LEGE nr. 329 din 7 noiembrie 2023pentru modificarea art. 31 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1020 din 8 noiembrie 2023



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.  +  Articolul ILa articolul 31 alineatul (2) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 29 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare, litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:b) în urma verificării mențiunilor înscrise în Sistemul național de evidență informatizată a cazierului judiciar - ROCRIS de către polițistul de frontieră, acesta constată că însoțitorul a săvârșit anterior una dintre infracțiunile următoare:1. omor;2. infracțiuni contra libertății și integrității sexuale;3. infracțiuni privitoare la traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile;4. lipsire de libertate în mod ilegal;5. infracțiuni privind traficul de droguri sau precursori;6. trafic de țesuturi sau organe umane;7. infracțiuni de terorism;  +  Articolul IIÎn termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul va modifica în mod corespunzător Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 94/2006, cu modificările și completările ulterioare.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
    p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
    ALFRED-ROBERT SIMONIS
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    NICOLAE-IONEL CIUCĂ
    București, 7 noiembrie 2023.Nr. 329.-----