LEGE nr. 88 din 19 aprilie 2021privind Fondul de compensare a investitorilor
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 420 din 21 aprilie 2021
Parlamentul României adoptă prezenta lege. + Capitolul I Dispoziții generale + Articolul 1(1) Fondul de compensare a investitorilor, denumit în continuare Fond, se constituie ca persoană juridică de drept public. Organizarea și funcționarea Fondului se stabilesc prin statut propriu aprobat de către Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară, denumită în continuare A.S.F., la propunerea Consiliului de administrație al Fondului.(2) Sediul Fondului este în municipiul București; adresa acestuia se stabilește prin statutul Fondului. + Articolul 2(1) Fondul administrează schema de compensare a investitorilor organizată în conformitate cu prevederile prezentei legi.(2) Scopul Fondului este de a compensa investitorii, în condițiile prezentei legi și ale reglementărilor A.S.F. în aplicarea prezentei legi, în situația incapacității membrilor Fondului de a returna fondurile bănești și/sau instrumentele financiare datorate sau aparținând investitorilor, care au fost deținute în numele acestora în legătură cu operațiunile de investiții. (la 25-06-2024, Alineatul (2) , Articolul 2 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 1. , Articolul VII , Capitolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 71 din 21 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 591 din 25 iunie 2024 ) (3) Scopul Fondului include și compensarea investitorilor, conform prevederilor prezentei legi, în cazul operațiunilor prin care un participant la Fond, în calitatea sa de participant la sistemul depozitarului central, transferă, fără acordul prealabil al unui investitor, instrumente financiare deținute de investitor, din contul individual deschis în numele acestuia la depozitarul central în contul global deschis de respectivul participant al Fondului la depozitarul central.(4) Fondul desfășoară și activitatea de administrator al fondului de rezoluție pentru firmele de investiții, cu respectarea prevederilor Legii nr. 312/2015 privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul financiar. + Articolul 3(1) Au obligația de a contribui la Fond următoarele entități:a) societățile de servicii de investiții financiare autorizate de A.S.F.;b) societățile de administrare a investițiilor, autorizate de A.S.F., care administrează portofolii individuale de investiții, și administratorii de fonduri alternative de investiții autorizați să administreze portofolii individuale de investiții;c) instituțiile de credit înregistrate în Registrul A.S.F. pentru prestarea operațiunilor de investiții prevăzute la art. 4 alin. (2) pct. 2; (la 25-06-2024, Litera c) , Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 2. , Articolul VII , Capitolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 71 din 21 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 591 din 25 iunie 2024 ) d) sucursalele societăților din state terțe autorizate de A.S.F. să furnizeze operațiuni de investiții prevăzute la art. 4 alin. (2) pct. 2 pe teritoriul României. (la 25-06-2024, Litera d) , Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 2. , Articolul VII , Capitolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 71 din 21 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 591 din 25 iunie 2024 ) (2) Entitățile prevăzute la alin. (1) care își desfășoară activitatea pe teritoriul României sunt obligate să solicite și să obțină calitatea de participant la Fond, precum și să contribuie la constituirea resurselor financiare ale Fondului.(3) Entitățile prevăzute la alin. (1) lit. c) și d) pot fi exceptate de la obligația de a deveni participanți la Fond dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în regulamentul A.S.F. emis în temeiul prezentei legi, în conformitate cu legislația Uniunii Europene aplicabilă, cu condiția ca investitorii acestora să beneficieze de o protecție cel puțin echivalentă cu cea oferită de Fond. + Articolul 4(1) Termenii și expresiile utilizate în cuprinsul prezentei legi au semnificația prevăzută în Legea nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare, cu modificările și completările ulterioare. (2) În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:1. investitor - orice persoană care deține instrumente financiare și/sau încredințează fonduri bănești și/sau instrumente financiare unui participant la Fond, în legătură cu operațiuni de investiții;2. operațiuni de investiții - oricare serviciu sau activitate de investiții, enumerate la art. 3 alin. (1) pct. 65 din Legea nr. 126/2018, cu modificările și completările ulterioare, precum și serviciul auxiliar menționat la pct. 1 din secțiunea B - Servicii auxiliare din anexa I a Legii nr. 126/2018, cu modificările și completările ulterioare;3. participant la Fond - oricare dintre entitățile prevăzute la art. 3 alin. (1). (la 25-06-2024, Articolul 4 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 3. , Articolul VII , Capitolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 71 din 21 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 591 din 25 iunie 2024 ) + Capitolul II Dispoziții privind compensarea investitorilor + Articolul 5(1) Fondul compensează, în mod egal și nediscriminatoriu, investitorii eligibili, în limita unui plafon maxim reprezentând echivalentul în lei a 20.000 euro. (2) Echivalentul în lei al plafonului de compensare se calculează la cursul de referință comunicat de Banca Națională a României la data constatării situațiilor menționate la art. 6.(3) Pentru respectarea cerințelor prevăzute de reglementările Uniunii Europene, plafonul prevăzut la alin. (1) poate fi revizuit prin reglementări ale A.S.F.(4) Valoarea creanței unui investitor este calculată conform dispozițiilor legale și contractuale, luând în considerare compensarea creanțelor reciproce de compensat, fondurile bănești aparținând investitorilor și/sau valoarea instrumentelor financiare pe care participantul la Fond nu le poate plăti sau returna, la data constatării de către A.S.F. prin decizia prevăzută la art. 6 alin. (1) lit. a) sau a hotărârii menționate la art. 6 alin. (1) lit. b).(5) Valoarea instrumentelor financiare prevăzută la alin. (4) se determină, dacă este posibil, prin referință la valoarea de piață a instrumentelor financiare. + Articolul 6(1) Fondul compensează investitorii în oricare dintre următoarele situații:a) A.S.F. constată prin decizie că un participant la Fond, din motive ce sunt legate direct de situația financiară, nu este în măsură să își îndeplinească obligațiile rezultate din creanțele investitorilor și nici nu există perspectiva de a-și onora aceste obligații în cel mai scurt timp;b) instanța judecătorească competentă, pentru motive legate de situația financiară a unui participant la Fond, emite o hotărâre privind deschiderea procedurii insolvenței conform Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, având ca efect suspendarea posibilității investitorilor de a-și exercita drepturile cu privire la valorificarea creanțelor asupra respectivei entități.(2) Compensația este asigurată pentru drepturile decurgând din incapacitatea unui participant la Fond de a:a) returna fondurile bănești aparținând investitorilor și deținute în numele acestora, în legătură cu operațiuni de investiții; (la 25-06-2024, Litera a) , Alineatul (2) , Articolul 6 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 4. , Articolul VII , Capitolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 71 din 21 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 591 din 25 iunie 2024 ) b) returna investitorilor orice instrument financiar ce le aparține și este deținut și administrat în numele lor, în legătură cu operațiuni de investiții; (la 25-06-2024, Litera b) , Alineatul (2) , Articolul 6 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 4. , Articolul VII , Capitolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 71 din 21 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 591 din 25 iunie 2024 ) c) returna instrumentele financiare ale investitorilor, în situația menționată la art. 2 alin. (3) și în condițiile prevăzute de prezenta lege.(3) În situația în care unui participant la Fond i se retrage autorizația, iar oricare dintre condițiile prevăzute la alin. (1) este îndeplinită la data retragerii autorizației sau ulterior, Fondul trebuie să asigure compensarea creanței în limita plafonului în vigoare pentru operațiunile de investiții contractate și nedecontate până la momentul retragerii autorizației respective și în termenul prevăzut la art. 8 alin. (5). (la 25-06-2024, Alineatul (3) , Articolul 6 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 4. , Articolul VII , Capitolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 71 din 21 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 591 din 25 iunie 2024 ) (4) În cazul în care participantul la Fond este o instituție de credit, orice situație prevăzută la art. 3 alin. (6) din Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor și Fondul de garantare a depozitelor bancare este notificată A.S.F. de către Banca Națională a României, cu indicarea schemei de garantare a depozitelor responsabile pentru plata compensațiilor.(5) În cazul în care compensația este asigurată de schema de garantare a depozitelor, niciun investitor nu are dreptul la o dublă compensație. + Articolul 7(1) Sunt exceptate de la compensare următoarele categorii de investitori:a) investitori profesionali și instituționali, inclusiv:(i) firmele de investiții, astfel cum sunt definite la art. 4 alin. (1) pct. 2 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012;(ii) instituțiile de credit;(iii) instituțiile financiare;(iv) societățile de asigurare și reasigurare;(v) organismele de plasament colectiv;(vi) fondurile de pensii administrate privat;(vii) alți investitori profesionali și instituționali;b) organizații internaționale, guverne și alte autorități ale administrației publice centrale, regionale și locale;c) directori, administratori și membri cu răspundere directă din cadrul participanților la Fond, persoane a căror responsabilitate este întocmirea auditului participanților la Fond;d) acționarii participanților la Fond având dețineri de cel puțin 5% din capitalul social;e) investitori cu statut similar celor menționați la lit. c) și d) în cadrul altor societăți din același grup cu participanții la Fond;f) soți, rude și afini de gradul I inclusiv, precum și persoane care acționează în numele investitorilor menționați la lit. c)-e); g) persoane juridice din cadrul aceluiași grup cu participanții la Fond;h) persoane care au o responsabilitate pentru sau au obținut beneficii de pe urma anumitor situații în legătură cu un participant la Fond care au condus la dificultățile financiare ale participantului sau au fost de natură să conducă la deteriorarea situației financiare a acestuia;i) societăți cărora, din cauza mărimii lor, nu li se permite întocmirea unui bilanț prescurtat conform reglementărilor contabile aplicabile.(2) Fondul suspendă orice plată pentru investitorii care se află în cercetare penală, în legătură cu o acțiune decurgând din sau având legătură cu spălarea banilor sau finanțarea terorismului, până la pronunțarea unei hotărâri definitive de către instanța competentă.(3) În aplicarea prevederilor alin. (2), Fondul solicită organelor abilitate competente date și informații referitoare la implicarea investitorilor care se află în situația prevăzută la alin. (2) în operațiuni de spălare a banilor sau finanțare a terorismului. (4) Suspendarea plății intervine și pentru investitorii care se află sub efectul unei sancțiuni internaționale. + Articolul 8(1) În situațiile prevăzute la art. 6, Fondul publică pe website-ul propriu, într-o publicație locală de la sediile teritoriale ale intermediarului/societății de administrare a investițiilor aflat/aflate în imposibilitatea de a returna fondurile bănești și/sau instrumentele financiare aparținând investitorilor, precum și în cel puțin două cotidiene de difuzare națională, informații privind: incapacitatea participantului/fostului participant la Fond de a-și onora obligațiile față de investitori, locul, modul și perioada de timp în care se pot înregistra cererile de compensare, precum și data începerii plății compensațiilor către investitori. (2) Cererile de compensare se pot înregistra în termen de 5 luni de la data deciziei A.S.F. prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a) sau, în cazul prevăzut la art. 6 alin. (1) lit. b), de la data pronunțării hotărârii definitive privind deschiderea procedurii insolvenței, prin derogare de la prevederile Legii nr. 85/2014, cu modificările și completările ulterioare. (3) Expirarea perioadei prevăzute la alin. (2) nu poate fi invocată de către Fond pentru a refuza compensarea unui investitor care poate proba că nu a putut, pentru motive temeinice, să își exercite dreptul la compensare. În acest caz cererile de compensare pot fi depuse în termen de 5 luni de la data încetării motivelor, dar nu mai târziu de 12 luni de la expirarea termenului prevăzut la alin. (2).(4) Odată cu cererile de compensare, investitorii anexează înscrisurile justificative din care să rezulte cu exactitate cuantumul sumelor solicitate, însoțite de o declarație pe propria răspundere, în sensul susținerii acestor documente justificative. Înscrisurile justificative prezentate de investitori pentru plata compensațiilor cuvenite sunt verificate cu evidențele preluate de Fond de la entitatea aflată sub incidența prevederilor art. 6.(5) Fondul asigură plata compensațiilor în limita plafonului stabilit la art. 5 alin. (1), în maximum 3 luni de la data stabilirii investitorilor eligibili și a valorii creanțelor, ulterior primirii comunicării privind îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 7 alin. (3). Termenul de 3 luni poate fi prelungit de A.S.F., cu maximum 3 luni, la solicitarea Fondului, pentru situații excepționale.(6) Procedura de compensare se consideră finalizată la data efectuării plății tuturor compensațiilor, cu luarea în considerare a termenului prevăzut la alin. (5).(7) În urma finalizării procedurii de compensare, Fondul se subrogă de drept în drepturile investitorilor, pentru o sumă egală cu plățile pe care le-a efectuat pentru compensarea fondurilor bănești și/sau instrumentelor financiare. Subrogarea Fondului în drepturile investitorilor nu afectează drepturile acestora cu privire la creanțele ce excedează plafonului prevăzut la art. 5 alin. (1).(8) Prin derogare de la dispozițiile art. 100 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2014, cu modificările și completările ulterioare, Fondul se poate înregistra la masa credală, în tot cursul procedurii, în vederea recuperării lor, cu orice sume, dobânzi și/sau cheltuieli pe care acesta le-a achitat pentru plata compensațiilor.(9) În condițiile alin. (7) și (8), Fondul este îndreptățit să înregistreze și să recupereze, în cadrul procedurii insolvenței participantului debitor, toate sumele achitate investitorilor, pe măsura plăților efectuate după momentul deschiderii procedurii falimentului. + Articolul 9A.S.F. stabilește, prin reglementări proprii, modalitatea și procedura de compensare, inclusiv cu privire la termene și obligații de transparență. + Capitolul III Resursele financiare și utilizarea acestora + Articolul 10(1) Resursele financiare ale Fondului se constituie din:a) contribuția inițială a participanților la Fond;b) contribuția anuală și/sau contribuția specială datorată de participanții la Fond; (la 25-06-2024, Litera b) , Alineatul (1) , Articolul 10 , Capitolul III a fost modificată de Punctul 5. , Articolul VII , Capitolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 71 din 21 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 591 din 25 iunie 2024 ) c) venituri din investirea resurselor Fondului;d) venituri din recuperarea creanțelor compensate de Fond;e) venituri provenite din aplicarea dobânzilor și penalităților de întârziere pentru neachitarea la termen a contribuțiilor datorate Fondului;f) împrumuturi pe termen scurt care să acopere în exclusivitate nevoi cu caracter temporar generate de acordarea compensărilor;g) cotizații plătite Fondului de către participanții la Fond și de entitățile autorizate de A.S.F. să administreze locuri de tranzacționare și sisteme de compensare și/sau decontare conform alin. (5), pentru acoperirea cheltuielilor legate de administrarea și funcționarea acestuia;h) alte surse, precum donații, sponsorizări, asistență financiară stabilite potrivit legislației în vigoare.(2) Resursele financiare prevăzute la alin. (1) lit. b), d) și f) sunt folosite exclusiv pentru plata compensațiilor în situațiile prevăzute la art. 6.(3) Resursele financiare prevăzute la alin. (1) lit. a), c), e), g) și h) sunt utilizate pentru acoperirea cheltuielilor legate de administrarea și funcționarea Fondului, în limitele prevăzute de bugetul de venituri și cheltuieli aprobat de Consiliul A.S.F.(4) Resursele necesare pentru acoperirea cheltuielilor legate de administrarea și funcționarea Fondului sunt prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli al Fondului, care se elaborează anual de către Consiliul de administrație al Fondului, până la data de 1 noiembrie a anului curent pentru anul următor, și se aprobă de către Consiliul A.S.F.(5) În cazul în care suma veniturilor disponibile, prevăzute la alin. (1) lit. a), c), e) și h) pentru acoperirea cheltuielilor de administrare și funcționare a Fondului, nu acoperă necesarul de resurse financiare stabilit conform alin. (4), diferența rezultată se plătește până la data de 31 mai a anului următor, după cum urmează:a) 50% împărțită în mod egal la toți participanții la Fond;b) 50% împărțită în mod egal între toate entitățile autorizate de A.S.F. să administreze locuri de tranzacționare și sisteme de compensare și/sau decontare.(6) În cazul în care un participant la Fond are și calitatea de administrator al locului de tranzacționare, suma cotizației plătite de acesta este reprezentată de cea mai mare dintre cele două cotizații. (la 25-06-2024, Articolul 10 , Capitolul III a fost completat de Punctul 6. , Articolul VII , Capitolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 71 din 21 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 591 din 25 iunie 2024 ) + Articolul 11(1) Disponibilitățile Fondului constituite conform art. 10 alin. (1) sunt plasate în instrumente purtătoare de dobândă, la instituții de credit, în instrumente ale pieței monetare, în titluri de stat sau titluri ale administrației publice locale și alte instrumente cu grad de risc scăzut.(2) Strategia de investire a resurselor Fondului are în vedere respectarea principiului de dispersie a riscului pentru fiecare instrument și pentru fiecare emitent, plasarea acestora în condiții de siguranță, asigurarea eficienței și a lichidității.(3) Fondul nu poate acorda împrumuturi. + Articolul 12(1) Contribuțiile datorate Fondului de către participanți se virează în contul Fondului, în moneda națională - leu, conform termenelor și condițiilor stabilite în procedurile Fondului aprobate de A.S.F.(2) Contribuțiile datorate și virate în contul Fondului de către participanți nu se restituie, inclusiv în cazul lichidării judiciare sau al dizolvării entităților participante la Fond.(3) Contribuțiile prevăzute la art. 10 plătite Fondului sunt recunoscute drept cheltuieli deductibile din punct de vedere fiscal.(4) Modalitatea de determinare și de plată a contribuțiilor participanților se stabilește prin reglementări emise de A.S.F. și proceduri ale Fondului, avizate de A.S.F. (la 25-06-2024, Articolul 12 , Capitolul III a fost completat de Punctul 7. , Articolul VII , Capitolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 71 din 21 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 591 din 25 iunie 2024 ) + Articolul 13(1) Actul prin care se stabilește și se individualizează obligația de plată a sumelor datorate la Fond, întocmit de Fond, constituie titlu de creanță. Titlul de creanță cuprinde suma datorată la Fond de către persoanele care trebuie să plătească sumele datorate și termenul de plată. În cazul cotizațiilor datorate, termenul este cel stabilit la art. 10 alin. (5), iar în cazul celorlalte obligații de plată termenul în care se poate plăti obligația este de maximum 10 zile, termen care curge începând cu data comunicării actului prin care se individualizează obligația de plată. (la 25-06-2024, Alineatul (1) , Articolul 13 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 8. , Articolul VII , Capitolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 71 din 21 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 591 din 25 iunie 2024 ) (2) Dacă la data scadenței stabilită la alin. (1) datoria restantă prevăzută în titlul de creanță nu a fost plătită, acesta devine titlu executoriu, în baza căruia Fondul declanșează procedura de executare silită a creanțelor, conform dispozițiilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare.(3) Sumele virate la Fond cu titlu de contribuție nu pot fi urmărite silit decât pentru îndeplinirea obligațiilor pentru care au fost constituite.(4) Pentru neplata la termen a sumelor datorate Fondului se aplică dobânzi și penalități de întârziere, calculate în conformitate cu reglementările aplicabile pentru colectarea creanțelor fiscale. Dobânzile și penalitățile se virează în contul Fondului. + Capitolul IV Conducerea și administrarea Fondului + Articolul 14(1) Fondul este administrat de un consiliu de administrație compus din 5 membri:a) doi membri desemnați de către A.S.F., dintre care unul este președintele Consiliului de administrație;b) un membru desemnat de către A.S.F. la propunerea Ministerului Finanțelor;c) un membru desemnat de către A.S.F. dintre reprezentanții propuși de către participanții la Fond din rândul acestora;d) un membru desemnat de către B.N.R. (la 25-06-2024, Alineatul (1) , Articolul 14 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 9. , Articolul VII , Capitolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 71 din 21 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 591 din 25 iunie 2024 ) (2) Membrii Consiliului de administrație al Fondului sunt numiți pentru un mandat de 5 ani, prin act administrativ individual emis de către A.S.F., cu excepția membrului desemnat de către B.N.R., care este numit prin ordin al guvernatorului B.N.R., cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 15 și 16. (la 25-06-2024, Alineatul (2) , Articolul 14 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 9. , Articolul VII , Capitolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 71 din 21 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 591 din 25 iunie 2024 ) (3) Membrii Consiliului de administrație al Fondului ale căror mandate au expirat rămân în funcție până la numirea succesorilor lor.(4) Președintele Consiliului de administrație al Fondului poate fi înlocuit, în caz de absență sau de imposibilitate temporară de a-și exercita atribuțiile, de către un alt membru.(5) În caz de incompatibilitate sau imposibilitate definitivă de exercitare a mandatului de către unul dintre membrii Consiliului de administrație al Fondului, numirea înlocuitorului se face pentru durata rămasă a mandatului. Se consideră imposibilitate definitivă de exercitare a mandatului orice împrejurare care creează o indisponibilitate cu o durată de cel puțin 90 de zile consecutive.(6) Membrii Consiliului de administrație al Fondului primesc o indemnizație lunară raportată la salariul directorului general al Fondului, în limita a 25% pentru președinte, respectiv în limita a 20% pentru ceilalți membri. + Articolul 15Membrii Consiliului de administrație al Fondului trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:a) să fie absolvenți de studii universitare de lungă durată cu diplomă de licență sau de studii universitare de scurtă durată cu diplomă de licență și master; (la 25-06-2024, Litera a) , Articolul 15 , Capitolul IV a fost modificată de Punctul 10. , Articolul VII , Capitolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 71 din 21 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 591 din 25 iunie 2024 ) b) să aibă o bună reputație și probitate morală;c) să aibă experiență profesională dovedită în domeniul financiar bancar sau nebancar de minimum 8 ani, în cazul absolvenților de studii universitare în domeniul economic sau juridic, sau de minimum 10 ani, în cazul absolvenților de studii universitare în alte domenii. (la 25-06-2024, Litera c) , Articolul 15 , Capitolul IV a fost modificată de Punctul 10. , Articolul VII , Capitolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 71 din 21 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 591 din 25 iunie 2024 ) + Articolul 16Membrii Consiliului de administrație al Fondului trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:a) să nu fie soți, rude sau afini până la gradul al doilea între ei;b) să nu fie senatori, deputați, membri ai Guvernului sau să dețină funcții de conducere în cadrul vreunui partid politic ori organizație politică pe perioada exercitării mandatului;c) să nu aibă înscrise în cazierul judiciar sancțiuni prevăzute de lege;d) să nu aibă înscrise în cazierul fiscal sancțiuni prevăzute de lege;e) să nu dețină în cadrul vreunei entități prevăzute la art. 3 alin. (1) calitatea de acționar, angajat sau director, membru al consiliului de administrație, consiliului de supraveghere ori directoratului, după caz;f) să nu fi fost condamnați în ultimii 5 ani pentru săvârșirea unei infracțiuni prevăzute de legislația în domeniul financiar-bancar, legislația privind insolvența sau protecția consumatorilor;g) să nu fi fost sancționați de A.S.F. sau Banca Națională a României cu interzicerea desfășurării de activități pe piețele supravegheate de acestea. + Articolul 17(1) Calitatea de membru al Consiliului de administrație al Fondului încetează în următoarele situații:a) la încheierea mandatului;b) prin demisie;c) în caz de incompatibilitate;d) în caz de imposibilitate definitivă de exercitare a mandatului, prin înlocuire conform art. 14 alin. (5);e) prin revocare de către instituția care l-a propus, din proprie inițiativă sau la solicitarea motivată a A.S.F.(2) În caz de încetare a mandatului, Ministerul Finanțelor, A.S.F. și participanții la Fond, după caz, au la dispoziție un termen de 30 de zile pentru transmiterea nominalizărilor noilor reprezentanți. + Articolul 18(1) Consiliul de administrație al Fondului se întrunește cel puțin o dată pe lună în ședință ordinară, la convocarea președintelui sau a înlocuitorului acestuia.(2) Consiliul de administrație al Fondului poate fi convocat în ședință extraordinară de către președinte, din proprie inițiativă sau la cererea a 3 membri. (la 25-06-2024, Alineatul (2) , Articolul 18 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 11. , Articolul VII , Capitolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 71 din 21 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 591 din 25 iunie 2024 ) (3) Consiliul de administrație al Fondului trebuie să fie convocat în scris, cu cel puțin 3 zile lucrătoare înainte de data ședinței.(4) Convocarea trebuie să conțină ordinea de zi, data și documentele supuse discuției, precum și locul de desfășurare a ședinței.(5) Ședințele au loc la sediul Fondului sau în orice alt loc convenit.(6) În situația în care se solicită acțiuni urgente, termenul de 3 zile poate fi redus, iar convocarea se efectuează verbal și se confirmă ulterior în scris.(7) Deciziile Consiliului de administrație al Fondului se iau cu votul majorității membrilor acestuia.(8) Procesul-verbal al ședinței, care conține ordinea deliberărilor, deciziile luate, numărul de voturi întrunite și opiniile separate, dacă este cazul, se semnează de către toți membrii prezenți la ședință. + Articolul 19Atribuțiile Consiliului de administrație al Fondului sunt următoarele:a) analizează, avizează și supune spre aprobare Consiliului A.S.F. următoarele:(i) statutul Fondului;(ii) structura organizatorică și de personal, precum și politica salarială a personalului Fondului;(iii) propunerile de numire în funcție pentru directorul general;(iv) procedurile și instrucțiunile Fondului, inclusiv cele aferente exercitării calității de administrator al fondului de rezoluție pentru firmele de investiții;(v) stabilirea contribuțiilor, majorarea, diminuarea, suspendarea sau reluarea plății contribuțiilor participanților la Fond;(vi) bugetul de venituri și cheltuieli;(vii) situațiile financiare anuale;(viii) raportul anual de activitate al Fondului;(ix) orice alte atribuții rezultate din aplicarea dispozițiilor legale;b) analizează și aprobă:(i) modalitățile, plafoanele maxime, termenele și condițiile de plasare, în scopul fructificării disponibilităților Fondului;(ii) încheierea de contracte de servicii privind servicii de asistență și consultanță de specialitate;(iii) rapoartele întocmite de Fond, conform prevederilor legale;(iv) raportul cu privire la selectarea auditorilor financiari cu respectarea legislației privind achizițiile publice;(v) sistemul de control intern și de audit intern;(vi) orice alte atribuții rezultate din aplicarea dispozițiilor legale. + Articolul 20(1) Președintele Consiliului de administrație al Fondului are următoarele atribuții:a) stabilește ordinea de zi a ședințelor Fondului și convoacă Consiliul de administrație al Fondului;b) coordonează activitatea Consiliului de administrație al Fondului și conduce lucrările ședințelor acestuia;c) solicită directorului general prezentarea materialelor ce constituie obiectul ordinii de zi;d) aprobă prime și alte stimulente pentru conducerea executivă, la propunerea directorului general;e) exercită orice alte sarcini în aplicarea prevederilor legale.(2) Președintele Consiliului de administrație al Fondului împreună cu directorul general au obligația să prezinte Consiliului A.S.F. raportul anual de activitate al Fondului. Raportul anual de activitate cuprinde activitatea Fondului atât în calitate de administrator al schemei de compensare a investitorilor, cât și de administrator al fondului de rezoluție pentru firmele de investiții. + Articolul 21(1) Directorul general al Fondului asigură conducerea activității curente a acestuia, asigură îndeplinirea hotărârilor Consiliului A.S.F. și ale Consiliului de administrație al Fondului și informează asupra modului de realizare a acestora.(2) Directorul general asigură îndeplinirea următoarelor atribuții:a) reprezintă Fondul în raporturile cu A.S.F., cu entitățile participante la Fond, cu ministerele și cu alte organe de specialitate ale administrației publice centrale, cu alte persoane fizice și juridice, precum și în fața instanțelor judecătorești și arbitrale;b) propune Consiliului de administrație al Fondului spre avizare, respectiv spre aprobare documentele prevăzute la art. 19;c) asigură plasarea disponibilităților Fondului, urmărind minimizarea riscului și lichiditatea plasamentelor, ca obiective principale, precum și randamentul plasamentelor, ca obiectiv complementar, potrivit strategiei aprobate de Consiliul de administrație al Fondului;d) asigură aplicarea procedurilor necesare pentru efectuarea de către Fond a plăților prevăzute de prezenta lege și de legislația privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții;e) supraveghează desfășurarea activităților Fondului în vederea realizării scopului prevăzut la art. 2 alin. (2) și (3), cu respectarea obligației de evidențiere distinctă a veniturilor și cheltuielilor aferente acestora, pentru scopul conformării la dispozițiile privind utilizarea resurselor schemei de compensare a investitorilor și la cele privind utilizarea resurselor fondului de rezoluție prevăzute de legislația privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții;f) încheie, modifică și dispune încetarea contractelor individuale de muncă ale salariaților Fondului, cu respectarea dispozițiilor legale incidente;g) asigură angajarea cheltuielilor legate de funcționarea Fondului, pentru fiecare dintre calitățile în care acesta acționează potrivit art. 2, în limita prevederilor bugetului de venituri și cheltuieli aprobat;h) aprobă propunerile de premiere a personalului;i) propune președintelui Consiliului de administrație al Fondului primele și alte stimulente pentru conducerea executivă;j) asigură organizarea și exercitarea controlului intern și auditului intern, în conformitate cu legislația în vigoare;k) îndeplinește orice alte atribuții date în aplicarea prevederilor legale ori date în sarcina sa de Consiliul de administrație al Fondului;l) solicită și primește informațiile solicitate de la organele abilitate legal, din care să rezulte dacă persoanele din lista de compensare sunt sau nu sunt implicate în operațiuni de spălare a banilor și colaborează cu A.S.F. pentru a identifica persoanele din listă care fac obiectul unor sancțiuni internaționale. + Capitolul V Situațiile financiare anuale și sistemul de control intern + Articolul 22(1) Fondul are obligația organizării și conducerii contabilității, potrivit prevederilor Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale reglementărilor specifice în domeniu emise de A.S.F., cu avizul Ministerului Finanțelor, potrivit legii.(2) Fondul asigură evidențierea distinctă în contabilitate a operațiunilor legate de constituirea, investirea și utilizarea resurselor financiare pentru activitatea prevăzută la art. 2 alin. (1) și (4).(3) Cheltuielile Fondului care nu pot fi alocate în mod specific activității desfășurate de acesta în calitate de schemă de compensare a investitorilor ori în calitate de administrator al fondului de rezoluție pentru firmele de investiții se repartizează între cele două categorii de activități având ca bază de repartizare ponderea veniturilor respectivei activități în veniturile totale ale Fondului.(4) Cheltuielile directe ale Fondului sunt suportate astfel:a) pentru activitatea în calitate de schemă de compensare a investitorilor, din resursele financiare prevăzute la art. 10 alin. (3);b) pentru activitatea de administrare a fondului de rezoluție pentru firmele de investiții, din veniturile din investirea resurselor financiare disponibile ale fondului de rezoluție pentru firme de investiții sau din alte surse prevăzute conform dispozițiilor legislației privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții. + Articolul 23(1) Fondul transmite A.S.F., în termen de maximum 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar, raportul anual de activitate împreună cu situațiile financiare anuale și raportul de audit.(2) Raportul anual de activitate, împreună cu situațiile financiare anuale aprobate de Consiliul A.S.F., precum și raportul auditorului financiar se publică pe site-ul Fondului până cel târziu la data de 15 iunie din anul următor încheierii exercițiului financiar. + Articolul 24În vederea îndeplinirii atribuțiilor sale, Fondul dispune de mecanisme adecvate de control intern și audit intern stabilite prin norme proprii supuse evaluării și, după caz, revizuirii anuale. + Articolul 25(1) Membrii conducerii Fondului, precum și salariații și orice persoane aflate în raporturi juridice cu Fondul au obligația de a nu dezvălui secretul profesional asupra informațiilor obținute în cursul activității lor decât în condițiile prevăzute de legislația în vigoare.(2) Pentru asigurarea confidențialității și a protecției datelor cu caracter personal prelucrate, conducerea Fondului va implementa măsurile tehnice și organizatorice adecvate. + Capitolul VI Dispoziții aplicabile entităților participante la Fond + Articolul 26(1) Entitățile participante la Fond au obligația punerii la dispoziția Fondului a datelor și informațiilor necesare pentru determinarea cuantumului contribuțiilor necesar a fi transferate Fondului și, respectiv, pentru determinarea compensațiilor, potrivit reglementărilor emise în aplicarea prezentei legi, conform prevederilor art. 35.(2) Entitățile participante la Fond întocmesc și transmit Fondului raportări privind modul de constituire și de virare a contribuției datorate, potrivit formatului și termenului de raportare stabilite în procedurile Fondului.(3) Odată cu transmiterea raportărilor, entitățile participante la Fond anexează o declarație pe propria răspundere, sub semnătura reprezentantului legal al acestora sau a persoanei împuternicite în relația cu Fondul, sub sancțiunile prevăzute de Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, pentru infracțiunile de înșelăciune și/sau de fals în declarații, prin care se atestă că datele și/sau informațiile transmise sunt reale, corecte și complete. (la 25-06-2024, Alineatul (3) , Articolul 26 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 12. , Articolul VII , Capitolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 71 din 21 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 591 din 25 iunie 2024 ) + Articolul 27Entitățile participante la Fond sunt obligate să dispună de sisteme adecvate, inclusiv informatice, care să asigure existența în permanență a unei evidențe complete și exacte cuprinzând datele referitoare la investitorii compensabili, informații privind creanțele participantului față de aceștia, precum și orice alte informații necesare determinării valorii compensației datorate fiecărui investitor compensabil și întocmirii listei compensațiilor de plătit. + Articolul 28(1) În termen de 3 zile lucrătoare de la sfârșitul fiecărui semestru, participanții la Fond raportează Fondului informațiile prevăzute la art. 26 alin. (1), pe formatul stabilit în procedurile Fondului.(2) Suplimentar față de raportările prevăzute la art. 26 alin. (2), participanții la Fond transmit, în termen de 3 zile lucrătoare de la solicitarea acestora, informațiile prevăzute la art. 26 alin. (1). + Articolul 29(1) În cazul aplicării prevederilor art. 13 alin. (2), Fondul notifică acest lucru A.S.F. în termen de două zile lucrătoare.(2) În situația prevăzută la alin. (1), A.S.F., în calitate de autoritate competentă, după consultarea Fondului, poate dispune măsuri de restricționare sau limitare a activității sau a operațiunilor respectivului participant la Fond. + Articolul 30(1) Un participant la Fond, căruia i s-a solicitat returnarea fondurilor bănești și/sau a instrumentelor financiare aparținând investitorilor și/sau datorate acestora și nu a fost în măsură să își îndeplinească obligațiile conform condițiilor contractuale și legale aplicabile în legătură cu exercitarea de operațiuni de investiții, este obligat să notifice A.S.F. acest fapt în maximum două zile lucrătoare de la data primirii solicitării. (la 25-06-2024, Alineatul (1) , Articolul 30 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 13. , Articolul VII , Capitolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 71 din 21 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 591 din 25 iunie 2024 ) (2) Notificarea cuprinde informații cu privire la motivele imposibilității de a returna fondurile și/sau instrumentele financiare aparținând investitorilor și la perspectivele imediate de îndeplinire a acestei obligații.(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică și în situația în care, deși nu i s-a solicitat restituirea fondurilor bănești și/sau instrumentelor financiare aparținând investitorilor, participantul la Fond constată că se află în imposibilitatea de a-și onora obligațiile contractuale. + Articolul 31(1) A.S.F. deține toate competențele de supraveghere și control, inclusiv competențe administrative de investigare și competențe de a impune măsuri corective, necesare pentru a-și îndeplini atribuțiile în temeiul prezentei legi și al reglementărilor referitoare la activitatea Fondului.(2) În îndeplinirea prerogativelor sale, A.S.F. are următoarele competențe:a) de a avea acces la orice document sau la alte informații, deținute de persoane, despre care consideră că ar putea fi necesare pentru îndeplinirea sarcinilor sale și de a primi sau de a face o copie a acestora;b) de a impune sau de a solicita oricărei persoane să furnizeze informații și, în cazul în care este necesar, de a convoca și de a audia orice persoană pentru a obține informații în legătură cu activitatea Fondului;c) de a desfășura inspecții sau investigații la sediul Fondului;d) de a dispune interzicerea temporară/definitivă a exercitării activității profesionale de către persoanele subiecți ai prezentei legi;e) de a solicita auditorilor Fondului sau experților să efectueze verificări sau investigații cu privire la activitățile incidente prevederilor prezentei legi și de a primi rezultatul verificărilor/investigațiilor;f) de a solicita motivat retragerea persoanei fizice, desemnate în baza prevederilor art. 14 alin. (1) lit. c), din Consiliul de administrație al Fondului, conform prevederilor prezentei legi. + Capitolul VII Sancțiuni + Articolul 32(1) Constituie contravenții următoarele fapte:a) neplata la termen a sumelor cuvenite Fondului, datorate conform prevederilor art. 3 alin. (2), art. 10 alin. (1) lit. a), b) și g) și art. 12;b) nerespectarea de către participanții la Fond a măsurilor dispuse conform art. 29 alin. (2);c) nerespectarea de către președintele Consiliului de administrație al Fondului și directorul general a obligației prevăzute la art. 20 alin. (2);d) nerespectarea de către Fond a obligațiilor prevăzute la art. 6, art. 8 alin. (1) și (5), art. 22 alin. (1) și (2) și art. 23;e) nerespectarea de către participanții la Fond a obligațiilor prevăzute la art. 26-28;f) nerespectarea de către Fond și/sau de participanții la Fond a măsurilor dispuse în condițiile legii de A.S.F. cu privire la Fond și a reglementărilor emise în aplicarea prezentei legi;g) nerespectarea de către participanții la Fond a obligației de notificare a A.S.F. prevăzute la art. 30;h) folosirea de către Fond a resurselor financiare în alte scopuri decât cele prevăzute la art. 10 alin. (2) și (3) sau plasarea acestora în alte active decât cele menționate la art. 11 alin. (1);i) nerespectarea de către Fond și/sau de participanții la Fond a măsurilor prevăzute de actele de monitorizare, supraveghere, reglementare și control sau în urma acestora;j) împiedicarea fără drept a exercitării drepturilor conferite A.S.F. de către lege, precum și refuzul nejustificat al Fondului și/sau al participanților la Fond de a coopera în cadrul unei investigații sau în cazul unei inspecții, respectiv de a răspunde solicitărilor A.S.F. în exercitarea atribuțiilor care îi revin conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare, și ale prezentei legi;k) punerea la dispoziția A.S.F. de către Fond și/sau de participanții la Fond de informații eronate, neclare sau incomplete, de natură a induce în eroare.(2) Săvârșirea de către Fond a contravențiilor prevăzute la alin. (1) lit. d) și f) se sancționează cu sancțiunea contravențională principală constând în avertisment scris sau cu amendă de la 2.500 lei la 50.000 lei aplicabilă Fondului și/sau persoanelor care asigură conducerea și/sau administrarea Fondului și/sau persoanelor responsabile din partea Fondului, cărora le poate fi imputată fapta, întrucât aceasta nu s-ar fi produs dacă persoanele respective și-ar fi exercitat în mod corespunzător competențele și atribuțiile decurgând din funcțiile încredințate.(3) Săvârșirea de către participanții la Fond a contravențiilor prevăzute la alin. (1) lit. a), b), e), f), g), i), j) și k) se sancționează cu sancțiunea contravențională principală constând în avertisment scris sau cu amendă de la 2.500 lei la 50.000 lei aplicabilă participanților la Fond și/sau persoanelor fizice care asigură conducerea și/sau administrarea acestora, cărora le poate fi imputată fapta, întrucât aceasta nu s-ar fi produs dacă persoanele respective și-ar fi exercitat în mod corespunzător competențele și atribuțiile decurgând din funcțiile încredințate.(4) Săvârșirea de către directorul general al Fondului a contravenției prevăzute la alin. (1) lit. h) se sancționează cu sancțiunea contravențională principală constând în amendă de la 1.000 lei la 10.000 lei, aplicabilă acestuia.(5) În funcție de natura și gravitatea faptei, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute la alin. (1), A.S.F. poate aplica una sau mai multe măsuri administrative, precum: a) atenționarea persoanelor responsabile pentru faptele constatate de o gravitate scăzută; b) măsurile necesare în scopul prevenirii sau remedierii situațiilor de nerespectare a dispozițiilor legale, conform reglementărilor A.S.F.(6) Săvârșirea de către președintele Consiliului de administrație al Fondului și de către directorul general al Fondului a contravenției prevăzute la alin. (1) lit. c) se sancționează cu sancțiunea contravențională principală constând în avertisment scris sau cu amendă de la 2.500 lei la 50.000 lei, aplicabilă acestora.(7) În funcție de natura și gravitatea faptei se poate aplica și sancțiunea contravențională complementară:a) a interzicerii temporare sau definitive a exercitării prestării de servicii și activități de investiții, aplicabilă participanților la Fond;b) a interzicerii temporare sau definitive de administrare a portofoliilor individuale de investiții, aplicabilă persoanelor fizice care asigură conducerea și/sau administrarea acestora.(8) Constatarea contravențiilor prevăzute la alin. (1) se face de către persoanele împuternicite din cadrul A.S.F., iar sancțiunile se aplică de către Consiliul A.S.F., prin derogare de la prevederile cap. II și III din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.(9) Prin derogare de la prevederile art. 13 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicarea sancțiunilor contravenționale prevăzute de prezenta lege se prescrie în termen de 6 luni de la data constatării faptei, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârșirii acesteia.(10) Prin derogare de la prevederile art. 10 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cazul constatării săvârșirii a două sau mai multe contravenții, se aplică sancțiunea cea mai mare, majorată cu până la 50%, după caz. + Articolul 33Dispozițiile art. 32 referitoare la contravenții se completează cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, în măsura în care prezenta lege nu dispune altfel. + Capitolul VIII Dispoziții tranzitorii și finale + Articolul 34(1) Fondul reprezintă continuatorul și succesorul legal în drepturi și obligații al S.C. Fondul de Compensare a Investitorilor - S.A.(2) În termen de maximum 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, patrimoniul S.C. Fondul de Compensare a Investitorilor - S.A. devine patrimoniul Fondului, identificarea acestuia urmând a fi efectuată pe bază de protocol de predare-preluare ce vizează transferul personalului, al resurselor financiare constituite în conformitate cu art. 49 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare, anterior intrării în vigoare a prezentei legi, precum și drepturilor și obligațiilor S.C. Fondul de Compensare a Investitorilor - S.A. către Fond.(3) Până la data perfectării protocolului de predare-preluare, S.C. Fondul de Compensare a Investitorilor - S.A. dispune restituirea către acționarii săi a contravalorii acțiunilor deținute la capitalul social al societății, la valoarea nominală a acțiunii.(4) Fondul își exercită prerogativele începând cu data încheierii protocolului de predare-preluare prevăzut la alin. (2), dar nu mai târziu de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. La această dată, A.S.F. retrage autorizația de funcționare a S.C. Fondul de Compensare a Investitorilor - S.A.(5) Membrii S.C. Fondul de Compensare a Investitorilor - S.A. înregistrați la data prevăzută la alin. (4) devin participanți la Fond.(6) Prin derogare de la dispozițiile Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la expirarea termenului prevăzut la alin. (2), S.C. Fondul de Compensare a Investitorilor - S.A. se dizolvă de drept, fără lichidare.(7) Radierea S.C. Fondul de Compensare a Investitorilor - S.A. este dispusă de către persoana desemnată din cadrul Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, la cererea formulată de directorul general al Fondului, în temeiul prevederilor art. 241 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, și în baza deciziei A.S.F. de retragere a autorizației de funcționare.(8) Până la data numirii membrilor consiliului de administrație, atribuțiile acestuia sunt exercitate de consiliul de administrație existent la data intrării în vigoare a prezentei legi. Membrii consiliului de administrație sunt desemnați de entitățile prevăzute la art. 14, pe care le reprezintă, în termen de maximum 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.(9) În termen de 30 de zile de la data numirii membrilor consiliului de administrație, Fondul supune aprobării A.S.F. statutul propriu în conformitate cu prevederile prezentei legi și ale Legii nr. 312/2015. + Articolul 35(1) Fondul și A.S.F., după caz, emit reglementările necesare referitoare la activitatea Fondului.(2) Reglementările emise de Fond pot fi sub formă de instrucțiuni și proceduri, care se avizează de A.S.F. și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. + Articolul 36Legea nr. 312/2015 privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul financiar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 920 din 11 decembrie 2015, se modifică după cum urmează:1. La articolul 576 alineatul (2), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:c) orice referire la Fondul de garantare a depozitelor se consideră a fi făcută corespunzător la Fondul de compensare a investitorilor, iar orice referire la fondul de rezoluție bancară se consideră a fi făcută corespunzător la fondul de rezoluție pentru firmele de investiții;2. Articolul 579 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 579Resursele fondului de rezoluție pentru firmele de investiții sunt administrate de către Fondul de compensare a investitorilor potrivit dispozițiilor prezentei legi și ale actelor delegate adoptate de Comisia Europeană referitoare la fondul de rezoluție.3. La articolul 581, alineatele (3)-(5) se modifică și vor avea următorul cuprins:(3) Firmele de investiții plătesc Fondului de compensare a investitorilor contribuțiile prevăzute la alin. (2) în termenele comunicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluție.(4) Fondul de compensare a investitorilor, în calitatea sa de administrator al fondului de rezoluție pentru firmele de investiții, are obligația să investească resursele financiare disponibile ale fondului de rezoluție pentru firmele de investiții în active cu grad scăzut de risc, într-o manieră suficient de diversificată.(5) Fondul de compensare a investitorilor, în calitatea sa de administrator al fondului de rezoluție pentru firmele de investiții, trebuie să stabilească strategia privind investirea resurselor fondului de rezoluție pentru firmele de investiții și să o revizuiască periodic, cu frecvență cel puțin anuală.4. Articolul 596 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 596La primirea unei solicitări potrivit prevederilor art. 594, Fondul de compensare a investitorilor, în calitate de administrator al fondului de rezoluție pentru firmele de investiții, formulează în regim de urgență o propunere de decizie în legătură cu aceasta, pe care o transmite, însoțită de fundamentarea aferentă, către Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluție, și către Ministerul Finanțelor, în calitate de minister competent. Decizia cu privire la acordarea unui împrumut trebuie să fie luată în consens de respectivele autorități. + Articolul 37Prevederile prezentei legi se aplică Fondului în calitate de schemă de compensare a investitorilor, cu excepția dispozițiilor prevăzute în mod expres care se aplică Fondului în calitate de administrator al fondului de rezoluție pentru firmele de investiții. + Articolul 38(1) Prezenta lege intră în vigoare la 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă capitolul IX - Fondul de Compensare a Investitorilor - din titlul II al Legii nr. 297/2004 privind piața de capital, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 29 iunie 2004, cu modificările și completările ulterioare.(3) Reglementările emise de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare/A.S.F. până la intrarea în vigoare a prevederilor prezentei legi rămân în vigoare până la emiterea reglementărilor în temeiul acesteia, cu excepția dispozițiilor contrare. Orice referire la membrii Fondului se consideră a fi făcută în mod corespunzător la entități participante la Fond. + Articolul 39Ori de câte ori prin legi și prin alte acte normative se face trimitere la Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce privește prevederi privind Fondul, care fac obiectul prezentei legi, trimiterea se consideră a fi făcută la prezenta lege.*Prezenta lege transpune prevederile art. 1 pct. 2, 4 și 7, art. 2, art. 4 alin. (1) și (2), art. 5 alin. (1), art. 6, 9 și 12 și ale anexei nr. 1 din Directiva 97/9/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 martie 1997 privind sistemele de compensare pentru investitori, publicată în Jurnalul Oficial al Comunității Europene (JOCE), seria L, nr. 84 din 26 martie 1997. (la 25-06-2024, Mențiunea privind transpunerea legii a fost modificată de Punctul 14. , Articolul VII , Capitolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 71 din 21 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 591 din 25 iunie 2024 ) Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
LAURENȚIU-DAN LEOREANU
PREȘEDINTELE SENATULUI
ANCA DANA DRAGUBucurești, 19 aprilie 2021.Nr. 88.----
EMITENT |