ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 104 din 27 iunie 2001privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontiera Române
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 29 iunie 2001
În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României,Guvernul României adopta prezenta ordonanţă de urgenţă. + Capitolul 1 Dispoziţii generale + Articolul 1În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, expresiile de mai jos au următoarele semnificatii: a) zona de competenţa - suprafaţa din teritoriul naţional constituită din zona de frontieră, suprafaţa aeroporturilor şi a porturilor situate în interiorul tarii, deschise traficului internaţional, Dunarea interioară şi canalul Sulina situate în afară zonei de frontieră, apele maritime interioare şi marea teritorială, precum şi zona contigua şi zona economică exclusiva ale României, în care Poliţia de Frontiera Română îşi îndeplineşte atribuţiile prevăzute de lege; b) poliţist de frontieră - funcţionarul public cu statut special, inarmat, care poarta, de regula, uniforma şi exercită atribuţiile stabilite prin lege în sarcina Poliţiei de Frontiera Române. + Articolul 2Poliţia de Frontiera Română face parte din Ministerul de Interne şi este instituţia specializată a statului care exercită atribuţiile ce îi revin cu privire la supravegherea şi controlul trecerii frontierei de stat, prevenirea şi combaterea migratiei ilegale şi a faptelor specifice criminalitatii transfrontaliere săvârşite în zona de competenţa, respectarea regimului juridic al frontierei de stat, paşapoartelor şi străinilor, asigurarea intereselor statului român pe Dunarea interioară şi canalul Sulina situate în afară zonei de frontieră, în zona contigua şi în zona economică exclusiva, respectarea ordinii şi liniştii publice în zona de competenţa, în condiţiile legii. + Articolul 3 (1) Activitatea Poliţiei de Frontiera Române constituie serviciu public şi se desfăşoară în interesul persoanei, al comunităţii şi în sprijinul instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în executarea legii. (2) În toate acţiunile pe care le desfăşoară în zona de competenţa personalul Poliţiei de Frontiera Române are obligaţia sa prevină şi sa combata starile de pericol la adresa României, determinate de migratia ilegala şi criminalitatea transfrontaliera. + Articolul 4În îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin Poliţia de Frontiera Română cooperează cu celelalte instituţii ale statului care au atribuţii privind asigurarea ordinii de drept şi colaborează în acest sens cu cetăţenii, în condiţiile legii. + Articolul 5Poliţia de Frontiera Română se organizează la nivelul judeţelor care, potrivit organizării administrative a teritoriului României, au ca limita frontiera de stat şi litoralul Marii Negre. În judeţele din interiorul tarii, în care funcţionează aeroporturi sau porturi deschise traficului internaţional de persoane şi mărfuri, Poliţia de Frontiera Română se organizează la nivelul punctelor de trecere a frontierei de stat. Pentru Dunarea interioară, deschisă navigaţiei internaţionale, Poliţia de Frontiera Română se organizează şi la nivelul judeţelor Brăila şi Ialomita. + Capitolul 2 Organizarea Poliţiei de Frontiera Române + Secţiunea 1 Structura Poliţiei de Frontiera Române + Articolul 6Poliţia de Frontiera Română are următoarea structura organizatorică: a) Inspectoratul General al Poliţiei de Frontiera; b) direcţii teritoriale ale poliţiei de frontieră; c) inspectoratele judeţene ale poliţiei de frontieră; d) sectoare ale poliţiei de frontieră; e) grupuri de nave ale poliţiei de frontieră; f) puncte ale poliţiei de frontieră; g) instituţii de învăţământ pentru pregătirea şi specializarea personalului; h) alte unităţi. + Secţiunea a 2-a Inspectoratul General al Poliţiei de Frontiera + Articolul 7Inspectoratul General al Poliţiei de Frontiera este unitatea centrala a Poliţiei de Frontiera Române, cu personalitate juridică şi competenţa teritorială pentru întreaga zona de responsabilitate a poliţiei de frontieră, care exercită conducerea şi răspunde de întreaga activitate a poliţiei de frontieră, desfăşoară activităţi de investigare şi cercetare a infracţiunilor deosebit de grave circumscrise crimei organizate, migratiei ilegale şi criminalitatii transfrontaliere comise în zona de competenţa teritorială a Poliţiei de Frontiera, precum şi orice alte atribuţii date în competenţa sa prin lege. + Articolul 8 (1) Inspectoratul General al Poliţiei de Frontiera este condus de un inspector general, numit prin ordin al ministrului de interne. (2) Inspectorul general este ajutat de adjuncţi, numiţi la propunerea sa de către ministrul de interne. + Articolul 9Inspectoratul General al Poliţiei de Frontiera are în structura sa organizatorică direcţii, servicii şi birouri, înfiinţate prin ordin al ministrului de interne. + Articolul 10 (1) În cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontiera funcţionează Consiliul Consultativ Superior, constituit din inspectorul general, adjunctii acestuia, şefii direcţiilor teritoriale şi din structura interna a Inspectoratului General al Poliţiei de Frontiera şi şefii instituţiilor de învăţământ ale poliţiei de frontieră. (2) Consiliul Consultativ Superior se întruneşte o dată pe trimestru sau ori de câte ori este nevoie, sub preşedinţia inspectorului general, analizează problemele importante ale activităţii Poliţiei de Frontiera Române şi adopta recomandări, cu votul majorităţii membrilor. (3) Componenta, atribuţiile şi funcţionarea Consiliului Consultativ Superior se stabilesc prin dispoziţie a inspectorului general. + Articolul 11În aplicarea legii inspectorul general emite dispoziţii obligatorii pentru întregul personal din subordine, la elaborarea cărora poate consulta Consiliul Consultativ Superior al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontiera. + Secţiunea a 3-a Structurile teritoriale ale Poliţiei de Frontiera Română + Articolul 12 (1) La nivel teritorial Poliţia de Frontiera Română organizează direcţii teritoriale, inspectorate judeţene, grupuri de nave şi sectoare ale poliţiei de frontieră; în punctele de trecere a frontierei de stat se organizează şi funcţionează puncte ale poliţiei de frontieră. (2) Pentru frontiera cu fiecare stat vecin şi la tarmul Marii Negre se organizează şi funcţionează câte o direcţie teritorială a poliţiei de frontieră. (3) Pe lângă fiecare direcţie teritorială a poliţiei de frontieră funcţionează câte un consiliu consultativ, constituit din şeful direcţiei, adjunctii acestuia şi şefii inspectoratelor judeţene. Componenta, atribuţiile şi funcţionarea Consiliului Consultativ se stabilesc prin dispoziţie a inspectorului general al poliţiei de frontieră. (4) În judeţele care au ca limita frontiera de stat sau Dunarea interioară se organizează şi funcţionează, ca unităţi cu personalitate juridică, inspectorate judeţene ale poliţiei de frontieră. (5) La tarmul Marii Negre se organizează pe grupuri de nave şi funcţionează componenta maritima a Poliţiei de Frontiera Române, în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontiera Constanta. (6) În cadrul inspectoratelor judeţene se organizează şi funcţionează, la nivel teritorial, sectoare ale poliţiei de frontieră. (7) Structurile teritoriale ale poliţiei de frontieră prevăzute la alin. (2), (4), (5) şi (6) sunt conduse de un şef, ajutat de adjuncţi. (8) Şefii direcţiilor teritoriale ale poliţiei de frontieră sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie de către ministrul de interne la propunerea inspectorului general. Adjunctii sefilor de direcţii sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie de către inspectorul general la propunerea sefilor de direcţii. (9) Şefii inspectoratelor judeţene, şefii grupurilor de nave, şefii de sectoare, precum şi adjunctii acestora sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie de inspectorul general la propunerea sefilor direcţiilor teritoriale ale poliţiei de frontieră. (10) Şefii inspectoratelor judeţene sunt numiţi în funcţie cu avizul consultativ al prefectului. (11) Şefii punctelor poliţiei de frontieră sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie de către inspectorul general la propunerea sefilor de direcţii sau a şefului structurii de coordonare a punctelor de trecere aeroportuare. + Articolul 13Direcţiile teritoriale ale poliţiei de frontieră şi inspectoratele judeţene se organizează intern, pe servicii, birouri şi compartimente, după caz, prin ordin al ministrului de interne. + Articolul 14 (1) Inspectoratele judeţene au la nivel teritorial ca structuri de execuţie sectoare şi grupuri de nave, după caz, care au competenţa teritorială limitată. (2) Locul de dispunere şi zona de competenţa teritorială ale sectorului şi grupului de nave, după caz, se stabilesc prin dispoziţie a inspectorului general. (3) Sectorul şi grupul de nave se organizează pe compartimente, ture şi echipaje, conform specificului activităţilor, potrivit dispoziţiei inspectorului general. + Articolul 15 (1) În localităţile din interiorul tarii, în care funcţionează puncte de trecere aeroportuare sau portuare, se organizează şi funcţionează puncte ale poliţiei de frontieră. (2) Zona de competenţa teritorială a poliţiei de frontieră în punctele de trecere a frontierei este reprezentată de suprafaţa aeroportului sau portului, cu platformele, imobilele şi instalaţiile aferente. + Articolul 16 (1) Pentru prevenirea şi combaterea migratiei ilegale şi a criminalitatii transfrontaliere, în structurile Poliţiei de Frontiera Române pot fi înfiinţate şi alte unităţi. (2) Numărul, competenţa şi structura organizatorică a acestor unităţi se stabilesc prin ordin al ministrului de interne. (3) Şefii unităţilor înfiinţate în condiţiile alin. (1) şi (2) sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie potrivit competentelor stabilite prin ordin al ministrului de interne. + Secţiunea a 4-a Regulamente de organizare şi funcţionare + Articolul 17 (1) Atribuţiile Inspectoratului General al Poliţiei de Frontiera şi ale unităţilor teritoriale subordonate se stabilesc prin regulamente de organizare şi funcţionare. (2) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspectoratului General al Poliţiei de Frontiera se aproba de ministrul de interne, iar cele ale unităţilor teritoriale, de către inspectorul general. + Capitolul 3 Raporturile dintre Poliţia de Frontiera Română şi autorităţile administraţiei publice + Articolul 18 (1) Inspectoratul General al Poliţiei de Frontiera cooperează cu autorităţile administraţiei publice centrale, organele judiciare, celelalte organe şi instituţii centrale ale statului, precum şi cu reprezentanţi ai societăţii civile. (2) În plan teritorial structurile subordonate Inspectoratului General al Poliţiei de Frontiera cooperează cu autorităţile administraţiei publice locale, organele judiciare, celelalte organe şi instituţii ale statului, cu serviciile descentralizate ale ministerelor, precum şi cu reprezentanţi ai societăţii civile. (3) În vederea deschiderii de noi puncte de trecere a frontierei, potrivit legii, consiliile judeţene şi consiliile locale ale municipiilor, oraşelor sau comunelor solicitante vor consulta Inspectoratul General al Poliţiei de Frontiera, vor pune la dispoziţie şi vor asigura spaţiile şi condiţiile tehnice edilitare necesare în vederea funcţionarii lor. + Articolul 19 (1) Şefii unităţilor teritoriale ale poliţiei de frontieră prezintă informări anuale în faţa consiliilor judeţene, municipale, orăşeneşti sau comunale, după caz, referitoare la situaţia operativă la frontiera de stat şi la acţiunile întreprinse. (2) Şefii unităţilor prevăzute la alin. (1) pot informa, semestrial sau ori de câte ori este nevoie, prefectii, preşedinţii consiliilor judeţene, primării localităţilor din zona de frontieră sau ai celor care au în raza teritorială aeroporturi sau porturi deschise traficului internaţional de persoane şi mărfuri, despre evoluţia criminalitatii transfrontaliere şi despre alte fenomene antisociale comise în zona de competenţa. + Articolul 20Între autorităţile administraţiei publice locale şi unităţile teritoriale ale poliţiei de frontieră se pot încheia protocoale anuale de cooperare în vederea prevenirii şi combaterii faptelor antisociale. + Capitolul 4 Atribuţii + Secţiunea 1 Atribuţiile Poliţiei de Frontiera Române + Articolul 21În zona de competenţa Poliţia de Frontiera Română are următoarele atribuţii generale: a) executa supravegherea şi controlul la trecerea frontierei de stat a României, previne şi combate migratia ilegala şi criminalitatea transfrontaliera în zona de competenţa, precum şi orice alta încălcare a regimului juridic al frontierei de stat; b) apara viaţa, integritatea corporală şi libertatea persoanelor, proprietatea publică şi privată, celelalte drepturi şi interese legitime ale cetăţenilor şi comunităţii; c) realizează controlul documentelor pentru trecerea frontierei de stat în punctele de trecere deschise traficului internaţional, la intrarea în şi la ieşirea din zonele libere, în punctele de mic trafic şi treceri simplificate sau în alte locuri, după caz, potrivit legii; d) asigura derularea fluenta, corecta şi civilizata a traficului de călători şi mărfuri prin punctele de trecere a frontierei de stat, împreună cu celelalte autorităţi care au, potrivit legii, competente de control privind trecerea frontierei de stat; e) asigura controlul trecerii peste frontiera de stat, în condiţiile legii, a armelor, muniţiilor, armelor de panoplie şi de autoaparare, muniţiilor aferente acestora, substanţelor explozive şi a dispozitivelor încărcate cu substanţe toxice ori radioactive; f) supraveghează, prin observare directa permanenta, spaţiul aerian adiacent frontierei de stat şi marii teritoriale; g) asigura aplicarea prevederilor tratatelor, acordurilor, convenţiilor şi protocoalelor cu privire la frontiera de stat şi la controlul trecerii frontierei, încheiate de România cu statele vecine, cu alte state, cu organizaţii internaţionale sau regionale; h) asigura supravegherea şi controlul semnelor de frontieră; i) organizează şi realizează cooperarea, în domeniile specifice de activitate, cu organele similare ale statelor vecine, ale altor state sau comunităţi de state, conform înţelegerilor bi- sau multilaterale la care România este parte; j) organizează acţiuni pentru descoperirea şi identificarea persoanelor care au încălcat sau despre care se deţin date ca intenţionează sa încalce normele regimului juridic al frontierei de stat, precum şi alte prevederi legale stabilite în competenţa; desfăşoară activităţi pentru constatarea faptelor penale şi efectuează cercetări în legătură cu acestea, conform legii; k) culege, stocheaza, prelucreaza, valorifica şi face schimb de date şi informaţii, în condiţiile stabilite de lege pentru Poliţia Română, în scopul exercitării atribuţiilor legale, cu autorităţile publice interesate, pe bază de protocol, şi cu organisme similare din alte state, pe baza înţelegerilor la care România este parte; l) constata contravenţiile şi aplica sancţiunile contravenţionale, potrivit legii; m) coordonează activităţile personalului celorlalte instituţii sau ale agenţilor economici care, potrivit legii, îşi desfăşoară activitatea în punctul de trecere a frontierei de stat, în legătură cu trecerea frontierei de stat, şi urmăreşte respectarea legii de către întregul personal din punctul de trecere; n) introduce date şi exploatează datele introduse în Sistemul de informare naţional privind circulaţia persoanelor şi bunurilor prin frontiera (SIF), în scopurile şi în condiţiile prevăzute de lege; o) asigura menţinerea ordinii şi liniştii publice în punctele de trecere a frontierei de stat, iar la solicitarea altor autorităţi ale statului participa la astfel de acţiuni în localităţile din zona de frontieră; p) participa, împreună cu alte formaţiuni ale Ministerului de Interne, în colaborare cu trupe ale Ministerului Apărării Naţionale, cu unităţi de protecţie civilă şi cu alte autorităţi prevăzute de lege, la activităţile de salvare şi evacuare a persoanelor şi bunurilor periclitate de incendii, explozii, avarii, accidente, calamitati naturale şi catastrofe, precum şi de limitare şi inlaturare a urmărilor provocate de astfel de evenimente; r) participa, împreună cu autorităţile teritoriale pentru protecţia mediului şi cu organele de frontieră ale statelor vecine, după caz, la luarea măsurilor necesare pentru prevenirea riscurilor ecologice şi a producerii daunelor, precum şi, în caz de accidente care afectează factorii de mediu, la eliminarea efectelor acestora; s) exercita orice alte atribuţii stabilite prin lege. + Articolul 22În zona de competenţa pe apa Poliţia de Frontiera Română are şi următoarele atribuţii specifice: a) supraveghează şi asigura respectarea drepturilor statului român în apele din zona de competenţa; b) previne şi combate pirateria, acţiunile teroriste şi faptele circumscrise crimei organizate în apele aflate sub jurisdicţia statului român; c) executa, direct sau împreună cu autoritatea vamală, controlul navelor şi ambarcatiunilor despre care se deţin date şi informaţii că desfăşoară activităţi ilegale în zona de competenţa ori sunt surprinse desfasurand asemenea activităţi; d) executa controlul navelor şi al ambarcatiunilor împreună cu unităţile teritoriale pentru protecţia mediului în caz de evacuare a apelor uzate în emisar sau în caz de producere a unei poluari accidentale; e) participa la supravegherea, controlul şi asigurarea protecţiei şi conservării fondului cinegetic şi piscicol natural, prin prevenirea şi combaterea vânatului şi pescuitului ilegal, precum şi a exploatării ilegale a altor resurse biologice şi nebiologice din apele aflate în zona de competenţa; f) cauta navele aflate în pericol în apele din zona de competenţa şi în marea libera şi participa la salvarea echipajelor acestora în caz de necesitate, iar la solicitare desfăşoară acţiuni de salvare a navelor şi a încărcăturii lor, conform dreptului maritim internaţional; g) executa supravegherea şi participa la controlul pentru respectarea normelor privind ordinea şi siguranţa navigaţiei în apele din zona de competenţa şi în porturi, în colaborare cu organele zonale ale capitaniilor de port; h) interzice, direct sau cu participarea, la cerere, a unităţilor de nave ale Ministerului Apărării Naţionale, accesul navelor străine în anumite zone, sectoare sau raioane ale marii teritoriale şi căilor navigabile fluviale aflate sub jurisdicţia statului român, prin suspendarea temporară a dreptului de trecere inofensiva, conform legii; i) asigura protecţia şi participa la apărarea obiectivelor de importanţa deosebită aflate în apele din zona de competenţa, în colaborare cu unităţile de nave ale Ministerului Apărării Naţionale, cu alte forte, în conformitate cu planurile aprobate din timp. + Secţiunea a 2-a Dispoziţii speciale privind efectuarea cercetării penale de către poliţiştii de frontieră + Articolul 23 (1) Prin dispoziţie a inspectorului general al poliţiei de frontieră sunt desemnaţi poliţiştii de frontieră care efectuează cercetarea penală, potrivit legii. (2) În îndeplinirea activităţilor specifice politistul de frontieră are competenţa teritorială corespunzătoare unităţii poliţiei de frontieră din care face parte. (3) În caz de continuare a unei măsuri sau activităţi specifice politistul de frontieră poate acţiona şi în zona de competenţa teritorială a altor unităţi ale poliţiei de frontieră, comunicând despre aceasta unităţii competente. (4) În caz de detaşare sau de misiune ordonată în zona de competenţa a unei alte structuri a Poliţiei de Frontiera Române, politistul de frontieră are competenţa teritorială stabilită pentru acea unitate. (5) În îndeplinirea atribuţiilor generale politistul din Inspectoratul General al Poliţiei de Frontiera are competenţa teritorială generală. + Articolul 24 (1) În punctele de trecere a frontierei de stat, în apele de frontieră, pe Dunarea interioară, canalul Sulina şi bratul Tulcea, în apele maritime interioare, marea teritorială, în zona contigua şi în zona economică exclusiva organele de cercetare ale poliţiei de frontieră efectuează cercetarea penală pentru orice infracţiune care nu este data în mod obligatoriu în competenţa altor organe de cercetare. (2) Competenţa politistului de frontieră prevăzută la alin. (1) este asigurata şi în situaţiile de extindere a cercetărilor de pe apa la cele de pe uscat. În aceste situaţii politistul de frontieră colaborează cu organele competente, potrivit legii. (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru constatarea infracţiunilor de frontieră şi a infracţiunilor din domeniul criminalitatii transfrontaliere şi efectuarea cercetărilor în legătură cu acestea poliţiştii de frontieră pot depăşi zona de competenţa, actionand, împreună cu organele specializate ale poliţiei, pe întregul teritoriu al tarii. + Secţiunea a 3-a Cooperarea + Articolul 25 (1) Cooperarea dintre Poliţia de Frontiera Română şi celelalte structuri ale Ministerului de Interne pentru securizarea frontierei de stat şi combaterea criminalitatii transfrontaliere se realizează pe baza ordinului ministrului de interne. (2) În cazul unor acţiuni comune, maritime sau fluviale, ale navelor Poliţiei de Frontiera Române cu cele ale Marinei Militare din Ministerul Apărării Naţionale, acestea din urma vor avea la bord un ofiţer de la poliţia de frontieră şi vor arbora pavilionul distinctiv al Poliţiei de Frontiera Române. În aceste situaţii navei Marinei Militare i se conferă autoritatea şi drepturile Poliţiei de Frontiera Române. (3) Capitaniile de port vor informa structurile teritoriale ale Poliţiei de Frontiera Române numai în cazul în care navele nu îndeplinesc condiţiile legale de ieşire/intrare din/în porturile în care acestea îşi desfăşoară activitatea. + Articolul 26Poliţia de Frontiera Română cooperează cu instituţii similare din alte state şi cu organisme internaţionale de poliţie în baza înţelegerilor la care România este parte. + Capitolul 5 Drepturi şi obligaţii + Secţiunea 1 Drepturile politistului de frontieră + Articolul 27În exercitarea atribuţiilor ce îi revin în zona de competenţa politistul de frontieră este investit cu exerciţiul autorităţii publice şi are următoarele drepturi: a) sa legitimeze şi sa stabilească identitatea persoanelor care încalcă dispoziţiile legale privind frontiera de stat ori a căror prezenta în zona de frontieră este suspecta şi sa ia măsurile legale ce se impun; b) sa conducă la sediul poliţiei de frontieră pe cei care prin acţiunile lor periclitează viaţa persoanelor, ordinea publică sau alte valori ale statului de drept, persoanele suspecte de săvârşirea unor fapte ilegale la frontiera de stat, persoanele a căror identitate nu a putut fi stabilită, precum şi urmaritii general şi internaţional; sa verifice situaţia acestora şi sa ia, după caz, măsurile legale în cel mult 24 de ore, cu respectarea dreptului la apărare; c) sa cerceteze suprafeţele de teren, căile de comunicaţii şi construcţiile izolate, să între, pentru îndeplinirea atribuţiilor, în incinta agenţilor economici şi a instituţiilor publice, indiferent de deţinător sau de proprietar, la bordul navelor şi aeronavelor române sau străine, cu respectarea dispoziţiilor legale; accesul în instituţiile care desfăşoară activităţi în legătură cu siguranţa naţionala se face cu aprobarea sefilor instituţiilor respective; d) sa invite la sediul poliţiei de frontieră persoanele a căror prezenta este necesară pentru îndeplinirea atribuţiilor poliţiei de frontieră, prin aducerea la cunoştinţa acestora, în scris, a scopului şi motivului invitatiei; e) să efectueze controlul persoanelor şi al bagajelor, precum şi al autovehiculelor, mijloacelor de transport feroviare, navelor sau aeronavelor, atunci când exista indicii temeinice ca săvârşirea unei infracţiuni la regimul frontierei de stat este iminenta şi ca persoana sau bunurile cautate se afla în zona controlată; f) sa folosească orice mijloc de transport şi de telecomunicaţie, indiferent de proprietar sau de deţinător, cu excepţia celor aparţinând Corpului diplomatic sau consular, pentru luarea unor măsuri legale ce nu suferă amânare şi care nu pot fi aduse la îndeplinire altfel; cheltuielile ocazionate de folosirea acestor mijloace vor fi achitate ulterior, la cererea proprietarilor, şi vor fi suportate din fondurile Poliţiei de Frontiera Române, urmând să fie recuperate, potrivit legii, de la persoanele care au determinat intervenţia; g) sa folosească gratuit mijloacele de transport în comun, mijloacele de transport feroviare şi navale, în timpul serviciului, pentru executarea unor misiuni care nu pot fi îndeplinite altfel; folosirea mijloacelor de transport se face pe baza legitimatiei de serviciu; h) sa poarte asupra sa armamentul şi munitia necesară şi sa folosească pentru îndeplinirea misiunilor autovehicule, nave, ambarcatiuni, elicoptere şi alte mijloace de transport cu sau fără însemnele distinctive ale Poliţiei de Frontiera Române; în funcţie de situaţie politistul de frontieră poate folosi girofarurile din dotarea mijloacelor de transport; i) sa utilizeze, în raport cu natura şi cu gradul de împotrivire a persoanei care a săvârşit o faptă ilegala, forta fizica şi mijloacele specifice din dotare, inclusiv cainii de serviciu; folosirea acestora se va face cu respectarea stricta a legii; j) sa folosească banca de date a Inspectoratului General al Poliţiei de Frontiera; k) sa interzică accesul sau sa înlăture persoanele care au intrat în perimetrul punctului de trecere a frontierei de stat ori se afla în apropierea acestuia şi care prin prezenta lor sau prin activităţile desfăşurate împiedica, sub orice formă, derularea normală a traficului de frontieră; l) să efectueze controale şi sa participe la razii, independent sau în colaborare cu organele locale ale poliţiei, când exista indicii cu privire la săvârşirea de infracţiuni la regimul frontierei de stat ori ascunderea unor infractori sau bunuri provenite din aceste infracţiuni; m) sa stabilească, împreună cu autorităţile administraţiei publice locale, măsuri de limitare temporară a circulaţiei persoanelor şi mijloacelor de transport în apropierea frontierei de stat, în raioanele în care se desfăşoară sau urmează să se desfăşoare acţiuni specifice; aceste limitări vor fi aduse la cunoştinţa cetăţenilor prin grija prefecţilor şi primarilor; n) să solicite sprijinul cetăţenilor pentru urmărirea, prinderea, imobilizarea şi conducerea la sediile poliţiei de frontieră a persoanelor care au săvârşit fapte ilegale ori a căror identitate nu a putut fi stabilită, pentru luarea măsurilor ce se impun, potrivit legii; o) sa oprească, sa controleze, sa retina, sa conducă şi sa cerceteze în porturile României navele, ambarcatiunile şi persoanele care au încălcat regimul juridic al frontierei de stat şi al marii teritoriale sau drepturile României în zona contigua ori în zona economică exclusiva; p) sa acţioneze pentru oprirea şi controlul oricărei nave suspecte, la solicitarea organelor abilitate sau din proprie iniţiativă, în situaţia în care se deţin informaţii referitoare la implicarea acesteia în activităţi ilegale în apele aflate în zona de competenţa, informand de îndată celelalte instituţii cu competente în domeniu; întreaga răspundere privind consecinţele ce decurg din oprirea nejustificată a navei revine solicitantului; r) sa folosească armamentul de la bordul navelor proprii împotriva navelor şi ambarcatiunilor care au încălcat legislaţia română, în condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă; s) sa exercite orice alte drepturi şi sa îndeplinească orice alte îndatoriri prevăzute de lege. + Secţiunea a 2-a Obligaţiile politistului de frontieră + Articolul 28 (1) Politistul de frontieră este obligat, în domeniul sau de activitate, sa ia măsurile necesare de inlaturare a pericolelor care ameninta ordinea publică sau siguranţa persoanelor, în toate situaţiile în care ia cunoştinţa direct ori când este sesizat despre acestea. (2) Când ia cunoştinţa de existenta unei infracţiuni flagrante politistul de frontieră este obligat sa intervină şi în afară orelor de program, a atribuţiilor de serviciu şi a competentei sale, pentru încheierea actelor prevăzute în Codul de procedură penală. (3) Când situaţia impune sa acţioneze în afară competentei sale politistul de frontieră procedează ca şi acea autoritate în a carei competenţa intra soluţionarea cauzei. Despre acţiunea sa politistul de frontieră informează de îndată autoritatea competentă. Dacă autoritatea competentă nu poate să intervină în timp util, politistul de frontieră îndeplineşte toate actele şi faptele prevăzute de lege în competenţa acelei autorităţi. Acţiunea acestuia încetează în momentul în care intervine autoritatea competentă. + Articolul 29Activităţile prevăzute la art. 27 lit. c), e), l), o) şi p) nu au caracterul unei perchezitii prevăzute în Codul de procedură penală. + Articolul 30 (1) În exercitarea atribuţiilor de serviciu politistul de frontieră este obligat în prealabil să îşi decline calitatea şi să prezinte insigna de poliţist şi legitimatia de serviciu, cu excepţia situaţiilor în care rezultatul acţiunii este periclitat. (2) La intrarea în acţiune sau la începutul intervenţiei ce nu suferă amânare politistul de frontieră este obligat să se prezinte, iar după încheierea oricărei acţiuni sau intervenţii să se legitimeze şi sa declare funcţia şi unitatea de poliţie de frontieră din care face parte. + Articolul 31 (1) Pentru împiedicarea şi neutralizarea acţiunilor agresive ale persoanelor descoperite ca au săvârşit infracţiuni sau contravenţii la regimul frontierei de stat ori ca au tulburat ordinea şi liniştea publică în zona de competenţa, acţiuni ce nu au putut fi inlaturate sau anihilate prin utilizarea altor mijloace legale, poliţiştii de frontieră pot folosi scuturi de protecţie, casti cu vizor, bastoane de cauciuc, bastoane cu energie electrostatica, catuse, dispozitive cu substanţe iritant-lacrimogene, arme cu glont de cauciuc, caini de serviciu, precum şi alte mijloace de imobilizare care nu pun în pericol viaţa persoanei şi nu îi produc acesteia vătămări corporale grave. (2) Mijloacele prevăzute la alin. (1) pot fi folosite împotriva persoanelor care: a) întreprind acţiuni care pun în pericol integritatea corporală, sănătatea şi bunurile altor persoane; b) pun în pericol activităţile ce se desfăşoară în punctul de trecere a frontierei de stat; c) ultragiaza persoanele cu funcţii ce implica exerciţiul autorităţii publice. (3) Folosirea mijloacelor prevăzute la alin. (1) împotriva participanţilor la acţiunile agresive se va face în mod gradual, după atenţionarea prealabilă asupra uzului unor asemenea mijloace şi după lăsarea timpului necesar pentru încetarea acţiunilor şi părăsirea zonei, după caz. (4) Folosirea mijloacelor prevăzute la alin. (1) nu trebuie să depăşească nevoile reale pentru împiedicarea sau neutralizarea acţiunilor agresive. + Secţiunea a 3-a Folosirea armamentului + Articolul 32 (1) În caz de necesitate şi atunci când folosirea altor mijloace de împiedicare sau constrângere nu este posibila, politistul de frontieră poate folosi forta armelor albe sau a armelor de foc, în condiţiile şi în situaţiile prevăzute de Legea privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor şi de prezenta ordonanţă de urgenţă. (2) Uzul armamentului din dotare, în condiţiile şi în situaţiile prevăzute de lege, pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu este considerat legitim. + Articolul 33Pentru oprirea sau reţinerea navelor ori a ambarcatiunilor care au încălcat legislaţia României în apele din zona de competenţa, precum şi a celor care incearca sa fuga de sub escorta, navele şi ambarcatiunile Poliţiei de Frontiera Române pot folosi armamentul de bord sau individual din dotare, în următoarele situaţii: a) pentru somarea de oprire şi reţinere a navelor şi ambarcatiunilor; b) direct, fără somaţie, împotriva navelor şi ambarcatiunilor în anumite situaţii prevăzute de lege. + Articolul 34Executarea focului cu armamentul de bord, cu somaţie, se efectuează astfel: a) după ce au fost epuizate somatiile legale transmise prin toate mijloacele de comunicare radio, optico-vizuale şi acustice, iar nava sau ambarcatiunea urmărită continua să le ignore, comandantul navei Poliţiei de Frontiera Române procedează la executarea focului de avertisment în condiţiile stabilite prin prezenta ordonanţă de urgenţă; b) în cazul în care, după executarea somaţiei legale şi a focului de avertisment, nava în cauza nu se supune, se va folosi armamentul de bord după ce în prealabil a fost avertizat echipajul acesteia să se deplaseze spre partea din faţa a navei, prin somaţia: "Parasiti pupa, vom deschide foc în plin!" După ce s-a convins ca avertismentul a fost înţeles nava Poliţiei de Frontiera Române va deschide foc în plin de la mica distanta asupra părţii din spate a navei urmărite, cautandu-se pe cat posibil lovirea aparatului propulsor. Întreaga răspundere pentru nesupunerea la somaţie şi pentru consecinţele ce decurg din ignorarea avertismentelor navei Poliţiei de Frontiera Române revine comandantului navei urmărite sau înlocuitorului legal al acestuia. + Articolul 35Navele Poliţiei de Frontiera Române pot executa foc cu armamentul de bord, fără somaţie, în următoarele situaţii: a) împotriva navelor străine care ataca nave româneşti; b) împotriva navelor urmărite care riposteaza cu foc de arma sau manevreaza astfel încât securitatea navei Poliţiei de Frontiera Române este pusă în pericol; c) împotriva submarinelor sau altor vehicule submersibile străine care navighează în marea teritorială în imersiune sau la cota periscopica; d) împotriva navelor străine care ataca alte nave în apele naţionale navigabile; e) împotriva navelor străine care desfăşoară acţiuni ce pun în pericol securitatea insulelor artificiale, a conductelor şi cablurilor submarine, a instalaţiilor portuare, a localităţilor şi obiectivelor economice de pe litoral şi a celor situate pe malurile apelor de frontieră; f) împotriva grupurilor de oameni sau nave inarmate care patrund în apele din zona de competenţa a României şi riposteaza sau incearca sa riposteze cu arme de foc. + Articolul 36 (1) Navele Poliţiei de Frontiera Române executa focul de avertisment şi focul în plin, astfel încât sa evite încălcarea prin foc de arma a teritoriului statului vecin. (2) După executarea focului în plin sau în caz de abordaj comandantul navei Poliţiei de Frontiera Române se va conformă întocmai reglementărilor internaţionale privind salvarea vieţii omeneşti pe mare sau pe fluviu. + Articolul 37În cazul ambarcatiunilor sau al altor mijloace plutitoare de dimensiuni reduse executarea focului cu sau fără somaţie va fi efectuată cu respectarea reglementărilor privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor şi a dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă. + Articolul 38Fiecare situaţie în care s-a făcut uz de arma se raportează de urgenta în mod ierarhic. Dacă în urma uzului de arma s-a produs moartea sau vătămarea unei persoane ori avarierea grava a unei nave sau aeronave, fapta se comunică de îndată procurorului competent. + Capitolul 6 Personalul Poliţiei de Frontiera Române + Articolul 39 (1) Personalul Poliţiei de Frontiera Române se compune din politisti de frontieră, alţi funcţionari publici şi personal contractual. (2) Poliţia de Frontiera Română îşi asigura personalul necesar dintre absolvenţii instituţiilor de învăţământ ale Ministerului de Interne şi personal selecţionat şi transferat de la alte instituţii. (3) Politistilor de frontieră le sunt aplicabile prevederile Legii privind statutul politistului. (4) Funcţionarilor publici le sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi alte reglementări specifice. (5) Personalul contractual este supus dispoziţiilor Codului muncii şi celorlalte norme legale referitoare la drepturile şi îndatoririle acestuia, în măsura în care prin prezenta ordonanţă de urgenţă nu se dispune altfel. + Capitolul 7 Asigurarea logistica, materială şi financiară + Articolul 40 (1) Poliţia de Frontiera Română poate deţine în folosinţă imobile, armament, munitie, echipamente şi aparatura tehnica specifică, necesare în vederea îndeplinirii atribuţiilor prevăzute de lege. (2) Poliţia de Frontiera Română poate să închirieze, în condiţiile legii, imobile sau părţi din acestea, disponibile, aflate în administrarea sa şi în proprietatea publică a statului, prin licitaţie publică, potrivit legii. (3) Poliţia de Frontiera Română va retine o cota de 50% din chiria prevăzută în contractele de închiriere, diferenţa urmând să fie vărsată la bugetul de stat. (4) Sumele reţinute se constituie în venituri extrabugetare, cu titlu permanent, şi vor fi utilizate pentru întreţinerea, repararea şi modernizarea imobilelor aflate în administrarea Poliţiei de Frontiera Române. Sumele rămase necheltuite la sfârşitul fiecărui an se reportează în anul următor, având aceeaşi destinaţie. (5) Unităţile Poliţiei de Frontiera Române utilizează un parc propriu de nave, ambarcatiuni, elicoptere, autovehicule, animale de serviciu şi alte mijloace necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege. (6) Pe lângă unităţile Poliţiei de Frontiera Române se pot constitui secţii sau asociaţii sportive, gospodării-anexe, precum şi cabinete medicale care să asigure asistenţa medicală la locul permanent de muncă. (7) Inspectoratul General al Poliţiei de Frontiera şi unităţile subordonate pot deţine în folosinţă baze de tratament şi unităţi de cazare a personalului şi a membrilor de familie ai acestuia pe timpul cat se afla în misiune, concedii de odihnă sau tratament medical. + Articolul 41Inspectoratul General al Poliţiei de Frontiera şi unităţile subordonate au în folosinţă locuinţe de serviciu, de intervenţie şi sociale ce pot fi repartizate personalului propriu şi familiilor acestuia. + Articolul 42 (1) Dotarea Poliţiei de Frontiera Române se realizează de Ministerul de Interne în funcţie de fondurile alocate cu aceasta destinaţie prin legea bugetului de stat şi din alte surse, potrivit legii. (2) Dotarea Poliţiei de Frontiera Române se realizează din producţie interna şi din import. + Capitolul 8 Dispoziţii finale şi tranzitorii + Articolul 43 (1) Inspectoratul General al Poliţiei de Frontiera editează revista "Frontiera", publicaţie ilustrata de analiza, cultura, opinie şi informare privind paza şi controlul trecerii frontierei de stat a României. (2) Cheltuielile de finanţare a publicaţiei prevăzute la alin. (1) se realizează din venituri extrabugetare şi din credite acordate de la bugetul de stat. O parte din veniturile revistei se pot obţine din publicitate. + Articolul 44 (1) Poliţia de Frontiera Română poate asigura, la cererea agenţilor economici interesaţi, paza transportului pe apa al unor valori importante, precum şi a transportului armelor, muniţiilor, materialelor explozive, stupefiantelor, al substanţelor toxice sau radioactive ori al altor materii sau substanţe periculoase. (2) Unităţile care beneficiază de paza asigurata potrivit prevederilor alin. (1) încheie contracte de prestări de servicii cu structurile teritoriale ale Poliţiei de Frontiera Române, la nivelul structurii care are organ financiar propriu. (3) Serviciul de asigurare a pazei transporturilor pe apa se efectuează contra cost, conform tarifelor legale. Veniturile realizate din paza executată de Poliţia de Frontiera Română se reţin integral de către aceasta ca venituri extrabugetare, cu titlu permanent, care vor fi utilizate pentru acoperirea cheltuielilor materiale şi de capital. Sumele rămase necheltuite la sfârşitul fiecărui an se reportează în anul următor, având aceeaşi destinaţie. + Articolul 45În fiecare an la data de 24 iulie se sarbatoreste Ziua Poliţiei de Frontiera Române. + Articolul 46Ţinuta, însemnele, forma şi conţinutul insignei şi ale documentelor de legitimare ale politistilor de frontieră se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. + Articolul 47Structura unităţilor Poliţiei de Frontiera Române şi posturile de personal pentru fiecare unitate se stabilesc prin ordin al ministrului de interne, în raport cu efectivele aprobate prin hotărâre a Guvernului. + Articolul 48În termen de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă posturile de militari în termen şi militari angajaţi cu contract din structurile Poliţiei de Frontiera Române se înlocuiesc cu posturi de politisti de frontieră. + Articolul 49Personalul Poliţiei de Frontiera Române care îşi desfăşoară activitatea în legătură cu paza şi controlul trecerii frontierei de stat beneficiază de o indemnizaţie de frontieră de până la 20% din salariul de baza. + Articolul 50Personalul Poliţiei de Frontiera Române, ambarcat pe nave sau aeronave destinate îndeplinirii unor misiuni de paza şi control al trecerii frontierei de stat, precum şi personalul imbarcat în scopul îndeplinirii acestor misiuni beneficiază de sporurile prevăzute de lege pentru personalul navigant. + Articolul 51La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă orice alte dispoziţii contrare se abroga.PRIM-MINISTRUADRIAN NASTASEContrasemnează:---------------p. Ministru de interne,Nicolae Berechet,secretar de statMinistrul finanţelor publice,Mihai Nicolae Tanasescu--------------
EMITENT |