LEGE nr. 111 din 21 aprilie 2022privind reglementarea activității prestatorului casnic
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 402 din 27 aprilie 2022



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.  +  Articolul 1Prin derogare de la prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prezenta lege reglementează modul în care persoanele fizice pot desfășura activități casnice în schimbul unei remunerații acordate sub formă de tichete de activități casnice.  +  Articolul 2(1) În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:a) activitate casnică - activitatea ocazională, necalificată, desfășurată de un prestator casnic în gospodăria beneficiarului casnic, la domiciliul prestatorului casnic sau în alt loc necesar desfășurării acesteia; activitatea casnică nu este efectuată în scop comercial și nu se efectuează în beneficiul unor terți;b) prestator casnic - persoană fizică ce poate desfășura activități casnice în una sau mai multe gospodării, în schimbul unei remunerații acordate exclusiv sub formă de tichete de activități casnice, în condițiile prezentei legi;c) beneficiar casnic - persoana fizică în folosul căreia prestatorul casnic desfășoară activități casnice;d) tichet de activități casnice - bon valoric destinat remunerării activităților casnice desfășurate de către prestatorul casnic;e) gospodărie - totalitatea bunurilor imobile constând în clădirile cu destinație de locuință, anexele, curțile și grădinile aferente acestora, precum și bunurile mobile utilizate în prestarea activităților casnice.(2) Prestator casnic poate fi și îngrijitorul informal, definit la art. 6 lit. ș) din Legea asistenței sociale nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare, care nu este membru al familiei beneficiarului casnic, astfel cum este definită la art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare, și care nu are încheiat un contract pentru îngrijire informală cu serviciul public de asistență socială, potrivit dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.(3) Lista activităților casnice definite la alin. (1) lit. a) este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.(4) Lista activităților casnice definite la alin. (1) lit. a) se poate modifica și completa anual sau ori de câte ori se impune de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, la propunerea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă și/sau la solicitarea părților interesate, după caz, prin ordin al ministrului muncii și solidarității sociale, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (la 25-04-2024, Articolul 2 a fost modificat de Punctul 1. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 38 din 23 aprilie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 388 din 25 aprilie 2024 )  +  Articolul 3(1) Activitatea casnică se poate desfășura în gospodăria beneficiarului casnic, la domiciliul prestatorului casnic sau în alt loc necesar desfășurării acesteia, stabilit de comun acord, în condițiile prezentei legi.(2) Prestatorul casnic nu poate fi un membru al familiei beneficiarului casnic, astfel cum este definită la art. 2 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.(3) O persoană poate fi prestator casnic numai dacă a împlinit vârsta de cel puțin 16 ani.(4) Între prestatorul casnic și beneficiarul casnic se stabilește un raport juridic prin acordul de voință al părților, fără a avea o formă scrisă, în vederea prestării activităților casnice.(5) Beneficiarul casnic și prestatorul casnic convin asupra activităților, a numărului de ore sau a volumului de muncă și asupra plății aferente activității casnice. (la 25-04-2024, Alineatul (5) , Articolul 3 a fost modificat de Punctul 2. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 38 din 23 aprilie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 388 din 25 aprilie 2024 ) (5^1) Plata prestatorului casnic se face conform dispozițiilor prezentei legi, exclusiv cu tichete de activități casnice. (la 25-04-2024, Articolul 3 a fost completat de Punctul 3. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 38 din 23 aprilie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 388 din 25 aprilie 2024 ) (6) Durata zilnică a prestării activităților casnice pentru un beneficiar casnic nu poate depăși 12 ore, respectiv 6 ore pentru prestatorii casnici cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani.(7) Valoarea minimă a contribuției lunare, calculată potrivit dispozițiilor prezentei legi, pentru ca un prestator casnic să beneficieze de calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de stat, este contribuția aferentă a minimum 85 de tichete de activități casnice.(8) Abrogat. (la 25-04-2024, Alineatul (8) , Articolul 3 a fost abrogat de Punctul 4. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 38 din 23 aprilie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 388 din 25 aprilie 2024 )  +  Articolul 4(1) Prestatorul casnic are următoarele drepturi:a) la remunerație pentru activitatea prestată, conform înțelegerii cu beneficiarul casnic și potrivit dispozițiilor prezentei legi; (la 25-04-2024, Litera a) , Alineatul (1) , Articolul 4 a fost modificată de Punctul 5. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 38 din 23 aprilie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 388 din 25 aprilie 2024 ) b) la respectarea demnității în desfășurarea activităților casnice;c) la protecție împotriva oricărei forme de abuz, hărțuire sau violență;d) de a fi informat verbal cu privire la utilizarea diferitelor ustensile și/sau aparate puse la dispoziție de către beneficiar în vederea realizării activității casnice, anterior prestării activității;e) de a beneficia de calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale;f) de a fi informat de către beneficiarul casnic cu privire la drepturile și obligațiile pe care le are potrivit prezentei legi.(2) Prestatorului casnic îi revin următoarele obligații:a) de a realiza activitățile casnice pentru care este remunerat, conform înțelegerii cu beneficiarul casnic;b) de a nu transmite unor terțe persoane date sau informații de care a luat cunoștință în timpul desfășurării activităților casnice;c) de a informa beneficiarul casnic, prin orice mijloc de comunicare, în timp util, în situația în care nu poate respecta programul de desfășurare a activităților casnice, stabilit de comun acord cu beneficiarul casnic;d) de a utiliza adecvat ustensilele și/sau aparatele necesare realizării activității casnice proprii sau puse la dispoziție de către beneficiarul casnic;e) să semneze, în rubrica corespunzătoare din tichetul de activități casnice, că a fost informat cu privire la drepturile și obligațiile pe care le are potrivit prezentei legi. (la 25-04-2024, Alineatul (2) , Articolul 4 a fost completat de Punctul 6. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 38 din 23 aprilie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 388 din 25 aprilie 2024 )  +  Articolul 5(1) Beneficiarul casnic are următoarele drepturi:a) să stabilească verbal cu prestatorul casnic activitățile casnice și programul de desfășurare a acestora, anterior începerii acestora;b) să verifice modul de îndeplinire a activităților de către prestatorul casnic;c) să utilizeze tichetele de activități casnice acordate de angajatorul prevăzut la art. 11 alin. (1) din prezenta lege, pentru și în folosul propriu.(2) Beneficiarului casnic îi revin următoarele obligații:a) să asigure condiții corespunzătoare de desfășurare a activităților casnice;b) să achiziționeze tichetele de activități casnice;c) să folosească tichetele de activități casnice ca singura formă de retribuire pentru activitățile casnice prestate;c^1) să efectueze plata conform înțelegerii cu prestatorul casnic și potrivit dispozițiilor prezentei legi; (la 25-04-2024, Alineatul (2) , Articolul 5 a fost completat de Punctul 7. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 38 din 23 aprilie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 388 din 25 aprilie 2024 ) d) să asigure confidențialitatea datelor cu caracter personal ale prestatorului casnic;e) să informeze prin orice mijloc de comunicare prestatorul casnic, în timp util, în situația în care modifică programul de desfășurare a activității stabilit de comun acord cu prestatorul casnic;f) să informeze prestatorul casnic cu privire la utilizarea adecvată a ustensilelor și/sau aparatelor, în situația în care le pune la dispoziția acestuia în vederea realizării activităților casnice;g) să completeze tichetele de activități casnice pe suport hârtie cu data acordării acestora, numele și prenumele prestatorului casnic și codul numeric personal al acestuia, precum și cu data la care au fost prestate activitățile casnice remunerate; (la 25-04-2024, Litera g) , Alineatul (2) , Articolul 5 a fost modificată de Punctul 8. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 38 din 23 aprilie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 388 din 25 aprilie 2024 ) h) să completeze tichetele de activități casnice pe suport hârtie cu datele sale personale cu privire la nume, prenume și cod numeric personal; (la 25-04-2024, Litera h) , Alineatul (2) , Articolul 5 a fost modificată de Punctul 8. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 38 din 23 aprilie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 388 din 25 aprilie 2024 ) i) să îl informeze pe prestatorul casnic cu privire la drepturile și obligațiile acestuia, potrivit dispozițiilor prezentei legi;j) să semneze, în rubrica corespunzătoare din tichetul de activități casnice, că este de acord cu drepturile și obligațiile pe care le are potrivit prezentei legi. (la 25-04-2024, Alineatul (2) , Articolul 5 a fost completat de Punctul 9. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 38 din 23 aprilie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 388 din 25 aprilie 2024 ) (3) Beneficiarul casnic își asumă răspunderea pentru corectitudinea și veridicitatea datelor și informațiilor completate pe tichetele de activități casnice pe suport hârtie, potrivit alin. (2) lit. g) și h). (la 25-04-2024, Articolul 5 a fost completat de Punctul 10. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 38 din 23 aprilie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 388 din 25 aprilie 2024 )  +  Articolul 6(1) Tichetul de activități casnice se poate achiziționa de la oricare dintre agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București, denumite în continuare agenții pentru ocuparea forței de muncă, de la furnizorul de serviciu universal, astfel cum este definit la art. 2 pct. 24 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2013 privind serviciile poștale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 187/2013, cu modificările și completările ulterioare, sau de pe Platforma electronică de evidență a desfășurării activităților casnice.(2) Platforma electronică de evidență a desfășurării activităților casnice, prevăzută la alin. (1), este accesibilă online și/sau prin intermediul unei aplicații mobile, de pe orice dispozitiv electronic.(3) Modelul tichetului de activități casnice se stabilește prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.(4) Tichetele de activități casnice pe suport hârtie sau pe suport electronic sunt valabile numai dacă au înscrise sau stocate, după caz, cel puțin următoarele elemente:a) seria și numărul tichetului;b) elementele specifice de siguranță;c) valoarea nominală a tichetului;d) rubrică pentru numele și prenumele prestatorului casnic în drept să utilizeze tichetul de activități casnice;e) rubrică pentru numele și prenumele beneficiarului casnic;f) rubrică pentru înscrierea datei de achiziție a tichetului; g) rubrică pentru înscrierea datei la care au fost prestate activitățile casnice remunerate;h) rubrică pentru semnătura sau acordul, după caz, a/al prestatorului casnic, prin care atestă faptul că a fost informat cu privire la drepturile și obligațiile pe care le are potrivit prezentei legi.  +  Articolul 7(1) Valoarea nominală a tichetului de activități casnice este de 15 lei și poate fi actualizată anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.(2) Tichetele de activități casnice nu sunt transferabile, nu pot fi utilizate pentru achiziția altor bunuri și servicii și pot fi utilizate numai de către prestatorul casnic ale cărui date sunt completate pe acestea, conform art. 5 alin. (2) lit. g).(3) Tichetele de activități casnice pot fi preschimbate în bani de către prestatorul casnic în maximum 12 luni de la data primirii acestora, în numerar, la oricare dintre agențiile pentru ocuparea forței de muncă sau la furnizorul de serviciu universal ori, după caz, prin ordin de plată/transfer în contul bancar indicat de către prestatorul casnic prin Platforma electronică de evidență a desfășurării activităților casnice.(4) Plata în contul bancar indicat de către prestatorul casnic se face în maximum 5 zile de la data solicitării preschimbării, potrivit dispozițiilor alin. (3).(5) Contravaloarea plătită la fiecare preschimbare în bani a tichetelor de activități casnice, conform alin. (3), de către agențiile pentru ocuparea forței de muncă sau furnizorul de serviciu universal este egală cu rezultatul înmulțirii numărului de tichete de activități casnice cu valoarea nominală a acestora prevăzută la alin. (1), din care se scade valoarea impozitului pe venit, calculat conform art. 9 alin. (2), și valoarea contribuției de asigurări sociale, datorată bugetului asigurărilor sociale de stat și calculată conform art. 9 alin. (3).(6) La achiziția tichetelor de activități casnice, beneficiarul casnic suportă doar valoarea nominală a acestora, potrivit alin. (1), costul de tipărire și de distribuire fiind suportat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.(7) Beneficiarul casnic are obligația de a valorifica tichetele de activități casnice în termen de 12 luni de la data achiziționării acestora.(8) Beneficiarul casnic are posibilitatea de a returna tichetele de activități casnice achiziționate și neutilizate în 30 de zile de la împlinirea termenului prevăzut la alin. (7), primind valoarea nominală a acestora din care se scade, în situația tichetelor de activități casnice emise în format fizic, pe suport hârtie, costul suportat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă cu tipărirea și distribuirea acestora.(9) Valoarea tichetelor de activități casnice pierdute, deteriorate sau nereturnate în perioada prevăzută la alin. (8) nu se restituie beneficiarului casnic.(10) Valoarea tichetelor de activități casnice pierdute, deteriorate sau care nu au fost preschimbate în perioada prevăzută la alin. (3) nu se decontează prestatorului casnic.(11) Tichetele de activități casnice care nu au fost preschimbate, valorificate sau returnate în condițiile prezentei legi se anulează. (la 25-04-2024, Articolul 7 a fost completat de Punctul 11. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 38 din 23 aprilie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 388 din 25 aprilie 2024 )  +  Articolul 8(1) Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă emite tichetele de activități casnice în format electronic, la solicitarea beneficiarului casnic, sau în format fizic, pe suport hârtie, la solicitarea agențiilor pentru ocuparea forței de muncă.(2) Achiziția serviciilor de tipărire și distribuire a tichetelor de activități casnice pe suport hârtie se realizează în condițiile legislației în vigoare privind achizițiile publice.(3) La estimarea valorii contractului de achiziție publică privind tipărirea și distribuirea tichetelor de activități casnice pe suport hârtie, încheiat potrivit prevederilor alin. (2), nu se ia în calcul valoarea nominală a acestora. (4) Valoarea costului de tipărire și distribuire a tichetelor de activități casnice se asigură din bugetul asigurărilor pentru șomaj. (5) Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă virează unității emitente a tichetelor de activități casnice costul aferent tipăririi acestora în contul deschis la Trezoreria Statului, prevăzut la art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.(6) Sumele reprezentând contravaloarea tichetelor de activități casnice achiziționate de către beneficiarii casnici se gestionează de către agențiile pentru ocuparea forței de muncă în conturi distincte de disponibil deschise în acest scop la unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului.(7) Conturile distincte de disponibil prevăzute la alin. (6) se deschid la unitățile Trezoreriei Statului la solicitarea agențiilor pentru ocuparea forței de muncă.(8) În conturile distincte de disponibil deschise potrivit prevederilor alin. (7) se încasează sume prin virament bancar sau sume încasate în numerar prin casieriile proprii ale agențiilor pentru ocuparea forței de muncă, care se depun de către acestea în prima zi lucrătoare de la încasare.(9) Din conturile distincte de disponibil prevăzute la alin. (7) agențiile pentru ocuparea forței de muncă pot ridica sume în numerar în vederea achitării în numerar a sumelor către prestatorii casnici sau pot dispune plăți pe bază de ordin de plată pe destinațiile stabilite prin prezenta lege.(9^1) Sumele ridicate în numerar în vederea achitării valorii nete a tichetelor de activități casnice preschimbate de către prestatorii casnici se pot păstra în casieriile agențiilor pentru ocuparea forței de muncă, peste limita plafonului de casă, pe o perioadă de maximum 5 zile lucrătoare de la data ridicării în casieriile agențiilor pentru ocuparea forței de muncă, peste limita plafonului de casă stabilit de către unitățile Trezoreriei Statului pentru acestea, potrivit prevederilor art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (la 25-04-2024, Articolul 8 a fost completat de Punctul 12. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 38 din 23 aprilie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 388 din 25 aprilie 2024 ) (10) Sumele rămase neutilizate în conturile distincte de disponibil prevăzute la alin. (7) se reportează la sfârșitul anului în vederea utilizării acestora în anul următor, cu aceeași destinație.(11) După expirarea perioadelor prevăzute la art. 7 alin. (3), respectiv la art. 7 alin. (8), sumele rămase neutilizate în conturile distincte de disponibil prevăzute la alin. (7) se virează în termen de 30 de zile lucrătoare, de către agențiile pentru ocuparea forței de muncă, în contul corespunzător de venituri ale bugetului asigurărilor pentru șomaj.  +  Articolul 8^1(1) Sumele reprezentând contravaloarea netă a tichetelor de activități casnice necesar a fi preschimbate de către prestatorii casnici în luna curentă, estimate de către unitățile furnizorului de serviciu universal pe baza contravalorii nete a tichetelor de activități casnice preschimbate de către prestatorii casnici în luna anterioară, se virează de către agențiile pentru ocuparea forței de muncă în a căror rază teritorială se găsesc sediile unităților furnizorului de serviciu universal în prima zi a lunii în care trebuie plătite în conturile distincte de disponibil, care nu sunt purtătoare de dobânzi, deschise în acest scop de către furnizorul de serviciu universal la instituțiile de credit.(2) Sumele ridicate în numerar de către unitățile furnizorului de serviciu universal în vederea achitării valorii nete a tichetelor de activități casnice preschimbate de către prestatorii casnici se pot păstra în casieriile unităților furnizorului de serviciu universal, peste limita plafonului de casă, pe o perioadă de maximum 5 zile lucrătoare de la data ridicării.(3) Sumele rămase neutilizate în conturile prevăzute la alin. (1) după plata valorii nete a tichetelor de activități casnice preschimbate de către prestatorii casnici se restituie de către furnizorul de servicii universal în conturile distincte de disponibil deschise în acest scop la unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului de către agențiile pentru ocuparea forței de muncă, până la data de 29 a ultimei luni a trimestrului în care trebuiau plătite. (la 25-04-2024, Actul a fost completat de Punctul 13. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 38 din 23 aprilie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 388 din 25 aprilie 2024 )  +  Articolul 9(1) Pentru veniturile realizate din desfășurarea activităților casnice, prestatorul casnic datorează impozitul pe venit și contribuția de asigurări sociale, în cotele prevăzute la art. 64 alin. (1) și art. 138 lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.(2) Prin derogare de la prevederile art. 78 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, baza de calcul la care se aplică cota impozitului pe venit este 50% din valoarea nominală a tichetului de activități casnice.(3) Prin derogare de la prevederile art. 139 alin. (1) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, baza de calcul pentru cota contribuției de asigurări sociale este 50% din valoarea nominală a tichetului de activități casnice.(4) Obligațiile fiscale prevăzute la alin. (1) se calculează potrivit prevederilor alin. (2) și (3) și se rețin din contravaloarea aferentă tichetelor de activități casnice preschimbate în termenul prevăzut la art. 7 alin. (3), se plătesc, în numele prestatorilor casnici, de către agențiile pentru ocuparea forței de muncă începând cu data de întâi până la data de 25 a lunii următoare lunii în care tichetele de activități casnice au fost preschimbate și se declară prin „Declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate“, prevăzută la art. 147 alin. (1) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.(5) În situația în care prestatorul casnic nu este asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate, acesta dobândește calitatea de asigurat, fără plata contribuției, și are dreptul la pachetul de servicii medicale de bază, prevăzut de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de la data la care a solicitat preschimbarea a cel puțin 85 de tichete de activități casnice.(6) Menținerea calității de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate se face prin preschimbarea în bani a minimum 85 de tichete de activități casnice, lunar.(7) Plata contribuției de asigurări sociale, în condițiile prezentei legi, conferă prestatorului casnic calitatea de asigurat în sistemul public de pensii, potrivit prevederilor legale în vigoare.(8) Prin derogare de la prevederile art. 78 alin. (6) și art. 123^1 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, prestatorii casnici nu pot dispune asupra destinației unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit datorat aferent contravalorii tichetelor de activități casnice preschimbate pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult și nici pentru acordarea de burse private.  +  Articolul 10(1) Beneficiarii casnici care au achiziționat și utilizat într-un an calendaristic un număr de cel puțin 600 de tichete de activități casnice pot beneficia gratuit, la cerere, în anul următor, de 75 de tichete de activități casnice.(2) Tichetele de activități casnice acordate gratuit beneficiarilor casnici potrivit alin. (1) nu generează venit impozabil pentru beneficiarii casnici, nu se includ în bazele de calcul și nu se iau în considerare la verificarea încadrării în plafoanele anuale prevăzute la art. 170 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare. (la 25-04-2024, Alineatul (2) , Articolul 10 a fost modificat de Punctul 14. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 38 din 23 aprilie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 388 din 25 aprilie 2024 ) (3) Prin derogare de la art. 220^2 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, pentru remunerația plătită prestatorului casnic, beneficiarul casnic nu datorează contribuția asigurătoare pentru muncă.  +  Articolul 11(1) Angajatorii prevăzuți la art. 3 din Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările și completările ulterioare, denumiți în continuare angajatori, pot acorda angajaților proprii sub formă de primă sau bonus, în afară de salariul de bază stabilit, tichete de activități casnice pe suport hârtie sau pe suport electronic, suportând valoarea nominală a acestora. (la 25-04-2024, Alineatul (1) , Articolul 11 a fost modificat de Punctul 15. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 38 din 23 aprilie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 388 din 25 aprilie 2024 ) (2) Acordarea tichetelor de activități casnice potrivit alin. (1) se face în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, pentru unitățile din domeniul bugetar, și în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, după caz.(3) Angajatorii, împreună cu organizațiile sindicale legal constituite sau, acolo unde nu este constituit un sindicat, cu reprezentanții angajaților, stabilesc de comun acord numărul de tichete de activități casnice și frecvența acordării acestora.(4) Eliberarea tichetelor de activități casnice pentru angajatori se realizează de către agențiile pentru ocuparea forței de muncă în raza cărora aceștia își au sediul/sediul social sau punctul de lucru, potrivit prevederilor din normele metodologice de aplicare a prezentei legi.(5) Tichetele de activități casnice prevăzute la alin. (1) se achiziționează de la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, care le emite pe suport hârtie sau pe suport electronic. (la 25-04-2024, Alineatul (5) , Articolul 11 a fost modificat de Punctul 15. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 38 din 23 aprilie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 388 din 25 aprilie 2024 ) (5^1) Angajatorii care achiziționează tichete de activități casnice emise pe suport hârtie completează numele, prenumele și codul numeric personal ale fiecărui angajat care este în drept să utilizeze tichetul de activități casnice, în calitate de beneficiar casnic. (la 25-04-2024, Articolul 11 a fost completat de Punctul 16. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 38 din 23 aprilie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 388 din 25 aprilie 2024 ) (6) Angajații care au calitatea de beneficiari casnici datorează impozit pe venit pentru sumele reprezentând contravaloarea tichetelor de activități casnice primite conform alin. (1), potrivit regulilor prevăzute la art. 78 alin. (2) lit. a) sau b) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, după caz.(7) Prin derogare de la prevederile art. 139 alin. (1) lit. ș) și art. 157 alin. (1) lit. ț) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, angajații care au calitatea de beneficiari casnici nu datorează contribuții sociale obligatorii pentru sumele reprezentând contravaloarea tichetelor de activități casnice.(8) Angajatorii care achiziționează și acordă într-un an calendaristic un număr de cel puțin 600 de tichete de activități casnice pentru același angajat pot beneficia gratuit, la cerere, în anul următor, de un număr de 50 de tichete de activități casnice înmulțit cu numărul angajaților pentru care au achiziționat și acordat cel puțin 600 de tichete de activități casnice în anul anterior.(9) Tichetele de activități casnice de care beneficiază gratuit angajatorii potrivit alin. (8) pot fi acordate oricărui angajat sub formă de primă sau bonus, cu precizarea numelui, prenumelui și codului numeric personal ale angajatului care este în drept să utilizeze tichetul de activități casnice, în calitate de beneficiar casnic.(10) Prin derogare de la art. 220^2 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, pentru tichetele de activități casnice acordate potrivit alin. (1) angajatorii nu datorează contribuția asigurătoare pentru muncă.  +  Articolul 12Tichetele de activități casnice acordate gratuit potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) și art. 11 alin. (8) se acordă de agențiile pentru ocuparea forței de muncă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, în limita fondurilor alocate cu această destinație.  +  Articolul 13(1) În scopul aplicării dispozițiilor prezentei legi, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale înființează, până la data de 1 ianuarie 2024, Platforma electronică de evidență a desfășurării activităților casnice.(2) Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă utilizează Platforma electronică de evidență a desfășurării activităților casnice. (la 25-04-2024, Alineatul (2) , Articolul 13 a fost modificat de Punctul 17. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 38 din 23 aprilie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 388 din 25 aprilie 2024 ) (3) Prin intermediul platformei prevăzute la alin. (2) se asigură:a) înregistrarea datelor și informațiilor privind beneficiarii casnici și prestatorii casnici; (la 25-04-2024, Litera a) , Alineatul (3) , Articolul 13 a fost modificată de Punctul 18. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 38 din 23 aprilie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 388 din 25 aprilie 2024 ) b) evidența, centralizarea, reținerea, calculul și plata obligațiilor fiscale prevăzute la art. 9 alin. (1);c) achiziția, plata și distribuirea tichetelor de activități casnice emise;d) evidența tichetelor de activități casnice preschimbate, a tichetelor de activități casnice returnate, pierdute, deteriorate sau nereturnate de către beneficiarul casnic în perioada prevăzută la art. 7 alin. (8) și a tichetelor de activități casnice pierdute, deteriorate sau care nu au fost preschimbate de către prestatorul casnic în perioada prevăzută la art. 7 alin. (3), a tichetelor de activități casnice acordate gratuit beneficiarilor casnici potrivit art. 10 alin. (1), a tichetelor de activități casnice acordate gratuit angajatorilor potrivit art. 11 alin. (8), precum și a tichetelor de activități casnice anulate prevăzute la art. 7 alin. (11). (la 25-04-2024, Litera d) , Alineatul (3) , Articolul 13 a fost modificată de Punctul 18. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 38 din 23 aprilie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 388 din 25 aprilie 2024 ) e) interogarea de date și generarea de rapoarte și statistici. (la 25-04-2024, Alineatul (3) , Articolul 13 a fost completat de Punctul 19. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 38 din 23 aprilie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 388 din 25 aprilie 2024 )  +  Articolul 14(1) Persoanele care obțin venituri în calitate de prestatori casnici se consideră că nu realizează venituri în sensul prevăzut la art. 5 pct. IV lit. c), art. 34 alin. (1) lit. b) și alin. (3) lit. b), art. 44 lit. b) și la art. 66 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare.(2) Beneficiarii de venit minim garantat, acordat potrivit Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, pot fi prestatori casnici, fără ca veniturile obținute ca urmare a preschimbării tichetelor de activități casnice să le fie luate în considerare la stabilirea și acordarea dreptului la venitul minim garantat.  +  Articolul 15Prelucrarea datelor cu caracter personal se face cu respectarea dispozițiilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), precum și cu respectarea Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), cu modificările ulterioare.  +  Articolul 16Litigiile între beneficiarul casnic și prestatorul casnic nerezolvate pe cale amiabilă se soluționează de către instanța competentă în a cărei rază teritorială se află domiciliul beneficiarului casnic.  +  Articolul 17În termen de 60 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale va elabora normele metodologice de aplicare a acesteia, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.  +  Articolul 18Articolul 224 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La alineatul (1), după litera q) se introduce o nouă literă, litera r), cu următorul cuprins:r) prestatorii casnici care utilizează și preschimbă în bani, potrivit legii, cel puțin 85 de tichete de activități casnice, lunar.2. Alineatul (1^1) se modifică și va avea următorul cuprins:(1^1) Persoanele care au dobândit calitatea de asigurat în baza alin. (1) lit. c), q) și r) nu pot avea la rândul lor coasigurați.  +  Articolul 19Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2024, cu excepția art. 13 alin. (1) și art. 17, care intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
    p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
    CIPRIAN-CONSTANTIN ȘERBAN
    p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
    VIRGIL GURAN
    București, 21 aprilie 2022.Nr. 111.  +  ANEXĂ
    LISTA
    activităților casnice definite la art. 2 alin. (1) lit. a) din lege
    Nr. crt.Activitatea casnică
    1.Curățenia/Igienizarea locuinței
    2.Strângerea resturilor vegetale din grădină
    3.Întreținerea spațiilor verzi
    4.Întreținerea și irigarea răsadurilor și a plantelor
    5.Toaletarea pomilor
    6.Plantarea pomilor, arborilor și arbuștilor
    7.Plantarea răsadurilor
    8.Călcatul rufelor
    9.Spălarea rufelor manual sau la mașina de spălat
    10.Spălarea covoarelor (altele decât cele înnodate manual)
    11.Prepararea hranei
    12.Aranjarea și servirea mesei
    13.Debarasarea și spălarea vaselor
    14.Hrănirea și/sau îngrijirea animalelor de companie
    15.Plimbarea câinilor sau a altor animale de companie
    16.Transportarea animalelor de companie la/de la cabinetul veterinar
    17.Curățarea și întreținerea piscinei/a acvariilor
    18.Realizarea de cumpărături
    19.Tăierea și despicarea lemnelor pentru foc
    20.Căratul lemnelor și al materialelor pentru foc
    21.Încărcatul-descărcatul de obiecte casnice
    22.Spălarea și curățarea autovehiculelor
    23.Recoltarea fructelor și a legumelor
    24.Spălarea geamurilor și a tâmplăriei
    25.Văruirea pomilor
    26.Efectuarea igienei corporale a persoanelor dependente
    27.Îmbrăcarea și dezbrăcarea persoanelor dependente
    28.Hrănirea și hidratarea persoanelor dependente
    29.Efectuarea igienei eliminărilor persoanelor dependente
    30.Transferul și mobilizarea persoanelor dependente
    31.Facilitarea comunicării persoanelor dependente cu alte persoane
    32.Facilitarea deplasării persoanelor dependente în interior
    33.Facilitarea deplasării și însoțirea persoanelor dependente în exterior
    34.Acompanierea persoanelor dependente la activități desocializare și/sau socializarea cu persoanele dependente
    (la 25-04-2024, Actul a fost completat de Punctul 20. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 38 din 23 aprilie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 388 din 25 aprilie 2024 )
    -----