LEGE nr. 346 din 14 iulie 2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 681 din 29 iulie 2004



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.  +  Capitolul I Dispoziții generale  +  Articolul 1Prezenta lege reglementează măsuri destinate creării cadrului favorabil înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii.  +  Articolul 2(1) În sensul prezentei legi, prin întreprindere se înțelege orice formă de organizare a unei activități economice, autorizată potrivit legilor în vigoare să facă activități de producție, comerț sau prestări de servicii, în scopul obținerii de venituri, în condiții de concurență, respectiv: societăți reglementate de Legea societăților nr. 31/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, societăți cooperative, persoane fizice autorizate, întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale și întreprinderile familiale, autorizate potrivit dispozițiilor legale în vigoare, care desfășoară activități economice.(2) Prevederile prezentei legi sunt aplicabile și asociațiilor și fundațiilor, cooperativelor agricole și societăților agricole care desfășoară activități economice. (la 09-05-2014, Art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 62 din 30 aprilie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 6 mai 2014. )  +  Articolul 3(1) Întreprinderile mici și mijlocii sunt definite ca fiind acele întreprinderi care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:a) au un număr mediu anual de salariați mai mic de 250;b) realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei, sau dețin active totale care nu depășesc echivalentul în lei a 43 milioane euro, conform ultimei situații financiare aprobate. Prin active totale se înțelege active imobilizate plus active circulante plus cheltuieli în avans; (la 03-02-2006, Lit. b) a alin. (1) al art. 3 a fost modificată de pct. 1 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 26 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 88 din 31 ianuarie 2006, care a fost renumerotat în pct. 2, conform pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 175 din 16 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 22 mai 2006. ) c) abrogată; (la 03-02-2006, Lit. c) a alin. (1) al art. 3 a fost abrogată de pct. 2 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 26 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 88 din 31 ianuarie 2006, care a fost renumerotat în pct. 3, conform pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 175 din 16 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 22 mai 2006. ) (2) Abrogat. (la 03-02-2006, Alin. (2) al art. 3 a fost abrogat de pct. 2 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 26 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 88 din 31 ianuarie 2006, care a fost renumerotat în pct. 3, conform pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 175 din 16 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 22 mai 2006. ) (3) Abrogat. (la 03-02-2006, Alin. (3) al art. 3 a fost abrogat de pct. 2 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 26 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 88 din 31 ianuarie 2006, care a fost renumerotat în pct. 3, conform pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 175 din 16 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 22 mai 2006. ) (4) Abrogat. (la 03-02-2006, Alin. (4) al art. 3 a fost abrogat de pct. 2 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 26 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 88 din 31 ianuarie 2006, care a fost renumerotat în pct. 3, conform pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 175 din 16 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 22 mai 2006. ) (5) Plafonul cifrei de afaceri prevăzut la alin. (1) lit. b) poate fi modificat, în funcție de evoluția indicatorilor macroeconomici, prin hotărâre a Guvernului.  +  Articolul 4(1) Întreprinderile mici și mijlocii se clasifică, în funcție de numărul mediu anual de salariați și de cifra de afaceri anuală netă sau de activele totale pe care le dețin, în următoarele categorii: (la 25-05-2006, Partea introductivă a alin. (1) al art. 4 a fost modificată de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 175 din 16 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 22 mai 2006, care modifică pct. 3 renumerotat în pct. 4 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 26 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 88 din 31 ianuarie 2006. ) a) microîntreprinderi - au până la 9 salariați și realizează o cifră de afaceri anuală netă sau dețin active totale de până la 2 milioane euro, echivalent în lei;b) întreprinderi mici - au între 10 și 49 de salariați și realizează o cifră de afaceri anuală netă sau dețin active totale de până la 10 milioane euro, echivalent în lei;c) întreprinderi mijlocii - au între 50 și 249 de salariați și realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei, sau dețin active totale care nu depășesc echivalentul în lei a 43 milioane euro. (la 03-02-2006, Alin. (1) al art. 4 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 26 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 88 din 31 ianuarie 2006, renumerotat în pct. 4, conform pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 175 din 16 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 22 mai 2006. ) (2) Termenii microîntreprindere, întreprindere mică și întreprindere mijlocie, precum și termenul derivat întreprinderi mici și mijlocii vor fi utilizați în toate reglementările, statisticile și alte documente oficiale emise de către autorități sau instituții publice.  +  Articolul 4^1În funcție de relația lor cu alte întreprinderi, raportată la capitalul sau la drepturile de vot deținute ori la dreptul de a exercita o influență dominantă, pot exista 3 tipuri de întreprinderi:a) întreprinderi autonome;b) întreprinderi partenere;c) întreprinderi legate. (la 03-02-2006, Art. 4^1 a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 26 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 88 din 31 ianuarie 2006, renumerotat în pct. 5, conform pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 175 din 16 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 22 mai 2006. )  +  Articolul 4^2(1) O întreprindere autonomă este orice întreprindere care nu este clasificată ca întreprindere legată sau ca întreprindere parteneră, în sensul acestei legi.(2) O întreprindere este autonomă dacă deține mai puțin de 25% din capitalul social sau din drepturile de vot (oricare dintre acestea este mai mare) în una ori în mai multe întreprinderi sau dacă una ori mai multe întreprinderi nu dețin mai mult de 25% din capitalul social sau din drepturile de vot ale întreprinderii în cauză.(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), o întreprindere este considerată autonomă, neavând, prin urmare, nici o întreprindere parteneră, chiar dacă acest prag de 25% este atins sau depășit de către următoarele categorii de investitori, cu condiția ca acești investitori să nu fie legați, în sensul art. 4^4, individual sau în comun, de întreprinderea în cauză:a) societăți publice de investiții, societăți de capital de risc, persoane fizice sau grupuri de persoane fizice care realizează, conform declarației anuale de venit, venituri majoritare din activitatea de investiții în capital de risc (business angels) și care investesc fonduri proprii în societăți necotate la bursă, cu condiția ca investiția totală a acestor investitori în aceeași întreprindere să nu depășească echivalentul în lei a 1.250.000 euro; (la 25-05-2006, Lit. a) a alin. (3) al art. 4^2 a fost modificată de pct. 7 al articolului unic din LEGEA nr. 175 din 16 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 22 mai 2006, care modifică pct. 4 renumerotat în pct. 5 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 26 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 88 din 31 ianuarie 2006. ) b) universități sau centre de cercetare fără scop lucrativ;c) investitori instituționali, inclusiv fonduri de dezvoltare regională și categoriile de clienți profesionali prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a) din anexa nr. 2 la Legea nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare, cu modificările și completările ulterioare. (la 25-06-2024, Litera c) , Alineatul (3) , Articolul 4^2 , Capitolul I a fost modificată de Articolul I , Capitolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 71 din 21 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 591 din 25 iunie 2024 ) d) autorități ale administrației publice locale, respectiv consilii locale ale unităților administrativ-teritoriale cu un buget anual mai mic de echivalentul în lei a 10 milioane euro și cu o populație mai mică de 5.000 de locuitori. (la 09-05-2014, Lit. d) a alin. (3) al art. 4^2 a fost modificată de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 62 din 30 aprilie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 6 mai 2014. ) (la 03-02-2006, Art. 4^2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 26 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 88 din 31 ianuarie 2006, renumerotat în pct. 5, conform pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 175 din 16 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 22 mai 2006. )  +  Articolul 4^3Întreprinderile partenere sunt toate întreprinderile care nu sunt clasificate ca întreprinderi legate și între care există următoarea relație: întreprinderea (din amonte) deține, individual sau în comun cu una ori mai multe întreprinderi legate, 25% sau mai mult din capitalul social ori din drepturile de vot ale unei alte întreprinderi (din aval). (la 03-02-2006, Art. 4^3 a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 26 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 88 din 31 ianuarie 2006, renumerotat în pct. 5, conform pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 175 din 16 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 22 mai 2006. )  +  Articolul 4^4(1) Întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi:a) o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților celeilalte întreprinderi;b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administrație, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi;c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia;d) o întreprindere este acționară sau asociată a celeilalte întreprinderi și deține singură, în baza unui acord cu alți acționari ori asociați ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților întreprinderii respective.(2) Se prezumă că nu există o influență dominantă dacă investitorii prevăzuți la alin. (3) al art. 4^2 nu sunt implicați direct sau indirect în conducerea întreprinderii respective, fără ca drepturile pe care le dețin în calitatea lor de acționar sau asociat să fie prejudiciate.(3) Sunt considerate întreprinderi legate și întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise la alin. (1), prin intermediul uneia ori mai multor întreprinderi sau prin oricare dintre investitorii prevăzuți la alin. (3) al art. 4^2.(4) Întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă își desfășoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente.(5) O piață adiacentă, în sensul prezentei legi, este acea piață a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte ori în aval pe piața în cauză. (la 03-02-2006, Art. 4^4 a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 26 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 88 din 31 ianuarie 2006, renumerotat în pct. 5, conform pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 175 din 16 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 22 mai 2006. )  +  Articolul 4^5Cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3) al art. 4^2, o întreprindere nu poate fi considerată mică sau mijlocie dacă cel puțin 25% din capitalul social ori din drepturile de vot ale acesteia sunt controlate, direct sau indirect, în comun ori cu titlu individual, de către una sau mai multe organisme ori colectivități publice. (la 03-02-2006, Art. 4^5 a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 26 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 88 din 31 ianuarie 2006, renumerotat în pct. 5, conform pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 175 din 16 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 22 mai 2006. )  +  Articolul 5(1) Numărul mediu de salariați corespunde numărului mediu de persoane angajate în întreprindere în cursul anului, determinat pe bază lunară.(2) Numărul mediu de salariați reprezintă media aritmetică simplă rezultată din suma efectivelor zilnice de salariați din luna respectivă - inclusiv zilele de repaus săptămânal și sărbătorile legale -, împărțită la numărul total de zile calendaristice. Pentru fiecare zi de repaus săptămânal sau sărbătoare legală se vor lua în calcul efectivele de salariați din ziua lucrătoare precedentă, cu excepția persoanelor al căror contract individual de muncă a încetat în acea zi.(3) În efectivele zilnice de salariați avute în vedere la calcularea numărului mediu anual de salariați se includ salariații angajați pe durată nedeterminată, salariații temporari care lucrează în baza unui contract de punere la dispoziție încheiat între întreprindere și un agent de muncă temporară, pe durata acestui contract, proprietarii-directori, partenerii care desfășoară o activitate permanentă în întreprindere și care beneficiază de avantaje financiare oferite de întreprindere. (la 25-05-2006, Alin. (3) al art. 5 a fost modificat de pct. 9 al articolului unic din LEGEA nr. 175 din 16 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 22 mai 2006, care modifică pct. 5 renumerotat în pct. 6 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 26 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 88 din 31 ianuarie 2006. ) (4) Salariații cu program de lucru corespunzător unei fracțiuni de normă vor fi incluși în numărul mediu, proporțional cu timpul de lucru prevăzut în contractul individual de muncă cu timp parțial.(5) La calcularea numărului mediu anual de salariați nu se vor avea în vedere salariații al căror contract individual de muncă este suspendat pentru perioada luată în calcul, conform prevederilor legale, și ucenicii și elevii sau studenții care urmează o formă de pregătire profesională pe bază de contract de ucenicie sau de formare profesională. (la 03-02-2006, Alin. (5) al art. 5 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 26 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 88 din 31 ianuarie 2006, care a fost renumerotat în pct. 6, conform pct. 8 al articolului unic din LEGEA nr. 175 din 16 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 22 mai 2006. ) (6) Nu vor fi introduse/introduși în numărul mediu anual de salariați salariatele/salariații aflate/aflați în concediu de maternitate sau parental. (la 25-05-2006, Alin. (6) al art. 5 a fost modificat de pct. 9 al articolului unic din LEGEA nr. 175 din 16 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 22 mai 2006, care modifică pct. 5 renumerotat în pct. 6 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 26 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 88 din 31 ianuarie 2006. ) (7) Numărul mediu anual de salariați se determină pe baza Registrului general de evidență a salariaților, întocmit și completat conform prevederilor legale în vigoare. (la 03-02-2006, Alin. (7) al art. 5 a fost introdus de pct. 6 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 26 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 88 din 31 ianuarie 2006, renumerotat în pct. 7, conform pct. 10 al articolului unic din LEGEA nr. 175 din 16 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 22 mai 2006. )  +  Articolul 6(1) Datele utilizate pentru calculul numărului mediu anual de salariați, cifra de afaceri netă anuală și activele totale sunt cele raportate în situațiile financiare aferente exercițiului financiar precedent, aprobate de adunarea generală a acționarilor sau asociaților. (la 25-05-2006, Alin. (1) al art. 6 a fost modificat de pct. 12 al articolului unic din LEGEA nr. 175 din 16 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 22 mai 2006, care modifică pct. 7 renumerotat în pct. 8 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 26 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 88 din 31 ianuarie 2006. ) (2) Dacă la data întocmirii situațiilor financiare anuale întreprinderea nu se mai încadrează în plafoanele stabilite la art. 3 și 4, aceasta nu își va pierde calitatea de întreprindere mică, mijlocie sau microîntreprindere decât dacă depășirea acestor plafoane se produce în două exerciții financiare consecutive.(3) În cazul unei întreprinderi nou-înființate, ale cărei situații financiare nu au fost aprobate, în condițiile legii, datele cu privire la numărul mediu anual de salariați, cifra de afaceri anuală netă și activele totale se determină în cursul exercițiului financiar și se declară pe propria răspundere de către reprezentantul/reprezentanții întreprinderii în cauză.(4) În calculul cifrei de afaceri nete anuale sumele selectate nu includ taxa pe valoarea adăugată și alte taxe indirecte. (la 25-05-2006, Alin. (4) al art. 6 a fost modificat de pct. 12 al articolului unic din LEGEA nr. 175 din 16 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 22 mai 2006, care modifică pct. 7 renumerotat în pct. 8 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 26 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 88 din 31 ianuarie 2006. ) (5) În cazul unei întreprinderi autonome, datele, inclusiv numărul mediu anual de salariați, vor fi stabilite exclusiv pe baza situațiilor financiare anuale ale întreprinderii respective.(6) Datele, inclusiv numărul mediu anual de salariați, ale unei întreprinderi partenere sau legate cu o altă întreprindere se vor stabili pe baza situațiilor financiare anuale și a altor date ale întreprinderii ori, dacă există, pe baza situațiilor financiare anuale consolidate în care întreprinderea este inclusă, care se vor cumula cu datele oricărei întreprinderi partenere a întreprinderii în cauză, situată imediat în amonte sau în aval de aceasta, proporțional cu procentul de participare la capital ori cu procentul drepturilor de vot (cel mai ridicat dintre aceste procente).(7) Datele prevăzute la alin. (6) se vor cumula în proporție de 100% cu datele oricărei întreprinderi care este legată direct sau indirect de întreprinderea în cauză, dacă datele nu sunt deja incluse în situațiile financiare anuale consolidate.(8) Datele întreprinderilor partenere ale întreprinderii în cauză trebuie să provină din situațiile financiare anuale proprii și din celelalte date consolidate, dacă acestea există. La acestea se adaugă 100% din datele întreprinderilor legate de aceste întreprinderi partenere, cu excepția cazului în care aceste date au fost deja incluse prin consolidare.(9) Datele întreprinderilor cu care întreprinderea respectivă este legată trebuie să provină din situațiile financiare anuale proprii și din celelalte date consolidate, dacă acestea există. La acestea se adaugă, în mod proporțional, datele oricărei întreprinderi partenere a acestor întreprinderi legate, situată imediat în amonte sau în aval de acestea, cu excepția cazului în care au fost deja incluse în situațiile financiare anuale consolidate, într-o proporție cel puțin egală cu procentul definit la alin. (6).(10) Atunci când în evidențele consolidate nu sunt incluse informații cu privire la numărul mediu anual de salariați al unei întreprinderi, cifrele privind numărul mediu anual de salariați se calculează prin cumularea proporțională a datelor aferente întreprinderilor partenere și a datelor aferente întreprinderilor cu care întreprinderea respectivă este legată. (la 03-02-2006, Art. 6 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 26 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 88 din 31 ianuarie 2006, renumerotat în pct. 8, conform pct. 11 al articolului unic din LEGEA nr. 175 din 16 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 22 mai 2006. )  +  Articolul 7Încadrarea în plafoanele referitoare la numărul mediu anual de salariați, cifra de afaceri anuală netă și activele totale se stabilesc pe baza unei declarații pe propria răspundere a reprezentantului/reprezentanților legal/legali al/ai întreprinderii interesate în încadrarea în categoria întreprinderilor mici și mijlocii, conform modelului prevăzut în anexele nr. 1 și 2 care fac parte integrantă din prezenta lege. (la 03-02-2006, Art. 7 a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 26 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 88 din 31 ianuarie 2006, renumerotat în pct. 9, conform pct. 13 al articolului unic din LEGEA nr. 175 din 16 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 22 mai 2006. )  +  Articolul 8(1) Controlul respectării prevederilor prezentei legi referitoare la stabilirea numărului mediu anual de salariați se exercită de Inspecția Muncii, pe baza datelor din Registrul general de evidență a salariaților și a evidențelor proprii.(2) Controlul respectării prevederilor prezentei legi referitoare la declararea cifrei de afaceri nete anuale și a activelor totale se exercită de Ministerul Finanțelor Publice, pe baza situațiilor financiare anuale.(3) În cazul descoperirii unor neconcordanțe între declarația pe propria răspundere și situația reală, organele de control încheie procese-verbale de constatare a faptelor care încalcă dispozițiile legale, în condițiile legii, și sesizează organele de urmărire penală competente atunci când există indiciile săvârșirii unei infracțiuni. (la 25-05-2006, Art. 8 a fost modificat de pct. 14 al articolului unic din LEGEA nr. 175 din 16 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 22 mai 2006, care completează art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 26 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 88 din 31 ianuarie 2006, cu pct. 9^1. )  +  Capitolul II Crearea unui cadru favorabil înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii  +  Secţiunea 1 Proceduri administrative  +  Articolul 9(1) Ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, autoritățile administrației publice locale și camerele de comerț și industrie, în cadrul competenței lor, au obligația să elaboreze politici și să asigure măsuri și acțiuni menite să contribuie la protecția întreprinderilor mici și mijlocii în raporturile lor cu statul, în special prin simplificarea procedurilor administrative și prin prevenirea creșterii nejustificate a costurilor legate de conformarea acestora față de reglementările în vigoare.(2) Principalele proiecte de acte normative cu impact asupra mediului de afaceri vor fi supuse de inițiatori, înainte de a fi transmise spre avizare, analizei Grupului pentru evaluarea impactului economic al actelor normative asupra întreprinderilor mici și mijlocii.(3) Grupul pentru evaluarea impactului economic al actelor normative asupra întreprinderilor mici și mijlocii este un organism consultativ, fără personalitate juridică, care se înființează și funcționează sub coordonarea autorității administrației publice centrale cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii. Grupul pentru evaluarea impactului economic al actelor normative asupra întreprinderilor mici și mijlocii este format din membrii desemnați de ministere și alte autorități ale administrației publice centrale, camere de comerț și industrie, patronate și organizații neguvernamentale de reprezentare a întreprinderilor mici și mijlocii, cadre universitare, cercetători, economiști și organizații ale mediului asociativ și sindicate. (la 17-02-2022, Alineatul (3) din Articolul 9 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 10 din 16 februarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 162 din 17 februarie 2022 ) (3^1) Raportul privind aplicarea Testului IMM conține, în mod obligatoriu, o rubrică cu sarcinile administrative introduse pentru întreprinderile mici și mijlocii, precum și cu cele eliminate. În elaborarea actului normativ cu impact asupra întreprinderilor mici și mijlocii, inițiatorul se va asigura de respectarea principiului numărului constant, respectiv, în cazul introducerii unei sarcini administrative va elimina obligatoriu cel puțin o alta existentă. (la 17-02-2022, Articolul 9 din Sectiunea 1 , Capitolul II a fost completat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 10 din 16 februarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 162 din 17 februarie 2022 ) (4) Grupul pentru evaluarea impactului economic al actelor normative asupra întreprinderilor mici și mijlocii analizează raportul privind aplicarea Testului IMM și emite un aviz consultativ cu privire la oportunitatea aprobării proiectului de act normativ evaluat, care se trimite inițiatorului, prin grija autorității administrației publice centrale cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii. (la 09-05-2014, Alin. (4) al art. 9 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 62 din 30 aprilie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 6 mai 2014. ) (4^1) Inițiatorul actului normativ și autoritatea publică centrală care asigură secretariatul Grupului pentru evaluarea impactului economic al actelor normative asupra întreprinderilor mici și mijlocii au obligația să publice pe site-ul web propriu rezultatele Testului IMM, respectiv avizul Grupului pentru evaluarea impactului economic al actelor normative asupra întreprinderilor mici și mijlocii, în termen de 30 de zile de la data primirii acestuia. (la 17-02-2022, Articolul 9 din Sectiunea 1 , Capitolul II a fost completat de Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 10 din 16 februarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 162 din 17 februarie 2022 ) (5) Regulamentul de organizare și funcționare a Grupului pentru evaluarea impactului economic al actelor normative asupra întreprinderilor mici și mijlocii și metodologia de elaborare și aplicare a Testului IMM se aprobă prin ordin al conducătorului autorității administrației publice centrale cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii. (la 09-05-2014, Alin. (5) al art. 9 a fost modificat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 62 din 30 aprilie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 6 mai 2014. ) (6) Abrogat. (la 09-05-2014, Alin. (6) al art. 9 a fost abrogat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 62 din 30 aprilie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 6 mai 2014. )  +  Articolul 9^1(1) Pentru asigurarea unui mediu favorabil inițierii și dezvoltării afacerilor, în procesul de elaborare a actelor normative care au impact asupra întreprinderilor mici și mijlocii, inițiatorii vor respecta principiul «Gândiți mai întâi la scară mică», precum și principiul numărului constant.(2) Principiul «Gândiți mai întâi la scară mică» presupune ca inițiatorii actelor normative să evalueze efectele introducerii noii reglementări, mai întâi și cu precădere, asupra activității întreprinderilor mici și mijlocii.(3) Principiul numărului constant stabilește că introducerea unor noi sarcini administrative - obligații de raportare/conformare - pentru întreprinderi mici și mijlocii trebuie să aibă loc simultan cu eliminarea unor sarcini deja existente.(4) Evaluarea sistematică a impactului proiectelor de acte normative prevăzute la alin. (1) se face prin aplicarea Testului IMM. Testul IMM se efectuează de către inițiatorul actului normativ, înainte de demararea procesului de avizare a acestuia. (la 17-02-2022, Alineatul (4) din Articolul 9^1 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 4, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 10 din 16 februarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 162 din 17 februarie 2022 ) (4^1) Inițiatorul actului normativ poate alege, în vederea consultărilor, una dintre următoarele modalități: sondaj online, mese rotunde, forumuri și consultări online. (la 17-02-2022, Articolul 9^1 din Sectiunea 1 , Capitolul II a fost completat de Punctul 5, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 10 din 16 februarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 162 din 17 februarie 2022 ) (4^2) Inițiatorul actului normativ preia propunerile rezultate în urma consultărilor care au stat la baza întocmirii raportului privind aplicarea Testului IMM, având ca scop finalizarea proiectului de act normativ. În cazul în care nu vor fi preluate toate propunerile formulate în cadrul consultărilor, inițiatorul actului normativ are obligația de a justifica acest lucru printr-o notă publicată pe site-ul propriu. (la 09-03-2023, Alineatul (4^2) din Articolul 9^1 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 53 din 3 martie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 186 din 06 martie 2023 ) (5) Este obligatorie consultarea organizațiilor reprezentative ale întreprinderilor mici și mijlocii privind conținutul proiectelor de acte normative, al analizelor de impact și a Testului IMM, cu valorificarea în mod corespunzător a propunerilor acestora sau motivarea nevalorificării poziției lor, documente ce vor însoți proiectul de act normativ până la adoptare. (la 09-05-2014, Art. 9^1 a fost introdus de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 62 din 30 aprilie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 6 mai 2014. )  +  Articolul 10Sub sancțiunea nulității absolute, sunt interzise orice acțiuni sau acte având ca obiect ori putând avea ca efect discriminarea în defavoarea întreprinderilor mici și mijlocii sau a întreprinderilor nou-înființate, pe criterii de mărime ori vechime.  +  Secţiunea a 2-a Accesul la servicii publice și la active aparținând regiilor autonome, societăților/companiilor naționale și societăților comerciale cu capital majoritar de stat  +  Articolul 11(1) Guvernul, organele de specialitate ale administrației publice centrale, autoritățile naționale de reglementare și autoritățile locale sunt obligate să adopte măsuri concrete în vederea facilitării accesului întreprinderilor mici și mijlocii la rețelele și serviciile de utilități publice necesare activității acestora, fără a distorsiona competiția liberă de pe piață.(2) În vederea realizării obiectivului prevăzut la alin. (1), autoritățile publice competente au obligația ca în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi să elaboreze și să promoveze proiecte de acte normative conținând măsuri de simplificare a procedurilor de acordare a accesului la rețelele și serviciile de utilități publice, pe care le va prezenta spre analiză Grupului pentru evaluarea impactului economic al actelor normative asupra întreprinderilor mici și mijlocii.(3) Măsurile de simplificare a procedurilor de acordare a accesului la rețelele și serviciile de utilități publice, după caz, vor viza în principal:a) unificarea etapelor de eliberare a avizelor sau acordurilor preliminare necesare pentru accesul întreprinderilor mici și mijlocii la rețelele de utilități publice;b) simplificarea și unificarea documentațiilor solicitate întreprinderilor mici și mijlocii în vederea obținerii avizelor sau acordurilor finale necesare racordării și accesului la rețelele de utilități publice;c) reglementarea nivelului maxim al taxelor de avizare-racordare și al tarifelor ce pot fi percepute întreprinderilor mici și mijlocii pentru elaborarea documentațiilor și executarea lucrării de branșare-racordare a acestora la rețelele de utilități publice;d) reglementarea posibilității achitării în mod eșalonat a acestor taxe sau tarife de către întreprinderile mici și mijlocii;e) reducerea sau renunțarea la garanțiile solicitate și la modalitățile de plată anticipată pentru consumurile de utilități și servicii publice furnizate întreprinderilor mici și mijlocii;f) elaborarea și implementarea unor programe speciale de ajutoare de stat aprobate de Guvern pentru facilitarea accesului întreprinderilor mici și mijlocii la rețelele și serviciile de utilități publice, cu respectarea legislației în vigoare în materia ajutorului de stat.  +  Articolul 12(1) Întreprinderile mici și mijlocii au acces la activele disponibile ale regiilor autonome, societăților/ companiilor naționale și societăților comerciale cu capital majoritar de stat, cu respectarea dispozițiilor legale privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, precum și a drepturilor contractuale ale creditorilor ale căror creanțe sunt garantate cu ipotecă, gaj, privilegiu asupra activelor respective sau asupra cărora este instituit sechestru asigurător, în următoarele condiții:a) întreprinderile mici și mijlocii au acces prioritar la închirierea, concesionarea sau leasingul activelor disponibile ale regiilor autonome, societăților/companiilor naționale și societăților comerciale cu capital majoritar de stat, în condițiile art. 13, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare;b) activele disponibile utilizate de întreprinderile mici și mijlocii în baza contractului de închiriere, a contractului de locație de gestiune sau a contractului de asociere în participațiune, încheiate cu regiile autonome, societățile/companiile naționale, precum și cu societățile comerciale cu capital majoritar de stat vor fi vândute, la solicitarea locatarului sau asociatului, la prețul negociat, stabilit pe baza raportului de evaluare întocmit de un expert acceptat de părți, după deducerea investițiilor efectuate în activ de către locatar/asociat. În cazul contractelor de locație de gestiune și asociere în participațiune, asociatul/locatarul, întreprindere mică sau mijlocie, poate solicita și încheierea unui contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, în aceleași condiții. În cazul depunerii unei solicitări exprese privind cumpărarea activului sau încheierea unui contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare de către beneficiarii prezentelor dispoziții, care utilizau activul în baza unui contract de închiriere, cu cel puțin 60 de zile înainte de expirarea contractului de închiriere, locatorul nu va putea refuza prelungirea contractului de închiriere cu o perioadă considerată de părți suficientă pentru rezolvarea formalităților legate de încheierea contractului de vânzare-cumpărare, respectiv leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare;c) contractul de închiriere, la solicitarea locatarului, va fi transformat în contract de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare la prețul negociat, stabilit pe baza raportului de evaluare întocmit de un expert acceptat de părți;d) întreprinderile mici și mijlocii au drept de preferință la cumpărarea activelor disponibile ale regiilor autonome, societăților/companiilor naționale, precum și ale societăților comerciale cu capital majoritar de stat, aflate în vecinătatea imediată a activelor pe care le dețin în proprietate. Dreptul de preferință se poate exercita prin depunerea unei solicitări în acest sens, în termen de 30 de zile calendaristice de la data înscrierii activului pe listele cuprinzând activele disponibile prevăzute la art. 13 alin. (4). Este interzis, sub sancțiunea nulității absolute, transferul, în orice mod, al dreptului de proprietate asupra activului disponibil, fără acordarea dreptului de preferință;e) întreprinderile mici și mijlocii au prioritate la cumpărarea activelor disponibile ale regiilor autonome, societăților/companiilor naționale, precum și ale societăților comerciale cu capital majoritar de stat. În termen de 30 de zile de la primirea unei solicitări în acest sens, regiile autonome, societățile/companiile naționale, precum și societățile comerciale cu capital majoritar de stat vor organiza o primă licitație deschisă cu strigare doar pentru întreprinderile mici și mijlocii. Oferta de vânzare va specifica faptul că este adresată doar întreprinderilor mici și mijlocii. Prevederile privind vânzarea de active cuprinse în Hotărârea Guvernului nr. 577/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, cu modificările și completările ulterioare, și a Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării se vor aplica în mod corespunzător. În situația neadjudecării licitației, se poate organiza o altă licitație, cu acces liber, conform reglementărilor în vigoare.(2) Regiile autonome, societățile/companiile naționale, precum și societățile comerciale cu capital majoritar de stat sunt obligate ca, în termen de 90 de zile de la data depunerii cererilor de către întreprinderile mici și mijlocii, să încheie contractele de vânzare-cumpărare prevăzute la alin. (1) lit. b) și d), contractele de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare prevăzute la alin. (1) lit. b) și c) sau să asigure accesul prioritar la închirierea, concesionarea ori leasingul activelor disponibile, în condițiile alin. (1) lit. a).(3) Vânzarea de active, în condițiile alin. (1), se poate face și cu plata în rate eșalonate pe o perioadă de minimum 3 ani, cu un avans de maximum 20%.  +  Articolul 13(1) În contextul prezentei legi, prin active se înțelege unități de producție, subunități, secții, spații comerciale, spații de cazare ori alte bunuri de același gen din patrimoniul unei regii autonome, societăți/companii naționale, precum și al unei societăți comerciale cu capital majoritar de stat, ce pot fi organizate să funcționeze independent.(2) În înțelesul prezentei legi, se consideră active disponibile activele care îndeplinesc oricare dintre următoarele condiții:a) nu sunt utilizate de regiile autonome, societățile/companiile naționale sau de societățile comerciale cu capital majoritar de stat care le dețin pentru o perioadă de cel puțin 3 luni;b) se află în conservare pentru o perioadă mai mare de un an;c) activele închise operațional, numai în cazul prevăzut la art. 12 alin. (1) lit. e).(3) Desfășurarea procedurii de vânzare a activelor închise operațional este supusă prevederilor prezentei legi în situația în care o solicitare privind cumpărarea activului din partea unei întreprinderi mici și mijlocii este făcută în interiorul termenului prevăzut de art. 32^6 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările și completările ulterioare.(4) Regiile autonome, societățile/companiile naționale, precum și societățile comerciale cu capital majoritar de stat sunt obligate să stabilească și să întocmească liste cuprinzând activele disponibile, pe care le vor reactualiza lunar. Listele vor fi transmise la camerele de comerț și industrie județene și a municipiului București, la organizațiile patronale, asociațiile profesionale prin autoritatea administrației publice centrale cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii. (la 30-11-2009, Alin. (4) al art. 13 a fost modificat de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 368 din 26 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 816 din 27 noiembrie 2009, prin înlocuirea denumirii "Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație" cu sintagma "autoritatea administrației publice centrale cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii". ) (5) Listele cuprinzând activele disponibile au caracter public și vor fi afișate la sediile camerelor de comerț și industrie județene și a municipiului București, ale organizațiilor patronale și asociațiilor profesionale, precum și pe pagina de Internet a acestora. Acestea vor anunța prin intermediul presei locale unde este afișată lista cuprinzând activele disponibile.(6) Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și ministerele de resort vor transmite lunar autorității administrației publice centrale cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii situația activelor utilizate de întreprinderile mici și mijlocii, respectiv a contractelor de vânzare-cumpărare, închiriere, leasing și concesiune, încheiate în condițiile prezentei legi. (la 30-11-2009, Alin. (6) al art. 13 a fost modificat de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 368 din 26 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 816 din 27 noiembrie 2009, prin înlocuirea denumirii "Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație" cu sintagma "autoritatea administrației publice centrale cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii". ) (7) Activele pot fi retrase de pe lista cu active disponibile, cu excepția situațiilor în care au fost depășite termenele prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. e) și alin. (2), în oricare dintre următoarele cazuri:a) declanșarea procedurii de administrare specială în perioada de privatizare;b) declanșarea procedurii de dizolvare voluntară și lichidare;c) declanșarea procedurii reorganizării judiciare și falimentului.  +  Articolul 14(1) Adunările generale și consiliile de administrație ale regiilor autonome, societăților/companiilor naționale, precum și ale societăților comerciale cu capital majoritar de stat vor adopta hotărâri privind vânzarea, închirierea, leasingul sau concesionarea activelor aflate în situația prevăzută la art. 12 alin. (1), cu informarea prealabilă a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, ministerelor de resort, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale sau autorităților publice locale, după caz.(2) Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, ministerele de resort, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale sau autoritățile publice locale, după caz, au obligația să urmărească derularea valorificării activelor potrivit art. 12 alin. (1).  +  Articolul 15(1) De la prevederile art. 12 și 13 sunt exceptate mijloacele fixe și activele componente ale patrimoniului aparținând aeroporturilor, stațiilor de cale ferată, porturilor și Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., mai puțin stațiile și haltele căilor ferate de pe secțiile de circulație închise și aflate în conservare sau dezafectare, conform prevederilor legale în vigoare. (la 11-12-2011, Alin. (1) al art. 15 a fost modificat de art. unic din LEGEA nr. 246 din 5 decembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 865 din 8 decembrie 2011. ) (2) Sunt exceptate de la obligațiile instituite prin art. 12 alin. (1) lit. b), c), d) și e) instituțiile de învățământ de stat și institutele naționale de cercetare-dezvoltare.  +  Secţiunea a 3-a Accesul prioritar la achizițiile publice de produse, lucrări și servicii  +  Articolul 16(1) Guvernul, ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și autoritățile publice locale trebuie să încurajeze creșterea ponderii întreprinderilor mici și mijlocii în valoarea contractelor de achiziții publice de bunuri materiale, lucrări și servicii, urmărind ca această pondere să atingă un nivel comparabil cu contribuția acestora la realizarea produsului intern brut.(1^1) În cazul în care se subcontractează de către întreprinderile mici și mijlocii părți din contractele de achiziție publică, în contractele respective vor fi incluse prevederi privind termenele și modalitatea de plată a subcontractanților, autoritățile contractante verificând îndeplinirea acestor obligații și aplicând sancțiuni contractuale, dacă este cazul. (la 09-05-2014, Alin. (1^1) al art. 16 a fost introdus de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 62 din 30 aprilie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 6 mai 2014. ) (2) Abrogat. (la 22-09-2016, Alin. (2) al art. 16 a fost abrogat de art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 58 din 19 septembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 738 din 22 septembrie 2016. ) (3) Întreprinderile mici și mijlocii pot beneficia de asistență tehnică pentru facilitarea accesului la servicii de formare de specialitate în domeniul achizițiilor publice. (la 03-02-2006, Alin. (3) al art. 16 a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 26 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 88 din 31 ianuarie 2006, renumerotat în pct. 10, conform pct. 15 al articolului unic din LEGEA nr. 175 din 16 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 22 mai 2006. ) (4) Întreprinderile mici și mijlocii beneficiază de acces la servicii electronice de informare prin centrele Euro Info, referitoare la legislația în domeniu.(5) Întreprinderile mici și mijlocii beneficiază de servicii electronice de informare referitoare la cererile de oferte prezentate în sistem electronic de către ofertanți.  +  Secţiunea a 4-a Servicii de informare, asistență și consultanță acordate întreprinderilor mici și mijlocii  +  Articolul 17(1) În scopul desfășurării și dezvoltării activității lor, întreprinderile mici și mijlocii beneficiază de servicii de informare, asistență, consultanță, dezvoltare tehnologică și inovare în domeniile financiar-bancar, management și marketing.(2) Guvernul, autoritățile administrației publice locale, camerele de comerț și industrie, organizațiile patronale ale întreprinderilor mici și mijlocii sprijină înființarea și dezvoltarea de centre și organizații ce oferă servicii de informare, consultanță, consiliere și instruire pentru întreprinderile mici și mijlocii, prin:a) acordarea de sprijin în legătură cu activitățile de informare, consultanță, consiliere și instruire destinate întreprinderilor mici și mijlocii;b) identificarea de surse de finanțare a unor programe și acțiuni destinate facilitării accesului întreprinderilor mici și mijlocii la serviciile de informare, consultanță, consiliere, instruire, oferite de aceste centre și organizații, precum și extinderii sferei de servicii oferite de acestea întreprinderilor mici și mijlocii.  +  Secţiunea a 5-a Stimularea activității de cercetare-dezvoltare și inovare desfășurate de întreprinderile mici și mijlocii  +  Articolul 18(1) Guvernul promovează, susține, stimulează și dezvoltă activitatea de cercetare-dezvoltare și inovare desfășurată de întreprinderi mici și mijlocii, scop în care:a) adoptă măsuri în vederea creării condițiilor favorabile organizării și desfășurării de activități de cercetare-dezvoltare și inovare de către întreprinderi mici și mijlocii;b) elaborează politici și emite reglementări pentru crearea în economie a unui mediu favorabil pentru diseminarea, transferul, absorbția și valorificarea rezultatelor activității de cercetare-dezvoltare și inovare desfășurate de întreprinderi mici și mijlocii;c) adoptă măsuri pentru facilitarea procesului de valorificare și absorbție a rezultatelor activității de inovare, precum și a transferului tehnologic la nivelul întreprinderilor mici și mijlocii;d) asigură îmbunătățirea accesului întreprinderilor mici și mijlocii la informații științifice și tehnologice de specialitate, în condițiile legii, și promovează înființarea de incubatoare de afaceri, parcuri științifice și tehnologice și de alte infrastructuri asemănătoare;e) asigură, în condițiile legii, transferul tehnologic cu titlu gratuit către întreprinderile mici și mijlocii, la propunerea autorității administrației publice centrale cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii. (la 30-11-2009, Litera e) a alin. (1) al art. 18 a fost modificată de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 368 din 26 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 816 din 27 noiembrie 2009, prin înlocuirea denumirii "Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație" cu sintagma "autoritatea administrației publice centrale cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii". ) (2) Ministerul Educației Naționale, în calitate de autoritate de stat pentru cercetare-dezvoltare, susține activitatea de cercetare-dezvoltare desfășurată de întreprinderile mici și mijlocii, prin:a) stabilirea ca obiectiv prioritar, în cadrul Strategiei naționale de cercetare-dezvoltare și inovare, a promovării și dezvoltării activității de cercetare-dezvoltare și inovare desfășurate de întreprinderi mici și mijlocii;b) includerea în Planul național de cercetare-dezvoltare și inovare a unor programe de cercetare-dezvoltare și inovare destinate întreprinderilor mici și mijlocii;c) promovarea de propuneri de măsuri destinate facilitării accesului întreprinderilor mici și mijlocii la programele prevăzute în Planul național de cercetare-dezvoltare și inovare;d) finanțarea cu prioritate, din sumele prevăzute în bugetul propriu pentru realizarea politicilor în domeniul cercetării și stimulării inovării, a programelor prevăzute în Planul național de cercetare-dezvoltare și inovare destinate întreprinderilor mici și mijlocii; asigurarea contractării cu prioritate a tematicii solicitate de întreprinderile mici și mijlocii, de către unitățile și instituțiile din sistemul național de cercetare-dezvoltare;e) finanțarea cu prioritate a proiectelor de cercetare-dezvoltare care au ca obiect teme cu aplicabilitate imediată, solicitate de întreprinderile mici și mijlocii din sectorul industrial;f) organizarea de conferințe cu participare internațională, la care întreprinderile mici și mijlocii care desfășoară activități de cercetare-dezvoltare să participe cu lucrări științifice, în vederea stabilirii de obiective ce vor fi incluse în programele naționale anuale;g) asigurarea de surse de finanțare pentru programe de cercetare-dezvoltare și inovare desfășurate de întreprinderi mici și mijlocii, în vederea dezvoltării activităților de cercetare-dezvoltare și inovare ale acestora.  +  Secţiunea a 6-aFormarea profesională și antreprenorială (la 09-05-2014, Titlul secțiunii a 6-a, capitolul II, a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 62 din 30 aprilie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 6 mai 2014. )  +  Articolul 19(1) Guvernul și autoritățile publice locale asigură, prin sume alocate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, precum și prin programe susținute de organisme naționale și internaționale sau alte surse finanțarea integrală ori parțială a unor programe de formare profesională și antreprenorială destinate întreprinderilor mici și mijlocii.(2) Programe de formare profesională și antreprenorială prevăzute la alin. (1) vor fi realizate prin intermediul:a) Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă;b) instituțiilor de învățământ de stat și particular, acreditate potrivit legii;c) furnizorilor de formare profesională autorizați, conform legii, să desfășoare activități de formare profesională. (la 09-05-2014, Articolul 19 (inițial cu alienatele 1 și 2) a fost modificat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 62 din 30 aprilie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 6 mai 2014, prin înlocuirea unei sintagme. ) (3) Guvernul și autoritățile publice competente inițiază și desfășoară acțiuni care să asigure sprijinirea dezvoltării continue a sistemului educațional de promovare a culturii și competențelor antreprenoriale, prin:a) întărirea cooperării la nivel guvernamental între structurile care gestionează politicile de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii și instituțiile care gestionează politica de educație la diferite niveluri, precum și cu organizațiile reprezentative ale mediului de afaceri;b) sprijinirea parteneriatului între mediul de afaceri și sistemul educațional în scopul corelării ofertei de formare profesională cu cererea de pe piața muncii, pentru a dezvolta strategii sistematice de formare a spiritului antreprenorial la toate nivelurile și includerea unui capitol referitor la educația antreprenorială în strategia națională de învățare pe tot parcursul vieții, realizată în parteneriat cu organizațiile reprezentative ale mediului de afaceri;c) realizarea de programe speciale de formare antreprenorială pentru femeile interesate să intre în afaceri și a unor programe de mentorat pentru femeile întreprinzător, în vederea creșterii competitivității antreprenoriale și manageriale a acestora;d) organizarea de cursuri de formare antreprenorială;e) organizarea și desfășurarea, la nivel central și local, de activități de cunoaștere și de promovare, inclusiv prin mijloace mass-media, a exemplelor de bune practici în domeniul antreprenoriatului, etică și performanță în afaceri, sub forma unor reuniuni specifice - simpozioane, conferințe, forumuri, expoziții, cluburi de discuție, schimburi de experiență, clasamente și concursuri cu premii sau altele asemenea;f) stimularea comportamentului etic și a responsabilității sociale în afaceri a întreprinderilor mici și mijlocii. (la 09-05-2014, Alin. (3) al art. 19 a fost introdus de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 62 din 30 aprilie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 6 mai 2014. ) (4) Ministerul Educației Naționale conduce sistemul național de învățământ, oferă servicii educaționale pentru copii, tineri și adulți și susține activitatea de formare antreprenorială a acestora prin:a) programe de educație antreprenorială;b) actualizarea și îmbunătățirea transparenței calificărilor profesionale, validarea rezultatelor învățării nonformale și informale, pentru a răspunde noilor nevoi ocupaționale în raport cu piața muncii;c) crearea unor module/discipline cu caracter specific în cadrul programei școlare, care să ofere tinerilor posibilitatea aprofundării cunoștințelor antreprenoriale, a manifestării spiritului antreprenorial în rândul tinerilor și a participării la competiții de profil pe baza cunoștințelor acumulate;d) elaborarea, de către autoritățile publice centrale, ca urmare a consultării confederațiilor patronale reprezentative la nivel național, a unei strategii naționale de educație antreprenorială, prin care să se asigure formarea antreprenorială pe tot parcursul vieții. (la 09-05-2014, Alin. (4) al art. 19 a fost introdus de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 62 din 30 aprilie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 6 mai 2014. )  +  Secţiunea a 7-a Transferul întreprinderilor mici și mijlocii  +  Articolul 20(1) Pentru a asigura o mai mare continuitate a ideilor și practicilor comerciale, pentru menținerea locurilor de muncă și stimularea activităților economice, se instituie transferul întreprinderilor mici și mijlocii.(2) Transferul întreprinderilor mici și mijlocii, în sensul prezentei legi, înseamnă transmiterea întreprinderii, fondului de comerț către terțe persoane, în scopul asigurării continuării existenței și activității comerciale a întreprinderii, de regulă în cadrul aceleiași familii, cu titlu gratuit.(3) Sunt membrii de familie, în sensul alin. (1), soțul, soția și copiii acestora.(4) Prin excepție, facilitățile privind transferul întreprinderilor mici și mijlocii către terți, persoane fizice sau către altă întreprindere se aplică în condițiile prevăzute de lege, doar în cazurile în care există o imposibilitate de transmitere a afacerii în cadrul aceleiași familii.  +  Articolul 21(1) În scopul sprijinirii transferului, autoritatea administrației publice centrale cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii va elabora un program multianual, prin care se vor susține integral cheltuielile cu privire la următoarele taxe și tarife: (la 30-11-2009, Partea introductivă a alin. (1) al art. 21 a fost modificată de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 368 din 26 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 816 din 27 noiembrie 2009, prin înlocuirea denumirii "Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație" cu sintagma "autoritatea administrației publice centrale cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii". ) a) taxele și tarifele pentru operațiunile de înscriere a modificărilor efectuate de către Oficiul Național al Registrului Comerțului prin oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale, pentru înregistrarea transferului întreprinderii mici și mijlocii, precum și tarifele pentru serviciile de asistență prestate de oficiile registrului comerțului, pentru modificările necesare punerii în aplicare a transferului întreprinderii;b) taxele pentru publicarea, în extras, în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, a încheierii de modificare ca rezultat al transferului întreprinderii, pronunțată de judecătorul-delegat la oficiul registrului comerțului de pe lângă tribunal;c) taxele de timbru pentru activitatea notarială, aferente actelor, în cazul cărora este prevăzută obligativitatea încheierii acestora în formă autentică, necesare operării transferului întreprinderii;d) taxele de timbru pentru cedarea cu titlu gratuit a întreprinderii, fondului de comerț, în scopul asigurării transferului întreprinderilor mici și mijlocii.(2) Programul prevăzut la alin. (1) va fi finanțat prin bugetul autorității administrației publice centrale cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii. (la 30-11-2009, Alin. (2) al art. 21 a fost modificat de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 368 din 26 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 816 din 27 noiembrie 2009, prin înlocuirea denumirii "Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație" cu sintagma "autoritatea administrației publice centrale cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii". )  +  Articolul 22(1) Pentru a beneficia de facilitățile prevăzute la art. 21 alin. (1) trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele:a) condițiile privind transferul întreprinderilor mici și mijlocii, prin cedarea cu titlu gratuit a întreprinderii, fondului de comerț în cadrul aceleiași familii sau, după caz, condițiile pentru transferul întreprinderilor mici și mijlocii către terți;b) să se asigure menținerea în funcțiune a întreprinderii, cu continuarea ideilor și practicilor de afaceri și menținerea locurilor de muncă pe o perioadă de minimum 3 ani de la data transferului. (la 09-05-2014, Lit. b) a alin. (1) al art. 22 a fost modificată de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 62 din 30 aprilie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 6 mai 2014. ) (2) Facilitățile prevăzute de prezenta lege pentru transferul întreprinderilor mici și mijlocii se acordă o singură dată în cursul unui an fiscal.(3) În cazul în care în perioada de până la 3 ani de la transferul întreprinderilor mici și mijlocii intervine încetarea activității datorată unei culpe grave a persoanelor cărora li s-a încredințat conducerea acesteia sau săvârșirii unor infracțiuni de către acestea ori o reducere mai mare de 50% a numărului de personal, întreprinderea are obligația restituirii integrale a sumelor acordate conform art. 21. (la 09-05-2014, Alin. (3) al art. 22 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 62 din 30 aprilie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 6 mai 2014. )  +  Articolul 23(1) Transferul de afaceri în cazul persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale și întreprinderilor familiale se realizează în cadrul aceleiași familii, în baza declarației pe propria răspundere a titularului autorizației și a cesionarului, în cazul cedării afacerii, cu titlu gratuit, în timpul vieții titularului autorizației și în baza declarației cesionarului, în cazul decesului acestuia. (la 09-05-2014, Alin. (1) al art. 23 a fost modificat de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 62 din 30 aprilie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 6 mai 2014. ) (2) Prin excepție, în cazurile în care există o imposibilitate de transmitere în cadrul aceleiași familii, în scopul asigurării continuității activităților economice tradiționale, este posibil transferul către terți, în baza declarației pe propria răspundere a titularului autorizației sau cesionarului acestuia, după caz, și a terțului care va continua activitatea economică autorizată a se desfășura în mod independent.(3) Pentru persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, în scopul stimulării transferului, în cadrul programului prevăzut la art. 21 se vor susține integral cheltuielile cu privire la următoarele taxe și tarife: (la 09-05-2014, Partea introductivă a alin. (3) al art. 23 a fost modificată de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 62 din 30 aprilie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 6 mai 2014. ) a) taxele pentru înregistrarea de către primari a modificărilor autorizației emise pentru desfășurarea de activități economice în mod independent, constând în înlocuirea titularului autorizației cu cesionarul, în baza declarațiilor prevăzute la alin. (1) și (2);b) taxele și tarifele pentru operațiunile de înregistrare a modificărilor autorizației respective, efectuate de Oficiul Național al Registrului Comerțului prin oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale, tarifele pentru operațiunile efectuate de Biroul unic din cadrul oficiilor registrului comerțului, precum și tarifele pentru serviciile de asistență prestate de oficiile registrului comerțului.(4) Facilitățile prevăzute la alin. (3) se aplică în cazul transferului, cu condiția continuării desfășurării în mod independent a activității economice autorizate, pentru o perioadă de minimum 3 ani de la data operării transferului.(5) În cazul în care în perioada de până la 3 ani intervine încetarea activității autorizate din culpa gravă a persoanei fizice autorizate sau a reprezentantului întreprinderii individuale ori întreprinderii familiale sau din cauza săvârșirii unor infracțiuni de către aceste persoane, persoana fizică autorizată sau, după caz, întreprinderea individuală ori întreprinderea familială are obligația restituirii integrale a sumelor acordate conform alin. (3). (la 09-05-2014, Alin. (5) al art. 23 a fost modificat de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 62 din 30 aprilie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 6 mai 2014. )  +  Articolul 24Transferul în cazul persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale și întreprinderilor familiale se realizează în condițiile legii. (la 09-05-2014, Art. 24 a fost modificat de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 62 din 30 aprilie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 6 mai 2014. )  +  Capitolul III Programe de dezvoltare a întreprinderilor mici și mijlocii  +  Articolul 25(1) Guvernul aprobă anual programe de încurajare și de stimulare a înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii pe baza programelor elaborate de autoritatea administrației publice centrale cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii, cu consultarea organizațiilor de reprezentare a intereselor întreprinderilor mici și mijlocii. (la 30-11-2009, Alin. (1) al art. 25 a fost modificat de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 368 din 26 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 816 din 27 noiembrie 2009, prin înlocuirea denumirii "Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație" cu sintagma "autoritatea administrației publice centrale cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii". ) (2) La nivelul unităților administrativ-teritoriale programele de dezvoltare a întreprinderilor mici și mijlocii se elaborează pe baza strategiei de dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici și mijlocii și a prevederilor Planului național de dezvoltare și se aprobă de către autoritățile administrației publice locale, corespunzător atribuțiilor acestora, finanțându-se din bugetele proprii și/sau din surse atrase. Autoritățile administrației publice locale sunt obligate să comunice autorității administrației publice centrale cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii programele de dezvoltare a întreprinderilor mici și mijlocii, elaborate și aprobate la nivelul acestora. (la 30-11-2009, Alin. (2) al art. 25 a fost modificat de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 368 din 26 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 816 din 27 noiembrie 2009, prin înlocuirea denumirii "Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație" cu sintagma "autoritatea administrației publice centrale cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii". ) (3) Guvernul, organele de specialitate ale administrației publice centrale și autoritățile locale acordă sprijin întreprinderilor mici și mijlocii prin:a) facilitarea accesului la finanțare a întreprinderilor mici și mijlocii prin elaborarea și implementarea de instrumente și scheme financiare de tipul:– alocații financiare nerambursabile, acordate întreprinzătorilor la înființarea întreprinderilor mici și mijlocii, în vederea completării capitalului necesar pentru inițierea afacerii;– ajutoare financiare nerambursabile, acordate întreprinderilor mici și mijlocii pentru realizarea investițiilor în sectorul productiv și servicii;– constituirea de fonduri de garantare, fonduri de contragarantare, fonduri de investiții și capital de risc în sprijinul întreprinderilor mici și mijlocii; (la 09-05-2014, Liniuța a 3-a a lit. a) a alin. (3) al art. 25 a fost modificată de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 62 din 30 aprilie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 6 mai 2014. ) – scheme de creditare cu dobândă redusă;– alte scheme și instrumente financiare;b) îmbunătățirea accesului întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare, prin acordarea de sprijin financiar și asistență pentru dezvoltarea sistemelor moderne de finanțare, asigurarea fundamentelor informaționale necesare în vederea elaborării de proiecte viabile de către întreprinzători, precum și stimulente pentru crearea de locuri de muncă, pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii; (la 09-05-2014, Lit. b) a alin. (3) al art. 25 a fost modificată de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 62 din 30 aprilie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 6 mai 2014. ) c) promovarea investițiilor străine la nivelul întreprinderilor mici și mijlocii;d) asigurarea resurselor financiare pentru cofinanțarea și utilizarea eficientă a ajutorului financiar din partea Uniunii Europene și a altor donatori interni și internaționali, amplificarea participării întreprinderilor mici și mijlocii românești la programe comunitare pe baza principiului transparenței și îmbunătățirea ofertei de servicii pentru întreprinderile mici și mijlocii în vederea creșterii performanțelor acestora în afaceri;d^1) facilitarea accesului întreprinderilor mici și mijlocii la fonduri externe nerambursabile, pentru ca acestea să furnizeze doar o singură dată datele necesare, precum și valorificarea bunelor practici din Uniunea Europeană, prin proiectarea și implementarea, din fonduri externe nerambursabile, a unor programe destinate întreprinderilor mici și mijlocii de tipul:– fond de microfinanțare a întreprinderilor mici și mijlocii axat pe dezvoltarea spiritului antreprenorial, inovare de vârf și introducerea noilor tehnologii;– programe de cercetare, dezvoltare și consultanță privind managementul, marketingul, networkingul, investițiile în întreprinderi mici și mijlocii, în vederea furnizării de soluții pragmatice pentru creșterea funcționalității și performanțelor firmelor pe piața internă și internațională;– fond pentru cofinanțarea realizării de produse ecologice;– fond pentru minigranturi pentru microîntreprinderi;– program pentru organizarea, în fiecare regiune a țării, a unor clustere inovative, focalizate pe produse pentru export, finanțate din fonduri europene, care să valorifice potențialul și condițiile specifice fiecărei zone;– fond «capital de risc», în vederea finanțării înființării de start-up-uri inovative; (la 09-05-2014, Lit. d^1) a alin. (3) al art. 25 a fost introdusă de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 62 din 30 aprilie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 6 mai 2014. ) d^2) în aplicarea programelor destinate întreprinderilor mici și mijlocii prevăzute la lit. d^1), se va acorda prioritate de finanțare programelor de minigranturi pentru microîntreprinderi, celor ce finanțează produse ecologice sau care aparțin afacerilor de mediu și produselor sau serviciilor inovative; (la 09-05-2014, Lit. d^2) a alin. (3) al art. 25 a fost introdusă de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 62 din 30 aprilie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 6 mai 2014. ) e) facilitarea accesului la servicii de informare, instruire, consultanță, consiliere și asistență tehnică pentru potențialii întreprinzători care inițiază o afacere, pentru întreprinderile nou-înființate și pentru întreprinderile mici și mijlocii existente, potrivit nevoilor acestora;f) îmbunătățirea accesului întreprinderilor mici și mijlocii la informații despre piață și servicii de marketing, financiare și informatice;g) elaborarea și publicarea de studii, anchete statistice, materiale informative și alte lucrări necesare desfășurării activității întreprinderilor mici și mijlocii;h) facilitarea promovării produselor și serviciilor întreprinderilor mici și mijlocii pe piața internă și externă, inclusiv prin ajutoare financiare pentru efectuarea de studii de piață, realizarea de materiale informative, de reclamă și publicitate, participarea la târguri, expoziții și la alte asemenea tipuri de manifestări, în țară sau în străinătate;i) dezvoltarea cooperării interne și internaționale și stimularea creării parteneriatelor de afaceri în domenii de interes pentru întreprinderile mici și mijlocii;j) sprijinirea și stimularea activității de cercetare-dezvoltare, inovare și transfer tehnologic;k) stimularea accesului întreprinderilor mici și mijlocii la comerțul electronic, prin sprijinirea acestora în consolidarea capacității lor tehnologice informaționale, în scopul promovării afacerilor prin intermediul mijloacelor electronice;l) sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii pentru îmbunătățirea calității produselor și serviciilor și pentru introducerea sistemelor de standardizare și certificare a calității conform normelor Uniunii Europene;m) sprijinirea centrelor de consultanță și management al informațiilor, a organizațiilor de reprezentare a întreprinderilor mici și mijlocii și a organizațiilor înființate în scopul sprijinirii dezvoltării sectorului întreprinderilor mici și mijlocii, la nivel regional și național, prin creșterea potențialului lor instituțional, material și uman, în vederea diversificării, specializării și perfecționării activităților pe care acestea le desfășoară, pentru îmbunătățirea climatului de afaceri, stimularea creării de noi întreprinderi mici și mijlocii și sprijinirea dezvoltării acestora;n) alte obiective și măsuri cuprinse în programele aprobate de Guvern.(3^1) Pe site-ul autorității publice cu competențe în domeniu vor fi publicate în mod centralizat și actualizate permanent, informații privind toate programele și măsurile de susținere aplicabile întreprinderilor mici și mijlocii, inclusiv cele finanțate din fonduri structurale, pentru a asigura accesul facil la informații privind conținutul, condițiile, procedurile, termenele și celelalte aspecte importante privind fiecare măsură în parte. (la 09-05-2014, Alin. (3^1) al art. 25 a fost introdus de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 62 din 30 aprilie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 6 mai 2014. ) (4) În vederea dezbaterii situației sectorului întreprinderilor mici și mijlocii se înființează Comitetul consultativ pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, alcătuit din reprezentanți ai autorității administrației publice centrale cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii, reprezentanți din partea camerelor de comerț și industrie, ai patronatelor întreprinderilor mici și mijlocii, ai organizațiilor neguvernamentale, ai organelor de specialitate ale administrației publice centrale, precum și ai autorităților publice locale. Acest comitet are rol consultativ în aprobarea programelor și a măsurilor de stimulare a înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii. (la 30-11-2009, Alin. (4) al art. 25 a fost modificat de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 368 din 26 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 816 din 27 noiembrie 2009, prin înlocuirea denumirii "Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație" cu sintagma "autoritatea administrației publice centrale cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii". ) (5) Secretariatul acestui comitet va funcționa în cadrul autorității administrației publice centrale cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii și va fi finanțat din bugetul alocat acesteia. (la 30-11-2009, Alin. (5) al art. 25 a fost modificat de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 368 din 26 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 816 din 27 noiembrie 2009, prin înlocuirea denumirii "Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație" cu sintagma "autoritatea administrației publice centrale cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii". ) (6) Regulamentul de organizare și funcționare al Comitetului consultativ pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii se aprobă prin ordin al conducătorului autorității administrației publice centrale cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii. (la 09-05-2014, Alin. (6) al art. 25 a fost modificat de pct. 21 al art. I din LEGEA nr. 62 din 30 aprilie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 6 mai 2014, prin înlocuirea unei sintagme. )  +  Articolul 25^1Programele naționale destinate finanțării întreprinderilor mici și mijlocii, care se derulează de către autoritatea publică centrală cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii până la 31 decembrie 2027, conform procedurilor de implementare aprobate în fiecare an prin ordin al conducătorului acesteia, publicat în Monitorul Oficial al României, sunt: (la 28-06-2019, Partea introductivă a Articolului 25^1 din Capitolul III a fost modificată de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 47 din 25 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 534 din 28 iunie 2019 ) a) programul național multianual pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul femeilor din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii;b) programul pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale în rândul tinerilor și facilitarea accesului acestora la finanțare - START;c) programul național multianual de înființare și dezvoltare de incubatoare tehnologice și de afaceri;d) programul pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor din sfera economiei sociale;e) programul pentru transferul afacerilor;f) programul național multianual de microindustrializare;g) programul de dezvoltare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață;h) programul național multianual pentru susținerea meșteșugurilor și artizanatului;i) programul național multianual pentru stimularea creării, dezvoltării și promovării brandurilor sectoriale și subsectoriale;j) programul național multianual pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii în mediul rural;k) programul de stimulare a cercetării-dezvoltării și inovării în rândul întreprinderilor mici și mijlocii;k^1) programul pentru organizarea târgului întreprinderilor mici și mijlocii; (la 28-06-2019, Articolul 25^1 din Capitolul III a fost completat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 47 din 25 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 534 din 28 iunie 2019 ) k^2) programul de accelerare a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii; (la 28-06-2019, Articolul 25^1 din Capitolul III a fost completat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 47 din 25 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 534 din 28 iunie 2019 ) k^3) programul pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii «Start-up Nation - ROMÂNIA»; (la 17-02-2022, Articolul 25^1 din Capitolul III a fost completat de Punctul 6, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 10 din 16 februarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 162 din 17 februarie 2022 ) k^4) programul privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentație și agenții de turism, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19; (la 17-02-2022, Articolul 25^1 din Capitolul III a fost completat de Punctul 6, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 10 din 16 februarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 162 din 17 februarie 2022 ) l) alte programe naționale pentru întreprinderi mici și mijlocii, aprobate în condițiile legii. (la 09-05-2014, Art. 25^1 a fost introdus de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 62 din 30 aprilie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 6 mai 2014. )  +  Articolul 26(1) Anual, prin legea bugetului de stat se alocă fonduri în valoare de 0,4% din PIB, fonduri europene și fonduri externe nerambursabile pentru finanțarea programelor de dezvoltare și a măsurilor de sprijinire a înființării de noi întreprinderi și de susținere a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, la nivel național și local, prevăzute în Strategia guvernamentală pentru susținerea dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii. (la 09-05-2014, Alin. (1) al art. 26 a fost modificat de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 62 din 30 aprilie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 6 mai 2014. ) (2) Sumele alocate pentru sprijinirea înființării de întreprinderi și susținerea dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii vor fi evidențiate și urmărite în mod distinct în bugetul de stat și în bugetele locale.(3) Programele de dezvoltare a întreprinderilor mici și mijlocii, finanțate de la bugetul de stat prin intermediul autorității administrației publice centrale cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii, vor fi derulate direct sau prin intermediul organizațiilor ori instituțiilor de drept privat. Selectarea organizațiilor sau instituțiilor de drept privat se face cu respectarea reglementărilor în vigoare privind achizițiile publice. Între câștigătorul desemnat conform procedurii de achiziție publică și autoritatea administrației publice centrale cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii se încheie un contract de prestări de servicii în baza căruia se va trece la derularea programului respectiv. (la 30-11-2009, Alin. (3) al art. 25 a fost modificat de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 368 din 26 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 816 din 27 noiembrie 2009, prin înlocuirea denumirii "Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație" cu sintagma "autoritatea administrației publice centrale cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii". ) (4) Plafoanele de cheltuieli aferente serviciilor de redactare a programelor de dezvoltare a întreprinderilor mici și mijlocii, serviciilor de conducere a programelor și cele complementare acestora, de monitorizare, evaluare și control, vor fi stabilite la aprobarea bugetului fiecărui program, dar nu mai mult de 10% din valoarea sumelor alocate pentru programul propriu-zis.(5) Abrogat. (la 03-09-2004, Alin. (5) al art. 26 a fost abrogat de pct. 1 al art. XXIX din Secțiunea a 16-a, Cap. II din ORDONANȚA nr. 94 din 26 august 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 31 august 2004. ) (6) Fondurile de sprijinire a întreprinderilor mici și mijlocii stabilite în conformitate cu alin. (1) se alocă cu prioritate programelor prevăzute la art. 25^1. (la 09-05-2014, Alin. (6) al art. 26 a fost introdus de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 62 din 30 aprilie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 6 mai 2014. ) (7) Programelor prevăzute la art. 25^1 lit. f) și k) li se va aloca în mod obligatoriu un procent de cel puțin 20% din fondurile disponibile, stabilite în conformitate cu alin. (1). (la 09-05-2014, Alin. (7) al art. 26 a fost introdus de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 62 din 30 aprilie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 6 mai 2014. )  +  Articolul 26^1(1) Din sumele ce se alocă anual prin bugetul de stat în baza art. 26 alin. (1), o parte reprezintă sprijinul pentru întreprinderile mici și mijlocii, care se stabilește în corelare cu investițiile efectuate de acestea în active de natura celor prevăzute la art. 24 alin. (6) lit. b) și alin. (10) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, aferente obiectului de activitate. Sumele alocate cu această destinație se stabilesc în limita sumelor plătite cu titlu de impozit pentru profitul reinvestit, începând cu exercițiul financiar al anului 2005, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.(2) În anul 2005 întreprinderile mici și mijlocii pot beneficia de drepturile prevăzute la alineatul precedent, pentru activele achiziționate după data de 1 octombrie 2004, puse în funcțiune până la finele anului respectiv, cu condiția să nu fi aplicat, pentru aceste active, regimul de amortizare accelerată.(3) De prevederile alin. (1) beneficiază contribuabilii care nu aplică regimul de amortizare accelerată prevăzut de Legea nr. 571/2003 , cu modificările și completările ulterioare.(4) Prevederile alin. (1) se aplică în cazul echipamentelor tehnologice, respectiv al mașinilor, uneltelor și instalațiilor, precum și computerelor și echipamentelor periferice ale acestora, considerate noi, în sensul că nu au fost anterior utilizate.(5) Contribuabilii care beneficiază de prevederile alin. (1) au obligația de a păstra în patrimoniu activele respective cel puțin o perioadă egală cu jumătate din durata lor normală de utilizare. În cazul nerespectării acestei condiții, sumele primite de la bugetul de stat potrivit alin. (1) se restituie și se datorează pentru acestea dobânzi de la data primirii sumelor respective. (la 03-09-2004, Art. 26^1 a fost introdus de pct. 2 al art. XXIX din Secțiunea a 16-a, Cap. II din ORDONANȚA nr. 94 din 26 august 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 31 august 2004. )  +  Articolul 26^2(1) Ajutoarele financiare nerambursabile acordate pentru realizarea investițiilor în sectorul producție și servicii, prevăzute la art. 25 alin. (3) lit. a), se derulează prin intermediul organizațiilor ori instituțiilor de drept privat.(2) Organizațiile ori instituțiile de drept privat se selecționează cu respectarea reglementărilor în vigoare privind achizițiile publice.(3) Organizațiile ori instituțiile publice de drept privat selecționate au calitatea de agenții de implementare a ajutoarelor acordate, pentru a căror derulare încheie contracte cu autoritatea administrației publice centrale cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii. (la 09-05-2014, Alin. (3) al art. 26^2 a fost modificat de pct. 19 al art. I din LEGEA nr. 62 din 30 aprilie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 6 mai 2014. ) (4) Sumele neutilizate la finele fiecărui an, angajate de autoritatea administrației publice centrale cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii cu agențiile de implementare și evidențiate în conturile acestora, se reportează în anul următor și se utilizează pentru acoperirea obligațiilor care decurg din contractele de credit încheiate între agențiile de implementare și beneficiarii ajutoarelor financiare nerambursabile, în limitele sumelor prevăzute în contractele încheiate între autoritatea administrației publice centrale cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii și agențiile de implementare. (la 09-05-2014, Alin. (4) al art. 26^2 a fost modificat de pct. 19 al art. I din LEGEA nr. 62 din 30 aprilie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 6 mai 2014. ) (la 10-12-2007, Art. 26^2 a fost introdus de articolul unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 139 din 6 decembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 844 din 10 decembrie 2007. )  +  Articolul 27Facilitățile de natura ajutorului de stat, prevăzute de prezenta lege, se vor acorda prin intermediul unor scheme de ajutor de stat sau de ajutor de minimis, elaborate și implementate în concordanță cu legislația Uniunii Europene și naționale în domeniul ajutorului de stat. (la 09-05-2014, Art. 27 a fost modificat de pct. 20 al art. I din LEGEA nr. 62 din 30 aprilie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 6 mai 2014. )  +  Capitolul IV Fondul național de garantare a creditelor pentru întreprinderile mici și mijlocii  +  Articolul 28(1) În vederea îmbunătățirii accesului întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare, funcționează Fondul național de garantare a creditelor pentru întreprinderile mici și mijlocii, înființat prin hotărâre a Guvernului ca instituție cu capital de risc, în conformitate cu legislația în vigoare, care poate înființa filiale sau unități teritoriale fără personalitate juridică.(2) În scopul sustenabilității rețelei teritoriale, Fondul național de garantare a creditelor pentru întreprinderile mici și mijlocii cogarantează și supraveghează activitatea filialelor.(3) Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al statului ca acționar majoritar al Fondului național de garantare a creditelor pentru întreprinderile mici și mijlocii, aprobă anual, prin ordin al ministrului finanțelor publice, politica de risc a Fondului. (la 01-04-2013, Alin. (3) al art. 28 a fost modificat de pct. 29 al art. I din LEGEA nr. 71 din 28 martie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 171 din 29 martie 2013, care modifică pct. IV al art. 33 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 96 din 22 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 22 decembrie 2012. ) (4) La capitalul social al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii pot participa numai autoritățile publice și instituțiile financiare interne și internaționale. (la 25-05-2006, Alin. (4) al art. 28 a fost introdus de pct. 17 al articolului unic din LEGEA nr. 175 din 16 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 22 mai 2006, care modifică pct. 10 renumerotat în pct. 11 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 26 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 88 din 31 ianuarie 2006. ) (5) La capitalul social al filialelor Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii pot participa numai autoritățile publice și instituțiile financiare interne și internaționale. (la 25-05-2006, Alin. (5) al art. 28 a fost introdus de pct. 17 al articolului unic din LEGEA nr. 175 din 16 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 22 mai 2006, care modifică pct. 10 renumerotat în pct. 11 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 26 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 88 din 31 ianuarie 2006. ) (la 03-02-2006, Art. 28 a fost modificat de pct. 10 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 26 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 88 din 31 ianuarie 2006, renumerotat în pct. 11, conform pct. 16 al articolului unic din LEGEA nr. 175 din 16 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 22 mai 2006. )  +  Articolul 29Fondul național de garantare a creditelor pentru întreprinderile mici și mijlocii funcționează sub forma societăților comerciale pe acțiuni, în condițiile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul 30(1) Capitalul social al Fondului național de garantare a creditelor pentru întreprinderile mici și mijlocii, stabilit la înființare, este de 50.000.000.000 lei, având ca sursă de alocare bugetul de stat.(2) Capitalul social de 50.000.000.000 lei va fi majorat anual, pe o perioadă de 5 ani de la înființare, cu 0,4% din veniturile bugetare.  +  Capitolul V Coordonarea politicilor și a programelor de dezvoltare a întreprinderilor mici și mijlocii  +  Articolul 31(1) Guvernul asigură coordonarea politicilor și a măsurilor de încurajare și de stimulare a întreprinderilor mici și mijlocii, monitorizarea și evaluarea acestora, prin autoritatea administrației publice centrale cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii, reprezentată la nivel teritorial prin agenții teritoriale, care vor fi înființate prin hotărâre a Guvernului, în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi. (la 30-11-2009, Alin. (1) al art. 31 a fost modificat de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 368 din 26 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 816 din 27 noiembrie 2009, prin înlocuirea denumirii "Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație" cu sintagma "autoritatea administrației publice centrale cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii". ) (la 28-06-2019, sintagma: oficii teritoriale a fost înlocuită de Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 47 din 25 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 534 din 28 iunie 2019 ) (2) Prin ordin al conducătorului autorității administrației publice centrale cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii se stabilesc atribuțiile și se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare al agențiilor teritoriale. (la 09-05-2014, Alin. (2) al art. 31 a fost modificat de pct. 21 al art. I din LEGEA nr. 62 din 30 aprilie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 6 mai 2014, prin înlocuirea unei sintagme. ) (la 28-06-2019, sintagma: oficiilor teritoriale a fost înlocuită de Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 47 din 25 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 534 din 28 iunie 2019 ) (3) Agențiile teritoriale ale autorității administrației publice centrale cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii vor alcătui o bază de date cu întreprinderile mici și mijlocii din județul în care își desfășoară activitatea, care cuprinde și prezentarea detaliată a obiectului de activitate al fiecăreia. (la 30-11-2009, Alin. (3) al art. 31 a fost modificat de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 368 din 26 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 816 din 27 noiembrie 2009, prin înlocuirea denumirii "Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație" cu sintagma "autoritatea administrației publice centrale cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii". ) (la 28-06-2019, sintagma: Oficiile teritoriale a fost înlocuită de Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 47 din 25 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 534 din 28 iunie 2019 ) (4) În vederea constituirii bazei de date prevăzute la alin. (3), autoritatea administrației publice centrale cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii și Oficiul Național al Registrului Comerțului vor încheia un protocol de colaborare având ca obiect schimbul de informații cu titlu gratuit privind întreprinderile mici și mijlocii înregistrate. (la 30-11-2009, Alin. (4) al art. 31 a fost modificat de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 368 din 26 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 816 din 27 noiembrie 2009, prin înlocuirea denumirii "Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație" cu sintagma "autoritatea administrației publice centrale cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii". )  +  Articolul 32Până la data de 31 octombrie a fiecărui an, Guvernul, prin autoritatea administrației publice centrale cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii, prezintă Parlamentului un raport anual cu privire la dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii, modul în care cadrul macroeconomic, cadrul legislativ și cel instituțional corespund necesităților întreprinderilor mici și mijlocii, politicile de încurajare și de stimulare a întreprinderilor mici și mijlocii adoptate și stadiul aplicării acestora, măsurile concrete luate în aplicarea acestora și efectele constatate. Raportul anual trebuie să fie însoțit de programele de dezvoltare a întreprinderilor mici și mijlocii, care urmează a fi întreprinse în anul calendaristic următor, în vederea aprobării de către Parlament a fondurilor ce se estimează a fi prevăzute în legea bugetului de stat pentru anul următor. (la 30-11-2009, Art. 32 a fost modificat de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 368 din 26 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 816 din 27 noiembrie 2009, prin înlocuirea denumirii "Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație" cu sintagma "autoritatea administrației publice centrale cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii". )  +  Capitolul VI Sancțiuni  +  Articolul 33(1) Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:a) nerespectarea de către regiile autonome, societățile/companiile naționale, societățile comerciale cu capital majoritar de stat, respectiv de către autoritățile contractante, a obligațiilor prevăzute la art. 12 alin. (2) și art. 14;b) nerespectarea obligațiilor prevăzute la alin. (4), (6) și (7) ale art. 13.(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează cu amendă, după cum urmează:a) de la 40.000.000 lei la 80.000.000 lei, pentru contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. a);b) de la 120.000.000 lei la 240.000.000 lei, pentru contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. b).(3) Cuantumul amenzilor prevăzute la alin. (2) poate fi actualizat prin hotărâre a Guvernului în funcție de evoluția indicelui inflației.(4) Constatarea contravențiilor prevăzute la alin. (1) și aplicarea sancțiunilor se fac de către personalul de control împuternicit în acest scop de autoritatea administrației publice centrale cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii. (la 30-11-2009, Alin. (4) al art. 33 a fost modificat de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 368 din 26 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 816 din 27 noiembrie 2009, prin înlocuirea denumirii "Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație" cu sintagma "autoritatea administrației publice centrale cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii". ) (5) Dispozițiile prezentei legi referitoare la contravenții se completează cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare, cu excepția prevederilor art. 28.(6) Prin derogare de la prevederile art. 13 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare, aplicarea sancțiunii amenzii pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute la alin. (1) se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei.  +  Capitolul VII Dispoziții finale  +  Articolul 34La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privați pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 23 iulie 1999, cu modificările și completările ulterioare.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
    PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
    VALER DORNEANU
    p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
    DORU IOAN TĂRĂCILĂ
    București, 14 iulie 2004.Nr. 346.  +  Anexa nr. 1
    DECLARAȚIE
    privind încadrarea întreprinderii în categoria întreprinderilor mici și mijlocii
    I. Date de identificare a întreprinderiiDenumirea întreprinderii........................................Adresa sediului social........................................Cod unic de înregistrare........................................Numele și funcția........................................(președintele consiliului de administrație, director general sau echivalent)II. Tipul întreprinderii Indicați, după caz, tipul întreprinderii:[ ] Întreprindere autonomă În acest caz, datele din tabelul de mai jos sunt preluate doar din situația economico-financiară a întreprinderii solicitante. Se va completa doar declarația, fără anexa nr. 2.[ ] Întreprindere parteneră Se va completa tabelul de mai jos pe baza rezultatelor calculelor efectuate conform anexei nr. 2, precum și a fișelor adiționale care se vor atașa la declarație[ ] Întreprindere legată Se va completa tabelul de mai jos pe baza rezultatelor calculelor efectuate conform anexei nr. 2, precum și a fișelor adiționale care se vor atașa la declarațieIII. Date utilizate pentru a se stabili categoria întreprinderii*1)*1) Datele sunt calculate în conformitate cu art. 6 din prezenta lege.
    Exercițiul financiar de referința*2)
    Numărul mediu anual de salariați Cifra de afaceri anuală neta (mii lei/mii euro) Active totale (mii lei/mii euro)
    *2) Datele cu privire la numărul mediu anual de salariați, cifra de afaceri anuală neta și activele totale sunt cele realizate în ultimul exercițiu financiar raportate în situațiile financiare anuale aprobate de acționari sau asociați. În cazul întreprinderilor nou înființate datele cu privire la numărul mediu anual de salariați, cifra de afaceri anuală neta și activele totale se determina și se declara pe propria răspundere.
    Important: Precizati dacă, față de exercițiul financiar anterior, datele financiare au înregistrat modificări care determina încadrarea întreprinderii într-o alta categorie (respectiv micro-întreprindere, întreprindere mică, mijlocie sau mare).[ ] Nu
    [ ] Da (în acest caz se va completa și se va atașa o declarație referitoare la exercițiul financiar anterior)
    Semnătura .......................................(numele și funcția semnatarului, autorizat să reprezinte întreprinderea)Declar pe propria răspundere ca datele din aceasta declarație și din anexe sunt conforme cu realitatea.Data întocmirii ...........................Semnătura ................................. (la 03-02-2006, Anexa nr. 1 a fost introdusă de pct. 13 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 26 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 88 din 31 ianuarie 2006, renumerotat în pct. 14, conform pct. 21 al articolului unic din LEGEA nr. 175 din 16 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 22 mai 2006, având conținutul anexei 1 la acest act normativ. )
     +  Anexa nr. 2
    CALCULUL
    pentru întreprinderile partenere sau legate
    Secțiunile care trebuie incluse, după caz:– secțiunea A, dacă întreprinderea solicitantă are cel puțin o întreprindere parteneră (precum și orice fișe adiționale);– secțiunea B dacă întreprinderea solicitantă este legată cu cel puțin o întreprindere (precum și orice fișe adiționale).Calculul pentru tipurile de întreprinderi partenere sau legate
    Perioada de referința
    Numărul mediu anual de salariați Cifra de afaceri anuală neta(mii lei/mii euro) Total active(mii lei/mii euro)
    1. Datele*1) întreprinderii solicitante sau din situațiile financiare anuale consolidate (se vor introduce datele din tabelul B1 din secțiunea B*2)
    2. Datele cumulate*1) în mod proporțional ale tuturor întreprinderilor partenere, dacă este cazul (se vor introduce datele din secțiunea A)
    3. Datele cumulate ale tuturor întreprinderilor legate*1) (dacă există) - dacă nu au fost deja incluse prin consolidare la pct. 1 din acest tabel (se vor introduce datele din tabelul B2 din secțiunea B)
    TOTAL
    *1) Datele cu privire la numărul mediu anual de salariați, cifra de afaceri anuală netă și activele totale sunt cele realizate în ultimul exercițiu financiar raportate în situațiile financiare anuale aprobate de acționari sau asociați. În cazul întreprinderilor nou înființate datele cu privire la numărul mediu anual de salariați, cifra de afaceri anuală netă și activele totale se determină și se declară pe propria răspundere.*2) Datele întreprinderii, inclusiv numărul mediu anual de salariați, sunt determinate pe baza situațiilor financiare anuale și a datelor întreprinderii sau, atunci când este cazul, pe baza situațiilor financiare anuale consolidate ale întreprinderii ori a situațiilor financiare anuale consolidate în care întreprinderea este inclusă.Datele incluse în secțiunea "Total" din tabel trebuie introduse în tabelul "Date utilizate pentru a se stabili categoria întreprinderii" din anexa nr. 1.
    FIȘA DE PARTENERIAT
    1. Date de identificare a întreprinderiiDenumirea întreprinderii............................................................Adresa sediului social............................................................Cod unic de înregistrare............................................................Numele și funcția............................................................(președintele consiliului de administrație, director general sau echivalent)2. Date referitoare la întreprinderea legată
    Perioada de referința
    Numărul mediu anual de salariați*3) Cifra de afaceri anuală netă (mii lei/mii euro) Active totale (mii lei/mii euro)
    TOTAL
    *3) În cazul în care în situațiile financiare anuale consolidate nu exista date privind numărul de personal, calculul se face prin cumularea datelor de la întreprinderile legate.NOTĂ:Aceste date rezultă din conturile sau alte date ale întreprinderii partenere, consolidate, dacă exista. La acestea se adauga într-un procent de 100% datele întreprinderilor care sunt legate de aceasta întreprindere partenera, dacă datele din conturile consolidate ale întreprinderilor legate au fost deja incluse prin consolidare în conturile întreprinderii partenere.Dacă este necesar, se va adauga "fișa întreprinderii legate" pentru întreprinderile care nu au fost încă incluse prin consolidare.
    3. Calculul proporționala) Indicați exact proporția deținută*4) de întreprinderea solicitantă (sau de întreprinderea legată prin intermediul căreia se stabilește legătură de parteneriat), în întreprinderea partenera la care se referă aceasta fișa:*4) Procent din capitalul social sau din drepturile de vot deținute, oricare dintre aceste procente este mai mare. La acesta trebuie cumulată proporția deținută de fiecare întreprindere legată în aceeași întreprindere parteneră...................................................................................................................................................................................................................Indicați, de asemenea, proporția deținută de întreprinderea parteneră, la care se referă aceasta fișa, din capitalul social al întreprinderii solicitante (sau în întreprinderea legată)............................................................................................................................................b) Introduceti în tabelul de mai jos rezultatul calculului proporțional obținut prin aplicarea celui mai mare dintre procentele la care se face referire la lit. a) la datele introduse în tabelul de la pct. 1.Tabelul de parteneriat - A.2.
    Procent Numărul mediu anual de salariați Cifra de afaceri anuală neta (mii lei/mii euro)Active totale*5)(mii lei/mii euro)
    Valoare rezultată în urma aplicării celui mai mare procent la datele introduse în tabelul de la pct. 1.
    *5) Active totale reprezintă active imobilizate + active circulante + cheltuieli în avans.Aceste date se vor introduce în Tabelul A.1.
     +  Secţiunea A Întreprinderi partenerePentru fiecare întreprindere pentru care a fost completată "fișa de parteneriat" [câte o fișa pentru fiecare întreprindere partenera a întreprinderii solicitante și pentru orice întreprindere partenera a oricărei întreprinderi legate, ale carei date nu au fost încă incluse în situațiile financiare anuale consolidate ale acelei întreprinderi legate], datele din aceasta fișa de parteneriat trebuie să fie introduse în tabelul de mai jos.1. Date de identificare și date financiare preliminareTabelul A.1.
    Întreprinderea partenera - Date de identificare Numărul mediu anual de salariați Cifra de afaceri anuală neta(mii lei/mii euro) Active totale (mii lei/mii euro)
    Numele sau denumirea întreprinderii Adresa sediului social Cod unic de înregistrare Numele și prenumele președintelui consiliului de administratie, director general sau echivalent
    1.
    2.
    3.
    4.
    5.
    6.
    7.
    8.
    Total
    NOTĂ:Aceste date sunt rezultatul unui calcul proporțional efectuat pe baza "fisei de parteneriat", pentru fiecare întreprindere cu care întreprinderea solicitanta este direct sau indirect partenera.Datele introduse în secțiunea "Total" vor fi introduse la pct. 2 din tabelul "Calculul pentru tipurile de întreprinderi partenere sau legate" (referitor la întreprinderile partenere).Aceste date rezultă din situațiile financiare anuale consolidate și din alte date ale întreprinderii partenere, dacă exista, la care se adauga în proporție de 100% datele întreprinderilor care sunt legate cu aceasta întreprindere partenera, în cazul în care acestea nu au fost deja incluse în situațiile financiare anuale consolidate ale întreprinderii partenere.Dacă este necesar, adăugați "fișe privind legătură dintre întreprinderi" pentru întreprinderile care nu au fost deja incluse în situațiile financiare anuale consolidate.
     +  Secţiunea B ÎNTREPRINDERI LEGATE1. Determinarea situației aplicabile întreprinderii care solicită încadrarea în categoria întreprinderilor mici și mijlocii:[] Cazul 1: Întreprinderea solicitanta tine situații financiare anuale consolidate sau este inclusă în situațiile financiare anuale consolidate ale unei alte întreprinderi (tabelul B1).[] Cazul 2: Întreprinderea solicitanta sau una ori mai multe întreprinderi legate nu întocmește/întocmesc ori nu este/nu sunt inclusă/incluse în situațiile financiare anuale consolidate (tabelul B2).NOTĂ:Datele întreprinderilor legate cu întreprinderea solicitanta deriva din situațiile financiare anuale și din alte date ale acestora, consolidate dacă este cazul. La acestea se adauga în mod proporțional datele oricărei eventuale întreprinderi partenere a acelei întreprinderi legate, situata imediat în aval sau în amonte, dacă nu a fost deja inclusă prin consolidare*6).*6) Definiția întreprinderii legate din prezenta lege.2. Metode de calcul pentru fiecare cazCazul 1: Situațiile financiare anuale consolidate reprezintă baza de calcul. Se va completa tabelul B1 de mai jos.Tabelul B1
    Numărul mediu anual de salariați*7)Cifra de afaceri anuală netă(mii lei/mii euro)Active totale(mii lei/mii euro)
    Total
    *7) În cazul în care în situațiile financiare anuale consolidate nu exista date privind numărul de personal, calculul se face prin cumularea datelor de la întreprinderile legate.Datele introduse în secțiunea "Total" din tabelul de mai sus se vor introduce la pct. 1 din tabelul "Calculul pentru tipurile de întreprinderi partenere sau legate".
    Identificarea întreprinderilor incluse prin consolidare
    Întreprinderea legată (denumire/date de identificare) Adresa sediului social Cod unic de înregistrare Numele și prenumele președintelui consiliului de administratie, director general sau echivalent
    A.
    B.
    C.
    D.
    E.
    NOTĂ:Întreprinderile partenere ale unei întreprinderi legate, care nu au fost încă incluse în situațiile financiare anuale consolidate, sunt considerate partenere directe ale întreprinderii solicitante. Datele aferente acestora și o "fișa de parteneriat" trebuie adăugate la secțiunea A.
    Cazul 2: Pentru fiecare întreprindere legată (inclusiv prin intermediul altor întreprinderi legate), se va completa o "fișa privind legătură dintre întreprinderi" și se vor adauga datele din situațiile financiare anuale ale tuturor întreprinderilor legate, prin completarea tabelului B2 de mai jos.Tabelul B2
    Întreprinderea numărul: Numărul mediu anual de salariați Cifra de afaceri anuală netă(mii lei/mii euro)Active totale(mii lei/mii euro)
    1.*)
    2.*)
    3.*)
    4.*)
    5.*)
    Total
    *) Atașați câte o "fișa privind legătură dintre întreprinderi" pentru fiecare întreprindere.
    NOTADatele rezultate în secțiunea "Total" din tabelul de mai sus se vor introduce la pct. 3 din tabelul "Calculul pentru tipurile de întreprinderi partenere sau legate" (privind întreprinderile legate)

    FIȘA
    privind legătură dintre întreprinderi nr. ......
    din tabelul B2, secțiunea B
    (numai pentru întreprinderile legate care nu sunt incluse
    în situațiile financiare anuale consolidate)
    1. Date de identificare a întreprinderiiDenumirea întreprinderii............................................................Adresa sediului social............................................................Cod unic de înregistrare............................................................Numele și funcția............................................................(președintele consiliului de administrație, director general sau echivalent)2. Date referitoare la întreprindere
    Perioada de referința
    Numărul mediu anual de salariați*7) Cifra de afaceri anuală neta (mii lei/mii euro) Active totale (mii lei/mii euro)
    TOTAL
    *7) În cazul în care în situațiile financiare anuale consolidate nu exista date privind numărul mediu anual de salariați, calculul se face prin cumularea datelor de la întreprinderile legate.Datele trebuie introduse în tabelul B2 din secțiunea B.NOTĂ:Datele întreprinderilor legate cu întreprinderea solicitanta sunt extrase din situațiile financiare anuale și din alte date aferente acestora, consolidate dacă este cazul. La acestea se adauga în mod proporțional datele oricărei eventuale întreprinderi partenere ale întreprinderii legate, situata imediat în aval sau în amonte de aceasta, dacă nu au fost deja incluse în situațiile financiare anuale consolidate.Acest tip de întreprinderi partenere sunt considerate ca fiind întreprinderi direct partenere cu întreprinderea solicitanta. Datele aferente acestora și "fișa de parteneriat" trebuie introduse în secțiunea A.
    (la 03-02-2006, Anexa nr. 2 a fost introdusă de pct. 13 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 26 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 88 din 31 ianuarie 2006, având conținutul anexei 2 la acest act normativ. )