ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 199 din 9 noiembrie 2000 privind înființarea Companiei Naționale „Imprimeria Națională” - S.A.
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 581 din 20 noiembrie 2000
Notă
Reproducem prevederile art. VII alin. (1) din LEGEA nr. 162 din 3 august 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 698 din 4 august 2020:
„La data intrării în vigoare a prezentei legi, prevederile din cuprinsul actelor normative referitoare la cartea de alegător se abrogă”.În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituția României,Guvernul României adopta prezenta ordonanță de urgență. + Articolul 1(1) Se înființează Compania Naționala "Imprimeria Naționala" - S.A., denumita în cele ce urmează Imprimeria Naționala prin reorganizarea Regiei Autonome "Imprimeria Naționala", care se desființează la data înmatriculării la oficiul registrului comerțului a Companiei Naționale "Imprimeria Naționala" - S.A.(2) Imprimeria Națională este persoană juridică română, având forma juridică de societate pe acțiuni cu capital integral de stat, care se organizează și funcționează în conformitate cu statutul aprobat de adunarea generală a acționarilor, în condițiile legii. (la 14-05-2024, Alineatul (2) , Articolul 1 a fost modificat de Punctul 1. , Articolul V din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 46 din 14 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 14 mai 2024 ) (3) Imprimeria Naționala funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară, având ca obiect activități de interes public național, în scopul realizării cadrului organizat pentru utilizarea, emiterea și circulația hârtiilor de valoare, a formularelor tipizate cu regim special, comune sau specifice pe economie, a tipariturilor cu caracter special. + Articolul 2Sediul social al Imprimeriei Naționale este în municipiul București, bd Alexandru Ioan Cuza nr. 56, sectorul 1. Sediul social poate fi schimbat pe baza hotărârii adunării generale a acționarilor, cu îndeplinirea formalităților cerute de lege. + Articolul 3Imprimeria Naționala își poate constitui în țara și în străinătate sucursale, reprezentante, centre de lucru, agenții și altele asemenea, unități fără personalitate juridică, înființate prin hotărâre a adunării generale a acționarilor. + Articolul 4(1) Patrimoniul Imprimeriei Naționale se constituie prin preluarea integrală a patrimoniului fostei Regii Autonome "Imprimeria Naționala", conform bilanțului contabil la data de 30 iunie 2000, și nu are în administrare bunuri proprietate publică a statului de natura celor prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituție.(2) Imprimeria Naționala este proprietara bunurilor aflate în patrimoniul Regiei Autonome "Imprimeria Naționala", cu excepția bunurilor deținute cu alt titlu.(3) Celelalte bunuri aflate în administrarea Regiei Autonome "Imprimeria Naționala" trec în proprietatea Imprimeriei Naționale la data înmatriculării acesteia la Oficiul registrului comerțului.(4) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență Imprimeria Naționala preia toate drepturile și obligațiile, substituindu-se în toate litigiile în curs ale Regiei Autonome "Imprimeria Naționala". + Articolul 5(1) Capitalul social al Imprimeriei Naționale, la constituire, este de 5.617 milioane lei, vărsat integral la data înființării, și este împărțit în 56.170 acțiuni nominative în valoare nominală de 100.000 lei, pe baza bilanțului contabil întocmit la data de 30 iunie 2000, care va fi actualizat conform legii.(2) Acțiunile nominative ale Imprimeriei Naționale sunt deținute în totalitate și în mod exclusiv de statul român.------------Alin. (2) al art. 5 a revenit la forma inițială prin respingerea ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 202 din 22 decembrie 2005 de către LEGEA nr. 252 din 23 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 553 din 27 iunie 2006.(3) Drepturile și obligațiile decurgând din calitatea de acționar unic al statului român se exercită de Ministerul Economiei și Finanțelor*).------------Alin. (3) al art. 5 a revenit la forma inițială prin respingerea ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 202 din 22 decembrie 2005 de către LEGEA nr. 252 din 23 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 553 din 27 iunie 2006. + Articolul 6Imprimeria Națională are ca obiect principal de activitate imprimarea, tipărirea, administrarea, difuzarea, expertizarea și evidența hârtiilor de valoare, a formularelor tipizate cu regim special, comune sau specifice pe economie, activitatea editorială, tipărirea publicațiilor periodice și neperiodice, documente și tipărituri administrative specifice activității financiar-contabile și de trezorerie, bonuri de tezaur, acțiuni, titluri de stat și de proprietate, obligațiuni necesare pentru finanțarea deficitului bugetar, cecuri bancare, bilete de bancă, înscrisuri de stat, acte de identitate și imprimate confidențiale, certificatelor de autorizare a unor activități, alte hârtii de valoare. (la 14-05-2024, Articolul 6 a fost modificat de Punctul 2. , Articolul V din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 46 din 14 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 14 mai 2024 ) + Articolul 7(1) Imprimeriei Naționale i se încredințează producerea cu titlu de exclusivitate a hârtiilor de valoare de natura timbrelor, banderolelor sau etichetelor utilizate la marcarea produselor supuse accizelor, certificatelor de trezorerie, bonurilor de tezaur, timbrelor fiscale, formularelor necesare pentru administrarea impozitului pe venit, conform obiectului său de activitate. (la 03-02-2004, Alin. (1) al art. 7 a fost modificat de alin. (1) al art. V din ORDONANȚA nr. 29 din 29 ianuarie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 90 din 31 ianuarie 2004. ) (2) Imprimeriei Naționale i se încredințează în mod direct și unic gestionarea sistemului unitar de inseriere și numerotare a formularelor tipizate cu regim special, inclusiv a formularelor pe suport electronic, gestionarea activității de producere și distribuție a biletelor de tombola, de pronosticuri (pariuri) sportive, de pariuri de orice fel și a cartoanelor pentru jocuri de tip bingo desfășurate în sali de joc, prin rețele de televiziune sau prin mijloace de transmisie asimilate, conform obiectului sau de activitate. (la 24-07-2003, Alin. (2) al art. 7 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din ORDONANȚA nr. 46 din 10 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 532 din 24 iulie 2003. ) (2^1) Compania Națională «Imprimeria Națională» - S.A. produce, cu titlu de exclusivitate, în condițiile Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2.252/2004 și ale Deciziei Comisiei nr. C(2005)409, pașapoarte electronice, permise de ședere și documente de călătorie care se eliberează străinilor, inclusiv a permiselor de trecere locală a frontierei în temeiul regimului micului trafic de frontieră, colantul uniform de viză, pașapoarte temporare, titluri de călătorie pentru cetățenii români, titluri de călătorie provizorii pentru cetățenii din statele membre ale Uniunii Europene, colante pentru vize biometrice, formulare pentru aplicarea vizei volante, precum și alte documente ale căror specificații tehnice sunt clasificate «secret UE». (la 14-05-2024, Alineatul (2^1) , Articolul 7 a fost modificat de Punctul 3. , Articolul V din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 46 din 14 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 14 mai 2024 ) (2^2) Compania Națională «Imprimeria Națională» - S.A. produce, cu titlu de exclusivitate, cărțile electronice de identitate, cărțile de identitate simple, cărțile de identitate provizorii, dovezile de reședință și cărțile de rezidență. (la 28-07-2022, Alineatul (2^2) din Articolul 7 a fost modificat de Punctul 1, Articolul III din LEGEA nr. 247 din 20 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 746 din 25 iulie 2022 ) (3) Imprimeria Naționala poate produce, gestiona sau distribui, în nume propriu sau în asociere cu alte persoane juridice, și alte produse decât cele prevăzute la alin. (1) și (2), stabilite prin acte normative, cu respectarea prevederilor privind achizițiile publice. (la 18-07-2001, Alin. (3) al art. 7 a fost modificat de articolul unic din LEGEA nr. 402 din 10 iulie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 18 iulie 2001. ) (4) Producerea, cu titlu de exclusivitate, a tipăriturilor cu caracter special ce impun măsuri de protecție împotriva falsificării sau contrafacerii, elaborate de alte instituții și de organele administrației publice centrale și locale. (la 14-05-2024, Alineatul (4) , Articolul 7 a fost modificat de Punctul 3. , Articolul V din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 46 din 14 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 14 mai 2024 ) (5) Activitățile prevăzute la alin. (1)-(4) se detailează în cadrul statutului aprobat de Adunarea generală a acționarilor, conform prevederilor Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (la 14-05-2024, Alineatul (5) , Articolul 7 a fost modificat de Punctul 3. , Articolul V din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 46 din 14 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 14 mai 2024 ) + Articolul 8(1) Activitatea Imprimeriei Naționale se va desfășura pe bază de buget propriu de venituri și cheltuieli, aprobat potrivit legii.(2) Profitul net va fi repartizat potrivit reglementărilor legale în vigoare. Dividendele nete realizate se fac venit la bugetul de stat. + Articolul 9(1) Modificarea formei juridice a Imprimeriei Naționale se poate face numai prin lege.(2) Imprimeria Naționala se poate dizolva în următoarele cazuri:a) imposibilitatea îndeplinirii obiectului sau de activitate;b) deschiderea procedurii falimentului;c) reducerea capitalului social cu 50%, dacă adunarea generală extraordinară a acționarilor nu hotărăște reconstituirea acestuia ori limitarea lui la valoarea rămasă;d) alte situații prevăzute de lege. + Articolul 10Personalul Imprimeriei Naționale este preluat prin transfer de la Regia Autonomă "Imprimeria Naționala" și își păstrează salariile avute la data transferului până la negocierea și încheierea noului contract colectiv de muncă, potrivit legii. + Articolul 11(1) Regia Autonomă "Imprimeria Naționala" va continua să își desfășoare activitatea până la data înmatriculării Imprimeriei Naționale la oficiul registrului comerțului.(2) La aceeași dată se abroga Hotărârea Guvernului nr. 596 din 28 septembrie 1992 privind înființarea Regiei Autonome "Imprimeria Naționala", republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 29 martie 1996, precum și orice alte dispoziții contrare.
PRIM-MINISTRU
MUGUR CONSTANTIN ISARESCU
Contrasemnează:
Ministrul finanțelor,
Decebal Traian Remes
Ministru de interne,
Constantin Dudu Ionescu + AnexăAbrogată (la 14-05-2024, Anexa a fost abrogată de Punctul 4. , Articolul V din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 46 din 14 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 14 mai 2024 )
EMITENT |