PROCEDURĂ din 7 aprilie 2025de reevaluare a persoanelor cu handicap prevăzute la art. 58^3 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap de către comisiile de evaluare a persoanelor adulte cu handicap
EMITENT
  • AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA DREPTURILOR PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 339 din 16 aprilie 2025



    Notă
    Aprobată prin ORDINUL nr. 312 din 7 aprilie 2025, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 16 aprilie 2025.
     +  Articolul 1Persoanele adulte încadrate în grad de handicap, deținătoare ale unui certificat corespunzător emis pentru cel puțin una dintre afecțiunile prevăzute în ordinul ministrului sănătății emis în temeiul art. 22 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, titulare ale unui permis de conducere, sunt supuse procedurii de reevaluare, denumită Procedura, de către comisiile de evaluare a persoanelor adulte cu handicap județene/locale ale sectoarelor municipiului București, în termenul și în condițiile prevăzute de art. 58^3 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul 2(1) În vederea reevaluării, după notificarea de către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) în vederea declanșării procedurii de reevaluare și comunicarea listelor cu persoanele adulte cu handicap aflate în situația prevăzută la alin. (1) care dețin un permis de conducere valabil, directorul DGASPC emite decizia/dispoziția de reevaluare, al cărei model se află la anexa care face parte integrantă din prezenta procedură.(2) Decizia de reevaluare prevăzută la alin. (1) se comunică persoanei cu handicap, serviciului de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap, din cadrul DGASPC, și un exemplar se transmite secretariatului comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap.(3) Dreptul la prestațiile sociale prevăzute la art. 58 alin. (3) și (4) din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se suspendă pe perioada reevaluării, în baza deciziei/dispoziției DGASPC, emisă în termen de 5 zile de la data comunicării deciziei de reevaluare.(4) Decizia de suspendare prevăzută la alin. (3) se emite și se comunică persoanei cu handicap, precum și agenției județene pentru plăți și inspecție socială, respectiv a municipiului București, cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.019/2018 privind aprobarea Procedurii de preluare de către agențiile județene pentru plăți și inspecție socială, respectiv a municipiului București, a personalului cu atribuții în efectuarea plăților prestațiilor sociale pentru persoanele cu handicap de la direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului județene, respectiv ale sectoarelor municipiului București, a Procedurii de acordare a plăților, precum și situațiile de suspendare, modificare, încetare a dreptului la prestațiile sociale pentru persoanele cu handicap, precum și pentru modificarea Statutului propriu de organizare și funcționare al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 151/2012.  +  Articolul 3(1) În baza deciziei de reevaluare, serviciul de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap planifică persoana cu handicap în vederea reevaluării și convoacă persoana, informând-o cu privire la obligativitatea prezentării în vederea reevaluării, data și locul la care aceasta urmează să fie reevaluată, documentația pe care urmează să o prezinte, precum și consecințele neprezentării la sediul serviciului de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap la termenul stabilit.(2) Dosarul complet cuprinzând câte un exemplar al deciziei de reevaluare și al adresei de convocare, precum și referatul privind situația medicală prezentă, întocmit de medicul specialist pentru afecțiunea prevăzută la art. 1, împreună cu raportul de evaluare complexă elaborat de serviciul de evaluare complexă în cadrul procesului de reevaluare, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 7 la Metodologia privind organizarea și funcționarea comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 430/2008, cu modificările ulterioare, se înaintează comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap județene/locale a sectorului municipiului București.(3) În baza raportului prevăzut la alin. (2) și cu respectarea termenului prevăzut la art. 58^3 din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap județeană/locală a sectorului municipiului București poate menține încadrarea în grad și tip de handicap sau o poate modifica.(4) În cazul în care persoana supusă reevaluării nu se prezintă la termenul prevăzut în convocarea la sediul serviciului de evaluare complexă, în baza raportului de reevaluare al acestui serviciu, comisia prevăzută la alin. (2) dispune neîncadrarea în grad de handicap.(5) Prin excepție de la prevederile alin. (4), în cazul în care persoana supusă reevaluării nu se poate prezenta din motive obiective și justificate, determinate de starea de sănătate, la termenul prevăzut în convocarea la sediul serviciului de evaluare complexă, aceasta va putea fi supusă reevaluării până în ultima zi a perioadei prevăzute la art. 58^3 alin. (1) din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul 4(1) La data emiterii certificatului potrivit prevederilor art. 3 alin. (3) își încetează aplicabilitatea certificatul de încadrare în grad de handicap reevaluat.(2) Punerea în executare a certificatelor emise de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap se face de către DGASPC.  +  ANEXĂla procedură
    - Model -
    DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI
    DECIZIE/DISPOZIȚIE
    Nr. .......... din .................. privind reevaluarea persoanei cu handicap
    Directorul general/executiv al DGASPC ......................................................, numit prin ........................................................., având în vedere:– Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5/2025 privind unele măsuri din domeniul social și pentru modificarea și completarea unor acte normative;– Regulamentul-cadru de organizare și funcționare al Direcției generale de asistență socială și protecția copilului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare și funcționare ale serviciilor publice de asistență socială și a structurii orientative de personal, cu modificările ulterioare;– prevederile art. 58^3 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare,analizând recomandările cuprinse în^1 ............... a ........................., înregistrată cu nr. .................. din data de ................ și la DGASPC ........ cu nr. ............ din data de .................., cu privire la Certificatul de încadrare în grad de handicap nr. .................. din ........................, emis de ...............................................,^1 Notificarea/Adresa Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială/Agenției pentru plăți și inspecție socială județene/locale a municipiului București.și în temeiul competențelor conferite de lege,
    DECIDE/DISPUNE:
     +  Articolul 1Se aprobă reevaluarea doamnei/domnului ..............................................., având CNP [ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ], cu domiciliul/reședința în localitatea ......(sat, comună, oraș, municipiu)......, sectorul/județul .................., str. ............................... nr. ........., bl. ........, sc. .........., et. ........, ap. ......, codul poștal .............., în perioada ...................... de către ................................. .  +  Articolul 2Prezenta decizie/dispoziție se comunică de îndată persoanei cu handicap, serviciului de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap, din cadrul DGASPC ................................................., și un exemplar se transmite secretariatului comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap ............................................ .  +  Articolul 3În baza prezentei decizii/dispoziții, serviciul de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap .................. va planifica persoana cu handicap în vederea reevaluării și va transmite convocarea acesteia, informând-o cu privire la obligativitatea prezentării în vederea reevaluării, data și locul la care aceasta urmează să fie reevaluată, documentația necesară pe care urmează să o prezinte, precum și consecințele neprezentării la sediul serviciului de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap la termenul stabilit.  +  Articolul 4Prezenta decizie/dispoziție poate fi atacată în termen de 30 de zile de la comunicare, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
    Director general/executiv,
    ....................................
    ------