HOTĂRÂRE nr. 525 din 29 mai 2025privind aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control al compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le-au recoltat, din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea lemnului, pentru perioada 1 ianuarie 2017-5 iulie 2017
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 517 din 3 iunie 2025



    Având în vedere Decizia civilă nr. 5.600 din 24.11.2023, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 191/43/2022, Decizia civilă nr. 2.165 din 11.04.2024, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 310/57/2022, Decizia civilă nr. 2.510 din 14.05.2024, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 175/54/2023, Decizia civilă nr. 2.757 din 22.05.2024, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 84/44/2023, Decizia civilă nr. 5.167 din 12.11.2024, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 83/44/2023, art. 125 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 331/2024 privind Codul silvic, cu modificările și completările ulterioare, precum și Decizia Comisiei Europene C (2016) 8.769 final din 3.01.2017,în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 125 alin. (4) din Legea nr. 331/2024, cu modificările și completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Articolul 1Se aprobă Normele metodologice de acordare, utilizare și control al compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le-au recoltat, din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea lemnului, pentru perioada 1 ianuarie 2017-5 iulie 2017, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.  +  Articolul 2(1) Contravaloarea compensațiilor se calculează conform Metodologiei de calcul al compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le-au recoltat, din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea lemnului, pentru perioada 1 ianuarie 2017-5 iulie 2017, prevăzută în anexa nr. 1 la normele metodologice menționate la art. 1.(2) Compensațiile prevăzute la alin. (1) reprezintă despăgubirea acordată proprietarilor prevăzuți la art. 1 pentru restricțiile în recoltarea lemnului din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente, pentru perioada 1 ianuarie 2017-5 iulie 2017.(3) Sumele aferente compensațiilor neacordate proprietarilor prevăzuți la art. 1, în perioada 1 ianuarie 2017-5 iulie 2017, pentru restricțiile în recoltarea lemnului din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat cu această destinație Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.(4) Suma totală a compensațiilor, estimată pentru perioada 1 ianuarie 2017-5 iulie 2017, este de 46.000 mii lei.
    PRIM-MINISTRU INTERIMAR
    MARIAN-CĂTĂLIN PREDOIU
    Contrasemnează:
    Viceprim-ministru,
    Marian Neacșu
    Viceprim-ministru, ministrul finanțelor,
    Tánczos Barna
    Ministrul mediului, apelor și pădurilor,
    Mircea Fechet
    București, 29 mai 2025.Nr. 525.  +  ANEXĂNORME METODOLOGICEde acordare, utilizare și control al compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe careproprietarii nu le-au recoltat, din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea lemnului, pentru perioada1 ianuarie 2017-5 iulie 2017