NORME DE CONŢINUT din 4 aprilie 1979pentru documentaţiile de exploatare a zăcămintelor de substanţe minerale terapeutice (ape minerale, ape termale, namoluri şi gaze terapeutice) şi lacuri terapeutice
EMITENT
  • MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
  • Publicat în  BULETINUL OFICIAL nr. 44 din 7 mai 1979



    În conformitate cu Legea privind asigurarea sănătăţii populaţiei (cap. VI, secţiunea 2, art. 150), exploatarea factorilor curativi naturali se face pe baza documentaţiei elaborate potrivit normelor de conţinut stabilite de Ministerul Minelor, Petrolului şi Geologiei, împreună cu Ministerul Sănătăţii şi Consiliul Naţional al Apelor. Documentaţia de exploatare, în conformitate cu prevederile legii, trebuie să stabilească condiţiile de protecţie, extragere şi menţinere a echilibrului natural al unui zacamint şi să asigure folosirea cu maxima eficienta a substanţelor minerale din cadrul perimetrului de protecţie. Pentru respectarea prevederilor legii, documentaţiile de exploatare vor avea următorul conţinut: A. - Pentru zacamintele de substanţe minerale terapeutice 1. - Memoriu tehnic de prezentare a zacamintului 1.1. - Metode de cercetare geologica folosite 1.2. - Nivelul de cunoaştere 1.3. - Rezerve confirmate - în bilanţ pe categorii - în afară de bilanţ 1.4. - Modul de cercetare balneologica, atestare terapeutică, indicaţii medicale. 2. - Exploatarea zacamintului 2.1. - Unitatea care exploatează zăcămîntul 2.2. - Situaţia actuala a surselor (descriere tehnica şi hidrogeologica completa) 2.2.1. - Surse sau zone prevăzute pentru exploatare 2.2.2. - Surse sau zone prevăzute în rezerva 2.2.3. - Surse sau zone prevăzute în conservare 2.3. - Sisteme şi tehnologii de exploatare (captare, extragere, transport, acumulare, distribuţie) 2.4. - Modul de folosire a substanţelor exploatate, scopul şi justificarea cantităţilor folosite 2.5. - Instrucţiuni de exploatare 2.6. - Recircuitari, regenerari şi conservari de substanţa 2.7. - Sisteme de imbunatatire prin preparare a substanţei 2.8. - Diferenţa calitativă între substanţa minerala exploatată şi produsul finit 2.9. - Produse obţinute secundar din zacamint şi produse obţinute prin preluarea substanţelor minerale utile 2.10. - Urmărirea evoluţiei parametrilor zacamintului 2.11. - Pierderi în exploatare-grad de valorificare a rezervelor 3. - Beneficiari de substanţa minerala terapeutică 3.1. - Repartizarea surselor pe beneficiari 3.2. - Folosirea substanţei de către beneficiari 3.3. - Instalaţii proprii de exploatare, transport, acumulare 3.4. - Grad de folosire a substanţei, pierderi în exploatare la fiecare beneficiar 3.5. - Urmărirea evoluţiei surselor date în folosinţă şi a parametrilor de exploatare. 4. - Protecţia zacamintului 4.1. - Perimetre de protecţie (hidrogeologica şi sanitară) 4.2. - Măsuri de protecţie stabilite 4.2.1. - În sarcina unităţii de exploatare 4.2.2. - În sarcina beneficiarilor de substanţa minerala terapeutică4.2.3. - În sarcina altor organizaţii 4.3. - Influente ale activităţilor de exploatare asupra mediului înconjurător 5. - Bilanţul general calitativ şi cantitativ al substanţei exploatate şi valorificate 6. - Perspectiva de dezvoltare şi imbunatatire a exploatării substanţei 7. - Efectul social şi economic al exploatării  +  Anexa 1 1. - Harta geologica-hidrogeologica a zacamintului cu sursele şi zonele în exploatare şi în conservare, scara 1:5000 sau 1:10000 2. - Profil geologic-hidrogeologic interpretativ 3. - Localizarea reţelelor de exploatare, distribuire, acumulare şi valorificare a substanţei minerale. 4. - Tabel cu: - sursele în exploatare, pe beneficiari şi cu parametrii hidrogeologici de exploatare; - sursele în rezerva şi în conservare 5. - Fişa tehnica pentru fiecare sursa (sonda, put, izvor etc.) care să conţină toate elementele constructive, precum şi parametrii calitativi şi cantitativi şi substanţei exploatate. 6. - Tabel cu parametrii hidrochimici şi fizici ai substanţei, pe surse 7. - Tabele cu indicaţiile terapeutice ale fiecărei surse 8. - Copii după următoarele documente: - încheierea de omologare a rezervelor; - avize de punere în exploatare sau în conservare; - ordinele de stabilire a perimetrelor de protecţie hidrogeologica şi sanitară, împreună cu schiţele perimetrelor; - autorizaţia de folosire balneara, industriala şi comercială a substanţei; - acordul organelor de gospodărire a apelor pentru evacuarea substanţelor minerale terapeutice folosite, în receptori naturali; - avizele de efectuare, în perimetrele de protecţie, a diverselor tipuri de lucrări. B. - Pentru lacurile terapeutice 1. - Memoriul tehnic 1.1. - Poziţia geografică a lacului şi extinderea bazinului hidrografic de alimentare şi a formatiunilor hidrogeologice în care se afla 1.2. - Metode de cercetare hidrologica şi hidrogeologica folosite 1.3. - Nivelul de cunoaştere 1.4. - Situaţia morfologica a zonei lacului 1.5. - Relaţiile lacului cu apele de suprafaţa şi subterane, inclusiv caracteristicile hidrografice, morfologice şi cele hidrogeologice, actual şi prognozat1.6. - Folosintele de apa, amenajările şi fondul funciar etc., care influenţează lacul respectiv şi modalităţile în care se executa influentele respective1.7. - Indicaţiile privind calităţile terapeutice ale lacului 1.8. - Rezerve de namol confirmate 2. - Exploatarea lacului terapeutic 2.1. - Unitatea care exploatează lacul 2.2. - Situaţia actuala a lacului (descriere tehnico-economică) 2.3. - Sisteme şi tehnologii de exploatare (captare, extragere, transport, distribuţie) 2.4. - Tipuri de folosire curativă, capacităţi pentru fiecare tip de folosire curativă, perioada de an în care se propune funcţionarea 2.5. - Modul de folosire a apelor din lacurile terapeutice, scopul şi justificarea folosirii în scop curativ, capacităţi de folosire 2.6. - Instalaţii de exploatare 2.7. - Instalaţii de folosire şi evacuare a apelor potabile 3. - Beneficiarii lacurilor terapeutice 3.1. - Repartizarea lacurilor terapeutice pe beneficiari 3.2. - Gradul de folosire a lacurilor de fiecare beneficiar 3.3. - Urmărirea evoluţiei lacurilor terapeutice şi a parametrilor de exploatare 4. - Protecţia lacurilor terapeutice şi a amenajărilor, instalaţiilor şi construcţiilor de cura 4.1. - Perimetre de protecţie a lacului terapeutic - hidrogeologica şi sanitară şi zone de restrictie hidrologica 4.2. - Condiţii privind folosintele de apa şi de teritoriu existente şi care se vor mai dezvolta 4.3. - Condiţii de conservare a lacului şi întreţinere a instalaţiilor de exploatare şi a construcţiilor de cura, amenajări legate de ele. 4.4. - Măsuri de prevenire şi combatere a inundaţiilor pe cursurile de apa, din versanţi şi interne, faţă de instalaţiile şi construcţiile de cura, din zona lacului 4.5. - Măsuri prevăzute pentru a nu se inrautati condiţiile mediului înconjurător ca urmare a exploatării lacului amenajărilor şi instalaţiilor de cura4.6. - Măsuri de protecţie 4.6.1. - În sarcina unităţilor care exploatează lacul 4.6.2. - În sarcina beneficiarilor care exploatează lacul 4.6.3. - În sarcina altor organizaţii care pot influenţa calităţile lacului 5. - Bilanţul general calitativ şi cantitativ al lacurilor terapeutice, exploatate şi valorificate (actual şi prognozat) 6. - Posibilităţi de imbunatatire a sistemului de exploatare 7. - Efectul social şi economic al exploatării  +  Anexa 2 1. - Harta cu poziţia geografică a lacului şi a bazinului sau de recepţie, de suprafaţa şi subteran, scara 1:25000 - 1:10000 2. - Harta morfologica şi a zonelor lacului, scara 1:10000 - 1:5000 3. - Harta geologica şi hidrogeologica a lacului, scara 1:25000 - 1:10000 4. - Harta batipeloidometrica, scara 1:5000 5. - Harta şi planurile cu caracteristicile de amplasare în plan orizontal şi vertical ale instalaţiilor de exploatare a lacului, a construcţiilor de cura şi tratament, ca şi a reţelei de evacuare, scara 1:5000 6. - Secţiuni hidrogeologice prin zona lacului 7. - Tabele cu: - lacurile în exploatare, pe beneficiari şi cu parametrii hidrogeologici de exploatare; - parametrii hidrochimici şi terapeutici pentru fiecare lac; - indicaţiile terapeutice 8. - Copii după următoarele documente: - ordinele de stabilire a perimetrelor de protecţie hidrogeologica şi sanitară, împreună cu schiţele perimetrelor; - autorizaţia de folosire balneara; - acordul organelor de gospodărire a apelor (evacuarea apelor uzate)- avizele de efectuare a diverselor lucrări executate în zona.NOTĂ: Pentru lacurile cu namol terapeutic, documentaţia va tine seama atît de normele de conţinut elaborate pentru substantele minerale terapeutice, cît şi de cele pentru lacurile terapeutice.--------