DECIZIE nr. 136 din 3 mai 2001privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 647 din 16 octombrie 2001
Lucian Mihai - preşedinteCostica Bulai - judecătorConstantin Doldur - judecătorKozsokar Gabor - judecătorIoan Muraru - judecătorNicolae Popa - judecătorLucian Stangu - judecătorFlorin Bucur Vasilescu - judecătorRomul Petru Vonica - judecătorGabriela Ghita - procurorDoina Suliman - magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, excepţie ridicată de primarul municipiului Onesti şi de Consiliul Local al Municipiului Onesti în Dosarul nr. 4.422/2000 al Tribunalului Bacau - Secţia comercială şi contencios administrativ.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 24 aprilie 2001 şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea la 3 mai 2001.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 27 septembrie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 4.422/2000, Tribunalul Bacau - Secţia comercială şi contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor. Excepţia a fost ridicată de primarul municipiului Onesti şi de Consiliul Local al Municipiului Onesti în cadrul litigiului comercial în contradictoriu cu Societatea Comercială "Onedil" - S.A. Onesti.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) care consacra principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, ale art. 119 privind principiile de baza ale organizării şi funcţionarii administraţiei publice locale, precum şi ale art. 120 alin. (2) referitoare la autorităţile locale.Instanţa de judecată, exprimandu-şi opinia, apreciază ca excepţia este neîntemeiată. Se considera ca dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate, deoarece prin acestea "s-a urmărit armonizarea intereselor locale cu cele naţionale, neaducandu-se nici o atingere autonomiei locale".Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se considera ca în speta nu este vorba de o problemă de constituţionalitate, ci de o problemă de aplicare a legii, de competenţa exclusiva a instanţei judecătoreşti.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauza de judecătorul-raportor, susţinerile autorilor excepţiei şi ale părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 30 noiembrie 2000, care are următorul cuprins: "(1) Bunurile proprietate publică ori privată a statului, judeţului, oraşului sau comunei, precum şi activităţile şi serviciile publice de interes naţional sau local se atribuie direct, printr-un contract de concesiune, societăţilor comerciale sau companiilor naţionale ori societăţilor naţionale, înfiinţate prin reorganizarea regiilor autonome care au avut în administrare aceste bunuri, activităţi ori servicii. Contractul de concesiune se încheie cu autoritatea concedenta competenţa pe o durată care se stabileşte prin hotărâre a Guvernului sau a consiliului judeţean ori local de înfiinţare a societăţii comerciale respective. (2) Contractele de concesiune încheiate până la data intrării în vigoare a prezentei legi îşi păstrează valabilitatea. (3) În cazul privatizării companiilor naţionale ori a societăţilor naţionale sau societăţilor comerciale, înfiinţate prin reorganizarea regiilor autonome care au avut încheiat contract de concesiune în condiţiile alin. (1), concedentul poate cere renegocierea acestuia."Autorii excepţiei susţin ca aceste dispoziţii legale, prin faptul ca atribuie activităţile şi serviciile publice de interes naţional şi local direct, prin concesiune, societăţilor comerciale sau companiilor naţionale înfiinţate prin reorganizarea regiilor autonome care au avut în administrare aceste bunuri, activităţi sau servicii, încalcă următoarele prevederi constituţionale:- Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";- Art. 119: "Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiul autonomiei locale şi pe cel al descentralizării serviciilor publice.";- Art. 120 alin. (2): "Consiliile locale şi primării funcţionează, în condiţiile legii, ca autorităţi administrative autonome şi rezolva treburile publice din comune şi din oraşe."Curtea retine ca excepţia a fost ridicată într-un litigiu comercial în care se solicita obligarea autorităţilor locale, în temeiul art. 40 din Legea nr. 219/1998, la încheierea unui contract având ca obiect concesionarea către Societatea Comercială "Onedil" - S.A. Onesti a reţelelor de transport şi distribuţie a apei în municipiul Onesti, precum şi a construcţiilor şi instalaţiilor aferente acestei activităţi.Analizând excepţia astfel cum a fost formulată, Curtea constata ca art. 16 alin. (1) din Constituţie, care consacra principiul egalităţii în drepturi, nu este aplicabil în vederea soluţionării acesteia, întrucât textul constituţional menţionat impune un tratament egal în faţa legii şi a autorităţilor publice numai în privinta cetăţenilor aflaţi în situaţii identice, iar nu şi în privinta persoanelor juridice, asa cum se intampla în speta.În legătură cu celelalte sustineri, potrivit cărora dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 119 şi art. 120 alin. (2), Curtea constata ca acestea din urma se referă la principiul autonomiei locale în cadrul organizării administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale, iar nu la existenta unei autonomii de decizie în afară cadrului legal, care este general obligatoriu.Pe de altă parte însă, Curtea observa ca potrivit prevederilor art. 134 alin. (1) din Constituţie "Economia României este economie de piaţa", iar alin. (2) lit. a) din acelaşi text constituţional dispune: "Statul trebuie să asigure: a) libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie". Asa fiind, se impune şi stabilirea unui cadru concurential ce exclude orice formă de privilegiu de natura sa împiedice concurenta loiala pe piaţa.Prin urmare, Curtea constata ca, în măsura în care sunt aplicate dispoziţiile art. 40 alin. (1) fraza întâi din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, se contravine prevederilor art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie.Asa fiind, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie admisă în parte, cu referire la dispoziţiile art. 40 alin. (1) fraza întâi din Legea nr. 219/1998, celelalte dispoziţii ale art. 40 fiind constituţionale.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:1. Admite în parte excepţia de neconstituţionalitate ridicată de primarul municipiului Onesti şi de Consiliul Local al Municipiului Onesti în Dosarul nr. 4.422/2000 al Tribunalului Bacau - Secţia comercială şi contencios administrativ şi, în consecinţa, constata ca dispoziţiile art. 40 alin. (1) fraza întâi din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor sunt neconstituţionale în măsura în care autorităţile publice locale sunt obligate sa atribuie direct, printr-un contract de concesiune, bunurile proprietate publică sau activităţile şi serviciile publice de interes local unor persoane juridice nominalizate.2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar, cu privire la celelalte dispoziţii ale art. 40 din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor.Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 mai 2001.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Doina SulimanOPINIE SEPARATĂSunt de acord cu majoritatea colegilor mei judecători cu privire la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate referitor la dispoziţiile alin. (2) şi (3) ale Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, precum şi cu motivarea conform căreia, în legătură cu neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din aceeaşi lege, se apreciază ca dispoziţiile constituţionale ale art. 119 şi art. 120 alin. (2) se referă la "principiul autonomiei locale în cadrul organizării administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale, iar nu la existenta unei autonomii de decizie în afară cadrului legal, care este general obligatoriu".Sunt în dezacord însă cu opinia majorităţii cu privire la constatarea neconstitutionalitatii "dispoziţiilor art. 40 alin. (1) fraza întâi din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor în măsura în care contribuţiile publice locale sunt obligate sa atribuie direct, printr-un contract de concesiune, bunurile proprietate publică sau activităţile şi serviciile publice de interes local unor persoane juridice nominalizate".1. În motivarea acestei soluţii pronunţate de Curtea Constituţională cu majoritate de voturi se retine, în esenta, prin decizia adoptată, ca "în măsura în care sunt aplicate dispoziţiile art. 40 alin. (1) fraza întâi din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, se contravine prevederilor art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie", potrivit cărora "Statul trebuie să asigure: a) libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie". În considerentele deciziei se mai retine ca potrivit acestei dispoziţii constituţionale "[...] se impune şi stabilirea unui cadru concurential ce exclude orice formă de privilegiu de natura sa împiedice concurenta loiala pe piaţa".Un prim temei al dezacordului faţă de aceasta soluţie îl constituie faptul ca autorul excepţiei nu a invocat în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate pe care a ridicat-o în Dosarul nr. 4.422/2000 al Tribunalului Bacau - Secţia comercială şi contencios administrativ încălcarea dispoziţiilor art. 134 din Constituţie privind economia. Motivele invocate de autorul excepţiei în înscrisul depus la Tribunalul Bacau la data de 27 septembrie 2000 şi susţinute în faţa acestei instanţe, asa cum rezultă din încheierea tribunalului din data de 27 septembrie 2000, prin care Curtea Constituţională a fost sesizată, le constituie încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1), art. 119 şi art. 120 alin. (2) din Constituţie.În aceste condiţii Curtea Constituţională nu putea sa retina un alt temei de neconstituţionalitate în afară motivelor invocate de autorul excepţiei cu care Curtea fusese sesizată prin încheierea din 27 septembrie 2000 a Tribunalului Bacau - Secţia comercială şi contencios administrativ, întrucât conform art. 144 lit. c) din Constituţie Curtea "hotărăşte asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor", iar potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, sesizările trebuie făcute în forma scrisă şi motivate.În jurisprudenta Curţii s-a stabilit ca încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora orice sesizare adresată Curţii Constituţionale trebuie motivată, are drept consecinţa imposibilitatea exercitării controlului de constituţionalitate, Curtea neputându-se substitui autorului sesizării în ceea ce priveşte invocarea unui motiv de neconstituţionalitate. În acest sens sunt, de exemplu: Decizia nr. 36 din 17 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 10 aprilie 1998; Decizia nr. 96 din 29 iunie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 502 din 18 octombrie 1999.De asemenea, în jurisprudenta sa Curtea Constituţională a stabilit ca o excepţie de neconstituţionalitate nu poate fi ridicată direct în faţa Curţii prin indicarea unui alt motiv de neconstituţionalitate decât cele pe baza cărora excepţia a fost ridicată iniţial în faţa instanţei judecătoreşti care a sesizat Curtea, fiindca în cazul în care Curtea ar putea modifica limitele sesizării controlul nu ar mai fi exercitat la sesizare, ci din oficiu, ceea ce ar contraveni principiului de organizare a controlului de constituţionalitate instituit de Constituţia României. În acest sens citam, de exemplu, Decizia Curţii Constituţionale nr. 337 din 15 iulie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 30 octombrie 1997.Ratiunile care au stat la baza acestor soluţii de principiu din jurisprudenta Curţii Constituţionale cu privire la respectarea limitelor sesizării Curţii şi a obligaţiei de motivare a sesizării de neconstituţionalitate se opun şi în cazul de faţa procedeului folosit prin decizia Curţii Constituţionale la care facem opinie separată, decizie prin care excepţia de neconstituţionalitate a fost admisă în parte, constatandu-se neconstituţionalitatea unui text al Legii nr. 219/1998 pentru un motiv care nu a fost invocat de autorul excepţiei, nu a fost înscris în încheierea instanţei de judecată prin care a fost sesizată Curtea Constituţională şi nici nu are cel puţin legătură cu cele doua motive de neconstituţionalitate invocate de autorul sesizării şi cuprinse în încheierea instanţei - încălcarea principiului egalităţii în drepturi, prevăzut la art. 16 alin. (1) din Constituţie, şi a principiului autonomiei locale, prevăzut la art. 119 şi 120 din Constituţie.2. Un al doilea motiv al dezacordului cu soluţia pronunţată în cauza cu majoritate de voturi îl constituie lipsa de temeinicie a acesteia.Soluţia pronunţată prin decizie se bazează pe ideea ca textul de lege constatat ca fiind neconstitutional încalcă dispoziţiile art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Constituţie, care stabilesc ca "Economia României este economie de piaţa", iar "Statul trebuie să asigure: a) libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie".În realitate, aceasta soluţie omite faptul important ca dispoziţia cuprinsă în textul art. 40 alin. (1) fraza întâi al Legii nr. 219/1998 stabileşte ca bunurile proprietate publică ori privată a statului, judeţului, oraşului sau comunei, precum şi activităţile şi serviciile publice de interes naţional sau local se atribuie direct, printr-un contract de concesiune, nu oricărui agent economic, ci anume societăţilor comerciale sau companiilor naţionale ori societăţilor naţionale înfiinţate prin reorganizarea regiilor autonome care au avut în administrare aceste bunuri, activităţi ori servicii. În acest context atribuirea directa apare ca fiind pe deplin justificată de necesitatea reorganizării regiilor autonome şi se încadrează în ansamblul măsurilor cu aceasta finalitate. Aceste măsuri se înscriu, în opinia noastră, pe deplin în obligaţia statului de a asigura "protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară", prevăzută la art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie. În acelaşi timp, dacă se are în vedere importanţa activităţilor şi serviciilor publice din domeniul gospodăriei comunale pentru viaţa locuitorilor, nu este exagerat sa consideram ca măsurile în discuţie se încadrează şi în prerogativa statului de creare a "condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii", prevăzută la art. 134 alin. (2) lit. f) din Constituţie.În opinia pe care o sustinem dispoziţiile art. 134 din Constituţie privind "Economia" trebuie interpretate sistematic şi prin luarea în considerare a finalitatii lor, fără a se absolutiza una dintre obligaţiile ce revin statului conform alin. (2) din acest articol, până la înlăturarea celorlalte obligaţii la fel de importante.De altfel, contrar opiniei majorităţii şi cu tot respectul pentru aceasta, consideram ca textul criticat pentru neconstituţionalitate nici nu contravine obligaţiei statului prevăzute la art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie, întrucât măsura prevăzută poate fi considerată ca fiind menita să asigure "crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie" în domeniul gospodăriei comunale.Judecător,Constantin Doldur--------
| EMITENT |
Lucian Mihai - preşedinteCostica Bulai - judecătorConstantin Doldur - judecătorKozsokar Gabor - judecătorIoan Muraru - judecătorNicolae Popa - judecătorLucian Stangu - judecătorFlorin Bucur Vasilescu - judecătorRomul Petru Vonica - judecătorGabriela Ghita - procurorDoina Suliman - magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, excepţie ridicată de primarul municipiului Onesti şi de Consiliul Local al Municipiului Onesti în Dosarul nr. 4.422/2000 al Tribunalului Bacau - Secţia comercială şi contencios administrativ.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 24 aprilie 2001 şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea la 3 mai 2001.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 27 septembrie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 4.422/2000, Tribunalul Bacau - Secţia comercială şi contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor. Excepţia a fost ridicată de primarul municipiului Onesti şi de Consiliul Local al Municipiului Onesti în cadrul litigiului comercial în contradictoriu cu Societatea Comercială "Onedil" - S.A. Onesti.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) care consacra principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, ale art. 119 privind principiile de baza ale organizării şi funcţionarii administraţiei publice locale, precum şi ale art. 120 alin. (2) referitoare la autorităţile locale.Instanţa de judecată, exprimandu-şi opinia, apreciază ca excepţia este neîntemeiată. Se considera ca dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate, deoarece prin acestea "s-a urmărit armonizarea intereselor locale cu cele naţionale, neaducandu-se nici o atingere autonomiei locale".Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se considera ca în speta nu este vorba de o problemă de constituţionalitate, ci de o problemă de aplicare a legii, de competenţa exclusiva a instanţei judecătoreşti.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauza de judecătorul-raportor, susţinerile autorilor excepţiei şi ale părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 30 noiembrie 2000, care are următorul cuprins: "(1) Bunurile proprietate publică ori privată a statului, judeţului, oraşului sau comunei, precum şi activităţile şi serviciile publice de interes naţional sau local se atribuie direct, printr-un contract de concesiune, societăţilor comerciale sau companiilor naţionale ori societăţilor naţionale, înfiinţate prin reorganizarea regiilor autonome care au avut în administrare aceste bunuri, activităţi ori servicii. Contractul de concesiune se încheie cu autoritatea concedenta competenţa pe o durată care se stabileşte prin hotărâre a Guvernului sau a consiliului judeţean ori local de înfiinţare a societăţii comerciale respective. (2) Contractele de concesiune încheiate până la data intrării în vigoare a prezentei legi îşi păstrează valabilitatea. (3) În cazul privatizării companiilor naţionale ori a societăţilor naţionale sau societăţilor comerciale, înfiinţate prin reorganizarea regiilor autonome care au avut încheiat contract de concesiune în condiţiile alin. (1), concedentul poate cere renegocierea acestuia."Autorii excepţiei susţin ca aceste dispoziţii legale, prin faptul ca atribuie activităţile şi serviciile publice de interes naţional şi local direct, prin concesiune, societăţilor comerciale sau companiilor naţionale înfiinţate prin reorganizarea regiilor autonome care au avut în administrare aceste bunuri, activităţi sau servicii, încalcă următoarele prevederi constituţionale:- Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";- Art. 119: "Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiul autonomiei locale şi pe cel al descentralizării serviciilor publice.";- Art. 120 alin. (2): "Consiliile locale şi primării funcţionează, în condiţiile legii, ca autorităţi administrative autonome şi rezolva treburile publice din comune şi din oraşe."Curtea retine ca excepţia a fost ridicată într-un litigiu comercial în care se solicita obligarea autorităţilor locale, în temeiul art. 40 din Legea nr. 219/1998, la încheierea unui contract având ca obiect concesionarea către Societatea Comercială "Onedil" - S.A. Onesti a reţelelor de transport şi distribuţie a apei în municipiul Onesti, precum şi a construcţiilor şi instalaţiilor aferente acestei activităţi.Analizând excepţia astfel cum a fost formulată, Curtea constata ca art. 16 alin. (1) din Constituţie, care consacra principiul egalităţii în drepturi, nu este aplicabil în vederea soluţionării acesteia, întrucât textul constituţional menţionat impune un tratament egal în faţa legii şi a autorităţilor publice numai în privinta cetăţenilor aflaţi în situaţii identice, iar nu şi în privinta persoanelor juridice, asa cum se intampla în speta.În legătură cu celelalte sustineri, potrivit cărora dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 119 şi art. 120 alin. (2), Curtea constata ca acestea din urma se referă la principiul autonomiei locale în cadrul organizării administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale, iar nu la existenta unei autonomii de decizie în afară cadrului legal, care este general obligatoriu.Pe de altă parte însă, Curtea observa ca potrivit prevederilor art. 134 alin. (1) din Constituţie "Economia României este economie de piaţa", iar alin. (2) lit. a) din acelaşi text constituţional dispune: "Statul trebuie să asigure: a) libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie". Asa fiind, se impune şi stabilirea unui cadru concurential ce exclude orice formă de privilegiu de natura sa împiedice concurenta loiala pe piaţa.Prin urmare, Curtea constata ca, în măsura în care sunt aplicate dispoziţiile art. 40 alin. (1) fraza întâi din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, se contravine prevederilor art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie.Asa fiind, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie admisă în parte, cu referire la dispoziţiile art. 40 alin. (1) fraza întâi din Legea nr. 219/1998, celelalte dispoziţii ale art. 40 fiind constituţionale.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:1. Admite în parte excepţia de neconstituţionalitate ridicată de primarul municipiului Onesti şi de Consiliul Local al Municipiului Onesti în Dosarul nr. 4.422/2000 al Tribunalului Bacau - Secţia comercială şi contencios administrativ şi, în consecinţa, constata ca dispoziţiile art. 40 alin. (1) fraza întâi din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor sunt neconstituţionale în măsura în care autorităţile publice locale sunt obligate sa atribuie direct, printr-un contract de concesiune, bunurile proprietate publică sau activităţile şi serviciile publice de interes local unor persoane juridice nominalizate.2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar, cu privire la celelalte dispoziţii ale art. 40 din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor.Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 mai 2001.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Doina SulimanOPINIE SEPARATĂSunt de acord cu majoritatea colegilor mei judecători cu privire la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate referitor la dispoziţiile alin. (2) şi (3) ale Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, precum şi cu motivarea conform căreia, în legătură cu neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din aceeaşi lege, se apreciază ca dispoziţiile constituţionale ale art. 119 şi art. 120 alin. (2) se referă la "principiul autonomiei locale în cadrul organizării administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale, iar nu la existenta unei autonomii de decizie în afară cadrului legal, care este general obligatoriu".Sunt în dezacord însă cu opinia majorităţii cu privire la constatarea neconstitutionalitatii "dispoziţiilor art. 40 alin. (1) fraza întâi din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor în măsura în care contribuţiile publice locale sunt obligate sa atribuie direct, printr-un contract de concesiune, bunurile proprietate publică sau activităţile şi serviciile publice de interes local unor persoane juridice nominalizate".1. În motivarea acestei soluţii pronunţate de Curtea Constituţională cu majoritate de voturi se retine, în esenta, prin decizia adoptată, ca "în măsura în care sunt aplicate dispoziţiile art. 40 alin. (1) fraza întâi din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, se contravine prevederilor art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie", potrivit cărora "Statul trebuie să asigure: a) libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie". În considerentele deciziei se mai retine ca potrivit acestei dispoziţii constituţionale "[...] se impune şi stabilirea unui cadru concurential ce exclude orice formă de privilegiu de natura sa împiedice concurenta loiala pe piaţa".Un prim temei al dezacordului faţă de aceasta soluţie îl constituie faptul ca autorul excepţiei nu a invocat în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate pe care a ridicat-o în Dosarul nr. 4.422/2000 al Tribunalului Bacau - Secţia comercială şi contencios administrativ încălcarea dispoziţiilor art. 134 din Constituţie privind economia. Motivele invocate de autorul excepţiei în înscrisul depus la Tribunalul Bacau la data de 27 septembrie 2000 şi susţinute în faţa acestei instanţe, asa cum rezultă din încheierea tribunalului din data de 27 septembrie 2000, prin care Curtea Constituţională a fost sesizată, le constituie încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1), art. 119 şi art. 120 alin. (2) din Constituţie.În aceste condiţii Curtea Constituţională nu putea sa retina un alt temei de neconstituţionalitate în afară motivelor invocate de autorul excepţiei cu care Curtea fusese sesizată prin încheierea din 27 septembrie 2000 a Tribunalului Bacau - Secţia comercială şi contencios administrativ, întrucât conform art. 144 lit. c) din Constituţie Curtea "hotărăşte asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor", iar potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, sesizările trebuie făcute în forma scrisă şi motivate.În jurisprudenta Curţii s-a stabilit ca încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora orice sesizare adresată Curţii Constituţionale trebuie motivată, are drept consecinţa imposibilitatea exercitării controlului de constituţionalitate, Curtea neputându-se substitui autorului sesizării în ceea ce priveşte invocarea unui motiv de neconstituţionalitate. În acest sens sunt, de exemplu: Decizia nr. 36 din 17 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 10 aprilie 1998; Decizia nr. 96 din 29 iunie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 502 din 18 octombrie 1999.De asemenea, în jurisprudenta sa Curtea Constituţională a stabilit ca o excepţie de neconstituţionalitate nu poate fi ridicată direct în faţa Curţii prin indicarea unui alt motiv de neconstituţionalitate decât cele pe baza cărora excepţia a fost ridicată iniţial în faţa instanţei judecătoreşti care a sesizat Curtea, fiindca în cazul în care Curtea ar putea modifica limitele sesizării controlul nu ar mai fi exercitat la sesizare, ci din oficiu, ceea ce ar contraveni principiului de organizare a controlului de constituţionalitate instituit de Constituţia României. În acest sens citam, de exemplu, Decizia Curţii Constituţionale nr. 337 din 15 iulie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 30 octombrie 1997.Ratiunile care au stat la baza acestor soluţii de principiu din jurisprudenta Curţii Constituţionale cu privire la respectarea limitelor sesizării Curţii şi a obligaţiei de motivare a sesizării de neconstituţionalitate se opun şi în cazul de faţa procedeului folosit prin decizia Curţii Constituţionale la care facem opinie separată, decizie prin care excepţia de neconstituţionalitate a fost admisă în parte, constatandu-se neconstituţionalitatea unui text al Legii nr. 219/1998 pentru un motiv care nu a fost invocat de autorul excepţiei, nu a fost înscris în încheierea instanţei de judecată prin care a fost sesizată Curtea Constituţională şi nici nu are cel puţin legătură cu cele doua motive de neconstituţionalitate invocate de autorul sesizării şi cuprinse în încheierea instanţei - încălcarea principiului egalităţii în drepturi, prevăzut la art. 16 alin. (1) din Constituţie, şi a principiului autonomiei locale, prevăzut la art. 119 şi 120 din Constituţie.2. Un al doilea motiv al dezacordului cu soluţia pronunţată în cauza cu majoritate de voturi îl constituie lipsa de temeinicie a acesteia.Soluţia pronunţată prin decizie se bazează pe ideea ca textul de lege constatat ca fiind neconstitutional încalcă dispoziţiile art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Constituţie, care stabilesc ca "Economia României este economie de piaţa", iar "Statul trebuie să asigure: a) libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie".În realitate, aceasta soluţie omite faptul important ca dispoziţia cuprinsă în textul art. 40 alin. (1) fraza întâi al Legii nr. 219/1998 stabileşte ca bunurile proprietate publică ori privată a statului, judeţului, oraşului sau comunei, precum şi activităţile şi serviciile publice de interes naţional sau local se atribuie direct, printr-un contract de concesiune, nu oricărui agent economic, ci anume societăţilor comerciale sau companiilor naţionale ori societăţilor naţionale înfiinţate prin reorganizarea regiilor autonome care au avut în administrare aceste bunuri, activităţi ori servicii. În acest context atribuirea directa apare ca fiind pe deplin justificată de necesitatea reorganizării regiilor autonome şi se încadrează în ansamblul măsurilor cu aceasta finalitate. Aceste măsuri se înscriu, în opinia noastră, pe deplin în obligaţia statului de a asigura "protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară", prevăzută la art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie. În acelaşi timp, dacă se are în vedere importanţa activităţilor şi serviciilor publice din domeniul gospodăriei comunale pentru viaţa locuitorilor, nu este exagerat sa consideram ca măsurile în discuţie se încadrează şi în prerogativa statului de creare a "condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii", prevăzută la art. 134 alin. (2) lit. f) din Constituţie.În opinia pe care o sustinem dispoziţiile art. 134 din Constituţie privind "Economia" trebuie interpretate sistematic şi prin luarea în considerare a finalitatii lor, fără a se absolutiza una dintre obligaţiile ce revin statului conform alin. (2) din acest articol, până la înlăturarea celorlalte obligaţii la fel de importante.De altfel, contrar opiniei majorităţii şi cu tot respectul pentru aceasta, consideram ca textul criticat pentru neconstituţionalitate nici nu contravine obligaţiei statului prevăzute la art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie, întrucât măsura prevăzută poate fi considerată ca fiind menita să asigure "crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie" în domeniul gospodăriei comunale.Judecător,Constantin Doldur--------
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari