HOTĂRÂRE nr. 864 din 14 septembrie 2023privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 842 din 19 septembrie 2023



    În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 1 și art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2023 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Articolul 1(1) Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, denumit în continuare ministerul, funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului, care aplică strategia și Programul de guvernare în domeniile economie, politici industriale, competitivitate, industria de apărare, resurse minerale neenergetice, dezvoltare durabilă, proprietate intelectuală, invenții și mărci, protecția consumatorilor, infrastructura calității și supravegherea pieței și celelalte domenii conexe, antreprenoriatului, întreprinderilor mici și mijlocii, mediului de afaceri, turismului, politicii comerciale și profesiilor liberale, cu excepția profesiilor liberale aflate în competența altor instituții, în concordanță cu cerințele economiei de piață și pentru stimularea inițiativei operatorilor economici.(2) Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului este minister cu rol de sinteză, instituție publică cu personalitate juridică.(3) Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului are sediul principal în municipiul București, Calea Victoriei nr. 152, sectorul 1. Celelalte bunuri proprietate publică și privată a statului, aflate în administrarea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, sunt prevăzute în anexa nr. 4.  +  Articolul 2(1) Ministerul îndeplinește următoarele funcții principale și specifice:a) de strategie, prin care se asigură aplicarea politicilor și strategiilor Guvernului, precum și a propriilor strategii și politici, coordonate cu politica Guvernului în domeniile de competență prevăzute la art. 1 alin. (1);b) de reglementare și sinteză, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ și instituțional în domeniile de competență prevăzute la art. 1 alin. (1) necesar pentru realizarea obiectivelor din domeniile sale de responsabilitate și din celelalte domenii conexe: recuperarea instalațiilor și gestionarea resurselor materiale, creșterea economică în domeniul politicii industriale, administrarea, restructurarea și, după caz, privatizarea operatorilor economici care funcționează sub autoritatea sa și monitorizarea îndeplinirii clauzelor din contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiate în cadrul proceselor de privatizare;c) de control și monitorizare a domeniului de competență, exercitată asupra persoanelor fizice sau juridice sau a autorităților publice care intră în sfera de reglementare a domeniului de specializare, în limitele competenței legale și prin care se realizează activități de control operativ la entitățile aflate în subordinea și în coordonarea sa, precum și la operatorii economici aflați sub autoritate, în vederea asigurării respectării prevederilor legale;d) de aplicare a prevederilor Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, pentru domeniile sale de responsabilitate;e) de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului român și al Guvernului României, reprezentarea pe plan intern și extern, în domeniile sale de activitate, inclusiv în relația cu Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, denumită în continuare NATO, și Uniunea Europeană, precum și în privința afacerilor europene, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 34/2017 privind organizarea și funcționarea Sistemului național de gestionare a afacerilor europene în vederea participării României la procesul decizional al instituțiilor Uniunii Europene;f) de administrare a proprietății statului, în domeniile sale de competență, prin care se asigură administrarea proprietății publice și private a statului, precum și gestionarea serviciilor pentru care statul este responsabil;g) de autoritate de stat prin care: se asigură exercitarea controlului aplicării unitare și respectării reglementărilor legale în domeniile sale de activitate, precum și al funcționării entităților care își desfășoară activitatea în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea sa, se exercită funcțiile de coordonare a politicilor și a măsurilor de încurajare și de stimulare a industriei naționale și a întreprinderilor mici și mijlocii, de monitorizare și evaluare a acestora, precum și funcțiile de atragere de investiții în economie, se asigură respectarea exigențelor privind calitatea lucrărilor de montaj al dotărilor tehnologice industriale, precum și în privința gestionării afacerilor europene, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 34/2017;h) de coordonare, la nivel național, în colaborare cu celelalte autorități competente, a activităților privind relațiile economice internaționale, fluxurile comerciale și cooperarea economică, în domeniile aflate în responsabilitate;i) de absorbție a fondurilor acordate de Uniunea Europeană, în domeniile aflate în responsabilitatea sa;j) de promovare a României, a destinațiilor turistice naționale și a brandului turistic național.(2) Ministerul este desemnat să exercite calitatea de:a) autoritate care coordonează domeniul infrastructurii calității, precum și activitățile de supraveghere a pieței, potrivit cerințelor aplicabile stabilite în Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerințelor de acreditare și de supraveghere a pieței în ceea ce privește comercializarea produselor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93, potrivit art. 12 din Ordonanța Guvernului nr. 20/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislației Uniunii Europene care armonizează condițiile de comercializare a produselor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 50/2015, cu modificările ulterioare, precum și în ceea ce privește coordonarea activităților de supraveghere a pieței, potrivit cerințelor aplicabile stabilite de Regulamentul (UE) nr. 1.020/2019 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind supravegherea pieței și conformitatea produselor și de modificare a Directivei 2004/42/CE și a Regulamentelor (CE) nr. 765/2008 și (UE) nr. 305/2011 și potrivit art. 4 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 20/2023 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2019/1.020 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind supravegherea pieței și conformitatea produselor și de modificare a Directivei 2004/42/CE și a Regulamentelor (CE) nr. 765/2008 și (UE) nr. 305/2011, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative;b) autoritate competentă în conformitate cu art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 20/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 50/2015, cu modificările ulterioare;c) autoritate competentă pentru transmiterea și solicitarea informațiilor și documentelor ce fac obiectul schimbului de informații în domeniul reglementărilor tehnice între România și statele membre ale Uniunii Europene, precum și Comisia Europeană (CE), potrivit art. 5 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.016/2004 privind măsurile pentru organizarea și realizarea schimbului de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice, precum și al regulilor referitoare la serviciile societății informaționale între România și statele membre ale Uniunii Europene, precum și Comisia Europeană, cu modificările și completările ulterioare;d) punct de informare despre produse la nivel național, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 204/2020 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2019/515 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 martie 2019 privind recunoașterea reciprocă a mărfurilor comercializate în mod legal în alt stat membru și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 764/2008;e) Birou unic de legătură și reprezentant în Rețeaua europeană pentru conformitatea produselor potrivit prevederilor art. 4 alin. (2) și (3) din Ordonanța Guvernului nr. 20/2023;f) punct național de contact cu CE pentru aplicarea legislației comunitare referitoare la funcționarea pieței interne, în legătură cu libera circulație a mărfurilor între statele membre în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2.679/98 al Consiliului din 7 decembrie 1998 privind funcționarea pieței interne în legătură cu libera circulație a mărfurilor între statele membre;g) reprezentant național în Grupul operativ de aplicare a normelor pieței unice la nivel european - Single Market Enforcement Taskforce - SMET;h) autoritate competentă care asigură participarea, elaborarea și fundamentarea poziției României în procesul de negociere și adoptare a inițiativelor la nivel european, în domeniul său de activitate;i) reprezentant național în cadrul NATO Industrial Advisor Group, denumit în continuare NIAG, și European Defence Agency/European Defence Fund, denumit în continuare EDA/EDF;j) coordonator de reforme și investiții pentru Planul național de redresare și reziliență, denumit în continuare PNRR:(i) componenta 9 - Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare: reforma 1 „Transparentizare legislativă, debirocratizare și simplificare procedurală destinate mediului de afaceri“ și investiția 1 „Platforme digitale privind transparentizarea legislativă, debirocratizarea și simplificarea procedurală destinate mediului de afaceri“;(ii) componenta 11 - Turism și cultură: reforma 1 „Operaționalizarea organizaților de management al destinației (OMD-uri)“;k) asigură relația cu Comisia Europeană, în cadrul rețelei de puncte naționale de contact ale EDF, denumită în continuare NFP EDF - Network of European Defence Fund National Focal Points;l) informează entitățile eligibile despre activitățile desfășurate în cadrul programului EDF, în vederea participării la competițiile din cadrul acestuia, prin activitățile NFP EDF, inclusiv cele despre reglementările naționale incidente privind controlul exporturilor, importurilor și altor operațiuni cu produse militare.(3) Principiile care stau la baza activității ministerului sunt următoarele:a) coerență, stabilitatea și predictibilitatea în domeniile sale de responsabilitate;b) armonizarea cadrului legislativ cu reglementările Uniunii Europene;c) perfecționarea managementului fondurilor publice;d) transparența activității în toate domeniile sale de activitate;e) colaborarea cu partenerii sociali;f) asigurarea unui climat concurențial în domeniile coordonate;g) promovarea eticii și integrității profesionale.  +  Articolul 3În realizarea funcțiilor sale, ministerul exercită, în domeniile sale de activitate, următoarele atribuții generale:1. inițiază, elaborează și promovează proiecte de acte normative, coordonează și controlează aplicarea acestora în domeniile coordonate și avizează proiectele de acte normative ale altor organe de specialitate ale administrației publice centrale, cu impact în domeniile din responsabilitatea sa;2. fundamentează, elaborează și propune proiectul de buget pentru alocarea resurselor financiare necesare funcționării sale și urmărește execuția bugetului, proiectarea și realizarea investițiilor pentru activitățile din domeniile de activitate;3. asigură administrarea proprietății statului în domeniile coordonate;4. participă la fundamentarea și la elaborarea strategiei și a programului de reforme economico-sociale ale Guvernului, fundamentează, promovează și asigură aplicarea politicii stabilite în conformitate cu Programul de guvernare în domeniile sale de activitate;5. elaborează politici publice privind creșterea economică din domeniile coordonate;6. inițiază, negociază și participă, din împuternicirea Guvernului, la încheierea de convenții, acorduri și alte înțelegeri internaționale de natură economică sau propune întocmirea procedurilor de aderare la aceste convenții ori acorduri, pentru domeniile coordonate;7. încheie tratate internaționale sau inițiază demersurile necesare încheierii tratatelor la nivel de stat sau de Guvern în domeniile de responsabilitate, în condițiile prevăzute de Legea nr. 590/2003 privind tratatele sau, după caz, Legea nr. 276/2011 privind procedura prin care România devine parte la tratatele încheiate între Uniunea Europeană și statele membre, pe de o parte, și state terțe sau organizații internaționale, pe de altă parte;8. este coordonator al politicilor naționale în domeniul pieței interne;9. încheie documente de cooperare internațională care nu sunt guvernate de dreptul internațional cu autorități având competențe echivalente din state membre ale Uniunii Europene sau state terțe, respectiv organizații internaționale, în domeniile de responsabilitate;10. reprezintă interesele statului în diferite organe și organisme internaționale, în conformitate cu acordurile și convențiile la care România este parte și cu alte înțelegeri stabilite în acest scop, și dezvoltă relații de colaborare cu organe și organizații similare din alte state și cu organizații regionale și internaționale conform atribuțiilor pe domeniile de activitate, asigură reprezentarea pe plan intern și internațional în domeniile sale de activitate;11. sprijină activitatea asociațiilor profesionale, patronale și sindicale din domeniile sale de activitate și asigură dialogul permanent cu acestea, cu mass-media și cu societatea civilă, în scopul informării reciproce și al perfecționării cadrului legislativ existent;12. asigură relația cu Parlamentul, Consiliul Economic și Social și cu exponenți ai societății civile, în problemele specifice domeniului;13. elaborează, actualizează și implementează permanent sistemul informatic în domeniile coordonate;14. asigură îndeplinirea, în domeniul de competență, a obligațiilor decurgând din calitatea României de stat membru al Uniunii Europene, inclusiv în ceea ce privește transpunerea și/sau crearea cadrului juridic de aplicare directă a actelor juridice obligatorii ale Uniunii Europene, implementarea și monitorizarea aplicării acestora;15. gestionează resursele financiare în domeniile coordonate și controlează modul de utilizare a acestora;16. asigură protecția informațiilor clasificate, prevenirea și combaterea terorismului, implementarea cerințelor Organizației Tratatului Atlanticului de Nord și ale Uniunii Europene, în domeniile de competență, prin activități specifice;17. realizează activități de control operativ la operatorii economici din domeniile de competență, în vederea asigurării respectării prevederilor legale;18. colaborează cu instituțiile de specialitate pentru formarea și perfecționarea pregătirii profesionale a personalului din sistemul său;19. organizează seminare și cursuri de pregătire profesională de specialitate în domeniile coordonate;20. asigură implementarea obligațiilor derivând din implementarea strategiei naționale anticorupție aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.269/2021 privind aprobarea Strategiei naționale anticorupție 2021-2025 și a documentelor aferente acesteia;21. asigură legătura operativă cu personalul desemnat de minister care își desfășoară activitatea la Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană - Bruxelles, la Misiunea Permanentă a României pe lângă Oficiul Națiunilor Unite de la Geneva și organizațiile internaționale cu sediul în Elveția și ale ambasadelor României la Paris, Washington D.C. și Viena în condițiile prevăzute de lege și în conformitate cu domeniul său de competență;22. acționează pentru dezvoltarea comerțului exterior și a cooperării economice internaționale a României, în domeniile sale de activitate;23. asigură dialogul instituțional cu partenerii externi în domeniul economic;24. asigură aplicarea prevederilor legale cu privire la modul de soluționare a petițiilor și a solicitărilor de informații de interes public;25. elaborează legislația în domeniul ajutorului de stat pentru domeniile de responsabilitate și notifică ajutorul de stat pentru care ministerul are calitatea de furnizor de ajutor de stat;26. eliberează certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, cu modificările și completările ulterioare, și ale Hotărârii Guvernului nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat, cu modificările și completările ulterioare;27. stimulează relațiile cu camerele de comerț și industrie și cu asociațiile profesionale în domeniile coordonate;28. asigură implementarea și managementul proiectelor și programelor în domeniile sale de responsabilitate;29. inițiază, propune, implementează, coordonează și monitorizează acțiuni în domeniul reducerii barierelor administrative în domeniul său de activitate;30. elaborează studii și sinteze referitoare la evoluția în domeniile coordonate și urmărește implementarea concluziilor derivate din acestea;31. administrează participațiile statului, împuternicindu-i pe reprezentanții săi în adunarea generală a acționarilor să acționeze pentru creșterea competitivității și eficienței economice a operatorilor și pentru restructurarea și pregătirea acestora pentru privatizare, după caz, în scopul îndeplinirii obligațiilor ce decurg din calitatea sa de instituție publică implicată în privatizare și din calitatea de acționar a statului la operatorii economici aflați sub autoritatea acestuia;32. desfășoară activitățile de privatizare și postprivatizare;33. asigură pregătirea societăților pentru privatizare, stabilește metodele de privatizare și realizează privatizarea prin oricare dintre metodele prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările și completările ulterioare;34. monitorizează aplicarea măsurilor pe perioada de administrare specială și supraveghere financiară a operatorilor economici cu capital de stat și a filialelor acestora;35. derulează și asigură procesul de implementare a guvernanței corporative la nivelul întreprinderilor publice aflate sub autoritatea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările și completările ulterioare;36. monitorizează și evaluează îndeplinirea indicatorilor-cheie de performanță, activitatea membrilor consiliilor de administrație/consiliilor de supraveghere, indicatori stabiliți prin contractele de mandat, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările și completările ulterioare;37. exercită funcțiile de coordonare și control, precum și toate drepturile pe care legea le prevede pentru membrii fondatori privind Fundația de Post-Privatizare și asigură reprezentarea intereselor acesteia în cadrul unor organe, organizații, instituții și autorități;38. preia active sau active funcționale, care au legătură cu domeniile sale de competență, inclusiv prin procedura de dare în plată, în scopul valorificării acestora. Valorificarea activelor se poate realiza prin, dar fără a se limita la vânzare, închiriere, majorarea capitalului social al unor societăți;39. derulează activitățile de atragere de investiții în economie la societățile naționale, companiile naționale și celelalte societăți aflate sub autoritatea, în subordinea sau în coordonarea acestuia, după caz;40. înființează societăți cu capital de stat în România și în străinătate și asigură cheltuielile legate de această operațiune din bugetul de venituri și cheltuieli aferent activității de privatizare;41. efectuează acțiuni de control administrativ, în vederea identificării și remedierii deficiențelor, conform Ordonanței Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial și controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;42. din perspectiva domeniului afacerilor europene: asigură participarea, elaborează și fundamentează pozițiile României în procesul de negociere și adoptare a inițiativelor la nivel european, în domeniul său de activitate, potrivit cadrului normativ privind organizarea și funcționarea Sistemului național de gestionare a afacerilor europene în vederea participării României la procesul decizional al instituțiilor Uniunii Europene, și asigură îndeplinirea, în domeniul de competență, a obligațiilor decurgând din calitatea României de stat membru al Uniunii Europene, inclusiv în ceea ce privește transpunerea și/sau crearea cadrului juridic de aplicare directă a actelor juridice obligatorii ale Uniunii Europene, implementarea și monitorizarea aplicării acestora;43. din perspectiva dreptului tratatelor: încheie tratate internaționale la nivel departamental sau inițiază demersurile necesare încheierii tratatelor la nivel de stat sau de Guvern în domeniile de responsabilitate, în condițiile prevăzute de Legea nr. 590/2003 sau, după caz, de Legea nr. 276/2011, și încheie documente de cooperare internațională care nu sunt guvernate de dreptul internațional cu autorități având competențe echivalente din state membre ale Uniunii Europene sau state terțe, respectiv organizații internaționale, în domeniile de responsabilitate;44. asigură coordonarea cadrului și mecanismelor instituționale de elaborare a Planului național de redresare și reziliență, precum și de gestionare, monitorizare și raportare a mecanismului de implementare și mecanismului financiar al Planului național de redresare și reziliență, pentru domeniile de competență;45. asigură mecanismele de coordonare orizontală reglementate legislativ și administrativ, pentru asigurarea sinergiei intervențiilor selectate în cadrul Planului național de redresare și reziliență, programe operaționale și regionale, respectiv din alte surse de finanțare pentru a răspunde nevoilor identificate, precum și de evitare a dublei finanțări;46. elaborează și implementează împreună cu organismele statului în a căror componență se află profesiile liberale politici publice care să contribuie la dezvoltarea ascendentă a profesiilor liberale;47. realizează acțiunile ministerului în calitatea de minister de resort și ordonator principal de credite pentru investiția României la Combinatul Minier de Îmbogățire a Minereurilor Acide cu conținut de fier de la Krivoi Rog - Ucraina până la data înstrăinării acesteia, precum și pentru îndeplinirea obligațiilor restante de plată ale României aferente împrumutului acordat de Guvernul Statelor Unite ale Americii, prin Departamentul Agriculturii și Commodity Credit Corporation (CCC), în baza Legii publice americane nr. 480/1992;48. desfășoară activități de supraveghere în vederea dispunerii și aplicării măsurilor speciale persoanelor juridice deținute sau aflate sub controlul unei persoane sau entități desemnate ale căror fonduri și/sau resurse economice sunt blocate și care solicită autorității competente instituirea provizorie a unui sistem de supraveghere care să asigure respectarea de către persoana juridică a sancțiunilor internaționale, în conformitate cu prevederile art. 8^1-8^3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 217/2009, cu modificările și completările ulterioare;49. are calitatea de autoritate contractantă privind concesionarea în sectorul transport al energiei electrice;50. reprezintă statul în calitate de expropriator prin Compania Națională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica“ - S.A., pentru lucrările de interes național de dezvoltare a transportului de energie electrică, și prin Societatea Națională de Transport Gaze Naturale „Transgaz“ - S.A. Mediaș, pentru lucrările de interes național de dezvoltare, modernizare, reabilitare a sistemului național de transport al gazelor naturale;51. îndeplinește atribuții rezultate din calitatea de membru al Sistemului național de prevenire și combatere a terorismului, potrivit Legii nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, cu modificările și completările ulterioare;52. îndeplinește atribuțiile principale cu privire la implementarea reformelor și investițiilor prevăzute la art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 178/2022, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul 4În realizarea funcțiilor sale, ministerul exercită, în principal, următoarele atribuții specifice:A. în domeniile economie, politici industriale, competitivitate, industria națională de apărare:1. elaborează în domeniul economic strategii de dezvoltare pe termen mediu și lung și soluții de reformă:a) industrială, referitoare la evoluția dezvoltării sectoarelor industriei naționale de apărare, industriei extractive în domeniul de activitate propriu și a industriei de prelucrare a produselor industriale și a bunurilor de consum - industria auto, industria metalurgică, industria de mașini și echipamente, industria construcții navale și de material rulant, industria construcțiilor metalice, industria construcțiilor de mașini, industria chimică și petrochimică, industria electrotehnică, electronică și mecanică fină, industria textilă și pielărie, industria materialelor de construcții, industria prelucrării lemnului și a mobilei, industria de celuloză și hârtie, industria de prelucrare mase plastice și cauciuc, industria de reciclare, biotehnologii, economie circulară și clusterele;b) comercială, pentru produsele industriale pentru dezvoltarea pieței interne și asigurarea securității aprovizionării;c) economică, privind creșterea economică, atragerea de investitori;2. centralizează și prelucrează datele necesare pentru întocmirea rapoartelor către Uniunea Europeană din domeniul economic, al promovării competitivității produselor industriale și al ajutorului de stat din domeniile coordonate, cu consultarea celorlalte instituții interesate și în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 34/2017;3. elaborează, promovează și susține poziția națională în cadrul reuniunilor/conferințelor organizațiilor internaționale: Grupul de experți în politici de inovare și competitivitate al Comisiei Economice, ONU (UNECE) de la Geneva, Comitetul pentru Industrie, Comerț și Dezvoltarea Întreprinderii, Grupul de lucru pentru cooperare euro-mediteraneană în cadrul Cartei euro-mediteraneene pentru întreprindere, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) - „Comitetul Oțel“ și „Grupul de lucru Construcții Navale“ - Directoratul pentru Știință, Tehnologie și Inovare, Divizia transport, ONUDI - Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială - tehnologia de foresight - previziuni industriale, forumurile economice ale Inițiativei Central-Europene - ICE, NIAG, EDA/EDF;4. cooperează cu coordonatorul național în privința candidaturii României pentru aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică pe componentele de industrie siderurgică și construcții navale;5. desemnează organisme de inspecție, laboratoare de încercări sau organisme de certificare pentru eșantionare a combustibililor lichizi și asigură controlul respectării legislației referitoare la limitarea conținutului de sulf din combustibilii lichizi;6. acordă certificate de recunoaștere și desemnare ca organisme de inspecție tehnică a unor operatori economici, pentru limitarea emisiilor de compuși organici volatili;7. coordonează activitățile de supraveghere a pieței produselor reglementate de normele Uniunii Europene care armonizează condițiile de comercializare a acestora;8. coordonează și participă, împreună cu alte organe ale administrației publice cu atribuții în domeniu și organizații neguvernamentale, la elaborarea de strategii în domeniul protecției consumatorului;9. asigură informarea, consultarea și instruirea operatorilor economici cu privire la dezvoltarea durabilă, producția și consumul durabil, strategiile tematice din Uniunea Europeană;10. urmărește realizarea sarcinilor ce îi revin din Planul național de gestiune a deșeurilor, referitoare la gestionarea deșeurilor generate de industrie;11. monitorizează piața pentru produsele industriale importate de România din țări din afara Uniunii Europene;12. evaluează capacitatea operatorilor economici de aplicare a legislației Uniunii Europene;13. coordonează domeniul infrastructurii calității și urmărește aplicarea unitară a măsurilor aferente pentru produsele reglementate de legislația Uniunii Europene care armonizează condițiile de comercializare a acestora;14. coordonează și exercită prerogativele de putere publică în relația cu ASRO - Asociația de Standardizare din România;15. elaborează și propune spre aprobare strategii, programe și acte normative pentru aplicarea Programului de guvernare în industria de apărare și securitate, indiferent de forma de proprietate a operatorilor economici;16. negociază direct sau participă la negocierea și la încheierea de tratate, acorduri și alte înțelegeri internaționale cu caracter economic din domeniile coordonate ori pentru stabilirea cadrului juridic necesar dezvoltării schimburilor comerciale;17. elaborează politici și reglementări privind evaluarea conformității produselor industriale, implementează și controlează politica de securitate a instalațiilor din industrie și de reciclare a materialelor și urmărește aplicarea acestora;18. sprijină mediul economic în scopul diminuării efectelor crizelor economice și în vederea dezvoltării, în mod sustenabil, a operatorilor economici existenți;19. coordonează activitatea de compensare la nivel național desfășurată de operatorii economici prin Centrul de Pregătire pentru Personalul din Industrie - CPPI Bușteni, instituție publică cu personalitate juridică, cu atribuții în acest sens, aflată în subordinea ministerului, prin personalul Structurii de compensare a datoriilor din cadrul Sucursalei București;20. fundamentează, inițiază și dezvoltă noi proiecte investiționale în cadrul industriei naționale de apărare, prin utilizarea dotărilor industriale existente sau prin crearea de noi capacități industriale la operatorii economici aflați în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea sa;21. solicită informații economice și sociale, necesare la elaborarea politicilor industriale;22. participă la sesiunile comisiilor mixte de cooperare economică internațională, care se desfășoară în țară sau în străinătate, conform programului aprobat de Guvern;23. urmărește mediatizarea și aplicarea în practică a acordurilor guvernamentale în care sunt prevăzute acțiuni de cooperare economică internațională la care ministerul este parte;24. inițiază acțiuni de cooperare internațională și de colaborare economică externă, în plan bilateral sau pe terțe piețe;25. acționează pentru atragerea instituțiilor financiare internaționale, a unor investitori străini și români, pentru realizarea unor proiecte și programe naționale, regionale ori internaționale de interes pentru România;26. administrează și gestionează programul de creștere a competitivității produselor industriale ținând cont de noile principii europene privind: economia circulară, dezvoltarea durabilă, reducerea emisiilor de dioxid de carbon și digitalizare;27. efectuează controlul operatorilor economici care au beneficiat de sprijin financiar în cadrul programului de creștere a competitivității produselor industriale, în vederea asigurării corectitudinii utilizării fondurilor acordate;28. coordonează Comitetul Interministerial pentru Competitivitate;29. coordonează monitorizarea și evaluarea Strategiei naționale pentru competitivitate;30. elaborează politica industrială și politica de cluster și urmărește aplicarea acestora;31. acordă asistența de specialitate firmelor românești și străine în domeniile sale de competență;32. participă la îndeplinirea obiectivelor stabilite în Pactul ecologic european - Green Deal din domeniul de competență;33. asigură legătura operativă cu reprezentanții permanenți ai ministerului la Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană;34. desemnează și notifică organismele de evaluare a conformității în domeniile de competență;35. promovează scheme de ajutor de stat în domeniile economie, politici industriale și competitivitate;36. are calitate de autoritate publică națională cu atribuții în domeniul politicilor industriale, pentru parcurgerea tuturor etapelor tehnice în ceea ce privește ajutorul de stat în vederea susținerii participării României la proiecte transfrontaliere și multinaționale - Procesoare cu consum redus de energie și cipuri semiconductoare (IPCEI ME-CT);37. gestionează Programul național pentru dezvoltarea producției interne de produse și materiale de construcții „CONSTRUCTPLUS“, având ca obiect susținerea financiară a investițiilor private pentru înființarea și/sau dezvoltarea capacităților de producție pentru produse și materiale de construcții, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 68/2023 pentru aprobarea și finanțarea Programului național pentru dezvoltarea producției interne de produse și materiale de construcții;38. administrează schema de ajutor de minimis în vederea tranziției către economia circulară în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 27/2022 privind reglementarea unor măsuri financiare prin instituirea schemei de ajutor de minimis în vederea tranziției către economia circulară, aprobată cu modificări prin Legea nr. 197/2023;39. administrează și gestionează Atlasul economic al României, platformă digitală care conține date și informații necesare și utile pentru investitorii români și străini care vor să dezvolte afaceri în România;40. aplică măsuri în vederea reorganizării, restructurării și privatizării operatorilor economici din industria națională de apărare și securitate cu capital de stat;41. reglementează organizarea și funcționarea industriei naționale de apărare;42. sprijină participarea industriei naționale de apărare, indiferent de forma de proprietate, la derularea programelor de înzestrare și modernizare a forțelor sistemului național de apărare, prin implicarea acestora la satisfacerea intereselor esențiale de securitate ale statului român;43. sprijină activitatea instituțiilor din cadrul Sistemului național de apărare privind implicarea operatorilor economici, inclusiv a celor din industria națională de apărare, la programele de compensări în industria de apărare prin implicarea acestora în derularea operațiunilor de compensare tehnologică și industrială, precum și în derularea operațiunilor de cooperare tehnologică și industrială aferente achizițiilor de tehnică militară;44. promovează exportul de echipamente, produse și servicii ale industriei naționale de apărare;45. asigură, reprezintă și susține activitatea de cooperare tehnică internațională în domeniul industriei naționale de apărare, în relațiile cu alte state, precum și cu organizații de profil din cadrul Organizației Națiunilor Unite, Organizației Tratatului Atlanticului de Nord și Uniunii Europene;46. participă la activitățile desfășurate de organismele naționale responsabile de controlul exporturilor, importurilor și altor operațiuni cu produse militare și produse cu dublă utilizare;47. elaborează propuneri pentru Planul de mobilizare a economiei naționale pentru apărare, secțiunea industrie și resurse, pentru planurile anuale de pregătire a economiei naționale pentru apărare, precum și pentru Programul cu obiectivele de pregătire operativă a teritoriului pentru apărare, necesarul de materii prime și materiale aferente acestora, întocmește/gestionează/actualizează Registrul unic al operatorilor economici și al capacităților de producție și/sau servicii pentru apărare și Catalogul de produse specifice industriei naționale de apărare, avizează lucrările de evidență militară și de mobilizare la locul de muncă pentru personalul cu obligații militare ale operatorilor economici în domeniu, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 477/2003 privind pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare, republicată, cu modificările ulterioare, precum și ale Legii nr. 232/2016 privind industria națională de apărare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare;48. organizează și desfășoară activități de valorificare a produselor scoase definitiv din rezerva de mobilizare din administrare, aflate în gestionarea operatorilor economici din industria națională de apărare;49. stabilește și asigură aplicarea măsurilor de management al situațiilor de urgență și de protecție civilă în domeniul de competență, precum și de identificare, desemnare și protecție a obiectivelor de infrastructură critică naționale și europene din domeniul economic;50. întocmește și prezintă informări, rapoarte și propuneri de activități Consiliului Suprem de Apărare a Țării, specifice domeniului economic, inclusiv privind industria națională de apărare și securitate;51. participă în comisiile și grupurile de lucru interministeriale și interguvernamentale privind apărarea și securitatea națională, managementul situațiilor de urgență, de protecție civilă și de protecție a infrastructurii critice naționale din domeniul economic;52. participă în comisiile și grupurile de lucru care reprezintă Guvernul României în organismele internaționale, a căror activitate vizează cooperarea internațională în domeniul apărării și securității, managementul situațiilor de urgență, de protecție civilă și de protecție a infrastructurii critice europene din domeniul de competență;53. realizează și gestionează baza de date și sistemul informațional din domeniile de activitate, participând la sistemul informațional național și internațional;54. participă la elaborarea prognozelor în domeniul deșeurilor industriale reciclabile și ține evidența operatorilor economici din domeniu;55. începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 232/2022 privind cerințele de accesibilitate aplicabile produselor și serviciilor de către microîntreprinderi, asigură atribuțiile în calitate de autoritate de supraveghere a pieței în domeniul produselor prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. e) și alin. (2) și al serviciilor prevăzute la art. 2 alin. (4) lit. c) și constată contravențiile și aplică sancțiunile prevăzute la art. 27 alin. (1)-(3) din același act normativ;56. aprobă împreună cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale ghiduri, instrumente și alte materiale informative, în termenul prevăzut la art. 4 alin. (6) din Legea nr. 232/2022;57. administrează Schema de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare;58. este punct național de contact pentru Fondul de inovare;59. contribuie la îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare durabilă prevăzute în Strategia națională pentru dezvoltarea durabilă a României 2030, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 877/2018, cu modificările și completările ulterioare;60. contribuie la implementarea Strategiei naționale privind economia circulară, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.172/2022, și a Planului de acțiuni aferent acesteia;61. asigură participarea la reuniunile tehnice ale Comitetului interministerial privind schimbările climatice, constituit prin Hotărârea Guvernului nr. 563/2022 pentru constituirea, organizarea și funcționarea Comitetului interministerial privind schimbările climatice;62. asigură participarea la ședințele Comisiei pentru examinarea investițiilor străine directe, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 46/2022 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2019/452 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 martie 2019 de stabilire a unui cadru pentru examinarea investițiilor străine directe în Uniune, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 164/2023;B. în domeniul resurselor minerale neenergetice și al dezvoltării durabile:1. elaborează în domeniul resurselor minerale neenergetice strategii de dezvoltare durabilă pe termen mediu și lung și soluții de reformă privind evoluția sectorului minier și atragerea investitorilor;2. sprijină realizarea strategiilor de dezvoltare locală a comunităților afectate de restructurarea industrială;3. diseminează informații și bune practici pentru planificarea strategică participativă a dezvoltării locale;4. centralizează și prelucrează datele necesare pentru întocmirea rapoartelor către Uniunea Europeană, Banca Mondială și alți finanțatori, din domeniul resurselor minerale neenergetice și al regenerării socioeconomice;5. elaborează politici publice privind creșterea economică din domeniul resurselor minerale neenergetice;6. îndeplinește atribuții de minister de resort în conformitate cu Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările și completările ulterioare;7. elaborează reglementări în vederea implementării Programului geologic național;8. elaborează și implementează programe în domeniul resurselor minerale neenergetice;9. reprezintă interesele statului în diferite organe și organisme internaționale, în conformitate cu acordurile și convențiile la care România este parte și cu alte înțelegeri stabilite în acest scop, și dezvoltă relații de colaborare cu organe și organizații similare din alte state și cu organizații regionale și internaționale ce interesează domeniul resurselor minerale neenergetice și al dezvoltării durabile;10. asigură monitorizarea administrării proprietății publice din domeniul resurselor minerale neenergetice, precum și a valorificării produselor rezultate din prelucrarea acestora, prin structurile economice de sub autoritatea sa, potrivit prevederilor Legii nr. 85/2003, cu modificările și completările ulterioare;11. avizează documentația pentru obținerea licențelor în domeniul resurselor minerale neenergetice, potrivit legislației în vigoare;12. întocmește și prezintă informări, rapoarte și propuneri de activități Consiliului Suprem de Apărare a Țării, specifice domeniului resurselor minerale neenergetice;13. participă în comisiile și grupurile de lucru interministeriale și interguvernamentale privind apărarea și securitatea națională, managementul situațiilor de urgență, de protecție civilă și de protecție a infrastructurii critice naționale din domeniul resurselor minerale neenergetice;14. fundamentează propuneri privind proiectul de buget și urmărește execuția bugetului pentru activitățile din domeniul resurselor minerale neenergetice și al dezvoltării durabile a zonelor industriale, urmărește proiectarea și realizarea investițiilor;15. inițiază sau avizează programe de refacere ecologică a zonelor afectate, a zonelor miniere, urmărind realizarea măsurilor de protecție a mediului și programe de regenerare socioeconomică a zonelor industriale și dezvoltarea durabilă a comunităților;16. asigură implementarea și managementul programelor de refacere ecologică și regenerare socioeconomică pentru dezvoltarea durabilă a zonelor afectate;17. coordonează activitatea de monitorizare postimplementare a programelor de închidere a minelor, refacerea mediului și regenerare socioeconomică;18. sprijină mediul economic în scopul diminuării efectelor crizelor economice și în vederea dezvoltării, în mod sustenabil, a operatorilor economici existenți și a comunităților afectate de restructurarea industrială;19. inițiază și dezvoltă noi proiecte prin utilizarea dotărilor industriale ale operatorilor economici aflați în portofoliul ministerului, din domeniul resurselor minerale neenergetice;20. impune accelerarea elaborării și implementării proiectelor finanțate din fonduri structurale prin sprijinirea autorităților publice locale din zonele afectate;21. solicită informații economice și sociale din zonele afectate, necesare la elaborarea politicilor din domeniul resurselor minerale neenergetice și al dezvoltării durabile a zonelor industriale;22. colaborează cu instituțiile de specialitate pentru formarea și perfecționarea pregătirii profesionale a personalului din domeniul resurselor minerale neenergetice;23. organizează seminare și cursuri de pregătire profesională de specialitate în domeniul resurselor minerale neenergetice;24. acordă asistență de specialitate, organizează seminare și consultări în domeniul dezvoltării durabile a zonelor industriale;25. participă la sesiunile comisiilor mixte de cooperare economică internațională, în domeniul resurselor minerale neenergetice și al dezvoltării durabile a zonelor industriale, care se desfășoară în țară sau în străinătate, conform programului aprobat de Guvern;26. urmărește mediatizarea și aplicarea în practică a acordurilor guvernamentale, în domeniul resurselor minerale neenergetice, în care sunt prevăzute acțiuni de cooperare economică internațională la care ministerul este parte;27. inițiază acțiuni de cooperare internațională și de colaborare economică externă, în plan bilateral;28. acționează pentru atragerea instituțiilor financiare internaționale, a unor investitori străini și români, pentru realizarea unor proiecte și programe naționale, regionale sau internaționale, de interes pentru România, în domeniul resurselor minerale neenergetice și al dezvoltării durabile a zonelor industriale;29. asigură implementarea și managementul proiectelor și programelor naționale, regionale sau internaționale, de interes pentru România, în domeniul resurselor minerale neenergetice și al dezvoltării durabile a zonelor industriale;30. inițiază sau avizează, împreună cu autoritatea competentă în domeniul protecției mediului, proiecte de acte normative, de ordine și de instrucțiuni referitoare la protecția mediului în domeniul resurselor minerale neenergetice;31. avizează studiile de fezabilitate și planurile de dezvoltare a companiilor/societăților naționale miniere, precum și încetarea definitivă sau temporară a activității de exploatare;32. avizează planul de închidere și ecologizare a minelor care sunt propuse la închidere, precum și proiectele tehnice de execuție a lucrărilor de conservare, închidere a minelor și reabilitare a mediului, pentru minele aparținând companiilor/ societăților naționale miniere;33. aprobă editarea publicațiilor „Revista minelor“ și „Buletinul de resurse minerale neenergetice“;C. în domeniul proprietății intelectuale, invențiilor și mărcilor:1. promovează politica de sprijin al invențiilor în România;2. elaborează programe și strategii în vederea promovării proprietății intelectuale și protejării acesteia la nivel național și internațional;D. în domeniul protecției consumatorilor emite reglementări în acord cu reglementările europene incidente;E. în domeniul politicii comerciale:1. pregătește și promovează interesele comerciale naționale în cadrul instituțiilor europene, elaborează și susține poziția României cu privire la politica comercială comună a Uniunii Europene;2. fundamentează și promovează interesele economico-comerciale ale României în context multilateral, la nivelul Organizației Mondiale a Comerțului, denumită în continuare OMC, și asigură participarea la activitatea curentă a Consiliului general al OMC și a organelor sale subsidiare, cu respectarea prevederilor Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene;3. elaborează, promovează și susține poziția națională în cadrul Comitetului specializat și al grupurilor de lucru aferente ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, denumită în continuare OCDE, în domeniul politicii comerciale;4. asigură interfața în relația cu Comisia Europeană și Consiliul Uniunii Europene cu privire la elaborarea și aprobarea mandatelor de negociere ale Comisiei Europene pentru acordurile de comerț; urmărește și evaluează permanent evoluția negocierilor comerciale la nivel european și multilateral;5. cooperează cu coordonatorul național în privința candidaturii României pentru aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică pe componenta de politică comercială;6. reprezintă autoritatea competentă în procesul de aderare al României la OCDE - Comitetul Comerțului și colaborează cu Ministerul Afacerilor Externe și autoritățile și instituțiile cu atribuții conexe în cadrul acestui proces;7. monitorizează procedurile de aprobare a rezultatelor negocierilor comerciale bilaterale, regionale, plurilaterale și multilaterale din domeniul politicii comerciale și mediatizează prin intermediul surselor media disponibile prevederile convenite în respectivele acorduri și tratate comerciale;8. acordă asistență operatorilor economici în vederea valorificării în comerțul cu țările terțe a avantajelor rezultate din acordurile și tratatele comerciale încheiate la nivelul Uniunii Europene și la nivel multilateral;9. urmărește și analizează comunicările/inițiativele Comisiei Europene ce includ componente de politică comercială și cooperează în acest sens cu ministerele, instituțiile și autoritățile cu responsabilități conexe politicii comerciale;10. asigură un dialog permanent cu Parlamentul României pe aspecte de politică comercială; elaborează documentații specifice pe componente de politică comercială, la solicitările punctuale ale comisiilor de specialitate ale Parlamentului României; participă și informează asupra stadiului negocierilor comerciale și pentru ratificarea acordurilor comerciale bilaterale, regionale, plurilaterale și multilaterale;11. colaborează cu Ministerul Afacerilor Externe și alte ministere și instituții, în vederea elaborării, promovării și susținerii intereselor României în domeniul său de competență, în cadrul Consiliului Uniunii Europene, în dialogul cu Comisia Europeană, în cadrul Comisiei Organizației Națiunilor Unite pentru dreptul comercial internațional, denumită în continuare UNCITRAL, și cu alte organisme internaționale;12. elaborează poziția României și participă, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior și alte ministere și instituții cu responsabilități în domeniul investițiilor, la negocierea de noi acorduri și tratate bilaterale în domeniul investițiilor cu țări terțe de interes și cu care Comisia Europeană nu are în vedere încheierea pe termen mediu de astfel de acorduri la nivelul Uniunii Europene;13. avizează proiecte de acte normative ale altor instituții ale administrației publice centrale care includ elemente conexe politicii comerciale comune a Uniunii Europene, pentru aspecte din competența sa;14. elaborează sinteze și informări privind aplicarea și evoluțiile din domeniul politicii comerciale comune a Uniunii Europene în plan regional, european și multilateral;15. elaborează, propune și susține poziția României în domeniul măsurilor de apărare comercială la nivelul Comisiei Europene și asigură participarea la reuniunile comitetelor și grupurilor de lucru ale Comisiei Europene și Consiliului Uniunii Europene care dezbat subiecte de apărare comercială;16. cooperează cu reprezentanții Comisiei Europene în vederea protejării intereselor producătorilor români în cadrul procedurilor de apărare comercială inițiate de statele terțe împotriva produselor originare din Uniunea Europeană; în acest sens se consultă cu autoritățile, instituțiile și părțile interesate, evaluează impactul investigațiilor și, după caz, pe cel al măsurilor de apărare comercială cu părțile interesate, pentru a propune modalități specifice de acțiune;17. asigură funcția de autoritate națională competentă pentru aplicarea regulamentelor Uniunii Europene privind eliberarea documentelor de export și, după caz, import din/în Uniunea Europeană al unor produse aflate în domeniul de competență al ministerului;18. întocmește documentele necesare începerii negocierilor comerciale, semnării și aprobării/ratificării acordurilor negociate și semnate la nivelul Uniunii Europene, după caz;19. asigură conlucrarea cu Autoritatea Vamală Română în ceea ce privește aplicarea prevederilor decurgând din tariful vamal al Uniunii Europene, a aspectelor conexe cu impact asupra politicii comerciale comune, în special vizând regulile de origine, cooperarea vamală, facilitarea comerțului, suspendări tarifare, colectarea taxelor antidumping și antisubvenție;20. elaborează, promovează și susține poziția ministerului la reuniunile de coordonare a afacerilor europene organizate și coordonate de Ministerul Afacerilor Externe în domeniul său de competență;21. participă, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, alte ministere și instituții cu relevanță, la activitatea specifică a Conferinței Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare, denumită în continuare UNCTAD, în scopul susținerii, în coordonare cu Comisia Europeană și statele membre ale Uniunii Europene, a poziției României în materie de comerț și dezvoltare;22. urmărește dezvoltările pe componenta de politică comercială aferentă activității organizațiilor economico-comerciale cu vocație universală, precum: ONU, G-20, G-7, UNCITRAL, UNECE, UNCTAD;23. asigură participarea la lucrările Consiliului interinstituțional, înființat potrivit art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 217/2009, cu modificările și completările ulterioare;24. asigură emiterea documentelor pentru autorizarea operațiunilor comerciale pentru bunurile aflate în sfera de competență, instituite în baza unor sancțiuni internaționale potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 202/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 217/2009, cu modificările și completările ulterioare;25. eliberează, în condițiile legii, autorizații de funcționare în România a reprezentanțelor societăților comerciale și organizațiilor economice străine, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 18/2022 privind autorizarea și funcționarea în România a reprezentanțelor societăților și organizațiilor economice străine, aprobată prin Legea nr. 95/2023;26. promovează interesele economice și comerciale ale României, inițiază și promovează proiecte de acorduri și înțelegeri pentru dezvoltarea relațiilor economice cu alte state terțe și cu organizațiile economice internaționale, potrivit competențelor naționale, ca stat membru al Uniunii Europene;27. asigură reprezentarea intereselor de politică comercială ale României la nivelul instituțiilor Uniunii Europene, OCDE, UNCITRAL, ale altor instituții europene și internaționale și ale OMC, prin intermediul rețelei externe care include: secțiile comerciale ale Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană, ale Misiunii Permanente a României pe lângă Oficiul Națiunilor Unite de la Geneva și organizațiile internaționale cu sediul în Elveția și ale ambasadelor României la Paris, Washington D.C. și Viena;28. asigură consultarea și cooperarea cu alte instituții guvernamentale și neguvernamentale și ale mediului de afaceri cu privire la strategia, negocierile, pregătirea, adoptarea și aplicarea la nivelul Uniunii Europene a măsurilor de politică comercială comună;29. acordă sprijin Ministerului Afacerilor Externe prin elaborarea poziției naționale în domeniul politicii comerciale cu referire la participarea României la inițiativele economice regionale europene la care Uniunea Europeană este parte sau pe care le sprijină;30. asigură contribuții vizând domeniul politicii comerciale, pentru acțiunile aferente asistenței oficiale pentru dezvoltare, denumită în continuare ODA, și Agendei 2030 - Obiectivele de dezvoltare durabilă, gestionate în plan național și la nivelul Consiliului Uniunii Europene de către reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe, respectiv ai Secretariatului General al Guvernului - Departamentul pentru dezvoltare durabilă;31. participă, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, alte ministere și instituții cu relevanță, la activitatea specifică a Conferinței Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare, a Consiliului și organelor sale subsidiare, în scopul susținerii, în coordonare cu Comisia Europeană și statele membre ale Uniunii Europene, a pozițiilor politico-economice ale României în materie de comerț și dezvoltare;32. coordonează implementarea politicii comerciale comune a Uniunii Europene la nivel național în conformitate cu reglementările Uniunii Europene prin structura succesoare a Departamentului de Comerț Exterior;33. întocmește mandatul de reprezentare al României la reuniunea Consiliului Afaceri Externe în format Comerț și al altor documente relevante în speță, în domeniul politicii comerciale și relațiilor economice internaționale, și solicită avizarea mandatului de către Ministerul Afacerilor Externe, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 34/2017;34. întocmește mandatele de reprezentare aferente participării României la formatele de lucru ale Comitetului pentru Politici Comerciale la nivelul de membri titulari și experți, aferente Consiliului Uniunii Europene, precum și în vederea participării României la reuniunile Comisiei Europene din domeniul politicii comerciale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 34/2017;F. în domeniile întreprinderilor mici și mijlocii, cooperației, mediului de afaceri și profesiilor liberale:1. asigură elaborarea, gestionarea și monitorizarea implementării proiectelor și programelor pentru stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii și a societăților cooperative, precum și pentru creșterea competitivității și eficienței acestora în condițiile mediului concurențial și ale fenomenelor specifice economiei de piață;2. asigură corelarea și monitorizarea îndeplinirii planurilor de măsuri elaborate de autoritățile publice interesate, pentru aplicarea în România a inițiativei „Small Business Act“;3. asigură monitorizarea îndeplinirii prevederilor din domeniile dezvoltării sectorului întreprinderilor mici și mijlocii, mediului de afaceri și cooperației, cuprinse în acordurile guvernamentale încheiate de România cu alte state;4. asigură stimularea și corelarea acțiunilor destinate promovării principiilor cooperatiste;5. reprezintă și participă, în numele statului român, la activitatea organizațiilor internaționale din domeniile întreprinderilor mici și mijlocii, mediului de afaceri și cooperației;6. asigură corelarea și monitorizarea îndeplinirii activităților și acțiunilor cuprinse în programele naționale de reformă pentru domeniile întreprinderilor mici și mijlocii, mediului de afaceri și cooperației;7. solicită și primește de la celelalte autorități ale administrației publice, în condițiile legii, informări, analize, rapoarte, sinteze pe probleme ce țin de dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii, mediului de afaceri și cooperației;8. coordonează și participă împreună cu alte organe ale administrației publice la elaborarea strategiilor în domeniile mediului de afaceri și cooperației;9. elaborează criteriile, prioritățile și procedurile necesare în vederea desfășurării programelor și proiectelor activităților specifice, după caz;10. derulează, gestionează și coordonează programe și proiecte cu finanțare externă, prin înființarea de unități de management de proiect, în condițiile legii;11. cooperează în cadrul programelor și studiilor Uniunii Europene și ale OCDE la implementarea proiectelor și programelor din domeniul întreprinderilor mici și mijlocii, precum și în cadrul acordurilor bilaterale interguvernamentale încheiate de România în acest domeniu;12. elaborează, actualizează, implementează și monitorizează planuri de acțiuni pentru mediul de afaceri, în conformitate cu strategiile existente în domeniu;13. propune, derulează, asigură și monitorizează acțiuni pentru elaborarea, adaptarea și implementarea instrumentelor de identificare și măsurare a costurilor administrative, impuse de reglementările mediului de afaceri, în concordanță cu metodologiile și practicile internaționale de identificare, măsurare și reducere a barierelor administrative;14. organizează, participă și coordonează derularea sondajelor periodice în vederea evaluării impactului reglementărilor administrative și procedurale asupra climatului afacerilor, utilizând expertiza, metodologia și instrumentele preluate de la organizații și organisme internaționale în domeniul cercetărilor de piață;15. colaborează direct pe proiecte specifice și în regim permanent cu organizații și organisme internaționale - Banca Mondială, Comisia Europeană, Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională, OCDE, asigurând coordonarea programelor și activităților desfășurate împreună cu acestea în legătură cu mediul de afaceri;16. identifică și testează metode de îmbunătățire a mediului de afaceri, prin asigurarea transparenței administrative, elaborării și implementării unor coduri de bune practici, încurajării și sprijinirii inițiativei antreprenoriale;17. implementează și coordonează politicile în domeniul mediului de afaceri în scopul respectării recomandărilor și angajamentelor cu privire la reforma reglementărilor formulate de Comisia Europeană și OCDE;18. asigură, coordonează și răspunde în domeniile de competență de îndeplinirea obiectivelor stabilite prin programele de acțiune ale Comisiei Europene, în vederea reducerii constrângerilor și a barierelor administrative în Uniunea Europeană;19. urmărește promovarea unui mediu de afaceri stimulativ, concurențial, prin coordonarea aplicării următoarelor măsuri:a) organizarea de consultări publice periodice între reprezentanții sectorului public și cei ai mediului de afaceri cu privire la implementarea Strategiei naționale anticorupție, în domeniul de activitate, precum și a celorlalte politici publice cu impact asupra mediului de afaceri;b) implementarea standardelor OCDE, Uniunii Europene și Organizației Națiunilor Unite în materia comportamentului etic în afaceri;c) cunoașterea și aplicarea de bune practici internaționale în implementarea programelor de conformitate între sectorul public și mediul privat;20. colaborează cu celelalte autorități și instituții publice care au competențe în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii, mediului de afaceri și cooperației, inclusiv pentru îmbunătățirea cadrului legislativ;21. reprezintă permanent, pe proiectele specifice mediului de afaceri, interesele statului român în cadrul organizațiilor internaționale - Banca Mondială, Comisia Europeană, Asociația Rețeaua Internațională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, OCDE, asigurând coordonarea programelor și activităților desfășurate împreună cu acestea în legătură cu mediul de afaceri;22. elaborează cadrul normativ și instituțional necesar pentru realizarea obiectivelor strategice și pentru implementarea politicilor din domeniul mediului de afaceri;23. asigură îndeplinirea obligațiilor care îi revin din reglementările europene, precum și activitățile desfășurate de partea română în cadrul instituțiilor Uniunii Europene în domeniile coordonate;24. asigură coordonarea la nivel național, în colaborare cu celelalte autorități interesate, a activităților referitoare la cooperarea internațională în domeniul mediului de afaceri;25. este autoritatea competentă care reprezintă interesele statului în relațiile cu societățile cooperative și urmărește respectarea prevederilor Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, republicată, cu modificările ulterioare;26. acordă avizul pentru conformitatea statutului asociației/uniunii cooperatiste cu prevederile Legii nr. 1/2005, republicată, cu modificările ulterioare, în vederea înscrierii în Registrul asociațiilor și fundațiilor;27. nominalizează un reprezentant în Consiliul consultativ al cooperației, constituit conform Legii nr. 1/2005, republicată, cu modificările ulterioare, și participă la lucrările acestuia;28. participă la lucrările Comitetului consultativ pentru întreprinderi mici și mijlocii, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare;29. coordonează acțiunile desfășurate în cadrul Programului național „România HUB“, asigurând administrarea programului;30. dezvoltă și operează un portal, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (4) din Legea prevenirii nr. 270/2017, dedicat oferirii în mod centralizat de servicii online și resurse în vederea informării în ceea ce privește aspectele prevăzute la art. 3 alin. (1) din aceeași lege;31. elaborează scheme de ajutor de stat sau de minimis privind stimularea investitorilor individuali-business angels instituite prin lege conform art. 7 din Legea nr. 120/2015 privind stimularea investitorilor individuali-business angels;32. asigură punerea în aplicare a Ordinului ministrului pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat nr. 1.478/2019 privind aprobarea înființării Registrului național de franciză și a Normelor metodologice privind modul de organizare și funcționare a Registrului național de franciză, conform art. III alin. (2) din Legea nr. 179/2019 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 52/1997 privind regimul juridic al francizei, precum și pentru modificarea art. 7 pct. 15 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal;33. promovează prin mijloace specifice de informare, precum: website, e-mail, grupuri de lucru și evenimente publice, cadrul legislativ cu impact asupra mediului de afaceri și modificările aduse acestuia;34. acordă titlul de incubator de afaceri în conformitate cu prevederile Legii nr. 102/2016 privind incubatoarele de afaceri;35. constituie Comisia cu atribuții în domeniul incubatoarelor de afaceri, în conformitate cu prevederile Legii nr. 102/2016;36. sprijină și consiliază inițiatorii de acte normative cu implicații în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii și le trimite rezultatele testului IMM;37. asigură secretariatul Grupului pentru evaluarea impactului economic al actelor normative asupra întreprinderilor mici și mijlocii, denumit în continuare GEIEAN, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului delegat pentru întreprinderi mici și mijlocii, mediul de afaceri și turism nr. 699/2014 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Grupului pentru evaluarea impactului economic al actelor normative asupra întreprinderilor mici și mijlocii în vederea obținerii avizului GEIEAN asupra proiectelor de acte normative și a rapoartelor testelor IMM aferente, conform Legii nr. 346/2004, cu modificările și completările ulterioare;38. transmite spre analiză către GEIEAN rapoarte privind aplicarea testelor IMM;39. coordonează activitatea GEIEAN în emiterea de avize consultative cu privire la oportunitatea aprobării proiectelor de acte normative, conform prevederilor art. 9 din Legea nr. 346/2004, cu modificările și completările ulterioare;40. asigură consultanță în vederea realizării raportului de test IMM, conform Ordinului ministrului delegat pentru întreprinderi mici și mijlocii, mediul de afaceri și turism nr. 698/2014 pentru aprobarea Metodologiei de elaborare și aplicare a Testului IMM;41. asigură realizarea obiectivelor de transparentizare legislativă, debirocratizare și simplificare procedurală destinate mediului de afaceri, conform reformei 1 din PNRR;42. asigură realizarea obiectivelor prevăzute în PNRR cu privire la transparența și aplicabilitatea testului IMM;43. asigură implementarea investițiilor prevăzute în PNRR cu privire la realizarea de platforme digitale pentru transparență legislativă, debirocratizare și simplificare procedurală pentru mediul de afaceri;44. elaborează studii, analize, statistici privitoare la impactul măsurilor de sprijin ale ministerului în activitatea întreprinderilor mici și mijlocii;45. asigură dialogul cu entitățile publice și private implicate în sprijinirea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii;46. gestionează resursele financiare alocate din bugetul de stat și controlează modul de utilizare a acestora de către instituțiile publice din subordinea ministerului;47. participă la lucrările organismelor europene, aferente dezvoltării politicilor din domeniul întreprinderilor mici și mijlocii și îmbunătățirii mediului de afaceri;48. asigură cadrul legal pentru înființarea și funcționarea profesiilor liberale împreună cu organismele statului în a căror competență se află profesii liberale;49. colaborează cu celelalte instituții ale statului care au competențe în domeniul profesiilor liberale referitoare la reglementările naționale sau europene, care vizează activitatea profesiilor liberale sau regimul juridic al acestora;50. realizează atribuțiile în domeniul avertizării timpurii în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare;G. în domeniul turismului:1. elaborează și implementează în domeniul turismului strategii și soluții de reformă pentru evoluția sectorului, politici de promovare și dezvoltare a turismului, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 755/2001, cu modificările și completările ulterioare;2. elaborează, aprobă și implementează planuri de dezvoltare a infrastructurii turistice;3. organizează și realizează activitatea de promovare turistică a României atât pe piața internă, cât și pe piețele internaționale;4. îndeplinește rolul de autoritate națională responsabilă cu elaborarea, coordonarea și implementarea programului pentru definirea și promovarea brandului turistic național, în scopul creării unei imagini pozitive a României;5. autorizează operatorii economici și personalul de specialitate din turism, respectiv acordă licențe agențiilor de turism, clasifică structurile de primire turistică, omologhează pârtiile, traseele de schi și traseele turistice montane, brevetează și atestă personalul de specialitate, avizează capacitatea instituțională și eficacitatea educațională în domeniul formării profesionale, autorizează plajele turistice și activitățile din industria de agrement, acreditează/reacreditează organizațiile de management al destinațiilor, centrele naționale/ locale de informare și promovare turistică;6. atestă ca stațiuni turistice de interes local sau național localități sau părți de localități, la solicitarea autorităților publice locale;7. organizează evidența, atestarea și monitorizarea valorificării și protejării patrimoniului turistic, conform legii;8. urmărește mediatizarea și aplicarea în practică a acordurilor guvernamentale în domeniul turismului, în care sunt prevăzute acțiuni de cooperare economică internațională la care ministerul este parte;9. urmărește evoluția politicilor Uniunii Europene în domeniul turismului și propune măsuri pentru adaptarea politicilor României la acestea;10. asigură îndeplinirea obligațiilor care îi revin din reglementările europene, precum și activitățile desfășurate de partea română în cadrul instituțiilor Uniunii Europene, în domeniul turismului;11. abrogat. (la 29-06-2024, Punctul 11. , Litera G. , Articolul 4 a fost abrogat de Punctul 1. , ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 717 din 28 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 610 din 29 iunie 2024 ) 12. solicită și primește de la celelalte autorități publice informări, analize, rapoarte, sinteze pe probleme ce țin de dezvoltarea sectorului turismului;13. elaborează strategiile și planurile de acțiune aferente domeniului turismului;14. elaborează criteriile, prioritățile și procedurile necesare în vederea desfășurării programelor și proiectelor activităților specifice, după caz;15. derulează sau coordonează programe și proiecte cu finanțare externă;16. coordonează cooperarea în cadrul programelor și studiilor Uniunii Europene, ale Organizației Mondiale a Turismului și ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, Acordului parțial extins, Comisiei Europene pentru Turism, al proiectelor și programelor din domeniul turismului, precum și în cadrul acordurilor bilaterale interguvernamentale încheiate de România în acest domeniu;17. identifică metode de îmbunătățire a activităților în domeniu, pentru asigurarea transparenței administrative, elaborării și implementării unor coduri de bune practici, pentru încurajarea și sprijinirea inițiativei private;18. urmărește promovarea unui mediu de afaceri în domeniul coordonat, stimulativ, concurențial, corect și integru, prin coordonarea aplicării următoarelor măsuri:a) organizarea de consultări publice periodice cu privire la implementarea Strategiei naționale anticorupție și a celorlalte politici publice cu impact asupra turismului;b) cunoașterea și aplicarea de bune practici internaționale ori standarde în implementarea programelor proprii;19. organizează evenimente/întâlniri cu reprezentanți ai instituțiilor publice și private, ai organizațiilor guvernamentale și neguvernamentale, naționale și internaționale, precum și congrese, colocvii și alte acțiuni similare, în țară și străinătate, în domeniul turismului;20. participă la manifestări expoziționale de turism în țară și în străinătate, organizează vizite educaționale de informare, precum și evenimente și misiuni cu rol în creșterea circulației turistice în România sau cu impact în creșterea notorietății României ca destinație turistică, în țară și în străinătate, sau participă în calitate de coorganizator împreună cu asociațiile profesionale, patronale și organizațiile neguvernamentale cu activitate în domeniul turismului, autoritățile administrației publice locale și centrale, cu alte entități ce desfășoară activitate în domeniul turismului, în cadrul cărora se pot organiza deplasări pentru reprezentanții mass-mediei;21. organizează activități de promovare prin producție/ coproducție de emisiuni TV și radio;22. stabilește, împreună cu autoritățile administrației publice centrale și locale care au atribuții în domeniu, măsuri pentru protejarea zonelor cu valoare istorică, arhitecturală sau peisagistică, măsuri pentru valorificarea turistică, precum și măsuri pentru integrarea acestora în acțiunile de modernizare a localităților și a zonelor aferente;23. efectuează monitorizarea și controlul operativ al persoanelor fizice și juridice din domeniul turismului, activităților din turism și din industria de agrement;24. efectuează controlul calității serviciilor din turism și din industria de agrement;25. monitorizează derularea investițiilor pentru proiectele din domeniile sale de activitate pe care ministerul le finanțează;26. coordonează programele de asistență acordată de Organizația Mondială a Turismului și de alte organisme internaționale;27. coordonează, împreună cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, programe naționale și județene de reconversie profesională în meseriile specifice activității turistice;28. realizează politica de promovare și dezvoltare a turismului pe baza programului anual de marketing și promovarea turismului și a programului de dezvoltare a produselor turistice;29. avizează documentațiile de urbanism privind zonele și stațiunile turistice, precum și documentațiile privind construcțiile în domeniul turismului;30. coordonează gestionarea fondurilor guvernamentale alocate pentru investițiile realizate în parteneriat cu autoritățile publice locale;31. participă la dezvoltarea Programului național de investiții în infrastructura turistică, în colaborare cu autoritățile publice locale, potrivit dispozițiilor Hotărârii Guvernului nr. 558/2017 privind aprobarea Programului pentru dezvoltarea investițiilor în turism - Masterplanul investițiilor în turism - și a criteriilor de eligibilitate a proiectelor de investiții în turism, cu modificările și completările ulterioare;32. colaborează cu celelalte organisme de specialitate aflate în subordinea Guvernului, ministere, autorități publice locale, organizații patronale și profesionale din turism, organizații internaționale pentru aplicarea și armonizarea strategiei naționale cu reglementările și strategiile naționale și internaționale în domeniul turismului și cu strategiile existente în alte domenii sectoriale, care pot avea implicații în turism, cum ar fi, fără a se limita la: cultură, agricultură, mediu, dezvoltare teritorială, urbanism, transport;33. inițiază și propune realizarea, completarea și/sau modificarea legislației din domeniul specific de competență și din domenii de activitate cu implicații în turism, cum ar fi, fără a se limita la: cultură, agricultură, mediu, dezvoltare teritorială, sănătate, necesară aplicării politicii naționale, strategiei de reformă și programelor de dezvoltare a turismului;34. inițiază demersuri necesare pentru realizarea procedurilor în vederea obținerii avizului de mediu pentru strategii/programe/proiecte/planuri;35. participă în colaborare cu celelalte compartimente și autorități publice centrale și locale la actualizarea Planului de amenajare a teritoriului național, Secțiunea a VIII-a - zone cu resurse turistice, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 142/2008 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național Secțiunea a VIII-a - zone cu resurse turistice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 190/2009, cu modificările ulterioare;36. coordonează și implementează Strategia națională de dezvoltare a ecoturismului - context, viziune și obiective - 2019-2029, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 358/2019, și coordonează procesul de desemnare a destinațiilor ecoturistice din România;37. participă în colaborare cu celelalte compartimente și autorități publice centrale și locale la actualizarea Programului național de dezvoltare a turismului „Schi în România“, aprobat prin Legea nr. 526/2003, cu modificările și completările ulterioare;38. formulează propuneri pentru stabilirea liniilor de finanțare în domeniul turismului și domeniile conexe acestuia pentru perioada 2021-2027;39. inițiază și participă la implementarea de proiecte finanțate din fonduri naționale și/sau externe, în domeniul său de competență;40. inițiază și, în limita mandatului, participă la dezvoltarea de programe/proiecte în domeniul său de competență;41. analizează documentația și avizează proiectul de hotărâre a Guvernului prin care se acordă statutul de stațiune balneară, climatică sau balneoclimatică;42. inițiază și participă la îmbunătățirea sistemului statistic național din turism;43. în limita mandatului, participă la elaborarea studiilor de consultanță, a studiilor de specialitate privind dezvoltarea durabilă a turismului, capacitatea de suport a destinațiilor turistice, a analizelor și cercetărilor privind dezvoltarea turismului în general, pe forme de turism, de la nivel macroregional și microregional;44. organizează și participă la evenimente organizate de autorități publice centrale și locale, asociații patronale/ profesionale din turism, mediul academic și de cercetare pe domeniile de competență;45. inițiază, propune și asigură realizarea materialelor de promovare/informare, în vederea diseminării informațiilor necesare desfășurării activităților din cadrul centrelor de informare turistică și al asociațiilor de promovare și informare turistică, a strategiilor sectoriale existente și a modalităților de implementare a acestora și a materialelor necesare pentru elaborarea strategiilor destinațiilor turistice incluse în rutele europene pentru biciclete, rutele europene pedestre dezvoltate și care se vor dezvolta pe teritoriul țării noastre;46. inițiază dezvoltarea de parteneriate cu autorități publice, organizațiile profesionale, sindicale și patronale, mediul academic și de cercetare, în vederea dezvoltării turismului în România;47. identifică posibile surse de finanțare din fonduri europene pentru domeniul turism și domeniile conexe acestuia;48. colaborează cu instituții și organizații de profil, din domenii cu implicații în dezvoltarea turismului, la stabilirea temelor de cercetare și la elaborarea studiilor de dezvoltare a turismului;49. participă în cadrul unor comisii interministeriale și al unor grupuri de lucru în domeniul turismului și în domeniile conexe;50. elaborează procedura de avizare a organizațiilor de management al destinației;51. emite avizul conform în vederea înscrierii organizațiilor de management al destinațiilor în Registrul asociațiilor și fundațiilor în conformitate cu dispozițiile art. 10^1 din Ordonanța Guvernului nr. 58/1998, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 755/2001, cu modificările și completările ulterioare;52. întocmește și actualizează Registrul național al organizațiilor de management al destinațiilor;53. asigură realizarea obiectivelor prevăzute în PNRR cu privire la operaționalizarea organizațiilor de management al destinației.  +  Articolul 5În exercitarea atribuțiilor sale, ministerul colaborează cu celelalte ministere și organe de specialitate ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului, cu autoritățile administrației publice locale, cu partenerii de dialog social, precum și cu alte organisme și instituții publice.  +  Articolul 6(1) În îndeplinirea atribuțiilor sale, ministerul este autorizat:a) să efectueze acțiuni de control și să dispună măsuri în vederea remedierii deficiențelor constatate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței Guvernului nr. 119/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare;b) să ia măsuri pentru aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege în competența sa;c) să încheie protocoale de schimb de informații și documente, precum și de colaborare cu ministere, instituții publice și cu alte organizații, potrivit competențelor atribuite;d) să emită și să revoce, după caz, pentru domeniile pentru care este împuternicit, acte administrative sub forma autorizațiilor, licențelor, atestatelor sau alte asemenea acte administrative, prin care li se permite solicitanților organizarea și/sau desfășurarea unei anumite activități;e) să inițieze și să supună aprobării Guvernului bugetele de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici aflați în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea sa;f) să stabilească orice alte măsuri, în condițiile prevăzute de lege.(2) Pentru operatorii economici aflați sub autoritatea sa, ministerul exercită, în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările și completările ulterioare, atribuțiile de instituție publică implicată și, în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările și completările ulterioare, competențele de autoritate publică tutelară.  +  Articolul 7Pentru îndeplinirea atribuțiilor sale, ministerul poate solicita, pe bază de protocol, de la celelalte autorități ale administrației publice, instituții publice și operatori economici, de la instituții de credit și de la alte persoane, datele și informațiile necesare în vederea realizării atribuțiilor sale, cu păstrarea confidențialității acestora.  +  Articolul 8(1) Structura organizatorică a ministerului este prevăzută în anexa nr. 1.(2) Prin ordin al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului se pot organiza, în condițiile legii, direcții, servicii, compartimente, altele decât cele prevăzute în anexa nr. 1. (la 29-06-2024, Alineatul (2) , Articolul 8 a fost modificat de Punctul 2. , ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 717 din 28 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 610 din 29 iunie 2024 ) (3) Personalul ministerului este compus din demnitari, funcționari publici și funcționari publici cu statut special, care ocupă funcții publice generale și funcții publice specifice, precum și din personal contractual și diplomatic.(4) Numărul maxim de posturi aprobat pentru aparatul propriu al ministerului este de 592 de posturi finanțate de la bugetul de stat, exclusiv demnitarii și posturile aferente cabinetelor demnitarilor. Din numărul maxim de posturi, 10 posturi sunt destinate pentru rețeaua de reprezentare externă. Personalului din rețeaua de reprezentare externă îi sunt aplicabile dispozițiile legale în vigoare privind personalul trimis în misiune permanentă în străinătate, conform prevederilor art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic și consular al României, cu modificările ulterioare. (la 29-06-2024, Alineatul (4) , Articolul 8 a fost modificat de Punctul 3. , ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 717 din 28 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 610 din 29 iunie 2024 ) (5) Numirea personalului din compartimentele care constituie rețeaua de reprezentare externă se face de către ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, cu avizul Ministerului Afacerilor Externe. Activitatea compartimentelor de reprezentare externă se derulează în baza unui protocol de colaborare încheiat între minister și Ministerul Afacerilor Externe. (la 29-06-2024, Alineatul (5) , Articolul 8 a fost modificat de Punctul 4. , ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 717 din 28 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 610 din 29 iunie 2024 ) (6) Pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, ministerul poate înființa echipe de proiect, unități de implementare sau de management al proiectelor și cu personal angajat în afara structurii organizatorice în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (10) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.(7) Numărul de posturi, organizarea și funcționarea echipelor de proiect prevăzute la alin. (6) se aprobă prin ordin al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului.(8) Abrogat. (la 29-06-2024, Alineatul (8) , Articolul 8 a fost abrogat de Punctul 5. , ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 717 din 28 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 610 din 29 iunie 2024 ) (9) Statul de funcții și regulamentul de organizare și funcționare ale unităților aflate în subordinea și în coordonarea ministerului, finanțate de la bugetul de stat prin bugetul ministerului, se aprobă prin ordin al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului.(10) Conducătorii instituțiilor publice aflate în subordinea ministerului sunt numiți și eliberați din funcție prin ordin al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului.  +  Articolul 9(1) Atribuțiile, sarcinile și răspunderile structurilor din cadrul aparatului propriu al ministerului se stabilesc, în conformitate cu structura organizatorică prevăzută în anexa nr. 1, prin regulamentul de organizare și funcționare al ministerului, aprobat prin ordin al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului.(2) Atribuțiile, sarcinile și răspunderile individuale ale personalului din cadrul aparatului propriu al ministerului se stabilesc prin fișa postului.(3) Statul de funcții, structura posturilor pe compartimente pentru aparatul propriu al ministerului, precum și încadrarea personalului se aprobă prin ordin al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului.(4) Pentru realizarea obiectivelor ministerului sau pentru elaborarea unor proiecte specifice, ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului poate numi, prin ordin, consilieri onorifici.  +  Articolul 10(1) Conducerea ministerului se asigură de către ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului.(2) Ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului reprezintă și angajează ministerul în raporturile cu celelalte autorități publice, precum și cu alte persoane fizice și juridice din țară sau din străinătate, precum și în justiție și în raporturile cu celelalte organe jurisdicționale. În acest scop poate da împuternicire de reprezentare secretarilor de stat sau altor persoane din subordine.(3) În fața autorităților jurisdicționale, ministerul este reprezentat prin personalul de specialitate, pe baza împuternicirilor acordate pentru fiecare cauză în parte, conform competenței stabilite prin ordin al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului.(4) Ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului este ordonator principal de credite și îndeplinește atribuțiile generale prevăzute la art. 56 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare.(5) Pe lângă ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului funcționează Colegiul ministerului. Componența și regulamentul de organizare și funcționare ale Colegiului ministerului se aprobă prin ordin al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului.(6) În exercitarea atribuțiilor sale, ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului emite ordine și instrucțiuni, care pot avea caracter normativ sau individual.(7) Prin ordin al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului pot fi delegate atribuții.(8) În cazul în care ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului nu își poate exercita atribuțiile, prin ordin al acestuia va fi nominalizat un înlocuitor.  +  Articolul 11(1) Ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului este ajutat în activitatea sa de 4 secretari de stat, precum și de secretarul general și de 2 secretari generali adjuncți, numiți și eliberați din funcție prin decizie a prim-ministrului. (la 29-06-2024, Alineatul (1) , Articolul 11 a fost modificat de Punctul 6. , ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 717 din 28 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 610 din 29 iunie 2024 ) (2) Secretarul general al ministerului are atribuțiile și responsabilitățile prevăzute la art. 61 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare. Acesta poate îndeplini și alte atribuții prevăzute de regulamentul de organizare și funcționare al ministerului ori încredințate de ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului.(3) Secretarii generali adjuncți îndeplinesc atribuțiile stabilite de ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului.  +  Articolul 12Unitățile aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea ministerului, după caz, sunt prevăzute în anexa nr. 2.  +  Articolul 13Ministerul are în dotare un parc auto, iar pentru activități specifice numărul de mijloace de transport este prevăzut în anexa nr. 3, conform prevederilor art. 5 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul 14Ministerul și toate unitățile aflate în structura sau în subordinea acestuia pot închiria spații pentru necesități proprii.  +  Articolul 15Patrimoniul ministerului se constituie prin preluarea patrimoniului Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, pe baza protocolului de predare-preluare ce se va încheia în condițiile prevăzute la art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2023 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale.  +  Articolul 16Încadrarea personalului în numărul maxim de posturi aprobat și în noua structură organizatorică se face în termenele și cu respectarea condițiilor și a procedurii aplicabile fiecărei categorii de personal, în minimum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.  +  Articolul 17Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.  +  Articolul 18La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 1.326/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 3 ianuarie 2022, cu modificările ulterioare, și Hotărârea Guvernului nr. 1.327/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 3 ianuarie 2022, cu modificările și completările ulterioare.
    PRIM-MINISTRU
    ION-MARCEL CIOLACU
    Contrasemnează:
    Viceprim-ministru,
    Marian Neacșu
    p. Ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului,
    Lucian-Ioan Rus,
    secretar de stat
    p. Ministrul muncii și solidarității sociale,
    Mădălin-Cristian Vasilcoiu,
    secretar de stat
    Ministrul afacerilor externe,
    Luminița-Teodora Odobescu
    Ministrul investițiilor și proiectelor europene,
    Adrian Câciu
    Ministrul apărării naționale,
    Angel Tîlvăr
    Ministrul finanțelor,
    Marcel-Ioan Boloș
    București, 14 septembrie 2023.Nr. 864.  +  Anexa nr. 1
    ORGANIRAMA
    Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului
    (la 29-06-2024, Anexa nr. 1 a fost modificată de Punctul 7. , ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 717 din 28 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 610 din 29 iunie 2024 )
     +  Anexa nr. 2
    UNITĂȚILE
    aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului
    I. Unități care funcționează în subordinea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului
    a) cu finanțare de la bugetul de stat:
    1.Agenția Română de Cooperare Tehnologică și Industrială pentru Securitate și Apărare - 50 de posturi
    2.Agenția pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Turism Ploiești - 83 de posturi
    3.Agenția pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Turism Constanța - 88 de posturi
    4.Agenția pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Turism Brașov - 86 de posturi
    b) cu finanțare din venituri proprii:
    1.Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci - OSIM - 238 de posturi
    2.Centrul de Pregătire pentru Personalul din Industrie Bușteni - 51 de posturi
    3.Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat - ISCIR - 280 de posturi
    c) cu finanțare din venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat:
    Biroul Român de Metrologie Legală - BRML București - 535 de posturi
    II. Unități care funcționează în coordonarea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului
    1.Asociația de Standardizare din România - ASRO
    2.Asociația de Acreditare din România - RENAR
    III. Unități care funcționează în coordonarea ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului, cu finanțare integrală de la bugetul de stat
    1.Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor - 982 de posturi, exclusiv demnitarii
    2.Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - 227 de posturi
    IV. Unități care funcționează sub autoritatea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului
    1.Societatea Națională a Apelor Minerale -- S.A.
    2.Societatea Națională a Sării - S.A.
    3.Compania Națională a Cuprului, Aurului și Fierului „Minvest“ - S.A., cu filialele sale
    4.Societatea Băița - S.A.
    5.Societatea Cupru Min - S.A. Abrud
    6.Conversmin - S.A.
    7.Minvest Roșia Montană - S.A.
    8.Minbucovina - S.A., în faliment
    9.Compania Națională a Metalelor Prețioase și Neferoase Remin - S.A., în insolvență, cu filiala sa
    10.Moldomin - S.A., în faliment
    11.Compania Națională Romarm - S.A., cu filialele sale
    12.Avioane Craiova - S.A.
    13.IAR - S.A.
    14.IOR - S.A.
    15.ROMAERO - S.A.
    16.Șantierul Naval Mangalia - S.A.
    17.Uzina Mecanică Orăștie - S.A., cu filiala sa
    18.Uzina Mecanică Drăgășani - S.A.
    19.Construcții Aeronautice - S.A., în faliment
    20.Compania Națională „Loteria Română“ - S.A.
    21.Șantierul Naval 2 Mai - S.A.
    22.Iprochim - S.A.
    23.Societatea Națională „Plafar“ - S.A.
    24.Sanevit 2003 - S.A., în lichidare
    25.Oltchim - S.A., în faliment
    26.Romplumb - S.A., în faliment
    27.Foraj București - S.A., în faliment
    28.Institutul de Cercetări Metalurgice - S.A.
    29.Centrul de Formare Management și Consultanță - S.R.L., în faliment
    30.Litoral - S.A., în lichidare
    31.Mamaia - S.A.
    32.Neptun-Olimp - S.A.
    33.Centrul Național de Învățământ Turistic - S.A.
    34.Lido - S.A., în insolvență
    35.Iezerul - S.A.
    36.Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră - S.A.
    37.Bega Turism - S.A.
    38.Robinson Turism - S.A.
    39.Carmen Silva 2000 - S.A., în faliment
    40.Predeal - S.A., în faliment
    41.Imotrust - S.A.
    42.Turism Covasna - S.A.
    (la 29-06-2024, Tabelul din Anexa nr. 2 a fost modificat de Punctul 8. , ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 717 din 28 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 610 din 29 iunie 2024 )
     +  Anexa nr. 3
    Mijloacele de transport și consumul de carburanți pentru activități specifice
    Nr. crt.UnitateaTipul mijlocului de transportNumărul maxim aprobat (bucăți)
    0123
    1.Aparatul propriu*) pentru transport marfă și persoane (delegații)Autovehicule127
    2.Pentru activitățile specifice desfășurate de rețeaua de reprezentare externă Autovehicule7
    3.Pentru activități specifice desfășurate de agențiile pentru întreprinderi mici și mijlociiAutovehicule18
    *) Exclusiv numărul autoturismelor reglementat prin Ordonanța Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările și completările ulterioare.
     +  Anexa nr. 4
    SITUAȚIA
    bunurilor din domeniul public și privat al statului, aflate în
    administrarea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului
    1. Imobil construcție P + 6, situat în Calea Victoriei nr. 152, sectorul 1, București, și terenul aferent, în domeniul public al statului2. Clădirile - imobil P + 1 cu suprafața construită la sol de 231 mp, 3 anexe/magazii cu suprafețe construite la sol de: 199 mp, 54 mp și 68 mp și terenul aferent de 2.787 mp, situate în str. General Berthelot nr. 24, sectorul 1, București, aflate în domeniul privat al statului3. Clădirile și terenul aferent în suprafață de 9.122 mp, proprietate exclusivă, situate în orașul Bușteni, Str. Paltinului nr. 16, județul Prahova, în domeniul public al statului4. Clădirea și terenul aferent în suprafață de 1.749 mp proprietate exclusivă, 94 mp reprezentând drum în 1/3 cotă- parte indiviză din 282,5 mp și 24 mp reprezentând drum în 1/2 cotă-parte indiviză din 48 mp, situate în municipiul București, bd. Timișoara nr. 6, sectorul 6, în domeniul privat al statului5. Imobil construcție P + 3, situat în str. Poterași nr. 11, sectorul 4, București, și terenul aferent, în domeniul public al statului6. Imobil construcție 53,68 mp, situat în str. Apolodor nr. 17, sectorul 5, București, în domeniul public al statului7. Imobil teren situat în Șoseaua Viilor nr. 38, sectorul 5, București, în domeniul public al statului8. Imobil Corp A, construcție la sol de 492 mp și desfășurată de 1.968 mp, situat în Șoseaua Olteniței nr. 225A, sectorul 4, București și terenul aferent în suprafață de 1.500 mp, aflat în domeniul public al statului
    -----