DECIZIA nr. 131 din 27 martie 2025referitoare la excepția de neconstituționalitate a sintagmei "care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice" din cuprinsul prevederilor art. 54 lit. h) teza finală din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 641 din 8 iulie 2025



    Marian Enache- președinte
    Mihaela Ciochină- judecător
    Cristian Deliorga- judecător
    Dimitrie-Bogdan Licu- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Valentina Bărbățeanu- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 54 lit. h) teza finală din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, excepție ridicată de Ioan Hinteuar în Dosarul nr. 3.446/117/2019 al Curții de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 660D/2020.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate, în ceea ce privește sintagma „care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice“ din cuprinsul textului de lege criticat. În acest sens arată că, prin Decizia nr. 225 din 4 aprilie 2017, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat și a constatat că sintagma „de natură să aducă atingere prestigiului profesiei“ de avocat din cuprinsul acestora este neconstituțională în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție. Ulterior, Curtea a menținut soluția de admitere și prin Decizia nr. 230 din 28 aprilie 2022, constatând neconstituționalitatea aceluiași text de lege în integralitatea sa, pe considerentul că legiuitorul a refuzat să modifice prevederile de lege astfel încât să le aducă în concordanță cu dispozițiile constituționale. De asemenea, precizează că, prin Decizia nr. 356 din 26 mai 2022, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „precum și în urma condamnării definitive pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei“ din cuprinsul art. 38 alin. (2) teza finală din Ordonanța Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară este neconstituțională, tot din perspectiva art. 1 alin. (5) din Constituție. Având în vedere această orientare jurisprudențială, consideră că și sintagma criticată în cauza de față prezintă aceleași deficiențe de exprimare, care determină lipsa de previzibilitate a prevederii legale supuse controlului de constituționalitate în prezenta cauză.
    CURTEA,    având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 18 mai 2020, pronunțată în Dosarul nr. 3.446/117/2019, Curtea de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 54 lit. h) teza finală din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, excepție ridicată de Ioan Hinteuar într-o cauză având ca obiect contestarea de către autorul excepției a măsurii suspendării raportului de serviciu ca urmare a trimiterii în judecată pentru infracțiunea de conducere sub influența alcoolului care, potrivit susținerilor autorului excepției, a fost săvârșită în afara orelor de program și în legătură cu un eveniment la care a participat în calitate de persoană privată.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile de lege criticate nu sunt formulate cu suficientă claritate și precizie, astfel încât destinatarii acestora să își poată conforma conduita socială cu exigențele legii, mai precis să cunoască exact care sunt acele infracțiuni intenționate de natură să facă o persoană incompatibilă cu exercitarea funcției publice. Legea nr. 188/1999 nu prevede cazurile de incompatibilitate ce ar fi incidente ca urmare a săvârșirii infracțiunii intenționate. De asemenea, nici nu se face trimitere la o normă din alt act normativ care să enumere aceste incompatibilități. În dreptul pozitiv, regimul incompatibilităților în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice este reglementat de Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției. Normele care privesc incompatibilități privind funcționarii publici sunt redate începând cu art. 94 din această lege, însă dispozițiile respective nu oferă indicii și nici nu completează Legea nr. 188/1999 pentru a se putea stabili un set de infracțiuni care l-ar face pe funcționar incompatibil cu exercitarea funcției publice.6. Se arată că, din cauza redactării imprecise a prevederilor art. 54 lit. h) ultima teză din Legea nr. 188/1999, determinarea infracțiunilor care fac persoana incompatibilă cu exercitarea funcției publice reprezintă o problemă lăsată la aprecierea suverană a instituției publice competente să stabilească asupra cazului de suspendare. Așa fiind, de vreme ce teza ultimă a art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 nu stabilește sfera infracțiunilor intenționate care atrag incompatibilitatea cu exercitarea funcției publice, constatarea acestei situații în care se află funcționarul și, implicit, suspendarea raportului de serviciu se realizează, de la caz la caz, de către instituția publică angajatoare. Mai mult, dispoziția adoptată de instituția publică nu este întemeiată pe criterii obiective, rezonabile și concrete, ci pe aprecieri subiective, care pot varia de la o instituție publică la alta.7. Faptul că dispozițiile legale criticate nu stipulează care sunt acele infracțiuni intenționate ce ar atrage incompatibilitatea conduce la împrejurarea ca un aspect esențial, care este de natură să influențeze raportul de serviciu al funcționarului public, să nu fie prevăzut în mod explicit prin lege, ci să fie lăsat la aprecierea subiectivă a persoanelor responsabile din cadrul instituțiilor publice. Autorul excepției susține că dispozițiile criticate contravin și art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, întrucât în situații similare unii funcționari publici vor avea raportul de serviciu suspendat, iar alții nu, având în vedere că, în practică, există situații în care, pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni intenționate, sunt adoptate soluții diferite pronunțate de către instituțiile publice cu privire la decizia de suspendare sau încetare a raportului de serviciu. Este încălcat și dreptul la muncă prevăzut de art. 41 alin. (1) din Constituție, întrucât, printr-o decizie arbitrară, ce nu se bazează pe criterii obiective, clare, concise, exprese, este afectată cariera funcționarului public, ca urmare a suspendării raportului de muncă.8. Curtea de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, apreciind că referirea din textul de lege criticat la săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni care ar face persoana incompatibilă cu exercitarea funcției publice este lipsită de claritate și previzibilitate, contravenind astfel dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție. Această manieră de reglementare, în care nu sunt precizate infracțiunile care ar face un funcționar incompatibil cu exercitarea funcției pe care o deține și nici măcar nu se oferă minime criterii pentru determinarea acestora, lasă o sferă prea largă de interpretare autorităților executive și judecătorești chemate să aplice textul de lege în discuție, ceea ce poate conduce la arbitrar.9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă sintagma „care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice“ din cuprinsul prevederilor art. 54 lit. h) teza finală din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, al căror conținut normativ este următorul: „Poate ocupa o funcție publică persoana care îndeplinește următoarele condiții: (...) h) nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, infracțiuni de corupție și de serviciu, infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției, infracțiuni de fals ori a unei infracțiuni săvârșite cu intenție care ar faceo incompatibilă cu exercitarea funcției publice.“13. La data sesizării Curții Constituționale, dispozițiile criticate din Legea nr. 188/1999 erau abrogate prin art. 597 alin. (2) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, soluția legislativă fiind preluată în mod identic în art. 465 lit. h) din Codul administrativ. Însă, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, precum și faptul că dispozițiile legale criticate au fost aplicate în mod efectiv în cauza de pe rolul instanței judecătorești a quo, Curtea observă că dispozițiile legale criticate continuă să producă efecte juridice în cauza autorului excepției de neconstituționalitate și, ca atare, instanța de control constituțional urmează să se pronunțe pe fondul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată.14. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalității, în componenta sa referitoare la calitatea legii,art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi și art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă.15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, în esență, critica formulată vizează teza finală a art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999, care instituie una dintre condițiile de recrutare a funcționarilor publici, respectiv aceea de a nu fi fost condamnată pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice. Condiția menționată permite ocuparea unei funcții publice, având în același timp relevanță și în ceea ce privește suspendarea și încetarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici. Aceasta, deoarece, potrivit art. 86 alin. (2) și art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999, autoritatea administrativă/instituția publică în cadrul căreia este angajat respectivul funcționar public va lua măsura suspendării raportului de serviciu în cazul în care s-a dispus față de acesta trimiterea în judecată și va dispune încetarea raportului de serviciu, conform art. 98 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999, dacă a fost pronunțată o hotărâre judecătorească de condamnare.16. Având în vedere gravitatea consecințelor, se critică lipsa de claritate și precizie a sintagmei „care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice“, care permite autorităților administrative/instituțiilor publice să aprecieze în mod arbitrar și discreționar dacă săvârșirea cu intenție a unor diverse infracțiuni de către funcționari publici angajați în cadrul acestora este sau nu compatibilă cu exercitarea funcției publice și să dispună, în consecință, după caz, suspendarea sau/și încetarea raportului de serviciu al funcționarului public respectiv.17. În jurisprudența sa, Curtea a statuat că sancțiunea administrativă a suspendării raportului de serviciu al funcționarului public din funcția publică pe care acesta o deține, în cazul în care s-a dispus trimiterea sa în judecată pentru anumite infracțiuni, are ca finalitate protejarea autorității sau a instituției publice față de pericolul continuării activității ilicite și al extinderii consecințelor periculoase ale faptei penale săvârșite de către funcționarul public (a se vedea în acest sens Decizia nr. 219 din 2 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 11 iunie 2015, paragraful 22, sau Decizia nr. 450 din 28 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 794 din 17 septembrie 2018, paragraful 13, Decizia nr. 547 din 14 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1159 din 7 decembrie 2021, paragraful 16).18. De asemenea, Curtea a statuat că suspendarea din funcție sau suspendarea de drept a raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici, în cazul trimiterii în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999, nu încalcă principiul alegerii libere a profesiei, a meseriei, a ocupației sau a locului de muncă, deoarece, pe de-o parte, măsura suspendării este temporară, iar, pe de altă parte, este justificată de trimiterea în judecată a funcționarului public pentru infracțiuni de o gravitate deosebită (a se vedea în acest sens Decizia nr. 302 din 28 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 7 iulie 2015, paragraful 13). Totodată, potrivit art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, în cazul în care s-a dispus clasarea sau renunțarea la urmărirea penală ori achitarea sau renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, precum și în cazul încetării procesului penal, suspendarea din funcția publică încetează, iar funcționarul public respectiv își va relua activitatea în funcția publică deținută anterior și îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare (a se vedea în acest sens Decizia nr. 219 din 2 aprilie 2015, precitată, paragraful 25).19. În același sens, prin Decizia de inadmisibilitate din 22 noiembrie 2011, pronunțată în Cauza Țehanciuc împotriva României, paragraful 17, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a observat că din conținutul Legii nr. 188/1999 rezultă că scopul măsurii de suspendare nu este unul punitiv, ci mai degrabă de precauție și provizoriu, în măsura în care privește apărarea interesului public prin suspendarea din funcție a unei persoane acuzate de comiterea unei infracțiuni de serviciu și, astfel, de prevenire a altor posibile acte similare sau consecințe ale unor asemenea acte (paragraful 19).20. În cauza de față se critică lipsa de precizie a sintagmei „unei infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice“, cuprinsă în art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999. Printr-o bogată jurisprudență, Curtea a arătat că principiul legalității presupune existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor, conducând la caracterul de lex certa al normei (a se vedea în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 193 din 6 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 14 aprilie 2022, paragrafele 23 și 24, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, sau Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). Astfel, Curtea a stabilit că cerința de claritate a legii vizează caracterul neechivoc al obiectului reglementării, cea de precizie se referă la exactitatea soluției legislative alese și a limbajului folosit, în timp ce predictibilitatea/previzibilitatea legii privește scopul și consecințele pe care le antrenează (Decizia nr. 183 din 2 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 22 mai 2014, paragraful 23).21. Totodată, Curtea a invocat și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia semnificația noțiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul textului despre care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și calitatea destinatarilor săi (Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, sau Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Sud Fondi - S.R.L. și alții împotriva Italiei, paragraful 109). În concret, cetățeanul trebuie să dispună de informații suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat și să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecințele care pot apărea dintr-un act determinat (Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunțată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit, paragraful 49) (a se vedea Decizia nr. 772 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 3 mai 2017, paragrafele 22 și 23).22. Curtea constată că în cauza de față sunt aplicabile mutatis mutandis considerentele care au stat la baza admiterii excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, prin care Curtea Constituțională a constatat că sintagma „de natură să aducă atingere prestigiului profesiei“ de avocat din cuprinsul prevederilor menționate este neconstituțională. Este vorba despre Decizia nr. 225 din 4 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 22 iunie 2017, prin care Curtea a apreciat că, din cauza redactării imprecise a acestui text de lege, determinarea infracțiunilor care aduc atingere prestigiului profesiei de avocat reprezintă o problemă lăsată la aprecierea suverană a structurilor de conducere ale profesiei. Curtea a observat că Legea nr. 51/1995 nu stabilea sfera infracțiunilor care afectează/nu afectează prestigiul profesiei de avocat, constatarea stării de nedemnitate în care se află avocatul și, implicit, încetarea calității sale profesionale realizându-se, de la caz la caz, de către structura profesională competentă. Mai mult, decizia adoptată nu este întemeiată pe criterii obiective, rezonabile și concrete, ci pe aprecieri subiective, care pot varia de la o structură profesională teritorială la alta.23. În mod similar, în ceea ce privește sintagma criticată în cauza de față, potrivit căreia poate ocupa o funcție publică persoana care nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni săvârșite cu intenție „care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice“, Curtea constată că este contrară dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. Dacă în cazul examinat de instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 225 din 4 aprilie 2017, precitată, legiuitorul nu circumstanțiase în niciun fel care erau acele infracțiuni intenționate pentru a căror săvârșire și, implicit, condamnare avocatul era nedemn să mai exercite profesia, făcând doar o simplă precizare în sensul că acestea ar trebui să fie de natură să aducă atingere prestigiului profesiei pentru a atrage nedemnitatea, Curtea observă că, în cazul de față, în cuprinsul art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 sunt enumerate în mod expres și lipsit de echivoc anumite infracțiuni, respectiv infracțiunile contra umanității, contra statului sau contra autorității, infracțiunile de corupție și de serviciu, infracțiunile care împiedică înfăptuirea justiției și infracțiunile de fals, enumerarea continuând însă cu o sintagmă care lasă loc arbitrarului în aprecierea autorității angajatoare, permițând acesteia ca pentru orice altă infracțiune săvârșită cu intenție să refuze accesul în corpul funcționarilor publici, să dispună suspendarea sau chiar încetarea raportului de serviciu, pe motiv că ar face persoana în cauză incompatibilă cu exercitarea funcției publice. Sintagma criticată poate genera abuzuri și arbitrar, având în vedere că deja sunt enumerate, în textul criticat, o serie de infracțiuni care în mod evident și obiectiv sunt de natură să facă persoana incompatibilă cu exercitarea unei funcții publice. Adăugarea unei formule care să extindă în mod indefinit spectrul acestora, prin conferirea competenței autorității angajatoare de a aprecia în mod discreționar și posibil aleatoriu asupra acestui caracter, este contrară principiului constituțional al legalității, care impune redactarea actelor normative cu claritate, precizie și previzibilitate.24. Mai mult, se încalcă principiul egalității cetățenilor în fața legii, întrucât sintagma „care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice“ din cadrul art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 creează premisa aplicării normei juridice în mod variabil. Astfel, ca urmare a lipsei de claritate, precizie și previzibilitate a acesteia, pot exista situații în care, în cazuri similare, pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni intenționate, autoritățile publice să aprecieze în mod diferit în ceea ce privește considerarea infracțiunii săvârșite de funcționarul public ca fiind de natură să îl facă incompatibil sau nu cu exercitarea funcției publice.25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 13, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:    Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Ioan Hinteuar în Dosarul nr. 3.446/117/2019 al Curții de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal și constată că sintagma „care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice“ din cuprinsul prevederilor art. 54 lit. h) teza finală din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici este neconstituțională.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Curții de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 27 martie 2025.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    MARIAN ENACHE
    Magistrat-asistent,
    Valentina Bărbățeanu    -----