PROCEDURĂ din 28 iunie 2024privind redirecționarea impozitului pe profit, potrivit legii, pentru efectuarea de sponsorizări și/sau acte de mecenat, precum și a modelului și conținutului unor formulare
EMITENT
  • AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 643 din 5 iulie 2024



    Notă
    Aprobată prin ORDINUL nr. 3.562 din 28 iunie 2024, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 5 iulie 2024.
     +  Capitolul I Dispoziții generale1. Plătitorii de impozit pe profit pot dispune redirecționarea unor sume din impozitul datorat, potrivit legii, până la termenele legale de depunere a declarației anuale de impozit pe profit.2. (1) Valoarea impozitului pe profit sau a diferenței de impozit pe profit care poate fi redirecționată se calculează prin scăderea din valoarea minimă stabilită, potrivit art. 25 alin. (4) lit. i) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, a sumelor reprezentând sponsorizare și/sau mecenat, acordate entităților beneficiare în anul pentru care s-a depus declarația anuală de impozit pe profit, conform art. 25 alin. (4) lit. i) și ț), și a sumelor reportate, astfel cum au fost înscrise în formularul 101 „Declarație privind impozitul pe profit“ a anului respectiv.În situația în care se datorează impozit pe profit la nivelul impozitului minim pe cifra de afaceri, nu se aplică prevederile art. 42 alin. (4) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, respectiv contribuabilii nu pot dispune redirecționarea impozitului pe profit stabilit la nivelul impozitului minim pe cifra de afaceri.(2) Pentru stabilirea limitei impozitului pe profit prevăzute la art. 25 alin. (4) lit. i) pct. 2 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, se va avea în vedere și scăderea din acesta a sumelor aferente creditului fiscal și a impozitului pe profit scutit/redus, în conformitate cu prevederile Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.386/2016 pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor 101 „Declarație privind impozitul pe profit“ și 120 „Decont privind accizele“, cu modificările și completările ulterioare.3. (1) Obligația plății sumei redirecționate din impozitul pe profit revine organului fiscal competent.(2) Redirecționarea impozitului pe profit pentru sponsorizarea persoanelor juridice fără scop lucrativ, inclusiv a unităților de cult, poate fi efectuată doar dacă beneficiarul sponsorizării este înscris în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale.(3) În cazul redirecționării impozitului pe profit către Fondul Națiunilor Unite pentru Copii - UNICEF și către alte organizații internaționale care își desfășoară activitatea potrivit prevederilor unor acorduri speciale la care România este parte, nu există obligația înscrierii entității beneficiare respective în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale.4. În sensul prezentei proceduri, entitatea beneficiară poate fi persoană juridică fără scop lucrativ, unitate de cult, Fondul Națiunilor Unite pentru Copii - UNICEF, orice organizație internațională care își desfășoară activitatea potrivit prevederilor unor acorduri speciale la care România este parte, alți beneficiari prevăzuți de Legea nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificările și completările ulterioare, și de Legea bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare.5. Prezenta procedură se aplică de către compartimentul cu atribuții în gestiunea registrului contribuabililor și declarațiilor fiscale din cadrul organului fiscal central competent, denumit în continuare compartiment de specialitate.6. Termenul de soluționare a cererilor privind redirecționarea impozitului pe profit este de 45 de zile de la data depunerii, potrivit art. 77 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, dar nu mai târziu de 45 de zile de la data expirării termenului legal de exercitare a opțiunii de redirecționare.  +  Capitolul II Depunerea cererilor privind redirecționarea impozitului pe profit7. (1) Contribuabilii își exercită opțiunea de redirecționare a impozitului pe profit prin completarea și depunerea formularului 177 „Cerere privind redirecționarea impozitului pe profit“.(2) Opțiunea de redirecționare poate fi exercitată pentru una sau mai multe entități, în limita sumei stabilite potrivit pct. 2.(3) Formularul 177 se depune cu respectarea prevederilor art. 79 alin. (1^1) din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare. (4) În cazul contribuabililor membri ai unui grup fiscal, redirecționarea poate fi dispusă numai de persoana juridică responsabilă.(5) Cererile care se corectează la inițiativa contribuabililor nu se pot depune mai târziu de 45 de zile de la termenul legal de exercitare a opțiunii de redirecționare. 8. Cererile depuse după termenul prevăzut de lege și cererile care se corectează la inițiativa contribuabililor depuse după termenul prevăzut la pct. 7 alin. (5) nu vor fi prelucrate de către compartimentul de specialitate.  +  Capitolul III Soluționarea cererilor privind redirecționarea impozitului pe profit9. Compartimentul de specialitate realizează următoarele operațiuni în vederea soluționării formularelor 177 „Cerere privind redirecționarea impozitului pe profit“:a) primește și înregistrează cererile;b) organizează evidența cererilor;c) procesează cererile;d) verifică stingerea obligațiilor privind impozitul pe profit pentru contribuabilii care au depus cereri de redirecționare;e) notifică contribuabilii ale căror cereri conțin erori;f) transmite borderoul către unitatea de trezorerie în vederea virării sumelor către entitățile beneficiare;g) în baza acordului scris al contribuabilului, exprimat în prealabil, comunică entității beneficiare informațiile privind denumirea și codul de identificare fiscală ale contribuabilului care a dispus redirecționarea impozitului pe profit, precum și suma redirecționată de acesta;h) notifică contribuabilii privind modul de soluționare a cererii de redirecționare a impozitului pe profit;i) notifică contribuabilii privind contul bancar al entității beneficiare.10. (1) Compartimentul de specialitate organizează o evidență, în format electronic, a cererilor primite.(2) Evidența cererilor conține următoarele elemente:a) codul de identificare fiscală a contribuabilului;b) denumirea contribuabilului;c) domiciliul fiscal al contribuabilului;d) numărul de înregistrare a cererii, la organul fiscal;e) datele de identificare ale fiecărei entități beneficiare înscrise în cerere; f) suma solicitată a fi redirecționată către fiecare entitate beneficiară;g) existența acordului contribuabilului care a dispus redirecționarea impozitului pe profit pe baza căruia organul fiscal comunică entității beneficiare informațiile privind denumirea și codul de identificare fiscală ale contribuabilului, precum și suma redirecționată de acesta;h) numărul și data notificării privind erorile identificate în cererea de redirecționare și ale notificării privind contul bancar al entității beneficiare;i) data comunicării notificării privind erorile identificate în cererea de redirecționare și a notificării privind contul bancar al entității beneficiare;j) termenul de răspuns la notificarea privind erorile identificate în cererea de redirecționare și la notificarea privind contul bancar al entității beneficiare;k) data verificării stingerii obligațiilor de plată privind impozitul pe profit, precum și mențiuni privind stingerea acestora (obligațiile sunt stinse/obligațiile nu sunt stinse);l) modul de soluționare a cererilor privind redirecționarea impozitului pe profit:– suma din impozitul pe profit a fost redirecționată: se completează numărul și data borderoului transmis unității de trezorerie în vederea virării sumei către entitatea beneficiară;– suma din impozitul pe profit nu a fost redirecționată: se completează motivul pentru care suma din impozitul pe profit nu a fost redirecționată (nu au fost corectate informațiile din cerere, în termenul prevăzut de notificare, entitatea beneficiară nu figurează în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale, obligațiile privind impozitul pe profit nu au fost stinse în termen de 45 de zile de la scadență sau contribuabilul datorează impozit pe profit la nivelul impozitului minim pe cifra de afaceri).(3) Compartimentul de specialitate înregistrează în evidență datele prevăzute la alin. (2) lit. a)-g), în termen de o zi lucrătoare de la primirea cererilor.(4) În vederea completării informațiilor de la alin. (2) lit. e), compartimentul de specialitate înregistrează următoarele date privind entitatea beneficiară înscrisă în cerere: a) denumirea entității beneficiare;b) codul de identificare fiscală;c) contul bancar.(5) În vederea completării informațiilor de la alin. (2) lit. f), compartimentul de specialitate înregistrează în evidență, pentru fiecare entitate beneficiară, suma din impozitul pe profit pentru care a fost solicitată redirecționarea. 11. În situația în care contribuabilii solicită redirecționarea impozitului pe profit prin depunerea mai multor formulare 177 „Cerere privind redirecționarea impozitului pe profit“, solicitările vor fi analizate în ordinea cronologică a înregistrării acestora la organul fiscal.12. (1) În vederea soluționării cererii, compartimentul de specialitate verifică în evidențele fiscale informațiile cuprinse în cerere.(2) În situația contribuabililor care datorează impozit pe profit la nivelul impozitului minim pe cifra de afaceri, cererea se respinge.(3) Dacă în urma verificării informațiilor se constată erori în cererea depusă, compartimentul de specialitate transmite contribuabilului Notificarea privind erorile identificate în cererea de redirecționare, în care detaliază erorile identificate și solicită contribuabililor remedierea acestora.(4) Notificarea se completează conform modelului prevăzut în anexa nr. 3 la ordin și se comunică prin intermediul serviciului Spațiul Privat Virtual.(5) Corectarea informațiilor din cerere se realizează prin depunerea unei cereri 177 rectificative, care va cuprinde informațiile corectate solicitate în notificare, precum și toate informațiile corecte înscrise în cererea inițială. (6) Dacă, în termenul prevăzut în notificare, contribuabilul nu corectează informațiile eronate, identificate în notificare, cererea se respinge.(7) Contribuabilul poate depune, în cadrul termenului legal de depunere, un nou formular 177 „Cerere privind redirecționarea impozitului pe profit“. 13. (1) Zilnic, pentru contribuabilii care au depus cereri de redirecționare corecte, compartimentul de specialitate verifică stingerea obligațiilor fiscale reprezentând impozitul pe profit aferent anului fiscal pentru care se solicită redirecționarea.(2) Compartimentul de specialitate înscrie în evidența cererilor, la fiecare contribuabil, la pct. 10 alin. (2) lit. k) data verificării stingerii obligațiilor fiscale de la alin. (1), precum și mențiuni privind stingerea acestora (obligațiile sunt stinse/obligațiile nu sunt stinse).(3) În cazul în care, după expirarea unui termen de 45 de zile de la scadență, compartimentul de specialitate constată că obligațiile fiscale de la alin. (1) nu sunt stinse, cererea se respinge.14. (1) Compartimentul de specialitate întocmește lista privind redirecționarea impozitului pe profit, care cuprinde contribuabilii care au depus cereri corecte și care nu înregistrează obligații de plată reprezentând impozit pe profit, entitățile beneficiare și suma solicitată.(2) Compartimentul de specialitate verifică dacă entitățile beneficiare care au obligația înregistrării în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale figurează în acest registru. (3) Din lista de la alin. (1) sunt eliminate entitățile nonprofit/unitățile de cult care nu figurează în registru.(4) Pe baza listei de la alin. (3), compartimentul de specialitate editează, cu ajutorul aplicației informatice, câte un borderou, care cuprinde următoarele informații:a) numărul/data borderoului;b) informații privind contribuabilul: (i) codul de identificare fiscală;(ii) denumirea;c) informații privind entitatea beneficiară:(i) denumirea entității beneficiare;(ii) codul de identificare fiscală al entității beneficiare;(iii) simbol cont bancar (IBAN);(iv) suma redirecționată15. Borderoul se aprobă de către conducătorul unității fiscale, cu mențiunea „Bun de plată“, și se transmite unității de trezorerie.16. (1) În situația în care unitatea de trezorerie comunică organului fiscal că nu poate efectua viramentul sumelor întrucât contul bancar înscris în cerere figurează ca fiind închis, compartimentul de specialitate întocmește și transmite contribuabilului Notificarea privind contul bancar al entității beneficiare prevăzută în anexa nr. 6.(2) Transmiterea informației privind contul bancar se realizează prin depunerea unei cereri 177 rectificative, care va cuprinde informațiile solicitate în notificare, precum și toate informațiile corecte înscrise în cererea inițială.(3) Dacă, în termenul prevăzut în notificare, contribuabilul nu comunică informația solicitată prin notificarea de la alin. (1), cererea se respinge.(4) Contribuabilul poate depune, în cadrul termenului legal de depunere, un nou formular 177 „Cerere privind redirecționarea impozitului pe profit“.(5) Dispozițiile pct. 13-15 se aplică în mod corespunzător.17. Informațiile privind modalitatea de soluționare a cererii se înscriu în evidență la pct. 10 alin. (2) lit. l).18. Compartimentul de specialitate comunică contribuabilului, prin intermediul serviciului Spațiul Privat Virtual, o notificare privind modul de soluționare a cererii privind redirecționarea impozitului pe profit conform modelului prevăzut în anexa nr. 4. 19. (1) În cazul contribuabililor care și-au exprimat acordul, potrivit legii, compartimentul de specialitate centralizează, pe codul de identificare fiscală a entității beneficiare, informațiile privind datele de identificare a contribuabililor care au dispus redirecționarea sumelor către respectiva entitate, precum și sumele redirecționate de aceștia, conform borderoului transmis unității de trezorerie.(2) Lunar, până la data de 10 a fiecărei luni, compartimentul de specialitate comunică entității beneficiare, prin intermediul serviciului Spațiul Privat Virtual, o notificare cu informațiile prevăzute la alin. (1) conform modelului prevăzut în anexa nr. 5.-----