HOTĂRÂRE nr. 339 din 22 martie 2001pentru constituirea, în cadrul Ministerului Integrării Europene, a Autorităţii de Management pentru Programul SAPARD
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 161 din 30 martie 2001



    În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României,Guvernul României adopta prezenta hotărâre.  +  Articolul 1Se constituie, în cadrul Ministerului Integrării Europene, Autoritatea de Management pentru Programul SAPARD, organism specializat, având rolul de a asigura coordonarea procesului de monitorizare şi de evaluare a implementarii Programului SAPARD la nivel naţional, regional şi local.  +  Articolul 2În exercitarea atribuţiilor sale Autoritatea de Management pentru Programul SAPARD cooperează cu Agenţia SAPARD şi, după caz, cu celelalte instituţii implicate.  +  Articolul 3Autoritatea de Management pentru Programul SAPARD va întocmi rapoarte lunare asupra modului de derulare a Programului SAPARD, pe care le va prezenta ministrului integrării europene în vederea informării Guvernului, şi, după caz, va elabora propuneri pentru eficientizarea implementarii acestuia.  +  Articolul 4Comunicarea către Comisia Europeană a rapoartelor de implementare şi de evaluare, precum şi a propunerilor de ajustare a Programului SAPARD se realizează în conformitate cu prevederile Acordului multianual de finanţare.  +  Articolul 5Cheltuielile necesare în vederea funcţionarii Autorităţii de Management pentru Programul SAPARD se suporta din bugetul Ministerului Integrării Europene, precum şi din alte surse, în condiţiile legii.  +  Articolul 6Responsabilităţile, atribuţiile şi structura Autorităţii de Management pentru Programul SAPARD se stabilesc prin ordin al ministrului integrării europene în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.PRIM-MINISTRUADRIAN NASTASEContrasemnează:---------------Ministrulintegrării europene,Hildegard Carola PuwakMinistrul agriculturii,alimentaţiei şi pădurilor,Ilie SarbuMinistrulfinanţelor publice,Mihai Nicolae Tanasescu-----