin care au fost respinse excepţiile de neconstituţionalitate referitoare la aceleaşi dispoziţii legale. Întrucât nu au fost invocate elemente noi de natura a determina o reconsiderare a acestei jurisprudente, se solicita respingerea excepţiilor.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin încheierile din 25 iunie 2001, 2 iulie şi 16 iulie 2001 (pronunţate în dosarele nr. 12.435/2000, nr. 9.182/1998 şi, respectiv, nr. 9.668/1999), Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205, 206 şi 207 din Codul penal, excepţii ridicate de Societatea Comercială "Editura Atac la persoana" - S.A.În motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate autorul acestora susţine ca dispoziţiile art. 205, 206 şi 207 din Codul penal contravin prevederilor art. 23 alin. (8) din Constituţie, întrucât, "luate împreună, instituie o prezumţie de vinovăţie în sarcina inculpatului, prezumţie care nici nu-i îngăduie acestuia sa o rastoarne decât în situaţia în care poate proba un interes legitim, dar şi aprecierea legitimitatii interesului este lăsată la liberul arbitru al instanţei de judecată". Totodată se considera ca textele de lege criticate încalcă şi prevederile art. 20 din Constituţie, raportate la art. 11 paragraful 1 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi la art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, texte referitoare la prezumţia de nevinovatie.Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, exprimandu-şi opiniile asupra excepţiilor de neconstituţionalitate, apreciază ca acestea sunt neintemeiate. Se considera ca, referitor la art. 205 şi 206, "din modul în care sunt redactate aceste texte nu rezultă în vreun fel ca existenta vreunuia din elementele constitutive ale acestor infracţiuni ar fi ab initio prezumată, fiind deci necesară, în considerarea prezumţiei de nevinovatie ce acţionează în favoarea inculpatului, dovedirea fiecăruia din aceste elemente". În privinta excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 din Codul penal, instanţa considera, de asemenea, ca este neîntemeiată, invocandu-se în acest sens şi jurisprudenta Curţii Constituţionale.Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctele sale de vedere, apreciază ca excepţiile de neconstituţionalitate sunt neintemeiate sub toate aspectele. Astfel, se considera ca "dispoziţiile art. 207 din Codul penal nu încalcă principiul prezumţiei de nevinovatie, consacrat atât în Constituţie cat şi în Codul de procedură penală, deoarece, în cadrul procesului, acest principiu acţionează, probele sunt administrate, dar, în final, instanţa are posibilitatea acordată de lege de a considera ca fapta respectiva nu constituie infracţiune, deoarece interesul legitim care a stat la baza săvârşirii ei inlatura pericolul social al faptei. Proba verităţii este, prin urmare, o cauza care inlatura caracterul penal al faptei prin înlăturarea trasaturii esenţiale a pericolului social al acesteia". Se invoca în acest sens însăşi jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului, care în Cazul Constantinescu împotriva României a constatat că nu a existat o încălcare a art. 10 din Convenţie, deoarece "marja de apreciere a autorităţilor naţionale" în stabilirea existenţei "unei nevoi sociale imperioase care să răspundă ingerintei în exercitarea libertăţii de exprimare nu a fost depăşită". Se mai arata ca acelaşi text de lege nu contravine nici prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece "nu creează nici privilegii, nici discriminări, neincalcand vreunul dintre criteriile egalităţii în drepturi, enumerate în art. 4 din Constituţie". Totodată se considera ca nici dispoziţiile art. 205 şi 206 din Codul penal nu încalcă prezumţia de nevinovatie consacrată de Constituţie şi de documentele internaţionale invocate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au trimis punctele lor de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţiile de neconstituţionalitate ridicate.Obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 205, 206 şi 207 din Codul penal, care au următorul cuprins:- art. 205: "Atingerea adusă onoarei ori reputaţiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocura, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 2 ani sau cu amendă.Aceeaşi pedeapsa se aplică şi în cazul când se atribuie unei persoane un defect, boala sau infirmitate care, chiar reale de-ar fi, nu ar trebui relevate.Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.Împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală.";- art. 206: "Afirmarea ori imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară ori dispreţului public, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.Împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală.";- art. 207: "Proba verităţii celor afirmate sau imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârşită pentru apărarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a făcut proba verităţii nu constituie infracţiunea de insulta sau calomnie."Textele constituţionale invocate de autorul excepţiei ca fiind incalcate au următoarea redactare:- art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.";- art. 23 alin. (8): "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată."Autorul excepţiilor a mai invocat şi încălcarea art. 11 paragraful 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, potrivit căruia "Orice persoană acuzata de săvârşirea unei infracţiuni este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită, în mod legal, în cursul unui proces public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale", precum şi a art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care prevede: "Orice persoană acuzata de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită."1. Examinând excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205 şi 206 din Codul penal, Curtea constata că nu pot fi reţinute criticile formulate, având în vedere următoarele considerente:Infracţiunile de insulta, prevăzută în art. 205, şi de calomnie, prevăzută în art. 206 din Codul penal, constituie infracţiuni contra demnităţii, prin care sunt sancţionate penal cuvintele, gesturile, precum şi alte mijloace prin care se aduce atingere onoarei ori reputaţiei unei persoane sau se afirma, în public, fapte determinate, care, dacă ar fi adevărate, ar expune acea persoana la sancţiuni (penale, administrative, disciplinare) ori dispreţului public.Curtea constata ca incriminarea acestor fapte nu contravine în nici un mod prezumţiei de nevinovatie, consacrată atât de art. 23 alin. (8) din Constituţie, cat şi de art. 11 paragraful 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prin art. 6 pct. 2. Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, prevăzute în art. 17 din Codul penal (pericolul social al faptei, săvârşirea cu vinovăţie şi legalitatea incriminării), exista şi în cazul celor două infracţiuni, deoarece numai săvârşirea lor cu vinovăţie poate atrage răspunderea penală a făptuitorului. Calitatea de inculpat a celui chemat în judecata nu reprezintă o încălcare a prezumţiei de nevinovatie, ci defineste, potrivit art. 23 din Codul de procedură penală, doar "persoana împotriva căreia s-a pus în mişcare acţiunea penală". Prin urmare, persoana chemată în judecata penală, inculpatul, nu este considerată vinovata până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare. În speta instanţa de judecată este obligată, potrivit art. 62 din Codul de procedură penală, "sa lamureasca cauza sub toate aspectele, pe bază de probe", deoarece, conform art. 66 din acelaşi cod, "invinuitul sau inculpatul nu este obligat sa probeze nevinovatia sa", iar "în cazul când exista probe de vinovăţie [...] are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie". Prezumţia de nevinovatie, consacrată prin art. 23 alin. (8) din Constituţie şi prin textele din tratatele internaţionale, invocate de autorul excepţiei, ca o garanţie a libertăţii individuale, constituie unul dintre principiile fundamentale ale procesului penal.Curtea retine ca dispoziţiile art. 205 şi 206 nu instituie "o prezumţie de vinovăţie", astfel cum se susţine de către autorul excepţiilor, şi, prin urmare, nu deroga de la principiul constituţional invocat. În cazul acestor infracţiuni vinovăţia rezultă uneori din însăşi săvârşirea faptelor prevăzute de textele de lege criticate (res în se ipsa dolum habet), iar în alte cazuri, când vinovăţia nu ar rezultă ex-re, instanţa are obligaţia de a stabili intenţia făptuitorului luând în considerare, pe baza probelor administrate în acest scop, toate circumstanţele legate de persoana, obiceiuri, timp şi altele.2. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 din Codul penal, Curtea retine, de asemenea, ca este neîntemeiată, întrucât proba verităţii nu este o cauza de inlaturare a vinovatiei, respectiv a intentiei de a aduce atingere onoarei unei persoane, ci constituie o cauza specială care inlatura caracterul penal al faptelor de insulta sau de calomnie.Curtea observa ca faptele de insulta şi de calomnie demonstreaza o lipsa de respect pentru demnitatea persoanei şi, de aceea, numai dacă au fost săvârşite pentru apărarea unui interes legitim şi dacă s-a făcut proba verităţii lor, ele nu constituie infracţiuni.Curtea retine ca nici prin instituirea posibilităţii autorului de a dovedi adevărul afirmaţiilor sau al imputarilor făcute şi nici prin restrangerea în limitele interesului legitim a acestei posibilităţi art. 207 din Codul penal nu infrange prezumţia de nevinovatie consacrată prin art. 23 alin. (8) din Constituţie, prin art. 11 paragraful 1 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, precum şi prin art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, textul de lege criticat nu conţine nici o prevedere conform căreia persoana chemată în judecata penală pentru săvârşirea infracţiunilor de insulta şi de calomnie ar fi prezumată a fi vinovata înainte de rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare.De altfel, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 207 din Codul penal, respingând excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii. Astfel, prin Decizia nr. 134 din 6 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 august 2000, Curtea a statuat ca art. 207 din Codul penal nu încalcă principiul prezumţiei de nevinovatie consacrat de art. 23 alin. (8) din Constituţie, deoarece el "nu reglementează stabilirea vinovatiei în cazul infracţiunilor de insulta şi de calomnie. În realitate, acest text de lege instituie posibilitatea inculpatului de a dovedi veridicitatea afirmarilor sau imputarilor făcute, aceasta constituind un caz special de inlaturare a caracterului penal al faptei, prin lipsa pericolului social, dacă fapta a fost săvârşită pentru apărarea unui interes legitim". S-a mai reţinut ca "Apărarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor impune, în unele situaţii, sancţionarea penală a afirmarilor şi imputarilor, chiar dacă acestea se referă la fapte adevărate, dar nu au fost făcute pentru apărarea unui lt; lt;interes legitim gt; gt;. De altfel, necesitatea sanctionarii rezultă din prevederile art. 30 alin. (6) din Constituţie". Prin aceeaşi decizie Curtea a constatat şi faptul ca textul art. 207 din Codul penal "este în deplina concordanta cu prevederile art. 10 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale", precum şi cu jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului.Considerentele şi soluţia adoptate prin decizia citata îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauza, neexistand elemente noi care să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.Curtea observa, de asemenea, ca jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la "garantarea unor drepturi concrete şi efective şi nu teoretice şi iluzorii" nu are nici o concludenta în cauza, întrucât art. 207 din Codul penal se referă la fapte determinate privitoare la o persoană, deci elemente concrete care pot fi dovedite, iar nu la învinuirea unei persoane înainte ca aceasta sa fi fost dovedită potrivit cerinţelor legale, în cadrul unui proces, situaţie la care se referă Cazul Allenet de Ribemont contra Frantei, caz invocat de autorul excepţiilor.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205, 206 şi 207 din Codul penal, excepţii ridicate de Societatea Comercială "Editura Atac la persoana" - S.A. în dosarele nr. 9.668/1999, nr. 9.182/1998 şi, respectiv, nr. 12.435/2000 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2001.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Marioara Prodan──────────────
| EMITENT |
Nicolae Popa - preşedinteCostica Bulai - judecătorNicolae Cochinescu - judecătorConstantin Doldur - judecătorKozsokar Gabor - judecătorPetre Ninosu - judecătorLucian Stangu - judecătorIoan Vida - judecătorIuliana Nedelcu - procurorMarioara Prodan - magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205, 206 şi 207 din Codul penal, excepţii ridicate de Societatea Comercială "Editura Atac la persoana" - S.A. în dosarele nr. 9.668/1999, nr. 9.182/1998 şi, respectiv, nr. 12.435/2000 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 309C/2001 şi nr. 314C/2001 la Dosarul nr. 308C/2001.Reprezentantul Ministerului Public arata ca se impune conexarea dosarelor în temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă, întrucât acestea au ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate.Curtea, în temeiul art. 16 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, raportat la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea dosarelor nr. 309C/2001 şi nr. 314C/2001 la Dosarul nr. 308C/2001.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiilor de neconstituţionalitate, considerând ca dispoziţiile art. 205, 206 şi 207 din Codul penal nu contravin prevederilor art. 20 şi ale art. 23 alin. (8) din Constituţie, deoarece nu conţin dispoziţii contrare art. 11 paragraful 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi nici celor ale art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate, de asemenea, în motivarea excepţiei. Totodată susţine ca aceste prevederi nu contravin nici dispoziţiilor art. 23 alin. (8) din Constituţie, referitoare la prezumţia de nevinovatie, deoarece proba verităţii permite inculpatului să facă dovada veridicitatii afirmaţiilor sau informaţiilor publicate în condiţiile existenţei unui interes legitim care, astfel, a fost aparat. Se invoca, în final, jurisprudenta Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 272 din 20 decembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 27 aprilie 2001, şi Decizia nr. 56 din 22 februarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 29 martie 2001, prin care au fost respinse excepţiile de neconstituţionalitate referitoare la aceleaşi dispoziţii legale. Întrucât nu au fost invocate elemente noi de natura a determina o reconsiderare a acestei jurisprudente, se solicita respingerea excepţiilor.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin încheierile din 25 iunie 2001, 2 iulie şi 16 iulie 2001 (pronunţate în dosarele nr. 12.435/2000, nr. 9.182/1998 şi, respectiv, nr. 9.668/1999), Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205, 206 şi 207 din Codul penal, excepţii ridicate de Societatea Comercială "Editura Atac la persoana" - S.A.În motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate autorul acestora susţine ca dispoziţiile art. 205, 206 şi 207 din Codul penal contravin prevederilor art. 23 alin. (8) din Constituţie, întrucât, "luate împreună, instituie o prezumţie de vinovăţie în sarcina inculpatului, prezumţie care nici nu-i îngăduie acestuia sa o rastoarne decât în situaţia în care poate proba un interes legitim, dar şi aprecierea legitimitatii interesului este lăsată la liberul arbitru al instanţei de judecată". Totodată se considera ca textele de lege criticate încalcă şi prevederile art. 20 din Constituţie, raportate la art. 11 paragraful 1 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi la art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, texte referitoare la prezumţia de nevinovatie.Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, exprimandu-şi opiniile asupra excepţiilor de neconstituţionalitate, apreciază ca acestea sunt neintemeiate. Se considera ca, referitor la art. 205 şi 206, "din modul în care sunt redactate aceste texte nu rezultă în vreun fel ca existenta vreunuia din elementele constitutive ale acestor infracţiuni ar fi ab initio prezumată, fiind deci necesară, în considerarea prezumţiei de nevinovatie ce acţionează în favoarea inculpatului, dovedirea fiecăruia din aceste elemente". În privinta excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 din Codul penal, instanţa considera, de asemenea, ca este neîntemeiată, invocandu-se în acest sens şi jurisprudenta Curţii Constituţionale.Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctele sale de vedere, apreciază ca excepţiile de neconstituţionalitate sunt neintemeiate sub toate aspectele. Astfel, se considera ca "dispoziţiile art. 207 din Codul penal nu încalcă principiul prezumţiei de nevinovatie, consacrat atât în Constituţie cat şi în Codul de procedură penală, deoarece, în cadrul procesului, acest principiu acţionează, probele sunt administrate, dar, în final, instanţa are posibilitatea acordată de lege de a considera ca fapta respectiva nu constituie infracţiune, deoarece interesul legitim care a stat la baza săvârşirii ei inlatura pericolul social al faptei. Proba verităţii este, prin urmare, o cauza care inlatura caracterul penal al faptei prin înlăturarea trasaturii esenţiale a pericolului social al acesteia". Se invoca în acest sens însăşi jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului, care în Cazul Constantinescu împotriva României a constatat că nu a existat o încălcare a art. 10 din Convenţie, deoarece "marja de apreciere a autorităţilor naţionale" în stabilirea existenţei "unei nevoi sociale imperioase care să răspundă ingerintei în exercitarea libertăţii de exprimare nu a fost depăşită". Se mai arata ca acelaşi text de lege nu contravine nici prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece "nu creează nici privilegii, nici discriminări, neincalcand vreunul dintre criteriile egalităţii în drepturi, enumerate în art. 4 din Constituţie". Totodată se considera ca nici dispoziţiile art. 205 şi 206 din Codul penal nu încalcă prezumţia de nevinovatie consacrată de Constituţie şi de documentele internaţionale invocate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au trimis punctele lor de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţiile de neconstituţionalitate ridicate.Obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 205, 206 şi 207 din Codul penal, care au următorul cuprins:- art. 205: "Atingerea adusă onoarei ori reputaţiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocura, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 2 ani sau cu amendă.Aceeaşi pedeapsa se aplică şi în cazul când se atribuie unei persoane un defect, boala sau infirmitate care, chiar reale de-ar fi, nu ar trebui relevate.Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.Împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală.";- art. 206: "Afirmarea ori imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară ori dispreţului public, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.Împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală.";- art. 207: "Proba verităţii celor afirmate sau imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârşită pentru apărarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a făcut proba verităţii nu constituie infracţiunea de insulta sau calomnie."Textele constituţionale invocate de autorul excepţiei ca fiind incalcate au următoarea redactare:- art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.";- art. 23 alin. (8): "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată."Autorul excepţiilor a mai invocat şi încălcarea art. 11 paragraful 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, potrivit căruia "Orice persoană acuzata de săvârşirea unei infracţiuni este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită, în mod legal, în cursul unui proces public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale", precum şi a art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care prevede: "Orice persoană acuzata de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită."1. Examinând excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205 şi 206 din Codul penal, Curtea constata că nu pot fi reţinute criticile formulate, având în vedere următoarele considerente:Infracţiunile de insulta, prevăzută în art. 205, şi de calomnie, prevăzută în art. 206 din Codul penal, constituie infracţiuni contra demnităţii, prin care sunt sancţionate penal cuvintele, gesturile, precum şi alte mijloace prin care se aduce atingere onoarei ori reputaţiei unei persoane sau se afirma, în public, fapte determinate, care, dacă ar fi adevărate, ar expune acea persoana la sancţiuni (penale, administrative, disciplinare) ori dispreţului public.Curtea constata ca incriminarea acestor fapte nu contravine în nici un mod prezumţiei de nevinovatie, consacrată atât de art. 23 alin. (8) din Constituţie, cat şi de art. 11 paragraful 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prin art. 6 pct. 2. Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, prevăzute în art. 17 din Codul penal (pericolul social al faptei, săvârşirea cu vinovăţie şi legalitatea incriminării), exista şi în cazul celor două infracţiuni, deoarece numai săvârşirea lor cu vinovăţie poate atrage răspunderea penală a făptuitorului. Calitatea de inculpat a celui chemat în judecata nu reprezintă o încălcare a prezumţiei de nevinovatie, ci defineste, potrivit art. 23 din Codul de procedură penală, doar "persoana împotriva căreia s-a pus în mişcare acţiunea penală". Prin urmare, persoana chemată în judecata penală, inculpatul, nu este considerată vinovata până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare. În speta instanţa de judecată este obligată, potrivit art. 62 din Codul de procedură penală, "sa lamureasca cauza sub toate aspectele, pe bază de probe", deoarece, conform art. 66 din acelaşi cod, "invinuitul sau inculpatul nu este obligat sa probeze nevinovatia sa", iar "în cazul când exista probe de vinovăţie [...] are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie". Prezumţia de nevinovatie, consacrată prin art. 23 alin. (8) din Constituţie şi prin textele din tratatele internaţionale, invocate de autorul excepţiei, ca o garanţie a libertăţii individuale, constituie unul dintre principiile fundamentale ale procesului penal.Curtea retine ca dispoziţiile art. 205 şi 206 nu instituie "o prezumţie de vinovăţie", astfel cum se susţine de către autorul excepţiilor, şi, prin urmare, nu deroga de la principiul constituţional invocat. În cazul acestor infracţiuni vinovăţia rezultă uneori din însăşi săvârşirea faptelor prevăzute de textele de lege criticate (res în se ipsa dolum habet), iar în alte cazuri, când vinovăţia nu ar rezultă ex-re, instanţa are obligaţia de a stabili intenţia făptuitorului luând în considerare, pe baza probelor administrate în acest scop, toate circumstanţele legate de persoana, obiceiuri, timp şi altele.2. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 din Codul penal, Curtea retine, de asemenea, ca este neîntemeiată, întrucât proba verităţii nu este o cauza de inlaturare a vinovatiei, respectiv a intentiei de a aduce atingere onoarei unei persoane, ci constituie o cauza specială care inlatura caracterul penal al faptelor de insulta sau de calomnie.Curtea observa ca faptele de insulta şi de calomnie demonstreaza o lipsa de respect pentru demnitatea persoanei şi, de aceea, numai dacă au fost săvârşite pentru apărarea unui interes legitim şi dacă s-a făcut proba verităţii lor, ele nu constituie infracţiuni.Curtea retine ca nici prin instituirea posibilităţii autorului de a dovedi adevărul afirmaţiilor sau al imputarilor făcute şi nici prin restrangerea în limitele interesului legitim a acestei posibilităţi art. 207 din Codul penal nu infrange prezumţia de nevinovatie consacrată prin art. 23 alin. (8) din Constituţie, prin art. 11 paragraful 1 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, precum şi prin art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, textul de lege criticat nu conţine nici o prevedere conform căreia persoana chemată în judecata penală pentru săvârşirea infracţiunilor de insulta şi de calomnie ar fi prezumată a fi vinovata înainte de rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare.De altfel, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 207 din Codul penal, respingând excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii. Astfel, prin Decizia nr. 134 din 6 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 august 2000, Curtea a statuat ca art. 207 din Codul penal nu încalcă principiul prezumţiei de nevinovatie consacrat de art. 23 alin. (8) din Constituţie, deoarece el "nu reglementează stabilirea vinovatiei în cazul infracţiunilor de insulta şi de calomnie. În realitate, acest text de lege instituie posibilitatea inculpatului de a dovedi veridicitatea afirmarilor sau imputarilor făcute, aceasta constituind un caz special de inlaturare a caracterului penal al faptei, prin lipsa pericolului social, dacă fapta a fost săvârşită pentru apărarea unui interes legitim". S-a mai reţinut ca "Apărarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor impune, în unele situaţii, sancţionarea penală a afirmarilor şi imputarilor, chiar dacă acestea se referă la fapte adevărate, dar nu au fost făcute pentru apărarea unui lt; lt;interes legitim gt; gt;. De altfel, necesitatea sanctionarii rezultă din prevederile art. 30 alin. (6) din Constituţie". Prin aceeaşi decizie Curtea a constatat şi faptul ca textul art. 207 din Codul penal "este în deplina concordanta cu prevederile art. 10 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale", precum şi cu jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului.Considerentele şi soluţia adoptate prin decizia citata îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauza, neexistand elemente noi care să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.Curtea observa, de asemenea, ca jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la "garantarea unor drepturi concrete şi efective şi nu teoretice şi iluzorii" nu are nici o concludenta în cauza, întrucât art. 207 din Codul penal se referă la fapte determinate privitoare la o persoană, deci elemente concrete care pot fi dovedite, iar nu la învinuirea unei persoane înainte ca aceasta sa fi fost dovedită potrivit cerinţelor legale, în cadrul unui proces, situaţie la care se referă Cazul Allenet de Ribemont contra Frantei, caz invocat de autorul excepţiilor.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205, 206 şi 207 din Codul penal, excepţii ridicate de Societatea Comercială "Editura Atac la persoana" - S.A. în dosarele nr. 9.668/1999, nr. 9.182/1998 şi, respectiv, nr. 12.435/2000 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2001.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Marioara Prodan──────────────
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari