ORDIN nr. 3.671 din 31 octombrie 2023privind modificarea și completarea anexelor nr. 1 și 2 la Ordinul ministrului sănătății nr. 2.408/2023 pentru aprobarea prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deținătorii de autorizație de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții acestora, distribuitorii angro și furnizorii de servicii medicale și medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relații contractuale cu Ministerul Sănătății, casele de asigurări de sănătate și/sau direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, cuprinse în Catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România, a prețurilor de referință generice și a prețurilor de referință inovative
EMITENT
  • MINISTERUL SĂNĂTĂȚII
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 994 din 2 noiembrie 2023



    Văzând Referatul de aprobare nr. AR 19.789/2023 al Direcției farmaceutice și dispozitive medicale din cadrul Ministerului Sănătății, având în vedere prevederile art. 890 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare,ținând cont de prevederile Ordinului ministrului sănătății nr. 368/2017 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul și procedura de aprobare a prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările și completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,ministrul sănătății emite următorul ordin:  +  Articolul IAnexele nr. 1 și 2 la Ordinul ministrului sănătății nr. 2.408/2023 pentru aprobarea prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deținătorii de autorizație de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții acestora, distribuitorii angro și furnizorii de servicii medicale și medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relații contractuale cu Ministerul Sănătății, casele de asigurări de sănătate și/sau direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, cuprinse în Catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România, a prețurilor de referință generice și a prețurilor de referință inovative, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 683 și 683 bis din 25 iulie 2023, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.  +  Articolul IIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare începând cu luna noiembrie 2023.
    Ministrul sănătății,
    Alexandru Rafila
    București, 31 octombrie 2023.Nr. 3.671.  +  ANEXĂ
    MODIFICĂRI ȘI COMPLETĂRI
    ale anexelor nr. 1 și 2 la Ordinul ministrului sănătății nr. 2.408/2023 pentru aprobarea prețurilor maximale
    ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate
    de către deținătorii de autorizație de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții acestora,
    distribuitorii angro și furnizorii de servicii medicale și medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul
    unei relații contractuale cu Ministerul Sănătății, casele de asigurări de sănătate și/sau
    direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, cuprinse în Catalogul național
    al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România,
    a prețurilor de referință generice și a prețurilor de referință inovative
    1. În anexa nr. 1, după poziția nr. 6382 se introduc 30 de noi poziții, pozițiile nr. 6383-6412, cu următorul cuprins:
    Nr crt.Semn/ObsStareCodDenumire produsFormaConcentrațieFirma/ȚaraDCIAmbalajGr_atcStat_frmStat_anmPreț prod. (lei)Preț ridicata maximal fără TVA (lei)Preț amănuntul maximal cu TVA (lei)ObservațiiValabilitate preț
    6383W69752001EGLONYL 50 mgCAPS.50 mgNEURAXPHARM ARZNEIMITTEL GMBH - GERMANIASULPIRIDUMCutie cu 2 blist. PVC/Al x 15 caps. (3 ani)N05AL01MIinovativ6,827,7810,51Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    6384W69752002EGLONYL 50 mgCAPS.50 mgNEURAXPHARM ARZNEIMITTEL GMBH - GERMANIASULPIRIDUMCutie cu 1 blist. PVC/Al x 30 caps. (3 ani)N05AL01MIinovativ6,827,7810,51Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    6385W69753001EGLONYL 200 mgCOMPR.200 mgNEURAXPHARM ARZNEIMITTEL GMBH - GERMANIASULPIRIDUMCutie cu 1 blist. PVC/Al x 12 compr. (3 ani)N05AL01MIinovativ15,2217,3523,45Prețurile sunt aprobate pentru o perioadă de 12 luni, în condițiile art. 5 alin. (7) din normele aprobate prin OMS nr. 368/2017.Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    6386W67702007ELIGARD 22,5 mgPULB. + SOLV. PT. SOL. INJ.22,5 mgRECORDATI INDUSTRIA CHIMICA E FARMACEUTICA S.P.A. - ITALIALEUPRORELINUM1 cutie x 1 casetă termoformată care conține un sistem preconectat format dintr-o seringă din PP, preumplută cu solvent (seringa A), o seringă preumplută cu pulbere (seringa B) și un conector cu buton de comutare între cele 2 seringi; un ac steril (2 ani după ambalarea pt. comercializare; după reconstituire se administrează imediat pacientului)L02AE02MIinovativ676,69706,69808,44Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    6387W67816003ELIGARD 45 mgPULB. + SOLV. PT. SOL. INJ.45 mgRECORDATI INDUSTRIA CHIMICA E FARMACEUTICA S.P.A. - ITALIALEUPRORELINUMO cutie de carton conținând 1 casetă termoformată. Caseta conține un sistem preconectat format dintr-o seringă preumplută cu solvent (seringa A), o seringa preumplută cu pulbere (seringa B) (2 ani)L02AE02MIinovativ1.229,551.259,551.411,06Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    6388W69643007QUETIAPINĂ TEVA 200 mgCOMPR. CU ELIB. PREL.200 mgTEVA B.V. - ȚĂRILE DE JOSQUETIAPINUMCutie cu blist. PVC/PVDC-Al x 60 compr. cu elib. prel. (3 ani)N05AH04MGgeneric36,0941,1453,81Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    6389W69645007QUETIAPINĂ TEVA 300 mgCOMPR. CU ELIB. PREL.300 mgTEVA B.V. - ȚĂRILE DE JOSQUETIAPINUMCutie cu blist. PVC/PVDC-Al x 60 compr. cu elib. prel. (3 ani)N05AH04MGgeneric67,4075,4995,45Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    6390W61181009ATOMOXETINĂ ZENTIVA 10 mgCAPS.10 mgZENTIVA K.S. - REPUBLICA CEHĂATOMOXETINUMCutie cu blist. PVC-PVDC/Al x 7 caps. (2 ani)N06BA09MGgeneric38,7344,1557,75Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    6391W61182009ATOMOXETINĂ ZENTIVA 18 mgCAPS.18 mgZENTIVA K.S. - REPUBLICA CEHĂATOMOXETINUMCutie cu blist. PVC-PVDC/Al x 7 caps. (2 ani)N06BA09MGgeneric39,2044,6958,45Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    6392W61183011ATOMOXETINĂ ZENTIVA 25 mgCAPS.25 mgZENTIVA K.S. - REPUBLICA CEHĂATOMOXETINUMCutie cu blist. PVC-PVDC/Al x 28 caps. (2 ani)N06BA09MGgeneric165,23181,75221,88Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    6393W61184011ATOMOXETINĂ ZENTIVA 40 mgCAPS.40 mgZENTIVA K.S. - REPUBLICA CEHĂATOMOXETINUMCutie cu blist. PVC-PVDC/Al x 28 caps. (2 ani)N06BA09MGgeneric170,40187,44228,83Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    6394W68965029VIMOVO 500 mg/20 mgCOMPR. CU ELIB. MODIF.500 mg/20 mgGRÜNENTHAL GMBH - GERMANIACOMBINAȚII (NAPROXENUM + ESOMEPRAZOLUM)Cutie cu 1 flac. din PEID cu capac din PP prevăzut cu sistem securizat pentru copii și desicant (silicagel) inclus în capac x 30 compr. elib. modif. (2 ani)M01AE52MIinovativ43,4349,5164,76Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    6395W69702002RENAGEL 800 mgCOMPR. FILM.800 mgSANOFI B.V. - ȚĂRILE DE JOSSEVELAMERFlac. PEID. x 180 compr. film. (3 ani)V03AE02MIinovativ289,72318,69385,52Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    6396W69566002THYROGEN 0,9 mgPULB. PT. SOL. INJ.0,9 mgSANOFI B.V. - ȚĂRILE DE JOSTIREOTROPINUM ALFACutie x 2 flacoane (3 ani)H01AB01MIinovativ2.663,032.693,032.973,55Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    6397W61586003CEFEPIMA MIP 1 gPULB. PT. SOL. INJ./PERF.1 gMIP PHARMA GMBH - GERMANIACEFEPIMUMCutie cu 10 flac. din sticlă incoloră, cu capacitatea de 15 ml, cu capac din cauciuc bromobutilic și capsă flip-off din Al care conține pulbere pentru sol. inj./perf. (27 de luni după ambalarea pentru comercializare; după prima deschidere a flac.: 2 h la temp. de 25 °C)J01DE01MGgeneric136,30149,93183,03Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    6398W61587003CEFEPIMA MIP 2 gPULB. PT. SOL. INJ./PERF.2 gMIP PHARMA GMBH - GERMANIACEFEPIMUMCutie cu 10 flac. din sticlă incoloră, cu capacitatea de 50 ml, cu capac din cauciuc bromobutilic și capsă flip-off din Al care conține pulbere pentru sol. inj./perf. (27 de luni după ambalarea pentru comercializare; după prima deschidere a flac.: 2 h la temp. de 25 °C)J01DE01MGgeneric466,89496,89579,76Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    6399W69237004JANSITIN DUO 50 mg/1.000 mgCOMPR. FILM.50 mg/1.000 mgG.L. PHARMA GMBH - AUSTRIACOMBINAȚII (SITAGLIPTINUM + METFORMINUM)Cutie cu blist. PVC-PVDC/Al x 60 compr. film. (24 de luni)A10BD07MGgeneric25,5229,0938,05Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    6400W69107004SPIRONOLACTONĂ MEDREG 25 mgCOMPR. FILM.25 mgMEDREG S.R.O - REPUBLICA CEHĂSPIRONOLACTONUMCutie cu blist. PVC/Al x 50 compr. film. (3 ani)C03DA01MGgeneric15,3117,4523,59Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    6401W13949004CEFORT 1 gPULB. PT. SOL. INJ./PERF.1 gANTIBIOTICE - S.A. - ROMÂNIACEFTRIAXONUMCutie cu 1 flac. din sticlă incoloră, capacitate 10 ml cu pulb. pt. sol. inj./perf. (3 ani)J01DD04MGgeneric17,0019,3826,19Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    6402W63066001MEDICAMENTE HOMEOPATICE GRANULE 2GRANULEPLANTEXTRAKT - S.R.L. - ROMÂNIAHOMEOPATEFlac. din PP de culoare albă închis cu capac transparent din polistiren și sistem dozator din PP, de culoare albă cu 4 g granule homeopatice (5 ani)MGgeneric13,0014,8220,03Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    6403W62620001MEDICAMENTE HOMEOPATICE GRANULE 1GRANULEPLANTEXTRAKT - S.R.L. - ROMÂNIAHOMEOPATEFlac. din PP de culoare albă închis cu capac transparent din polistiren și sistem dozator din PP, de culoare albă cu 4 g granule homeopatice (5 ani)MGgeneric13,0014,8220,03Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    6404W67921001TEPADINĂ 400 mgPULB. + SOLV. PT. SOL. PERF.400 mgADIENNE - S.R.L. S.U. - ITALIATHIOTEPUMCutie cu o pungă bicompartimentat, conținând 400 mg de pulbere într-un compartiment și 400 ml soluție injectabilă de clorură de sodiu 9 mg/ml, în celălalt compartiment (18 luni)L01AC01MGgeneric14.342,2414.372,2415.703,89Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    6405W67310001CEFTAZIDIMĂ APTAPHARMA 1 gPULB. PT. SOL. INJ./PERF.1 gAPTA MEDICA INTERNACIONAL D.O.O. - SLOVENIACEFTAZIDIMUMCutie cu 10 flac. din sticlă incoloră x 1 g pulb. pt. sol. inj./perf. (3 ani după ambalarea pt. comercializare; după reconstituirea sol. se utilizează imediat)J01DD02MGgeneric53,6560,0975,98Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    6406W68524001ALLUZIENCE 200 UNITĂȚI Speywood/mlSOL. INJ.200 UNITĂȚI SPEYWOOD/mlIPSEN PHARMA - FRANȚATOXINA BOTULINICĂ DE TIP ACutie cu 1 flac. din sticlă cu sol inj. (12 luni)M03AX01MIinovativ405,47435,47512,81Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    6407W69287002TEREBYO 14 mgCOMPR. FILM.14 mgSANDOZ - S.R.L. - ROMÂNIATERIFLUNOMIDUMCutie cu blist. OPA-Al-PVC/Al x 28 compr. film. (3 ani)L04AA31MGgeneric1.475,611.505,611.679,26Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    6408W66284002ASTONIN H 0,1 mgCOMPR.0,1 mgMERCK ROMANIA - S.R.L. - ROMÂNIAFLUDROCORTISONUMCutie cu 5 blist. PA-Al-PVC/Al x 10 compr. (3 ani)H02AA02MIinovativ69,5377,8798,46Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    6409SPW69743001SULFAT DE PROTAMINĂ LEO PHARMA 1.400 UI ANTI-HEPARINĂ/mlSOL. INJ./PERF.10 mg/mlLEO PHARMA A/S - DANEMARCAPROTAMINI SULFASCutie cu 5 fiole a câte 5 ml sol. inj./perf. (3 ani după amb. pt comercializare; după deschiderea fiolei se util. imediat)V03AB14162,93179,23218,80Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    6410NW69804001TRANDATE 5 mg/mlSOL. INJ.5 mg/mlALLIANCE HEALTHCARE ROMANIA - S.R.L. - ROMÂNIALABETALOLUMCutie cu 5 fiole x 20 ml sol. inj. (2 ani după deschidere/ diluție - trebuie utilizat imediat)C07AG01MG492,50522,50607,68Cant. 8.000 de cutiiPrețurile sunt valabile până la data de 19.09.2024.
    6411NW59828001NORMOSANGCONC. PT. SOL. PERF.25 mg/mlCN UNIFARM - S.A. - ROMÂNIAHEMINA UMANĂ1 cutie x 4 fiole x 10 ml conc. pt. sol. perf. (2 ani)B06ABMI9.675,859.705,8510.617,53Autorizație pentru nevoi speciale nr. 832/2023 Cant. 1 cutiePrețurile sunt valabile până la data de 15.10.2024.
    6412NW69157001WILZIN 50 mgCAPS.50 mgCN UNIFARM - S.A. - ROMÂNIAACETAT DE ZINC DIHIDRATCutie cu 1 flac. x 250 caps. (3 ani)A16AX05MI1.241,601.271,601.424,19Autorizație pentru nevoi speciale nr. 830/2023 Cant. 4 cutiiPrețurile sunt valabile până la data de 9.10.2024.
    2. În anexa nr. 1, pozițiile nr. 103, 267, 628, 629, 630, 631, 871, 889, 890, 929, 1841, 1842, 1843, 1853, 1854, 2185, 2186, 2953, 3077, 3107, 3108, 3367, 3368, 4070, 4071, 4072, 4297, 4298, 4299, 4300, 4301, 4302, 4303, 4304, 4305, 4306, 4307, 4364, 4366, 4627, 4628, 4706, 4809, 4810, 4811, 4955, 4957, 5324, 5325, 5326, 5327, 5328, 5329, 5332, 5489, 5893, 6084 și 6085 se modifică și vor avea următorul cuprins:
    Nr crt.Semn/ObsStareCodDenumire produsFormaConcentrațieFirma/ȚaraDCIAmbalajGr_atcStat_frmStat_anmPreț prod. (lei)Preț ridicata maximal fără TVA (lei)Preț amănuntul maximal cu TVA (lei)ObservațiiValabilitate preț
    103 NW69217001ACIDO TRANEXAMICO BIOINDUSTRIA L.I.M. 500 mg/5 mlSOL. INJ. PT. ADM. I.V. ȘI ORALĂ500 mg/5 mlCN UNIFARM - S.A. - ROMÂNIAACIDUM TRANEXAMICUMCutie cu 5 fiole x 5 ml sol. inj. (3 ani)B02AA02MG 12,9814,8020,00Cant. 66.405 cutiiPrețurile sunt valabile până la data de 21.10.2024.
    ……………........
    267  W64494001ALOFISEL 5 x 10(6)celule/mlSUSP. INJ.5 x 10(6) celule/mlTAKEDA PHARMA A/S - DANEMARCADARVADSTROCELUMCutie cu 4 flac. din sticlă x 6 ml susp. (72 de ore)L04AX08MOorfan279.318,00279.347,64304.527,47 Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2023.
    ................................
    628!DCW61181001ATOMOXETINĂ ZENTIVA 10 mgCAPS.10 mgZENTIVA K.S.ATOMOXETINUMCutie cu blist. PVC-Aclar- PVC/Al x 7 caps.N06BA09MGgeneric38,7344,1557,75 Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    629!DCW61182001ATOMOXETINĂ ZENTIVA 18 mgCAPS.18 mgZENTIVA K.S.ATOMOXETINUMCutie cu blist. PVC-Aclar- PVC/Al x 7 caps.N06BA09MGgeneric39,2044,6958,45 Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    630!DCW61183003ATOMOXETINĂ ZENTIVA 25 mgCAPS.25 mgZENTIVA K.S.ATOMOXETINUMCutie cu blist. PVC-Aclar- PVC/Al x 28 caps.N06BA09MGgeneric165,23181,75221,88 Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    631!DCW61184003ATOMOXETINĂ ZENTIVA 40 mgCAPS.40 mgZENTIVA K.S.ATOMOXETINUMCutie cu blist. PVC-Aclar- PVC/Al x 28 caps.N06BA09MGgeneric170,40187,44228,83 Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    ........................................
    871  W68328001BORTEZOMIB FRESENIUS KABI 2,5 mgPULB. PT. SOL. INJ.2,5 mgFRESENIUS KABI DEUTSCHLAND GMBHBORTEZOMIBUMCutie cu 1 flac. din sticlă transparentă de tip I, cu capacitatea de 10 ml, ce conține 2,5 mg bortezomibL01XG01MGgeneric1.191,141.221,141.369,19 Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    ......................................
    889  W62794001BRILIQUECOMPR. FILM.60 mgASTRAZENECA AB - SUEDIATICAGRELORBlister calendar transparent din PVC-PVdC/Al (cu simbolurile soare/lună) x 56 compr. film. (3 ani)B01AC24MIinovativ193,90213,29260,38 Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2023.
    890  W56291004BRILIQUECOMPR. FILM.90 mgASTRAZENECA AB - SUEDIATICAGRELORCutie cu 4 blist. calendar transparent din PVC-PVdC/ aluminiu (cu simbolurile soare/lună) x 14 compr. film. (3 ani)B01AC24MIinovativ233,31256,64313,31 Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2023.
    ......................................
    929  W69200001BRUKINSA 80 mgCAPS.80 mgBEIGENE IRELAND LIMITED - IRLANDAZANUBRUTINIBUMCutie cu 1 flac. din HDPE x 120 caps. (3 ani)L01EL03MIinovativ21.924,2021.954,2023.968,23 Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    ...........................................
    1841!DCW63529001EGLONYL 200 mgCOMPR.200 mgSANOFI ROMANIA - S.R.L.SULPIRIDUMCutie cu 1 blist. PVC/Al x 12 compr.N05AL01MIinovativ15,2217,3523,45Prețurile sunt aprobate pentru o perioadă de 12 luni, în condițiile art. 5 alin. (7) din normele aprobate prin OMS nr. 368/2017.Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    1842!DCW63528001EGLONYL 50 mgCAPS.50 mgSANOFI ROMANIA - S.R.L.SULPIRIDUMCutie cu 2 blist. PVC/Al x 15 caps.N05AL01MIinovativ6,827,7810,51 Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    1843!DCW63528002EGLONYL 50 mgCAPS.50 mgSANOFI ROMANIA - S.R.L.SULPIRIDUMCutie cu 1 blist. PVC/Al x 30 caps.N05AL01MIinovativ6,827,7810,51 Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    .....................................
    1853!DCW67702006ELIGARD 22,5 mgPULB. + SOLV. PT. SOL. INJ.22,5 mgRECORDATI INDUSTRIA CHIMICA E FARMACEUTICA S.P.ALEUPRORELINUMCutie x 1 set de 2 casete termoformate; o casetă conține o seringă preumplută (seringa A), piston pt. seringa B și plic desicant; cealaltă casetă conține o seringă preumplută (seringa B), ac steril și plic desicant.L02AE02MIinovativ676,69706,69808,44 Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    1854!DCW67816001ELIGARD 45 mgPULB. + SOLV. PT. SOL. INJ.45 mgRECORDATI INDUSTRIA CHIMICA E FARMACEUTICA S.P.A.LEUPRORELINUMO cutie de carton cu două casete ce conțin 2 seringi preumplute (1 x seringa A; 1 x seringa B)L02AE02MIinovativ1.229,551.259,551.411,06 Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    ............................
    2185  W53248003FENTANYL ACTAVIS 25 micrograme/hPLASTURE TRANSDERMIC25 micrograme/hACTAVIS GROUP PTC EHF.FENTANYLUMCutie x 5 plicuri multistrat din hârtie PEJD-Al-Surlyn x 1 plasture transdermic (18 luni)N02AB03MGgeneric53,8660,3276,27 Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    2186  W53249003FENTANYL ACTAVIS 50 micrograme/hPLASTURE TRANSDERMIC50 micrograme/hACTAVIS GROUP PTC EHF.FENTANYLUMCutie x 5 plicuri multistrat din hârtie PEJD-Al-Surlyn x 1 plasture transdermic (18 luni)N02AB03MGgeneric89,99100,79123,04 Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    ..................................
    2953 NW69234001KARAZEPINCOMPR.200 mgC.N. UNIFARM - S.A. - ROMÂNIACARBAMAZEPINUMCutie cu blist. x 25 comprimate (2 ani)N03AF01MG 6,036,879,29Cant. 1310397 de cutiiPrețurile sunt valabile până la data de 31.10.2024.
    ...................................
    3077  W65240002LAMZEDE 10 mgPULB. PT. SOL. PERF.10 mgCHIESI FARMACEUTICI S.P.A. - ITALIAVELMANAZA ALFAFlacon de 10 ml care conține 10 mg velmanaza alfa (2 ani)A16AB15MOorfan4.351,224.381,214.813,68 Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2023.
    .....................................
    3107!DCW60450001LEMTRADACONC. PT. SOL. PERF.12 mg/1,2 mlGENZYME THERAPEUTICS LTD - MAREA BRITANIEALEMTUZUMABUMCutie x 1 flacon x 12 mg/1,2 mlL04AA34 inovativ25.912,1725.942,1428.315,12 Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2023.
    3108  W64873001LEMTRADA 12 mgCONC. PT. SOL. PERF.12 mg/1,2 mlSANOFI BELGIUM - BELGIAALEMTUZUMABUMCutie cu 1 flacon x 12 mg/1,2 ml (3 ani)L04AA34MIinovativ25.912,1725.942,1428.315,12 Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2023.
    ......................................
    3367  W64663002MAVENCLAD 10 mgCOMPR.10 mgMERCK EUROPE B.V. - OLANDACLADRIBINUMCutie cu blist. OPA/Al/PVC-Al x 4 compr. (ambalaj tip portofel) (3 ani)L04AA40MIinovativ29.613,5729.643,5332.349,64 Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2023.
    3368  W64663001MAVENCLAD 10 mgCOMPR.10 mgMERCK EUROPE B.V. - OLANDACLADRIBINUMCutie cu blist. OPA/Al/PVC-Al x 1 compr. (ambalaj tip portofel) (3 ani)L04AA40MIinovativ7.403,397.433,388.140,55 Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2023.
    ....................................
    4070  W65560002OPDIVO 10 mg/mlCONC. PT. SOL. PERF.10 mg/mlBRISTOL-MYERS SQUIBB PHARMA EEIG - IRLANDANIVOLUMABUMCutie cu 1 flac. din sticlă de tip I x 10 ml (100 mg conc. pt. sol. perf.) (3 ani flacon nedeschis)L01FF01MIinovativ4.960,484.990,475.477,77 Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2023.
    4071  W65560001OPDIVO 10 mg/mlCONC. PT. SOL. PERF.10 mg/mlBRISTOL-MYERS SQUIBB PHARMA EEIG - IRLANDANIVOLUMABUMCutie cu 1 flac. din sticlă de tip I x 40 mg conc. pt. sol. perf. (2 ani)L01FF01MIinovativ1.665,681.695,681.886,44 Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2023.
    4072  W65560004OPDIVO 10 mg/mlCONC. PT. SOL. PERF.10 mg/mlBRISTOL-MYERS SQUIBB PHARMA EEIG - IRLANDANIVOLUMABUMCutie cu 1 flac. din sticlă de tip I x 12 ml (120 mg conc. pt. sol. perf.) (2 ani)L01FF01MIinovativ5.927,355.957,346.531,66 Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2023.
    ..................................
    4297  W68580002PAZOPANIB ZENTIVA 200 mgCOMPR. FILM.200 mgZENTIVA K.S.PAZOPANIBUMCutie cu 1 flac. PEID x 90 compr. film.L01EX03MGgeneric3.759,003.789,004.168,16 Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    4298  W68580003PAZOPANIB ZENTIVA 200 mgCOMPR. FILM.200 mgZENTIVA K.S.PAZOPANIBUMAmbalaj multiplu cu flac. PEID x 90 (3 x 30) compr. film.L01EX03MGgeneric3.759,003.789,004.168,16 Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    4299  W68580005PAZOPANIB ZENTIVA 200 mgCOMPR. FILM.200 mgZENTIVA K.S.PAZOPANIBUMCutie cu blist. PVC-PE-PVdC/Al x 90 compr. film.L01EX03MGgeneric3.759,003.789,004.168,16 Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    4300  W68580006PAZOPANIB ZENTIVA 200 mgCOMPR. FILM.200 mgZENTIVA K.S.PAZOPANIBUMAmbalaj multiplu cu blist. PVC-PE-PVdC/Al x 90 (3 x 30) compr. film.L01EX03MGgeneric3.759,003.789,004.168,16 Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    4301  W68580008PAZOPANIB ZENTIVA 200 mgCOMPR. FILM.200 mgZENTIVA K.S.PAZOPANIBUMCutie cu blist. unidoză PVC-PE-PVdC/Al x 90 x 1 compr. film.L01EX03MGgeneric3.759,003.789,004.168,16 Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    4302  W68580009PAZOPANIB ZENTIVA 200 mgCOMPR. FILM.200 mgZENTIVA K.S.PAZOPANIBUMAmbalaj multiplu cu blist. unidoză PVC-PE-PVdC/Al x 90 x 1 (3 pachete cu 30 x 1) compr. film.L01EX03MGgeneric3.759,003.789,004.168,16 Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    4303  W68583002PAZOPANIB ZENTIVA 400 mgCOMPR. FILM.400 mgZENTIVA K.S.PAZOPANIBUMCutie cu 1 flac. PEID x 60 compr. film.L01EX03MGgeneric4.936,124.966,125.451,22 Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    4304  W68583004PAZOPANIB ZENTIVA 400 mgCOMPR. FILM.400 mgZENTIVA K.S.PAZOPANIBUMCutie cu blist. PVC-PE-PVdC/Al x 60 compr. film.L01EX03MGgeneric4.936,124.966,125.451,22 Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    4305  W68583005PAZOPANIB ZENTIVA 400 mgCOMPR. FILM.400 mgZENTIVA K.S.PAZOPANIBUMAmbalaj multiplu cu blist. PVC-PE-PVdC/Al x 60 (2 x 30) compr. film.L01EX03MGgeneric4.936,124.966,125.451,22 Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    4306  W68583007PAZOPANIB ZENTIVA 400 mgCOMPR. FILM.400 mgZENTIVA K.S.PAZOPANIBUMCutie cu blist. unidoză PVC-PE-PVdC/Al x 60 x 1 compr. film.L01EX03MGgeneric4.936,124.966,125.451,22 Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    4307  W68583008PAZOPANIB ZENTIVA 400 mgCOMPR. FILM.400 mgZENTIVA K.S.PAZOPANIBUMAmbalaj multiplu cu blist. unidoză PVC-PE-PVdC/Al x 60 x 1 (2 pachete cu 30 x 1) compr. film.L01EX03MGgeneric4.936,124.966,125.451,22 Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    ...................................
    4364  W63520001PERINDOPRIL TOSILAT/INDAPAMIDA TEVA 10 mg/2,5 mgCOMPR. FILM.10 mg/2,5 mgTEVA PHARMACEUTICALS - S.R.L.COMBINAȚII (PERINDOPRILUM + INDAPAMIDUM)Cutie cu 1 flac. alb, opac din PP x 30 compr. film.C09BA04MGgeneric21,4924,5033,11 Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    ....................................
    4366  W60021001PERINDOPRIL TOSILAT/INDAPAMIDA TEVA 5 mg/1,25 mgCOMPR. FILM.5 mg/1,25 mgTEVA PHARMACEUTICALS - S.R.L.COMBINAȚII (PERINDOPRILUM + INDAPAMIDUM)Cutie cu 1 flac. din PP x 30 compr. film.C09BA04MGgeneric13,5915,4920,94 Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    .......................................
    4627!DCW58674007QUETIAPINĂ TEVA 200 mgCOMPR. ELIB. PREL.200 mgTEVA PHARMACEUTICALS - S.R.L.QUETIAPINUMCutie x blistere PVC/Aclar-Al x 60 comprimate eliberare prelungită (3 ani)N05AH04MGgeneric36,0941,1453,81 Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    4628!DCW58675007QUETIAPINĂ TEVA 300 mgCOMPR. ELIB. PREL.300 mgTEVA PHARMACEUTICALS - S.R.L.QUETIAPINUMCutie x blistere PVC/Aclar-Al x 60 comprimate eliberare prelungită (3 ani)N05AH04MGgeneric67,4075,4995,45 Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    ....................................
    4706!DCW08985002RENAGEL 800 mgCOMPR. FILM.800 mgGENZYME EUROPE BVSEVELAMERFlac. PEID. x 180 compr. film.V03AE02MIinovativ289,72318,69385,52 Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    ........................................
    4809  W67590001RISPERIDONĂ TEVA 25 mgPULB. + SOLV. PT. SUSP. INJ. CU ELIB. PREL.25 mgTEVA B.V.RISPERIDONUMCutie cu 1 pachet cu 1 doză care conține 1 tăviță cu: 1 flac. din sticlă + 1 seringă preumplută din sticlă cu 2 ml solv. + adaptor flac. + 2 ace Terumo SurGuard(R)3 pt. injectare i.m.N05AX08MGgeneric206,45227,10277,24 Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    4810  W67591001RISPERIDONĂ TEVA 37,5 mgPULB. + SOLV. PT. SUSP. INJ. CU ELIB. PREL.37,5 mgTEVA B.V.RISPERIDONUMCutie cu 1 pachet cu 1 doză care conține 1 tăviță cu: 1 flac. din sticlă + 1 seringă preumplută din sticlă cu 2 ml solv. + adaptor flac. + 2 ace Terumo SurGuard(R)3 pt. injectare i.m.N05AX08MGgeneric283,73312,10378,34 Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    4811  W67592001RISPERIDONĂ TEVA 50 mgPULB. + SOLV. PT. SUSP. INJ. CU ELIB. PREL.50 mgTEVA B.V.RISPERIDONUMCutie cu 1 pachet cu 1 doză care conține 1 tăviță cu: 1 flac. din sticlă + 1 seringă preumplută din sticlă cu 2 ml solv. + adaptor flac. + 2 ace Terumo SurGuard(R)3 pt. injectare i.m.N05AX08MGgeneric346,10376,10448,10 Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    ....................................
    4955!DCW66955001SARCLISA 20 mg/mlCONC. PT. SOL. PERF.20 mg/mlSANOFIISATUXIMABUMCutie cu 1 flacon a 5 ml (100 mg/5 ml)L01XC38MIinovativ2.304,922.334,922.583,21 Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    ...................................
    4957  W69367001SARCLISA 20 mg/mlCONC. PT. SOL. PERF.20 mg/mlSANOFI WINTHROP INDUSTRIE - FRANȚAISATUXIMABUMCutie cu 1 flacon a 5 ml (100 mg/5 ml) (3 ani)L01XC38MIinovativ2.304,922.334,922.583,21 Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    ......................................
    5324!DCW43546001SUTENT 12,5 mgCAPS.12,5 mgPFIZER LIMITED - MAREA BRITANIESUNITINIBUMCutie x 1 flacon din PEID prevăzut cu capac din PP x 30 capsule (3 ani)L01EX01MOinovativ385,00415,00490,50 Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    5325  W65026001SUTENT 12,5 mgCAPS.12,5 mgPFIZER EUROPE MA EEIGSUNITINIBUMCutie cu 1 flac. din PEID x 30 caps.L01EX01MIinovativ385,00415,00490,50 Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    5326!DCW43556001SUTENT 25 mgCAPS.25 mgPFIZER LIMITED - MAREA BRITANIESUNITINIBUMCutie x 1 flacon din PEID prevăzut cu capac din PP x 30 capsule (3 ani)L01EX01MOinovativ870,00900,001.019,15 Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    5327  W65027001SUTENT 25 mgCAPS.25 mgPFIZER EUROPE MA EEIGSUNITINIBUMCutie cu 1 flac. din PEID x 30 caps.L01EX01MIinovativ870,00900,001.019,15 Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    5328!DCW43557001SUTENT 50 mgCAPS.50 mgPFIZER LIMITED - MAREA BRITANIESUNITINIBUMCutie x 1 flacon din PEID prevăzut cu capac din PP x 30 capsule (3 ani)L01EX01MOinovativ1.416,001.446,001.614,29 Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    5329  W65028001SUTENT 50 mgCAPS.50 mgPFIZER EUROPE MA EEIGSUNITINIBUMCutie cu 1 flac. din PEID x 30 caps.L01EX01MIinovativ1.416,001.446,001.614,29 Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    ............................................
    5332  W65829001SUVEZEN 40 mg/10 mgCOMPR. FILM.40 mg/10 mgSANOFI ROMANIA - S.R.L.COMBINAȚII (ROSUVASTATINUM + EZETIMIBUM)Cutie cu blist. OPA-Al-PVC/Al x 30 compr. film.C10BA06MGgeneric51,5557,7373,00 Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    ............................
    5489!DCW42160002THYROGEN 0,9 mgPULB. PT. SOL. INJ.0,9 mgGENZYME EUROPE BVTIREOTROPINUM ALFACutie x 2 flacoaneH01AB01MIinovativ2.663,032.693,032.973,55 Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    ................................
    5893!DCW68965003VIMOVO 500 mg/20 mgCOMPR. CU ELIB. MODIF.500 mg/20 mgGRÜNENTHAL GMBHCOMBINAȚII (NAPROXENUM + ESOMEPRAZOLUM)Cutie cu 1 flac. PEID cu capac PP prevăzut cu sist. securizat pt. copii și desicant silicagel x 30 compr. elib. modif.M01AE52MIinovativ43,4349,5164,76 Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.
    ............................
    6084  W65565002YERVOY 5 mg/mlCONC. PT. SOL. PERF.5 mg/mlBRISTOL-MYERS SQUIBB PHARMA EEIG - IRLANDAIPILIMUMABUMCutie cu 1 flacon din sticlă x 40 ml concentrat pt. sol. perf. (200 mg ipilimumab) (3 ani)L01FX04MIinovativ51.063,9751.093,9155.730,58 Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2023
    6085  W65565001YERVOY 5 mg/mlCONC. PT. SOL. PERF.5 mg/mlBRISTOL-MYERS SQUIBB PHARMA EEIG - IRLANDAIPILIMUMABUMCutie cu 1 flacon din sticlă x 10 ml concentrat pt. sol. perf. (50 mg ipilimumab) (3 ani)L01FX04MIinovativ12.766,0012.795,9813.985,79 Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2023.“
    3. În anexa nr. 1, pozițiile nr. 554, 555, 556, 557, 2026, 2133, 2717, 2718, 2719, 3762, 6265 și 6269 se abrogă.4. În anexa nr. 2 lista B, după poziția nr. 1365 se introduc 4 noi poziții, pozițiile nr. 1366-1369, cu următorul cuprins:
    Nr crt.cod_cimobsDenumire produsformaConcentrațieFirma/țaraDCIAmbalajgrupa ATCstatut_frmstatut_anmstarePreț referință generic (PRG) Actualizare T2 2022
    1366W69187001VERDYE 5 mg/mlPULB. PT. SOL. INJ.5 mg/mlDIAGNOSTIC GREEN GMBH - GERMANIAVERDE DE INDOCIANINĂCutie cu 5 flac. din sticlă portocalie (tip I) a câte 25 mg pulb. pt. sol. inj. (5 ani după ambalare pentru comercializare; după reconstituire se utilizează imediat)V04CX01MGgeneric1.755,44
    1367W66554002FOMICYT 40 mg/mlPULB. PT. SOL. PERF.40 mg/mlINFECTOPHARM ARZNEIMITTEL UND CONSILIUM GMBH - GERMANIAFOSFOMYCINUMCutie cu 10 flac. din sticlă transparentă tip I x 4 g fosfomicină (4 ani)J01XX01MGgeneric1.370,08
    1368W67921001TEPADINĂ 400 mgPULB. + SOLV. PT. SOL. PERF.400 mgADIENNE S.R.L. S.U. - ITALIATHIOTEPUMCutie cu o punga bicompartimentată, conținând 400 mg de pulbere într-un compartiment și 400 ml soluție injectabilă de clorură de sodiu 9 mg/ml, în celălalt compartiment (18 luni)L01AC01MGgeneric14.342,24
    1369W61587003CEFEPIMA MIP 2 gPULB. PT. SOL. INJ./PERF.2 gMIP PHARMA GMBH - GERMANIACEFEPIMUMCutie cu 10 flac. din sticlă incoloră, cu capacitatea de 50 ml, cu capac din cauciuc bromobutilic și capsă flip-off din Al care conține pulbere pentru sol. inj./perf. (27 luni după ambalarea pentru comercializare; după prima deschidere a flac.: 2 h la temp. de 25°C)J01DE01MGgeneric466,89
    -----