ORDIN nr. 107 din 19 martie 2024privind implementarea măsurilor și intervențiilor compensatorii de mediu și climă din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 și din Planul strategic PAC 2023-2027, începând cu anul 2024
EMITENT
  • MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 242 din 21 martie 2024



    Având în vedere Referatul de aprobare nr. 141.246 din 19.03.2024 întocmit de Direcția generală dezvoltare rurală - Autoritate de management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală, în calitate de Autoritate de management pentru Planul strategic PAC 2023-2027,în baza prevederilor:– Regulamentului (UE) nr. 1.305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului, cu modificările și completările ulterioare;– Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2.799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1.290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului, cu modificările și completările ulterioare;– Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește sistemul integrat de administrare și control, măsurile de dezvoltare rurală și ecocondiționalitatea, cu modificările și completările ulterioare;– Regulamentului delegat (UE) nr. 640/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Sistemul Integrat de Administrare și Control și condițiile pentru refuzarea sau retragerea plăților și pentru sancțiunile administrative aplicabile în cazul plăților directe, al sprijinului pentru dezvoltare rurală și al ecocondiționalității, cu modificările și completările ulterioare;– Regulamentului (UE) 2021/2.115 al Parlamentului European și al Consiliului din 2 decembrie 2021 de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul politicii agricole comune (planurile strategice PAC) și finanțate de Fondul european de garantare agricolă (FEGA) și de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1.305/2013 și (UE) nr. 1.307/2013;– Regulamentului (UE) 2021/2.116 al Parlamentului European și al Consiliului din 2 decembrie 2021 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013;– Regulamentului (UE) 2022/1.172 al Comisiei Europene din 4 mai 2022 de completare a Regulamentului (UE) 2021/2.116 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește sistemul integrat de administrare și control din cadrul politicii agricole comune și aplicarea și calcularea sancțiunilor administrative aferente condiționalității;– Programului național de dezvoltare rurală 2014-2020 (PNDR 2014-2020), aprobat pentru România prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei Europene C (2015) 3.508 din 26 mai 2015, cu modificările și completările ulterioare;– Planului strategic PAC 2023-2027 al României, aprobat prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei Europene C (2022) 8.783 din 7 decembrie 2022, cu modificările și completările ulterioare;– Legii nr. 1/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, cu modificările și completările ulterioare;– Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2014 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, prin reorganizarea Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, aprobată prin Legea nr. 43/2015, cu modificările și completările ulterioare;– Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 85/2023 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA și FEADR, aferente politicii agricole comune, precum și a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2023-2027 și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul garantării;– Hotărârii Guvernului nr. 226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor programului național de dezvoltare rurală cofinanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și de la bugetul de stat, cu modificările și completările ulterioare;– Hotărârii Guvernului nr. 1.570/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor specifice dezvoltării rurale cuprinse în Planul strategic PAC 2023-2027, cu modificările și completările ulterioare;– Hotărârii Guvernului nr. 1.571/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor aferente sectoarelor vegetal și zootehnic din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, finanțate din Fondul european de garantare agricolă și de la bugetul de stat, cu modificările și completările ulterioare;– Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 194/2019 privind aprobarea sistemelor de sancțiuni aplicabile cererilor de plată depuse începând cu anul 2019 pentru măsurile 10 „Agromediu și climă“, 11 „Agricultura ecologică“ și 13 „Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice“ prevăzute în Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, cu modificările și completările ulterioare;– Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, al ministrului mediului, apelor și pădurilor și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 352/636/54/2015 pentru aprobarea normelor privind ecocondiționalitatea în cadrul schemelor și măsurilor de sprijin pentru fermieri în România, cu modificările ulterioare;– Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, al ministrului mediului, apelor și pădurilor și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 54/570/32/2023 pentru punerea în aplicare a normelor privind condiționalitatea în cadrul intervențiilor sub formă de plăți directe și unor intervenții și măsuri pentru dezvoltare rurală, începând cu anul de cerere 2023;– Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 106/2024 privind modalitatea de implementare, îndeplinirea criteriilor de eligibilitate, a condițiilor și altor cerințe specifice, inclusiv tipurile de documente justificative pentru intervențiile aferente sectoarelor vegetal și zootehnic prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a) și b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.571/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor aferente sectoarelor vegetal și zootehnic din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, finanțate din Fondul european de garantare agricolă și de la bugetul de stat, începând cu anul 2024;– Acordului de delegare al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) nr. P107 din 24.06.2015, Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) nr. A69 din 24.06.2015 pentru implementarea, prin Sistemul Integrat de Administrare și Control (IACS), a măsurilor din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 finanțate din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de la bugetul de stat, respectiv: măsura 10 „Agromediu și climă“, măsura 11 „Agricultura ecologică“, măsura 13 „Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale“, cu modificările și completările ulterioare;– Acordului de delegare al AFIR nr. 109 din 2.07.2015/APIA nr. A106 din 10.07.2015/Agenției Naționale pentru Zootehnie „Prof. Dr. G.K. Constantinescu“ (ANZ) nr. 11.710 din 15.07.2015 pentru implementarea măsurii 10 „Agromediu și climă“, submăsura 10.1 „Plăți de agromediu și climă“, pachetul 8 „Creșterea animalelor de fermă din rase locale în pericol de abandon“ din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, aprobat prin Decizia (CE) 3.508 din 26.05.2015, cu modificările și completările ulterioare;– Acordului de delegare al APIA nr. A109 din 24.09.2015, Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) nr. 15.365 din 1.10.2015 privind verificarea respectării de către agricultori a cerințelor legale în materie de gestionare (SMR 4-9 și a SMR 11-13) și a bunelor condiții agricole și de mediu (GAEC), cu modificările și completările ulterioare;– Acordului de delegare al APIA nr. 163 din 28.02.2017, Autorității Naționale Fitosanitare (ANF) nr. 755/F din 3.03.2017 pentru delegarea unor atribuții privind verificarea respectării de către fermieri a cerinței legale în materie de gestionare referitoare la „Introducerea pe piață a produselor de protecție a plantelor (SMR 10)“, cu modificările și completările ulterioare,în temeiul prevederilor:– art. 31 din Hotărârea Guvernului nr. 226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor programului național de dezvoltare rurală cofinanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și de la bugetul de stat, cu modificările și completările ulterioare;– art. 47 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.570/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor specifice dezvoltării rurale cuprinse în Planul strategic PAC 2023-2027, cu modificările și completările ulterioare;– art. 57 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;– art. 9 alin. (5) și (6) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, cu modificările și completările ulterioare,ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite prezentul ordin.  +  Capitolul I Domeniul de aplicare și definiții  +  Articolul 1Prezentul ordin stabilește dispoziții privind implementarea măsurilor compensatorii de mediu și climă din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, denumit în continuare PNDR 2014-2020, și a intervențiilor cu caracter compensatoriu finanțate prin Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) din Planul strategic PAC 2023-2027, denumit în continuare PS 2023-2027, denumite în continuare scheme de sprijin compensatoriu de mediu și climă, începând cu anul 2024, pentru:a) măsura 10 „Agromediu și climă“ din PNDR 2014-2020, denumită în continuare măsura 10;b) măsura 11 „Agricultură ecologică“, submăsura 11.1 „Sprijin pentru conversia la metodele de agricultură ecologică“ și submăsura 11.2 „Sprijin pentru menținerea practicilor de agricultură ecologică“ din PNDR 2014-2020, denumită în continuare măsura 11;c) intervenția DR-01 „Agromediu și climă pe pajiști permanente“ din PS 2023-2027, denumită în continuare intervenția DR-01;d) intervenția DR-02 „Agromediu și climă pe terenuri arabile“ din PS 2023-2027, denumită în continuare intervenția DR-02;e) intervenția DR-03 „Agromediu și climă - Creșterea animalelor de fermă din rase locale în pericol de abandon“ din PS 2023-2027, denumită în continuare intervenția DR-03;f) intervenția DR-04 „Agricultură ecologică - conversie“ din PS 2023-2027, denumită în continuare intervenția DR-04;g) intervenția DR-05 „Agricultură ecologică - menținerea certificării“ din PS 2023-2027, denumită în continuare intervenția DR-05;h) intervenția DR-09 „Zone afectate de constrângeri naturale - Zona Montană“ din PS 2023-2027, denumită în continuare intervenția DR-09;i) intervenția DR-10 „Zone afectate de constrângeri naturale semnificative“ din PS 2023-2027, denumită în continuare intervenția DR-10;j) intervenția DR-11 „Zone afectate de constrângeri naturale specifice“ din PS 2023-2027, denumită în continuare intervenția DR-11.  +  Articolul 2În aplicarea schemelor de sprijin compensatoriu de mediu și climă, termenii și expresiile utilizate sunt definite de:a) Regulamentul (UE) 2021/2.115 al Parlamentului European și al Consiliului din 2 decembrie 2021 de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul politicii agricole comune (planurile strategice PAC) și finanțate de Fondul european de garantare agricolă (FEGA) și de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1.305/2013 și (UE) nr. 1.307/2013, cu completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul (UE) 2021/2.115;b) Regulamentul (UE) 2021/2.116 al Parlamentului European și al Consiliului din 2 decembrie 2021 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013, cu completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul (UE) 2021/2.116;c) Hotărârea Guvernului nr. 1.570/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor specifice dezvoltării rurale cuprinse în Planul strategic PAC 2023-2027, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Hotărârea Guvernului nr. 1.570/2022;d) Hotărârea Guvernului nr. 1.571/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor aferente sectoarelor vegetal și zootehnic din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, finanțate din Fondul european de garantare agricolă și de la bugetul de stat, cu modificările și completările ulterioare;e) Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 106/2024 privind modalitatea de implementare, îndeplinirea criteriilor de eligibilitate, a condițiilor și altor cerințe specifice, inclusiv tipurile de documente justificative pentru intervențiile aferente sectoarelor vegetal și zootehnic prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a) și b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.571/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor aferente sectoarelor vegetal și zootehnic din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, finanțate din Fondul european de garantare agricolă și de la bugetul de stat, începând cu anul 2024, denumit în continuare Ordinul MADR nr. 106/2024.  +  Capitolul II Dispoziții generale  +  Articolul 3În implementarea schemelor de sprijin compensatoriu de mediu și climă prevăzute la art. 1 lit. b), h), i) și j), beneficiarii sunt încadrați în categoria fermierilor activi, cu aplicarea prevederilor art. 18-25 din Ordinul MADR nr. 106/2024.  +  Articolul 4În implementarea schemelor de sprijin compensatoriu de mediu și climă prevăzute la art. 1 sunt aplicabile prevederile art. 3-17, art. 112-114 și art. 118-124 din Ordinul MADR nr. 106/2024.  +  Articolul 5Pentru cazurile de forță majoră și circumstanțele excepționale care afectează angajamentele asumate în cadrul schemelor de sprijin compensatoriu de mediu și climă prevăzute la art. 1 se aplică prevederile art. 115-117 din Ordinul MADR nr. 106/2024.  +  Capitolul III Implementarea măsurilor compensatorii de mediu și climă din PNDR 2014-2020  +  Articolul 6Implementarea măsurilor prevăzute la art. 1 lit. a) și b) se realizează în condițiile PNDR 2014-2020, ale Regulamentului (UE) nr. 1.305/2013, cu respectarea prevederilor art. 12 și 13 din Regulamentul delegat (UE) 2022/1.172 al Comisiei din 4 mai 2022 de completare a Regulamentului (UE) 2021/2.116 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește sistemul integrat de administrare și control din cadrul politicii agricole comune și aplicarea și calcularea sancțiunilor administrative aferente condiționalității.  +  Articolul 7(1) Pentru măsurile prevăzute la art. 1 lit. a) și b) nu pot fi deschise angajamente noi începând din anul 2024. Angajamentele aflate în desfășurare continuă până la finalizarea perioadei de implementare asumate la deschiderea angajamentelor respective.(2) Începând din anul 2024, angajamentele aflate în desfășurare în cadrul măsurilor de mediu și climă ale PNDR 2014-2020 precizate la art. 1 lit. a) și b) se adaptează la cadrul juridic aplicabil perioadei de programare 2023-2027, fiind obligatorie respectarea normelor privind condiționalitatea prevăzute de Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, al ministrului mediului, apelor și pădurilor și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 54/570/32/2023 pentru punerea în aplicare a normelor privind condiționalitatea în cadrul intervențiilor sub formă de plăți directe și unor intervenții și măsuri pentru dezvoltare rurală, începând cu anul de cerere 2023, denumit în continuare Ordinul MADR/MMAP/ANSVSA nr. 54/570/32/2023.(3) Pentru angajamentele aflate în desfășurare în cadrul măsurilor de mediu și climă ale PNDR 2014-2020 precizate la art. 1 lit. a), adaptarea la cadrul juridic al perioadei de programare 2023-2027 prevăzută la alin. (2) conduce la înlocuirea cerințelor de bază constituite din cerințele de ecocondiționalitate GAEC/SMR relevante, stabilite în baza Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, al ministrului mediului, apelor și pădurilor și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 352/636/54/2015 pentru aprobarea normelor privind ecocondiționalitatea în cadrul schemelor și măsurilor de sprijin pentru fermieri în România, cu modificările ulterioare, cu cerințele GAEC/SMR relevante din condiționalitate, stabilite în baza Ordinului MADR/MMAP/ANSVSA nr. 54/570/32/2023. Corespondența GAEC/SMR relevante din condiționalitate cu cerințele GAEC/SMR relevante din ecocondiționalitate se include în Ghidul informativ pentru beneficiarii măsurii 10 „Agromediu și climă“ din PNDR 2014-2020, aplicabil începând din anul 2024.(4) Solicitanții de plăți compensatorii pentru angajamentele prevăzute la alin. (3), care nu acceptă adaptarea la cerințele de bază pe care angajamentele trebuie să le depășească, aplicabile în perioada de programare 2023-2027, pot accesa clauza de revizuire. Accesarea clauzei de revizuire la nivel de pachet pentru angajamentele aplicate pe suprafață și la nivel de rasă pentru angajamentul aplicat pe unitate vită mare se poate face în perioada de depunere a cererilor de plată aferentă anului 2024 și conduce la închiderea anticipată a angajamentului fără obligativitatea rambursării sumelor primite anterior pentru perioada în care angajamentul a produs efecte.  +  Articolul 8(1) Angajamentele se urmăresc:a) la nivel de parcelă agricolă în cazul pachetelor 1, 2, 3, 6, 7, 9, 10 și 11.2 din cadrul măsurii 10 și al pachetelor 1, 2, 3, 4, 5 și 6 ale fiecărei submăsuri din cadrul măsurii 11, respectiv submăsura 11.1 și submăsura 11.2;b) la nivel de suprafață totală angajată pentru pachetele 4, 5 și 11.1 din cadrul măsurii 10;c) la nivelul efectivelor de animale femele adulte de reproducție din rase locale în pericol de abandon prevăzut la începerea angajamentului, în cazul pachetului 8 din măsura 10.(2) Parcelele aflate sub angajament în cadrul măsurii 10 și/sau măsurii 11 nu se comasează. (3) Pachetele măsurilor 10 și 11 nu se accesează pe subparcelă agricolă. Fac excepție declararea pachetului 10 al măsurii 10 în combinație cu pachetele 1, 2 sau 5 ale ambelor submăsuri ale măsurii 11 și declararea pachetului 9.1 și a pachetului 10 ale măsurii 10 cu pachetele 1, 2 sau 5 ale intervențiilor DR-04 sau DR-05, pachetul declarat limitând suplimentar suprafața respectivă, fără a aduce atingere cerinței privind suprafața minimă a parcelei agricole pe pachet și, respectiv, a condițiilor de eligibilitate, de bază și specifice fiecărei măsuri.(4) În cazul combinării măsurii 11 cu ecoschema PD-04 - Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil din PS 2023-2027 și/sau al aplicării standardului de condiționalitate GAEC 8, suprafețele din terenul arabil ocupate de elementele neproductive sunt excluse din suprafața determinată a parcelei pentru măsura 11, fără aplicarea sancțiunilor aferente reducerii suprafeței angajate.(5) Anul de angajament pentru măsura 10 - pachetele 4 și 7 se consideră încheiat atunci când au fost îndeplinite toate obiectivele angajamentului pentru pachetul respectiv, inclusiv cerințele specifice privind încorporarea culturilor în anul următor anului de cerere.  +  Articolul 9Angajamentele încheiate pentru pachetul 4 din cadrul măsurii 10 sunt condiționate de menținerea valorii suprafeței total angajate pe toată perioada de angajament, parcelele pe care se aplică cerințele putând fi însă schimbate de la un an la altul atât la depunerea cererii, cât și ulterior. În cazul în care semănarea culturilor verzi se realizează pe altă parcelă decât cea indicată în cererea de plată, fermierul are obligația să notifice Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) până cel târziu la 20 septembrie cu privire la înființarea culturii pe o altă parcelă. În lipsa acestei notificări, suprafața respectivă este exclusă de la plată. Mutarea pachetului 4 poate fi aplicată doar pe o parcelă întreagă, nu pe fracțiune de parcelă, și nu este condiționată de menținerea suprafeței inițiale a parcelei, ci doar de menținerea suprafeței totale angajate.  +  Articolul 10(1) Pentru măsurile 10 și 11, suprafața angajată poate fi modificată prin extinderea suprafeței angajate potrivit prevederilor art. 21 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor programului național de dezvoltare rurală cofinanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și de la bugetul de stat, cu modificările și completările ulterioare.(2) În cazul pachetului 8 din măsura 10 nu se deschide un nou angajament, cel inițial continuând până la expirarea celor 5 ani, dacă fermierul declară un număr de animale pe rasă cu până la 20% mai mare decât numărul de animale pe rasă determinat în primul an de angajament.  +  Articolul 11Fermierii care accesează măsura 10 și/sau măsura 11 trebuie să facă dovada deținerii cunoștințelor și informațiilor necesare. Documentul justificativ privind deținerea competențelor necesare implementării angajamentelor este valabil la nivel de măsură și trebuie prezentat la APIA până la data de 10 octombrie inclusiv a anului de cerere respectiv, în funcție de suprafața angajată/numărul de animale angajate. Pentru stabilirea anului de angajament în care trebuie dovedită deținerea cunoștințelor și informațiilor necesare în raport cu pragul de suprafață/numărul de animale prevăzut de fișele măsurii 10 sau măsurii 11, suprafața angajată se calculează la nivel de pachet/subpachet/variantă. Sintagmele prima plată, cea de-a II-a plată și cea de-a III-a plată menționate în fișele măsurilor 10 și 11 se referă la prima plată din unul dintre anii de angajament (primul an, al II-lea an, al III-lea an) efectuată către beneficiar în anul de cerere respectiv (plata în avans sau plata regulară), fără a depăși data efectuării plății aferente ultimului an de angajament.  +  Articolul 12(1) Angajamentele aferente măsurii 11 se aplică la nivel de parcelă agricolă, neexistând posibilitatea schimbării parcelelor pe perioada angajamentelor. De asemenea, trebuie menținute aceleași suprafețe determinate la plată în primul an de angajament pe parcursul anilor de angajament. Parcela pe care s-a accesat măsura 11 trebuie să rămână parcelă de sine stătătoare pe toată perioada angajamentului.(2) Fermierii care au finalizat cei 2 sau 3 ani de conversie pot începe angajamente în cadrul intervenției DR-05, cu semnarea unui nou angajament pentru perioada prevăzută de PS 2023-2027. Aceștia au obligația de a menține suprafețele în sistem ecologic 5 ani de la semnarea angajamentului aferent submăsurii 11.1.(3) Dacă pe perioada de angajament din submăsura 11.2 se constată nerespectări ale angajamentului care conduc la recuperarea sumelor necuvenite primite pentru anii anteriori de cerere, recuperarea se va face și pe perioada conversiei, dacă nu s-au încheiat cei 5 ani de la semnarea angajamentului aferent submăsurii 11.1.(4) Plățile din cadrul submăsurii 11.1 se acordă numai pentru limitele perioadelor de conversie, prevăzute în PNDR 2014-2020, pentru fiecare categorie de producție vegetală, și nu în cazul repetării anului de conversie sau al prelungirii perioadei de conversie. În cazul constatării repetării anului de conversie sau a prelungirii perioadei de conversie, se consideră angajament nerespectat și se aplică sancțiuni potrivit prevederilor Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 194/2019 privind aprobarea sistemelor de sancțiuni aplicabile cererilor de plată depuse începând cu anul 2019 pentru măsurile 10 „Agromediu și climă“, 11 „Agricultura ecologică“ și 13 „Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice“ prevăzute în Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Ordinul MADR nr. 194/2019.  +  Articolul 13(1) Pentru a nu repeta anul de conversie sau prelungi perioada de conversie, în cazul în care în anul curent perioada de conversie se încheie după termenul-limită de depunere a cererii de plată, dar până la termenul legal de depunere la APIA a certificatului care confirmă statutul de suprafață ecologică, la momentul depunerii cererii de plată, în declarația de suprafață, fermierul nu va mai solicita submăsura 11.1. Angajamentul pentru submăsura 11.1 se închide, dar fermierul este obligat să mențină certificarea suprafețelor care au făcut obiectul angajamentului în cadrul submăsurii 11.1 pentru o perioadă de cel puțin 5 ani de la momentul semnării acestuia. Fermierul poate solicita și deschide angajament nou în cadrul intervenției DR-05 din PS 2023-2027 începând din anul curent de cerere, acest an reprezentând primul an de angajament în cadrul intervenției DR-05.(2) În situația în care certificatul prevăzut la alin. (1) nu confirmă statutul de suprafață ecologică, nu se permite deschiderea angajamentului solicitat pentru intervenția DR-05, iar fermierul va fi sancționat pentru nerespectarea angajamentului pentru submăsura 11.1.(3) În situația în care în anul curent de cerere fermierul solicită sprijin pentru submăsura 11.1 și ulterior depune la APIA, în termenul legal, certificatul care confirmă statutul de suprafață ecologică, angajamentul aferent submăsurii 11.1 este adaptat la condițiile specifice ale intervenției DR-05 pentru anul curent de cerere. Anul curent de cerere reprezintă anul finalizării conversiei și ultimul an de angajament pe submăsura 11.1, iar nivelul plății în anul respectiv va fi cel corespondent intervenției DR-05. Fermierul este obligat să mențină certificarea suprafețelor care au făcut obiectul angajamentului în cadrul submăsurii 11.1 pentru o perioadă de cel puțin 5 ani de la momentul semnării acestuia. În anul următor finalizării conversiei, fermierul poate deschide angajament nou în cadrul intervenției DR-05. Adaptarea angajamentelor aflate în derulare în cadrul submăsurii 11.1 se acceptă până la termenul de depunere a certificatului.  +  Articolul 14(1) În cazul în care în anul curent de cerere fermierul solicită sprijin pentru submăsura 11.1 și ulterior obține autorizație de recunoaștere retroactivă a unei perioade anterioare perioadei de conversie, în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (1) din Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 312/2021 privind organizarea sistemului de control și certificare, de aprobare a organismelor de control și de supraveghere a activității acestora în agricultura ecologică, cu modificările ulterioare, denumit în continuare Ordinul MADR nr. 312/2021, ale art. 10 alin. (3) din Regulamentul (UE) 2018/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2018 privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului, precum și ale art. 1 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/464 al Comisiei din 26 martie 2020 de stabilire a anumitor norme de aplicare a Regulamentului (UE) 2018/848 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește documentele necesare pentru recunoașterea retroactivă a perioadei în scopul conversiei, producția de produse ecologice și informațiile care trebuie furnizate de către statele membre, și depune la APIA, în termenul legal, certificatul emis de organismul de control în conformitate cu prevederile art. 35 din Regulamentul (UE) 2018/848, care confirmă statutul de suprafață ecologică, angajamentul aflat în derulare în baza submăsurii 11.1 este adaptat la condițiile specifice ale intervenției DR-05 pentru anul respectiv de cerere.(2) Dacă fermierul obține autorizație de recunoaștere retroactivă a unei perioade anterioare perioadei de conversie și depune la APIA copia documentației privind acordarea autorizației până la termenul-limită de depunere a cererii de plată, angajamentul semnat în cadrul submăsurii 11.1 se închide fără recuperarea sumelor acordate pentru anii anteriori de cerere. Fermierul este obligat să mențină certificarea suprafețelor care au făcut obiectul angajamentului în cadrul submăsurii 11.1 pentru o perioadă de cel puțin 5 ani de la momentul semnării acestuia. Fermierul poate deschide un angajament nou în cadrul intervenției DR-05 începând din anul obținerii autorizației.(3) Dacă fermierul obține autorizație de recunoaștere retroactivă a unei perioade anterioare perioadei de conversie după termenul-limită de depunere a cererii de plată și prin cererea de plată a solicitat sprijin prin submăsura 11.1, angajamentul aferent submăsurii 11.1 este adaptat la condițiile specifice ale intervenției DR-05 pentru anul curent de cerere, anul aprobării autorizației reprezintă ultimul an de angajament pe submăsura 11.1, iar nivelul plății în anul respectiv va fi cel corespondent intervenției DR-05. Fermierul este obligat să mențină certificarea suprafețelor care au făcut obiectul angajamentului în cadrul submăsurii 11.1 pentru o perioadă de cel puțin 5 ani de la momentul semnării acestuia. În anul următor obținerii autorizării fermierul poate să deschidă angajament în cadrul intervenției DR-05.(4) Adaptarea angajamentelor aflate în derulare în cadrul submăsurii 11.1 se acceptă până la efectuarea plății pentru anul curent de cerere.(5) Copia documentației privind acordarea autorizației de recunoaștere retroactivă a unei perioade anterioare perioadei de conversie trebuie depusă la APIA cel târziu odată cu depunerea certificatului emis de organismul de control, menționat la art. 9 alin. (1) lit. q) din Ordinul MADR nr. 312/2021.  +  Articolul 15(1) În situația în care pe parcursul implementării angajamentului măsurii 11 beneficiarul schimbă categoria de folosință a terenului, pentru parcelele respective nu i se vor aplica sancțiuni administrative dacă face dovada continuării practicilor agriculturii ecologice pe suprafețele angajate, prin depunerea certificatului, și a respectării celorlalte condiții specifice menținerii suprafeței în sistem ecologic de agricultură pe perioada de angajament rămasă.(2) Beneficiarul nu va putea obține pentru anul în curs plata compensatorie pentru parcelele pe care a schimbat categoria de folosință, pentru pachetul pentru care are angajamentul în derulare, dacă schimbarea categoriei de folosință a fost făcută între momentul depunerii cererii de plată și emiterea certificatului care confirmă statutul suprafeței înregistrate în sistemul ecologic.(3) Beneficiarul va putea obține plata compensatorie pentru parcelele pe care a schimbat categoria de folosință pentru pachetul care corespunde noii categorii de folosință numai dacă solicită, în perioada de depunere a cererilor de plată, adaptarea angajamentului aflat în derulare pentru agricultura ecologică pentru restul duratei rămase pentru implementarea angajamentului inițial. (4) Beneficiarul care, pe parcursul implementării angajamentului măsurii 11, a schimbat categoria de folosință a terenului pe o parte din parcele va putea beneficia în continuare de plată pentru celelalte suprafețe aflate sub angajament pe care înființează culturi eligibile în cadrul pachetelor pentru care avea în derulare angajamentul, care rămâne în vigoare pentru restul duratei rămase pentru implementarea angajamentului inițial.  +  Articolul 16(1) Apariția cazurilor de forță majoră și circumstanțele excepționale în implementarea măsurilor prevăzute la art. 1 lit. a) și b) se analizează potrivit prevederilor Ordinului MADR nr. 194/2019.(2) Cazurile de forță majoră și circumstanțele excepționale se notifică în scris la APIA, furnizându-se în același timp dovezi relevante care atestă apariția situațiilor menționate la art. 5 în termen de 15 zile lucrătoare de la data la care beneficiarul sau succesorul său în drepturi este în măsură să trimită respectiva notificare.(3) În cazul în care beneficiarul sau succesorul acestuia depășește termenul prevăzut la alin. (2), notificarea nu se ia în considerare.(4) În cazul apariției în anul curent de cerere a unui caz de forță majoră pentru care fermierul a depus la APIA în termen documentele stabilite prin legislație, anul respectiv se va lua în considerare în calcularea duratei angajamentului aferent submăsurii 11.1/11.2, după caz, chiar dacă suprafața afectată de forța majoră nu va fi certificată pentru anul în cauză.  +  Articolul 17Controalele la fața locului pot fi anunțate cu condiția ca acest lucru să nu aducă atingere scopului sau eficacității acestora. Orice preaviz nu poate depăși 14 zile. Cu toate acestea, în cazul controalelor la fața locului ale cererilor de plată pentru animale în cadrul pachetului 8 din măsura 10, preavizul nu poate depăși 48 de ore. În cazul în care legislația aplicabilă actelor și standardelor relevante în materie de condiționalitate impune efectuarea controalelor la fața locului în mod inopinat, preavizul de maximum 48 de ore se aplică în cazul controalelor la fața locului referitoare la condiționalitate.  +  Capitolul IV Implementarea intervențiilor compensatorii de mediu și climă finanțate prin FEADR din PS 2023-2027  +  Articolul 18(1) Implementarea intervențiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-j) se realizează în condițiile Planului strategic PAC 2023-2027, ale Regulamentului (UE) 2021/2.115 și ale Regulamentului (UE) 2021/2.116.(2) Solicitanții de plăți compensatorii în cadrul intervențiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-j) trebuie să respecte normele de condiționalitate prevăzute de Ordinul MADR/MMAP/ANSVSA nr. 54/570/32/2023.  +  Articolul 19(1) Angajamentele se urmăresc:a) la nivel de parcelă agricolă în cazul pachetelor 9.1 și 10 din cadrul intervenției DR-02, al tuturor pachetelor fiecăreia dintre intervențiile DR-01, DR-04 și DR-05;b) la nivel de suprafață totală angajată pentru pachetele 4, 5 și 7 din cadrul intervenției DR-02;c) la nivelul efectivelor de animale femele adulte de reproducție, pe rasă, prevăzut la începerea angajamentului, în cazul intervenției DR-03.(2) Parcelele aflate sub angajament în cadrul intervențiilor DR-01, DR-02, DR-04 și DR-05 nu se comasează. (3) Pachetele intervențiilor DR-01, DR-02, DR-04 și DR-05 nu se accesează pe subparcelă agricolă. Face excepție declararea pachetelor 9.1 și 10 ale intervenției DR-02 în combinație cu pachetele 1, 2 sau 5 ale intervențiilor DR-04 și DR-05 sau ale submăsurilor aferente măsurii 11, pachetul declarat limitând suplimentar suprafața respectivă, fără a aduce atingere cerinței privind suprafața minimă a parcelei agricole pe pachet și, respectiv, condițiilor de eligibilitate de bază și specifice fiecărei intervenții. În cazul combinării intervenției DR-04 sau intervenției DR-05 cu ecoschema PD-04 - Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil din PS 2023-2027 și/sau al aplicării standardului de condiționalitate GAEC 8, suprafețele din terenul arabil ocupate de elementele neproductive sunt excluse din suprafața determinată a parcelei pentru intervențiile DR-04 și DR-05, fără aplicarea sancțiunilor aferente reducerii suprafeței angajate.(4) Anul de angajament pentru pachetul 4 al intervenției DR-02 se consideră încheiat atunci când au fost îndeplinite toate obiectivele angajamentului, inclusiv cerința specifică privind distrugerea mecanică a culturilor în anul următor anului de cerere.  +  Articolul 20(1) Pentru intervențiile DR-01, DR-02, DR-04 și DR-05, suprafața angajată poate fi modificată astfel:a) prin extinderea suprafeței angajate potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) și (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.570/2022;b) prin reducere cu până la 3% inclusiv față de suprafața angajată în primul an de angajament atât pentru angajamentele urmărite la nivel de parcelă, cât și pentru angajamentele care se aplică la nivelul suprafeței totale angajate; angajamentul inițial continuă până la finalizarea perioadei asumate la data semnării pentru suprafața redusă. Nu se recuperează sumele plătite anterior, iar plata se face pentru noua suprafață;c) pentru intervențiile DR-04 și DR-05, extinderea suprafeței se acceptă dacă noua suprafață are același statut cu suprafața aflată sub angajament.(2) Pentru intervenția DR-03, extinderea numărului de animale aflat sub angajament se poate realiza potrivit prevederilor art. 29 alin. (3) și (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.570/2022.  +  Articolul 21(1) Angajamentele aferente intervențiilor DR-04 și DR-05 se aplică la nivel de parcelă agricolă, neexistând posibilitatea schimbării parcelei pe perioada angajamentului. De asemenea, trebuie menținute aceleași suprafețe determinate la plată în primul an de angajament pe parcursul anilor de angajament, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 20 alin. (1) lit. b). Parcela angajată trebuie să rămână parcelă de sine stătătoare pe toată perioada angajamentului.(2) Dacă pe perioada angajamentului aferent intervenției DR-05, care urmează unui angajament aferent intervenției DR-04 sau submăsurii 11.1, se constată nerespectări ale angajamentului care conduc la recuperarea sumelor primite pentru anii anteriori de cerere, recuperarea se va face și pentru perioada angajamentului intervenției DR-04 sau submăsurii 11.1, dacă nu s-au încheiat cei 5 ani de menținere a angajamentului inițial.(3) Plățile aferente intervenției DR-04 se acordă numai pentru limitele perioadelor de conversie prevăzute în PS 2023-2027, pentru fiecare categorie de producție vegetală, și nu în cazul repetării anului de conversie sau al prelungirii perioadei de conversie. În cazul constatării repetării anului de conversie sau a prelungirii perioadei de conversie se consideră că angajamentul este nerespectat și se aplică sancțiuni, potrivit sistemelor de sancțiuni aferente intervențiilor din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, gestionate prin Sistemul integrat de administrare și control, aplicabile cererilor de plată depuse începând cu anul 2024, care se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.  +  Articolul 22(1) Pentru a nu repeta anul de conversie/prelungi perioada de conversie, în cazul în care în anul curent perioada de conversie se încheie după termenul-limită de depunere a cererii de plată, dar până la termenul legal de depunere la APIA a certificatului care confirmă statutul de suprafață ecologică, la momentul depunerii cererii de plată, în declarația de suprafață, fermierul nu va mai solicita sprijin în cadrul intervenției DR-04. Angajamentul pentru intervenția DR-04 se închide, dar fermierul este obligat să mențină certificarea suprafețelor care au făcut obiectul angajamentului în cadrul intervenției DR-04 pentru o perioadă de cel puțin 5 ani de la momentul semnării acestuia. Fermierul poate solicita și deschide angajament nou în cadrul intervenției DR-05 începând din anul curent de cerere, acest an reprezentând primul an de angajament în cadrul intervenției DR-05.(2) În situația în care certificatul nu confirmă statutul de suprafață ecologică, nu se permite deschiderea angajamentului solicitat pentru intervenția DR-05, iar fermierul va fi sancționat pentru nerespectarea angajamentului aferent intervenției DR-04.(3) În situația în care în anul curent de cerere fermierul solicită sprijin în cadrul intervenției DR-04 și ulterior depune la APIA, în termenul legal, certificatul care confirmă statutul de suprafață ecologică, angajamentul aferent intervenției DR-04 este adaptat la condițiile specifice ale intervenției DR-05 pentru anul curent de cerere. Anul curent de cerere reprezintă anul finalizării conversiei și ultimul an de angajament în cadrul intervenției DR-04, iar nivelul plății în anul respectiv va fi cel corespondent intervenției DR-05. Fermierul este obligat să mențină certificarea suprafețelor care au făcut obiectul angajamentului în cadrul intervenției DR-04 pentru o perioadă de cel puțin 5 ani de la momentul semnării acestuia. În anul următor finalizării conversiei, fermierul poate deschide angajament nou în cadrul intervenției DR-05. Adaptarea angajamentelor aflate în derulare în cadrul intervenției DR-04 se acceptă până la termenul de depunere a certificatului.  +  Articolul 23(1) În cazul în care în anul curent de cerere fermierul solicită sprijin pentru intervenția DR-04 și ulterior obține autorizație de recunoaștere retroactivă a unei perioade anterioare perioadei de conversie, în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (1) din Ordinul MADR nr. 312/2021, ale art. 10 alin. (3) din Regulamentul (UE) 2018/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2018 privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului, precum și ale art. 1 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/464 al Comisiei din 26 martie 2020 de stabilire a anumitor norme de aplicare a Regulamentului (UE) 2018/848 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește documentele necesare pentru recunoașterea retroactivă a perioadei în scopul conversiei, producția de produse ecologice și informațiile care trebuie furnizate de către statele membre, și depune la APIA, în termenul legal, certificatul emis de organismul de control în conformitate cu prevederile art. 35 din Regulamentul (UE) 2018/848, care confirmă statutul de suprafață ecologică, angajamentul aflat în derulare în baza intervenției DR-04 este adaptat la condițiile specifice ale intervenției DR-05 pentru anul respectiv de cerere.(2) Dacă fermierul obține autorizație de recunoaștere retroactivă a unei perioade anterioare perioadei de conversie și depune la APIA copia documentației privind acordarea autorizației până la termenul-limită de depunere a cererii de plată, angajamentul semnat în cadrul intervenției DR-04 se închide fără recuperarea sumelor acordate pentru anii anteriori de cerere. Fermierul este obligat să mențină certificarea suprafețelor care au făcut obiectul angajamentului aferent intervenției DR-04 pentru o perioadă de cel puțin 5 ani de la momentul semnării acestuia. Fermierul poate deschide un angajament nou în cadrul intervenției DR-05 începând din anul obținerii autorizației.(3) Dacă fermierul obține autorizație de recunoaștere retroactivă a unei perioade anterioare perioadei de conversie după termenul-limită de depunere a cererii de plată și prin cererea de plată a solicitat sprijin prin intervenția DR-04, anul aprobării autorizației reprezintă ultimul an de angajament în cadrul intervenției DR-04, iar nivelul plății în anul respectiv va fi cel corespondent intervenției DR-05. Fermierul este obligat să mențină certificarea suprafețelor care au făcut obiectul angajamentului în cadrul intervenției DR-04 pentru o perioadă de cel puțin 5 ani de la momentul semnării acestuia. În anul următor obținerii autorizării fermierul poate să deschidă angajament în cadrul intervenției DR-05.(4) Adaptarea angajamentelor aflate în derulare în cadrul intervenției DR-04 se acceptă până la efectuarea plății în anul curent de cerere.(5) Copia documentației privind acordarea autorizației de recunoaștere retroactivă a unei perioade anterioare perioadei de conversie trebuie depusă la APIA cel târziu până la termenul de depunere a certificatului emis de organismul de control, menționat la art. 9 alin. (1) lit. q) din Ordinul MADR nr. 312/2021.  +  Articolul 24(1) În situația în care pe parcursul implementării angajamentelor aferente intervențiilor DR-04 și DR-05 beneficiarul schimbă categoria de folosință a terenului, pentru parcelele respective nu i se vor aplica sancțiuni administrative dacă face dovada continuării practicilor agriculturii ecologice pe suprafețele angajate, prin depunerea certificatului, și a respectării celorlalte condiții specifice menținerii suprafeței în sistem de agricultură ecologică pe perioada de angajament rămasă.(2) Beneficiarul nu va putea obține pentru anul în curs plata compensatorie pentru parcelele pe care a schimbat categoria de folosință, pentru pachetul pentru care are angajamentul în derulare, dacă schimbarea categoriei de folosință a fost făcută între momentul depunerii cererii de plată și emiterea certificatului care confirmă statutul suprafeței înregistrate în sistemul ecologic.(3) Beneficiarul va putea obține plata compensatorie pentru parcelele pe care a schimbat categoria de folosință pentru pachetul care corespunde noii categorii de folosință numai dacă solicită, în perioada de depunere a cererilor de plată, adaptarea angajamentului aflat în derulare pentru agricultura ecologică pentru restul duratei rămase pentru implementarea angajamentului inițial. (4) Beneficiarul care, pe parcursul implementării angajamentelor aferente intervențiilor DR-04 și DR-05, a schimbat categoria de folosință a terenului pe o parte din parcele va putea beneficia în continuare de plată pentru celelalte suprafețe aflate sub angajament pe care înființează culturi eligibile în cadrul pachetelor pentru care avea în derulare angajamentul, care rămâne în vigoare pentru restul duratei rămase pentru implementarea angajamentului inițial.  +  Articolul 25(1) Apariția cazurilor de forță majoră și circumstanțele excepționale în implementarea intervențiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-j) se analizează potrivit prevederilor sistemelor de sancțiuni aplicabile acestor intervenții, care se aprobă, potrivit prevederilor art. 47 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 1.570/2022, prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale. (la 04-07-2024, Alineatul (1) , Articolul 25 , Capitolul IV a fost modificat de Articolul I din ORDINUL nr. 264 din 3 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 4 iulie 2024 ) (2) Cazurile de forță majoră și circumstanțele excepționale se notifică în scris APIA, furnizându-se în același timp dovezi relevante care atestă apariția situațiilor menționate la art. 5, în termen de 15 zile lucrătoare de la data la care beneficiarul sau succesorul său în drepturi este în măsură să trimită respectiva notificare.(3) În cazul în care beneficiarul sau succesorul acestuia depășește termenul prevăzut la alin. (2), notificarea nu se ia în considerare.(4) În cazul apariției în anul curent de cerere a unui caz de forță majoră pentru care fermierul a depus la APIA în termen documentele stabilite prin legislație, anul respectiv se va lua în considerare în calcularea duratei angajamentului aferent intervențiilor DR-04 și DR-05, după caz, chiar dacă suprafața afectată de forța majoră nu va fi certificată pentru anul în cauză, cu excepția declasării, caz în care angajamentele se închid fără recuperarea sumelor primite în campaniile anterioare.  +  Articolul 26Angajamentele aflate în derulare aferente intervenției DR-01 și pachetului 6, variantele 6.1 și 6.2, din DR04 și DR-05 pot fi adaptate în perioada de depunere a cererii de plată prin trecerea de la o variantă la alta a aceluiași pachet, cu condiția ca noile angajamente să țină seama de îndeplinirea obiectivelor angajamentului inițial și să prezinte cerințe superioare în domeniul mediului și al climei. Beneficiarul trebuie să îndeplinească angajamentul adaptat pentru restul duratei angajamentului inițial.  +  Articolul 27(1) Angajamentele încheiate pentru pachetele 4, 5 și 7 din cadrul intervenției DR-02 sunt condiționate de menținerea valorii suprafeței total angajate pe toată perioada de angajament, parcelele pe care se aplică cerințele putând fi însă schimbate de la un an la altul până la termenul-limită de depunere a cererii de plată. (2) Prin excepție de la alin. (1), pentru pachetul 4, parcelele pe care se aplică cerințele pot fi schimbate și după termenul-limită de depunere a cererii de plată. Astfel, în cazul în care semănarea culturilor verzi se realizează pe altă parcelă decât cea indicată în cererea de plată, fermierul are obligația să notifice APIA, în termen de 10 zile calendaristice de la înființarea culturii, dar nu mai târziu de 20 septembrie. Lipsa acestei notificări ori nerespectarea termenelor menționate conduce la excluderea de la plată a suprafeței respective.(3) Prin excepție de la alin. (1), pentru pachetul 7, parcelele pe care se înființează cultura de toamnă pot fi schimbate și după termenul-limită de depunere a cererii de plată. Astfel, în cazul în care semănarea culturilor de toamnă se realizează pe altă parcelă decât cea indicată în coloana aferentă culturilor de toamnă pentru pachetul 7 din cererea de plată, fermierul are obligația să notifice APIA, în termen de 10 zile calendaristice de la înființarea culturii, dar nu mai târziu de 20 septembrie. Lipsa acestei notificări ori nerespectarea termenelor menționate conduce la excluderea de la plată a suprafeței respective.(4) Mutarea pachetelor 4, 5 și 7 poate fi aplicată doar pe o parcelă întreagă, nu pe fracțiune de parcelă, și nu este condiționată de menținerea suprafeței inițiale a parcelei, ci doar de menținerea suprafeței totale angajate.  +  Capitolul V Dispoziții comune  +  Articolul 28Implementarea angajamentelor de către fermierii care solicită plăți compensatorii pentru schemele de sprijin compensatoriu de mediu și climă prevăzute la art. 1 implică desfășurarea unei activități agricole, respectarea normelor de condiționalitate, respectarea condițiilor de eligibilitate, de bază și specifice, ale fiecărei scheme de sprijin compensatoriu de mediu și climă, astfel cum sunt prevăzute în PNDR 2014-2020 și în PS 2023-2027.  +  Articolul 29Fermierii care nu desfășoară activitate agricolă nu sunt eligibili la plată. Fără a aduce atingere altor prevederi privind activitatea minimă, suprafețele agricole menținute în mod natural într-o stare adecvată pentru pășunat sau pentru cultivare și pe care nu se desfășoară activitate minimă, în perioada 15 iunie-1 octombrie a anului de cerere, nu sunt eligibile la plată. Fac excepție suprafețele aflate sub angajamente în cadrul măsurii 10, pachetului 9.2 al intervenției DR-01 și pachetelor 4 și 7 ale intervenției DR-02, pe care activitatea minimă se efectuează numai după data stabilită în fișa pachetului/ subpachetului/variantei corespunzător/corespunzătoare și nu depășește 15 octombrie a anului de cerere.  +  Articolul 30Documentele care dovedesc respectarea anumitor criterii de eligibilitate sau condiții specifice măsurilor și intervențiilor prevăzute la art. 1, disponibile la alte instituții sau organisme, sunt furnizate la solicitarea APIA de către instituțiile sau organismele responsabile cu emiterea sau atestarea acestora.  +  Articolul 31Nu se acordă niciun avantaj prevăzut de legislația Uniunii Europene care reglementează cadrul general de acordare a plăților în agricultură pentru schemele de plată pentru care au fost create în mod artificial condiții în vederea obținerii de avantaje, contrar obiectivelor legislației respective.  +  Articolul 32Pentru a asigura protecția eficace a intereselor financiare ale Uniunii Europene, potrivit prevederilor art. 59 din Regulamentul (UE) 2021/2.116, în cazul în care oricare dintre documentele prezentate de fermieri nu furnizează un nivel rezonabil de asigurare a controlului legalității și regularității plăților, APIA este îndreptățită să solicite documente suplimentare fermierilor.  +  Articolul 33Nu se aplică sancțiuni administrative în cazul în care fermierul demonstrează, în sensul art. 77 alin. (2) lit. d) din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013, pentru măsurile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a) și b), respectiv în sensul art. 59 alin. (5) lit. c) din Regulamentul (UE) 2021/2.116, pentru intervențiile prevăzute la art. 1 lit. c)-j), că nu este răspunzător pentru nerespectarea criteriilor de eligibilitate, a angajamentelor sau a altor obligații care rezultă din aplicarea normelor privind scheme de sprijin compensatoriu de mediu și climă, în cazul în care suprafețele sunt incluse, pe perioada de derulare a angajamentelor, în zonele cu protecție strictă din parcurile naționale și naturale, stabilite în baza prevederilor art. 22 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare. Totodată, angajamentele multianuale se închid fără recuperarea sumelor acordate pentru anii de cerere anteriori.  +  Articolul 34Prevederile art. 30 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.570/2022 se aplică și schemelor de sprijin compensatoriu de mediu și climă prevăzute la art. 1 lit. a) și b).  +  Articolul 35(1) Transferul pentru schemele de sprijin compensatoriu de mediu și climă se poate realiza prin:a) transferul de exploatație, oricând pe parcursul anului de cerere, până la emiterea primei decizii de plată. Pe parcursul unui an de cerere de plată se poate efectua un singur transfer pentru aceeași exploatație. În cazul schimbării formei de organizare și în cazul echivalării de entitate, preluarea angajamentelor este obligatorie. În cazul în care o parte sau întreaga exploatație este transferată altei persoane în cursul perioadei angajamentului respectiv, angajamentul pentru suprafețele/animalele preluate poate înceta și rambursarea nu este solicitată în ceea ce privește perioada în care angajamentul a produs efecte, dacă cesionarul nu preia și angajamentele asumate de cedent. În cazul transferului de exploatație, opțiunea privind preluarea sau nepreluarea de către cesionar se aplică tuturor angajamentelor aflate în derulare pentru suprafețele/ animalele preluate, indiferent de pachet sau de schemă;b) transferul de angajament, care poate fi total sau parțial, doar în perioada de depunere a cererilor de plată.(2) În cazul în care o suprafață sau animalele aflate sub angajament fac obiectul unui transfer de exploatație sau de angajament, cedentul și cesionarul sunt responsabili pentru neconformitățile săvârșite în perioada în care angajamentele asumate de aceștia au produs efecte, în condițiile legii.(3) În cazul transferului de exploatație și/sau al transferului de angajament, cesionarul este informat de APIA, în scris, asupra posibilității transferului de angajament și a stadiului implementării angajamentului de către cedent pe suprafețele/animalele vizate de transfer, până la acel moment. Înștiințarea privind situația angajamentelor care fac obiectul transferului de exploatație și/sau de angajament se semnează de către ambele părți.  +  Capitolul VI Dispoziții tranzitorii și finale  +  Articolul 36(1) Cererile de plată depuse înainte de intrarea în vigoare a prezentului ordin, inclusiv efectuarea plății, se soluționează potrivit legislației aplicabile la data depunerii acestora. (2) La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 82/2023 privind stabilirea modului de implementare a măsurilor compensatorii de mediu și climă din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 și a intervenției DR-10 din Planul strategic PAC 2023-2027, începând cu anul 2023, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 28 februarie 2023.  +  Articolul 37Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
    Florin-Ionuț Barbu
    București, 19 martie 2024.Nr. 107.-----