ORDIN nr. 2.434 din 26 aprilie 2024privind modificarea și completarea anexelor nr. 1 și 2 la Ordinul ministrului sănătății nr. 2.408/2023 pentru aprobarea prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deținătorii de autorizație de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții acestora, distribuitorii angro și furnizorii de servicii medicale și medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relații contractuale cu Ministerul Sănătății, casele de asigurări de sănătate și/sau direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, cuprinse în Catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România, a prețurilor de referință generice și a prețurilor de referință inovative
EMITENT
  • MINISTERUL SĂNĂTĂȚII
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 30 aprilie 2024



    Văzând Referatul de aprobare nr. AR 7.755/2024 al Direcției farmaceutice și dispozitive medicale din cadrul Ministerului Sănătății, având în vedere prevederile art. 890 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare,ținând cont de prevederile Ordinului ministrului sănătății nr. 368/2017 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul și procedura de aprobare a prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările și completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,ministrul sănătății emite următorul ordin:  +  Articolul IAnexele nr. 1 și 2 la Ordinul ministrului sănătății nr. 2.408/2023 pentru aprobarea prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deținătorii de autorizație de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții acestora, distribuitorii angro și furnizorii de servicii medicale și medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relații contractuale cu Ministerul Sănătății, casele de asigurări de sănătate și/sau direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, cuprinse în Catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România, a prețurilor de referință generice și a prețurilor de referință inovative, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 683 și 683 bis din 25 iulie 2023, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.  +  Articolul IIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare începând cu luna mai 2024.
    Ministrul sănătății,
    Alexandru Rafila
    București, 26 aprilie 2024.Nr. 2.434.  +  ANEXĂ
    MODIFICĂRI ȘI COMPLETĂRI
    ale anexelor nr. 1 și 2 la Ordinul ministrului sănătății nr. 2.408/2023 pentru aprobarea prețurilor maximale
    ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către
    deținătorii de autorizație de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții acestora,
    distribuitorii angro și furnizorii de servicii medicale și medicamente pentru acele medicamente
    care fac obiectul unei relații contractuale cu Ministerul Sănătății, casele de asigurări de sănătate și/sau
    direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, cuprinse în Catalogul național
    al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România,
    a prețurilor de referință generice și a prețurilor de referință inovative
    1. În anexa nr. 1, pozițiile nr. 105, 144, 201, 202, 218, 219, 370, 372, 374, 376, 450, 524, 525, 700, 837, 838, 839, 874, 895, 896, 897, 930, 931, 932, 933, 944, 945, 946, 973, 1577, 1578, 1579, 2982, 3103, 3217, 3291, 3292, 3310, 3311, 3547, 3710, 3711, 3714, 3986, 3987, 4168, 4169, 4170, 4238, 4255, 4256, 4258, 4428, 4429, 4472, 4473, 4474, 4475, 4476, 4477, 4555, 4556, 4659, 4662, 4663, 4664, 4665, 4734, 4781, 4782, 4921, 5172, 5614, 5615, 5616, 6117 și 6571 se modifică și vor avea următorul cuprins:
    Nr. crt.Semn/Obs.StareCodDenumire produsFormaConcentrațieFirma/ȚaraDCIAmbalajGr_atcStat_frmStat_anmPreț prod. (lei)Preț ridicata maximal fără TVA (lei)Preț amănuntul maximal cu TVA (lei)ObservațiiValabilitate preț
    105!DCW64472001ACLASTA 5 mg/100 mlSOL. PERF.5 mg/100 mlNOVARTIS EUROPHARM LIMITEDACIDUM ZOLEDRONICUMCutie x 1 flac. x 100 ml + 1 capac Al/PP cu componentă flip.M05BA08MIinovativ738,09768,09875,37Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    ............................
    144!DCW67914004ADIMUPLAN 100 mgCOMPR. FILM.100 mgSANDOZ - S.R.L.SITAGLIPTINUMCutie cu blist. PVC-PE-PVDC/Al x 28 compr. film.A10BH01MGgeneric60,5367,8085,72Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    ...............................
    201!DCW61757001AIRFLUSAL FORSPIRO 50 micrograme/250 micrograme/dozăPULB. UNIDOZĂ DE INHALAT50 micrograme/250 micrograme/dozăSANDOZ - S.R.L.SALMETEROLUM +FLUTICASONUMCutie cu 1 dispozitiv inhalator din plastic conținând 1 blist. din OPA-Al-PVC/Al x 60 unidoze pulbere de inhalatR03AK06MGgeneric55,6362,3178,78Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    202!DCW60522001AIRFLUSAL FORSPIRO 50 micrograme/500 micrograme/dozăPULB. UNIDOZĂ DE INHALAT50 micrograme/500 micrograme/dozăSANDOZ - S.R.L.SALMETEROLUM +FLUTICASONUMCutie cu 1 dispozitiv inhalator din plastic conținând 1 blist. din OPA-Al-PVC/Al x 60 unidoze pulbere de inhalatR03AK06MGgeneric72,1080,75102,10Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    ....................................
    218W59103001ALBUMINA UMANA KEDRION 200 g/lSOL. PERF.200 g/lKEDRION S.P.A. - ITALIAALBUMINUM HUMANUMCutie cu 1 flac. din sticlă incoloră x 50 ml sol. perf. (3 ani)B05AA01MDSderivat din sânge145,72160,29195,68Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    219W59103002ALBUMINA UMANA KEDRION 200 g/lSOL. PERF.200 g/lKEDRION S.P.A. - ITALIAALBUMINUM HUMANUMCutie cu 1 flac. din sticlă incoloră x 100 ml sol. perf. (3 ani)B05AA01MDSderivat din sânge281,39309,53375,54Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    ..................................
    370!DCW00399001AMOKSIKLAV 156,25 mg/5 mlPULB. PT. SUSP. ORALĂ156,25 mg/5 mlLEK PHARMACEUTICALS D.D.AMOXICILLINUM + ACIDUM CLAVULANICUMCutie cu 1 flac. din sticlă brună și seringă dozatoare cu marcaje de la 0,4 la 5 ml, conținând 25 mg pulb. pt. 100 ml susp. reconstituităJ01CR02MGgeneric8,9610,2213,81Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    .....................................
    372!DCW00402001AMOKSIKLAV 312,5 mg/5 mlPULB. PT. SUSP. ORALĂ312,5 mg/5 mlLEK PHARMACEUTICALS D.D.AMOXICILLINUM + ACIDUM CLAVULANICUMCutie cu 1 flac. din sticlă brună și seringă dozatoare cu marcaje de la 0,4 la 5 ml, conținând 25 mg pulb. pt. 100 ml susp. reconstituităJ01CR02MGgeneric15,7217,9224,22Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    .....................................
    374!DCW67567002AMOKSIKLAV 600 mg/42,9 mg/5 mlPULB. PT. SUSP. ORALĂ600 mg/42,9 mg/5 mlSANDOZ - S.R.L.AMOXICILLINUM + ACIDUM CLAVULANICUMCutie cu 1 flac. din sticlă brună cu capacitatea de 180 ml și prevăzută cu pipetă dozatoare cu piston din polistiren și corp din PEJD marcată de la 0,4 ml până la 5 ml cu 33,10 g pulb. pt. susp. oralăJ01CR02MGgeneric23,5826,8835,16Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    .......................................
    376!DCW62046002AMOKSIKLAV QUICKTAB 625 mgCOMPR. PT. DISPERSIE ORALĂ/ORO-DISPERSABILE625 mgSANDOZ - S.R.L.AMOXICILLINUM + ACIDUM CLAVULANICUMCutie cu 7 blist. Al/Al x2 compr. pt. dispersie orală/orodispersabileJ01CR02MGgeneric13,7715,7021,22Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    ........................................
    450!DCW68478002APEXXNARSUSP. INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂPFIZER EUROPE MA EEIGVACC. PNEUMOCOCIC POLIZAHARIDIC CONJ. 20-VALENT ADSCutie cu 1 seringă preumplută cu ac x 0,5 ml susp. inj.J07AL02IMimunologic298,36328,19395,88Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    ..........................................
    524!DCW67494003ARIXTRA 2,5 mg/0,5 mlSOL. INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ2,5 mg/0,5 mlMYLAN IRE HEALTHCARE LIMITEDFONDAPARINUX SODIUMCutie x 10 seringi preumplute x 0,5 ml sol. inj., prevăzute cu un sistem automat de siguranță, de culoare albastrăB01AX05MIinovativ155,87171,45209,31Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    525!DCW67496003ARIXTRA 7,5 mg/0,6 mlSOL. INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ7,5 mg/0,6 mlMYLAN IRE HEALTHCARE LIMITEDFONDAPARINUX SODIUMCutie x 10 seringi preumplute x 0,6 ml sol. inj., prevăzute cu un sistem automat de siguranță, de culoare purpurieB01AX05MIinovativ510,16540,16626,92Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    ..................................
    700!DCW42901001AZITROMICINĂ SANDOZ 100 mg/5 mlPULB. PT. SUSP. ORALĂ100 mg/5 mlSANDOZ - S.R.L.AZITHROMYCINUMCutie cu 1 flac. PEID + 1 seringă dozatoare din PE/PP (10 ml) gradată în diviziuni de 0,25 ml, conținând pulb. pt. 20 ml (400 mg) susp. oralăJ01FA10MGgeneric14,5216,5522,37Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    ....................................
    837!DCW68040008BIXODALAN 1000 mgCOMPR. FILM.1.000 mgSANDOZ - S.R.L.ABIRATERONUMCutie cu 1 flac. din PEID conținând un absorbant de oxigen x 30 compr. film.L02BX03MGgeneric6.690,006.786,907.509,85Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    838!DCW67982005BIXODALAN 250 mgCOMPR. FILM.250 mgSANDOZ - S.R.L.ABIRATERONUMCutie cu 1 flac. PEID x 120 compr. film.L02BX03MGgeneric8.168,438.280,129.153,73Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    839!DCW68537017BIXODALAN 500 mgCOMPR. FILM.500 mgSANDOZ - S.R.L.ABIRATERONUMCutie cu 1 flac. PEID x 60 compr. film.L02BX03MGgeneric7.812,727.920,858.758,21Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024
    .......................................
    874!DCW66756001BORTEZOMIB SANDOZ 2,5 mgPULB. PT. SOL. INJ.2,5 mgSANDOZ - S.R.L.BORTEZOMIBUMCutie cu 1 flac. din sticlă care conține pulb. pt. sol. inj.L01XX32MGgeneric2.332,802.386,132.665,04Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    .........................................
    895W60935001BRINTELLIX 10 mgCOMPR. FILM.10 mgH. LUNDBECK A/S - DANEMARCAVORTIOXETINUMCutie cu blister transparent PVC/PVDC/Al x 28 compr. film. (4 ani)N06AX26MIinovativ78,5087,92111,17Prețurile sunt valabile până la data de 30.04.2025.
    896W60999001BRINTELLIX 20 mgCOMPR. FILM.20 mgH. LUNDBECK A/S - DANEMARCAVORTIOXETINUMCutie cu blister transparent PVC/PVDC/Al x 28 compr. film. (4 ani)N06AX26MIinovativ154,16169,58207,02Prețurile sunt valabile până la data de 30.04.2025.
    897W60998001BRINTELLIX 5 mgCOMPR. FILM.5 mgH. LUNDBECK A/S - DANEMARCAVORTIOXETINUMCutie cu blister transparent PVC/PVDC/Al x 28 compr. film.(4 ani)N06AX26MIinovativ39,2444,7358,51Prețurile sunt valabile până la data de 30.04.2025.
    .......................................
    930!DCW68896001BUCCOLAM 10 mgSOL. BUCO-FARINGIANĂ10 mgLABORATORIOS LESVI, S.L.MIDAZOLAMUMCutie cu 4 seringi preumplute x 2 ml soluție pentru administrare oralăN05CD08MGgeneric337,36367,36438,57Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    931!DCW68893001BUCCOLAM 2,5 mgSOL. BUCO-FARINGIANĂ2,5 mgLABORATORIOS LESVI, S.L.MIDAZOLAMUMCutie cu 4 seringi preumplute x 0,5 ml soluție pentru administrare oralăN05CD08MGgeneric346,68376,68448,73Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    932!DCW68894001BUCCOLAM 5 mgSOL. BUCO-FARINGIANĂ5 mgLABORATORIOS LESVI, S.L.MIDAZOLAMUMCutie cu 4 seringi preumplute x 1 ml soluție pentru administrare oralăN05CD08MGgeneric332,81362,81433,61Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    933!DCW68895001BUCCOLAM 7,5 mgSOL. BUCO-FARINGIANĂ7,5 mgLABORATORIOS LESVI, S.L.MIDAZOLAMUMCutie cu 4 seringi preumplute x 1,5 ml soluție pentru administrare oralăN05CD08MGgeneric337,36367,36438,57Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    ........................................
    944!DCW68644001BYLVAY 1200 microgrameCAPS.1.200 µgALBIREO ABODEVIXIBATUMCutie cu un flacon (PEID) x 30 capsuleA05AX05MOorfan109.871,72111.000,44122.238,53Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    945!DCW68642001BYLVAY 200 microgrameCAPS.200 µgALBIREO ABODEVIXIBATUMCutie cu un flacon (PEID) x 30 capsuleA05AX05MOorfan18.310,9618.524,0720.431,30Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    946!DCW68643001BYLVAY 400 microgrameCAPS.400 µgALBIREO ABODEVIXIBATUMCutie cu un flacon (PEID) x 30 capsuleA05AX05MOorfan36.623,9037.020,1440.793,62Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    ...................................
    973!DCW54889004CANDESARTAN SANDOZ 16 mgCOMPR.16 mgSANDOZ - S.R.L.CANDESARTANUM CILEXETILCutie cu blist. Al/Al x 28 compr.C09CA06MGgeneric12,9614,7819,97Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    .........................................
    1577!DCW44121001DHC CONTINUS 120 mgCOMPR. CU ELIB. PREL.120 mgMUNDIPHARMA GES.M.B.HDIHYDROCODEINUMCutie cu 1 flac. din PP închis cu capac din PE x 56 compr. elib. prel.N02AA08MIinovativ90,08100,89123,17Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    1578!DCW44119001DHC CONTINUS 60 mgCOMPR. CU ELIB. PREL.60 mgMUNDIPHARMA GESELLSCHAFT.M.B.HDIHYDROCODEINUMCutie cu 1 flac. din PP închis cu capac din PE x 56 compr. elib. prel.N02AA08MIinovativ33,1537,7949,43Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    1579!DCW44120001DHC CONTINUS 90 mgCOMPR. CU ELIB. PREL.90 mgMUNDIPHARMA GESELLSCHAFT.M.B.HDIHYDROCODEINUMCutie cu 1 flac. din PP închis cu capac din PE x 56 compr. elib. prel.N02AA08MIinovativ50,6456,7171,71Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    ............................................
    2982!DCW42896001KETONAL DUO 150 mgCAPS. CU ELIB. PREL.150 mgSANDOZ - S.R.L.KETOPROFENUMCutie cu 2 blist. Al/PVC-TE-PVDC x 10 caps. elib. prel.M01AE03MGgeneric12,3514,0819,03Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    ................................................
    3103!DCW60254003LEKOKLAR 500 mgCOMPR. FILM.500 mgSANDOZ - S.R.L.CLARITHROMYCINUMCutie cu blist. PVC/PVDC-Al x 14 compr. film.J01FA09MGgeneric17,5820,0427,09Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    ......................................
    3217!DCW61133001LINEZOLID SANDOZ 600 mgCOMPR. FILM.600 mgSANDOZ - S.R.L.LINEZOLIDUMCutie cu blist. OPA-Al-PVC/Al x 10 compr. film.J01XX08MGgeneric836,51866,51982,65Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    ............................................
    3291W66360001LORVIQUA 100 mgCOMPR. FILM.100 mgPFIZER EUROPE MA EEIGLORLATINIBUMCutie cu 3 blist. OPA/Al/PVC-Al x 10 compr. film. (3 ani)L01ED05MIinovativ17.890,4518.099,3619.963,73Prețurile sunt valabile până la data de 30.04.2025.
    3292W66359002LORVIQUA 25 mgCOMPR. FILM.25 mgPFIZER EUROPE MA EEIGLORLATINIBUMCutie cu 9 blist. OPA/Al/PVC-Al x 10 compr. film. (3 ani)L01ED05MIinovativ15.636,5915.822,9517.457,64Prețurile sunt valabile până la data de 30.04.2025.
    ..........................................
    3310W64660001LYNPARZA 100 mgCOMPR. FILM.100 mgASTRAZENECA AB - SUEDIAOLAPARIBUMCutie cu blist. Al/Al x 56 compr. film. (3 ani)L01XX46MIinovativ6.538,796.568,797.198,13Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    3311W64661001LYNPARZA 150 mgCOMPR. FILM.150 mgASTRAZENECA AB - SUEDIAOLAPARIBUMCutie cu blist. Al/Al x 56 compr. film. (3 ani)L01XX46MIinovativ9.808,219.838,2110.761,80Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    .............................................
    3547!DCW56003001MICOFENOLAT MOFETIL SANDOZ 500 mgCOMPR. FILM.500 mgSANDOZ - S.R.L.MYCOPHENOLATUM MOFETILUMCutie cu blist. PVC-PE-PVDC/Al x 50 compr. film.L04AA06MGgeneric69,1477,4497,91Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    ...................................
    3710!DCW67940001NATPAR 50 micrograme/ dozăPULB. + SOLV. PT. SOL. INJ.50 micrograme/ dozăSHIRE PHARMACEUTICALS IRELAND LIMITED - IRLANDAPARATHYROID HORMONECutie cu 2 cartușe. Fiecare cartuș din suportul pentru cartuș de culoare roșie conține 700 micrograme hormon paratiroidian (ADNr) sub formă de pulbere în prima cameră și 1.000 microlitri de solvent în a doua cameră (ceea ce corespunde la 14 doze).H05AA03MOorfan25.748,5626.036,0428.701,23Prețurile sunt valabile până la data de 30.04.2025.
    3711W68221001NATPAR 50 micrograme/ dozăPULB. + SOLV. PT. SOL. INJ.50 micrograme/ dozăTAKEDA PHARM. INTERNATIONAL AG IRELAND BRANCH - IRLANDAPARATHYROID HORMONECutie cu 2 cartușe. Fiecare cartuș din suportul pentru cartuș de culoare roșie conține 700 micrograme hormon paratiroidian (ADNr) sub formă de pulbere în prima cameră și 1.000 microlitri de solvent în a doua cameră (ceea ce corespunde la 14 doze) (3 ani).H05AA03MOorfan25.748,5626.036,0428.701,23Prețurile sunt valabile până la data de 30.04.2025.
    .................................
    3714NW59766002NATULAN 50 mgCAPS.50 mgCN UNIFARM S.A. - ROMÂNIAPROCARBAZINUMCutie cu 5 blist x 10 caps. (3 ani)L01XB01MI1.402,501.432,501.599,58Medicamentul poate fi comercializat până la epuizarea cantităților existente, dar nu mai mult de 12 luni de la data expirării valabilității Autorizației pentru nevoi speciale nr. 709/2022.Prețurile sunt valabile până la data de 4.05.2025.
    ...................................
    3986W65630001OLUMIANT 2 mgCOMPR. FILM.2 mgELI LILLY NEDERLAND B.V.BARICITINIBUMCutie cu blist. PVC/PE/PCTFE/Alu x 35 compr. film. (2 ani)L04AA37MIinovativ3.949,834.019,334.463,03Prețurile sunt valabile până la data de 30.04.2025.
    3987W63493001OLUMIANT 4 mgCOMPR. FILM.4 mgELI LILLY NEDERLAND B.V.BARICITINIBCutie cu blistere PVC/PE/PCTFE/Al x 35 comprimate filmate (2 ani)L04AA37MIinovativ3.949,834.019,334.463,03Prețurile sunt valabile până la data de 30.04.2025.
    .....................................
    4168!DCW59147002OXICODONĂ SANDOZ 40 mgCOMPR. CU ELIB. PREL.40 mgSANDOZ - S.R.L.OXYCODONUMCutie cu blist. PVC-PE-PVDC/Al x 20 compr. elib. prel.N02AA05MGgeneric28,3532,3242,27Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    4169!DCW59148002OXICODONĂ SANDOZ 60 mgCOMPR. CU ELIB. PREL.60 mgSANDOZ - S.R.L.OXYCODONUMCutie cu blist. PVC-PE-PVDC/Al x 20 compr. elib. prel.N02AA05MGgeneric86,8297,24122,95Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    4170!DCW59149002OXICODONĂ SANDOZ 80 mgCOMPR. CU ELIB. PREL.80 mgSANDOZ - S.R.L.OXYCODONUMCutie cu blist. PVC-PE-PVDC/Al x 20 compr. elib. prel.N02AA05MGgeneric60,5567,8285,75Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    ......................................
    4238W65329003OXITOCINĂ PANPHARMA 5 UI/mlSOL. INJ./PERF.5 UI/ mlPANPHARMAOXYTOCINUMCutie cu 10 fiole din sticlă incoloră, cu capacitatea de 1 ml, care conțin sol. inj./perf. (3 ani după ambalare pt. comercializare; după diluare se utilizează imediat)H01BB02MGgeneric47,8654,5668,99Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    .....................................
    4255DIMW68134001PALIPERIDONĂ TEVA 100 mgSUSP. INJ. CU ELIB. PREL.100 mgTEVA PHARMACEUTICALS - S.R.L.PALIPERIDONUMCutie cu 1 seringă preumplută din copolimer olefinic ciclic cu piston cu opritor și vârf prevăzută cu un ac de 22 G și un ac de 23 G cu susp. inj. cu elib. prel.N05AX13MGgeneric446,57476,57557,61Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    4256DIMW68135001PALIPERIDONĂ TEVA 150 mgSUSP. INJ. CU ELIB. PREL.150 mgTEVA PHARMACEUTICALS - S.R.L.PALIPERIDONUMCutie cu 1 seringă preumplută din copolimer olefinic ciclic cu piston cu opritor și vârf prevăzută cu un ac de 22 G și un ac de 23 G cu susp. inj. cu elib. prel.N05AX13MGgeneric654,15684,15783,87Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    ...................................
    4258DIMW68133001PALIPERIDONĂ TEVA 75 mgSUSP. INJ. CU ELIB. PREL.75 mgTEVA PHARMACEUTICALS - S.R.L.PALIPERIDONUMCutie cu 1 seringă preumplută din copolimer olefinic ciclic cu piston cu opritor și vârf prevăzută cu un ac de 22 G și un ac de 23 G cu susp. inj. cu elib. prel.N05AX13MGgeneric369,97399,67473,79Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    .......................................
    4428!DCW03102002PLENDIL 10 mgCOMPR. CU ELIB. PREL.10 mgASTRAZENECA ABFELODIPINUMCutie cu 1 flac. de culoare albă din PEID x 30 compr. elib. prel.C08CA02MPinovativ16,6919,0325,72Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    4429!DCW03104001PLENDIL 5 mgCOMPR. CU ELIB. PREL.5 mgASTRAZENECA ABFELODIPINUMCutie cu 1 flac. de culoare albă din PEID x 30 compr. elib. prel.C08CA02MPinovativ12,3814,1219,08Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    ..........................................
    4472W69333002PRALUENT 150 mgSOL. INJ. ÎN STILOU INJECTOR (PEN) PREUMPLUT150 mgSANOFI WINTHROP INDUSTRIE - FRANȚAALIROCUMABUMCutie cu 2 stilouri injectoare (pen-uri) preumplute x 1 ml (2 ani)C10AX14MIinovativ1.678,871.708,871.900,82Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    4473!DCW62403002PRALUENT 150 mgSOL. INJ. ÎN STILOU INJECTOR (PEN) PREUMPLUT150 mgSANOFI - AVENTIS GROUPE - FRANȚAALIROCUMABUMCutie x 2 stilouri injectoare (pen) preumplute x 1ml (2 ani)C10AX14MIinovativ1.678,871.708,871.900,82Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    4474W68163001PRALUENT 300 mgSOL. INJ. ÎN STILOU INJECTOR (PEN) PREUMPLUT300 mgSANOFIALIROCUMABUMCutie cu 1 stilou injector (pen) preumplut (2 ani)C10AX14MIinovativ1.719,001.749,001.944,56Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    4475W69335001PRALUENT 300 mgSOL. INJ. ÎN STILOU INJECTOR (PEN) PREUMPLUT300 mgSANOFI WINTHROP INDUSTRIE - FRANȚAALIROCUMABUMCutie cu 1 stilou injector (pen) preumplut x 2 ml (2 ani)C10AX14MIinovativ1.719,001.749,001.944,56Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    4476W69331002PRALUENT 75 mgSOL. INJ. ÎN STILOU INJECTOR (PEN) PREUMPLUT75 mgSANOFI WINTHROP INDUSTRIE - FRANȚAALIROCUMABUMCutie cu 2 stilouri injectoare (pen-uri) preumplute x 1 ml (2 ani)C10AX14MIinovativ1.678,871.708,871.900,82Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    4477!DCW62401002PRALUENT 75 mgSOL. INJ. ÎN STILOU INJECTOR (PEN) PREUMPLUT75 mgSANOFI - AVENTIS GROUPE - FRANȚAALIROCUMABCutie x 2 stilouri injectoare (pen-uri) preumplute (2 ani)C10AX14MIinovativ1.678,871.708,871.900,82Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    ......................................
    4555W66425001PROCYSBI 25 mgCAPS. GASTROREZ.25 mgCHIESI FARMACEUTICI S.P.A. - ITALIAMERCAPTAMINUMCutie cu 1 flac. din PEID x 60 caps. gastrorez. (24 de luni; după deschiderea flac. 30 de zile)A16AA04MOorfan2.300,042.353,042.628,61Prețurile sunt valabile până la data de 30.04.2025.
    4556W66426001PROCYSBI 75 mgCAPS. GASTROREZ.75 mgCHIESI FARMACEUTICI S.P.A. - ITALIAMERCAPTAMINUMCutie cu 1 flac. din PEID x 250 caps. gastrorez. (24 de luni; după deschiderea flac. 30 de zile)A16AA04MOorfan23.097,6823.358,662.753,70Prețurile sunt valabile până la data de 30.04.2025.
    .......................................
    4659W66621001RAVICTI 1,1 g/mlLICHID ORAL1,1 g/mlIMMEDICA PHARMA ABGLYCEROLI PHENYLBUTYRAS1 flac. a 25 ml lichid oral și 1 adaptor pentru capacul fără filet al flaconului care poate fi reînchis, în fiecare cutie (2 ani)A16AX09MOorfan749,07779,07887,34Prețurile sunt valabile până la data de 30.04.2025.
    .....................................
    4662W64027003REAGILA 1,5 mgCAPS.1,5 mgGEDEON RICHTER PLC. - UNGARIACARIPRAZINUMCutie cu blistere PVC/PE/PVDC/Al x 28 capsule (5 ani)N05AX15MIinovativ189,75208,72254,81Prețurile sunt valabile până la data de 30.04.2025.
    4663W64028003REAGILA 3 mgCAPS.3 mgGEDEON RICHTER PLC. - UNGARIACARIPRAZINUMCutie cu blistere PVC/PE/PVDC/Al x 28 capsule (5 ani)N05AX15MIinovativ189,75208,72254,81Prețurile sunt valabile până la data de 30.04.2025.
    4664W64029001REAGILA 4,5 mgCAPS.4,5 mgGEDEON RICHTER PLC. - UNGARIACARIPRAZINUMCutie cu blistere PVC/PE/PVDC/Al x 28 capsule (5 ani)N05AX15MIinovativ189,75208,72254,81Prețurile sunt valabile până la data de 30.04.2025.
    4665W64030001REAGILA 6 mgCAPS.6 mgGEDEON RICHTER PLC. - UNGARIACARIPRAZINUMCutie cu blistere PVC/PE/PVDC/Al x 28 capsule (5 ani)N05AX15MIinovativ189,75208,72254,81Prețurile sunt valabile până la data de 30.04.2025.
    ................................
    4734W62419001REPATHA 140 mgSOL. INJ. ÎN PEN PREUMPLUT140 mgAMGEN EUROPE BV - OLANDAEVOLOCUMABUMCutie x 2 penuri SureClick preumplute (2 ani)C10AX13MIinovativ1.643,621.673,621.862,40Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    ...................................
    4781W64445002REVOLADE 25 mgCOMPR. FILM.25 mgNOVARTIS EUROPHARM LIMITED - IRLANDAELTROMBOPAGCutie cu blist. PA/Al/PVC/Al x 28 compr. film. (4 ani)B02BX05MIinovativ3.277,233.340,003.715,16Prețurile sunt valabile până la data de 30.04.2025.
    4782W64446002REVOLADE 50 mgCOMPR. FILM.50 mgNOVARTIS EUROPHARM LIMITED - IRLANDAELTROMBOPAGCutie cu blist. PA/Al/PVC/Al x 28 compr. film. (4 ani)B02BX05MIinovativ6.554,466.650,007.359,14Prețurile sunt valabile până la data de 30.04.2025.
    .....................................
    4921!DCW67879001RYEQO 40 mg/ 1 mg/0,5 mgCOMPR. FILM.40 mg/1 mg/0,5 mgGEDEON RICHTER PLC.RELUGOLIX+ ESTRADIOL+ NORETISTERONCutie cu un flacon din PEID care conține 28 comprimate filmateH01CC54MIinovativ366,02396,02469,81Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    ....................................
    5172!DCW67348005SORAFENIB SANDOZ 200 mgCOMPR. FILM.200 mgSANDOZ - S.R.L.SORAFENIBUMCutie cu blistere unidoză din PVC-PE-PVdC/Al cu 112 x 1 comprimate filmateL01EX02MGgeneric1.660,451.707,061.917,45Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    ....................................
    5614W66826001TREPULMIX 10 mg/mlSOL. PERF.10 mg/mlSCIPHARM SARLTREPROSTINILUM1 flac. de 10 ml din sticlă transparentă cu dop din cauciuc și prevăzut cu un capac roșu x 100 mg treprostinil (3 ani)B01AC21MOorfan39.156,9739.578,5343.610,16Prețurile sunt valabile până la data de 30.04.2025.
    5615W66824001TREPULMIX 2,5 mg/mlSOL. PERF.2,5 mg/mlSCIPHARM SARLTREPROSTINILUM1 flac. de 10 ml din sticlă transparentă cu dop din cauciuc și prevăzut cu un capac albastru x 25 mg treprostinil (3 ani)B01AC21MOorfan12.183,4712.335,3113.618,09Prețurile sunt valabile până la data de 30.04.2025.
    5616W66825001TREPULMIX 5 mg/mlSOL. PERF.5 mg/mlSCIPHARM SARLTREPROSTINILUM1 flac. de 10 ml din sticlă transparentă cu dop din cauciuc și prevăzut cu un capac verde x 50 mg treprostinil (3 ani)B01AC21MOorfan23.364,6723.628,3226.050,56Prețurile sunt valabile până la data de 30.04.2025.
    ..................................
    6117W64409001ZELBORAFCOMPR. FILM.240 mgROCHE REGISTRATION GMBH - GERMANIAVEMURAFENIBUMCutie cu blistere Al/Al perforate pentru unități dozate 56 x 1 comprimat filmat (3 ani)L01EC01MIinovativ5.164,395.246,045.813,51Prețurile sunt valabile până la data de 30.04.2025.
    .................................
    6571SPW70117001ONKO BCG 100PULB + SOLV. PT. SUSP. INTRAVEZICALĂ100 mg/mlANISAPHARM DISTRIBUTION S.R. - ROMÂNIAVACCIN BCGCutie cu 1 fiolă din sticlă cu o capacitate de 3,4 ml x 100 mg pulb. pt. susp. intravezicală + 1 fiolă din sticlă cu capacitatea de 2,0 ml x 1 ml solv. pt. susp. intravezicală (2 ani)L03AX03IMimunologic848,51878,51995,73Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    2. În anexa nr. 1, pozițiile nr. 36, 133, 216, 217, 447, 544, 721, 732, 733, 1062, 1063, 1450, 1451, 1879, 1939, 2413, 2414, 2739, 2798, 3070, 3150, 3705, 3706, 3707, 3708, 3709, 3712, 3713, 3876, 3877, 4893, 5037, 5970, 6273, 6275, 6310, 6488, 6489, 6490, 6491, 6493, 6496, 6497 și 6498 se abrogă.3. În anexa nr. 1, după poziția nr. 6573 se introduc 67 de noi poziții, pozițiile nr. 6574-6640, cu următorul cuprins:
    Nr. crt.Semn/Obs.StareCodDenumire produsFormaConcentrațieFirma/ȚaraDCIAmbalajGr_atcStat_frmStat_anmPreț prod. (lei)Preț ridicata maximal fără TVA (lei)Preț amănuntul maximal cu TVA (lei)ObservațiiValabilitate preț
    6574W04268009EGILOK 50 mgCOMPR.50 mgEGIS PHARMACEUTICALS P.L.C. - UNGARIAMETOPROLOLUMCutie x 1 flac. din sticlă brună x 100 compr. (3 ani)C07AB02MGgeneric11,6213,2417,90Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6575W67738001VEDIDA 200 mgPULB. PT. SOL. PERF.200 mgMEDOCHEMIE LTD. - CIPRUVORICONAZOLUMCutie cu 1 flac. din sticlă incoloră cu capacitate de 50 ml cu pulb. pt. sol. perf. (3 ani după ambalare pentru comercializare; după prima deschidere a flac. se utilizează imediat)J02AC03MGgeneric294,96324,46391,81Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6576W69741009MINGERLAN 6 mg/0,4 mgCOMPR. CU ELIB. MODIF.6 mg/0,4 mgG.L. PHARMA GMBH - AUSTRIACOMBINAȚII (SOLIFENACINUM SUCCINATE + TAMSULOSINUM)Cutie cu blist. OPA-Al-PVC/Al x 30 compr. cu elib. modif. (12 luni)G04CA53MGgeneric89,98100,78123,03Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6577W69447001TESTOSTERON TEVA 1.000 mg/4 mlSOL. INJ.1.000 mg/4 mlTEVA B.V. - OLANDATESTOSTERONUMCutie cu 1 flac. din sticlă brună x 4 ml sol. inj. (2 ani după ambalare pentru comercializare; după prima deschidere a flac. se utilizează imediat)G03BA03MGgeneric227,73250,50305,81Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6578W69561001NYVEPRIA 6 mgSOL. INJ.6 mgPFIZER EUROPE MA EEIG - BELGIAPEGFILGRASTIMUMCutie cu 1 seringă preumplută care conține 0,6 ml (10 mg/ml) sol. inj. (3 ani)L03AA13MBbiosimilar1.364,201.394,201.557,83Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6579W69940001METILPREDNISOLON ROMPHARM 250 mgPULB. + SOLV. PT. SOL. INJ.250 mgROMPHARM COMPANY - S.R.L. - ROMÂNIAMETHYLPREDNISOLONUMCutie cu 1 flac. din sticlă incoloră de tip I, cu pulb. pt. sol. inj. și 1 fiolă din sticlă cu solv. pt. sol. inj. (2 ani după ambalare pentru comercializare; după reconstituirea sol. se utilizează imediat)H02AB04MGgeneric48,6855,5070,17Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6580W69715001ORKAMBI 75 mg/94 mgGRANULE75 mg/94 mgVERTEX PHARMACEUTICALS (IRELAND) LIMITED - IRLANDALUMACAFTORUM + IVACAFTORUMAmbalaj cu 56 plicuri (4 x 14) plicuri din BOPET/PE/folie aluminiu/PE) (3 ani)R07AX30MIinovativ47.779,2848.287,0753.197,39Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6581W66957003ALGOCALMIN 500 mg/mlPIC. ORALE, SOL.500 mg/mlZENTIVA K.S. - REPUBLICA CEHĂMETAMIZOLUM NATRIUMCutie cu flacon din sticlă brună, cu capacitate de 100 ml, prevăzut cu picurător din PEJD și capac prevăzut cu sistem de siguranță pentru copii din PEÎD/PP, care conține 100 ml picături orale, soluție (după ambalarea pentru comercializare - 5 ani/după prima deschidere a flaconului - 6 luni)N02BB02MGgeneric23,5426,8335,10Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6582W67951003RYALTRIS 25 micrograme/ 600 micrograme/dozăSPRAY NAZ., SOL.25 micrograme/600 micrograme/dozăGLENMARK PHARMACEUTICALS S.R.O. - REPUBLICA CEHĂCOMBINAȚII (OLOPATADINUM + MOMETASONUM)Cutie cu 1 flac. din PEID prevăzut cu o pompă dozatoare manuală din PP, conținând 240 doze spray nazal, susp. (3 ani după ambalare pt. comercializare; după prima deschidere 2 luni)R01AD59MIinovativ48,6155,4270,07Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6583W69935001INFILEA 500 µg/mlȘAMPON50 µg/mlEGIS PHARMACEUTICALS PLC. - UNGARIACLOBETASOLUMCutie cu 1 flac. cilindric din PEID de culoare albă cu 125 ml șampon (2 ani după ambalare pt. comercializare; după prima deschidere a tubului - 2 luni)D07AD01MGgeneric55,0061,6077,89Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6584W69521009DEXMEDETOMIDINA EVER VALINJECT 100 micrograme/mlCONC. PT. SOL. PERF.100 micrograme/mlEVER VALINJECT GMBH - AUSTRIADEXMEDETOMIDINUMCutie cu 5 fiole din sticlă incoloră, cu capacitatea de 4 ml care conțin conc. pt. sol. perf. (4 ani după ambalare pentru comercializare; după prima deschidere a flac. - se utilizează imediat)N05CM18MGgeneric289,58318,54385,36Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6585W69521011DEXMEDETOMIDINA EVER VALINJECT 100 micrograme/mlCONC. PT. SOL. PERF.100 micrograme/mlEVER VALINJECT GMBH - AUSTRIADEXMEDETOMIDINUMCutie cu 5 fiole din sticlă incoloră, cu capacitatea de 10 ml care conțin conc. pt. sol. perf. (4 ani după ambalare pentru comercializare; după prima deschidere a flac. - se utilizează imediat)N05CM18MGgeneric723,91753,91859,91Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6586W70074001DHC CONTINUS 60 mgCOMPR. CU ELIB. PREL.60 mgENNOGEN HEALTHCARE (EUROPE) LIMITED - IRLANDADIHYDROCODEINUMCutie cu 1 flac. din PP închis cu capac din PE x 56 compr. elib. prel. (3 ani)N02AA08MIinovativ33,1537,7949,43Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6587W70073001DHC CONTINUS 90 mgCOMPR. CU ELIB. PREL.90 mgENNOGEN HEALTHCARE (EUROPE) LIMITED - IRLANDADIHYDROCODEINUMCutie cu 1 flac. din PP închis cu capac din PE x 56 compr. elib. prel. (3 ani)N02AA08MIinovativ50,6456,7171,71Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6588W70075001DHC CONTINUS 120 mgCOMPR. CU ELIB. PREL.120 mgENNOGEN HEALTHCARE (EUROPE) LIMITED - IRLANDADIHYDROCODEINUMCutie cu 1 flac. din PP închis cu capac din PE x 56 compr. elib. prel. (3 ani)N02AA08MIinovativ90,08100,89123,17Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6589W00402002AMOKSIKLAV 312,5 mg/5 mlPULB. PT. SUSP. ORALĂ250 mg/62,5 mg/5 mlLEK PHARMACEUTICALS D.D. - SLOVENIAAMOXICILLINUM + ACIDUM CLAVULANICUMCutie cu 1 flac. din sticlă brună și seringă dozatoare cu marcaje pt. 1,25 ml; 2,5 ml și 5 ml, conținând 15,8 g pulb. pt. 100 ml susp. orală (2 ani)J01CR02MGgeneric15,7217,9224,22Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6590W70107001BUCCOLAM 5 mgSOL. BUCOFARINGIANĂ5 mg/mlNEURAXPHARM PHARMACEUTICALS, S.L. - SPANIAMIDAZOLAMUMCutie cu 4 seringi preumplute x 1 ml soluție pentru administrare orală (2 ani)N05CD08MGgeneric332,81362,81433,61Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6591W70106001BUCCOLAM 2,5 mgSOL. BUCOFARINGIANĂ5 mg/mlNEURAXPHARM PHARMACEUTICALS, S.L. - SPANIAMIDAZOLAMUMCutie cu 4 seringi preumplute x 0,5 ml soluție pentru administrare orală (18 luni)N05CD08MGgeneric346,68376,68448,73Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6592W70109001BUCCOLAM 10 mgSOL. BUCOFARINGIANĂ5 mg/mlNEURAXPHARM PHARMACEUTICALS, S.L. - SPANIAMIDAZOLAMUMCutie cu 4 seringi preumplute x 2 ml soluție pentru administrare orală (2 ani)N05CD08MGgeneric337,36367,36438,57Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6593W70108001BUCCOLAM 7,5 mgSOL. BUCOFARINGIANĂ5 mg/mlNEURAXPHARM PHARMACEUTICALS, S.L. - SPANIAMIDAZOLAMUMCutie cu 4 seringi preumplute x 1,5 ml soluție pentru administrare orală (2 ani)N05CD08MGgeneric337,36367,36438,57Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6594W00399002AMOKSIKLAV 156,25 mg/5 mlPULB. PT. SUSP. ORALĂ125 mg/31,25 mg/5mlLEK PHARMACEUTICALS D.D. - SLOVENIAAMOXICILLINUM + ACIDUM CLAVULANICUMCutie cu un flacon din sticlă brună, conținând 7,88 mg pulb. pt. 100 ml susp. orală și seringă dozatoare cu marcaje de 1,25 ml; 2,5 ml și 5 ml (2 ani)J01CR02MGgeneric8,9610,2213,81Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6595W69947002OXICODONĂ SANDOZ 80 mgCOMPR. CU ELIB. PREL.80 mgSANDOZ PHARMACEUTICALS - S.R.L. - ROMÂNIAOXYCODONUMCutie cu blist. PVC-PE-PVDC/Al x 20 compr. elib. prel. (5 ani)N02AA05MGgeneric60,5567,8285,75Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6596W69946002OXICODONĂ SANDOZ 60 mgCOMPR. CU ELIB. PREL.60 mgSANDOZ PHARMACEUTICALS - S.R.L. - ROMÂNIAOXYCODONUMCutie cu blist. PVC-PE-PVDC/Al x 20 compr. elib. prel. (5 ani)N02AA05MGgeneric86,8297,24122,95Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6597W69945002OXICODONĂ SANDOZ 40 mgCOMPR. CU ELIB. PREL.40 mgSANDOZ PHARMACEUTICALS - S.R.L. - ROMÂNIAOXYCODONUMCutie cu blist. PVC-PE-PVDC/Al x 20 compr. elib. prel. (5 ani)N02AA05MGgeneric28,3532,3242,27Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6598W69864001ACLASTA 5 mg/100 mlSOL. PERF.5 mg/100 mlSANDOZ PHARMACEUTICALS D.D. - SLOVENIAACIDUM ZOLEDRONICUMCutie x 1 flac. x 100 ml + 1 capac Al/PP cu componenta flip. (3 ani; după deschiderea flac.: 24 de ore)M05BA08MIinovativ738,09768,09875,37Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6599W70064001AZITROMICINĂ SANDOZ 100 mg/5 mlPULB. PT. SUSP. ORALĂ100 mg/5 mlSANDOZ PHARMACEUTICALS - S.R.L. - ROMÂNIAAZITHROMYCINUMCutie cu 1 flac. PEID + 1 seringă dozatoare din PE/PP (10 ml) gradată în diviziuni de 0,25 ml conținând pulb. pt. 20 ml (400 mg) susp. orală (3 ani flac. nedeschis cu pulb. uscată; susp. reconstituită - 10 zile)J01FA10MGgeneric14,5216,5522,37Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6600W69958001KETONAL DUO 150 mgCAPS. CU ELIB. PREL.150 mgSANDOZ PHARMACEUTICALS - S.R.L. - ROMÂNIAKETOPROFENUMCutie cu 2 blist. Al/PVC-TE-PVDC x 10 caps. elib. prel. (2 ani)M01AE03MGgeneric12,3514,0819,03Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6601W69969001MICOFENOLAT MOFETIL SANDOZ 500 mgCOMPR. FILM.500 mgSANDOZ PHARMACEUTICALS - S.R.L. - ROMÂNIAMYCOPHENOLATUM MOFETILUMCutie cu blist. PVC-PE-PVDC/Al x 50 compr. film. (2 ani)L04AA06MGgeneric69,1477,4497,91Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6602W70061001LINEZOLID SANDOZ 600 mgCOMPR. FILM.600 mgSANDOZ PHARMACEUTICALS - S.R.L. - ROMÂNIALINEZOLIDUMCutie cu blist. OPA-Al-PVC/Al x 10 compr. film. (3 ani)J01XX08MGgeneric836,51866,51982,65Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6603W70063003LEKOKLAR 500 mgCOMPR. FILM.500 mgSANDOZ PHARMACEUTICALS - S.R.L. - ROMÂNIACLARITHROMYCINUMCutie cu blist. PVC/PVDC-Al x 14 compr. film. (3 ani)J01FA09MGgeneric17,5820,0427,09Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6604W69838004CANDESARTAN SANDOZ 16 mgCOMPR.16 mgSANDOZ PHARMACEUTICALS - S.R.L. - ROMÂNIACANDESARTANUM CILEXETILCutie cu blist. Al/Al x 28 compr. (2 ani)C09CA06MGgeneric12,9614,7819,97Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6605W69944004ADIMUPLAN 100 mgCOMPR. FILM.100 mgSANDOZ PHARMACEUTICALS - S.R.L. - ROMÂNIASITAGLIPTINUMCutie cu blist. PVC-PE-PVDC/Al x 28 compr. film. (3 ani)A10BH01MGgeneric60,5367,8085,72Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6606W69840001AIRFLUSAL FORSPIRO 50 micrograme/ 250 micrograme/dozăPULB. DE INHAL. UNIDOZĂ50 micrograme/ 250 micrograme/dozăSANDOZ PHARMACEUTICALS - S.R.L. - ROMÂNIASALMETEROLUM + FLUTICASONUMCutie cu 1 dispozitiv inhalator din plastic conținând 1 blist. din OPA-Al-PVC/Al x 60 unidoze pulbere de inhalat (2 ani)R03AK06MGgeneric55,6362,3178,78Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6607W69839001AIRFLUSAL FORSPIRO 50 micrograme/ 500 micrograme/dozăPULB. DE INHAL. UNIDOZĂ50 micrograme/ 500 micrograme/dozăSANDOZ PHARMACEUTICALS - S.R.L. - ROMÂNIASALMETEROLUM + FLUTICASONUMCutie cu 1 dispozitiv inhalator din plastic conținând 1 blist. din OPA-Al-PVC/Al x 60 unidoze pulbere de inhalat (2 ani)R03AK06MGgeneric72,1080,75102,10Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6608W69978002AMOKSIKLAV 600 mg/42,9 mg/5 mlPULB. PT. SUSP. ORALĂ600 mg/42,9 mg/5 mlSANDOZ PHARMACEUTICALS - S.R.L. - ROMÂNIAAMOXICILLINUM + ACIDUM CLAVULANICUMCutie cu 1 flac. din sticlă brună cu capacitatea de 180 ml, cu o seringă dozatoare marcată de la 0,5 ml până la 5 ml cu gradații (intermediare) de 0,1 ml cu 33,8 g pulb. pt. susp. orală (2 ani după ambalarea pt. comercializare; după prima deschidere a flac. - 10 zile)J01CR02MGgeneric23,5826,8835,16Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6609W69979002AMOKSIKLAV QUICKTAB 625 mgCOMPR. PT. DISPERSIE ORALĂ/ORO-DISPERSABILE500 mg/125 mgSANDOZ PHARMACEUTICALS - S.R.L. - ROMÂNIAAMOXICILLINUM + ACIDUM CLAVULANICUMCutie cu 7 blist. Al/Al x 2 compr. pt. dispersie orală/orodispersabile (3 ani)J01CR02MGgeneric13,7715,7021,22Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6610W69964002PLENDIL 10 mgCOMPR. CU ELIB. PREL.10 mgGLENWOOD GMBH PHARMAZEUTISCHE ERZEUGNISSE - GERMANIAFELODIPINUMCutie cu 1 flac. de culoare albă din PEID x 30 compr. elib. prel. (3 ani)C08CA02MPinovativ16,6919,0325,72Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6611W69963001PLENDIL 5 mgCOMPR. CU ELIB. PREL.5 mgGLENWOOD GMBH PHARMAZEUTISCHE ERZEUGNISSE - GERMANIAFELODIPINUMCutie cu 1 flac. de culoare albă din PEID x 30 compr. elib. prel. (3 ani)C08CA02MPinovativ12,3814,1219,08Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6612W70089003ARIXTRA 2,5 mg/0,5 mlSOL. INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ2,5 mg/0,5 mlVIATRIS HEALTHCARE LIMITED - IRLANDAFONDAPARINUX SODIUMCutie x 10 seringi preumplute x 0,5 ml sol. inj., prevăzute cu un sistem automat de siguranță, de culoare albastră (3 ani)B01AX05MIinovativ155,87171,45209,31Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6613W70091003ARIXTRA 7,5 mg/0,6 mlSOL. INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ7,5 mg/0,6 mlVIATRIS HEALTHCARE LIMITED - IRLANDAFONDAPARINUX SODIUMCutie x 10 seringi preumplute x 0,6 ml sol. inj., prevăzute cu un sistem automat de siguranță, de culoare purpurie (3 ani)B01AX05MIinovativ510,16540,16626,92Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6614W70045005BIXODALAN 250 mgCOMPR. FILM.250 mgSANDOZ PHARMACEUTICALS - S.R.L. - ROMÂNIAABIRATERONUMCutie cu 1 flac. PEID x 120 compr. film. (2 ani)L02BX03MGgeneric8.168,438.280,129.153,73Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6615W70047017BIXODALAN 500 mgCOMPR. FILM.500 mgSANDOZ PHARMACEUTICALS - S.R.L. - ROMÂNIAABIRATERONUMCutie cu 1 flac. PEID x 60 compr. film. (2 ani)L02BX03MGgeneric7.812,727.920,858.758,21Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6616W70046008BIXODALAN 1.000 mgCOMPR. FILM.1.000 mgSANDOZ PHARMACEUTICALS - S.R.L. - ROMÂNIAABIRATERONUMCutie cu 1 flac. din PEID conținând un absorbant de oxigen x 30 compr. film. (2 ani)L02BX03MGgeneric6.690,006.786,907.509,85Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6617W69943001BORTEZOMIB SANDOZ 2,5 mgPULB. PT. SOL. INJ.2,5 mgSANDOZ PHARMACEUTICALS - S.R.L. - ROMÂNIABORTEZOMIBUMCutie cu 1 flac. din sticlă care conține pulb. pt. sol. inj. (3 ani)L01XX32MGgeneric2.332,802.386,132.665,04Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6618W6991005SORAFENIB SANDOZ 200 mgCOMPR. FILM.200 mgSANDOZ PHARMACEUTICALS - S.R.L. - ROMÂNIASORAFENIBUMCutie cu blistere unidoză din PVC-PE-PVdC/Al cu 112 x 1 comprimate filmate (3 ani)L01EX02MGgeneric1.660,451.707,061.917,45Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6619W69161001FENOFIBRAT TERAPIA 145 mgCOMPR. FILM.145 mgTERAPIA - S.A. - ROMÂNIAFENOFIBRATUMCutie cu blist. PVC-PE-PVDC/Al x 30 compr. film. (3 ani)C10AB05MGgeneric17,8020,2927,43Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6620W70141002PREVENAR 20SUSP. INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂPFIZER EUROPE MA EEIG - BELGIAVACC, PNEUMOCOCIC POLIZAHARIDIC CONJ. 20-VALENT ADSCutie cu 1 seringă preumplută cu ac x 0,5 ml susp. inj. (24 luni)J07AL02IMimunologic298,36328,19395,88Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6621W67879003RYEQO 40 mg/ 1 mg/0,5 mgCOMPR. FILM.40 mg/1 mg/0,5 mgGEDEON RICHTER PLC. - UNGARIARELUGOLIX + ESTRADIOL + NORETISTERONCutie cu blist. PVC/Al x 28 compr. film. (3 ani)H01CC54MIinovativ366,02396,02469,81Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6622W70077001BYLVAY 200 microgrameCAPS.200 µgIPSEN PHARMA - FRANȚAODEVIXIBATUMCutie cu un flacon (PEID) x 30 capsule (2 ani)A05AX05MOorfan18.310,9618.524,0720.431,30Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6623W70079001BYLVAY 1.200 microgrameCAPS.1.200 µgIPSEN PHARMA - FRANȚAODEVIXIBATUMCutie cu un flacon (PEID) x 30 capsule (2 ani)A05AX05MOorfan109.871,72111.000,44122.238,53Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6624W70078001BYLVAY 400 microgrameCAPS.400 µgIPSEN PHARMA - FRANȚAODEVIXIBATUMCutie cu un flacon (PEID) x 30 capsule (2 ani)A05AX05MOorfan36.623,9037.020,1440.793,62Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6625W69604002CALQUENCE 100 mgCOMPR. FILM.100 mgASTRAZENECA AB - SUEDIAACALABRUTINIBUMCutie cu blistere din Al/Al cu simbolurile soarelui/lunii x 60 compr. film. (3 ani)L01EL02MIinovativ24.704,2324.734,2326.998,46Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6626W64837008SYNJARDY 12,5 mg/1.000 mgCOMPR. FILM.12,5 mg/1.000 mgBOEHRINGER INGELHEIM INTERNATIONAL GMBH - GERMANIACOMBINAȚII (EMPAGLIFLOZINUM + METFORMINUM)Cutie cu blist. perforate din PVC/PVDC/Al pt. eliberarea unei unități dozate x 180 (2 x 90 x 1) compr. film. (amb. multiplu) (3 ani)A10BD20MIinovativ484,79514,79599,27Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6627W64835008SYNJARDY 5 mg/1.000 mgCOMPR. FILM.5 mg/1.000 mgBOEHRINGER INGELHEIM INTERNATIONAL GMBH - GERMANIACOMBINAȚII (EMPAGLIFLOZINUM + METFORMINUM)Cutie cu blist. perforate din PVC/PVDC/Al pt. eliberarea unei unități dozate x 180 (2x90x1) compr. film. (amb. multiplu) (3 ani)A10BD20MIinovativ484,79514,79599,27Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6628NW70171001BOTULINUM ANTITOXIN ABESOL. INJ.500 UI + 500 UI + 100 UI/mlALLIANCE HEALTHCARE ROMANIA - S.R.L. - ROMÂNIAANTITOXINĂ BOTULINICĂCutie cu 1 fiolă x 10 ml sol. inj. (3 ani)J06AA04IM5.470,005.554,706.153,32Cant. 400 de cutiiPrețurile sunt valabile până la data de 31.03.2025.
    6629NW69439001IPRATOM 500 mcg/2 mlSOL. DE INHALAT PRIN NEBULIZATOR500 mcg/2 mlCN UNIFARM S.A. - ROMÂNIAIPRATROPII BROMIDUMCutie cu 20 fiole monodoză a câte 2 ml sol. de inhalat prin nebulizator (24 de luni)R03BB01MG13,7115,6321,12Cant. 25.000 de cutiiPrețurile sunt valabile până la data de 24.03.2025.
    6630NW69520001ABRAXANE 5 mg/mlPULB. PT. DISPERSIE PERF.5 mg/mlALLIANCE HEALTHCARE ROMANIA - S.R.L. - ROMÂNIAPACLITAXELUMCutie cu 1 flac. a 100 mg pulb. pt. dispersie perf. (3 ani)L01CD01MI1.291,161.321,161.478,21Autorizație pentru nevoi speciale nr. 883/2024 Cant. 2 cutiiPrețurile sunt valabile până la data de 27.03.2025.
    6631NW70054001SYNACTHEN 0,25 mg/1 mlSOL. INJ.0,25 mg/1 mlCN UNIFARM - S.A. - ROMÂNIATETRACOSACTIDUMCutie cu 1 fiolă x 1 ml sol. inj. (5 ani)H01AA02MG63,8071,4690,35Cant. 1.000 de cutiiPrețurile sunt valabile până la data de 12.02.2025.
    6632NW59828001NORMOSANGCONC. PT. SOL. PERF.25 mg/mlCN UNIFARM - S.A. - ROMÂNIAHEMINĂ UMANĂ1 cutie x 4 fiole x 10 ml conc. pt. sol. perf. (2 ani)B06ABMI10.675,8510.812,6011.941,75Autorizație pentru nevoi speciale nr. 870/2024 Cant. 1 cutiePrețurile sunt valabile până la data de 3.03.2025.
    6633NW70185001LEVOSIMENDAN TILLOMED 2,5 mg/mlCONC. PT. SOL. PERF.2,5 mg/mlPHARMA S.A. - ROMÂNIALEVOSIMENDANUMCutie cu 1 flac. cu 5 ml conc. pt. sol. perf. (2 ani flacon nedeschis)C01CX08MG1.200,001.230,001.378,85Cant. 300 de cutiiPrețurile sunt valabile până la data de 4.04.2025.
    6634NW70177001GLUCOSE 50% SOL. PERF.50%FARMACEUTICA REMEDIA DISTRIBUTION LOGISTICS - S.R.L. - ROMÂNIAGLUCOSUMPungă tip Viaplex cu 500 ml sol. perf. (2 ani)B05BA03MG21,4124,4132,99Cant. 10.000 de pungiPrețurile sunt valabile până la data de 3.04.2025.
    6635NW69520001ABRAXANE 5 mg/mlPULB. PT. DISPERSIE PERF.5 mg/mlALLIANCE HEALTHCARE ROMÂNIA - S.R.L. - ROMÂNIAPACLITAXELUMCutie cu 1 flac. a 100 mg pulb. pt. dispersie perf. (3 ani)L01CD01MI1.291,161.321,161.478,21Autorizație pentru nevoi speciale nr. 890/2024 Cant. 24 de cutiiPrețurile sunt valabile până la data de 4.04.2025.
    6636NW69520001ABRAXANE 5 mg/mlPULB. PT. DISPERSIE PERF.5 mg/mlALLIANCE HEALTHCARE ROMÂNIA - S.R.L. - ROMÂNIAPACLITAXELUMCutie cu 1 flac. a 100 mg pulb. pt. dispersie perf. (3 ani)L01CD01MI1.291,161.321,161.478,21Autorizație pentru nevoi speciale nr. 896/2024 Cant. 9 cutiiPrețurile sunt valabile până la data de 16.04.2025.
    6637NW69520001ABRAXANE 5 mg/mlPULB. PT. DISPERSIE PERF.5 mg/mlALLIANCE HEALTHCARE ROMÂNIA - S.R.L. - ROMÂNIAPACLITAXELUMCutie cu 1 flac. a 100 mg pulb. pt. dispersie perf. (3 ani)L01CD01MI1.291,161.321,161.478,21Autorizație pentru nevoi speciale nr. 893/2024 Cant. 9 cutiiPrețurile sunt valabile până la data de 15.04.2025.
    6638NW70228001ANTITOXINĂ PENTRU VENIN DE VIPERĂSOL. INJ.500 UA LD50/fiolăALLIANCE HEALTHCARE ROMANIA - S.R.L. - ROMÂNIASER ANTIVIPERINICCutie cu 1 fiolă x 5 ml sol. inj. (3 ani)J06AA03MG1.340,001.370,001.531,45Cant. 108 cutiiPrețurile sunt valabile până la data de 18.04.2025.
    6639NW70219001LUMINAL 219 mg/mlSOL. INJ.219 mg/mlPHARMA - S.A. - ROMÂNIAPHENOBARBITALUMCutie cu 5 fiole a câte 1 ml sol. inj. (3 ani)N03AA02MG136,37150,01183,13Cant. 200 de cutiiPrețurile sunt valabile până la data de 15.04.2025.
    6640NW70195001NANOSCAN 500 microgrameTRUSĂ (KIT) PT. PREPARATE RADIOFARMACEUTICE500 microgrameCN UNIFARM - S.A. - ROMÂNIATC 99 M-ALBUMINĂ UMANĂCutie cu 1 trusă (kit) a 6 flac. multidoză (18 luni; după marcarea radioactivă: 8 ore)V09DB01MGgeneric2.158,002.209,582.470,68Cant. 225 de cutiiPrețurile sunt valabile până la data de 9.04.2025.
    4. În anexa nr. 2 - Lista B, după poziția nr. 1386 se introduc trei noi poziții, pozițiile nr. 1387-1389, cu următorul cuprins:
    Nr. crt.Cod_cimObs.Denumire produsFormaConcentrațieFirma/ȚaraDCIAmbalajGrupa ATCStatut_ frmStatut_ anmStarePreț referință generic (PRG) Actualizare T2 2022
    1387W68577001MELFALAN ZENTIVA 50 mgPULB. ȘI SOLV. PT. SOL. INJ./PERF.50 mgZENTIVA K.S. - REPUBLICA CEHĂMELPHALANUMCutie cu 1 flac. din sticlă x 50 mg melfalan + 1 flac. din sticlă x 10 ml solvent (2 ani; după prima deschidere a flac. se utilizează imediat)L01AA03MGgeneric741,74
    1388W69935001INFILEA 500 µg/mlȘAMPON50 µg/mlEGIS PHARMACEUTICALS PLC. - UNGARIACLOBETASOLUMCutie cu 1 flac. cilindric din PEID de culoare albă cu 125 ml șampon (2 ani după ambalare pt. comercializare; după prima deschidere a tubului - 2 luni)D07AD01MGgeneric55,00
    1389W69940001METILPREDNISOLON ROMPHARM 250 mgPULB. + SOLV. PT. SOL. INJ.250 mgROMPHARM COMPANY - S.R.L. - ROMÂNIAMETHYLPREDNISOLONUMCutie cu 1 flac. din sticlă incoloră de tip I, cu pulb. pt. sol. inj. și 1 fiolă din sticlă cu solv. pt. sol. inj. (2 ani după ambalare pentru comercializare; după reconstituirea sol. se utilizează imediat)H02AB04MGgeneric48,68
    -----