ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 58 din 12 iunie 2023privind unele măsuri pentru acordarea unei prime de carieră didactică pentru personalul didactic și didactic auxiliar, precum și unei prime de carieră profesională pentru personalul administrativ din învățământul de stat, suportate din fonduri externe nerambursabile
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 518 din 12 iunie 2023



    (la 20-10-2023, Titlul actului normativ a fost modificat de Punctul 1., Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 20 octombrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 20 octombrie 2023 ) Deoarece serviciul public de educație reprezintă o prioritate strategică națională la toate nivelurile, iar statul, mediul privat și cetățenii își asumă împreună responsabilități pentru susținerea, modernizarea și eficientizarea acestui important serviciu public al României de care depind nivelul de educație și viitorul generațiilor de elevi și studenți, prin care se urmărește ca obiectiv pe termen scurt, mediu și lung susținerea tuturor celor implicați: elevi, cadre didactice și părinți, construind un mediu caracterizat de respect reciproc, în care protejarea și afirmarea demnității umane au prioritate,întrucât personalul didactic, precum și personalul didactic auxiliar reprezintă o categorie de actori educaționali, cu rol strategic în asigurarea performanței educaționale la nivelul sistemului de învățământ, iar pentru a excela într-o serie de roluri specifice procesului de învățământ cadrele didactice trebuie să își adapteze în permanență activitatea la realitățile unei Românii moderne și la nevoile educaționale specifice elevilor,ținând cont de faptul că personalul nedidactic din sistemul de învățământ de stat are, de asemenea, un rol important în asigurarea condițiilor necesare desfășurării procesului de învățământ de stat, iar pentru aceasta are nevoie de un sistem de motivare corespunzător pentru a susține implicarea în desfășurarea condițiilor necesare desfășurării procesului educațional,deoarece dezvoltarea profesională a personalului didactic și didactic auxiliar, în special, în contextul impus de necesitatea digitalizării proceselor educaționale, vizează sprijin pentru cariera didactică prin participarea la cursuri de pregătire profesională și evenimente științifice, pentru suportarea costurilor specifice pentru echipamente informatice și alte echipamente didactice de tehnologia informației asimilate, precum și pentru achiziția de cărți de specialitate, dar și pentru acoperirea unor nevoi didactice specifice,în acest context, acordarea primelor de carieră didactică reprezintă o măsură care susține dezvoltarea profesională continuă a personalului didactic în vederea creșterii calității și echității sistemului educațional și generează performanță pe termen lung în activitatea educațională, fiind un pilon important în susținerea serviciului public de educație.De asemenea, acordarea unei prime de carieră profesională pentru personalul nedidactic pentru a asigura sprijin în activitatea educațională contribuie la îmbunătățirea standardelor de calitate a serviciului public de educație fie prin participarea la cursuri de pregătire profesională, fie prin achiziționarea de bunuri materiale necesare pentru procesul de învățământ.Ținând cont de necesitatea atragerii și menținerii cadrelor didactice în sistemul de învățământ de stat, în vederea garantării accesului la educația de calitate a tuturor elevilor și studenților, iar aceasta constituie un obiectiv pe termen lung pentru modernizarea sistemului public de educație al României,întrucât sunt necesare asigurarea și mai ales susținerea resursei umane calificate pentru implementarea programelor naționale în zonele prioritare de educație‚ cu scopul reducerii decalajelor de acces‚ participare și rezultate școlare cu care se confruntă elevii aflați în risc de excluziune socială,pornind de la modele europene de susținere a activității educaționale prin alte forme decât salariul, sunt oportune două forme de susținere a personalului didactic, didactic auxiliar și a personalului nedidactic care își desfășoară activitatea în sistemul de educație, și anume:a) prima de carieră didactică: care are drept scop susținerea cadrelor didactice în eforturile acestora pentru îmbunătățirea continuă a competențelor educaționale și obținerea de performanțe școlare/universitare în procesul educațional;b) prima de carieră profesională: asigurată pentru sprijinul personalului nedidactic, care are drept scop susținerea participării la cursuri de pregătire profesională, dar și pentru acoperirea unor nevoi didactice individuale.Având în vedere faptul că în lipsa unor măsuri concrete și rapide ar fi afectat dreptul la educație al elevilor, cu impact semnificativ asupra nivelului de educație al acestora,ținând cont de faptul că situația excepțională generată de greva generală care afectează sistemul de învățământ preuniversitar de stat generează o situație care în lipsa adoptării unui cadru legal adecvat ar conduce la imposibilitatea încheierii anului școlar 2022-2023, cu afectarea dreptului la educație pentru trei milioane de elevi, pentru asigurarea continuității procesului de învățământ și a dreptului la educație, în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public și constituie o situație de urgență și extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.  +  Articolul 1(1) Prezenta ordonanță de urgență are drept obiectiv acordarea unei prime de carieră didactică pentru susținerea în cariera didactică a personalului din învățământul preuniversitar de stat, cadre didactice, didactice auxiliare, aflate în activitate în anul școlar 2022-2023, precum și pentru personalul didactic având gradul didactic de conferențiar, șef de lucrări/lector și asistent universitar, precum și pentru personalul didactic auxiliar, din sistemul de învățământ universitar de stat, aflat în activitate în anul universitar 2022-2023.(2) Prima de carieră didactică prevăzută la alin. (1) se acordă în vederea realizării următoarelor obiective:a) susținerea cadrelor didactice pentru adaptarea continuă a competențelor educaționale în vederea creșterii performanței elevilor și studenților care participă la activitatea educațională;b) susținerea cadrelor didactice din sistemul de învățământ preuniversitar și universitar de stat pentru tranziția și adaptarea continuă a competențelor educaționale la transformarea digitală specifică activităților educaționale destinate elevilor și studenților;c) susținerea cadrelor didactice din sistemul de învățământ preuniversitar și universitar de stat, pentru îmbunătățirea competențelor specifice de bază necesare desfășurării activităților educaționale și pentru acoperirea unor nevoi didactice specifice.  +  Articolul 2(1) Prima de carieră didactică se acordă sub forma unei măsuri de susținere a activității didactice pe suport electronic pentru participare la cursuri de pregătire profesională indiferent de natura acestora, acoperirea costurilor specifice pentru echipamente IT, cărți de specialitate precum și alte categorii de cheltuieli necesare inclusiv acoperirea unor nevoi didactice individuale specifice pentru personalul din învățământul preuniversitar, respectiv cadrele didactice, didactice auxiliare din învățământul preuniversitar de stat, aflate în activitate în anul școlar 2022-2023, precum și pentru personalul didactic având gradul didactic de conferențiar, șef de lucrări/lector și asistent universitar, precum și pentru personalul didactic auxiliar, din sistemul de învățământ universitar, aflat în activitate în anul universitar 2022-2023.(2) Prima de carieră didactică pentru personalul din învățământul preuniversitar, respectiv cadrele didactice, didactice auxiliare din învățământul preuniversitar de stat, aflate în activitate în anul școlar 2022-2023, precum și prima de carieră didactică pentru sistemul de învățământ universitar pentru personalul didactic având gradul didactic de conferențiar, șef de lucrări/lector și asistent universitar, precum și pentru personalul didactic auxiliar, din sistemul de învățământ universitar, aflat în activitate în anul universitar 2022-2023, sunt suportate din fonduri externe nerambursabile în cadrul Programului Educație și Ocupare 2021-2027, cu respectarea regulilor de eligibilitate aplicabile și în limita sumelor alocate cu această destinație.(3) Contravaloarea măsurii de susținere pentru prima de carieră didactică acordată potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență reprezintă venit neimpozabil conform prevederilor art. 62 lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul 3(1) Beneficiază de prima de carieră didactică cadrele didactice, didactice auxiliare din învățământul preuniversitar de stat, aflate în activitate în anul școlar 2022-2023, denumite în continuare beneficiari finali personal didactic.(2) Beneficiază de prima de carieră didactică cadrele didactice, din sistemul de învățământ universitar de stat, care dețin gradul didactic de conferențiar, șef de lucrări/lector și asistent universitar, precum și personalul didactic auxiliar, aflat în activitate în anul universitar 2022-2023, denumite în continuare beneficiari finali personal didactic.(3) Prima de carieră didactică are o valoare nominală de 1.500 lei net care se decontează din fonduri externe nerambursabile pentru următoarele categorii principale de cheltuieli:a) cheltuieli privind cursurile de pregătire profesională, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;b) cheltuieli pentru echipamente IT;c) cheltuieli privind cărți de specialitate, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;d) un procent de până la 30% din valoarea nominală a primei de carieră didactică pentru acoperirea de nevoi didactice individuale specifice ale cadrelor didactice.(4) Prima de carieră didactică se acordă într-o singură tranșă, respectiv în luna octombrie 2023, și va putea fi utilizată până în luna octombrie 2024 inclusiv. (la 17-08-2024, Alineatul (4) , Articolul 3 a fost modificat de Punctul 1. , ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA nr. 31 din 14 august 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 816 din 14 august 2024 ) (5) Prima de carieră didactică se acordă și pentru următorii ani școlari/universitari, respectiv în perioada anilor școlari/universitari 2023/2024 până în anul școlar/universitar 2026/2027 pentru a susține cariera didactică a personalului didactic din sistemul de învățământ preuniversitar și universitar de stat, în conformitate cu obiectivele Programului Educație și Ocupare 2021-2027 și în limita fondurilor disponibile cu această destinație.  +  Articolul 4(1) Personalul administrativ din învățământul preuniversitar aflat în activitate în anul școlar 2022-2023, precum și personalul administrativ din învățământul universitar aflat în activitate în anul universitar 2022-2023 beneficiază de o primă de carieră profesională pe suport electronic, în limita unui plafon anual de 500 lei net/an școlar/universitar, suportată din Programul Educație și Ocupare 2021-2027, în limita bugetului disponibil pentru această categorie de măsură și în conformitate cu regulile de eligibilitate ale programului operațional. (la 20-10-2023, Alineatul (1), Articolul 4 a fost modificat de Punctul 2., Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 20 octombrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 20 octombrie 2023 ) (1^1) Prima de carieră profesională se acordă pe suport electronic potrivit procedurii de acordare prevăzute la art. 7-9, 11 și 13. (la 20-10-2023, Articolul 4 a fost completat de Punctul 3., Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 20 octombrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 20 octombrie 2023 ) (1^2) Prima de carieră profesională se acordă într-o singură tranșă, respectiv în luna octombrie 2023, și va putea fi utilizată până în luna octombrie 2024 inclusiv. (la 17-08-2024, Alineatul (1^2) , Articolul 4 a fost modificat de Punctul 2. , ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA nr. 31 din 14 august 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 816 din 14 august 2024 ) (1^3) Unitatea de implementare depune cererea de finanțare în cadrul apelului de proiecte prevăzut la alin. (4). (la 20-10-2023, Articolul 4 a fost completat de Punctul 3., Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 20 octombrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 20 octombrie 2023 ) (2) Cheltuielile privind cursurile de pregătire profesională se suportă din fonduri externe nerambursabile alocate prin Programul Educație și Ocupare și pentru următorii ani școlari/universitari, în perioada anilor școlari/universitari 2023/2024 până în anul școlar/universitar 2026/2027, în conformitate cu obiectivele Programului Educație și Ocupare 2021-2027 și în limita fondurilor disponibile cu această destinație.(3) Ministerul Educației stabilește prin act administrativ tipologia și necesarul de cursuri de pregătire profesională pentru personalul administrativ pentru fiecare an școlar/universitar pe care le comunică Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, precum și alte categorii de cheltuieli care sunt necesare pentru a susține activitatea didactică, inclusiv kituri de pregătire profesională. (la 20-10-2023, sintagma: personalul nedidactic a fost înlocuită de Punctul 9., Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 20 octombrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 20 octombrie 2023 ) (4) Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene prin Autoritatea de management pentru Programul Educație și Ocupare organizează apelul de proiecte, stabilește categoriile de beneficiari eligibili, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență, categoriile de cheltuieli eligibile și modalitatea de decontare a acestora, precum și alte măsuri necesare decontării acestor categorii de cheltuieli prin ordin al ministrului investițiilor și proiectelor europene și în baza actului administrativ emis în prealabil de ministrul educației.(5) Prima de carieră profesională acordată potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență reprezintă venit neimpozabil conform prevederilor art. 62 lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.(6) Companiei Naționale „Poșta Română“ - S.A. i se încredințează cu titlu de exclusivitate prestarea serviciilor de etichetare, colectare și distribuție a măsurii de susținere a activității didactice emise pe suport electronic, în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.  +  Articolul 5În înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:a) Autoritatea de management pentru Programul Educație și Ocupare 2021-2027 - direcția generală din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene cu responsabilități și competențe în domeniul managementului și coordonării fondurilor externe nerambursabile, care are în gestionare Programul Educație și Ocupare 2021-2027 și decontează, cu respectarea normelor europene și naționale aplicabile, cheltuielile eligibile efectuate pentru prima de carieră didactică;b) beneficiar final personal didactic - personalul din învățământul preuniversitar, respectiv cadrele didactice, didactice auxiliare din învățământul preuniversitar de stat, precum și cadrele didactice din sistemul de învățământ universitar de stat care dețin gradul didactic de conferențiar, șef de lucrări/lector și asistent universitar, precum și personalul didactic auxiliar, din sistemul de învățământ universitar, aflat în activitate în anul universitar 2022-2023, denumite în continuare beneficiari finali;c) beneficiar final personal administrativ - personalul administrativ din învățământul preuniversitar aflat în activitate în anul școlar 2022-2023, precum și personalul administrativ din învățământul universitar aflat în activitate în anul universitar 2022-2023, care beneficiază de cursuri de pregătire profesională; (la 20-10-2023, sintagma: personal nedidactic a fost înlocuită de Punctul 9., Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 20 octombrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 20 octombrie 2023 ) (la 20-10-2023, sintagma: personalul nedidactic a fost înlocuită de Punctul 9., Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 20 octombrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 20 octombrie 2023 ) d) convenție - act juridic încheiat în baza prevederilor prezentei ordonanțe de urgență între Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Compania Națională „Poșta Română“ - S.A., care stabilește modalitatea de etichetare, colectare și distribuție a măsurii de susținere a activității didactice emise pe suport electronic în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență;e) Program Educație și Ocupare 2021-2027 - program finanțat din Fondul social european Plus în cadrul obiectivului „Investiții pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică“ din România CCI 2021RO05SFPR001, aprobat prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei C (2015)7016 final din 9 decembrie 2022;f) primă de carieră didactică - susținere materială acordată sub forma de măsuri de susținere a activității didactice pe suport electronic pentru cursuri de pregătire profesională, cheltuieli pentru echipamente IT, cărți de specialitate și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora, precum și pentru nevoi didactice individuale specifice ale cadrelor didactice/didactice auxiliare în condițiile prezentei ordonanțe de urgență;g) primă de carieră profesională - formă de susținere pentru cariera profesională destinată personalului administrativ din învățământul preuniversitar și universitar de stat, aflat în activitate în anul școlar/universitar 2022/2023 pentru participarea la cursuri de pregătire profesională, dar și pentru acoperirea unor categorii de cheltuieli necesare susținerii activității educaționale, inclusiv kituri, dacă este cazul, de pregătire profesională; (la 20-10-2023, sintagma: personalului nedidactic a fost înlocuită de Punctul 9., Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 20 octombrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 20 octombrie 2023 ) h) unități afiliate - unități care se află pe lista unității emitente a măsurii de susținere a activității didactice pe suport electronic și care prestează cursuri de pregătire profesională, respectiv comercializează echipamente IT și materiale didactice, precum și bunuri care acoperă nevoile didactice individuale ale personalului din învățământ;i) unități emitente de măsuri de susținere a activității didactice - unități autorizate potrivit Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările și completările ulterioare, utilizat în limita valorii nominale, care emit măsuri de susținere a activității didactice pe suport electronic pentru beneficiarii finali personal didactic și administrativ; (la 20-10-2023, sintagma: nedidactic a fost înlocuită de Punctul 9., Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 20 octombrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 20 octombrie 2023 ) j) unitate de implementare - Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene prin structura de specialitate din cadrul acestuia, respectiv Direcția Generală de Implementare POAD, cu rol de beneficiar al finanțării nerambursabile aferente Programului Educație și Ocupare 2021-2027, pentru cheltuielile care urmează a fi decontate din fonduri externe nerambursabile.  +  Articolul 6(1) Reprezentanții inspectoratelor școlare județene și ai Inspectoratului Școlar al Municipiului București elaborează lista cu beneficiarii finali, având în vedere informațiile comunicate și asumate de reprezentanții unităților de învățământ preuniversitar de stat. Universitățile de stat elaborează lista cu beneficiari finali potrivit procedurilor proprii. Listele cu beneficiarii finali se elaborează până la data de 15.07.2023.(2) Lista cu beneficiarii finali conține următoarele informații: nume, prenume, cod numeric personal, adresa de domiciliu/reședință, instituția de învățământ în care își desfășoară activitatea, adresa unității de învățământ; opțiunea beneficiarului final privind locul de primire a măsurii de susținere a activității didactice pe suport electronic.(3) Reprezentanții inspectoratelor școlare județene/ Inspectoratului Școlar al Municipiului București și ai universităților de stat asigură transmiterea informațiilor centralizate către Ministerul Educației până la data de 31.07.2023.(4) Reprezentanții Ministerului Educației centralizează lista beneficiarilor finali și o comunică Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene până la data de 15.08.2023.(5) Ministerul Educației colaborează cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pentru a asigura o bună comunicare a informațiilor specifice. (6) Termenele de transmitere a listelor de beneficiari pentru anii școlari/universitari următori se stabilesc prin ordin al ministrului investițiilor și proiectelor europene.  +  Articolul 7(1) Contractarea serviciilor pentru emiterea măsurii de susținere a activității didactice pe suport electronic se realizează de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în condițiile legislației în vigoare privind achizițiile publice. La estimarea contractului de achiziție publică nu se ia în calcul valoarea nominală a măsurii de susținere a activității didactice pe suport electronic.(2) Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, pe baza contractului de achiziție publică legal încheiat, transferă către unitatea emitentă contravaloarea nominală a măsurii de susținere a activității didactice pe suport electronic și achită costul emiterii suportului electronic.(3) Pe baza listei comunicate de Ministerul Educației se emit măsurile de susținere a activității didactice pe suport electronic de către unitățile emitente autorizate de Ministerul Finanțelor.  +  Articolul 8(1) În termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene încheie, în baza prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, o convenție cu Compania Națională „Poșta Română“ - S.A. pentru etichetare, colectare și distribuția măsurii de susținere a activității didactice pe suport electronic.(2) Serviciile de etichetare, colectare și distribuție a măsurii de susținere a activității didactice pe suport electronic se realizează de către Compania Națională „Poșta Română“ - S.A., în baza convenției încheiate cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, la o valoare maximă de 2.009,28 mii lei.(3) Condițiile și termenele în care se asigură transmiterea măsurii de susținere a activității didactice emise pe suport electronic se stabilesc prin convenția încheiată între Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Compania Națională „Poșta Română“ - S.A.(4) Unitatea de implementare coordonează activitatea de distribuție a măsurii de susținere a activității didactice de la unitatea emitentă către Compania Națională „Poșta Română“ - S.A. conform listei cu beneficiari finali.(5) Distribuția măsurii de susținere a activității didactice pe suport electronic se realizează de către Compania Națională „Poșta Română“ - S.A. la adresa de domiciliu/reședință sau la adresa unității de învățământ în funcție de opțiunea exprimată de beneficiarul final.(6) Contravaloarea nominală a măsurii de susținere a activității didactice pe suport electronic în cuantum de 1.500 lei va fi transferată de către unitatea emitentă beneficiarilor finali după confirmarea primirii suportului electronic de către beneficiarul final.(7) Unitatea emitentă a măsurii de susținere a activității didactice pe suport electronic are obligația ca, odată cu emiterea acesteia, să asigure măsurile necesare pentru ca beneficiarii să poată identifica și cunoaște rețeaua de unități afiliate de pe raza teritorială unde aceștia își au domiciliul sau reședința.  +  Articolul 9(1) Măsura de susținere a activității didactice pe suport electronic este asimilată biletelor de valoare și este emisă de către unitățile emitente.(2) Unitățile emitente desfășoară această activitate numai în baza autorizației de funcționare, acordată de Ministerul Finanțelor, potrivit criteriilor stabilite prin ordin al ministrului finanțelor, pentru unitățile emitente nou-autorizate. Pentru unitățile emitente deja autorizate se aplică prevederile art. 21. (la 20-10-2023, Alineatul (2), Articolul 9 a fost modificat de Punctul 4., Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 20 octombrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 20 octombrie 2023 ) (3) Pot avea calitatea de unități emitente persoanele juridice înființate în baza Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și instituțiile de credit, persoane juridice române și sucursalele instituțiilor de credit autorizate în state membre ale Uniunii Europene și notificate către Banca Națională a României, potrivit legii.(4) Unitățile emitente sunt obligate să ia măsurile necesare pentru asigurarea circulației măsurii de susținere a activității didactice pe suport electronic în condiții de siguranță.(5) Unitățile emitente actualizează lunar sau la cererea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene lista unităților afiliate care acceptă măsuri de susținere a activității didactice pe suport electronic.(6) Unitățile emitente sunt obligate să deschidă conturi sau subconturi de plăți distincte, prin care se virează sumele reprezentând încasările și plățile aferente valorii nominale a măsurii de susținere a activității didactice pe suport electronic, astfel încât să permită o evidență clară a sumelor utilizate în temeiul contractului de achiziție publică încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și cu unitățile care acceptă măsuri de susținere a activității didactice pe suport electronic.(7) Măsurile de susținere a activității didactice pe suport electronic nu permit efectuarea de operațiuni de retragere de numerar sau de preschimbare în numerar.(8) Măsurile de susținere a activității didactice pe suport electronic pot fi utilizate doar pe teritoriul României, în termenul de valabilitate și numai pentru plata de cursuri de specialitate, achiziționarea de echipamente IT, precum și pentru achiziția de cărți de specialitate sau pentru plata cheltuielilor aferente unor nevoi didactice individuale specifice, în limita unui procent de 30% din valoarea nominală a acestora.(9) Măsurile de susținere a activității didactice pe suport electronic pot fi utilizate numai la unitățile afiliate care încheie cu unitatea emitentă selectată de către beneficiar contracte de prestări servicii/protocoale/convenții/acorduri sau orice alt document care reglementează drepturile și obligațiile părților.(10) Unitățile afiliate care utilizează aparate de marcat electronice fiscale potrivit dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, au obligația de a evidenția pe bon fiscal distinct contravaloarea produselor sau prestărilor de servicii care urmează să fie achitate cu măsura de susținere a activității didactice emisă pe suport electronic. Pentru aceste bonuri fiscale va fi selectată ca tip de plată numai valoarea 9 «Alte metode» din nomenclatorul pentru tipul de plată, aprobat prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 146/2018 pentru descrierea profilurilor prevăzute la art. 22 pct. J lit. a) din Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 479/2003, structura XML a mesajelor de activare a acestora, structura XML a fișierelor prevăzute la art. 22 pct. J lit. b) din Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 479/2003, precum și categoriile de URL-uri utilizate în schimbul de informații cu sistemul informatic național de supraveghere și monitorizare a datelor fiscale al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, operatorul aparatului de marcat electronic fiscal având obligația să completeze câmpul editabil aferent tipului de plată cu sintagma «MĂSURA NAȚIONALĂ DE SUSȚINERE A ACTIVITĂȚII DIDACTICE», respectiv cu sintagma «MĂSURA NAȚIONALĂ DE SUSȚINERE A CARIEREI PROFESIONALE», atunci când caracteristicile tehnice ale aparatului de marcat electronic fiscal permit acest lucru. (la 20-10-2023, Alineatul (10), Articolul 9 a fost modificat de Punctul 4., Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 20 octombrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 20 octombrie 2023 ) (11) În situația în care Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene primește sesizare cu privire la nerespectarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență de către unități afiliate, acesta va notifica unitatea emitentă, care are obligația de a restricționa utilizarea măsurii de susținere a activității didactice pe suport electronic.(12) Valoarea măsurii de susținere a activității didactice pe suport electronic nu poate fi transferată beneficiarilor finali pe suportul electronic dacă, la data stabilită pentru transfer, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene nu a achitat unității emitente, integral, contravaloarea nominală a măsurii de susținere a activității didactice pe suport electronic, inclusiv costurile aferente emiterii acesteia pe suport electronic.  +  Articolul 10(1) Ministerul Finanțelor poate dispune măsura suspendării autorizației de funcționare eliberate unităților emitente în cazul nerespectării dispozițiilor art. 9 alin. (2), (3) și (6).(2) Ministerul Finanțelor poate dispune măsura retragerii autorizației de funcționare eliberate unităților emitente în următoarele situații:a) în cazul nerespectării criteriilor de autorizare aprobate prin ordin al ministrului finanțelor în baza cărora s-a acordat autorizația de funcționare;b) în cazul nerespectării dispozițiilor art. 16 alin. (1).(3) Constatarea situațiilor prevăzute la alin. (1) și (2) se face de către o echipă de specialiști a cărei componență se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor.(4) Acordarea autorizației de funcționare unităților emitente și dispunerea măsurii de suspendare/retragere a acesteia în urma constatării situațiilor prevăzute la alin. (1) și (2) se fac de către o comisie a cărei componență și procedură de lucru se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor.  +  Articolul 11(1) Suportul electronic al măsurilor de susținere este valabil dacă are înscris numărul cu care a fost înseriat de către unitatea emitentă și va conține următoarele informații înscrise pe suportul electronic sau stocate într-un alt mod în acesta:a) numele și adresa emitentului, precum și datele sale de identificare;b) perioada de valabilitate a suportului electronic;c) perioada de valabilitate a sumelor aferente măsurilor de susținere acordate;d) numele, prenumele și codul numeric personal ale beneficiarului final;e) interdicția de a fi utilizat pentru alte scopuri decât cel pentru care a fost emis.(2) Măsurile de susținere a activității didactice și a carierei profesionale pe suport electronic sunt valabile pentru o perioadă de un an de la data alimentării suportului electronic, fără a se înțelege că aceasta este perioada de valabilitate a suportului electronic. (3) Sumele aferente măsurilor de susținere pe suport electronic se utilizează pe perioada de valabilitate a acestora. Eventualele sume rămase neutilizate aferente măsurilor de susținere pe suport electronic se returnează Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene de către unitatea emitentă, în termen de 30 de zile de la data expirării duratelor de valabilitate a acestora. (la 20-10-2023, Articolul 11 a fost modificat de Punctul 5., Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 20 octombrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 20 octombrie 2023 )  +  Articolul 12Datele personale ale beneficiarilor finali urmează să fie colectate, stocate și gestionate cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), precum și ale Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor).  +  Articolul 13(1) Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:a) utilizarea suportului electronic al măsurii de susținere a activității didactice în alt scop decât cel prevăzut de prezenta ordonanță de urgență;b) solicitarea și/sau furnizarea de numerar în schimbul măsurii de susținere a activității didactice pe suport electronic sau pentru fracțiuni din aceasta;c) refuzul nejustificat al unităților afiliate de a accepta măsura de susținere a activității didactice emisă pe suport electronic. Refuzul este justificat dacă există suspiciuni rezonabile privind autenticitatea măsurii de susținere a activității didactice pe suport electronic, identitatea dintre titularul măsurii de susținere a activității didactice pe suport electronic și beneficiarul acesteia;d) emiterea pe suport electronic a măsurii de susținere a activității didactice de către alte entități decât cele cu care Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a încheiat contractul de achiziție publică;e) comercializarea suportului electronic al măsurii de susținere a activității didactice contra unei fracțiuni de preț sau a altor bunuri/servicii decât cele stabilite prin prezenta ordonanță de urgență.(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează după cum urmează:a) între 1,5 și 2 puncte-amendă, faptele prevăzute la alin. (1) lit. a) și c);b) între 3 și 4 puncte-amendă, fapta prevăzută la alin. (1) lit. b);c) între 14 și 20 de puncte-amendă, faptele prevăzute la alin. (1) lit. d) și e).(3) Un punct-amendă reprezintă contravaloarea unui salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit în condițiile legii.  +  Articolul 14(1) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 13 se realizează de către personalul împuternicit din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene sau de către alte organe abilitate în condițiile legii.(2) Contravențiilor prevăzute la art. 13 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul 15Bugetul măsurilor de susținere se stabilește la suma de 2.123.267,50 mii lei cu sursă de finanțare din fonduri europene nerambursabile, în conformitate cu regulile de eligibilitate și normele europene și naționale aplicabile Programului Educație și Ocupare 2021-2027, prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de beneficiar de fonduri europene nerambursabile.  +  Articolul 16(1) Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene virează sumele aferente măsurii de susținere astfel: a) valoarea nominală de 1.500 lei - către unitatea emitentă a măsurii de susținere a activității didactice într-un cont distinct disponibil cu afectațiune specială deschis la Trezoreria Statului, cont din care unitatea emitentă virează sumele încasate în conturile prevăzute la art. 9 alin. (6), deschise la instituții de credit;b) valoarea nominală de 500 lei - către unitatea emitentă a măsurii de susținere a carierei profesionale într-un cont distinct disponibil cu afectațiune specială deschis la Trezoreria Statului, cont din care unitatea emitentă virează sumele încasate în conturile prevăzute la art. 9 alin. (6), deschise la instituții de credit;c) costul aferent emiterii măsurii de susținere a activității didactice și carierei profesionale pe suport electronic - către unitatea emitentă, în contul deschis la Trezoreria Statului prevăzut la art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin Trezoreria Statului, republicată, cu modificările și completările ulterioare;d) costul aferent cheltuielilor de etichetare, colectare și distribuție aferente suportului electronic de susținere a activității didactice și carierei profesionale, către Compania Națională «Poșta Română» - S.A.(2) Pentru sumele prevăzute la alin. (1), din bugetul de stat pentru acordarea de măsuri de susținere a activității didactice și carierei profesionale pe suport electronic se suportă:a) cheltuielile de etichetare, colectare și distribuție a măsurii de susținere a activității didactice și carierei profesionale pe suport electronic;b) cheltuielile pentru emiterea măsurii de susținere a activității didactice și carierei profesionale pe suport electronic.(3) Pentru sumele prevăzute la alin. (1), din fonduri externe nerambursabile se suportă valoarea nominală a susținerii activității didactice în cuantum de 1.500 lei și valoarea nominală a susținerii carierei profesionale în cuantum de 500 de lei, în limita bugetului disponibil pentru această măsură din Programul Educație și Ocupare 2021-2027 și în conformitate cu regulile de eligibilitate.(4) Cheltuielile prevăzute la alin. (2) reprezintă cheltuieli neeligibile necesare implementării măsurii de susținere sub formă de măsuri de susținere a activității didactice și carierei profesionale emise pe suport electronic care se adaugă la cheltuielile eligibile ale proiectului și se cuprind în anexa nr. 3/54/23 la bugetul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. (la 20-10-2023, Articolul 16 a fost modificat de Punctul 6., Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 20 octombrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 20 octombrie 2023 )  +  Articolul 17Se autorizează Autoritatea de management pentru Programul Educație și Ocupare 2021-2027 să emită avizul de principiu pentru formularul F1 - Fișa de fundamentare a proiectului propus la finanțare care vizează acordarea unor măsuri de susținere a activității didactice și carierei profesionale pe suport electronic, întocmit de către unitatea de implementare din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, care cuprinde valoarea totală a proiectului. (la 20-10-2023, Articolul 17 a fost modificat de Punctul 7., Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 20 octombrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 20 octombrie 2023 )  +  Articolul 18(1) Din fonduri europene nerambursabile se decontează categoriile de cheltuieli eligibile stabilite în conformitate cu regulile de eligibilitate și grupul-țintă din cadrul Programului Educație și Ocupare 2021-2027 și în limita sumelor alocate cu această destinație.(2) Cheltuielile prevăzute la alin. (1) se decontează din fonduri europene nerambursabile ale Programului Educație și Ocupare 2021-2027 numai după aprobarea modificării acestui program prin decizie a Comisiei Europene.  +  Articolul 19(1) Se autorizează Autoritatea de management să modifice Programul Educație și Ocupare 2021-2027, după agrearea în prealabil a modificărilor propuse cu serviciile Comisiei Europene.(2) Se autorizează Autoritatea de management pentru Programul Educație și Ocupare 2021-2027 să lanseze apelurile de proiecte destinate cadrelor didactice/didactice auxiliare, precum și personalului administrativ. (la 20-10-2023, sintagma: personalului nedidactic a fost înlocuită de Punctul 9., Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 20 octombrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 20 octombrie 2023 ) (3) Se autorizează Autoritatea de management pentru Programul Educație și Ocupare, pentru perioada de programare 2021-2027, să încheie deciziile de finanțare pentru apelurile de proiecte lansate potrivit alin. (2) în limita creditelor de angajament și a creditelor bugetare aprobate cu această destinație. (la 20-10-2023, Alineatul (3), Articolul 19 a fost modificat de Punctul 8., Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 20 octombrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 20 octombrie 2023 ) (4) Autoritatea de management pentru Programul Educație și Ocupare 2021-2027 autorizează cheltuieli eligibile și efectuează plăți aferente deciziei de finanțare încheiate potrivit alin. (3) în limita creditelor de angajament și a creditelor bugetare aprobate cu această destinație.  +  Articolul 20Categoriile de cheltuieli efectuate cu valoarea primei de carieră didactică, precum și categoriile de cheltuieli aferente primei de carieră profesională care sunt destinate personalului administrativ, în perioada de valabilitate a Programului Educație și Ocupare 2021-2027, care nu pot fi decontate din fonduri europene nerambursabile pentru neîncadrarea în categoriile de cheltuieli eligibile, neîncadrarea în categoriile de beneficiari finali ai programului, rămân cheltuieli definitive ale bugetului de stat. (la 20-10-2023, sintagma: personalului nedidactic a fost înlocuită de Punctul 9., Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 20 octombrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 20 octombrie 2023 )  +  Articolul 21Prin derogare de la prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 165/2018, cu modificările și completările ulterioare, unitățile emitente care dețin autorizații de funcționare potrivit legii la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență sunt autorizate de către Ministerul Finanțelor pentru emiterea măsurilor de susținere a activității didactice pe suport electronic asimilat bonurilor de valoare și beneficiilor sociale, prin notificare depusă la Ministerul Finanțelor însoțită de documentele justificative pentru dovedirea calității de unitate emitentă, fără a mai fi necesară emiterea altor reglementări legale în acest sens.  +  Articolul 22Autorizația de funcționare prevăzută la art. 9 alin. (2) se eliberează prin grija Ministerului Finanțelor în termen de 3 zile de la data depunerii notificării însoțite de documentele justificative. Notă
    Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 20 octombrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 20 octombrie 2023 prevede:
    Articolul IIÎn termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene încheie cu Compania Națională „Poșta Română“ - S.A., în aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2023 privind unele măsuri pentru acordarea unei prime de carieră didactică pentru personalul didactic și didactic auxiliar, precum și unei prime de carieră profesională pentru personalul nedidactic din învățământul de stat, suportate din fonduri externe nerambursabile, actul adițional la Convenția pentru etichetarea, colectarea și distribuția măsurii de susținere a activității didactice și administrative pe suport electronic pentru beneficiarii finali personal didactic și administrativ.

    PRIM-MINISTRU
    NICOLAE-IONEL CIUCĂ
    Contrasemnează:
    Ministrul investițiilor și proiectelor europene,
    Marcel-Ioan Boloș
    Ministrul educației,
    Ligia Deca
    Ministrul cercetării, inovării și digitalizării,
    Sebastian-Ioan Burduja
    Ministrul finanțelor,
    Adrian Câciu
    București, 12 iunie 2023.Nr. 58.-----