DECIZIE nr. 234 din 5 iulie 2001referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 305 şi 312 din Codul de procedură civilă
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 7 septembrie 2001
Nicolae Popa - preşedinteCostica Bulai - judecătorNicolae Cochinescu - judecătorKozsokar Gabor - judecătorPetre Ninosu - judecătorLucian Stangu - judecătorIoan Vida - judecătorPaula C. Pantea - procurorMihai Paul Cotta - magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 305 şi 312 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Hanover" - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 10.318/C/2000 al Tribunalului Timiş - Secţia civilă.La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei. Se apreciază ca textele de lege criticate de autorul excepţiei sunt constituţionale, deoarece nu contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie. Administrarea şi a altor probe noi în faţa instanţelor de recurs nu ar face decât sa tergiverseze soluţionarea cauzei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 13 februarie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 10.318/C/2000, Tribunalul Timiş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 305 şi 312 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Hanover" - S.R.L. din Timişoara.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile art. 305 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora nu se admit probe noi în instanţa de recurs, cu excepţia înscrisurilor, precum şi dispoziţiile art. 312 din acelaşi cod, care nu permit în toate cazurile casarea cu trimitere, contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie, conform cărora România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate. În argumentarea excepţiei autorul acesteia considera ca, deoarece "în recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor, face ca adevărul «judiciar» să fie îndepărtat prin lege de adevărul «real», creând posibilitatea ca justiţia sa consacre «adevaruri» care nu au nimic comun cu realitatea [...]". În ceea ce priveşte necesitatea casării cu trimitere în toate cazurile se considera ca o asemenea prevedere ar inlatura risipa inutila de energie şi ar face ca instanţa de recurs să fie o instanţa a adevărului şi a dreptatii.Tribunalul Timiş - Secţia civilă, exprimandu-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, apreciază ca aceasta este nefondata, întrucât în realitate prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie, considerate de autorul excepţiei ca fiind incalcate prin textele de lege criticate, "nu au nici o legătură cu precitatele dispoziţii procedurale enunţate". Referitor la susţinerea potrivit căreia art. 312 ar fi neconstitutional în sensul că instanţa de control judiciar ar trebui sa caseze cu trimitere spre rejudecare pricinile în toate situaţiile şi nu doar în cele expres şi limitativ prevăzute de textul de lege criticat, instanţa considera "ca prin admiterea acestei ipoteze s-ar ajunge la limitarea atribuţiilor de control judiciar, ceea ce este inadmisibil".Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Principalele argumente cuprinse în acest punct de vedere se referă la faptul ca dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei nu au nici o legătură cu textele din Codul de procedură civilă considerate neconstituţionale. Totodată Guvernul, referindu-se la dispoziţiile art. 305 din Codul de procedură civilă, le considera justificate, "întrucât instanţa de recurs nu judeca pricina, ci hotărârea instanţei de fond [...]". În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 312 din Codul de procedură civilă se apreciază ca "Natura recursului, cale de atac prin care se poate exercita, de regula, numai un control suplimentar de legalitate, justifica caracterul de soluţie de excepţie al casării cu trimitere, soluţie ce poate fi pronunţată de instanţa de recurs numai în cazurile limitativ prevăzute de art. 312 alin. 2".Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 305 şi 312 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:- Art. 305: "În instanţa de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor.";- Art. 312, în redactarea sa în vigoare la data formulării excepţiei de neconstituţionalitate, avea următorul cuprins: "Curţile de apel şi tribunalele, în caz de casare, vor judeca pricina în fond.Cu toate acestea, în cazul în care instanţa, a carei hotărâre este recurată, a soluţionat procesul fără a intră în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost regulat citata la administrarea probelor şi la dezbaterea fondului, instanţa de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea casată sau altei instanţe de acelaşi grad. În cazul casării pentru lipsa de competenţa, cauza se trimite spre rejudecare instanţei competente sau organului cu activitate jurisdicţională competent, potrivit legii.Dacă instanţa de recurs constata ca ea însăşi era competenţa să soluţioneze pricina în prima instanţa sau în apel, va casa hotărârea recurată şi va soluţiona cauza potrivit competentei sale."Prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138 din 14 septembrie 2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, intrata în vigoare conform Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 290 din 29 decembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 29 decembrie 2000, care a modificat termenul de intrare în vigoare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 la 2 mai 2001, art. 312 a fost modificat, având în prezent următorul conţinut: "Instanţa poate admite recursul, îl poate respinge sau anula ori poate constata perimarea lui.În caz de admitere a recursului, hotărârea atacată poate fi modificată sau casată, în tot sau în parte.Modificarea hotărârii atacate se pronunţa pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 şi 10, iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 şi 5. Dacă sunt găsite întemeiate mai multe motive dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanţa de recurs va casa în întregime hotărârea atacată, pentru a se asigura o judecata unitară.În caz de casare, curţile de apel şi tribunalele vor rejudeca pricina în fond, fie la termenul când a avut loc admiterea recursului, situaţie în care se pronunţa o singura decizie, fie la un alt termen stabilit în acest scop.Cu toate acestea, în cazul în care instanţa a carei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intră în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost regulat citata atât la administrarea probelor, cat şi la dezbaterea fondului, instanţa de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea casată sau altei instanţe de acelaşi grad.În caz de casare a hotărârii atacate, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 3, instanţa va trimite dosarul spre judecare instanţei judecătoreşti competente sau organului cu activitate jurisdicţională competent, potrivit legii, iar pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 4 va respinge cererea ca inadmisibila.Dacă instanţa de recurs constata ca ea însăşi era competenţa să soluţioneze pricina în prima instanţa sau în apel, va casa hotărârea recurată şi va soluţiona cauza potrivit competentei sale."Autorul excepţiei considera ca prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie, text al cărui cuprins este următorul: "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate."1. Examinând critica dispoziţiilor art. 305 din Codul de procedură civilă în raport cu dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată. Trasatura esenţială a statului de drept o constituie suprematia Constituţiei şi obligativitatea respectării legii. Or, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege", iar conform art. 128 din Legea fundamentală, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Din analiza celor două texte constituţionale rezultă ca reglementarea condiţiilor şi a procedurii de exercitare a căilor de atac se stabileşte prin lege, dispoziţiile constituţionale necontinand prevederi în aceasta materie. În consecinţa, dispoziţia cuprinsă în art. 305 din Codul de procedură civilă, conform căreia "În instanţa de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor", reprezintă o norma prin care se stabileşte, în raport cu celelalte dispoziţii care reglementează sistemul probelor şi cel al căilor de atac, o regulă de baza a judecării recursului. Este, de altfel, semnificativ faptul ca, în urma modificărilor şi completărilor aduse Codului de procedura civilă prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000, în prezent recursul este o cale extraordinară de atac. Or, se justifica şi din acest punct de vedere deosebirea faţă de apel în ceea ce priveşte inadmisibilitatea probelor noi, cu excepţia înscrisurilor.2. Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 312 din Codul de procedură civilă, astfel cum acestea au fost modificate prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000, Curtea constata ca în raport cu obiectul criticii de neconstituţionalitate textul legal, în noua lui redactare, păstrează principiul reglementării anterioare, cu unele precizări suplimentare. Într-adevăr, ceea ce se critica de către autorul excepţiei cu privire la textul art. 312 din Codul de procedură civilă este faptul ca "nu se prevede casarea cu trimitere spre rejudecare în toate cazurile". Or, prin noua redactare a art. 312 din Codul de procedură civilă (data de Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000) se păstrează regula potrivit căreia în caz de casare curţile de apel şi tribunalele vor rejudeca pricina în fond.Faţa de aceasta situaţie Curtea retine ca, deşi textul de lege criticat pentru neconstituţionalitate, în vigoare la data ridicării excepţiei, a fost modificat, având în prezent o alta redactare, noua prevedere legală menţine soluţia legislativă de principiu anterioară modificării. Prin urmare, motivele de neconstituţionalitate fiind aceleaşi, Curtea urmează să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 312 din Codul de procedură civilă în noua sa redactare.Prevederile art. 312 din Codul de procedură civilă sunt criticate în condiţiile aplicării art. 305 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia probele noi în recurs, cu excepţia înscrisurilor, sunt inadmisibile. Se considera de către autorul excepţiei ca prin coroborarea celor două texte este incalcata teza întâi a art. 1 alin. (3) din Constituţie, care stabileşte ca "România este stat de drept [...]", întrucât "este modificată inexplicabil atât ideea de adevăr, cat şi ideea de dreptate".Analizând aceasta sustinere, Curtea observa ca prevederile legale criticate urmează să fie examinate în contextul garanţiilor pe care atât reglementările cuprinse în Codul de procedură civilă cu privire la sistemul probator, care include şi administrarea acestora, cat şi cele cu privire la sistemul căilor de atac le oferă pentru stabilirea adevărului şi pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti temeinice şi legale. Or, este evident ca din aceasta perspectiva limitarea admisibilităţii probelor noi în recurs numai la înscrisuri şi stabilirea regulii potrivit căreia în caz de casare curţile de apel şi tribunalele vor judeca pricina în fond, nu sunt de natura sa ducă la concluzia ca aceste prevederi legale ar contraveni principiului constituţional al statului de drept. Analiza acestor dispoziţii legale trebuie să se facă în condiţiile conexiunii lor cu celelalte prevederi cuprinse în Codul de procedură civilă, între care, mai ales, cele care se referă la probe şi administrarea lor la instanţa de fond (art. 167-241), precum şi la cele privind judecarea apelului (cale ordinară de atac, cu caracter devolutiv - art. 294-298). Din interpretarea sistematica a acestor dispoziţii legale rezultă ca părţile au posibilitatea sa ceara instanţelor de fond toate probele care pot duce la dezlegarea pricinii (art. 167), iar în apel instanţa va putea incuviinta refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţa, precum şi administrarea altor probe, dacă le considera necesare pentru soluţionarea cauzei (art. 295). În aceste condiţii este evident ca dispoziţiile art. 305 şi 312 din Codul de procedură civilă, care ingusteaza, sub un anumit aspect, posibilităţile de administrare a probelor noi în recurs, nu pot fi considerate neconstituţionale în sensul încălcării principiilor statului de drept. Limitarea posibilităţilor de administrare a probelor noi în recurs, după ce s-a judecat fondul cauzei (pentru situaţiile în care hotărârea este fără drept de apel), sau, după caz, fondul şi apelul, cu posibilităţi largi de administrare a tuturor probelor pertinente, este raţională şi necesară în organizarea sistemului căilor de atac atât pentru asigurarea cerinţelor de celeritate (prevăzute, de altfel, şi la art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, sub forma de "termen rezonabil"), cat şi pentru stimularea părţilor din proces pentru a fi diligente în formularea cererilor de probe şi în administrarea acestora în faza judecaţii în fond şi în cea a apelului, în scopul soluţionării litigiului aflat în aceste faze.De asemenea, tot în scopul asigurării condiţiilor de soluţionare a proceselor într-un timp cat mai scurt a fost instituită regula generală prevăzută la art. 312 alin. 4 din Codul de procedură civilă, potrivit căreia în caz de casare curţile de apel şi tribunalele vor rejudeca pricina în fond fie la termenul când a avut loc admiterea recursului, situaţie în care se pronunţa o singura decizie, fie la un alt termen stabilit în acest scop. Legiuitorul a considerat ca numai în cazul în care instanţa a carei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intră în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost regulat citata, precum şi în cazul încălcării competentei cauza se trimite spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea casată sau, după caz, instanţei competente. În aceste cazuri casarea cu trimitere spre rejudecare se justifica pentru a se asigura respectarea tuturor garanţiilor procesuale privind judecata în fond, precum şi parcurgerea în mod real a gradelor de jurisdicţie prevăzute de lege.În consecinţa, Curtea constata ca prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 305 şi 312 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Hanover" - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 10.318/C/2000 al Tribunalului Timiş - Secţia civilă.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 iulie 2001.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta--------
| EMITENT |
Nicolae Popa - preşedinteCostica Bulai - judecătorNicolae Cochinescu - judecătorKozsokar Gabor - judecătorPetre Ninosu - judecătorLucian Stangu - judecătorIoan Vida - judecătorPaula C. Pantea - procurorMihai Paul Cotta - magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 305 şi 312 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Hanover" - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 10.318/C/2000 al Tribunalului Timiş - Secţia civilă.La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei. Se apreciază ca textele de lege criticate de autorul excepţiei sunt constituţionale, deoarece nu contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie. Administrarea şi a altor probe noi în faţa instanţelor de recurs nu ar face decât sa tergiverseze soluţionarea cauzei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 13 februarie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 10.318/C/2000, Tribunalul Timiş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 305 şi 312 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Hanover" - S.R.L. din Timişoara.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile art. 305 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora nu se admit probe noi în instanţa de recurs, cu excepţia înscrisurilor, precum şi dispoziţiile art. 312 din acelaşi cod, care nu permit în toate cazurile casarea cu trimitere, contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie, conform cărora România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate. În argumentarea excepţiei autorul acesteia considera ca, deoarece "în recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor, face ca adevărul «judiciar» să fie îndepărtat prin lege de adevărul «real», creând posibilitatea ca justiţia sa consacre «adevaruri» care nu au nimic comun cu realitatea [...]". În ceea ce priveşte necesitatea casării cu trimitere în toate cazurile se considera ca o asemenea prevedere ar inlatura risipa inutila de energie şi ar face ca instanţa de recurs să fie o instanţa a adevărului şi a dreptatii.Tribunalul Timiş - Secţia civilă, exprimandu-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, apreciază ca aceasta este nefondata, întrucât în realitate prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie, considerate de autorul excepţiei ca fiind incalcate prin textele de lege criticate, "nu au nici o legătură cu precitatele dispoziţii procedurale enunţate". Referitor la susţinerea potrivit căreia art. 312 ar fi neconstitutional în sensul că instanţa de control judiciar ar trebui sa caseze cu trimitere spre rejudecare pricinile în toate situaţiile şi nu doar în cele expres şi limitativ prevăzute de textul de lege criticat, instanţa considera "ca prin admiterea acestei ipoteze s-ar ajunge la limitarea atribuţiilor de control judiciar, ceea ce este inadmisibil".Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Principalele argumente cuprinse în acest punct de vedere se referă la faptul ca dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei nu au nici o legătură cu textele din Codul de procedură civilă considerate neconstituţionale. Totodată Guvernul, referindu-se la dispoziţiile art. 305 din Codul de procedură civilă, le considera justificate, "întrucât instanţa de recurs nu judeca pricina, ci hotărârea instanţei de fond [...]". În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 312 din Codul de procedură civilă se apreciază ca "Natura recursului, cale de atac prin care se poate exercita, de regula, numai un control suplimentar de legalitate, justifica caracterul de soluţie de excepţie al casării cu trimitere, soluţie ce poate fi pronunţată de instanţa de recurs numai în cazurile limitativ prevăzute de art. 312 alin. 2".Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 305 şi 312 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:- Art. 305: "În instanţa de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor.";- Art. 312, în redactarea sa în vigoare la data formulării excepţiei de neconstituţionalitate, avea următorul cuprins: "Curţile de apel şi tribunalele, în caz de casare, vor judeca pricina în fond.Cu toate acestea, în cazul în care instanţa, a carei hotărâre este recurată, a soluţionat procesul fără a intră în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost regulat citata la administrarea probelor şi la dezbaterea fondului, instanţa de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea casată sau altei instanţe de acelaşi grad. În cazul casării pentru lipsa de competenţa, cauza se trimite spre rejudecare instanţei competente sau organului cu activitate jurisdicţională competent, potrivit legii.Dacă instanţa de recurs constata ca ea însăşi era competenţa să soluţioneze pricina în prima instanţa sau în apel, va casa hotărârea recurată şi va soluţiona cauza potrivit competentei sale."Prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138 din 14 septembrie 2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, intrata în vigoare conform Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 290 din 29 decembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 29 decembrie 2000, care a modificat termenul de intrare în vigoare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 la 2 mai 2001, art. 312 a fost modificat, având în prezent următorul conţinut: "Instanţa poate admite recursul, îl poate respinge sau anula ori poate constata perimarea lui.În caz de admitere a recursului, hotărârea atacată poate fi modificată sau casată, în tot sau în parte.Modificarea hotărârii atacate se pronunţa pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 şi 10, iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 şi 5. Dacă sunt găsite întemeiate mai multe motive dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanţa de recurs va casa în întregime hotărârea atacată, pentru a se asigura o judecata unitară.În caz de casare, curţile de apel şi tribunalele vor rejudeca pricina în fond, fie la termenul când a avut loc admiterea recursului, situaţie în care se pronunţa o singura decizie, fie la un alt termen stabilit în acest scop.Cu toate acestea, în cazul în care instanţa a carei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intră în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost regulat citata atât la administrarea probelor, cat şi la dezbaterea fondului, instanţa de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea casată sau altei instanţe de acelaşi grad.În caz de casare a hotărârii atacate, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 3, instanţa va trimite dosarul spre judecare instanţei judecătoreşti competente sau organului cu activitate jurisdicţională competent, potrivit legii, iar pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 4 va respinge cererea ca inadmisibila.Dacă instanţa de recurs constata ca ea însăşi era competenţa să soluţioneze pricina în prima instanţa sau în apel, va casa hotărârea recurată şi va soluţiona cauza potrivit competentei sale."Autorul excepţiei considera ca prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie, text al cărui cuprins este următorul: "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate."1. Examinând critica dispoziţiilor art. 305 din Codul de procedură civilă în raport cu dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată. Trasatura esenţială a statului de drept o constituie suprematia Constituţiei şi obligativitatea respectării legii. Or, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege", iar conform art. 128 din Legea fundamentală, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Din analiza celor două texte constituţionale rezultă ca reglementarea condiţiilor şi a procedurii de exercitare a căilor de atac se stabileşte prin lege, dispoziţiile constituţionale necontinand prevederi în aceasta materie. În consecinţa, dispoziţia cuprinsă în art. 305 din Codul de procedură civilă, conform căreia "În instanţa de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor", reprezintă o norma prin care se stabileşte, în raport cu celelalte dispoziţii care reglementează sistemul probelor şi cel al căilor de atac, o regulă de baza a judecării recursului. Este, de altfel, semnificativ faptul ca, în urma modificărilor şi completărilor aduse Codului de procedura civilă prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000, în prezent recursul este o cale extraordinară de atac. Or, se justifica şi din acest punct de vedere deosebirea faţă de apel în ceea ce priveşte inadmisibilitatea probelor noi, cu excepţia înscrisurilor.2. Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 312 din Codul de procedură civilă, astfel cum acestea au fost modificate prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000, Curtea constata ca în raport cu obiectul criticii de neconstituţionalitate textul legal, în noua lui redactare, păstrează principiul reglementării anterioare, cu unele precizări suplimentare. Într-adevăr, ceea ce se critica de către autorul excepţiei cu privire la textul art. 312 din Codul de procedură civilă este faptul ca "nu se prevede casarea cu trimitere spre rejudecare în toate cazurile". Or, prin noua redactare a art. 312 din Codul de procedură civilă (data de Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000) se păstrează regula potrivit căreia în caz de casare curţile de apel şi tribunalele vor rejudeca pricina în fond.Faţa de aceasta situaţie Curtea retine ca, deşi textul de lege criticat pentru neconstituţionalitate, în vigoare la data ridicării excepţiei, a fost modificat, având în prezent o alta redactare, noua prevedere legală menţine soluţia legislativă de principiu anterioară modificării. Prin urmare, motivele de neconstituţionalitate fiind aceleaşi, Curtea urmează să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 312 din Codul de procedură civilă în noua sa redactare.Prevederile art. 312 din Codul de procedură civilă sunt criticate în condiţiile aplicării art. 305 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia probele noi în recurs, cu excepţia înscrisurilor, sunt inadmisibile. Se considera de către autorul excepţiei ca prin coroborarea celor două texte este incalcata teza întâi a art. 1 alin. (3) din Constituţie, care stabileşte ca "România este stat de drept [...]", întrucât "este modificată inexplicabil atât ideea de adevăr, cat şi ideea de dreptate".Analizând aceasta sustinere, Curtea observa ca prevederile legale criticate urmează să fie examinate în contextul garanţiilor pe care atât reglementările cuprinse în Codul de procedură civilă cu privire la sistemul probator, care include şi administrarea acestora, cat şi cele cu privire la sistemul căilor de atac le oferă pentru stabilirea adevărului şi pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti temeinice şi legale. Or, este evident ca din aceasta perspectiva limitarea admisibilităţii probelor noi în recurs numai la înscrisuri şi stabilirea regulii potrivit căreia în caz de casare curţile de apel şi tribunalele vor judeca pricina în fond, nu sunt de natura sa ducă la concluzia ca aceste prevederi legale ar contraveni principiului constituţional al statului de drept. Analiza acestor dispoziţii legale trebuie să se facă în condiţiile conexiunii lor cu celelalte prevederi cuprinse în Codul de procedură civilă, între care, mai ales, cele care se referă la probe şi administrarea lor la instanţa de fond (art. 167-241), precum şi la cele privind judecarea apelului (cale ordinară de atac, cu caracter devolutiv - art. 294-298). Din interpretarea sistematica a acestor dispoziţii legale rezultă ca părţile au posibilitatea sa ceara instanţelor de fond toate probele care pot duce la dezlegarea pricinii (art. 167), iar în apel instanţa va putea incuviinta refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţa, precum şi administrarea altor probe, dacă le considera necesare pentru soluţionarea cauzei (art. 295). În aceste condiţii este evident ca dispoziţiile art. 305 şi 312 din Codul de procedură civilă, care ingusteaza, sub un anumit aspect, posibilităţile de administrare a probelor noi în recurs, nu pot fi considerate neconstituţionale în sensul încălcării principiilor statului de drept. Limitarea posibilităţilor de administrare a probelor noi în recurs, după ce s-a judecat fondul cauzei (pentru situaţiile în care hotărârea este fără drept de apel), sau, după caz, fondul şi apelul, cu posibilităţi largi de administrare a tuturor probelor pertinente, este raţională şi necesară în organizarea sistemului căilor de atac atât pentru asigurarea cerinţelor de celeritate (prevăzute, de altfel, şi la art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, sub forma de "termen rezonabil"), cat şi pentru stimularea părţilor din proces pentru a fi diligente în formularea cererilor de probe şi în administrarea acestora în faza judecaţii în fond şi în cea a apelului, în scopul soluţionării litigiului aflat în aceste faze.De asemenea, tot în scopul asigurării condiţiilor de soluţionare a proceselor într-un timp cat mai scurt a fost instituită regula generală prevăzută la art. 312 alin. 4 din Codul de procedură civilă, potrivit căreia în caz de casare curţile de apel şi tribunalele vor rejudeca pricina în fond fie la termenul când a avut loc admiterea recursului, situaţie în care se pronunţa o singura decizie, fie la un alt termen stabilit în acest scop. Legiuitorul a considerat ca numai în cazul în care instanţa a carei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intră în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost regulat citata, precum şi în cazul încălcării competentei cauza se trimite spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea casată sau, după caz, instanţei competente. În aceste cazuri casarea cu trimitere spre rejudecare se justifica pentru a se asigura respectarea tuturor garanţiilor procesuale privind judecata în fond, precum şi parcurgerea în mod real a gradelor de jurisdicţie prevăzute de lege.În consecinţa, Curtea constata ca prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 305 şi 312 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Hanover" - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 10.318/C/2000 al Tribunalului Timiş - Secţia civilă.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 iulie 2001.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta--------
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari