ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 72 din 21 iunie 2024pentru autorizarea Ministerului Afacerilor Interne, prin Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări, a Serviciului Român de Informații și a Consiliului Superior al Magistraturii să achiziționeze autovehicule necesare desfășurării activităților structurilor din cadrul acestora
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 589 din 25 iunie 2024



    Având în vedere mediul de securitate actual, caracterizat prin accentuarea impredictibilității în sistemul mondial de relații internaționale, care prezintă evoluții complexe, caracterizate de aducerea în prim-plan a vectorului militar și accentuarea naturii hibride a acțiunilor agresive între statele cu interese în Regiunea Extinsă a Mării Negre,luând în considerare că activitățile desfășurate de structurile Ministerului Afacerilor Interne în domeniul ordinii și siguranței publice au ca priorități instituționale: creșterea gradului de siguranță și protecție pentru cetățeni prin protejarea persoanei, a patrimoniului, siguranța stradală, prevenirea și combaterea infracționalității organizate și destructurarea grupărilor infracționale,având în vedere că Serviciul Român de Informații organizează și execută activități pentru culegerea, verificarea și valorificarea informațiilor necesare cunoașterii, prevenirii și contracarării oricăror acțiuni care constituie, potrivit legii, amenințări la adresa siguranței naționale a României, organizează și execută transportul corespondenței oficiale cu caracter clasificat pe întreg teritoriul României, execută activități informative și tehnice de prevenire și combatere a terorismului, intervenția antiteroristă, asigură protecția antiteroristă a demnitarilor și a altor persoane, potrivit prevederilor legale,ținând cont de faptul că îndeplinirea obiectivelor strategice instituționale ale Ministerului Afacerilor Interne și ale Serviciului Român de Informații presupune în mod obligatoriu perfecționarea suportului logistic și, implicit, a sistemului de planificare, programare și bugetare pentru a asigura atât îndeplinirea în bune condiții a misiunilor specifice, cât și o gestionare eficientă a resurselor avute la dispoziție,dat fiind faptul că situația actuală a înzestrării cu autovehicule a structurilor Ministerului Afacerilor Interne și ale Serviciului Român de Informații este grevată de o serie de neajunsuri generate de deficitele înregistrate la mai multe categorii de autovehicule, precum și de faptul că mijloacele de mobilitate terestră aflate în dotare sunt supuse permanent unei intense uzuri fizice și morale, măsurile practicate privind realizarea înzestrării asigurând parțial necesarul de mijloace al unităților, iar deficitele înregistrate perpetuându-se de la un an la altul,în contextul în care disfuncționalitățile în procesul de asigurare logistică cu autovehicule s-au înregistrat din cauza achiziționărilor în salturi care, pe fondul finanțărilor insuficiente, nu au putut fi corelate cu duratele normale de serviciu și consumurile anuale, având în vedere importanța dispunerii de măsuri proactive care să contribuie la îndeplinirea priorităților instituționale, ținând seama atât de deficitul de mijloace de mobilitate terestră înregistrat la nivelul structurilor Ministerului Afacerilor Interne și ale Serviciului Român de Informații, cât și de interdicția impusă autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare și subordonare, de achiziționare a autoturismelor,ținând cont de obiectivele asumate de Ministerul Afacerilor Interne prin foaia de parcurs a Uniunii Europene pentru combaterea cu prioritate a criminalității organizate și a traficului de droguri, precum și securizarea punctelor de trecere a frontierei, în corelare cu obiectivele stabilite prin Strategia Națională de Apărare a Țării și prin Strategia Națională de Ordine și Siguranță Publică,în contextul unei îndepliniri optime a noilor competențe stabilite în sarcina unor structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne adoptate prin Legea nr. 61/2024 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni din sfera traficului de droguri, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare și Legea nr. 26/2024 privind ordinul de protecție,ținând cont de evoluția ascendentă a situației operative în domeniul migrației și al azilului la nivel european și de adoptare a Pactului Uniunii Europene privind Migrația și Azilul care impune statelor membre un set de noi reguli care vor conduce la gestionarea sosirilor în mod ordonat, la crearea de proceduri eficiente și uniforme, precum și la realizarea unei repartizări echitabile a sarcinilor între statele membre, ceea ce va determina, printre altele, creșterea numărului de persoane transferate între acestea,în contextul evoluției situației operative și a creșterii gradului de specializare a mediului infracțional, este necesară creșterea gradului de mobilitate cu autovehicule a forțelor de ordine și siguranță publică, obiective asumate de Ministerul Afacerilor Interne prin Strategia Națională pentru Ordine și Siguranța Publică 2023-2027.Având în vedere că situația generată de conflictul armat la granița de nord a României poate conduce la o creștere a situației infracționale privind migrația ilegală și contrabanda, fapt pentru care va fi necesară impunerea de măsuri imediate prin implicarea mai multor resurse de personal și implicit mijloace de mobilitate terestră,întrucât prin raportare la conflictul ruso-ucrainian neadoptarea prin ordonanță de urgență a Guvernului a acestor măsuri imediate este de natură să genereze riscuri și amenințări la adresa securității naționale prin posibilitatea infiltrării în rândul refugiaților a unor membri ai grupărilor infracționale ori a unor persoane cu apartenență la servicii de informații ostile,prin raportare la actualul context geopolitic, din perspectiva activităților și misiunilor specifice structurilor Ministerului Afacerilor Interne, ale căror dinamică și grad de complexitate au crescut exponențial în ultima perioadă, este esențial ca structurile ministerului să reprezinte un vector de stabilitate, care să conducă la îndeplinirea optimă a priorităților instituționale.Având în vedere obiectivele instituționale asumate de Ministerul Afacerilor Interne cu termen de realizare până la sfârșitul anului 2024, raportat la complexitatea procedurilor de achiziții de mijloace de mobilitate terestră cu dotări specifice Ministerului Afacerilor Interne și termenele de livrare foarte extinse, accentuate de criza de pe piața componentelor auto, pentru încadrarea în exercițiul financiar aferent anului 2024, este necesară achiziția de autovehicule pentru structurile Ministerului Afacerilor Interne în regim de urgență.Luând în considerare faptul că menținerea situației actuale reprezintă o vulnerabilitate pentru structurile Ministerului Afacerilor Interne lipsite de resursele materiale necesare îndeplinirii competențelor și atribuțiilor în domeniul prevenirii și combaterii riscurilor la adresa ordinii și siguranței publice, reținând faptul că interdicția achiziționării, preluării în leasing sau închirierii de autoturisme este aplicabilă și Consiliului Superior al Magistraturii și este de natură să genereze dificultăți semnificative în desfășurarea activității acestei autorități publice, întrucât autoturismele aflate în prezent în dotarea Consiliului Superior al Magistraturii sunt într-o stare avansată de uzură, iar starea tehnică a acestora generează cheltuieli mari cu întreținerea și operațiunile de reparare și este de natură să pună în pericol siguranța călătorilor și a celorlalți participanți la trafic,având în atenție faptul că lipsa adoptării în regim de urgență a măsurilor prevăzute de prezentul act normativ poate avea efecte negative vizibile asupra performanțelor forțelor de ordine și siguranță națională în îndeplinirea misiunilor și a condițiilor minime de securitate a personalului, utilizarea unui alt instrument legislativ putând conduce la imposibilitatea adoptării, în timp util și cu celeritate, a măsurilor necesare pentru asigurarea cadrului normativ, de nivel primar, precum și efectele negative asupra îndeplinirii eficiente a atribuțiilor Consiliului Superior al Magistraturii,în considerarea faptului că aceste elemente vizează un interes public și constituie o situație extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.  +  Articolul 1(1) Prin derogare de la prevederile art. III alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de la dispozițiile art. XVI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și până la data de 31 decembrie 2024, structurile/instituțiile din cadrul/subordinea Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații pot demara procedurile pentru achiziția, respectiv pot achiziționa autoturisme, astfel cum sunt acestea definite la art. 3 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare, necesare desfășurării în bune condiții a misiunilor specifice. (2) În aplicarea alin. (1) se autorizează structurile/instituțiile din cadrul/subordinea Ministerului Afacerilor Interne și Serviciul Român de Informații să încheie în anul 2024 contracte și acorduri-cadru ce urmează a se derula până la finalul anului 2027.  +  Articolul 2Se autorizează Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări, să achiziționeze, în anul 2024, inclusiv în baza acordurilor-cadru existente, potrivit prevederilor legale în vigoare, autovehicule cu dotări specifice, autoutilitare, autoturisme, autocamioane, autobuze și motociclete necesare desfășurării în bune condiții a misiunilor specifice ale structurilor/instituțiilor din cadrul/subordinea ministerului, din excedentul activității finanțate integral din venituri proprii de confecționare și valorificare a plăcilor cu numere de înmatriculare cu fond reflectorizant, precum și aprovizionarea cu acestea în formă brută și să efectueze plăți în limita sumei de 200.000 mii lei cu TVA.  +  Articolul 3Bunurile achiziționate potrivit art. 2 se transmit structurilor/instituțiilor din cadrul/subordinea Ministerului Afacerilor Interne pentru care au fost achiziționate.  +  Articolul 4Se autorizează Ministerul Afacerilor Interne să transmită Ministerului Finanțelor, în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, propunerile pentru efectuarea modificărilor corespunzătoare în structura bugetului de stat, precum și în volumul și structura bugetului Ministerului Afacerilor Interne pe anul 2024.  +  Articolul 5Se autorizează Ministerul Finanțelor să aprobe propunerile prevăzute la art. 4 în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.  +  Articolul 6(1) Prin derogare de la prevederile art. III alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2023, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de la dispozițiile art. XVI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023, cu modificările și completările ulterioare, de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și până la data de 31 decembrie 2024, Consiliul Superior al Magistraturii poate achiziționa autoturisme, astfel cum sunt acestea definite la art. 3 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011, cu modificările și completările ulterioare, necesare pentru desfășurarea în bune condiții a activității. (2) Se autorizează Consiliul Superior al Magistraturii să achiziționeze, în anul 2024, potrivit prevederilor legale în vigoare, autoturisme necesare desfășurării în bune condiții a activității, în limitele fondurilor bugetare aprobate.
    PRIM-MINISTRU
    ION-MARCEL CIOLACU
    Contrasemnează:
    Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,
    Marian-Cătălin Predoiu
    Viceprim-ministru,
    Marian Neacșu
    p. Directorul Serviciului Român de Informații,
    Răzvan Ionescu
    p. Ministrul finanțelor,
    Mihai Diaconu,
    secretar de stat
    București, 21 iunie 2024.Nr. 72.-------