DECIZIE nr. 44 din 8 iulie 1993cu privire la constituţionalitatea art. 2 din Regulamentul Adunării Deputaţilor din 27 iunie 1990
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 190 din 10 august 1993
Grupul parlamentar liberal a sesizat, la 30 iunie 1993, Curtea Constituţională cu neconstituţionalitatea art. 2 din Regulamentul Adunării Deputaţilor în conformitate cu care Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis interzicerea trecerii deputaţilor de la un grup parlamentar la altul. Sesizarea a fost înregistrată la Curtea Constituţională la 1 iulie 1993.Prin aceasta sesizare Grupul parlamentar liberal solicita Curţii Constituţionale să constate ca art. 2 din Regulamentul Adunării Deputaţilor, regulament încă în vigoare, este neconstitutional deoarece contravine principiilor constituţionale care consacra libertatea de constiinta şi dreptul de asociere. Se considera, avându-se în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (2) şi ale art. 37 alin. (1) din Constituţie, ca neconstitutionala obligaţia parlamentarilor de a se putea afilia exclusiv la grupul parlamentar al partidului pe listele căruia a candidat în alegeri. De asemenea, se invoca dispoziţiile art. 66 alin. (1) şi (2) din Constituţie care consacra mandatul reprezentativ şi care deci asigura libertatea de opinie şi asociere a parlamentarilor în cadrul structurii politice a Parlamentului. În fine, se argumenteaza prin practica parlamentară creata în anii 1990-1992, care permite asemenea transferări.Grupul parlamentar liberal solicita declararea ca neconstituţionale atât a art. 2 din regulament cat şi a interpretării date de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor conform căreia trecerea unui parlamentar dintr-un grup parlamentar în altul nu poate avea loc. Sesizarea este însoţită de o copie a adresei preşedintelui Camerei Deputaţilor trimisa preşedintelui Grupului parlamentar liberal prin care i se face cunoscut faptul ca trecerea unui deputat de la un grup parlamentar la altul este contrară prevederilor art. 2 din Regulamentul Deputaţilor şi nu poate avea loc.Curtea Constituţională constata ca, potrivit art. 144 lit. a) din Constituţie şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 este competenţa să soluţioneze o asemenea sesizare. De asemenea, Curtea Constituţională constata ca sesizarea s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor constituţionale (art. 144 lit. b) şi legale (art. 21 alin. (1) din Legea nr. 47/1992).La dosarul cauzei exista, de asemenea, o nota a Camerei Deputaţilor asupra sesizării Curţii Constituţionale, precum şi Adresa nr. 293 din 6 iulie 1993 a preşedintelui Camerei Deputaţilor prin care acesta comunică faptul ca în şedinţa din 6 iulie 1993 Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a examinat sesizarea formulată de Grupul parlamentar liberal privind neconstituţionalitatea art. 2 din Regulamentul Adunării Deputaţilor şi a decis cu 6 voturi pentru şi 4 abtineri ca textul în discuţie nu este în contradictie cu prevederile Constituţiei la care se face referire în sesizare.În nota Camerei Deputaţilor se arata printre altele ca: trecerea de la un grup parlamentar la altul nu reprezintă o simpla modificare de opinie politica, ci o puternica distorsionare a configuraţiei politice a Camerei Deputaţilor care vine în contradictie cu voinţa corpului electoral; principiile constituţionale care consacra libertatea de constiinta şi dreptul de asociere nu sunt aplicabile în speta, deoarece ele privesc cetăţenii în general şi nu pe cei care au devenit parlamentari, a căror organizare se face potrivit regulamentului fiecărei Camere; trecerea de la un grup parlamentar la altul reprezintă o alternativa contrară mandatului reprezentativ în virtutea căruia parlamentarii se afla în serviciul poporului şi deci o alternativa nepermisă de Constituţie; precedentele create nu constituie un argument, atâta vreme cat ele au fost făcute cu încălcarea regulamentului. Se conchide ca art. 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor este în deplina concordanta cu prevederile art. 61 alin. (3) din Constituţie potrivit căruia deputaţii şi senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare potrivit regulamentului fiecărei Camere.CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,examinând sesizarea Grupului parlamentar liberal, adresa şi nota Camerei Deputaţilor, celelalte acte existente la dosar, precum şi concordanta între art. 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi dispoziţiile constituţionale în materie, retine următoarele:Ion Hristu, deputat independent a solicitat la 11 mai 1993 Camerei Deputaţilor sa ia act de decizia sa de a activa în cadrul Grupului parlamentar liberal. La aceeaşi dată Grupul parlamentar liberal comunică preşedintelui Camerei Deputaţilor ca a fost admisă cererea deputatului Ion Hristu de a activa ca deputat independent în acest grup şi solicita operarea modificărilor de rigoare în documentele privind grupurile parlamentare.Compartimentul tehnic legislativ al Camerei Deputaţilor, prin Nota din 20 mai 1993, considera ca o asemenea trecere contravine art. 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi ca deci deputatul Ion Hristu dacă "doreşte să se afilieze la un grup parlamentar, acest fapt este posibil, conform art. 2 alin. 1 din regulament, numai la Grupul parlamentar al Partidului România Mare", pe listele căruia a candidat şi a fost ales.Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, la rândul sau, a considerat ca o asemenea trecere este contrară prevederilor art. 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi nu poate avea loc.Stabilirea concordanţei dispoziţiilor cuprinse în art. 2 al Regulamentului Camerei Deputaţilor cu dispoziţiile constituţionale implica lămurirea mai multor aspecte juridice şi anume: identificarea dispoziţiilor constituţionale ce interesează aceasta concordanta şi succesiunea în timp a dispoziţiilor constituţionale şi a celor regulamentare; interpretarea dispoziţiilor constituţionale privind grupurile parlamentare; raportarea art. 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor la aceste dispoziţii constituţionale.Examinând aceste aspecte urmează a se observa ca pentru soluţionarea acestei cauze intră în discuţie următoarele articole din Constituţie: art. 61 care stabileşte autonomia regulamentara a fiecărei Camere şi posibilitatea organizării grupurilor parlamentare; art. 66 privind mandatul reprezentativ; art. 67 privind încetarea calităţii de deputat; art. 68 privind incompatibilităţile; art. 102 alin. (1) care stabileşte categoria de partide reprezentate în Parlament.Art. 61 din Constituţie prevede că organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament propriu.Practic acest text consacra ceea ce tradiţional este denumit autonomia regulamentara a Parlamentului.Trebuie însă să se observe ca aceasta autonomie regulamentara are ca baza juridică tocmai dispoziţiile constituţionale.De aceea, printr-o norma regulamentara, nu se poate deroga de la o norma constituţională. În mod firesc Constituţia cuprinde şi norme de organizare şi funcţionare a Camerelor parlamentare. Asemenea norme au o forta juridică suprema, ele pot fi detaliate prin normele regulamentare, dar nu incalcate. Exista deci o categorie de norme constituţionale care privesc chiar organizarea şi funcţionarea Parlamentului, iar în acest sens am menţiona din Constituţia României normele care privesc grupurile parlamentare, sesiunile şi şedinţele parlamentare, întrebările şi interpelările etc. Dacă analizam aceasta problema cu implicatiile sale, vom observa ca regulamentul azi în vigoare este Regulamentul adoptat de Adunarea Deputaţilor în iunie 1990, deci înaintea adoptării Constituţiei. În momentul în care acest regulament a fost adoptat nu existau reguli constituţionale în materie, astfel încât, necesar şi firesc, acest regulament a incorporat toate regulile de organizare şi funcţionare, indiferent de valoarea lor constituţională sau regulamentara.Constituţia care a intrat în vigoare la 8 decembrie 1991 conţine mai multe reguli privind organizarea şi funcţionarea Camerelor Parlamentului. Multe din aceste reguli sunt reguli noi, iar altele sunt reguli perfectionate şi racordate la structurile create prin noua Constituţie. Deoarece Camera Deputaţilor utilizează în continuare Regulamentul Adunării Deputaţilor din anul 1990, astăzi normele regulamentare sunt practic cuprinse în doua acte şi anume în Constituţie şi regulament. Acolo unde Constituţia a introdus reguli noi sau a modificat regulile vechi, indiscutabil normele constituţionale se aplică direct la realitatile parlamentare, ca o consecinţa fireasca a supremaţiei Constituţiei şi a ierarhiei actelor normative dintr-un sistem de drept. Cu privire la grupurile parlamentare dispoziţiile constituţionale sunt puţine, dar foarte clare. Exista totuşi temeiuri solide care impun Camerelor elaborarea unor regulamente care să valorifice în termeni exacti dispoziţiile constituţionale. Astfel, dacă ne referim numai la articolul în discuţie, va trebui să se observe ca, în timp ce art. 61 alin. (3) din Constituţie stabileşte ca deputaţii şi senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare, art. 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor stabileşte ca deputaţii se constituie în grupuri parlamentare. Într-o interpretare juridică riguroasă este limpede ca textul constituţional exprima clar, fără dubii, ca suntem în prezenta unei facultăţi, a unei libertăţi de opţiune. Este adevărat ca în practica noastră parlamentară art. 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor nu a constituit o piedica în exercitarea acestei libertăţi de către deputaţi, dar într-o viitoare reglementare terminologia trebuie racordata la cea constituţională.Se observa deci ca în ce priveşte posibilitatea organizării grupurilor parlamentare, art. 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, deşi cu o terminologie nuantata, este în concordanta cu art. 61 alin. (3) din Constituţie. Art. 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor stabileşte, de asemenea, ca deputaţii se constituie în grupuri parlamentare alcătuite din cel puţin 10 deputaţi "care au figurat în alegeri pe listele partidelor sau formatiunilor politice respective". Tot art. 2 arata ca dacă deputaţii aleşi din partea unor partide sau formaţiuni politice nu întrunesc numărul necesar pentru a constitui un grup parlamentar se pot reuni, pentru a constitui un asemenea grup, sau se pot afilia la alte grupuri parlamentare constituite potrivit regulii comune. Este interesant de observat chiar aici ca art. 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor conţine reguli privitoare doar la organizarea grupurilor parlamentare nu şi la modificarea structurilor iniţiale ale acestor grupuri, iar sub acest aspect el nu contravine Constituţiei.Art. 66 din Constituţie stabileşte ca în exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului şi ca orice mandat imperativ este nul.Practic, acest articol valorifica fără limite mandatul reprezentativ. Acest text constituţional trebuie să constituie punctul de plecare în explicarea raporturilor constituţionale dintre deputat şi alegatorii săi, partidul politic care l-a propulsat, Camera din care face parte. Interpretarea acestui articol constituţional nu poate fi decât în sensul că deputatul, din punct de vedere juridic, nu mai are nici o răspundere juridică faţă de alegatorii din circumscripţia care l-a ales şi nici faţă de partidul pe lista căruia a candidat. Raporturile sale cu alegatorii şi partidul sunt raporturi morale, politice, dar nu juridice. El nu mai este ţinut sa îndeplinească vreo obligaţie faţă de aceştia, el este obligat numai poporului. În contextul constituţional românesc care valorifica fără limite mandatul reprezentativ, singura posibilitate pe care o are partidul sau alegatorii nemultumiti de activitatea unui deputat este sa nu-l realeaga. De aceea încetarea mandatului de deputat se poate produce numai la data întrunirii legale a Camerelor nou-alese sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate ori de deces (potrivit art. 67 alin. (2) din Constituţie).În consecinţa, deputatul are facultatea constituţională de a adera la un grup parlamentar sau altul în funcţie de opţiunile sale, de a se transfera de la un grup parlamentar la altul sau de a se declara independent faţă de toate grupurile parlamentare. Nici o alta norma juridică, legală sau regulamentara nu poate contraveni acestor dispoziţii constituţionale. Întrucât Regulamentul Camerei Deputaţilor nu se ocupa şi de aceasta transferare de la un grup parlamentar la altul, suntem mai degraba în faţa unui gol de reglementare (la nivel de regulament) şi nu în faţa unui caz de neconstituţionalitate.Desigur ca asupra modalităţilor, procedurilor şi condiţiilor în care aceste modificări ale componentei grupurilor parlamentare vor putea avea loc, nu poate decide decât Camera Deputaţilor însăşi, potrivit principiului autonomiei regulamentare în virtutea căruia ea îşi stabileşte organizarea şi desfăşurarea propriei activităţi, respectându-se, fireşte, normele constituţionale care şi-ar găsi aplicaţii în astfel de situaţii.Desigur, este o alta problema în cazul în care constituirea unui grup parlamentar, ca urmare a acestor renunţări, afilieri şi transferuri ar avea ca efect reprezentarea în Parlament a unui partid politic care nu a reuşit prin alegeri să-şi trimită în Parlament nici un candidat. O asemenea situaţie ar fi evident contrară Constituţiei şi mai ales acelor norme constituţionale care vorbesc de partide reprezentate în Parlament (a se vedea art. 102 alin. (1). Dar în speta supusă atenţiei Curţii Constituţionale nu este vorba despre un asemenea lucru. Mai mult, la o examinare atenta a situaţiei sesizate Curţii Constituţionale, se poate observa că nu suntem în prezenta unui caz de neconstituţionalitate a unei dispoziţii regulamentare, ci mai degraba în faţa unei interpretări restrictive date acestei dispoziţii. Ca atare, într-o asemenea speta aportul Curţii Constituţionale consta mai mult în a asigura o interpretare clara a dispoziţiilor regulamentare în ideea de a sprijini aplicarea lor corecta. În acest sens Curtea Constituţională considera ca interpretarile date în nota Camerei Deputaţilor şi depusa la dosar nu pot fi reţinute, ele nu valorifica exact nici dispoziţiile constituţionale şi nici cele regulamentare.Nu pot rămâne în afară examinării nici motivele invocate în sesizare privind neconcordanta dintre art. 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi art. 29 alin. (1) şi (2), art. 37 alin. (1) din Constituţie. Este în afară oricărei îndoieli ca normele juridice din actele inferioare Constituţiei trebuie să fie conforme dispoziţiilor privind libertatea conştiinţei. Desigur, oricine poate avea o conceptie a sa proprie, şi-o poate modifica. Reglementările privind structurile parlamentare respecta aceasta libertate, dar nu este mai puţin adevărat ca cel care s-a incorporat într-o asemenea structura a acceptat să se supună regulilor constituţionale şi legale. De aceea invocarea acestui text are mai putina legătură cu art. 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Nici invocarea art. 37 (dreptul de asociere) din Constituţie nu este relevanta, pentru simplul motiv ca nici Parlamentul, nici Camerele sale, nici structurile interne nu sunt rezultatul dreptului de asociere, lor fiindu-le aplicabile celelalte dispoziţii constituţionale menţionate mai înainte.Având în vedere considerentele expuse,vazand şi dispoziţiile art. 61, 66, 67, 68, 102 alin. (1) şi ale art. 144 lit. b) din Constituţie, precum şi dispoziţiile art. 3 alin. (2), ale art. 13 alin. (1) lit. A) a), art. 21 şi 22 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,Pentru motivele arătate,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Constata ca art. 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor adoptat de Adunarea Deputaţilor prin Hotărârea nr. 12 din 27 iunie 1990, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 87/28 iunie 1990, nu interzice trecerea unui deputat de la un grup parlamentar la altul şi deci nu contravine Constituţiei.2. Prezenta decizie se comunică Grupului parlamentar liberal din Camera Deputaţilor, precum şi Camerei Deputaţilor şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Deliberarea a avut loc în data de 8 iulie 1993 şi la ea au participat Vasile Gionea, preşedinte, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Miklos Fazakas, Ion Filipescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Bucur Vasilescu şi Victor-Dan Zlatescu, judecători.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. dr. VASILE GIONEAMagistrat-asistent,Gabriela Dragomirescu-------------
| EMITENT |
Grupul parlamentar liberal a sesizat, la 30 iunie 1993, Curtea Constituţională cu neconstituţionalitatea art. 2 din Regulamentul Adunării Deputaţilor în conformitate cu care Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis interzicerea trecerii deputaţilor de la un grup parlamentar la altul. Sesizarea a fost înregistrată la Curtea Constituţională la 1 iulie 1993.Prin aceasta sesizare Grupul parlamentar liberal solicita Curţii Constituţionale să constate ca art. 2 din Regulamentul Adunării Deputaţilor, regulament încă în vigoare, este neconstitutional deoarece contravine principiilor constituţionale care consacra libertatea de constiinta şi dreptul de asociere. Se considera, avându-se în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (2) şi ale art. 37 alin. (1) din Constituţie, ca neconstitutionala obligaţia parlamentarilor de a se putea afilia exclusiv la grupul parlamentar al partidului pe listele căruia a candidat în alegeri. De asemenea, se invoca dispoziţiile art. 66 alin. (1) şi (2) din Constituţie care consacra mandatul reprezentativ şi care deci asigura libertatea de opinie şi asociere a parlamentarilor în cadrul structurii politice a Parlamentului. În fine, se argumenteaza prin practica parlamentară creata în anii 1990-1992, care permite asemenea transferări.Grupul parlamentar liberal solicita declararea ca neconstituţionale atât a art. 2 din regulament cat şi a interpretării date de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor conform căreia trecerea unui parlamentar dintr-un grup parlamentar în altul nu poate avea loc. Sesizarea este însoţită de o copie a adresei preşedintelui Camerei Deputaţilor trimisa preşedintelui Grupului parlamentar liberal prin care i se face cunoscut faptul ca trecerea unui deputat de la un grup parlamentar la altul este contrară prevederilor art. 2 din Regulamentul Deputaţilor şi nu poate avea loc.Curtea Constituţională constata ca, potrivit art. 144 lit. a) din Constituţie şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 este competenţa să soluţioneze o asemenea sesizare. De asemenea, Curtea Constituţională constata ca sesizarea s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor constituţionale (art. 144 lit. b) şi legale (art. 21 alin. (1) din Legea nr. 47/1992).La dosarul cauzei exista, de asemenea, o nota a Camerei Deputaţilor asupra sesizării Curţii Constituţionale, precum şi Adresa nr. 293 din 6 iulie 1993 a preşedintelui Camerei Deputaţilor prin care acesta comunică faptul ca în şedinţa din 6 iulie 1993 Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a examinat sesizarea formulată de Grupul parlamentar liberal privind neconstituţionalitatea art. 2 din Regulamentul Adunării Deputaţilor şi a decis cu 6 voturi pentru şi 4 abtineri ca textul în discuţie nu este în contradictie cu prevederile Constituţiei la care se face referire în sesizare.În nota Camerei Deputaţilor se arata printre altele ca: trecerea de la un grup parlamentar la altul nu reprezintă o simpla modificare de opinie politica, ci o puternica distorsionare a configuraţiei politice a Camerei Deputaţilor care vine în contradictie cu voinţa corpului electoral; principiile constituţionale care consacra libertatea de constiinta şi dreptul de asociere nu sunt aplicabile în speta, deoarece ele privesc cetăţenii în general şi nu pe cei care au devenit parlamentari, a căror organizare se face potrivit regulamentului fiecărei Camere; trecerea de la un grup parlamentar la altul reprezintă o alternativa contrară mandatului reprezentativ în virtutea căruia parlamentarii se afla în serviciul poporului şi deci o alternativa nepermisă de Constituţie; precedentele create nu constituie un argument, atâta vreme cat ele au fost făcute cu încălcarea regulamentului. Se conchide ca art. 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor este în deplina concordanta cu prevederile art. 61 alin. (3) din Constituţie potrivit căruia deputaţii şi senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare potrivit regulamentului fiecărei Camere.CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,examinând sesizarea Grupului parlamentar liberal, adresa şi nota Camerei Deputaţilor, celelalte acte existente la dosar, precum şi concordanta între art. 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi dispoziţiile constituţionale în materie, retine următoarele:Ion Hristu, deputat independent a solicitat la 11 mai 1993 Camerei Deputaţilor sa ia act de decizia sa de a activa în cadrul Grupului parlamentar liberal. La aceeaşi dată Grupul parlamentar liberal comunică preşedintelui Camerei Deputaţilor ca a fost admisă cererea deputatului Ion Hristu de a activa ca deputat independent în acest grup şi solicita operarea modificărilor de rigoare în documentele privind grupurile parlamentare.Compartimentul tehnic legislativ al Camerei Deputaţilor, prin Nota din 20 mai 1993, considera ca o asemenea trecere contravine art. 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi ca deci deputatul Ion Hristu dacă "doreşte să se afilieze la un grup parlamentar, acest fapt este posibil, conform art. 2 alin. 1 din regulament, numai la Grupul parlamentar al Partidului România Mare", pe listele căruia a candidat şi a fost ales.Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, la rândul sau, a considerat ca o asemenea trecere este contrară prevederilor art. 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi nu poate avea loc.Stabilirea concordanţei dispoziţiilor cuprinse în art. 2 al Regulamentului Camerei Deputaţilor cu dispoziţiile constituţionale implica lămurirea mai multor aspecte juridice şi anume: identificarea dispoziţiilor constituţionale ce interesează aceasta concordanta şi succesiunea în timp a dispoziţiilor constituţionale şi a celor regulamentare; interpretarea dispoziţiilor constituţionale privind grupurile parlamentare; raportarea art. 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor la aceste dispoziţii constituţionale.Examinând aceste aspecte urmează a se observa ca pentru soluţionarea acestei cauze intră în discuţie următoarele articole din Constituţie: art. 61 care stabileşte autonomia regulamentara a fiecărei Camere şi posibilitatea organizării grupurilor parlamentare; art. 66 privind mandatul reprezentativ; art. 67 privind încetarea calităţii de deputat; art. 68 privind incompatibilităţile; art. 102 alin. (1) care stabileşte categoria de partide reprezentate în Parlament.Art. 61 din Constituţie prevede că organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament propriu.Practic acest text consacra ceea ce tradiţional este denumit autonomia regulamentara a Parlamentului.Trebuie însă să se observe ca aceasta autonomie regulamentara are ca baza juridică tocmai dispoziţiile constituţionale.De aceea, printr-o norma regulamentara, nu se poate deroga de la o norma constituţională. În mod firesc Constituţia cuprinde şi norme de organizare şi funcţionare a Camerelor parlamentare. Asemenea norme au o forta juridică suprema, ele pot fi detaliate prin normele regulamentare, dar nu incalcate. Exista deci o categorie de norme constituţionale care privesc chiar organizarea şi funcţionarea Parlamentului, iar în acest sens am menţiona din Constituţia României normele care privesc grupurile parlamentare, sesiunile şi şedinţele parlamentare, întrebările şi interpelările etc. Dacă analizam aceasta problema cu implicatiile sale, vom observa ca regulamentul azi în vigoare este Regulamentul adoptat de Adunarea Deputaţilor în iunie 1990, deci înaintea adoptării Constituţiei. În momentul în care acest regulament a fost adoptat nu existau reguli constituţionale în materie, astfel încât, necesar şi firesc, acest regulament a incorporat toate regulile de organizare şi funcţionare, indiferent de valoarea lor constituţională sau regulamentara.Constituţia care a intrat în vigoare la 8 decembrie 1991 conţine mai multe reguli privind organizarea şi funcţionarea Camerelor Parlamentului. Multe din aceste reguli sunt reguli noi, iar altele sunt reguli perfectionate şi racordate la structurile create prin noua Constituţie. Deoarece Camera Deputaţilor utilizează în continuare Regulamentul Adunării Deputaţilor din anul 1990, astăzi normele regulamentare sunt practic cuprinse în doua acte şi anume în Constituţie şi regulament. Acolo unde Constituţia a introdus reguli noi sau a modificat regulile vechi, indiscutabil normele constituţionale se aplică direct la realitatile parlamentare, ca o consecinţa fireasca a supremaţiei Constituţiei şi a ierarhiei actelor normative dintr-un sistem de drept. Cu privire la grupurile parlamentare dispoziţiile constituţionale sunt puţine, dar foarte clare. Exista totuşi temeiuri solide care impun Camerelor elaborarea unor regulamente care să valorifice în termeni exacti dispoziţiile constituţionale. Astfel, dacă ne referim numai la articolul în discuţie, va trebui să se observe ca, în timp ce art. 61 alin. (3) din Constituţie stabileşte ca deputaţii şi senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare, art. 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor stabileşte ca deputaţii se constituie în grupuri parlamentare. Într-o interpretare juridică riguroasă este limpede ca textul constituţional exprima clar, fără dubii, ca suntem în prezenta unei facultăţi, a unei libertăţi de opţiune. Este adevărat ca în practica noastră parlamentară art. 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor nu a constituit o piedica în exercitarea acestei libertăţi de către deputaţi, dar într-o viitoare reglementare terminologia trebuie racordata la cea constituţională.Se observa deci ca în ce priveşte posibilitatea organizării grupurilor parlamentare, art. 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, deşi cu o terminologie nuantata, este în concordanta cu art. 61 alin. (3) din Constituţie. Art. 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor stabileşte, de asemenea, ca deputaţii se constituie în grupuri parlamentare alcătuite din cel puţin 10 deputaţi "care au figurat în alegeri pe listele partidelor sau formatiunilor politice respective". Tot art. 2 arata ca dacă deputaţii aleşi din partea unor partide sau formaţiuni politice nu întrunesc numărul necesar pentru a constitui un grup parlamentar se pot reuni, pentru a constitui un asemenea grup, sau se pot afilia la alte grupuri parlamentare constituite potrivit regulii comune. Este interesant de observat chiar aici ca art. 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor conţine reguli privitoare doar la organizarea grupurilor parlamentare nu şi la modificarea structurilor iniţiale ale acestor grupuri, iar sub acest aspect el nu contravine Constituţiei.Art. 66 din Constituţie stabileşte ca în exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului şi ca orice mandat imperativ este nul.Practic, acest articol valorifica fără limite mandatul reprezentativ. Acest text constituţional trebuie să constituie punctul de plecare în explicarea raporturilor constituţionale dintre deputat şi alegatorii săi, partidul politic care l-a propulsat, Camera din care face parte. Interpretarea acestui articol constituţional nu poate fi decât în sensul că deputatul, din punct de vedere juridic, nu mai are nici o răspundere juridică faţă de alegatorii din circumscripţia care l-a ales şi nici faţă de partidul pe lista căruia a candidat. Raporturile sale cu alegatorii şi partidul sunt raporturi morale, politice, dar nu juridice. El nu mai este ţinut sa îndeplinească vreo obligaţie faţă de aceştia, el este obligat numai poporului. În contextul constituţional românesc care valorifica fără limite mandatul reprezentativ, singura posibilitate pe care o are partidul sau alegatorii nemultumiti de activitatea unui deputat este sa nu-l realeaga. De aceea încetarea mandatului de deputat se poate produce numai la data întrunirii legale a Camerelor nou-alese sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate ori de deces (potrivit art. 67 alin. (2) din Constituţie).În consecinţa, deputatul are facultatea constituţională de a adera la un grup parlamentar sau altul în funcţie de opţiunile sale, de a se transfera de la un grup parlamentar la altul sau de a se declara independent faţă de toate grupurile parlamentare. Nici o alta norma juridică, legală sau regulamentara nu poate contraveni acestor dispoziţii constituţionale. Întrucât Regulamentul Camerei Deputaţilor nu se ocupa şi de aceasta transferare de la un grup parlamentar la altul, suntem mai degraba în faţa unui gol de reglementare (la nivel de regulament) şi nu în faţa unui caz de neconstituţionalitate.Desigur ca asupra modalităţilor, procedurilor şi condiţiilor în care aceste modificări ale componentei grupurilor parlamentare vor putea avea loc, nu poate decide decât Camera Deputaţilor însăşi, potrivit principiului autonomiei regulamentare în virtutea căruia ea îşi stabileşte organizarea şi desfăşurarea propriei activităţi, respectându-se, fireşte, normele constituţionale care şi-ar găsi aplicaţii în astfel de situaţii.Desigur, este o alta problema în cazul în care constituirea unui grup parlamentar, ca urmare a acestor renunţări, afilieri şi transferuri ar avea ca efect reprezentarea în Parlament a unui partid politic care nu a reuşit prin alegeri să-şi trimită în Parlament nici un candidat. O asemenea situaţie ar fi evident contrară Constituţiei şi mai ales acelor norme constituţionale care vorbesc de partide reprezentate în Parlament (a se vedea art. 102 alin. (1). Dar în speta supusă atenţiei Curţii Constituţionale nu este vorba despre un asemenea lucru. Mai mult, la o examinare atenta a situaţiei sesizate Curţii Constituţionale, se poate observa că nu suntem în prezenta unui caz de neconstituţionalitate a unei dispoziţii regulamentare, ci mai degraba în faţa unei interpretări restrictive date acestei dispoziţii. Ca atare, într-o asemenea speta aportul Curţii Constituţionale consta mai mult în a asigura o interpretare clara a dispoziţiilor regulamentare în ideea de a sprijini aplicarea lor corecta. În acest sens Curtea Constituţională considera ca interpretarile date în nota Camerei Deputaţilor şi depusa la dosar nu pot fi reţinute, ele nu valorifica exact nici dispoziţiile constituţionale şi nici cele regulamentare.Nu pot rămâne în afară examinării nici motivele invocate în sesizare privind neconcordanta dintre art. 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi art. 29 alin. (1) şi (2), art. 37 alin. (1) din Constituţie. Este în afară oricărei îndoieli ca normele juridice din actele inferioare Constituţiei trebuie să fie conforme dispoziţiilor privind libertatea conştiinţei. Desigur, oricine poate avea o conceptie a sa proprie, şi-o poate modifica. Reglementările privind structurile parlamentare respecta aceasta libertate, dar nu este mai puţin adevărat ca cel care s-a incorporat într-o asemenea structura a acceptat să se supună regulilor constituţionale şi legale. De aceea invocarea acestui text are mai putina legătură cu art. 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Nici invocarea art. 37 (dreptul de asociere) din Constituţie nu este relevanta, pentru simplul motiv ca nici Parlamentul, nici Camerele sale, nici structurile interne nu sunt rezultatul dreptului de asociere, lor fiindu-le aplicabile celelalte dispoziţii constituţionale menţionate mai înainte.Având în vedere considerentele expuse,vazand şi dispoziţiile art. 61, 66, 67, 68, 102 alin. (1) şi ale art. 144 lit. b) din Constituţie, precum şi dispoziţiile art. 3 alin. (2), ale art. 13 alin. (1) lit. A) a), art. 21 şi 22 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,Pentru motivele arătate,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Constata ca art. 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor adoptat de Adunarea Deputaţilor prin Hotărârea nr. 12 din 27 iunie 1990, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 87/28 iunie 1990, nu interzice trecerea unui deputat de la un grup parlamentar la altul şi deci nu contravine Constituţiei.2. Prezenta decizie se comunică Grupului parlamentar liberal din Camera Deputaţilor, precum şi Camerei Deputaţilor şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Deliberarea a avut loc în data de 8 iulie 1993 şi la ea au participat Vasile Gionea, preşedinte, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Miklos Fazakas, Ion Filipescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Bucur Vasilescu şi Victor-Dan Zlatescu, judecători.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. dr. VASILE GIONEAMagistrat-asistent,Gabriela Dragomirescu-------------
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari