ORDIN nr. 5.908 din 13 august 2024privind componența nominală a consiliului general și a comisiilor de specialitate ale Comisiei Naționale de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) pentru mandatul 2024-2028
EMITENT
  • MINISTERUL EDUCAȚIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 837 din 22 august 2024



    Având în vedere:– prevederile art. 154 alin. (1) și (2) lit. b) și ale art. 157 alin. (5) din Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare;– prevederile art. 1 alin. (4) din Ordinul ministrului educației nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior, cu modificările ulterioare; – prevederile Ordinului ministrului educației nr. 5.760/2024 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei Naționale de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU);– Referatul de aprobare nr. 394/DGÎU din 12.08.2024,în temeiul prevederilor art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației,ministrul educației emite prezentul ordin.  +  Articolul 1Se aprobă componența nominală a Consiliului general al Comisiei Naționale de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) pentru mandatul 2024-2028, prevăzută în anexa nr. 1 la prezentul ordin.  +  Articolul 2Se aprobă componența nominală a comisiilor de specialitate ale Comisiei Naționale de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) pentru mandatul 2024-2028, prevăzută în anexa nr. 2 la prezentul ordin.  +  Articolul 3La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 4.676/2020 privind componența nominală a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare pentru mandatul 2020-2024, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 10 iulie 2020, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul 4Direcția generală învățământ universitar din Ministerul Educației, Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) și Comisia Națională de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.  +  Articolul 5Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    p. Ministrul educației,
    Gigel Paraschiv,
    secretar de stat
    București, 13 august 2024.Nr. 5.908.  +  Anexa nr. 1
    Componența nominală a Consiliului general al Comisiei Naționale de Atestare
    a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU)
    pentru mandatul 2024-2028
    Nr. crt.FuncțiaNumele și prenumeleInstituția
    1președinteDumitru Mircea Academia Română
    2vicepreședinteMurariu DumitruAcademia Română
    3vicepreședinteZamfir Nicolae Academia Română
    4membruBala CameliaUniversitatea din București
    5membruBalas (Balaban) Delia CristinaUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    6membruBanciu GabrielAcademia Națională de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj-Napoca
    7membruBizon NicuUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    8membruBorzan Marian Federația Națională Sindicală „Alma Mater“
    9membruBreaz Simion-SorinUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    10membruDaniliuc Constantin Universitatea din Münster
    11membruDehelean Cristina AdrianaUniversitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș“ din Timișoara
    12membruDidilescu AndreeaUniversitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din București
    13membruDraghici AncaUniversitatea Politehnica Timișoara
    14membruDragomirescu AdinaInstitutul de Lingvistică al Academiei Române „Iorgu Iordan - Alexandru Rosetti“
    15membruDragut LucianUniversitatea de Vest din Timișoara
    16membruDuma IrinaAlianța Națională a Studenților din România
    17membruEnachescu CristianUniversitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași
    18membruGhitta OvidiuUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    19membruIlinca NastaseUniversitatea Tehnică de Construcții din București
    20membruIoan AugustinUniversitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București
    21membruIoja CristinelUniversitatea „Aurel Vlaicu“ din Arad
    22membruIovu HoriaUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    23membruJinga ViorelUniversitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din București
    24membruLucaciu AdrianaUniversitatea de Vest din Timișoara
    25membruMihalache Mircea Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București
    26membruMilitaru ManuellaUniversitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București
    27membruMiscoiu SergiuUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    28membruMoisescu Mihnea AlexandruUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    29membruMunteanu CalinUniversitatea Tehnică din Cluj-Napoca
    30membruMunteanu DanielUniversitatea „Transilvania“ din Brașov
    31membruNecula HoriaUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    32membruOancea AlisUniversity of Oxford
    33membruOrbeci CristinaUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    34membruParaschiv Dorel MihaiAcademia de Studii Economice din București
    35membruPetcu DanaUniversitatea de Vest din Timișoara
    36membruPodaru OvidiuUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    37membruPopa MihaelaUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    38membruRadu Sorin MihaiUniversitatea din Petroșani
    39membruRatiu Dan EugenUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    40membruRuckenstein Andrei Boston University
    41membruRusu EugenUniversitatea „Dunărea de Jos“ din Galați
    42membruSava Florin AlinUniversitatea de Vest din Timișoara
    43membruZarnescu OtiliaUniversitatea din București
     +  Anexa nr. 2
    Componența nominală a comisiilor de specialitate ale Comisiei
    Naționale de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor
    Universitare (CNATDCU) pentru mandatul 2024-2028
    1. Matematică
    Nr. crt.FuncțiaNumele și prenumeleInstituția
    1președinteBreaz Simion-SorinUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    2vicepreședinteIgnat Ioan LiviuInstitutul de Matematică „Simion Stoilow“ al Academiei Române
    3membruBalilescu LoredanaUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    4membruBulacu DanielUniversitatea din București
    5membruFetcu DorelUniversitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iași
    6membruJoita MariaUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    7membruMiculescu RaduUniversitatea „Transilvania“ din Brașov
    8membruMihăilescu MihaiUniversitatea din Craiova
    9membruPopescu IonelUniversitatea din București
    10membruSasu BogdanUniversitatea de Vest din Timișoara
    11membruSuciu LaurianUniversitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu
    2. Informatică
    Nr. crt.FuncțiaNumele și prenumeleInstituția
    1președintePetcu DanaUniversitatea de Vest din Timișoara
    2vicepreședintePop Sitar Petrică ClaudiuUniversitatea Tehnică din Cluj-Napoca
    3membruBarbu TudorAcademia Română - Filiala Iași
    4membruChira CameliaUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    5membruDinu Liviu PetrisorUniversitatea din București
    6membruIpate FlorentinUniversitatea din București
    7membruMarin MirceaUniversitatea de Vest din Timișoara
    3. Fizică
    Nr. crt.FuncțiaNumele și prenumeleInstituția
    1președinteEnăchescu CristianUniversitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași
    2vicepreședinteVizman DanielUniversitatea de Vest din Timișoara
    3membruBaia MonicaUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    4membruDragoman DanielaUniversitatea din București
    5membruGyorgy EnikoInstitutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației - INFLPR RA
    6membruMagdas Dana AlinaInstitutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice și Moleculare - INCDTIM
    7membruMarcu Loredana GabrielaUniversitatea din Oradea
    8membruStoleriu LaurentiuUniversitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași
    9membruTiușan CoriolanUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    4. Chimie
    Nr. crt.FuncțiaNumele și prenumeleInstituția
    1președinteBala CameliaUniversitatea din București
    2vicepreședinteVlase Titus VasileUniversitatea de Vest din Timișoara
    3membruCoseri SergiuInstitutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni“ din Iași
    4membruLedeti Ionut-ValentinUniversitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș“ din Timișoara
    5membruMarcu Ioan-CezarUniversitatea din București
    6membruPaizs CsabaUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    7membruSilaghi-Dumitrescu RaduUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    5. Științele pământului
    Nr. crt.FuncțiaNumele și prenumeleInstituția
    1președinteDraguț LucianUniversitatea de Vest Timișoara
    2vicepreședinteSirodoev IgorUniversitatea „Ovidius“ din Constanța
    3membruAjtai NicolaeUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    4membruCheval SorinAdministrația Națională de Meteorologie
    5membruCrețan RemusUniversitatea de Vest din Timișoara
    6membruHaidu IonelUniversité de Lorraine
    7membruHolobâcă Iulian-HoriaUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    8membruIlieș AlexandruUniversitatea din Oradea
    9membruManea MarinaUniversidad Nacional Autónoma de México
    10membruMinea IonuțUniversitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași
    11membruNicu Ionuț CristiNorwegian Institute For Cultural Heritage Research (Niku)
    12membruNiculiță MihaiUniversitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași
    13membruNiță Mihai RăzvanUniversitatea din București
    14membruPeptenatu DanielUniversitatea din București
    15membruTanțău IoanUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    6. Inginerie civilă și managementul lucrărilor de construcții
    Nr. crt.FuncțiaNumele și prenumeleInstituția
    1președinteNăstase IlincaUniversitatea Tehnică de Construcții din București
    2vicepreședinteMaftei CarmenUniversitatea „Transilvania“ din Brașov
    3membruAldea Alexandru OctavianUniversitatea Tehnică de Construcții din București
    4membruAșchilean IoanUniversitatea Tehnică din Cluj-Napoca
    5membruBărbulescu AlinaUniversitatea „Transilvania“ din Brașov
    6membruBurlacu AndreiUniversitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iași
    7membruCatalina TiberiuUniversitatea Tehnică de Construcții din București
    8membruChiorean Cosmin-GruiaUniversitatea Tehnică din Cluj-Napoca
    9membruCroitoru Cristiana VeronaUniversitatea Tehnică de Construcții din București
    10membruDan DanielUniversitatea Politehnica Timișoara
    11membruDinu FloreaUniversitatea Politehnica Timișoara
    12membruMoga Ligia MihaelaUniversitatea Tehnică din Cluj-Napoca
    13membruMoșoarcă MariusUniversitatea Politehnica Timișoara
    14membruNagy ZsoltUniversitatea Tehnică din Cluj-Napoca
    15membruOmer IchinurUniversitatea „Ovidius“ din Constanța
    16membruStratan AurelUniversitatea Politehnica Timișoara
    17membruȘerbănoiu Adrian-AlexandruUniversitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iași
    18membruUngureanu Daniel-ViorelUniversitatea Politehnica Timișoara
    19membruVăcăreanu RaduUniversitatea Tehnică de Construcții din București
    7. Ingineria și știința materialelor
    Nr. crt.FuncțiaNumele și prenumeleInstituția
    1președinteMunteanu DanielUniversitatea „Transilvania“ din Brașov
    2vicepreședinteAntoniac Vasile IulianUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    3membruBejinariu CosticăUniversitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iași
    4membruBenea LidiaUniversitatea „Dunărea de Jos“ din Galați
    5membruCimpoeșu NicanorUniversitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iași
    6membruCotruț Cosmin-MihaiUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    7membruCrăciunescu CorneliuUniversitatea Politehnica Timișoara
    8membruIon Rodica MarianaUniversitatea „Valahia“ din Târgoviște
    9membruMunteanu CorneliuUniversitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iași
    10membruPopa CătălinUniversitatea Tehnică din Cluj-Napoca
    11membruȘerban Viorel-AurelUniversitatea Politehnica Timișoara
    12membruStan Constantin StelianUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    13membruVizureanu PetricăUniversitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iași
    8. Inginerie chimică
    Nr. crt.FuncțiaNumele și prenumeleInstituția
    1președinteIovu HoriaUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    2vicepreședinteMoraru LuminițaUniversitatea „Dunărea de Jos“ din Galați
    3membruCașcaval DanUniversitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iași
    4membruCormos Ana-MariaUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    5membruGalaction Anca IrinaUniversitatea de Medicina și Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iași
    6membruIanculescu Adelina-CarmenUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    7membruRau IleanaUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    9. Inginerie electrică
    Nr. crt.FuncțiaNumele și prenumeleInstituția
    1președinteMunteanu CălinUniversitatea Tehnică din Cluj-Napoca
    2vicepreședinteMușuroi SorinUniversitatea Politehnica Timișoara
    3membruAdam MaricelUniversitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iași
    4membruAndrei Horia LeonardUniversitatea „Valahia“ din Târgoviște
    5membruCiobanu Romeo CristianUniversitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iași
    6membruCiuprina FlorinUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    7membruDumitran Laurențiu MariusUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    8membruEnache SorinUniversitatea din Craiova
    9membruFloricău DanUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    10membruIoniță ValentinUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    11membruMartis ClaudiaUniversitatea Tehnică din Cluj-Napoca
    12membruNicolae Petre-MarianUniversitatea din Craiova
    13membruSzabo LorandUniversitatea Tehnică din Cluj-Napoca
    10. Inginerie energetică
    Nr. crt.FuncțiaNumele și prenumeleInstituția
    1președinteNecula HoriaUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    2vicepreședinteVatau DoruUniversitatea Politehnica Timișoara
    3membruCostinas SorinaUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    4membruGrigoraș GheorgheUniversitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iași
    5membruLăzăroiu George CristianUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    6membruPopescu Luminița GeorgetaUniversitatea „Constantin Brâncuși“ din Târgu Jiu
    7membruRobescu Lăcrămioara DianaUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    11. Inginerie electronică și telecomunicații
    Nr. crt.FuncțiaNumele și prenumeleInstituția
    1președinteBizon NicuUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    2vicepreședintePopa ValentinUniversitatea „Ștefan cel Mare“ din Suceava
    3membruAiordăchioaie DorelUniversitatea „Dunărea de Jos“ din Galați
    4membruAncuti CosminUniversitatea Politehnica Timișoara
    5membruBădescu AlinaUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    6membruBrezeanu GheorgheUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    7membruBurileanu CorneliuUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    8membruColtuc DinuUniversitatea „Valahia“ din Târgoviște
    9membruFlorea CorneliuUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    10membruIonescu BogdanUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    11membruPaleologu ConstantinUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    12membruPetreuș DorinUniversitatea Tehnică din Cluj-Napoca
    13membruRusu CorneliuUniversitatea Tehnică din Cluj-Napoca
    14membruȚapu Ruxandra GeorgianaUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    15membruTărniceriu DanielaUniversitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iași
    12. Inginerie geologică, inginerie geodezică, mine, petrol și gaze
    Nr. crt.FuncțiaNumele și prenumeleInstituția
    1președinteRadu Sorin MihaiUniversitatea din Petroșani
    2vicepreședinteHerban Ioan SorinUniversitatea Politehnica Timișoara
    3membruAndras AndreiUniversitatea din Petroșani
    4membruBadea Ana-CorneliaUniversitatea Tehnică de Construcții din București
    5membruLazăr MariaUniversitatea din Petroșani
    6membruNistor SorinUniversitatea din Oradea
    7membruOniga Valeria-ErsiliaUniversitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iași
    8membruOprea LucianaUniversitatea „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia
    9membruPopescu Florin DumitruUniversitatea din Petroșani
    10membruSălagean TudorUniversitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca
    11membruTimur-Vasile ChișUniversitatea Petrol-Gaze din Ploiești
    13. Inginerie aerospațială, a autovehiculelor și transporturilor
    Nr. crt.FuncțiaNumele și prenumeleInstituția
    1președintePopa MihaelaUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    2vicepreședinteLungu Mihai-AureliuUniversitatea din Craiova
    3membruBurnete NicolaeUniversitatea Tehnică din Cluj-Napoca
    4membruCican GrigoreUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    5membruClenci AdrianUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    6membruCrunțeanu Daniel-EugeniuUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    7membruGrigorie Teodor-LucianUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    8membruRusca Florin ValentinUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    9membruTabacu ȘtefanUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    14. Ingineria resurselor vegetale și animale
    Nr. crt.FuncțiaNumele și prenumeleInstituția
    1președinteMihalache MirceaUniversitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București
    2vicepreședinteVidican Mirela-RoxanaUniversitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca
    3membruBadea Nicolae OvidiuInstitutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea“
    4membruBăbeanu NarcisaUniversitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București
    5membruBahrim Gabriela-ElenaUniversitatea „Dunărea de Jos“ din Galați
    6membruBorz Stelian AlexandruUniversitatea „Transilvania“ din Brașov
    7membruBucur DanielUniversitatea pentru Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad“ din Iași
    8membruCîmpeanu Carmen LauraUniversitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București
    9membruCornea Călina PetruțaUniversitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București
    10membruCosmulescu SinaUniversitatea din Craiova
    11membruDunea DanielUniversitatea „Valahia“ din Târgoviște
    12membruFîntîneru GinaUniversitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București
    13membruFlorin ImbreaUniversitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I“ din Timișoara
    14membruIancu TiberiuUniversitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I“ din Timișoara
    15membruIlie LeonardUniversitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București
    16membruMihaly Cozmuța AncaUniversitatea Tehnică din Cluj-Napoca
    17membruOroian Mircea-AdrianUniversitatea „Ștefan cel Mare“ din Suceava
    18membruOrțan AlinaUniversitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București
    19membruPet IoanUniversitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I“ din Timișoara
    20membruPintea Adela MarianaUniversitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca
    21membruPopescu Gheorghe CristianUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    22membruRiviș AdrianUniversitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I“ din Timișoara
    23membruRusu TeodorUniversitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca
    24membruSava (Sand) CameliaUniversitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu
    25membruSimeanu DanielUniversitatea pentru Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad“ din Iași
    26membruStănica FlorinUniversitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București
    27membruStoleru VasileUniversitatea pentru Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad“ din Iași
    28membruTeodorescu RăzvanUniversitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București
    29membruTimofte Adrian IoanUniversitatea din Oradea
    30membruTudor Valentina ConstanțaUniversitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București
    31membruVidu LiviaUniversitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București
    32membruVîntu VasileUniversitatea pentru Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad“ din Iași
    33membruVodnar DanUniversitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca
    15. Calculatoare, tehnologia informației și ingineria sistemelor
    Nr. crt.FuncțiaNumele și prenumeleInstituția
    1președinteMoisescu Mihnea AlexandruUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    2vicepreședinteGorgan DorianUniversitatea Tehnică din Cluj-Napoca
    3membruBarbu MarianUniversitatea „Dunărea de Jos“ din Galați
    4membruBădica CostinUniversitatea din Craiova
    5membruBălaș Valentina EmiliaUniversitatea „Aurel Vlaicu“ din Arad
    6membruBurlacu AdrianUniversitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iași
    7membruDascălu MihaiUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    8membruDobre Ciprian MihaiUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    9membruDulf Eva HenriettaUniversitatea Tehnică din Cluj-Napoca
    10membruDumitrescu BogdanUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    11membruKloetzer MariusUniversitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iași
    12membruManta VasileUniversitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iași
    13membruMicea Mihai VictorUniversitatea Politehnica Timișoara
    14membruMiclea Liviu CristianUniversitatea Tehnică din Cluj-Napoca
    15membruPop FlorinUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    16membruPrecup Radu-EmilUniversitatea Politehnica Timișoara
    17membruSchipor OvidiuUniversitatea „Ștefan cel Mare“ din Suceava
    18membruStamatescu GrigoreUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    19membruȚăpus NicolaeUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    20membruTrăușan-Matu ȘtefanUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    21membruZamfirescu Bala-ConstantinUniversitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu
    16. Ingineria și managementul producției
    Nr. crt.FuncțiaNumele și prenumeleInstituția
    1președinteDrăghici AncaUniversitatea Politehnica Timișoara
    2vicepreședinteDoicin Cristian-VasileUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    3membruAmza Cătălin GheorgheUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    4membruAxinte EugenUniversitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iași
    5membruBâlc NicolaeUniversitatea Tehnică din Cluj-Napoca
    6membruBerce PetruUniversitatea Tehnică din Cluj-Napoca
    7membruBungău ConstantinUniversitatea din Oradea
    8membruCăruțașu GeorgeUniversitatea „Româno-Americană“ din București
    9membruDragomir MihaiUniversitatea Tehnică din Cluj-Napoca
    10membruDumitrașcu Adela-ElizaUniversitatea „Transilvania“ din Brașov
    11membruFetecău CătălinUniversitatea „Dunărea de Jos“ din Galați
    12membruIvașcu LarisaUniversitatea Politehnica Timișoara
    13membruKifor Vasile ClaudiuUniversitatea „Lucian Blaga“ din Galați
    14membruLoghin Maria-CarmenUniversitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iași
    15membruMihăiță HorodincaUniversitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iași
    16membruMoldovan LiviuUniversitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade“ din Târgu Mureș
    17membruNedelcu DumitruUniversitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iași
    18membruNitu Eduard LaurențiuUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    19membruPascu AlexandruUniversitatea „Transilvania“ din Brașov
    20membruPîsla AdrianUniversitatea Tehnică din Cluj-Napoca
    21membruRacz Sever GabrielUniversitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu
    22membruScutelnicu ElenaUniversitatea „Dunărea de Jos“ din Galați
    23membruSemenescu AugustinUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    24membruȚîțu Aurel MihailUniversitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu
    25membruUngureanu NicolaeUniversitatea Tehnică din Cluj-Napoca
    17. Inginerie mecanică, mecatronică și robotică și inginerie genistică și de armament
    Nr. crt.FuncțiaNumele și prenumeleInstituția
    1președinteRusu EugenUniversitatea „Dunărea de Jos“ din Galați
    2vicepreședinteCondurache DanielUniversitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iași
    3membruBiriș Sorin-ȘtefanUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    4membruBordeașu IlareUniversitatea Politehnica Timișoara
    5membruBuciumeanu MihaelaUniversitatea „Dunărea de Jos“ din Galați
    6membruConstantinescu Dan MihaiUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    7membruDoroftei IoanUniversitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iași
    8membruDuma Virgil-FlorinUniversitatea „Aurel Vlaicu“ din Arad
    9membruGillich Gilbert-RainerUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    10membruHadăr AntonUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    11membruHerișanu NicolaeUniversitatea Politehnica Timișoara
    12membruMuntean SebastianAcademia Română - Filiala Timișoara
    13membruPascu AdrianUniversitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu
    14membruPîsla Doina LianaUniversitatea Tehnică din Cluj-Napoca
    15membruRoșca Ioan CălinUniversitatea „Transilvania“ din Brașov
    16membruTarniță DanielaUniversitatea din Craiova
    17membruVlase SorinUniversitatea „Transilvania“ din Brașov
    18. Ingineria mediului
    Nr. crt.FuncțiaNumele și prenumeleInstituția
    1președinteOrbeci CristinaUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    2vicepreședinteAndronic LuminițaUniversitatea „Transilvania“ din Brașov
    3membruCopolovici LucianUniversitatea „Aurel Vlaicu“ din Arad
    4membruCovaliu-Mierla Cristina IleanaUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    5membruEnesca AlexandruUniversitatea „Transilvania“ din Brașov
    6membruGavrilescu MariaUniversitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iași
    7membruManea FloricaUniversitatea Politehnica Timișoara
    8membruMatei EcaterinaUniversitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
    9membruNemes OvidiuUniversitatea Tehnică din Cluj-Napoca
    10membruRădulescu CristianaUniversitatea „Valahia“ din Târgoviște
    11membruSluser Brîndușa MihaelaUniversitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iași
    12membruTörök ZoltánUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    13membruVolf IrinaUniversitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iași
    19. Biologie și biochimie
    Nr. crt.FuncțiaNumele și prenumeleInstituția
    1președinteZărnescu OtiliaUniversitatea din București
    2vicepreședinteBanciu ManuelaUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    3membruCopolovici DanaUniversitatea „Aurel Vlaicu“ din Arad
    4membruFusu LucianUniversitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași
    5membruHermenean Anca OanaUniversitatea de Vest „Vasile Goldiș“ din Arad
    6membruMihășan MariusUniversitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași
    7membruPârvulescu LucianUniversitatea de Vest din Timișoara
    8membruPușcaș MihaiUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    9membruRadu Beatrice MihaelaUniversitatea din București
    10membruȘtefan MariusUniversitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași
    11membruVicas Simona IoanaUniversitatea din Oradea
    20. Medicină
    Nr. crt.FuncțiaNumele și prenumeleInstituția
    1președinteJinga ViorelUniversitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din București
    2vicepreședinteGurzu SimonaUniversitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade“ din Târgu Mureș
    3membruAchimaș-Cadariu Patriciu-AndreiUniversitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu“ din Cluj-Napoca
    4membruAgache Ioana OctaviaUniversitatea „Transilvania“ din Brașov
    5membruBăicuș Cristian RăsvanUniversitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din București
    6membruBălașa RodicaUniversitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade“ din Târgu Mureș
    7membruBalseanu Tudor-Adrian Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova
    8membruBănescu Claudia VioletaUniversitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade“ din Târgu Mureș
    9membruBild WaltherUniversitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iași
    10membruBolboacă Sorana DanielaUniversitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu“ din Cluj-Napoca
    11membruBuzoianu Anca DanaUniversitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu“ din Cluj-Napoca
    12membruCăruntu ConstantinUniversitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din București
    13membruCăruntu Irina-DragaUniversitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iași
    14membruCiurea Marius EugenUniversitatea de Medicină și Farmacie din Craiova
    15membruCostea Radu VirgilUniversitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din București
    16membruDiaconu CameliaUniversitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din București
    17membruDiaconu Carmen CristinaInstitutul de Virusologie „Ștefan S. Nicolau“
    18membruDumitrașcu Dan LucianUniversitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu“ din Cluj-Napoca
    19membruFierbințeanu-Braticevici Carmen GeorgetaUniversitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din București
    20membruFilip Gabriela AdrianaUniversitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu“ din Cluj-Napoca
    21membruGheonea Dan IonuțUniversitatea de Medicină și Farmacie din Craiova
    22membruGherghiceanu MihaelaInstitutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Patologiei și Științelor Biomedicale „Victor Babeș“
    23membruHinescu Mihail-EugenUniversitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din București
    24membruHostiuc SorinUniversitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din București
    25membruIliescu RaduUniversitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iași
    26membruMarian CătălinUniversitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș“ din Timișoara
    27membruMărginean Cristina OanaUniversitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade“ din Târgu Mureș
    28membruMoldovan HorațiuUniversitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din București
    29membruMuntean Mirela-DaninaUniversitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș“ din Timișoara
    30membruOancea Cristian-IulianUniversitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș“ din Timișoara
    31membruOproiu Ana MariaUniversitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din București
    32membruPoiană CătălinaUniversitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din București
    33membruRogoveanu IonUniversitatea de Medicină și Farmacie din Craiova
    34membruStreba Costin TeodorUniversitatea de Medicină și Farmacie din Craiova
    35membruȘerban DragoșUniversitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din București
    36membruTrifan AncaUniversitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iași
    37membruVlad Daliborca CristinaUniversitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș“ din Timișoara
    21. Medicină veterinară
    Nr. crt.FuncțiaNumele și prenumeleInstituția
    1președinteMilitaru ManuellaUniversitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București
    2vicepreședinteMiron Liviu DanUniversitatea pentru Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad“ din Iași
    3membruCenariu Mihai CosminUniversitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca
    4membruCiobotaru-Pîrvu EmiliaUniversitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București
    5membruCodreanu Mario DariusUniversitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București
    6membruCristina Romeo TeodorUniversitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I“ din Timișoara
    7membruFit Nicodim IosifUniversitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca
    8membruHerman ViorelUniversitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I“ din Timișoara
    9membruImre KálmánUniversitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I“ din Timișoara
    10membruMacri AdrianUniversitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca
    11membruMareș MihaiUniversitatea pentru Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad“ din Iași
    12membruMorariu SorinUniversitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I“ din Timișoara
    13membruSolcan GheorgheUniversitatea pentru Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad“ din Iași
    14membruTabaran Alexandru-FlaviuUniversitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca
    15membruVițălaru Alexandru BogdanUniversitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București
    22. Medicină dentară
    Nr. crt.FuncțiaNumele și prenumeleInstituția
    1președinteDidilescu AndreeaUniversitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din București
    2vicepreședinteBăciuț Mihaela FeliciaUniversitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu“ din Cluj-Napoca
    3membruBica Cristina IoanaUniversitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade“ din Târgu Mureș
    4membruAndrian SorinUniversitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iași
    5membruCaraiane AurelianaUniversitatea „Ovidius“ din Constanța
    6membruDinu Cristian MihailUniversitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu“ din Cluj-Napoca
    7membruForna NorinaUniversitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iași
    8membruNegruțiu Meda-LaviniaUniversitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș“ din Timișoara
    9membruPăcurar MarianaUniversitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade“ din Târgu Mureș
    10membruSinescu CosminUniversitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș“ din Timișoara
    11membruSurlin PetraUniversitatea de Medicină și Farmacie din Craiova
    23. Farmacie
    Nr. crt.FuncțiaNumele și prenumeleInstituția
    1președinteDehelean Cristina AdrianaUniversitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș“ din Timișoara
    2vicepreședinteDinu-Pîrvu Cristina ElenaUniversitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din București
    3membruCrișan Gianina CristinaUniversitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu“ din Cluj-Napoca
    4membruHăncianu MonicaUniversitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iași
    5membruLupuliasa DumitruUniversitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din București
    6membruNeamțu JohnyUniversitatea de Medicină și Farmacie din Craiova
    7membruOprean Radu-NicolaieUniversitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu“ din Cluj-Napoca
    8Profire LenuțaUniversitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iași
    9membruRusu AuraUniversitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade“ din Târgu Mureș
    10membruUivaroși ValentinaUniversitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din București
    11membruVicaș Laura GrațielaUniversitatea din Oradea
    24. Științe juridice
    Nr. crt.FuncțiaNumele și prenumeleInstituția
    1președintePodaru OvidiuUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    2vicepreședinteBercea LucianUniversitatea de Vest din Timișoara
    3membruCostea Ioana MariaUniversitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași
    4membruDeaconu ȘtefanUniversitatea din București
    5membruDragoș DacianUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    6membruGuțan Bianca AndradaUniversitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu
    7membruJugastru Călina FeliciaUniversitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu
    8membruSăraru Cătălin SilviuAcademia de Științe Economice din București
    9membruTofan MihaelaUniversitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași
    10membruTrandafir Andra-RoxanaUniversitatea din București
    11membruUngureanu Carmen TamaraUniversitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași
    25. Sociologie, științe administrative și științe ale comunicării
    Nr. crt.FuncțiaNumele și prenumeleInstituția
    1președinteBalas (Balaban) Delia CristinaUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    2vicepreședinteBuzea CarmenUniversitatea „Transilvania“ din Brașov
    3membruBălțătescu SergiuUniversitatea din Oradea
    4membruBârgăoanu AlinaȘcoala Națională de Studii Politice și Administrative din București
    5membruBuzducea DoruUniversitatea din București
    6membruCace SorinInstitutul de Cercetare a Calității Vieții
    7membruChelcea LiviuUniversitatea din București
    8membruCmeciu CameliaUniversitatea din București
    9membruCojocaru ȘtefanUniversitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași
    10membruCorbu NicoletaȘcoala Națională de Studii Politice și Administrative din București
    11membruCotoi CalinUniversitatea din București
    12membruDégi Csaba LászlóUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    13membruGavriluță CristinaUniversitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași
    14membruIovu Mihai BogdanUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    15membruLazăr Dan TudorUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    16membruLazar FlorinUniversitatea din București
    17membruMatei AniȘcoala Națională de Studii Politice și Administrative din București
    18membruNeamțu BogdanaUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    19membruOnofrei MihaelaUniversitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași
    20membruProfiroiu Alina GeorgianaAcademia de Studii Economice din București
    21membruRotaru Ileana CristinaUniversitatea de Vest din Timișoara
    22membruRuncan Patricia-LucianaUniversitatea de Vest din Timișoara
    23membruTileaga CristianLoughborough University
    24membruȚîru Laurentiu GabrielUniversitatea de Vest din Timișoara
    25membruTomița Mihaela AlidaUniversitatea de Vest din Timișoara
    26membruVlase IonelaUniversitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu
    27membruVoicu MalinaUniversitatea din București
    26. Științe politice, studii de securitate, științe militare, informații și ordine publică
    Nr. crt.FuncțiaNumele și prenumeleInstituția
    1președinteMișcoiu SergiuUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    2vicepreședinteChiru IrenaAcademia Națională de Informații „Mihai Viteazul“ din București
    3membruBădescu GabrielUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    4membruBîrsan GhițăAcademia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu“ din Sibiu
    5membruBrie MirceaUniversitatea din Oradea
    6membruCorpadean Adrian-GabrielUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    7membruIancu Alexandra AlinaUniversitatea din București
    8membruNate SilviuUniversitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu
    9membruPetrescu-Mag Ruxandra MalinaUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    10membruPopescu Maria-MagdalenaUniversitatea Națională de Apărare „Carol I“ din București
    11membruScipanov Lucian ValeriuUniversitatea Națională de Apărare „Carol I“ din București
    27. Științe economice și administrarea afacerilor
    Nr. crt.FuncțiaNumele și prenumeleInstituția
    1președinteParaschiv Dorel MihaiAcademia de Studii Economice din București
    2vicepreședinteSimionescu MihaelaUniversitatea din București
    3membruAceleanu Mirela IonelaAcademia de Studii Economice din București
    4membruAchim Monica VioletaUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    5membruAndrei Jean VasileInstitutul Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu“
    6membruAnton Sorin GabrielUniversitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași
    7membruBotoc ClaudiuUniversitatea de Vest din Timișoara
    8membruDabija Dan-CristianUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    9membruDima Mihaela-AlinaAcademia de Studii Economice din București
    10membruGherghina Ștefan CristianAcademia de Studii Economice din București
    11membruHațegan Camelia DanielaUniversitatea de Vest din Timișoara
    12membruHerciu Mihaela IleanaUniversitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu
    13membruHerteliu ClaudiuAcademia de Studii Economice din București
    14membruHorobeț AlexandraAcademia de Studii Economice din București
    15membruHurduzeu GheorgheAcademia de Studii Economice din București
    16membruIonescu-Feleaga LilianaAcademia de Studii Economice din București
    17membruLobonț Oana-RamonaUniversitatea de Vest din Timișoara
    18membruMicu AdrianUniversitatea „Dunărea de Jos“ din Galați
    19membruMuntean MihaelaUniversitatea de Vest din Timișoara
    20membruNoja Grațiela GeorgianaUniversitatea de Vest din Timișoara
    21membruOrzan MihaiAcademia de Studii Economice din București
    22membruPascariu Gabriela CarmenUniversitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași
    23membruPetrescu Dacinia-CrinaUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    24membruPintilescu CarmenUniversitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași
    25membruPînzaru Florina MagdalenaȘcoala Națională de Studii Politice și Administrative din București
    26membruPocatilu PaulAcademia de Studii Economice din București
    27membruPopa IonAcademia de Studii Economice din București
    28membruRobu Ioan-BogdanUniversitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași
    29membruRoman Mihai DanielAcademia de Studii Economice din București
    30membruSabău-Popa Claudia DianaUniversitatea din Oradea
    31membruSilaghi Gheorghe CosminUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    32membruSiminica Marian IlieUniversitatea din Craiova
    33membruSpulbar Cristi-MarcelUniversitatea din Craiova
    34membruȘtefan Simona CătălinaAcademia de Studii Economice din București
    35membruTigu GabrielaAcademia de Studii Economice din București
    36membruTiron Tudor AdrianaUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    37membruȚugui AlexandruUniversitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași
    28. Psihologie, științe ale educației, educație fizică și sport
    Nr. crt.FuncțiaNumele și prenumeleInstituția
    1președinteSava Florin AlinUniversitatea de Vest Timișoara
    2vicepreședinteAlbulescu IonUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    3membruAbalașei Beatrice-AureliaUniversitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași
    4membruBădău DanaUniversitatea „Transilvania“ din Brașov
    5membruBocoș-Bințințan Mușata-DaciaUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    6membruCazan Ana-MariaUniversitatea „Transilvania“ din Brașov
    7membruCiolan Lucian IonUniversitatea din București
    8membruDiaconu-Gherasim LoredanaUniversitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași
    9membruDobrean AncaUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    10membruDumitru Daniela ElenaAcademia de Studii Economice din București
    11membruGavreliuc AlinUniversitatea de Vest din Timișoara
    12membruGherguț AloisUniversitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași
    13membruGiosan CezarUniversitatea din București
    14membruGrosu Emilia FlorinaUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    15membruIlie MarianUniversitatea de Vest din Timișoara
    16membruIliescu DragoșUniversitatea din București
    17membruMăirean CorneliaUniversitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași
    18membruMara DanielUniversitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu
    19membruMiu AndreiUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    20membruPânișoară Ion-OvidiuUniversitatea din București
    21membruPetracovschi SimonaUniversitatea de Vest din Timișoara
    22membruPopa Nicoleta LauraUniversitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași
    23membruRusu LigiaUniversitatea din Craiova
    24membruSandor IosifUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    25membruStănescu Monica IuliaUniversitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București
    26membruStoica MariusUniversitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București
    27membruVîrga Delia MihaelaUniversitatea de Vest din Timișoara
    29. Filologie
    Nr. crt.FuncțiaNumele și prenumeleInstituția
    1președinteDragomirescu AdinaInstitutul de Lingvistică al Academiei Române „Iorgu Iordan - Alexandru Rosetti“
    2vicepreședinteGheorghe Dana MihaelaUniversitatea „Transilvania“ din Brașov
    3membruChircu-Buftea AdrianUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    4membruDiaconu MirceaUniversitatea „Ștefan cel Mare“ din Suceava
    5membruFeodorov IoanaInstitutul de Studii Sud-Est Europene
    6membruGafton AlexandruUniversitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași
    7membruIonescu Arleen-NerissaUniversitatea de Vest din Timișoara
    8membruNevaci ManuelaInstitutul de Lingvistică al Academiei Române „Iorgu Iordan - Alexandru Rosetti“
    9membruOlteanu AntonetaUniversitatea din București
    10membruPanea NicuUniversitatea din Craiova
    11membruPercec Dana-AndreeaUniversitatea de Vest din Timișoara
    12membruPetrescu LăcrămioaraUniversitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași
    13membruPopescu Cecilia-MihaelaUniversitatea din Craiova
    14membruTerian Dan AndreiUniversitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu
    15membruTudurachi AdrianAcademia Română - Filiala Cluj
    30. Filosofie
    Nr. crt.FuncțiaNumele și prenumeleInstituția
    1președinteRațiu Dan EugenUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    2vicepreședinteIftode CristianUniversitatea din București
    3membruBaciu ClaudiuInstitutul de Filosofie și Psihologie al Academiei Române „Constantin Rădulescu-Motru“
    4membruBaumgarten AlexanderUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    5membruDrăghici Marius AugustinInstitutul de Filosofie și Psihologie al Academiei Române „Constantin Rădulescu-Motru“
    6membruMesaroș Claudiu MariusUniversitatea de Vest din Timișoara
    7membruPopoveniuc BogdanUniversitatea „Ștefan cel Mare“ din Suceava
    8membruȘtefan-Dominic GeorgescuAcademia de Studii Economice din București
    9membruVizureanu ViorelUniversitatea din București
    31. Istorie și studii culturale
    Nr. crt.FuncțiaNumele și prenumeleInstituția
    1președinteGhitta OvidiuUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    2vicepreședinteRotar MariusUniversitatea „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia
    3membruArdeleanu ConstantinInstitutul de Studii Sud-Est Europene
    4membruDobrescu CaiusUniversitatea din București
    5membruDumitran DanielUniversitatea „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia
    6membruFlorin GogiltanAcademia Română - Filiala Cluj
    7membruNemeti SorinUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    8membruOpriș Ioan CarolUniversitatea din București
    9membruPakucs MariaInstitutul de Istorie „N. Iorga“ al Academiei Române
    10membruPilat LiviuUniversitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași
    11membruPopovici VladUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    12membruPurici ȘtefanUniversitatea „Ștefan cel Mare“ din Suceava
    13membruVintilă ConstanțaInstitutul de Istorie „N. Iorga“ al Academiei Române
    14membruVlad LaurențiuUniversitatea din București
    15membruZahariuc PetronelUniversitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași
    32. Teologie
    Nr. crt.FuncțiaNumele și prenumeleInstituția
    1președinteIoja CristinelUniversitatea „Aurel Vlaicu“ din Arad
    2vicepreședinteBunaciu Otniel IoanUniversitatea din București
    3membruBeldiman NicușorUniversitatea din București
    4membruBrusanowski Paul LucianUniversitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu
    5membruBuzalic AlexandruUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    6membruChirilă IoanUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    7membruConstantinescu Iulian MihaiUniversitatea din Craiova
    8membruCuțaru Caius ClaudiusUniversitatea „Aurel Vlaicu“ din Arad
    9membruDîncă LucianUniversitatea din București
    10membruDumitrașcu NicuUniversitatea din Oradea
    11membruDușe Călin IoanUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    12membruGrigoriță GeorgicăUniversitatea din București
    13membruHimcinschi MihaiUniversitatea „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia
    14membruLukács OlgaUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    15membruMoț LaurențiuUniversitatea Adventus din Cernica
    16membruOancea Constantin HoriaUniversitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu
    17membruŐsz Sándor-ElődInstitutul Teologic Protestant din Cluj-Napoca
    18membruPestroiu DavidUniversitatea din București
    19membruRotaru Ioan-GheorgheInstitutul Teologic Creștin după Evanghelie „Timotheus“ din București
    20membruStanciu VasileUniversitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
    21membruTeșu Ioan-CristinelUniversitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași
    33. Arhitectură și urbanism
    Nr. crt.FuncțiaNumele și prenumeleInstituția
    1președinteIoan AugustinUniversitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București
    2vicepreședinteDriscu Mihai CorneliuUniversitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iași
    3membruEnache Cristina IulianaUniversitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București
    4membruGociman Cristina OlgaUniversitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București
    5membruMoldovan Horia RaduUniversitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București
    6membruOnescu IasminaUniversitatea Politehnica Timișoara
    7membruZahariade Ana MariaUniversitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București
    34. Arte vizuale
    Nr. crt.FuncțiaNumele și prenumeleInstituția
    1președinteLucaciu AdrianaUniversitatea de Vest din Timișoara
    2vicepreședinteSimionescu Atena-ElenaUniversitatea Națională de Arte „George Enescu“ din Iași
    3membruGustea Eugen AlexandruUniversitatea Națională de Arte din București
    4membruSavinescu EugenUniversitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca
    5membruȚoca VladUniversitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca
    35. Artele spectacolului și muzică
    Nr. crt.FuncțiaNumele și prenumeleInstituția
    1președinteBanciu GabrielAcademia Națională de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj-Napoca
    2vicepreședinteSandu-Dediu ValentinaUniversitatea Națională de Muzică din București
    3membruBețiu MihaelaUniversitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale“ din București
    4membruBoureanu AlexandruUniversitatea din Craiova
    5membruCrețu Adina-BogdanaUniversitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale“ din București
    6membruCrișan Sorin IonUniversitatea de Arte din Târgu Mureș
    7membruNițescu DoruUniversitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale“ din București
    8membruRoșca Lucian EmilUniversitatea de Vest din Timișoara
    9membruSterian AlexandruUniversitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale“ din București
    -------