ORDIN nr. 104 din 28 noiembrie 2023privind modificarea și completarea Ordinului președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 129/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice privind recunoașterea în tarife a costurilor suplimentare cu achiziția de energie electrică pentru acoperirea consumului propriu tehnologic față de costurile incluse în tarifele reglementate
EMITENT
  • AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1081 din 29 noiembrie 2023



    Având în vedere prevederile art. 14 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 206/2022, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 357/2022, cu modificările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) și f) și ale art. 5 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012, cu modificările și completările ulterioare, președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei emite prezentul ordin.  +  Articolul IOrdinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 129/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice privind recunoașterea în tarife a costurilor suplimentare cu achiziția de energie electrică pentru acoperirea consumului propriu tehnologic față de costurile incluse în tarifele reglementate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1019 din 19 octombrie 2022, se modifică și se completează după cum urmează: 1. Articolul 3 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 3Aplicabilitatea prevederilor art. 94 alin. (4) din Metodologia de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuție a energiei electrice, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 169/2018, cu modificările și completările ulterioare, și ale prevederilor art. 80 alin. (6) și art. 113 din Metodologia de stabilire a tarifelor pentru serviciul de transport al energiei electrice, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 171/2019, cu modificările și completările ulterioare, se suspendă pe perioada de aplicabilitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 357/2022, cu modificările ulterioare.2. Anexa se modifică și se completează după cum urmează:a) La articolul 5, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:a) costuri realizate cu CPT - costurile efectuate de un operator de rețea cu achiziția de energie electrică pentru acoperirea CPT realizate în perioada prevăzută de art. III alin. (1) din OUG nr. 119/2022, conform datelor raportate în Machetele de monitorizare: Bilanț de energie electrică, Achiziție energie electrică pentru acoperirea CPT și Cheltuieli și Venituri, aprobate prin decizii ale președintelui ANRE, în vigoare, denumite în continuare Machete de monitorizare;b) La articolul 5, litera g) se abrogă.c) La articolul 5, după litera i) se introduce o nouă literă, litera j), cu următorul cuprins:j) an «t» - oricare an din perioada prevăzută la art. III alin. (1) din OUG nr. 119/2022 în care au fost constituite active.d) La articolul 8, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (2^1) și (2^2), cu următorul cuprins:(2^1) Pentru aprobarea anuală a tarifelor, operatorii de rețea transmit ANRE, odată cu solicitarea de tarife, prognozele cantităților de energie electrică intrată/introdusă în rețele, de energie electrică distribuită/extrasă din rețele și de energie electrică necesare pentru acoperirea CPT, defalcate pe trimestre.(2^2) În cazul OTS, prognozele de cantități prevăzute la alin. (2^1) se referă la conturul fizic al rețelei electrice de transport.e) La articolul 8, după alineatul (5) se introduc două noi alineate, alineatele (6) și (7), cu următorul cuprins:(6) Costul cu CPT aferent trimestrelor II-IV ale anului 2023 se calculează ca diferență între costul anual cu CPT calculat pentru anul 2023 la aprobarea tarifelor aplicabile de la 1 aprilie 2023 și costul cu CPT calculat pentru trimestrul I al anului 2023.(7) Costul cu CPT calculat pentru trimestrul I al anului 2023, prevăzut la alin. (6), se calculează ca produs între prețul CPT prevăzut la alin. (3) și cantitatea de CPT a trimestrului I 2023 corespunzătoare cantității de CPT avute în vedere la calculul tarifelor de rețea aplicabile de la 1 aprilie 2023.f) La articolul 9, după alineatul (2) se introductrei noi alineate, alineatele (2^1)-(2^3), cu următorul cuprins:(2^1) Începând cu anul 2023, valoarea costurilor recunoscute ex ante se determină pe baza costurilor realizate în primele trei trimestre și a costurilor estimate pentru trimestrul IV.(2^2) Costurile estimate pentru trimestrul IV prevăzute la alin. (2^1) se determină de ANRE pe baza cantității de CPT și a prețului de CPT incluse în tarifele de rețea în vigoare.(2^3) În cazul în care costurile suplimentare cu CPT determinate ex ante, calculate cumulat de la începutul anului, sunt negative, pentru anul respectiv nu se recunosc ex ante în tarife costuri capitalizate.g) La articolul 12, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Costurile de capital prevăzute la alin. (1) se actualizează cu rata inflațiilor realizate cumulate conform valorilor publicate de instituțiile abilitate. În cazul în care inflațiile realizate nu sunt disponibile la momentul aprobării tarifelor anuale, se vor utiliza inflațiile prognozate și corecția de inflație se include în componenta aferentă costurilor suplimentare cu CPT din tarifele anului următor.h) La articolul 12, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:(2^1) Corecția de inflație prevăzută la alin. (2) aferentă unui an «t» se calculează în anul «t+1» și se include în componenta aferentă costurilor suplimentare cu CPT din anul «t+2i) La articolul 12, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Corecția anuală datorată modificării cantităților și prețului de achiziție pentru CPT reglementat față de cele prognozate aferentă anilor 2022-2025, determinată conform prevederilor Metodologiei de stabilire a tarifelor, se diminuează cu valoarea costurilor suplimentare capitalizate recunoscute conform prezentelor norme metodologice.j) Articolul 14 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 14(1) La data de 31 octombrie a fiecărui an din perioada prevăzută la art. III alin. (1) din OUG nr. 119/2022, operatorii de rețea transmit la ANRE o situație a costurilor realizate și a activelor înregistrate în evidența contabilă, însoțită de documente justificative pentru primele trei trimestre, în vederea recunoașterii acestor costuri în tarife.(2) Documentele justificative prevăzute la alin. (1) trebuie să conțină obligatoriu machetele de monitorizare completate și dovada înregistrării în contabilitate a costurilor cu achiziția de energie electrică pentru acoperirea CPT, precum și a activelor, cu informații complete privind valorile și datele de înregistrare în contabilitate.(3) Datele și informațiile referitoare la achiziția CPT și la costurile suplimentare înregistrate în anul «t» se transmit de operatorii de rețea la ANRE grupate pe fiecare trimestru din perioada prevăzută la art. III alin. (1) din OUG nr. 119/2022 până la data de 15 februarie a anului «t+1».(4) În condițiile alin. (3), ANRE transmite operatorilor de rețea valorile anuale recunoscute ale costurilor capitalizate pentru anul precedent până la data de 15 martie a anului următor anului capitalizării costurilor suplimentare.k) La articolul 15, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Costurile de capital prevăzute la art. 12 alin. (1) aferente activelor constituite în fiecare an al perioadei prevăzute la art. III alin. (1) din OUG nr. 119/2022 se recunosc în componenta aferentă costurilor suplimentare cu CPT.l) La articolul 15, alineatul (3) se abrogă.m) La articolul 15, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) Costurile de capital vor fi recalculate ca urmare a ajustării costurilor suplimentare capitalizate prevăzute la art. 7 în următoarele situații:a) la închiderea finală a fiecărui an de aplicare a prezentelor norme metodologice;b) la determinarea, conform Metodologiei de stabilire a tarifelor, a corecției de inflație aferente costurilor cu CPT incluse în tarifele reglementate.n) La articolul 15, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:(4^1) Diferențele de costuri de capital determinate la alin. (4) se vor include în componenta aferentă costurilor suplimentare cu CPT din tarifele anului/anilor următor/următori.o) La articolul 15, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:(5) Pentru activele constituite în fiecare an «t» al perioadei prevăzute la art. III alin. (1) din OUG nr. 119/2022, costurile de capital prevăzute la art. 11 alin. (2) și (3) stabilite pentru anii «t» și «t+1» se includ în componenta aferentă costurilor suplimentare cu CPT aplicabilă în anul «t+1p) La articolul 15, alineatul (6) se abrogă.  +  Articolul IIOperatorii economici din sectorul energiei electrice duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin, iar entitățile organizatorice din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin.  +  Articolul IIIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data de 1 decembrie 2023.
    Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei,
    George-Sergiu Niculescu
    București, 28 noiembrie 2023.Nr. 104.-----