ORDIN nr. 4.340 din 21 decembrie 2023privind modificarea și completarea anexelor nr. 1 și 2 la Ordinul ministrului sănătății nr. 2.408/2023 pentru aprobarea prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deținătorii de autorizație de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții acestora, distribuitorii angro și furnizorii de servicii medicale și medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relații contractuale cu Ministerul Sănătății, casele de asigurări de sănătate și/sau direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, cuprinse în Catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România, a prețurilor de referință generice și a prețurilor de referință inovative
EMITENT
  • MINISTERUL SĂNĂTĂȚII
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1178 din 27 decembrie 2023



    Văzând Referatul de aprobare nr. A.R. 23.537 din 21.12.2023 al Direcției farmaceutice și dispozitive medicale din cadrul Ministerului Sănătății, având în vedere prevederile art. 890 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare,ținând cont de prevederile Ordinului ministrului sănătății nr. 368/2017 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul și procedura de aprobare a prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările și completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,ministrul sănătății emite următorul ordin:  +  Articolul IAnexele nr. 1 și 2 la Ordinul ministrului sănătății nr. 2.408/2023 pentru aprobarea prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deținătorii de autorizație de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții acestora, distribuitorii angro și furnizorii de servicii medicale și medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relații contractuale cu Ministerul Sănătății, casele de asigurări de sănătate și/sau direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, cuprinse în Catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România, a prețurilor de referință generice și a prețurilor de referință inovative, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 683 și 683 bis din 25 iulie 2023, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.  +  Articolul IIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare începând cu luna ianuarie 2024.
    Ministrul sănătății,
    Alexandru Rafila
    București, 21 decembrie 2023.Nr. 4.340.  +  ANEXĂ
    MODIFICĂRI ȘI COMPLETĂRI
    ale anexelor nr. 1 și 2 la Ordinul ministrului sănătății nr. 2.408/2023 pentru aprobarea prețurilor maximale
    ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deținătorii de autorizație
    de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții acestora, distribuitorii angro și furnizorii de servicii medicale
    și medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relații contractuale cu Ministerul Sănătății,
    casele de asigurări de sănătate și/sau direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București,
    cuprinse în Catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România,
    a prețurilor de referință generice și a prețurilor de referință inovative
    1. În anexa nr. 1, după poziția nr. 6455 se introduc 23 de noi poziții, pozițiile nr. 6456-6478, cu următorul cuprins:
    Nr crt.Semn./Obs.StareCodDenumire produsFormaConcentrațieFirma/ȚaraDCIAmbalajGr_atcStat_frmStat_anmPreț prod. (lei)Preț ridicata maximal fără TVA (lei)Preț amănuntul maximal cu TVA (lei)ObservațiiValabilitate preț
    6456NW69640001ABRAXANE 5 mg/mlPULB. PT. DISPERSIE PERF.5 mg/mlALLIANCE HEALTHCARE ROMANIA - S.R.L. - ROMÂNIAPACLITAXELUMCutie cu 1 flac. a 100 mg pulb. pt. dispersie perf. (3 ani)L01CD01MI1781,801811,802013,01Autorizație pentru nevoi speciale nr. 836/2023 Cant. 72 de cutiiPrețurile sunt valabile până la data de 8.11.2024.
    6457NW69520001ABRAXANE 5 mg/mlPULB. PT. DISPERSIE PERF.5 mg/mlALLIANCE HEALTHCARE ROMANIA - S.R.L. - ROMÂNIAPACLITAXELUMCutie cu 1 flac. a 100 mg pulb. pt. dispersie perf. (3 ani)L01CD01MI1291,161321,161478,21Autorizație pentru nevoi speciale nr. 837/2023 Cant. 27 de cutiiPrețurile sunt valabile până la data de 14.11.2024.
    6458NW63723001ARTESUN 60 mgPULB. + SOLV. PT. SOL. INJ.60 mgCN UNIFARM - S.A. - ROMÂNIAARTESUNATECutie cu 1 flac. cu pulb. artesunat pt. sol. inj. x 1 fiolă cu sol. bicarbonat de sodiu 50 mg/ml - 1 ml + 1 fiolă cu sol. NaCl 9 mg/ml - 5 ml (36 de luni)P01BE03MI850,00880,00997,35Autorizație pentru nevoi speciale nr. 838/2023 Cant. 25 de cutiiPrețurile sunt valabile până la data de 21.11.2024.
    6459W69625001AIRBUFO FORSPIRO 320 micrograme/ 9 microgramePULB. DE INHAL. UNIDOZĂ320 micrograme/ 9 microgrameSANDOZ PHARMACEUTICALS - S.R.L. - ROMÂNIACOMBINAȚII (BUDESONIDUM + FORMOTEROLUM)Cutie cu 1 dispozitiv de inhalat din plastic de culoare roșie/albă ce conține 1 blist. OPA-Al-PVC/Al x 60 doze cu pulb. de inhalat unidoză (ambalaj individual) (2 ani)R03AK07MGgeneric88,7099,34125,61Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    6460W69608002DASATINIB SANDOZ 100 mgCOMPR. FILM.100 mgSANDOZ PHARMACEUTICALS - S.R.L. - ROMÂNIADASATINIBUMCutie cu 1 flac. PEID x 30 compr. film. (3 ani)L01EA02MGgeneric3570,473600,473962,66Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    6461W69704001TRABECTEDIN EVER PHARMA 1 mgPULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF.1 mgEVER VALINJECT GMBH - AUSTRIATRABECTEDINUMCutie cu 1 flac. din sticlă incoloră cu pulb. pt. conc. pt. sol. perf. (2 ani)L01CX01MGgeneric4260,664290,664714,97Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    6462W69703001TRABECTEDIN EVER PHARMA 0,25 mgPULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF.0,25 mgEVER VALINJECT GMBH - AUSTRIATRABECTEDINUMCutie cu 1 flac. din sticlă incoloră cu pulb. pt. conc. pt. sol. perf. (2 ani)L01CX01MGgeneric1104,681134,681274,95Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    6463W69600003ZIRVIN 200 mgCOMPR.200 mgZENTIVA K.S. - REPUBLICA CEHĂACICLOVIRUMCutie cu blist. PVC/Al x 20 compr. (2 ani)J05AB01MGgeneric18,3920,9728,34Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    6464W69601003ZIRVIN 400 mgCOMPR.400 mgZENTIVA K.S. - REPUBLICA CEHĂACICLOVIRUMCutie cu blist. PVC/Al x 10 compr. (2 ani)J05AB01MGgeneric10,8012,3116,64Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    6465W69696003PANTOPRAZOL KALCEKS 40 mgPULB. PT. SOL. INJ.40 mgAS KALCEKS - LETONIAPANTOPRAZOLUMCutie cu 10 flac. din sticlă incoloră, de capacitate 10 ml cu pulb. pt sol. inj. (2 ani)A02BC02MGgeneric72,8081,53103,09Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    6466W69639001STELARA 90 mgSOL INJ. ÎN STILOU INJECTOR (PEN) PREUMPLUT90 mg/mlJANSSEN-CILAG INTERNATIONAL NV - BELGIAUSTEKINUMABCutie cu 1 stilou injector (pen) preumplut x 1 ml sol. (3 ani)L04AC05MIinovativ10001,8010031,8010972,81Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    6467W53437002FENOFIBRAT TERAPIA 160 mgCOMPR. FILM.160 mgTERAPIA - S.A. - ROMÂNIAFENOFIBRATUMCutie cu 3 blist. PVC-Aclar/Al x 10 compr. film. (3 ani)C10AB05MGgeneric19,5922,3330,18Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    6468W65673002IMATINIB ACCORD 100 mgCOMPR. FILM.100 mgACCORD HEALTHCARE S.L.U. - SPANIAIMATINIBUMBlist. Al/Al x 60 x 1 compr. film. (24 de luni)L01EA01MGgeneric244,58269,04328,44Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    6469W68889002ONDEXXYA 200 mgPULB. PT. SOL. PERF.200 mgASTRA ZENECA AB - SUEDIAANDEXANET ALFAAmbalaj cu 5 flacoane a câte 20 ml x 200 mg pulbere (flacon nedeschis: 3 ani păstrat la 2 °C - 8 °C)V03AB38MIinovativ77957,4077987,4085044,42Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    6470NW69520001ABRAXANE 5 mg/mlPULB. PT. DISPERSIE PERF.5 mg/mlALLIANCE HEALTHCARE ROMANIA - S.R.L. - ROMÂNIAPACLITAXELUMCutie cu 1 flac. a 100 mg pulb. pt. dispersie perf. (3 ani)L01CD01MI1291,161321,161478,21Autorizație pentru nevoi speciale nr. 841/2023 Cant. 27 de cutiiPrețurile sunt valabile până la data de 26.11.2024.
    6471NW63723001ARTESUN 60 mgPULB.+SOLV. PT. SOL. INJ.60 mgCN UNIFARM - S.A. - ROMÂNIAARTESUNATECutie cu 1 flac. cu pulb. artesunat pt. sol. inj. x 1 fiolă cu sol. bicarbonat de sodiu 50 mg/ml - 1 ml + 1 fiolă cu sol. NaCl 9 mg/ml - 5 ml (36 de luni)P01BE03MI850,00880,00997,35Autorizație pentru nevoi speciale nr. 839/2023 Cant. 15 cutiiPrețurile sunt valabile până la data de 23.11.2024.
    6472NW63723001ARTESUN 60 mgPULB.+SOLV. PT. SOL. INJ.60 mgCN UNIFARM - S.A. - ROMÂNIAARTESUNATECutie cu 1 flac. cu pulb. artesunat pt. sol. inj. x 1 fiolă cu sol. bicarbonat de sodiu 50 mg/ml - 1 ml + 1 fiolă cu sol. NaCl 9 mg/ml - 5 ml (36 de luni)P01BE03MI850,00880,00997,35Autorizație pentru nevoi speciale nr. 840/2023 Cant. 25 de cutiiPrețurile sunt valabile până la data de 23.11.2024.
    6473W69843001RAXONE 150 mgCOMPR. FILM.150 mgCHIESI FARMACEUTICI S.P.A. - ITALIAIDEBENONUMCutie cu flac. PEID x 180 compr. film. (5 ani)N06BX13MIorfan18289,3618319,3620006,25Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    6474W69813001ZINNAT 500 mgCOMPR. FILM.500 mgSANDOZ PHARMACEUTICALS - S.R.L. - ROMÂNIACEFUROXIMUMCutie cu 1 blist. OPA-Al-PVC/Al x 10 compr. film. (3 ani)J01DC02MIinovativ21,4824,4933,10Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    6475W69812001ZINNAT 250 mgCOMPR. FILM.250 mgSANDOZ PHARMACEUTICALS - S.R.L. - ROMÂNIACEFUROXIMUMCutie cu 1 blist. OPA-Al-PVC/Al x 10 compr. film. (3 ani)J01DC02MIinovativ12,5714,3319,37Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    6476W69810001ZINNAT 125 mg/5 mlGRAN. PT. SUSP. ORALĂ125 mg/5 mlSANDOZ PHARMACEUTICALS - S.R.L. - ROMÂNIACEFUROXIMUMCutie cu 1 flac. din sticlă brună conținând granule pt. 50 ml susp. orală + 1 măsură dozatoare a 5 ml (2 ani după ambalarea pt. comercializare; suspensia reconstituită - 10 zile)J01DC02MIinovativ11,4113,0117,58Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    6477W69811001ZINNAT 125 mgCOMPR. FILM.125 mgSANDOZ PHARMACEUTICALS - S.R.L. - ROMÂNIACEFUROXIMUMCutie cu 1 blist. OPA-Al-PVC/Al x 10 compr. film. (3 ani)J01DC02MIinovativ10,6012,0816,33Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    6478NW69157001WILZIN 50 mgCAPS.50 mgCN UNIFARM - S.A. - ROMÂNIAACETAT DE ZINC DIHIDRATCutie cu 1 flac. x 250 caps. (3 ani)A16AX05MI1241,601271,601424,19Autorizație pentru nevoi speciale nr. 835/2023 Cant. 4 cutiiPrețurile sunt valabile până la data de 8.11.2024.
    2. În anexa nr. 1, pozițiile nr. 267, 323, 889, 890, 895, 896, 897, 899, 900, 902, 903, 904, 905, 1266, 1332, 1402, 1414, 1415, 1416, 1880, 1950, 2153, 2562, 2563, 2578, 2579, 2975, 3077, 3107, 3108, 3367, 3368, 3369, 3753, 3926, 3986, 3987, 4070, 4071, 4072, 4656, 4661, 4662, 4663, 4664, 4665, 4735, 4736, 4784, 4787, 4834, 5214, 5215, 5216, 5330, 5331, 5380, 5418, 5419, 5614, 5615, 5616, 5620, 5621, 6070, 6084, 6085, 6176, 6177, 6178 și 6179 se modifică și vor avea următorul cuprins:
    Nr crt.Semn/obs.StarecodDenumire produsFormaConcentrațieFirma/ȚaraDCIAmbalajgr_atcstat_frmstat_anmPreț prod. (lei)Preț ridicata maximal fără TVA (lei)Preț amănuntul maximal cu TVA (lei)ObservațiiValabilitate preț
    267W64494001ALOFISEL 5 x 10(6)celule/mlSUSP. INJ.5 x 10(6) celule/mlTAKEDA PHARMA A/S - DANEMARCADARVADSTROCELUMCutie cu 4 flac. din sticlă x 6 ml susp. (72 ore)L04AX08MOorfan247405,00247435,00269742,30Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    ..........................
    323NW68367001AMBISOME 50 mgPULB. PT. CONC. PT. DISPERSIE PERF.ROMASTRU TRADING - S.R.L. - ROMÂNIAAMPHOTERICINUMBCutie cu 10 flac. cu pulb. pt. conc. pt. dispersie perfuzabilă J02AA01MI13988,8914018,8715318,74Medicamentul poate fi comercializat până la epuizarea cantităților existente, dar nu mai mult de 12 luni de la data expirării Autorizației pentru nevoi speciale nr. 686/2022.Prețurile sunt valabile până la data de 13.01.2025.
    ..............................
    889W62794001BRILIQUECOMPR. FILM.60 mgASTRAZENECA AB - SUEDIATICAGRELORBlister calendar transparent din PVC-PVdC/Al (cu simbolurile soare/lună) x 56 compr. film. (3 ani)B01AC24MIinovativ193,98213,38260,49Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    890W56291004BRILIQUECOMPR. FILM.90 mgASTRAZENECA AB - SUEDIATICAGRELORCutie cu 4 blist. calendar transparent din PVC-PVdC/Aluminiu (cu simbolurile soare/lună) x 14 compr. film. (3 ani)B01AC24MIinovativ245,28269,81329,38Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    ..............................
    895W60935001BRINTELLIX 10 mgCOMPR. FILM.10 mgH. LUNDBECK A/S - DANEMARCAVORTIOXETINUMCutie cu blister transparent PVC/PVDC/Al x 28 compr. film. (4 ani)N06AX26MIinovativ96,18107,72131,51Prețurile sunt valabile până la data de 30.04.2024.
    896W60999001BRINTELLIX 20 mgCOMPR. FILM.20 mgH. LUNDBECK A/S - DANEMARCAVORTIOXETINUMCutie cu blister transparent PVC/PVDC/Al x 28 compr. film. (4 ani)N06AX26MIinovativ159,52175,47214,22Prețurile sunt valabile până la data de 30.04.2024.
    897W60998001BRINTELLIX 5 mgCOMPR. FILM.5 mgH. LUNDBECK A/S - DANEMARCAVORTIOXETINUMCutie cu blister transparent PVC/PVDC/Al x 28 compr. film. (4 ani)N06AX26MIinovativ48,0954,8269,32Prețurile sunt valabile până la data de 30.04.2024.
    .........................
    899W63823001BRIVIACT 10 mgCOMPR. FILM.10 mgUCB PHARMA - S.A. - BELGIABRIVARACETAMUMCutie cu blistere din PVC/PCTFE - Al x 14 comprimate filmate (4 ani)N03AX23MIinovativ80,2689,89113,66Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2024.
    900W63827001BRIVIACT 100 mgCOMPR. FILM.100 mgUCB PHARMA - S.A. - BELGIABRIVARACETAMUMCutie cu blistere din PVC/PCTFE - Al x 56 comprimate filmate (4 ani)N03AX23MIinovativ334,85364,85435,84Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2024.
    ..........................
    902W63829001BRIVIACT 10 mg/mlSOL. ORALĂ10 mg/mlUCB PHARMA - S.A. - BELGIABRIVARACETAMUMCutie cu 1 flac. din sticlă brună, 300 ml, prevăzut cu sistem de închidere securizat pt. copii (PE) + 1 seringă pt. administrare orală (PP, PE), gradată, a 5 ml și 10 ml + 1 adaptor pt. seringă (PE) (3 ani)N03AX23MIinovativ330,55360,55431,15Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2024.
    903W63824001BRIVIACT 25 mgCOMPR. FILM.25 mgUCB PHARMA - S.A. - BELGIABRIVARACETAMUMCutie cu blistere din PVC/PCTFE - Al x 56 comprimate filmate (4 ani)N03AX23MIinovativ331,46361,46432,14Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2024.
    904W63825001BRIVIACT 50 mgCOMPR. FILM.50 mgUCB PHARMA - S.A. - BELGIABRIVARACETAMUMCutie cu blistere din PVC/PCTFE - Al x 56 comprimate filmate (4 ani)N03AX23MIinovativ308,51338,51407,13Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2024.
    905W63826001BRIVIACT 75 mgCOMPR. FILM.75 mgUCB PHARMA - S.A. - BELGIABRIVARACETAMUMCutie cu blistere din PVC/PCTFE - Al x 56 comprimate filmate (4 ani)N03AX23MIinovativ357,34387,34460,35Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2024.
    ...........................
    1266NW69336001CLONIDIN-RATIOPHARM 150 mcg/mlSOL. INJ.150 mcg/mlCN UNIFARM - S.A. - ROMÂNIACLONIDINUMCutie cu 5 fiole x 1 ml sol. inj.C02AC01MG27,0030,7840,26Cant. 299297 cutiiPrețurile sunt valabile până la data de 20.12.2024.
    ..........................
    1332W63371003COLOBREATHECAPS. CU PULB. DE INHAL.1662500 UITEVA BV - OLANDACOLISTIMETAT DE SODIUCutie cu 7 blistere OPA/Al/PVC x 8 capsule + inhalator de pulbere Turbospin (3 ani)J01XB01MIinovativ4116,764146,764558,12Prețurile sunt valabile până la data de 31.05.2024.
    .......................
    1402NW69339001COSMEGEN LYOVAC 500 microgramePULB. PT. SOL. INJ.500 microgrameCN UNIFARM - S.A. - ROMÂNIADACTINOMICINUMCutie cu 1 flac. a 500 micrograme pulb. pt. sol inj. (36 de luni)L01DA01MI328,00358,00428,37Cant. 1.161 de cutiiPrețurile sunt valabile până la data de 27.12.2024.
    ..........................
    1414W65286001CRYSVITA 10 mgSOL. INJ.10 mg/mlKYOWA KIRIN HOLDINGS B.V. - OLANDABUROSUMABUMCutie cu 1 flac. din sticlă transparentă (conține burosumab 10 mg în 1 ml sol.) (2 ani)M05BX05MOorfan11361,9511391,9512455,38Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    1415W65287001CRYSVITA 20 mgSOL. INJ.20 mg/mlKYOWA KIRIN HOLDINGS B.V. - OLANDABUROSUMABUMCutie cu 1 flac. din sticlă transparentă (conține burosumab 20 mg în 1 ml sol.) (2 ani)M05BX05MOorfan22787,4422817,4424909,16Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    1416W65288001CRYSVITA 30 mgSOL. INJ.30 mg/mlKYOWA KIRIN HOLDINGS B.V. - OLANDABUROSUMABUMCutie cu 1 flac. din sticlă transparentă (conține burosumab 30 mg în 1 ml sol.) (2 ani)M05BX05MOorfan34212,9234242,9237362,93Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    ............................
    1880W67371002EMGALITY 120 mgSOL. INJ. ÎN STILOU INJECTOR (PEN) PREUMPLUT120 mg/mlELI LILLY NEDERLAND B.V.GALCANEZUMABUMCutie cu 3 seringi preumplute (sticlă) x 1 ml soluție, în 3 stilouri injectoare (penuri) preumplute (2 ani)N02CD02MIinovativ5553,405583,406124,06Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    .............................
    1950W67658001ENHERTU 100 mgPULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF.100 mgDAIICHI SANKYO EUROPE GMBH - GERMANIATRASTUZUMABUM DERUXTECANUMCutie cu 1 flac. din sticlă brună de 10 ml care conține 100 mg trastuzumab deruxtecan (3 ani)L01XC41MIinovativ7805,127835,118578,43Prețurile sunt valabile până la data de 31.05.2024.
    .........................
    2153W65149004FAMPYRACOMPR. ELIB. PREL.10 mgBIOGEN NETHERLANDS B.V. - OLANDAFAMPRIDINECutie x 56 comprimate cu eliberare prelungită (4 blistere x 14) (3 ani)N07XX07MIinovativ625,86655,86753,04Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2024.
    ............................
    2562!DCW58558001HALAVENSOL. INJ.0,44 mg/mlEISAI EUROPE LTD - MAREA BRITANIEERIBULINUMCutie cu un flacon a 5 ml din sticlă de tip x 2 ml de soluție injectabilăL01XX41MIinovativ1475,171505,171678,79Prețurile sunt valabile până la data de 31.05.2024.
    2563W67329001HALAVENSOL. INJ.0,44 mg/mlEISAI GMBH - GERMANIAERIBULINUMCutie cu un flacon a 5 ml din sticlă de tip x 2 ml de soluție injectabilă (4 ani)L01XX41MIinovativ1475,171505,171678,79Prețurile sunt valabile până la data de 31.05.2024.
    .......................
    2578!DCW61201001HEMANGIOL 3,75 mg/mlSOL. ORALĂ3,75 mg/mlPIERRE FABRE DERMATOLOGIE - FRANȚAPROPRANOLOLUMCutie x 1 flacon din sticlă brună x 120 ml soluție oralăC07AA05MIinovativ754,57784,57893,33Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    2579W69409001HEMANGIOL 3,75 mg/mlSOL. ORALĂ3,75 mg/mlPIERRE FABRE MEDICAMENT - FRANȚAPROPRANOLOLUMCutie cu 1 flac. din sticlă brună x 120 ml soluție orală (3 ani înainte de deschidere; după prima deschidere - 2 luni)C07AA05MIinovativ754,57784,57893,33Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    ........................
    2975W66757001KETOCONAZOLE HRA 200 mgCOMPR.200 mgHRA PHARMA RARE DISEASESKETOCONAZOLUMCutie cu 6 blist. PVC/Al x 10 compr. (3 ani)J02AB02MOorfan2447,532477,532738,66Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    .......................
    3077W65240002LAMZEDE 10 mgPULB. PT. SOL. PERF.10 mgCHIESI FARMACEUTICI S.P.A. - ITALIAVELMANAZA ALFAFlacon de 10 ml care conține 10 mg velmanaza alfa (2 ani)A16AB15MOorfan4354,034384,034816,74Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    .........................
    3107!DCW60450001LEMTRADACONC. PT. SOL. PERF.12 mg/1,2 mlGENZYME THERAPEUTICS LTD - MAREA BRITANIEALEMTUZUMABUMCutie x 1 flacon x 12 mg/1,2 mlL04AA34inovativ25922,4225952,4228326,29Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    3108W64873001LEMTRADA 12 mgCONC. PT. SOL. PERF.12 mg/1,2 mlSANOFI BELGIUM - BELGIAALEMTUZUMABUMCutie cu 1 flacon x 12 mg/1,2 ml (3 ani)L04AA34MIinovativ25922,4225952,4228326,29Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    ........................
    3367W64663002MAVENCLAD 10 mgCOMPR.10 mgMERCK EUROPE B.V. - OLANDACLADRIBINUMCutie cu blist. OPA/Al/PVC-Al x 4 compr. (ambalaj tip portofel) (3 ani)L04AA40MIinovativ22064,1722094,1724120,80Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    3368W64663001MAVENCLAD 10 mgCOMPR.10 mgMERCK EUROPE B.V. - OLANDACLADRIBINUMCutie cu blist. OPA/Al/PVC-Al x 1 compr. (ambalaj tip portofel) (3 ani)L04AA40MIinovativ5516,025546,026083,31Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    3369W65905001MAVIRET 100 mg/40 mgCOMPR. FILM.100 mg/40mgABBVIE DEUTSCHLAND GMBH CO. KG - GERMANIACOMBINAȚII (GLECAPREVIRUM + PIBRENTASVIRUM)Cutie cu 4 blist. PVC/PE/PCTFE/Al x 21 compr. film. (30 luni)J05AP57MIinovativ48086,0148116,0152484,60Prețurile sunt valabile până la data de 28.02.2024.
    ........................
    3753W56297010NEUROMULTIVITCOMPR. FILM.LANNACHER HEILMITTEL GES. M.B.H. - AUSTRIACOMBINAȚIICutie cu 2 blist. Al/Al x 10 compr. film. (3 ani)A11DBN1MGgeneric7,919,0212,19Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    .........................
    3926W64485001OCREVUS 300 mgCONC. PT. SOL. PERF.300 mgROCHE REGISTRATION GMBH - GERMANIAOCRELIZUMABCutie cu 1 flacon x 10 ml concentrat (18 luni)L04AA36MIinovativ21682,9921712,9923705,31Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2024.
    .........................
    3986W65630001OLUMIANT 2 mgCOMPR. FILM.2 mgELI LILLY NEDERLAND B.V.BARICITINIBUMCutie cu blist. PVC/PE/PCTFE/Alu x 35 compr. film. (2 ani)L04AA37MIinovativ3824,513854,514239,57Prețurile sunt valabile până la data de 30.04.2024.
    3987W63493001OLUMIANT 4 mgCOMPR. FILM.4 mgELI LILLY NEDERLAND B.V.BARICITINIBCutie cu blistere PVC/PE/PCTFE/Al x 35 comprimate filmate (2 ani)L04AA37MIinovativ3814,963844,964229,16Prețurile sunt valabile până la data de 30.04.2024.
    .........................
    4070W65560002OPDIVO 10 mg/mlCONC. PT. SOL. PERF.10 mg/mlBRISTOL-MYERS SQUIBB PHARMA EEIG - IRLANDANIVOLUMABUMCutie cu 1 flac. din sticlă de tip I x 10 ml (100 mg conc. pt. sol. perf.) (3 ani flacon nedeschis)L01FF01MIinovativ4936,624966,175451,28Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    4071W65560001OPDIVO 10 mg/mlCONC. PT. SOL. PERF.10 mg/mlBRISTOL-MYERS SQUIBB PHARMA EEIG - IRLANDANIVOLUMABUMCutie cu 1 flac. din sticlă de tip I x 40 mg conc. pt. sol. perf. (2 ani)L01FF01MIinovativ1917,591947,592161,02Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    4072W65560004OPDIVO 10 mg/mlCONC. PT. SOL. PERF.10 mg/mlBRISTOL-MYERS SQUIBB PHARMA EEIG - IRLANDANIVOLUMABUMCutie cu 1 flac. din sticlă de tip I x 12 ml (120 mg conc. pt. sol. perf.) (2 ani)L01FF01MIinovativ5978,996009,996587,95Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    .........................
    4656W62180001RASAGILINA RATIOPHARM 1 mgCOMPR.1 mgTEVA B.V.RASAGILINUMCutie cu blist Al/Al x 30 compr.N04BD02MGgeneric60,9068,2186,24Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    ........................
    4661!DCW62508001RAXONE 150 mgCOMPR. FILM.150 mgSANTHERA PHARMACEUTICALS (DEUTSCHLAND) GMBHIDEBENONUMCutie cu flac. PEID x 180 compr. film.N06BX13MIorfan18289,3618319,3620006,25Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    4662W64027003REAGILA 1,5 mgCAPS.1,5 mgGEDEON RICHTER PLC. - UNGARIACARIPRAZINUMCutie cu blistere PVC/PE/PVDC/Al x 28 capsule (5 ani)N05AX15MIinovativ199,56219,52267,99Prețurile sunt valabile până la data de 30.04.2024.
    4663W64028003REAGILA 3 mgCAPS.3 mgGEDEON RICHTER PLC. - UNGARIACARIPRAZINUMCutie cu blistere PVC/PE/PVDC/Al x 28 capsule (5 ani)N05AX15MIinovativ199,56219,52267,99Prețurile sunt valabile până la data de 30.04.2024.
    4664W64029001REAGILA 4,5 mgCAPS.4,5 mgGEDEON RICHTER PLC. - UNGARIACARIPRAZINUMCutie cu blistere PVC/PE/PVDC/Al x 28 capsule (5 ani)N05AX15MIinovativ199,56219,52267,99Prețurile sunt valabile până la data de 30.04.2024.
    4665W64030001REAGILA 6 mgCAPS.6 mgGEDEON RICHTER PLC. - UNGARIACARIPRAZINUMCutie cu blistere PVC/PE/PVDC/Al x 28 capsule (5 ani)N05AX15MIinovativ199,56219,52267,99Prețurile sunt valabile până la data de 30.04.2024.
    ..........................
    4735!DCW08891006REPLAGAL 1 mg/mlCONC. PT. SOL. PERF.1 mg/mlSHIRE HUMAN GENETIC THERAPIES AB - SUEDIAAGALSIDASUM ALFACutie x 4 flacoane x 3,5 ml concentrat pentru soluție perfuzabilă într-un flacon de 5 ml (2 ani)A16AB03MOinovativ24725,1924755,1627021,31Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2024.
    4736W68716002REPLAGAL 1 mg/mlCONC. PT. SOL. PERF.1 mg/mlTAKEDA PHARMACEUTICALS INTERNATIONAL AG IRELAND BRANCH - IRLANDAAGALSIDASUM ALFACutie x 4 flacon x 3,5 ml conc. pt. sol. perf. într-un flc. de 5 ml (2 ani)A16AB03MOinovativ24725,1924755,1627021,31Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2024.
    ......................
    4784!DCW63537001RHINATHIOL 100 mg/5 ml PENTRU COPIISIROP100 mg/5 mlSANOFI ROMANIA - S.R.L.CARBOCISTEINUMCutie cu 1 flacon din sticlă incoloră de tip III x 125 ml sirop + linguriță dozatoare 5 ml (3 ani)R05CB03MIinovativ14,5916,6322,48Prețurile sunt aprobate pentru o perioadă de 12 luni, în condițiile art. 5 alin. (7) din Normele aprobate prin OMS nr. 368/2017.Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    .....................
    4787W59124001RHOPHYLAC 300 micrograme/ 2 mlSOL. INJ. IN SERINGĂ PREUMPLUTĂ300 micrograme/ 2 mlCSL BEHRING GMBHIMUNOGLOBULINĂ ANTI-DCutie cu 1 seringă preumplută din sticlă care conține 2 ml sol. inj. + 1 ac de injecțieJ06BB01MIderivat din sânge204,57225,02274,71Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    ......................
    4834NW69323001ROBINUL 0,2 mg/mlSOL. INJ.0,2 mg/mlCN UNIFARM S.A. - ROMÂNIAGLICOPIRONIUM BROMIDUMCutie cu 10 fiole a câte 1 ml sol. inj. (3 ani)A03AB02MG107,95118,74144,96Cant. 10.000 de cutiiPrețurile sunt valabile până la data de 13.12.2024.
    .......................
    5214W66532003SPRAVATO 28 mgSPRAY NAZAL, SOLUȚIE28 mgJANSSEN CILAG INTERNATIONAL NVESKETAMINUMCutie cu 3 dispozitive de spray nazal (2 ani)N06AX27MIinovativ2634,232664,232942,16Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2024.
    5215W66532002SPRAVATO 28 mgSPRAY NAZAL, SOLUȚIE28 mgJANSSEN CILAG INTERNATIONAL NVESKETAMINUMCutie cu 2 dispozitive de spray nazal (2 ani)N06AX27MIinovativ1756,151786,141985,05Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2024.
    5216W66532001SPRAVATO 28 mgSPRAY NAZAL, SOLUȚIE28 mgJANSSEN CILAG INTERNATIONAL NVESKETAMINUMCutie cu 1 dispozitiv de spray nazal (2 ani)N06AX27MIinovativ1035,701065,701199,76Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2024.
    ......................
    5330W65827001SUVEZEN 10 mg/10 mgCOMPR. FILM.10 mg/10 mgSANOFI ROMANIA - S.R.L.COMBINAȚII (ROSUVASTATINUM + EZETIMIBUM)Cutie cu blist. OPA-Al-PVC/Al x 30 compr. film.C10BA06MGgeneric46,5053,0167,03Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    5331W65828001SUVEZEN 20 mg/10 mgCOMPR. FILM.20 mg/10 mgSANOFI ROMANIA - S.R.L.COMBINAȚII (ROSUVASTATINUM + EZETIMIBUM)Cutie cu blist. OPA-Al-PVC/Al x 30 compr. film.C10BA06MGgeneric52,1658,4273,87Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    .......................
    5380W68000001TALTZSOL. INJ. ÎN STILOU PREUMPLUT80 mgELI LILLY AND COMPANY (IRELAND) LIMITED - IRLANDAIXEKIZUMABUMCutie cu 1 stilou injector preumplut (2 ani)L04AC13MIinovativ3715,333745,334120,56Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2024.
    ........................
    5418W65150001TECFIDERA 120 mgCAPS. GASTROREZ.120 mgBIOGEN NETHERLANDS B.V. - OLANDADIMETHYL FUMARATECutie cu blistere PVC/PE/PVDC-PVC aluminiu x 14 capsule gastrorezistente (4 ani)L04AX07MIinovativ447,90477,90559,06Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    5419W65151001TECFIDERA 240 mgCAPS. GASTROREZ.240 mgBIOGEN NETHERLANDS B.V. - OLANDADIMETHYL FUMARATECutie cu blist. PVC/PE/PVDC-PVC aluminiu x 56 de capsule gastrorezistente (2 ani)L04AX07MIinovativ3498,763528,763884,50Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    .....................
    5614W66826001TREPULMIX 10 mg/mlSOL. PERF.10 mg/mlSCIPHARM SARLTREPROSTINILUM1 flac. de 10 ml din sticlă transparentă cu dop din cauciuc și prevăzut cu un capac roșu x 100 mg treprostinil (3 ani)B01AC21MOorfan38436,8038466,7541966,96Prețurile sunt valabile până la data de 30.04.2024.
    5615W66824001TREPULMIX 2,5 mg/mlSOL. PERF.2,5 mg/mlSCIPHARM SARLTREPROSTINILUM1 flac. de 10 ml din sticlă transparentă cu dop din cauciuc și prevăzut cu un capac albastru x 25 mg treprostinil (3 ani)B01AC21MOorfan11959,4011989,3913106,60Prețurile sunt valabile până la data de 30.04.2024.
    5616W66825001TREPULMIX 5 mg/mlSOL. PERF.5 mg/mlSCIPHARM SARLTREPROSTINILUM1 flac. de 10 ml din sticlă transparentă cu dop din cauciuc și prevăzut cu un capac verde x 50 mg treprostinil (3 ani)B01AC21MOorfan22934,9522964,9225069,95Prețurile sunt valabile până la data de 30.04.2024.
    .....................
    5620W66880001TRESUVI 2,5 mg/mlSOL. PERF.2,5 mg/mlAMOMED PHARMA GMBHTREPROSTINILUMCutie cu 1 flac. din sticlă transparentă de 10 ml care conține 10 ml sol. perf. (3 ani; după prima deschidere - 30 de zile la 30° C)B01AC21MGgeneric5346,255376,255898,26Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    5621W66881001TRESUVI 5 mg/mlSOL. PERF.5 mg/mlAMOMED PHARMA GMBHTREPROSTINILUMCutie cu 1 flac. din sticlă transparentă de 10 ml care conține 10 ml sol. perf. (3 ani; după prima deschidere - 30 de zile la 30° C)B01AC21MGgeneric10692,5010722,5011725,68Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    ........................
    6070W66581001XTANDI 40 mgCOMPR. FILM.40 mgASTELLAS PHARMA EUROPE B.V. - OLANDAENZALUTAMIDUMSuport de carton care conține un blist. de PVC-PCTFE/Al cu 28 de comprimate filmate. Fiecare cutie conține 112 compr. film. (4 compartimente x 28)(3 ani)L02BB04MIinovativ12074,6312104,6313232,20Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2024.
    ....................
    6084W65565002YERVOY 5 mg/mlCONC. PT. SOL. PERF.5 mg/mlBRISTOL-MYERS SQUIBB PHARMA EEIG - IRLANDAIPILIMUMABUMCutie cu 1 flacon din sticlă x 40 ml concentrat pt. sol. perf. (200 mg ipilimumab) (3 ani)L01FX04MIinovativ52513,7652543,7657310,85Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    6085W65565001YERVOY 5 mg/mlCONC. PT. SOL. PERF.5 mg/mlBRISTOL-MYERS SQUIBB PHARMA EEIG - IRLANDAIPILIMUMABUMCutie cu 1 flacon din sticla x 10 ml concentrat pt. sol. perf. (50 mg ipilimumab) (3 ani)L01FX04MIinovativ13128,4413158,4414380,85Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2024.
    ........................
    6176!DCW65111001ZINNAT 125 mgCOMPR. FILM.125 mgGLAXOSMITHKLINE (IRELAND) LIMITEDCEFUROXIMUMCutie cu 1 blist. OPA-Al-PVC/Al x 10 compr. film.J01DC02MIinovativ10,6012,0816,33Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    6177!DCW65114001ZINNAT 125 mg/5 mlGRAN. PT. SUSP. ORALĂ125 mg/5 mlGLAXOSMITHKLINE (IRELAND) LIMITEDCEFUROXIMUMCutie cu 1 flac. din sticlă brună conținând granule pt. 50 ml susp. orală + 1 măsură dozatoare a 5 ml (2 ani după ambalarea pt. comercializare; suspensia reconstituită - 10 zile)J01DC02MIinovativ11,4113,0117,58Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    6178!DCW65112001ZINNAT 250 mgCOMPR. FILM.250 mgGLAXOSMITHKLINE (IRELAND) LIMITEDCEFUROXIMUMCutie cu 1 blist. OPA-Al-PVC/Al x 10 compr. film.J01DC02MIinovativ12,5714,3319,37Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    6179!DCW65113001ZINNAT 500 mgCOMPR. FILM.500 mgGLAXOSMITHKLINE (IRELAND) LIMITEDCEFUROXIMUMCutie cu 1 blist. OPA-Al-PVC/Al x 10 compr. film.J01DC02MIinovativ21,4824,4933,10Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    3. În anexa nr. 1, pozițiile nr. 18, 511, 512, 626, 627, 1194, 1220, 1221, 1764, 1765, 2041, 2042, 2657, 2834, 2835, 3168, 3508, 3769, 4294, 4797, 5135, 5244, 5245, 5246, 5248, 5249, 5250 și 5776 se abrogă.4. În anexa nr. 2 lista B, după poziția nr. 1369 se introduc 2 noi poziții, pozițiile nr. 1370-1371, cu următorul cuprins:
    Nr. crt.Cod_cimObs.Denumire produsFormaConcentrațieFirma/ȚaraDCIAmbalajgrupa ATCstatut_frmstatut_anmstarePreț referință generic (PRG) Actualizare T2 2022
    1370W69600003ZIRVIN 200 mgCOMPR.200 mgZENTIVA K.S. - REPUBLICA CEHĂACICLOVIRUMCutie cu blist. PVC/Al x 20 compr. (2 ani)J05AB01MGgeneric18,39
    1371W69601003ZIRVIN 400 mgCOMPR.400 mgZENTIVA K.S. - REPUBLICA CEHĂACICLOVIRUMCutie cu blist. PVC/Al x 10 compr. (2 ani)J05AB01MGgeneric10,80
    5. În anexa nr. 2 lista B, poziția nr. 479 se abrogă.
    -----