ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 52 din 23 mai 2024pentru modificarea și abrogarea unor prevederi din acte normative în domeniul achizițiilor publice și achizițiilor sectoriale
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 24 mai 2024



    În vederea îndeplinirii cu bună-credință a obligațiilor asumate de România în urma aderării la Uniunea Europeană,luând în considerare Scrisoarea Comisiei Europene de punere în întârziere în Cauza 2023/2.114, prin care s-a declanșat împotriva României o procedură de infringement având drept obiect neconformitatea legislației românești privind achizițiile publice/sectoriale cu legislația europeană în domeniul achizițiilor publice și sectoriale, ținând cont de prelungirea de termen de care România a beneficiat în cauză,pentru a se evita sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene de către Comisia Europeană, în temeiul art. 258 paragraful al doilea din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,ținând cont de faptul că, în această situație, problemele legate de aplicarea prevederilor din normele naționale suplimentare și/sau contrare celor unionale în cadrul contractelor de achiziție publică/contractelor sectoriale sunt de natură să blocheze implementarea unor proiecte majore de investiții, să afecteze în mod negativ gradul de absorbție a fondurilor europene și să conducă la neatingerea indicatorilor de program, existând riscul dezangajării fondurilor alocate României.Având în vedere că reglementarea operativă a măsurilor propuse nu se poate realiza pe calea procedurii obișnuite de legiferare, ce presupune un orizont de timp îndelungat,luând în considerare faptul că aceste elemente vizează interesul general public și constituie o situație de urgență a cărei reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.  +  Articolul ILegea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 23 mai 2016, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. La articolul 104 alineatul (1), litera c) va avea următorul cuprins:c) ca o măsură strict necesară, atunci când perioadele de aplicare a procedurilor de licitație deschisă, licitație restrânsă, negociere competitivă sau procedură simplificată nu pot fi respectate din motive de extremă urgență, determinate de evenimente imprevizibile și care nu se datorează sub nicio formă unei acțiuni sau inacțiuni a autorității contractante.2. La articolul 104 alineatul (1), litera d) se abrogă.3. La articolul 104, alineatul (4^1) se abrogă.4. La articolul 111, alineatul (6) va avea următorul cuprins:(6) Criteriile de atribuire utilizate pentru atribuirea contractelor de achiziție publică/acordurilor-cadru având ca obiect servicii sociale și alte servicii specifice, prevăzute în anexa nr. 2, și cu o valoare estimată egală sau mai mare decât pragul valoric prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. d) sunt cel mai bun raport calitate-preț sau cel mai bun raport calitate-cost, prevăzute la art. 187 alin. (3) lit. a) și b), ținându-se seama de criteriile de calitate și de sustenabilitate ale serviciilor sociale.5. La articolul 182, alineatul (2^1) se abrogă.6. La articolul 187, alineatele (4), (4^1), (6), (7) și (8) vor avea următorul cuprins:(4) În sensul alin. (3) lit. a) și b), cel mai bun raport calitate-preț/calitate-cost se determină pe baza unor factori de evaluare care includ aspecte calitative, de mediu și/sau sociale în legătură cu obiectul contractului de achiziție publică/acordului-cadru.(4^1) Pentru atribuirea contractelor de achiziție publică al căror obiect are impact asupra mediului pe durata întregului ciclu de viață, autoritatea contractantă va include în cadrul criteriului de atribuire prevăzut la alin. (3) lit. a) și b) factori de evaluare privind protecția mediului.........................................(6) În sensul alin. (3) lit. a), criteriul de atribuire cel mai bun raport calitate-preț include de regulă un element de preț sau de cost; în situația în care autoritatea contractantă inițiază o procedură de atribuire cu buget fix, în care elementul de preț sau de cost este un preț sau cost fix, factorii de evaluare se referă numai la aspecte calitative ale produselor, serviciilor sau lucrărilor care fac obiectul achiziției.(7) În sensul alin. (3) lit. c), costul cel mai scăzut se determină pe considerente de rentabilitate, utilizând factori precum calcularea costurilor pe ciclul de viață.(8) Cu excepția aplicării procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare prevăzută la art. 104 alin. (1) lit. b), autoritatea contractantă nu va utiliza costul cel mai scăzut/prețul cel mai scăzut drept criteriu de atribuire în cazul:a) categoriilor de contracte de achiziție publică/acorduri-cadru de lucrări sau de servicii care au ca obiect servicii intelectuale;b) contractelor de achiziție publică/acordurilor-cadru de proiectare și execuție sau de servicii care sunt aferente proiectelor de infrastructură de transport transeuropene, așa cum sunt definite în prezenta lege, și drumuri județene;c) anumitor categorii de contracte de achiziție publică/ acorduri-cadru de produse care au impact asupra mediului pe durata întregului ciclu de viață.7. La articolul 222^2, alineatele (4) și (7) se abrogă.8. La articolul 222^2, alineatul (8) va avea următorul cuprins:(8) Autoritatea contractantă are dreptul să includă clauze de ajustare/revizuire a prețului, în conformitate cu prevederile alin. (3), pentru contractele de servicii sau furnizare care se derulează pe o perioadă de până la 24 de luni și pentru contractele de lucrări care se derulează pe o perioadă de cel mult 6 luni.9. La articolul 222^2, alineatele (11), (12) și (13) se abrogă.  +  Articolul IILegea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 23 mai 2016, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. La articolul 117, alineatul (6^1) se abrogă.2. Articolul 117^1 se abrogă.3. La articolul 180, alineatul (6^1) se abrogă.4. La articolul 196, alineatul (2^1) se abrogă.5. La articolul 209, alineatele (4), (4^1), (6), (7) și (8) vor avea următorul cuprins:(4) În sensul alin. (3) lit. a) și b), cel mai bun raport calitate-preț/calitate-cost se determină pe baza unor factori de evaluare care includ aspecte calitative, de mediu și/sau sociale în legătură cu obiectul contractului sectorial/ acordului-cadru.(4^1) Pentru atribuirea contractelor de achiziție sectorială al căror obiect are impact asupra mediului, pe durata întregului ciclu de viață, entitatea contractantă va include în cadrul criteriului de atribuire prevăzut la alin. (3) lit. a) și b) factori de evaluare privind protecția mediului...................................................................................................(6) În sensul alin. (3) lit. a), criteriul de atribuire cel mai bun raport calitate-preț include, de regulă, un element de preț sau de cost; în situația în care entitatea contractantă inițiază o procedură de atribuire cu buget fix, în care elementul de preț sau de cost este un preț sau cost fix, factorii de evaluare se referă numai la aspecte calitative ale produselor, serviciilor sau lucrărilor care fac obiectul achiziției.(7) În sensul alin. (3) lit. c), costul cel mai scăzut se determină pe considerente de rentabilitate, utilizând factori precum calcularea costurilor pe ciclul de viață.(8) Cu excepția aplicării procedurii de negociere fără invitație prealabilă la o procedură concurențială de ofertare prevăzută la art. 117 alin. (1) lit. c), entitatea contractantă nu va utiliza costul cel mai scăzut/prețul cel mai scăzut drept criteriu de atribuire în cazul:a) categoriilor de contracte sectoriale/acorduri-cadru de lucrări sau de servicii care au ca obiect servicii intelectuale;b) anumitor categorii de contracte sectoriale/acorduri-cadru de produse care au impact asupra mediului, pe durata întregului ciclu de viață.6. La articolul 243^1, alineatele (4) și (7) se abrogă.7. La articolul 243^1, alineatul (8) va avea următorul cuprins:(8) Entitatea contractantă are dreptul să includă clauze de ajustare/revizuire a prețului, în conformitate cu prevederile alin. (3), pentru contractele de servicii sau furnizare care se derulează pe o perioadă de până la 24 de luni și pentru contractele de lucrări care se derulează pe o perioadă de cel mult 6 luni.8. La articolul 243^1, alineatele (11), (12) și (13) se abrogă.  +  Articolul IIILegea nr. 100/2023 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 54/2022 pentru completarea Legii nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 18 aprilie 2023, se abrogă.  +  Articolul IVLegea nr. 208/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, Legii nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, precum și a Legii nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 697 din 12 iulie 2022, se modifică după cum urmează:1. La articolul I, punctele 5, 6, 7, 12 și 21 (4), (7), (11), (12) și (13) se abrogă.2. La articolul II, punctele 10, 18 (4), (7), (11), (12) și (13) se abrogă.  +  Articolul VOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2022 pentru completarea Legii nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 21 aprilie 2022, aprobată cu completări prin Legea nr. 100/2023, se abrogă.  +  Articolul VIArticolul XI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 415 din 15 mai 2023, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.  +  Articolul VIIArticolul 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 47/2022 privind ajustarea prețurilor contractelor de achiziție publică/contractelor sectoriale/contractelor de concesiune/ acordurilor-cadru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 15 aprilie 2022, aprobată cu completări prin Legea nr. 232/2023, se abrogă.  +  Articolul VIIINormele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 6 iunie 2016, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. La articolul 32, alineatul (7) se abrogă.2. La articolul 93, alineatul (4) se abrogă.  +  Articolul IXNormele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 6 iunie 2016, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. La articolul 38, alineatul (7) se abrogă.2. La articolul 98, alineatul (4) se abrogă.  +  Articolul XHotărârea Guvernului nr. 375/2022 privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 394/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/ acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, a Hotărârii Guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, precum și a anexelor nr. 1 și 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1/2018 pentru aprobarea condițiilor generale și specifice pentru anumite categorii de contracte de achiziție aferente obiectivelor de investiții finanțate din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 277 din 22 martie 2022, se modifică după cum urmează:1. La articolul I, punctul 5 se abrogă.2. La articolul II, punctul 5 se abrogă.3. La articolul III, punctele 3 și 14 se abrogă.  +  Articolul XI(1) Prezenta ordonanță de urgență se aplică contractelor de achiziție publică/sectorială/acordurilor-cadru încheiate după data intrării sale în vigoare.(2) Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică în mod corespunzător și în cazul modificării contractelor de achiziție publică/sectorială/acordurilor-cadru aflate în derulare la data intrării acesteia în vigoare.(3) În situația în care procedurile de atribuire se află în etapa anterioară datei-limită de depunere a ofertelor, autoritatea/ entitatea contractantă este obligată să întreprindă diligențele necesare în vederea aplicării în mod corespunzător a prezentei ordonanțe de urgență.
    PRIM-MINISTRU
    ION-MARCEL CIOLACU
    Contrasemnează:
    Secretarul general al Guvernului,
    Mircea Abrudean
    Președintele Agenției Naționale pentru Achiziții Publice,
    Iuliana Feclistov
    Ministrul transporturilor și infrastructurii,
    Sorin-Mihai Grindeanu
    p. Ministrul energiei,
    Constantin Saragea,
    secretar general
    Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
    Florin-Ionuț Barbu
    Ministrul afacerilor externe,
    Luminița-Teodora Odobescu
    Ministrul investițiilor și proiectelor europene,
    Adrian Câciu
    p. Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
    Marin Țole,
    secretar de stat
    București, 23 mai 2024.Nr. 52.------