ORDONANȚĂ nr. 4 din 18 ianuarie 2024pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 51 din 19 ianuarie 2024
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 1 pct. VII.4 din Legea nr. 413/2023 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță. + Articolul IOrdonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 29 iunie 1998, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 38, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 38(1) Pe sectoarele de drumuri publice aflate în intravilanul localităților, cu excepția autostrăzilor și drumurilor expres, unitățile administrativ-teritoriale sunt obligate să întrețină șanțurile, rigolele, podețele, plantațiile, trotuarele, căile pietonale și pistele pentru bicicliști.2. La articolul 47, alineatul (15^1) se modifică și va avea următorul cuprins:(15^1) Lucrările legate de desființarea, mutarea sau modificarea rețelelor de interes public de transport și distribuție de energie electrică, respectiv de gaze naturale se execută în baza unui studiu de coexistență, care se realizează conform reglementărilor în vigoare, iar costurile generate de aceste lucrări se suportă în mod egal de către beneficiarul lucrărilor și de către operatorii economici care dețin aceste rețele.3. La articolul 60, alineatele (11) și (12) se modifică și vor avea următorul cuprins:(11) În punctele de trecere a frontierei, personalul prevăzut la art. 61^2 lit. c) efectuează controlul vehiculelor rutiere privind respectarea maselor maxime admise, totală și pe axe, cu sisteme automate de cântărire și a dimensiunilor maxime admise prevăzute în anexele nr. 2 și 3, indiferent de țara de înmatriculare.(12) Modalitatea de desfășurare a controlului prevăzut la alin. (11) și categoriile de vehicule supuse controlului se stabilesc prin normele prevăzute la art. 41 alin. (2).4. La articolul 60, după alineatul (14) se introduc două noi alineate, alin. (15) și (16), cu următorul cuprins:(15) În exercitarea controlului prevăzut la alin. (11) pot fi utilizate rezultatele măsurărilor prin cântărire obținute cu ajutorul mijloacelor de măsurare aparținând autorităților competente din statele membre ale Uniunii Europene cu care România are deschise puncte de trecere a frontierei. Modalitatea de cooperare în vederea schimbului de informații se reglementează prin acordurile bilaterale încheiate între România și statele vecine membre ale Uniunii Europene privind măsurile de fluidizare a traficului rutier internațional de marfă și reducerea timpilor de așteptare la punctele de trecere a frontierei.(16) Mijloacele de măsurare prevăzute la alin. (15) trebuie să dețină statutul de mijloace de măsurare legale în statele membre ale Uniunii Europene în care sunt utilizate, în conformitate cu Recomandarea internațională OIML nr. R134-1/2006 «Instrumente automate pentru cântărirea vehiculelor rutiere în mișcare și măsurarea sarcinilor pe osie» a Organizației Internaționale de Metrologie Legală.5. La articolul 61 alineatul (1), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:b) încălcarea prevederilor art. 41 alin. (1) și (2), cu avertisment sau, după caz, cu amendă. Sancțiunile contravenționale pentru depășirea maselor și/sau dimensiunilor maxime admise se clasifică gradual, în funcție de gravitatea contravenției, în contravenții minore, grave și foarte grave.Sancțiunile respective se aplică după cum urmează: (i) pentru depășirea masei totale maxime admise sau depășirea masei totale autorizate prin AST:La constatarea masei totale prin cântărire nu se aplică tarife suplimentare, nu se eliberează AST și nu se aplică sancțiuni contravenționale dacă masa totală maximă admisă este depășită cu cel mult 5% inclusiv.Contravenții minore:– până la 5% inclusiv - de la 1.500 lei la 1.800 lei, dacă depășirea masei totale maxime admise sau masei totale autorizate prin AST se constată din documentele de transport.Contravenții grave, dacă depășirea masei totale maxime admise sau masei totale autorizate prin AST se constată prin cântărire sau din documentele de transport:– cu mai mult de 5%, dar nu mai mult de 10% inclusiv - de la 6.000 lei la 10.000 lei;– cu mai mult de 10%, dar nu mai mult de 20% inclusiv - de la 10.000 lei la 12.000 lei.Contravenții foarte grave, dacă depășirea masei totale maxime admise sau a masei totale autorizate prin AST se constată prin cântărire sau din documentele de transport:– cu mai mult de 20%, dar nu mai mult de 25% inclusiv - de la 12.000 lei la 15.000 lei;– cu mai mult de 25% - de la 15.000 lei la 20.000 lei;(ii) pentru depășirea maselor maxime admise pe axe sau depășirea maselor pe axe autorizate prin AST:La constatarea masei pe axe prin cântărire nu se aplică tarife suplimentare, nu se eliberează AST și nu se aplică sancțiuni contravenționale dacă masa maximă admisă pe axe este depășită cu cel mult 4% inclusiv.La constatarea masei pe axe prin cântărire nu se aplică tarife suplimentare, nu se aplică sancțiuni contravenționale dacă masa maximă autorizata prin AST este depășită cu cel mult 4% inclusiv și dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:a) nu este depășită masa totală autorizată prin AST;b) nu sunt depășite masele maxime pe axe care pot fi autorizate, prevăzute la art. 41 alin. (8);– axa simplă:Contravenții minore:– cu mai mult de 4%, dar nu mai mult de 5% inclusiv - de la 150 lei la 300 lei.Contravenții grave:– cu mai mult de 5%, dar nu mai mult de 10% inclusiv - de la 300 lei la 900 lei.– cu mai mult de 10%, dar nu mai mult de 20% inclusiv - de la 900 lei la 6.000 lei.Contravenții foarte grave:– cu mai mult de 20%, dar nu mai mult de 30% inclusiv - de la 6.000 lei la 19.000 lei.– cu mai mult de 30% - de la 20.000 lei la 25.000 lei;– axa dublă:Contravenții minore:– cu mai mult de 4%, dar nu mai mult de 5% inclusiv - de la 240 lei la 1.200 lei.Contravenții grave:– cu mai mult de 5%, dar nu mai mult de 10% inclusiv - de la 1.200 lei la 3.300 lei;– cu mai mult de 10%, dar nu mai mult de 20% inclusiv - de la 3.300 lei la 10.000 lei.Contravenții foarte grave:– cu mai mult de 20%, dar nu mai mult de 30% inclusiv - de la 10.000 lei la 18.000 lei;– cu mai mult de 30% - de la 20.000 lei la 25.000 lei;– axa triplă:Contravenții minore:– cu mai mult de 4%, dar nu mai mult de 5% inclusiv - de la 210 lei la 1.000 lei.Contravenții grave:– cu mai mult de 5%, dar nu mai mult de 10% inclusiv - de la 1.000 lei la 4.500 lei;– cu mai mult de 10%, dar nu mai mult de 20% inclusiv - de la 4.000 lei la 13.500 lei.Contravenții foarte grave:– cu mai mult de 20%, dar nu mai mult de 30% inclusiv - de la 13.500 lei la 25.000 lei;– cu mai mult de 30% - de la 25.000 lei la 30.000 lei;(iii) pentru depășirea dimensiunilor maxime admise sau depășirea dimensiunilor autorizate prin AST:– lungime:La constatarea lungimii prin măsurare nu se aplică tarife suplimentare, nu se eliberează AST și nu se aplică sancțiuni contravenționale dacă lungimea maximă admisă este depășită cu cel mult 1% inclusiv:Contravenții minore:– cu până la 5% inclusiv a lungimii autorizate prin AST - de la 150 lei la 250 lei; – cu mai mult de 1%, dar nu mai mult de 5% inclusiv a lungimii maxime admise - de la 150 lei la 250 lei.Contravenții grave:– cu mai mult de 5%, dar nu mai mult de 10% inclusiv a lungimii maxime admise sau a lungimii autorizate prin AST - de la 400 lei la 500 lei;– cu mai mult de 10%, dar nu mai mult de 20% inclusiv a lungimii maxime admise sau a lungimii autorizate prin AST - de la 800 lei la 1.000 lei.Contravenții foarte grave:– cu mai mult de 20% a lungimii maxime admise sau a lungimii autorizate prin AST - de la 8.000 lei la 10.000 lei;– lățime:La constatarea lățimii prin măsurare nu se aplică tarife suplimentare, nu se eliberează AST și nu se aplică sancțiuni contravenționale dacă lățimea maximă admisă este depășită cu cel mult 2% inclusiv:Contravenții minore:– cu până la 5% inclusiv a lățimii autorizate prin AST - de la 300 lei la 400 lei;– cu mai mult de 2%, dar nu mai mult de 5% inclusiv a lățimii maxime admise - de la 300 lei la 400 lei.Contravenții grave:– cu mai mult de 5%, dar nu mai mult de 10% inclusiv a lățimii maxime admise sau a lățimii autorizate prin AST - de la 400 lei la 600 lei;– cu mai mult de 10%, dar nu mai mult de 20% inclusiv a lățimii maxime admise sau a lățimii autorizate prin AST - de la 800 lei la 1.000 lei.Contravenții foarte grave:– cu mai mult de 20% a lățimii maxime admise sau a lățimii autorizate prin AST - de la 8.000 lei la 10.000 lei;– înălțime:La constatarea înălțimii prin măsurare nu se aplică tarife suplimentare, nu se eliberează AST și nu se aplică sancțiuni contravenționale dacă înălțimea maximă admisă este depășită cu cel mult 1,0 cm.Contravenții minore:– cu până la 1% inclusiv a înălțimii autorizate prin AST - de la 100 lei la 300 lei;– cu mai mult de 1,0 cm, dar nu mai mult de 1% inclusiv a înălțimii maxime admise - de la 100 lei la 300 lei.Contravenții grave:– cu mai mult de 1%, dar nu mai mult de 5% inclusiv a înălțimii maxime admise sau a înălțimii autorizate prin AST - de la 300 lei la 500 lei;– cu mai mult de 5%, dar nu mai mult de 10% inclusiv a înălțimii maxime admise sau a înălțimii autorizate prin AST - de la 1.500 lei la 2.000 lei.Contravenții foarte grave:– cu mai mult de 10%, dar nu mai mult de 20% inclusiv a înălțimii maxime admise sau a înălțimii autorizate prin AST - de la 3.000 lei la 4.000 lei;– cu mai mult de 20% a înălțimii maxime admise sau a înălțimii autorizate prin AST - de la 8.000 lei la 10.000 lei;6. La articolul 61^1, alineatul (8) se modifică și va avea următorul cuprins:(8) În cazul vehiculelor înmatriculate în alte state, procesele-verbale de constatare a contravenției, devenite titlu executoriu, se comunică în scris Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, în cel mult 30 de zile de la încheierea acestora, de către instituția din care face parte personalul cu atribuții de control, menționând numele și prenumele contravenientului, numărul documentului de identitate, numărul și statul de înmatriculare a mijlocului de transport utilizat la săvârșirea contravenției, numărul procesului-verbal de constatare a contravenției, precum și amenda datorată, pentru a fi luate în evidență și a fi condiționată de achitarea acesteia intrarea pe teritoriul României a vehiculului condus de contravenient în momentul săvârșirii contravenției. + Articolul IIPrezenta ordonanță intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art. I pct. 5, care intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării.
PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Marian Neacșu
Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,
Marian-Cătălin Predoiu
Ministrul transporturilor și infrastructurii,
Sorin-Mihai Grindeanu
Secretarul general al Guvernului,
Mircea Abrudean
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Adrian-Ioan VeșteaBucurești, 18 ianuarie 2024.Nr. 4.------
EMITENT |