ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 85 din 16 octombrie 2023privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA și FEADR, aferente politicii agricole comune, precum și a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2023-2027 și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul garantării
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 935 din 16 octombrie 2023



    Având în vedere faptul că, în prezent, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, denumit în continuare MADR, în calitate de autoritate de management pentru Programul național de dezvoltare rurală și pentru Planul strategic PAC 2023-2027, gestionează alocarea financiară din bugetul Uniunii Europene, pusă la dispoziția României pentru implementarea politicii agricole comune (PAC), prin Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, FEADR, și Fondul european de garantare agricolă, FEGA,întrucât este în sarcina statelor membre să adopte toate actele cu putere de lege și administrative specifice aplicării regulamentelor europene și protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene, este necesară stabilirea cadrului național general de gestionare financiară a fondurilor europene, precum și a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2023-2027.Luând în considerare prevederile Planului strategic PAC 2023-2027 al României (PS 2023-2027), aprobat prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei Europene C(2022) 8.783 din 7 decembrie 2022, disponibil pe site-ul internet al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale www.madr.ro, precum și prevederile actelor legislative ale Uniunii Europene în baza cărora acesta a fost elaborat, și anume:– Regulamentul (UE) 2021/2.115 al Parlamentului European și al Consiliului din 2 decembrie 2021 de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul politicii agricole comune (planurile strategice PAC) și finanțate de Fondul european de garantare agricolă (FEGA) și de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1.305/2013 și (UE) nr. 1.307/2013;– Regulamentul (UE) 2021/2.116 al Parlamentului European și al Consiliului din 2 decembrie 2021 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013,PS 2023-2027 prevede tipurile de intervenții, incluzând intervenții cu finanțare prin Fondul european de garantare agricolă, FEGA, și intervenții cu finanțare prin Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, FEADR, prin care agricultura românească va beneficia de 15,8 miliarde de euro.Ținând cont de faptul că implementarea intervențiilor din PS 2023-2027 începe din 2023 prin depunerea de către fermieri la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, denumită în continuare APIA, a cererilor de plată pentru plățile directe, finanțate din FEGA și a căror plată în avans pentru acest an se poate realiza doar în intervalul 16 octombrie-30 noiembrie 2023, se impune adoptarea în regim de urgență a cadrului normativ privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, alocate României, precum și a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2023-2027, astfel încât să se asigure un management financiar eficient al fondurilor și al capacității de absorbție, cu impact pozitiv major asupra agriculturii românești. Având în vedere că, potrivit prevederilor Regulamentului (UE) 2021/2.116, disciplina bugetară impune respectarea plafonului anual pentru cheltuielile finanțate din FEGA în toate situațiile și în toate etapele procedurii bugetare și ale execuției bugetului; astfel, plafonul național pentru plățile directe este stabilit de Regulamentul (UE) 2021/2.115, rambursarea de către Comisia Europeană a plăților directe efectuate și contabilizate de către APIA respectând plafonul financiar respectiv. Până la momentul efectuării acestor rambursări, sub forma unor plăți lunare, resursele financiare trebui să fie mobilizate de la bugetul de stat, în funcție de nevoile APIA pentru efectuarea plății către fermierii beneficiari. În ceea ce privește intervențiile pentru dezvoltarea rurală, acestea sunt finanțate din bugetul Uniunii, prin FEADR, pe baza angajamentelor efectuate, în tranșe anuale, potrivit plăților efectuate și contabilizate de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, AFIR. Regulamentul mai sus menționat stabilește că statele membre trebuie să se asigure că ajutoarele din partea Uniunii sunt plătite, de către agențiile de plăți, la timp către beneficiari, astfel încât beneficiarii să le poată folosi eficient. Nerespectarea de către statele membre a termenelor de efectuare a plăților stabilite în dreptul Uniunii ar putea crea dificultăți serioase pentru beneficiari și periclita anualitatea bugetului Uniunii, cheltuielile efectuate fără respectarea termenelor de plată fiind excluse de la finanțarea din partea Uniunii. Ținând cont de faptul că este necesară asigurarea cadrului legal și de implementare pentru continuarea finanțării, în cadrul gestiunii partajate, a cheltuielilor FEGA pentru măsurile de reglementare sau sprijinire a piețelor agricole prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului și a măsurilor de informare și promovare a produselor agricole pe piața internă și în țări terțe prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1.144/2014, în conformitate cu prevederile lit. (a) și (d) ale alin. (2) al art. 5 al Regulamentului (UE) 2021/2.116, precum și continuarea funcționării mecanismelor de garantare instituite în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit și politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum și a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul garantării, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 56/2016, cu modificările și completările ulterioare, este necesară adoptarea în regim de urgență a prezentului act normativ, elaborat de MADR, astfel încât să se asigure un management financiar eficient al fondurilor aferente politicii agricole comune.Ținând seama că plățile destinate tipurilor de intervenții în anumite sectoare pe perioada de tranziție se desfășoară potrivit prevederilor art. 156 din Regulamentul (UE) 2021/2.115 și ale Regulamentului (UE) 2021/2.117 al Parlamentului European și al Consiliului din 2 decembrie 2021 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1.308/2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole,având, de asemenea, în vedere pachetul financiar anual pentru fiecare sector prevăzut în anexa VI din PS 2023-2027, este necesară stabilirea de urgență a cadrului legal pentru acordarea ajutoarelor naționale tranzitorii - ANT în sectoarele vegetal și zootehnic din bugetul de stat.În prezent agricultura românească trece printr-o perioadă dificilă din punct de vedere economic cauzată de contextul actual care include conflictul din Ucraina, schimbările climatice, frecvența tot mai mare a epizootiilor (pesta porcină, gripa aviară etc.). Criza generată de contextul internațional are un impact deosebit de grav în special asupra sectorului agricol, cuantificat atât prin variații bruște ale prețurilor, cât și prin dezechilibre ale pieței manifestate prin dificultăți majore de aprovizionare, în obținerea inputurilor necesare producătorilor și agricoli și procesatorilor.Luând în considerare că tot acest context este de natură să impacteze negativ și sever viabilitatea economică a operatorilor din agricultură și industrie alimentară, cu consecința punerii în pericol a securității alimentare,în condițiile în care agricultura reprezintă chiar și în aceste condiții dificile o ramură importantă a economiei naționale și contribuie la formarea produsului intern brut al țării într-un procent de circa 4%, procent sub potențialul sectorului, fiind imperioasă stabilirea în regim de urgență a cadrului financiar la nivel național pentru implementarea Planului strategic 2023-2027, care să permită accesarea fondurilor europene - FEGA și FEADR - în vederea obținerii sprijinului financiar pentru diferitele tipuri de intervenții,având în vedere faptul că noile obiective ale PAC sunt orientate spre rezultat, spre performanță, iar PS 2023-2027 reglementează o serie de ținte/indicatori cuprinși într-un cadru de performanță puternic, care va face obiectul monitorizării regulate din partea Comisiei Europene, al punerii în aplicare și al progreselor realizate în direcția țintelor stabilite, neîndeplinirea indicatorilor de performanță - cauzată și de neadoptarea cadrului legal ce privește buna gestionare a fondurilor europene FEADR și FEGA putând determina reduceri/excluderi de la finanțare, afectând astfel și bugetul de stat. Luând în considerare că neadoptarea prezentei ordonanțe de urgență este de natură să întârzie punerea în aplicare a PS 2023-2027, încheierea contractelor de finanțare/emiterea deciziilor de plată și efectuarea plăților pentru cererile depuse în 2023 și implicit absorbția fondurilor europene nerambursabile, ducând la pierderi de cca 1 mld. euro și în final compromiterea cu repercusiuni foarte grave pe întreaga perioadă de programare,în acest context general și specific fiecare întârziere înregistrată pe oricare dintre palierele politicilor publice și ale implementării concrete a acestora generează situații excepționale de natură să necesite măsuri extraordinare atât din punct de vedere temporal, cât și logistic.Având în vedere faptul că cele menționate mai sus vizează interesul public și constituie o situație extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, considerăm că nepromovarea proiectului de act normativ în regim de urgență poate avea drept consecință dezangajarea, cu consecințe nefavorabile în plan financiar atât pentru potențialii beneficiari ai diferitelor tipuri de intervenții/scheme de sprijin din cadrul PS 2023-2027, cât și cu afectarea bugetului de stat.În considerarea faptului că aspectele sus-menționate constituie o situație extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.  +  Capitolul I Dispoziții generale  +  Articolul 1Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul financiar general pentru gestionarea în lei și euro a asistenței financiare nerambursabile alocate României în calitate de stat membru al Uniunii Europene pentru implementarea politicii agricole comune, prin: Planul strategic PAC 2023-2027, aprobat prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 7 decembrie 2022 de aprobare a Planului strategic PAC 2023-2027 al României în vederea acordării unui sprijin din partea Uniunii finanțat din Fondul european de garantare agricolă și de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (C(2022) 8783 final), denumit în continuare PS 2023-2027, continuarea finanțării măsurilor de reglementare sau sprijinire a piețelor agricole prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, a măsurilor de informare și promovare a produselor agricole pe piața internă și în țări terțe prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1.144/2014, continuarea funcționării mecanismelor de garantare instituite în perioada de programare anterioară, precum și a prefinanțării și cofinanțării aferente acestei asistențe, în vederea asigurării unui management financiar eficient al fondurilor provenite din Fondul european de garantare agricolă, denumit în continuare FEGA, și Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, denumit în continuare FEADR, pentru perioada de programare 2023-2027.  +  Articolul 2În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:a) „neregulă“, „creanțe bugetare rezultate din nereguli“ și „autorități cu competențe în gestionarea fondurilor europene“ au înțelesurile prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare;b) contribuția financiară a Uniunii Europene - sumele care se transferă Guvernului României de către Comisia Europeană, cu titlu de contribuție financiară nerambursabilă acordată României de către Uniunea Europeană, potrivit cadrului financiar multianual prevăzut prin Acordul interinstituțional și alocările prevăzute pentru România de către Comisia Europeană;c) prefinanțare - sumele transferate de către Comisia Europeană din FEADR pentru susținerea începerii și/sau pe parcursul implementării proiectelor finanțate în cadrul PS 2023-2027, în vederea derulării corespunzătoare a acestora, potrivit tranșelor prevăzute la art. 31 din Regulamentul (UE) 2021/2.116 al Parlamentului European și al Consiliului din 2 decembrie 2021 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul (UE) 2021/2.116;d) sprijin financiar aferent FEGA - sumele provenite din alocații de la bugetul de stat, pentru finanțarea cheltuielilor aferente schemelor de sprijin direct și intervențiilor FEGA, pentru intervențiile prevăzute în PS 2023-2027 cu susținere financiară din FEGA, a finanțării schemelor de ajutor și măsurilor de reglementare sau sprijinire a piețelor agricole prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, a măsurilor de informare și promovare a produselor agricole pe piața internă și în țări terțe prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1.144/2014, a finanțării ajutoarelor excepționale de adaptare a producătorilor din sectoarele agricole, a măsurilor de sprijin de urgență pentru sectorul cerealelor și cel al semințelor oleaginoase din Bulgaria, Polonia, România și Slovacia, ajutoarelor de adaptare excepționale destinate producătorilor de lapte și fermierilor din alte sectoare de creștere a animalelor, ajutoarelor excepționale cu caracter temporar destinate fermierilor din sectorul creșterii animalelor, denumite în continuare măsuri, inclusiv a avansurilor acordate beneficiarilor FEGA, până la transferarea plăților lunare de către Comisia Europeană potrivit art. 20 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2021/2.116;e) cofinanțare publică - orice contribuție pentru finanțarea cheltuielilor eligibile, din sumele aprobate în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a)-g) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, la art. 1 alin. (2) lit. a)-d) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cofinanțarea acordată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, denumit în continuare MADR, pentru beneficiarii intervențiilor din cadrul PS 2023-2027;f) plăți naționale - contribuție financiară de la bugetul de stat pentru promovarea și comunicarea efectuată în țări terțe, în cadrul intervenției IS-V-06 „Promovarea și comunicarea efectuată în țări terțe“, prevăzută în PS 2023-2027; acordarea acestora se face cu respectarea art. 145 Ajutoare de stat din Regulamentul (UE) 2021/2.115 și cu încadrarea în sumele aprobate cu această destinație în bugetul de stat;g) cofinanțare privată - orice contribuție a beneficiarului la finanțarea cheltuielilor eligibile, alta decât cea prevăzută la lit. e) și f), aferentă proiectelor finanțate, după caz, din FEGA sau FEADR;h) cheltuieli eligibile - cheltuielile efectuate de beneficiar, aferente proiectelor/programelor finanțate, după caz, din FEGA sau FEADR, care pot fi finanțate atât din contribuția financiară a Uniunii Europene, cât și din cofinanțarea publică, inclusiv plată națională și/sau cofinanțarea privată, conform reglementărilor legale ale Uniunii Europene și naționale în vigoare privind eligibilitatea cheltuielilor;i) cheltuieli neeligibile - alte cheltuieli decât cheltuielile eligibile definite la lit. h);j) contribuție publică națională totală - totalul fondurilor publice necesare implementării intervențiilor finanțate din PS 2023-2027 și a altor scheme sau măsuri finanțate din FEGA format din cofinanțarea publică, plăți naționale, după caz, și fondurile aferente cheltuielilor publice, altele decât cele eligibile, inclusiv sumele reprezentând cheltuieli de asistența tehnică care depășesc finanțarea forfetară plătită de Comisia Europeană conform art. 94 alin. (2) din Regulamentul 2021/2.115 al Parlamentului European și al Consiliului din 2 decembrie 2021 de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul politicii agricole comune (planurile strategice PAC) și finanțate de Fondul european de garantare agricolă (FEGA) și de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1.305/2013 și (UE) nr. 1.307/2013, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul (UE) 2021/2.115, sumele rezultate în urma verificării performanței conform art. 134 și 135 din Regulamentul 2021/2.115 coroborate cu art. 37-42 și 54 din Regulamentul 2021/2.116 și finanțarea națională suplimentară prevăzută la art. 13 alin. (2);k) Comitet de monitorizare - reprezintă organismul responsabil cu monitorizarea și evaluarea progreselor înregistrate în implementarea PS 2023-2027, instituit conform prevederilor art. 124 din Regulamentul (UE) 2021/2.115;l) valoarea totală a proiectului/programului/cheltuielii directe - totalul fondurilor aferente cheltuielilor necesare implementării proiectelor/programelor//cheltuielilor directe din cadrul, după caz, intervențiilor finanțate din PS 2023-2027, a altor scheme finanțate din FEGA, inclusiv a schemelor de ajutor de stat și de minimis, la nivelul beneficiarului, format din contravaloarea contribuției financiare a Uniunii Europene, cofinanțarea publică și/sau privată, și după caz, a plăților naționale, precum și din cheltuieli publice/private, altele decât cele eligibile;m) structuri de implementare și organisme de guvernanță - autoritatea de management, autoritatea competentă pentru acreditarea agențiilor de plăți și a organismului coordonator, agențiile de plată și organisme intermediare, precum și structuri-suport, definite ca structuri care îndeplinesc funcții de gestionare și implementare a asistenței financiare nerambursabile din PS 2023-2027, inclusiv structurile care desfășoară activități de natură juridică care fac parte integrantă din activitățile de gestionare a asistenței financiare nerambursabile din fondurile Uniunii Europene, dacă acestea nu sunt asigurate de către personalul autorității de management, structuri cu sau fără personalitate juridică, precum și alte entități prevăzute în regulamentele europene și în legislația din domeniul politicii agricole comune;n) autoritate de management - structura organizatorică din cadrul MADR responsabilă pentru managementul PS 2023-2027, respectiv Autoritatea de management pentru PS, denumită în continuare AM-PS;o) autoritatea competentă pentru acreditarea agențiilor de plăți și a organismului coordonator - structură organizatorică din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale care acordă, revizuiește și/sau retrage acreditarea agențiilor de plăți responsabile cu gestionarea și controlul cheltuielilor din fondurile europene FEGA și FEADR și care acordă, revizuiește și/sau retrage acreditarea organismului coordonator al agențiilor de plăți;p) agenții de plată - structuri organizatorice din cadrul și/sau din subordinea MADR responsabile cu:– gestionarea și controlul cheltuielilor pentru plăți aferente intervențiilor din cadrul PS 2023-2027, a măsurilor de reglementare sau sprijinire a piețelor agricole prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, a măsurilor de informare și promovare a produselor agricole pe piața internă și în țări terțe prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1.144/2014, a măsurilor de sprijin de urgență și a ajutoarelor excepționale de adaptare, finanțate din FEGA, și, după caz, prin plăți naționale, caz în care agenția de plată este Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, denumită în continuare APIA;– gestionarea și controlul plăților aferente intervențiilor din cadrul PS 2023-2027 finanțate din FEADR, caz în care agenția de plată este Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, denumită în continuare AFIR;– plățile aferente Rețelei de informații contabile agricole, denumite în continuare RICA, caz în care plata se face de către MADR prin organismul intermediar reprezentat de Direcția generală buget finanțe și fonduri europene;q) organismul de coordonare a agențiilor de plăți - structură din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale responsabilă cu transmiterea declarațiilor de cheltuieli, a cererilor de plată și elaborarea și transmiterea raportului anual privind performanța către Comisia Europeană;r) contract/decizie de finanțare/acord de grant - documentul juridic încheiat între AFIR sau, după caz, APIA și beneficiar, prin care se stabilesc obiectul, drepturile și obligațiile părților, durata de execuție, valoarea, plata, precum și alte dispoziții și condiții specifice, prin care se acordă asistență financiară nerambursabilă din FEADR/FEGA și de la bugetul de stat, după caz, în scopul atingerii obiectivelor intervențiilor cuprinse în PS 2023-2027 sau al măsurilor de informare și promovare a produselor agricole pe piața internă și în țări terțe prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1.144/2014 și care constituie titlu executoriu;s) angajament - reprezintă voința liber exprimată printr-un document asumat prin semnătură de un solicitant al sprijinului financiar, prin care acesta se obligă să respecte condițiile generale și specifice de acordare a sprijinului pentru tipul de intervenție/pachet/subpachet/variantă, astfel cum sunt prevăzute în fișele intervențiilor din PS 2023-2027 și detaliate în legislația națională;ș) beneficiar - persoană fizică și/sau juridică care îndeplinește condițiile prevăzute în intervențiile din cadrul PS 2023-2027, care semnează un angajament sau un contract de finanțare sau acord de grant ori este beneficiar al unui ordin sau al unei decizii de finanțare; în cadrul măsurilor de reglementare sau sprijinire a piețelor agricole prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului și a măsurilor de informare și promovare a produselor agricole pe piața internă și în țări terțe prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1.144/2014, beneficiarul este persoana fizică sau juridică pentru care a fost aprobată finanțarea; t) solicitant - persoană fizică și/sau juridică care solicită sprijin financiar din FEGA și/sau FEADR și de la bugetul de stat, după caz;ț) grup de acțiune locală - parteneriat local/regional, alcătuit din reprezentanți ai instituțiilor și autorităților publice, ai sectorului privat și ai societății civile, constituit potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare, în care niciun grup individual de interese nu controlează procesul decizional, denumit în continuare GAL pentru PS 2023-2027;u) rețeaua de informații contabile agricole - RICA, Agenția de legătură a României pentru Comisia Europeană în ceea ce privește colectarea de informații contabile privind veniturile și activitatea economică a exploatațiilor agricole;v) situație divergentă - situația în care există o decizie a Comisiei Europene de aprobare a modificării PS 2023-2027 care are prevederi diferite față de notificarea transmisă de autoritățile române conform art. 119 alin. (9) din Regulamentul 2021/2.115 sau care nu mai poate fi modificată și, ca urmare a verificărilor pentru stabilirea eligibilității cheltuielilor, Comisia Europeană are o opinie contrară față de prevederile planului aprobat prin decizie și față de opinia autorităților române competente;w) operațiuni de asistență tehnică - proiecte de asistență tehnică atribuite prin proceduri de atribuire cu respectarea legislației naționale privind achizițiile publice, concretizate prin angajamente legale sau cheltuieli directe finanțate prin asistență tehnică ce nu necesită implementare sub formă de proiect, realizate cu respectarea prevederilor capitolului 4.3 din PS 2023-2027;x) acord de finanțare - actul administrativ încheiat între Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale și beneficiarii de asistență tehnică așa cum sunt aceștia definiți în cadrul capitolului 4.3 din PS PAC 2023-2027 în baza căruia se solicită rambursarea din fonduri FEADR a cheltuielilor efectuate; în cazul în care beneficiarul asistenței este Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale, actul administrativ emis este decizie de finanțare;y) acord-cadru de finanțare - angajament legal încheiat între AFIR și beneficiarii intervenției DR 36 LEADER, respectiv grupurile de acțiune locală, care reglementează principiile generale de acordare a finanțării, în baza căruia se vor încheia contracte de finanțare subsecvente aferente funcționării GAL și animării teritoriului;z) organ fiscal central - organele fiscale aflate în subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF;aa) ajutoare naționale tranzitorii - plăți care se acordă fermierilor în sectoarele vegetal și zootehnic din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, potrivit pachetului financiar anual pentru fiecare sector prevăzut în anexa VI din PS 2023-2027, în conformitate cu art. 147 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 2021/2.115;bb) perioada de tranziție - perioada în care se aplică prevederile art. 5 alin. (6) lit. c) și alin. (7) din Regulamentul (UE) 2021/2.117 al Parlamentului European și al Consiliului din 2 decembrie 2021 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1.308/2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole, a Regulamentului (UE) nr. 1.151/2012 privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare, a Regulamentului (UE) nr. 251/2014 privind definirea, descrierea, prezentarea, etichetarea și protejarea indicațiilor geografice ale produselor vitivinicole aromatizate și a Regulamentului (UE) nr. 228/2013 privind măsurile specifice din domeniul agriculturii în favoarea regiunilor ultraperiferice ale Uniunii;cc) intervenție - instrument de sprijin prevăzut în PS 2023-2027 care stabilește condițiile de eligibilitate specifice pe baza unui tip de intervenție prevăzută în Regulamentul (UE) 2021/2.115, care pot fi intervenții sub formă de plăți directe, intervenții sectoriale și intervenții de dezvoltare rurală;dd) cheltuieli directe - categorie de operațiune de asistență tehnică ce nu necesită implementare sub formă de proiect și care nu intră sub incidența legislației naționale în domeniul achizițiilor publice, de tipul costurilor de personal necesare întăririi capacității administrative a personalului organismelor implicate în implementarea PS 2023-2027;ee) cerere de plată - documentul definit la art. 2 lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 1.570/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor specifice dezvoltării rurale cuprinse în Planul strategic PAC 2023-2027, depus de beneficiarii intervențiilor finanțate din FEADR, respectiv documentul depus de beneficiarii intervențiilor gestionate prin sistemul IACS, astfel cum este definit la art. 2 alin. (1) lit. g), precum și documentele definite la art. 27 alin. (2), art. 28 alin. (4) și art. 31 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.571/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor aferente sectoarelor vegetal și zootehnic din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, finanțate din Fondul european de garantare agricolă și de la bugetul de stat, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul 3(1) Guvernul, prin MADR, gestionează contribuția financiară a Uniunii Europene din FEGA și FEADR și asigură respectarea utilizării acesteia, conform reglementărilor Uniunii Europene și naționale în vigoare.(2) Realocările de fonduri între intervenții, în limita plafoanelor aprobate în PS 2023-2027, precum și cuantumul unitar al plății, la care se raportează avansul și se efectuează plata finală către beneficiari, în conformitate cu prevederile art. 101 alin. (3) și ale art. 102 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2021/2.115, se aprobă, după informarea prealabilă a Comitetului de monitorizare, prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (la 19-12-2024, Alineatul (2) , Articolul 3 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 1. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 149 din 12 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1290 din 19 decembrie 2024 ) (3) Pe perioada de tranziție, plățile destinate schemelor de ajutor aprobate în baza Regulamentului nr. 1.308/2013 se realizează cu respectarea art. 5 alin. (7) din Regulamentul (UE) 2021/2.117 al Parlamentului European și al Consiliului. Pe perioada aplicării prevederilor art. 5 alin. (7) menționat, plățile destinate schemelor de ajutor și intervențiilor în anumite sectoare se realizează cu respectarea prevederilor art. 156 din Regulamentul (UE) 2021/2.115.(4) Ajutoarele naționale tranzitorii - ANT în sectoarele vegetal și zootehnic se acordă anual prin hotărâre a Guvernului, potrivit pachetului financiar anual pentru fiecare sector prevăzut în anexa VI din PS PAC 2023-2027 și se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în limita prevederilor bugetare aprobate anual cu această destinație.  +  Articolul 4(1) MADR este autorizat să gestioneze contribuția financiară a Uniunii Europene, în limita plafoanelor anuale și alocărilor stabilite pentru România.(2) MADR asigură gestionarea contribuției financiare a Uniunii Europene, prin conturi deschise la Trezoreria Statului sau printr-un cont analitic deschis pe numele acestuia în cadrul contului de valută al Ministerului Finanțelor deschis la Banca Națională a României.(3) Conturile aferente gestionării contribuției financiare a Uniunii Europene și a contribuției publice naționale totale deschise pe numele MADR și agențiilor de plăți sunt după cum urmează:a) echivalentul în lei al fondurilor externe nerambursabile, reprezentând contribuția financiară a Uniunii Europene, se gestionează prin conturi de disponibilități sau ale bugetului fondurilor externe nerambursabile deschise la Trezoreria Statului;b) contribuția publică națională totală se gestionează prin conturi de cheltuieli bugetare aprobate în bugetele instituțiilor publice care au calitatea de agenții de plăți.(4) Sumele aferente derulării intervențiilor, respectiv proiectelor/programelor finanțate, după caz, din FEGA sau FEADR, existente în conturile beneficiarilor, nu sunt supuse executării silite pe perioada de valabilitate a contractelor/deciziilor de finanțare/acordurilor de grant, cu excepția situației în care executarea silită privește creanțe bugetare rezultate din aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare.(5) Fără a aduce atingere prevederilor art. 11, plățile directe, plățile aferente intervențiilor FEGA prevăzute în PS PAC 2023-2027, plățile aferente măsurilor de reglementare sau sprijinire a piețelor agricole prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului și a măsurilor de informare și promovare a produselor agricole pe piața internă și în țări terțe prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1.144/2014, finanțate din FEGA, cât și plățile cu caracter compensatoriu, finanțate din FEADR, gestionate prin IACS, se efectuează integral numai în contul beneficiarului, declarat APIA, respectiv AFIR, pentru plățile aferente PS 2023-2027, în conformitate cu prevederile art. 44 alin. (1) din Regulamentul (UE) 2021/2.116.(6) MADR efectuează, conform art. 5 alin. (3) lit. c) și d) din Regulamentul (UE) 2021/2.116, plățile aferente activității RICA și prestările de servicii pentru colectarea datelor din sumele FEGA transmise de Comisia Europeană pentru chestionarele validate.(7) Debitele recuperate de la beneficiari reprezentând contribuția financiară a Uniunii Europene și contribuția publică națională totală vor fi colectate de APIA și AFIR, în calitate de agenții de plăți acreditate, în conturi de disponibil deschise la Trezoreria Statului și, în termen de 15 zile lucrătoare de la alimentarea conturilor agențiilor, pentru fiecare agenție de plată vor fi virate în conturile corespunzătoare de disponibilități sau cheltuieli bugetare, după caz. Prin excepție, debitele recuperate de la beneficiarii intervențiilor delegate, gestionate prin IACS, reprezentând contribuția financiară a Uniunii Europene și contribuția publică națională totală vor fi transferate de APIA către AFIR, care, ulterior, le va transfera către MADR în 15 zile de la terminarea trimestrului.(8) Disponibilitățile din echivalentul în lei al contribuției financiare a Uniunii Europene aflate în contul de disponibilități al MADR deschis la Trezoreria Statului, inclusiv sumele recuperate în contul respectiv, sunt purtătoare de dobândă. Dobânda se bonifică și se utilizează pentru finanțarea intervențiilor din PS 2023-2027, inclusiv a schemelor de ajutor de stat și de minimis, finanțate din FEADR, și a măsurilor de reglementare sau sprijinire a piețelor agricole prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului și a măsurilor de informare și promovare a produselor agricole pe piața internă și în țări terțe prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1.144/2014 finanțate din FEGA.  +  Articolul 5(1) Contribuția financiară a Uniunii Europene, aferentă FEGA și FEADR, se alocă și se derulează în baza prevederilor regulamentelor europene în materie de gestionare financiară a acestor fonduri și a deciziilor Comisiei Europene.(2) Sumele transferate de Comisia Europeană din FEADR către MADR, sub forma prefinanțării, vor fi utilizate pentru susținerea începerii și/sau implementării proiectelor finanțate în cadrul PS 2023-2027, în vederea derulării corespunzătoare a acestora.(3) Comisia Europeană transferă către MADR, sub forma prefinanțării, sumele necesare acoperirii cheltuielilor de funcționare, prestări servicii, instruirea personalului structurilor implicate, organizarea activității de audit, dezvoltarea și funcționarea infrastructurii de tehnologia informației la nivel central și local aferentă activității RICA.  +  Capitolul II Mecanismul de finanțare din fonduri externe nerambursabile și de la bugetul de stat aferente FEGA și FEADR  +  Secţiunea 1 Sprijinul financiar aferent FEGA  +  Articolul 6(1) În bugetul de stat, prin bugetul MADR, se cuprinde valoarea aferentă implementării intervențiilor finanțate din FEGA, prevăzute la art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1.571/2022, cu modificările și completările ulterioare, denumite în continuare intervenții finanțate din FEGA, a măsurilor de reglementare sau sprijinire a piețelor agricole prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 și a măsurilor de informare și promovare a produselor agricole pe piața internă și în țări terțe prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1.144/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2014, a finanțării ajutoarelor excepționale de adaptare a producătorilor din sectoarele agricole, a măsurilor de sprijin de urgență pentru sectorul cerealelor și cel al semințelor oleaginoase din Bulgaria, Polonia, România și Slovacia, ajutoarelor de adaptare excepționale destinate producătorilor de lapte și fermierilor din alte sectoare de creștere a animalelor, ajutoarelor excepționale cu caracter temporar fermierilor din sectorul creșterii animalelor, cu respectarea prevederilor art. 8, astfel:a) sumele reprezentând sprijinul financiar aferent FEGA asigurate din bugetul de stat;b) sumele reprezentând cofinanțare publică asigurată de la bugetul de stat;c) sumele reprezentând plăți naționale asigurate de la bugetul de stat;d) sumele necesare finanțării costurilor aferente transferului de fonduri din conturile MADR în scopul efectuării plăților;e) sumele pentru acoperirea plății taxei pe valoarea adăugată nedeductibilă, aferentă livrărilor de bunuri, prestărilor de servicii și execuției de lucrări, finanțate integral sau parțial din contribuția financiară a Uniunii Europene;f) sumele asigurate de la bugetul de stat necesare finanțării diferențelor nefavorabile de curs valutar aferente operațiunilor efectuate de MADR;g) sumele asigurate de la bugetul de stat aferente efectuării plăților cu întârziere către beneficiari, potrivit art. 5 din Regulamentul delegat (UE) 2022/127 al Comisiei din 7 decembrie 2021 de completare a Regulamentului (UE) 2021/2.116 al Parlamentului European și al Consiliului cu norme privind agențiile de plăți și alte organisme, gestiunea financiară, verificarea conturilor, garanțiile și utilizarea monedei euro, cu modificările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul delegat (UE) 2022/127;h) sumele asigurate de la bugetul de stat aferente efectuării plăților ca urmare a hotărârilor judecătorești definitive și a cazurilor de forță majoră definite la art. 3 din Regulamentul (UE) 2021/2.116;i) sumele asigurate de la bugetul de stat rezultate din punerea în aplicare a Deciziei de lichidare a conturilor și a Deciziei de lichidare referitoare la conformitate;j) sumele asigurate de la bugetul de stat necesare pentru acoperirea consecințelor financiare ale reducerii plăților de către Comisia Europeană în conformitate cu prevederile regulamentelor europene privind PAC;k) sumele necesare acoperirii taxei pe valoarea adăugată aferente cheltuielilor de funcționare, prestări servicii, instruirea personalului structurilor implicate, organizarea activității de audit, dezvoltarea și funcționarea infrastructurii de tehnologia informației la nivel central și local pentru activitatea RICA.l) sumele necesare restituirii către beneficiari pentru debite și/sau accesorii anulate sau modificate prin procedura administrativă, sume care anterior au fost recuperate de către aceștia și virate ca venituri la buget de stat de către APIA, MADR sau AFIR, după caz.(2) Sumele prevăzute la alin. (1) lit. a) se asigură și pe perioada suspendării plăților de către Comisia Europeană în conformitate cu prevederile regulamentelor europene privind PAC.(3) Creditele de angajament și creditele bugetare aferente prefinanțărilor prevăzute la art. 5 alin. (3) se cuprind în bugetul fondurilor externe nerambursabile al MADR.  +  Articolul 7(1) Sumele aferente fondurilor europene se transferă de către MADR, prin intermediul APIA, către beneficiarii intervențiilor, măsurilor de reglementare sau sprijinire a piețelor agricole prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului și ai măsurilor de informare și promovare a produselor agricole pe piața internă și în țări terțe prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1.144/2014, a finanțării ajutoarelor excepționale de adaptare a producătorilor din sectoarele agricole, a măsurilor de sprijin de urgență pentru sectorul cerealelor și cel al semințelor oleaginoase din Bulgaria, Polonia, România și Slovacia, ajutoarelor de adaptare excepționale destinate producătorilor de lapte și fermierilor din alte sectoare de creștere a animalelor, ajutoarelor excepționale cu caracter temporar fermierilor din sectorul creșterii animalelor, finanțate din FEGA, la termene prevăzute de regulamentele Consiliului Uniunii Europene și ale Comisiei Europene sau, după caz, în legislația națională și în funcție de prevederile bugetare anuale și trimestriale aprobate cu această destinație.(2) În anul bugetar curent nu este permisă plata pentru o obligație mai veche de 5 ani și/sau instrumentarea/ reinstrumentarea unui dosar din care ar putea rezulta o decizie și un drept de plată cu o vechime mai mare de 5 ani. Excepție la aceste prevederi fac situațiile în care beneficiarului i-a fost admisă acțiunea formulată în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, prin hotărâre judecătorească definitivă.  +  Articolul 8Propunerile de credite de angajament și de credite bugetare necesare asigurării sumelor prevăzute la art. 6 alin. (1) se stabilesc de MADR pe baza propunerilor transmise de APIA privind estimarea valorii intervențiilor finanțate din FEGA și se cuprind în cadrul titlului din clasificația bugetară referitor la proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferent cadrului financiar 2021-2027, în vederea includerii în buget.  +  Articolul 9(1) Sumele asigurate inițial din bugetul de stat potrivit art. 6 alin. (1) lit. a), e) și g), după caz, rambursate de Comisia Europeană, se virează de către MADR în conturile corespunzătoare de venituri ale bugetului de stat.(2) Abrogat. (la 19-12-2024, Alineatul (2) , Articolul 9 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost abrogat de Punctul 2. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 149 din 12 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1290 din 19 decembrie 2024 )  +  Articolul 10(1) Potrivit prevederilor art. 44 alin. (2) și, după caz, alin. (6) din Regulamentul (UE) 2021/2.116, MADR stabilește, prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, condițiile de acordare de către APIA a plății unui avans pentru plățile directe finanțate din FEGA, respectiv condițiile de acordare de către AFIR a plății unui avans pentru intervențiile finanțate din FEADR și gestionate prin sistemul integrat de administrare și control, denumite în continuare gestionate prin IACS. (la 19-12-2024, Alineatul (1) , Articolul 10 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 3. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 149 din 12 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1290 din 19 decembrie 2024 ) (2) Beneficiarii sprijinului financiar acordat prin FEGA pentru intervențiile sectoriale pot solicita APIA plata unui avans, potrivit Regulamentului (UE) 2021/2.116 și a regulamentelor subsecvente.(3) În conformitate cu dispozițiile art. 15a din Regulamentul delegat (UE) 2022/127, cuantumul avansului acordat beneficiarilor intervențiilor sectoriale FEGA este de până la 80% din valoarea intervenției, iar plata acestuia trebuie să fie subordonată constituirii unei garanții irevocabile și necondiționate prin condiții generale și/sau speciale de garantare, prezentate sub formă de depozit în numerar în contul APIA deschis la Trezoreria Statului și/sau scrisoare de garanție bancară care corespunde procentului de 100% din suma avansului.(4) Pentru măsurile de informare și promovare a produselor agricole pe piața internă și în țări terțe prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1.144/2014, potrivit prevederilor art. 13 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1.831 al Comisiei Europene, în termen de 30 de zile de la data la care a fost semnat acordul de grant beneficiarul poate depune o cerere de plată în avans la APIA în cuantum de cel mult 20% din contribuția financiară maximă a Uniunii însoțită de garanția constituită sub formă de scrisoare de garanție bancară și/sau depozit în numerar. APIA efectuează plata avansului, în funcție de data cea mai recentă, în termen de 30 de zile de la data primirii garanției sau în termen de 30 de zile de la data care precede cu 10 zile data de începere a perioadei de punere în aplicare a programului. Avansul este lichidat la plata soldului.(5) Pentru schimburile comerciale de produse agricole cu țări care nu fac parte din Uniunea Europeană, denumite în continuare țări terțe, sub licențe de import/export emise de APIA în cadrul politicii agricole comune, beneficiarii licențelor pot constitui garanții sub formă de scrisoare de garanție bancară si/sau depozit în numerar în contul APIA și/sau instrument de garantare emis de o societate de asigurare agreată de APIA. În cazul neîndeplinirii obligațiilor rezultate din licențe de import/export emise de APIA, garanțiile se execută în termenele și condițiile prevăzute în regulamentele UE incidente, se virează la bugetul de stat și constituie venituri alocate, în sensul prevederilor art. 45 alin. (1) lit. c) din Regulamentul (UE) 2021/2.116.(6) Sumele reprezentând avansuri acordate în baza alin. (2)-(4) și nejustificate până la termenele specificate în regulamentele europene sau, după caz, în legislația națională vor fi recuperate de APIA prin executarea garanțiilor. Sumele astfel recuperate, inclusiv sumele în numerar, constituite sub forma depozitelor în trezorerie înainte de acordarea avansurilor, se vor vira în conturile corespunzătoare de cheltuieli bugetare.(7) În cazul nejustificării avansurilor prevăzute la alin. (2)-(4) la termenele prevăzute în regulamentele europene sau, după caz, în legislația națională, recuperarea sumelor de către APIA se face cu perceperea dobânzilor aferente creanțelor bugetare, calculate conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare, sau, după caz, conform legislației Uniunii Europene specifice măsurii. Sumele astfel încasate se vor vira de APIA la MADR, care la rândul său le va transfera după cum urmează:a) creanța bugetară va reconstitui conturile corespunzătoare prevăzute la alin. (6), după caz;b) dobânzile aferente creanțelor bugetare se vor vira în contul de venituri ale bugetului de stat.(8) Este interzisă acordarea avansurilor menționate la alin. (2) - (4) beneficiarilor FEGA care au beneficiat anterior de avansuri pe care nu le-au justificat sau de la care nu au fost recuperate în termenele stabilite în regulamentele europene.(9) La efectuarea plăților către beneficiari aferente intervențiilor privind plățile directe și măsurilor sau intervențiilor sectoriale finanțate din FEGA, avansurile acordate vor fi deduse din sumele cuvenite.  +  Articolul 10^1(1) Potrivit prevederilor art. 44 alin. (2) lit. b) din Regulamentul (UE) 2021/2.116, AFIR poate să efectueze plata unor avansuri în cadrul intervențiilor pentru dezvoltarea rurală finanțate din FEADR și gestionate prin IACS.(2) La efectuarea plăților către beneficiari, aferente intervențiilor finanțate din FEADR și gestionate prin IACS, avansurile acordate vor fi deduse din suma anuală de plată la care beneficiarul ar avea dreptul. (la 19-12-2024, Sectiunea 1 , Capitolul II a fost completată de Punctul 4. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 149 din 12 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1290 din 19 decembrie 2024 )  +  Articolul 11(1) Pentru contribuția la Instrumentul de sprijin al fermierilor afectați de pierderi ale producției agricole prevăzut în cadrul intervenției DR 32 din PS 2023-2027, APIA reține 3% din suma autorizată pentru fiecare fermier, stabilită anterior aplicării prevederilor art. 30, pentru cererile de plată depuse anual de fermieri pentru intervențiile prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a) și b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.571/2022, cu modificările și completările ulterioare, finanțate din Fondul european de garantare agricolă și de la bugetul de stat.(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se gestionează prin bugetul de venituri și cheltuieli al unei activități finanțate integral din venituri proprii care se înființează pe lângă APIA în temeiul prevederilor art. 67 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul 12Plățile aferente cheltuielilor prevăzute la art. 6 alin. (3), de funcționare ale rețelei de informații contabile agricole RICA și a sistemelor informatice utilizate de aceasta, se efectuează de către MADR.  +  Secţiunea a 2-a Mecanismul de finanțare din fonduri externe nerambursabile și de la bugetul de stat aferent FEADR  +  Articolul 13(1) Din bugetul de stat, prin bugetul MADR, se asigură următoarele:a) sumele reprezentând transferuri de la bugetul de stat către AFIR pentru asigurarea cofinanțării publice asigurate de la bugetul de stat pentru beneficiarii proiectelor finanțate din PS 2023-2027, alții decât cei prevăzuți la art. 14 alin. (1), precum și pentru beneficiarii proiectelor angajate în perioada de programare 2007-2013 sau 2014-2020, și preluate în PS 2023-2027;b) sumele alocate temporar de la bugetul de stat, reprezentând transferuri către AFIR, pentru asigurarea finanțării componentei reprezentând fondurile externe nerambursabile, aferente intervențiilor din PS 2023-2027, numai pe perioada de indisponibilitate a sumelor de la Comisia Europeană;c) sumele necesare finanțării costurilor aferente transferului de fonduri din conturile MADR, în scopul efectuării plăților de către AFIR;d) sumele reprezentând transferuri către AFIR, pentru asigurarea acoperirii plății taxei pe valoarea adăugată nedeductibile, aferentă livrărilor de bunuri, prestărilor de servicii și execuției de lucrări, finanțate integral sau parțial din contribuția financiară a Uniunii Europene și/sau din cofinanțarea publică, ai căror beneficiari sunt prevăzuți la art. 27 alin. (1);e) sumele necesare finanțării valorii totale a operațiunilor de asistență tehnică, astfel cum sunt acestea definite în cadrul capitolului 4.3 Asistență tehnică din cadrul PS 2023-2027;f) sumele necesare finanțării diferențelor nefavorabile de curs valutar aferente operațiunilor efectuate de MADR;g) sumele reprezentând transferuri către AFIR pentru asigurarea finanțării diferenței nefavorabile de curs valutar, aferente operațiunilor de asistență tehnică, precum și plăților efectuate de către beneficiarii intervențiilor de investiții prevăzute de PS 2023-2027, inclusiv beneficiarii schemelor de ajutor de stat sau de minimis cofinanțate din FEADR, către furnizori pentru achizițiile de utilaje și/sau echipamente contractate în euro, în limita de până la 15% din valoarea inițială a contractului în lei;h) sumele aferente achitării unor debite datorate bugetului Uniunii Europene pentru înregistrarea unor nereguli în procesul de derulare a FEADR, inclusiv a dobânzilor, penalităților de întârziere sau majorărilor de întârziere, stabilite conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare, ca urmare a nerecuperării la timp de la beneficiari; (la 19-12-2024, Litera h) , Alineatul (1) , Articolul 13 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 5. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 149 din 12 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1290 din 19 decembrie 2024 ) i) sumele rezultate din punerea în aplicare a deciziilor Comisiei Europene de lichidare a conturilor și cele referitoare la conformitate;j) sumele reprezentând transferuri către AFIR pentru asigurarea acoperirii consecințelor financiare ale suspendării plăților de către Comisia Europeană, în conformitate cu prevederile regulamentelor europene;k) sumele necesare plății creanțelor bugetare ale bugetului Uniunii Europene și/sau bugetului de stat, neimputabile beneficiarilor, ca urmare a finalizării procedurilor administrative și/sau judiciare aferente FEADR, stabilite în conformitate cu prevederile naționale și europene, în cazul în care acestea nu pot fi acoperite din contul de disponibilități debite ale AFIR; (la 19-12-2024, Litera k) , Alineatul (1) , Articolul 13 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 5. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 149 din 12 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1290 din 19 decembrie 2024 ) l) sumele reprezentând transferuri către AFIR, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive, pronunțate în litigiile având ca obiect implementarea intervențiilor și/sau a asistenței tehnice prevăzute la capitolul 4.3 din PS 2023-2027, inclusiv după închiderea planului;m) sumele necesare acoperirii costurilor de personal aferente întăririi capacității administrative potrivit capitolului 4.3 Asistență tehnică din PS 2023-2027, precum și drepturile salariale ale personalului AM PS, alocate temporar pentru aceste cheltuieli care se suportă din FEADR în condițiile reglementate de art. 94 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2021/2115;n) sumele reprezentând transferuri către AFIR, pentru plata sumelor reprezentând debite și/sau accesorii anulate prin procedura administrativă și/judiciară care au fost recuperate anterior, sumele fiind virate la MADR, inclusiv sume aferente programelor de dezvoltare rurală anterioare sau după închiderea PS 2023-2027;o) sumele alocate de la bugetul de stat, reprezentând transferuri către AFIR necesare pentru asigurarea finanțării componentei reprezentând fondurile externe nerambursabile aferente plății beneficiarilor pentru cazurile în care între statul român și Comisia Europeană sunt în situații divergente;p) sumele necesare acoperirii diferențelor dintre valorile contractate/rezervate din bugetul MADR aferente operațiunilor de asistență tehnică și sumele efectiv plătite de către Comisia Europeană în cadrul plăților intermediare ca finanțare forfetară raportată la valoarea declarațiilor de cheltuieli trimestriale, conform art. 94 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2021/2115.q) sumele care se declară drept cheltuială a statului membru, necesare acoperirii debitelor anulate printr-un instrument administrativ sau juridic cu caracter definitiv și care nu pot fi recuperate conform art. 54 din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2.799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1.290/2005și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului, cu modificările și completările ulterioare. (la 19-12-2024, Alineatul (1) , Articolul 13 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 6. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 149 din 12 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1290 din 19 decembrie 2024 ) (2) Complementar resurselor financiare prevăzute la art. 11 alin. (2) și a celor prevăzute în PS pentru intervenția DR-32 - Instrumentul de sprijin al fermierilor afectați de pierderi ale producției agricole, în baza unor hotărâri de guvern pot fi alocate sume suplimentare de la bugetul de stat în baza art. 146 din Regulamentul (UE) 2021/2.115.(3) În bugetul AFIR, anexă la bugetul MADR, se cuprind sumele necesare implementării PS 2023-2027, la poziții distincte de venituri și cheltuieli.(4) Sumele necesare acoperirii costurilor de personal prevăzute la alin. (1) lit. m), respectiv stimulentele, cuantumul acestora și criteriile de acordare pentru personalul organismelor implicate în implementarea PS 2023-2027, sunt plătite din FEADR în condițiile reglementate la art. 94 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2021/2.115 și se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.  +  Articolul 14(1) În bugetele beneficiarilor care sunt finanțați integral din bugetul de stat și din bugetul fondurilor speciale se cuprind integral, în cadrul titlului din clasificația bugetară referitor la proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferent cadrului financiar 2021-2027, sumele necesare finanțării valorii totale a proiectelor proprii, finanțate din FEADR.(2) În bugetele instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii și/sau finanțate parțial de la bugetul de stat se cuprind integral, în cadrul titlului din clasificația bugetară referitor la proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferent cadrului financiar 2021-2027, sumele necesare finanțării valorii totale a proiectelor proprii finanțate din FEADR.  +  Articolul 15Pentru proiectele angajate în perioada de programare 2007-2013 sau 2014-2020 și preluate în PS 2023-2027, beneficiarii prevăzuți la art. 14 sunt autorizați să introducă în buget creditele de angajament și creditele bugetare respective, repartizate pe ani, în conformitate cu prevederile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.  +  Articolul 16(1) În bugetele MADR, AFIR și APIA se cuprind sumele din care se angajează și se plătesc cheltuielile aferente operațiunilor de asistență tehnică prevăzute în PS 2023-2027, realizate de către AM PS, autoritatea competentă, denumită în continuare AC, Direcția pentru coordonarea agențiilor de plăți, denumită în continuare OC, AFIR și APIA, inclusiv cele de natura cheltuielilor de personal, respectiv salarii sau, după caz, stimulente acordate potrivit art. 13 alin. (4). (la 19-12-2024, Alineatul (1) , Articolul 16 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 7. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 149 din 12 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1290 din 19 decembrie 2024 ) (2) Categoriile de cheltuieli eligibile ce pot fi realizate de către beneficiarii de Asistență tehnică prevăzuți în cadrul capitolului 4.3 din PS 2023-2027 se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.(3) Sumele aferente asistenței tehnice destinate beneficiarilor - AM și AC, pe de o parte, precum și AFIR și OC și, respectiv, APIA, pe de altă parte, activitățile desfășurate de acestea, modalitățile de implementare și responsabilitățile acestora se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, care poate fi modificat ulterior numai în baza unor justificări temeinic motivate, cu avizul AM-PS.  +  Articolul 17(1) În bugetele beneficiarilor care au calitatea de ordonatori de credite ai bugetului local se cuprind integral, în cadrul titlului din clasificația bugetară referitor la proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferent cadrului financiar 2021-2027, sumele necesare finanțării valorii totale a proiectelor proprii, precum și a proiectelor ai căror beneficiari sunt entități finanțate integral din bugetele acestora.(2) În bugetele beneficiarilor care sunt entități publice locale finanțate integral din venituri proprii și/sau finanțate parțial de la bugetele locale se cuprind integral, în cadrul titlului din clasificația bugetară referitor la proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferent cadrului financiar 2021-2027, sumele necesare finanțării valorii totale a proiectelor proprii finanțate din FEADR.(3) Pentru proiectele angajate în perioada de programare 2007-2013 sau 2014-2020, preluate în PS 2023-2027, beneficiarii prevăzuți la alin. (1) și (2) sunt autorizați să introducă în buget creditele de angajament și creditele bugetare respective, repartizate pe ani, în conformitate cu prevederile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.(4) Prin derogare de la prevederile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, pe parcursul execuției bugetare, pentru asigurarea resurselor de finanțare prevăzute la alin. (1), autoritățile administrației publice locale pot aproba contractarea de finanțări rambursabile, inclusiv pentru proiectele implementate de forme asociative ale acestora din care fac parte, constituite conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, proporțional cu contribuția asumată.  +  Articolul 18(1) Sumele cuvenite beneficiarilor în cadrul intervențiilor cuprinse în PS 2023-2027 se transferă de MADR către AFIR în vederea plății beneficiarilor.(2) Pentru derularea operațiunilor cu organisme financiare externe, MADR, pentru AM PS, și AFIR efectuează plăți prin intermediul unui cont în valută, deschis pe numele său.(3) Abrogat. (la 19-12-2024, Alineatul (3) , Articolul 18 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost abrogat de Punctul 8. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 149 din 12 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1290 din 19 decembrie 2024 )  +  Articolul 19(1) După încasarea contribuției financiare a Uniunii Europene, aferentă plăților efectuate către beneficiari din sume alocate temporar de la bugetul de stat, potrivit art. 13 alin. (1) lit. b) și o), pe perioada de indisponibilitate a fondurilor externe nerambursabile pentru componenta de finanțare externă, MADR virează sumele respective în contul de venituri al bugetului de stat.(2) Pentru beneficiarii finanțați integral de la bugetul de stat, AFIR virează sumele reprezentând contribuția financiară a Uniunii Europene în contul de venituri al bugetului de stat.(3) Pentru beneficiarii finanțați integral din bugetele fondurilor speciale, AFIR virează, distinct, sumele reprezentând contribuția financiară a Uniunii Europene în conturile de venituri ale bugetelor fondurilor speciale din care au fost finanțate proiectele respective.(4) Pentru beneficiarii prevăzuți la art. 14 alin. (2), AFIR virează, distinct, sumele reprezentând contribuția financiară a Uniunii Europene și cofinanțarea acordată de la bugetul de stat, aferente proiectelor proprii, în conturile de venituri ale bugetelor de venituri și cheltuieli.(5) Beneficiarii prevăzuți la art. 14 alin. (2), care au utilizat sume din subvenția primită de la bugetul de stat sau bugetele fondurilor speciale pentru susținerea proiectelor PS 2023-2027, restituie din sumele rambursate de AFIR, în termen de 3 zile lucrătoare de la data încasării acestora, fondurile utilizate, în conturile de cheltuieli bugetare ale ordonatorului principal de credite din care au fost acordate subvențiile.(6) În cazul în care restituirea subvenției prevăzute la alin. (5) se efectuează în anul bugetar următor, se aplică prevederile art. 8 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 275/2008, cu modificările și completările ulterioare.(7) Pentru beneficiarii prevăzuți la art. 17 alin. (1), AFIR virează, distinct, sumele reprezentând contribuția financiară a Uniunii Europene și cofinanțarea acordată de la bugetul de stat, aferente proiectelor proprii, precum și proiectelor ai căror beneficiari sunt entități finanțate integral din bugetul acestora, în conturile de venituri ale bugetelor locale.(8) Pentru beneficiarii prevăzuți la art. 17 alin. (2), AFIR virează, distinct, sumele reprezentând contribuția financiară a Uniunii Europene și cofinanțarea acordată de la bugetul de stat, aferente proiectelor proprii, în conturile de venituri ale acestora.(9) MADR virează la bugetul de stat în conturile corespunzătoare de venituri sumele rambursate de către Comisia Europeană ca sumă forfetară, ce reprezintă procentul stabilit în PS 2023-2027 pentru asistența tehnică, în raport cu totalul cheltuielilor declarate. (la 19-12-2024, Alineatul (9) , Articolul 19 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 9. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 149 din 12 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1290 din 19 decembrie 2024 )  +  Articolul 20(1) După efectuarea verificărilor cererilor de plată, AFIR virează beneficiarilor prevăzuți la art. 27 alin. (1) lit. a)-c) contravaloarea taxei pe valoarea adăugată aferente cheltuielilor declarate eligibile, într-un cont de disponibil distinct, deschis pe numele acestor beneficiari la unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului.(2) În ziua următoare efectuării virării, AFIR transmite beneficiarilor prevăzuți la alin. (1) o notificare, al cărei model se aprobă prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, ce va cuprinde cel puțin următoarele elemente:a) numărul, data și valoarea facturii/facturilor care face/fac obiectul cererii de plată;b) codul de identificare fiscală și denumirea furnizorilor de bunuri/prestatorilor de servicii/executanților de lucrări, emitenți ai facturilor prevăzute la lit. a);c) valorile taxei pe valoarea adăugată aferente atât cheltuielilor declarate eligibile, cât și cheltuielilor declarate neeligibile, pentru care trebuie prezentate ordinele de plată.(3) O copie a notificării transmise beneficiarului, care are calitatea de ordonator de credite, împreună cu ordinele de plată se depun de către acesta la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului la care își are deschis contul distinct, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la încasarea sumelor în contul respectiv.(4) În situația în care, pentru plățile care urmează a fi efectuate din sumele încasate potrivit prevederilor alin. (1), nu au fost aprobate credite în bugetele locale, ordonatorii de credite au obligația de a majora bugetele locale cu sumele respective, în condițiile art. 82 din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare. În aceleași condiții vor fi majorate și bugetele instituțiilor publice locale, după caz, finanțate în condițiile art. 67 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare.(5) Beneficiarii care au calitatea de ordonatori de credite prezintă la unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului, pentru fiecare factură în parte, ordine de plată, întocmite distinct pe fiecare element prevăzut la alin. (2) lit. b) și c). La rubrica „Reprezentând“ din ordinele de plată se vor înscrie obligatoriu informații legate de numărul și data facturii care se achită.(6) La primirea ordinelor de plată prevăzute la alin. (5), unitățile Trezoreriei Statului verifică:a) încadrarea în prevederile bugetare aprobate;b) existența creditelor bugetare deschise;c) concordanța dintre denumirea furnizorului/codul de identificare fiscală și suma înscrisă în notificare cu datele din ordinele de plată depuse de beneficiari pentru documentele justificative de tip factură;d) concordanța dintre numărul și data facturii, înscrise în notificare, cu cele înscrise în rubrica „Reprezentând“ din ordinul de plată;e) dacă suma din ordinele de plată întocmite potrivit alin. (5) este egală cu suma înscrisă în notificare, potrivit detalierilor prevăzute la alin. (2), pentru fiecare factură în parte;f) dacă suma totală a ordinelor de plată este egală cu suma totală din notificarea prevăzută la alin. (2).(7) După efectuarea verificărilor prevăzute la alin. (6), unitățile Trezoreriei Statului virează suma totală primită de la AFIR din contul deschis potrivit alin. (1) într-un cont de venituri distinct al bugetului local sau, după caz, în contul distinct de venituri al instituțiilor publice locale finanțate în condițiile art. 67 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, și cel al instituțiilor publice finanțate în condițiile art. 62 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare.(8) Operațiunile prevăzute la alin. (6) se efectuează la nivelul unităților Trezoreriei Statului în aceeași zi în care s-au primit ordinele de plată de la beneficiarul care are calitatea de ordonator de credite al bugetului local.(9) În termen de maximum 5 zile lucrătoare de la primirea notificării prevăzute la alin. (2), beneficiarul depune la AFIR, în copie, extrasele de cont aferente, ca dovadă de achitare a taxei pe valoarea adăugată aferente atât cheltuielilor declarate eligibile, cât și cheltuielilor declarate neeligibile.(10) În cazul în care beneficiarii sumelor nu depun documentele prevăzute la alin. (5) pentru toată suma menționată în notificare, în termenul prevăzut la alin. (9), sau nu respectă condițiile prevăzute la alin. (6), unitățile Trezoreriei Statului restituie integral în conturile AFIR sumele primite de acestea.(11) În situația în care beneficiarii finanțați potrivit art. 67 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, nu respectă prevederile alin. (9), AFIR solicită în scris direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice în a căror rază teritorială se află unitățile administrativ-teritoriale sistarea alimentării atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât și cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrare. Alocarea și utilizarea cotelor defalcate din impozitul pe venit și a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, care au fost sistate în condițiile altor acte normative, se mențin.(12) La primirea documentelor prevăzute la alin. (9), AFIR notifică în scris direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice în a căror rază teritorială se află unitățile administrativ-teritoriale, care dispune încetarea restricțiilor prevăzute la alin. (11).(13) Sumele prevăzute la alin. (1), virate beneficiarilor prevăzuți la art. 27 alin. (1), nu pot fi utilizate pentru o altă destinație decât cea pentru care au fost acordate.(14) Beneficiarii sunt responsabili de utilizarea sumelor potrivit destinațiilor, precum și de restituirea fondurilor virate, în cazul în care aceștia nu justifică utilizarea lor.(15) Pentru sumele virate și nejustificate prin cereri de plată, AFIR notifică beneficiarilor, în termen de 5 zile lucrătoare de la momentul constatării, obligația restituirii acestora.(16) AFIR virează sumele prevăzute la alin. (10), restituite de trezorerie, în conturile MADR din care s-au efectuat plățile, deschise la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București.  +  Articolul 21(1) Beneficiarii intervențiilor din cadrul PS 2023-2027, alții decât cei prevăzuți la art. 14-17, denumiți în continuare beneficiari privați, la depunerea spre decontare a cererii de plată, procedează după cum urmează:a) anexează documentele solicitate prin anexa privind instrucțiunile de plată la contractul de finanțare, inclusiv ordinele de plată, conform procedurilor AFIR aprobate prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, și extrasele de cont sau alte documente cu valoare echivalentă, care dovedesc efectuarea plăților atât pentru partea de contribuție publică, cât și pentru cea proprie; saub) anexează documentele solicitate prin anexa privind instrucțiunile de plată la contractul de finanțare, inclusiv cele care dovedesc plata integrală a taxei pe valoarea adăugată aferente fiecărei facturi, cu excepția ordinelor de plată și/sau a extraselor de cont ori a altor documente cu valoare echivalentă care dovedesc efectuarea plăților pentru partea de contribuție publică.(2) Pentru situația prevăzută la alin. (1) lit. b), beneficiarul privat trebuie să deschidă un cont distinct de disponibil la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului în raza căreia este înregistrat fiscal, derularea operațiunilor specifice decontării cererilor de plată urmând a se efectua cu respectarea următoarelor etape:a) după efectuarea verificărilor dosarului cererii de plată și autorizării plății, AFIR virează beneficiarului privat valoarea cheltuielilor rambursabile pentru cheltuielile eligibile, reprezentând contribuția publică, în contul distinct de disponibil, deschis pe numele beneficiarului privat la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului; AFIR diminuează valoarea cheltuielilor rambursabile din valoarea facturii/statului de plată a salariilor/ statelor/centralizatoarelor pentru acordarea burselor, granturilor, premiilor și onorariilor în vederea recuperării sumelor provenite din debite/corecții din cereri de plată aferente facturilor deja decontate de beneficiari, în aceste situații beneficiarul suportând din surse proprii valoarea acestor sume; (la 19-12-2024, Litera a) , Alineatul (2) , Articolul 21 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 10. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 149 din 12 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1290 din 19 decembrie 2024 ) b) în ziua imediat următoare efectuării viramentului, AFIR notifică beneficiarul privat cu privire la efectuarea plății, iar o copie a notificării transmise beneficiarului privat se transmite unității teritoriale a Trezoreriei Statului la care acesta are deschis contul;c) beneficiarul privat prezintă la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la încasarea în cont a contribuției publice, pentru fiecare factură, stat privind plata salariilor, stat/centralizator pentru acordarea burselor, granturilor, premiilor și onorariilor ordine de plată pentru suma reprezentând contribuția publică, precum și pentru sumele declarate neeligibile în urma verificării cererii de plată de către AFIR. (la 19-12-2024, Litera c) , Alineatul (2) , Articolul 21 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 10. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 149 din 12 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1290 din 19 decembrie 2024 ) (3) Notificarea prevăzută la alin. (2) lit. b) trebuie să conțină cel puțin următoarele elemente:a) numărul și data facturilor;b) codul de identificare fiscală și denumirea furnizorilor de bunuri/prestatorilor de servicii/executanților de lucrări;c) suma aferentă fiecărei facturi, care trebuie să fie plătită de beneficiarul privat din suma primită de la AFIR, detaliată pe cheltuială eligibilă, și contravaloarea taxei pe valoarea adăugată, în cazul în care aceasta reprezintă o cheltuială eligibilă;d) suma aferentă fiecărei facturi care trebuie să fie plătită de beneficiarul privat din contribuția acestuia, reprezentând cheltuielile solicitate la plată și declarate neeligibile în urma verificării cererii de plată de către AFIR, precum și contravaloarea taxei pe valoarea adăugată, după caz.(4) Notificarea prevăzută la alin. (2) lit. b) aferentă statelor privind plata salariilor, statelor/centralizatoarelor pentru acordarea burselor, granturilor, premiilor și onorariilor trebuie să conțină următoarele elemente obligatorii:a) numărul și data statului privind plata salariilor, statului/ centralizatorului pentru acordarea burselor, granturilor, premiilor și onorariilor;b) codul de identificare fiscală și denumirea beneficiarului sumei care se înscriu și în documentul de plată ce se depune de către plătitor la unitatea Trezoreriei Statului;c) suma aferentă fiecărui stat privind plata salariilor/stat/ centralizator pentru acordarea burselor, granturilor, premiilor și onorariilor, pentru cheltuielile stabilite conform contractelor de finanțare care trebuie să se plătească de beneficiar, reprezentând salariul/bursa/grantul/premiul/onorariul net, cu detaliere pe suma care se achită din cea primită de la AFIR și, respectiv, din suma care se achită din contribuția proprie, ambele sume cu detaliere pe fiecare instituție de credit în parte la care sunt deschise conturile de card ale persoanelor care beneficiază de aceste sume;d) suma din statul privind plata salariilor/stat/centralizator pentru acordarea burselor, granturilor, premiilor și onorariilor, aferentă impozitului pe venit, cu detaliere pe suma care se achită din cea primită de la AFIR și din suma din contribuția proprie;e) suma din statul privind plata salariilor, statului/ centralizatorului pentru acordarea burselor, granturilor, premiilor și onorariilor, aferentă fiecărei contribuții de la bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale, cu detaliere pe suma care se achită din cea primită de la AFIR și din suma din contribuția proprie. (la 19-12-2024, Alineatul (4) , Articolul 21 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 11. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 149 din 12 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1290 din 19 decembrie 2024 ) (5) Unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului, la prezentarea ordinelor de plată de către beneficiarii privați notificați conform alin. (3), verifică existența următoarelor condiții:a) concordanța dintre denumirea furnizorului de bunuri/executantului de lucrări/prestatorului de servicii/codul de identificare fiscală și suma înscrisă în notificare cu datele din ordinele de plată depuse de beneficiarii privați pentru facturi;b) concordanța dintre numărul și data facturii înscrise în notificare și cele înscrise în rubrica „Reprezentând“ din ordinul de plată;c) dacă suma din ordinele de plată este egală cu suma înscrisă în notificare, potrivit detalierilor prevăzute la alin. (3), pentru fiecare factură în parte;d) dacă suma totală din ordinele de plată este egală cu suma totală din notificarea prevăzută la alin. (2) lit. b).(6) La primirea documentelor de plată prevăzute la alin. (2) lit. c), unitățile Trezoreriei Statului verifică, în cazul sumelor din notificările prevăzute la alin. (4), după caz, următoarele:a) concordanța dintre numărul și data statelor privind plata salariilor/statelor/centralizatoarelor pentru acordarea burselor, granturilor, premiilor și onorariilor cu cele înscrise în rubrica «Reprezentând» din ordinele de plată depuse de beneficiarii sumelor; (la 19-12-2024, Litera a) , Alineatul (6) , Articolul 21 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 12. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 149 din 12 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1290 din 19 decembrie 2024 ) b) concordanța dintre sumele reprezentând total salariu/ bursă/grant/premiu/onorariu net care se achită din sumele primite de la AFIR și, respectiv, din contribuția proprie în fiecare din conturile deschise la instituțiile de credit, precum și dintre sumele aferente impozitului pe venit și contribuțiile la bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale care se achită din sumele primite de la AFIR și, respectiv, din contribuția proprie, potrivit notificării prevăzute la alin. (2) lit. b), cu cele înscrise în ordinele de plată depuse de beneficiari la unitățile Trezoreriei Statului; (la 19-12-2024, Litera b) , Alineatul (6) , Articolul 21 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 12. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 149 din 12 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1290 din 19 decembrie 2024 ) c) dacă suma totală a ordinelor de plată depuse este egală cu suma totală din notificarea prevăzută la alin. (2) lit. b).(7) Beneficiarii privați aflați în situația prevăzută la alin. (1) lit. b), care derulează operațiuni aferente proiectului/proiectelor prin conturi deschise la instituții de credit, au obligația de a-și transfera contribuția proprie în contul pe care aceștia au obligația să îl deschidă la unitatea Trezoreriei Statului în raza căreia sunt înregistrați fiscal, reprezentând cheltuieli declarate neeligibile de AFIR.(8) După efectuarea verificărilor prevăzute la alin. (5) și (6), unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului, în cazul constatării concordanței de date, virează suma totală primită de la AFIR din contul prevăzut la alin. (2) în contul prevăzut la alin. (7).(9) Operațiunile prevăzute la alin. (5)-(7) se efectuează în aceeași zi în care s-au primit ordinele de plată de la beneficiari.(10) În cazul în care beneficiarul privat nu depune ordinele de plată conform cerințelor și termenului prevăzute la alin. (2), pentru toată suma prevăzută în notificare, sau nu respectă condițiile prevăzute la alin. (5) și (6), unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului restituie integral în conturile AFIR sumele primite de acestea din contul indicat la alin. (2).(11) În termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data încasării sumelor virate de către AFIR, beneficiarii privați au obligația de a depune la AFIR ordinele de plată și extrasele de cont aferente plăților efectuate din contribuția publică.(12) AFIR virează sumele restituite de trezorerie, prevăzute la alin. (10), în conturile MADR din care s-au efectuat plățile, deschise la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București.(13) În cazul plăților efectuate în valută către furnizorii externi, neînregistrați fiscal în România, în cadrul proiectelor, beneficiarii privați care primesc sume potrivit alin. (1)-(12) transferă sumele încasate, aferente acestor plăți, într-un cont propriu deschis la o instituție bancară, în vederea efectuării plăților în valută, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la primirea sumelor potrivit prevederilor alin. (1)-(12). Costurile aferente efectuării plăților în valută vor fi suportate de beneficiarii privați de la alin. (1) din bugetul propriu.(14) În cazul plăților prevăzute la alin. (13), în notificarea prevăzută la alin. (3), la rubricile „Denumire furnizor“ și „Cod de identificare fiscală al furnizorului“ se vor completa datele beneficiarilor privați pentru care s-a întocmit notificarea.  +  Articolul 21^1Pot beneficia de mecanismele prevăzute la art. 20 și 21 beneficiarii intervențiilor din cadrul PS 2023-2027, care nu figurează în registrele debitorilor la nivelul AFIR cu debite neachitate, inclusiv dobânzi și majorări de întârziere. (la 19-12-2024, Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost completată de Punctul 13. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 149 din 12 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1290 din 19 decembrie 2024 )  +  Articolul 22(1) Propunerile de credite de angajament și de credite bugetare necesare asigurării sumelor prevăzute la art. 13 se stabilesc de MADR, pe baza valorii contractelor aferente proiectelor cu finanțare din asistență tehnică aflate în implementare, a proiectelor aprobate și/sau a estimării valorii proiectelor ce urmează a fi finanțate în cadrul PS 2023-2027, și se cuprind în cadrul titlului din clasificația bugetară referitor la proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferent cadrului financiar 2021-2027.(2) Autoritățile responsabile de implementarea PS 2023-2027 sunt autorizate să încheie contracte/decizii de finanțare/angajamente multianuale de plată, a căror valoare poate determina depășirea sumelor alocate în euro la nivel de intervenție din alocarea publică prevăzută în plan, în limita economiilor, sumelor rezultate din creanțe bugetare, reduceri procentuale, decertificarea definitivă și deducerea procentuală definitivă, aplicate potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2023, cu modificările și completările ulterioare, și din rezilierea contractelor de finanțare, cu încadrarea în creditele de angajament aprobate cu această destinație prin legile bugetare anuale.(3) Contractele/Deciziile de finanțare, precum și cererile de ajutor prin care se stabilesc, după caz, obiectul, drepturile și obligațiile părților, durata de execuție, valoarea, plata, precum și alte dispoziții și condiții specifice, prin care se acordă asistență financiară nerambursabilă din FEADR, în scopul atingerii obiectivelor intervențiilor cuprinse în PS 2023-2027, constituie titlu executoriu.(4) Beneficiarii proiectelor finanțate din PS 2023-2027, care au încheiat contracte de finanțare, care nu finalizează proiectul în perioada de eligibilitate a cheltuielilor, vor suporta din bugetul propriu sumele necesare finalizării proiectelor după această perioadă.  +  Articolul 23(1) Beneficiarii publici, cu excepția celor prevăzuți la art. 14 alin. (1), precum și beneficiarii privați ai unui sprijin acordat conform prevederilor art. 73 și 77 din Regulamentul (UE) 2021/2.115, inclusiv cei care au proiecte selectate de GAL, pot solicita AFIR plata unui avans.(2) Cuantumul avansului prevăzut la alin. (1) nu poate depăși 50% din contribuția financiară a Uniunii Europene și contribuția publică națională aferentă proiectelor finanțate/sprijinului acordat.(3) Plata avansului acordat trebuie să fie subordonată constituirii unei garanții necondiționate prin condiții generale și/speciale de garantare, care corespunde procentului de 100% din suma avansului, prezentate sub formă de scrisoare de garanție bancară emisă de o instituție de credit bancară deschisă pe teritoriul României sau sub formă de scrisoare de garanție emisă în condițiile prevăzute prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2009 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbției fondurilor alocate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală pentru renovarea și dezvoltarea spațiului rural prin creșterea calității vieții și diversificării economiei în zonele rurale, aprobată prin Legea nr. 373/2009, cu modificările și completările ulterioare, în cazul entităților stabilite conform prevederilor art. 3 lit. a), b) și c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2009, aprobată prin Legea nr. 373/2009, cu modificările și completările ulterioare, precum și în cazul organizațiilor din domeniul îmbunătățirilor funciare și grupurilor de acțiune locală, care au contract de finanțare încheiat cu AFIR. (la 19-12-2024, Alineatul (3) , Articolul 23 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 14. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 149 din 12 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1290 din 19 decembrie 2024 ) (4) În cazul în care instituția financiară nebancară care a emis scrisoarea de garanție este radiată din Registrul special al Băncii Naționale a României, beneficiarul AFIR este obligat să prezinte anterior expirării duratei de execuție a contractului, în conformitate cu prevederile specifice din procedurile de lucru, o altă scrisoare de garanție emisă în aceleași condiții prevăzute la alin. (3), valabilă până la expirarea duratei de execuție a contractului.(5) Garanția este eliberată în cazul în care AFIR constată că suma cheltuielilor reale efectuate care corespund contribuției financiare a Uniunii Europene și contribuției publice naționale depășește suma avansului.(6) Suma avansului se justifică pe bază de documente, până la expirarea duratei de execuție a proiectului prevăzute în contractul de finanțare, conform procedurilor AFIR aprobate prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale. AFIR va notifica beneficiarul cu privire la obligația restituirii sumelor reprezentând avansuri acordate și nejustificate, precum și a dobânzilor aferente, până la termenele stabilite prin contractul de finanțare.(7) În cazul în care beneficiarul nu restituie AFIR sumele reprezentând avansuri acordate și nejustificate, în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii notificării de restituire a avansului nejustificat, AFIR recuperează aceste sume prin executarea garanției potrivit procedurilor de lucru ale AFIR aprobate prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale. (8) Beneficiarul poate primi avansul după semnarea contractului de finanțare cu AFIR, conform procedurilor de lucru ale acesteia, aprobate prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.(9) Sumele reprezentând avansuri acordate și nejustificate în termenele stabilite la alin. (6) și (7) sau cel târziu cu 15 zile lucrătoare înainte de expirarea termenului de valabilitate a garanției pentru care nu s-a obținut prelungirea acestuia se recuperează de AFIR prin executarea garanției. (la 19-12-2024, Alineatul (9) , Articolul 23 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 14. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 149 din 12 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1290 din 19 decembrie 2024 ) (10) Sumele recuperate potrivit alin. (9) se restituie de AFIR la MADR, în conturile corespunzătoare de disponibilități sau de cheltuieli bugetare, după caz, deschise la Trezoreria Statului pe numele MADR, cu respectarea intensității financiare aferente contribuției publice nerambursabile.(11) Este interzisă acordarea unui avans către un beneficiar FEADR care a primit anterior un avans pe care nu l-a justificat și pe care nu l-a restituit sau de la care nu a fost recuperat în termenele stabilite în contractele de finanțare și legislația națională.(12) În cazul nejustificării avansurilor la termenele prevăzute în contractul de finanțare, prin derogare de la prevederile art. 52 alin. (12) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, recuperarea sumelor prin plată voluntară sau prin executarea scrisorilor de garanție, de către AFIR, se face cu perceperea de dobânzi calculate și datorate prin aplicarea ratei de politică monetară a Băncii Naționale a României la contravaloarea avansului nejustificat, pentru perioada cuprinsă între data notificării beneficiarului conform alin. (6) și data recuperării integrale a acestuia.(13) Procesul-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate, emis de AFIR, constituie titlu de creanță și este act administrativ în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Acesta se comunică debitorului și se transmite la ANAF în vederea recuperării.(14) Modelul procesului-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate se stabilește prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.(15) Creanțele bugetare accesorii se înscriu în titlul de creanță în lei, utilizându-se rata dobânzii de referință comunicată de Banca Națională a României, valabilă la data întocmirii titlului de creanță.(16) Titlul de creanță se comunică debitorului în termen de 3 zile lucrătoare de la data aprobării de către conducerea agenției de plată.(17) Împotriva titlului de creanță se poate formula contestație, aceasta fiind o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ, în condițiile legii.(18) Contestația administrativă se formulează în scris, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data comunicării titlului de creanță, se depune la autoritatea publică emitentă a titlului de creanță care este contestat și nu este supusă taxelor de timbru.(19) Autoritatea publică emitentă a titlului de creanță se va pronunța prin decizie motivată cu privire la admiterea, în tot sau în parte, a contestației sau la respingerea ei, în termen de 30 de zile de la data înregistrării contestației.(20) Decizia de soluționare a contestației este definitivă în sistemul căilor administrative de atac.(21) Deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.(22) Constituie titlu executoriu:a) procesul-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii, de la data la care creanța bugetară este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut în acesta;b) hotărârea judecătorească rămasă definitivă, dată de instanța de judecată ca urmare a pronunțării acesteia cu privire la deciziile prevăzută la alin. (20) și (21);c) cererea de executare a scrisorii de garanție, creanțele rezultate din executarea scrisorilor de garanție, executate de AFIR, având regim de creanță bugetară.(23) Titlul executoriu prevăzut la alin. (22) lit. a), împreună cu dovada comunicării acestuia, necontestat de către debitor, precum și cel prevăzut la alin. (22) lit. b), se înaintează organelor fiscale centrale în a căror rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul în vederea recuperării sumelor înscrise în acesta, în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. (24) Sumele încasate potrivit alin. (23) vor fi virate către AFIR în termen de maximum 15 zile lucrătoare de la data încasării de la debitor, în conturile indicate în titlul de creanță sau comunicate de către AFIR, aceasta din urma virându-le la MADR, instituție ce va transfera sumele în contul de venituri ale bugetului de stat pentru componenta de cofinanțare și în contul de disponibil din fonduri externe nerambursabile pentru finanțarea proiectelor pentru perioada de programare PS 2023-2027.(25) Prin derogare de la prevederile art. 52 alin. (8) și (10) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, solicitanții/beneficiarii PS 2023-2027 ale căror proiecte sunt finanțate integral din bugetul de stat ca urmare a unor hotărâri judecătorești definitive pot beneficia de un avans în cuantum de maximum 50% din valoarea sprijinului public nerambursabil, cu respectarea alin. (1)-(9).(26) Prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (21) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare, la datele de identificare a debitorului menționate în titlurile de creanță emise de către AFIR pentru beneficiari persoane fizice autorizate în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, cu modificările și completările ulterioare, se va completa cu mențiunea că, în cazul radierii acestora din registrul comerțului, debitor devine persoana fizică ce a fost titulara entității radiate, cu consecința executării silite a acesteia de către organele fiscale competente. (la 19-12-2024, Articolul 23 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 15. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 149 din 12 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1290 din 19 decembrie 2024 )  +  Articolul 24(1) Disponibilitățile din fonduri nerambursabile FEADR, rămase la sfârșitul anului bugetar în conturile de disponibilități ale MADR, se reportează în anul următor cu aceeași destinație.(2) Disponibilitățile din fondurile nerambursabile FEADR, rămase la sfârșitul anului bugetar în conturile APIA și AFIR, se reportează în anul următor cu aceeași destinație.  +  Articolul 25(1) În cazul ajutoarelor de stat/de minimis finanțate prin PS 2023-2027, pentru care se constată că ajutorul a fost acordat ilegal sau a fost utilizat abuziv, AFIR dispune recuperarea acestora, respectiv va proceda la încetarea contractului de finanțare. (2) În situațiile prevăzute la alin. (1), AFIR transmite beneficiarului un proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare care constituie și decizie prin care se dispune stoparea sau recuperarea ajutoarelor de stat sau de minimis acordate, în înțelesul art. 25 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare. (la 19-12-2024, Alineatul (2) , Articolul 25 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 16. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 149 din 12 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1290 din 19 decembrie 2024 ) (3) Încetarea contractului de finanțare în situațiile prevăzute la alin. (1) determină aplicarea măsurilor necesare în vederea recuperării ajutorului de stat/de minimis plătit.(4) Ajutorul de stat/de minimis plătit se recuperează total sau proporțional cu gradul de nerealizare, după caz, în conformitate cu prevederile schemei de ajutor de stat/de minimis și ale contractului de finanțare, iar mecanismul recuperării ajutorului de stat/de minimis se detaliază în procedurile de lucru ale AFIR.(5) Recuperarea ajutorului de stat/de minimis acordat se face cu perceperea de dobânzi datorate de la data la care ajutorul de stat/de minimis a fost plătit beneficiarului până la data recuperării efective, calculate conform procedurilor AFIR aprobate prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, și se realizează astfel:a) pentru perioada cuprinsă între data plății ajutorului de stat/de minimis pentru fiecare tranșă în parte și data comunicării titlului de creanță principal inclusiv, AFIR va emite proces-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate care constituie și decizie prin care se dispune recuperarea dobânzii aferente ajutoarelor de stat sau de minimis acordate. Acesta reprezintă titlul executoriu la data comunicării acestuia și se transmite în maximum 20 de zile lucrătoare de la data aprobării de către conducătorul instituției spre recuperare organelor fiscale centrale în vederea aplicării prevederilor Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare;b) pentru perioada cuprinsă între data comunicării titlului de creanță principal și data recuperării integrale a creanței principale, AFIR va emite proces-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate care constituie și decizie prin care se dispune recuperarea dobânzii aferente ajutoarelor de stat sau de minimis acordate. Acesta reprezintă titlul executoriu la data comunicării și se transmite în maximum 20 de zile lucrătoare de la data aprobării de către conducătorul instituției spre recuperare organelor fiscale centrale în vederea aplicării prevederilor Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare;c) procesele-verbale de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate de la lit. a) și b) care constituie și decizie prin care se dispune recuperarea dobânzii aferente ajutoarelor de stat sau de minimis acordate se vor comunica beneficiarului în vederea efectuării plății, conform Hotărârii Guvernului nr. 875/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, cu modificările și completările ulterioare. (la 19-12-2024, Alineatul (5) , Articolul 25 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 16. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 149 din 12 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1290 din 19 decembrie 2024 ) (6) Sumele reprezentând avansuri acordate și nejustificate până la termenele stabilite prin decizii/acorduri/contracte de finanțare încheiate de AFIR aferente schemelor de ajutor de stat/de minimis sau cele aflate în situația de a expira termenul de valabilitate a garanției conform art. 23 alin. (9) se recuperează de AFIR prin plată voluntară sau executarea garanțiilor, în baza notificării beneficiarului cu privire la obligația restituirii sumelor reprezentând avansuri acordate și nejustificate, precum și a dobânzilor aferente.(7) În cazul în care până la ultima tranșă de plată, inclusiv, nu a avut loc justificarea avansurilor aferente schemelor de ajutor de stat/de minimis, recuperarea sumelor de către AFIR se face cu perceperea de dobânzi, calculate conform procedurilor AFIR aprobate prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, sens în care AFIR va emite două procese-verbale de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate, care reprezintă titluri executorii la data comunicării acestora către beneficiari și constituie decizii prin care se dispune recuperarea dobânzii aferente ajutoarelor de stat sau de minimis acordate și care se vor comunica conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 875/2011, cu modificările și completările ulterioare, atât beneficiarului în vederea efectuării plății, cât și organelor fiscale centrale, în maximum 20 de zile lucrătoare de la data aprobării de către conducătorul instituției, împreună cu dovada comunicării către beneficiar, în vederea recuperării conform prevederilor Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:a) unul pentru perioada de la data plății avansului aferent ajutorului până la data comunicării «notificării beneficiarului cu privire la obligația restituirii sumelor reprezentând avansuri acordate și nejustificate, precum și a dobânzilor aferente» inclusiv;b) unul pentru perioada de la data comunicării «notificării beneficiarului cu privire la obligația restituirii sumelor reprezentând avansuri acordate și nejustificate, precum și a dobânzilor aferente» până la data recuperării efective a ajutorului. (la 19-12-2024, Alineatul (7) , Articolul 25 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 16. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 149 din 12 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1290 din 19 decembrie 2024 ) (8) Sumele reprezentând avansuri acordate și nejustificate potrivit alin. (6) vor fi recuperate de AFIR prin plată voluntară sau prin executarea garanțiilor și se vor vira în contul de disponibil din sume reprezentând debite recuperate de la beneficiari, pentru perioada de programare PS deschis pe numele AFIR, aceasta din urmă le va restitui MADR în contul de disponibil din fonduri externe nerambursabile, pentru componenta de finanțare externă și în conturile corespunzătoare de cheltuieli bugetare pentru componenta de cofinanțare. (la 19-12-2024, Alineatul (8) , Articolul 25 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 16. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 149 din 12 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1290 din 19 decembrie 2024 ) (9) Sumele încasate reprezentând creanțe bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate potrivit alin. (7) se virează, de îndată, în conturile indicate în titlul de creanță sau comunicate de către AFIR organelor fiscale centrale, AFIR virându-le la MADR, instituție ce va transfera sumele în contul de venituri ale bugetului de stat pentru componenta de cofinanțare și în contul de disponibil din fonduri externe nerambursabile pentru finanțarea proiectelor pentru perioada de programare PS. (la 19-12-2024, Alineatul (9) , Articolul 25 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 16. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 149 din 12 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1290 din 19 decembrie 2024 ) (10) Rata dobânzii utilizată pentru determinarea cuantumului dobânzii de recuperat, prevăzută la alin. (5)-(7), se aplică de la data la care a fost plătit ajutorul de stat/de minimis ce trebuie recuperat până la data recuperării. Cu toate acestea, în cazul în care trece mai mult de un an de la data la care a fost plătit ajutorul de stat/de minimis ce trebuie recuperat și până la data recuperării ajutorului, dobânda se recalculează la intervale de un an, având ca bază rata de referință în vigoare în momentul recalculării comunicată de către Comisia Europeană pentru România, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare. Rata dobânzii va fi calculată prin adăugarea a 100 de puncte de bază (1%) la dobândă de referință stabilită de Comisia Europeană pentru România în ceea ce privește ajutorul de stat/de minimis și comunicată pe site-ul Consiliului Concurenței.  +  Secţiunea a 3-a Alte dispoziții privind mecanismul financiar al FEGA și FEADR  +  Articolul 26(1) Fondurile cuprinse în bugetul MADR, destinate proiectelor finanțate din FEGA și FEADR, se utilizează exclusiv cu această destinație și nu pot fi utilizate pentru finanțarea cheltuielilor de altă natură prin virări de credite ori prin cedarea la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat.(2) Din fondurile prevăzute la alin. (1) se pot efectua cheltuieli curente și de capital pentru derularea corespunzătoare a proiectelor finanțate din FEGA și FEADR.(3) Prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, se autorizează MADR să efectueze pe tot parcursul exercițiului bugetar redistribuiri de fonduri între proiectele finanțate/propuse la finanțare din FEGA și FEADR, precum și virări de credite de la alte titluri sau capitole de cheltuieli, astfel încât să se asigure implementarea corespunzătoare a acestor proiecte și/sau să se asigure finanțarea unor proiecte noi. Aceste modificări vor fi comunicate lunar Ministerului Finanțelor.(4) În condițiile regulamentelor europene specifice fondurilor prevăzute la alin. (1), este interzisă efectuarea plăților către beneficiarii în privința cărora se constată că au creat condiții artificiale pentru obținerea oricărui avantaj, iar în cazul constatării ulterior efectuării plății, aceștia sunt obligați să returneze sprijinul financiar respectiv, precum și dobânzile aferente aplicate conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare.(5) Listele cu cheltuielile eligibile, aferente funcționării RICA, și activitățile desfășurate în acest sector conform cerințelor Comisiei Europene se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale. Cheltuielile eligibile cuprinse în liste vor respecta prevederile Ordonanței Guvernului nr. 67/2004 privind instituirea la nivel național a Rețelei de informații contabile agricole, aprobată cu modificări prin Legea nr. 465/2004, ale Regulamentul (UE) 2021/2.116 și ale Regulamentului (CE) nr. 1.217/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 de creare a unei rețele de colectare de date contabile agricole privind veniturile și activitatea economică a exploatațiilor agricole în Comunitatea Europeană.(6) Pentru gestionarea financiară distinctă a fondurilor FEGA și FEADR prin instrucțiuni aprobate de ministrul finanțelor, întocmite la solicitarea instituțiilor publice, poate fi avizată și dispusă deschiderea la Trezoreria Statului și a altor conturi de disponibilități decât cele aprobate în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.  +  Articolul 27(1) Sumele prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. d) se acordă proporțional cu intensitatea sprijinului financiar nerambursabil prevăzut în contractul/ordinul/decizia de finanțare, prin AFIR și MADR, după caz, următorilor beneficiari:a) instituții publice finanțate integral din bugetul local, precum și cele finanțate integral din venituri proprii și/sau finanțate parțial de la bugetul de stat ori bugetele fondurilor speciale, precum și regii autonome de interes național;b) instituții publice finanțate parțial din bugetul local;c) instituții publice de subordonare locală finanțate integral din venituri proprii;d) grupuri de acțiune locală cu personalitate juridică, autorizate de autoritatea de management care funcționează în domeniul dezvoltării rurale;e) organisme neguvernamentale nonprofit, cu personalitate juridică, pentru activitatea desfășurată fără scop patrimonial;f) unități de cult și structuri ale cultelor aparținând cultelor religioase recunoscute în România, conform prevederilor în vigoare privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor;g) administrațiile parcurilor, reprezentând unități cu personalitate juridică din structura Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 229/2009 privind reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva și aprobarea regulamentului de organizare și funcționare, cu modificările și completările ulterioare;h) organizații/federații ale utilizatorilor de apă pentru irigații, constituite conform Legii îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.(2) În cazul proiectelor care intră sub incidența ajutorului de stat/de minimis, sumele prevăzute la alin. (1) se acordă beneficiarilor prevăzuți la alin. (1), numai cu respectarea condiției de nedepășire a intensității maxime admise a ajutorului de stat/de minimis.(3) Beneficiarii prevăzuți la alin. (1), care, potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, își exercită dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul proiectelor finanțate din FEADR, au obligația să restituie la bugetul de stat sumele reprezentând taxa pe valoarea adăugată dedusă, a cărei contravaloare a fost plătită beneficiarilor potrivit prezentei ordonanțe de urgență, în condițiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.  +  Articolul 28Pentru derularea operațiunilor financiare aferente derulării măsurilor și intervențiilor finanțate de la bugetul de stat, din FEGA, precum și a proiectelor finanțate, din FEADR, instituțiile publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, au obligația să deschidă conturi în sistemul Trezoreriei Statului, potrivit prevederilor legale în vigoare. Celelalte categorii de beneficiari pot opta pentru deschiderea acestor conturi în sistemul Trezoreriei Statului sau la instituții financiar bancare.  +  Articolul 29(1) Autorizarea și plata în contextul unei plăți individuale pentru o intervenție de sprijin pe suprafață, eligibilă în urma controalelor efectuate, se efectuează numai pentru sume mai mari de 40 lei.(2) Cuantumul care trebuie recuperat de la beneficiar în contextul unei plăți individuale pentru o intervenție de sprijin, fără a include dobânda aferentă, depășește 40 lei.(3) Prevederile alin. (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul în care sumele de recuperat reprezintă exclusiv creanțe accesorii stabilite conform reglementărilor legale în vigoare.(4) Acțiunile de recuperare a creanțelor bugetare aferente FEADR, inclusiv cofinanțarea de la bugetul de stat pentru FEADR, se demarează numai în cazul în care valoarea sumei de recuperat, excluzând majorările de întârziere, este mai mare de 40 lei.(5) Prevederile alin. (4) se aplică în mod corespunzător și în cazul în care sumele de recuperat reprezintă exclusiv dobânzi, penalități de întârziere sau majorări de întârziere, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare.(6) Titlul de creanță se modifică de către autoritatea emitentă în situația în care, după reanalizarea în Sistemul integral de administrare și control a condițiilor de eligibilitate și a tuturor documentelor ce au stat la baza emiterii titlului de creanță, se impune diminuarea creanței bugetare stabilite anterior, în condițiile prevăzute la art. 32 și cu respectarea termenului de prescriere prevăzut la art. 45 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare.(7) După ce Comisia Europeană a adoptat actul de punere în aplicare care conține deciziile sale privind verificarea conturilor agențiilor de plăți acreditate, conform art. 53 din Regulamentul (UE) 2021/2.116, obligațiile de plată reprezentând debit și/sau accesorii, aferente FEADR sau din cofinanțarea de la bugetul de stat pentru FEADR, datorate de debitorii radiați din registrele în care au fost înregistrați potrivit legii, se anulează după radiere, dacă pentru plata aceasta nu s-a atras răspunderea altor persoane. (la 19-12-2024, Alineatul (7) , Articolul 29 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 17. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 149 din 12 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1290 din 19 decembrie 2024 ) (8) Creanțele bugetare datorate de debitorii AFIR, inclusiv accesoriile stabilite conform prevederilor legale aplicate în materia prevenirii, constatării și sancționării neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau fondurilor publice naționale aferente acestora, anterioare deschiderii procedurii de insolvență/procedurii de reorganizare judiciară, administrate de AFIR se anulează în următoarele situații:a) ulterior închiderii procedurii insolvenței, în situația în care creanțele nu sunt admise la masa credală potrivit legii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăți ori transferuri frauduloase, inclusiv în cazul atragerii răspunderii acestuia, potrivit legii;b) ulterior închiderii procedurii de reorganizare judiciară, în situația în care creanțele bugetare nu sunt acceptate în planul de reorganizare confirmat de judecătorul-sindic, sub rezerva ca debitorii să se conformeze planului de reorganizare aprobat. (la 19-12-2024, Articolul 29 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 18. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 149 din 12 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1290 din 19 decembrie 2024 ) (9) Pe toată perioada derulării procedurii insolvenței sau reorganizării judiciare, după caz, creanțele prevăzute la alin. (8) nu se sting. (la 19-12-2024, Articolul 29 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 18. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 149 din 12 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1290 din 19 decembrie 2024 )  +  Articolul 30(1) Creanțele bugetare datorate de beneficiar, inclusiv accesorii stabilite conform reglementărilor legale în vigoare aplicate în materia prevenirii, constatării și sancționării neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau fondurilor publice naționale aferente acestora, realizate din derularea de către APIA a măsurilor și intervențiilor finanțate prin FEGA sau FEADR, se deduc și din rambursările/plățile efectuate de AFIR pentru măsurile/intervențiile gestionate prin IACS, datorate debitorului conform art. 38 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare. (la 19-12-2024, Alineatul (1) , Articolul 30 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 19. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 149 din 12 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1290 din 19 decembrie 2024 ) (2) În cazul deducerilor efectuate de către APIA conform art. 38 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/ 2011, cu modificările și completările ulterioare, creanțele beneficiarului generate de derularea fondurilor europene pentru agricultură se compensează cu obligații ale acestuia aferente aceluiași fond, urmând ca diferența rămasă să se compenseze cu obligațiile datorate celorlalte fonduri și bugetului de stat.(3) Prin derogare de la prevederile art. 41 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare, recuperarea creanțelor bugetare aferente politicii agricole comune, gestionate de către AFIR prin deducerea din plățile/rambursările următoare pe care debitorul este îndreptățit să le primească în cadrul fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEADR, FEGA aferente politicii agricole comune pentru perioada 2023-2027, precum și al fondurilor aferente alocate de la bugetul de stat, până la finalizarea financiară a proiectului, inclusiv din cererea finală și numai din sumele plătite efectiv de beneficiar și solicitate efectiv de acesta. Rata de politică monetară a Băncii Naționale a României (BNR) utilizată pentru determinarea cuantumului dobânzii de recuperat stabilită în sarcina debitorilor este cea în vigoare la data creditării conturilor de disponibil debite AFIR pentru deducerea din plăți aferente fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEADR gestionate prin IACS și FEGA, aferente politicii agricole comune pentru perioada 2023-2027, sau cea în vigoare la data solicitării de plată pentru debitele gestionate de către AFIR și deduse din plăți aferente FEADR, altele decât cele gestionate prin IACS. (la 19-12-2024, Alineatul (3) , Articolul 30 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 19. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 149 din 12 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1290 din 19 decembrie 2024 ) (4) Sumele reprezentând debite aferente intervențiilor finanțate din FEADR, inclusiv cofinanțarea de la bugetul de stat pentru FEADR, compensate din FEGA, din cofinanțare de la bugetul de stat aferent FEGA sau din bugetul de stat, se solicită de către APIA la MADR și se virează către AFIR pentru stingerea acestora.(5) Sumele reprezentând debite aferente intervențiilor finanțate din FEGA/FEADR, compensate din FEADR sau din cofinanțarea de la bugetul de stat pentru FEADR, se vor solicita de către AFIR la MADR și se vor vira către APIA pentru stingerea acestora. În cazul intervențiilor pentru dezvoltarea rurală finanțate din FEADR și gestionate prin IACS, compensarea se va realiza prin reținerea din suma anuală de plată la care beneficiarul ar avea dreptul. (la 19-12-2024, Alineatul (5) , Articolul 30 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 19. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 149 din 12 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1290 din 19 decembrie 2024 ) (6) În cazul deschiderii procedurii de insolvență, AFIR emite «Procesul-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate»; stabilirea dobânzii datorate se realizează prin aplicarea ratei de politică monetară a BNR în vigoare la momentul deschiderii procedurii de insolvență. (la 19-12-2024, Articolul 30 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 20. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 149 din 12 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1290 din 19 decembrie 2024 )  +  Articolul 31(1) Prin derogare de la prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011, cu modificările și completările ulterioare, în situația în care se constată prin acte de auditare/control emise de către organisme naționale/europene abilitate faptul că au fost rambursate plăți necuvenite din asistență tehnică în cazul drepturilor prevăzute pentru întărirea capacității administrative a personalului organismelor implicate în implementarea PS 2023-2027, AFIR, în calitate de beneficiar, organism de plată și autoritate contractantă, va putea uza de compensarea sumelor necuvenite, prin reținerea acestora din tranșele/lunile ulterioare de plată.(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în cazul tranșelor unice de plată/rambursare sau în cazul tranșelor finale, aferente proiectelor de asistență tehnică din cadrul PS 2023-2027.  +  Secţiunea a 4-a Angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor aferente intervențiilor PS 2023-2027 finanțate din FEGA și FEADR, a măsurilor de reglementare sau sprijinire a piețelor agricole prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013 și a măsurilor de informare și promovare a produselor agricole pe piața internă și în țări terțe prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1.144/2014, a finanțării ajutoarelor excepționale de adaptare a producătorilor din sectoarele agricole, a măsurilor de sprijin de urgență pentru sectorul cerealelor și cel al semințelor oleaginoase din Bulgaria, Polonia, România și Slovacia, ajutoarelor de adaptare excepționale destinate producătorilor de lapte și fermierilor din alte sectoare de creștere a animalelor, ajutoarelor excepționale cu caracter temporar fermierilor din sectorul creșterii animalelor finanțate din FEGA  +  Articolul 32(1) Proiectele/Programele implementate în cadrul PS 2023-2027 sunt considerate acțiuni multianuale.(2) Creditele de angajament și creditele bugetare necesare implementării schemelor de sprijin direct și intervențiilor finanțate din FEGA și/sau FEADR din cadrul PS 2023-2027 se stabilesc având în vedere decizia Comisiei Europene de adoptare a acestuia, pentru măsurile de reglementare sau sprijinire a piețelor agricole prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013 având în vedere plafoanele stabilite prin regulamentele UE și prin deciziile de finanțare ale Comisiei Europene, iar pentru implementarea măsurilor de informare și promovare a produselor agricole pe piața internă și în țări terțe, având în vedere decizia Comisiei Europene privind selectarea programelor simple referitoare la promovarea produselor agricole în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1.144/2014, a finanțării ajutoarelor excepționale de adaptare a producătorilor din sectoarele agricole, a măsurilor de sprijin de urgență pentru sectorul cerealelor și cel al semințelor oleaginoase din Bulgaria, Polonia, România și Slovacia, ajutoarelor de adaptare excepționale destinate producătorilor de lapte și fermierilor din alte sectoare de creștere a animalelor, ajutoarelor excepționale cu caracter temporar fermierilor din sectorul creșterii animalelor și se reflectă în anexa la bugetul MADR.  +  Articolul 33(1) În cazul plăților aferente măsurilor și intervențiilor FEGA, APIA efectuează angajarea cheltuielilor, lichidarea, ordonanțarea și plata acestora.(2) În cazul plăților aferente proiectelor implementate în cadrul PS 2023-2027, după efectuarea deschiderilor de credite bugetare, din bugetul MADR se alimentează simultan conturile de venituri ale AFIR deschise cu această destinație, pentru asigurarea fondurilor necesare cofinanțării și cheltuielilor neeligibile, precum și a fondurilor reprezentând contribuția Comisiei Europene. AFIR efectuează angajarea cheltuielilor, lichidarea, ordonanțarea și plata acestora. (la 19-12-2024, Alineatul (2) , Articolul 33 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 21. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 149 din 12 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1290 din 19 decembrie 2024 ) (3) Plățile aferente RICA se efectuează de MADR prin Direcția generală buget, finanțe și fonduri europene. În cazul plăților aferente funcționării RICA conform Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 220/2015 al Comisiei din 3 februarie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.217/2009 al Consiliului privind crearea unei rețele de colectare de informații contabile privind veniturile și activitatea economică a exploatațiilor agricole în Uniunea Europeană, MADR efectuează angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor.(4) În cazul plăților aferente măsurilor și intervențiilor FEADR gestionate prin IACS, delegate la APIA, AFIR efectuează angajarea cheltuielilor, lichidarea, ordonanțarea și plata în contul beneficiarilor, pe baza documentelor transmise de APIA care certifică sumele cuvenite în urma controalelor, după deduceri și compensări. (la 19-12-2024, Articolul 33 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 22. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 149 din 12 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1290 din 19 decembrie 2024 ) (5) Angajamentele legale aferente PS 2023-2027, exprimate în alte monede decât moneda națională, se reevaluează de către AFIR trimestrial și/sau anual, după caz, la un curs mediu rezultat din declarația de cheltuieli trimestrială, cursul de raportare al declarației de cheltuieli trimestriale fiind stabilit de Banca Centrală Europeană, conform art. 12 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2022/127. AFIR utilizează rezultatele reevaluării în vederea corelării disponibilului rămas de utilizat la nivel de intervenție cu cel al Comisiei Europene și reîntregește disponibilul la nivel de intervenție prin stornarea diferențelor. (la 19-12-2024, Articolul 33 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 22. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 149 din 12 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1290 din 19 decembrie 2024 ) (6) AFIR întocmește trimestrial/anual, după caz, situația centralizată a reevaluărilor prevăzute la alin. (5), pe care o transmite la MADR. (la 19-12-2024, Articolul 33 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 22. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 149 din 12 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1290 din 19 decembrie 2024 ) (7) În situația emiterii actului de îndreptare a titlului de creanță conform prevederilor art. 31 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv pentru situațiile în care datoria a fost recuperată înaintea emiterii acestuia, pentru eventuale diferențe necesare stabilirii corecte a creanței, inclusiv pentru sumele ce urmează a fi restituite beneficiarului ca fiind sume necuvenite încasate de către agenția de plată, actul de îndreptare va sta la baza solicitării de fonduri necesare returnării sumelor către debitor. (la 19-12-2024, Articolul 33 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 22. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 149 din 12 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1290 din 19 decembrie 2024 ) (8) Neplata creanței bugetare corectate prin actul de îndreptare atrage calcularea de dobândă astfel:a) dacă creanța bugetară corectată se majorează ulterior recuperării integrale a creanței inițiale, dobânda se calculează pentru valoarea majorată a creanței bugetare de la data scadenței actului de îndreptare până la data recuperării integrale a valorii majorate, prin emiterea unui Proces-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate, utilizând rata dobânzii de referință a BNR în vigoare la data întocmirii acestuia. Procesul-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii emis anterior actului de îndreptare rămâne în vigoare. În cazul diminuării creanței principale prin act de îndreptare, se vor recalcula accesorii prin act de îndreptare la Procesul-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate, iar sumele încasate necuvenit vor fi restituite beneficiarului;b) dacă creanța bugetară nu a fost recuperată integral, anterior emiterii actului de îndreptare care majorează creanța bugetară, debitorul datorează pentru neachitarea la termen a obligațiilor stabilite prin titlul de creanță inițial o dobândă care se calculează prin aplicarea ratei dobânzii datorate la soldul rămas de plată din contravaloarea în lei a creanței bugetare inițiale, din prima zi de după expirarea termenului de plată stabilit în titlul de creanță inițial până la data stingerii integrale a acesteia, iar pentru creanța majorată se calculează o dobândă prin aplicarea ratei dobânzii datorate, din prima zi de după expirarea termenului de plată stabilit în actul de îndreptare până la data recuperării integrale a creanței majorate. Cele două dobânzi se vor calcula prin emiterea unui singur Procesul-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate, utilizând rata dobânzii de referință a BNR în vigoare la data întocmirii acestuia;c) dacă creanța bugetară nu a fost recuperată integral, anterior emiterii actului de îndreptare care diminuează creanța bugetară, debitorul datorează pentru neachitarea la termen a obligațiilor stabilite prin titlul de creanță inițial o dobândă care se calculează prin aplicarea ratei dobânzii datorate la soldul rămas de plată din contravaloarea în lei a creanței bugetare diminuate, din prima zi de după expirarea termenului de plată stabilit în titlul de creanță inițial până la data stingerii integrale a acesteia. (la 19-12-2024, Articolul 33 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 22. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 149 din 12 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1290 din 19 decembrie 2024 ) (9) Actele de îndreptare, precum și titlurile de creanță accesorii prevăzute la alin. (8) lit. a) și b), inclusiv cele ale debitorilor aferenți programelor de dezvoltare rurală anterioare, reprezintă titluri executorii la 30 de zile de la data comunicării și se transmit împreună cu dovada comunicării acestora către beneficiar, spre recuperare organelor fiscale centrale în vederea aplicării prevederilor Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare. (la 19-12-2024, Articolul 33 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 22. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 149 din 12 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1290 din 19 decembrie 2024 ) (10) Prin derogare de la art. 31 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare, actul de îndreptare nu se emite pentru rambursarea/recuperarea ajutorului de stat sau de minimis constatat ca acordat ilegal sau utilizat abuziv. (la 19-12-2024, Articolul 33 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 22. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 149 din 12 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1290 din 19 decembrie 2024 )  +  Secţiunea a 5-a Păstrarea documentelor, control, audit, nereguli  +  Articolul 34Controlul financiar preventiv și auditul intern al fondurilor derulate la nivelul planului/programului se exercită la nivelul autorității de management/agențiilor de plată, în conformitate cu legislația în vigoare și cu normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.  +  Articolul 35(1) Beneficiarul unui proiect sau program/măsură/ intervenție/sprijin cofinanțat din FEADR/finanțat din FEGA are obligația îndosarierii, după caz, și păstrării în bune condiții a tuturor documentelor aferente, în termenul prevăzut la art. 45 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare.(2) Beneficiarul are obligația de a asigura accesul neîngrădit al autorităților naționale cu atribuții de verificare, control și audit, al serviciilor Comisiei Europene, al Curții Europene de Conturi, al reprezentanților serviciului specializat al Comisiei Europene - Oficiul European pentru Lupta Antifraudă (OLAF), precum și al reprezentanților Departamentului pentru Lupta Antifraudă (DLAF), în limitele competențelor care le revin, în cazul în care aceștia efectuează verificări/controale/audit la fața locului și solicită declarații, documente sau informații.  +  Articolul 36(1) Sumele aferente FEGA și FEADR, virate eronat de către instituțiile publice responsabile, respectiv MADR, AFIR și APIA, în conturile de venituri ale bugetului de stat/cheltuieli, după caz, se restituie de către unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului din conturile de venituri ale bugetului de stat în care au fost încasate în conturile din care au fost dispuse plățile, pe baza cererii de restituire depuse la acestea de instituțiile publice cu rol de agenții de plăți care au efectuat virarea eronată. Răspunderea privind sumele ce se restituie din conturile de venituri ale bugetului de stat în care s-a efectuat plata eronată revine exclusiv instituției publice care solicită restituirea.(2) AFIR va deschide un cont de disponibilități nou unde se vor vira penalitățile de 0,1% ce decurg din nerespectarea termenelor de depunere a primei tranșe de plată sau din nerespectarea duratei de execuție, respectiv penalități de 1% din nerespectarea graficului de eșalonare anuală a plăților asumat de beneficiarii PS 2023-2027.(3) Din sumele existente în contul de disponibilități prevăzut la alin. (2) se vor acoperi acele sume virate eronat de către beneficiarii cărora li s-a calculat incorect penalitatea ori au plătit sume eronate, precum și pentru alte situații excepționale, aprobate de ordonatorul de credite al AFIR. În situația în care sumele din contul de disponibilități nu acoperă sume virate eronat de către beneficiarii cărora li s-a calculat incorect penalitatea ori au plătit sume eronate, aprobate de ordonatorul de credite al AFIR, acestea vor fi solicitate de la bugetul de stat. (la 19-12-2024, Articolul 36 , Sectiunea a 5-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 23. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 149 din 12 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1290 din 19 decembrie 2024 )  +  Capitolul III Modificarea și completarea unor acte normative din domeniul garantării  +  Articolul 37Articolul 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2009 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbției fondurilor alocate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală pentru renovarea și dezvoltarea spațiului rural prin creșterea calității vieții și diversificării economiei în zonele rurale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 30 iunie 2009, aprobată prin Legea nr. 373/2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 1(1) În scopul facilitării accesului la sprijinul finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013, denumit în continuare PNDR 2007-2013, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, denumit în continuare PNDR 2014-2020, precum și prin Planul Strategic PAC 2023-2027, denumit în continuare PS 2023-2027, fondurile de garantare pot acorda scrisori de garanție în favoarea Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, denumită în continuare AFIR, beneficiarilor care prezintă contracte de finanțare încheiate cu AFIR.(2) Valoarea scrisorii de garanție acordate de un fond de garantare fiecărui beneficiar va fi de 110% din valoarea avansului pentru contractele finanțate din PNDR 2007-2013 și de 100% din valoarea avansului pentru contractele finanțate din PNDR 2014-2020, respectiv contractele finanțate din PS 2023-2027.  +  Articolul 38Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2013 privind unele măsuri pentru dezvoltarea și facilitarea accesului la finanțare al fermierilor, al beneficiarilor PNDR 2014-2020 și POPAM 2014-2020, precum și pentru dezvoltarea afacerilor în domeniul producției vegetale, zootehnice și acvaculturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364 din 19 iunie 2013, aprobată cu modificări prin Legea nr. 289/2013, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. Titlul va avea următorul cuprins:ORDONANȚĂ DE URGENȚĂprivind unele măsuri pentru dezvoltarea și facilitarea accesului la finanțare al fermierilor, al beneficiarilor PNDR 2014-2020, POPAM 2014-2020, precum și Planului Strategic PAC 2023-2027, pentru dezvoltarea afacerilor în domeniul producției vegetale, zootehnice și acvaculturii2. Articolul 1 va avea următorul cuprins:  +  Articolul 1Prezenta ordonanță de urgență reglementează cadrul juridic necesar pentru dezvoltarea și facilitarea accesului la finanțare al fermierilor, al beneficiarilor PNDR 2014-2020, POPAM 2014-2020, precum și Planului Strategic PAC 2023-2027, denumit în continuare PS 2023-2027, pentru dezvoltarea afacerilor în domeniul producției vegetale, zootehnice și acvaculturii, creșterea producției destinate pieței interne și externe și a calității acesteia.3. La articolul 3 alineatul (1), literele b) și c) vor avea următorul cuprins:b) până la maximum 80% din valoarea creditelor acordate de instituțiile finanțatoare fermierilor, pentru finanțarea producției agricole, finanțarea producției piscicole și a investițiilor în domeniul agricol și cel al acvaculturii, altele decât cele finanțate din PNDR 2014-2020, POPAM 2014-2020 și PS 2023-2027;c) până la maximum 80% din valoarea creditelor acordate de instituțiile finanțatoare beneficiarilor PNDR 2014-2020, POPAM 2014-2020, precum și PS 2023-2027 pentru finanțarea proiectelor sprijinite prin aceste programe.4. La articolul 4, partea introductivă va avea următorul cuprins:Garanțiile prevăzute la art. 3 se acordă în condițiile prevăzute de Comunicarea Comisiei cu privire la aplicarea art. 87 și 88 din Tratatul CE privind ajutoarele de stat sub formă de garanții, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 2008/C155/02. Fondurile de garantare au în vedere următoarele aspecte:  +  Capitolul IV Dispoziții tranzitorii și finale  +  Articolul 39În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Hotărârea Guvernului nr. 1.262/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 79/2009 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbției fondurilor alocate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală pentru renovarea și dezvoltarea spațiului rural prin creșterea calității vieții și diversificării economiei în zonele rurale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 28 octombrie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează conform prevederilor art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2009, aprobată prin Legea nr. 373/2009, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin art. 37 din prezenta ordonanță de urgență.  +  Articolul 40(1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, prin ordin comun al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale si ministrului finanțelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, vor fi aprobate normele metodologice de aplicare a acesteia prin care se vor stabili și tipurile de garanții, modelele acestora și termenele de justificare a avansurilor pentru măsurile/ intervențiile din FEGA.(2) În termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, prin hotărâre a Guvernului se va aproba metodologia de aplicare și modul de utilizare a resurselor prevăzute la art. 11 și 13 alin (2).
    PRIM-MINISTRU
    ION-MARCEL CIOLACU
    Contrasemnează:
    Viceprim-ministru,
    Marian Neacșu
    p. Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
    Adrian Pintea,
    secretar de stat
    Ministrul afacerilor externe,
    Luminița-Teodora Odobescu
    p. Ministrul finanțelor,
    Daniela Pescaru,
    secretar de stat
    București, 16 octombrie 2023.Nr. 85.----