REGULAMENT din 29 iulie 2024privind modificarea Regulamentului pentru aprobarea indemnizației de ședință acordate lunar membrilor Consiliului Concurenței, potrivit prevederilor art. 31 alin. (6^1) și (6^2) din Legea concurenței nr. 21/1996, pus în aplicare prin Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 423/2019
EMITENT
  • CONSILIUL CONCURENȚEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 741 din 30 iulie 2024



    Notă
    Pus în aplicare prin ORDINUL nr. 1.869 din 29 iulie 2024, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 741 din 30 iulie 2024.
    În temeiul art. 26 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul Concurenței adoptă prezentul regulament.  +  Articolul IRegulamentul pentru aprobarea indemnizației de ședință acordate lunar membrilor Consiliului Concurenței, potrivit prevederilor art. 31 alin. (6^1) și (6^2) din Legea concurenței nr. 21/1996, pus în aplicare prin Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 423/2019, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 25 aprilie 2019, se modifică după cum urmează:1. Articolul 2 va avea următorul cuprins:  +  Articolul 2Indemnizația de ședință a membrilor Plenului la ședințele Consiliului Concurenței se acordă pentru:a) participarea la ședințele de Plen și/sau comisie și semnarea documentelor rezultate în urma dezbaterilor în aceste formațiuni deliberative, potrivit prevederilor art. 19 din lege;b) participarea la ședințele de audiere, încheiate prin deliberare, și semnarea documentelor rezultate în urma acestora, desfășurate ca urmare a finalizării raportului asupra investigației prevăzute la art. 42 din lege.2. Articolul 4 va avea următorul cuprins:  +  Articolul 4Pentru fiecare membru al Plenului Consiliului Concurenței, indemnizația prevăzută la art. 2 se stabilește la 100% din cuantumul indemnizației lunare de care beneficiază în această calitate, indiferent de numărul de ședințe ale Plenului desfășurate în cursul unei luni. Indemnizația poate fi diminuată temporar de ordonatorul de credite în scopul încadrării în sumele bugetare disponibile, cu informarea prealabilă a Plenului Consiliului Concurenței.3. La articolul 5, alineatul (3) va avea următorul cuprins:(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1), indemnizația de ședință se acordă și membrilor Plenului care participă la activități de reprezentare a Consiliului Concurenței în temeiul unui mandat încredințat de președintele Consiliului Concurenței, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (4) din lege, în condițiile în care acel membru al Plenului a participat la cel puțin jumătate din ședințele acestuia, desfășurate în luna luată în calcul.  +  Articolul IIPrezentul regulament este pus în aplicare prin ordin al președintelui Consiliului Concurenței și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.-----