PROCEDURĂ din 22 ianuarie 2025privind stabilirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, conform legii
EMITENT
  • AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 68 din 28 ianuarie 2025



    Notă
    Aprobată prin ORDINUL nr. 103 din 22 ianuarie 2025, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 28 ianuarie 2025.
     +  Capitolul I Dispoziții generale1. (1) Potrivit dispozițiilor art. 123^1 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, contribuabilii pot dispune asupra destinației sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul pe veniturile din salarii și asimilate salariilor, stabilit potrivit art. 78 alin. (6) și art. 82 alin. (6), pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, conform legii.(2) Opțiunea poate fi exercitată pentru una sau mai multe entități, în limita plafonului de până la 3,5% din impozitul pe venit.2. (1) Opțiunea se exercită prin completarea și depunerea, la organul fiscal central competent sau la entitatea beneficiară, după caz, a formularului 230 „Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii și asimilate salariilor“, prevăzut în anexa nr. 2 la ordin.(2) În situația în care contribuabilul a optat pentru depunerea formularului 230 la entitatea nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii/unitatea de cult beneficiară a sumei, aceasta are obligația de a transmite, prin mijloace electronice de transmitere la distanță, la organul fiscal competent formularul „Situație centralizatoare a datelor cuprinse în formularul 230, transmisă de entitatea beneficiară“, prevăzut în anexa nr. 5 la ordin.3. Prin organ fiscal central competent se înțelege:a) organul fiscal central în a cărui rază teritorială contribuabilul are adresa unde își are domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuiește efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu, pentru persoanele fizice care au domiciliul fiscal în România;b) organul fiscal central competent, potrivit legii, pentru administrarea contribuabililor persoane fizice fără domiciliu fiscal în România.4. Prezenta procedură se aplică de către compartimentul cu atribuții de gestiune registru contribuabili și declarații fiscale persoane fizice din cadrul organului fiscal central competent, denumit în continuare compartiment de specialitate.5. În sensul prezentei proceduri, termenii de mai jos au următoarea semnificație:a) cerere reprezintă Cererea privind destinația sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii și asimilate salariilor (formularul 230) sau opțiunile transmise prin Situația centralizatoare a datelor cuprinse în formularul 230, transmisă de entitatea beneficiară, după caz;b) impozit pe venit reprezintă impozitul anual pe veniturile din salarii și asimilate salariilor.6. Compartimentul de specialitate desfășoară următoarele operațiuni în vederea calculării și virării sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, conform legii:a) primește și înregistrează cererile;b) organizează evidența cererilor;c) procesează cererile;d) notifică contribuabilii ale căror cereri conțin erori de completare;e) notifică contribuabilii care au optat pentru depunerea formularului 230 la entitatea nonprofit/unitatea de cult beneficiară a sumei;f) transmite borderoul către unitatea de trezorerie în vederea virării sumelor pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult;g) notifică entitatea beneficiară privind comunicarea contului bancar;h) în baza acordului scris al contribuabililor, exprimat în prealabil, comunică entității beneficiare datele de identificare a contribuabililor (numele, prenumele și codul numeric personal/numărul de identificare fiscală) care au dispus direcționarea, precum și sumele direcționate.  +  Capitolul II Organizarea evidenței cererilor și procesarea acestora  +  Secţiunea 1 Organizarea evidenței cererilor7. Compartimentul de specialitate organizează o evidență, în format electronic, a cererilor primite.8. Evidența cererilor conține, în mod obligatoriu, cel puțin următoarele elemente: A. Date de identificare a contribuabilului:a) numele și prenumele;b) codul numeric personal/numărul de identificare fiscală;c) domiciliul fiscal.B. Date referitoare la cerere:a) numărul de înregistrare a cererii la organul fiscal. În cazul în care contribuabilul a optat pentru depunerea formularului 230 la entitatea nonprofit/unitatea de cult beneficiară a sumei, se înscriu numărul și data formularului „Situație centralizatoare a datelor cuprinse în formularul 230, transmisă de entitatea beneficiară“;b) modalitatea de transmitere a formularului 230, după caz: – prin poștă, în mod individual;– direct la registratura organului fiscal, în mod individual;– prin intermediul serviciului Spațiul privat virtual, în mod individual;– prin intermediul Situației centralizatoare a datelor cuprinse în formularul 230, transmisă de către entitatea beneficiară, prin mijloace electronice de transmitere la distanță;c) perioada de valabilitate a opțiunii - se înscrie perioada pentru care contribuabilul a solicitat distribuirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit, respectiv un an sau 2 ani, după caz;d) procentul din impozitul pe venit înscris în cerere de contribuabil pentru a fi direcționat entității nonprofit/unității de cult;e) existența acordului contribuabilului care a dispus direcționarea impozitului pe venit, pe baza căruia organul fiscal comunică entității beneficiare datele de identificare (nume, prenume și cod numeric personal/număr de identificare fiscală), precum și suma direcționată de acesta;f) datele de identificare a reprezentantului legal sau a împuternicitului entității nonprofit/unității de cult beneficiare a sumei, care a transmis „Situația centralizatoare a datelor cuprinse în formularul 230, transmisă de entitatea beneficiară“, dacă este cazul;g) datele de identificare a entității/entităților nonprofit/ unității/unităților de cult înscrise în cerere:– denumirea entității beneficiare;– codul de identificare fiscală;– contul bancar.Datele de la lit. A și B se înregistrează în evidență în termen de o zi lucrătoare de la primirea cererilor.C. Alte dateC1. Date privind evidența notificărilor și corespondența cu contribuabilul/entitatea beneficiarăEvidența notificărilor conține, în mod obligatoriu, cel puțin următoarele elemente:a) numărul și data notificării privind destinația sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult, dacă este cazul;b) motivul notificării contribuabilului (de exemplu, faptul că opțiunea contribuabilului privind direcționarea unei sume din impozitul pe venit a fost transmisă organului fiscal de către entitatea beneficiară a sumei, opțiune pentru 2 ani etc.), dacă este cazul;c) data la care notificarea privind destinația sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii și asimilate salariilor pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult a fost comunicată contribuabilului, dacă este cazul;d) numărul și data adresei de răspuns a contribuabilului, ca urmare a primirii notificării privind destinația sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit, dacă este cazul;e) răspunsul contribuabilului care a optat pentru depunerea formularului 230 la entitatea nonprofit/unitatea de cult beneficiară a sumei, ca urmare a primirii notificării privind destinația sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii și asimilate salariilor pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult.Compartimentul de specialitate înregistrează în evidență răspunsul contribuabilului ca urmare a primirii notificării, respectiv:da - recunoaște opțiunea;nu - comunică faptul că nu a făcut opțiunea;f) numărul și data notificării privind transmiterea contului bancar de către entitatea beneficiară;g) data la care notificarea privind transmiterea contului bancar de către entitatea beneficiară a fost comunicată contribuabilului, precum și numărul și data adresei de răspuns a entității;h) noul cont bancar al entității beneficiare;i) numărul și data notificării privind comunicarea datelor de identificare a contribuabililor și a sumelor direcționate de aceștia din impozitul pe venit;j) data la care notificarea privind transmiterea datelor de identificare a contribuabililor și a sumelor direcționate de aceștia din impozitul pe venit a fost comunicată contribuabilului.C2. Date care se înscriu după transmiterea borderoului către unitatea de trezorerie:a) suma stabilită de organul fiscal reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit pentru susținerea entității nonprofit/unității de cult;b) numărul și data borderoului care se transmite unității de trezorerie în vederea virării sumelor reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult.Datele se înscriu în termen de o zi lucrătoare de la transmiterea borderoului.9. În cazul contribuabililor care au solicitat, în anul anterior, distribuirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit pentru aceiași beneficiari pentru o perioadă de 2 ani, compartimentul de specialitate preia în evidență informațiile cuprinse în cererile înregistrate în anul anterior.  +  Secţiunea a 2-a Procesarea cererilor10. (1) Compartimentul de specialitate prelucrează cererile în termen de maximum 10 zile de la primirea acestora.(2) Cererile depuse peste termenul legal prevăzut la art. 123^1 alin. (3) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, nu vor fi prelucrate de către compartimentul de specialitate.(3) În cazul în care se constată erori sau documentele depuse nu sunt suficiente, compartimentul de specialitate notifică contribuabilii sau entitatea nonprofit/unitatea de cult, după caz, în vederea clarificării situației.  +  Capitolul III Stabilirea bazei de calcul al sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit11. (1) Compartimentul de specialitate stabilește baza de calcul al sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit, pe baza datelor din evidența fiscală, având în vedere impozitul anual pe veniturile din salarii și asimilate salariilor din următoarele formulare:a) 112 „Declarație privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate“; și/saub) 224 „Declarație privind veniturile sub formă de salarii și asimilate salariilor din străinătate obținute de către persoanele fizice care desfășoară activitate în România“.(2) Compartimentul de specialitate verifică în evidența fiscală constituită pe baza formularului 112 dacă contribuabilul a optat la angajator/plătitorul de venit pentru calcularea, reținerea și plata de către acesta a sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul lunar datorat pentru susținerea entităților nonprofit/ unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, potrivit legii.(3) În situația în care organul fiscal constată că persoana fizică a optat pentru calcularea, reținerea și plata de către angajator/plătitorul de venit a sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul lunar datorat, la stabilirea de către organul fiscal a bazei de calcul al sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit nu se ia în calcul impozitul aferent sursei de venit pentru care angajatorul/plătitorul a efectuat calculul, reținerea și plata sumei reprezentând până la 3,5%.  +  Capitolul IV Stabilirea cheltuielilor admise cu bursele private12. (1) În vederea stabilirii cheltuielilor admise cu bursele private, compartimentul de specialitate verifică datele înscrise de contribuabili în cerere, precum și documentele prezentate (de exemplu, contractul încheiat între părți, documentele de plată) și, în cazul în care se constată erori sau documentele depuse nu sunt suficiente, notifică contribuabilii în vederea clarificării situației.(2) Compartimentul de specialitate verifică dacă suma plătită pentru bursa privată se încadrează în plafonul admis de lege și stabilește cheltuielile admise cu bursa privată, astfel:a) dacă suma plătită este mai mare decât plafonul admis de lege, cheltuielile admise cu bursele private se stabilesc la nivelul acestui plafon;b) dacă suma plătită este mai mică decât plafonul admis de lege, cheltuielile admise cu bursele private se stabilesc la nivelul sumei plătite.(3) În vederea stabilirii cheltuielilor admise cu bursele private, compartimentul de specialitate verifică dacă suma rezultată prin aplicarea procentului din impozit înscris în cerere, pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult, cumulată cu suma plătită pentru bursa privată depășește plafonul admis de lege. În situația în care plafonul admis de lege este depășit, suma totală luată în calcul este limitată la nivelul acestui plafon, având prioritate cheltuielile efectuate în cursul anului de raportare cu bursa privată.(4) Compartimentul de specialitate stabilește cheltuielile admise cu bursele private, acordate potrivit legii, pe baza documentelor prezentate de contribuabil, precum și a datelor existente în evidența fiscală, și emite Decizia privind stabilirea cheltuielilor admise cu bursele private (formular 255), prevăzută în anexa nr. 3 la ordin.(5) Comunicarea deciziilor de impunere privind stabilirea cheltuielilor admise cu bursele private se efectuează de către compartimentul de specialitate, potrivit art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.(6) În termen de 24 de ore de la primirea informației privind data comunicării deciziilor privind stabilirea cheltuielilor admise cu bursele private, compartimentul de specialitate înregistrează în evidența fiscală data comunicării acestora, urmând ca ulterior să fie transmise automat, prin sistemul informatic, către aplicațiile informatice utilizate de compartimentul cu atribuții de evidență pe plătitori persoane fizice.  +  Capitolul V Stabilirea sumelor de virat pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult13. În cazul contribuabililor care au solicitat virarea unei sume din impozit către o singură entitate nonprofit/unitate de cult, la stabilirea sumei de virat se vor avea în vedere următoarele:a) pentru contribuabilii care nu au completat în cerere rubrica „Procentul din impozit“ pentru susținerea unei entități nonprofit/ unități de cult, compartimentul de specialitate stabilește suma de virat la nivelul plafonului admis de lege;b) pentru contribuabilii care au completat în cerere rubrica „Procentul din impozit“ pentru susținerea unei entități nonprofit/ unități de cult, compartimentul de specialitate stabilește suma de virat entității beneficiare astfel:– dacă procentul înscris în cerere este mai mare decât plafonul admis de lege, suma de virat se stabilește la nivelul acestui plafon;– dacă procentul înscris în cerere este mai mic decât plafonul admis de lege, suma de virat se stabilește la nivelul procentului înscris în cerere.14. (1) Pentru contribuabilii care au solicitat virarea unei sume din impozit către mai multe entități nonprofit/unități de cult, solicitările vor fi analizate în ordinea cronologică a înregistrării la organul fiscal a cererilor/exercitării opțiunii, având prioritate cererile depuse în anul precedent prin care contribuabilul a optat pentru susținerea entităților beneficiare pentru o perioadă de 2 ani, după caz, cu mențiunea că suma totală de virat nu poate depăși plafonul prevăzut de lege.(2) La stabilirea sumelor de virat, în situația de la alin. (1), se vor avea în vedere următoarele:a) dacă în cereri nu a fost completată rubrica „Procentul din impozit“, suma totală de virat se stabilește la nivelul plafonului prevăzut de lege;b) dacă în cereri a fost completată rubrica „Procentul din impozit“, organul fiscal verifică dacă suma totală a procentelor înscrise în cereri depășește plafonul prevăzut de lege. (3) Dacă suma totală a procentelor înscrise în cereri este mai mică decât plafonul admis de lege, sumele de virat fiecărei entități nonprofit/unități de cult se stabilesc la nivelul fiecărei sume rezultate prin aplicarea procentelor înscrise în cerere.(4) Dacă suma totală a procentelor înscrise în cereri este mai mare decât plafonul admis de lege, suma totală de virat se stabilește la nivelul plafonului prevăzut de lege. Se vor avea în vedere, în ordine cronologică, numai cererile ale căror procente, însumate, nu depășesc plafonul prevăzut de lege.15. Compartimentul de specialitate întocmește, pe baza datelor din evidență, pentru fiecare contribuabil, lista entităților nonprofit/unităților de cult, ordonate în funcție de data înregistrării opțiunii la organul fiscal. Lista cuprinde două secțiuni:– secțiunea 1 cuprinde entitățile nonprofit/unitățile de cult pentru care suma totală a procentelor înscrise în cereri se încadrează în plafonul prevăzut de lege;– secțiunea a 2-a cuprinde entitățile nonprofit/unitățile de cult pentru care contribuabilul a solicitat virarea, dar care nu pot beneficia de aceste sume întrucât a fost depășit plafonul de 3,5% prevăzut de lege.  +  Capitolul VI Notificarea contribuabililor care au optat pentru depunerea formularului 230 la entitatea nonprofit/unitatea de cult beneficiară a sumei16. Pe baza datelor din evidența constituită conform pct. 8, compartimentul de specialitate identifică contribuabilii care au optat pentru depunerea formularului 230 la entitatea nonprofit/unitatea de cult beneficiară a sumei.17. (1) În cazul entităților cuprinse în secțiunea 1 din lista de la pct. 15, pentru care opțiunea contribuabilului privind direcționarea unei sume din impozitul pe venit a fost transmisă organului fiscal prin intermediul formularului „Situație centralizatoare a datelor cuprinse în formularul 230, transmisă de entitatea beneficiară“, compartimentul de specialitate emite și transmite contribuabililor „Notificarea privind destinația sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii și asimilate salariilor pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult“, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6 la ordin.(2) Notificarea prevăzută la alin. (1) nu se emite în cazul în care contribuabilul a depus, individual, un formular 230, prin poștă, direct la registratura organului fiscal sau prin intermediul serviciului Spațiul privat virtual.(3) Notificarea de la alin. (1) nu se emite în cazul entităților nonprofit/unităților de cult cuprinse în secțiunea a 2-a din lista prevăzută la pct. 15.18. (1) Notificarea prevăzută în anexa nr. 6 la ordin se emite și se transmite contribuabilului în termen de 5 zile de la procesarea cererii.(2) După emiterea notificării prevăzute în anexa nr. 6 la ordin, compartimentul de specialitate înregistrează în evidență datele privind numărul și data cererii/situației centralizatoare, precum și perioada de valabilitate a opțiunii.(3) Compartimentul de specialitate înregistrează în evidență acordul contribuabilului privind comunicarea către entitățile beneficiare a datelor de identificare a contribuabilului și a sumelor direcționate de acesta.19. Notificarea se comunică potrivit prevederilor art. 47 din Codul de procedură fiscală.20. După comunicarea notificărilor, compartimentul de specialitate înregistrează în evidență data comunicării acestora:a) în termen de o zi lucrătoare de la punerea la dispoziția persoanei fizice a documentului comunicat prin intermediul serviciului Spațiul privat virtual (SPV); b) în termen de 24 de ore de la primirea informației privind data comunicării notificării.21. Pentru notificările comunicate, compartimentul de specialitate așteaptă răspunsul contribuabilului 30 de zile de la data comunicării notificării, dar nu mai mult de 45 de zile. 22. În termen de o zi lucrătoare de la primirea răspunsului de la contribuabil, compartimentul de specialitate înregistrează în evidență datele privind numărul și data adresei de răspuns a contribuabilului, ca urmare a primirii notificării, precum și răspunsul acestuia.23. (1) Zilnic, compartimentul de specialitate întocmește lista contribuabililor pentru care opțiunea privind direcționarea unei sume din impozitul pe venit a fost transmisă organului fiscal de către entitatea beneficiară a sumei, în cazul cărora s-a împlinit termenul de 45 de zile de la data comunicării notificării prevăzute în anexa nr. 6 la ordin, precum și a contribuabililor care au depus cererea în mod individual.(2) Din listă sunt eliminate acele entități pentru care contribuabilii au comunicat, în scris, organului fiscal faptul că nu și-au exercitat opțiunea. (3) În evidența cererilor, compartimentul de specialitate actualizează perioada de valabilitate a opțiunii, conform răspunsului primit de la contribuabil. (4) În situația în care contribuabilul comunică, ca urmare a notificării, faptul că opțiunea înscrisă în cerere nu îi aparține, compartimentul de specialitate recalculează sumele de virat conform cap. V, actualizează lista de la pct. 15 și aplică procedura de notificare, dacă este cazul.  +  Capitolul VII Virarea sumelor reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit pentru susținerea entităților nonprofit/ unităților de cult24. Virarea sumelor reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult se realizează în 90 de zile de la data depunerii cererii, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data expirării termenului legal de exercitare a opțiunii, potrivit legii.25. (1) Înainte de transmiterea borderoului către unitatea de trezorerie în vederea virării sumelor pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult, compartimentul de specialitate are obligația să verifice dacă entitatea nonprofit/unitatea de cult beneficiară figurează în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale, potrivit legii.(2) În situația în care entitatea beneficiară nu îndeplinește această condiție, compartimentul de specialitate informează contribuabilul că organul fiscal nu poate efectua transferul sumei în contul entității nonprofit/unității de cult, precum și motivul pentru care nu poate efectua transferul sumei.(3) În vederea virării sumelor pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult, compartimentul de specialitate editează, cu ajutorul aplicației informatice, un borderou, care se transmite unității de trezorerie, cu următoarele informații:– numărul/data borderoului; – denumirea entității nonprofit/unității de cult;– codul de identificare fiscală a entității nonprofit/unității de cult;– simbol cont bancar (IBAN);– suma.(4) Borderoul se aprobă de către conducătorul unității fiscale, cu mențiunea „Bun de plată“, și se transmite unității de trezorerie cel târziu în termen de 80 de zile de la data expirării termenului legal de exercitare a opțiunii, potrivit legii.(5) În cazul în care unitatea de trezorerie comunică organului fiscal că nu poate efectua viramentul sumelor întrucât contul bancar înscris în cerere figurează ca fiind închis, compartimentul de specialitate întocmește și transmite entității beneficiare, prin intermediul serviciului Spațiul privat virtual, „Notificarea privind comunicarea contului bancar de către entitatea beneficiară“, prevăzută în anexa nr. 7 la ordin.(6) După comunicarea notificării, compartimentul de specialitate înregistrează în evidență datele privind data comunicării notificării, numărul și data adresei de răspuns a entității, precum și noul cont bancar.(7) În situația în care entitatea beneficiară nu comunică informația solicitată prin notificarea de la alin. (5), compartimentul de specialitate nu va efectua virarea sumelor direcționate din impozitul pe venit în contul entității respective.26. Compartimentul de specialitate înregistrează în evidență datele privind suma stabilită de organul fiscal reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit pentru susținerea entității nonprofit/unității de cult, precum și numărul și data borderoului care se transmite unității de trezorerie în vederea virării sumelor.27. (1) În cazul contribuabililor care și-au exprimat acordul privind comunicarea către entitățile beneficiare a datelor de identificare și a sumelor direcționate de aceștia, compartimentul de specialitate centralizează, pe codul de identificare fiscală a entității beneficiare, informațiile privind datele de identificare ale contribuabililor, precum și sumele direcționate de aceștia, conform borderoului transmis unității de trezorerie.(2) Pentru contribuabilii de la alin. (1) care au solicitat, în anul anterior, distribuirea sumei pentru aceiași beneficiari pentru o perioadă de 2 ani, acordul contribuabilului se consideră valabil pentru toată perioada.(3) Lunar, până la data de 10 a fiecărei luni, compartimentul de specialitate comunică entității beneficiare, prin intermediul serviciului Spațiul privat virtual, „Notificarea privind comunicarea datelor de identificare a contribuabililor și a sumelor direcționate de aceștia din impozitul pe venit“ cuprinzând informațiile prevăzute la alin. (1), conform modelului prevăzut în anexa nr. 8 la ordin.(4) După comunicarea notificării, compartimentul de specialitate înregistrează în evidență datele privind numărul și data notificării privind comunicarea datelor de identificare a contribuabililor și a sumelor direcționate, precum și data comunicării notificării.  +  Capitolul VIII Recuperarea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat, virată în mod necuvenit entităților nonprofit/unităților de cult28. În cazul contribuabililor care aduc la cunoștința organului fiscal competent, în scris, faptul că nu și-au exercitat opțiunea pentru virarea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual pe venit în contul entității menționate în notificarea primită, iar viramentul sumelor în contul entităților beneficiare a fost realizat, organele fiscale vor efectua demersurile necesare în vederea recuperării sumelor virate în mod necuvenit.29. Compartimentul cu atribuții de gestiune registru contribuabili și declarații fiscale persoane fizice din cadrul organului fiscal central competent pentru primirea și procesarea formularului 230 întocmește „Referatul de stabilire a sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat, virată în mod necuvenit entităților nonprofit/unităților de cult“, prevăzut în anexa nr. 9 la ordin, denumit în continuare referat.30. Referatul se întocmește atât pe baza informațiilor din situațiile centralizatoare ale datelor cuprinse în formularul 230, cât și pe baza informațiilor existente în evidența fiscală și cuprinde următoarele date:– datele de identificare a entității nonprofit/unității de cult;– numărul, data „Situației centralizatoare a datelor cuprinse în formularul 230, transmisă de entitatea beneficiară“, precum și poziția din situația centralizatoare;– suma virată entității nonprofit/unității de cult în mod necuvenit;– contul bancar - IBAN în care a fost virată suma în mod necuvenit;– data virării sumei.31. Referatul se avizează de șeful compartimentului cu atribuții în gestionarea declarațiilor fiscale persoane fizice și se aprobă de către conducătorul unității fiscale.32. Compartimentul prevăzut la pct. 29 transmite lunar referatele către compartimentul cu atribuții de gestiune registru contribuabili, declarații fiscale, bilanțuri persoane juridice din cadrul organului fiscal în a cărui evidență fiscală este înregistrată entitatea beneficiară a sumei virate în mod necuvenit. 33. Pe baza referatelor primite, compartimentul cu atribuții de gestiune registru contribuabili, declarații fiscale, bilanțuri persoane juridice din cadrul organului fiscal în a cărui evidență fiscală este înregistrată entitatea beneficiară a sumei emite și comunică formularul 258 „Decizie privind recuperarea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat, virată în mod necuvenit entităților nonprofit/unităților de cult“, prevăzut în anexa nr. 4 la ordin.34. Decizia se emite până la data de 10 a lunii următoare celei în care au fost primite referatele prevăzute la pct. 29.35. Decizia se comunică entității nonprofit/unității de cult prin modalitățile prevăzute la art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.36. În termen de 24 de ore de la primirea informației privind data comunicării deciziilor, compartimentul prevăzut la pct. 33 înregistrează în evidența fiscală data comunicării acestora.37. (1) După înregistrarea în evidența fiscală a datei comunicării deciziilor, în termen de 24 de ore, compartimentul prevăzut la pct. 33 transmite automat, prin sistemul informatic, datele privind sumele stabilite prin decizii și data comunicării acestora către compartimentul cu atribuții de evidență pe plătitori persoane juridice din cadrul organului fiscal care administrează entitatea nonprofit/unitatea de cult.(2) Sumele de recuperat care au fost transferate în mod necuvenit entităților nonprofit/unităților de cult se stabilesc în termenul de prescripție prevăzut la art. 110 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare. În aceste situații, entitățile nonprofit/unitățile de cult sunt notificate de îndată despre acest fapt.(3) Dispozițiile art. 9 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.38. Decizia împreună cu referatul se arhivează la dosarul fiscal al entității nonprofit/unității de cult.-----