DECIZIA nr. 19 din 27 ianuarie 2025referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 și ale articolului unic lit. A pct. 9 din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018
EMITENT
  • ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT
    • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 182 din 28 februarie 2025



    Dosar nr. 2.207/1/2024
    Mariana Constantinescu- vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului
    Carmen Elena Popoiag- președintele Secției I civile
    Adina Oana Surdu- președintele Secției a II-a civile
    Elena Diana Tămagă- președintele Secției de contencios administrativ și fiscal
    Simona Lala Cristescu- judecător la Secția I civilă
    Cristina Truțescu- judecător la Secția I civilă
    Denisa Livia Băldean- judecător la Secția I civilă
    Mihai Andrei Negoescu-Gândac- judecător la Secția I civilă
    Daniel Marian Drăghici- judecător la Secția I civilă
    Iulia Manuela Cîrnu- judecător la Secția a II-a civilă
    Roxana Popa- judecător la Secția a II-a civilă
    Ruxandra Monica Duță- judecător la Secția a II-a civilă
    Rodica Zaharia- judecător la Secția a II-a civilă
    George Bogdan Florescu- judecător la Secția a II-a civilă
    Liliana Vișan- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
    Adriana Florina Secrețeanu- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
    Cristinel Grosu- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
    Mădălina Elena Vladu-Crevon- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
    Ramona Maria Gliga- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
    1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.207/1/2024, a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).2. Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție. 3. La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.4. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 9.598/3/2024. 5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; reclamanții au depus, în termen legal, prin avocat, un punct de vedere asupra chestiunii de drept.6. De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanțele naționale hotărâri judecătorești și opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică în prezent practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.7. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.
    ÎNALTA CURTE,    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării8. Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 4 octombrie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 9.598/3/2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: (i) Dacă, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), ale articolului unic lit. A pct. 9 din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a condițiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupațională de funcții bugetare „Sănătate și asistență socială“, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018), prevederile din anexa nr. 2 la Ordinul ministrului sănătății nr. 434/2021 privind aprobarea Planului de măsuri pentru organizarea spitalelor și a unităților de dializă în contextul pandemiei de COVID-19 și a listei spitalelor și unităților de dializă care asigură asistența medicală pentru pacienți, cazuri confirmate și suspecte de COVID-19, conform clasificării spitalelor în 3 niveluri de competență, cu modificările și completările ulterioare (Ordinul nr. 434/2021) și subsecvent lit. B pct. 4 nr. 12 din anexa nr. 2 la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.334/2022 privind aprobarea Planului de măsuri pentru organizarea spitalelor și a unităților de dializă în contextul pandemiei de COVID-19 și a Listei spitalelor și unităților de dializă care asigură asistența medicală pentru pacienți, cazuri confirmate și suspecte de COVID-19, conform clasificării spitalelor în 3 niveluri de competență, cu modificările ulterioare (Ordinul nr. 1.334/2022), realizează condiția de a fi „stabilite de Ministerul Sănătății și declarate prin ordin“, condiție prevăzută de articolul unic lit. A pct. 9 din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018. (ii) Dacă prevederea pârâtei în anexele nr. 2 ale Ordinelor nr. 434/2021 și nr. 1.334/2022 prezumă absolut îndeplinirea condițiilor pentru acordarea sporului pentru condiții deosebit de periculoase.(iii) Dacă lipsa acordului dintre unitatea sanitară și sindicatele reprezentative semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de sistem sanitar prevăzut de teza finală a art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 constituie condiția suspensivă până la realizarea căreia dreptul la sporul pentru condiții deosebit de periculoase nu este efectiv.(iv) Dacă, în interpretarea și aplicarea art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 și a articolului unic lit. A pct. 9 din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, sporul pentru situația de risc epidemiologic poate fi acordat și în lipsa declarării, certificării sau constatării, după caz, a încetării situațiilor de risc epidemiologic și biologic prevăzute la art. 6, dispuse de către structura care a dispus instituirea acestora, în raport cu dispozițiile art. 6 lit. d) și art. 6^1 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 136/2020).(v) Dacă, în interpretarea art. 7 alin. (1) lit. h) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, coroborat cu articolul unic lit. D din anexa nr. 8 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea sporului prevăzut de norma precitată în considerarea Ordinului ministrului sănătății publice nr. 1.996/2008 privind încadrarea Institutului de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu“ București ca Institut Regional de competență IB și schimbarea denumirii acestui institut (Ordinul nr. 1.996/2008).(vi) Dacă, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 20 din Legea-cadru nr. 153/2017, sporul pentru munca de noapte se poate cumula cu sporul de ture prevăzut de art. 1 alin. (1) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017.9. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 11 octombrie 2024 cu nr. 2.207/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 27 ianuarie 2025.II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile10. Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare  +  Articolul 20(1) Personalul care, potrivit programului normal de lucru, își desfășoară activitatea între orele 22,00 și 6,00 beneficiază, pentru orele lucrate în acest interval, de un spor pentru munca prestată în timpul nopții de 25% din salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puțin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru.(2) Sporul de noapte nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensațiilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor prevăzute la art. 25.  +  Anexa nr. II. - Familia ocupațională de funcții bugetare „Sănătate și asistență socială“  +  Capitolul II - Reglementări specifice personalului din sănătate, din unitățile de asistență medico-socială și din unitățile de asistență socială/servicii sociale  +  Articolul 1(1) În unitățile sanitare, de asistență socială și de asistență medico-socială, unde activitatea se desfășoară fără întrerupere, în trei ture, personalul care lucrează lunar în toate cele trei ture, precum și personalul care lucrează în două ture în sistem de 12 cu 24 pot primi, în locul sporului pentru munca prestată în timpul nopții, prevăzut la art. 20 din prezenta lege, un spor de 15% din salariul de bază pentru orele lucrate în cele trei, respectiv două ture.  +  Articolul 7(1) În raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, pot fi acordate, pentru personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unitățile sanitare și unitățile medico-sociale, cu respectarea prevederilor legale, următoarele categorii de sporuri: (...)b) pentru condiții deosebit de periculoase: (...) epidemii deosebit de grave și altele asemenea, stabilite de Ministerul Sănătății, cuantumul sporului este de până la 85% din salariul de bază. Nivelul sporului se stabilește de conducerea fiecărei unități sanitare cu personalitate juridică, de comun acord cu sindicatele reprezentative semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de sistem sanitar și cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli; (...)h) pentru activități care se desfășoară în condiții deosebite, cum ar fi stres sau risc, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective.11. Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, republicată, cu modificările și completările ulterioare  +  Articolul 6Situațiile de risc epidemiologic și biologic pentru care se instituie măsurile prevăzute în prezenta lege sunt următoarele:a) epidemie declarată prin ordin al ministrului sănătății; (…)c) pandemie declarată de Organizația Mondială a Sănătății și certificată prin hotărâre de Comitetul Național pentru Situații de Urgență;d) cazul de risc epidemiologic și biologic iminent identificat și constatat de structurile aflate în coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență sau de către instituțiile aflate în subordinea Ministerului Sănătății.  +  Articolul 6^1Declararea, certificarea sau constatarea, după caz, a încetării situațiilor de risc epidemiologic și biologic prevăzute la art. 6 se dispune de către structura care a dispus instituirea acestora.12. Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a condițiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupațională de funcții bugetare „Sănătate și asistență socială“, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările și completările ulterioare  +  Anexa nr. 2. - Mărimea sporului pentru condiții deosebit de periculoase acordat în baza prevederilor art. 7 alin. (1) lit. b) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare  +  ARTICOL UNICPersonalul care își desfășoară activitatea în condiții deosebit de periculoase beneficiază de sporul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. b) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:A. Spor de la 55% până la 85% din salariul de bază (…)9. personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unitățile sanitare care participă efectiv la aplicarea măsurilor de limitare a unor epidemii deosebit de grave și altele asemenea stabilite de Ministerul Sănătății și declarate prin ordin. Pe durata situațiilor de risc epidemiologic și biologic prevăzute la art. 6 lit. a), c) și d) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și în contextul riscului epidemiologic determinat de răspândirea virusului SARS-CoV-2 pe teritoriul României, pentru personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unitățile sanitare publice sau din structurile acestora, după caz, inclusiv pentru personalul de specialitate din structurile paraclinice medico-sanitare, implicat direct în transportul, recoltarea probelor biologice/testarea rapidă, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților suspecți și confirmați cu COVID-19, mărimea sporului este de la 55% până la 85% din salariul de bază;  +  Anexa nr. 8 - Mărimea sporului pentru personalul care își desfășoară activitatea în condiții deosebite cum ar fi stres sau risc, acordat în baza prevederilor art. 7 alin. (1) lit. h) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare  +  ARTICOL UNICPersonalul care își desfășoară activitatea în condiții deosebite cum ar fi stres sau risc beneficiază de sporul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. h) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează: (...)D. Spor de până la 5% din salariul de bază:– personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din spitalele de urgență.III. Expunerea succintă a procesului13. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamanții au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu“, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la acordarea:– sporului de pandemie, în procent de 85% din salariul de bază lunar, începând cu data de 1 martie 2021 și până la data de 31 decembrie 2023, pentru fiecare reclamant, raportat la circumstanțele personale, cu obligarea pârâtului la calcularea și plata diferențelor de drepturi salariale rezultate dintre drepturile salariale pe care le-ar fi obținut reclamanții ca urmare a acordării sporului de 85% din salariul de bază și venitul salarial efectiv plătit reclamanților, începând cu data de 1 martie 2021 și până la data de 31 decembrie 2023; obligarea pârâtului la repararea prejudiciului adus reclamanților, prin actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențe de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenței fiecărei plăți lunare a sumelor ce ar fi trebuit a fi achitate reclamanților și până la plata efectivă a sumelor cuvenite;– diferențelor de drepturi salariale neacordate, aferente procentului de 25% din sporul de 80% din salariul de bază (atât pentru activitatea prestată în cadrul programului normal de lucru, cât și pentru cea prestată în cadrul duratei lunare a timpului normal de lucru, respectiv în afara programului de la norma de bază) pentru situația de risc epidemiologic determinată de răspândirea virusului SARS-CoV-2 pe teritoriul României, pentru perioada 1 martie 2021-1 martie 2024, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, plus dobândă legală penalizatoare de la scadența fiecărui venit salarial lunar și până la achitarea efectivă a diferențelor de drepturi;– sporului de urgență, raportat la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 și Ordinul nr. 1.996/2008 pentru perioada februarie 2021-martie 2024 și adăugarea acestuia ca spor permanent;– reactualizarea valorii indemnizației de hrană, cuprinsă în dispozițiile Legii-cadru nr. 153/2017;– sporului de infecțioase, raportat la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018;– sporului pentru munca de noapte, cuprins în dispozițiile Legii-cadru nr. 153/2017 pentru fiecare reclamant, raportat la circumstanțele personale;– sporului pentru ore prestate sâmbăta și duminica, cuprins în dispozițiile Legii-cadru nr. 153/2017 pentru fiecare reclamant, raportat la circumstanțele personale;– sporului de stres, raportat la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, pentru fiecare reclamant, raportat la circumstanțele personale.14. Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.15. La termenul din 27 septembrie 2024, tribunalul, din oficiu, a pus în discuția părților necesitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, pentru lămurirea chestiunilor de drept incidente speței.16. Prin Încheierea pronunțată la 4 octombrie 2024 sesizarea a fost considerată admisibilă și s-a dispus și suspendarea judecății.IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării17. Instanța de trimitere a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, respectiv de dezlegarea acestei chestiuni de drept depinde în tot soluționarea cauzei de față, iar din verificările efectuate rezultă că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a mai pronunțat în soluționarea recursului în interesul legii sau pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.18. De asemenea, din verificările efectuate a rezultat că problema de drept menționată nu face obiectul unui recurs în interesul legii ori al unei sesizări pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în curs de soluționare.19. În ceea ce privește caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum și dificultatea completului în a-și însuși o anumită interpretare, tribunalul a reținut că, spre deosebire de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu impune o astfel de condiție, completul învestit cu soluționarea unei chestiuni ce ține de salarizarea personalului plătit din fonduri publice fiind obligat, în măsura în care Înalta Curte de Casație și Justiție nu a lămurit deja problema de drept incidentă, să sesizeze această instanță.V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept20. Reclamanții au solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție și cu lămurirea chestiunii de drept privind îndreptățirea la sporul de infecțioase în condițiile în care angajatorul este nominalizat ca spital Covid prin Ordinul nr. 434/2021.21. Pârâta, prin concluzii scrise, a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru lămurirea chestiunii de drept a caracterului permanent al sporului pentru condiții de risc epidemiologic și cu privire la posibilitatea cumulului sporului de noapte cu sporul de ture.VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept22. Completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în Dosarul nr. 9.598/3/2024 a reținut că, în ceea ce privește sporul pentru condiții deosebit de periculoase pentru perioada 1 martie 2021-8 mai 2022, sediul materiei este reprezentat de art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 și Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018.23. Raportat la aceste norme juridice, îndreptățirea personalului de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unitățile sanitare publice la acordarea sporului de condiții deosebit de periculoase pe durata celor 60 de zile de la încetarea stării de alertă este condiționată de stabilirea prin ordin de către Ministerul Sănătății a unităților sanitare cărora li se aplică acest spor de condiții deosebit de periculoase, condiție ce este întrunită prin nominalizarea pârâtei în ordinele nr. 434/2021 și nr. 1.334/2022.24. În ceea ce privește condiția stabilirii unității sanitare care participă efectiv la aplicarea măsurilor de limitare a unor epidemii deosebit de grave prin ordin al ministrului sănătății, ordinul exhibat de reclamanți în cauză, nr. 434/2021, este emis în aplicarea art. 10 și 15 din Legea nr. 56/2020 pentru recunoașterea meritelor personalului medical participant la acțiuni medicale împotriva COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, inaplicabilă cauzei, nu în considerarea Legii nr. 136/2020, astfel că se pune problema realizării în cauză a condiției ca instituția sanitară să fi fost desemnată prin ordin al ministrului sănătății în considerarea dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 136/2020. Opinia instanței este în sensul că se realizează scopul de reglementare prin norma juridică a condiției desemnării unității sanitare pentru a participa efectiv la aplicarea măsurilor de limitare a unor epidemii deosebit de grave.25. În ceea ce privește perioada mai 2022-decembrie 2023, după sistarea stării de alertă, instanța de trimitere a reținut că Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 a fost modificat prin Hotărârea Guvernului nr. 698/2022 privind modificarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a condițiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupațională de funcții bugetare „Sănătate și asistență socială“, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 (Hotărârea Guvernului nr. 698/2022). Astfel, articolul unic lit. A pct. 9 din anexa nr. 2 a fost modificat în sensul că: „Personalul care își desfășoară activitatea în condiții deosebit de periculoase beneficiază de sporul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. b) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează: A. Spor de la 55% până la 85% din salariul de bază (...) 9. personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unitățile sanitare care participă efectiv la aplicarea măsurilor de limitare a unor epidemii deosebit de grave și altele asemenea stabilite de Ministerul Sănătății și declarate prin ordin. Pe durata situațiilor de risc epidemiologic și biologic prevăzute la art. 6 lit. a), c) și d) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și în contextul riscului epidemiologic determinat de răspândirea virusului SARS-CoV-2 pe teritoriul României, pentru personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unitățile sanitare publice sau din structurile acestora, după caz, inclusiv pentru personalul de specialitate din structurile paraclinice medico-sanitare, implicat direct în transportul, recoltarea probelor biologice/testarea rapidă, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților suspecți și confirmați cu COVID-19, mărimea sporului este de la 55% până la 85% din salariul de bază.“26. Alăturat condiției ca unitatea sanitară să fie stabilită prin ordin al ministrului sănătății, s-a instituit condiția suplimentară a identificării situațiilor de risc epidemiologic în enumerarea limitativă a art. 6 lit. a), c) și d) din Legea nr. 136/2020, ambele condiții fiind suspensive cu privire la nașterea dreptului la sporul pentru condiții deosebit de periculoase. Or, condiția identificării situațiilor de risc epidemiologic în condițiile art. 6 lit. a), c) și d) din Legea nr. 136/2020 ulterior datei de 9 mai 2022 nu este îndeplinită în cauză. Prevederea pârâtei în anexa nr. 2 la Ordinul nr. 434/2021 poate constitui o prezumție absolută în sensul îndeplinirii condițiilor pentru acordarea sporului pentru condiții deosebit de periculoase doar pentru perioada 1 martie 2021-9 mai 2022, ulterior fiind necesară realizarea unei condiții suplimentare a stabilirii situației de risc epidemiologic în condițiile art. 6 lit. a), c) și d) din Legea nr. 136/2020. Astfel, din perspectiva caracterului permanent al sporului pentru condiții deosebit de periculoase pe durata situațiilor de risc epidemiologic, este necesară declararea, certificarea sau constatarea, după caz, a încetării situațiilor de risc epidemiologic și biologic prevăzute la art. 6, conform art. 6^1 din Legea nr. 136/2020, neputând reține caracterul permanent al acestui spor, doar în considerarea caracterului infecțios al virusului SARS-CoV-2. 27. În ceea ce privește lipsa acordului dintre unitatea sanitară și sindicatele reprezentative semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de sistem sanitar, prevăzut de teza finală a art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, aceasta vizează exclusiv mărimea sporului, nu și îndreptățirea la primirea acestui spor, în lipsa efectuării de către angajator a demersurilor pentru consultarea sindicatelor reprezentative trebuind a se aplica contractul colectiv de muncă la nivel de sector de activitate.28. Aceleași concluzii sunt susținute și cu privire la capătul doi de cerere.29. În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect plata sporului de urgență, instanța de trimitere a reținut că sediul materiei este reprezentat de art. 7 alin. (1) lit. h) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 și articolul unic lit. D din anexa nr. 8 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018.30. În raport cu Ordinul nr. 1.996/2008 este realizată condiția pentru acordarea de către pârâtă a sporului prevăzut pentru spitalele de urgență, nefiind instituite prin norma precitată condiții specifice suplimentare.31. În ceea ce privește solicitarea reclamanților de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu chestiunea de drept a îndreptățirii la sporul de infecțioase în condițiile în care angajatorul este nominalizat ca spital Covid prin Ordinul nr. 434/2021, instanța a reținut că sediul materiei este dat de art. 7 alin. (1) lit. f) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/217 și anexa nr. 6 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, nefiind vorba de interpretarea unei norme juridice. Astfel, instanța a apreciat că aceasta nu are legătură cu dezlegarea pe fond a cauzei și a respins-o ca inadmisibilă.32. În ceea ce privește solicitarea pârâtului de a se da o dezlegare de principiu chestiunii de drept privitoare la posibilitatea cumulului între sporul pentru munca de noapte și sporul de ture, instanța a apreciat că acest cumul este exclus de dispozițiile art. 1 alin. (1) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie33. La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele naționale au depus hotărâri judecătorești și au exprimat opinii teoretice, care au evidențiat fie existența unor orientări jurisprudențiale diferite, în cazul unora dintre întrebările prealabile, fie existența unei practici unitare în privința altor întrebări.34. Astfel, în ceea ce privește prima întrebare adresată de instanța de trimitere, s-a apreciat că îndreptățirea personalului de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unitățile sanitare publice la acordarea sporului de condiții deosebit de periculoase pe durata celor 60 de zile de la încetarea stării de alertă este condiționată de stabilirea prin ordin de către Ministerul Sănătății a unităților sanitare cărora li se aplică acest spor de condiții deosebit de periculoase, condiție ce este întrunită prin nominalizarea pârâtei în anexele nr. 2 ale ordinelor nr. 434/2021 și nr. 1.334/2022, fiind astfel realizat scopul reglementării din art. 6 din Legea nr. 136/2020.35. În privința celei de-a doua întrebări, opiniile au fost diferite. În unele situații s-a apreciat că prevederea unității sanitare în anexele nr. 2 ale ordinelor nr. 434/2021 și nr. 1.334/2022 prezumă absolut îndeplinirea condițiilor pentru acordarea sporului pentru condiții deosebit de periculoase. Alte instanțe au opinat că în această situație nu se poate reține existența unei prezumții absolute de îndeplinire a condițiilor pentru acordarea sporului în discuție.36. Cât privește cea de-a treia întrebare prealabilă, practica este cvasiunitară, în sensul că lipsa acordului dintre unitatea sanitară și sindicatele reprezentative semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de sistem sanitar nu constituie condiția suspensivă până la realizarea căreia dreptul la sporul pentru condiții deosebit de periculoase nu este efectiv, discuțiile dintre partenerii sociali vizând mărimea sporului, nu constituirea dreptului.37. Referitor la cea de-a patra întrebare prealabilă, unele instanțe au apreciat că sporul prevăzut de art. 7 alin. (1) lit. h) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, coroborat cu articolul unic lit. D din anexa nr. 8 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, nu se poate acorda în situațiile particulare pentru care sunt edictate reglementări specifice, precum este situația cazurilor de risc epidemiologic în care există o reglementare specială, care se aplică acestei situații, neputându-se realiza un cumul de sporuri pentru aceeași situație de risc epidemiologic.38. Dimpotrivă, alte instanțe au opinat că sporul pentru situația de risc epidemiologic poate fi acordat și în lipsa declarării, certificării sau constatării, după caz, a încetării situațiilor de risc epidemiologic și biologic prevăzute la art. 6, dispuse de către structura care a dispus instituirea acestora, în raport cu dispozițiile art. 6 lit. d) și art. 6^1 din Legea nr. 136/2020.39. Și în ce privește cea de-a cincea întrebare s-au formulat două opinii, în sensul că reclamanții sunt/nu sunt îndreptățiți la acordarea sporului pentru situația de risc epidemiologic, în considerarea Ordinului nr. 1.996/2008.40. Opiniile exprimate în legătură cu cea de-a șasea întrebare au fost și ele diferite, în sensul că unele instanțe au apreciat că este posibil cumulul de sporuri, în timp ce altele au opinat că un asemenea cumul nu se poate realiza.41. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică în prezent practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept în discuție.VIII. Jurisprudența Curții Constituționale42. Prin Decizia nr. 63 din 28 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 18 iulie 2023, instanța de contencios constituțional, respingând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1) și (3) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, a reținut că:32. (...) în ceea ce privește dispozițiile art. 7 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea reține că acestea reglementează sporurile ce pot fi acordate personalului de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unitățile sanitare și unitățile medico-sociale în funcție de condițiile în care se desfășoară activitatea acestora. Dispozițiile alin. (3) din același articol de lege prevăd că locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestora se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanților salariaților, în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens.33. Curtea constată că aceste dispoziții păstrează concepția legislativă care se regăsește și în prevederile art. 23-25 din Legea-cadru nr. 153/2017 cu privire la libertatea pe care legiuitorul o dă autorităților administrative de a stabili, în funcție de situațiile concrete pe care le prezintă activitatea în domeniu, locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestuia. Astfel, considerentele reținute mai sus cu privire la dispozițiile art. 23 și ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt aplicabile și în privința dispozițiilor art. 7 alin. (1) și (3) din capitolul II al anexei nr. 2 la Legea-cadru nr. 153/2017.IX. Raportul asupra chestiunii de drept43. Judecătorii-raportori au constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a sesizării, prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în sensul că: primele două întrebări prealabile și cea de-a patra întrebare ale prezentei sesizări nu au legătură cu dezlegarea în fond a litigiului, întrucât starea de fapt nu se încadrează în ipoteza normei legale a cărei interpretare se solicită; în privința celei de-a treia și celei de-a șasea întrebări lipsește cerința existenței unei chestiuni de drept reale, dificile; cea de-a cincea întrebare nu vizează o problemă de interpretare a legii, ci de aplicare a acesteia la cauza dedusă judecății.X. Înalta Curte de Casație și JustițieExaminând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunile de drept ce se solicită a fi dezlegate, constată următoarele:44. Instanța supremă reține că temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.45. Domeniul de reglementare al acestui act normativ, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024, este conturat expres prin dispozițiile art. 1, ordonanța de urgență aplicându-se în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/ revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.46. În această materie s-a instituit o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care, potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, „Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. 47. Rezultă că aceste prevederi se aplică cu prioritate în raport cu dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa însă, în mod corespunzător, cu prevederile dreptului comun, Codul de procedură civilă, astfel cum se și statuează expres prin art. 4, conform căruia „dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (...), precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie“.48. De altfel, trebuie subliniat că legiuitorul delegat a ținut cont la adoptarea acestui nou act normativ, potrivit principiilor prezentate în preambulul acestuia, de „configurația actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și de efectul obligativității hotărârii pe care o pronunță Înalta Curte de Casație și Justiție, în deplin acord cu îndatorirea sa constituțională de asigurare a aplicării și interpretării unitare a legii de către toate instanțele judecătorești din România“, apreciindu-se că, în raport cu coordonatele acestui mecanism, aplicarea noilor norme legale cu caracter special poate influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, „în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept“.49. Prin urmare, în contextul normativ expus, procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții de admisibilitate a sesizării:(i) existența unei cauze în curs de judecată, în primă instanță sau în calea de atac;(ii) cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze, respectiv litigiul să vizeze stabilirea și/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice;(iii) existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei;(iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.50. Referitor la primele două condiții legale se reține că acestea sunt îndeplinite, întrucât cauzele se află în curs de soluționare pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, care judecă în primă instanță, conform art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă și art. 269 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul muncii), iar litigiul se circumscrie domeniului specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, tribunalul fiind învestit cu judecarea cererilor formulate de salariații încadrați într-o unitate sanitară publică, obiectul cauzei vizând stabilirea și plata unor drepturi salariale ale angajaților asistenți medicali ori infirmiere, personal de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar, o categorie de salariați cuprinsă în sfera personalului plătit din fonduri publice.51. Este îndeplinită și ultima condiție legală enunțată, întrucât, în urma consultării evidențelor întocmite la nivelul instanței supreme, rezultă că problema de drept supusă dezlegării nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție printr-o altă hotărâre prealabilă și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.52. Referitor la cea de-a treia condiție, se observă că aceasta este prevăzută atât la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cât și la art. 519 din Codul de procedură civilă și presupune, pe de o parte, identificarea unei chestiuni de drept care ar putea face obiect al sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, iar, pe de altă parte, stabilirea și evidențierea existenței unei legături strânse între maniera de dezlegare a chestiunii de drept, în raport cu interpretările posibile prefigurate, și soluționarea pe fond a cauzei.53. Având în vedere că prin prezenta sesizare instanța de trimitere a solicitat o dezlegare de principiu, formulând un număr de șase întrebări prealabile, instanța supremă va analiza cea de-a treia condiție de admisibilitate a sesizării, grupându-le în potențiale „chestiuni de drept“, în funcție de caracterul interdependent ori autonom al întrebărilor. 54. După criteriul antereferit, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că primele două întrebări, respectiv „Dacă în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 și a articolului unic lit. A pct. 9 din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, prevederea din anexa nr. 2 la Ordinul nr. 434/2021 și, subsecvent, lit. B pct. 4 nr. 12 din anexa nr. 2 la Ordinul nr. 1.334/2022 îndeplinește condiția de a fi «stabilite de Ministerul Sănătății și declarate prin ordin», condiție prevăzută de articolul unic lit. A pct. 9 din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018“ și „Dacă prevederea pârâtei în anexele nr. 2 ale ordinelor nr. 434/2021 și nr. 1.334/2022 prezumă absolut îndeplinirea condițiilor pentru acordarea sporului pentru condiții deosebit de periculoase“, se află într-o relație de interdependență, invocându-se pretinsa incidență în cauza dedusă judecății instanței de trimitere a ordinelor nr. 434/2021 și nr. 1.334/2022, reprezentând, astfel, o primă chestiune de drept cu privire la care se impune a analiza dacă este veritabilă și dacă are legătură cu soluționarea pe fond a cauzei deduse judecății instanței de trimitere.55. În analiza acestei din urmă condiții de admisibilitate, instanța supremă are în vedere că în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că hotărârea prealabilă trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra soluției ce urmează a fi pronunțată de către instanța de trimitere, cerința pertinenței fiind expresia utilității pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate trebuie să o aibă în cadrul soluționării litigiului, ceea ce presupune ca problema de drept ce face obiectul sesizării să fie direct incidentă pentru soluționarea cauzei.56. În acest context, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în jurisprudența sa, a decis că nu este îndeplinită condiția în discuție atunci când procedura hotărârii prealabile a fost declanșată pentru a se răspunde unei probleme de drept ipotetice, chiar dacă ar avea legătură cu materia, ori atunci când starea de fapt proprie cauzei nu se încadrează în ipoteza normei legale a cărei interpretare se solicită. Ca atare, spre deosebire de recursul în interesul legii, pe calea căruia se rezolvă o problemă de drept controversată, într-o manieră abstractă și generală, în cazul hotărârii prealabile, dezlegarea unei chestiuni de drept este una punctuală, adecvată circumstanțelor speței.57. Revenind la chestiunea de drept care circumscrie primele două întrebări prealabile ale prezentei sesizări, instanța supremă constată că aceasta nu are legătură cu dezlegarea în fond a litigiului, întrucât starea de fapt nu se încadrează în ipoteza normei legale a cărei interpretare se solicită, ordinele nr. 434/2021 și nr. 1.334/2022, prin care se aprobă lista spitalelor care asigură asistența medicală pentru pacienți, cazuri confirmate și suspecte de COVID-19, nefiind incidente în cauza dedusă judecății instanței de trimitere.58. Astfel, reclamanții, în calitate de personal de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar, respectiv asistenți medicali și infirmiere, încadrați într-o unitate sanitară publică, solicită, printr-unul din capetele de cerere principale, obligarea angajatorului la plata sporului pentru condiții deosebit de periculoase, invocând dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 și ale articolului unic lit. A pct. 9 din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, prin raportare la ordinele nr. 434/2021 și nr. 1.334/2022.59. Potrivit art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017(1) În raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, pot fi acordate, pentru personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unitățile sanitare și unitățile medico-sociale, cu respectarea prevederilor legale, următoarele categorii de sporuri: (...)b) pentru condiții deosebit de periculoase: (...) epidemii deosebit de grave și altele asemenea, stabilite de Ministerul Sănătății, cuantumul sporului este de până la 85% din salariul de bază. (...)60. De asemenea, prin articolul unic lit. A pct. 9 din anexa nr. 2 la Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, în forma inițială, în vigoare în perioada 30 martie 2018- 3 decembrie 2020, s-a prevăzut că „Personalul care își desfășoară activitatea în condiții deosebit de periculoase beneficiază de sporul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. b) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează: A. Spor de la 55% până la 85% din salariul de bază (…) 9. personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unitățile sanitare care participă efectiv în aplicarea măsurilor de limitare a unor epidemii deosebit de grave și altele asemenea stabilite de Ministerul Sănătății și declarate prin ordin; (...)“.61. Ulterior, în contextul și în legătură cu declararea pandemiei de COVID-19, prin Hotărârea Guvernului nr. 1.035/2020 privind modificarea și completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a condițiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupațională de funcții bugetare „Sănătate și asistență socială“ (Hotărârea Guvernului nr. 1.035/2020), în vigoare în perioada 4 decembrie 2020-26 mai 2022, respectiv prin Hotărârea Guvernului nr. 698/2022, în vigoare de la data de 27 mai 2022-la zi, articolul unic lit. A pct. 9 din anexa nr. 2 la Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 a fost modificat în sensul că prevederii inițiale în vigoare în perioada 30 martie 2018-3 decembrie 2020 i-au fost adăugate dispoziții care au adaptat condițiile de acordare a sporului salarial vizat prin raportare la situația de risc epidemiologic determinată de răspândirea virusului SARS-CoV-2 pe teritoriul României.62. Instanța supremă constată că atât reclamanții, cât și instanța de trimitere au considerat că pentru acordarea sporului pentru condiții deosebit de periculoase este necesară „stabilirea de Ministerul Sănătății și declararea prin ordin“ a unităților sanitare care participă efectiv la aplicarea măsurilor de limitare a unor epidemii deosebit de grave și altele asemenea.63. Or, aplicând metodele de interpretare gramaticală și logică a normelor precitate, se desprinde concluzia că sintagma „stabilirea de Ministerul Sănătății și declararea prin ordin“ se referă la „epidemii deosebit de grave și altele asemenea“, și nu la unitățile sanitare care participă efectiv la aplicarea măsurilor de limitare a unor astfel de fenomene cu impact asupra sănătății publice.64. Deși normele legale supuse interpretării au devenit aparent echivoce pe măsură ce au fost modificate ca urmare a declarării pandemiei de COVID-19, context în care au fost adoptate și ordinele nr. 434/2021 și nr. 1.334/2022, instanța supremă are în vedere că, încă de la instituirea sporului salarial vizat, prin art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, s-a prevăzut că se încadrează în condiții deosebit de periculoase (...) epidemii deosebit de grave și altele asemenea, stabilite de Ministerul Sănătății, fără nicio trimitere la cerința stabilirii „prin ordin“ a unităților sanitare care participă la limitarea efectelor acestora.65. Ulterior, prin articolul unic lit. A pct. 9 din anexa nr. 2 la Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, în forma inițială, anterioară declarării pandemiei de COVID-19 și adoptării ordinelor nr. 434/2021 și nr. 1.334/2022, trimiterea la condiția „stabilirii de Ministerul Sănătății și declararea prin ordin“ a fost făcută, în afara oricărei ambivalențe, cu privire la „epidemii deosebit de grave și altele asemenea“.66. Incertitudinea reglementării a apărut în urma adoptării modificărilor articolului unic lit. A pct. 9 din anexa nr. 2 la Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, prin Hotărârea Guvernului nr. 1.035/2020, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 698/2022, acte normative de rang inferior Legii-cadru nr. 153/2017, în executarea căreia au fost emise, prin ambele hotărâri de Guvern modificatoare statuându-se că sporul pentru condiții periculoase se acordă, într-un cuantum cuprins între 55 și 85% din salariul de bază, „personalul(ui) de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unitățile sanitare care participă efectiv la aplicarea măsurilor de limitare a unor epidemii deosebit de grave și altele asemenea stabilite de Ministerul Sănătății și declarate prin ordin“.67. Or, față de istoricul reglementării, instanța supremă nu găsește rațiunea pentru care, spre deosebire de dispoziția legală din legislația primară care a enumerat exhaustiv și neechivoc situațiile care se circumscriu condițiilor deosebit de periculoase, de la adoptarea modificărilor articolului unic lit. A pct. 9 din anexa nr. 2 la Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, prin Hotărârea Guvernului nr. 1.035/2020, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 698/2022, s-ar putea considera că cerința „stabilirii de Ministerul Sănătății și declararea prin ordin“ nu este atașată „epidemii(lor) deosebit de grave și altele asemenea“, ci unităților sanitare care participă la limitarea efectelor acestora. Mai mult, în considerarea prevederilor art. 6 lit. a) din Legea nr. 136/2020, epidemiile sunt declarate prin ordin de ministrul sănătății, iar reglementarea, prin ordin, a „altor asemenea“ situații este justificată de rațiuni de predictibilitate a normei. De asemenea, dacă „epidemii(le) deosebit de grave și altele asemenea“ pot fi stabilite (identificate) de Ministerul Sănătății și declarate ca atare prin ordin, unitățile sanitare implicate în combaterea acestora ar putea fi cel mult stabilite de Ministerul Sănătății prin ordin, astfel că sintagma suplimentară „și declarate (prin ordin)“, dacă ar fi atașată „unităților sanitare“ ar fi ilogică și lipsită de sens.68. Un argument suplimentar care consolidează interpretarea conform căreia sintagma „stabilirea de Ministerul Sănătății și declararea prin ordin“ se referă la „epidemii deosebit de grave și altele asemenea“, și nu la unitățile sanitare care participă efectiv la prevenirea și combaterea acestora este reprezentat de aceea că, atunci când, prin articolul unic pct. 4 din Legea nr. 141/2020 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 67/2020 privind modificarea unor acte normative și prelungirea unor termene (Legea nr. 141/2020), legiuitorul a înțeles să recompenseze eforturile personalului medical implicat în prevenirea și combaterea COVID-19, în sensul majorării de la 30 la 35% a limitei maxime a sumei sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite, nu a condiționat majorarea de „stabilirea de Ministerul Sănătății și declararea prin ordin“ a unităților sanitare angajatoare a beneficiarilor, ci a acordat acest beneficiu salarial „personalului de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar, inclusiv personalului de specialitate din structurile paraclinice medico-sanitare și personalului paramedical implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților diagnosticați cu COVID-19“, această din urmă sintagmă regăsindu-se și în modificările aduse articolului unic lit. A pct. 9 din anexa nr. 2 la Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, prin Hotărârea Guvernului nr. 1.035/2020, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 698/2022.69. Prin urmare, în condițiile în care nominalizarea sau lipsa nominalizării unității sanitare angajatoare în ordinele nr. 434/2021 și nr. 1.334/2022, prin care se aprobă lista spitalelor care asigură asistența medicală pentru pacienți, cazuri confirmate și suspecte de COVID-19, nu are impact asupra îndreptățirii reclamanților la acordarea sporului pentru condiții periculoase reglementat de dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 și ale articolului unic lit. A pct. 9 din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, instanța supremă constată că, raportat la chestiunea de drept care circumscrie primele două întrebări ce formează obiectul sesizării, nu este îndeplinită condiția referitoare la existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată. 70. Rămânând la analiza admisibilității sesizării prin prisma aceleiași condiții a legăturii dintre chestiunea de drept ce se solicită a fi lămurită și dezlegarea în fond a cauzei deduse judecății instanței de trimitere, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că această condiție nu este îndeplinită nici în cazul chestiunii de drept care face obiectul celei de-a patra întrebări, respectiv „Dacă, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 și ale articolului unic lit. A pct. 9 din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, sporul pentru situația de risc epidemiologic poate fi acordat și în lipsa declarării, certificării sau constatării, după caz, a încetării situațiilor de risc epidemiologic și biologic prevăzute la art. 6, dispuse de către structura care a dispus instituirea acestora, în raport cu dispozițiile art. 6 lit. d) și art. 6^1 din Legea nr. 136/2020“.71. Astfel, prin articolul unic lit. A pct. 9 din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, în forma modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 698/2022, în vigoare de la data de 27 mai 2022-la zi, s-a prevăzut că „Personalul care își desfășoară activitatea în condiții deosebit de periculoase beneficiază de sporul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. b) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează: A. Spor de la 55% până la 85% din salariul de bază (…) 9. personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unitățile sanitare care participă efectiv la aplicarea măsurilor de limitare a unor epidemii deosebit de grave și altele asemenea stabilite de Ministerul Sănătății și declarate prin ordin. Pe durata situațiilor de risc epidemiologic și biologic prevăzute la art. 6 lit. a), c) și d) din Legea nr. 136/2020 (...), precum și în contextul riscului epidemiologic determinat de răspândirea virusului SARS-CoV-2 pe teritoriul României, pentru personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unitățile sanitare publice sau din structurile acestora, după caz, inclusiv pentru personalul de specialitate din structurile paraclinice medico-sanitare, implicat direct în transportul, recoltarea probelor biologice/testarea rapidă, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților suspecți și confirmați cu COVID-19, mărimea sporului este de la 55% până la 85% din salariul de bază“.72. Aplicând metoda de interpretare gramaticală a prevederilor articolului unic lit. A pct. 9 din anexa nr. 2 la Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, în forma modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 698/2022, instanța supremă constată că locuțiunea conjuncțională „precum și“ are rolul de a separa prima teză care atrage îndreptățirea la acordarea sporului pentru condiții deosebit de periculoase, respectiv „Pe durata situațiilor de risc epidemiologic și biologic prevăzute la art. 6 lit. a), c) și d) din Legea nr. 136/2020 (...)“, de a doua teză cu aceeași finalitate constând în „contextul riscului epidemiologic determinat de răspândirea virusului SARS-CoV-2 pe teritoriul României (…)“.73. Astfel, locuțiunea conjuncțională „precum și“ evidențiază două situații factuale diferite, circumscrise lit. A pct. 9 din anexa nr. 2 la Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, în care legiuitorul a înțeles să acorde sporul pentru condiții deosebit de periculoase reglementat de art. 7 alin. (1) lit. b) din cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017.74. În cea de-a doua situație sporul salarial este acordat „în contextul riscului epidemiologic determinat de răspândirea virusului SARS-CoV-2 pe teritoriul României“ pentru „personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unitățile sanitare publice sau din structurile acestora, după caz, inclusiv pentru personalul de specialitate din structurile paraclinice medico-sanitare, implicat direct în transportul, recoltarea probelor biologice/testarea rapidă, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților suspecți și confirmați cu COVID-19“, acordarea sporului, în această ipoteză, nefiind dependentă de îndeplinirea vreunei condiții circumscrise art. 6 și 6^1 din Legea nr. 136/2020, fără însă a putea fi ignorate dispozițiile legale care au stabilit perioada în care virusul SARS-CoV-2 a reprezentat un risc epidemiologic pentru personalul implicat în combaterea acestuia (cum ar fi Hotărârea nr. 20/2023 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență privind constatarea încetării stării de risc epidemiologic și biologic generate de pandemia de COVID-19 și a aplicabilității art. 1 din Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 36 din 21.07.2020).75. Atât timp cât reclamanții din cauza dedusă judecății instanței de trimitere au solicitat obligarea unității sanitare angajatoare la plata sporului pentru condiții deosebit de periculoase, invocând periculozitatea muncii derivată din desfășurarea activităților specifice cu pacienți suspecți și confirmați cu COVID-19, temeiul de drept care circumscrie această situație de fapt îl reprezintă teza a doua a articolului unic lit. A pct. 9 din anexa nr. 2 la Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, în forma modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 698/2022, și nu teza întâi a aceluiași articol la care se face trimitere în sesizare, ceea ce conduce la concluzia că nu există o legătură între lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării prin intermediul celei de-a patra întrebări și soluționarea pe fond a cauzei, în limitele învestirii instanței de trimitere, astfel că, și în ceea ce privește această chestiune de drept, sesizarea apare ca inadmisibilă. 76. Revenind la analiza celei de-a treia întrebări prealabile, respectiv „Dacă lipsa acordului dintre unitatea sanitară și sindicatele reprezentative semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de sistem sanitar, prevăzut de teza finală a art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, constituie condiția suspensivă până la realizarea căreia dreptul la sporul pentru condiții deosebit de periculoase nu este efectiv“, prin prisma condițiilor de admisibilitate constând în identificarea unei chestiuni de drept care ar putea face obiect al sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, instanța supremă constată că, în absența unei definiții legale a noțiunii „chestiune de drept“, în doctrină s-a arătat că, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară, fiind susceptibilă să constituie izvorul unor interpretări divergente și, în consecință, al unei practici judiciare neunitare.77. Totodată, prin jurisprudența dezvoltată de instanța supremă în legătură cu această cerință, s-a statuat că, în sesizarea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție cu procedura pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie „să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății“.78. Prin urmare, revine instanței de trimitere obligația identificării în concret a chestiunii de drept care necesită interpretare, exprimarea punctului de vedere al acesteia contribuind astfel la a se stabili dacă problema de drept cu privire la care i se solicită instanței supreme să o dezlege este una reală, având vocație de a convinge și din această perspectivă că sunt întrunite condițiile de admisibilitate a sesizării.79. În acest context se observă că instanța de trimitere a considerat, cu privire la ansamblul sesizării, că „în ce privește caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum și dificultatea completului de a-și însuși o anumită interpretare, (...) spre deosebire de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu impune o astfel de condiție, completul învestit cu soluționarea unei chestiuni ce ține de salarizarea personalului plătit din fonduri publice fiind obligat, în măsura în care Înalta Curte de Casație și Justiție nu a lămurit deja problema de drept incidentă, să sesizeze această instanță“.80. Or, instanța supremă subliniază că, în sesizările formulate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, trebuie avut în vedere preambulul acestui act normativ în care s-a ținut seama de „faptul că măsurile legislative propuse pot influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept“, astfel că dificultatea chestiunii de drept nu este prezumată ope legis, ci se impune a fi analizată în contextul particularităților procedurii reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, care are un caracter special și parțial derogatoriu de la dispozițiile de drept comun.81. De altfel, rațiunea instituirii condițiilor formale anterior arătate ale sesizării constă în asigurarea îndeplinirii scopului pentru care a fost introdus acest mecanism procedural, respectiv uniformizarea jurisprudenței și asigurarea predictibilității acesteia, fără ca folosirea sa să genereze suspendarea nejustificată a judecării unei cauze, printr-o interpretare arbitrară și lipsită de consistență a necesității declanșării procedurii de către instanța de judecată, cu consecința prelungirii nejustificate a duratei procesului civil și, din această perspectivă, a afectării dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.82. Instanța supremă notează în acest context că o singură instanță (Tribunalul Brașov) a susținut un punct de vedere teoretic în sensul că „lipsa acordului dintre unitatea sanitară și sindicatele reprezentative semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de sistem sanitar prevăzut de teza finală a art. 7 alin. (1) lit. b) capitolul II din anexa nr. II din Legea-cadru nr. 153/2017 constituie condiția suspensivă până la realizarea căreia dreptul la sporul pentru condiții deosebit de periculoase este efectiv“, fără să dezvolte și un silogism logico-juridic care să susțină această opinie, celelalte instanțe susținând teoretic ori cu exemple de jurisprudență că „lipsa acordului dintre unitatea sanitară și sindicatele reprezentative semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de sistem sanitar prevăzut de teza finală a art. 7 alin. (1) lit. b) capitolul II anexa nr. II din Legea-cadru nr. 153/2017 nu constituie condiția suspensivă până la realizarea căreia dreptul la sporul pentru condiții deosebit de periculoase este efectiv“, întrucât acordul dintre unitatea sanitară și sindicatele reprezentative semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de sistem sanitar prevăzut de teza finală a art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 vizează exclusiv mărimea sporului, nu și îndreptățirea la primirea acestui spor.83. În consecință, referitor la această problemă de drept cu privire la care se solicită o dezlegare de principiu, nu se identifică indiciile unei jurisprudențe neunitare, prin raportare la soluțiile pronunțate în litigiile aflate pe rolul instanțelor de judecată, dar și prin raportare la opiniile exprimate de judecătorii specializați în materia litigiilor de muncă.84. În continuarea raționamentului expus, este necesar a fi reamintit că, deși lămurirea modalității de interpretare și aplicare a normelor legale în cadrul mecanismului hotărârii prealabile are scopul de a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori dificultăților unor texte de lege, în lipsa unor asemenea ipoteze care să reflecte caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, împrejurări ce nu au fost prezentate nici de către instanța de trimitere, rămâne atributul exclusiv al acesteia din urmă să soluționeze cauza cu judecata căreia a fost învestită, aplicând, în acest scop, metodele de interpretare a normelor juridice recunoscute în dreptul intern.85. Instanța supremă subliniază că prin chiar textul actului normativ care stă la baza celei de-a treia întrebări („nivelul sporului se stabilește de conducerea fiecărei unități sanitare cu personalitate juridică, de comun acord cu sindicatele reprezentative semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de sistem sanitar și cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli“) se oferă soluția în ceea ce privește îndreptățirea reclamanților la acordarea sporului pentru condiții periculoase reglementat de art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, finalitatea acordului încheiat între conducerea fiecărei unități sanitare cu personalitate juridică și sindicatele reprezentative semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de sistem sanitar constând exclusiv în stabilirea nivelului sporului, și nu în stabilirea îndreptățirii ori neîndreptățirii reclamanților la plata sporului salarial.86. Așadar, verificarea premiselor sesizării circumscrise celei de-a treia întrebări, determinate de circumstanțele concrete ale litigiului și de întrebarea formulată, conduce la concluzia că aceasta din urmă nu pune în discuție o dificultate de interpretare punctuală, de principiu, a normelor de drept indicate în actul de sesizare, de natură să necesite intervenția instanței supreme, ceea ce conduce la inadmisibilitatea sesizării și în privința acestei chestiuni de drept. 87. Pentru lipsa caracterului veritabil al chestiunii de drept prin prisma lipsei dificultății în interpretare urmează a fi respinsă ca inadmisibilă și cea de-a șasea întrebare prealabilă din cadrul sesizării, respectiv „dacă, în interpretarea și aplicarea art. 20 din Legea-cadru nr. 153/2017, sporul pentru munca de noapte se poate cumula cu sporul de ture prevăzut de art. 1 alin. (1) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017“, lipsa de dificultate în interpretare derivând atât din unanimitatea opiniilor teoretice exprimate de către instanțele judecătorești, cât și din aceea că textul legal a cărei interpretare se solicită oferă soluția legislativă la situația de fapt reclamată.88. Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017: „Personalul care, potrivit programului normal de lucru, își desfășoară activitatea între orele 22,00 și 6,00 beneficiază, pentru orele lucrate în acest interval, de un spor pentru munca prestată în timpul nopții de 25% din salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puțin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru“, iar, potrivit art. 1 alin. (1) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017: „În unitățile sanitare, de asistență socială și de asistență medico-socială, unde activitatea se desfășoară fără întrerupere, în trei ture, personalul care lucrează lunar în toate cele trei ture, precum și personalul care lucrează în două ture în sistem de 12 cu 24 pot primi, în locul sporului pentru munca prestată în timpul nopții, prevăzut la art. 20 din prezenta lege, un spor de 15% din salariul de bază pentru orele lucrate în cele trei, respectiv două ture“, în timp ce alin. (2) al aceluiași articol stipulează că „Sporul prevăzut la alin. (1) nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensațiilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor prevăzută la art. 25 din prezenta lege“.89. Instanța supremă menționează, în acest context, că dispoziția de la art. 1 alin. (1) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 instituie, pentru personalul din unitățile sanitare, de asistență socială și de asistență medico-socială, unde activitatea se desfășoară fără întrerupere, în trei ture, care lucrează lunar în toate cele trei ture, precum și pentru personalul care lucrează în două ture în sistem de 12 cu 24 (categorii de personal care, prin modul de organizare a muncii, inevitabil lucrează și în timpul nopții), un drept de opțiune între sporul pentru munca prestată în timpul nopții, prevăzut la art. 20 din Legea-cadru nr. 153/2017, și un spor de 15% din salariul de bază pentru orele lucrate în cele trei, respectiv două ture.90. Se observă, astfel, că textele normative ce stau la baza celei de-a șasea întrebări prealabile prevăd, de asemenea, soluții legislative care să conducă la reglementarea situației de natura celei cu care a fost învestită instanța de trimitere, aceasta din urmă fiind exclusiv cea care, în urma aplicării metodelor de interpretare a normelor juridice recunoscute în dreptul intern, are competența să soluționeze cauza dedusă judecății, ceea ce este de natură să atragă inadmisibilitatea acestei întrebări prealabile.91. În ceea ce privește întrebarea a cincea din cuprinsul sesizării, respectiv „Dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. h) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, coroborat cu articolul unic lit. D din anexa nr. 8 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea sporului prevăzut de norma precitată în considerarea Ordinului nr. 1.996/2008“, instanța supremă constată că, așa cum s-a arătat deja, definitoriu pentru această procedură este faptul că urmărește interpretarea cu caracter de principiu a unei norme de drept (îndoielnice, neclare), stabilită ca incidentă în cauză de către instanța de trimitere, aptă să ducă la dezlegarea litigiului, iar nu determinarea, în concret, de către instanța supremă, a elementelor care conturează raționamentul juridic, pentru ca, ulterior, instanța de trimitere să recurgă la punerea punctuală în aplicare a acestuia la raportul juridic dedus judecății. Instanța supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu interpretarea și aplicarea legii la circumstanțele concrete ale cauzei aflate pe rol, atribut care se impune cu necesitate să rămână în sfera de competență exclusivă a completului de judecată legal învestit cu soluționarea procesului.92. În acest context trebuie subliniat că instanța de trimitere, în considerarea Ordinului nr. 1.996/2008, solicită o dezlegare de principiu cu privire la îndreptățirea reclamanților, angajați ai unității sanitare antereferite, la plata sporului „de urgență“ în temeiul dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. h) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, coroborat cu articolul unic lit. D din anexa nr. 8 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, aceste din urmă dispoziții statuând că „Personalul care își desfășoară activitatea în condiții deosebite cum ar fi stres sau risc beneficiază de sporul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. h) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează: (...) D. Spor de până la 5% din salariul de bază: - personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din spitalele de urgență“.93. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată însă că această întrebare din cuprinsul sesizării nu vizează o problemă de interpretare a legii, ci de aplicare a acesteia prin raportare la elemente particulare ale cauzei deduse judecății. Astfel, premisa de la care instanța de trimitere pornește în întrebarea ce formează obiectul sesizării își găsește izvorul în starea de fapt particulară în care se află reclamanții și care are legătură cu specificul încadrării angajatorului, printr-un act administrativ cu caracter individual, într-o anumită categorie de unități sanitare. Or, aplicarea legii, care, de altfel, nu este nici neclară și nici lacunară, nelăsând dubii de interpretare, la situația de fapt, astfel cum aceasta a fost stabilită prin probatoriul administrat, este atributul exclusiv al instanței învestite cu soluționarea cauzei, această competență neputând fi delegată instanței supreme, întrucât ar fi afectată independența judecătorului fondului cauzei. 94. În aceste condiții sesizarea instanței supreme pentru a da o dezlegare unei probleme de drept punctuale, circumscrise situației factuale specifice reclamanților, nu întrunește condițiile necesare pentru a se constitui într-o chestiune de drept care, dacă ar fi dezlegată, ar oferi o soluție de principiu specifică mecanismului de unificare a jurisprudenței prin hotărâri prealabile, urmărindu-se mai degrabă, în contextul particular al cauzei, stabilirea efectivă a soluției ce urmează a fi adoptată de instanța de trimitere, ceea ce atrage inadmisibilitatea sesizării cu privire la problema de drept constând în îndreptățirea reclamanților la acordarea sporului salarial reglementat de dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. h) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, coroborat cu articolul unic lit. D din anexa nr. 8 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018.95. Având în vedere cele expuse anterior, sesizarea se va respinge ca inadmisibilă.
    ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
    În numele legii
    DECIDE:    Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 9.598/3/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele probleme de drept:Dacă, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 și ale articolului unic lit. A pct. 9 din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, prevederile din anexa nr. 2 la Ordinul ministrului sănătății nr. 434/2021 și, subsecvent, lit. B pct. 4 nr. 12 din anexa nr. 2 la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.334/2022 îndeplinesc condiția de a fi «stabilite de Ministerul Sănătății și declarate prin ordin», condiție prevăzută de articolul unic lit. A pct. 9 din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018. Dacă prevederea pârâtei în anexele nr. 2 din ordinele ministrului sănătății nr. 434/2021 și nr. 1.334/2022 prezumă absolut îndeplinirea condițiilor pentru acordarea sporului pentru condiții deosebit de periculoase.Dacă lipsa acordului dintre unitatea sanitară și sindicatele reprezentative semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de sistem sanitar, prevăzut de teza finală a art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, constituie condiția suspensivă până la realizarea căreia dreptul la sporul pentru condiții deosebit de periculoase nu este efectiv. Dacă, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 și ale articolului unic lit. A pct. 9 din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, sporul pentru situația de risc epidemiologic poate fi acordat și în lipsa declarării, certificării sau constatării, după caz, a încetării situațiilor de risc epidemiologic și biologic prevăzute la art. 6 din Legea nr. 136/2020, dispuse de către structura care a dispus instituirea acestora, în raport cu dispozițiile art. 6 lit. d) și art. 6^1 din aceeași lege.Dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. h) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, coroborat cu articolul unic lit. D din anexa nr. 8 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea sporului prevăzut de norma precitată, în considerarea Ordinului ministrului sănătății publice nr. 1.996/2008?Dacă, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 20 din Legea-cadru nr. 153/2017, sporul pentru munca de noapte se poate cumula cu sporul de ture prevăzut de art. 1 alin. (1) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017.Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 ianuarie 2025.
    VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
    MARIANA CONSTANTINESCU
    Magistrat-asistent,
    Elena Adriana Stamatescu    -----