ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 105 din 2 septembrie 2024privind unele măsuri de protecție socială
Publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 882 din 2 septembrie 2024
Având în vedere reforma sistemului public de pensii realizată prin Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii,luând în considerare că, prin punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 360/2023, un număr semnificativ de pensionari beneficiază de majorări ale cuantumurilor pensiilor, motiv pentru care o parte dintre aceștia nu vor mai îndeplini condițiile pentru acordarea următoarelor beneficii: sprijinul material reprezentat de tichetele sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde, din cauza depășirii limitei actuale de 2.000 lei, până la care se acordă acest sprijin; compensarea cu 90% a prețului de referință al medicamentelor pentru pensionari ca urmare a depășirii limitei de 1.830 lei până la care se acordă acest beneficiu; ajutorul de încălzire și suplimentul de energie acordat categoriilor de persoane vulnerabile, în condițiile Legii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, cu modificările ulterioare,având în vedere faptul că aceste măsuri au ca scop sprijinirea unor categorii defavorizate de persoane și pentru a preveni generarea unui rezultat negativ care să accentueze riscul de sărăcie a categoriilor de beneficiari ai ajutorului pentru încălzirea locuinței și ai suplimentului pentru energie,ținând seama că aceste măsuri se acordă în limita unor plafoane ale pensiilor, plafoane care sunt depășite de pensiile majorate în urma recalculării, ceea ce conduce la excluderea unor persoane de la aceste beneficii,având în vedere că se impune crearea unui cadru legal care să asigure un sistem de protecție adecvat pentru pensionarii care ar urma să nu beneficieze de unele drepturi care contribuie la îmbunătățirea nivelului de trai,în considerarea celor precizate anterior, se impune adoptarea de măsuri imediate pe calea unei ordonanțe de urgență.Luând în considerare faptul că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situație de urgență și extraordinară a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență. + Articolul I(1) La stabilirea drepturilor privind ajutorul pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie prevăzute la art. 6 și 25 din Legea nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, cu modificările ulterioare, se ia în calcul cuantumul pensiilor aferente lunii august 2024.(2) La solicitarea drepturilor prevăzute la art. 6 și 25 din Legea nr. 226/2021, cu modificările ulterioare, dovada veniturilor din pensii prevăzută la art. 14 alin. (4) din același act normativ este reprezentată de ultimul talon de pensie emis înainte de recalcularea acestora în baza Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii.(3) Măsura prevăzută la alin. (1) se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 septembrie 2024-15 octombrie 2025. + Articolul II(1) Începând cu luna septembrie 2024, beneficiarii programului social al Guvernului prevăzut în Hotărârea Guvernului nr. 186/2009 privind aprobarea Programului pentru compensarea cu 90% a prețului de referință al medicamentelor, cu modificările și completările ulterioare, sunt pensionarii cu venituri din indemnizație socială pentru pensionari și venituri din pensii de până la 2.020 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, pentru care se aprobă compensarea cu 90% a prețului de referință al medicamentelor corespunzătoare denumirilor comune internaționale prevăzute în sublista B din Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (2) Actualizarea limitei veniturilor din indemnizație socială pentru pensionari și a veniturilor din pensii, prevăzute la alin. (1), pentru beneficiarii Programului pentru compensarea cu 90% a prețului de referință al medicamentelor se face prin hotărâre a Guvernului. + Articolul IIIÎn cuprinsul anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 521/2023 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 și 466 bis din 26 mai 2023, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 2 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 5 iunie 2020, cu modificările și completările ulterioare, sintagma „venituri din pensii și indemnizație socială pentru pensionari, de până la 1.830 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri“ se modifică și se înlocuiește cu sintagma „venituri din indemnizație socială pentru pensionari și venituri din pensii, de până la 2.020 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri“. + Articolul IVPrin derogare de la prevederile art. 1 alin. (3) lit. a) și b) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 70/2024 pentru aprobarea mecanismului de implementare a măsurilor de acordare a unui sprijin material pentru anumite categorii de persoane defavorizate, în perioada 2024-2027, regulile de acordare, modalitatea și frecvența măsurilor de sprijin, precum și instituțiile responsabile, pentru pensionari și pentru persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu care au și calitatea de pensionari, limita veniturilor lunare realizate până la care se acordă sprijinul material este mai mică sau egală cu 2.210 lei.
PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Marian Neacșu
Ministrul muncii și solidarității sociale,
Simona Bucura-Oprescu
p. Ministrul sănătății,
Alexandru-Florin Rogobete,
secretar de stat
Ministrul investițiilor și proiectelor europene,
Adrian Câciu
p. Ministrul finanțelor,
Carmen Moraru,
secretar de statBucurești, 2 septembrie 2024.Nr. 105.-----
EMITENT |