ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 42 din 25 aprilie 2024pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 173/2022 privind stabilirea unor măsuri necesare pentru îndeplinirea jaloanelor și țintelor din Planul național de redresare și reziliență aferente componentei 3 - Managementul deșeurilor, componentei 10 - Fondul local, componentei 11 - Turism și cultură, componentei 12 - Sănătate - Investiția 12. Dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice - obiective de investiții cu contracte de lucrări în derulare încheiate cu Compania Națională de Investiții C.N.I. - S.A., componentei 14 - Buna guvernanță și componentei 15 - Educație, precum și pentru completarea unor acte normative și pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 25/2001 privind înființarea Companiei Naționale de Investiții "C.N.I." - S.A.
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 26 aprilie 2024
Având în vedere necesitatea modificării și completării cu celeritate a cadrului legal care să permită utilizarea fondurilor externe nerambursabile/rambursabile din cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, în corelare directă cu obținerea de rezultate și implementarea reformelor și a investițiilor asumate de România,luând în considerare necesitatea întreprinderii unor măsuri urgente care să ducă la evitarea blocajului implementării investițiilor, prin reglementarea aspectelor cu privire la mecanismele și fluxurile aplicabile structurilor implicate în implementarea investițiilor, respectiv la atingerea țintelor și jaloanelor aferente componentei 11 - Turism și cultură, componentei 12 - Sănătate, componentei 14 - Buna guvernanță și componentei 15 - Educație, asumate în cadrul Planului național de redresare și reziliență, care fundamentează prioritățile de reformă și domeniile de investiții pentru aplicarea Mecanismului de redresare și reziliență - MRR la nivel național, precum și complexitatea lucrărilor aferente investițiilor vizate,ținând cont de faptul că lipsa reglementării unitare și complete a cadrului instituțional și financiar general aplicabil fondurilor externe nerambursabile/rambursabile aferent Mecanismului de redresare și reziliență generează întârzieri în implementarea acestuia, cu impact asupra termenelor de depunere a cererilor de plată și a gradului de absorbție a fondurilor alocate României din Mecanismul de redresare și reziliență, precum și de faptul că elementele menționate vizează interesul public și strategic și constituie o situație de urgență și extraordinară,având în vedere necesitatea clarificării cât mai urgente a mecanismelor și fluxurilor aplicabile investițiilor și proiectelor finanțate din Planul național de redresare și reziliență, denumit în continuare PNRR, și a rolurilor diferitelor structuri implicate, precum și a termenelor strânse de finalizare a proiectelor aferente investițiilor,în scopul evitării blocajului implementării investițiilor, respectiv atingerii țintelor și jaloanelor sunt necesare modificarea și completarea reglementărilor care să vizeze aspectele menționate anterior cu privire la mecanismele și fluxurile aplicabile structurilor implicate în implementarea PNRR și care să asigure o corectă utilizare a fondurilor externe nerambursabile/rambursabile alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență.Având în vedere faptul că elementele mai sus menționate sunt o prioritate a Programului de guvernare și constituie o situație de urgență și extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanței de urgență.În considerarea faptului că elementele mai sus menționate vizează evitarea blocajului implementării investițiilor, respectiv atingerea țintelor și jaloanelor aferente componentei 11 - Turism și cultură, componentei 12 - Sănătate, componentei 14 - Buna guvernanță și componentei 15 - Educație, implicit interesul public general și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, precum și a faptului că neîndeplinirea țintelor și jaloanelor poate conduce la neonorarea plăților de către Comisia Europeană,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență. + Articolul IOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 173/2022 privind stabilirea unor măsuri necesare pentru îndeplinirea jaloanelor și țintelor din Planul național de redresare și reziliență aferente componentei 3 - Managementul deșeurilor, componentei 10 - Fondul local, componentei 11 - Turism și cultură, componentei 12 - Sănătate - Investiția 12. Dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice - obiective de investiții cu contracte de lucrări în derulare încheiate cu Compania Națională de Investiții C.N.I. - S.A., componentei 14 - Buna guvernanță și componentei 15 - Educație, precum și pentru completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1192 din 12 decembrie 2022, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 143/2023, se modifică și se completează după cum urmează:1. Titlul se modifică și va avea următorul cuprins:ORDONANȚĂ DE URGENȚĂprivind stabilirea unor măsuri necesare pentru îndeplinirea jaloanelor și țintelor din Planul național de redresare și reziliență aferente componentei 3 - Managementul deșeurilor, componentei 10 - Fondul local, componentei 11 - Turism și cultură, componentei 12 - Sănătate, componentei 14 - Buna guvernanță și componentei 15 - Educație, precum și pentru completarea unor acte normative2. Articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 1Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul instituțional pentru participarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerului Sănătății și Ministerului Justiției la pregătirea și implementarea unor proiecte finanțate din Planul național de redresare și reziliență, componenta 3 - Managementul deșeurilor: Investiția 1.a Înființarea de centre de colectare cu aport voluntar și Investiția 1.c. Centre integrate de colectare separată pentru aglomerări urbane, componenta 10 - Fondul local: investiția I1.3. Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde - puncte de reîncărcare vehicule electrice, componenta 11 - Turism și cultură: investiția 2. Modernizarea/ Crearea de muzee și memoriale pentru proiectul: «Muzeul Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România [obiectiv de investiție: „Muzeul Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului (București)“]» și pentru proiectul «Memorialul „Închisoarea Tăcerii“ Râmnicu Sărat și Centrul Educațional privind Comunismul în România» (obiectiv de investiție: «Închisoarea tăcerii, Râmnicu Sărat»), componenta 12 - Sănătate - Investiția 2. Dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice - obiective de investiții cu contracte de lucrări în derulare încheiate cu Compania Națională de Investiții «C.N.I.» - S.A., precum și construcție nouă: Institutul de urgență pentru boli cardiovasculare «Prof. Dr. C.C. Iliescu» București, Institutul Regional de Oncologie Timișoara, investiția I1.3 Unități de asistență medicală ambulatorie: «Extindere ambulatoriu cu înființare compartiment RMN, SPA și TIIP», respectiv Reforma 3. Dezvoltarea capacității pentru managementul serviciilor de sănătate și managementul resurselor umane din sănătate: 2 noi centre de dezvoltare a competențelor pentru personalul din sistemul public de sănătate, componenta C14 - Buna guvernanță: investiția 1. Optimizarea infrastructurii judiciare pentru a garanta accesul la justiție și calitatea serviciilor - sediul Judecătoriei Buzău, sediul Judecătoriei Galați, sediul Tribunalului Alba și componenta 15 - Educație: investiția 1. Construirea, echiparea și operaționalizarea a 110 creșe.3. Articolul 4 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 4(1) Implementarea proiectelor de investiții aferente Investiției 1. Construirea, echiparea și operaționalizarea a 110 creșe din cadrul componentei 15 - Educație se realizează cu denumirea de «Program guvernamental construire creșe „Sfânta Ana“» de către Compania Națională de Investiții - C.N.I. - S.A., denumită în continuare C.N.I., în calitate de entitate aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, care are rolul de structură de implementare definită conform art. 2 lit. j^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 178/2022, cu modificările și completările ulterioare.(2) În vederea implementării proiectelor prevăzute la alin. (1):a) C.N.I., în calitate de structură de implementare, respectiv unitățile administrativ-teritoriale, în calitate de beneficiar, încheie un protocol de implementare;b) Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în calitate de coordonator de reformă și/sau investiții, C.N.I., în calitate de structură de implementare, respectiv unitățile administrativ-teritoriale, în calitate de beneficiar, încheie contracte de finanțare.4. Articolul 5 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 5(1) Implementarea proiectelor de investiții «Muzeul Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România [obiectiv de investiție: „Muzeul Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului (București)“]» și «Memorialul „Închisoarea Tăcerii“ Râmnicu Sărat și Centrul Educațional privind Comunismul în România» (obiectiv de investiție: «Închisoarea tăcerii, Râmnicu Sărat») aferente investiției 2. Modernizarea/Crearea de muzee și memoriale din cadrul componentei 11 - Turism și cultură se realizează de către C.N.I., în calitate de entitate aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, care are rolul de structură de implementare definită conform art. 2 lit. j^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2021, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 178/2022, cu modificările și completările ulterioare.(2) În vederea implementării proiectelor prevăzute la alin. (1):a) C.N.I., în calitate de structură de implementare, respectiv beneficiarii încheie un protocol de implementare;b) în situația în care C.N.I. nu este parte în contractul de finanțare, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de coordonator de reformă și/sau investiții, C.N.I., în calitate de structură de implementare, respectiv beneficiarii încheie acte adiționale la contractele de finanțare încheiate, în vederea introducerii C.N.I. ca parte în contractele de finanțare.5. Articolul 5^1 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 5^1(1) Implementarea proiectelor de investiții cu contracte de lucrări în derulare încheiate de C.N.I. până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, aferente investiției 2 Dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice, precum și construcție nouă: Institutul de urgență pentru boli cardiovasculare «Prof. Dr. C.C. Iliescu» București, Institutul Regional de Oncologie Timișoara, investiția I1.3 Unități de asistență medicală ambulatorie: «Extindere ambulatoriu cu înființare compartiment RMN, SPA și TIIP», respectiv Reforma 3: Dezvoltarea capacității pentru managementul serviciilor de sănătate și managementul resurselor umane din sănătate: 2 noi centre de dezvoltare a competențelor pentru personalul din sistemul public de sănătate din cadrul componentei 12 - Sănătate, se realizează de către C.N.I., în calitate de entitate aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, care are rolul de structură de implementare definită conform art. 2 lit. j^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2021, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 178/2022, cu modificările și completările ulterioare.(2) În vederea implementării proiectelor prevăzute la alin. (1):a) C.N.I., în calitate de structură de implementare, și beneficiarii încheie un protocol de implementare;b) în situația în care C.N.I. nu este parte în contractul de finanțare, Ministerul Sănătății, în calitate de coordonator de reformă și/sau investiții, C.N.I., în calitate de structură de implementare, și beneficiarii încheie contracte de finanțare sau acte adiționale la contractele de finanțare încheiate, în vederea introducerii C.N.I. ca parte în contractele de finanțare.6. Articolul 6 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 6(1) Implementarea proiectelor de investiții aferente investiției 1. Optimizarea infrastructurii judiciare pentru a garanta accesul la justiție și calitatea serviciilor din cadrul componentei C14 - Buna guvernanță, respectiv sediul Judecătoriei Buzău, sediul Judecătoriei Galați, sediul Tribunalului Alba se realizează de către C.N.I., în calitate de entitate aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, care are rolul de structură de implementare definită conform art. 2 lit. j^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2021, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 178/2022, cu modificările și completările ulterioare.(2) În vederea implementării proiectelor prevăzute la alin. (1):a) C.N.I., în calitate de structură de implementare, și beneficiarii încheie un protocol de implementare;b) Ministerul Justiției, în calitate de coordonator de reformă și/sau investiții, C.N.I., în calitate de structură de implementare, și beneficiarii încheie contracte de finanțare.7. La articolul 7, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) Pe baza contractelor de finanțare încheiate cu coordonatorii de reforme și/sau investiții și beneficiarii, respectiv a protocoalelor de implementare încheiate cu beneficiarii, C.N.I. depune cereri pentru aprobarea transferurilor de sume în numele beneficiarilor și efectuează plăți către antreprenori, prestatori și furnizori, pe baza transferurilor primite de la coordonatorul de reformă și investiții.8. La articolul 7, după alineatul (4^1) se introduc patru noi alineate, alin. (4^2)-(4^5), cu următorul cuprins:(4^2) În aplicarea prevederilor alin. (3) și (4), în anul 2024, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se autorizează Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației să introducă în buget și în anexele la acesta creditele de angajament aferente pozițiilor bugetare 60.15.01 «Fonduri europene nerambursabile» și 60.15.03 «Sume aferente TVA» în limita soldului care urmează să fie dezangajat.(4^3) Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației comunică, în termen de 5 zile lucrătoare, Ministerului Finanțelor modificările efectuate potrivit prevederilor prezentului articol, concomitent cu transmiterea anexelor, însușite de acesta.(4^4) Se autorizează Ministerul Finanțelor să aprobe, la propunerea ordonatorului principal de credite, repartizarea pe trimestre ca urmare a modificărilor efectuate potrivit prevederilor prezentului articol.(4^5) Pe baza contractelor de finanțare și a protocoalelor de implementare, C.N.I. depune la beneficiarii instituții publice, finanțate integral din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale, cereri însoțite de documente justificative pentru transferul sumelor în vederea efectuării plăților, astfel cum prevede art. 9 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2021, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 178/2022, cu modificările și completările ulterioare.9. La articolul 7, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:(5) După semnarea contractelor de finanțare/actelor adiționale, C.N.I. poate depune cereri de transfer/cereri însoțite de documente justificative pentru transferul sumelor aferente plăților efectuate reprezentând cheltuieli eligibile: cote, taxe, avize.10. La articolul 8, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Pentru beneficiarii care se încadrează în categoriile prevăzute la art. 9 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2021, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 178/2022, cu modificările și completările ulterioare, dacă valoarea proiectului implementat de C.N.I. depășește valoarea finanțării nerambursabile, diferența se suportă din bugetul de stat prin bugetul beneficiarului, de la articolul bugetar 60.02 «Finanțare publică națională», titlul XII «Proiecte cu finanțare din sumele reprezentând asistența financiară nerambursabilă aferentă PNRR», în limita bugetului aprobat cu această destinație.11. La articolul 8, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (3), cu următorul cuprins:(3) În cazul în care valoarea proiectului implementat de C.N.I. depășește valoarea finanțării nerambursabile, diferența reprezintă finanțare publică națională și cuantumul acesteia se evidențiază distinct în cadrul contractului de finanțare, cu stabilirea cuantumului care se asigură de fiecare parte din contract, pe surse de finanțare, în cazul în care beneficiarul se încadrează în alte categorii decât cele prevăzute la art. 9 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2021, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 178/2022, cu modificările și completările ulterioare.12. La articolul 9, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 9(1) Prin derogare de la prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2022 privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, aprobată cu modificări prin Legea nr. 243/2022, cu modificările și completările ulterioare, prețul contractelor de achiziție publică de lucrări aferente proiectelor finanțate din Planul național de redresare și reziliență și implementate de C.N.I., în calitate de structură de implementare, în cadrul componentei 11 - Turism și cultură, componentei 12 - Sănătate, componentei C14 - Buna guvernanță și componentei 15 - Educație, se ajustează utilizându-se următoarea formulă:V_a = V_o x [(1 – p – a) x ICC/ICC_data referință + (p + a)],unde:– V_a reprezintă valoarea ajustată a solicitării de plată, V_o reprezintă valoarea solicitării de plată conform prețurilor prevăzute în oferta care a stat la baza încheierii contractului/acordului-cadru, a reprezintă valoarea procentuală a plății în avans determinată ca raport între valoarea avansului primit și nerestituit/nejustificat și prețul contractului, p reprezintă valoarea procentuală a profitului determinată ca raport între valoarea profitului exprimată valoric și prețul contractului, ICC reprezintă indicele de cost în construcții total aferent lunii solicitării de plată, iar ICCdata referință reprezintă indicele de cost în construcții total aferent lunii anterioare datei-limită de depunere a ofertei, conform documentației de atribuire sau documentelor aferente realizării achiziției directe. Avansul și profitul, exprimate valoric, sunt cele din oferta care a stat la baza încheierii contractului.13. La articolul 9, după alineatul (1^1) se introduce un nou alineat, alin. (1^2), cu următorul cuprins:(1^2) În cazul contractelor de achiziție publică de lucrări aferente proiectelor finanțate din Planul național de redresare și reziliență și implementate de C.N.I., în calitate de structură de implementare, în cadrul componentei 11 - Turism și cultură, componentei 12 - Sănătate, componentei C14 - Buna guvernanță și componentei 15 - Educație, încheiate în baza Hotărârii Guvernului nr. 1/2018 pentru aprobarea condițiilor generale și specifice pentru anumite categorii de contracte de achiziție aferente obiectivelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, prețul contractelor se ajustează potrivit clauzelor contractuale.14. La articolul 9, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:(6) Autoritatea contractantă este obligată să inițieze demersurile legale în vederea ajustării prețului contractelor de achiziție publică de lucrări prin încheierea de acte adiționale la acestea, în termen de 45 de zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (5). Modificările contractelor de achiziție publică de lucrări, ca urmare a aplicării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, se realizează cu respectarea prevederilor art. 221 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, și prevăd în mod obligatoriu:a) restul rămas de executat la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, determinat cantitativ și valoric;b) documentele în baza cărora se determină restul rămas de executat, care devin anexe la actul adițional;c) formula prevăzută la alin. (1), după caz;d) valoarea avansului, exprimat procentual și valoric;e) profitul, exprimat procentual și valoric, diferențiat pe categorii de contracte, în funcție de obiect, respectiv stadiul de execuție al acestora;f) data de referință prevăzută la alin. (1).15. La articolul 12, după alineatul (1) se introduc patru noi alineate, alin. (1^1)-(1^4), cu următorul cuprins:(1^1) În cazul în care beneficiarul se încadrează în categoriile prevăzute la art. 9 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2021, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 178/2022, cu modificările și completările ulterioare, sumele suplimentare necesare pentru ajustarea prețului contractelor de achiziție publică de lucrări se evidențiază în cadrul devizului general, anexă la contractul de achiziție publică de lucrări, la capitolul «Diverse și neprevăzute», și se suportă din economiile realizate în cadrul contractului de finanțare și/sau din bugetul de stat, după caz, prin bugetul beneficiarului, de la articolul bugetar 60.02 «Finanțare publică națională», titlul XII «Proiecte cu finanțare din sumele reprezentând asistența financiară nerambursabilă aferentă PNRR», în limita bugetului aprobat cu această destinație, în ordinea enumerării.(1^2) În cazul în care beneficiarul se încadrează în alte categorii decât cele prevăzute la art. 9 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2021, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 178/2022, cu modificările și completările ulterioare, sumele suplimentare necesare pentru ajustarea prețului contractelor de achiziție publică de lucrări se evidențiază în cadrul devizului general anexă la contractul de achiziție publică de lucrări de la capitolul «Diverse și neprevăzute» și se suportă din economiile la contractul de finanțare sau din bugetul de stat prin bugetul coordonatorilor de reformă și/sau investiții sau din bugetul beneficiarului, în ordinea enumerării.(1^3) În cazul în care ajustarea prețului contractelor de achiziție publică de lucrări se suportă din bugetul beneficiarului, este necesar acordul prealabil al acestuia, stipulat în contractul de finanțare și în protocolul de implementare.16. La articolul 12, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) În vederea cuprinderii sumelor necesare în bugetele coordonatorilor de reformă și/sau investiții sau în bugetele beneficiarilor, după caz, C.N.I. depune la aceștia, în perioada de valabilitate a contractului de achiziție publică de lucrări, solicitări cuprinzând necesarul de sume pentru ajustarea prețului, însoțite de următoarele documente:a) actele adiționale încheiate la contractele cuprinzând clauza de ajustare;b) nota justificativă din care să rezulte modalitatea de determinare a sumelor suplimentare solicitate și elementele de calcul utilizate. + Articolul IIAlineatul (8) al articolului 8 din Ordonanța Guvernului nr. 25/2001 privind înființarea Companiei Naționale de Investiții „C.N.I.“ - S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 17 august 2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 117/2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:(8) Prin excepție de la prevederile alin. (4), pentru acoperirea cheltuielilor realizate de C.N.I., în calitate de structură de implementare pentru anumite obiective de investiții finanțate în cadrul componentelor Planului național de redresare și reziliență, în numele beneficiarilor, precum și de furnizor de servicii de interes economic general, în devizul general parte a documentației tehnico-economice se prevede o cotă în cuantum de 4% din valoarea devizului. Acest procent se aplică la valoarea situațiilor de plată prezentate de antreprenor pentru a fi decontate periodic, conform stadiilor fizice realizate, și se suportă din fonduri alocate din bugetul de stat, prin bugetul ordonatorului principal de credite cu rol de coordonator de reforme și/sau investiții, în limita bugetului aprobat cu această destinație sau din bugetul beneficiarului, de la titlul de cheltuieli «Active nefinanciare», în situația în care acesta se încadrează în categoriile prevăzute la art. 9 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 178/2022, cu modificările și completările ulterioare. Aceste sume constituie venituri proprii ale C.N.I. + Articolul IIIPentru contractele de finanțare semnate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în baza protocoalelor de implementare încheiate între C.N.I. și beneficiarii proiectelor aferente investiției prevăzute la art. 5 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 173/2022 privind stabilirea unor măsuri necesare pentru îndeplinirea jaloanelor și țintelor din Planul național de redresare și reziliență aferente componentei 3 - Managementul deșeurilor, componentei 10 - Fondul local, componentei 11 - Turism și cultură, componentei 12 - Sănătate - Investiția 12. Dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice - obiective de investiții cu contracte de lucrări în derulare încheiate cu Compania Națională de Investiții C.N.I. - S.A., componentei 14 - Buna guvernanță și componentei 15 - Educație, precum și pentru completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1192 din 12 decembrie 2022, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 143/2023, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de coordonator de reforme și/sau investiții, beneficiarii, respectiv C.N.I. în calitate de structură de implementare, pot încheia acte adiționale în vederea introducerii C.N.I. ca parte în contractele de finanțare, implicit cu precizarea drepturilor și obligațiilor ce revin fiecăreia dintre părți.
PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Marian Neacșu
p. Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,
Alin-Cuzma Muntean,
secretar de stat
p. Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Marin Țole,
secretar de stat
Ministrul investițiilor și proiectelor europene,
Adrian Câciu
Ministrul sănătății,
Alexandru Rafila
p. Ministrul finanțelor,
Carmen Moraru,
secretar de statBucurești, 25 aprilie 2024.Nr. 42.-----
EMITENT |