DECIZIA nr. 568 din 31 octombrie 2024referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 11 iulie 2025



    Marian Enache- președinte
    Mihaela Ciochină- judecător
    Cristian Deliorga- judecător
    Laura-Iuliana Scântei- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Ionița Cochințu- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruța Dărângă.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, excepție ridicată de Societatea Veolia Water Solutions Technologies Romania - S.R.L. din București în Dosarul nr. 831/59/2017/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 740D/2020.2. La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepției de neconstituționalitate, avocat Dan Cristea, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul apărătorului ales prezent, care, în esență, susține următoarele: problema de drept adusă în discuție este aceea dacă dreptul la recurs este o componentă esențială a accesului liber la justiție; potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, recursul este o cale de atac extraordinară, iar nu o cale de atac excepțională; calificarea acestei căi de atac ca fiind extraordinară nu îi atașează și tipologiile de hotărâri care pot fi supuse acesteia, ci vizează numai motivele pentru care poate fi exercitată (spre exemplu, Decizia nr. 369 din 30 mai 2017); lipsa oricărei căi de atac împotriva hotărârii pronunțate de instanța judecătorească echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv; în materia reglementată de Legea nr. 101/2016 nu există posibilitatea de a controla pe cale judecătorească o hotărâre judecătorească; într-adevăr, există un organ administrativ-jurisdicțional care pronunță hotărâri ce sunt supuse controlului judecătoresc în primă instanță, însă, în situația în care completul de judecată nu este legal compus, dacă instanța judecătorească nu este competentă să soluționeze cauza, dacă depășește atribuțiile puterii judecătorești sau dacă sunt greșeli de drept, nu există posibilitatea utilizării căii de atac a recursului, iar dacă nu sunt îndeplinite procedurile de citare, nu se poate utiliza nici calea contestației în anulare, nefiind o hotărâre pronunțată în recurs. În acest context, reiterează faptul că este singura materie de drept în care nu există un control judecătoresc al unei hotărâri judecătorești, prezentând exemple în care legiuitorul, în cazul altor jurisdicții speciale administrative, cu respectarea accesului liber la justiție, a stabilit posibilitatea ca hotărârile pronunțate în primă instanță să fie supuse recursului, spre exemplu, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Consiliul Concurenței, Comisia Națională de Disciplină Sportivă. Concluzionând, apărătorul ales al autoarei excepției de neconstituționalitate arată că, potrivit jurisprudenței instanței de contencios constituțional, dreptul la recurs reprezintă o componentă indispensabilă a accesului la justiție (Decizia nr. 967 din 20 noiembrie 2012 și Decizia nr. 500 din 15 mai 2012) și, ținând seama de faptul că instanța de contencios constituțional, prin jurisprudența mai sus menționată în susținerea excepției de neconstituționalitate, a dezvoltat standardul de protecție în materia căilor de atac și a stabilit beneficiul unor căi de atac sporite pentru justițiabili, solicită ca în speță să fie aplicabile considerentele jurisprudențiale potrivit cărora calificarea unei căi de atac extraordinare nu ține de tipologiile de hotărâri împotriva cărora poate fi exercitat recursul, supuse acestei căi de atac, ci vizează numai motivele pentru care această cale de atac poate fi exercitată.4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca inadmisibilă, având în vedere că prin criticile formulate se solicită în fapt Curții Constituționale modificarea textului de lege criticat în sensul stabilirii posibilității utilizării căii de atac a recursului și în situația menționată de autoarea excepției, or, asemenea critică nu intră în competența de soluționare a instanței de contencios constituțional, aceasta neputând completa normele legale, întrucât, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituție, Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
    CURTEA,    având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 16 octombrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 831/59/2017/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea Veolia Water Solutions Technologies Romania - S.R.L. din București într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva deciziei Curții de Apel Timișoara - Secția de contencios administrativ și fiscal prin care a fost admisă, în parte, plângerea formulată împotriva unei decizii a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor adoptate în contextul unui litigiu întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 101/2016.6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile criticate sunt neconstituționale deoarece restricționează accesul la calea de atac a recursului față de o hotărâre pronunțată în primă instanță în materia achizițiilor publice și determină lipsa oricărui control judecătoresc asupra unei hotărâri judecătorești pronunțate în materia circumscrisă de Legea nr. 101/2016, interdicții care au la bază un criteriu necunoscut și arbitrar și care nu se raportează nicidecum la motivele pentru care ar putea fi exercitată această cale de atac. În cazul unei plângeri formulate împotriva unei decizii a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, partea interesată nu are garanțiile unui proces echitabil, în condițiile în care nu poate supune controlului judecătoresc aspecte care sunt circumscrise căii de atac a recursului, mai ales că accesul liber la justiție nu vizează numai acțiunea introductivă la prima instanță de judecată, ci și sesizarea oricăror alte instanțe care, potrivit legii, au competența de a soluționa fazele ulterioare ale procesului, așadar inclusiv cu privire la exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuind să asigure părților posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârilor judecătorești considerate defavorabile, sens în care este și jurisprudența Curții Constituționale. Instanța de contencios constituțional a statuat că se impun noi exigențe în sarcina legiuitorului sau adaptarea exigențelor constituționale deja existente în materia asigurării unei protecții efective a drepturilor și libertăților fundamentale, integrate conținutului normativ al art. 16 alin. (1), al art. 21 alin. (3) sau al art. 129 din Constituție, după caz, prin raportare la căile extraordinare de atac, iar calificarea căii de atac a recursului ca fiind extraordinară nu îi atașează și tipologiile de hotărâri care pot fi supuse acesteia, ci vizează motivele pentru care poate fi exercitată (Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, Decizia nr. 482 din 9 noiembrie 2004, Decizia nr. 375 din 7 iunie 2016, Decizia nr. 500 din 15 mai 2012). Or, jurisprudența menționată este aplicabilă în cauză, mutatis mutandis, întrucât nu există nicio justificare obiectivă și rațională pentru care în materia achizițiilor publice o persoană să nu poată accede la nicio cale de atac de reformare a unei hotărâri judecătorești pronunțate cu încălcarea unor principii fundamentale ale dreptului la un proces echitabil (instanța necompetentă absolut, depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, încălcarea autorității de lucru judecat etc.), în timp ce, pentru orice altă materie a dreptului pozitiv, acest drept este garantat ca o componentă a liberului acces la justiție. Or, o asemenea discriminare nu are justificare, având în vedere că motivele și viciile pentru care poate fi exercitată calea de atac a recursului prevăzută de Codul de procedură civilă [art. 488 alin. (1)] se pot regăsi și în materia achizițiilor publice. De altfel, sunt și alte domenii de drept în care plângerea împotriva unui act administrativ-jurisdicțional este întotdeauna soluționată printr-o hotărâre judecătorească susceptibilă de recurs (spre exemplu, acțiuni îndreptate împotriva Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Comisiei Naționale de Disciplină Sportivă, Consiliului Concurenței).7. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât dispozițiile criticate nu contravin normelor constituționale indicate în cuprinsul cererii de sesizare, ci, dimpotrivă, instituie garanții în vederea asigurării, la nivel național, a unor mecanisme și proceduri efective, rapide și eficiente de sesizare și remediere a neregulilor, care să garanteze respectarea dispozițiilor legale privind atribuirea contractelor. Legiuitorul a stabilit două modalități în care se poate soluționa contestația formulată de partea vătămată: administrativ-jurisdicțională, desfășurată în fața Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, și judiciară, ce are loc în fața instanței de judecată. Faptul că, în situația criticată, hotărârea pronunțată este definitivă și nu poate fi atacată cu recurs nu reprezintă o încălcare a dreptului la apărare și la un proces echitabil, deoarece asemenea proceduri sunt destinate, în general, să asigure soluționarea mai rapidă a unor categorii de litigii, fiind de competența exclusivă a legiuitorului să instituie, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalități de exercitare a drepturilor procedurale, mai ales că principiile pretins încălcate presupun posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege. Prin urmare, nu se poate identifica în conținutul textului legal criticat o încălcare a drepturilor sau prevederilor constituționale menționate în susținerea excepției de neconstituționalitate. De altfel, în realitate, prin intermediul excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia urmărește ca instanța constituțională să procedeze la o extindere a dispozițiilor legale supuse controlului de constituționalitate în sensul dorit de aceasta.8. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
    CURTEA,    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, care au următorul cuprins: „(2) Hotărârea prin care instanța soluționează plângerea este definitivă.“12. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) referitor la garanția respectării drepturilor și libertăților fundamentale și la principiul legalității, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 - Accesul liber la justiție, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, ale art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale art. 129 alin. (1) referitor la căile de atac utilizate împotriva hotărârilor judecătorești și ale art. 124 alin. (2) referitor la caracterul de unicitate, imparțialitate și egalitate al justiției.13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că Legea nr. 101/2016 transpune Directiva 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac față de atribuirea contractelor de achiziții publice de produse și a contractelor publice de lucrări, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, seria L, nr. 395 din 30 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, și Directiva 92/13/CEE a Consiliului din 25 februarie 1992 privind coordonarea actelor cu putere de lege și actelor administrative referitoare la aplicarea normelor comunitare cu privire la procedurile de achiziții publice ale entităților care desfășoară activități în sectoarele apei, energiei, transporturilor și telecomunicațiilor, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, seria L, nr. 76 din 23 martie 1992, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit art. 1 alin. (1) din Directiva 89/665/CEE, statele membre adoptă măsurile necesare pentru a asigura că, în ceea ce privește procedurile de atribuire a contractelor care intră în domeniul de aplicare circumscris, deciziile luate de autoritățile contractante pot face obiectul unor căi de atac eficiente și, în special, cât mai rapide posibil în conformitate cu condițiile stabilite prin directivă, mai ales cu art. 2 alin. (7) („Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a asigura că deciziile adoptate de organismele responsabile cu procedurile privind căile de atac pot fi puse în aplicare în mod efectiv“), pe motiv că respectivele decizii au încălcat legislația europeană în domeniul achizițiilor publice sau reglementările de drept intern pentru punerea în aplicare a acestei legislații.14. Din economia Directivei 89/665/CEE reiese că organismele responsabile cu procedurile privind căile de atac pot fi atât instanțele judecătorești, cât și alte autorități care nu sunt de natură judiciară. În situația în care calea de atac este prevăzută în fața unor autorități (organisme) ce nu sunt de natură judiciară, trebuie prevăzute dispoziții pentru a garanta că procedurile prin care o măsură presupus ilegală luată de organismul competent privind căile de atac sau orice presupusă deficiență în exercitarea competențelor acordate acestuia pot face obiectul unei căi de atac în fața instanței judecătorești sau al unei căi de atac în fața unui alt organism care este o instanță sau un tribunal în înțelesul Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene și este independent atât față de autoritatea contractantă, cât și față de organismul competent privind căile de atac. Prin urmare, potrivit directivei menționate, statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că procedurile privind căile de atac sunt accesibile, în conformitate cu reglementări detaliate care pot fi stabilite de statele membre, oricărei persoane care este sau a fost interesată de obținerea unui anumit contract public de achiziție de produse sau a unui contract public de lucrări și care a fost sau riscă să fie lezată de o presupusă încălcare.15. La nivel național, Legea nr. 101/2016 reglementează remediile, căile de atac și procedura de soluționare a acestora, pe cale administrativ-jurisdicțională sau judiciară, în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune, precum și organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor. Prin urmare, în virtutea art. 2 din lege, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorități contractante sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri poate solicita anularea actului, obligarea autorității contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, pe cale administrativ-jurisdicțională sau judiciară, potrivit prevederilor acestei legi; de asemenea, oricare dintre membrii unei asocieri a unor operatori economici, fără personalitate juridică, poate formula orice cale de atac reglementată de această lege.16. În concret, legiuitorul a dat efectivitate prevederilor constituționale ale art. 148 alin. (2) și (4) cu privire la principiul priorității dreptului Uniunii Europene, coroborate cu cele ale art. 21, care consacră accesul liber la justiție, și ale art. 129 din Legea fundamentală și a creat cadrul legal pentru exercitarea acestui drept fundamental, reglementând sistemul de remedii, și, astfel, pentru soluționarea contestației, persoana care se consideră vătămată se poate adresa: (i) fie, pe cale administrativ-jurisdicțională, Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, (ii) fie, pe cale judiciară, instanței de judecată, potrivit art. 4 din Legea nr. 101/2016.17. În situația în care persoana ce se consideră vătămată alege să învestească direct instanța judecătorească cu soluționarea contestației, aceasta va fi soluționată potrivit procedurilor de drept comun, context în care beneficiază de toate căile de atac prevăzute de această procedură (capitolul VI: Sistemul de remedii judiciar secțiunea 1: Contestația formulată pe cale judiciară din Legea nr. 101/2016). Însă, dacă persoana ce se consideră vătămată alege calea administrativ-jurisdicțională și se adresează Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, decizia Consiliului privind soluționarea contestației poate fi atacată atât pentru motive de nelegalitate, cât și pentru motive de netemeinicie, la instanța judecătorească competentă, respectiv la curtea de apel - secția de contencios administrativ și fiscal în a cărei rază teritorială se află sediul autorității contractante, plângerea soluționându-se de către complete specializate în achiziții publice (capitolul IV: Calea de atac împotriva deciziilor Consiliului din Legea nr. 101/2016).18. Referitor la legitimitatea constituțională a procedurilor administrativ-jurisdicționale, Curtea, în jurisprudența sa, a statuat, de principiu, că instituirea unei proceduri administrativ-jurisdicționale nu contravine dispozițiilor constituționale atât timp cât decizia organului administrativ de jurisdicție poate fi atacată în fața unei instanțe judecătorești, iar existența unor organe administrative de jurisdicție nu poate să ducă la înlăturarea intervenției instanțelor judecătorești în condițiile legii, sens în care sunt, spre exemplu, Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, și Decizia nr. 284 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 21 mai 2012. Or, potrivit prevederilor legale cuprinse în Legea nr. 101/2016, decizia organului administrativ de jurisdicție poate fi atacată în fața unei instanțe judecătorești, iar, potrivit dispozițiilor criticate, hotărârea prin care instanța soluționează plângerea este definitivă, aspect ce se circumscrie atât prevederilor constituționale, cât și jurisprudenței Curții Constituționale în materie de jurisdicții administrative. În acest context, Curtea reține că, prin raportare atât la jurisprudența sa, spre exemplu, Decizia nr. 507 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 10 august 2012, cât și la prevederile legale în materia achizițiilor publice, plângerea împotriva deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor reprezintă o cale de atac, iar exercitarea acesteia își are temeiul în dispozițiile Legii nr. 101/2016.19. De altfel, prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora „competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, precum și ale art. 129, care prevăd că „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“, atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenței și procedurii de judecată, inclusiv a condițiilor de exercitare a căilor de atac. Stabilirea procedurii de soluționare a plângerii împotriva deciziei pronunțate de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor reprezintă expresia aplicării dispozițiilor constituționale mai sus menționate, întrucât legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalități particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât instituirea acestor reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, respectiv prestabilirea unui cadru procesual, nu contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiție și în art. 126, atât timp cât este creată posibilitatea oricărei persoane interesate să aibă acces la instanță, iar prin art. 29 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 se prevede în mod expres faptul că deciziile Consiliului privind soluționarea contestației pot fi atacate de către oricare dintre părțile cauzei, cu plângere la instanța de judecată competentă, atât pentru motive de nelegalitate, cât și pentru motive de netemeinicie, în condițiile legii, opțiune pe care autoarea excepției de neconstituționalitate a și utilizat-o.20. Prin urmare, având în vedere situația diferită a celor două căi alternative de atac în materie, este de învederat că, în mod constant, în jurisprudența sa, Curtea a arătat că existența unor reglementări diferențiate sub aspectul normelor de procedură în funcție de specificul materiei reglementate și de conținutul acesteia reprezintă o particularizare determinată de specificitățile și necesitățile fiecăreia dintre acestea. Stabilirea regulilor procedurale în funcție de specificul materiei reglementate și de conținutul acesteia, inclusiv a celor referitoare la exercitarea căilor de atac, în toate componentele sale, ține de opțiunea legiuitorului, fiind impropriu să se pună problema încălcării egalității în drepturi, a accesului liber la justiție, a dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil prin prisma unor comparații între reguli aplicabile unor domenii sau proceduri distincte, cu individualitate proprie, reguli adaptate specificului materiei în care sunt edictate. Or, chiar prevederile constituționale ale art. 21 conțin ipoteze diferite, respectiv: (i) accesul liber la justiție, care se realizează în coroborare cu art. 124 referitor la înfăptuirea justiției și cu art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit căruia competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege; și (ii) existența unor jurisdicții speciale administrative, care sunt facultative și gratuite (pentru identitate de rațiune, a se vedea și Decizia nr. 680 din 21 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 17 ianuarie 2022, paragraful 23). 21. În ceea ce privește dispozițiile art. 53 din Legea fundamentală, menționate în susținerea excepției de neconstituționalitate, Curtea observă că, potrivit jurisprudenței sale, acestea nu au incidență în cauză, nefiind aplicabilă ipoteza prevăzută de normele constituționale invocate, deoarece dispozițiile criticate nu reglementează cu privire la restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale în sensul prevăzut de textul constituțional (Decizia nr. 267 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 25 august 2020, paragraful 26), ci vizează aspecte ce țin de procedura de soluționare a plângerii formulate împotriva deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor și de caracterul definitiv al hotărârii prin care instanța soluționează plângerea.22. Având în vedere că nu s-a constatat încălcarea unor dispoziții și principii constituționale, Curtea nu poate reține nici pretinsa afectare a dispozițiilor art. 1 alin. (3) și (5) din Legea fundamentală.23. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Veolia Water Solutions Technologies Romania - S.R.L. din București în Dosarul nr. 831/59/2017/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 31 octombrie 2024.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    MARIAN ENACHE
    Magistrat-asistent,
    Ionița Cochințu    -----