HOTĂRÂRE nr. 118 din 30 octombrie 2024pentru modificarea și completarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023
EMITENT
  • ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1308 din 23 decembrie 2024



    În temeiul dispozițiilor art. 19 pct. 1 lit. a) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările ulterioare, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptă prezenta hotărâre.  +  Articolul IRegulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 3 aprilie 2023, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1. La articolul 130, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins: (3) Direcția resurse umane și organizare este condusă de un director, cu rang de magistrat-asistent-șef, ajutat de un director adjunct, cu rang de magistrat-asistent-șef, numiți de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.2. La articolul 130 alineatul (4), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:a) Serviciul resurse umane, concursuri și evaluări - Înalta Curte de Casație și Justiție;3. La articolul 130 alineatul (4), litera c) se abrogă.4. Articolul 131 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 131Serviciul de resurse umane, organizare, concursuri și evaluări - Înalta Curte de Casație și Justiție îndeplinește următoarele atribuții: 1. în domeniul organizării și resurselor umane:a) întocmește proiectele ordinelor emise de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege cu privire la personalul și organizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție;b) elaborează și actualizează statele de funcții și de personal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție;c) organizează activitatea de stabilire a drepturilor salariale sau, după caz, de verificare a acestora;d) fundamentează propunerea președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție privind stabilirea numărului maxim de posturi pentru Înalta Curte de Casație și Justiție;e) ține evidența posturilor vacante și ocupate, pe categorii de personal, și asigură actualizarea lunară a acestor informații pe pagina de internet a Înaltei Curți de Casație și Justiție;f) întocmește lucrările necesare numirii, delegării, detașării, transferului, promovării și eliberării din funcție pentru personalul Înaltei Curți de Casație și Justiție;g) întocmește dosarele de pensionare pentru personalul Înaltei Curți de Casație și Justiție;h) ține evidența declarațiilor de personal al Înaltei Curți, în conformitate cu prevederile art. 228 alin. (3), art. 229 alin. (3) și art. 230 din Legea nr. 303/2022, cu modificările și completările ulterioare;i) eliberează pentru personalul propriu adeverințele prevăzute de lege în sarcina angajatorului;j) asigură legătura cu Consiliul Superior al Magistraturii, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, Inspecția Muncii, precum și cu alte instituții publice, în vederea realizării atribuțiilor specifice activității de resurse umane, aferente personalului propriu al instanței supreme;k) întocmește și înregistrează la inspectoratul de muncă registrele de evidență a salariaților, în condițiile legii;l) întocmește fișele de post aferente statului de funcții pentru personalul Înaltei Curți de Casație și Justiție, gestionează actualizarea și ține evidența acestora;m) întocmește, păstrează și arhivează registrele, documentele proprii, precum și dosarele profesionale, potrivit nomenclatorului de documente referitoare la fondul arhivistic și materiale preconstituite, aprobat prin ordin al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție; gestionează arhiva activă a serviciului până la data predării către arhiva generală;n) efectuează lucrările necesare referitoare la revizuirea, recalcularea sau, după caz, actualizarea pensiilor pentru personalul care beneficiază de pensie de serviciu și înaintează documentația la Casa Națională de Pensii Publice;o) duce la îndeplinire, în domeniul său de activitate, orice altă sarcină dispusă, potrivit legii, de către președintele sau vicepreședinții Înaltei Curți de Casație și Justiție, de către Colegiul de conducere, precum și de către directorul și directorul adjunct al Direcției resurse umane și organizare;2. în domeniul concursurilor:a) întocmește lucrările necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin Înaltei Curți de Casație și Justiție în organizarea concursurilor sau, după caz, a examenelor pentru ocuparea posturilor vacante din schema sa de personal;b) întocmește lucrările necesare organizării examenului sau concursului de promovare pentru personalul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu excepția judecătorilor;c) colaborează cu toate structurile interne ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în privința activităților de pregătire profesională a personalului și întreprinde toate activitățile aflate în sfera sa de competență pentru organizarea în bune condiții a acestora;d) asigură sprijinul logistic și ține evidențele/registrele pentru membrii comisiilor de evaluare a activității profesionale a judecătorilor de la curțile de apel, desemnați de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție;e) duce la îndeplinire, în domeniul său de activitate, orice altă sarcină dispusă, potrivit legii, de către președintele sau vicepreședinții Înaltei Curți de Casație și Justiție, de către Colegiul de conducere, precum și de către directorul și directorul adjunct al Direcției resurse umane și organizare;3. în domeniul evaluării profesionale:a) întocmește și gestionează dosarele profesionale ale personalului Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu excepția celor aparținând judecătorilor, cu asigurarea confidențialității datelor;b) îndeplinește sarcinile necesare realizării în bune condiții și la timp a evaluării periodice a activității personalului Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe categorii de personal, cu excepția judecătorilor acesteia;c) în materia formării și perfecționării profesionale a personalului Înaltei Curți de Casație și Justiție gestionează, în condițiile legii, activitatea de formare profesională, colaborează cu toate structurile interne ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în privința activităților de pregătire profesională a personalului și întreprinde toate activitățile aflate în sfera sa de competență pentru organizarea în bune condiții a acestora;d) gestionează evidențele privind evaluarea activității profesionale a personalului Înaltei Curți, pe categorii de personal, cu excepția judecătorilor acesteia;e) asigură sprijinul logistic și ține evidențele/registrele pentru membrii comisiilor de evaluare a activității profesionale a judecătorilor de la curțile de apel, desemnați de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție.5. La articolul 134, după litera b) se introduce o nouă literă, litera b^1), cu următorul cuprins:b^1) organizează activitatea de stabilire a drepturilor salariale sau, după caz, de verificare a acestora, pentru judecătorii celorlalte instanțe judecătorești și pentru asistenții judiciari;6. Articolul 135 se abrogă.7. La articolul 137, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Departamentul economico-financiar și administrativ este încadrat cu funcționari publici, personal contractual, personal auxiliar de specialitate și personal conex, stabiliți prin statul de funcții.8. La articolul 138 alineatul (2), litera g) se modifică și va avea următorul cuprins:g) organizează activitatea de plată a drepturilor de personal pentru personalul Înaltei Curți de Casație și Justiție;9. La articolul 138 alineatul (2), litera k) se abrogă.10. La articolul 139 alineatul (1), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:b) Serviciul buget și salarizare;11. La articolul 139 alineatul (1), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:c) Serviciul administrativ și aprovizionare;12. La articolul 139 alineatul (1), litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:d) Serviciul auto.13. La articolul 139, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Serviciile din cadrul Departamentului economico-financiar și administrativ sunt conduse de șefi serviciu.14. La articolul 140 alineatul (1), partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 140(1) Serviciul financiar-contabil îndeplinește următoarele atribuții pentru aparatul propriu:15. La articolul 140 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:a) organizează și conduce contabilitatea, urmărește reflectarea în evidența contabilă a întregului proces al executării bugetului de venituri și cheltuieli și asigură evidența contabilă analitică a mijloacelor fixe, materialelor de natura stocurilor și obiectelor de inventar;16. La articolul 140 alineatul (1), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:b) asigură elaborarea raportărilor lunare și a situațiilor financiare trimestriale și anuale în sistemul național de raportare financiară FOREXEBUG;17. La articolul 140 alineatul (1), litera c) se abrogă.18. La articolul 140 alineatul (1), litera f) se modifică și va avea următorul cuprins:f) asigură parcurgerea fazelor execuției bugetare (angajare, lichidare, ordonanțare și plată) și evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale în FOREXEBUG, pentru aparatul propriu al Înaltei Curți de Casație și Justiție;19. La articolul 140 alineatul (1), litera g) se modifică și va avea următorul cuprins:g) organizează activitatea casieriei, în conformitate cu prevederile legale; ia măsuri pentru decontarea cheltuielilor (chirii, transport, medicamente, deplasări interne și externe, avansuri de trezorerie pentru cheltuieli de întreținere și protocol, precum și alte asemenea cheltuieli);20. La articolul 140 alineatul (1), litera k) se abrogă.21. La articolul 140, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:(1^1) Serviciul financiar-contabil îndrumă și coordonează activitatea privind întocmirea situațiilor financiare trimestriale și anuale la ordonatorii secundari de credite și întocmește situațiile financiare centralizate pe care le transmite la Ministerul Finanțelor, la termenele stabilite potrivit reglementărilor legale.22. La articolul 141 partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 141Serviciul buget și salarizare îndeplinește următoarele atribuții:23. La articolul 141, după litera p) se introduc șase litere, literele q)-v), cu următorul cuprins: q) asigură efectuarea plății drepturilor salariale și stabilește și asigură efectuarea obligațiilor față de bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat, potrivit dispozițiilor legale în vigoare; r) întocmește situațiile statistice lunare, trimestriale, anuale, precum și orice alte situații prevăzute de lege privind indicatorii de muncă și salarii pentru Înalta Curte de Casație și Justiție și asigură transmiterea acestora, conform legii, la Institutul Național de Statistică; s) asigură întocmirea și depunerea declarațiilor fiscale privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale și impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate aferentă personalului Înaltei Curți de Casație și Justiție; t) întocmește adeverințe cu veniturile realizate de personalul Înaltei Curți de Casație și Justiție; u) întocmește lunar situația privind monitorizarea cheltuielilor de personal pentru Înalta Curte de Casație și Justiție și instanțele judecătorești și o transmite, potrivit legii, Ministerului Finanțelor; v) duce la îndeplinire, în domeniul său de activitate, orice alte atribuții care îi sunt stabilite în competență, potrivit normelor legale în vigoare sau potrivit dispozițiilor conducerii Înaltei Curți de Casație și Justiție, emise potrivit legii.24. Articolul 142 se abrogă.25. Articolul 143 se abrogă.26. La articolul 144, partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 144Serviciul administrativ și aprovizionare îndeplinește următoarele atribuții:27. La articolul 145, partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 145Serviciul auto asigură întreținerea și exploatarea în condiții de legalitate și de siguranță a autoturismelor din dotarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin planificarea, organizarea și folosirea legală, corectă și eficientă a autovehiculelor, executarea la timp și în volum complet a lucrărilor de întreținere tehnică, păstrarea și conservarea în scopul menținerii acestora în permanentă stare de funcționare, al prevenirii accidentelor de circulație sau a evenimentelor tehnice și prelungirea menținerii acestora în exploatare. În acest sens duce la îndeplinire următoarele atribuții:28. La secțiunea a 7-a, titlul se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Secţiunea a 7-a Auditul public intern29. Articolul 149 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 149(1) Auditul public intern este organizat astfel:a) comitetul de audit intern; b) compartimentul de audit public intern. (2) Comitetul de audit intern este format din 5 membri, numiți de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, și are următoarea componență:a) 2 auditori publici interni, cu experiență de minimum 5 ani, care își desfășoară activitatea în alte instituții publice decât Înalta Curte de Casație și Justiție;b) 3 specialiști cu vechime de minimum 5 ani, care activează în domeniile-suport ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.(3) Regulamentul de organizare și funcționare a comitetului de audit intern se aprobă de plenul acestuia, cu o majoritate simplă din voturi.(4) Compartimentul de audit public intern funcționează în subordinea directă a președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, exercitând o funcție distinctă și independentă de activitățile specifice Înaltei Curți de Casație și Justiție, destinată îmbunătățirii sistemelor și activităților din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și al instituțiilor publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat, pentru care președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție are calitatea de ordonator principal de credite.30. După articolul 149 se introduce un nou articol, articolul 149^1, cu următorul cuprins:  +  Articolul 149^1Auditul public intern se exercită asupra tuturor activităților desfășurate în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și a celor desfășurate de instituțiile publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat, pentru care președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție are calitatea de ordonator principal de credite.31. La articolul 150, litera f) se modifică și va avea următorul cuprins:f) elaborează raportul anual al activității de audit public intern pentru Înalta Curte de Casație și Justiție, cu centralizarea datelor transmise de structurile de audit intern organizate la nivelul instanțelor judecătorești, în conformitate cu structura minimală stabilită de Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern;32. La articolul 150, litera i) se modifică și va avea următorul cuprins:i) desfășoară audit ad-hoc, respectiv misiuni de audit intern cu caracter excepțional, necuprinse în planul anual de audit intern, în baza ordinului de serviciu, și aprobate de către președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție;33. La articolul 151 alineatul (1), partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 151(1) Compartimentul de audit public intern auditează, cel puțin o dată la 4 ani, fără a se limita la acestea, următoarele:34. La articolul 161, după litera i) se introduce o nouă literă, litera i^1), cu următorul cuprins:i^1) propune, spre aprobare, vicepreședintelui cu atribuții în acest domeniu planul de măsuri pentru prevenirea și stingerea incendiilor și urmărește ducerea lui la îndeplinire;  +  Articolul IIPrezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,
    Corina-Alina Corbu
    București, 30 octombrie 2024.Nr. 118.-----