DECIZIA nr. 200 din 8 aprilie 2025referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 229 alin. (3^2) și (3^3) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 16 iulie 2025
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 229 alin. (3^2) și (3^3) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, excepție ridicată direct de Avocatul Poporului și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.053D/2021.2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 19 decembrie 2024, în prezența reprezentantului Avocatului Poporului, doamna Linda Zenovia Timofan, și cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruța Dărângă, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată. Pronunțarea asupra cauzei a fost amânată pentru datele de 4 februarie 2025, 11 martie 2025, 27 martie 2025, pentru o mai bună studiere a problemelor ce au format obiectul dezbaterii, în temeiul art. 57 și al art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, și, respectiv, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată, potrivit art. 51 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, republicată, pentru data de 18 februarie 2025. De asemenea, constatând că nu sunt prezenți toți judecătorii care au participat la dezbateri, potrivit art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 2 aprilie 2025 și, respectiv, 8 aprilie 2025, dată la care a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:3. Prin Adresa nr. 6.408 din 26 martie 2021, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 2.401 din 26 martie 2021, în temeiul art. 146 lit. d) teza finală din Constituție și al art. 32 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Avocatul Poporului a sesizat direct Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 229 alin. (3^2) și (3^3) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.4. În motivarea excepției de neconstituționalitate, Avocatul Poporului susține că, potrivit art. 150 alin. (3) din Codul civil, curatorul special care îl asistă pe minor în cadrul procedurii succesorale este numit de către notarul public și validat sau înlocuit de instanța de tutelă. Or, prin prevederile art. 229 alin. (3^2) din Legea nr. 71/2011 sunt lipsite de efecte juridice dispozițiile art. 150 alin. (3) din Codul civil, în ceea ce privește validarea de către instanța de tutelă a curatelei speciale instituite, dat fiind faptul că, până la înființarea și funcționarea instanțelor de tutelă, desemnarea unui curator special se face în mod obligatoriu de autoritatea tutelară, iar nu de instanța de tutelă. Cu alte cuvinte, validarea de către instanța de tutelă a curatelei special instituite pentru asistarea minorului în cadrul procedurii succesorale este suspendată sine die, până la înființarea și funcționarea instanțelor de tutelă. 5. Se mai precizează că ipoteza normativă a dispozițiilor art. 229 alin. (3^2) din Legea nr. 71/2011 vizează două situații distincte, și anume: asistarea minorului la încheierea unor acte de dispoziție și, respectiv, asistarea sau reprezentarea acestuia la dezbaterea procedurii succesorale. Astfel, se susține că numirea curatorului special al minorului de către autoritatea tutelară, cu prilejul încheierii actelor de dispoziție, nu ridică probleme de constituționalitate, deoarece aceasta nu poate avea loc decât numai cu validarea sau confirmarea de către instanță. Prin urmare, lipsa reglementării normelor de organizare și funcționare a instanței de tutelă nu lipsește de eficiență scopul legiuitorului instituit prin reglementarea criticată, respectiv acela de implicare a instanței judecătorești în luarea unor decizii privind numirea curatorului special, întrucât, prin validarea sau confirmarea de către instanță, există un control efectiv din partea unei instanțe judecătorești, reglementarea beneficiind astfel de garanțiile de imparțialitate și de independență. 6. Însă în cazul celei de-a doua ipoteze, respectiv atunci când curatorul special este numit de autoritatea tutelară, la cererea notarului public, în cazul dezbaterii procedurii succesorale, reglementarea legală criticată prevede că nu mai este necesară validarea sau confirmarea de către instanța judecătorească. Or, se susține că, în condițiile în care procedura succesorală este un ansamblu de reguli procedurale sau materiale, având un caracter complex - prin care se realizează transmisiunea și, respectiv, dobândirea proprietății, numirea curatorului special de către autoritatea tutelară, potrivit art. 229 alin. (3^2) și (3^3) din Legea nr. 71/2011, fără validarea instanței de judecată, lipsește de eficiență scopul legiuitorului, și anume implicarea instanței judecătorești, care beneficiază de garanțiile de imparțialitate și de independență. Astfel, se atribuie unui organ administrativ aflat în subordinea autorității publice locale, respectiv autorității tutelare, procedura numirii curatorului special în cadrul procedurii succesorale. Or, toate procedurile prevăzute pentru ocrotirea persoanei fizice, potrivit art. 107 alin. (1) din Codul civil, sunt în competența instanței de tutelă. 7. Se mai susține că dispozițiile art. 229 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, la care face referire textul de lege criticat, se referă la stabilirea, prin legea privind organizarea judiciară, a organizării, funcționării și atribuțiilor instanței de tutelă și de familie. Or, de la intrarea în vigoare a normelor tranzitorii și până în prezent, nu au fost adoptate modificări ale legii privind organizarea judiciară referitoare la stabilirea organizării, funcționării și atribuțiilor instanței de tutelă și de familie. 8. În acest sens, se arată că, prin Decizia Curții Constituționale nr. 795 din 4 noiembrie 2020, s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 229 alin. (3) din Legea nr. 71/2011 și s-a reținut, în esență, că menținerea sine die în fondul activ al legislației a unei norme tranzitorii contravine scopului unei astfel de reglementări, care trebuie să asigure, pe o perioadă determinată, corelarea a două dispoziții legale succesive, ceea ce este de natură să încalce cerințele de calitate a legii, garanție a principiului legalității. De asemenea, Curtea a mai reținut că delegarea către autoritatea tutelară - organ administrativ aflat în subordinea autorității publice locale - a unor atribuții instituite de legiuitor în sarcina unei instanțe judecătorești specializate - instanța de tutelă - contravine dispozițiilor constituționale referitoare la accesul liber la justiție, prin faptul că nu există un control judecătoresc asupra deciziei organului administrativ. Totodată, s-a reținut că lipsa de intervenție a legiuitorului, în sensul instituirii normelor privind organizarea instanței de tutelă, de la data intrării în vigoare a Codului civil și până în prezent, este de natură să denatureze scopul legii, respectiv acela de a acorda unei instanțe judecătorești atribuțiile exercitate până la data intrării în vigoare a Codului civil de o autoritate administrativă, respectiv autoritatea tutelară, având în vedere rolul crescut al tutorelui în administrarea bunurilor persoanei puse sub interdicție judecătorească, rol ce necesită un control efectiv din partea unei instanțe judecătorești, care beneficiază de garanțiile de imparțialitate și independență. 9. În concluzie, Avocatul Poporului susține că cele statuate în Decizia Curții Constituționale nr. 795 din 4 noiembrie 2020 sunt aplicabile, pentru identitate de rațiune, și în situația instituirii, de către autoritatea tutelară, a curatelei speciale a minorului, în cadrul dezbaterii procedurii succesorale. În acest sens, se susține că identitatea de rațiune este determinată de natura juridică a curatelei speciale a minorului, apropiată de cea a tutelei, de necesitatea existenței unui control efectiv din partea unei instanțe judecătorești în privința drepturilor minorului exercitate în cadrul dezbaterii succesorale, precum și de conferirea de eficiență juridică a dispozițiilor art. 150 alin. (3) din Codul civil privind validarea de către instanță a curatelei speciale. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantei instituției Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10, 32 și 33 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 229 alin. (3^2) și (3^3) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, potrivit cărora: (3^2) Până la intrarea în vigoare a reglementării prevăzute la alin. (1), numirea curatorului special care îl asistă sau îl reprezintă pe minor la încheierea actelor de dispoziție sau la dezbaterea procedurii succesorale se face, de îndată, de autoritatea tutelară, la cererea notarului public, în acest din urmă caz nefiind necesară validarea sau confirmarea de către instanță.(3^3) Dispozițiile alin. (3^2) se aplică în mod corespunzător și în cazul numirii curatorului special prevăzut la art. 167 din Codul civil.La data sesizării cu prezenta excepție de neconstituționalitate, dispozițiile art. 167 - Numirea unui curator special din Codul civil aveau următoarea redactare: „În caz de nevoie și până la soluționarea cererii de punere sub interdicție judecătorească, instanța de tutelă poate numi un curator special pentru îngrijirea și reprezentarea celui a cărui interdicție a fost cerută, precum și pentru administrarea bunurilor acestuia."14. Dispozițiile alin. (3^3) cuprins în art. 229 din Legea nr. 71/2011 au fost abrogate prin art. 27 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 140/2022 privind unele măsuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilități intelectuale și psihosociale și modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 20 mai 2022. Prin acest din urmă act normativ a fost modificat și art. 167 din Codul civil, care are în prezent următoarea redactare: „În caz de nevoie și până la soluționarea cererii de instituire a consilierii judiciare sau a tutelei speciale, instanța de tutelă poate numi un curator special pentru îngrijirea și reprezentarea celui a cărui ocrotire a fost cerută, precum și pentru administrarea bunurilor acestuia.“15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 229 alin. (3^2) din Legea nr. 71/2011, că acestea reglementează două ipoteze distincte: prima situație se referă la încheierea de către minor a unor acte de dispoziție, sub supravegherea curatorului special numit de către autoritatea tutelară și validat de către instanța judecătorească, iar cea de-a doua situație se referă la dezbaterea procedurii succesorale, caz în care numirea curatorului special se face de către autoritatea tutelară, la cererea notarului public, în acest caz nefiind necesară validarea sau confirmarea de către instanță, potrivit textului de lege criticat. 16. Prin Decizia nr. 795 din 4 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1299 din 28 decembrie 2020, Curtea a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 229 alin. (3) din Legea nr. 71/2011, potrivit cărora, până la organizarea, funcționarea și atribuțiile instanței de tutelă și de familie, prin legea privind organizarea judiciară, atribuțiile instanței de tutelă referitoare la exercitarea tutelei cu privire la bunurile minorului sau ale interzisului judecătoresc ori, după caz, cu privire la supravegherea modului în care tutorele administrează bunurile acestuia revin autorității tutelare. Prin această decizie, Curtea a reținut că prevederea legală criticată contravine dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) cu privire la principiul legalității, în componenta sa referitoare la calitatea legii, precum și dispozițiilor art. 124 din Legea fundamentală privind înfăptuirea justiției, având în vedere rolul crescut al tutorelui în administrarea bunurilor persoanei puse sub interdicție judecătorească, rol ce necesită un control efectiv din partea unei instanțe judecătorești, care beneficiază de garanțiile de imparțialitate și independență. În plus, neconstituționalitatea dispozițiilor art. 229 alin. (3) din Legea nr. 71/2011 a fost constatată și prin prisma faptului că un organ administrativ, aflat în subordinea autorității publice locale, respectiv autoritatea tutelară, se pronunță asupra exercitării tutelei cu privire la bunurile minorului sau ale interzisului judecătoresc ori, după caz, cu privire la supravegherea modului în care tutorele administrează bunurile acestuia, fără ca partea interesată să poată contesta decizia organului administrativ în fața instanței judecătorești, ceea ce contravine dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Constituție cu privire la accesul liber la justiție.17. În acord cu cele statuate prin Decizia nr. 795 din 4 noiembrie 2020, anterior citată, și în prezenta cauză Curtea reține că prevederile art. 229 alin. (3^2) reprezintă o normă tranzitorie, care atribuie în mod temporar, până la înființarea instanței de tutelă, prerogativele instituite de Codul civil în sarcina acesteia către un organ administrativ aflat în subordinea autorității publice locale. Astfel, norma legală criticată stabilește că, până la intrarea în vigoare a reglementării privind înființarea instanței de tutelă, numirea curatorului special care îl asistă sau îl reprezintă pe minor la încheierea actelor de dispoziție sau la dezbaterea procedurii succesorale se face de îndată, de către autoritatea tutelară, la cererea notarului public, fără a fi necesară validarea sau confirmarea de către instanța judecătorească. 18. Potrivit art. 107 alin. (1) din Codul civil, procedurile referitoare la ocrotirea persoanei fizice sunt de competența instanței de tutelă. Or, așa cum a reținut Curtea prin Decizia nr. 795 din 4 noiembrie 2020, anterior citată, paragrafele 26 și 27, scopul noii reglementări în materia ocrotirii persoanei fizice a fost acela de a institui în sarcina unei instanțe specializate îndeplinirea unor importante atribuții în materia ocrotirii persoanei fizice, precum și luarea unor decizii sau soluționarea unor probleme legate de viața persoanei fizice. Dat fiind rolul sporit al tutorelui în cadrul măsurilor de ocrotire a persoanei fizice, atribuit acestuia prin dispozițiile titlului III - Ocrotirea persoanei fizice din Codul civil, legiuitorul a apreciat că este necesar să înlocuiască atribuțiile de control ale autorității tutelare, ca instituție administrativă, subordonată autorității publice locale, cu cele ale unei instanțe specializate, respectiv instanța de tutelă.19. Astfel, în prezenta cauză, Curtea reține că instituția curatelei minorului reprezintă o formă de ocrotire a minorului, cu caracter temporar, instituită în cazurile expres reglementate prin lege. Potrivit art. 150 alin. (3) din Codul civil, pentru motive temeinice, în cadrul procedurilor succesorale, notarul public, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu, poate numi provizoriu un curator special, care va fi validat ori, după caz, înlocuit de către instanța de tutelă. Or, numirea curatorului special de către autoritatea tutelară, fără validarea de către instanța judecătorească, lipsește de eficiență scopul legiuitorului, astfel cum rezultă și din dispozițiile art. 150 alin. (3) din Codul civil, care reglementează un rol decizional al instanței judecătorești în cadrul acestei proceduri. Rațiunea care stă la baza acestui rol constă în necesitatea existenței unui control efectiv din partea unei autorități publice care beneficiază de toate garanțiile de independență și imparțialitate, în privința drepturilor minorului, exercitate în cadrul dezbaterii succesorale. 20. Așa cum a reținut Curtea Constituțională prin Decizia nr. 795 din 4 noiembrie 2020, anterior citată, paragrafele 31 și 32, în condițiile în care legiuitorul a reglementat în mod expres soluționarea cu celeritate a cererilor referitoare la ocrotirea minorilor, nereglementarea normelor de organizare și funcționare a instanței de tutelă lipsește de eficiență scopul legiuitorului instituit prin reglementarea de drept substanțial. Mai mult, Curtea constată că legiuitorul, pentru a pune legislația civilă în materia ocrotirii persoanei fizice în acord cu Decizia nr. 795 din 4 noiembrie 2020, a adoptat Legea nr. 140/2022 privind unele măsuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilități intelectuale și psihosociale și modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 20 mai 2022, prin care a introdus o nouă paradigmă în materia ocrotirii persoanelor lipsite de capacitatea deplină de exercițiu sub forma unui regim juridic guvernat de subsidiaritate, proporționalitate și necesitate, noul regim juridic al tutelei minorilor fiind aplicabil, potrivit art. 171 din Codul civil, și în cazul persoanelor majore ocrotite prin tutelă specială, consiliere judiciară sau în regim hibrid. Cu privire la autoritatea competentă să desemneze curatorul, legiuitorul a stabilit printr-o dispoziție cu caracter tranzitoriu din Legea nr. 140/2022 posibilitatea ca până la reglementarea prin lege a organizării și funcționării instanței de tutelă atribuțiile acesteia să fie îndeplinite de instanțele, secțiile sau, după caz, completurile specializate pentru minori și familie. Totodată, prin noua lege privind organizarea judiciară, respectiv prin Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1104 din 16 noiembrie 2022, Parlamentul s-a îndepărtat de obiectivul înființării instanțelor de tutelă și nu a mai prevăzut norme exprese pentru organizarea acestora, optând pentru soluția legislativă a organizării în cadrul judecătoriilor a secțiilor sau completurilor specializate pentru minori și familie [(art. 43 alin. (2)] care să îndeplinească atribuțiile legale în materia ocrotirii persoanei fizice. În aceste condiții de modificare a strategiei legiuitorului în privința modului de organizare a instanțelor judecătorești, menținerea sine die în fondul activ al legislației a normei tranzitorii criticate care are în vedere o posibilitate incertă sub aspectul îndeplinirii, a înființării instanței de tutelă, contravine scopului unei dispoziții tranzitorii, care trebuie să asigure, pe o perioadă determinată, corelarea a două reglementări succesive, ceea ce este de natură să încalce cerințele de calitate a legii, garanție a principiului legalității, reglementat de art. 1 alin. (5) din Constituție, prin lipsa de previzibilitate a reglementării. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, noțiunea de previzibilitate a legii impune legiuitorului ca normele pe care le edictează să fie clare, ușor de înțeles, fără un conținut echivoc, precise, în corelare cu întreg ansamblul normativ (a se vedea în acest sens Decizia nr. 710 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1014 din 16 decembrie 2016, paragraful 28). 21. De asemenea, dat fiind faptul că decizia autorității tutelare, un organ administrativ aflat în subordinea autorității publice locale, nu poate fi contestată în fața instanței judecătorești, prevederile legale criticate contravin și dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Constituție privind accesul liber la justiție. Potrivit art. 155 din Codul civil, care reglementează plângerea împotriva tutorelui, doar minorul care a împlinit 14 ani, având, în consecință, o capacitate de exercițiu restrânsă, are posibilitatea de a ataca în justiție actele vătămătoare ale tutorelui, această posibilitate nefiind reglementată în privința minorului care nu a împlinit 14 ani, acesta din urmă fiind lipsit de capacitate de exercițiu. Prin urmare, în cazul minorului care nu a împlinit 14 ani nu există posibilitatea de a formula plângere la instanța judecătorească împotriva actelor vătămătoare ale tutorelui, astfel încât numirea curatorului special de către autoritatea tutelară, fără validarea instanței de tutelă, este de natură să încalce și exigențele constituționale ale principiului liberului acces la justiție, reglementat de art. 21 alin. (1) din Legea fundamentală.22. În concluzie, în mod similar cu cele reținute de Curte în Decizia nr. 795 din 4 noiembrie 2020, lipsa de intervenție a legiuitorului, în sensul reglementării, prin legea privind organizarea judiciară, a organizării și funcționării instanței de tutelă, este de natură să contravină dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitoare la principiul legalității, în componenta sa referitoare la calitatea legii, precum și dispozițiilor art. 124 din Legea fundamentală privind înfăptuirea justiției, dat fiind faptul că nu asigură o bună administrare a justiției, prin lipsa de corelare cu normele de drept substanțial instituite în Codul civil, precum și cu prevederile Legii nr. 140/2022, care reglementează ocrotirea minorului, permanentizând o situație tranzitorie, respectiv îndeplinirea de către o autoritate administrativă a unor atribuții date prin lege unei instanțe judecătorești.23. Așadar, revine legiuitorului sarcina de a corela dispozițiile legale din Codul civil referitoare la stabilirea competenței de a numi curatorul special care îl asistă sau îl reprezintă pe minor la încheierea actelor de dispoziție sau la dezbaterea procedurii succesorale cu cele din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, astfel cum au fost modificate prin dispozițiile art. 27 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 140/2022 care au abrogat prevederile art. 229 alin. (3^3) din Legea nr. 71/2011, ceea ce a avut ca efect implicit aplicarea directă a dispozițiilor art. 229 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 71/2011 în sensul îndeplinirii atribuțiilor instanței de tutelă și de familie, prevăzute de Codul civil, de către instanțele, secțiile sau, după caz, completurile specializate pentru minori și familie, acestea putând realiza controlul asupra măsurilor de ocrotire pentru persoanele cu dizabilități intelectuale și psihosociale. 24. Totodată, Curtea reține că norma tranzitorie criticată, prin care s-a delegat competența instanței de tutelă la autoritatea tutelară pentru numirea curatorului special care îl asistă sau îl reprezintă pe minor la încheierea actelor de dispoziție sau la dezbaterea procedurii succesorale, a vizat intrarea în vigoare a noului Cod civil, și nu soluționarea conflictului dintre dispozițiile Codului civil și cele ale Legii nr. 140/2022 care a introdus standarde superioare de protecție care nu pot fi garantate de o autoritate administrativă precum autoritatea tutelară. Cerințele privitoare la protecția persoanelor ocrotite prin tutelă specială sau consiliere judiciară trebuie verificate și respectate inclusiv în aplicarea art. 150 din Codul civil cu privire la numirea curatorului special, inclusiv a celui care îl asistă sau îl reprezintă pe minor la încheierea actelor de dispoziție sau la dezbaterea procedurii succesorale. Prin urmare, chiar în lipsa unor instanțe specializate de tutelă, implicarea instanței judecătorești, prin secțiile sau, după caz, completurile specializate pentru minori și familie, conferă măsurii de ocrotire reglementate la art. 150 alin. (3) din Codul civil și la art. 229 alin. (3^2) din Legea nr. 71/2011 garanțiile necesare de imparțialitate și de independență la standardele impuse prin Legea nr. 140/2022. 25. Pentru motive care pot urmări degrevarea instanțelor judecătorești sau numirea cu celeritate a curatorului special în procedurile succesorale reglementate la art. 150 alin. (3) din Codul civil sau pentru a-l asista sau reprezenta pe un minor la încheierea actelor de dispoziție sau la dezbaterea procedurii succesorale, Curtea reține că legiuitorul are și opțiunea de a delega notarului public instrumentator al actului notarial de dispoziție sau al procedurii succesorale competența numirii curatorului special, cu reglementarea posibilității exercitării controlului jurisdicțional asupra acestei numiri, întrucât notarul public este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public, are statutul unei funcții autonome și oferă garanții de imparțialitate necesare pentru a asigura persoanelor fizice exercițiul drepturilor și ocrotirea intereselor, în conformitate cu legea. În plus, actele notariale sunt supuse controlului judecătoresc potrivit legii spre deosebire de actele autorității tutelare. Un astfel de control este exercitat de lege lata asupra executorului testamentar desemnat de notarul public prin certificatul de executor testamentar, instanța judecătorească având posibilitatea de a revoca executorul testamentar care nu își îndeplinește misiunea ori o îndeplinește necorespunzător [art. 1.085 lit. e) din Codul civil]. Cu titlu exemplificativ, trebuie menționat și că, în cazul asistentului numit de notarul public pentru încheierea actelor juridice ale unui major cu capacitate deplină de exercițiu, Legea nr. 140/2022 recunoaște dreptul oricărei persoane de a face plângere la instanța de tutelă în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința majorul care beneficiază de asistență cu privire la activitatea asistentului păgubitoare pentru major. Plângerea se soluționează de urgență, prin încheiere executorie, de către instanța de tutelă, și se comunică notarului public și autorității tutelare. 26. Curtea constată că prevederile Legii nr. 140/2022 au transpus dispozițiile Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități, adoptate la New York de Adunarea generală a Organizației Națiunilor Unite la 13 decembrie 2006, ratificate de România prin Legea nr. 221/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 26 noiembrie 2010, precum și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 601 din 16 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 27 ianuarie 2021, în ceea ce privește obligația de a adopta „măsurile adecvate pentru a asigura accesul persoanelor cu dizabilități la sprijinul de care ar putea avea nevoie în exercitarea capacității lor juridice“, precum și „măsurile adecvate și eficiente pentru a asigura dreptul egal al persoanelor cu dizabilități de a deține sau moșteni proprietăți“. Astfel, potrivit art. 1-5 din Legea nr. 140/2022, notarului public i s-a încredințat competența numirii asistentului pentru încheierea actelor juridice la cererea majorului care, din cauza unei dizabilități intelectuale sau psihosociale, are nevoie de sprijin pentru a se îngriji de persoana sa, a-și administra patrimoniul și pentru a-și exercita, în general, drepturile și libertățile civile, fără ca numirea asistentului să aducă atingere capacității de exercițiu a majorului. Numirea asistentului și încetarea asistenței se înregistrează în Registrul național de evidență a măsurilor de sprijin și ocrotire luate de notarul public și instanța de tutelă, înființat și ținut în acest scop de Uniunea Națională a Notarilor Publici din România (U.N.N.P.R.). O altă soluție legislativă privește cazul în care la încheierea actului sau la îndeplinirea procedurii notariale participă, în condițiile legii, o persoană care beneficiază de consiliere judiciară sau tutelă specială, iar în acest caz notarul public asigură informarea și lămurirea persoanei ocrotite, în modalități adaptate stării acesteia, despre efectele încheierii actului sau, după caz, ale îndeplinirii procedurii notariale, precum și despre utilitatea și gradul de urgență al acestora. Dacă apreciază necesar, notarul public poate acorda un termen pentru încheierea actului sau îndeplinirea procedurii notariale, în vederea informării corespunzătoare a persoanei ocrotite [art. 80 alin. (4^1) din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995]. Tot ca expresie a transpunerii principiilor Convenției de la New York s-a recunoscut în materia procedurilor succesorale dreptul persoanei cu capacitate de exercițiu restrânsă (respectiv minorului care a împlinit vârsta de 14 ani și majorului care beneficiază de consiliere judiciară) de a face singură acte de acceptare a unei moșteniri sau de acceptare a unor liberalități fără sarcini, precum și acte de dispoziție de mică valoare, cu caracter curent și care se execută la data încheierii lor, potrivit art. 41 alin. (3) din Codul civil. Prin urmare, utilitatea unei soluții legislative care ar stabili competența notarului public de numire a curatorului special în cazul actelor notariale de dispoziție și în procedurile succesorale pe care le instrumentează s-ar evidenția atât în cazul în care ar exista interese contrare între reprezentantul/ocrotitorul legal și minor, ambii fiind chemați la moștenire, precum și în cazul încheierii de către succesibilul minor lipsit de capacitate de exercițiu a unor acte juridice de dispoziție specifice procedurii succesorale precum actul juridic de acceptare a succesiunii legale/testamentare sau actul de lichidare a regimului matrimonial întrucât lichidarea moștenirii nu poate fi realizată decât de cel care are atributul de dispoziție juridică, exercitând acest atribut al dreptului real. Drept urmare, la încheierea actului de lichidare de către persoane fără capacitate deplină de exercițiu, reprezentantul/ocrotitorul legal sau curatorul care îi înlocuiește exercită/asistă la exercițiul atributului de dispoziție juridică chiar și atunci când se consimte la recunoașterea cotei de contribuție egală. În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 58 din 21 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1128 din 12 noiembrie 2024, prin care a analizat caracterul de act de dispoziție al actului de acceptare a moștenirii de către minori. În mod similar, pentru încheierea unui act de dispoziție de partaj voluntar necesar sistării stării de indiviziune cu privire la bunurile moștenite, dacă printre moștenitori se află minori, persoane care beneficiază de consiliere judiciară sau tutelă specială, partajul voluntar se va realiza cu respectarea regulilor referitoare la protecția persoanelor lipsite de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă (art. 1.144 din Codul civil).27. În considerarea efectelor general obligatorii ale prezentei decizii, de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, și până la adoptarea legii pentru punerea în acord cu considerentele prezentei decizii în ceea ce privește competența numirii curatorului special care îl asistă sau îl reprezintă pe minor la încheierea actelor de dispoziție, devin aplicabile prevederile de drept comun ale art. 229 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 71/2011 care prevăd că atribuțiile instanței de tutelă, prevăzute de Codul civil, sunt îndeplinite de instanțele, secțiile sau, după caz, completele specializate pentru minori și familie. Totodată, începând cu aceeași dată, numirea curatorului special care îl asistă sau îl reprezintă pe minor la dezbaterea procedurii succesorale va putea fi realizată și de notarul public în temeiul dispozițiilor art. 150 alin. (3) din Codul civil, potrivit căruia, pentru motive temeinice, în cadrul procedurilor succesorale, notarul public, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu, poate numi provizoriu un curator special, care va fi validat ori, după caz, înlocuit de către instanța de tutelă.28. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 229 alin. (3^3) din Legea nr. 71/2011, Curtea reține că, după data sesizării sale cu prezenta excepție de neconstituționalitate, aceste din urmă dispoziții legale au fost abrogate prin art. 27 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 140/2022.29. Prin Decizia nr. 64 din 9 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 27 februarie 2017, paragrafele 44 și 45, Curtea a statuat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 nu poate fi interpretată în același fel ca în cazul Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, întrucât soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicate direct de Avocatul Poporului se face în cadrul unui control abstract de constituționalitate (a se vedea și Decizia nr. 1.167 din 15 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 808 din 16 noiembrie 2011, și Decizia nr. 549 din 15 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 718 din 24 septembrie 2015, paragraful 16), ceea ce înseamnă că Avocatul Poporului ridică o excepție de neconstituționalitate distinct de orice procedură judiciară, așadar, în lipsa vreunui litigiu, el neavând de apărat vreun drept subiectiv [a se vedea, cu privire la caracterul abstract al controlului exercitat în condițiile art. 146 lit. d) teza a doua din Constituție, Decizia nr. 163 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 4 aprilie 2013, iar cu privire la condiționările și implicațiile unui control abstract de constituționalitate, mutatis mutandis, Decizia nr. 260 din 8 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015, paragraful 33]. Mai mult, Curtea a statuat că în cadrul acestui control abstract de constituționalitate nu se poate determina dacă actul normativ abrogat produce în continuare efecte juridice asupra unor raporturi juridice concrete, evaluare care se poate face doar atunci când este vorba despre o excepție ridicată în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial (a se vedea Decizia nr. 1.167 din 15 septembrie 2011 sau Decizia nr. 549 din 15 iulie 2015, paragraful 16), ceea ce demonstrează inaplicabilitatea Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011. Prin urmare, în această din urmă ipoteză, Curtea a condiționat exercitarea controlului de constituționalitate, în temeiul art. 146 lit. d) teza a doua din Constituție, de existența în fondul activ al legislației a actului de reglementare primară criticat de Avocatul Poporului, așadar, implicit, a soluției legislative cuprinse în acesta; numai în măsura în care soluția legislativă a fost menținută, la data pronunțării Curții, în actul normativ criticat, acesta poate fi analizat pe fond în condițiile textului constituțional antereferit (a se vedea, în acest sens, mutatis mutandis Decizia nr. 549 din 15 iulie 2015, paragrafele 16-22).30. Curtea a mai statuat că, la momentul judecării excepției de neconstituționalitate ridicate de Avocatul Poporului, cerința constituțională esențială este aceea ca actul normativ conținând soluția legislativă criticată să fie în vigoare, respectiv să facă parte din fondul activ al legislației (Decizia nr. 64 din 9 februarie 2017, paragraful 46; a se vedea în același sens și Decizia nr. 90 din 25 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 3 iulie 2020, paragrafele 20 și 21).31. Astfel, având în vedere jurisprudența sa în materie, în cauza de față, reținând că soluția legală criticată a fost abrogată în mod expres și nu face parte din dreptul pozitiv și având în vedere și faptul că abrogarea textului criticat a survenit după sesizarea Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 229 alin. (3^3) din Legea nr. 71/2011 urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:1. Admite excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului și constată că dispozițiile art. 229 alin. (3^2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil sunt neconstituționale.2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 229 alin. (3^3) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, excepție ridicată de Avocatul Poporului.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică celor două camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 8 aprilie 2025.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Irina-Loredana Gulie------
| EMITENT |
| Marian Enache | - președinte |
| Mihaela Ciochină | - judecător |
| Cristian Deliorga | - judecător |
| Dimitrie-Bogdan Licu | - judecător |
| Laura-Iuliana Scântei | - judecător |
| Gheorghe Stan | - judecător |
| Varga Attila | - judecător |
| Irina-Loredana Gulie | - magistrat-asistent |
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:3. Prin Adresa nr. 6.408 din 26 martie 2021, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 2.401 din 26 martie 2021, în temeiul art. 146 lit. d) teza finală din Constituție și al art. 32 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Avocatul Poporului a sesizat direct Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 229 alin. (3^2) și (3^3) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.4. În motivarea excepției de neconstituționalitate, Avocatul Poporului susține că, potrivit art. 150 alin. (3) din Codul civil, curatorul special care îl asistă pe minor în cadrul procedurii succesorale este numit de către notarul public și validat sau înlocuit de instanța de tutelă. Or, prin prevederile art. 229 alin. (3^2) din Legea nr. 71/2011 sunt lipsite de efecte juridice dispozițiile art. 150 alin. (3) din Codul civil, în ceea ce privește validarea de către instanța de tutelă a curatelei speciale instituite, dat fiind faptul că, până la înființarea și funcționarea instanțelor de tutelă, desemnarea unui curator special se face în mod obligatoriu de autoritatea tutelară, iar nu de instanța de tutelă. Cu alte cuvinte, validarea de către instanța de tutelă a curatelei special instituite pentru asistarea minorului în cadrul procedurii succesorale este suspendată sine die, până la înființarea și funcționarea instanțelor de tutelă. 5. Se mai precizează că ipoteza normativă a dispozițiilor art. 229 alin. (3^2) din Legea nr. 71/2011 vizează două situații distincte, și anume: asistarea minorului la încheierea unor acte de dispoziție și, respectiv, asistarea sau reprezentarea acestuia la dezbaterea procedurii succesorale. Astfel, se susține că numirea curatorului special al minorului de către autoritatea tutelară, cu prilejul încheierii actelor de dispoziție, nu ridică probleme de constituționalitate, deoarece aceasta nu poate avea loc decât numai cu validarea sau confirmarea de către instanță. Prin urmare, lipsa reglementării normelor de organizare și funcționare a instanței de tutelă nu lipsește de eficiență scopul legiuitorului instituit prin reglementarea criticată, respectiv acela de implicare a instanței judecătorești în luarea unor decizii privind numirea curatorului special, întrucât, prin validarea sau confirmarea de către instanță, există un control efectiv din partea unei instanțe judecătorești, reglementarea beneficiind astfel de garanțiile de imparțialitate și de independență. 6. Însă în cazul celei de-a doua ipoteze, respectiv atunci când curatorul special este numit de autoritatea tutelară, la cererea notarului public, în cazul dezbaterii procedurii succesorale, reglementarea legală criticată prevede că nu mai este necesară validarea sau confirmarea de către instanța judecătorească. Or, se susține că, în condițiile în care procedura succesorală este un ansamblu de reguli procedurale sau materiale, având un caracter complex - prin care se realizează transmisiunea și, respectiv, dobândirea proprietății, numirea curatorului special de către autoritatea tutelară, potrivit art. 229 alin. (3^2) și (3^3) din Legea nr. 71/2011, fără validarea instanței de judecată, lipsește de eficiență scopul legiuitorului, și anume implicarea instanței judecătorești, care beneficiază de garanțiile de imparțialitate și de independență. Astfel, se atribuie unui organ administrativ aflat în subordinea autorității publice locale, respectiv autorității tutelare, procedura numirii curatorului special în cadrul procedurii succesorale. Or, toate procedurile prevăzute pentru ocrotirea persoanei fizice, potrivit art. 107 alin. (1) din Codul civil, sunt în competența instanței de tutelă. 7. Se mai susține că dispozițiile art. 229 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, la care face referire textul de lege criticat, se referă la stabilirea, prin legea privind organizarea judiciară, a organizării, funcționării și atribuțiilor instanței de tutelă și de familie. Or, de la intrarea în vigoare a normelor tranzitorii și până în prezent, nu au fost adoptate modificări ale legii privind organizarea judiciară referitoare la stabilirea organizării, funcționării și atribuțiilor instanței de tutelă și de familie. 8. În acest sens, se arată că, prin Decizia Curții Constituționale nr. 795 din 4 noiembrie 2020, s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 229 alin. (3) din Legea nr. 71/2011 și s-a reținut, în esență, că menținerea sine die în fondul activ al legislației a unei norme tranzitorii contravine scopului unei astfel de reglementări, care trebuie să asigure, pe o perioadă determinată, corelarea a două dispoziții legale succesive, ceea ce este de natură să încalce cerințele de calitate a legii, garanție a principiului legalității. De asemenea, Curtea a mai reținut că delegarea către autoritatea tutelară - organ administrativ aflat în subordinea autorității publice locale - a unor atribuții instituite de legiuitor în sarcina unei instanțe judecătorești specializate - instanța de tutelă - contravine dispozițiilor constituționale referitoare la accesul liber la justiție, prin faptul că nu există un control judecătoresc asupra deciziei organului administrativ. Totodată, s-a reținut că lipsa de intervenție a legiuitorului, în sensul instituirii normelor privind organizarea instanței de tutelă, de la data intrării în vigoare a Codului civil și până în prezent, este de natură să denatureze scopul legii, respectiv acela de a acorda unei instanțe judecătorești atribuțiile exercitate până la data intrării în vigoare a Codului civil de o autoritate administrativă, respectiv autoritatea tutelară, având în vedere rolul crescut al tutorelui în administrarea bunurilor persoanei puse sub interdicție judecătorească, rol ce necesită un control efectiv din partea unei instanțe judecătorești, care beneficiază de garanțiile de imparțialitate și independență. 9. În concluzie, Avocatul Poporului susține că cele statuate în Decizia Curții Constituționale nr. 795 din 4 noiembrie 2020 sunt aplicabile, pentru identitate de rațiune, și în situația instituirii, de către autoritatea tutelară, a curatelei speciale a minorului, în cadrul dezbaterii procedurii succesorale. În acest sens, se susține că identitatea de rațiune este determinată de natura juridică a curatelei speciale a minorului, apropiată de cea a tutelei, de necesitatea existenței unui control efectiv din partea unei instanțe judecătorești în privința drepturilor minorului exercitate în cadrul dezbaterii succesorale, precum și de conferirea de eficiență juridică a dispozițiilor art. 150 alin. (3) din Codul civil privind validarea de către instanță a curatelei speciale. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantei instituției Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10, 32 și 33 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 229 alin. (3^2) și (3^3) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, potrivit cărora: (3^2) Până la intrarea în vigoare a reglementării prevăzute la alin. (1), numirea curatorului special care îl asistă sau îl reprezintă pe minor la încheierea actelor de dispoziție sau la dezbaterea procedurii succesorale se face, de îndată, de autoritatea tutelară, la cererea notarului public, în acest din urmă caz nefiind necesară validarea sau confirmarea de către instanță.(3^3) Dispozițiile alin. (3^2) se aplică în mod corespunzător și în cazul numirii curatorului special prevăzut la art. 167 din Codul civil.La data sesizării cu prezenta excepție de neconstituționalitate, dispozițiile art. 167 - Numirea unui curator special din Codul civil aveau următoarea redactare: „În caz de nevoie și până la soluționarea cererii de punere sub interdicție judecătorească, instanța de tutelă poate numi un curator special pentru îngrijirea și reprezentarea celui a cărui interdicție a fost cerută, precum și pentru administrarea bunurilor acestuia."14. Dispozițiile alin. (3^3) cuprins în art. 229 din Legea nr. 71/2011 au fost abrogate prin art. 27 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 140/2022 privind unele măsuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilități intelectuale și psihosociale și modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 20 mai 2022. Prin acest din urmă act normativ a fost modificat și art. 167 din Codul civil, care are în prezent următoarea redactare: „În caz de nevoie și până la soluționarea cererii de instituire a consilierii judiciare sau a tutelei speciale, instanța de tutelă poate numi un curator special pentru îngrijirea și reprezentarea celui a cărui ocrotire a fost cerută, precum și pentru administrarea bunurilor acestuia.“15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 229 alin. (3^2) din Legea nr. 71/2011, că acestea reglementează două ipoteze distincte: prima situație se referă la încheierea de către minor a unor acte de dispoziție, sub supravegherea curatorului special numit de către autoritatea tutelară și validat de către instanța judecătorească, iar cea de-a doua situație se referă la dezbaterea procedurii succesorale, caz în care numirea curatorului special se face de către autoritatea tutelară, la cererea notarului public, în acest caz nefiind necesară validarea sau confirmarea de către instanță, potrivit textului de lege criticat. 16. Prin Decizia nr. 795 din 4 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1299 din 28 decembrie 2020, Curtea a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 229 alin. (3) din Legea nr. 71/2011, potrivit cărora, până la organizarea, funcționarea și atribuțiile instanței de tutelă și de familie, prin legea privind organizarea judiciară, atribuțiile instanței de tutelă referitoare la exercitarea tutelei cu privire la bunurile minorului sau ale interzisului judecătoresc ori, după caz, cu privire la supravegherea modului în care tutorele administrează bunurile acestuia revin autorității tutelare. Prin această decizie, Curtea a reținut că prevederea legală criticată contravine dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) cu privire la principiul legalității, în componenta sa referitoare la calitatea legii, precum și dispozițiilor art. 124 din Legea fundamentală privind înfăptuirea justiției, având în vedere rolul crescut al tutorelui în administrarea bunurilor persoanei puse sub interdicție judecătorească, rol ce necesită un control efectiv din partea unei instanțe judecătorești, care beneficiază de garanțiile de imparțialitate și independență. În plus, neconstituționalitatea dispozițiilor art. 229 alin. (3) din Legea nr. 71/2011 a fost constatată și prin prisma faptului că un organ administrativ, aflat în subordinea autorității publice locale, respectiv autoritatea tutelară, se pronunță asupra exercitării tutelei cu privire la bunurile minorului sau ale interzisului judecătoresc ori, după caz, cu privire la supravegherea modului în care tutorele administrează bunurile acestuia, fără ca partea interesată să poată contesta decizia organului administrativ în fața instanței judecătorești, ceea ce contravine dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Constituție cu privire la accesul liber la justiție.17. În acord cu cele statuate prin Decizia nr. 795 din 4 noiembrie 2020, anterior citată, și în prezenta cauză Curtea reține că prevederile art. 229 alin. (3^2) reprezintă o normă tranzitorie, care atribuie în mod temporar, până la înființarea instanței de tutelă, prerogativele instituite de Codul civil în sarcina acesteia către un organ administrativ aflat în subordinea autorității publice locale. Astfel, norma legală criticată stabilește că, până la intrarea în vigoare a reglementării privind înființarea instanței de tutelă, numirea curatorului special care îl asistă sau îl reprezintă pe minor la încheierea actelor de dispoziție sau la dezbaterea procedurii succesorale se face de îndată, de către autoritatea tutelară, la cererea notarului public, fără a fi necesară validarea sau confirmarea de către instanța judecătorească. 18. Potrivit art. 107 alin. (1) din Codul civil, procedurile referitoare la ocrotirea persoanei fizice sunt de competența instanței de tutelă. Or, așa cum a reținut Curtea prin Decizia nr. 795 din 4 noiembrie 2020, anterior citată, paragrafele 26 și 27, scopul noii reglementări în materia ocrotirii persoanei fizice a fost acela de a institui în sarcina unei instanțe specializate îndeplinirea unor importante atribuții în materia ocrotirii persoanei fizice, precum și luarea unor decizii sau soluționarea unor probleme legate de viața persoanei fizice. Dat fiind rolul sporit al tutorelui în cadrul măsurilor de ocrotire a persoanei fizice, atribuit acestuia prin dispozițiile titlului III - Ocrotirea persoanei fizice din Codul civil, legiuitorul a apreciat că este necesar să înlocuiască atribuțiile de control ale autorității tutelare, ca instituție administrativă, subordonată autorității publice locale, cu cele ale unei instanțe specializate, respectiv instanța de tutelă.19. Astfel, în prezenta cauză, Curtea reține că instituția curatelei minorului reprezintă o formă de ocrotire a minorului, cu caracter temporar, instituită în cazurile expres reglementate prin lege. Potrivit art. 150 alin. (3) din Codul civil, pentru motive temeinice, în cadrul procedurilor succesorale, notarul public, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu, poate numi provizoriu un curator special, care va fi validat ori, după caz, înlocuit de către instanța de tutelă. Or, numirea curatorului special de către autoritatea tutelară, fără validarea de către instanța judecătorească, lipsește de eficiență scopul legiuitorului, astfel cum rezultă și din dispozițiile art. 150 alin. (3) din Codul civil, care reglementează un rol decizional al instanței judecătorești în cadrul acestei proceduri. Rațiunea care stă la baza acestui rol constă în necesitatea existenței unui control efectiv din partea unei autorități publice care beneficiază de toate garanțiile de independență și imparțialitate, în privința drepturilor minorului, exercitate în cadrul dezbaterii succesorale. 20. Așa cum a reținut Curtea Constituțională prin Decizia nr. 795 din 4 noiembrie 2020, anterior citată, paragrafele 31 și 32, în condițiile în care legiuitorul a reglementat în mod expres soluționarea cu celeritate a cererilor referitoare la ocrotirea minorilor, nereglementarea normelor de organizare și funcționare a instanței de tutelă lipsește de eficiență scopul legiuitorului instituit prin reglementarea de drept substanțial. Mai mult, Curtea constată că legiuitorul, pentru a pune legislația civilă în materia ocrotirii persoanei fizice în acord cu Decizia nr. 795 din 4 noiembrie 2020, a adoptat Legea nr. 140/2022 privind unele măsuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilități intelectuale și psihosociale și modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 20 mai 2022, prin care a introdus o nouă paradigmă în materia ocrotirii persoanelor lipsite de capacitatea deplină de exercițiu sub forma unui regim juridic guvernat de subsidiaritate, proporționalitate și necesitate, noul regim juridic al tutelei minorilor fiind aplicabil, potrivit art. 171 din Codul civil, și în cazul persoanelor majore ocrotite prin tutelă specială, consiliere judiciară sau în regim hibrid. Cu privire la autoritatea competentă să desemneze curatorul, legiuitorul a stabilit printr-o dispoziție cu caracter tranzitoriu din Legea nr. 140/2022 posibilitatea ca până la reglementarea prin lege a organizării și funcționării instanței de tutelă atribuțiile acesteia să fie îndeplinite de instanțele, secțiile sau, după caz, completurile specializate pentru minori și familie. Totodată, prin noua lege privind organizarea judiciară, respectiv prin Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1104 din 16 noiembrie 2022, Parlamentul s-a îndepărtat de obiectivul înființării instanțelor de tutelă și nu a mai prevăzut norme exprese pentru organizarea acestora, optând pentru soluția legislativă a organizării în cadrul judecătoriilor a secțiilor sau completurilor specializate pentru minori și familie [(art. 43 alin. (2)] care să îndeplinească atribuțiile legale în materia ocrotirii persoanei fizice. În aceste condiții de modificare a strategiei legiuitorului în privința modului de organizare a instanțelor judecătorești, menținerea sine die în fondul activ al legislației a normei tranzitorii criticate care are în vedere o posibilitate incertă sub aspectul îndeplinirii, a înființării instanței de tutelă, contravine scopului unei dispoziții tranzitorii, care trebuie să asigure, pe o perioadă determinată, corelarea a două reglementări succesive, ceea ce este de natură să încalce cerințele de calitate a legii, garanție a principiului legalității, reglementat de art. 1 alin. (5) din Constituție, prin lipsa de previzibilitate a reglementării. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, noțiunea de previzibilitate a legii impune legiuitorului ca normele pe care le edictează să fie clare, ușor de înțeles, fără un conținut echivoc, precise, în corelare cu întreg ansamblul normativ (a se vedea în acest sens Decizia nr. 710 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1014 din 16 decembrie 2016, paragraful 28). 21. De asemenea, dat fiind faptul că decizia autorității tutelare, un organ administrativ aflat în subordinea autorității publice locale, nu poate fi contestată în fața instanței judecătorești, prevederile legale criticate contravin și dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Constituție privind accesul liber la justiție. Potrivit art. 155 din Codul civil, care reglementează plângerea împotriva tutorelui, doar minorul care a împlinit 14 ani, având, în consecință, o capacitate de exercițiu restrânsă, are posibilitatea de a ataca în justiție actele vătămătoare ale tutorelui, această posibilitate nefiind reglementată în privința minorului care nu a împlinit 14 ani, acesta din urmă fiind lipsit de capacitate de exercițiu. Prin urmare, în cazul minorului care nu a împlinit 14 ani nu există posibilitatea de a formula plângere la instanța judecătorească împotriva actelor vătămătoare ale tutorelui, astfel încât numirea curatorului special de către autoritatea tutelară, fără validarea instanței de tutelă, este de natură să încalce și exigențele constituționale ale principiului liberului acces la justiție, reglementat de art. 21 alin. (1) din Legea fundamentală.22. În concluzie, în mod similar cu cele reținute de Curte în Decizia nr. 795 din 4 noiembrie 2020, lipsa de intervenție a legiuitorului, în sensul reglementării, prin legea privind organizarea judiciară, a organizării și funcționării instanței de tutelă, este de natură să contravină dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitoare la principiul legalității, în componenta sa referitoare la calitatea legii, precum și dispozițiilor art. 124 din Legea fundamentală privind înfăptuirea justiției, dat fiind faptul că nu asigură o bună administrare a justiției, prin lipsa de corelare cu normele de drept substanțial instituite în Codul civil, precum și cu prevederile Legii nr. 140/2022, care reglementează ocrotirea minorului, permanentizând o situație tranzitorie, respectiv îndeplinirea de către o autoritate administrativă a unor atribuții date prin lege unei instanțe judecătorești.23. Așadar, revine legiuitorului sarcina de a corela dispozițiile legale din Codul civil referitoare la stabilirea competenței de a numi curatorul special care îl asistă sau îl reprezintă pe minor la încheierea actelor de dispoziție sau la dezbaterea procedurii succesorale cu cele din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, astfel cum au fost modificate prin dispozițiile art. 27 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 140/2022 care au abrogat prevederile art. 229 alin. (3^3) din Legea nr. 71/2011, ceea ce a avut ca efect implicit aplicarea directă a dispozițiilor art. 229 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 71/2011 în sensul îndeplinirii atribuțiilor instanței de tutelă și de familie, prevăzute de Codul civil, de către instanțele, secțiile sau, după caz, completurile specializate pentru minori și familie, acestea putând realiza controlul asupra măsurilor de ocrotire pentru persoanele cu dizabilități intelectuale și psihosociale. 24. Totodată, Curtea reține că norma tranzitorie criticată, prin care s-a delegat competența instanței de tutelă la autoritatea tutelară pentru numirea curatorului special care îl asistă sau îl reprezintă pe minor la încheierea actelor de dispoziție sau la dezbaterea procedurii succesorale, a vizat intrarea în vigoare a noului Cod civil, și nu soluționarea conflictului dintre dispozițiile Codului civil și cele ale Legii nr. 140/2022 care a introdus standarde superioare de protecție care nu pot fi garantate de o autoritate administrativă precum autoritatea tutelară. Cerințele privitoare la protecția persoanelor ocrotite prin tutelă specială sau consiliere judiciară trebuie verificate și respectate inclusiv în aplicarea art. 150 din Codul civil cu privire la numirea curatorului special, inclusiv a celui care îl asistă sau îl reprezintă pe minor la încheierea actelor de dispoziție sau la dezbaterea procedurii succesorale. Prin urmare, chiar în lipsa unor instanțe specializate de tutelă, implicarea instanței judecătorești, prin secțiile sau, după caz, completurile specializate pentru minori și familie, conferă măsurii de ocrotire reglementate la art. 150 alin. (3) din Codul civil și la art. 229 alin. (3^2) din Legea nr. 71/2011 garanțiile necesare de imparțialitate și de independență la standardele impuse prin Legea nr. 140/2022. 25. Pentru motive care pot urmări degrevarea instanțelor judecătorești sau numirea cu celeritate a curatorului special în procedurile succesorale reglementate la art. 150 alin. (3) din Codul civil sau pentru a-l asista sau reprezenta pe un minor la încheierea actelor de dispoziție sau la dezbaterea procedurii succesorale, Curtea reține că legiuitorul are și opțiunea de a delega notarului public instrumentator al actului notarial de dispoziție sau al procedurii succesorale competența numirii curatorului special, cu reglementarea posibilității exercitării controlului jurisdicțional asupra acestei numiri, întrucât notarul public este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public, are statutul unei funcții autonome și oferă garanții de imparțialitate necesare pentru a asigura persoanelor fizice exercițiul drepturilor și ocrotirea intereselor, în conformitate cu legea. În plus, actele notariale sunt supuse controlului judecătoresc potrivit legii spre deosebire de actele autorității tutelare. Un astfel de control este exercitat de lege lata asupra executorului testamentar desemnat de notarul public prin certificatul de executor testamentar, instanța judecătorească având posibilitatea de a revoca executorul testamentar care nu își îndeplinește misiunea ori o îndeplinește necorespunzător [art. 1.085 lit. e) din Codul civil]. Cu titlu exemplificativ, trebuie menționat și că, în cazul asistentului numit de notarul public pentru încheierea actelor juridice ale unui major cu capacitate deplină de exercițiu, Legea nr. 140/2022 recunoaște dreptul oricărei persoane de a face plângere la instanța de tutelă în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința majorul care beneficiază de asistență cu privire la activitatea asistentului păgubitoare pentru major. Plângerea se soluționează de urgență, prin încheiere executorie, de către instanța de tutelă, și se comunică notarului public și autorității tutelare. 26. Curtea constată că prevederile Legii nr. 140/2022 au transpus dispozițiile Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități, adoptate la New York de Adunarea generală a Organizației Națiunilor Unite la 13 decembrie 2006, ratificate de România prin Legea nr. 221/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 26 noiembrie 2010, precum și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 601 din 16 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 27 ianuarie 2021, în ceea ce privește obligația de a adopta „măsurile adecvate pentru a asigura accesul persoanelor cu dizabilități la sprijinul de care ar putea avea nevoie în exercitarea capacității lor juridice“, precum și „măsurile adecvate și eficiente pentru a asigura dreptul egal al persoanelor cu dizabilități de a deține sau moșteni proprietăți“. Astfel, potrivit art. 1-5 din Legea nr. 140/2022, notarului public i s-a încredințat competența numirii asistentului pentru încheierea actelor juridice la cererea majorului care, din cauza unei dizabilități intelectuale sau psihosociale, are nevoie de sprijin pentru a se îngriji de persoana sa, a-și administra patrimoniul și pentru a-și exercita, în general, drepturile și libertățile civile, fără ca numirea asistentului să aducă atingere capacității de exercițiu a majorului. Numirea asistentului și încetarea asistenței se înregistrează în Registrul național de evidență a măsurilor de sprijin și ocrotire luate de notarul public și instanța de tutelă, înființat și ținut în acest scop de Uniunea Națională a Notarilor Publici din România (U.N.N.P.R.). O altă soluție legislativă privește cazul în care la încheierea actului sau la îndeplinirea procedurii notariale participă, în condițiile legii, o persoană care beneficiază de consiliere judiciară sau tutelă specială, iar în acest caz notarul public asigură informarea și lămurirea persoanei ocrotite, în modalități adaptate stării acesteia, despre efectele încheierii actului sau, după caz, ale îndeplinirii procedurii notariale, precum și despre utilitatea și gradul de urgență al acestora. Dacă apreciază necesar, notarul public poate acorda un termen pentru încheierea actului sau îndeplinirea procedurii notariale, în vederea informării corespunzătoare a persoanei ocrotite [art. 80 alin. (4^1) din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995]. Tot ca expresie a transpunerii principiilor Convenției de la New York s-a recunoscut în materia procedurilor succesorale dreptul persoanei cu capacitate de exercițiu restrânsă (respectiv minorului care a împlinit vârsta de 14 ani și majorului care beneficiază de consiliere judiciară) de a face singură acte de acceptare a unei moșteniri sau de acceptare a unor liberalități fără sarcini, precum și acte de dispoziție de mică valoare, cu caracter curent și care se execută la data încheierii lor, potrivit art. 41 alin. (3) din Codul civil. Prin urmare, utilitatea unei soluții legislative care ar stabili competența notarului public de numire a curatorului special în cazul actelor notariale de dispoziție și în procedurile succesorale pe care le instrumentează s-ar evidenția atât în cazul în care ar exista interese contrare între reprezentantul/ocrotitorul legal și minor, ambii fiind chemați la moștenire, precum și în cazul încheierii de către succesibilul minor lipsit de capacitate de exercițiu a unor acte juridice de dispoziție specifice procedurii succesorale precum actul juridic de acceptare a succesiunii legale/testamentare sau actul de lichidare a regimului matrimonial întrucât lichidarea moștenirii nu poate fi realizată decât de cel care are atributul de dispoziție juridică, exercitând acest atribut al dreptului real. Drept urmare, la încheierea actului de lichidare de către persoane fără capacitate deplină de exercițiu, reprezentantul/ocrotitorul legal sau curatorul care îi înlocuiește exercită/asistă la exercițiul atributului de dispoziție juridică chiar și atunci când se consimte la recunoașterea cotei de contribuție egală. În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 58 din 21 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1128 din 12 noiembrie 2024, prin care a analizat caracterul de act de dispoziție al actului de acceptare a moștenirii de către minori. În mod similar, pentru încheierea unui act de dispoziție de partaj voluntar necesar sistării stării de indiviziune cu privire la bunurile moștenite, dacă printre moștenitori se află minori, persoane care beneficiază de consiliere judiciară sau tutelă specială, partajul voluntar se va realiza cu respectarea regulilor referitoare la protecția persoanelor lipsite de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă (art. 1.144 din Codul civil).27. În considerarea efectelor general obligatorii ale prezentei decizii, de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, și până la adoptarea legii pentru punerea în acord cu considerentele prezentei decizii în ceea ce privește competența numirii curatorului special care îl asistă sau îl reprezintă pe minor la încheierea actelor de dispoziție, devin aplicabile prevederile de drept comun ale art. 229 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 71/2011 care prevăd că atribuțiile instanței de tutelă, prevăzute de Codul civil, sunt îndeplinite de instanțele, secțiile sau, după caz, completele specializate pentru minori și familie. Totodată, începând cu aceeași dată, numirea curatorului special care îl asistă sau îl reprezintă pe minor la dezbaterea procedurii succesorale va putea fi realizată și de notarul public în temeiul dispozițiilor art. 150 alin. (3) din Codul civil, potrivit căruia, pentru motive temeinice, în cadrul procedurilor succesorale, notarul public, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu, poate numi provizoriu un curator special, care va fi validat ori, după caz, înlocuit de către instanța de tutelă.28. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 229 alin. (3^3) din Legea nr. 71/2011, Curtea reține că, după data sesizării sale cu prezenta excepție de neconstituționalitate, aceste din urmă dispoziții legale au fost abrogate prin art. 27 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 140/2022.29. Prin Decizia nr. 64 din 9 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 27 februarie 2017, paragrafele 44 și 45, Curtea a statuat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 nu poate fi interpretată în același fel ca în cazul Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, întrucât soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicate direct de Avocatul Poporului se face în cadrul unui control abstract de constituționalitate (a se vedea și Decizia nr. 1.167 din 15 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 808 din 16 noiembrie 2011, și Decizia nr. 549 din 15 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 718 din 24 septembrie 2015, paragraful 16), ceea ce înseamnă că Avocatul Poporului ridică o excepție de neconstituționalitate distinct de orice procedură judiciară, așadar, în lipsa vreunui litigiu, el neavând de apărat vreun drept subiectiv [a se vedea, cu privire la caracterul abstract al controlului exercitat în condițiile art. 146 lit. d) teza a doua din Constituție, Decizia nr. 163 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 4 aprilie 2013, iar cu privire la condiționările și implicațiile unui control abstract de constituționalitate, mutatis mutandis, Decizia nr. 260 din 8 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015, paragraful 33]. Mai mult, Curtea a statuat că în cadrul acestui control abstract de constituționalitate nu se poate determina dacă actul normativ abrogat produce în continuare efecte juridice asupra unor raporturi juridice concrete, evaluare care se poate face doar atunci când este vorba despre o excepție ridicată în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial (a se vedea Decizia nr. 1.167 din 15 septembrie 2011 sau Decizia nr. 549 din 15 iulie 2015, paragraful 16), ceea ce demonstrează inaplicabilitatea Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011. Prin urmare, în această din urmă ipoteză, Curtea a condiționat exercitarea controlului de constituționalitate, în temeiul art. 146 lit. d) teza a doua din Constituție, de existența în fondul activ al legislației a actului de reglementare primară criticat de Avocatul Poporului, așadar, implicit, a soluției legislative cuprinse în acesta; numai în măsura în care soluția legislativă a fost menținută, la data pronunțării Curții, în actul normativ criticat, acesta poate fi analizat pe fond în condițiile textului constituțional antereferit (a se vedea, în acest sens, mutatis mutandis Decizia nr. 549 din 15 iulie 2015, paragrafele 16-22).30. Curtea a mai statuat că, la momentul judecării excepției de neconstituționalitate ridicate de Avocatul Poporului, cerința constituțională esențială este aceea ca actul normativ conținând soluția legislativă criticată să fie în vigoare, respectiv să facă parte din fondul activ al legislației (Decizia nr. 64 din 9 februarie 2017, paragraful 46; a se vedea în același sens și Decizia nr. 90 din 25 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 3 iulie 2020, paragrafele 20 și 21).31. Astfel, având în vedere jurisprudența sa în materie, în cauza de față, reținând că soluția legală criticată a fost abrogată în mod expres și nu face parte din dreptul pozitiv și având în vedere și faptul că abrogarea textului criticat a survenit după sesizarea Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 229 alin. (3^3) din Legea nr. 71/2011 urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:1. Admite excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului și constată că dispozițiile art. 229 alin. (3^2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil sunt neconstituționale.2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 229 alin. (3^3) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, excepție ridicată de Avocatul Poporului.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică celor două camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 8 aprilie 2025.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Irina-Loredana Gulie------
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari