ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 23 din 9 aprilie 2025pentru modificarea și completarea unor acte normative
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 321 din 10 aprilie 2025
Având în vedere că, până la sfârșitul anului 2026, România are obligația să realizeze lucrări de împădurire și reîmpădurire pe o suprafață de 27.760 ha, în conformitate cu prevederile Planului național de redresare și reziliență al României,ținând cont că în perioada 1990-2020 s-au realizat lucrări de împăduriri la nivel național pe suprafața de 387.000 ha, din care, în vederea creșterii suprafețelor de pădure, s-au realizat 47.000 ha împăduriri pe terenuri degradate și perdele forestiere de protecție, iar în ultimii ani suprafețele de terenuri agricole degradate împădurite au scăzut constant de la 2.355 ha în anul 2014 la mai puțin de 200 ha în anul 2020,luând în considerare necesitatea creșterii suprafeței ocupate cu vegetație forestieră, în principal, pentru reabilitarea unor zone puternic afectate de fenomenele de eroziune de suprafață și eoliană, ca urmare a restrângerii sub limitele acceptabile a suprafeței ocupate de vegetație forestieră,apreciind că majorarea suprafețelor de terenuri acoperite cu vegetație forestieră contribuie semnificativ la diminuarea efectului schimbărilor climatice, dar și la adaptarea la acestea, prin sporirea stocării carbonului pe termen lung în structuri forestiere și echilibrarea bilanțului național al emisiilor de gaze cu efect de seră,având în vedere țintele privind suprafețele ce trebuie împădurite, precum și faptul că lucrările de împădurire se realizează doar primăvara și toamna în perioade relativ scurte de timp, iar pregătirea în vederea realizării plantațiilor necesită durate mari, respectiv realizarea proiectului de împădurire care cuprinde analize de sol, cartări ale terenului, măsurători cadastrale și altele asemenea,având în vedere ritmul scăzut de împădurire a terenurilor din afara fondului forestier național, respectiv mai puțin de 200 ha în anul 2020, și necesitatea creșterii suprafețelor acoperite cu vegetație forestieră în vederea realizării obiectivelor din Planul național de redresare și reziliență al României, este obligatorie realizarea unor intervenții legislative care să simplifice procedurile de împădurire a terenurilor din afara fondului forestier național.Ținând cont de faptul că neîndeplinirea sau îndeplinirea cu întârziere a țintelor din Planul național de redresare și reziliență al României care vizează investițiile „verzi“, referitoare la împăduriri și reîmpăduriri, poate conduce la un dezechilibru în ceea ce privește posibilitatea finanțării altor tipuri de investiții, ca de exemplu cele din sectorul transporturilor,considerând că neadoptarea prezentului act normativ în regim de urgență implică: amânarea corectării cadrului juridic existent și, implicit, ratarea perioadei optime de împădurire din primăvară și pregătirea campaniei de toamnă, precum și blocarea împăduririi terenurilor din afara fondului forestier național, care va conduce la extinderea fenomenelor de torențializare și la apariția unor puternice degradări ale terenurilor, prin erodări și alunecări, asociate și cu alți factori perturbatori, în zonele de deal, iar în regiunile de câmpie, apariția secetelor frecvente și prelungite, a fenomenelor de deșertificare cu efecte negative asupra producției agricole și asupra condițiilor generale de mediu și de viață și, implicit, la nerealizarea obiectivelor de împădurire și reîmpădurire înscrise în Planul național de redresare și reziliență al României,ținând cont de faptul că extinderea și modernizarea alimentării cu apă și canalizării reprezintă unul dintre domeniile-țintă care contribuie la promovarea intereselor și obiectivelor politicii de mediu privind conservarea, protecția și îmbunătățirea calității mediului acvatic, precum și a sănătății umane și luând în considerare necesitatea urgentă de realizare a investițiilor necesare în vederea conformării cu Directiva 91/271/CEE a Consiliului din 21 mai 1991 privind tratarea apelor urbane reziduale și cu Directiva 98/83/CE a Consiliului din 3 noiembrie 1998 privind calitatea apei destinate consumului uman, precizăm faptul că se impune completarea Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.Luând în considerare faptul că este necesar ca intervenția legislativă să fie realizată într-un termen cât mai scurt, astfel încât România să asigure îndeplinirea condiției favorizante în domeniul apei și apei uzate și să absoarbă fondurile europene pentru următoarea perioadă de programare bugetară,în baza faptului că completarea cu celeritate a acestei legi se justifică, pe de o parte, ca urmare a faptului că îndeplinirea condiției favorizante este obligatorie pentru finanțarea investițiilor în sistemele de alimentare cu apă și canalizare, precum și, pe de altă parte, pentru necesitatea realizării, extinderii și modernizării sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în contextul eforturilor și al contribuției acestor investiții la redresarea și reziliența activităților economice și sociale,ținând cont că neaprobarea acestor măsuri conduce la riscul pierderii fondurilor alocate din cauza întârzierilor în promovarea reformelor, în contextul în care perioada de elaborare și implementare a proiectelor este limitată, iar nesoluționarea urgentă a problemelor semnalate poate conduce la avansarea procedurii de infringement și la întârzierea sau chiar pierderea fondurilor alocate prin politica de coeziune,în vederea eficientizării activității Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate se impune crearea cadrului legal astfel încât președintele acestei instituții să poată delega atribuții atât vicepreședinților, secretarului general, secretarului general adjunct, cât și personalului cu funcții de conducere.În considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public și constituie o situație de urgență și extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență. + Articolul ILa articolul 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 35/2022 pentru aprobarea măsurilor necesare realizării campaniei naționale de împădurire și reîmpădurire prevăzute în Planul național de redresare și reziliență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 7 aprilie 2022, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 236/2023, cu modificările și completările ulterioare, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Prima anuală prevăzută la alin. (1) se acordă în ultimul trimestru al fiecărui an, începând cu anul recepționării lucrărilor de plantare, în cuantum de 640 euro/an/ha, pentru o perioadă de 20 de ani, la cursul Băncii Naționale a României de la data de 1 ianuarie a anului în care se acordă, în baza unui raport care să confirme existența plantației realizate, întocmit de către garda forestieră competentă teritorial. + Articolul IIDupă articolul 9 din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 7 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou articol, art. 9^1, cu următorul cuprins: + Articolul 9^1(1) Statul sprijină finanțarea realizării și modernizării sistemelor publice de apă și canalizare din bugetul național, fonduri europene și din bugetul Administrației Fondului pentru Mediu.(2) Planul național de dezvoltare și investiții în sectorul de apă și apă uzată se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității publice centrale din domeniul mediului, apelor și pădurilor, cu avizul autorității publice centrale din domeniul dezvoltării regionale, lucrărilor publice și administrației.(3) În vederea respectării cerințelor europene legate de asigurarea alimentării cu apă potabilă și colectarea și epurarea apelor uzate urbane, precum și pentru asigurarea sustenabilității serviciului de alimentare cu apă și canalizare, autoritatea publică centrală din domeniul mediului, apelor și pădurilor elaborează Strategia națională pentru sectorul de apă și apă uzată, care se avizează de autoritatea publică centrală din domeniul dezvoltării regionale, lucrărilor publice și administrației și se aprobă prin hotărâre a Guvernului. + Articolul III(1) Planul național de dezvoltare și investiții în sectorul de apă și apă uzată prevăzut la art. 9^1 alin. (2) din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu completările aduse prin prezenta ordonanță de urgență, se aprobă în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.(2) Strategia națională pentru sectorul de apă și apă uzată prevăzută la art. 9^1 alin. (3) din Legea nr. 241/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu completările aduse prin prezenta ordonanță de urgență, se elaborează și se aprobă în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. + Articolul IVLa articolul 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2024 privind reorganizarea unor instituții publice din domeniul mediului, apelor și pădurilor, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 29 august 2024, cu modificările ulterioare, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) Conducerea Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate este asigurată de un președinte cu rang de secretar de stat, ajutat de trei vicepreședinți cu rang de subsecretar de stat, precum și un secretar general și un secretar general adjunct numiți prin decizie a prim-ministrului, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Președintele Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate îndeplinește funcția de ordonator terțiar de credite și poate delega atribuții vicepreședinților, secretarului general, secretarului general adjunct și personalului cu funcții de conducere.
PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Marian Neacșu
p. Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,
Silviu Nicu Macovei,
secretar de stat
Viceprim-ministru, ministrul finanțelor,
Tánczos Barna
Ministrul mediului, apelor și pădurilor,
Mircea Fechet
Ministrul investițiilor și proiectelor europene,
Marcel-Ioan Boloș
Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
Florin-Ionuț BarbuBucurești, 9 aprilie 2025.Nr. 23.-----
| EMITENT |

Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari